Introducere in Tehnici de Cercetare A comunicarii-FJSC-IDD

ÎNVĂŢĂMÂNT DESCHIS LA DISTANŢĂ
Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti
INTRODUCERE ÎN TEHNICI DE STUDIU A COMUNICA-

RII
SUPORTURI DE CURS
Tutorat 1
CONF. DR. VALENTINA MARINESCU
1
1.1. TRADIŢII DE CERCETARE ÎN STUDIUL COMUNICĂRII
În decursul timpului cercetarea comunicării şi a mass media a împrumutat şi a fost domi-
nată de teorii care au aparţinut antropologiei, lingvisticii, sociologiei, ştiinţei politice şi
psihologiei. Cel mai puternic element al comunicării ca domeniu de studiu este faptul că
este un spaţiu interdisciplinar unde se întâlnesc o diversitate de discipline academice exis-
tente. Metodele de cercetare existente în acest câmp sunt modalităţi de a aduna dovezile
necesare pentru definiţiile concurente a ceea ce este considerat drept abordarea legitimă şi
demnă de a fi luată în seamă a vieţii sociale şi culturale. Există mai multe abordări concu-
rente ale investigaţiei sociale şi culturale care stau la baza cercetării în studiile comunică-
rii şi a mass media:
1. Pozitivismul: Pleacă de la presupoziţia că a investiga lumea socială şi culturală nu este
ceva diferit în principiu de a investiga lumea naturală şi că aceleaşi procedee fundamenta-
le se aplică ambelor. Deci, ca şi în ştiinţele naturale, în ştiinţele sociale unica dovadă şti-
inţifică admisibilă sunt “faptele” stabilite prin observaţia personală sistematică. Aceasta
procedură cere cercetătorilor să fie “obiectivi”, adică să se plaseze la distanţă de subiecte-
le lor de cercetare şi, totodată, să nu fie influenţaţi în munca lor de valorile şi judecăţile
personale. Este favorizată înregistrarea cantitativă (numerică ) a faptelor importante care
pot fi prelucrate folosind tehnici statistice. Presupoziţia de bază este că o “ştiinţă” trebuie
să se bazeze pe datele empirice care sunt produse de observaţia directă. Totuşi, nu orice
cercetare empirică sau folosire a statisticii în cercetare înseamnă automat empirism, pen-
tru că empirismul este o atitudine faţă de relaţiile dintre teorie şi cercetarea practică. Pozi-
tivismul consideră că scopul general al ştiinţei este dezvoltarea generalizărilor despre re-
laţiile dintre “faptele” sociale care stabilesc conexiuni fundamentale între cauză şi efect.
Pentru realizarea acestui obiectiv generalizările existente trebuie să fie testate permanent
în raport cu dovezile care există pentru a vedea dacă predicţiile specifice (ipotezele) pe
care le produc sunt sprijinite (verificate) sau nu (falsificate). Testarea cere cercetătorului
izolarea relaţiilor de care sunt interesaţi de alţi factori care le pot influenţa-deci, o muncă
de laborator unde cercetătorul să poată controla condiţiile. Acolo unde nu este posibil să
se realizeze experimente dovezile trebuie controlate statistic riguros în etapa analizei. As-
tfel de procedee ar produce „predicţii robuste” care ar permite agenţiilor sociale să inter-
vină. Din această perspectivă există deci diviziuni clare la nivelul metodei, cea mai im-
portantă dintre acestea fiind cea dintre metodele calitative şi cele cantitative. Mai exact,
distincţia este făcută între metodele care produc dovezi cantitative ce pot fi exprimate în
numere şi metodele care produc materiale cantitative . Pozitiviştii folosesc metode calita-
tive dar numai în etapa preparatoare/pilot pentru un studiu care are drept scop producerea
datelor cantitative. ”Realitatea socială” este ceva exterior, obiectiv, care constă dintr-o re-
ţea de forţe şi relaţii „cauză-efect” care există independent de cercetător sau subiecţii stu-
diaţi. Munca de cercetare constă în identificarea acestor forţe, în demonstrarea modului în
care ele funcţionează şi dezvoltarea de „predicţii robuste” care pot fi folosite ca bază pen-
tru intervenţia raţională.
2. Abordările interpretative: Centrul de interes al acestor cercetări este nu stabilirea rela-
ţiilor de tip “cauză-efect” ci studierea modalităţilor în care oamenii dau sens lumilor lor
sociale şi modalităţilor în care ei exprimă aceste semnificaţii prin limbaj, sunet, imagini,
stil personal şi ritualuri sociale. Apărătorii acestei perspective pun un accent deosebit pe
practicile etnografice dezvoltate de antropologi, caz în care cercetătorul intră într-o locali-
zare socială particulară, ajunge să-i cunoască intim pe oameni. Această perspectivă insistă
2
că întreaga cunoaştere socială este un produs comun al unor multiple întâlniri, conversaţii
şi argumente pe care cercetătorul le are cu oamenii pe care îi studiază. Conform acestei
perspective structurile organizaţionale sociale ale vieţii sociale şi culturale sunt produse şi
reproduse continuu prin activităţile multiple ale vieţii de zi cu zi. Realităţile sociale sunt
construite şi reconstruite continuu prin practicile sociale de rutină – de aici denumirea de
constructivism asociată orientării. Scopul cercetării în această perspectivă este unul inter-
pretativ: A înţelege modul în care alţi oameni înţeleg lumea prin analiza semnificaţiilor pe
care ei le atribuie acestei lumi. Scopul unei astfel de cercetări este producerea “descrierii
dense” (thick description). Ceea ce diferenţiază cercetarea interpretativă de cea pozitivistă
nu este referinţa la cifre ci modul concret în care acestea sunt utilizate. Pozitiviştii se ba-
zează pe statistici pentru a căuta un răspuns la întrebările de cercetare în timp ce cercetă-
torii interpretativi le văd ca un punct de plecare în analiza şi investigaţia ulterioară.
3. Realismul critic: Se situează pe aceleaşi poziţii ca şi cercetătorii interpretativi atunci
când susţine că lumea socială se produce şi se transformă în viaţa de zi cu zi. Totuşi ace-
astă presupoziţie mai conţine şi ideea că acţiunea cotidiană nu poate fi înţeleasă adecvat
fără a ţine cont de formaţiile culturale şi sociale care o modelează şi o acoperă furnizân-
du-i mediile, mijloacele şi regulile pentru tot cea ce se realizează. Totodată această abor-
dare este de acord cu pozitivismul în ceea ce priveşte existenţa unor structuri sociale şi
culturale care modelează opţiunile acţionale ale oamenilor dar care există independent de
conştientizarea de către ei a acestor structuri. Totuşi realismul critic insistă că spre deose-
bire de structurile care organizează lumea socială cele care organizează lumea socio-cul-
turală au o evoluţie istorică: apar într-un anumit moment, în anumite circumstanţe, şi sunt
permanent modificate de acţiunea socială. Orientarea pledează deci pentru o înţelegere a
relaţiilor dintre structurile sociale şi culturale şi activitatea de zi cu zi care are la bază
conceptul de activitate umană transformativă. Structurile generale produc o diversitate de
răspunsuri posibile dintre care unele pot provoca sau schimba mai degrabă circumstanţele
existente decât să le confirme. Dar pentru că formaţiunile fundamentale nu corespund
semnificaţiilor simţului comun ele rămân de obicei invizibile oamenilor în viaţa de zi cu
zi. Acolo unde pozitivismul se concentrează pe evenimentele atomice şi interpretativii se
concentrează pe semnificaţiile folosite de oameni pentru a înţelege lumea realismul critic
este preocupat de mecanismele de generare care stau la baza şi produc evenimente obser-
vabile şi sisteme de semnificaţii cotidiene plus pe legăturile dintre aceste nivele. De aici
provocarea căreia trebuie să-i facă faţă cercetarea: 1. Ea trebuie să fie interdisciplinară, să
se bazeze pe mai multe ştiinţe socio-umane; 2. Ea trebuie să utilizeze toate tehnicile in-
vestigative produse în diverse ramuri ale ştiinţelor socio-umane. Deci, „amestecul” de
metode este un element central al realismului critic.
1.2. METODOGIA CERCETĂRII COMUNICĂRII: TIPOLOGIA ME-

TODELOR; ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETARE.
1.2.1. Tipologia metodelor de studiu a comunicării
Statutul epistemologic al unei ştiinţe-în cazul de faţă, ştiinţele comunicării-poate fi măsu-
rat prin: (a) obiectul ei –sistemul ei de referinţă; (2) sistemul conceptual-structura teoreti-
că; (3) sistemul de metode-structura metodologică.
Din punct de vedere etimologic „Metodologie” ca termen vine din greacă: methods- care
semnifică cale, drum-şi logos-care semnifică ştiinţă. Există două mari tipuri de înţelegere
3
a „Metodologiei” în general: (a) este vorba de o evaluare filosofică asupra conceptelor şi
de o cercetare asupra unui domeniu de studiu/de cunoaştere; (b) ansamblu de tehnici şi
strategii de cercetare a unui domeniu al realităţii.
„Metoda” în cazul comunicării poate fi definită drept un mod de cercetare, un sistem de
reguli şi principii de cunoaştere şi de transformare a realităţii obiective. „Tehnica” este un
ansamblu de prescripţii metodologice (reguli, procedee) necesare activităţii de cercetare
în domeniul comunicării. „Procedeul” reprezintă o modalitate specifică de acţiune , de fo-
losirea a instrumentelor de investigaţie.
De exemplu: ancheta este metoda utilizată pentru a studia comportamentul de consum
media (lectură presă scrisă, vizionarea emisiuni TV, audiere programe radio); chestiona-
rul şi observaţia reprezintă tehnicile de cercetare. În cazul chestionarului procedeul de
lucru îl reprezintă chestionarul auto-administrat (completat chiar de subiect) iar în cazul
observaţiei procedeul de lucru îl reprezintă observaţia participativă (situaţie în care cer-
cetătorul observă din interior activităţile de interes).
În cazul cercetării comunicării este vorba de studiul aspectelor observabile, empirice ale
acesteia, iar activitatea poate lua forma fie a Inducţiei fie pe cea a Deducţiei.
Schema-inducţia vs. Deducţia în procesul cercetării comunicării
DEDUCŢIA
Teoria existen- Formularea Interpretarea date- Adunarea datelor;
tă ipotezelor lor; instrumente testarea ipotezelor;
de lucru, eşantioa- validarea teoriei
ne existente
INDUCŢIA
Observaţia Măsurarea, esti- Formularea de Formarea Formu-
realităţii marea parame- generalizări conceptelor larea te-
trilor empirice
oriei
De exemplu, în cazul unei cercetării inductive se pleacă de la o teorie existentă-fie aceas-
ta teoria fluxului în două trepte al comunicării. O ipoteză care poate fi formulată plecând
de la această teorie este următoarea: „În decursul unei campanii electorale influenţa co-
municării de masă asupra opiniilor politice va fi mai mică decât cea exercitată de comu-
nicarea interpersonală”. Ca instrument de lucru pentru a testa această ipoteză este ales
chestionarul, care va cuprinde atât întrebări legate de efectele comunicării inter-perso-
nale cât şi întrebări referitoare la influenţa exercitată de mesajele transmise prin inter-
mediul mass media. Chestionarul va fi aplicat pe un eşantion reprezentativ la nivel naţio-
nal iar datele adunate vor confirma sau nu ipoteza de lucru. Pentru o cercetare de tip de-
ductiv fie situaţia în care cercetătorul observă anumite comportamente comunicaţionale
specifice în viaţa de zi-cu-zi, de exemplu, faptul că familiile la care merge în vizită şi în
general prietenii lui au un „ritual” de televizionare: dacă până la ora 19 fiecare are o
activitate separată, în momentul în care încep „Ştirile” la TV toţi membrii unei familii şi
cei aflaţi întâmplător în acelaşi spaţiu cu ei se adună în camera unde se află aparatul TV
şi urmăresc informaţiile TV: Plecând de aici se decide realizarea unei cercetări pe tema
modelelor de consum media în familie, iar ca instrument de lucru pentru a aduna datele
este aleasă observaţia participativă şi interviul individual. După realizarea cercetării se
poate elabora o tipologie a consumului intra-familial al mesajelor media şi elabora o
nouă teorie asupra efectelor exercitată de comunicarea de masă.
4
O distincţie importantă în interiorul metodelor de cercetare a comunicării este cea dintre
cercetarea de tip calitativ şi cea de tip cantitativ. Succint, „calitate” înseamnă în fapt “De
ce tip?” şi implică evaluarea plus aprecierea legată de calitate; în timp ce „cantitatea” în-
seamnă “Cât de mare/mult/mulţi?” şi implică numere, mărime şi măsurare.
Cercetarea calitativă Cercetarea cantitativă
Evaluează Numără,măsoară
Foloseşte concepte pentru a explica Prelucrează datele adunate
Se concentrează pe estetica textului Se concentrează pe numărul de apariţii ale
lui X
Teoretică Statistică
Interpretează Descrie, explică şi prevede
Conduce la o evaluare Conduce la o teorie sau o ipoteză
Interpretarea poate fi abordată Metodologia poate fi abordată
Se poate stabili astfel o diferenţă dintre cercetătorul cantitativist vs. cel calitativist de ti-
pul:
Cercetătorul cantitativist Cercetătorul calitativist
Informaţie Interpretare
Media Semnificaţie
N=∞ N=1
Cantitativă Calitativă
Accent pe proiectare Accent pe analiză
Accent pus pe audienţă care receptează lu- Accent pe textul produs
crarea
Statistică Concepte din diferite domenii
Subiecte cuantificabile Subiecţi utili pentru teoretizare
Siguranţă dar trivialitate Nesiguranţă dar semnificaţie
Obţinerea unor date pentru o problemă Obţinerea ideilor pentru o problemă
Tradiţia pragmatică americană Tradiţia filosofică europeană
Numără toate cantităţile posibile şi existente Vede universul în particulele cele mai mici
1.3. ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETARE

Un proiect de cercetare pleacă de la câteva elemente/probleme/întrebări: (a) Cât de im-
portantă este problema de cercetare?; (b) Ipoteza de lucru este rezonabilă sau testabilă?;
(c) În cercetare sunt implicate probleme morale/etice?; (d) Cercetătorul are abilităţile pen-
tru a realiza cercetarea?; (e) Subiectul este destul de centrat şi de limitat astfel încât poate
fi realizat în termenele propuse şi cu resursele proiectate?; (f) Metodologia este cea mai
adecvată ipotezelor ?
Etapele cercetării în cazul unui proiect de studiere al comunicării sunt:
1. Stabilirea temei de cercetare-Ceea ce implică formularea unor motivaţii pentru cerce-
tare: Tema de cercetare trebuie să aibă o semnificaţie socială, cercetarea în sine trebuie să
contribuie la rezolvarea unei probleme sociale. De exemplu: tema poate fi de tipul: in-
fluenţa exercitată de comunicare asupra unui grup social, norme şi reguli de organizare
în interiorul unei instituţii media, modalitatea în care a evoluta („perspectiva istorică”)
un tip de media etc.
5
2. Cadrul teoretic al cercetării-Se referă la definirea fenomenului studiat şi la dezvolta-
rea unei teorii cu valoare explicativă orientată către cercetarea care se pregăteşte. Se por-
neşte de la stadiul atins până la momentul de referinţă în cercetarea temei, de la evidenţie-
rea elementelor de consens dintre diferiţii cercetători ai domeniului şi a celor aflate în dis-
pută, a ipotezelor analizate şi a rezultatelor obţinute, măsura în care acestea corespund in-
formaţiilor deţinute despre domeniul comunicării care este vizat de acest proiect şi se ur-
măreşte detaşarea aspectelor care necesita noi clarificări. De exemplu, un cadrul teoretic
posibil pentru analiza mass media în România după 1989 ar fi reprezentat de totalitatea
teoriilor referitoare la efectele media în plan social-dintre acestea se pot alege acele teo-
rii care susţin existenţa unei influenţe puternice a media în plan social („agenda-
setting”, de exemplu).
3. Operaţionalizarea conceptelor-orice proiect de cercetare vizează îndeosebi analiza
modului în care o serie de concepte din ştiinţele comunicării se pot „manifesta” în realita-
te. „Conceptul” este un construct mental, abstract, realizat pe baza realităţii din care el ex-
trage esenţa ei. Conceptele pot fi numite şi observabile sau neobservabile. Problema într-
un proiect de cercetare este: Cum devin observabile conceptele? Conceptele devin obser-
vabile pe măsură ce sunt operaţionalizate. Operaţia de operaţionalizare este un proces
mental cu aspect dinamic. 1. Ce înseamnă concepte „neobservabile” sau neoperaţionaliz-
bile? Este vorba de concepte care nu pot fi observate, care sunt doar inteligibile pentru că
reflectă esenţa şi aceasta nu pot fi observată, sesizată nemijlocit, ci pot fi gândită, inteligi-
bilă. 2. Ce înseamnă concepte „operaţionale” sau observabile? Este vorba de acea specie
de concepte care poate servi nemijlocit în cercetarea realităţii-ele nu sunt identice cu cele
operaţionalizabile (care vor fi făcute mai târziu operaţionale) – fiecare dimensiune opera-
ţională a lor poate fi precizată sau determinată. De exemplu, „comunicarea” este un as-
tfel de concept care trebuie operaţionalizat. Nu pot fi studiate toate dimensiunile sau for-
male sale de manifestare, de aceea o primă etapă constă în a delimita tipul de comunica-
re la care proiectul face referire-de exemplu, comunicare interpersonală şi comunicare
de masă. În cea de-a doua etapă a operaţionalizării se poate opta pentru următoarea
clasificare: (a) Comunicarea interpersonală-va fi sub-operaţionalizată în (1) comunicare
la nivelul diadei (acord, dezacord, neutru); (2) comunicare la nivelul triadei sau a grupu-
lui(acord, dezacord, neutru); (b) Comunicarea de masă va fi, la rândul ei sub-operaţio-
nalizată în: (a) mijloacele de transmitere a informaţiei (presă, radio şi televiziune); (b)
efectele la nivelul receptorului (efecte pe termen lung şi efecte pe termen scurt); (c) tipul
de expunere la comunicarea de masă (frecvenţa vizionării/audierii/lecturii mesajelor; ex-
punere accidentală sau voluntară). Am avea astfel o schemă de tipul următor:
COMUNICARE
După operaţionalizarea conceptelor următoarea etapă este cea a construcţiei indicatorilor.
Un indicator reprezintă un mijloc de măsurare a variabilelor, adică a elementelor din rea-
Comunicare inter-personală Comunicare de masă
1. Acord 1.Acord 6 1. Presa Mijloace

scrisă de 1. Efecte pe la
Efecte ter-ni- 1. Expunere acci-
Tip de ex-
2. Dezacord Triada/
2. Dezacord 2. Radio transmitere men lung
velul recep- dentală
punere la
Diada
3. Neutru 3. Neutru 3. Televiziune
mesaj 2. Efectetorului
pe ter- 2. Expunere
mesaj vo-
Grupul men scurt luntară
litate pe care le studiem. De exemplu, în cazul operaţionalizări anterioare pentru sub-
conceptul „Mijloace de transmitere a mesajelor comunicării de masă” pot fi consideraţi
indicatorii: 1. Opinii referitoare la rolul social al televiziunii; 2. Încrederea sau neîncre-
derea în diferite canale de comunicare în masă;3. Imaginea despre raportul jurnaliştilor
cu sfera politică;4. Relaţiile de simpatie şi antipatie faţă de ziarişti; 5. Încrederea în jur-
naliştii cunoscuţi; 6. Opinii despre rolul social al ziariştilor.
În fine, ultima etapă a operaţionalizării conceptelor este cea a construcţiei indicilor, prin
care are loc o nouă apropiere între teorie şi planul empiric. La acest nivel sunt măsurate
îndeosebi variabile observate în plan empiric. De exemplu, în cazul anterior se va încerca
măsurarea variabilei „opinii” pentru situaţia indicatorului „Opinii referitoare la rolul
social al televiziunii” prin intermediul indicelui exprimat sub forma întrebării:„După
părerea dvs. în societatea românească actuală televiziunea are rolul de a: 1. Informa; 2.
Educa; 3. Distra; 4. Nu ştiu/Nu pot aprecia”
4. Problema formulării ipotezelor şi a operaţiilor cu ipotezele- Ipoteza ştiinţifică este
un moment al cunoaşterii, o etapă a ei. Este o problemă care se pune în momentul pregă-
tirii conceptuale, de alegere a conceptelor şi de operaţionalizare a conceptelor. Ipoteza
este o interpretare anticipativă şi raţională a fenomenelor, bazată pe cunoştinţe acumulate
anterior despre fenomenul respectiv dar care se formulează şi prin anticiparea evoluţiei
acestui fenomen în viitor. Undeva în procesul de formulare al ipotezelor se pune în legă-
tură evoluţia anterioară şi anticiparea evoluţiei viitoare. Enunţul ipotetic este: 1. Un enunţ
anticipativ-de îndată ce enunţul ipotetic este verificat se obţine o explicaţie în raport cu
fenomenele care se produc-explicaţia este, de regulă, de tip determinist, cauzal. 2. Un
enunţ anticipativ operaţional-pe baza explicaţiilor obţinute putem obţine alte enunţuri
care să ne permită enunţuri despre acţiunile noastre. Principalele atribute ale ipotezei şti-
inţifice: (a) Validitatea –enunţul ştiinţific are un anumit grad de concordanţă cu materialul
faptic la care se referă-enunţul ca atare este formulat astfel încât să surprindă tendinţele şi
structurile evoluţiei; (b) Verificabilitatea sau testabilitatea –enunţul ipotezei este ştiinţific
dacă este principial verificabil cu mijloacele demersului ştiinţific, adică dacă putem avea
accesul la o serie de fapte empirice cu ajutorul cărora se verifică enunţul. Verificarea pre-
supune confirmarea sau infirmarea ipotezei-ipoteza care este verificată pozitiv devine
teză (cunoaşterea trece din cadrul ipotetic în cel tetic); (c) îndoiala sau provizoratul-enun-
ţul ipotetic presupune ceva incert, care se poate să nu să se producă; (d) Comunicabilita-
tea-ipoteza trebuie să fie formulată clar şi simplu în cadrul comunităţii ştiinţifice.
Elementul central este cel de cauzalitate-ipoteza caută să stabilească relaţia dintre o cauză
şi efectul pe care îl produce aceasta din punctul de vedere al studiului comunicării. Există
mai multe tipuri de relaţii cauzale:
1. Relaţiile cauzale lineare bazate pe antecedenţă temporală şi acţiunea eficientă a unor
factori pentru realizarea unui fenomen.
A B
Antecedent în raport cu B
2. Relaţiile cauzale teleologice –sunt caracterizate prin faptul că apariţia fenomenului A
este explicată prin recursul la un fenomen ulterior (viitor)
A B
timp prezent timp viitor
7
3. Relaţii cauzale circulare-A şi B se determină reciproc:
A B
4. Relaţii cauzale de tip feed-back (retroacţiuni)-pot fi negative sau pozitive. În acest caz:
A B C
Retroacţiune
Ipoteza sau enunţul ipotetic poate fi de mai multe feluri:
A. După gradul de conceptualizare: (1) Ipoteze generale sau teoretice- aplicate la ansam-
blul cercetării, sunt ipoteze care privesc întregul complex cercetat-ele sunt testabile indi-
rect prin medierea ipotezelor de lucru; (2) Ipoteze de lucru sau empirice-sunt ipoteze par-
ţiale, se referă la unele aspecte care trebuie studiate-ele trebuie să fie sistemic alcătuite
pentru a asigura testabilitatea ipotezei generale.
B. După sfera lor: (1) Ipoteze globale-se referă la ansamblul fenomenelor studiate; (2)
Ipoteze parţiale-surprind numai realităţile sectoriale, factoriale.
C. După nivelul de elaborare: (1) Ipoteze de cercetare (teoretice, generale)-sunt formate
din enunţuri generale, cele mai largi, pentru ghidarea teoretică a investigaţiei; (2) Ipoteze
de lucru (empirice) –sunt operatorii, se referă la anumite momente, secvenţe testabile ne-
mijlocit ale investigaţiei respective-enunţurile lor se referă numai la o anumită latură a fe-
nomenului cercetat.
Există şi alte tipuri de ipoteze: (1) descriptive-de identificare a fenomenelor, faptelor, pro-
blemelor; (2) statistice sau probabiliste-permit explorarea corelaţiilor dintre variabilele di-
ferite care sunt caracteristice pentru universul studiat; (3) euristice-au rolul de a investiga
actul social, faptul social; (4) nomologice-sunt enunţuri explicative asupra a noi modali-
tăţi de a formula legi şi legităţi; (5) explicite şi implicite.
Ipotezele se expun prin judecăţi ipotetice de tipul: „Dacă X atunci Y”. De exemplu, în
cazul conceptelor operaţionalizate anterior se poate presupune că în cadrul comunicării
de masă (ca un concept specific) putem vorbi de o relaţie cauzală între”Mijloacele de
transmitere a informaţiei” (A) şi „Efectele receptării mesajelor media la nivelul recepto-
rului” (B) de tipul A→B. la un nivel general o ipoteză referitoare la această relaţie poate
fi formulată astfel: „Tipul mass media determină efectele receptorii mesajelor media la
nivelul receptorului”. Este evident că o astfel de ipoteză este greu de verificat în realitate
de aceea va fi necesară o alegere între indicatorii specifici celor două sub-concepte. Să
presupunem că optăm pentru „Frecvenţa consumului mesajelor media” (în cazul A) şi
pentru „Efecte pe termen lung asupra opţiunilor politice” (în cazul B). Reformularea
ipotezei anterioare va lua astfel forma: „Dacă un individ consumă mai mult mesajele po-
litice ale presei scrise atunci opiniile lui politice se vor schimba în decursul timpului”.
5. Stabilirea eşantionului-Orice cercetare se confruntă cu imposibilitate practică, cea de
a interoga individual toţi membrii unei populaţii de interes, şi cu o posibilitate practică,
care este cea de a descrie întregul prin parte. Această posibilitate de a descrie totul prin
parte rezultă din aplicarea tehnicilor de eşantionaj: tehnicile probabiliste şi tehnicile non-
probabliste. Prin definiţie eşantionarea urmăreşte realizarea unei cercetări reprezentative
prin studierea unei părţi din întreaga populaţie sau din întreg ansamblul care îl interesează
pe cercetător.
A. Tehnicile probabiliste de eşantionare-eşantionarea constă din selecţionarea sau extra-
gerea unui eşantion dintr-o populaţie. Cu scopul de a putea aplica sau generaliza rezulta-
8
tele obţinute pe baza acestui eşantion la ansamblul populaţiei din care este extras, trebuie
să ne asigurăm că el reprezintă corect această populaţie. Ori, singura modalitate prin care
ne asigurăm este de a alege la întâmplare indivizii care vor face parte din eşantion. De
fapt se estimează că orice caracteristică, oricare ar fi aceasta, este repartizată şa întâmpla-
re într-o populaţie suficient de mare. Dacă, în consecinţă, se alege la întâmplare un număr
destul de mare de indivizi care provin din această populaţie, aceştia trebuie în mod nor-
mal să furnizeze un portret valid al caracteristicilor acestei populaţii. Tehnicile probabilis-
te permit ca, plecând de la calculul statistic, să se precizeze riscurile consistente cu gene-
ralizarea la ansamblul populaţiei a rezultatelor măsurătorilor efectuate. Aceste tehnici im-
plică de fapt „o veritabilă tragere la sorţi”, adică, aşa cum explică Beaud, că fiecare indi-
vid din populaţie are o şansă cunoscută de a fi ales. Ele permit, deci, să se precizeze, pen-
tru fiecare element din populaţie, probabilitatea de a fi inclus în eşantion. În cel mai sim-
plu caz, probabilitatea de includere este aceeaşi pentru fiecare dintre elemente, dar aceas-
ta nu este o condiţie necesară. Ceea ce este necesar în cazul eşantionării probabiliste este
ca fiecare element să aibă o anumită probabilitate de a fi inclusă care trebuie precizată.
Această probabilitate de includere permite a determina că un eşantion nu este reprezenta-
tiv decât cu o probabilitate dată . Una dintre modalităţile de a reduce această marjă de
eroare constă din a mări talia eşantionului. Există patru tehnici care permit precizarea
probabilităţii de a include fiecare dintre elementele populaţiei în eşantion.
A.1. Eşantionarea aleatoare simplă-eşantionarea aleatoare simplă constituie tehnica prin-
cipală de eşantionare probabilistică. Atunci când se aplică această tehnică, fiecare individ
are nu numai o şansă cunoscută, dar şi o şansă egală de a fi ales pentru a face parte din
eşantion. Această tehnică seamănă cu cea a tragerii la loterie, al cărei caracteristică este
că extragerea unui element trebuie să fie independentă de extragerea unui alt element ce
aparţine populaţiei.
A.2. Eşantionarea sistematică-tehnica de eşantionare sistematică este mai simplă decât
cea a eşantionării aleatorii simple. Ea constă din a alege indivizii la intervale fixe într-o
listă. Numai primul individ este ales la întâmplare. În acest tip de eşantionare nu există
independenţa extragerilor pentru că primul individ ales determină alegerea restului.
A.3. Eşantionarea cluster-eşantionarea cluster constă, într-un prim moment, în a alege sau
a extrage la întâmplare grupuri de persoane şi nu de indivizi. Apoi, se supune analizei fie
ansamblul acestor clustere fie o parte (un eşantion) de indivizi care le compun. Acest al
doilea procedeu este numit „eşantionarea în a doua etapă”. Se poate de asemeni ajunge la
a treia etapă. De exemplu, fie cazul unei populaţii dintr-un mare oraş. Se alege mai întâi
o perimă serie de clustere care reprezintă diferitele cartiere ale oraşului. Se alege apoi o
altă serie de clustere care reprezintă străzile acestor cartiere. Şi apoi se alege o a treia
serie de clustere care corespunde anumite imobile de pe aceste străzi.
A.4. Eşantionarea stratificată-eşantionarea stratificată este tehnica de eşantionare cea mai
rafinată. Ea constă în a împărţi populaţia studiată în sub-populaţii numite straturi, apoi să
extragem aleator un eşantion în fiecare din aceste straturi, ansamblul de eşantioane alese
astfel constituind eşantionul final care va fi supus analizei. Această diviziune a populaţiei
în straturi poate să se bazeze pe unul sau mai multe criterii. Odată ce este stabilit ansam-
blul straturilor, se realizează o eşantionare aleatoare simplă în fiecare strat şi aceste sub-
grupuri de eşantioane sunt apoi reunite pentru a forma eşantionul global. Tehnica permite
de asemeni să se constituie un eşantion non-proporţional, ceea ce semnifică că un sub-
grup va fi supra-reprezentat. De exemplu, dacă dorim să comparăm obiceiurile de con-
9
sum media între diferite grupuri culturale trebuie supra-reprezentate grupurile culturale
la repartizate în populaţia totală.
B. Tehnicile non-probabiliste-Opus tehnicilor probabiliste, tehnicile non-probabiliste nu
intenţionează constituirea unor eşantioane reprezentative, ci doresc doar să satisfacă la un
anumit nivel de generalitate scopul cercetării. De exemplu, scopul unei cercetări poate fi
cel de a aduna ideile, opiniile, aprecierile din partea unui grup de experţi în comunica-
rea organizaţională în raport cu o temă particulară. Tehnica de eşantionare nu constă
din a constitui un grup de experţi reprezentativ pentru ansamblul populaţiei experţilor
din acest domeniu. Nu se doreşte generalizarea punctului de vedere al acestor experţi în
comunicare organizaţională (ceea ce ar necesita un eşantion probabilist), ci pur şi sim-
plu dorim adunarea ideilor acestor experţi. Există patru tehnici principale de eşantionare
non-probabilistă: eşantionarea accidentală, de eşantionarea voluntarilor, de eşantionarea
cu scop şi de eşantionarea pe cote.
B.1. Eşantionarea accidentală-această tehnică constă pur şi simplu din a include în eşanti-
on subiecţii care se prezintă până când eşantionul atinge mărimea prevăzută. De exemplu,
un cercetător se postează la o gură de metrou şi interoghează primele cincisprezece per-
soane întâlnite-aceasta este o tehnică des folosită la TV.
B.2. Eşantionarea voluntarilor-conform numelui său, această tehnică face apel la volun-
tari pentru a constitui un eşantion. Pentru a justifica folosirea sa, cei care o utilizează pre-
textează că natura întrebărilor este supusă problemelor etice (este vorba de întrebări indis-
crete).
B.3. Eşantionarea cu scop-vizează realizarea unei „machete” în mic a populaţiei studiate.
Ceea ce contează în acest caz sunt anumite particularităţi ale populaţiei şi nu reprezenta-
rea sa globală (descoperirea unei logici, un proces, a unui mecanism etc.). De exemplu,
pentru a verifica reţelele de influenţă dintr-o organizaţie se alege a se adăuga la o reţea
de indivizi influenţă toţi cei care sunt în relaţie cu ei. Acest fapt permite să se delimiteze
sistemul de relaţii care există într-un grup, ceea ce nu ar fi permis eşantionarea aleatoa-
re.
B.4. Eşantionarea pe cote-este cea mai utilizată în plan ştiinţific dintre eşantionările non-
probabiliste. Orice populaţie posedă variabile explicative aşa cum ar fi sexul, vârsta, veni-
tul etc. Ele pot explica variaţiile altor caracteristici cum ar fi comportamentele, atitudini-
le, opiniile, care constituie deseori obiectul anchetei. Decupând populaţia conform varia-
bilelor explicative se obţin sub-grupuri, straturi destul de omogene în raport cu alte carac-
teristici de studiat. Constituind un eşantion astfel încât el să reprezintă anumite caracteris-
tici ale populaţiei se poate estima că se vor reproduce destul de fidel alte caracteristici ale
sale. De fapt, eşantionarea pe cote poate semăna, la prima vedere, cu cea probabilistă,
pentru că ea permite obţinerea de categorii particulare care reprezintă ansamblul populaţi-
ei.
Diferenţa între eşantionarea probabilistă şi eşantionarea non-probabilistă
Eşantion probabilist Eşantion non-probabilist
-Generalizarea rezultatelor la Scopuri -A răspunde la o întrebare de cer-
ansamblul populaţiei din care cetare specifică; suscitarea ideilor;
a fost extras; verificarea unei ipoteze precise;
-Reprezentarea acesteia cât se -Alimentarea studiilor explorato-
poate de fidel. rii.
Caracteristici
10
Da, o tragere la sorţi Bazată pe hazard Nu, bazată pe alegerea voluntară a
cercetătorului
Da Fiecare individ din Nu, deci nici o garanţie de repre-
populaţia globală zentativitate
are o şansă cunos-
cută de a fi sondat
Da, este deci posibil să se rea- Permite precizarea Nu, generalizările extrase din
lizeze generalizări la ansam- erorii de eşantiona- aceste metode rămân ipotetice
blul populaţiei plecând de la re prin calcul sta-
eşantion tistic
Calitate, precizie şi reprezenta- Avantaje Facilitate, rapiditate şi economie
tivitate
Tehnici greoaie, scumpe şi di- Inconveniente Calitate inegală şi nesigură
ficil de pus în practică
Principalele caracteristici ale tehnicilor de eşantionare probabilistă şi non-probabilistă
Eşantioane non-probabiliste
Eşantionul -cei sondaţi sunt primii pe care anchetatorul îi întâlneşte într-

