You are on page 1of 58

UNIVERSITATEA DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI INSTITUTUL DE ISTORIE SOCIALĂ „PROMEMORIA” AGENŢIA NAŢIONALĂ ARHEOLOGICĂ ARHIVA NAŢIONALĂ

A REPUBLICII MOLDOVA INSTITUTUL PATRIMONIULUI CULTURAL AL ACADEMIEI DE ŞTIINŢE A MOLDOVEI MUZEUL DE ISTORIE ȘI ETNOGRAFIE DIN BĂLȚI

CONFERINȚA ȘTIINȚIFICĂ

ORAȘUL BĂLȚI ŞI REGIUNILE ÎNVECINATE ÎN RETROSPECTIVA ISTORIEI

Bălţi, 14 noiembrie 2012

CZU

Universitatea de Stat „Alecu Russo”din Bălţi Catedra de Ştiinţe socioumane Bălţi 2012

2

Trecutul şi memoria noastră istorică reprezintă textura pe care se clădeşte realitatea prezentului şi speranţa viitorului. Cunoaşterea acestei moşteniri istorice, atât pe plan naţional, cât şi în aspectele sale locale şi regionale, oferă posibilitatea de a ne perpetua, la nivel de comunitate, identitatea etnoculturală şi lingvistică, iar cetăţeanul de rând să-şi asume propria identitate. Comunicarea dintre cercurile profesionale academice şi universitare, reunite la eveniment, va facilita schimbul de experienţă în ceea ce priveşte studierea problemelor istorice referitoare la oraşul Bălţi şi zonele circumscrise acestuia, va înlesni transferul de informaţii ştiinţifice dinspre instituţiile de cercetare către şcoala superioară şi chiar adaptarea lor la conţinuturile curriculare ale învăţământului istoric universitar. Rezultatele ştiinţifice prezentate de cercetători în cadrul conferinţei vor fi diseminate către publicul larg din oraşul Bălţi şi din ţară, interesat să-şi cunoască istoria, cu filele sale înălţătoare, dar şi cu cele dramatice. Cronica istorică a celei mai importante aşezări citadine de pe râul Răut, ca şi cea a ţinuturilor învecinate, merită a fi cunoscută cât mai profund pentru a îndepărta şi mai mult vălul uitării, uneori intenţionate, aşternute pe numele acestei urbe şi pe cele ale localităţilor din preajmă. Conferinţa urmăreşte să ofere o viziune edificatoare asupra unor evenimente, fenomene şi procese istorice derulate în arealul bălţean şi teritoriile înconjurătoare, începând din cele mai vechi timpuri şi până la modernitate. Este încurajată cu prioritate abordarea temelor axate pe istoria locală şi cea regională, fiind binevenite şi subiectele care vizează trecutul acestui spaţiu din perspectiva mai largă a istoriei naţionale. De asemenea, conferinţa îşi doreşte să pună în lumină personalităţile care au ilustrat în modul cel mai deosebit trecutul oraşului Bălţi sau al localităţilor din aria geografică limitrofă.

Consiliul științific şi organizatoric al conferinței: prof. univ., dr. hab. Gheorghe Popa, prof. univ., dr. hab. Anatol Petrencu, conf. univ., dr. hab. Oleg Levițki, conf. cerc., dr. Vlad Vornic, conf. univ., dr. Lidia Pădureac, conf. univ., dr. Teo-Teodor Marșalcovschi, conf. univ., dr. Virgiliu Bîrlădeanu. lect. sup., dr. Igor Cojocaru, conf. cerc., dr. Sergiu Tabuncic, dr. Teodor Candu, conf. univ., dr. Rodica Solovei, cercet. şt. Larisa Ciobanu.

3

CUPRINS ŞEDINŢA ÎN PLEN 1. 2. 3. Vlad VORNIC, Documentarea, protejarea şi valorificarea patrimoniului arheologic naţional. Studiu de caz – Municipiul Bălţi Lidia PĂDUREAC, Deportările din 1949 în oraşul Bălţi Iulius POPA, Istoria Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

ATELIERUL: Patrimoniul arheologic naţional – mărturie a unei străvechi istorii 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. Vitalie BURLACU, Descoperiri din epoca veche a pietrei în bazinul superior al râului Răut Sergiu BODEAN, Aşezările culturii Cucuteni-Tripolie din Câmpia Bălţilor Serghei AGULNICOV, Sergiu POPOVICI, Monumentele epocii bronzului din preajma oraşului Bălţi Oleg LEVIŢKI, Monumente arheologice din zona Bălţilor de la sfârşitul epocii bronzului – începutul epocii fierului Larisa CIOBANU, Descoperiri monetare romane din microzona oraşului Bălţi Veaceslav BICBAEV, Landşaftul arheologic al microregiunii Bălţi în baza datelor fotografiilor aeriene Ion CEBANU, Aşezări medievale din sec. X-XI în Câmpia Bălţilor

ATELIERUL: Localitatea Bălţi şi regiunea înconjurătoare în orizontul istoriei medievale şi moderne 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. Teo-Teodor MARŞALCOVSCHI, Prima atestare documentară a mun. Bălţi Valentin CONSTANTINOV, Zona Bălţilor în Evul Mediu Moldovenesc Sergiu TABUNCIC, Observaţii privind itinerarul expediţiei poloneze de la Ţuţora din anul 1620 Sergiu BACALOV, Consideraţii privind utilizarea practică a unor aspecte din istoria medievală a regiunii oraşului Bălţi Tudor CIOBANU, Prima așezare a birului în Basarabia (1817) Ion CHIRTOAGĂ, Evoluţia populaţiei or. Bălţi în anii "30-50 ai secolului al XIX-lea Gheorghe BACIU, Din istoricul localităţii Slobozia-Bălţi Tamara NESTEROV, Activitatea comercială – factor de urbanizare a Bălţilor Teodor CANDU, Aspecte privind istoria bisericească din ținutul Iași la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea Igor COJOCARU, Inga COJOCARU, Unele considerente privind patrimoniul cultural bălţean şi conturarea centrului istoric al urbei

ATELIERUL: Oraşul Bălţi şi arealul învecinat: repere ale istoriei contemporane 21. 22. Nicolae CAZACU, Fondul „Alexandru C. Bodescu” al Academiei Române Anatol PETRENCU, Oraşul Bălţi pe paginile revistei „Viaţa Basarabiei”
4

23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30.

Vasile DOBROGEANU, Activitatea Asociaţiei „Astra” în perioada interbelică, în baza materialului documentar din satul Copăceni Alexandru FURTUNĂ, Unele informaţii privind înălţarea Catedralei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi a Palatului Episcopal din oraşul Bălţi. Nicolae FUŞTEI, Edificii ecleziastice din oraşul Bălţi din timpul episcopului Visarion Puiu (1923-1935) Olga JACOTA-DRAGAN, Transformările politico-administrative în oraşul Bălţi (1944- 2012). Ghenadie GUŢU, Foametea anilor 1946-1947 în localităţile zonei Făleşti Gheorghe NICOLAEV, Monumentele de istorie din or. Bălţi – oglindă a politicilor comemorative sovietice în RSS Moldovenească (sf. anilor "80 ai sec. XX) Tamara GUŢU, Reabilitarea şi repatrierea victimelor represiunilor politice din oraşul Bălţi Ludmila COJOCARU, Comunităţile memoriei în municipiul Bălţi: dilemele şi oportunităţile concilierii

ATELIERUL: Valorificări didactice ale surselor de istorie locală. Studiu de caz: oraşul Bălţi şi regiunile învecinate 31. Rodica SOLOVEI, Delimitări conceptuale şi abordări praxiologice privind proiectarea/ desfăşurarea orei de istorie locală în baza conceptului Educaţie centrată pe cel ce învaţă Victoria LESNIC, Dezvoltarea competenţelor elevilor prin utilizarea diferitor tipuri de surse în procesul studierii unei personalităţi de cultură (studiu de caz: Mihai Volontir, Artist al Poporului) Viorica BUJOR, Vasilachi SVETLANA, Modalităţi de valorizare a teoriei inteligenţelor multiple la ora de istorie Eugenia NEGRU, Sugestii pentru valorificarea resurselor comunităţii locale în proiectarea sarcinilor pentru extindere la Istorie Vasile DOBROGEANU, Ludmila DOBROGEANU, Relaţia şcoală – muzeu în procesul studierii istoriei locale Angela STARÎŞ, Personalitatea lui Eugeniu Coşeriu – un model pentru formarea atitudinilor civice la elevi Galina BOTNARI, Proiectul – metodă eficientă de studiere a istoriei locale Rodica EŞANU, Presa scrisă a epocii – sursă pentru cercetarea spaţiului local în vederea exersării / dezvoltării competenţelor elevilor la Istorie Diana VRABIE, Imaginea oraşului Bălţi în literatura română interbelică Valentin JITARU, Lucian JITARU, Personalităţile bălţene necunoscute

32.

33. 34. 35. 36. 37. 38. 39. 40.

5

Şedinţa în plen Vlad VORNIC DOCUMENTAREA, PROTEJAREA ŞI VALORIFICAREA PATRIMONIULUI ARHEOLOGIC NAŢIONAL. STUDIU DE CAZ – MUNICIPIUL BĂLŢI Aşa cum este definit în legislaţia internaţională şi naţională, patrimoniul arheologic reprezintă totalitatea vestigiilor şi urmelor existenţei omenirii în trecut, aflate la suprafaţa solului, în pământ sau sub apă, care pentru a fi identificate şi studiate necesită aplicarea metodelor arheologice. Patrimoniul arheologic este alcătuit din situri şi structuri arheologice, ce includ staţiuni, aşezări, necropole, movile, cetăţi, valuri, construcţii etc., precum şi din bunuri mobile, obiecte sau urme ale manifestărilor umane, împreună cu terenul în care acestea sunt descoperite. Patrimoniul arheologic naţional constituie singura mărturie pentru o lungă perioadă a istoriei străvechi şi o sursă esenţială pentru cunoaşterea unei întregi serii de fenomene sau procese culturale, demografice, sociale, economice etc., derulate pe parcursul evoluţiei societăţii umane în antichitate şi în evul mediu. Fiind situat într-o zonă geografică ce a oferit condiţii prielnice de trai pentru comunităţile umane din cele mai vechi timpuri, mun. Bălţi cuprinde un număr relativ mare de situri arheologice, ce constau din diferite staţiuni preistorice, aşezări sau cimitire antice şi mai multe movile funerare datând, cu precădere, din epoca bronzului. Deşi interesul pentru monumentele şi vestigiile trecutului se manifestă încă din sec. XVIII-XIX, primele prospecţiuni metodice de teren în zona Bălţilor, la fel ca şi în marea majoritate a localităţilor ţării, au fost întreprinse abia în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Întâia hartă arheologică a microregiunii respective a fost întocmită în anul 1947 de iubitorul de istorie P.P. Griţenko, care a descoperit şi înregistrat peste 15 situri arheologice aparţinând diferitor perioade cultural-istorice, de la eneolitic şi până la evul mediu târziu. În deceniile următoare, o contribuţie considerabilă la inventarierea siturilor arheologice din raza Bălţilor, alături de P.P. Griţenko, care în anul 1960 a devenit primul director al Muzeului de Istorie şi Etnografie din Bălţi, a avut şi cercetătorul V. Bikbaev. Este regretabil însă că nu toate siturile arheologice descoperite de specialiştii citaţi şi de alţi arheologi au fost incluse în repertoriile elaborate în anii 1973-1975, 1987 şi 1993, lucrări ce conţin şi alte lacune, precum descrierea prea sumară a monumentelor, lipsa sau imprecizia datelor cartografice etc., din care cauză localizarea obiectivelor arheologice a rămas incertă.
6

De asemenea, este de subliniat că la Bălţi, spre deosebire de multe alte localităţi din diferite regiuni ale Republicii Moldova, săpături arheologice sistematice sau preventive, nici măcar de mică amploare, până în prezent nu s-au efectuat. O singură intervenţie arheologică de salvare a fost făcută de către arheologii S. Agulnikov şi V. Haheu în anul 1987, cu prilejul unor lucrări de construcţie pe teritoriul fostei uzine de beton armat, când s-a distrus un tumul preistoric cu înălţimea de cca 4 m, fiind cercetat un mormânt de înhumaţie atribuit culturii Jamnaja din perioada timpurie a epocii bronzului (sec. XIX-XVII î.H.). În ultimii 20 de ani patrimoniul arheologic al mun. Bălţi, la fel ca şi cel de pe întregul teritoriu al ţării, a fost afectat grav de numeroşi ,,căutători de comori” şi de diverse lucrări de construcţie sau de amenajare a teritoriului, unele situri (îndeosebi tumuli) fiind distruse iremediabil. Patrimoniul arheologic constituie o componentă esenţială a moştenirii culturale naţionale şi, de aceea, atitudinea faţă de acesta trebuie să fie corespunzătoare. În mod obligatoriu siturile şi bunurile arheologice mobile necesită o inventariere completă, în baza căreia să se ia măsurile adecvate de protejare, conservare şi valorificare ştiinţifică, turistică etc., aşa cum prevede legislaţia internaţională din domeniu, la care a aderat în ultimii ani şi Moldova, prin adoptarea unor legi şi alte însemnate acte normative. Experienţa ţărilor civilizate arată că patrimoniul arheologic, care este deopotrivă o sursă a memoriei colective europene şi instrument de studiu istoric şi ştiinţific, trebuie să devină un factor important de dezvoltare durabilă şi de coeziune socială. Lidia PĂDUREAC DEPORTĂRILE DIN 1949 ÎN ORAŞUL BĂLŢI În 1949 autorităţile sovietice au declanşat în RSSM „selecţia” politicoeconomică a populaţiei prin organizarea deportărilor. Fenomenul reprezintă una din componentele procesului de instaurare forţată şi consolidare a regimului comunist în teritoriile dintre Prut şi Nistru. După abuzurile din 1944-1945, foametea din 1946-1947, fiscalitatea excesivă faţă de proprietarii individuali (1947-1948) au urmat deportările. Cererea Kremlinului de a urgenta organizarea colhozurilor a radicalizat acţiunile conducerii de la Chişinău. Oraşul Bălţi la fel ca şi celelalte localităţi din RSSM a trecut prin calvarul organizat de regimul stalinist. Directivele Moscovei transmise spre realizare Chişinăului au fost executate cu loialitate de instituţiile administraţiei locale, care au întocmit listele persoanelor ce urmau a fi deportate. La 6 iulie 1949 membrii
7

consiliului Executiv al Sovietului orăşenesc ajutaţi de structurile de forţă au mers conform adreselor fixate, au confiscat bunurile, au înspăimîntat şi umilit oamenii, obligîndu-i la supunere. În consecinţă, 207 familii bălţene urcate forţat în vagoane pentru animale au luat drumul pribegiei spre Siberia. Incredibil, dar în categoria „chiaburilor” şi întreprinzătorilor din Bălţi au fost incluse 93 de familii care nu aveau nici locuinţă, dintre acestea 10 nu dispuneau de nici un bun (în fişele lor de înregistrare a bunurilor era scris „fără avere”). Jumătate din cei deportaţi dispuneau doar de cîteva obiecte (spre exemplu Fişa 4: fără locuinţă proprie, pat de lemn - uzat 80%, dulap - uzat 60%, 1 scaun de lemn - uzat 80%, 1 capră. Şi acesta era declarat „chiabur”!). În urma deportărilor din Bălţi autorităţile au confiscat 114 case cu o suprafaţă locativă de 4014,6 m2 şi construcţii suplimentare în valoare 1389,05 mii ruble. În timpul confiscării au fost luate şi multe bunuri (animale, mobilier, haine, lemn, etc.) care aparţineau vecinilor sau rudelor celor deportaţi. Astfel, începînd cu 16 iulie Consiliul Executiv orăşenesc a fost nevoit să examineze 45 de plîngeri ale persoanelor care au îndrăznit a cere retrocedarea averii confiscate incorect. Prin organizarea deportărilor regimul stalinist a obţinut: - sub aspect economic – suplinirea substanţială a bazei tehnico-materiale a colhozurilor; crearea unei categorii de „sclavi sovietici” în Siberia, rezultatul muncii cărora era preluat de Kremlin; case pentru edificiile statului; locuinţe pentru persoanele venite din Uniune. Totuşi efectul economic a fost parţial, deoarece statul prin impozitarea excesivă a „chiaburilor” şi întreprinzătorilor avea venituri mari – în 1949 doar „nedoimca” calculată pentru deportaţii din Bălţi constituia 18861,5 ruble (în contextul unui buget anual pentru tot oraşul de 18619 mii ruble); - sub aspect politic: implantarea în conştiinţa populaţiei a instinctului de subordonare şi ascultare fără rezerve faţă de organele de partid şi cele ale puterii sovietice; - sub aspect demografic: modificarea componenţei etnice a RSSM şi consolidarea bazei sociale a regimului prin persoanele venite din celelalte republici; - sub aspect moral: regimul a reuşit să destrame integritatea morală a oamenilor, constituită de secole. Mulţi au abandonat trecutul pentru a-şi salva prezentul. Deportările au spulberat destine omeneşti, marcînd tragic soarta basarabenilor, inclusiv a celor din oraşul Bălţi.

