În Spatele Liniilor Inamice Salvat de o Armă Secretă: Romanian
Автор Danny Clifford
()
Об этой электронной книге
Pentru a supravieţui în Vietnam şi a veni acasă în viaţă au fost necesare pregătire de elită, repetiţie mentală şi fizică a pregătirii, şi adevărate relaţii. Dacă am fi fost distraşi, nu am fi reuşit să fim atenţi, nu am fi ascultat, am fi ignorat, sau am fi uitat pentru ce eram acolo, procentul nostru de supravieţuire ar fi fost foarte mult redus.
Credeţi-mă, au fost multe lucruri să ne distragă atenția. Unii dintre noi au devenit dependenţi de droguri, alcool, sex, fiorul de a trăi la limită, sau alte lucruri care au fost gata să ne distrugă, și aceasta înainte de a ne duce în misiune pentru a face față duşmanilor noştri, sau șerpilor, bolilor şi animalelor din junglă care prosperau într-un climat tropical.
Aceasta carte spune o poveste foarte interesanta si intriganta a formării mele, experiențele și relațiile, ca sergent în armata a 75-a aeropurtate Rangers a Statelor Unite între 1969 și 1970, care desfășura misiuni de recunoaștere în spatele liniilor inamice. Și în 1971, servind ca şi consilier ranger cu două Comandamente de Ranger în regiunea de junglă montană în tabăra de frontieră numărul șase în satul Plei Mrong, Vietnamul de Sud în apropiere de granița cambodgiană. Misiunea mea a fost de predare și instruire a vânătorilor de munte și a soldaților vietnamezi în tehnici de luptă și Ranger ajutându-i să se mute pe sătenii civili, care au fost jefuiţi de către inamic.
Aceasta poveste va duce de la războiul fizic din Vietnam la lupta spirituală, care se duce zi de zi în sufletul tău. Multe întrebări cu privire la domeniul spiritual îşi vor afla răspuns și credința voastră va fi reînnoit. Rugăciunea mea este ca se arunca o lumina cu privire la lupta dintre bine (Dumnezeu) și rău (Satana), care se duc zilnic pentru sufletul tău, ești cu adevărat.
Lasă-te pe spate și bucură-te de această poveste scurtă, puternică. Misiunea mea este ca, atunci când vei ajunge la sfârșitul acestei cărți, să fi primit medalia de câștigătorde Onoare al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El te iubește și vrea să aibă o relație cu tine, una care te va schimba, din ce ești acum, întro persoană nouă. Sufletul tău este scopul acestei cărți.
Danny Clifford
Thank - you for stopping byI am a Vietnam War Veteran who served as an Army Airborne Recondo Ranger from 1969 to 1971. I performed reconnaissance missions with a sex-man Ranger team and was also an adviser to the Vietnamese Rangers.Today I am a Pastor and multi-published author who teaches the Holy Bible. I am fortunate to have traveled during the past 7 years to Ghana, Kenya, Kosovo, Pakistan, Rwanda, Tanzania, Uganda, and back to Pakistan teaching the Gospel of Jesus Christ.I am blessed to be a father and grandfather who enjoys fishing, hunting, and spending time with family and doing God's work.I am also a retired Master Instructor, 4th Degree Black Belt in the Martial Art of Taekwondo, certified by the World Taekwondo Federation in Seoul, Korea. I was the coach of the State of Maine’s Junior Olympic Taekwondo Teams that attended the United States Nation Championship competitions each year from 1993 to 2002. competingI hope you read, enjoy, and are blessed, by my books; Lost Behind Enemy Lines - Who Do You Say I Am - and - Enter Thru the Narrow Gate.You may contact me by email at the ministry email: danny@ziongarden.orgGod Bless you,Author and EvangelistDanny Clifford
Связано с În Spatele Liniilor Inamice Salvat de o Armă Secretă
Похожие электронные книги
Master Plan Рейтинг: 4 из 5 звезд4/5Cazania Îngerului Căzut: Jurnalul Sărmanului Dionis, sau despre Complexul Humbert-Lolita Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокAcolo Unde Se Avântă Vulturii Рейтинг: 5 из 5 звезд5/5Gazduirea Prezentei Lui Рейтинг: 5 из 5 звезд5/5Tentoria Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокȘoapta lui Dumnezeu prin mine vorbește Mesaje Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокÎntoarcerea Pe Pământ: Aventurile Lui Azakis Și Petri Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокSmochinul Neroditor Рейтинг: 5 из 5 звезд5/5Acasă Рейтинг: 5 из 5 звезд5/5Destin si Noroc Рейтинг: 5 из 5 звезд5/5Lumina Sfanta Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокConspiratia Satanei Рейтинг: 1 из 5 звезд1/5Planeta ascunsă Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокSumalee. Povești Din Trakaul Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокPrivatizacii Рейтинг: 5 из 5 звезд5/5Mesaj de pe sonda spaţială Рейтинг: 4 из 5 звезд4/5Ucigasul De Morti Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокNumele meu este nimeni. Vol. 1 - Jurământul