accidental un mediu fix ales;
-oferă o garanţie mică.
Eşantionul -cei sondaţi sunt persoanele care se autopropun pentru studiu;
voluntarilor -numeroase surse de eroare.
Eşantionarea -cei sondaţi sunt aleşi în funcţie de o particularitate specifică;
cu scop -sondajul este de tip contextual pentru că este căutat un sub-
grup ideal pentru a înţelege un fenomen precis.
Eşantionarea -cei sondaţi sunt aleşi accidentali între categoriile populaţiei şi
pe cote în mod proporţional cu locul pe care îl ocupă aceste categorii
în populaţie;
-cea mai fiabilă dintre tehnicile non-probabiliste.
Eşantioane probabiliste
Eşantionul -cei sondaţi au toţi o şansă de a fi aleşi;

aleator sim- -după fiecare extragere individuală, populaţia iniţială este re-
plu constituită;
-eşantion tipic de probabilitate.
Eaşntionarea -cel care este primul sondat este ales la întâmplare şi el deter-
sistematică mină alegerea tuturor celorlalţi care sunt aleşi la intervale fixe
într-o listă.
Eşantionarea -eşantionare a grupelor conform gradului;
tip cluster -alegerea unui grup al celor sondaţi, apoi a unui sub-grup;
-posibilitatea erorilor de eşantionare de la un nivel la altul,
-tendinţa spre omogenitatea internă în sub-grupuri, deci bun
pentru sondajul contextual.
Eşantionul -cei care sunt sondaţi sunt aleşi din interiorul grupurilor consti-
stratificat tuite în prealabil (straturi) în funcţie de unul sau mai multe cri-
terii;
-permite supra-sau sub-reprezentarea unui sub-grup.
6. Stabilirea metodei de cercetare-se face alegerea între metodele cantitative şi cele ca-
litative sau se decide ca pot fi folosite ambele tipuri de metode în cadrul aceluiaşi proiect
de cercetare.
11
1. 4. EXPERIMENTUL
Experimentul este folosit de peste 50 de ani în studiul media iar la început era preocupat
exclusiv cu efectele media la nivelul audienţei lor. Abordarea experimentală are cinci uti-
lizări fundamentale în cercetarea comunicării şi a mass media: (1) A investiga ipotezele şi
problemele de cercetare în codiţii controlate; (2) A dezvolta teoriile care pot fi testate în
teren (field ); (3) A rafina teoriile care există şi rezultatele pre-existente ale cercetării; (4)
A investiga problemele prin paşi mici; (5) A uşura reproducerea, pentru că condiţiile de
studiu sunt clar precizate.
Orice experimentul are un traiect metodologic clar:
1. Începe cu o ipoteză despre o relaţie dintre două sau mai multe variabile cuantificabile;
2. Implică a schimba ceva într-o situaţie particulară existentă;
3. Se sfârşeşte cu compararea rezultatelor dintr-o situaţie modificată cu unele nemodifica-
te.
În contextul cercetării media un experiment implică crearea unui set de condiţii (formula-
te astfel încât să se poată spune că conţinutul media a produs apariţia unui anumit răspuns
din partea audienţei) în care un grup de subiecţi este expus unei mulţimi de stimuli şi apoi
sunt invitaţi să răspundă într-un anume fel. Exemplu: dacă se doreşte testarea unei ipote-
ze referitoare la efectul comportamental la nivelul audienţei al vizionării unor emisiuni
violente atunci se vor crea două situaţii în care două grupuri din audienţă vor viziona
unul programe violente şi celălalt programe non-violente. Apoi ambele grupuri vor fi
plasate în altă situaţie în care există ocazii de a se comporta agresiv. Ipoteza de cerceta-
re ar putea stipula ca subiecţii care s-au expus la violenţa în media se vor comporta mai
agresiv decât cei care au vizionat emisiuni non-violente. Pentru a vedea obiectiv aceasta
se realizează măsurători cantitative ale comportamentului. Pentru a demonstra existenţa
relaţiei de cauzalitate este necesar ca experimentul să aibă loc în condiţii de laborator în
care cercetătorul controlează total condiţiile expunerii la media, ale conţinutului media şi
ale răspunsurilor audienţei. Un experiment implică faptul că cercetătorul creează o situa-
ţie şi apoi o modifică. De exemplu, o cercetare asupra impactului anumitor caracteris-
tici asupra memoriei audienţei legate de conţinutul unui program de ştiri implică faptul
că cercetătorul produce un material special din ştirile TV astfel încât izolează numai
anumite caracteristici ale acestui material. În pasul doi el produce un alt material în
care izolează alte caracteristici din ştirile TV. Sunt alese apoi două eşantioane de subi-
ecţi care vizionează fiecare câte un material şi apoi sunt testaţi în legătură cu amintirea
a ceea ce au vizionat. Dacă un grup îşi aminteşte mai bine ce a vizionat, atunci este tes-
tată ipoteza că modul în care sunt prezentate informaţiile măreşte sau reduce reamintirea
informaţiilor.
În realizarea unui experiment sunt numeroşi factori care trebuie definiţi atent şi procedee-
le sale trebuie urmate atent pentru a putea explica corect relaţia dintre cauză şi efect. Fac-
torii-cheie ai experimentului sunt:
A. Variabila independentă-adică tratamentul, manipularea sau modificarea condiţiilor
pe care cercetătorul le va modifica în interiorul mediului în care indivizii vor fi observaţi
şi testaţi. În exemplul anterior ea era programul de ştiri produs în două variante de cer-
cetător.
B. Variabila dependentă-adică rezultatul măsurabil al manipulării experimentale. În
exemplul de mai sus el era rezultatul măsurabil al reamintirilor din programul de ştiri vi-
zionat.
12
Pentru controlul grupurilor cercetătorul trebuie să realizeze un procedeu în doi paşi: (a)
alocarea aleatoare a subiecţilor în fiecare grup; (b) realizarea unei pre-testări-adică măsu-
rarea variabilei dependente înaintea introducerii tratamentului-şi a unei post-testări-adică
măsurarea variabilei independente după ce s-au pus în aplicare condiţiile experimentale.
Tipuri de cercetare experimentală:
A. Studiul experimental clasic-numit şi „cercetare pre-test-post-test cu un grup de
control”. El cuprinde alocare aleatoare a subiecţilor în grupuri, un pre-test şi un post-test,
un grup experimental şi un grup de control. Exemplu, fie studiul efectelor violenţei din
filme asupra atitudinii spectatorilor. Un grup (compus din subiecţi aleşi aleator) urmă-
reşte un film cu scene violente şi un alt grup (compus tot din subiecţi selectaţi aleator)vi-
zionează un film fără scene violente. Ambele grupuri completează un chestionar înainte
de vizionare şi un chestionar după vizionare. Chestionarele cuprind întrebări despre ati-
tudinea indivizilor legată de violenţă. Scopul este să se descopere dacă apare o tendinţă
spre o mai mare violenţă în grupul celor care au văzut filmul cu scene violente compara-
tiv cu grupul care a vizionat un film non-violent.
Proiectul cu un grup de control pre-test-post-test
R O1 X O2
R O1 O2
În acest caz subiecţii trebuie să fie alocaţi sau aleşi aleator şi fiecare grup este supus unei
pretestări. Oricum, numai primul grup este expus tratamentului-diferenţa dintre O1 şi O2
pentru grupul 1 este comparată cu diferenţa dintre O1 şi O2 pentru grupul 2. Dacă apare o
diferenţă semnificativă statistic atunci se presupune că tratamentul experimental este cau-
za ei.
B. Pre-experimentul- este cazul experimentelor în care cercetătorul omite pre-testarea
sau utilizarea grupului de control. Are mai multe forme:
B.1. Experimentul cu un unic grup post-test-este un experiment care are numai un
grup, un tratament al condiţiilor şi o post-testare. Exemplu: unui grup de subiecţi i se
arată un film violent şi apoi li se administrează un test de atitudine. Nu se poate spune
dacă filmul îi influenţează mai mult decât alţi factori care nu au fost testaţi.
B.2. Experimentul cu un unic grup pre-test şi post-test-este experimentul care are un
unic grup, un pre-test, un tratament al condiţiilor şi un post-test. Exemplu: indivizilor din-
tr-un grup care urmăresc un film li se aplică un test de atitudine apoi ei vizionează un
film violent şi apoi completează un nou test de atitudine pentru a măsura schimbările da-
torate vizionării filmului violent. Lipsa unui grup de control face posibil ca schimbarea
de atitudine să se datoreze altor factori decât vizionării filmului.
C. Cvasi-experimentul şi experimentul special-sunt folosite în cazurile în care experi-
mentul clasic nu se poate aplica. Au mai multe forme:
C.1. Experimentul cu două grupuri numai cu post-test-este realizat cu două grupuri în
care sunt incluşi subiecţi aleşi aleator iar grupul experimental este cel care este expus tra-
tamentului experimental. Grupurile sunt testate numai odată-după ce grupul experimental
este supus manipulării condiţiilor. Experimentul este mai deficitar decât cel care utilizea-
ză o etapă pre-test pentru că el nu poate observa diferenţele pre-tratamentului asupra gru-
pului experimental în raport cu grupul de control.
Proiectul cu un grup de control numai cu post-test
R X O1
R O2
13
Nici un grup nu este supus unui pre-test dar grupul 1 este expus unei variabile de trata-
ment, urmată de o post-testare. Cele două grupuri sunt comparate pentru a determina dacă
este prezentă vreo diferenţă semnificativă statistic. Acest proiect este folosit şi în cazul
controlului explicaţiilor rivale-ambele grupuri sunt la fel de influenţate de dezvoltare, is-
torie etc.
C.2. Experimentul doar cu un grup de control şi cu post-test-este o variantă a experi-
mentului post-test cu două grupuri în care doar un grup este supus tratamentului experi-
mental şi al doilea grup acţionează ca un grup de control şi nu este supus tratamentului.
Nu se realizează pre-testul şi se compară rezultatele post-test ale grupului experimental
cu rezultatele din etapa controlată într-o etapă de măsurătoare cu un unic moment.
D. Experimentul Salomon cu patru grupuri- subiecţii sunt împărţiţi aleator în patru
grupuri din care două sunt supuse pre-testării şi celelalte două nu sunt supuse pre-testului.
Apoi toate grupurile sunt supuse tratamentului, în următorul mod: (a) un grup care a tre-
cut de pre-test şi un grup fără pre-test sunt supuse unei variante a tratamentului; şi sau b.
sau c: (b) un grup care a trecut de pre-test şi un grup fără pre-test sunt supuse celei de-a
doua variante a tratamentului; sau (c) un grup care a trecut de pre-test şi un grup fără pre-
test nu sunt supuse tratamentului şi servesc ca grupuri de control. Apoi toate grupurile
sunt supuse post-testului. Proiectul de cercetare Salmon cu patru grupuri
R O1 X O2
R O3 O4
R X O5
R O6
În proiect este prezentată fiecare alternativă pentru pre-testare şi post-testare-principalul
neajuns al acestui proiect este că sunt necesare patru grupuri. Proiectul cu patru grupuri al
lui Solomon, nu numai că controlează variabilele externe ci ia în considerare validitatea
externă pentru că sunt determinabile efectele şi interacţiunea testării (două grupuri sunt
supuse pre-testării şi două nu). Totodată, proiectul permite o mai mare generalizare a da-
telor. Proiectul demonstrează modul în care cercetătorul poate investiga eficacitatea rela-
tivă a reclamelor colorate vs. cele alb-negru din ziare în timp ce măsoară şi impactul ex-
punerii la materialele radio.
E. Experimentul factorial- acest experiment este important în cercetarea media interesa-
tă de comportamentul a două variabile independente la nivelul aceluiaşi eşantion variabi-
lele fiind considerate atât separat cât şi în relaţia reciprocă. De exemplu, fie studiul facto-
rilor care pot influenţa prezentarea agresiunii. Cercetătorul poate fi interesat de cât de
mult din efectele enervării cotidiene sau a prezentării unui film violent poate produce o
reacţie agresivă a subiecţilor. Factorii în acest caz sunt enervarea anterioară şi filmul vi-
olent. Procedura implică utilizarea unui eşantion aleatoriu care va fi pus în fiecare din
următoarele patru situaţii:1. enervarea anterioară plus film violent; 2. enervarea anteri-
oară şi nici un film violent; 3. nici o enervare anterioară şi film violent; 4. nici o enerva-
re anterioară şi nici un film violent. Termenul de „proiect cu doi factori” indică faptul că
sunt manipulate două variabile independente. Factorii au două sau mai multe nivele-deci,
termenul proiect factorial 2 X 2 înseamnă: „două variabile independente, fiecare cu două
nivele”. Un proiect factorial 3 X 3 are trei nivele pentru fiecare pentru fiecare dintre va-
riabilele independente. De exemplu, fie situaţia în care administratorul unei staţii TV ar
dori să se realizeze un studiu despre campania de promovare a unei serii noi de filme ale
14
săptămânii. Directorul planifică să facă reclamă seriei în ziare şi la radio. Subiecţii aleşi
aleator sunt plasaţi într-una din celulele proiectului factorial 2 X 2:
Un proiect factorial 2 X 2
Radio Fără radio
Ziare
I II
Fără ziare
III IV
Experimentul de acest tip permite testarea a două nivele ale variabilelor independente, ex-
punerea la radio şi expunerea la ziare. În studiu sunt implicate patru grupuri: Grupul I
este expus atât la materialele radio cât şi la cele din ziare; grupul II este expus numai la
ziare; grupul III este expus numai la radio şi grupul IV nu este expus nici la radio şi nici
la ziare. După ce grupurile au trecut prin tratamentul experimental, cercetătorul a putut
administra un scurt chestionar pentru a determina ce mediu sau combinaţii de media func-
ţionează cel mai bine.
F. Experimentul repetat-acest experiment studiază efectele manipulărilor multiple la ni-
velul aceluiaşi grup: Efectele fiecărei manipulări sunt evaluate prin monitorizarea şi cuan-
tificarea schimbărilor în ceea ce fac subiecţii de fiecare dată când este aplicat un trata-
ment. Experimentul de acest tip are două forme principale:
F1. Seria de timp întreruptă-este experimentul cu un grup şi în care se realizează măsu-
rători pre-test înainte de tratament şi multiple măsurători după tratament. Exemplu: dacă
se introduce TV într-o comunitate cercetătorul este interesat să vadă ce efect are acest lu-
cru asupra activităţilor din timpul liber. Sunt măsurate activităţile din timpul liber timp
de câţiva ani înainte de introducerea TV şi apoi aceleaşi activităţi după introducere TV
pentru a se face o comparaţie.
F.2. Experimentul seriilor de timp echivalente-implică un grup şi are următorii paşi:
pre-test, tratament, post-test, apoi iar pre-test, tratament, post-test ş.a.m.d. Exemplu: dacă
se doreşte introducere TV într-o comunitate, poate că există numai un post TV iniţial,
apoi după 2 ani apare încă unul apoi după alţi 2 ani încă unul. Poate fi studiat impactul
creşterii numărului de canale TV asupra activităţilor de timp liber din comunitate.
1.5. ANCHETA ŞI SONDAJUL DE OPINIE