8

Iulius POPA ISTORIA UNIVERSITĂŢII DE STAT „ALECU RUSSO” DIN BĂLŢI Iniţial autorul va evidenţia rădăcinile istorice care, ulterior, au creat premisele apariţiei Universităţii bălţene. Ne referim la Liceul de fete „E. Genschke” şi Liceul de băieţi – în perioada ţaristă, devenite, în anii României Mari, Liceul de fete „Domniţa Ileana” şi Liceul de băieţi „Ion Creangă”, instituţii care în ultima fază a funcţionării lor s-au aflat în actualele blocuri de studii ale Universităţii. La cele enunţate adăugăm că până la 1938 în blocul Facultăţii de Ştiinţe Reale a funcţionat şi o Şcoală Normală de Învăţători, prima instituţie cu profil pedagogic, culminând în perioada 1953-1992 cu activitatea Institutului Pedagogic de Stat „Alecu Russo”. În continuare sunt reflectate şi analizate evenimente din istoria Institutului Învăţătoresc bălţean (1945-1953), fondat în baza hotărârii Consiliului de Miniştri al URSS din 14 martie 1945: condiţiile de studii în primii ani de activitate inclusiv prestanţa primilor directori – Gheorghe Taratin şi Nicolae Bazarenco. Înfiinţarea Institutului Pedagogic de Stat în baza hotărârii Consiliului de Miniştri al URSS din 10 iulie 1953. Condiţiile de studii, efectele regimului disciplinar asupra corpului didactic şi asupra colectivului studenţesc. Rectorii Vasile Ceban, Ion Ciornâi, Ion Borşevici şi Boris Coroliuc. Examenele de admitere, conţinutul instruirii şi sistemul educaţional sovietic în baza investigaţiilor efectuate la arhiva Universităţii. Fenomenul bursieri nominali. Ziarul „Pedagogul”. Atitudinea corpului profesorul în chestiunea declarării „limbii moldoveneşti” drept limbă de stat şi trecerii acesteia la grafia latină – 1988-1989. În formula oficială a denumirii instituţiei se mai adaugă numele scriitorului Alecu Russo – 24 aprilie 1959. Faza contemporană a instituţiei: reorganizarea Institutului Pedagogic în Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi – 21 mai 1992. Rectorul Nicolae Filip. Diminuarea calităţii studiilor. Dispariţia sistemului educaţional. Bibliotecile pe cale de dispariţie. Utilizarea speculativă a calculatorului. Evoluţia regresivă a cuvântului „restanţă”. Poluarea, fără precedent, a limbii române de către actuala generaţie de studenţi. Debandada în disciplina „Istorie”. Scăderea, de la an la an, a numărului de studenţi la specialităţile pedagogice. Cauzele? Inflaţia la maximum a numărului de instituţii de învăţământ superior pe fondul unei crize demografice, aflate abia în faza ei incipientă; lipsa unei viziuni strategice la nivel naţional în domeniul educaţional; condiţiile materiale precare ale corpului didactic. Toate în ansamblu ne plasează în faţa unui viitor incert şi, mai grav, sumbru.

9

Atelierul: Patrimoniul arheologic naţional – mărturie a unei străvechi istorii Vitalie BURLACU DESCOPERIRI DIN EPOCA VECHE A PIETREI ÎN BAZINUL SUPERIOR AL RÂULUI RĂUT Microzona cursului superior al râului Răut, în prezent, se evidenţiază prin diversitatea monumentelor arheologice, ce cuprind toate perioadele istorice. Nu face excepţie nici epoca veche a pietrei, care este cunoscută în regiune prin aşezările sale sezoniere, de scurtă durată. La moment, în bazinul superior al râului Răut se cunosc peste 30 de staţiuni atribuite paleoliticului superior şi mezoliticului, ce au vârsta cuprinsă între 30000 şi 7000 ani a.Chr. Cele mai importante dintre acestea, Frumuşica I şi GuraCamencii IV, au fost cercetate prin săpături arheologice. Alte situri, precum Răuţel III-IV, Trifăneşti I, Bolboci etc., au dat un bogat material de suprafaţă reprezentat prin aşchii, lame, nuclee, unelte (gratoare, burine, trapeze, lame cu retuşă). Staţiunile din epoca pietrei erau amplasate pe terasa înaltă a Răutului şi terasele afluenţilor acestuia, în apropiere nemijlocită de apă şi de ieşirile de materie primă, care se găsesc din abundenţă sub formă de concreţiuni cretacice sau bolovani de silex rulaţi de apele râului. Silexul, principala sursă pentru confecţionarea uneltelor de muncă, a jucat un rol important în viaţa de zi cu zi a omului preistoric. Actualmente, noi distingem trei tipuri de staţiuni cunoscute pentru bazinul Răutului şi al afluenţilor acestuia. Primul tip, staţiunea de tip atelier, se evidenţiază prin cantitatea impunătoare de piese de silex, reprezentate de prenuclee, nuclee, aşchii şi deşeuri ale percuţiei, categoria uneltelor fiind slab semnalată. Al doilea tip îl constituie staţiunile de lungă durată, specificul cărora este o pronunţată diversificare a inventarului litic şi îndeosebi a uneltelor. Tipul al treilea, staţiunile sezoniere de scurtă durată (sau de tip satelit) – se caracterizează printr-un inventar destul de sărăcăcios. Omul preistoric era atras de bazinul râului Răut nu numai pentru sursele sale de materie primă, dar şi pentru fauna de care dispunea această microregiune. Fiind pe atunci o zonă de semitundră, aici existau multe păşuni, ce la rândul său atrăgeau animale mari de turmă precum mamutul, renul polar, bizonul sau calul. Recunoscuţi drept vânători iscusiţi, oamenii din paleolitic şi mezolitic vânau aceste animale iniţial cu ajutorul unor arme primitive, apoi cu ajutorul arcului şi a
10

săgeţilor cu vârfuri din piatră. Animalul doborât era tranşat pe loc ori adus întreg în tabără. Pielea/blana era folosită pentru confecţionarea îmbrăcămintei şi la amenajarea locuinţelor. Oasele, de cele mai dese ori, se utilizau în calitate de compustibil, pentru menţinerea focului. Numai cornul, fildeşul de mamut şi colţii animalelor de pradă erau folosite pentru confecţionarea podoabelor, amuletelor sau a unor obiecte de artă, în cazuri mult mai rare. Descoperirile efectuate până în prezent ne permit, într-o măsură oarecare, să reconstituim modul de viaţă, abilităţile, preferinţele omului preistoric. Uneltele folosite, îmbrăcămintea, construcţiile, modul de vânătoare, aspiraţiile religioase, elementele de artă etc., toate joacă un rol deosebit de important în studierea, analiza şi cunoaşterea comunităţilor preistorice din bazinul Răutului. Sergiu BODEAN AŞEZĂRILE CULTURII CUCUTENI-TRIPOLIE DIN CÂMPIA BĂLŢILOR Pe parcursul evoluţiei sale purtătorii culturii Cucuteni-Tripolie au fondat mai multe aşezări în spaţiul pruto-nistrean. O zonă intens valorificată a fost şi Câmpia Bălţilor, care datorită condiţiilor naturale prielnice a fost locuită practic pe toată durata de existenţă a culturii menţionate. Aşezările precucuteniene-tripoliene timpurii din această regiune sunt situate preponderent în bazinul râului Răut şi a afluenţilor lui (Floreşti I, Floreşti III, Putineşti I ş.a.). Faza Cucuteni A/Tripolie BI este reprezentată de un număr mai mare de situri, răspândite pe un teritoriu mai vast comparativ cu cel anterior. Cercetările arheologice întreprinse au stabilit că ele fac parte din aspectul regional Cucuteni A/Tripolie BI, specific regiunii de nord a spaţiului pruto-nistrean. În inventarul aşezărilor Cucuteni A-B din Câmpia Bălţilor se atestă puternice tradiţii moştenite din faza precedentă (Gura Căinarului, Alexandrovca ş.a.). Faza Cucuteni B/Tripolie CI este prezentă printr-un număr de situri mai mare comparativ cu cele din fazele anterioare. În baza cercetărilor efectuate începând cu primul deceniu al sec. XX şi până în prezent s-a stabilit existenţa mai multor tipuri de aşezări care se succed cronologic (Petreni, Vărvăreuca VIII, Vărvăreuca XV, Şuri, Bădragii Vechi). Aşezările din această fază aveau suprafaţa diferită, care în unele cazuri depăşea 40 ha. Conform prospecţiunilor magnetometrice şi datelor aerofotometriei, aceste situri aveau o structură internă complexă şi, uneori, şanţuri de apărare care înconjurau de jur-împrejur situl. Descoperirile din etapa Tripolie CII cunoscute în prezent în Câmpia Bălţilor cedează numeric celor din etapa precedentă. Situaţia poate fi explicată atât prin gradul de cercetare a zonei respective, dar şi prin exploatarea intensă a resurselor
11

naturale pe parcursul fazei Cucuteni B/Tripolie CI, fapt care a dus la popularea ei mai slabă în perioada finală a culturii Cucuteni-Tripolie. Un alt factor ar fi şi situaţia culturală înregistrată în această perioadă, comunităţile culturii CucuteniTripolie dând predilecţie, de regulă, zonelor geografice care ofereau posibilitatea fondării aşezărilor fortificate situate preponderent în bazinele râurilor Prut şi Nistru. Câmpia Bălţilor oferă un tablou complex în ceea ce priveşte evoluţia culturii Cucuteni-Tripolie în spaţiul pruto-nistrean. Investigaţiile viitoare vor aduce noi precizări importante privind răspândirea, structura internă, cronologia siturilor vizate, zona respectivă fiind una de perspectivă în ceea ce priveşte elaborarea unor studii privind evoluţia în anumite microzone a grupurilor de aşezări din etapele Tripolie BII şi Tripolie CI. Serghei AGULNICOV, Sergiu POPOVICI MONUMENTELE EPOCII BRONZULUI DIN PREAJMA ORAŞULUI BĂLŢI Datorită cercetărilor arheologice efectuate în apropierea oraşului Bălţi, astăzi în această microzonă sunt cunoscute mai multe monumente, o serie dintre ele aparţinând epocii bronzului. Astfel, putem menţiona prezenţa masivă a tumulilor în lunca râului Răut şi numărul mare al aşezărilor culturii Noua, care cronologic ar corespunde sec. XIV-XII a.Chr. În anul 1987 pe teritoriul Combinatului materialelor de construcţie din Bălţi a fost cercetat un tumul preistoric, puternic deteriorat în urma construcţiilor. Mantaua tumulara a fost ridicată deasupra mormântului principal al unui copil, atribuit complexului cultural-istoric Jamnaja. Defunctul era depus în poziţie chircită şi avea oasele vopsite cu ocru roşu. În apropiere de craniu a fost descoperit un inel de tâmplă din argint. Groapa sepulcrală era acoperită cu bârne de lemn. Monumentele tumulare ale complexului Jamnaja sunt răspândite pe întregul teritoriu al stepei Europei de Est, şi anume reprezentanţilor acestei culturi le revine întâietatea ridicării primelor mantale deasupra mormintelor. Statistica demonstrează că din 10 tumuli, 8 au fost ridicaţi de către purtătorii culturii Jamnaja. Fiind în esenţă o cultură creată de păstori seminomazi, monumentele lăsate de ei se încadrează în perioada de timp de la mijlocul mil. III a.Chr şi primul sfert al mil. II a.Chr. Către sfârşitul anilor 1950 cercetătoarea Ana Meliukova a descoperit lângă cartierul Bălţii Noi urme de cenuşare atribuite culturii Noua (sec. XIV-XII a.Chr).