Рейтинг: 4 из 5 звезд4/5INELAR Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокMisterele egiptene: Învățături Hermetice Esențiale Pentru o Reformă Spirituală Completă Рейтинг: 5 из 5 звезд5/5Iluziile unui anonim: Proză ştiinţifico-fantastică Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокEnigmele Quasarului Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокNatura mea Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокVictor Martin - Mașina viitorului (Povestiri science fiction) Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокArta De A Călca Pe Urmele Altora Рейтинг: 5 из 5 звезд5/5Visul Morților Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокColți-Lungi. Uniunea triburilor Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокTestamentul Contemporan Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокUltimul Dintre Oamenii Presedintelui Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценокTartaria - Isus Hristos: Romanian Рейтинг: 0 из 5 звезд0 оценок
Отзывы о În Spatele Liniilor Inamice Salvat de o Armă Secretă
0 оценок0 отзывов
Предварительный просмотр книги
În Spatele Liniilor Inamice Salvat de o Armă Secretă - Danny Clifford
În Spatele Liniilor Inamice
Salvat de o Armă Secretă
Autor
Danny Clifford
Publicat de
Parohia Trup Şi Suflet
Publicat pe Smashwords
Copyright © 2014 de Danny Clifford
* * *
În Spatele Liniilor Inamice
Salvat de O Armă Secretă
De Danny Clifford
Tipărit în Statele Unite Ale Americii
e Book ISBN
Toate drepturile rezervate exclusiv de autor. Autorul garantează originalitatea conţinutului şi că acesta nu încalcă drepturile legale ale unei alte persoane sau lucrări.
Dacă nu se indică altfel, citatele biblice sunt luate din Noua Versiune Internaţională a Bibliei. Copyright © 2008 de publicaţiile Zondervan.
Editat de: Nikki Jenkins
Format al: Heart and Soul Ministry Inc.
Tradus de: Liliana Ioan
* * *
Introducerea Autorului
Pentru a supravieţui în Vietnam şi a veni acasă în viaţă au fost necesare pregătire de elită, repetiţie mentală şi fizică a pregătirii, şi adevărate relaţii. Dacă am fi fost distraşi, nu am fi reuşit să fim atenţi, nu am fi ascultat, am fi ignorat, sau am fi uitat pentru ce eram acolo, procentul nostru de supravieţuire ar fi fost foarte mult redus.
Credeţi-mă, au fost multe lucruri să ne distragă atenția. Unii dintre noi au devenit dependenţi de droguri, alcool, sex, fiorul de a trăi la limită, sau alte lucruri care au fost gata să ne distrugă, și aceasta înainte de a ne duce în misiune pentru a face față duşmanilor noştri, sau șerpilor, bolilor şi animalelor din junglă care prosperau într-un climat tropical.
Aceasta carte spune o poveste foarte interesanta si intriganta a formării mele, experiențele și relațiile, ca sergent în armata a 75-a aeropurtate Rangers a Statelor Unite între 1969 și 1970, care desfășura misiuni de recunoaștere în spatele liniilor inamice. Și în 1971, servind ca şi consilier ranger cu două Comandamente de Ranger în regiunea de junglă montană în tabăra de frontieră numărul șase în satul Plei Mrong, Vietnamul de Sud în apropiere de granița cambodgiană. Misiunea mea a fost de predare și instruire a vânătorilor de munte și a soldaților vietnamezi în tehnici de luptă și Ranger ajutându-i să se mute pe sătenii civili, care au fost jefuiţi de către inamic.
Aceasta poveste va duce de la războiul fizic din Vietnam la lupta spirituală, care se duce zi de zi în sufletul tău. Multe întrebări cu privire la domeniul spiritual îşi vor afla răspuns și credința voastră va fi reînnoit. Rugăciunea mea este ca se arunca o lumina cu privire la lupta dintre bine (Dumnezeu) și rău (Satana), care se duc zilnic pentru sufletul tău, ești cu adevărat.
Lasă-te pe spate și bucură-te de această poveste scurtă, puternică. Misiunea mea este ca, atunci când vei ajunge la sfârșitul acestei cărți, să fi primit medalia de câștigătorde Onoare al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. El te iubește și vrea să aibă o relație cu tine, una care te va schimba, din ce ești acum, întro persoană nouă. Sufletul tău este scopul acestei cărți.
Autor,
Danny Clifford
* * *
Recenzii
În spatele liniilor inamice, salvat de o arma secretă este profund; este foarte interesant de citit;îmi place cum aţi alăturat lumii de luptă din Vietnam lumea reală în cazul în care suntem în război cu inamicul şi trebuie să depindem puternic de Duhul lui Dumnezeu să stea în această lume furioasă. Prin urmare, chiar şi în bătaia furtunilor, nu avem nimic a ne teme dacă vom umbla în urmele sale şi vom vorbi vorba lui. Am iubit această lectură şi văzând cât de bine vă conectaţi punctele.
Amintiri care au rămas în mintea mea sunt: pentru a-i urmări comandantulului dumneavoastră