Ancheta în studiul comunicării nu este o metodă propriu-zisă ci un corp de metode. Ea
este un corp sistematic de metode, tehnici şi procedee care se desfăşoară în vederea sco-
pului de cunoaştere pe eşantioane reprezentative în vederea obţinerii informaţiilor necesa-
re cu valoare explicativă referitoare la faptele, fenomenele şi procesele sociale. În acest
caz ancheta urmăreşte sesizarea în cadrul populaţiei cercetate a modului în care se distri-
buie diferite variabile şi în care se prezintă indicatorii reţinuţi pentru observaţie din raţio-
nalizarea conceptelor. Ancheta caută de obicei să furnizeze date empirice adunate dintr-o
populaţie de subiecţi asupra unui întreg număr de subiecte sau teme. Câteodată datele
sunt utilizate pentru a furniza sprijin pentru sau pentru a nega ipotezele sau pot pur şi
simplu să furnizeze informaţii fundamentale legate de modele existente de comporta-
ment- De exemplu, un astfel de domeniu ar fi cel al adoptării a „noi”media de tip tran-
15
smisie audiovizuală prin cablu sau satelit - anchetele pot identifica nu numai cine utilize-
ază aceste media ci şi de ce. Anchetele sunt de mai multe feluri:
A. După sfera sau aria lor de cuprindere:
1. Anchete atomizate sau individuale- aplicate asupra indivizilor reprezentativi în raport
cu o anumită problemă-de exemplu, studiul de caz, ca metodă de anchetă, este de acest
tip-indivizi selectaţi sunt cazurile tipice pentru o anumită populaţie.
2. Anchete contextuale-sunt anchete asupra grupurilor sociale considerate prin prisma
identităţii lor ca grupuri sociale, a trăsăturilor care le diferenţiază ca grup-pentru că gru-
pul este unitatea de referinţă ceea ce este interesant este relaţia dintre grupuri(nu cele din
interiorul grupului, pentru că pe această din urmă cale se ajunge la anchete individuale).
B. După natura problemei studiate-tipurile de anchetă sunt mai numeroase:
1. Ancheta de opinie-are ca obiect opinia de grup (colectivă, publică)-opinia de grup, co-
lectivă sau publică este rezultatul interacţiunii opiniilor individuale-atunci când se reali-
zează o astfel de anchetă nu se însumează pur şi simplu opiniile de un anumit tip, ci în
pre-anchetă se depistează mai întâi dacă există o opinie de grup.
2. Ancheta de atitudine-vizează identificarea atitudinilor socialmente tipice ale grupurilor
sociale vis-a-vis de diferite probleme cu care se confruntă.
3. Ancheta de aptitudine-aptitudinea este o totalitate de trăsături de personalitate care-i
permit unei persoane să obţină rezultate maxime în orice domenii-în sociologie se are în
vedere faptul că există aptitudini sociale ale indivizilor sau grupurilor în legătură cu anu-
mite procese specifice relaţiilor intra-şi inter-grupale.
C. După durata lor, anchetele sunt:
1. Anchete instantanee, transversale, nereproductibile-au o valoare de cunoaştere mai re-
dusă, oferă informaţii despre situaţii la un moment dat despre valoare variabilelor, indica-
torilor şi indicilor.
2. Anchete panel, desfăşurate în mai mulţi timpi-permite sesizarea dinamicii, direcţiei de
mişcare a acestor indicatori de la suită de anchete instantanee desfăşurate cu aceleaşi in-
strumente şi pe aceleaşi eşantioane, cu aceleaşi instrumente de măsură.
Tehnica sondajelor este o categorie specifică a metodei anchetelor, acestea din urmă fi-
ind mult mai largi şi neimplicând cu necesitate cuantificarea rezultatelor. Se distinge între
ancheta prin intermediul chestionarului şi ancheta fără de chestionar. Sondajele constituie
o categorie specială de anchetă prin intermediul chestionarului. Sondajul evocă ideea de
explorare. Această tehnică cuprinde trei dimensiuni importante: mai întâi, ea este funda-
mental o tehnică de măsurătoare, pentru că ea este destinată să furnizeze informaţii con-
crete asupra unui fenomen. Apoi, sondajul se realizează asupra unui eşantion din popula-
ţie. Şi, în cele din urmă, sondajul se realizează prin intermediul întrebărilor adresate aces-
tui eşantion.
Instrumentul fundamental pentru aceste tipuri de cercetare este chestionarul-acesta stan-
dardizează şi organizează adunarea şi prelucrarea informaţiilor. În acest fel pot fi puse
unui număr mare de oameni întrebări identice sau foarte asemănătoare. Totuşi chiar dacă
chestionarele oferă o bună modalitate de organizare a informaţiilor ele nu au un format
standard şi pot varia în funcţie de cine este anchetat şi în ce localizare are loc aceasta-
chestionarele pot fi utilizate într-o situaţie faţă-în-faţă fie acasă fie într-un loc public, de
obicei un colţ de stradă-acestea sunt formele cele mai obişnuite de chestionare pe care le
întâlnesc oamenii şi ele solicită unui intervievator să pună întrebările şi să completeze
formularul.
16
Forma chestionarului este foarte importantă pentru că ea constituie mijlocul prin exce-
lenţă prin care se obţin răspunsurile de la personale pe care dorim să le intervievăm. For-
ma chestionarului poate deci să exercite o influenţă determinantă asupra calităţi răspunsu-
rilor obţinute. Există două mari tipuri de întrebări: întrebările închise şi întrebările deschi-
se
A. Întrebările închise - Întrebarea închisă este cea în care alegerea şi libertatea de expresie
ale anchetei sunt reduse la minimum. În general, în acest tip de întrebări, posibilităţile de
răspuns sunt fixate dinainte. Folosirea întrebărilor închise depinde de obiectivul chestio-
narului. Ele sunt estrem de convenabile pentru obţinerea de răspunsuri simple, tinzând
spre clasificarea cu criterii foarte precise (de exemplu, „este căsătorit sau nu”, „are sau
nu un televizor în casă” etc.). Întrebările închise oferă de asemeni avantajul de a filtra
oamenii pe care îi intervievăm plecând de la anumite răspunsuri şi astfel se obţine timp.
De exemplu, dacă un subiect este întrebat dacă el are sau nu X şi el spune „Nu”, el este
trimis apoi la o secţiune ulterioară a chestionarului fără obligaţia de a răspunde la între-
bările care nu îl privesc. Cel mai simplu tip de întrebare închisă este cea care furnizează
un răspuns dihotomic, de tipul „acord/dezacord” sau „da/nu”. De exemplu: „Staţiile TV
ar trebui să utilizeze editorialele?(a) acord; (b) dezacord; (c) nu am nici o opinie”.
B. Întrebările deschise-sunt întrebările care lasă subiecţii să organizeze răspunsurile lor
cum o intenţionează, atât din punctul de vedere al conţinutului cât şi din cel al formei. În-
trebările închise sunt de preferat atunci când se ignoră gradul de informare al subiecţilor.
Întrebările deschise furnizează date mult mai bogate, dar sinceritatea subiecţilor poate fi
pusă sub semnul întrebării. Între altele ele fac posibile erorile de interpretare şi de clasifi-
care.
Exemplu de tipuri de întrebări deschise
A. Ce vă place cel mai mult la ziarul dvs. local?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_B. Ce tip de program TV preferaţi?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_
C. Care sunt cele trei probleme cele mai importante în comunitatea dvs.?
_______________________________________________________________________
_______________________________________________________________________
_
Întrebările deschise permit libertatea subiecţilor de a răspunde la întrebări şi şansa de a
furniza răspunsuri în profunzime. Mai mult, ele îi dau cercetătorului şansa de a întreba:
„De ce aţi oferit un răspuns particular?” sau „Puteţi să explicaţi mai detailat răspunsul
dvs.?”Această flexibilitate în a oferi probe la anumite întrebări permite intervievatorilor
să obţină informaţii despre sentimentele şi motivele care se află în spatele răspunsurilor
subiecţilor. Întrebările deschise permit răspunsuri pe care cercetătorul nu le prevede posi-
bile în construcţia chestionarului, răspunsuri care pot sugera relaţii posibile cu alte răs-
punsuri sau variabile. De exemplu, în răspunsul la întrebarea: „Ce tip de programe aţi
dori să audiaţi la radio?” directorul unei staţii locale de radio se poate aştepta să audă
astfel de programe ca „ştiri”, „vreme” sau „sport” dar subiectul poate da un răspuns
neobişnuit de tipul „anunţuri mortuare”, ceea ce îl va obliga pe director să reconsidere
17
percepţiile asupra unora dintre ascultătorii staţiei de radio. Principalul dezavantaj aso-
ciat cu întrebările deschise este cel al timpului necesar pentru adunarea şi analiza acestui
tip de date-pentru că răspunsurile subiecţilor sunt întotdeauna variate, răspunsurile la ele
trebuie analizate din punctul de vedere al conţinutului înainte de fi prelucrate.
Alte tipuri de întrebări folosite în chestionar sunt întrebările închise (de exemplu: „Dvs.
vă place programul X?”1.Da, 2. Nu; 3. Nu ştiu/nu răspund) şi întrebările cu răspunsuri
multiple. O întrebare cu răspunsuri multiple permite respondenţilor să aleagă un răspuns
din câteva opţiuni. De exemplu acesta este cazul întrebării „În general reclamele TV
spun adevărul...(a) tot timpul; (b) în majoritatea timpul; (c) câteodată; (d) rareori; (e)
niciodată”. Întrebările cu răspunsuri multiple trebuie să includă toate răspunsurile posibi-
le. De asemeni ele trebuie să fie reciproc exclusive, adică trebuie să existe numai un răs-
puns la întrebare pentru fiecare respondent. De exemplu, fie întrebarea: „Câţi ani aţi lu-
crat în redacţia unui ziar?: (a) mai puţin de un an; (b) de la unul la cinci ani; (c) de la
cinci la zece ani”. În acest caz ce ar trebui să răspundă o persoană cu exact cinci ani ex-
perienţă? O modalitate de a corecta problema este re-frazarea răspunsului, de tipul:
„Câţi ani aţi lucrat în redacţia unui ziar?: (a) mai puţin de un an; (b) de la unul la cinci
ani; (c) de la şase la zece ani”.
Un tip special de întrebări sunt întrebările care folosesc scalele. Scalele pot fi aranjate ori-
zontal sau vertical. De exemplu:
A. „Există prea multe reclame la TV: (a) acord deplin; (b) acord; (c) neutru; (d) deza-
cord; (e) dezacord total;
B. „Care este opinia dvs. despre ştirile TV?
Sunt corecte Sunt incorecte
___ ___ ___ ___ ___
(5) (4) (3) (2) (1)
O formă de scală extrem de utilizată în cercetarea media este „scala diferenţiatorului se-
mantic” –ea foloseşte adjective bipolare cu scale în şapte trepte:De exemplu:
„Cum percepeţi dvs. termenul de „televiziune publică”?
Bun ___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Rău
Fericit___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Rău
Neinteresant___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Interesant
Stupid___ ___ ___ ___ ___ ___ ___ Atractiv
În multe situaţii cercetătorii sunt interesaţi în percepţia relativă asupra unor concepte sau
itemu-în astfel de cazuri tehnica ordonării ierarhice („rank ordering”) este adecvată. De
exemplu: „Iată câteva ocupaţii obişnuite. Puneţi un „1” în dreptul profesiei care are cel
mai mare prestigiu, „2”, în dreptul cele următoare ş.a.m.d.:
-Ofiţer de poliţie -Reporter TV
-Bancher -Profesor
-Advocat -Dentist
-Politician -Jurnalist la un ziar
Tabelele, graficele şi figurile sunt de asemeni folosite în chestionare. De exemplu, pentru
că în cazul copiilor există dificultăţi în a atribui numere valorilor, alternativa logică este
să se folosească imagini-de exemplu, la întrebarea: „Cum v-aţi simţit când aţi văzut de-
senele animate la TV sâmbătă?” se prezintă feţele de mai jos pentru a determina un răs-
puns la un copil de 5 ani.
18
1 2 3
Principalele probleme legate de formularea întrebărilor dintr-un chestionar se referă la
posibilitatea ca un subiect să interpreteze incorect întrebarea, forma ambiguă în care sunt
exprimate şi formularea or tendenţioasă. O întrebare poate fi rău interpretată de subiecţi
dacă termenii săi nu sunt destul de simpli pentru a fi înţeleşi de toţi, sau dacă ei sunt înţe-
leşi diferit de diferiţi subiecţi. Trebuie deci să se evite a se utiliza termeni vagi şi ambigui
sau a unui limbaj care să nu corespundă cu cel al subiecţilor intervievaţi. O întrebare a că-
rei formulare este tendenţioasă utilizează stereotipuri sau superlative care orientează gre-
şit răspunsul într-un sens sau un altul.
Ancheta şi sondajul diferă în funcţia de modul în care sunt realizate caz în care se dis-
ting următoarele forme:
A. Ancheta prin poştă-acestea sunt anchetele care implică trimiterea chestionarelor prin
poştă unui eşantion predeterminat de subiecţi, cărora li se cere să completeze chestionarul
şi să îl trimită înapoi prin poştă într-un plic special, fără a mai plăti poşta. Ele trebuie să
fie scurte şi redactate într-un limbaj accesibil. Chestionarele pot fi plasate într-un ziar sau
într-o revistă pe care subiectul o lecturează. În acest caz sunt folosite recompense (bani,
cadouri sau premii) pentru a încuraja subiecţii să completeze şi să trimită înapoi chestio-
narul. Principalele etape ale unei anchete pe bază de chestionar sunt următoarele: 1. Ale-
gerea unui eşantion-eşantionarea este realizată în general dintr-o bază pre-existentă care
conţine numele şi adresele respondenţilor potenţiali. Cea mai utilizată schemă de eşantio-
nare utilizată este o „listă de adrese” pre-existentă; 2. Construcţia chestionarului-chestio-
narul prin poştă trebuie să fie concis şi specific; 3. Scrisoarea însoţitoare-aceasta este o
notă scurtă care explică scopurile şi importanţa chestionarului care duce de obicei la creş-
terea ratei de răspuns; 4. Organizarea pachetului-chestionarul, scrisoarea însoţitoare şi pli-
curile de returnare sunt puse toate într-un plic mai mare. Opţiunile poştale depinde de bu-
getul alocat cercetării; 5. Transmiterea prin poştă a chestionarului/Administrarea prin poş-
tă a anchetei; 6. Monitorizarea atentă a ratei de returnare a chestionarelor; 7. Trimiterea
unui nou „val” de chestionare-este vorba de un nou rând de chestionare care ar trebui
transmis la două săptămâni după primele chestionare şi apoi de încă un rând (dacă este
necesar) după încă două săptămâni. Ele ar trebui trimise tuturor subiecţilor care nu au răs-
puns iniţial; 8. Introducerea datelor şi analiza lor. Dintre avantajele acestui tip de anchetă
poate fi menţionat faptul că ele acoperă o mare regiune geografică la un cost relativ scă-
zut. Ele sunt deseori unica modalitate de a aduna datele de la oamenii care trăiesc în regi-
uni greu de atins; ele permit şi eşantionarea probabilistă pe baza unor „liste de adrese”
specializate. Dacă cercetătorul doreşte să adune informaţii de la o audienţă extrem de spe-
cializată, tehnica anchetei prin poştă este foarte atractivă. Un alt avantaj al anchetei prin
poştă este că permite anonimatul, astfel încât subiecţii pot răspunde mai direct la între-
bări. Chestionarele pot fi completate acasă sau la serviciu, ceea ce permite subiecţilor un
anume sens al particularului. Oamenii pot răspunde la întrebări în ritmul pe care îl doresc
şi pot verifica ceea ce au spus. Anchetele prin poştă pot de asemeni să elimine influenţa
intervievatorului dat fiind că nu există nici un contact personal. Dintre dezavantaje trebu-
ie avut în vedere faptul că mai întâi, chestionarele administrate prin poştă trebuie să fie
19
auto-explicative. Nu există nici un interviaviator prezent pentru a lămuri neînţelegerile. O
problemă este legată de perioada mare de returnare a chestionarelor (uneori de luni de
zile), caz în care cercetătorul fixează o dată limită, după care chestionarele returnate nu
mai sunt incluse în analiză. O altă problemă cu anchetele prin poştă este că nu se ştie
foarte bine cine răspunde la chestionar. De exemplu, un chestionar trimis unui director de
companie poate fi completat de un asistent. Mai mult, chestionarele sunt de obicei retur-
nate de oamenii care sunt interesaţi de cercetare şi acest fapt determină o anumită influen-
ţă asupra structurii eşantionului. Majoritatea cercetătorilor sunt însă de acord că cel mai
mare dezavantaj al anchetei prin poştă este rata redusă de returnare a chestionarelor. O
anchetă tipică (în funcţie de regiunea geografică şi de tipul anchetei) va atinge o rată de
răspuns de 20-40%-nivelul redus de returnare a chestionarelor poate pune sub semnul în-
trebării validitatea rezultatelor.
B. Ancheta prin telefon-aceasta implică utilizarea unui intervievator pregătit care să te-
lefoneze subiecţilor aleşi de obicei la întâmplare din lista abonaţilor telefonici. Ancheta
prin telefon pare să se plaseze undeva între ancheta prin poştă şi ancheta prin intermediul
chestionarului administrat individual („faţă-în-faţă”). Ea oferă un grad mai mare de con-
trol şi o rată de răspuns mai ridicată decât ancheta prin poştă, dar este limitată din punctul
de vedere al întrebărilor care pot fi utilizate. Ea este mai scumpă decât anchetele prin poş-
tă dar mai ieftină decât cele „faţă-în faţă”. Intervievatorii sunt extrem de importanţi în an-
chetele prin telefon şi cele „faţă-în-faţă”. Un intervieviator ideal ar trebui să funcţioneze
ca un mediu neutru prin care răspunsurile respondenţilor sunt comunicate cercetătorilor.
Prezenţa şi modalitatea de a vorbi a intervievatorului nu ar trebui să influenţeze răspunsu-
rile subiecţilor. Procedura generală pentru realizarea unei anchete prin telefon este urmă-
toarea, deşi în practică, paşii pot fi abordaţi simultan: 1. Alegerea unui eşantion-anchetele
prin telefon le cer cercetătorilor să precizeze clar aria geografică care trebuie acoperită şi
să identifice care persoană va fi intervievată în fiecare casă contactată. Multe anchete se
limitează la oamenii peste 18 ani, „capul” gospodăriei etc. Procedeul de eşantionare de-
pinde de scopul anchetei şi al studiului; 2. Construcţia chestionarului-ancheta prin telefon
solicită opţiuni de răspuns directe şi necomplicate. Lungimea aplicării chestionarului nu
trebuie să depăşească 10 minute; 3. Pregătirea manualului de instrucţiuni pentru intervie-
vatori-acest document ar trebui să acopere mecanismele fundamentale ale anchetei (nu-
merele care trebuie apelate, când trebuie apelate, cum se înregistrează timpul etc.). Ar tre-
bui de asemeni să se precizeze pe care membru al gospodăriei trebuie să îl intervievaţi şi
trebuie furnizate direcţii generale legate de modul de punere al întrebărilor şi cum să se
înregistreze răspunsurile; 4. Instruirea intervievatorilor-este bine ca intervievatorii să fie
instruiţi în grup folosind o simulare a unui interviu care ar permite fiecărei persoane să
pună întrebări; 5. Adunarea datelor-adunarea datelor este mai eficientă atunci când este
realizată dintr-o localizare centrală. În această etapă trebuie monitorizată şi rata de com-
pletare a chestionarelor; 6. Realizarea repetării apelurilor atunci când este necesar-de obi-
cei apelurile telefonice nu se repetă decât de două ori; 7. Verificarea rezultatelor-atunci
când sunt completate toate chestionarele, un mic sub-eşantion din răspunsurile respon-
denţilor trebuie re-apleat telefonic pentru a fi siguri că informaţiile pe care le-au furnizat
au fost corect înregistrate. Respondenţilor trebuie să li se spună în timpul anchetei iniţiale
că ei pot primi un apel ulterior-acest fapt tinde să elimine confuzia subiecţilor atunci când
ei primesc un al doilea apel telefonic; 8. Introducerea datelor. În comparaţie cu ancheta
prin poştă, ancheta prin telefon poate include întrebări mult mai detailate şi intervievatorii
20
pot clarifica neînţelegerile care pot apare în timpul administrări chestionarului. Rata de
non-răspunsuri a anchetei prin telefon este în general redusă, mai ales atunci când sunt fo-
losite mai multe apeluri; în plus, anchetele prin telefon sunt mai rapide decât cele prin
poştă. Pe scurt, ancheta prin telefon tinde să fie rapidă, uşoară şi relativ redusă ca cost.
Dintre dezavantaje trebuie menţionat faptul că, mai întâi, cercetătorii trebuie să recunoas-
că că o mare parte din ceea ce este numit „cercetarea” pe bază de anchetă prin telefon nu
este o cercetare ci o modalitate de a vinde oamenii. Întrebările vizuale sunt interzise-de
exemplu, un cercetător nu poate arăta imaginea unui produs pentru a-l întreba pe res-
pondent dacă a văzut reclama le el. O problemă extrem de importantă este că nu toată lu-
mea dintr-o comunitate este inclusă în lista de telefon, astfel încât un eşantion obţinut din-
tr-o carte de telefon poate fi semnificativ diferit de cel obţinut a nivelul populaţiei.
C. Ancheta prin intermediul chestionarului aplicat individual („faţă-în-faţă”)-este
ancheta care se desfăşoară la locul de muncă, în casa subiectului sau pe stradă. Există
două tipuri de interviuri în acest caz:
a. Interviul structurat- caz în care intervieviatorul are un chestionar sau un ghid de inter-
viu structurat în care întrebările sunt puse într-o ordine predeterminată şi cele mai multe
dintre acestea au mai multe variante de răspuns.
b. Interviul nestructurat-acesta cuprinde întrebări generale la care subiectul răspunde cu
propriile lui cuvinte, răspunsurile fiind înregistrate şi transcrise ulterior. Intervievatorul
poate pune şi unele întrebări noi, introduse în funcţie de disponibilitatea subiectului inter-
vievat.
Paşii în construcţia unei anchete prin interviul personal sunt similari cu cei dintr-o anche-
tă prin telefon: 1. Alegerea unui eşantion-extragerea unui eşantion pentru o anchetă pe
bază de interviu este mai complicată decât pentru o anchetă prin telefon-de obicei se folo-
seşte o schemă de eşantionare probabilistă; 2. Construcţia chestionarului-interviurile per-
sonale sunt flexibile; întrebările detailate sunt uşor de pus şi timpul necesar completării
chestionarului poate fi mărit (multe anchete de acest tip durează cel puţin o oră). Cercetă-
torii pot de asemeni să folosească prezentări vizuale, liste şi fotografii pentru a pune între-
bări, şi subiecţilor li se poate cere să aleagă itemii pe categorii sau să arate răspunsurile
lor pe card-uri tipărite. Respondenţilor li se poate oferi intimitate şi asigura anonimatul
pentru a completa unele părţi din chestionar care pot fi date intervievatorului închise în
plic; 3. Pregătirea unui manual de instrucţiuni pentru intervievator-acest manual ar trebui
să includă instrucţiuni detailate legate de gospodări trebuie vizitate, pe cine din acea gos-
podărie trebuie să îl intervieveze intervievatorul, când să se realizeze interviul, cum să se
comporte în timpul interviului, cum să se înregistreze datele etc.; 4. Instruirea intervieva-
torilor-instruirea este importantă pentru că chestionarele sunt mai lungi şi mai detailate.
Sunt necesare câteva sesiuni practice pentru a fi siguri că scopul proiectului este atins şi
că intervievatorii urmăresc instrucţiunile; 5. Adunarea datelor-această parte a anchetei
este extrem de costisitoare; perioada de adunare a datelor este de asemeni mai lungă; 6.
Realizarea revenirilor necesare-fiecare revenire solicită intervievatorului să se întoarcă la
gospodăria aleasă iniţial în eşantion şi acest lucru lungeşte durata anchetei; 7. Verificarea
rezultatelor-ca în cazul anchetei prin telefon, un sub-eşantion de subiecţi/chestionare
completate de fiecare interviviator este ales şi un alt membru al echipei de cercetare este
trimis să verifice-el se întoarce la gospodăria în cauză sau telefonează şi trece în revistă
unul sau mai mulţi itemi pentru a verifica cât de complet şi de veridic a completat chesti-
onarul intervievatorul iniţial; 8. Introducerea datelor. Aceasta este tehnica cea mai flexibi-
21
lă pentru a obţine informaţii, pentru că situaţiile faţă-în-faţă duc ele însele la o chestionare
mai adâncă şi mai detailată. În plus, intervievatorul poate dezvolta un raport cu respon-
denţii astfel încât aceştia să fie capabili să răspundă la întrebările care altfel ar rămâne
fără răspuns într-o anchetă prin telefon sau una prin poştă. Identitatea respondenţilor este
cunoscută sau poate fi controlată prin anchetele pe baza interviurilor personale. Unicul
dezavantaj principal al acestei tehnici este costul. O altă problemă este influenţa exercita-
tă de operator-eroarea de operator. Prezenţa fizică, vârsta, rasa, sexul, modul de a se îm-
brăca şi de a vorbi al intervieviatoruli pot determina răspunsuri incorecte ale respondenţi-
lor. Mai mult, timpul de organizare şi de instruire al echipei de intervievatori este mai
mare decât în cazul altor procedee de adunare a datelor.
D. Ancheta pe bază de chestionar aplicat unui grup-este o anchetă care combină ele-
mente din ancheta prin poştă şi ancheta prin chestionar aplicată individual. Subiecţii sunt
selectaţi şi apoi sunt invitaţi într-un anumit loc (sală de conferinţe, sală de clasă) pentru a
completa un chestionar. Este o metodă care combină caracteristicile anchetei prin poştă şi
ale interviului personal. Ancheta administrată în grup are loc acolo unde un grup de res-
pondenţi este adunat împreună şi lor li se oferă copii individuale ale unui chestionar cu
auto-completare sau li se cere să participe la un interviu de grup. De exemplu, la o pre-vi-
zionare a unui film artistic, audienţei i se poate cere să completeze un chestionar despre
ce părţi din film i-au plăcut cel mai mult, dacă sfârşitul a fost credibil etc. Un alt exem-
plu este cel al unor studenţi dintr-o clasă care completează un chestionar legat de com-
portamentul lor de lectură. În acest caz intervievatorul citeşte cu glas tare întrebările şi fi-
ecare respondent completează o foaie de răspunsuri-această tehnică poate fi extrem de
utilă atunci când avem de-a face cu respondenţi care au un nivel redus de educaţie. În
plus intervievatorul poate fi prezent în încăpere astfel încât problemele sau întrebările pot
fi rezolvate rapid. În situaţia chestionarelor auto-administrate, modul de completare al
chestionarelor este asemănător cu cel al anchetei prin poştă. Ca avantaje se are în vedere
faptul că, în primul rând, un chestionar administrat în grup poate fi mai lung decât chesti-
onarul tipic folosit într-o anchetă prin poştă. Pentru că respondenţii sunt adunaţi expres
pentru scopul completării chestionarului, rata de răspuns poate fi relativ ridicată. Pentru
că intervievatorul este prezent şi poate răspunde la întrebări, puţini itemi sunt necomple-
taţi. Costul unei astfel de anchete este mai redus decât în cazul unei anchete „faţă-în-faţă”
sau al unei anchete prin telefon. Mediul în care este adunat grupul face posibilă interacţi-
unea dintre respondenţi-pentru cercetător această situaţi este mai greu de controlat. Nu
toate anchetele folosesc eşantioane care pot fi testate prin administrarea în grup.
În funcţie de perioada de timp în care se realizează anchetele se diferenţiază între:
A. Ancheta transversală – în care datele sunt adunate într-un unic moment din timp. An-
cheta de acest tip furnizează informaţii despre starea opiniei publice, cunoştinţe şi opinii
ale populaţiei într-un anumit moment din timp. În cazul media ele furnizează de exemplu
date pentru analiza relaţiei dintre utilizarea media şi comportament.
B. Studiul longitudinal- atunci când datele sunt adunate în două sau mai multe momente
din timp. Există trei tipuri de studii longitudinale: 1. Studiile de tendinţă- care este tipul
cel mai obişnuit de cercetare longitudinală în domeniul media. El foloseşte eşantioane di-
ferite din aceeaşi populaţie în diferite momente de timp şi analizează modele pe termen
lung sau scurt în opinia publică sau în comportamentul social. În acest fel se pot desco-
peri schimbările din opinia publică datorate, de exemplu, unor evenimente media parti-
culare sau schimbărilor din utilizarea media la nivelul populaţiei investigate. 2. Analiza
22
de cohortă- sunt studiile asupra unor grupuri de indivizi care sunt legaţi într-un mod spe-
cific (de exemplu, s-au născut în aceeaşi perioadă de timp) sau au fost martorii unor ace-
loraşi evenimente în timpul vieţii lor. Un exemplu de analiză a cohortei este cel a două
grupuri de copii de vârstă diferită care utilizează (fiecare grup) un număr determinat de
ore televizorul. Aceste diferenţe în nivelul de televizionare se datorează vârstei sau altor
factori? Pentru a răspunde la această întrebare fiecare grup este urmărit pe parcursul a
trei ani şi se caută atât apropierile cât şi diferenţele care se manifestă în timp între cele
două grupuri de copii. Dificultatea principală de care se izbesc astfel de studii este cea a
lipsei de control asupra factorilor de mediu care pot acţiona în decursul timpului la nive-
lul populaţiei studiate.3. Studiile panel- sunt anchetele realizate asupra aceluiaşi eşantion
dintr-o populaţie în diferite momente de timp. Ele se pot realiza fie sub forma chestiona-
rului trimis prin poştă, fie prin interviul telefonic, fie prin intermediul chestionarului apli-
cat individual. Reţelele TV, agenţiile de publicitate şi companiile de studiere a pieţi utili-
zează studiile panel pentru a identifica schimbări în comportamentul consumatorilor. Din-
tre dificultăţile unui astfel de studiu panel trebuie menţionate reducerea numărului de su-
biecţi incluşi în eşantionul iniţial (“mortalitatea” eşantionului) şi influenţarea răspunsuri-
lor de la o anchetă la alta (subiecţii tind să răspundă identic în momente diferite).
Întrebări
1. Care sunt principalele diferenţe între abordarea pozitivistă şi cea interpretativă în studi-
ul comunicării?
2. Care sunt diferenţele dintre cercetarea de tip calitativ şi cea cantitativ?
3. Ce este o ipoteză şi care sunt tipurile de ipoteze? Exemplificaţi.
4. Care sunt principalele tipuri de eşantionare utilizate în studiul comunicării.
5. Cum poate fi operaţionalizat conceptul de „comunicare directă”? Exemplificaţi.
6. În ce condiţii aţi folosi un chestionar administrat faţă-în-faţă mai curând decât un ches-
tionar trimis prin poştă? Motivaţi alegerea dvs.
7. Care sunt avantajele şi dezavantajele anchetelor şi sondajelor realizate prin telefon,
poştă şi interviuri faţă-în-faţă?
8. Elaboraţi cinci întrebări şi patru ipoteze care pot fi testate prin intermediul anchetei. Ce
tip de întrebări pot fi utilizate pentru a aduna date despre mai multe tipuri de subiecte?
9. Care sunt avantajele şi dezavantajele fiecărui proiect de cercetare experimental de mai
jos?
a. X O1
O2
b. R X O1
O2
c. R O1 X O2
R X O3
d. R O1 X O2
Teme de tutorat
1. Un coleg de-al vostru caută să găsească o problemă de cercetare din domeniul comuni-
cării interpersonale. Înainte de aceasta a trecut în revistă majoritatea punctelor pro- şi
contra- din bibliografie sale şi a citit unele articole de specialitate dar nu a reuşit să găse-
23
ască o idee care să îi placă astfel încât vine să vă ceară sfatul: ”Ce subiect să abordez?”.
Sugeraţi două subiecte pe care colegul vostru ar putea să le utilizeze şi justificaţi-vă ale-
gerea.
2. Sunteţi interesaţi să realizaţi o cercetare referitoare la relaţia dintre comunicarea inter-
personală şi dinamica opiniilor la nivel de grup. Scrieţi trei probleme de cercetare care
pot fi adecvate acestei teme.
3. Încercaţi să dezvoltaţi un proiect de cercetare care ar studia fiecare dintre următoarele
concepte: (a) Lectura ziarelor; (b) Tendinţele agresive ale adolescenţilor ; (c) Vizionarea
programelor TV.
4. V-aţi decis să realizaţi un proiect de cercetare şi v-aţi definit problema de cercetare
drept: ”Rolul comunicării în cadrul grupului de la locul de muncă”. Redactaţi trei ipoteze
pe care le puteţi testa în proiectul vostru de cercetare.
5. Sunteţi pe cale să începeţi un proiect de un an de zile asupra influenţei exercitate de
comunicare în plan instituţional. Scopul cercetării este de a compara diferitele tipuri de
comunicare şi de a măsura eficacitatea comunicării intra-organizaţionale formale. Cum
operaţionalizaţi conceptele şi ce ipoteze puteţi elabora?
6. Fie următoarea problemă de cercetare: „Staţia radio X ia în considerare atât posibilita-
tea măririi personalului său cu încă 5 persoane cât şi cea a adăugării unui rezumat al ştiri-
lor la fiecare oră de 5 minute. Dacă ar face aceasta ce credeţi : Aţi audia mai puţin, la fel
sau mai puţin această staţie radio?”. Cum poate fi abordată această problemă într-un proi-
ect de cercetare?
7. Ce tehnici de eşantionare ar fi adecvate pentru următoarele proiecte de cercetare?
A. Un studiu pilot pentru a testa dacă oamenii înţeleg un chestionar aplicat prin telefon.
B. Un studiu care să determine cine cumpără video-recordere.
C. Un studiu care să determine profilul demografic al audienţei unui program la un post
TV local.
D. O anchetă care studiază diferenţele dintre cititorii de ziare care provin din gospodării
cu venit ridicat vs. cei care provin din gospodării cu venit scăzut.
8. Aţi fost desemnat de o firmă de consultanţă să redactaţi şi să administraţi un chestionar
aplicabil prin telefon. Scopul acestui chestionar este să descrie şi să explice relaţiile dintre
stilul de viaţă, modalităţile de consum ale adulţilor, opiniile lor şi intenţiile de achiziţio-
nare ale unui televizor nou. Redactaţi un astfel de chestionar aplicabil în maximum 5 mi-
nute.
9. Redactaţi un chestionar pentru a aduna informaţii referitoare la următoarele probleme:
A. Atitudinile faţă de soap-opera TV;
B. Atitudinile faţă de editorialele din ziare;
C. Atitudinea faţă de reclamele TV;
D. Obiceiuri de televizionare ale postului public TV.
4. Proiectaţi un experiment pentru a aduna date pentru fiecare dintre temele următoare:
A. Tineretul şi mass media;
B. Efectele unei campanii electorale;
C. Diversitatea cititorilor unei reviste locale;
D. Influenţa exercitată de reclamele la produsele de uz casnic asupra stilurilor de viaţă al
unor femei din oraşul dvs.
10. Se dă chestionarul următor şi vi se cere să identificaţi:
A. Problema de cercetare;
24
B. Conceptele utilizate;
C. Ipotezele testate;
D. Tipul de eşantion pe care a fost aplicat;
E. Tipul de anchetă în care a fost utilizat.
CHESTIONAR
Sunt din partea firmei ................care realizează .............privind .............. Aţi auzit sau chiar aţi participat la
diverse sondaje de opinie care s-au realizat în ultimul timp. Vă asigurăm că răspunsurile dvs. sunt strict confidenţiale,
ele fiind folosite pentru obţinerea unor statistici generale.
Vă mulţumim anticipat pentru răspunsuri şi pentru contribuţia dvs. la această cercetare.
1. Gândindu-vă la viaţa dvs. de zi cu zi aţi putea să ne spuneţi cât de mulţumit sau nemulţumit sunteţi de următoarele
aspecte:
Aspecte Foarte mul- Destul de Destul de ne- Total nemulţu- NS/NR
ţumit mulţumit mulţumit mit
1. Sănătate 1 2 3 4 9
2. Confortul locuinţei dvs. 1 2 3 4 9
3. Relaţiile de familie 1 2 3 4 9
4. Modul în care vă înţelegeţi cu 1 2 3 4 9
alţi oameni
5. Veniturile familiei 1 2 3 4 9
6. Modul în car vă petreceţi timpul 1 2 3 4 9
liber
2. Cât de des urmăriţi emisiunile de televiziune, ascultaţi radioul şi citiţi presa scrisă?
Zilnic 3-5 ori/săpt. Săptă- Lunar Niciodată NS/NR
mânal
1. Radio România Actualităţi 1 2 3 4 5 9
2. Radio local A 1 2 3 4 5 9
3. Radio local B 1 2 3 4 5 9
4. Radio local C 1 2 3 4 5 9
5. Europa FM 1 2 3 4 5 9
6. TVR1 1 2 3 4 5 9
7. TVR2 1 2 3 4 5 9
8. ProTV 1 2 3 4 5 9
9. Antena 1 1 2 3 4 5 9
10. Tele7abc 1 2 3 4 5 9
11. Prima TV 1 2 3 4 5 9
12. Acasă 1 2 3 4 5 9
13. Postul A de televiziune 1 2 3 4 5 9
14. Postul B de televiziune 1 2 3 4 5 9
15. România Liberă 1 4 5 9
16. Ziua 1 4 5 9
17. Naţional 1 4 5 9
18. Adevărul 1 4 5 9
19. Evenimentul Zilei 1 4 5 9
20. Jurnalul Naţional 1 4 5 9
21. Ziarul local A 1 4 5 9
22. Ziarul local B 1 4 5 9
3. Aş dori să vă întreb cât timp acordaţi în timpul unei zile pentru a citi presa scrisă, a asculta radioul sau a urmări te-
leviziunea:
Sub o oră 1-2 ore 3-5 ore Peste 5 ore Deloc NS/NR
1. Presa scrisă 1 2 3 4 5 9
2. Radio 1 2 3 4 5 9
3. Televiziune 1 2 3 4 5 9
4. V-aş ruga să-mi spuneţi care este ziarul preferat (se notează răspunsul dat de
subiect)_____________________________________________________________________________________
25
5. Care este principala modalitate prin care dvs. vă procuraţi ........................?
abonament individual acasă
abonament individual la locul de muncă
exemplar care circulă la locul de muncă
îl cumpăr de la chioşc
de la un prieten, cunoştinţă, vecin, rudă
nu este cazul/nu citesc
9. NS/NR
6. Vă rog să acordaţi o notă de la 1 (minim) la 5 (maxim) următoarelor aspecte legate de articolele din:
Obiectivitate Promptitudine Informaţii com- Accent pus pe ceea ce
plete este în realitate
1. Ziarul local A
2. Ziarul local B
Faţă de anul trecut, dvs. aţi renunţat să mai cumpăraţi ..........?

1. da
2. nu
9. NS/NR
Dacă da, care este acest ziar? (se notează răspunsul dat de subiect):
________________________________________________________________________________________________
Dacă da, care a fost motivul pentru care nu aţi mai cumpărat.............?
1. preţul ridicat
2. orientarea politică a ziarului nu mai corespunde cu a mea
3. nu mai am încredere în informaţiile prezentate
4. o parte dintre ziariştii pe care îi apreciam mai mult nu mai au articole în ziar
5. majoritatea prietenilor şi cunoştinţelor mele nu l-au mai cumpărat
6. altul (care?) ________________________
9. NS/NR
Faţă de anul trecut, dvs. aţi început să cumpăraţi .............?

1. Da
2. Nu
9. NS/NR
Dacă da, care este ...............? (se notează răspunsul dat de subiect): _______________________________
Dacă da, care este motivul pentru care aţi început să cumpăraţi ............? (se notează răspunsul dat de subiect)
________________________________________________________________________________________________
Ce tipuri de articole citiţi dvs. în .................?

1. socio-economice
2. politice
3. cultural-educative
4. sportive
5. altele (care?) ________________
9. NS/NR
V-aş ruga să daţi o notă de la 1 (minim) la 5 (maxim) calităţii următoarelor tipuri de articole citite în .................::
Ziarul local A Ziarul local B
1. Editoriale
2. Informaţii/Ştiri
3. Politica internă
4. Politica externă
5. Economie
6. Social
7. Infracţiuni/Delincvenţe
26
8. Cultură/Arte
9. Sport
La nivelul localităţii dvs., consideraţi că următoarele aspecte reprezintă o problemă sau nu?
Da Nu NS/NR
1. Şcolile 1 2 9
2. Transportul public 1 2 9
3. Ordinea publică 1 2 9
4. Curăţenia 1 2 9
5. Locurile de muncă 1 2 9
6. Spitalele şi dispensarele 1 2 9
7. Construirea de locuinţe 1 2 9
8. Starea drumurilor 1 2 9
9. Birocraţia 1 2 9
10. Taxele, impozitele locale 1 2 9
În ce măsură credeţi că sunt dezbătute, în................, următoarele aspecte?