12

Informaţia despre descoperirea respectivă a aparut într-o lucrare dedicata vestigiilor culturii prescitice din spaţiul pruto-nistrean. La hotarul dintre comunele Sadovoe şi Sturzovca o fost depistat un sit de dimensiuni considerabile, format din două rânduri paralele de cenuşare. Aici au fost descoperite fragmente de recipiente ceramice ornamentate cu brâuri alveolare dispuse pe buza vasului, obiecte de os şi bronz. In apropiere de comunele Heciul Nou şi Bilicenii Noi la fel au fost depistate urme ale unor situri din perioada târzie a epocii bronzului aparţinând culturii Noua, care s-a răspândit pe întregul spaţiu carpato-nistrean, făcând parte dintr-un complex cultural mai mare: Noua-Sabatinovka-Coslogeni. Aria de răspândire a acestui complex cultural ar corespunde teritoriului dintre Niprul de Jos până spre Câmpia Bărăganului şi Dodrogea. Având în vedere cele expuse, putem afirma cu certitudine că teritoriul ocupat astăzi de municipiul Bălţi şi zonele aferente au fost destul de intens populate în epoca bronzului. Munumentele cunoscute din această perioadă reprezincă un izvor nesecat de informaţie privind preistoria spaţiului prutonistrean. Cercetarea lor ar putea duce la descoperirea unor noi şi valoroase obiecte de patrimoniu, care fiind incluse corect într-un circuit de management, ar putea oferi beneficii din cele mai diverse. Larisa CIOBANU DESCOPERIRI MONETARE ROMANE DIN MICROZONA ORAŞULUI BĂLŢI Numismatica prezintă un fascinant domeniu de studiere a istoriei în baza descoperirilor monetare. Fiind o invenţie remarcabilă a civilizaţiei antice greceşti care se menţine până în zilele noastre, moneda ne poate furniza informaţii complexe şi interesante despre anumite evenimente sau fenomene, personalităţi sau ţări pierdute în negura vremurilor, ce nu pot fi găsite în alte izvoare antice. Regiunea capitalei de nord a Republicii Moldova se remarcă şi prin câteva descoperiri monetare romane. În literatura de specialitate sunt semnalate cinci tezaure şi mai multe monede găsite izolat. Nemijlocit din vatra Bălţilor provine un singur tezaur, descoperit în vara anului 1957 în suburbia Pământeni, unde se efectuau lucrări de amenajare a reţelei electrice. Un număr de 16 monede de argint emise de Antoninus Pius (138-161 d.H.) se păstrau într-o colecţie particulară a unui bălţean. Alt tezaur, conţinând 346 denari de la acelaşi împărat, a fost găsit în anul 1878 lângă com. Călineşti, r. Făleşti, în perimetrul unei aşezări atribuite culturii Sântana de Mureş-Černjachov. Iar în preajma satului Chirileni, r. Sîngerei, în 1952 a fost descoperită o comoară ce cuprindea, după unele
13

informaţii, cca 200 de monede de aur aflate într-un vas ceramic. Cu părere de rău, doar 13 solizi de la Gratianus (367-383), Valentinianus II (375-392), Theodosius I (379-395), Arcadius (395-408) şi Honorius (395-423) au ajuns în colecţiile Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, fiind determinaţi şi după atelierele unde au fost emise (Trier, Milano, Constantinopol şi Sirmium). Numai o silicvă bătută la Antiochia de Constantius II (337-361) a fost înregistrată din tezaurul găsit în 1971 pe câmp, dar risipit de la Branişte, r. Rîşcani. În ceea ce priveşte al cincilea tezaur, semnalat ca provenind de la Pîrjota, r. Rîşcani, mai degrabă este vorba despre o confuzie cu com. Pîrjolteni din r. Călăraşi. Descoperiri monetare izolate au fost înregistrate în raza a 12 localităţi din zona Bălţilor: com. Albineţul Vechi, r. Făleşti (1 AR Marcus Aurelius *161-180]), s. Beleuţi, r. Făleşti (1 AR M. Aurelius), s. Coada Iazului, r. Sîngerei (1 AV Theodosius I), com. Cuhneşti, r. Glodeni (1 AR Severus Alexander [222-235]), com. Glinjeni, r. Făleşti (1 AR A. Pius), com. Hăreşti, r. Făleşti (1 AR Constantius II), s. Nicolaevca, r. Sîngerei (1 AV fals Constantin cel Mare *306-337]), com. Pepeni, r. Sîngerei (1 AV Theodosius I), com. Rădoaia, r. Sîngerei (1 AR Gordianus III *238-244]), s. Răzălăi, r. Sîngerei (1 AR Sabina), s. Trifăneşti, r. Sîngerei (1 AR Hadrianus *117-138+), şi s. Valea Norocului, r. Sîngerei (1 AE M. Aurelius). Astfel, din totalul de 388 de monede romane cunoscute în zona municipiului Bălţi, din componenţa celor patru tezaure provin 376 piese (363 AR şi 13 AV), izolat fiind găsite 12 exemplare (8 AR, 3 AV, 1 AE). Cronologic, majoritatea absolută a monedelor datează din perioada sec. II (368), din sec. III sunt doar 2 şi din sec. IV – 18 exemplare. După metal, se profilează următorul raport: 371 AR, 16 AV şi 1 AE. În concluzie, trebuie să recunoaştem că rezultatele cercetărilor ştiinţifice redau numai schematic situaţia de fapt. Cu certitudine, descoperirile reale sunt cel puţin de câteva ori mai numeroase. Este regretabil, dar concetăţenii noştri nu au încă cultura şi conştiinţa necesară pentru a comunica imediat organelor locale, profesorilor de istorie sau specialiştilor despre găsirea unei piese monetare sau a unui tezaur. Sunt asolut convinsă că folosind eficient fiecare ocazie de a ieşi în teritoriu sau mass-media în vederea propagării patrimoniului cultural naţional, putem schimba lucrurile în mai bine şi în domeniul abordat.

14

Veaceslav BICBAEV LANDŞAFTUL ARHEOLOGIC AL MICROREGIUNII BĂLŢI ÎN BAZA DATELOR FOTOGRAFIILOR AERIENE Metoda de cercetare arheologică prin intermediul fotografiilor aeriene face parte din categoria metodelor de cercetare de la distanţă şi constituie baza disciplinii numite Arheologie Aeriană. Având un caracter nedestructiv, această metodă include prospectarea din avion şi fotografierea suprafeţei terestre, interpretarea arheologică ulterioară a imaginilor obţinute, verificarea informaţiei prin cercetare în teren, cartografierea siturilor etc. De asemenea, ea prezintă un instrument efectiv de cercetare perieghetică rapidă a suprafeţelor mari, ce permite identificarea unor obiective arheologice îngropate, inclusiv a acelor categorii de situri, surprinderea cărora nu este posibilă sau foarte dificil de realizat de la nivelul solului. Se obţin informaţii noi calitative despre landşaftul arheologic, iar informaţiile şi fotografiile obţinute pot fi utilizate pentru propagarea şi ocrotirea patrimoniului. Prima fotografiere a unui sit arheologic a fost realizată dintr-un balon militar în anul 1906, în Anglia (Stonehenge). Însă posibilităţile utilizării fotografiei aeriene în scopuri arheologice au început să fie apreciate mai ales în timpul Primului Război Mondial. În Republica Moldova implementarea metodelor arheologiei aeriene începe la sfârşitul anilor 1970, primele încercări fiind efectuate de K.V. Šiškin (Moscova). Printre realizările marcante menţionam descoperirea unei serii mari de aşezări ale culturilor Cucuteni-Tripolie din perioada eneoliticului (mil. V-III a.Chr.) şi culturii Noua din epoca bronzului tardiv în partea de nord a republicii şi elaborarea în baza fotogramelor a planurilor grafice ale acestora. Ulterior, în unele aşezari ale culturii Cucuteni-Tripolie au fost întreprinse şi cercetări arheologice sistematice cu utilizarea unor asemenea planuri. Din anii 1980 de interpretarea aerofotogramelor în scopuri arheologice se ocupă şi autorul comunicării. Au fost documentate sute de situri arheologice deja cunoscute şi altele noi, ceea ce a dus la completarea rapidă şi esenţială a repertoriului arheologic. Ultimul deceniu este marcat în Republica Moldova de aplicarea pe scara crescândă a Sistemei Informaţionale de Date Spaţiale (GIS) în toate domeniile, conform celor mai înalte standarde, în cadrul integrării europene a Republicii Moldova. În anul 2007 Agenţia de Relaţii Funciare şi Cadastru din Moldova a realizat proiectul norvegian „Moldova Orthophoto“, în rezultatul căruia a fost creat Fondul Naţional de Date Geospaţiale.

15

Descoperiri importante s-au realizat prin utilizarea metodei de aerofotografiere şi în zona oraşului Bălţi, a Stepei Bălţilor (Câmpia Cuboltei Inferioare), în Câmpia Prutului de Mijloc, a Dealurilor Ciuluc-Soloneţ. Cu ajutorul fotogramelor aeriene au fost identificate şi documentate în formă de planuri grafice zeci de monumente arheologice noi sau cunoscute, inclusiv aşezări atribuite culturilor Cucuteni-Tripolie şi Noua (unele fortificate cu şanţuri şi valuri), culturii Sântana de Mureş-Černjachov, fortificaţii militare necunoscute, tumuli şi necropole. Printre monumentele landşaftului arheologic documentat prin fotografii aeriene, în microzona or. Bălţi ar putea fi menţionate: o aglomerare de situri din perioade istorice diferite la confluenţa râurilor Răut şi Copăceanca; mai multe aşezări din perioada eneoliticului, bronzului tardiv şi romană târzie pe teritoriul comunei Natalievca; o impozantă aşezare înconjurată cu şanţ datând din epoca bronzului tardiv în apropierea com. Sadovoe; o altă aşezare pluristratigrafică cu şanţ lângă com. Elizaveta; un şir de aşezări ale culturii Sântana de MureşČernjachov între comunele Corlăteni şi Singureni; un grup din 2 tumuli şi o necropolă plană în preajma com. Corlăteni şi altele. Ion CEBANU AŞEZĂRI MEDIEVALE DIN SEC. X-XII ÎN CÂMPIA BĂLŢILOR În zona Câmpiei Bălţilor, în afară de monumente preistorice şi antice, care sunt prezente în număr mai mare, se întâlnesc şi aşezări medievale timpurii. Acestea sunt: Zguriţa-Malul Iazului (r. Drochia), Odaia/Miciurin (r. Drochia), Drochia sat-Iazul Turcului (r. Drochia) şi Bilicenii Vechi (r. Sîngerei). Numărul mic de aşezări din această perioadă este datorat nivelului slab de cercetare, dar cu certitudine acestea nu pot fi singurele din această zonă. Vestigiile din siturile nominalizate aparţin la trei perioade culturalarheologice: 1) Sec. VI-VII – se deosebesc în baza materialului ceramic de tip Penkovka cu elemente de tip Praga-Korceak. 2) Perioada a doua (sec. VIII-IX) este reprezentată de cultura LukaRajkoveckaja – Hlincea I. Evoluţia acestor două complexe culturale se atestă şi în teritoriile învecinate. Spre sfârşitul sec. IX situaţia se schimbă în regiunea de stepă a spaţiului pruto-nistrean, unde încep să apară aşezări de tip Dridu. În zona centrală şi în regiunea în discuţie apar monumente de tip Alcedar-Echimăuţi. 3) În perioada sec. X-XII în zona Câmpiei Bălţilor se atestă apariţia unor aşezări noi (Drochia sat-Iazul Turcului), dar se observă şi o continuitate pe vetre locative din sec. VIII-IX (Bilicenii Vechi), fapt constatat şi în restul ariei culturale de
16

tip Alcedar-Echimăuţi. Siturile din această perioadă din spaţiul analizat pot fi încadrate în grupul teritorial Ocniţa-Soroca. Pentru sec. X-XII în Câmpia Bălţilor sunt caracteristice asezările deschise nefortificate de dimensiuni medii. Cu toate acestea, în faciesul cultural AlcedarEchimăuţi se atestă şi cetăţi de pământ şi lemn, cum sunt cele de la Alcedar, Echimăuţi, Tătărăuca Nouă etc. Spaţiile pentru locuinţe, elementul central în cadrul aşezărilor din această perioadă, păstrează elementele structurale de bază, cunoscute şi în etapa anterioară. Ele sunt organizate în grupuri teritoriale – cuiburi de locuinţe şi locuinţe singulare. În aşezările cu vestigii culturale din sec. VIII-IX şi X-XII (Bilicenii Vechi) s-ar putea observa o dezvoltare continuă în cadrul unor cuiburi de locuinţe concrete, ce demonstrează perpetuarea etnoculturală a acestora. Locuinţele din perioada sec. X-XII în zona Bălţilor, cât şi în întregul spaţiu de la nord de cursul de mijloc al râului Răut, sunt adâncite în sol, dar încep să aibă o pondere mai mare şi locuinţele de suprafaţă. Dimensiunile locuinţelor în medie constituie 14-16 m.p. Sistemul de încălzire, asemeni perioadelor anterioare, este reprezentat de cuptoarele de piatră, cu toate că, la fel ca şi în restul arealului culturii AlcedarEchimăuţi, se observă o tendinţă de înlocuire a acestora cu vetre din lut, deschise sau cu boltă. Un alt element extrem de important din cadrul aşezărilor de tip AlcedarEchimăuţi sunt spaţiile pentru păstrarea proviziilor – gropi de dimensiuni diferite în dependenţă de menirea acestora, de obicei fiind amplasate în preajma locuinţelor sau concentrate în spaţiile dintre cuiburile de locuinţe sau chiar la marginea aşezărilor. Cultura materială a acestor comunităţi este reprezentată de ceramică, obiecte din fier ş.a., fapt condiţionat probabil de începerea folosirii cuptoarelor cu reverberaţie începând din sec. X, care au dus la dezvoltarea olăritului şi metalurgiei. Din punct de vedere istorico-arheologic, zona Câmpiei Bălţilor este extrem de importantă pentru întregirea tabloului etno-cultural al spaţiului pruto-nistrean în evul mediu timpuriu, care la moment este incomplet din cauza gradului de cercetare foarte scăzut. Pentru rezolvarea diferitor probleme vizând această perioadă cronologică este necesară însă cercetarea arheologică sistematică a acestei regiuni.

17

Atelierul: Localitatea Bălţi şi regiunea înconjurătoare în orizontul istoriei medievale şi moderne Teo-Teodor MARŞALCOVSCHI PRIMA ATESTARE A MUNICIPIULUI BĂLŢI Precizarea originii aşezărilor umane de orice tip, inclusiv şi a municipiului Bălţi, poartă o încărcătură nu numai pur istorică, de cunoaştere sau educaţională, dar şi politico-ideologică. Concluzia rămâne extrem de actuală pentru spaţiul geografic dintre Prut şi Nistru de după 1812, fiindcă autorităţile ţariste şi sovietice au recurs la falsificări intenţionate cu scopul de a-şi consolida poziţiile strategice în ţinut. În consecinţă, istoria provinciei, satelor şi oraşelor a fost falsificată. Astfel, existau premise pentru mistificarea istoriei incipiente a mun. Bălţi. La mijloc se află mai multe coordonate: confundarea a două toponime – Belfz şi Bălţi/Бельцы; plastografierea diplomei de danie din 13 decembrie 1421 emise de Alexandru cel Bun; descrierea ipotetică a unei aşezări umane inexistente la intersecţia fluviilor Răut şi Răuţel; infuzia tendenţioasă în conştiinţa populaţiei bălţene a concepţiilor antiştiinţifice alogene şi ideologizarea extensivă a trecutului oraşului. Situaţia rămâne neschimbată şi la acest moment. Studiile atestă sigur că anul 1421, echivalat ca „prima atestare documentară” a or. Bălţi, nu corespunde adevărului şi, prin urmare, trebuie exclus din istoria municipiului. La bază au fost luate consemnările călătorului francez G. de Lannoy, care vorbea despre or. Belfz/Belz (astăzi reg. Lvov, Ukraina) şi nu de Bălţi, cum se pretinde oficial (din punct de vedere etimologic aceste două toponime diferă una de alta esenţial). Totodată, principesa Ringala Mazovi (Mazovetzkaya) nu a locuit nici când în Bălţi, din simplul motiv că în 1421 acesta nu exista. Uricul stipulează clar că voievodul moldovlah Alexandru cel Bun a „dat de bună voie... şi nesilt de nimeni târgul Siret şi Volhovăţul” fostei soţii Ringala. Între timp, actele medievale narează că din moşia Putineşti se desprind două topice: Bălţi, pârău <lângă Putineşti> şi „loc de sat pe Bălţi”, atestate simultan de uricul lui Alexandru Lăpuşneanu din 20 august 1588. Un act eliberat de Gaspar Graţiani pe 2 septembrie 1618 (corect 1619 – eroarea o face scribul, care uită să treacă timpul – pe atunci Anul Nou începea la 1 septembrie) precizează că „domnul a spus”, iar Toader <a scris> să i se întărească lui Ghidion, fiul lui Voico logofăt „satul Stănenii <situat pe râul Cubolta> din ţinutul Soroca şi satul Solunceni, cu loc de moară şi cu iaz pe Căinar, căruia i s-a mai cuvenit satul

18

Bălţile pe Cubolta”, <lângă Putineşti>. Astfel, au fost redescoperite hidronimul Bălţi şi toponimul Bălţi pe Cubolta. Ulterior, în urma “risipirilor” de sate, o parte de bălţeni se aşează cu traiul în Grigoreşti (mahalaua Zăvideni), iar alţii – pe malul fluviului Răut, la intersecţia cu Răuţel. Legat de această strămutare, există o legendă, precum că în trecut Bălţiul purta numele Zăvideni, ceea ce indică corelaţia dintre bălţenii din Grigoreşti şi cei de pe teritoriul actualului municipiu. Bănuim că strămutarea ar fi avut loc în toamna anului 1619 sau primăvara anului 1620 şi ţine de faza începutului lucrărilor agricole. Existenţa satului Bălţi de aici este atestată în cronica Campaniei militare poloneze de la Ţuţora (septembrie-octombrie 1620) împotriva oştirilor otomane. Însă, foarte curând, trupele regale au fost nevoite să se retragă sub loviturile năprasnice ale celor tătăreşti. Polonezii trec prin satele Petreşti, Scumpia, Catranâc, „iar, pe la amiaza zilei de 4 octombrie, ajung la râul Răut, lângă satul Bălţi”. De aici, trupele poloneze „au trecut seara peste Răut în mare grabă şi la 5 octombrie, în zori, au ajuns la râul Cubolta, mergând de-a lungul malului drept pe lângă Moara Nouă, până la satul Servirni” (Sauca), unde sunt zdrobite capital. Prin urmare, satul Bălţi este atestat documentar nu în 1421, cum se pretinde, dar pe 4 octombrie 1620. Deocamdată, alte informaţii nu sunt găsite, care, probabil, nici nu există, astfel că această dată trebuie recunoscută de administraţia municipală. Valentin CONSTANTINOV STEPA BĂLŢILOR ÎN EVUL MEDIU MOLDOVENESC Stabilitatea domniei, liniştea de la frontierele ţării au fost principalii factori ale dezvoltării extraordinare prin care a trecut Ţara Moldovei în primele secole ale existenţei sale politice. Prosperitatea economică a dus în mod firesc la creşterea numărului populaţiei. Din timpul domniei lui Alexandru cel Bun şi din anii imediat următori cunoaştem numeroase cazuri de roire a satelor prin aşa-zisele „locuri din pustie”. Satele erau formate de regulă în funcţie de relief şi zona geografică. În unele cazuri, când se înfiinţa o nouă aşezare, deseori se făcea precizarea ca aceasta să cuprindă un hotar necesar pentru hrana a 20-50 de gospodării. Evident că în acest caz trebuie să ţinem cont de faptul că în perioada medievală performanţa roadei la hectar este încă foarte mică, în plus, era nevoie să existe şi un loc pentru păşunatul vitelor. Creşterea vitelor ocupa un loc important pentru obţinerea veniturilor, iar prezenţa căilor comerciale făcea posibilă realizarea lor
19

pe diferite pieţe internaţionale. Venituri importante erau obţinute din viticultură şi grădinărit. Un loc important în economia ţării îl ocupau pescuitul şi creşterea albinelor. În cazul Stepei Bălţilor trebuie să ţinem seama de complexitatea de factori care au influenţat această zonă ca parte componentă a Ţării Moldovei. Relieful de stepă, fără îndoială, şi-a impus amprenta asupra evoluţiei acestei regiuni, dar şi a felului în care ea a fost atractivă pentru a fi populată. Fără îndoială, că relativa apropiere de un potenţial pericol care venea din partea tătarilor punea sub semn de întrebare această atractivitate. Pe de altă parte, arealul deschis oferea posibilităţi imense pentru creşterea vitelor. Cel puţin în timpul domniei lui Alexandru Lăpuşneanu, Stepa Bălţilor a făcut parte din scutăria domnească – loc pentru creşterea vitelor domneşti, şi bănuim că acest specific a fost menţinut şi în continuare. Călătorii străini care vin în Moldova în această perioadă menţionează această sursă importantă de venit atât pentru domnie, cât şi pentru locuitorii de diferite ranguri în Ţara Moldovei. Tăcerea izvoarelor în acest caz ne permite o relativă restabilire a realităţilor sociale şi economice din aceast perimetru geografic: atât pericolul unor invazii străine, cât şi interesul domniei pentru acest relief propice pentru creşterea animalelor a fost un factor determinant al slabei populări a teritoriilor de care e vorba. Pe de altă parte, trebuie să admitem o locuire, precum şi o perindare a populaţiei, o deplasare dintr-o zonă în alta, şi o locuire pe termen chiar şi scurt a unor locuri din Stepa Bălţilor, fenomen real care poate fi desluşit şi din unele acte ale vremii. De altfel, şi fenomenul seliştilor, locurilor în pustie şi a sloboziilor care cu mărinimie le permit domnilor Ţării Moldovei să le organizeze slugilor sale – toate fac parte dintr-un proces organic permanent, în care continuitatea şi discontinuitatea stau alături ca formă a realităţilor demografice. Sergiu TABUNCIC OBSERVAŢII PRIVIND ITINERARUL EXPEDIŢIEI POLONEZE DE LA ŢUŢORA DIN ANUL 1620 Sursele documentare poloneze referitoare la expediţia de la Ţuţora din anul 1620 a oastei hatmanului Stanislaw Zolkiewski au o mare însemnătate atât pentru studierea istoriei militare a Poloniei şi a Ţării Moldovei, cât şi pentru reconstituirea trecutului unor regiuni mai restrânse şi al aşezărilor din cuprinsul acestora. Scopul cercetării de faţă este urmărirea itinerarului trupelor polone pe traseul moldovenesc al marşului către obuzul de la Prut, înregistrarea localităţilor şi a locurilor parcurse şi identificarea denumirilor lor corecte.
20

Podbile, sat pe Nistru. Podbile este în mod cert satul Balinţi (raionul Soroca), aşezat în dreptul aceluiaşi vad peste Nistru, ca şi satul Iaruga de pe malul opus. Trecând râul pe la Iaruga, oastea polonă este imposibil să fi ajuns în altă parte decât la Balinţi sau împrejurimile sale, unde s-a şi oprit pentru odihnă. De altfel, nu doar poziţia geografică ne poate ajuta la identificarea satului, dar şi asemănarea fonetică dintre cele două oiconime, Podbile şi Balinţi. Slobodca, sat situat între Podbile şi malul nordic al râului Căinari. Verificarea istorico-geografică a zonei în care apare menţionată Slobodca a condus la depistarea unui oiconim asemănător, dar pentru o perioadă mai târzie. Astfel, către anul 1904, aproape de localitatea Cremenciuc, era atestat un sătuc denumit Slobozia-Cucueţi, care ar corespunde satului de azi Valea din raionul Soroca. Ceva mai devreme, un cătun Cucuieţi apare consemnat ca fiind depopulat, într-o lista a localităţilor judeţului Soroca, întocmită la 30 aprilie 1844. În anul 1913, cătunul Cucuieţi este înregistrat în plasa Arioneşti din judeţul Soroca. Spre nord-vest de Cucueţi, către sfârşitul perioadei interbelice, se va înfiinţa o nouă localitate cu numele de Troian sau Traian, redenumită Slobozia Nouă în anul 1946 (azi în comuna Tătărăuca Veche, raionul Soroca). Lozova, sat pe cursul superior al râului Căinari. Studiul nostru demonstrează că sub acest nume se ascunde în realitate o altă localitate – Cotova. În schimb, un sat denumit Lozova există într-o altă zonă geografică, depărtată de itinerarul oştirii leşeşti, şi anume în Codrii din centrul Moldovei. Nistru, Căinari, Cubolta, Răut, râuri, înregistrate cu numele corect. Heţin, sat aşezat spre sud-vest de gura de vărsare a râului Cubolta în Răut, pe malul drept al celui din urmă. Dacă în documentul polonez forma toponimului este Heţin, în română forma sa corectă ar fi Heciu; or, tocmai această zonă geografică este marcată, între altele, de prezenţa satelor Heciul Vechi şi Heciul Nou (raionul Sîngerei). Soloneţ, Ciulucul Mare, Mijlociu şi Mic, râuri, trecute cu denumirea corectă. Dealul Măgura. Movila Măgura este situată pe podişul cu acelaşi nume, la hotarul raioanelor Făleşti, Ungheni şi Sângerei, pe moşia satului Ţâghira. Delia, Prut, hidronime, menţinute şi azi în uz de românii moldoveni. Ungaeru, sat pe Prut. Scribul polon a redat alterat denumirea satului, fie din cauza unei erori de percepţie, fie printr-una grafică. Forma corectă a toponimului este, evident, Ungheni. Ţuţora, aşezare fortificată pe malul Prutului, lângă Val Mare şi Moreni. Documentele descriu exact localizarea geografică a acestor sate, aşa încât Moreni nu poate fi decât Morenii Vechi, iar Val Mare este desigur satul Valea Mare

21

(raionul Ungheni). De altfel, prima denumire este dată corect, iar cealaltă a putut fi uşor întregită. Petreşti, sat în valea Prutului (raionul Ungheni), îşi perpetuează denumirea până astăzi. Giramare, râu, este o deformare grafică pentru Gârla Mare. Râul se varsă în Prut între satele Medeleni şi Semeni (raionul Ungheni). Scumpia, sat pe râul Gârla Mare (raionul Făleşti), şi-a conservat până în zilele de azi denumirea sa originară. Catranic, sat, există şi azi sub numele de Catranîc (raionul Făleşti). Bălţi, sat pe Răut, actualul oraş Bălţi. În textul polonez, satul Bălţi apare cu denumirea ortografiată: Bielce. Mori Noi, loc pe cursul inferior al râului Cubolta. În lipsa unor elemente geografice exacte, locul respectiv nu poate fi identificat cu precizie. Cel mai probabil, corespunde arealului comunei Moara de Piatră (raionul Drochia), prin compararea cu nomenclatura satelor din această zonă a Cuboltei. Servirni (Sauca), sat. Raportând numele acestui sat la toponimia actuală de pe cursul mijlociu şi superior al Cuboltei, cât şi la cea din arealul de la vest de Movilău, se poate admite că documentele poloneze au înregistrat nu una, ci două localităţi distincte: Servirni şi Sauca. Deşi deformat, oiconimul Servirni poate fi recunoscut în denumirea satului Şalviri (în cazul de faţă: Şalvirii Vechi, raionul Drochia), situat între râurile Cubolta şi Căinari. În toată întinderea lor, văile acestor ape curgătoare se apropie cel mai mult una de cealaltă tocmai în zona Şalvirilor. Şi aşa cum de aici apele Cuboltei se îndepărtează de cursul Nistrului, înspre nord-vest, era necesar de trecut în valea învecinată dinspre răsărit a râului Căinari, care ducea spre Movilău (unde oastea polonă se putea salva). Socotim aşadar că leşii au şi cotit pe la Servirni spre Căinari, pentru a se îndrepta apoi către nord, prin valea râului. Ajungând pe la începuturile ei, ostaşii poloni au dat de satul Sauca (azi în raionul Ocniţa), care îşi poartă şi în zilele noastre numele istoric moştenit de secole. Sergiu BACALOV CONSIDERAŢII PRIVIND UTILIZAREA PRACTICĂ A UNOR ASPECTE DIN ISTORIA MEDIEVALĂ A REGIUNII ORAŞULUI BĂLŢI Referitor la spaţiul geografic cuprins de oraşul Bălţi şi împrejurimile sale remarcăm că s-au păstrat mai puţine surse medievale, comparativ cu alte ţinuturi ale Ţării Moldovei, care ne-ar permite elucidarea mai multor pagini albe din istoria regiunii. În pofida acestui fapt, din documentele disponibile putem deduce o mulţime de elemente (evenimente, personalităţi, neamuri, sate etc.) care au
22

constituit un factor individualizator pentru teritoriul examinat. Introducerea în circuitul ştiinţific şi popularizarea lor în mediul locuitorilor băştinaşi poate contribui esenţial nu doar la creşterea interesului faţă de istoria naţională. Cu această ocazie, ţinem să evidenţiem importanţa unor asemenea elemente ale istoriei medievale şi pentru lansarea unor proiecte economice, inclusiv în domeniul turismului cultural. Prin promovarea, în contextul modernizării pe plan economic, a unor aspecte din trecutul zonei, urmărim menţinerea, eventual reînvierea, tradiţiilor, pentru a contribui la diversificarea aşa-numitului «specific local». Pentru regiunea Bălţilor, ca şi pentru celelalte părţi ale ţării, specificul local, de tradiţie medievală, are două dimensiuni: macro nivel şi micro nivel. Prima dimensiune poate fi ilustrată prin câteva exemple: a) râul Răut, care în trecut a avut un debit mai mare, de-a lungul căruia au existat numeroase mori de apă. De asemenea, în Evul Mediu, spre deosebire de situaţia din zilele noastre, Răutul a fost foarte bogat în resurse piscicole; b) stepa Bălţilor, care a fost remarcată din punct de vedere economic încă în secolul al XVI-lea. Reamintim că în acest perimetru domnul Alexandru vodă Lăpuşneanu a înfiinţat o branişte domnească, numită «Scutăria Zăvădenilor»; c) existenţa târgului medieval Bălţi. Vom remarca faptul că la începutul secolului al XVII-lea târgul Bălţi reprezenta o localitate importantă, probabil cu caracter urban, aşezată lângă drumul care lega oraşul Iaşi de Soroca, frecvent vizitată de negustori şi călători. Având în vedere interesul sporit al domniei faţă de regiunea respectivă, nu excludem faptul că ascensiunea Bălţilor a fost în strânsă legătură cu braniştea înfiinţată de Alexandru vodă Lăpuşneanu. Apoi, după o perioadă de decădere, târgul Bălţi a fost reînfiinţat spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. Cea de-a doua dimensiune a specificului local medieval poate fi reprezentat prin: a) sate şi moşii; b) neamurile boiereşti ce au stăpânit moşii în regiunea Bălţilor; c) evenimentele istorice care sau desfăşurat în arealul geografic studiat, atât cele cu caracter general, cât şi cele de importanţă strict locală. Elementele din ambele categorii iniţial trebuiesc identificate şi sistematizate într-o cronică istorică a ţinutului bălţean, ca apoi să fie aduse la cunoştinţa celor interesaţi, prin publicarea materialelor ştiinţifice şi a celor de popularizare sau prin realizarea unor prelegeri speciale. Tudor CIOBANU PRIMA AȘEZARE A BIRULUI ÎN BASARABIA (1817) În urma războiului ruso-turc din anii 1806-1812, partea răsăriteană a Ţării Moldovei, situată între râurile Prut şi Nistru, a fost anexată de către Imperiul Rus, care i-a atribuit ulterior numele Basarabia. Populația din acest teritoriu, sărăcită
23