În foarte În mare În mică În foarte Deloc NS/NR
mare măsu- măsură măsură mică măsură
ră
1. Privatizarea 1 2 3 4 5 9
2. Locurile de muncă 1 2 3 4 5 9
3. Preţurile şi inflaţia 1 2 3 4 5 9
4. Corupţia 1 2 3 4 5 9
5. Şcolile 1 2 3 4 5 9
6. Transportul public 1 2 3 4 5 9
7. Ordinea publică 1 2 3 4 5 9
8. Curăţenia 1 2 3 4 5 9
9. Spitalele 1 2 3 4 5 9
10. Construirea de locuinţe 1 2 3 4 5 9
11. Starea drumurilor 1 2 3 4 5 9
12. Birocraţia 1 2 3 4 5 9
13. Sărăcia 1 2 3 4 5 9
Comparativ cu anul trecut, consideraţi că articolele din ................................sunt:

1. mai bune
2. la fel
3. mai slabe
9. NS/NR
Vă rog să menţionaţi numele a doi ziarişti ai ...................................... (se notează răspunsul dat de subiect):
18.1.
________________________________________________________________________________________________
18.2.
_______________________________________________________________________________________________
Vă rog să-mi spuneţi cu care dintre următoarele afirmaţii, referitoare la rolul ziariştilor în societate, sunteţi de
acord sau nu:
Da Nu NS/NR
1. Ziariştii trebuie să acţioneze astfel încât să-i împiedice pe cei care au puterea economică 1 2 9
şi politică în societate să comită ilegalităţi
2. Ziariştii trebuie să se implice direct în rezolvarea problemelor tranziţiei din societatea 1 2 9
românească
3. Sarcina ziariştilor este doar de a-i informa pe cei aflaţi în funcţii de conducere (politice, 1 2 9
economice) despre problemele grave şi importante din societate pe care numai aceştia le
pot rezolva
4. În calitatea or de reprezentanţi ai “opiniei publice”, ziariştii au datoria de a lua o poziţie 1 2 9
critică faţă de orice aspect negativ care apare în societate
5. Ziariştii fac mari deservicii ţării prin prezentarea primordială a aspectelor negative din 1 2 9
societate
27
6. Ziariştii reprezintă un grup “închis” care are puţine legături cu publicul lor 1 2 9
7. Ziariştii reprezintă un grup “închis” care are puţine legături cu publicul lor 1 2 9
8. În general, ziariştii nu fac decât să-i stânjenească în muncă pe cei aflaţi în funcţii (politi- 1 2 9
ce şi economice) de conducere
Vă rog să-mi spuneţi dacă, în decursul ultimului an, încrederea dvs. în ziariştii de la ................:
1. a crescut
2. a rămas neschimbată
3. a scăzut
9. NS/NR
21. Care este activitatea principală a instituţiei în care lucraţi?
1. Producţie/inginerie
2. Administraţie de stat
3. Educaţie, învăţământ, cercetare
4. Servicii medicale
5. Servicii financiare/bancare
6. Consultanţă
7. Turism
8. Comerţ
9. Agricultură
10. Sector non-profit
11. Alta (care?) _________________________
12. Nu este cazul/Nu lucrez
99. NS/NR
22. Dvs. lucraţi în:
1. Administraţie de stat
2. Firmă de stat
3. Cooperativă
4. Firmă particulară cu capital românesc
5. Firmă particulară cu capital parţial sau total străin
6. În propria firmă
7. Nu lucrez
9. NS/NR
23. În ultimul an, cât de des aţi călătorit în străinătate?
1. de mai multe ori
2. o singură dată
3. niciodată
9. NS/NR
24. De obicei cine face cumpărăturile în familia dvs.?
1. eu personal
2. soţul/soţia
3. altă persoană
9. NS/NR
25. Unde faceţi aceste cumpărături?
1. super-market
2. magazin specializat
3. pieţe en-gross
4. pieţe deschise/tarabe
9. NS/NR
26. Cât de des vă petreceţi timpul liber mergând la:
Foarte Des Din când în Rar Foarte NS/NR
des când rar
1. Cinema 1 2 3 4 5 9
2. Discotecă 1 2 3 4 5 9
3. Teatru 1 2 3 4 5 9
4. Muzee/galerii de artă 1 2 3 4 5 9
5. Restaurante/baruri 1 2 3 4 5 9
6. Călătorii 1 2 3 4 5 9
27. Care dintre următoarele activităţi constituie un hobby pentru dvs.? (se alege o singură variantă de răspuns)
1. computere/informatică/internet
2. fotografie
28
3. dans
4. muzică
5. pictură/sculptură
6. sport extrem
7. plimbări cu bicicleta
8. turism
9. sport
10. alta (care?) ___________________
11. nu e cazul
99. NS/NR
28. Cât de des urmăriţi următoarele categorii de programe tv.?
Foarte Mult Potrivit Puţin Foarte pu- NS/NR
mult ţin
1. Programe politice 1 2 3 4 5 9
2. Programe informative 1 2 3 4 5 9
3. Programe sportive 1 2 3 4 5 9
4. Anchete sociale 1 2 3 4 5 9
5. Programe culturale 1 2 3 4 5 9
6. Programe religioase 1 2 3 4 5 9
7. Jocuri şi concursuri 1 2 3 4 5 9
8. Filme 1 2 3 4 5 9
9. Seriale 1 2 3 4 5 9
10. Programe de divertisment 1 2 3 4 5 9
29. Dvs. locuiţi în:
1. casă proprietate particulară
2. apartament proprietate particulară
3. apartament/casă/cameră de închiriat
4. altă situaţie (care?) ________________________
9. NS/NR
30. Locuinţa dvs. este dotată cu:
Da Nu NS/NR
1. telefon 1 2 9
2. televizor color 1 2 9
3. televizor alb-negru 1 2 9
4. maşină de spălat neautomată 1 2 9
5. maşină de spălat automată 1 2 9
6. frigider 1 2 9
7. aspirator 1 2 9
8. videocasetofon 1 2 9
9. radio 1 2 9
10. radiocasetofon 1 2 9
11. compact disc 1 2 9
12. PC/calculator personal 1 2 9
13. cuptor cu microunde 1 2 9
14. aparat de înregistrat mesaje telefonice 1 2 9
15. robot de bucătărie 1 2 9
16. antenă satelit 1 2 9
17. televiziune prin cablu 1 2 9
31. V-aş ruga să alegeţi trei valori importante pentru dvs. din următoarea listă:
Valori Alegere 1 Alegere 2 Alegere 3
1. Hărnicie
2. Independenţă/Libertate
3. Muncă
4. Sprijin reciproc/Altruism/Cooperare
5. Iniţiativă/Risc/Curaj
6. Ordine/Disciplină
7. Meticulozitate/Grijă faţă de detalii
8. Echilibru
9. Respect/Ascultare/Supunere
29
În final dorim să aflăm câteva date despre dvs.:
32. Sex:
1. Masculin 1
2. Feminin 2
33. Vârsta:
1. 18-29 ani 1
2. 30-39 ani 2
3. 40-49 ani 3
4. 50-59 ani 4
5. peste 60 ani 5
9. NR 9
34. Ultima şcoală absolvită:
1. 4 clase 1
2. şcoala generală 2
3. 10 clase 3
4. şcoala profesională 4
5. liceu 5
6. colegiu 6
7. studii superioare 7
8. studii postuniversitare 8
9. NR 9
35. Ocupaţia dvs.:
1. Pensionar 1
2. Elev/student 2
3. Şomer/fără ocupaţie 3
4. Casnică 4
5. Agricultor gospodărie individuală 5
6. Muncitor necalificat 6
7, Muncitor calificat 7
8. Funcţionar cu studii medii 8
9. Tehnician/maistru 9
10. Personal studii superioare 10
11. Patron/liber profesionist 11
12. Alta (care?) 12
99. NR 99
36. Naţionalitatea dvs.:
1. Român 1
2. Maghiar 2
3. Rrom 3
4. German 4
5. Alta (care?) 5
9 NR 9
37. Religia:
1. Ortodox 1
2. Romano-catolic 2
3. Greco-catolic 3
4. Musulman 4
5. Mozaic 5
6. Neoprotestant (baptist, adventist, penticostal) 6
7. Alta (care?) 7
8. Fără religie 8
9. NR 9
38. Status marital:
1. Căsătorit 1
2. Divorţat 2
3. Văduv 3
4. Necăsătorit 4
5. În uniune liberă 5
30
6. Altul (care?) 6
9. NR 9
39. Câţi membri sunt în gospodăria dvs.?
40. Care este venitul total obţinut în luna precedentă de către toţi membri din gospodăria dvs. (incluzând salarii, pensii,
dividende, chirii etc.)? __________________ lei

RII
31
SUPORTURI DE CURS
Tutorat 2
2.1. INTERVIUL
Interviul este o formă de comunicare stabilită între două persoane care nu se cunosc. Ea
are ca scop adunarea informaţiilor asupra unui fenomen precis. M. Grawitz defineşte in-
terviul ca: „un procedeu de investigaţie ştiinţifică, care utilizează un proces de comunica-
re verbală, pentru a aduna informaţi, în relaţie cu un scop fixat”.
A. În sens restrâns, interviul ştiinţific este o metodă de investigaţie caracterizată de un an-
samblu de tehnici şi proceduri specifice care permit instituirea unui proces de comunicare
verbală în vederea obţinerii unor informaţii aferente scopului urmărit de cercetare;
B. In sens larg, interviul ştiinţific este întreţinerea unei comunicări – investigaţia este cu
atât mai productivă cu cât aria cercetată este mai lejeră, există mai puţine restricţii.
Există o serie de factori care facilitează interviul în analiza comunicării: Factori legaţi de
context-unii dintre aceşti factori se raportează la situaţia însăşi a interviului, alţii la inter-
vievator şi alţii la intervievat. Între factorii legaţi de situaţia însăşi trebuie considerat în
principal durata şi locul. Este important să se prevadă cât se poate de exact timpul ce va
trebui să fie consacrat unei întrevederi şi de a pune în temă subiecţii. Locul unde se va
desfăşura interviul trebuie de asemeni să fie planificat cu grijă în funcţie de obiectul cer-
cetării. Locul poate avea o influenţă asupra modalităţii în care respondentul percepe statu-
sul şi rolul său, disponibilitatea sa de spirit, deschiderea sa la întrebări etc. Între factorii
legaţi de intervievat trebuie mai ales să considere pertinenţa temei; acesta trebuie să co-
respundă preocupărilor intervievatului din momentul întrevederii. Intervievatul trebuie să
ştie cu exactitate care este rolul său din acest punct de vedere, pentru a nu apare disfuncţi-
onalităţi în relaţia sa cu intervievatorul. Acesta din urmă trebuie să se asigure că intervie-
32
vatul reconstituie bine realitatea-pentru aceasta el poate să ceară intervievatului probe
scrise sau dări de seamă oficiale care să vină în sprijinul a ceea ce el spune. Alte elemente
ale situaţiei de întrevedere sunt legate de anchetatorul însuşi. De exemplu, sexul sau as-
pectul său fizic pot influenţa această situaţie. Prin urmare, cadrul său de referinţă sau opi-
niile sale pot influenţa obiectivitatea sa în formularea problemelor/întrebărilor sau în înre-
gistrarea răspunsurilor. În fine, nivelul limbajului pe care îl utilizează trebuie să fie acce-
sibil intervievaţilor. Intervievatorul trebuie, prin intermediul limbajului, să motiveze per-
soana să răspundă indicându-i că toate răspunsurile posibile sunt valide.
Există numeroase criterii de clasificare ale interviurilor:
A. După momentul de desfăşurare al investigaţiei prin interviu;
B. După scopul cercetării-de exemplu, el este de un anumit fel dacă există cercetare de
tip informaţional şi este de alt tip dacă cercetarea este de acţiune;
C. După nivelul de profunzime urmărit în adunarea informaţiilor;
D. După gradul de obiectivitate al cercetătorului şi al celui cercetat.
E. După domeniul în care este folosit: (a) obiectul (realitatea) cercetat-adică problema
cercetată; (b) indivizii investigaţi (care constituie şi o realitate investigată dar sunt şi fur-
nizori de informaţii).
După obiectul studiat:
1. Interviul documentar-urmăreşte îndeosebi obţinerea unor cunoştinţe de care dispun in-
divizii în raport cu procesele şi fenomenele studiate;
2. Interviul de opinie-urmăreşte sesizarea reacţiilor subiective în raport cu fenomenul stu-
diat;
3. Interviul de atitudine-urmăreşte obţinerea de informaţii referitoare la comportamente,
atitudini ca atare ale subiectului în raport cu fenomenele sau procesele studiate;
4. Interviul de personalitate-urmăreşte obţinerea de informaţii care pun în prim-plan per-
sonalitatea integrală ca atare a subiecţilor investigaţi-este cel mai complex din punct de
vedere al aspectelor cognitive, de opinie, afective-ne oferă date globale, semnificative
asupra felului în care participă indivizii la fenomenele studiate.
F. După modalitatea de adunare a datelor: există interviul dirijat şi interviul semi-dirijat-
diferenţa esenţială între aceste două tipuri de interviu se află în conţinutul interviului care
este structurat în primul caz şi semi-structurat în cel de-al doilea. Această diferenţă ser-
veşte deci la calificarea mijlocului utilizat pentru adunarea datelor.
1. Interviul dirijat-interviul dirijat seamănă cu un chestionar în care nu figurează decât în-
trebări închise, cu excepţia faptului că acest chestionar este aplicat de un intervievator.
Ansamblul cadrului de referinţă, adică limbajul adecvat problemei, structurarea temelor,
ordinea progresului întrebărilor şi diferitele categorii de răspunsuri, este definit dinainte.
Persoana intervievată trebuie să se situeze în raport cu acest cadru, ea trebuie să intre în el
pentru a răspunde într-o modalitate corectă la întrebări.
2. Interviul semi-dirijat - marile teme ale interviului sunt definite dinainte, dar ordinea în
care ele pot fi abordate este liberă şi categoriile din interiorul acestor teme funcţionează
în mod liber. Rolul intervievatorului constă fundamental în a lăsa intervievatul să vorbe-
ască, şi a-i propune acestuia anumite teme dacă acesta nu le abordează pe aceste în mod
spontan. Interviul semi-dirijat convine pentru aprofundarea unui domeniu dat sau pentru a
urmări evoluţia unui domeniu deja cunoscut.
I. După profunzimea (adâncimea) lor:
33
1. Interviul extensiv-este mai superficial, se realizează la o scală de masă-de regulă este
centrat pe problema investigată şi nu pe trăsăturile persoanei investigate;
2. Interviul în profunzime-este centrat mai ales pe individ-accentul cade pe persoanele in-
vestigate, pe capacitatea lor de a furniza cat mai multe informaţii prin sensibilizarea per-
sonalităţii lor. În interviul în profunzime de regulă operatorul de interviu nu sugerează do-
meniul de interes studiat-interviul de acest tip este centrat pe individ, urmărind în mase
mari de indivizi (care formează un eşantion) repetabilitatea anumitor structuri motivaţio-
nale-unele structuri motivaţionale sunt generale în ciuda bogăţiei motivaţiilor individuale.
Operatorul pentru acest tip de interviu procedează în general „directiv”-el îşi urmăreşte
insistent scopul, întrebările adresate celui intervievat sunt foarte centrate pe scop, deşi vin
din direcţii diferite.
34
3. Interviul non-directiv sau cu răspunsuri libere-se caracterizează prin preciziunea temei
dar formularea întrebărilor şi evantaiul informaţiilor adunate astfel este foarte variată, as-
tfel încât gradul de libertate al răspunsului este foarte mare pentru intervievator şi opera-
torul de interviu. Singura restricţie este tema-în cazul interviului non-directiv intervieva-
tul se poate exprima şi în legătură cu fenomene la care nu a participat direct, să-şi expri-
me opiniile bazate pe aparatul analogic al gândirii omului-solicitând informaţii despre
faptele la care nu a participat el face analogia între faptele cunoscute şi în acest fel fapte
transferul la faptul solicitat-în interviu se cer informaţii despre fapte cunoscute nemijlocit.
4. Interviul central sau focalizat-este axat pe o anumită problemă particulară cunoscută
direct de intervievat dar cu o mare libertate de mişcare din partea operatorului de interviu.
Acest tip de interviu este centrat fie pe temă, fie pe intervievat.
2.2. FOCUS-GROUPUL
A fost folosit pentru prima dată în anii’40 pentru a determina eficacitatea programelor de
radio destinate pentru întărirea moralului trupelor americane aflate în război. După anii
’50 devin un instrument de cercetare a pieţii, apoi din anii ’60 redevin un instrument im-
portant în cercetarea academică.
Tipuri de focus-group:
1. Focus-grop simplu: Un grup este invitat să discute pe baza unui ghid de discuţie care
cuprinde întrebări deschise şi în prezenţa unui moderator care invită pe fiecare partici-
pant la grup să discute , să-şi spună părerile şi opiniile. Se foloseşte aceeaşi procedură
pentru mai multe grupuri pentru a se putea compara datele între ele.
2. Focus-gropul extins: În acest caz participanţilor la grup li se administrează înaintea
discuţiei un chestionar care include problemele care vor fi discutate în timpul grupu-
lui.
Caracteristicile focus-group-urilor - Focus-grupul constă dintr-un mic număr de oameni
care sunt adunaţi de cercetător pentru a discuta un subiect dat. Discuţiile de tip „focus” nu
sunt structurate deşi în unele cazuri subiecţilor li se cere să completeze un chestionar.
Grupurile în acest caz au mai puţin de 10-12 persoane-numărul fiind mic, nu se pot gene-
raliza rezultatele obţinute în acest caz la nivelul întregii populaţii. Pentru că grupul este
aleator şi membrii sunt aleşi pe baza unei caracteristici comune, se spune că grupul are o
validitate externă redusă.
Etapele cercetării de tip focus-grup
1. Recrutarea participanţilor la focus-grup-Recrutarea se face pe baza unui chestionar de
recrutare, în funcţie de obiectivele studiului, de informaţiile pe care le avem despre gru-
pul ţintă şi de caracteristicile acestuia. Chestionarul de recrutare cuprinde o scurta prezen-
tare a operatorului şi a firmei care realizează studiul, scopul întâlnirii, tema generală a
discuţiei, întrebări filtru, întrebări nespecifice, întrebări de natură demografică şi întrebări
despre coordonatele persoanei chestionate (număr de telefon, disponibilitate de timp în
zilele în care sunt programate discuţiile de grup). Întrebările filtru se formulează în func-
ţie de obiectivele cercetării şi sunt cele care “filtrează” subiecţii astfel încât să ne asigu-
răm că aceştia sunt exact persoanele de care avem nevoie.
2. Ghidul de interviu-Ghidul de interviu este instrumentul principal de lucru în focus
grup. Întrebările din ghidul de interviu trebuie
• să respecte o succesiune logică, să decurgă logic unele din altele,
• să pară spontane, fireşti,
35
• să acopere toate obiectivele propuse,
• să permită obţinerea unor informaţii complete în timpul alocat discuţiei.
În ghidul de interviu se pun întrebări deschise, subiecţii fiind puşi în situaţia de a relata,
de a povesti ceva (o experienţă o opinie), de a explica o atitudine, un comportament. Nu-
mărul de întrebări nu trebuie să fie foarte mare, căci trebuie să ţinem cont de faptul ca la
fiecare întrebare vom avea 8 - 10 răspunsuri şi, în plus, comentariile subiecţilor la răspun-
surile altor persoane din grup sau întrebările suplimentare venite din partea moderatoru-
lui.
3. Desfăşurarea discuţiei şi analiza rezultatelor - Discuţiile trebuie înregistrate video sau
audio şi supravegheate discret de sponsorul cercetării. Cercetătorul sau un înlocuitor al lui
serveşte drept moderator. Moderatorul are câteva sarcini important: a menţine discuţia
centrată pe tema de cercetare (de obicei acesta este un produs sau un serviciu); a garanta
şi a asigura că discuţia nu este dominată de unul sau doi participanţi mai importanţă; a în-
curaja pe toţi subiecţii să discute liber.
De obicei o discuţie de grup de o oră sau două este înregistrată şi studiată în profunzime-
analiza comentariilor participanţilor poate fi în totalitate anecdotică sau observaţională
sau poate implica tehnici ale analizei de conţinut pentru a număra temele recurente sau a
măsura intensitatea cu care acestea sunt dezbătute.
Referitor la numărul de grupuri necesare-nu există un număr fix, unele proiecte solicitând
numai 1-3 iar în altele fiind nevoie chiar de 10. Regula principală este ca atunci când in-
terviurile nu aduc nimic important, interviurile ar trebui stopate.
2.3. OBSERVAŢIA PARTICIPATIVĂ.

Observaţia este o formă de cercetare calitativă, diferită de cercetarea cantitativă. De
exemplu, cercetarea audienţei a fost deseori criticată pentru că a furnizat numai descri-
eri uni-dimensionale ale relaţiilor oamenilor cu mass media. Ea ne spune câte aparate
TV sunt deschise dar nu ce fac oamenii în timp ce urmăresc TV sau dacă chiar îl urmă-
resc. Şi dacă ei se uită la TV chiar îl urmăresc atent sau se gândesc la altceva, iau masa
etc.? D. Morley a observat că cercetarea asupra audienţei TV nu măsoară vizionarea ci al-
tceva: prezenţa unui aparat TV deschis şi o persoană în aceeaşi cameră cu el. Ea presupu-
ne motivaţia de a urmării TV şi faptul că decizia de face acest lucru este una individuală.
Ea nu pune sub semnul întrebării contextul în care s-a făcut această alegere (cine are ac-
ces la aparat, ce altceva se mai face în prezenţa lui, unde în altă parte se merge în casă
etc.). Ca urmare a acestor probleme Morley argumentează că: „tipul de cercetare pe care
trebuie să o facem implică identificarea şi investigarea tuturor diferenţelor dincolo de ca-
tegoriile atot-cuprinzătoare ale «urmăririi TV» ... noi trebuie să ne concentră asupra mo-
dalităţii complexe în care vizionarea TV este întrupată în mod inevitabil în şirul complet
al practicilor cotidiene ... Noi trebuie să studiem vizionarea TV...în «localizarea sa natura-
lă»”.
Observaţia implică o varietate de metode de cercetare care permit accesul direct la com-
portamentul social care este analizat. Ea poate sau nu să ofere avantaje în raport cu alte
metode şi abordări, dar ea este o parte importantă din arsenalul cercetării comunicării.
Cercetarea observaţională poate fi împărţită în mai multe tipuri în funcţie de trei criterii:
a. Dacă observatorul ia sau nu parte la activităţile indivizilor observaţi;
b. Dacă observaţiile sunt structurate sau non-structurate;
c. Dacă comportamentele observate apar în localizări naturale sau artificiale.
36
Figura. Gradul de structură al localizării observaţionale.
Localizare naturală Localizare artificială