de război şi împovărată cu noi corvezi pentru întreținerea poştelor şi armatei ţariste, a primit scutire de bir pe un termen de trei ani. La sfârşitul anului 1815, guvernul imperial a solicitat guvernatorului (în limba rusă: губернатор) Basarabiei Ivan Harting organizarea colectării datelor referitoare la populația Basarabiei şi la suma impozitului ce urma să fie adunat în anii 1815 și 1816. În pofida indicaţiilor primite, tabelele fiscale ale populaţiei Basarabiei au fost încheiate doar în a doua jumătate a anului 1816. Colectarea datelor a fost organizată de către guvernator şi poate fi împărțită în două etape. Prima etapă începe la 5 noiembrie 1815, când guvernatorul Ivan Harting, prin scrisoarea adresată departamentul al II-lea al guvernului Basarabiei, a anunțat înființarea grupului de lucru cu privire la aşezarea birului în Basarabia. În componenţa sa se regăseau funcționarii departamentului al II-lea şi invitaţi din primul departament al guvernului Basarabiei, la care se adăugau şi trei boieri pământeni dintre cei mai respectabili - generalul Ilie Catargiu, vornicul Constantin Palade și Ion Balş. Tabelele fiscale se cerea să fie întocmite pe ţinuturi şi categorii socio-fiscale aparte, după care urmau a fi verificate de către mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni. Ulterior, datele trebuiau să ajungă la guvernator, care, după introducerea corecturii, avea obligaţia să le expedieze guvernului central. Mitropolitul şi unii boieri au refuzat să participe la aşezarea birului. Guvernatorul a făcut înlocuirile necesare, aşa încât la 23 noiembrie 1815 are loc prima şedință a grupului de lucru. Pentru a-şi putea exercita funcţiile, acesta a primit un local special. Activitatea sa se desfășura conform unui program stabilit: peste o zi, de dimineață „la 10 ciasuri”. Afară de sediu, i s-a atribuit şi o pecete, distinctă de cea a celui de al II-lea departament. Tot atunci a fost elaborat unul dintre cele mai importante documente referitoare la așezarea birului: „Instrucțiunile” (alcătuite din 10 puncte) care explicau paşii ce trebuiau întreprinşi de către alcătuitorii tabelelor fiscale. Faza în discuţie se încheie la 10 ianuarie 1816, când grupul de lucru a fost numit oficial: Comitetul pentru aşezarea birului. Cancelaria acestei noi instituţii a fost condusă de către fostul sameş al serdăriei Orhei Isai Lupu. A doua etapă a durat până la 23 septembrie 1817, când Comitetul pentru aşezarea birului practic îşi încheie activitatea. În primele luni ale anului 1816 au fost organizate subcomitetele ţinutale alcătuite din boieri numiți de către guvernator la propunerea Comitetului şi ispravnici locali. Conform „Instrucțiunii”, dregătorii din administraţia locală trebuiau să acorde întreg suportul pentru aşezarea birului. Caracteristic pentru această perioadă este corespondenţa intensă între subcomitete, Comitetul pentru aşezarea birului şi Guvernator în chestiuni vizând clarificarea statutului anumitor categorii socio-fiscale, mărimea birului, probleme legate de colectarea datelor ş.a.
24

Guvernul imperial nu s-a implicat în activitatea Comitetului, căci țarismul, la acel moment, nu avea un plan clar referitor la evoluția spațiului pruto-nistrean. Modificările și ajustările multiple făcute în timpul aşezării birului arată că administraţia guberniei nu era pregătită pentru o organizare bună a alcătuirii tabelelor fiscale. Ca o consecinţă logică, datele catagrafiei din anul 1817 trebuie folosite cu precauţie. Ion CHIRTOAGĂ EVOLUŢIA POPULAŢIEI OR. BĂLŢI ÎN ANII "30-50 AI SECOLULUI AL XIX-LEA În anii 30-50 ai secolului al XIX-lea, în Basarabia, au fost întocmite mai multe catagrafii, care servesc drept izvoare istorice pentru studierea evoluţiei populaţiei din localităţile regiunii, inclusiv a oraşului actual Bălţi. Comunicarea noastră foloseşte în calitate de surse documentare catagrafiile din anii 1830, 1835, 1844 şi 1859. În 1830, în oraşul Bălţi (fără slobozia cu acelaşi nume) au fost înregistrate 3155 persoane, la care se adăugau 583 de ostaşi. În 1835 au fost înregistraţi 4391 oameni, în 1844 – 3657 şi în 1859 – 5528. Din 1830 până în 1859 numărul populaţiei oraşului a crescut cu 2373 persoane ori cu 75,2 %. Prin urmare, rata anuală de creştere a populaţiei oraşului constituia 3,9 %. La creşterea naturală a populaţiei se adaugă un aflux de imigranţi din alte localităţi şi regiuni. Catagrafia din 1835 conţine informaţii despre locuitori veniţi din satul Cunicea (49), din Austria (11), evrei de peste hotarele regiunii şi din alte localităţi (96) ş.a. Un tablou aproximativ despre componenţa etnică a populaţiei ni-l oferă catagrafia din 1844. Conform acestui document, în oraş locuiau 1760 evrei, 1087 români moldoveni, 534 ucraineni, 155 ruşi, 54 romi, 51 armeni şi 11 greci. Evreii constituiau 48,1 %, românii moldoveni – 29,8 %, ucrainenii – 14,8 %, ruşii – 4,2 % etc. Datele acestei catagrafii sunt însă incomplete atât pe naţionalităţi, cât şi per total. Spre exemplu, conform catagrafiei din 1835 printre evreii din oraş se aflau 1926 de mic-burghezi, 10 imigranţi, 8 negustori de ghilda a II-a şi a III-a, 86 veniţi din alte localităţi. În 1859 printre evreii din Bălţi au fost înregistraţi 2265 micburghezi, 744 negustori din ghilda a III-a. Numărul romilor este şi el redus, în 1835 fiind înregistraţi 229 ţigani boiereşti, iar în 1859 – 268 ţigani boiereşti şi 27 ţigani liberi. Conform catagrafiei din 1835 au fost înregistraţi 1457 ţărani, 503 micburghezi moldoveni, 37 ruptaşi, 12 mazili. Majoritatea persoanelor din aceste categorii sociale era formată de românii moldoveni, însă printre ţărani puteau fi şi unele familii de ucraineni, menţionaţi în catagrafia din 1844.

25

Se modifică componenţa socială a locuitorilor oraşului. Dacă în 1830 au fost înregistraţi 1811 plugari liberi, apoi în 1859 – 832 ţărani. În schimb, a sporit numărul locuitorilor cu ocupaţii neagrare. Dacă în 1830 au fost înregistraţi 32 de negustori şi 112 mic-burghezi (fără cei din numărul evreilor cu ocupaţii neagrare), apoi în 1859 – 167 ţărani meşteri, 250 mic-burghezi ruşi şi 740 români moldoveni. Sporea ponderea populaţiei cu ocupaţii neagrare, oraşul Bălţi tot mai mult obţinând caracterul unei localităţi urbane. În pofida faptului că în diferite perioade istorice în Bălţi au venit mulţi evrei cu ocupaţii neagrare, care constituiau aproape 50 % din populaţia urbei, numărul locuitorilor ei sporea foarte lent, din cauza dominaţiei îndelungate străine cu regimuri retrograde. Anume dominaţia străină a permis venirea unor imigranţi de peste hotare şi reţinerea procesului firesc de urbanizare cu locuitori ai satelor din apropiere. În planurile autorităţilor imperiale ruse nu intra dezvoltarea unei industrii de producere a uneltelor. Guvernarea de la Petersburg vedea în Basarabia o regiune agrară, cu industrie de prelucrare a materiei prime locale, o piaţă de desfacere a produselor industriale aduse din regiunile interne ale Imperiului rus. Aceasta constituia piedica principală, care stopa procesul de sporire a numărului locuitorilor capitalei de nord a Basarabiei, de urbanizare a regiunii. Tamara NESTEROV ACTIVITATEA COMERCIALĂ – FACTOR DE URBANIZARE A BĂLŢILOR Oraşul Bălţi a păstrat întipărit în structura sa urbană, fie şi modificat, elementul urbanistic de primă importanţă în ascensiunea sa – piaţa comercială, dar evoluţia lui s-a produs treptat pornind dintr-o perioadă incertă. Bălţii au avut cea mai spectaculoasă evoluţie urbană în comparaţie cu alte localităţi basarabene, efervescentă în ultima perioadă a istoriei sale, începând din 1818, când i se atribuie statutul de oraş. Sunt destule argumente pentru a susţine că timp de câteva secole anterior acestui an localitatea trebuia să fi existat sub forma unui târg cu schimb intens de mărfuri, rămas însă în anonimat istoric. Devenirea urbană a Bălţilor este un caz mai deosebit, o componentă a procesului de formare a sa fiind factorul subiectiv, spiritul de întreprinzător al lui Alexandru Panaioti, proprietarul oraşului. Oraşul Bălţi s-a lansat datorită comerţului, având cea mai mare pondere economică din spaţiul pruto-nistrean, în structura sa urbană păstrându-se urmele a şase pieţe comerciale specializate. Cinci pieţe, cu destinaţie mai obişnuită, erau legate în lanţ de-a lungul unei axe comune, care începea în faţa catedralei oraşului, cu hramul Sf. Nicolae. Cea de-a şasea piaţă, amplasată într-un un sector separat cu o suprafaţă enormă, era
26

Oborul de vite, care ocupa pe acele timpuri cca 1/3 din întinderea oraşului. În perioada postbelică cele cinci pieţe comerciale au fost comasate, în locul lor a apărut cea mai mare piaţă publică din Republica Moldova – piaţa Vasile Alecsandri, iar pe locul Oborului a fost construită o zonă rezidenţială. Au fost depistaţi şapte factori decisivi ai formării structurii urbane contemporane a oraşului Bălţi: 1. Aflarea sa la o distanţă egală de râurile Nistru şi Prut, în mijlocul stepei, devenind centrul de comerţ din zonă, cel mai important după numărul iarmaroacelor sale. 2. Drumurile de tranzit, orientate spre cele mai importante localităţi ale regiunii de nord a interfluviului Prut-Nistru, au creat străzile principale ale oraşului, formând structura sa concentric-radiară, cu centrul pe vârful promontoriului, înconjurat de depresiuni palustre ale cursurilor a două râuri mici, peste care, în locurile oportune, a fost posibilă construcţia de poduri. 3. Formarea pieţelor comerciale la intersecţia drumurilor, o particularitate unică în urbanistica Basarabiei, ce a contribuit la formarea nucleului central al localităţii, amenajat urbanistic prin construcţia catedralei oraşului, Sf. Nicolae, în anul 1795. 4. Concentrarea comerţului cu vite cornute, în rezultatul căruia a apărut Oborul în partea de sud a Bălţilor, pe direcţia Bălţi-Chişinău, începând cu prima treime a sec. al XIX-lea. 5. Redresarea tramei stradale a oraşului Bălţi în spirit neoclasic cu o structură radiar-evantai în anul 1845. 6. Conacul urban al proprietarilor Panaioti şi Catargi, aflat la marginea de sud-vest a localităţii, a favorizat dezvoltarea aşezării în această direcţie. 7. Extinderea oraşului Bălţi a avut loc spre nord prin incorporarea suburbiei Slobozia după construcţia staţiei de cale ferată în 1892-1894 şi spre vest prin încadrarea suburbiei Pământeni, unde a fost construită reşedinţa Episcopiei de Hotin, pe direcţia drumurilor Bălţi-Făleşti, Bălţi-Glodeni (spre târgul Ştefăneşti) şi Bălţi-Rîşcani, spre trecătoarea de la Costeşti-Stânca, cu construcţia gării tronsonului de cale ferată Bălţi-Ungheni. Teodor CANDU ASPECTE PRIVIND ISTORIA BISERICEASCĂ DIN ȚINUTUL IAȘI LA SFÂRȘITUL SECOLULUI AL XVIII-LEA – ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA Anul 1812 este un moment crucial în evoluţia Ţării Moldovei, atât din perspectivă social-economică, cât şi cultural-spirituală. Anexarea regiunii sale răsăritene, cuprinse între râurile Prut şi Nistru, la Imperiul Rus, a avut repercusiuni
27

negative pentru populaţia acestui teritoriu. Din punct de vedere economic, aceasta a pierdut legătura cu piaţa formată de-a lungul a mai bine de cinci secole, de la fondarea ţării, iar pe plan cultural-spiritual, provincia a cunoscut imixtiuni din partea noile autorităţi politice şi ecleziastice. În Basarabia, după 1 octombrie 1812, s-a fondat o eparhie nouă, primind denumirea de Arhiepiscopia Chişinăului şi Hotinului, în frunte cu mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Până la încorporarea în componenţa Rusiei, biserica din această regiune era subordonată Mitropoliei Moldovei şi episcopiilor de Roman, Rădăuţi şi Huşi, şi Mitropoliei sufragante a Proilaviei. În urma raptului din 1812 două din eparhiile moldoveneşti au avut de pierdut întinse teritorii: Mitropolia – două ţinuturi, Orhei şi Iaşi, partea din stânga Prutului; Episcopia Huşilor – ţinuturile Greceni, Hotărniceni, Codru, Lăpuşna şi Soroca. Comunicarea noastră examinează modul de organizare a vieţii ecleziastice în ţinutul Iaşi la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor, activitatea clerului, relaţiile dintre preoţi şi enoriaşi etc. Ţinutul Iaşi, după întinderea teritorială era unul dintre cele mai mari, alături de ţinutul Orhei-Lăpuşna. Conform tradiţiei din Moldova, ţinuturile mici şi mijlocii erau administrate de câte un protopop, iar cele mari de câte doi protopopi. Astfel, ţinutul ce ne interesează era administrat de doi protopopi, unul cu reşedinţa la Iaşi, iar cel de-al doilea în stânga Prutului. Drept exemplu ne serveşte cazul protopopului Constantin, amintit în corespondenţa Dicasteriei Exarhale, ca protopop ot ţinut Foleşti. Referitor la procedura de desemnare a preoţilor, menţionăm că în parohiile din Moldova, de până la 1812, această practică avea un caracter specific pentru spaţiul românesc. Pentru a înţelege acest lucru, vom descrie cazul legat de transferul preotului Ioniţă din Bursuceni la biserica din Zgărdeşti, unde deja erau doi preoţi. O altă chestiune tratată în comunicare priveşte modul cum unii slujitori ai cultului se implicau în oficierea unor acte de stare civilă, cum ar fi cununiile, şi în special cele efectuate după decesul unuia dintre soţi, divorţ sau părăsirea de lungă durata. Un exemplu ar fi mariajul Ghiniei, fiica lui Ştefan din Condrăteşti, care s-a cununată a patra oară, cu Grigore din Glinjeni. Deşi acest act era necanonic, în săvârşirea lui au fost implicaţi mai mulţi preoţi: Ioan din Chişcăreni, Toma din Ezăreni şi Vasile din Făleşti. Acest caz a stat în atenţia autorităţilor eparhiale până şi după 1812, cununia fiind desfăcută, iar vinovaţii pedepsiţi. Menţiunile documentare asupra activităţii bisericeşti din ţinutul Iaşi în perioada de timp indicată relevă că numirea şi transferarea preoţilor se făcea conform unei proceduri complexe şi nu putea să fie îndeplinită arbitrar, fără acceptul din partea comunităţii. În cazurile când preoţii comiteau încălcări
28

canonice, erau sancţionaţi, cu oprirea din slujire, fiind puşi sub ascultarea unui duhovnic. În cazurile şi mai grave, unii clerici erau cu desăvârşire lipsiţi de darul preoţiei. Gheorghe BACIU DIN ISTORICUL LOCALITĂŢII SLOBOZIA-BĂLŢI Pe timpuri, Slobozia era un mic sătuc din lunca de pe malul stâng al Răutului, aşezat la 2 km de satul Bălţi, situat pe malul drept. Cu siguranţă, ambele localităţi au apărut cu mult mai înainte de atestarea lor documentară. În hrisovul domnului Ghica Vodă semnat la 20 august 1766 se indică hotarele pământurilor care aparţineau satului, dăruindu-le Mănăstirii „Sfântul Spiridon” din Iaşi. În unica lucrare despre Slobozia-Bălţi, Gheorghe Ghibănescu scrie, că acest sat a fost fondat în anul 1770 sau 1782, ceea ce contravine cu altă afirmaţie a autorului, referitoare la construcţia Bisericii „Naşterea Maicii Domnului” din localitate. Pe inscripţia unei cruci din piatră dezgropată în grădina bisericii figurează anul 1742. Până la începutul construcţiei căii ferate (1892–1894), Slobozia era un sat separat, iar ceva mai târziu a devenit parte componentă a oraşului Bălţi. Pe timpul reconstrucţiei casei părinteşti din Slobozia (1959–1960), tata îmi povestea, din mărturisirile bunelului Gheorghe Baciu, despre condiţiile în care se desfăşura construcţia căii ferate de la marginea satului. Pe atunci (1892–1894), bunelul meu avea 30-31 de ani, fiind impus să muncească pe acest şantier al secolului. El vorbea despre două aspecte de bază care se doreau evidenţiate: 1) modalitatea de înstrăinare a loturilor de pământ ale ţăranilor şi schimbul lor cu alte sectoare propuse de guvernanţi; 2) participarea miilor de băştinaşi la „corvezile” obligatorii în favoarea statului. Şi dacă modalitatea schimbării loturilor de pământ pentru viitorul traseu al căii ferate nu întâmpina mari probleme, apoi munca istovitoare, practic neremunerată timp de 14 ore pe zi, devenise o povară insuportabilă pentru toţi muncitorii. Pământul săpat manual era cărat cu căruţele gospodarilor pe locurile mlăştinoase pentru a ridica terasamentul viitorului traseu. Traversele şi şinele erau aşezate manual. Se părea că animalele sunt mai protejate decât oamenii. De frica pedepselor severe băştinaşii se supuneau tăcut supraveghetorilor înarmaţi. La 25 iunie 1930, Slobozia este aprobată în calitate de plasă a judeţului Bălţi, din care făceau parte 11 sate: Cubolta, Alexăndreni, Sofia, Pelinia, Singureni, Cuza Vodă ş.a. Către anii 1931–1932, satul Slobozia avea peste 2 mii de locuitori. În anul 1941 primul pretor al comunei Vladimir Harconiţă a fost deportat în Siberia, unde a şi decedat. Pe timpul copilăriei mele (anii 1940–1950) cartierul
29

Slobozia-Bălţi era locuit, în cea mai mare parte, de ţărani-agricultori, care deţineau loturi proprii de pământ, înstrăinate ulterior de regimul sovietic. Foametea din anii 1946–1947 a fost pentru săteni o adevărată calamitate socială. Pe atunci, piaţa din preajma gării feroviare de nord devenise locul spre care populaţia se îndrepta în căutarea hranei. Mulţi săteni plecau cu trenul, adesea pe acoperişurile vagoanelor, în Ucraina, după căutarea alimentelor, dar nu se mai întorceau acasă. Igor COJOCARU, Inga COJOCARU UNELE CONSIDERENTE PRIVIND PATRIMONIUL CULTURAL BĂLŢEAN ŞI CONTURAREA CENTRULUI ISTORIC AL URBEI Oraşul Bălţi de la începuturi a fost un important centru cultural în nordul ţării, dovadă servesc importantele monumente de istorie şi artă, instituţii de învăţămînt şi de cultură, precum şi personalităţile notorii care au dus faima Bălţiului în ţară şi peste hotarele ei. Patrimoniul cultural imobil al mun. Bălţi constituie cea mai valoroasă componentă a patrimoniului cultural local care include 67 monumente de istorie, artă şi arhitectură din diverse epoci istorice: de la aşezări din perioada preistorică pînă la clădiri din sec. al XX-lea: monumente de arhitectură publică, localuri industriale şi religioase. Din numărul total, 42 monumente, sînt incluse în registrul monumentelor de importanţă naţională, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr. 1531-XII la 22.06.1993 şi 25 monumente sînt înregistrate în Registrul monumentelor municipiului Bălţi de importanţă locală, aprobat prin Decizia Consiliului municipal Bălţi nr. 4/7 din 19 iunie 2008, în conformitate cu prevederile legale. Aprobarea registrului monumentelor de importanţă locală a trasat noi vectori de cercetare şi valorificare a patrimoniului local. Cele mai multe sînt într-o stare satisfăcătoare, unele din ele necesită lucrări de restaurare. Avînd în fond diverse grade de conservare, unele edificii din registrul monumentelor sunt utilizate în scopuri sociale, altele sînt proprietate privată şi servesc ca case de locuit. Majoritatea monumentelor de importanţă locală sunt gestionate de serviciile speciale, care anual planifică măsuri pentru reînnoirea inscripţiilor, instalarea plăcilor comemorative, întreţinerea monumentelor în stare satisfăcătoare etc. Aceste gînduri dar şi altele la rîndul lor ne-au determinat să ne implicăm în realizarea unui proiect de amploare „Reabilitarea patrimoniului cultural al oraşelor istorice”, promovat în mai multe urbe din republică în perioada anilor 2010-2011, susţinut financiar de Comisia Europeană şi Consiliul Europei. Viziunea
30

proiectului se axa pe „punerea în valoare a potenţialului patrimoniului cultural local ca o componentă a dezvoltării durabile a mun. Bălţi şi afirmarea culturii bălţene pe plan naţional”. Una din activităţile de bază consta în identificarea şi marcarea centrelor istorice a oraşelor participante în proiect. În acest context, identificarea şi marcarea centrului istoric sa realizat după o serie de hărţi vechi aflat în patrimoniul Muzeului de istorie şi Etnografie din Bălţi ce datează anii 1845 şi 1939, mai ales că majoritatea edificiilor istorice este concentrată în această zonă a oraşului… Astăzi centrul istoric al oraşului este atractiv şi accesibil pentru oaspeţii municipiului, care pot savura plăcerea contemplării parcurilor şi scuarelor din zonă, monumentelor de artă, istorie şi arhitectură, expoziţiilor din instituţiile de cultură (muzeu, pinacotecă, biblioteci), precum şi expoziţiilor de artă şi meşteşugărit, organizate tradiţional în piaţă şi pe pietonală în cadrul diverselor sărbători locale şi naţionale. În zona centrală a urbei sînt amplasate majoritatea instituţiilor publice şi administrative, iar existenţa pieţelor şi pietonalelor uşurează deplasarea locuitorilor şi vizitatorilor, totodată remarcă şi caracterul inedit al oraşului.

31

Atelierul: Oraşul Bălţi şi arealul învecinat: repere ale istoriei contemporane Nicolae CAZACU FONDUL „ALEXANDRU C. BODESCU” AL ACADEMIEI ROMÂNE La 14 noiembrie 1888 Alexandru C. Bodescu, consilier al Curţii Imperiale din Rusia, proprietar cu domiciliul în oraşul Bălţi, român de origine, dorind să contribuie la dezvoltarea învăţământului românesc, prin surprinderea tuturor, s-a adresat Ministrului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din România cu o scrisoare de donaţie în care-şi exprima disponibilitatea să ofere Academiei Române 2000 ruble, care, la vremea respectivă, echivalau 5200 franci. Ministrul Titu Maiorescu a expediat scrisoarea lui Alexandru Bodescu Preşedintelui Academiei Române (la acea vreme Mihail Kogâlniceanu – n. n.). La 15 decembrie 1888 a fost emis Decretul Regal cu Nr. 3705, care autoriza primirea de către Academia Română a donaţiei lui Alexandru Bodescu. Comisia Academiei Române, alcătuită din membrii ei titulari N. Ionescu, Al. Odobescu, D. Brândză, la 20 martie 1889 a instituit Premiul ,,Alexandru Bodescu” în sumă de 1500 lei, preconizat să fie decernat la intervalul din cinci în cinci ani. Subiectul Premiului urma să fie anunţat cu trei ani înainte de decernare, fiind stabilit de către Secţiunea Filologică – Literară a Academiei. În acest context, în mesajul din 25 august 1898 către Preşedintele Academiei Române (Petru Poni – n. n.), s-a menţionat că Premiul ,,Alexandru Bodescu” se va decerna în sesiunea generală din 1899 pentru lucrarea „Cercetări istorice asupra oraşelor Chilia şi Cetatea-Albă” cu mottoul ,,Cunoaşte-ţi Ţara” (numele autorului, fiind păstrat în taină pînă la pronunţarea verdictului pozitiv – n. n.). Pentru aprecierea acestei lucrări, la 12 septembrie 1898, prin decizia cu Nr. II502, a fost constituită Comisia Academiei Române, din care făceau parte renumiţii academicieni B. P. Haşdeu, Gr. Tocilescu şi A. D. Xenopol. După o recenzare riguroasă, lucrarea a fost acceptată cu unele observaţii consistente făcute, în special,din partea lui B.P.Haşdeu. În şedinţa din 12 aprilie 1899 a Academiei Române s-a decis acordarea Premiului ,,Alexandru Bodescu” lui Nicolae Iorga pentru lucrarea menţionată. Întîmplarea făcea ca Premiul „Alexandru Bodescu” să se decerneze lui Nicolae Iorga, un autor de excepţie, celui mai mare istoric al românilor, pentru o lucrare originală profund documentară, închinată unei pagini glorioase a istoriei Basarabiei, renumitelor oraşe Chilia şi Cetatea Albă.
32

Donaţia „Alexandru Bodescu” are o semnificaţie deosebită. Prin fapta sa, Alexandru Bodescu, în pofida postului înalt pe care-l ocupa, a dat dovadă de mare curaj şi de devotament faţă de spiritualitatea românească.
*Arhiva Academiei Române, Fondul Donaţii – Al. Bodescu, E – 2, ff. 1, 2,4,5,7,9,10,15.

Anatol PETRENCU ORAŞUL BĂLŢI PE PAGINILE REVISTEI „VIAŢA BASARABIEI” Revista lunară „Viaţa Basarabiei” („VB”) a debutat în ianuarie 1932 şi a fost publicată până în iulie 1944. Editată de Asociaţia culturală „Cuvânt moldovenesc”, revista şi-a propus, între altele, „cercetarea pământului Basarabiei din punct de vedere geografic şi etnografic (…), urmărirea mersului instituţiilor de cultură spirituală şi materială în Basarabia şi chiar în ţara întreagă, în măsura în care înregistrarea faptelor poate ajuta aducerea de lumină în problemele basarabene” (P. Halippa, preşedintele Asociaţiei culturale şi director al revistei „VB”, 1932, nr.1). Revista „VB” este un important izvor istoriografic pentru cercetătorii de astăzi. Pe paginile revistei au fost publicate 21 de articole, materiale, informaţii despre presa din oraş, imagini ale unor edificii spiritual-culturale din oraşul sau judeţul Bălţi. Informaţii despre Bălţi au fost publicate în fiecare an de apariţie a revistei, cu excepţia 1940 şi 1942. Revista a publicat articole referitoare la activitatea unor distinse personalităţi istorice, care au activat şi în oraşul Bălţi. De exemplu, „VB” nr. 7-8 din 1936 l-a omagiat pe Ion Pelivan (împlinea 60 de ani) – „unul dintre acei mari români basarabeni, care a pus o piatră grea la temelia Unirii tuturor fraţilor în graniţele lor fireşti de astăzi” (p. 1). Redacţia revistei a publicat biografia lui I. Pelivan, inclusiv „Activitatea la Bălţi” (p. 23-24), din care spicuim: „Îmbrăţişat cu simpatie de societatea locală, el reuşeşte să adune în jurul său un mănunchi de moldoveni inimoşi, înjghebând, astfel, prima grupare naţională din Bălţi, în care intră: învăţătorul Porfirie Fală, Dimitrie A. Vrabie, Nicolae C. Stamati, pr. P. Gheorghianu, pr. Gh. Marinescu, Vladimir Meleli, avocatul Manolachi Catelli, Nicolae Borcea de la Chişcăreni, studentul Simion Gh. Murafa, împuşcat mai târziu de bolşevici…” (p. 23). La pag. 26 este publicată o fotografie de grup cu următoarea legendă: „I. Pelivan – judecător la Bălţi, în mijlocul elevilor, învăţătorilor şi a preoţilor, ca membru delegat al consiliului şcolar judeţean la un examen de absolvire (foto, 1911)”. În „VB”, nr. 11-12 din 1936 a fost publicată o recenzie la „Cartea noastră”, publicată la Bălţi de „centrul naţionaliştilor basarabeni, naţionalişti tineresc de entuziaşti, însă cam tot atât de tineresc obiectivi şi înţelepţi…” (p. 123). Deci, şi