Nestructurată Cercetare de teren Studiu de laborator
Gradul de
complet nestructura- nestructurat
structură im-
pusă de ob- tă
servator Structurată Cercetare de teren Studiu de laborator
structurată complet structurat
A. Tipurile metodelor observaţionale-termenul de „observaţie” ascunde de fapt o mulţime
de abordări de cercetare, pe care le putem clasifica în trei categorii mari: (a) observaţia
simplă; (b) observaţia participativă; (c) etnografia.
1. Observaţia simplă-reprezintă situaţia în care observatorul nu are nici o relaţie cu proce-
sele şi oamenii pe care îi observă, care nu sunt conştienţi că asupra lor se exercită o acti-
vitate de cercetare. De exemplu, un proiect de cercetare poate fi interesat de audienţa ci-
nematografului - cum par oamenii să aleagă ce film să vadă la un „Multiplex”. Cercetă-
torul poate administra un chestionar care să cuprindă întrebări legate de acest lucru sau
poate petrece câteva seri urmărind ce oameni vin la „Multiplex” şi ce filme aleg ei să vi-
zioneze. O cerinţă fundamentală a observaţiei simple este accesul liber în localizarea de
cercetare (aceasta din urmă fiind una „naturală” sau din „viaţa reală”). De exemplu, cer-
cetarea experimentală – care implică observaţia unui comportament controlat al vizionă-
rii TV de către copii şi are loc într-un laborator de psihologie socială - este diferită de
„observaţia simplă” în sensul definit anterior.
2. Observaţia participativă reprezintă situaţia în care cercetătorul ia parte la activităţile
oamenilor observaţi. Termenul de „observaţie participativă” este folosit deseori în sens
larg pentru a descrie observaţia în care are loc o participare redusă a cercetătorului. De
exemplu, este evident că observaţia participativă va fi folosită mai mult în domeniul con-
sumului media decât în cel al producţiei media, pentru că sunt puţin acei cercetători care
pot deveni membrii ai unei echipe de producţie media.
Observaţia participativă este deseori considerată drept cea mai pură formă de cercetare
calitativă pentru că ea apare în localizările naturale şi îi cere cercetătorului să înţeleagă
lucrurile din punctul de vedere al participantului la cercetare. În această abordare, cerce-
tătorul întră în locul de cercetare şi, observând, discutând şi participând la aceleaşi activi-
tăţi ca participanţii la cercetare, încearcă să înţeleagă lumea ca şi ei.
3. Etnografia este a treia formă de observaţie-termenul descrie actual o descriere difuză a
oricărei cercetări calitative care implică observaţia extinsă sau chiar intervievarea, pe par-
cursul unei perioade de timp, a unui număr de indivizi.
B. Din punct de vedere al structurii activităţii de cercetare se pot diferenţia sunt două ti-
puri de observaţie:
a. Observaţia structurată – aceasta implică clasificarea şi cuantificarea comportamente-
lor conform unei scheme prestabilite- se realizează o “analiză de conţinut” a compor-
tamentelor .
b. Observaţia nestructurată - caz în care cercetătorul redactează comentarii despre eveni-
mentele care au loc dar fără a avea o schemă predefinită de urmărire a lor.
C. După forma sa observaţia este :
1.Observaţia directă- caz în care cercetătorul ia parte la evenimentele care se întâmplă;
37
2.Observaţia indirectă- caz în care cercetătorul utilizează o cameră ascunsă pentru a înre-
gistra evenimentele şi analizează ulterior imaginile. De exemplu acesta este cazul cu ana-
liza modului în care oamenii acţionează acasă în faţa TV pentru a vedea cât timp rămân
ei în faţa aparatului TV şi pentru a măsura gradul de atenţie pe care ei îl acordă diferite-
lor programe TV.
D. Tipurile principale de studii observaţionale sunt:
1. Studiile de teren complet nestructurate- caracterizate de metoda etnografică-au ca
scop descrierea unei culturi particulare, deci cercetătorul trebuie să devină „parte a
culturii studiate”.
2. Observaţia complet structurată-are loc mai curând în localizări de laborator nu în cele
naturale şi are ca scop testarea ipotezelor; instrumentul de măsurare este o listă de ite-
mi care sunt observaţi (nu un chestionar) care este aplicată unor grupuri ( cât mai si-
milare posibil) în diferite momente de timp în condiţii standardizate de laborator
(identice în orice moment).
3. Studiul semi-structurat-realizat de cercetător în condiţii naturale cu un instrument
structurat.
4. Studiul de laborator nestructurat-permite subiecţilor să acţioneze mai natural şi să fie
observaţi mai obiectiv.
Realizarea studiilor observaţionale - Există mai multe stadii în procesul de observaţie:
(a) Intrarea; (b) Sponsorizarea; (c) Planificarea; (d) Adunarea datelor, (e) Analiza datelor.
A. Intrarea-Prima sarcină a cercetării prin observaţie este asigurarea accesului la situaţia
şi la oamenii care vor fi studiaţi. Deseori aceasta este cea mai îndelungată şi mai dificilă
parte a procesului de cercetare. În mod fundamental există două tipuri de localizări de
cercetare: (a) Localizarea închisă - este una la care accesul este condiţional–de exemplu,
casele particulare, organizaţiile media; (b) Locaţiile deschise - sunt publice – de exem-
plu, sala de lectură într-o bibliotecă, o librărie, holul unui cinematograf. Cea de-a doua
distincţie se referă la rolul observatorului, care poate fi „ascuns” sau „deschis”: (a) Dacă
cercetătorul vrea să joace un rol deschis el trebuie să se asigure că cei observaţi sunt con-
ştienţi de cercetare sa şi el intră în situaţie ca un cercetător; (b) cercetătorul poate juca şi
un rol ascuns, situaţie în care activitatea sa ca cercetător nu este dezvăluită şi motivul real
pentru care se află în acel loc nu este cunoscut. Prin combinarea acestor distincţii se poate
ajunge la patru situaţii de cercetare posibile –ca în Figura de mai jos.
Figura - Situaţiile posibile în studiile de observaţie
LOCALIZARE
Deschisă Închisă
ROL Deschisă Arena publică Intrare negociată;
acces condiţional
Ascunsă Etica adunării şi Etica sarcinii de cercetare,
utilizării datelor Riscul
B. Sponsorizarea - Odată ce s-a stabilit localizarea de cercetare, activităţile cercetătoru-
lui „din teren” vor depinde de modalitatea sa de intrare. Cine li-a facilitat accesul şi spon-
sorizarea (cine îşi asumă responsabilitatea pentru el cât timp cercetează) sunt extrem de
importante pentru libertatea sa de acţiune şi de adunare a datelor.
C. Planificarea - Nici un studiu bazat pe observaţie nu este posibil fără o planificare
atentă. Trebuie să se stabilească: ce vrem să aflăm; de ce informaţii este nevoie; cu cine
trebuie să se vorbească; ce trebuie observat; ce întrebări trebuie puse. Toate acestea se vor
38
schimba şi vor evolua în timpul cercetării dar trebuie fixate clar de la început şi perma-
nent revizuite în perioada de muncă în teren. Munca de teren trebuie realizată după ce
cercetătorul a gândit la problemele care apar din lectura literaturii de specialitate. De
exemplu, fie cazul unui studiu bazat pe observaţie realizat la o staţie de radio locală. În
literatura de specialitate există numeroase studii referitoare la acoperirea în media naţi-
onale a ştirilor despre actele violente şi crime dar dintre acestea sunt puţine cele care se
referă la staţiile de radio locale. Se poate ca cercetătorul să dorească să studieze dacă
relaţia dintre poliţie şi reporteri la staţia de radio locală este asemeni cu cea de la o sta-
ţie radio naţională. O discuţie prealabilă poate dezvălui faptul că staţia locală de radio
nu are reporteri specializaţi în investigaţii asupra crimelor, deci cercetătorul va şti ca
trebuie să studieze activitatea mai multor reporteri. El va dori să aibă şi acces la şedinţe-
le de redacţie, dar el are numai o săptămână la dispoziţie deci este esenţială o planifica-
re atentă a timpului El planifică să participe zilnic la şedinţele de redacţie, va petrece
două zile în redacţie urmărind procesul de editare şi observând modul în care se iau de-
ciziile în interiorul organizaţiei, alte două zile le va petrece pe teren cu reporterii pentru
a vedea cum acoperă ştirea şi probabil o zi va implica participarea la o audiere la tribu-
nal. O astfel de planificare trebuie să fie flexibilă, acesta fiind motivul pentru care o zi
lipseşte din planul anterior, zi în care se pot întâmpla evenimente neprevăzute. Cercetăto-
rul trebuie să aibă o listă cu întrebările la care trebuie să răspundă în cercetare şi, alături
de aceasta, să realizeze o listă cu datele care trebuie adunate - listele sunt revizuite zilnic
pentru a evita omisiunile şi pentru a adecva planul pentru a include datele care lipsesc.
D. Adunarea datelor – Cuprinde două probleme principale: înregistrarea datelor şi orga-
nizarea datelor. Înregistrarea datelor este o problemă practică. În principiu regula este de
„a înregistra totul” dar acest lucru este imposibil în practică. Pentru înregistrarea datelor
va trebui ca cercetătorul să dispară periodic pentru a completa aceste note de observaţie.
Eşantionarea în observaţia participativă este relativ o problemă „deschisă”. O problemă
în acest caz este cea a deciziei legate de ce episod comportamental sau segmente de com-
portamente să se eşantioneze. Observatorul nu poate fi peste tot şi nu poate vedea totul
astfel încât ceea ce este observat devine un eşantion de facto a ceea ce nu este observat.
Majoritatea observaţiilor de teren folosesc eşantionarea cu scop: observatorii se bazează
pe cunoaşterea lor anterioară a subiecţilor studiaţi şi eşantionează numai acele evenimen-
te sau comportamente care sunt importante.
Notele de teren constituie corpusul fundamental de date în orice studiu de teren. În ele ob-
servatorul înregistrează nu numai ce se întâmplă şi ceea ce s-a spus, ci ţi impresii perso-
nale, sentimente, şi interpretări a ceea ce a fost observat. O procedură generală este aceea
de a separa opiniile personale de naraţiunea descriptivă prin includerea primelor în paran-
teze.
Întotdeauna este mai bine să se înregistreze mai mult decât mai puţin. O observaţie apa-
rent neimportantă poate deveni extrem de preţioasă ulterior
Organizarea materialului obţinut este crucială pentru succesul studiului observaţional şi ar
trebui să fie un proces continuu. Mulţi cercetători ţin un jurnal „de teren”, o practică înră-
dăcinată în munca de teren antropologică. Se mai pot realiza note de observaţie acciden-
tale, înregistrarea incidentelor semnificative , răspunsurile proprii la munca de cercetare.
O altă tehnică este re-organizarea notelor de observaţie pe măsură ce acestea sunt realiza-
te, deseori acest lucru se realizează zilnic, regulat. Un sistem bun este relocarea notelor de
observaţie pe „card”-uri indexate-ele ar putea conţine trei categorii: oameni, localizare,
39
subiecte. Pe măsură ce activitatea în teren progresează cercetătorul va deveni tot mai ana-
litic şi nu descriptiv astfel încât el poate organiza ceea ce observă pe categorii largi, care
conţin tipuri de activităţi. de exemplu, un card în cazul cercetării asupra relaţiei poliţie-
staţie locală de radio ar putea fi numită „organizarea informală” atunci când identităţile
celor are au putere şi influenţă reală devin clare. Notele de observaţie dezorganizate an-
terior , care înregistrau pur şi simplu secvenţele auzite şi văzute poată fi codificate, pri-
ma localizarea lor spre categorii înainte de a le transfera spre card-uri. De exemplu,
dacă se decide că rolul biroului de presă al poliţiei este important, se poate realiza o listă
de categorii de tipul: A. rolul biroului de presă al poliţiei: A1: utilizarea comunicatelor
de presă; A2: telefoane date din redacţie spre poliţie; A3. telefoane date de la poliţie spre
redacţie; A4. tensiuni între jurnalişti şi poliţişti.
7.5. Analiza datelor- Analiza datelor şi adunarea datelor sunt intim legate în studiile de
observaţii-dacă datele sunt ordonate pe măsură ce cercetarea progresează atunci analiza
este pe cale d a fi realizată atunci când se termină adunarea datelor. Cel mai important lu-
cru în cazul acestui tip de date este aplicarea criteriului selecţiei-se aplică la ceea ce este
„semnificativ”-trebuie să se realizeze în acest caz o deplasare de la „concepte e prim or-
din”, adică conceptele şi constructele folosite de oamenii pe care cercetătorul i-a obser-
vat, spre „concepte de ordin doi”, adică conceptele imaginate de cercetător pentru a înţe-
lege şi a explica localizările pe care le-a observat. Analiza datelor-procedeele analizei
cantitative a datelor au numai o importanţă parţială pentru observaţia naturală/de teren
(„field observation”) datorită naturii calitative a datelor din teren. În observaţia
naturală/de teren („field observation”) analiza datelor constă din interpretarea şi sortarea
datelor („filing data”) şi din analiza de conţinut a lor.
Construcţia unui sistem de sortare („filing system”) este un pas important în observaţie-
scopul sistemului de sortare („filing system”) este de a aranja datele primare din teren
într-un format ordonat pentru a permite regăsirea lor ulterioară (categoriile precise de sor-
tare sunt determinate de date). De exemplu, într-un studiu asupra luării deciziei într-o re-
dacţie categoriile de sortare pot include titlurile: „Relaţii”, „Interacţiune-Orizontală”,
„Interacţiune-Verticală” şi „Dispute”. O observaţie poate fi plasată în mai mult decât o
categorie şi este bine să se facă copii multiple ale tuturor notelor de observaţie.
O analiză de conţinut primară se realizează pentru a se descoperi modelele consistente
după ce notele au fost alocate în categorii prestabilite.
Scopul general al analizei datelor în sistem de sortare („filing system”) este de a ajunge
la o înţelegere generală a fenomenelor studiate. În timpul observaţiei cercetătorul poate
analiza datele în timpul studiului şi schimba în conformitate cu ele proiectul de cercetare.
4.5. Ieşirea din teren-un observator participativ trebuie să aibă un plan pentru a părăsi lo-
calizarea sau grupul pe care îl studiază. Această problemă nu este dificilă dacă identitatea
lui este deschisă dar poate fi o problemă dacă ea este ascunsă. În unele cazuri grupul poa-
te să fi devenit dependent de cercetător într-un anumit fel şi plecarea sa poate avea un
efect negativ asupra grupului ca totalitate. În alte situaţii acest fapt poate duce la senti-
mente negative ale grupului studiat de un cercetător cu identitatea ascunsă.
8. Rolul observaţiei-Rareori observaţia este suficientă ca o metodă independentă. Ea se
pretează la utilizarea împreună cu alte metode, atât calitative cât şi cantitative. Eliott a su-
bliniat că: „Unul dintre punctele forte ale observaţiei ca tehnică de cercetare este că ea
implică în mod implicit în sine alte metode ca interviul, studiul înregistrărilor documenta-
re, şi al rezultatelor altor cercetări. A pierde un eveniment este mai puţin important decât
40
a nu obţine răspunsul la o întrebare în chestionar. Observaţia acoperă procesul total din
care orice eveniment este numai o parte”. Această afirmaţie devine importantă actual
când multe discuţii legate de „etnografie” şi pe accentuarea exagerată a tehnicilor au tran-
smis un sens denaturat al complexităţilor şi cerinţelor observaţiei care ar fixa standarde pe
care puţini le-ar atinge. Aceste dezbateri care s-au concentrat pe activitatea de redactare a
studiilor etnografice şi observaţionale pun cu acuitate problema dificultăţii calităţii de au-
tor („authorship”) şi obligativităţii reflexivităţii inerente acestui tip de metodologie.
Avantajele şi dezavantajele cercetării observaţionale.
A. Avantajele principale :
1. Este o tehnică superioară anchetei, focus-gropului şi experimentului în adunarea date-
lor despre comportamentul non-verbal şi despre comportamentul specific fiecărei si-
tuaţii în parte.
2. Permite studiul în profunzime al indivizilor.
3. Permite înregistrarea comportamentului în localizări naturale.
B. Dezavantajele principale:
1. Observaţia non-structurată nu este precisă şi nu permite comparaţia între cazuri.
2. Studiile de observaţie folosesc eşantioane mici şi care nu sunt compuse pe baza unei
alocări aleatoare-de unde lipsa lor de reprezentativitate şi dificultatea de a face gene-
ralizări.
Întrebări
1. Vi s-a cerut să faceţi cercetare, prin care doriţi să găsiţi un răspuns la întrebarea de cer-
cetare: ”Care sunt regulile informale care pot guverna modul în care lucrează jurnaliştii şi
cum învaţă ei aceste reguli?”. Ce tip de abordare aţi folosi în cercetarea dvs-argumentaţi
şi prezentaţi principalele etape de cercetare.
2. Realizaţi un proiect de cercetare despre gradul în care în care locuitorii dintr-un bloc
din oraşului dvs. folosesc mass media în activitatea lor cotidiană. Decideţi că veţi folosi
metoda observaţiei directe. Cum vă veţi înregistra observaţiile?
3. Sugeraţi trei subiecte de cercetare particulare care ar fi cel mai bine studiate prin tehni-
ca observaţiei participative.
4. Ce tip de interviu aţi utiliza în următoarele situaţii:
A. Un proiect de cercetare de piaţă?
B. Un proiect de cercetare care vrea să vadă dacă opiniile despre subiectul X s-au schim-
bat ca urmare a aplicării unui chestionar?
5. Care sunt elementele-cheie care trebuie considerate atunci când planificaţi să utilizaţi
în cercetare interviuri semistructurate sau în profunzime?
Teme de tutorat
1. Elaboraţi un ghid pentru realizarea notelor de observaţie plecând de la una dintre teme-
le următoare:
A. Obiceiuri de consum televizual în familie;
B. Comunicarea non-verbală în mediul urban;
C. Decizii legate de achiziţionarea/cumpărarea unor obiecte/produse într-o firmă.
2. Elaboraţi un ghid de interviu pentru a aduna date pentru fiecare dintre temele următoa-
re:
A. Utilizarea mass media în familie;
41
B. Influenţa mass media asupra tinerilor şi persoanelor de vârsta a III-a;
C. Comunicarea în cadrul micro-grupurilor dintr-un bloc sau pe o stradă cu blocuri/case;
D. Influenţa exercitată de reclamele la maşinile de lux asupra stilurilor de viaţă din oraşul
dvs.
3. Se dă ghidul de interviu următor şi vi se cere să identificaţi:
GHID DE INTERVIU
DATE GENERALE
1. Aţi putea să-mi spuneţi cum vă numiţi, ce vârstă aveţi, care este ultima şcoală absolvită , care este ocupaţia dvs. ac-
tuală şi unde lucraţi?
2.Dvs. sunteţi căsătorit/văduv/divorţat? De cât timp sunteţi căsătorit/când v-aţi căsătorit- în ce an? Ce vârstă are
soţul/soţia, ce pregătire şi unde lucrează în prezent?
3. Câţi copii aveţi? Ce vârstă au, ce fac în prezent- învaţă/ lucrează, unde ?
4. Câţi dintre copii dvs. sunt căsătoriţi şi de cât timp? Unde locuiesc ei- cu dvs., în altă casă/singuri, cu socrii ?De cât
timp?
5. Aţi putea să-mi spuneţi cam care este venitul mediu lunar al familiei dvs.? Din acesta cam cât reprezintă cheltuielile
zilnice (mâncare,transport) şi cât reprezintă cele lunare legate de locuinţă?
RITMUL VIETII COTIDIENE
1. Aţi putea să-mi descrieţi o zi obişnuită în familia dvs.? De exemplu, ce aţi făcut în mod obişnuit/ zilnic dvs. şi ce
face fiecare alt membru al familiei în ultima săptămână.
2. Există momente într-o zi obişnuită când majoritatea membrilor familiei staţi împreună în casă - care este acest mo-
ment ?
3. Ce face în general fiecare membru al familiei în momentele în care întreaga familie este acasă? De exemplu, puteţi
să-mi descrieţi ziua de ieri -cum a fost atunci când v-aţi adunat acasă toţi membrii familiei, ce aţi făcut fiecare, aţi dis -
cutat ceva- ce anume ?
3. În familia dvs. există o împărţire a sarcinilor casnice- realizate în casă- pentru fiecare membru al familiei? Ce activi-
tăţi le faceţi de obicei împreună cu alt membru al familiei şi pe care le faceţi de unul singur/una singură?
4. Dar în alte familii pe care le cunoaşteţi cam care este situaţia? Există familii care sunt deosebite din acest punct de
vedere?
5. Cum ţineţi banii în familia dvs.-împreună sau separat?Cine hotărăşte cum şi când se cheltuiesc banii/se fac cumpără-
turile zilnice?
DECIZIA ÎN FAMILIE
1. Aţi putea să ne spuneţi dacă există un membru al familiei pe care dvs. îl consideraţi mai important în raport cu cei-
lalţi ? Cine este acest? De ce îl consideraţi mai important decât alţii - argumentaţi.
2. Aţi putea să ne spuneţi, succint, care consideraţi că au fost cele mai importante hotărâri pe care le-aţi luat de când
aveţi o familie? Cum le-aţi luat-singur, împreună cu alţi membrii ai familiei dvs.? Povestiţi-ne ultima situaţie de acest
fel.
3. Ce se întâmplă dacă un membru al familiei nu este de acord cu o decizie luată în comun de restul familiei cum se
comportă, ce face şi ce spune ? Cum reacţionaţi dvs. de obicei ? Dar ceilalţi membrii ai familiei? Cine cedează şi de ce
credeţi că o face?Aţi avut astfel de situaţii în ultimul timp în familie? Cum le-aţi rezolvat?
4. Alţi cunoscuţi-colegi de la locul de muncă, vecini, rude- v-au povestit despre situaţiile conflictuale apărute în familia
lor? Cum au fost rezolvate acestea?
5. Despre ce discutaţi cu alţi membrii ai familiei în mod obişnuit? Dar ceilalţi membrii ai familiei între ei ?
6. Există situaţii în care membrii familiei discută separat de dvs.? Despre ce anume şi cine cu cine discută ?
7. În familie cu ce membru al familiei vă sfătuiţi cel mai des ? În general vă sfătuiţi numai legat de unele situaţii şi nu-
mai referitor la anumite probleme ? Care sunt acestea ? Care sunt situaţiile în care consideraţi că trebuie să vă sfătuiţi
cu toţi membrii familiei- daţi-mi cel mai recent exemplu.
8. Au existat situaţii în care apreciaţi că opinia altui membru al familiei v-a influenţat în hotărârile pe care le-aţi luat şi
în faptele dvs.? Care au fost acestea ? Cum aţi simţit că v-a influenţat această persoană- puteţi fi mai explicit (ce a făcut,
cum s-a exprimat, ce argumente a adus, cum v-a “convins”) ?
9. Dvs. discutaţi în familie despre viaţa politică din România? Cu cine din familie aveţi cele mai dese discuţii de acest
fel şi cine le iniţiază/începe? Cum reacţionează ceilalţi membrii ai familiei – ce spun, cum se comportă, cât de mult dis-
cută şi ei pe această temă?
42
10. Aţi putea să ne povestiţi cum a fost ziua în care aţi mers ultima dată la vot?Cum şi când v-aţi hotărât să mergeţi să
votaţi? Aţi mers singur sau cu alţi membrii ai familiei şi când s-a întâmplat aceasta? Înainte de a merge la vot aţi discu -
tat în familie despre politică? Dar după ce aţi votat- ce aţi făcut ?
4. Completaţi spaţiile goale din ghidul de focus-grup de mai jos şi precizaţi:
A. Tema de cercetare;
B. Ipoteza testată;
C. Mărimea şi structura internă a grupului;
43
D. Rezultatele preconizate ale cercetării.
GHID DE DISCUTIE
Bună ziua! Numele meu este ................ si, aşa cum probabil aţi aflat deja, ne-am întâlnit astăzi pentru o dis-
cuţie despre mass media/presa scrisa din România. Pe parcursul discuţiei va invit sa va spuneţi părerile cat se poate de
deschis, de liber, fiindcă nu exista răspunsuri corecte sau greşite. Ne interesează părerile dvs., fie ca sunt pozitive, fie
ca sunt negative fata de ceea ce vom discuta la un moment dat. Înainte de a începe, vreau sa vă mai spun ca vom înre-
gistra discuţia, pentru că n-as putea să reţin tot ce-mi spuneţi dvs. In acest context, va asigur de confidenţialitatea ce-
lor discutate, in sensul ca numele dvs. nu vor apărea in nici un act, importante pentru noi fiind părerile dvs. Regulile
discuţiei sunt foarte simple: să vorbim tare, ca să ne putem auzi si sa vorbim pe rând, ca să ne putem înţelege.
Pentru început, sa ne prezentam. Asa cum v-am spus, mă numesc ............, am ......de ani, sunt (ne)căsătorita
si sunt de profesie sociolog. O să va rog acum şi pe dvs. să vă prezentaţi, pe rând, sa-mi spuneţi câteva cuvinte despre
dvs.
Tur participanţi
I I. INTRODUCERE
1. Care credeţi ca sunt principalele probleme ale societăţii romaneşti actuale?-3’
2. ...........................................................................................
II II. CONSUMUL DE PRESA SCRISA ÎN GENERAL
1. .................................................................................
2. Care sunt principalele ziare pe care le citiţi dvs. (zilnic)? De cat timp le citiţi? Cum le procuraţi? Când si
unde le lecturaţi?-3’
3. Pentru care motiv urmăriţi programele radio TV? Pentru care motiv citiţi presa scrisa? (a şti mai multe,
a petrece timpul liber in mod agreabil/relaxare, a fi la curent cu ce se întâmpla in societate, a afla lu-
cruri utile in munca de zi cu zi, a avea un motiv de discuţie cu alţii). Se căuta diferenţele dintre consu-
mul individual al media audiovizuale si cel al presei scrise. – 4’
4. Ce rol ....................................................
III. PERCEPTIA GENERALA A ZIARULUI “XXXXXX”
1. Ce părere aveţi despre ziarul “XXXXX”? Cum l-aţi putea defini? Încercaţi sa-l descrieţi/caracterizaţi pe
scurt. Ce are distinctiv? Ce îl diferenţiază de alte ziare?-5’
2. ......................................................
3. Daca masa ar fi goala si pe ea s-ar afla numai ziarul “XXXXXX”, ce credeţi ca s-ar potrivi pe masa ran-
ga el ? De ce credeţi asta? Dar daca masa ar fi goala si pe ea s-ar afla numai acest ziar, ce alte ziare cre-
deţi ca s-ar potrivi pe masa ranga acest ziar? De ce credeţi asta?-7’
4. ..................................................
5. Ce nu va place la acest ziar?(Care sunt punctele lui “slabe”) De ce?-5’
IV. PREFERINTE PENTRU ZIARUL ”XXXXXX”- MACHETA, TIP DE INFORMATIE SI PROFESIONALISM
1. ....................................................
2. Ce părere aveţi despre grafica ziarului “XXX”? Va place/nu va place? De ce? Se potriveşte cu textul?- 7’
3. ..........................’
4. Cum vi se par ziariştii care semnează in ziarul “Curentul”? Cum aţi caracteriza stilul lor de a scrie?
(agresiv, intelegator, didactic, obiectiv, imparţial, echilibrat, inteligent, informat, dependenţi/indepen-
denţi politic, serioşi/neserosi)-7’.
V. ANALIZA DETAILATA – PAGINA DE PAGINA (adresabilitate, unicitate, credibilitate, completitudine)
1. ..............................................................
2. Daca dvs. aţi fi făcut aceasta pagina, cum aţi fi realizat-o? Aţi schimba ceva la aceasta pagina? Aţi scoa-
te/aţi pune altceva in loc?-3’
SE PROCEDEAZA LA FEL CU FIECARE PAGINA IN PARTE-60’
VI. TESTE PROIECTIVE
1. (Scris) La următoarea întrebare va rog sa răspundeţi intui in scris, după care vom discuta. Se împart su-
biecţilor foile tipărite. Ce calificativ (excelent, bun, satisfăcător, slab) aţi acorda ziarului .........................
2. (Scris) La următoarea întrebare va rog sa răspundeţi in scris. Se împart subiecţilor foile tipărite. Daca
dvs. aţi fi directorul unei firme de publicitate ce cuvânt credeţi ca ar descrie cel mai bine ziarul
”XXXXXX”? Si ce imagine l-ar reprezenta cel mai bine ?-Comentarea răspunsurilor
TEST 1
Apreciere ziarul «XXXXX»
Excelent/bun/potrivit/slab
Aspectul grafic
---------------------------------
44
Promptitudine informaţiei
Calitate informaţie
----------------------
----------------------------
Neutralitate
---------------------------------
Test 2
Cuvânt – cheie pentru ziar
________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________
Imagine–sinteza pentru ziar
________________________________________________________________________________________________
________________________________________________________________________________________________
45

RII
SUPORTURI DE CURS
Tutorat 3
46
3.1. ANALIZA DE CONŢINUT

Pentru descrierea şi analiza conţinutului media într-o modalitate mai comprehensivă, o
modalitate mai puţin înclinată spre selectivitatea subiectivă este nevoie de o metodă siste-
matică – analiza de conţinut este o astfel de metodă pentru analiza sistematică a conţinu-
tului comunicării. De-a lungul istoriei utilizării sale a fost criticată pentru caracterul său
cantitativ, pentru fragmentare de către ea a întregului textual, pentru noţiunea sa pozitivis-
tă de obiectivitate, pentru absenţa din cadrul ei a unei teorii a semnificaţiei.
Ca o metodă de cercetare a comunicării, analiza de conţinut se deosebeşte prin istoria sa
îndelungată -Krippendorf citează un studiu suedez din secolul XVIII a nouăzeci de im-
nuri realizat de un autor necunoscut ca unul dintre cazurile cele mai timpuri ale analizei
cantitative ale textelor tipărite. În secolul XX unele dintre utilizările cele mai spectaculoa-
se ale analizei de conţinut au fost în analiza propagandei. Unii dintre sociologii cei mai
importanţi ai secolului XX au fost atraşi de ideea utilizării analizei de conţinut pentru mo-
nitorizarea „temperaturii culturale” a societăţii, pentru stabilirea indicatorilor culturali pe
termen lung comparabili cu indicatorii utilizaţi de economişti şi politicieni în supraveghe-
rea economiei. În anii’ 30 H. Lasswell a solicitat o „supraveghere continuă a „atenţiei lu-
mii” - pentru a arăta care sunt elemente implicate în formarea opiniei publice”
1.Definiţii şi probleme – principala problemă legată de analiza de conţinut: Cât de mult
poate fi utilizată analiza de conţinut pentru a face inferenţe informale de la texte la con-
diţiile, intenţiile şi factorii care circumscriu producţia textelor sau de la texte la impactul
lor social, influenţa lor socială, interpretarea şi receptarea lor. În mod fundamental, aceste
probleme se referă la problemele „înţelesului” şi „semnificaţiei”: Cât de mult este posibil
să e intre în semnificaţia unui text fie că aceasta este semnificaţia intenţionată de produ-
cătorii textelor sau de semnificaţii aşa cum sunt ele „citite” şi înţelese de consumatorii/re-
ceptorii unor texte.
Cea mai clasică definiţie a analizei de conţinut îi aparţine lui B. Berelson: „o tehnică de
cercetare pentru descrierea obiectivă, sistematică şi cantitativă a conţinutului manifest al
comunicării”. O mare parte din dezbaterea legată de analiza de conţinut este legată de
ideea că aceasta trebuie să fie „obiectivă” - criticii au demonstrat fundamental şi corect că
obiectivitatea în analiza de conţinut ca în orice tip de cercetare ştiinţifică este un ideal im-
posibil care serveşte numai pentru a acoperii în mod cosmetic şi a mistifica valorile, inte-
resele şi mijloacele producerii de cunoaştere care stă la baza unei astfel de cercetări-anali-
za de conţinut nu poate fi niciodată obiectivă într-un sens de „liberă de valori”: ea nu în-
seamnă a analiza orice dintr-un text, ci implică de la început delimitarea anumitor aspecte
sau dimensiuni ale textului pentru analiză şi, făcând astfel, cercetătorul face de la început
o alegere (care este subiectivă, deşi este de la început informată de contextul teoretic şi de
ideile care circumscriu cercetarea sa) şi indică faptul că dimensiunile alese pentru analiză
sunt aspecte importante care trebuie analizate. Fiind dată această critică general acceptată
a noţiunii pozitiviste a criteriilor „obiectivităţii” definiţiile ulterioare ale analizei de conţi-
47
nut au omis referinţele la „obiectivitate”, spunând pur şi simplu că analiza de conţinut
este „sistematică” (Holsti) sau „replicabilă” (Krippendorf).
Prin definiţie analiza de conţinut este o metodă cantitativă - scopul metodei este să identi-
fice şi să numere apariţiile unei caracteristici sau dimensiuni a textelor, şi, prin aceasta, să
fie capabilă să spună ceva despre mesajele, imaginile, reprezentările unor astfel de texte
şi semnificaţia lor socială mai largă-problema este cât de multă cuantificare se foloseşte
în analiza de conţinut şi în ce grad indicatorii cantitativi pe care această tehnică îi oferă
sunt interpretaţi în relaţie cu problema intensităţii semnificaţiei în text, impactul social al
textelor sau relaţia dintre textele media şi realităţile pe care le reflectă.
2. Realizarea analizei de conţinut. Paşii-cheie
Procesul analizei de conţinut poate fi segmentat într-o serie de paşi clar articulaţi-se con-
sideră că aceştia ar fi în număr de şase: (a) definirea problemei de cercetare; (b) alegerea
media şi a eşantionului; (c) definirea categoriilor analitice; (d) construirea unei scheme de
codificare; (e) realizarea unui studiu-pilot al schemei de codificare şi verificarea fiabilită-
ţii; (f) pregătirea şi analiza datelor.
2.1. Definirea problemei de cercetare-se caută un răspuns la întrebarea: Ce sperăm să fa-
cem prin analiza unui corpus de texte media? Ce aspecte ale comunicării, rolurilor media,
fenomenelor sociale, caracteristicilor textuale sperăm să fie dezvăluite prin aceasta?
Analiza de conţinut este o metodă de analiză a textelor şi nu o teorie-ca metodă ea nu ne
spune ce aspecte ale textului trebuie analizate sau cum ar trebui ele interpretate, aceste
lucruri trebuind să vină din partea unui context teoretic. Analiza de conţinut nu trebuie re-
alizată numai pentru a număra ceea ce se poate număra din conţinutul media. Orice nu-
măr de dimensiuni ale textelor pot fi categorizate şi numărate. Numai prin enunţarea clară
a problemei sau obiectivului de cercetare cercetătorul se pate asigura că analiza se con-
centrează asupra acelor aspecte ale conţinutului care sunt importante pentru cercetare.
O conceptualizarea clară a problemei de cercetare-şi definiţia ulterioară a căror aspecte şi
categorii ale conţinutului ar trebui analizate-ar trebui întotdeauna să fie ancorată în trece-
rea în revistă a literaturii semnificative plus a studiilor înrudite-acestea sunt necesare pen-
tru a nu lua totul de la început şi a beneficia de avantajul comparaţiei cu analizele anteri-
oare. De exemplu, analiza ziarelor în decursul timpului, prezentarea raselor şi a relaţiilor
inter-rasiale în radio şi TV „prime time”, studiile prezentării violenţei şi caracteristicile
demografice ale personajelor în dramele TV populare.
2.2. Alegerea media şi a eşantionului-nu este posibil să se analizeze absolut toate acope-
ririle în media ale unui subiect, domeniu sau problemă. Pe de altă parte, un avantaj al ana-
lizei de conţinut, spre deosebire de analiza semiotică, este faptul că permite analiza unui
mare corp de texte sau conţinuturi media. Din motive conceptuale şi practice, analiza de
conţinut trebuie să înceapă cu alegerea şi selectarea tipului de acoperire ce trebuie anali-
zată. Mai întâi trebuie să se definească clar ce corpus din media va fi analizat, descris şi
caracterizat; apoi este de dorit şi necesar să se aleagă un eşantion reprezentativ din acest
corpus al conţinutului media. În practică, aşa cum arăta Berelson în 1952, acest proces de
definire a volumelor din media (populaţia) şi a eşantionului proceda conform paşilor ur-
mători: (a) alegerea media sau a titlurilor; (b) eşantionarea exemplarelor sau datelor; (c)
eşantionarea conţinutului relevant.
2.2.1. Alegerea media sau a titlurilor - termenul „acoperire media „ este atot-cuprinzător
şi se poate referi la orice, de la acoperirea în ziare, radio şi TV la reviste, cinema, reclame
sau chiar buletine electronice de pe Internet. În practică, orice analiză de conţinut a „aco-
48
peririi în media” va începe prin precizarea mai particulară a căror media (radio, TV, presă
etc.) şi ce canal sau titlu specific de ziare va fi analizat. În general, alegerea media şi a ti-
tlurilor care trebuie analizate va depinde de natura problemei sau subiectului de cercetare-
mai exact, alegerea media şi a titlurilor implică o combinaţie a considerentelor referitoare
la : acoperirea geografică (naţională vs. regională), mărimea audienţei (de masă vs. a mi-
norităţii), tipul de audienţă (vârstă, clasă socială, profesie, rasă, gen etc.), caracteristicile
de format şi de conţinut ale media (presă de calitate vs. presa tabloid, ziarele care sprijină
partidul X vs. cele care sprijină partidul Z) şi accesibilitatea plus disponibilitatea materia-
lului de cercetare.
2.2.2. Eşantionarea problemelor sau a datelor-odată ce un mediu a fost ales următorul
pas este alegerea problemelor, datelor sau perioadelor care vor fi analizate. Acest fapt de-
pinde în mod fundamental de faptul că subiectul analizei se leagă de un eveniment speci-
fic (de exemplu, un accident nuclear), o revoltă populară, un război sau dacă ea se referă
la schiţarea unor dimensiuni generale ale acoperirii aşa cum ar fi prezentarea femeilor, a
rasei, a violenţei, a ştiinţei, a problemelor de mediu, a sănătăţii, consumului de alcool, ris-
cului, terorismului, ţărilor străine, drogurilor. În primul caz perioada care va fi analizată
va fi definită în mod „natural” de timpul şi datele evenimentelor la care se face referire-
pentru acoperirea specifică a unui eveniment care poate fi definită clar de datele unui
eveniment, cheia pentru înţelegerea rolului şi naturii acoperirii în media necesită analiza
acoperirii înainte şi după datele sau perioadele unui eveniment specific. În analiza unor ti-
puri mai particulare de acoperire (care nu sunt legate în mod precis de anumite date sau
perioade) există mai multe modalităţi de a obţine ceea ce noi putem numi un eşantion „re-
zonabil de reprezentativ” de materiale - „rezonabil de reprezentativ” este considerat aici a
însemna un eşantion care nu este distorsionat de preferinţele personale sau profesionale
ale cercetătorului, de dorinţa „preconcepută” de a demonstra o problemă preconcepută
sau prin cunoaşterea insuficientă a media şi contextului lor social-de aceea atunci când se
decide asupra unui plan de eşantionare trebuie să fim conştienţi de ciclurile şi variaţiile
sezonale care caracterizează o mare parte din acoperirea în media. O strategie utilizată
frecvent pentru a obţine un eşantion reprezentativ al acoperirii TV este cea a unei săptă-
mâni continue - de luni până duminică-urmată de o săptămână compusă sau „rostogolită”
care să cuprindă luni într-o săptămână, marţi în a doua, miercuri în a treia ş.a.m.d. O altă
strategie utilizată atât în cazul media tipărite sau în cel al media audiovizuale este să se
înceapă prin alegerea aleatoare a unei date pentru eşantionare, şi apoi să se eşantioneze a
„n”-a zi după aceasta în întreaga perioadă considerată.
2.2.3. Eşantionarea conţinutului relevant-după alegerea medium-ului sau media şi a da-
telor sau perioadei mai rămâne sarcina eşantionării conţinutului de interes. Definirea
„conţinutului relevant” ar trebui derivată în principal din articularea problemei de cerceta-
re şi a contextului de cercetare al studiului dar implică şi considerente mai practice (de
exemplu, cum să se limiteze volumul de material ales pentru analiză fără a compromite
cerinţa ca el să fie „reprezentativ”). În numeroase analize ale ştirilor TV eşantionul a fost
restrâns pentru a include mai curând principalele programe de ştiri TV de seară sau unele
buletine de ştiri transmise de unele canale TV - astfel de alegeri ale eşantioanelor pot fi
apărate în general pe baza „reach”-ului din cadrul audienţei (ce program de ştiri atrage
cea mai mare audienţă şi în ce parte din zi se uită mai mult oamenii la TV - care sunt ore-
le „de vârf”?) sau pe baza „statutului” atribuit programelor fie de organizaţiile TV fie de
audienţe. În mod asemănător, eşantionarea în media tipărită poate fi limitată la tipuri spe-
49
cifice sau genuri specifice de conţinut. Astfel, analizele generale ale acoperirii în ziare a
anumitor probleme sau fenomene tind să excludă conţinutul reclamelor, a prezentărilor
meteo, desenele sau secţiuni mai specializate (cultură, suplimente educaţionale au de va-
canţă). Pentru studiile care sunt interesate în principal de funcţionarea valorilor ştirilor şi
de factorii care guvernează producţia ştirilor astfel de excluderi sunt raţionale pentru că
aceste tipuri de acoperiri sunt în general mai puţin direct conduse de valorile ştirilor şi
practicile jurnalistice care se aplică în principalele secţiuni ale ştirilor dintr-un ziar.
O ultimă sarcină care rămâne după aceasta este cea de a identifica articolele, reportajele şi
programele care se referă la subiectul sau tema analizată. Legat de aceasta apare proble-
ma „unităţii de analiză”, a ceea ce este numărat-aceasta poate fi cuvântul individual, pro-
poziţia, paragraful, articolul, programul de ştiri, itemul ştire, un personaj individual, un
actor sau o sursă individuală, scena, „incidentul” (de exemplu, un incident violent, consu-
mul de alcool etc.). Ca metodă cantitativă, analiza de conţinut se referă la cât de des apar
unele aspecte ale textului, care este proeminenţa lor în raport cu alte aspecte sau dimensi-
uni (sau în comparaţie cu indicatori externi textului, de exemplu, importanţa relativă a
vârstei a treia în comparaţie cu reprezentarea proporţională în populaţie). Pentru ca astfel
de indicatori să aibă cât de cât o semnificaţie este decisiv ca ceea ce este numărat să fie
definit.
2.3. Definirea categoriilor analitice - „Sarcina” analizei de conţinut este să examineze
un corpus ales (eşantionat) de texte şi să clasifice conţinutul conform cu un număr de di-
mensiuni pre-determinate. Aspectul cel mai dificil conceptual al oricărei analize de conţi-
nut este să definească dimensiunile au caracteristicile care ar trebui analizate-caracteristi-
cile de text care sunt extrase pentru analiză ar trebui să se lege direct de întrebările gene-
rale de cercetare sau ipotezele de cercetare care au determinat alegerea analizei de conţi-
nut ca metodă. Pentru că catalogarea şi categorizarea conţinutului comunicării este o sar-
cină laborioasă şi care consumă mult timp în analiză este extrem de important să se inclu-
dă numai acele dimensiuni sau caracteristici ale textului care se aşteaptă să producă in-
formaţii „folositoare” adică acele informaţii care au importanţă pentru problemele de cer-
cetare. Ce categorii ar trebui incluse în analiza de conţinut? Categoriile analitice vor de-
pinde întotdeauna de scopurile şi obiectivele cercetării, de contextul teoretic şi de întrebă-
rile formulate ca parte a problemei de cercetare. Mai exact, oricum, există un număr de
categorii care vot tinde să fie standard în orice analiză de conţinut şi anume categoriile de
„identificare: „mediul” (în ce ziar, revistă, în ce program de radio sau TV apare textul),
„data” (ziua, luna, anul), „poziţia în interiorul mediului „(de exemplu, „pagina”, în media
tipărite, sau „timpul de programare” în media audiovizuală), „mărime/durată/lungime”,
clasificarea „tip/gen” (de exemplu, conţinutul ziarelor este deseori clasificat de-a lungul
direcţiilor „reportajelor”, „ştirilor”, „editorialelor”, „scrisorilor de la cititori”, „articole de
opinie” etc., iar programele TV sunt categorizate în termenii genurilor lor: „ştiri”, „pro-
gram de informaţii interne”, „documentare”, „concursuri”, „talk-show”, „serial dramă”,
„film”, „reclamă” etc.). Tipologiile tip/gen au un potenţial analitic mult mai mare-diferite
formate/genuri/tipuri media fixează limite diferite pentru ceea ce poate fi articulat şi de
către cine, prin ce format/context.
Un principiu extrem de important în momentul realizării/construirii categoriilor de codifi-
care pentru o analiză de conţinut este că aceasta nu trebuie să fie pur şi simplu o încerca-
re de a aplica un set de categorii pre-concepute la un corpus „necunoscut” de texte-cerce-
tătorul trebuie să fie oarecum familiarizat cu conţinutul, structura şi natura generală a ma-
50
terialului care trebuie analizat pentru a fi capabil să fixeze categoriile care vor fi suficient
de sensibile pentru a prinde nuanţele textelor (De exemplu, nu are rost să se utilizeze un
sistem de codificare al subiectelor acolo unde 90% din articole intră într-o unică catego-
rie).
2.3.1. Definitorii Primari / Sursă / Actori şi Atributele lor - analiza personajelor/actori-
lor/surselor este importantă atât dintr-o perspectivă narativă sau literară directă cât şi din-
tr-o teorie mult mai direct articulată a reprezentărilor media şi a rolurilor media. Fie ple-
când de la un context teoretic hegemonic, de la o perspectivă constructivistă, de la teoria
învăţării sociale sau cea a modelării sociale sau de la un cadru al reprezentărilor sociale,
analiza a cine este prezentat ca spunând sau făcând ceva faţă de cineva şi cu ce atribute-
cheie este esenţială pentru o înţelegere a rolurilor media în reprezentările sociale şi ale re-
laţiilor de putere în societate. Studiile care funcţionează în mare în interiorul unui context
hegemonic au utilizat cu succes tehnicile analizei de conţinut pentru a demonstra că pro-
blemele publice sunt definite în mass media şi pentru consumul public în mod hotărâtor
de către instituţiile, agenţiile şi interesele de putere din societate şi că „vocile alternative”
care sunt critice faţă de status-quo vor căpăta mai greu un loc în media principale.
2.3.3. Vocabularul sau Alegerea Lexicală-unele dintre primele utilizări documentate ale
analizei de conţinut s-au concentrat pe apariţia unor cuvinte/simboluri specifice în texte
(Krippendorf, 1980)- în lucrarea sa asupra semanticii cantitative, Lasswell a fost intere-
sat de asemeni în vocabular şi în semnificaţia simbolică a cuvintelor-el s-a concentrat
asupra analizei cantitative a simbolurilor-cheie (de tip: „libertate”, „autoritate”) şi el a
vrut să construiască un dicţionar al simbolurilor şi al utilizărilor lor în texte.
Analiza vocabularului sau alegerea lexicală este un element component central al multor
analize de conţinut, care se bazează de asemeni pe un context lingvistic mai larg şi pe o
mai largă analiză de discurs. 2.3.4. Dimensiunile Valorii sau Poziţia – este încercarea de
a clasificarea acoperirea în media în termenii judecăţilor de valoare sau aprecieri ale pozi-
ţiilor ideologice, corectitudinii sau caracterului informativ al acoperirii. Problema catego-
riilor evaluative este că ele un nivel ridicat al interpretării din partea codificatorului – ra-
reori ele pot fi deduse pe baza cuvintelor sau propoziţiilor singure, dar îi cer codificato-
rului să considere „tonul general” al articolului de ziar sau itemului difuzat la radio sau
TV.
2.4. Construirea unei scheme de codificare - O schemă de codificare este foarte asemănă-
toare cu un chestionar utilizat în anchete-ea conţine o listă de variabile care trebuie codi-
ficate pentru fiecare program sau articol (sau o unitate de analiză mai mică care poate fi
utilizată-de exemplu, paragraf sau propoziţie). Pentru fiecare variabilă, schema de codifi-
care fixează valorile sau posibilităţile de codificare asociate cu variabila: astfel, variabila
poate fi „titlul ziarului” şi valorile asociate cu această variabilă ar fi de exemplu „X”, „Z”,
„W”, „Y”. În practică, codificarea este o problemă a (a) citirii fiecărui articol; şi (b) com-
pletării casetelor de codificare din schema de codificare cu codurile adecvate (numere)
pentru fiecare articol individual.
2.5. Studiul pilot al schemei de codificare şi verificarea fiabilităţii – Testarea codificării
unui mic sub-eşantion din materialul care trebuie analizat ajută la dezvăluirea inadecvări-
lor şi/sau inconsistenţelor din sistemul de categorii al schemei de codificare. Există patru
tipuri de probleme care pot apare: (1) categoriile trebuie să adere la un unic nivel de clasi-
ficare-de exemplu, confuzia între diferite macro-categorii şi sub-categorii în interiorul
unei unice categorii de codificare (maşini, cosmetice, mâncare, băutură, bere-unde „bere”
51
este o sub-categorie a băuturilor); (2) Un sistem de categorii care tinde să codifice şi să
clasifice principalul subiect poate să fie insuficient diferenţiat şi inadecvat diferenţiat; (3)
O schemă de codificare poate fixa o listă prea extinsă sau prea diferenţiată de actori, defi-
nitori primari sau surse pentru a fi codificată; (4) Capacitatea de a lega diferite categorii
şi dimensiuni între ele-o greşeală frecventă în construirea unei scheme de codificare, mai
ales în cazul analizei reclamei, este confundarea reclamei ca unitate de analiză cu perso-
najele care apar în reclamă ca unitate de analiză. Chiar în interiorul categoriei personaje
trebuie făcute diferenţe în funcţie de variate dimensiuni: sex, vârstă, rasă etc. Realizarea
unui studiu pilot trebuie să includă verificarea gradului de fidelitatea la procesului de co-
dificare. Fidelitatea în analiza de conţinut se referă îndeosebi la consistenţă: consistenţa
dintre diferiţi codificatori şi consistenţa practicilor de codificare ale indivizilor în decur-
sul timpului.
2.6. Pregătirea şi analiza datelor-analiza datelor trebuie să abordeze în mod fundamen-
tal problemele sau ipotezele fixate în definirea problemei de cercetare care poate, de
exemplu, să ofere unele indicaţii despre principalele axe de comparaţie care trebuie exa-
minate-astfel de „axe” pot include comparaţii ale diferitelor canale TV, canale radio, sau
tipuri de ziare; ele pot fi comparaţii ale acoperirii în timpul diferitelor perioade de timp;
sau pot fi comparaţii ale aceluiaşi gen dar care se originează ca producţie în diferite ţări.
Un punct de plecare pentru analiza de conţinut este prin a stabili pur şi simplu distribuţiile
de frecvenţă pentru principalele categorii analizate (tipuri de ziare, actori, subiecte, tipuri
de reporteri) şi apoi să se treacă la realizarea analizelor mai complexe prin compararea di-
mensiunilor între ele (de exemplu, distribuţia subiectelor în fiecare tip de soap-opera; ti-
purile de actori conform fiecărei perioade de timp analizate).
3.2. ANALIZA LINGVISTICĂ