33

laudă, dar şi critică. Consider că această carte merită găsită şi analizată în vederea retipăririi ei. Sunt demne de reţinut informaţiile întitulate „Ştiri din Basarabia”, publicate în „VB” nr. 5 din anul 1941, adică atunci când spaţiul Pruto-nistrean a fost sub dominaţie sovietică şi revista se publica la Bucureşti. Astfel, aflăm, că „autorităţile din Bălţi se „mândresc” că în grădina publică a oraşului s-a ridicat statuia lui Lenin. Cu această operă s-au ocupat mult Iţâc şi Bercu al lui Nuhăm Croitoru (Izvestia…) (p. 84). O informaţie utilă se referă la mersul trenurilor: „Problema circulaţiei trenurilor pe liniile basarabene mai are mult până la rezolvarea definitivă. Circulaţia este foarte anevoioasă. Nu circulă decât câte un tren pe zi…”. „Sovietscaia Moldavia”, referindu-se la felul cum circulă trenurile de marfă, în special, scrie: gara din Bălţi încarcă vagoanele de cereale cu foarte mari întârzieri. De curând s-a înregistrat următorul caz: în ziua de 22 martie a fost încărcat în gara Bălţi un vagon cu ovăz, cu destinaţia Făleşti. Vagonul a fost trimis din gară abia în ziua de 27 martie, dar a ajuns la Ungheni…” (p. 86-87). Vasile DOBROGEANU ACTIVITATEA ASOCIAŢIEI „ASTRA” ÎN PERIOADA INTERBELICĂ, ÎN BAZA MATERIALULUI DOCUMENTAR DIN SATUL COPĂCENI După cum e bine ştiut, în toamna anului 1861 a fost întemeiată la Sibiu Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), care a reprezentat până la Primul Război Mondial cea mai importantă societate cultural – ştiinţifică şi culturalizatoare a românilor din Transilvania. După 1918 activitatea de promovare a culturii româneşti şi de răspândire a acesteia se desfăşoară în medii diverse, nu doar în cel transilvan, ci pe întreg cuprinsul ţării întregite. Nu face excepţie nici Basarabia, unde prin efortul intelectual şi organizatoric al profesorului clujean Onisifor Ghibu, a fost înfiinţată „Astra” basarabeană. În activitatea acestei asociaţii au fost antrenate forţele intelectuale ale ţinutului: învăţători, preoţi, medici, ingineri, jurişti, artişti, economişti şi funcţionari de stat. Dintre preocupările de atunci ale ASTREI se pot reţine în chip deosebit organizarea de conferinţe în diverse localităţi cu detaşarea unor conferenţiari, inclusiv din mediul universitar. Pentru păturile sociale mai modeste, în speţă ale ţărănimii, s-au organizat cursuri de igienă şi de perfecţionare a tehnicii agricole. S-a vehiculat frecvent şi ideea înfiinţării unui fel de şcoală superioară ţărănească. Un caz deosebit de interesant şi relevant ar fi istoria înfiinţării şi activităţii căminului cultural ASTRA în comuna Copăceni, judeţul Bălţi.
34

În fondurile Arhivei Naţionale a Republicii Moldova se păstrează dosarul cu nr.1716 întitulat „Corespondenţa Căminului Cultural „Astra” din comuna Copăceni judeţul Bălţi” care conţine peste 150 de file cu documente inedite, ce vădesc o activitate frumoasă a respectivei instituţii. Întemeiat în ianuarie 1933, ca rod al eforturilor tânărului învăţător Ion Dziscu, căminul avea iniţial 18 membri activi şi 7 ajutori, ca în câţiva ani numărul lor să depăşească cifra de o sută. Obiectivul major al căminului era iluminarea poporului, educaţia patriotică şi civică în spiritul iubirii de neam a tinerei generaţii. În programul de activitate erau prevăzute, în fiecare duminică, conferinţe cu tematică diferită. Se preconiza organizarea serbărilor cu diverse ocazii, baluri, la care să se adune fonduri necesare pentru activitatea căminului, precum şi evoluări ale colectivelor căminului în satele din raza comunei ( Petreşti, Mihăileşti, Ion Creangă, Grigoreşti, Vladimireşti etc). S-au pus bazele unei biblioteci, care deja în februarie 1933 dispunea de 143 de volume. Se începe completarea colecţiilor viitorului muzeu, primele achiziţii fiind o colecţie de vietăţi în spirt, una de timbre şi alta de bancnote vechi. Din fondurile adunate la baluri se pune temelia unei farmacii săteşti. Se organizează diferite cercuri pe interese (corul, formaţie de dansuri populare, grup de recitatori, broderie etc). Activitatea căminului şi a preşedintelui său I. Dziscu a fost înalt apreciată de conducerea regionalei basarabene a „Astrei”, de către conducerea Fundaţiei Culturale Regale „Principele Carol”, fiind oglindită şi în presa timpului. Activitatea Căminului cultural din Copăceni se înscrie armonios în opera de educare şi iluminare a românilor basarabeni efectuată de „Astra” Basarabiei în perioada interbelică. Alexandru FURTUNĂ UNELE INFORMAȚII PRIVIND ÎNĂLȚAREA CATEDRALEI „SFINȚII ÎMPĂRAȚI CONSTANTIN ȘI ELENA” ȘI A PALATULUI EPISCOPAL DIN ORAȘUL BĂLȚI 1. Pînă în anul 1923, cînd s-a reînființat episcopia Hotinului, la Bălți nu era decît o singură biserică ortodoxă, deși populația creștină era de 12.000 de locuitori. 2. Datorită eforturilor depuse de episcopul Hotinului Visarion Puiu, pe data de 28 septembrie 1924, are loc solemnitatea punerii pietrelor fundamentale ale catedralei „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, capelei și reședinței episcopale din orașul Bălți. De față au fost : Alteța sa Regală Principele Carol, Sanctitatea Sa Patriarhul Damian al Ierusalimului, Înalt Prea Sfințitul
35

3.

4. 5.

6.

Mitropolit primat Miron Cristea, Arhiepiscopul Gurie al Chișinăului, episcopul Hotinului Visarion Puiu, mitropoliți, episcopi, miniștri, generali etc. Episcopia a reușit să construiască ( e vorba de anul 1934 - A.F.) Palatul Episcopal în mijlocul unui teren pustiu, care a devenit un parc ce trezea admirația tuturor; să construiască o catedrală ce făcea fală bisericii ortodoxe și alte vreo cinci biserici și capele ( în parcul Episcopiei, în oraș, la arestul preventiv și la cimitire); să achiziționeze imobile necesare pentru consistoriul eparhial, pentru căminul preoților și cîntăreților, pentru fabrica de lumînări și de odoare bisericești etc. Pe data de 2 iunie 1935, catedrala „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a fost sfințită. Pe data de 11 aprilie 1942, mareșalul Antonescu, fiind într-o vizită specială în Basarabia, inclusiv la Bălți, a avut întrevedere cu episcopul Hotinului și al armatei române Partenie Ciopron. Mareșalul Antonescu a donat 1 milion de lei ca ajutor pentru reparația și pictura catedralei din Bălți. Pe data de 19 ianuarie 1961, „Comitetul împlinitor al sovietului orășenesc al deputaților truditorilor” din orașul Bălți hotărăște să închidă catedrala ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Ca urmare, la 15 februarie 1961, comunitatea religioasă a catedralei nu a mai fost înregistrată, catedrala, fiind şi ea scoasă din evidența edificiilor cu drept de funcționare. Ulterior, în incinta catedralei urma să fie deschis un muzeu de studiere a ținutului natal.

Nicolae FUŞTEI EDIFICII ECLEZIASTICE DIN ORAŞUL BĂLŢI DIN TIMPUL EPISCOPULUI VISARION PUIU (1923-1935) Fiind un centru important al vieţii eclesiale, Bălţul devine, la 10 martie 1923, capitala uneia dintre episcopiile memorabile din istoria Bisericii – cea a Hotinului, reînfiinţată la data susmenţionată. În fruntea episcopiei este investit, la 31 martie 1923, episcopul Visarion Puiu, un mare ctitor de biserici şi alte edificii ecleziastice. Venind la Bălţi, Visarion Puiu a găsit un oraş cu multe lipsuri, „cu o singură biserică ortodoxă pentru o populaţie de peste zece mii de suflete creştine (…) şi o totală răceală faţă de întemeierea unei episcopii, atât din partea clerului cât şi a autorităţilor mireneşti locale (…) şi acea biserică „Sf. Nicolae”, din evreime, care avea să-mi fie catedrală episcopală”. De aceea, pentru a da episcopiei o catedrală măreaţă, în stil naţional, care să împrime oraşului Bălţi un caracter românesc mai pronunţat, era absolută nevoie de înălţarea unei frumoase biserici şi a unei reşedinţe episcopale.
36

Edificiile de cult construite în timpul lui Visarion Puiu au devenit o podoabă a oraşului. Pe data de 28 septembrie 1924 este pusă piatra de temelie pentru construirea Catedralei cu hramul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”. Edificare acestui monument ecleziastic a costat 20 de milioane de lei şi a durat până în 1932. Sfinţirea catedralei a avut loc în anul1935. La data de 31 octombrie 1926 are loc sfinţirea şi punerea crucilor pe turnurile bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel” de lângă închisoarea oraşului. În 1926 începe construirea bisericii cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, loc de îmbisericire atât pentru părinţii monahi care se vor afla în slujba Reşedinţei Episcopale, cât şi pentru credincioşii ce vor locui în această parte nouă a oraşului Bălţi, cuprinsă între gara mică (Pământeni) şi grădinile reşedinţei episcopale. Pe data de 7 noiembrie 1926, în zi de duminică, s-a sfinţit locul pentru viitoarea biserică cu hramul „Sfinţilor Voievozi Mihai şi Gavriil”, destinată pentru creştinii acestei margini de oraş, care se aflau la o depărtare mare de celelalte biserici din localitate. Graţie episcopului Visarion Puiu, a fost deschisă fabrica de lumânări, sfinţirea căreia a avut loc pe data de 15 octombrie 1933. Episcopia avea nevoie de această întreprindere, deoarece în Basarabia, la acel moment, exista doar o singură fabrică de lumânări, cea din Chişinău, care nu reuşea să facă faţă cerinţelor. Tot pentru necesităţile cultului, la Bălţi, a fost inaugurat un atelier de confecţionare a obiectelor de cult: cruci, potire, rame de icoane, cădelniţe, sfeşnice ş.a. Episcopul Visarion Puiu a avut grijă şi de locurile auxiliare de cult, cum ar fi cimitirul oraşului. Astfel, la 15 august 1932, sfinţeşte piatra de temelie a bisericii cimitirului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Un merit deosebit are ierarhul Visarion Puiu şi în înălţarea reşedinţei episcopale din Bălţi. Lucrările de construcţie au început în 1926 şi s-au încheiat în 1932. Reşedinţa episcopală devine un lăcaş sfînt impunător, remarcabil prin splendoarea sa. Prin activitatea prodigioasă a episcopului Visarion Puiu, la Bălţi au fost înălţate şi alte edificii, care au rămas până astăzi monumente de artă şi de cultură, cu care se pot mândri locuitorii oraşului.

37

Olga JACOTA-DRAGAN TRANSFORMĂRILE POLITICO-ADMINISTRATIVE ÎN ORAŞUL BĂLŢI (1944- 2012) Amplasarea sistemului sovietic pe teritoriul Republicii Moldova în perioada anilor 1917-1991 a lăsat o amprentă deosebită asupra domeniului politic, juridic, socio-economic, cultural, educaţional şi nu în ultimul rînd celui administrativ.*…+ În conformitate cu Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al RSSM de la 16 octombrie 1947 şi decizia sesiunii a II-a Sovietului Suprem de la 12-14 mai 1948 a fost desfiinţat judeţul Bălţi (a fost creat pe 2 august 1940, la Moscova prin decizia sesiunii a VII-a a Sovietului Suprem al URSS, prin crearea RSSM, ca judeţ al Basarabiei), raioanelor care erau în componenţa judeţului erau subordonate organelor republicane, oraşului Soroca i s-a conferit statut de oraş de subordonare republicană. La 31 ianuarie 1952 s-a format districtul Bălţi, în componenţa acestuia intrau oraşe de subordonare republicană: Bălţi, Soroca şi 21 de raioane (Otaci, Bălţi, Bolotino, Brătuşeni, Vertiujeni, Glodeni, Drochia, Edineţ, Zguriţa, Camenca, Chişcăreni, Cotiujeni, Lipcani, Ocniţa, Rîşcani, Sculeni, Soroca, Sîngerei, Tîrnova, Făleşti, Floreşti), organ politico-administrativ local era sovietul local. Caracteristic sovietului local din această perioadă era uniformitatea şi inconsecvenţa, acestea se bazau pe formă de conducere autoritar-birocratică.*…+ Crearea condiţiilor necesare pentru instaurarea regimului democrat, pentru realizarea tuturor principiilor de drept, prevederilor constituţionale devine posibilă doar după suspendarea regimului totalitar. Trecerea de la conducerea centralizată a statului la descentralizarea administrativă, formarea unui nou sistem politic şi administrativ are loc o dată cu minimizarea rolului şi funcţiilor statului, prin transmiterea dreptului de a adopta şi implementa decizii la nivel local. Legea cu privire la bazele autoadministrării locale adoptată de Parlament la 10 iulie 1991 art.7 stipulează că oraşului Bălţi i se atribuie statutul de municipiu. În Constituţia din 1994 pentru prima dată se regăsesc principiile organizatorice ale administraţiei publice locale, art. 109 stipulează că administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, al descentralizării serviciilor publice, al eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi al consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.*…+ La 12 noiembrie 1998 Bălţiul devine Centru Judeţean. *…+ Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova din 2001 şi Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.186-XIV din 6 noiembrie
38

1998 care au fost sesizate la Curtea Constituţională, ca consecinţă unele prevederi din aceste legi au fost declarate neconstituţionale. Legea nr.764-XV reglementează nu atît organizarea, cît reorganizarea administrativ-teritorială, reanimînd structura statală de pînă la 1999. Astfel, se formează 32 de raioane, municipiul Bălţi nu intră în componenţa nici unui raion ci dimpotrivă în componenţa municipiului intră satul Sadovoe şi Elizaveta. [...] Iulie 2012 conducerea municipală cere Guvernului schimbarea statutului şi o autonomie locală ca exemplu servind mun. Chişinău, cum se va soluţiona problema ? [...] Ghenadie GUŢU FOAMETEA ANILOR 1946-1947 ÎN LOCALITĂŢILE ZONEI FĂLEŞTI Dicționarul explicativ al limbii române definește noțiunea de foame ca lipsa mare și prelungită de hrană. După etapa marilor descoperiri geografice, în hrana de bază a europenilor au apărut noi produse alimentare care presupuneau lichidarea fenomenului de foame. Cu regret, pe parcursul secolului al XX-lea foametea s-a manifestat în spațiul controlat de regimul bolșevico-comunist de cel puțin trei ori. Cauzele foametei în spațiul respectiv au fost de două categorii: naturale, dar și administrative. Din punct de vedere al cauzelor naturale, este vorba de seceta prelungită care a cauzat pierderi mari în producția agricolă. Cu toate acestea, cercetările au demonstrat că, consecințele stării climaterice au putut fi depășite. În ceea ce privește cauzele administrative, conducerea sovietică era cointeresată să își extindă stăpânirea folosind metode bestiale, lipsite de umanism și de moralitate. Reieșind din obiectivele Kremlinului, foametea anilor 1946 – 1947 din spațiul Pruto-Nistrean s-a încadrat perfect peisajului respectiv. Imediat după preluarea controlului asupra Basarabiei, regimul sovietic a creat o situație de teroare absolută. Deportările, intimidările, batjocora, agresivitatea, ignoranța erau principalele metode de lucru ale regimului asupra băștinașilor. Toate acestea erau folosite pentru a înfrânge rezistența față de noul regim. De fapt, aceste metode au fost folosite de bolșevici ceva mai devreme, în anii 1921 – 1922 în Rusia și în anii 1932 – 1933 în Ucraina. Chiar prestigiosul ziar sovietic „Pravda”, la data de 26.06.1921 menționa că foamea din 1921 a făcut mai multe victime decât foamea din 1891. Așa dar, folosindu-se de experiența pe care o aveau, bolșevicii au înfometat populația pentru a-și atinge scopurile. Parțial operațiunea militară Iași – Chișinău din vara anului 1944 s-a desfășurat pe teritoriul raionului Fălești. Pierderile umane și materiale ale populației au fost destul de grele. Indiferent de acest fapt, localnicii, în special cei
39