Într-un proiect de cercetare asupra comunicării, perspectiva semiotică analizează modul
în care semnificaţiile sunt produse în textele comunicării – inclusiv de tipul programelor
TV sau filmelor. În acest caz sunt examinate semnele şi relaţiile dintre ele; pentru aceasta
se identifică aspectele semnificate şi cele semnificante ale semnelor şi relaţiile care există
între aceste două aspecte în interiorul unui text particular. Din această perspectivă, acelaşi
conţinut al unui mesaj comunicat poate fi interpretat diferit de membrii unei comunităţi.
O distincţie importantă în analiza semiotică este cea dintre: „(1). Studiul sincronic al tex-
tului – acesta este interesat de relaţiile care există între diferitele elemente ale textului,
examinează modelele opoziţiilor pereche din text, adică ceea ce este numit «structura sa
paradigmatică»; (2). Studiul diacronic al textului media – el este interesat de modul în
care evoluează naraţiunea, se concentrează pe lanţul de evenimente, pe «structura sintag-
matică» care o formează” O sintagmă este „ o combinaţie de elemente coprezente într-un
enunţ, definibile pe lângă relaţia de tip «şi … şi» şi prin relaţia de selecţie (un termen îl
presupune pe celălalt, nu şi invers) şi de solidaritate (relaţie de presupunere reciprocă)”.
O analiza sintagmatică consideră textele ca un şir de evenimente care, împreună, formea-
ză o structură şi implică căutarea unui pattern ascuns de opoziţii care sunt incluse în şi
produc semnificaţii.
3.1.2. Analiza de discurs - Analiza de discurs este: „un aspect al semioticii şi o formă de
lingvistică critică.”.Termenul central în acest caz nu mai este cel de „semn”, ci cel de
„discurs”. În acest caz se presupune că: „Discursul trebuie înţeles în cea mai largă exten-
siune a sa: orice enunţare presupune un locutor şi un auditor şi primul are intenţia de a in-
52
fluenţa într-o anumită modalitate pe cel de-al doilea” Ca termen, deci, „discursul” uneşte
utilizarea limbajului ca text şi ca practică. Ceea ce noi identificăm ca discurs şi ceea ce
noi identificăm ca social sunt profund legate. Întreaga vorbire, orice text au un caracter
social. Limbajul nu este un mediu transparent prin care noi vedem lumea şi nu este nici
un text cultural. Noi ne construim sensul propriu al lumii sociale prin limbajul pe care îl
folosim, deşi orice element din acţiunea şi interacţiunea socială nu ar fi posibilă fără lim-
bajul pe care îl folosim, în contexte istorice şi culturale – ca mijloace. „Analiza de discurs
poate fi înţeleasă ca o încercare de a arăta legăturile sistematice dintre texte, practici dis-
cursive şi practici socio-culturale ”. Analiza de discurs reprezintă o grupare mult mai di-
versă de abordări decât analiza semiotică; ea este mult mai variată ca arie de acoperire şi
ca procedee de lucru. Specificitatea acestei metode de analiză constă în tentativa de a
construi modele articulate asupra condiţiilor de producţie ale limbajului. Discursul este
construit plecând de la limbă, dar el se diferenţiază de aceasta în următoarea modalitate:
limba este un ansamblu de semne formale care solicită procedee riguroase şi care se com-
bină în structuri şi în sisteme. Chiar dacă fraza este o construcţie a limbii, ea este simultan
şi o unitate de discurs. Totuşi, fraza presupune intrarea în manifestarea concretă a limbii,
în comunicarea reală şi în acest fel se părăseşte domeniul limbii ca sistem de semne şi se
intră în universul limbii ca instrument de comunicare a cărei expresie este discursul. Ana-
liza de discurs este preocupată în general cu studierea unor eşantioane extinse de vorbire
sau text, cu caracteristicile structurale, stilistice şi retorice ale lor şi cu forma de dialog
sau de interacţiune comunicativă care se manifestă prin vorbire şi texte. Scopul şi poten-
ţialul critic al analizei de discurs rezidă în concepţia potrivit căreia: „relaţiile şi structurile
de putere sunt întrupate în formele limbajului cotidian şi, astfel, cum limbajul contribuie
la legitimarea relaţiilor sociale care există şi a ierarhiilor de autoritate şi control”. Prin na-
tura sa eclectică, analiza de discurs nu este subsumabilă unei proceduri singulare de anali-
ză a textelor, acelaşi mesaj putând fi analizat variat, în funcţie de ideile-cheie care stau la
baza tipului de analiză de discurs realizat.
3.1.3. Analiza retorică - În sens larg, „analiza retorică” este un tip de analiză stilistică
centrată pe studiul modalităţii în care mesajul este prezentat vizual sau textual şi pe tipu-
rile de alegeri pe care le realizează comunicatorul. Analiza retorică se concentrează pe o
serie de caracteristici fundamentale cum ar fi: compoziţia, forma, utilizarea metaforelor şi
structura argumentării şi a raţionamentului. Acest tip de analiză implică o reconstrucţie a
compoziţiei sau organizării unui mesaj direct observabil şi perceptibil prin intermediul
unei lecturi detailate a fragmentelor sau unităţilor mai mari de texte sau materiale vizuale.
Prin urmare, ea implică clarificarea caracteristicilor externe formale ale limbajului sau/şi
imagisticii utilizate, punând accentul fie pe construcţia (şi deci pe proprietăţile sintactice
ale unui text), fie pe aspectele pragmatice ale limbajului utilizat (deci pe alegerile, practi-
cile şi strategiile comunicatorului).
3.1.4. Analiza narativă - Analiza narativă se concentrează pe structura formală a textului
dar realizează aceasta din perspectiva „naraţiunii”. Definită simplu, „naraţiunea” este:
„un text organizat secvenţial, prezentând acţiuni şi evenimente corelate de relaţii cauzale,
finale, temporale şi de un pattern global: schema de acţiune”. Naraţiunea se deosebeşte
de alte texte printr-un început şi sfârşit clar; naraţiunea în sine implică utilizarea persona-
jelor plus a scenariului/intrigii şi a pattern-urilor care rezultă din aceasta. În acest tip de
analiză sunt importante caracteristicile textului simplu şi personajele însele plus actele
lor, problemele lor, alegerile pe care le fac şi dezvoltarea generală a acţiunii. În analiza
53
narativă mesajul este considerat a fi o variantă prezentată sau editată a unei secvenţe de
evenimente ale cărei elemente sunt descrise şi caracterizate din punctul de vedere al
structurii. Procedeul analizei narative este axat pe reconstrucţia şi descrierea structurii na-
rative plecând de la actele, evenimentele, dificultăţile şi secvenţialitatea evenimentelor
aşa cum apar acestea din punctul de vedere al personajelor.
3.1.5. Analiza interpretativă - Analiza interpretativă este o metodă de analiză a textelor
care provine de această dată din domeniul ştiinţelor sociale. Există un traiect metodologic
clar, metoda fiind folosită în proiecte de cercetare din sociologie, antropologie şi etnogra-
fie. În mare ea este subsumabilă „analizei de conţinut calitative” prezentate în Partea I a
textului de faţă.
3.3. ANALIZA VIZUALĂ

Analiza vizuală este probabil „ruda săracă” a metodelor de cercetare în domeniul
comunicării. Imaginea fotografică, ca semn iconic, este ambivalentă pentru că ea este, si-
multan: 1. „Obiectivă”, părând să transmită scena însăşi, „realitatea exactă”; şi 2. „O va-
riantă” (dintr-o multitudine de variante posibile) a realităţii. Mai mult decât fotografia,
filmul (artistic, de televiziune) solicită o analiză particularizată a „codurilor” şi „convenţi-
ilor” care guvernează producţia sa. În plus, ca tip de discurs, el este articulat la dublu ni-
vel – vorbire şi imagine – utilizând astfel două mulţimi distincte, dar complementare, de
„coduri” şi „convenţii”. Există două mari „clase” de metode de factură lingvistică din
care s-au dezvoltat metodele de analiză vizuală:
1. Metoda analizei structuralist-semiotice – centrale fiind noţiunile de: „semn”,
„semnificaţie”, „cod” şi „convenţie”. În acest caz un proiect de cercetare este interesat să
studieze „semnul iconic” – iar aici se pot diferenţia între două mari tipuri de „semne ico-
nice”: 1.1. Fotografia – situaţie în care nu se poate afirma că ar exista o unică metodă, ci
pot fi identificate patru abordări generale ale analizei vizuale: (a). Imaginile vizuale ca
„deformare”; (b). Imaginile vizuale ca simbolism; (c). Imaginile vizuale ca sisteme semi-
otice; şi (d). Imaginile vizuale ca garanţi epistemici; 1.2. Filmul – considerat a fi un tip de
„limbaj” semnificativ, filmul este compus din variate „coduri” şi „convenţii”, acestea fi-
ind de două tipuri: (1). Tehnice – Unghiuri ale camerei, mişcări ale camerei, lungimea ca-
drului, lumina, perspectiva, profunzimea de câmp, sunete, efecte sonore, muzică, efecte
speciale, cadraj etc.; (2). Simbolice – Culoare sau alb-negru, costume, obiecte, persoane
celebre, localizare, acţiune (acele elemente ale limbajului imaginii filmate care sunt conţi-
nute în ceea ce vede audienţa mai curând decât cele care sunt o parte a construcţiei tehni-
ce a filmului) etc.
2. Metoda analizei naraţiunii – de această dată sunt centrale două noţiuni: „naraţi-
unea” şi „genul”. În cazul analizei vizuale, studiul naraţiunilor filmelor (sau
„naratologia”) este definit drept: „examinarea modelelor tip «dramatis personae», a sce-
nariului şi a opoziţiei atât în cadrul unui unic text cât şi între diferite texte”. „Genul” este
definit, în cazul aceleiaşi literaturi de specialitate, drept: „un tip de imagine filmată care
rezultă din existenţa unor asemănări între produsele vizuale, aceste similitudini fiind de-
terminate de o mulţime limitată de stiluri vizuale recognoscibile, caracteristici formale şi
pattern-uri convenţionale”. Există sub-clase de metode care vor fi subsumate fiecărui tip
de noţiune-cheie menţionată anterior:
2.1. Metodele fundamentale de studiere ale „naraţiunii” vizuale – acestea sunt de
două tipuri: (a). Metodele abordării sintagmatice – care pleacă de la teoria formalistă a lui
54
V. Propp şi examinează dezvoltarea secvenţială a intrigii narative; (b). Metodele abordării
paradigmatice – avându-şi originea în concepţia structuralistă a lui Levi-Strauss, ele iau
în considerare pattern-urile de opoziţie care există în interiorul naraţiunii şi modul în care
acestea contribuie la dezvoltarea povestirii;
2.2. Metodele de studiere a „genului vizual” – sunt, la rândul lor de două tipuri:
(a). Metodologii de studiu ale imaginii interesate de „categorizarea” şi „codificarea” prin-
cipalelor elemente ale filmului; (b). Metodologii ale „schimbului” – interesate de eviden-
ţierea relaţiilor dintre societate, industrie, „gen” şi audienţa filmului.
3.1. Tipuri de metode ale analizei vizuale
3.1.1. Metodele analizei structuralist-semiotice
A. Metodele structuralist-semiotice de analiză ale fotografiei – În această situaţie
nu se poate afirma că ar exista o unică metodă, ci pot fi identificate patru abordări genera-
le ale analizei vizuale: 1. Imaginile vizuale ca „deformare”; 2. Imaginile vizuale ca sim-
bolism; 3. Imaginile vizuale ca sisteme semiotice; şi 4. Imaginile vizuale ca garanţi epis-
temici;
1. Metoda analizei imaginilor foto ca „deformări ale realităţii” – Este o metodă
care are la bază următoarea presupoziţie: „Analiza comparativă a imaginilor din ştiri în
întreaga presă scrisă sau televiziune poate dezvălui variaţii interesante a diferenţierii şi
partizanatului din ştiri dar nu poate să aprecieze natura deformată a unor astfel de imagini
prin referire la o realitate presupusă dincolo de reprezentările vizuale, pentru că în joc nu
intră nici o perspectivă de reprezentare alternativă.”. Pentru a demonstra existenţa unei
manipulări vizuale în cazul ziarelor, a unor alegeri greşite, a omisiunilor semnificative şi
care schimbă sensul unei imagini este studiat chiar procesul de producţie al fotografiei.
Metoda implică aplicarea unui procedeu în doi paşi:
Pasul 1 – Cercetătorul îi însoţeşte şi îi observă pe reporteri, echipa de filmare sau
jurnaliştii foto în teren atunci când ei aleg şi filmează sau fotografiază imagini pentru a le
include într-un produs media (de exemplu, într-un „Buletin de ştiri”). Aceasta este o si-
tuaţie de cercetare care îi furnizează cercetătorului o cunoaştere primă a scenelor (care
vor fi ulterior transformate în ştiri);
Pasul 2 – Cercetătorul observă munca din redacţie, mai exact procesele de produc-
ţie, inclusiv alegerea finală, deciziile de editare şi eliminarea unor scene sau imagini. În
acest fel se evidenţiază un „complex al deciziilor de alegere şi editare” care stau la baza
editării, publicării şi includerii într-un program sa într-un ziar a unei fotografii sau ima-
gini.
2. Metoda analizei imaginilor foto ca simboluri – Ceea ce contează în acest caz
este puterea unei imagini de a face apel la, de a mobiliza sau de a utiliza sentimente, spe-
ranţe şi temeri adânc înrădăcinate. Suplimentar, în cazul fotografiei (de ziar, de presă în
general) toate cele trei aspecte ale semnului abordate de Ch. S. Pierce (iconic, indexical,
simbolic) funcţionează simultan pentru a sprijini interpretarea şi „încadrarea” poveştilor
particulare ale ştirilor. În acest caz fotografia este considerată simultan imagine vizuală şi
text. Mai mult, sunt făcute comparaţii cu limbajul (de obicei scris, dar şi vorbit) care o în-
soţeşte – ideea de bază în acest caz fiind că limbajul, în combinaţie cu imaginile vizuale,
evidenţiază tendinţa imaginilor vizuale de a fi „ancorate” în cuvintele care le înconjoară
(fie acestea într-o formă scrisă sau vorbită).
3. Metoda analizei imaginilor ca sisteme semiotice – O analiză din perspectiva
„semioticii sociale”, spre deosebire de o analiză semiotică mult mai centrată pe text, tre-
55
buie să se bazeze mai mult pe înţelegerea de către cercetător a codurilor şi miturilor cultu-
rale din mediul social înconjurător. În acest sens, metoda presupune ca cercetătorul să ve-
rifice valoarea semiotică a anumitor semne din interiorul unei imagini prin utilizarea „tes-
tului înlocuirii”: el substituie diferite elemente (culori, elemente de proxemică, dinamică,
vârstă, gen, etnie, expresie, stil corporal, accesorii, aspecte ale limbajului care însoţesc
prezentarea imaginii etc.) din imaginea foto analizată. Astfel se consideră că se poate
ajunge la o înţelegere mai nuanţată şi mai detailată a contribuţiei fiecărui element la sem-
nificaţia generală a imaginii şi a dependenţei sale generale de codurile şi miturile cultura-
le dominante într-o anumită societate.
4. Metoda analizei imaginilor ca „garanţi epistemici” – este o abordare care per-
mite diferenţierea „epistemologiilor imaginilor vizuale” şi a utilizării variate a imaginilor.
Metoda implică utilizarea unor „grupurilor de editare”, în care participanţii la un grup
asamblează imaginea foto din elementele componente şi discută nuanţele semnificaţiei
sale în asociere cu alegerile şi selecţiile vizuale (B. Gunter, 2000: 88).
B. Metodele structuralist-semiotice de analiză ale filmului – au la bază presupozi-
ţia conform căreia, fiind un tip de „limbaj” semnificativ, filmul este compus din variate
„coduri” şi „convenţii”. Acestea sunt de două tipuri: (a). Tehnice – Unghiuri ale camerei,
mişcări ale camerei, lungimea cadrului, lumina, perspectiva, profunzimea de câmp, sune-
tele, efectele sonore, muzica, efectele speciale, cadrajul etc.; (b). Simbolice – Culoare sau
alb-negru, costume, obiecte, persoane celebre, localizare, acţiune (acele elemente ale lim-
bajului imaginii filmate care sunt conţinute în ceea ce vede audienţa iar nu cele care sunt
o parte a construcţiei sale tehnice) etc. Elementele tehnice care pot fi „segmentate” şi ana-
lizate în cazul unei imagini de film sunt: (a). Elementele tehnice; şi (b). Elementele sim-
bolice. Spre deosebire de imaginea fotografică, centrată numai pe organizarea spaţiului şi
a luminii într-un cadru unic, imaginea de film este mobilă, ea reprezintă de fapt „o dina-
mică a unor succesiuni de planuri”. Într-un film elementul prim al constituirii unei astfel
de flux este „planul de filmare”. Planurile legate împreună devin „scene”, adică o serie de
planuri într-o locaţie. Scenele devin „secvenţe” sau „blocuri de acţiune” care au un conţi-
nut de sine stătător. Aceste secvenţe sunt legate şi structurate conform unor procedee de
organizare narativă şi conduc la apariţia „intrigii” şi a „naraţiunii” filmate .
Metoda analizei structuralist-semiotice a imaginii de film constă în identificarea
părţilor distinctive ale imaginii vizuale (elementele tehnice şi cele simbolice). Sub-etapele
distinctive ale aplicării acestei metode sunt:
Etapa 1. Adunarea datelor – Numărul de filme sau programe care va fi analizat va
depinde de o serie de factori cum ar fi: problemele de cercetare stabilite, mărimea studiu-
lui etc. În literatura de specialitate se consideră că numărul maxim de filme pentru orice
proiect de cercetare va fi de 10 de filme analizate în profunzime;
Etapa 2. Se realizează o „transcriere” a materialului vizual selectat - se poate face
apel fie la unele „liste de transcrieri” pre-existente, sau se poate dezvolta o „listă de sim-
boluri (coduri) de transcriere” specifică. Fundamentală în acest caz nu mai este „lista de
transcriere verbală”, ci cea de „transcriere vizuală” – şi de această dată avem de-a face cu
segmentarea imaginii vizuale în elementele componente (tehnice şi simbolice). Reluăm în
acest caz lista standard de transcriere vizuală prezentată anterior. Conform codurilor de
transcriere vizuală o astfel de „listă de simboluri” poate fi de tipul:
Tabel - Elementele tehnice ale imaginii de film
Ele Definiţie Sub-elemente tehnice componente
56
ment
tehnic
Planuri- Acestea Prim-planul oferă o imagine a unei părţi din corpul unei per-
le de fil- sunt „cără- soane (cap, braţe, picioare etc.).
mare mizile” din Planul-detaliu oferă o imagine foarte apropiată a unei părţi din
care se corpul unei persoane (cap, braţe, picioare etc.) sau dintr-un obi-
construieş- ect.
te structura Planul mediu este planul tipic pentru studiourile de televiziune
tehnică a şi, în el, persoanele apar, de obicei, de la talie în sus. Persoana
unui film. sau obiectul rămân, până la un punct, izolate, desprinse de me-
diul în care se află, spre deosebire de planul general.
Planul general este adesea folosit pentru a poziţiona sau/şi a
lega o persoană de mediul său înconjurător. Există două tipuri
de planuri generale care fac acest lucru: (a). Planul de acoperi-
re care este folosit pentru a lega un personaj de celelalte şi pen-
tru a arăta relaţiile cu acestea; (b). Planul de stabilire care este
creat în mod special pentru a oferi o percepţie asupra zonei.
Planul care redă un punct de vedere, sau unghi subiectiv.
57
Un Acesta re- Unghiul de jos este unghiul în care camera de filmare este po-
ghiul prezintă ziţionată sub nivelul ochiului, privind în sus către subiectul fil-
camerei plasarea mat. Cu alte cuvinte, în acest caz, se filmează de jos în sus.
de fil camerei de Unghiul tip „straight on” este un unghi de 180 de grade (ca-
mat filmare mera filmează drept înainte). În acest caz camera este situată la
faţă de nivelul subiectului.
persoanele Unghiul de sus este unghiul în care subiectul este filmat de sus.
sau obiec-
tele aflate
în raza vi-
zuală. Un-
ghiul de
filmare
poate fi fo-
losit atât
cu scop es-
tetic, cât şi
psihologic;
mult mai
important
este faptul
că el se
poate
adăuga la
relaţiile
spaţiale
existente,
dimi-
nuând, în
acest fel,
bi-dimen-
sionalita-
tea imagi-
nii pe
ecran.
58
Obiecti- Varietatea Obiectivele pentru unghiuri largi (sau grand-angulare) sunt fo-
vele obiective- losite mai mult la planurile generale, deoarece furnizează o
lor folosite perspectivă largă. Dacă astfel de obiective sunt folosite la
este im- prim-planuri sau la „gros-planuri” atunci imaginea este perce-
portantă pută ca fiind distorsionată.
deoarece Obiectivele „ochi-de-peşte” sunt obiective cu focala foarte
ele pot scurtă si care distorsionează imaginea, impregnând scena cu
modifica tensiune şi dramatism; ele nu ţin seamă de convenţiile stan-
tipul de dard.
imagine Teleobiectivele – ele facilitează înregistrarea subiectelor (pe
arătată pe bandă) de la distanţă mai mare si au unghiuri mici.
ecran. Obiectivele transfocator (sau zoom) permit cameramanului să
facă trecerea de la teleobiectiv la grand-angular sau de la plan
general la prim-plan, fără a opri camera. Această trecere direc-
ţionează atenţia audienţei către un anumit număr de obiecte
şi/sau persoane din cadrul filmat.
Profun- Profunzi- Şarful sau punerea la punct pe prim-plan sau punerea la punct
zimea mea de la distanţă sunt realizate prin intermediul obiectivelor folosite
de câmp câmp este şi a profunzimii lor de câmp.
a câm- importantă Profunzimea mare de câmp permite cuprinderea întreg câmpu-
pului în ghidarea lui vizibil, în aşa fel încât toate lucrurile aflate în cadru sunt
vizibil ochiului clare. Punerea la punct facilitează concentrarea atenţiei audien-
telespecta- ţei asupra acelei părţi a ecranului pe care autorii filmului o con-
torului că- sideră mai interesantă.
tre anumi-
te zone sau
personaje
de pe
ecran.
59
Mişcările camerei „Panoramicul” este mişcarea camerei în plan orizontal sau ver-
tical, care permite urmărirea unui personaj sau, într-un plan
stabilit, „scanarea” scenei filmate. Dacă „panoramicul” ca miş-
care a camerei este folosită în mod obiectiv, ea poate permite
audienţei să urmărească acţiunea în stilul unui voyeur, ca şi
cum membrii ei înşişi ar observa-o de la distanţă. Ea îi permite
regizorului să susţină concepţia unui plan, a unei secvenţe, să îi
menţină dramatismul fără a face tăieturi la montaj.
Mişcările în plan orizontal şi vertical pot fi de asemenea folosi-
te într-o manieră subiectivă – aceasta este situaţia planului tip
„unghi-subiectiv” („point-of-view shot”/„POV shot”), în care
audienţa vede lumea prin ochii personajului principal.
Planul de urmărire cu camera în mişcare pe un dispozitiv spe-
cial („travling” sau „dolie”) oferă acelaşi gen de continuitate a
planului pe care un regizor o poate dori de la o mişcare în plan
orizontal sau vertical, urmărind acţiunea de pe un dispozitiv
special, împins pe şine, suit pe un vehicul în mişcare sau pe o
macara. Acesta permite ca acţiunea desfăşurată foarte rapid să
fie filmată de aproape sau de la distanţă. Spre deosebire de
zoom, care pare să străbată spaţiul, planul realizat cu camera în
mişcare urmăreşte evenimentul pe măsură ce are loc.
Lun- Acest ele- Filmările lungi tind să încorporeze panoramice verticale sau
gimea ment poate orizontale – planuri de urmărire şi mişcări în plan orizontal sau
filmă- modifica vertical
rii sau percepţia Lungimea unui plan, în mod deosebit în cadrul unui prim-plan,
durata audienţei poate accentua dramatismul sau atmosfera de intimitate.
unui asupra tim-
plan pului şi spa-
ţiului.
Monta Montajul Cea mai simplă formă de montaj este tăierea directă, acolo
jul permite unde un plan este instantaneu înlocuit de un al doilea, care poa-
asamblarea te fi apoi înlocuit cu un al treilea etc. Montajul joacă un rol
planurilor cheie în construirea spaţiului şi timpului; construirea timpului
într-o suita şi spaţiului este subordonată logicii firului narativ din film şi,
în special, lanţului de tip „cauză-efect”.
60
Efec- Efectele Tehnicile de producţie pot presupune efecte pirotehnice, optice
tele speciale ex- sau trucaje digitale.
spe- ploatează Post-producţia poate include animaţie, trucaje sau grafică reali-
ciale calităţile zată pe computer.
imaginii fil- Alte efecte speciale pot include: folosirea planurilor cu o cro-
mate în mai matică schimbată ori a fundalurilor pentru trucaje pentru a in-
multe direc- sera, suprapune sau combina imaginile.
ţii, în fazele
de producţie
şi post-pro-
ducţie pen-
tru a convin-
ge audienţa
de realitatea,
verosimilul
sau acurate-
ţea unui
spectacol
media.
Ca- Prin cadraj se realizează poziţionarea oamenilor şi a obiectelor care contribuie
drajul la construirea poveştii. Elementele principale ale cadrajului sunt legate de dis-
tanţa la care este aşezată camera, de alegerea obiectivelor cu care se filmează,
de mişcările şi unghiul camerei.
Lumi- Luminile pot fi fo- Iluminatul la nivel ridicat.
nile losite nu numai pen- Iluminatul la nivel scăzut.
tru a crea un simţ al
timpului şi al locu-
lui, dar şi al atmos-
ferei şi al personaju-
lui.
Etapa 3. Analiza elementelor simbolice ale imaginii de film – Aceste elemente
sunt, la rândul lor de mai multe tipuri:
2.1. Color sau/şi alb-negru – Folosirea imaginilor color sau alb-negru poate tran-
smite atât mesaje realiste cât şi mesaje purtătoare de metafore sau expresive.
2.2. Costumele şi obiectele – Costumaţia este folosită nu numai pentru a reda ca-
racteristicile timpului şi locului acţiunii, dar şi pentru a oferi un spectacol în cadrul produ-
selor media. Obiectele sunt, de asemenea, o sursă simbolică-cheie de informaţie în produ-
sele imaginii filmate. Pot avea atât rezonanţă conotativă cât şi mitică.
2.3. Vedetele şi evoluţiile lor – Vedetele sunt „idoli”, dar şi „imagini” deosebite
care poartă o putere simbolică şi sunt identificate cu anumite „genuri” ale filmului sau cu
un anumit gen de personalitate.
2.4. Sunetul – Codurile sonore pot fi împărţite în două categorii: (a). Sunetul die-
getic –este sunetul care provine de la scena filmată şi este format din efectele sonore şi
din dialog; (b). Sunetul non-diegetic – este sunetul care nu provine din scena şi este for-
mat din muzică sau din „voice over”. Efectele sonore sunt adesea folosite pentru a crea o
atmosferă realistă, verosimilă, şi pot fi, la rândul lor, împărţite în două tipuri: (a). Sunete-
61
le care ţin de atmosferă – zgomote de fundal cum ar fi vântul sau păsările care cântă etc.;
şi (b). Efectele sonore care sunt justificate – adică sunetele legate, în mod direct, de ceea
ce vedem pe ecran (explozii sau împuşcături etc.).
Atât efectele sonore, cât şi muzica pot fi examinate în contextul lor generic. Dia-
logul poate exista în două forme: (a). Ca „voice over”; sau (b). Ca sincron (caz în care
vorbitorul este prezent pe ecran).
2.5. Punerea în scenă („Mizanscena”) – Reprezintă suma tuturor personajelor,
obiectelor şi lucrurilor existente într-un cadru, conţinutul cadrului, imaginea, set-designul,
costumele, obiectele şi aşezarea lor, relaţiile spaţiale. Prin intermediul mizanscenei toate
elementele şi dispozitivele tehnice prezentate anterior se combină şi funcţionează fiind
astfel mai bine înţelese de către public şi de către cercetător.
2.6. Locul de desfăşurare a poveştii şi locaţia de filmare – Locul de desfăşurare al
acţiunii filmului fixează perioada şi locul naraţiunii prezentate. „Genurile” specifice de
filme sunt legate de un anumit tip al locului de desfăşurare pentru naraţiunea prezentată.
Un astfel de proiect de cercetare trebuie să ţină cont de faptul că, într-un film, toa-
te mecanismele tehnice şi simbolice nu funcţionează izolat ci într-o strânsă inter-relaţie.
Prin urmare, principalul obiectiv al unui astfel de proiect de cercetare este de a demonstra
modul în care se construieşte relaţia dintre elementele (tehnice şi simbolice) imaginii fil-
mate şi mulţimea de coduri şi convenţii implicate în acest tip de imagine.
3.2.2. Metodele analizei „naraţiunii”- A. Metodele de studiere ale „naraţiunii” vizuale –
sunt de două tipuri: (a). Metodele abordării sintagmatice (care pleacă de la teoria forma-
listă a lui V. Propp şi examinează dezvoltarea secvenţială a intrigii narative; (b). Aborda-
rea paradigmatică (aceasta plecând de la concepţia structuralistă a lui Levi-Strauss, ia în
considerare pattern-urile de opoziţie care există în interiorul naraţiunii şi modul în care
ele contribuie la dezvoltarea povestirii).
Abordările principale de studiere a naraţiunii filmului derivă în mod fundamental
din două surse:
A. Metoda abordării sintagmatice – are la bază teoria formalistă a lui V. Propp şi
examinează dezvoltarea secvenţială a intrigii narative dintr-un film. Esenţa acestei meto-
de constă în identificarea şi studierea dinamicii şi structurii naraţiunii, adică în segmenta-
rea acestui „şir” de evenimente în părţile componente. Caracteristicile-cheie ale formei
dominante a structurii narative a imaginii filmate sunt. Etapele componente ale metodei
sunt următoarele:
Etapa 1. Selectarea materialului (Adunarea datelor) – Presupune alegerea acelor
materiale vizuale (filme) care urmează a fi analizate. Ca şi în cazul analizei structuralist-
semiotice este recomandat ca numărul filmelor să nu fie foarte mare.
Etapa 2. Identificarea „structurii narative” a filmelor – În această etapă naraţiunea
se segmentează în elementele componente ale intrigii sale conform celor trei acte „stan-
dard” anterior-menţionate: Început; mijloc; sfârşit.
Etapa 3. Aplicarea modelelor de identificare şi de analiză ulterioară a structurii na-
raţiunii. Un astfel de model este oferit, de exemplu de „formula echilibrului naraţiunii”
propusă de T. Teodorov: naraţiunea începe, de obicei, cu o anumită formă a stării de echi-
libru, urmată de un dezechilibru şi sfârşeşte cu redobândirea echilibrului. În formula echi-
librului poate fi identificat următorul pattern:
Acest tip de model de analiză a structurii unui film (ca a oricărui alt text literar)
este interesat de identificarea:
62
(1). Regulilor şi structurilor fundamentale din interiorul unei unice naraţiuni şi
grup de naraţiuni;
(2). Modului în care sunt incluse elemente ideologice sau legate de mit în structu-
ra filmului (prin restabilirea status-quo-ului, prin mijloace acceptabile social – de tipul
căsătoriei – sau în mod instituţional – închisoarea).
Etapa 4. Aplicarea „modelului sintagmatic” al lui V. Propp la naraţiunea filmului.
Mai exact, în cercetarea imaginii filmate din teoria formalistă a lui V. Propp manualele de
prezentare a metodelor de cercetare în comunicarea utilizează două elemente componente
ale naraţiunii:
1. „Rolurile” - care sunt interpretate de personaje (sunt identificate şapte roluri sau
„dramatis personae”, dintre acestea unele putând fi interpretate de acelaşi personaj în
timp ce altele pot fi interpretate de mai multe personaje: (a). Banditul; (b). Cel care done-
ază sau cel care oferă; (c). Cel care ajută; (d). Prinţesa şi tatăl ei; (e). Expeditorul; (f).
Eroul; (g). Falsul erou;
2. „Funcţiile” - care constituie intriga naraţiunii filmului. O funcţie este definită
ca: „acţiunile semnificative ale unui personaj în cadrul acţiunii poveştii”. Numărul de
funcţii ale unui personaj într-un film este limitat.
Din combinarea „rolurilor” cu „funcţiile” rezultă următoarea schemă analitică
care va fi aplicată fiecărui film selectat şi inclus în analiză:
B. Metoda abordării paradigmatice pleacă de la analiza opoziţiilor care există în
interiorul naraţiunii şi a modului în care ele contribuie la dezvoltarea povestirii. Etapele
componente ale metodei sunt:
Etapa 1. Alegerea (Selectarea) materialului care urmează a fi analizat – Este simi-
lară cu prima etapă din aplicarea metodei abordării sintagmatice: sunt selectate filmele
care urmează a fi analizate;
Etapa 2. Identificarea „opoziţiilor binare” din cadrul filmelor. „Opoziţiile binare”
sunt mesajele codificate pe care societăţile le produc pentru membrii lor şi care există în
structura adâncă a naraţiunilor..
Etapa 3. Schemele de „opoziţii binare” sunt aplicate filmelor selectate. Mai întâi
acestea sunt considerate ca un întreg, apoi schemele se aplică unor secvenţe specifice din
acestea (momentele decisive, secvenţele de început şi de sfârşit).
Etapa 4. După stabilirea opoziţiilor binare primare analiza este reluată şi dezvolta-
tă.
B. Metodele de studiere ale „genului vizual” sunt, la rândul lor de două tipuri: (a).
Metodologii de studiu ale imaginii interesate de „categorizarea” şi „codificarea” principa-
lelor elemente ale filmului; (b). Metodologii ale „schimbului” – preocupate de evidenţie-
rea relaţiilor dintre societate, industrie, „gen” şi audienţa filmului
Metodele de studiere ale „genului” imaginii vizuale – în acest caz definirea terme-
nului de „gen” va depinde de ipotezele şi metodologia preferată. Pentru a organiza unelte
şi concepte adecvate metodologiile au fost separate în două domenii principale din cerce-
tarea „genului”, care au, la rândul lor, subdiviziuni pentru a furniza un centru de interes:
1. Metodele „categorizării” şi „codificării2 principalelor elemente ale filmului.
Sunt metode cu un pronunţat caracter estetic, care pot include analize ale stilului unui
„gen” şi ale valorilor artistice plus a creativităţii inerente în ele. Subsumate lor se diferen-
ţiază între două metode principale:
63
1.1. Metoda „abordării categoriilor” – Are la bază constituirea unei „liste a ele-
mentelor-cheie” comune unui anumit „gen” de filme. Metoda cuprinde următoarele etape:
Etapa 1. Cuprinde selectarea unui eşantion de filme care pot fi incluse într-un anu-
mit „gen” (film „noire”, western, de dragoste etc.). Şi de această dată numărul de filme
care urmează a fi analizate este limitat (redus).
Etapa 2. Constituirea „listei” elementelor-cheie ale „genului” analizat. Caracterul
specific al acestui instrument de lucru este flexibilitatea sa (lista are la bază, de obicei,
propriul set de criterii al cercetătorului). Un tip de „listă” poate fi cel în care elementele
tehnice de producţie ale filmului sunt combinate cu elementele sale simbolice.
Etapa 3. Aplicarea acestei „liste” la filmele selectate.
1.2. Metoda „clasificării” sau a „elementelor principale” – Pleacă de la presupozi-
ţia existenţei unor asemănări între filme, aceste elemente comune fiind ceea ce defineşte
filmele selectate ca aparţinând unui „gen” specific. Se construieşte astfel o „schemă de
clasificări”, care trebuie să fie destul de flexibilă în categoriile sale pentru a lua în consi-
derare variaţiile posibile din interiorului unui „gen” specific. Principalele elemente ale fil-
mului care sunt descompuse şi catalogate în tipologii sunt următoarele:
(a). Elementele de iconografie – Se construieşte o listă a „iconurilor” (cai, puşti,
pălării etc.) fără nici o referinţă sau comentariu la semnificaţia lor reală din interiorul tex-
tului sau „genului”.
(b). „Mizanscena” – Lista va cuprinde de această dată tot ceea ce poate apare într-
un cadru filmat: localizare, obiecte, costume, relaţii spaţiale (între personaje şi importanţa
plus poziţia lor), mişcare etc.
(c). Naraţiunea – În acest caz „lista” va cuprinde elementele identificate prin inter-
mediul unei analize sintagmatice (de exemplu, identificarea „structurii narative” a filme-
lor) sau a metodei abordării paradigmatice (de exemplu, identificarea „opoziţiilor binare”
prezente într-un film).
(d). Convenţiile narative ale „genului”.
2. Metodologia „schimbului” – Este vorba de o metodă de analiză a imaginii vi-
zuale interesată de relaţiile dintre societate, industrie, „gen” şi audienţă. Acest tip de me-
todă caută să înţeleagă rolul „genului” ca un schimb între societate, industrie, audienţă şi
conţinut. În acest caz au fost dezvoltate patru modele principale.
Întrebări
1. Definiţi o unitate de analiză care poate fi folosită într-o analiză de conţinut a: (a) Emi-
siunile de cunoştinţe generale TV; (b) Ştirile principale dintr-un ziar şi dintr-un săptămâ-
nal; (c) Schimbările din valori exprimate prin cântecele populare; (d) Rolul femeilor în
reclamele TV.
2. Folosind subiectele de la întrebarea 1 definiţi o procedură de eşantionare în fiecare caz.
3. Realizaţi două analize de conţinut care pot fi folosite ca teste preliminare pentru un stu-
diu al audienţei.
4. Realizaţi o scurtă analiză de conţinut pe subiectele prezentate mai jos: (a) Asemănările
şi diferenţele între programele de ştiri la două staţii TV; (b) Schimbările în subiectele/te-
mele filmelor din anii 1970-1980; (c) Prezentarea bătrânilor la TV.
5. Propuneţi un proiect de cercetare bazat pe analiza de conţinut a unor mesaje din presa
scrisă sau audiovizuală. Ce tip de eşantion aţi folosi şi cum l-aţi alege? Ce categorii de
conţinut alegeţi şi cum le-aţi construi?
64
Teme de tutorat
1. Elaboraţi o schemă de codificare a conţinutului comunicării pentru realizarea unei ana-
lize de conţinut plecând de la una dintre temele următoare:
A. Violenţa în mass media;
B. Prezentarea diferitelor profesiuni în mass media;
C. Campanii pentru lansarea unui produs.
2. Se dau trei obiective de cercetare şi instrumentul de lucru şi se cere: (a) Elaborarea a
trei ipoteze de lucru; (b) Stabilirea eşantionului; (c) Completarea spaţiilor libere din
„Schema de codificare” cu indicatorii adecvaţi.
A. Obiectivele de cercetare:
1. Identificarea elementelor-cheie constituente ale reprezentărilor pe care jurnaliş-
tii români le au asupra fenomenelor de violenţă în familie.
2. Realizarea unei tipologii a modalităţilor de prezentare în presa scrisă din Româ-
nia a sub-fenomenelor incluse în categoria tematică generală a „violenţei în familie”.
3. Delimitarea şi definirea modalităţilor specifice de construcţie mediatică a feno-
menului de violenţă în familie în ziarele centrale româneşti.
B. Instrumentul de lucru:
SCHEMĂ DE CODIFICARE
ZIARUL |__||__||__||__||__||__||__||__| PERIOADA|__||__||__||__| 200…
1. Frecvenţa mediatizării în presa scrisă

Numele cotidianului luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică
ABABA
EEEEE ZIZIZ
NANAN
JJJJJ NANAN
LILIL
2. ...................................................................................................................................
3. Dimensiunea articolului (În centimetrii - per total centimetrii în pagina de ziar pentru respectivele articole dacă sunt
mai multe)
Categorie luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică
Articol simplu (fără fo-
tografie)
Fotografie (singură,
fără articol)
Articol cu fotografie
4. Poziţionarea articolului în pagina de ziar
Dreapta sus
Stânga sus
Dreapta jos
Stânga jos
Mijlocul paginii de
ziar
5. ................................................................................................................................
6. Poziţionarea/Vizibilitatea articolelor în economia ziarului
Aşezarea în pagina luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică
Prima pagină
Altele
Ultima pagină
Menţionat în „su-
marul” ziarului
7. ...................................................................................................................................
65
8. Identitatea jurnalistului
Categorii luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică
Mai mulţi jurnalişti semnează articolul Un singur jurnalist semnează articolul

Cu nu- Feminin
mele Masculin
întreg
Cu ini- Feminin
ţiale Masculin
Cu nu- Feminin
mele Masculin
întreg
Cu ini- Feminin
ţiale Masculin
Nu este precizată identitatea jurnalis-

tului/jurnaliştilor
9. Tipul sursei ştiri despre actul violent
Ştirea este preluată de la agenţia de
ştiri
Ştirea este preluată din altă sursă
(Care _____?)
Ştirea nu are o sursă identificată
10. ....................................................................................................................................
11. ...................................................................................................................................
12. Locul desfăşurării actelor de violenţă în familie
Circumstanţe luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică
Locuinţa proprie
Locuinţa victimei
Spaţii publice
La locul de muncă
Locuinţa prietenilor/alte persoane cu-
noscute
Alte spaţii publice
Locaţie neprecizată
13. Circumstanţele/Mobilul declanşării actelor de violenţă în familie
Circumstanţe luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică
Adulter
Alcoolism
Agresivitate
verbală/altercaţie/violenţa psi-
hologică
Nerespectarea unor obligaţii ju-
ridice
Răzbunare
Distrugerea bunurilor victimei
66
Abuz asupra copiilor Psihic
Fizic
Sexual
Sărăcia/Lipsa banilor
Şomajul/pierderea locului de
muncă
Drogurile
Boala psihică
Abuzul sexual
Violenţa fizică repetată anteri-
oară
Gelozia
Nerespectarea obligaţiilor mo-
ral-sociale
Socializarea primară
Alta (Care?__)
14. ……………………………………………………………………………………..
15. Stilul de mediatizare
Jurnalistul descrie cazul, fără a-l
evalua/descrieri
Jurnalistul descrie şi evaluează ca-
zul în egală măsură/
Descrieri şi evaluări
Jurnalistul mai mult evaluează decât
descrie/Comentarii/Evaluări/folosi-
rea cazului doar ca pretext
16. Atitudinea dominantă a jurnalistului aşa cum apare ea din text
Condamnă/Sancţionează actul de violenţă
Recomandă soluţii în cazul unui act de violenţă
Identifică existenţa unei probleme sociale în cazul
manifestării unui act de violenţă
17. ....................................................................................................................................
18. Tonalitatea jurnalistului
Caracterizează
victima
Caracterizează
agresorul
Nu caracterizează
victima
Nu caracterizează
agresorul
19. .................................................................................................................................
20. Caracterizarea agresorului
Caracterizare fizică
Caracterizare psihologică
Caracterizarea socio-morală
Caracterizare etnică
Caracterizare religioasă
21. Mediatizarea actelor de violenţă în familie în funcţie de localizarea producerii lor
Mediul de luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică
rezidenţă
Rural
Urban
Neprecizat
22. ....................................................................................................................................
23. Statutul legal al actelor de violenţă în familie comise/Severitatea consecinţelor pentru agresor
67
Statutul legal luni marţi miercuri joi vineri sâmbătă duminică
Act reclamat de victimă
Act reclamat de alte persoane (anturaj, vecini etc.)
Act anchetat de media
Act anchetat de poliţie şi alte organe/instituţii
Act aflat sub urmărire penală
Sub urmărire/Condamnare judecătorească
Caz judecat/În care sa dat verdictul/În care s-a dat
hotărârea judecătorească/Dosar soluţionat
Victima a avut nevoie de un număr de zile de îngri-
jire medicală/a fost spitalizată un număr de zile
Nici una din cele anterioare
24. Mediatizarea legislaţiei de prevenire sau combatere a violenţei in familie
Articolul nu face referire la legislaţia existen-
tă
Articolul face referire la legislaţia existentă
dar nu face recomandări
Articolul face referire la legislaţia existentă şi
face recomandări
25. Mediatizarea circumstanţelor actelor violente în familie
Act violent cu martori
Act violent fără martori
Nici una
26. ....................................................................................................................................
27. În cazul actului de violenţă în familie se precizează dacă au intervenit copii sau nu
Copii minori au intervenit in actul de vio-
lenţă în familie
Copii majori au intervenit in actul de vio-
lenţă în familie
Copii minori nu au intervenit in actul de
violenţă în familie
Copii majori nu au intervenit in actul de vi-
olenţă în familie
Nu este precizat
28. Nominalizarea victimei
Victima este nominalizată
Victima nu este nominalizată
29. ………………………………………………………………………………………
30. Genul victimei şi al agresorului
Categorii luni m miercuri joi vineri sâmbătă duminică
arţi
Genul victimei este precizat Da
Nu
Genul agresorului este precizat Da
Nu
31. ...................................................................................................................................
32. Vârsta victimei şi a agresorului
Vârsta victimei este precizată Da
Nu
Vârsta agresorului este precizată Da
Nu
33. ....................................................................................................................................
34. Nivelul de instrucţie al victimei şi al agresorului
68
Nivelul de instrucţie al victimei este Da
precizat Nu
Nivelul de instrucţie al agresorului Da
este precizat Nu
69

RII
SUPORTURI DE CURS
Rezidenţiat
TEME REZIDENŢIAT
1. În timpul ultimilor ani grupuri de cetăţeni au pretins că televiziunea are un efect impor-
tant asupra spectatorilor, în special în ceea ce priveşte violenţa şi conţinutul sexual al pro-
gramelor. De curând aceste grupuri au criticat versurile unor cântece declarând că ele ar fi
obscene. Cum ar fi putut aduna date aceste grupuri pentru a-şi fundamenta cererile? Ce
metodă de cercetare ar utiliza cel mai probabil aceste grupuri de cetăţeni?
2. Furnizaţi definiţii operaţionale ale următorilor itemi: (a) Violenţă; (b) Calitate artistică;
(c) Conţinut sexual explicit al programelor TV; (d) Comparaţi definiţiile dvs. cu cele ale
colegilor. Ce dificultăţi aţi întâlni în realizarea unor studii care să plece de la aceste defi-
niţii? Puteţi să arătaţi de ce2. Multe studii de cercetare utilizează eşantioane mici. Care
sunt avantajele şi dezavantajele acestei practici? Ce alte avantaje decât reducerea costuri-
lor mai există prin utilizarea eşantioanelor mici într-un proiect de cercetare?
3. Care este principala diferenţă între un eşantion folosit într-un sondaj de opinie şi un
eşantion utilizat într-o cercetare calitativă (observaţie, interviuri). Enumeraţi şi exemplifi-
caţi trei (3) tipuri de eşantioane utilizate în cercetările calitative (interviuri, observaţii):
70
există o atât de mare dezbatere în jurul unor subiecte de tipul pornografiei şi 2. violenţei
la TV?
4. Ce tehnici de eşantionare ar fi adecvate pentru următoarele proiecte de cercetare: (a)
Un studiu pilot pentru a testa dacă oamenii înţeleg un chestionar aplicat prin telefon; (b)
Un studiu care să determine cine cumpără video-recordere; (c) Un studiu care să determi-
ne profilul demografic al audienţei unui program la un post TV local; (d) O analiză de
conţinut a reclamelor difuzate în timpul programelor pentru copii din week-end; (e) O an-
chetă care studiază diferenţele dintre cititorii de ziare care provin din gospodării cu venit
ridicat vs. cei care provin din gospodării cu venit scăzut.
5. Aţi fost desemnat de o firmă de consultanţă să redactaţi şi să administraţi un chestionar
aplicabil prin telefon. Scopul acestui chestionar este să descrie şi să explice relaţiile dintre
life-stylurile de consum ale adulţilor, opiniile lor şi intenţiile de achiziţionare ale unui te-
levizor nou. Redactaţi un astfel de chestionar aplicabil în maximum 5 minute.
6. Argumentaţi pro- sau contra- urmatoarelor afirmaţii:
a. Sondajele de opinie sunt ştiri bune pentru democraţie; în cel mai rău caz reprezentanţii
politici ai oamenilor au capacitatea de a solicita punctele de vedere ale oamenilor aflaţi
dincolo de stafful lor electoral;
b. Sondajele de opinie sunt o ameninţare pentru democraţie; sondajele de opinie nu sunt
întotdeauna corecte şi prea puţini oameni sunt informaţi despre problemele complexe
pentru ca sondajele de opinie să fie un instrument eficace al luării deciziei politice.
Construiţi câte două (2) întrebări pentru chestionar şi cate două (2) întrebări pentru ghid
de interviu in cazul fiecărei afirmaţii de mai sus.
7. Care sunt avantajele şi dezavantajele anchetelor şi sondajelor realizate prin telefon,
poştă şi interviuri faţă-în-faţă?
8. Care sunt elementele-cheie care trebuie considerate atunci când planificaţi să utilizaţi
interviuri semistructurate sau în profunzime?
9. Elaboraţi zece (10) întrebări pentru chestionarul de mai jos din care este prezentată nu-
mai partea a doua:
Z51. Cât timp alocaţi într-o zi obişnuită, de lucru, următoarelor activităţi?
Minute/zi Ore/zi
a. Activitate profesională (la serviciu sau acasă; şcoală)
b. Cumpărături
c. Activităţi casnice (gătit, curăţenie, spălat, călcat etc.)
d. Educaţia copiilor
e. Îngrijirea sănătăţii şi a aspectului fizic
f. Transport la şi de la serviciu
g. Sport, gimnastică
h. Citit cărţi
i. Privit la televizor
j. Altceva; ce?
Z52. Cum vă place mai mult să petreceţi timpul liber, cu familia sau cu prietenii?
1 familia 2 amândouă 3 cu prietenii
Z53. Ce este mai importantă în viaţă, familia sau munca pe care o ai?
1 familia 2 amândouă 3 munca
Z54. În ultimele trei luni, cât de des…
Foarte des Des Rar Foarte rar Niciodată
a. v-aţi uitat la televizor 1 2 3 4 5
b. aţi mers la teatru 1 2 3 4 5
c. aţi mers la cinema 1 2 3 4 5
71
d. aţi mers la restaurant/cofetărie/bar 1 2 3 4 5
e. aţi discutat cu prietenii 1 2 3 4 5
f. aţi discutat cu vecinii 1 2 3 4 5
g. aţi făcut plimbări/sport 1 2 3 4 5
h. aţi mers la biserică 1 2 3 4 5
i. v-aţi văzut rudele 1 2 3 4 5
Z55. Care dintre următoarele afirmaţii sunt adevărate pentru dvs.?
Întotdeau- Uneori ade- Rareori Nicioda- NS/
na adevă- vărată adevărată tă adevă- NR
rată rată
a. merg o dată pe an la medic pentru un consult 1 2 3 4 5
general
b. mă interesează să fiu îmbrăcat(ă) în pas cu 1 2 3 4 5
moda
c. uneori fac sport sau gimnastică pentru a mă 1 2 3 4 5
întreţine
d. îmi aranjez (tund) părul cel puţin o dată pe 1 2 3 4 5
lună
e. sunt foarte atent(ă) să nu mă îngraş 1 2 3 4 5
f. respect timpul meu de somn 1 2 3 4 5
g. limitez consumul de cafea/tutun şi/sau alcool 1 2 3 4 5
h. îmi fac analize periodic 1 2 3 4 5
Z56. În ce măsură sunteţi de acord cu fiecare dintre următoarele afirmaţii?
Sunt cu to- Sunt oare- Nu prea Nu sunt NS/
tul de cum de sunt de deloc de NR
acord acord acord acord
a. atunci când am probleme, acţionez atât cât 1 2 3 4 5
îmi permit forţele pentru a le rezolva
b. să ai bani este lucrul cel mai important în 1 2 3 4 5
viaţă
c. atunci când întreprind ceva, mă bazez în pri- 1 2 3 4 5
mul rând pe propriile forţe
d. în general fac şi eu ceea ce face toată lumea 1 2 3 4 5
e. mi se întâmplă deseori să acţionez pe mo- 1 2 3 4 5
ment fără să mă gândesc la viitor
f. Supunerea faţă de autorităţi este unul dintre 1 2 3 4 5
cele mai importante lucruri în viaţă
g. aproape orice problemă poate fi rezolvată 1 2 3 4 5
dacă depui suficient efort pentru aceasta
h. de obicei timpul rezolvă toate problemele 1 2 3 4 5
i. în viaţă există multe alte lucruri mai impor- 1 2 3 4 5
tante decât banii
j. numai împreună cu alţii poţi să reuşeşti în 1 2 3 4 5
ceea ce îţi propui
k. îmi place să încerc mereu lucruri noi 1 2 3 4 5
l. totdeauna îmi planific ceea ce urmează să fac 1 2 3 4 5
m. nimeni nu mă poate obliga să fac ceva împo- 1 2 3 4 5
triva voinţei mele
n. deseori lucrurile sunt atât de nesigure încât 1 2 3 4 5
nu mă pot aştepta la nimic bun de la viitor
D1. Sexul 1. Masculin 2. Feminin
D2. Ce vârstă aveţi? ____________ ani
D3. Starea civilă 1. Necăsătorit 4. Văduv
2. Căsătorit 5. Concubinaj
72
3. Divorţat (despărţit)
D4. Din câte persoane (inclusiv dvs.) este formată gospodăria dvs.? _________ persoane
Care este ultima şcoală pe care aţi absolvit-o? (Înregistraţi răspunsul în coloana D5 a tabelului de mai jos;
un singur răspuns)
D5 D9 D5 D9
Deloc, mai puţin de 7 1 1 liceu 5 5
clase
7-8 clase (gimnaziu) 2 2 Şcoală postliceală 6 6
sau colegiu
Treapta I de liceu (10 3 3 Învăţământ superior 7 7
clase)
Şcoală profesională 4 4
La ce vârstă aţi terminat studiile? (un singur răspuns)
D6 D10
____ ani sau ____ ani
Analfabet 97 sau 97
Încă studiez 98 sau 98
NS/NR 99 99
În prezent, sunteţi…? (Înregistraţi răspunsul în coloana D7 a tabelului de mai jos; un singur răspuns)
Întreprinzător particular
⇒ Care este ocupaţia dvs.? (Ce poziţie ocupaţi?)
D7 D11
⇓ ⇓
Patron/meşteşugar cu 6 sau mai mulţi angajaţi 1 1
Patron/meşteşugar cu 5 sau mai puţini angajaţi 2 2
Liber profesionist cu studii superioare (avocat, doctor, contabil, arhitect etc.) 3 3
Agricultor (ţăran)/Pescar/Vânător (din aceasta îşi câştigă existenţa, nu este un 4 4
hobby)
Salariat (angajat)
⇒ Care este ocupaţia dvs.? (Ce poziţie ocupaţi?)
D7 D11
⇓ ⇓
Manager, director (general, adjunct), cu 6 sau mai mulţi angajaţi în subordine 5 6
Manager, director (general, adjunct), cu 5 sau mai puţini angajaţi în subordine 6 5
Şef de departament cu 6 sau mai mulţi angajaţi în subordine 7 7
Şef de departament cu 5 sau mai puţini angajaţi în subordine 8 8
Specialist, cadru cu studii superioare (avocat, doctor, contabil, arhitect, funcţio- 9 9
nar etc.)
Angajat ce prestează o muncă nemanuală (funcţionar, tehnician, învăţătoare, se-
cretară etc.)
→ În cea mai mare parte a timpului lucraţi într-un Da 10 10
birou? Nu 11 11
Angajat ce prestează o muncă manuală
→ Aveţi în subordine alţi muncitori? (dacă răs- Da 12 12
punsul este “da” se încercuieşte codul 12 şi se tre- Nu
ce la D8, altfel continuă)
→ Aţi urmat un curs de calificare pentru Da 13 13
munca pe care o depuneţi? Nu 14 14
Temporar nu lucrez
Elev, student 15 15
Şomer 16 16
Concediu de boală, maternitate 17 17
Militar în termen 18 18
73
Nu lucrez
Casnic/ă 19 19
Pensionar 20 20
Sunteţi cel/cea care aduce venitul cel mai mare în gospodărie? (un singur răspuns)
⇒ Treceţi la D12
Da 1
Nu 2
Care este ultima şcoală pe care a absolvit-o cel/cea care aduce venitul cel mai mare în gospodărie? (Înregis-
traţi răspunsul în coloana D9 a tabelului din pagina anterioară; un singur răspuns)
La ce vârstă a terminat studiile cel/cea care aduce venitul cel mai mare în gospodărie? (Înregistraţi răspun-
sul în coloana D10 a tabelului din pagina anterioară; un singur răspuns)
În prezent, cel/cea care aduce venitul cel mai mare în gospodărie este…? (Înregistraţi răspunsul în coloana
D11 a tabelului din pagina anterioară; un singur răspuns)
D12. Numărul de copii din gospodărie (sub 18 ani) _____________
D13. Casa în care locuiţi este proprietatea familiei sau este închiriată? (Un singur răspuns) 1. Pro-
prietatea familiei 2. Închiriată
D14. Pe care dintre următoarele bunuri le aveţi? (Răspuns multiplu)
Frigider 1 Maşină de spălat au- 1
tomată
Televizor alb-negru 1 Computer personal 1
(PC)
Televizor color 1 Radio 1
Video-casetofon 1 Aparat foto 1
Combină stereo 1 Mixer electric 1
Un singur automobil 1 Friteoză electrică 1
Două sau mai multe auto- 1 Cameră de luat vederi 1
mobile
Cuptor cu microunde 1 Casă de vacanţă 1
D15. Care a fost venitul total aproximativ al gospodăriei dvs. în luna martie 2003? ______________ mii
lei. NS/NR
D16. Naţionalitatea: 1. Român 3. Rom (ţigan) 5. Evreu
2. Maghiar 4. German 6. Alta
D17. Localitatea _____________________________
COD SIRUTA
10. Fie următoarele două instrumente de cercetare. Precizaţi tipul de metodă pentru care
sunt folosite şi elaboraţi două ipoteze pentru utilizarea lor:
PARTEA 1: ZIUA..................../Nr..........................2003
1. Perioa- 2. Du- 3. Numele 4. Iniţiatorul în- 5. Conţinutul întâl- 6. Locul 7., Număr
da întâlni- rata persoanei tâlnirii (E= eu; nirii-descrieţi liber întâlnirii persoane
rii cu care a L= El; A= Ea; ce s-a întâmplat în prezente (in-
avut loc în- N= Nimeni) timpul întâlnirii clusiv dvs.)
tâlnirea
PARTEA 2. Pentru Informantul cheie-I se cere:să folosească această parte numai atunci
când se întâlneşte cu o persoană. Se foloseşte câte o astfel de parte ori de câte ori o nouă
persoană este întâlnită.
74
10. Profesie
12. Locul unde s-a
14. Detalierea relaţiilor

lanţul acestor persoane
8. Vârstă
locuieşte11. Locul unde

9.Sex
foarte apropiată până la

este relaţia de la 1= Nu
13. Adică aţi întâlnit-o
pentru prima dată prin
cum va raportaţi la ea
(plăcut displăcut), de
, cine este persoana,
ce se întâmplă acest
15. Cât de apropiată
7= Foarte apropiată
persoane, indicaţi
intermediul altei
născut
lucru
11. Fie instrumentul de lucru următor. Precizaţi tipul său, titlul proiectului de cercetare în
care a fost folosit, metoda prin care s-a aplicat, tehnica care l-a utilizat, eşantionul pe care
s-a aplicat şi elaboraşi trei (3) ipoteze pentru testarea sa.
Judeţ Operator Subiect Chestionar “XXXX ‘00”
Se arată caseta cu cele cinci reclame. Caseta (X21)
Pentru început vă voi arăta câteva reclame. Vă rog să le priviţi relaxată ca şi când v-aţi afla la dvs. acasă.
Operatorul de interviu: Se prezintă cele 5 reclame.
Operatorul de interviu: Se prezintă din nou prima reclamă pentru _____________ (notaţi numele mărcii).
Se opreşte înregistrarea.
Se arată LISTA
Cât de mult v-ar plăcea să urmăriţi această reclamă de fiecare dată când apare la TV?
(X22)
mi-ar plăcea foarte mult să o urmăresc _______________________ 1
mi-ar plăcea într-o oarecare măsură să o urmăresc ______________ 2
nu m-ar deranja să o urmăresc ______________________________ 3
nu prea mi-ar plăcea să o urmăresc __________________________ 4
nu mi-ar plăcea deloc să o urmăresc _________________________ 5
Vă voi arăta acum trei liste cu câteva cuvinte/expresii care ar putea caracteriza această reclamă. Din fiecare
listă vă rog să alegeţi cuvântul/expresia care consideraţi că s-ar aplica cel mai bine reclamei.
Se arată LISTA B: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei?
Un singur răspuns!
Se arată LISTA C: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei?
Un singur răspuns!
Se arată LISTA D: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei?
Un singur răspuns!
Dacă persoana intervievată pare nesigură: Chiar dacă vi se pare că toate aceste cuvinte ar putea să carac-
terizeze reclama sau nici unul nu ar putea să o caracterizeze, vă rog să alegeţi cuvântul care se potriveşte cel
mai bine.
LISTA B (X103)
plăcută ____________________________ 1
interesantă _________________________ 2
plictisitoare ________________________ 3
iritantă ____________________________ 4
75
OCO
LISTA C (X104)
liniştitoare ___________________________ 1
se remarcă ___________________________ 2
obişnuită ____________________________ 3
neplăcută ____________________________ 4
OCO
LISTA D (X105)
neagresivă ___________________________ 1
antrenantă ___________________________ 2
slabă _______________________________ 3
deranjantă ___________________________ 4
OCO
3. Reclama a fost pentru marca ___________________ Pentru operatorul de interviu: citiţi numele întreg
al mărcii scrisă pe listă.
Se arată LISTA E
Sunt unele reclame pe care oamenii şi le amintesc fără să îşi amintească marca pe care o prezintă reclama.
Din acest punct de vedere, car dintre următoarele fraze s-ar potrivi cel mai bine părerii dvs. despre această
reclamă?
(X24)
Este imposibil să nu-ţi aminteşti că reclama _______________________ 1
A fost pentru ____________________
Reclama este destul de bine realizată, încât să te facă ________________ 2
Să-ţi aminteşti că este vorba despre ________________
Reclama nu este realizată atât de bine, încât să te facă ________________ 3
Să-ţi aminteşti că este vorba despre _______________
Ar fi putut fi o reclamă pentru orice marcă de _______________________ 4
Ar fi putut fi o reclamă pentru aproape orice ________________________ 5
Se arată LISTA F
4. Cât de uşor de înţeles/de urmărit vi s-a părut ceea ce se petrece în această reclamă?
(X25)
foarte uşor de urmărit ____________________________ 1
destul de uşor de urmărit __________________________ 2
destul de greu de urmărit __________________________ 3
foarte greu de urmărit ____________________________ 4
În continuare vom urmări o altă reclamă.
Operatorul de interviu: Se prezintă a doua reclamă. Reclama XXXX. Se opreşte înregistrarea. Deru-
laţi caseta. Conduceţi persoana intervievată la masa de interviu!
Se arată LISTA G
5. Cât de mult v-ar plăcea să urmăriţi această reclamă de fiecare dată când apare la TV?
(X30)
mi-ar plăcea foarte mult să o urmăresc _________________ 1
mi-ar plăcea într-o oarecare măsură să o urmăresc ________ 2
nu m-ar deranja să o urmăresc ________________________ 3
nu prea mi-ar plăcea să o urmăresc ____________________ 4
nu mi-ar plăcea deloc să o urmăresc ___________________ 5
6. Vă voi arăta acum trei liste cu câteva cuvinte/expresii care ar putea caracteriza această reclamă. Din fie-
care listă vă rog să alegeţi cuvântul/expresia care consideraţi că s-ar aplica cel mai bine reclamei.
Se arată LISTA H: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei? Un singur răspuns!
Se arată LISTA I: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei? Un singur răspuns!
Se arată LISTA J: Care dintre aceste cuvinte se aplică cel mai bine reclamei? Un singur răspuns!
76
Dacă persoana intervievată pare nesigură: Chiar dacă vi se pare că toate aceste cuvinte/expresii ar putea
să caracterizeze reclama sau nici una nu ar putea să o caracterizez, vă rog să alegeţi expresia care se potri-
veşte cel mai mult.
LISTA H
(X100)
plăcută ________________________________________ 1
interesantă _____________________________________ 2
plictisitoare ____________________________________ 3
iritantă ________________________________________ 4
OCO
LISTA I
(X101)
liniştitoare _____________________________________ 1
se remarcă _____________________________________ 2
obişnuită ______________________________________ 3
neplăcută ______________________________________ 4
OCO
LISTA J
(X102)
neagresivă _____________________________________ 1
antrenantă _____________________________________ 2
slabă _________________________________________ 3
deranjantă _____________________________________ 4
OCO
7a. Vă rog să-mi spuneţi care este numele întreg al mărcii prezentate în această reclamă.
Pentru operatorul de interviu: Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat de
persoana intervievată.
_______________________________________________
(X34A)
Dacă numele mărcii nu a fost totuşi menţionat la întrebarea 7a, se adresează întrebarea 7c.
7c. Pentru ce marcă s-a făcut reclama?
______________________________________________
(X34C)
8. Anumite aspecte pe care le-aţi văzut şi auzit în această reclamă ies în evidenţă faţă de altele. Care este
principalul aspect pe care îl remarcaţi ori de câte ori vedeţi această reclamă la TV?
(X32)
Se insistă: Există altceva ce vă rămâne în minte?

(X33)
77
9a. Reclama a fost pentru XXXX

Se arată LISTA K
Sunt unele reclame pe care oamenii şi le amintesc fără să îşi amintească marca pe care o prezintă reclama.
Din acest punct de vedere, care dintre următoarele fraze s-ar potrivi cel mai bine părerii dvs. despre această
reclamă?
(X35A)
Este imposibil să nu-ţi aminteşti că reclama a fost pentru XXXX _________________ 1
Reclama este destul de bine realizată, încât să te facă să-şi aminteşti că este vorba despre XXXX
_______________________________________________________________ 2
Reclama nu este realizată atât de bine încât să te facă să-ţi aminteşti că este vorba despre XXXX
_______________________________________________________________ 3
Ar fi putut fi o reclamă pentru orice marcă de margarină ________________________ 4
Ar fi putut fi o reclamă pentru aproape orice __________________________________ 5
OCO
Se arată LISTA L2
9c. Care dintre următoarele afirmaţii descrie cel mai bine modul în care dvs. consumaţi XXXX? Un singur
răspuns posibil! (X71)
o consum foarte des ____________________________ 1 Se trece la întrebarea 9d
o consum în mod regulat ________________________ 2 Se trece la întrebarea 9d
am consumat-o din când în când __________________ 3 Se trece la întrebarea 9e

am încercat-o în trecut __________________________ 4 Se trece la întrebarea 9e
am auzit de aceasta, dar nu am încercat-o niciodată ___ 5 Se trece la întrebarea 9f

nu am auzit de aceasta până astăzi ________________ 6 Se trece la întrebarea 9f
OCO
PENTRU CONSUMATORII XXXX (cod 1 sau 2 la întrebarea 9c)
SE ARATĂ LISTA M1
9d. Vă rog să vă gândiţi la reclama despre XXXX, pe care tocmai aţi văzut-o. În ce fel credeţi că vă va in-
fluenţa această reclamă în ceea ce priveşte consumul margarinei XXXX?
(X72)
această reclamă mă încurajează puternic să consum în continuare marca _________ 1
această reclamă mă încurajează să consum în continuare marca ________________ 2
această reclamă nu mă influenţează în nici un fel în cumpărarea sau nu pe viitor
a mărcii ____________________________________________________________ 3
această reclamă mă face mai puţin dornică să continui să consum marca _________ 4
OCO
PENTRU CEI CAR AU ÎNCERCAT XXXX (cod 3 sau 4 la întrebarea 9c)

SE ARATĂ LISTA M2
9c. Vă rog să vă gândiţi la reclama despre XXXX, pe care tocmai aţi văzut-o. În ce fel credeţi că vă va in-
(X73)
această reclamă mă determină în mare măsură să iau din nou în considerare această
marcă la viitoarea cumpărare ___________________________________________ 1
această reclamă mă determină în oarecare măsură să iau din nou în considerare
această marcă la viitoarea cumpărare _____________________________________ 2
această reclamă nu mă afectează în alegerea unei mărci de margarină la viitoarea
cumpărare __________________________________________________________ 3
această reclamă mă determină să nu mai aleg această marcă data viitoare când
78
voi cumpăra margarină ________________________________________________ 4
OCO
PENTRU NON-UTILIZATORII XXXX (cod 5 sau 6 la întrebarea 9c)

SE ARATĂ LISTA M3
9f. Vă rog să vă gândiţi la reclama despre XXXX, pe care tocmai aţi văzut-o. În ce fel credeţi că vă va in-
(X74)
această reclamă mă determină în mare măsură să încerc marca în viitorul apropiat _____ 1
această reclamă mă determină în oarecare măsură să încerc marca în viitorul apropiat __ 2
această reclamă mă va influenţa în alegerea acestei mărci, în viitorul apropiat ________ 3
această reclamă mă determină să nu încerc marca, în viitorul apropiat ______________ 4
OCO
10. Încercaţi acum să vă amintiţi de la început tot ce s-a petrecut în această reclamă. Puteţi să îmi spuneţi vă
rog, tot ceea ce vă amintiţi, inclusiv ceea ce se spunea şi se arăta în această reclamă şi cum acestea se potri-
veau una cu alta?
Pentru operatorul de interviu: Se va insista în cazul răspunsurilor ambigue sau prea generale.
Notaţi (P) ori de câte ori este nevoie să insistaţi.
Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat de persoana intervievată.
Se insistă până când persoana intervievată spune: „Nimic altceva” sau „Nu mai ştiu”.
Se insistă! Ce altceva vă mai amintiţi că se spunea şi se arăta în această reclamă? Cum se potrivesc acestea
în reclamă?
(X36)
Se arată LISTA M
11. Cât de uşor de înţeles/urmărit vi s-a părut ceea ce se petrece în această reclamă?
(X37)
foarte uşor de urmărit _________________ 1 Se trece la întrebarea 13
destul de uşor de urmărit ______________ 2 Se trece la întrebarea 13
destul de greu de urmărit ______________ 3 Se trece la întrebarea 12

foarte greu de urmărit _________________ 4 Se trece la întrebarea 12
Dacă reclama este destul de greu de urmărit/foarte greu de urmărit (cod 3 sau 4 la întrebarea 11) se între-
abă:
12. Ce părţi ale reclamei vi se par greu de înţeles/de urmărit?
Se insistă: Ce alte părţi ale reclamei vi se par greu de urmărit?
(X80)
13. Următoarea întrebare este uşor diferită. Nu

trebuie să scrieţi nimic, ci doar să-mi spuneţi. Tre-
buie să vă spun că pentru noi nu există răspunsuri
corecte sau greşite. Ne interesează în mod deose-
bit părerea dvs., fie ea favorabilă sau nu.
Se arată PLANŞA 1 (TV bubble)
79
Vă rog să vă gândiţi în continuare la ceea ce reclama spune despre această marcă. Care sunt principalele lu-
cruri pe care reclama le exprimă despre această marcă?
Pentru operatorul de interviu: Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat
de persoana intervievată. Se insistă numai în cazul răspunsurilor ambigue sau prea generale, fără să
forţaţi.
Se insistă: Altceva?
(X39A)
Se arată PLANŞA 2 („Says” bubble)

14. Vă rog să vă gândiţi la reacţia dvs. faţă de această reclamă. În acest balon (Se arată balonul) este ceea ce
i-aţi spune dvs. acestei reclame, ca răspuns. Ce aţi spune dacă aţi putea să răspundeţi acestei reclame?
Pentru operatorul de interviu: Se înregistrează răspunsul „cuvânt cu cuvânt”, aşa cum a fost exprimat
de persoana intervievată. Se insistă.
Dacă nu este evident, verificaţi dacă ceea ce răspund reprezintă comentariu pozitiv (+) sau negativ (-) la
reclamă sau produs.
Se va insista numai folosind întrebările din PROMPT CARD.
(P39B)(N39B)(X39B)
Se arată PLANŞA 3 („Thinks” bubble)

15. Iată şi ultimul balon în care spuneţi care sunt impresiile provocate de această reclamă, tot ceea ce simţiţi
şi tot ceea ce gândiţi atunci când urmăriţi această reclamă. (Se arată balonul). Pot fi orice fel de impresii sau
asocieri pe care le puteţi face: idei, sentimente, imagini, sunete, mirosuri sau gusturi. Nu există răspunsuri
corecte sau greşite. Acestea pot fi serioase sau amuzante, ciudate sau aiurite. Nu o să vă cer să le explicaţi!
Dacă nu este evident, verificaţi dacă ceea ce răspund reprezintă un comentariu pozitiv (+) sau negativ (-)
la reclamă sau produs.
Se va insista numai folosind întrebările din PROMPT CARD.
(X39C) (P39C) (N39C)
(MDOP)(ADOP) (IDOP)
80
REMOVE THE
MDOP/ADOP/IDOP
BOXES IF DOP IS NOT
BEING CODED ON THIS
TEST
16. Vă voi citi în continuare câteva afirmaţii care se referă la această reclamă. Vă rog să-mi spuneţi în ce
măsură sunteţi de acord sau nu cu aceste afirmaţii, folosind o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă dezacord
total, iar 5 acord total.
SE ARATĂ SCALA N
Pentru operatorul de interviu: Se citesc pe rând afirmaţiile! Pentru fiecare subiect se schimbă ordinea de ci-
tire a afirmaţiilor începându-se de la bifă. Asiguraţi-vă că toate afirmaţiile au fost citite.
1 2 3 4 5
Dezacord deza- nici acord, nici acord Acord total
total cord dezacord
1. Te Face să te gândeşti că 1 2 3 4 5 (X48/1)
această marcă este într-ade-
văr diferită de celelalte.
2. Ceea ce se spune este re- 1 2 3 4 5 (X48/2)
levant pentru tine
3. Conţine informaţii noi 1 2 3 4 5 (X48/3)
4. Te poate face să fii mai 1 2 3 4 5 (X48/4)
înclinat spre a cumpăra ace-
astă marcă
5. Te face să vrei să mănânci 1 2 3 4 5 (X48/13
XXXX )
6. Ar putea fi o reclamă pen- 1 2 3 4 5 (X48/6)
tru orice marcă de margarină
7. Este o reclamă pe care cu 1 2 3 4 5 (X48/11
siguranţă ţi-o vei aminti a )
doua zi
8. Nu oferă informaţii sufici- 1 2 3 4 5 (X48/8)
ente despre produs
9. Te face să gândeşti altfel 1 2 3 4 5 (X48/15
despre XXXX )
Această afirmaţie va fi citită întotdeauna ULTIMA!
10. Ceea ce spune despre 1 2 3 4 5 (X48/12
marcă este credibil )
Dacă pentru ultima afirmaţie se înregistrează codul 1 sau 2, se pune întrebarea 17.
17. Ce nu a fost credibil?
Se insistă: Altceva? (X82)
Se arată SCALA N
81
18. Iată câteva cuvinte pe care alţi oameni le-au folosit pentru a descrie sentimente şi stări create de această
reclamă. Vă rog să-mi spuneţi în ce măsură sunteţi de acord sau nu cu fiecare dintre acestea folosind o scală
de la 1 la 5, unde 1 înseamnă dezacord total, iar 5 acord total.
Pentru operatorul de interviu: Se citesc pe rând afirmaţiile! Pentru fiecare subiect se schimbă ordinea de ci-
tire a afirmaţiilor începându-se de la bifă. Asiguraţi-vă că toate afirmaţiile au fost citite.
1 2 3 4 5
Dezacord deza- nici acord, nici acord Acord
total cord dezacord total
Distractivă 1 2 3 4 5 (X89/9)
Caldă 1 2 3 4 5 (X89/10)
Modernă 1 2 3 4 5 (X89/12)
Iritantă 1 2 3 4 5 (X89/2)
Plictisitoare 1 2 3 4 5 (X89/4)
Originală 1 2 3 4 5 (X89/17)
Captivantă 1 2 3 4 5 (X89/18)
Reconfortantă 1 2 3 4 5 (X89/30)
Stilată 1 2 3 4 5 (X89/20)
Realistă 1 2 3 4 5 (X89/29)
Vioaie 1 2 3 4 5 (X89/5)
Apetisantă 1 2 3 4 5 (X89/27)
Informativă 1 2 3 4 5 (X89/6)
Amuzantă 1 2 3 4 5 (X89/28)
Apropiată 1 2 3 4 5 (X89/74)
1 2 3 4 5
Categoric Probabil Dă uşor Dă puter- Nu ştiu
nu dă ace- nu dă ace- această nic aceas-
astă im- astă im- impresie tă impre-
presie presie sie
1. Este un produs de calitate 1 2 3 4 0 (X55/1)
înaltă
2. Are un gust grozav 1 2 3 4 0 (X55/2)
3. Este bun pentru toată lumea 1 2 3 4 0 (X55/3)
4. Face mâncatul împreună 1 2 3 4 0 (X55/4)
mai plăcut
5. XXXX are un preţ accesibil 1 2 3 4 0 (X55/5)
6. XXXX este bună pentru în- 1 2 3 4 0 (X55/6)
treaga familie
7. Gustul margarinei XXXX 1 2 3 4 0 (X55/7)
este la fel ca al untului
8. XXXX este sănătoasă 1 2 3 4 0 (X55/8)
9. Gustul margarinei XXXX 1 2 3 4 0 (X55/9)
este mai bun decât al altor
mărci de margarină
10. XXXX este numai bună de 1 2 3 4 0 (X55/10)
întins pe pâine
11. XXXX are un gust de care 1 2 3 4 0 (X55/11)
ai vrea să te bucuri mai mult
12. XXXX îţi schimbă viaţa în 1 2 3 4 0 (X55/12)
bine
1 2 3 4 5
Dezacord dezacord nici acord, nici acord Acord
total dezacord total
1. Tradiţionali 1 2 3 4 5
2. Înstăriţi 1 2 3 4 5
82
3. Grăbiţi 1 2 3 4 5
4. Sociabili 1 2 3 4 5
5. Individualişti 1 2 3 4 5
6. Ambiţioşi 1 2 3 4 5
7. Moderni 1 2 3 4 5
8. Persoane active 1 2 3 4 5
9. Persoane pentru care într-adevăr 1 2 3 4 5
contează gustul
10. Persoane pentru care într-adevăr 1 2 3 4 5
contează sănătatea
11. Persoane pentru car într-adevăr
contează familia lor
Se arată LISTA X
20b. În ce măsură dă reclama impresia că familia din reclamă este:
1 2 3 4 5
Categoric Probabil Nici nu dă, Dă uşor Dă pu-
nu dă ace- nu dă ace- nici dă această această ternic
astă impre- astă im- impresie impresie această
sie presie impresie
1. Iubitoare 1 2 3 4 0
2. Modernă 1 2 3 4 0
3. Prietenoasă 1 2 3 4 0
4. Nefericită 1 2 3 4 0
5. Deschisă (primitoare/ospitalieră) 1 2 3 4 0
6. Comună/Tipică 1 2 3 4 0
7. O familie aşa cum ar trebui să fie 1 2 3 4 0
21a. În afară de numele mărcii şi de ambalajul margarinei care apar în reclamă, ce altceva vă face să vă daţi
seama că această reclamă este mai degrabă pentru XXXX şi nu pentru o altă marcă de margarină?
Se insistă: Altceva? (X51)
Se arată LISTA R
22. Câteodată, chiar dacă în reclamă nu apare cutia/ambalajul, poţi să-ţi dai seama pentru ce anume se face
reclamă. Să presupunem că în reclama despre care discutăm nu ar apărea ambalajul de XXXX. În acest caz,
cât de uşor v-aţi da seama că este vorba despre marca XXXX?
(X108)
mi-ar fi foarte uşor __________________________ 1
mi-ar fi destul de uşor _______________________ 2
mi-ar fi destul de greu _______________________ 3
mi-ar fi foarte greu _________________________ 4
23. Există în această reclamă vreun aspect/element care vi se pare deranjant sau nepotrivit cu povestea?
Dacă da, care anume?
Pentru operatorul de interviu: Se va insista în cazul răspunsurilor ambigue sau prea generale:
(X50)
83
24. Aţi mai văzut această reclamă pentru XXXX şi înainte?

(X69)
da __________________________ 1
nu __________________________ 2
12. A. Se dă următorul ghid de interviu şi vi se cere să identificaţi:
12. B. Transformaţi trei întrebări din ghidul de interviu în întrebări de chestionar:
GHID DE INTERVIU
DEFINIREA SITUAŢIEI
1. Cum aţi caracteriza pe scurt situaţia actuală din România? Ce deosebiri şi asemănări există între Ro-
mânia de acum şi România înainte de 1989? Dar comparativ cu perioada de după revoluţie care credeţi
că sunt cele mai importante aspecte care le diferenţiază? Care ar fi asemănările dintre situaţia actuală a
ţării noastre şi situaţia din perioada 1989-1992 şi 1992-1996?
2. Care consideraţi dvs. că sunt problemele majore cu care se confruntă în prezent societatea românească?
3. Credeţi că după alegerile din acest an situaţia din ţară se va schimba? (Dacă da, în ce sens? Dar referi-
tor la situaţia dvs. personală, credeţi că după alegeri aceasta se va îmbunătăţi?)
INFORMAREA ELECTORALĂ
1. Referitor la campania electorală din acest an, dvs. aţi urmărit evoluţia şi mesajele candidaţilor din ace-
astă campanie? Când aţi început să urmăriţi campania electorală? (care este perioada; cât de des; de ce)
2. A existat vreun candidat sau vreun partid care v-au atras atenţia prin ceea ce au propus în această cam-
panie? Aţi fost interesat de o anumită personalitate sau partid?
3. De unde aţi aflat cele mai multe informaţii legate de campania electorală? (ordonare cu numere de la
cele mai importante la cele mai puţin importante: familie, prieteni, cunoştinţe, colegi, vecini, presa
scrisă, radio, televiziune, afişe, meetinguri, întâlniri cu reprezentanţii partidelor). Aproape toţi oamenii
au anumite simpatii politice. Dvs. de unde aţi aflat cele mai multe informaţii despre partidul/candidatul
dvs. favorit?
4. În ce sursă (dintre cele menţionate) aveţi în general mai multă încredere? De ce? Dar referitor la cam-
pania electorală de anul acesta, care surse de informaţii prezintă pentru dvs. mai multă încredere? De
ce?
5. Cum v-ar fi plăcut să fiţi informat în legătură cu campania electorală? (ştiri, comentarii interviuri cu
personalităţi, dezbateri pe anumite teme cu anumiţi invitaţi, afişe, calendare, scrisori, întâlniri directe
cu reprezentanţii partidelor sau cu candidaţii la preşedinţie, meetinguri) De ce?
6. Care credeţi că ar fi trebuit să fie temele de dezbateri din această campanie electorală? Care au fost în
schimb subiectele cele mai abordate de candidaţi în această campanie?
7. Obişnuiţi să discutaţi despre campania electorală? Cu cine? Unde? Cât de des?
8. Cum vi s-a părut în ansamblu campania electorală de anul acesta? (dar comparativ cu cea din 1996 sau
cu cea locală din acest an?)
OPŢIUNEA DE VOT
1. Cum credeţi că hotărăsc oamenii pe cine să voteze ? (hotărăsc singuri sau sunt influenţaţi de ceva, ci-
neva? Dvs. cum faceţi alegerea?)
2. Aveţi de gând să mergeţi la vot (aţi fost la vot)? De ce credeţi că este important (sau nu) să votaţi, în
general? De ce veţi/aţi vota(t) la aceste alegeri?
84
3. În legătură cu votul pe care urmează să-l daţi, când aţi hotărât care este candidatul/partidul favorit? (aţi
avut de la început o hotărâre luată sau aţi aşteptat să vedeţi ce vi se oferă în această campanie electora-
lă, când s-au decis şi de ce? Dacă nu, ce aşteptări au avut vis-à-vis de candidaţi?)
TALK-SHOW-URI
1. În general, dvs. urmăriţi talk-show-urile de la posturile de televiziune? Ce reprezintă pentru dvs. acest
gen de emisiuni? (un mod a petrece timpul liber…, vă uitaţi împreună cu familia? Se implică afectiv şi
emoţional în desfăşurarea emisiunii)
2. Ce părere aveţi despre talk-show-uri/dezbateri în general? Sunt ele utile/folositoare? În ce sens? Cui?
3. Dvs. aţi urmărit dezbaterile tv. cu candidaţii la preşedinţie? Pe care dintre acestea? Cum aţi caracteriza
pe scurt aceste emisiuni? Care au fost ideile/părerile prezentate în aceste emisiuni şi care v-au atras
atenţia s-au vi s-au părut destul de interesante?
4. Ce v-a plăcut la aceste dezbateri? (mod de desfăşurare, teme discutate etc.)
5. Ce nu v-a plăcut la aceste dezbateri?
6. Care este candidatul care a făcut cea mai bună impresie? Dar cea mai proastă?
7. Dacă dvs. aţi fi moderatorul unei dezbateri tv. cu candidaţii la preşedinţie cum aţi organiza discuţia? Ce
întrebări le-aţi pune? Ce reguli de discuţie aţi stabili? Aţi organiza o discuţie cu public sau numai cu
candidaţii? Cum ar trebui să se poarte moderatorul cu candidaţii? Ce atitudine ar trebui să aibă modera-
torul? (imparţial, amuzant, ironic)
8. Să presupunem că dvs. aţi fi un român care a trăit foarte mulţi ani în străinătate. Practic a pierdut de
mult legătura cu ţara de origine dar înţelege încă limba română. Ce impresie v-ar lăsa o asemenea emi-
siune de dezbateri electorale (candidaţii, moderatorul, emisiunea pe ansamblu)
9. Vă rog să-mi faceţi un scurt portret al următorilor moderatori de dezbateri: Irina Radu, Radu Herjeu,
Florin Călinescu. Care credeţi că sunt trăsăturile care I-ar caracteriza cel mai bine pe aceşti moderatori?
10. Spuneţi-mi cu care dintre candidaţi credeţi că simpatizau cel mai mult următorii moderatori: … De ce
spuneţi acest lucru?
11. Care a fost imaginea pe care v-au lăsat-o în urma emisiunilor pe care le-aţi urmărit următorii candidaţi
la preşedinţie (principalii candidaţi)… Câteva cuvinte care le-ar caracteriza cel mai bine personalitatea
lor aşa cum a putut fi ea observată în cadrul emisiunilor de la televizor.
13. Fie un proiect de cercetare cu tema: „Caracteristici mediatice ale campaniei electorale
X”. În acest caz se cere: (a) Formularea obiectivelor de cercetare; (b) Elaborarea a trei
ipoteze de lucru; (c) Elaborarea „Schemei de codificare”.
85

Introducere in Tehnici de Cercetare A comunicarii-FJSC-IDD

Загружено:

Сведения о документе

Оригинальное название

Авторское право

Доступные форматы

Поделиться этим документом

Поделиться или встроить документ

Параметры публикации

Этот документ был вам полезен?

Это неприемлемый материал?

Авторское право:

Доступные форматы

Introducere in Tehnici de Cercetare A comunicarii-FJSC-IDD

Загружено:

Авторское право:

Доступные форматы

ÎNVĂŢĂMÂNT DESCHIS LA DISTANŢĂ

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării - Universitatea Bucureşti

INTRODUCERE ÎN TEHNICI DE STUDIU A COMUNICA-

CONF. DR. VALENTINA MARINESCU

1.2. METODOGIA CERCETĂRII COMUNICĂRII: TIPOLOGIA ME-

1.3. ETAPELE PROIECTULUI DE CERCETARE

1. Acord 1.Acord 6 1. Presa Mijloace

timp prezent timp viitor

Eşantionul -cei sondaţi sunt primii pe care anchetatorul îi întâlneşte într-

Eşantionul -cei sondaţi au toţi o şansă de a fi aleşi;

1.5. ANCHETA ŞI SONDAJUL DE OPINIE

Faţă de anul trecut, dvs. aţi renunţat să mai cumpăraţi ..........?

Faţă de anul trecut, dvs. aţi început să cumpăraţi .............?

Ce tipuri de articole citiţi dvs. în .................?

În ce măsură credeţi că sunt dezbătute, în................, următoarele aspecte?

Comparativ cu anul trecut, consideraţi că articolele din ................................sunt:

39. Câţi membri sunt în gospodăria dvs.?

INTRODUCERE ÎN TEHNICI DE STUDIU A COMUNICA-

CONF. DR. VALENTINA MARINESCU

2.3. OBSERVAŢIA PARTICIPATIVĂ.

Localizare naturală Localizare artificială

INTRODUCERE ÎN TEHNICI DE STUDIU A COMUNICA-

CONF. DR. VALENTINA MARINESCU

3.1. ANALIZA DE CONŢINUT

3.2. ANALIZA LINGVISTICĂ

3.3. ANALIZA VIZUALĂ

ZIARUL |__||__||__||__||__||__||__||__| PERIOADA|__||__||__||__| 200…

1. Frecvenţa mediatizării în presa scrisă

Mai mulţi jurnalişti semnează articolul Un singur jurnalist semnează articolul

Nu este precizată identitatea jurnalis-

INTRODUCERE ÎN TEHNICI DE STUDIU A COMUNICA-

CONF. DR. VALENTINA MARINESCU

12. Locul unde s-a

14. Detalierea relaţiilor

locuieşte11. Locul unde

foarte apropiată până la

15. Cât de apropiată

Se arată caseta cu cele cinci reclame. Caseta (X21)

Se insistă: Există altceva ce vă rămâne în minte?

9a. Reclama a fost pentru XXXX

am consumat-o din când în când __________________ 3 Se trece la întrebarea 9e

am auzit de aceasta, dar nu am încercat-o niciodată ___ 5 Se trece la întrebarea 9f

PENTRU CEI CAR AU ÎNCERCAT XXXX (cod 3 sau 4 la întrebarea 9c)

PENTRU NON-UTILIZATORII XXXX (cod 5 sau 6 la întrebarea 9c)

destul de greu de urmărit ______________ 3 Se trece la întrebarea 12

13. Următoarea întrebare este uşor diferită. Nu

Se arată PLANŞA 2 („Says” bubble)

Se arată PLANŞA 3 („Thinks” bubble)

(X39C) (P39C) (N39C)

24. Aţi mai văzut această reclamă pentru XXXX şi înainte?

Вам также может понравиться

ZIARUL |||||||||||||||| PERIOADA|||||||| 200…