din zona Prutului, după finisarea operației militare trebuia să suporte cheltuielile legate de cantonarea și alimentarea trupelor sovietice. Pe lângă aceasta, localnicii erau obligați să achite impozitul agricol pentru anii 1941 – 1943 numit „nedoiamca”. Anul 1945 și începutul anului 1946, din punct de vedere meteorologic au fost complicați, roada de pe terenurile agricole a fost redusă. Neținând cont de acest fapt, sovietul suprem al R.S.S.M. a adoptat în iulie 1946 Legea cu privire la restabilirea și dezvoltarea economiei naționale a R.S.S.M. Cu regret, legea respectivă a fost doar o „abureală” ideologică. La nivel local, adoptarea ei a avut loc în condițiile unui zel sporit. Consiliul de Miniștri al CC al PC (b) insista ca la sfârșitul lunii iulie 1946, la nivel local să se îndeplinească planul de livrări obligatorii a produselor agricole, iar acest lucru se întâmpla în condițiile în care o bună parte a populației basarabene suferea și chiar murea de foame. Conform datelor statistice, în localitățile Tocsobeni, Horești, Lucăcen și Pruteni în fiecare familie au decedat din cauza foamei între 2 și 8 membri. Istoriografii sovietici și procomuniști însearcă să dea vina pe diverși factori naturali, tăinuind de fapt motivele reale ale foametei din 1946 – 1947, tactica de stat de îndobitocire, intimidare și lichidare a basarabenilor. Gheorghe NICOLAEV MONUMENTELE DE ISTORIE DIN OR. BĂLŢI – OGLINDĂ A POLITICILOR COMEMORATIVE SOVIETICE ÎN RSS MOLDOVENEASCĂ (SF. ANILOR "80 AI SEC. XX) Comunicarea noastră structurează, din punct de vedere tematic, monumentele de istorie din or. Bălţi, aflate la evidenţă la mijlocul anilor 80 ai secolului trecut şi analizează mesajul lor ideologic în contextul politicilor comemorative sovietice promovate în RSSM. Conform datelor informative cuprinse în “Codul Monumentelor de Istorie şi Cultură din RSS Moldovenească. Zona de Nord” (Chişinău, Ştiinţa, 1987), în or. Bălţi, în perioada vizată, erau în evidenţă 53 monumente de istorie şi cultură, dintre care 19 situri arheologice, două monumente de artă, şase de arhitectură, două de arhitectură şi istorie şi 24 de istorie. Din numărul total al celor 24 monumente de istorie, doar două dintre ele (Staţia de Cale Ferată Bălţi, construită la sfîrşitul sec. al XIX-lea şi monumentul lui Alecu Russo, înălţat în anul 1971 lîngă blocul administrativ al Universităţii Pedagogice de Stat “Al. Russo”) nu aveau conotaţie politico-ideologică legată de crearea şi activitatea regimului sovietic din fosta URSS. Celelalte 22 de monumente au constituit simboluri comemorative prin care erau elogiate istoria, cultura şi politicile statului sovietic.

40

Cea mai mare parte a monumentelor istorice din localitate, opt la număr, comemorau personalităţi şi evenimente legate de gloria militară sovietică în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Printre ele nominalizăm monumentul dedicat lui Boris Glavan de pe teritoriul Universităţii Pedagogice de Stat “Alecu Russo”; mormîntul Eroului Uniunii Sovietice N. Cicicalo de la cimitirul orăşenesc; mormintele din Parcul pionierilor ale ofiţerilor armatei sovietice V. Kirin şi V. Pîşcalo; monumentul închinat ostaşilor sovietici din corpul de puşcaşi nr.78 al armatei 52 şi cel închinat tanchiştilor sovietici din armata a 2-a de tancuri etc. În acelaşi timp, în or. Bălţi nu a fost înregistrat niciun monument consacrat pămîntenilor din acest oraş şi din alte localităţi ale Republicii Moldova, care au fost înrolaţi cu forţa în toamna anului 1944 şi au căzut în acest război, luptând de partea armatei sovietice. Printre simbolurile comemorative sovietice importante ale or. Bălţi menţionăm trei monumente dedicate lui V. Lenin şi altele trei înălţate în cinstea activistului de partid şi de stat M. Calinin, scriitorului rus N. Ostrovskii şi eroului războiului civil din Rusia Sovietică Gr. Cotovschi, originar din Basarabia. Patru monumente de istorie erau legate de lupta de clasă şi mişcarea subversivă din Basarabia, două glorificau munca socialistă a unor colective şi persoane aparte din oraş, altele două fiind inaugurate cu prilejul punerii pietrei de temelie a bulevardului Lenin din localitate şi în cinstea aniversării a 325-a de la unirea Ucrainei cu Rusia. Monumentele de istorie ale or. Bălţi, către mijlocul anilor 80 ai secolului trecut, reflectau întocmai politicile comemorative ale autorităţilor sovietice din RSSM, prin care se urmărea îndoctrinarea politico-ideologică şi deznaţionalizarea românilor basarabeni, perpetuarea dominaţiei regimului de ocupaţie sovietic în acest teritoriu, lustruirea şi înnobilarea faţadei acestui regim. Tamara GUŢU REABILITAREA ŞI REPATRIEREA VICTIMELOR REPRESIUNILOR POLITICE DIN ORAŞUL BĂLŢI În anii 50, după moartea lui I. Stalin, a început reabilitarea victimelor represiunilor politice şi restituirea bunurilor confiscate. În perioada 1954-1958, conform deciziilor Comitetului executiv Bălţi, au fost restituite 27 de case şi 50 de persoane au primit despăgubirea averii confiscate abuziv. A doua etapă de reabilitare a victimelor represiunilor politice a început în anul 1989, în baza Deciziei Sovietului de Miniştri al RSSM nr. 151 din 24.05.89 „Despre ordinea restituirii bunurilor şi despăgubirii persoanelor deportate neîntemeiat în anul 1949”. Această decizie a funcţionat pînă la 11.09.93,
41

prevăzînd achitarea sumei în mărime de pînă la 7 mii ruble pentru o familie deportată. În iunie 1989 a fost creată o Comisie specială a Consiliului orăşenesc Bălţi pentru cazurile represaţilor din perioada stalinistă. Timp de doi ani comisia a examinat peste 100 de cereri depuse de cetăţeni. La 8 decembrie 1992, a fost adoptată Legea despre reabilitarea victimelor represiunilor politice, săvîrşite în perioada 07.11.1917-23.06.1990. În conformitate cu Hotărîrea Guvernului R. Moldova nr.128 „Despre măsurile de realizare a Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice”, suma totală a despăgubirilor nu trebuia să depăşească 200 mii de ruble pentru o familie deportată. Această Lege cu amendamente şi modificări rămîne în vigoare, astfel încît cetăţenii reabilitaţi se pot adresa instituţiilor statului pentru despăgubiri. Comisia creată de Consiliul executiv din Bălţi îşi continuă activitatea şi în prezent, avînd scopul de a examina şi soluţiona cazurile persoanelor ce au avut de suportat prejudicii materiale în urma represiunilor. În baza deciziilor Consiliului executiv orăşenesc, 78 de cetăţeni au primit 1217432 ruble şi 4017 lei. Tabelul 1. Despăgubiri pentru cetăţeni din or. Bălţi, victime ale represiunilor politice Anul Numărul de cetăţeni Suma primită despăgubiţi 1990 25 45729 ruble 1993 16 1166728 ruble 1993 13 953 lei 1994 11 1032 lei 1995 3 285 lei 1996 7 1025 lei 1997 2 223 lei 1998 4 500 lei În anii 1995-1996 moştenitorilor victimelor represiunilor le-au fost restituite 7 case şi trei apartamente (oferite în locul caselor confiscate). O parte din cetăţenii reabilitaţi şi repatriaţi s-au adresat în instanţa judecătorească pentru a obţine despăgubiri materiale. În baza deciziilor judecătoreşti statul a achitat 1350400 de lei: 2002 – 2 cetăţeni au primit suma de 206,3 mii lei 2003 – 4 cetăţeni au primit suma de 447,5 mii de lei 2004 – 1 cetăţean a primit suma de 61,6 mii lei 2005 – 2 cetăţeni au primit suma de 24,4 mii lei 2006 – 1 cetăţean a primit suma de 610,6 mii lei.
42

Modificările legislaţiei R. Moldova au permis continuarea procesului de retrocedare a bunurilor confiscate abuziv sau despăgubirea acestora. În baza Legii despre reabilitare nr.186-XVI din 29.06.2006, statul a examinat cererile persoanelor reabilitate, achitînd 1680310 lei. Tabelul 2. Despăgubiri pentru cetăţeni din or. Bălţi, victime ale represiunilor politice Anul Cereri Suma achitată 2008 23 285583 lei 2009 18 447831 lei 2010 17 291518 lei 2011 5 341406 lei 2012 6 313572 lei Dacă prejudiciile economice pot fi parţial despăgubite, atunci suferinţele, greutăţile prin care au trecut victimele represiilor nu pot fi estimate material. La data de 10.07.2012 în municipiul Bălţi sînt înregistraţi 530 de cetăţeni foşti deportaţi, statutul cărora a fost legalizat prin certificate respective. Toţi represaţii de vîrstă pensionară se bucură de facilităţi sociale. Ludmila COJOCARU COMUNITĂŢILE MEMORIEI ÎN MUNICIPIUL BĂLŢI: DILEMELE ŞI OPORTUNITĂŢILE CONCILIERII Comunicarea prezintă o investigație preliminară a căilor de reconciliere a comunităţilor memoriei din mun. Bălţi prin cercetarea complexă a practicilor de comemorare consemnate în spaţiul public în perioada anilor 2001-2009. Reconcilierea constituie o dimensiune inevitabilă proceselor de democratizare şi cursului de integrare europeană a Republicii Moldova – deziderate ce impun studierea atentă a trecutului totalitar şi reorientarea politicilor memoriei şi istoriei de la un trecut divizat la un viitor comun. În acest context, misiunea politicilor și instituțiilor de stat este să asigure mecanismele justiției istorice și, la fel de important, să faciliteze procesul de asumare a trecutului. Procesele, însă, nu decurg rectiliniu. Ca şi în cazul altor societăţi cu memorie traumatizată, autorităţile moldoveneşti nu pot impune încrederea şi empatia prin decret, la fel, cum nu pot ierta în numele victimelor, iar comisiile pentru reconciliere şi adevăr nu pot fi o soluţie optimă deoarece atât justiţia cât şi adevărul au fost de nenumărate ori instrumentalizate și exploatate în scopuri politice. Studiile consacrate domeniului reconcilierii şi investigării societăţilor posttotalitare au pus în evidenţă necesitatea dialogului şi cooperării, eforturile
43

întreprinse la nivel oficial şi cele inițiate de comunitățile locale. În opinia cercetătorului Mark Freeman, reconcilierea trebuie să ia în considerație contextul local și să fie înfăptuită de către actorii locali. Coroborarea acestor activităţi poate determina percepția societății față de politica reconcilierii drept proces social și nicidecum drept scop dictat de interesele politicienilor. În aşa fel, acţiunile conjugate ale structurilor locale pot avea efecte considerabile asupra atitudinilor şi comportamentelor societății în direcția reconcilierii. Există numeroase exemple demne de urmat din cadrul statelor Uniunii Europene când autorităţile oficiale au demonstrat că pot crea un climat care să încurajeze iniţiativele întreprinse la nivelul structurilor locale - asociații ale oamenilor simpli, societăți neguvernamentale, instituții bisericești. În ceea ce privește statele est-europene, reconcilierea la nivel local şi cu un impact direct asupra persoanelor este mai puțin cunoscută și se articulează, de obicei, prin declarații semnate de massmedia sau organizaţii ale societăţii civile. Exerciţiul memoriei privind atrocităţile perioadei totalitare deţine un potenţial considerabil în apropierea reconcilierii, iar acțiunile comemorative sunt percepute și apreciate de societate drept reparații simbolice. Totodată, excesul unei memorii în detrimentul celorlalte, manipularea cu imaginile trecutului şi legitimarea puterii prin referinţă la anumite evenimente, locuri, personalităţi stimulează perpetuarea memoriilor competitive şi a tensiunilor din societate. Or, memoria colectivă într-o societate democratică admite justeţea şi mesajul memoriilor opuse, constituind în ansamblu o comunitate de memorii compatibile, deşi competitive, şi îndemnând la o memorie democratică a trecut-urilor traumatizante. Maria ABRAMCIUC PLEDOARII PENTRU SCRISUL ROMÂNESC LA BĂLŢI ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA: COMISUL DIMITRIE BALICA Descendent din Moldova de peste Prut şi stabilit la Bălţi pe la 1831, comisul Dimitrie Balica, învăluit de "întunecatul hobot al nopţii Basarabiei", încearcă să-şi aline oarecum condiţia de înstrăinat scriind. În acest sens, cum va susţine chiar el, îl va stimula dorul de patria "daco-romano-moldavă" şi "patrioticescul entuziasm" de a-şi vedea neamul prosperat. Deşi modestă, activitatea literară a lui Dimitrie Balica ni se pare semnificativă în contextul spaţiului cultural basarabean, configuraţiile căruia erau grav deformate de invazia elementelor eterogene. În prima jumătate a secolului al XIX-lea, scrisul românesc din Basarabia înregistra doar cîteva nume, între care le menţionăm pe cele al lui Alexandru Donici şi Constantin Stamati, un alt român
44

înstrăinat. Mărturii reale ale preocupărilor spirituale, manifestate de comisul Dimitrie Balica, sunt cele două manuscrise ale sale, redactate în grafie chirilică şi care ne-au parvenit graţie bunăvoinţei academicianului bucureştean Florin Filip. Ne referim la traducerea din limba greacă a romanului Polidor şi Hariti şi la o colecţia de anecdote şi istorioare cu finalitate didactică, intitulată Oareşcare anegdoturi folositoare pentru giunime. Donat, în anul 1912, Academiei Române de către istoricul Alexandru Lepădatu, manuscrisul nepublicat al romanului Polidor şi Hariti constituie mai mult decît o transpunere în limba română a textului elin, idee enunţată de autor în prefaţă, unde expune rezumativ şi subiectul: "Traducînd din grecie, am compozat astu istoric roman: o întîmplare din timpurile vechilor elini a doi tineri de bun neam născuţi, între cari din pruncie crescînd cu a lor vrîstă de dragostea societăţii, şi pentru că amîndoi vrură a se uni, printr-o aproape legătură cu a părinţilor săi binecuvîntare, norcul i-a făcut a cerca felurimi de pătimiri". În aceeaşi prefaţă, datată 27 februarie 1847, Dimitrie Balica îşi explică interesul manifestat pentru romanul respectiv, care, în opinia sa, se distinge printr-un agreabil fond sentimental şi printr-un mesaj foarte necesar tinerilor cititori "dacoromano-moldavi", scrierea conţinînd şi pasaje similare cu propriile experienţe: "Alcătuire foarte frumoasă şi c-o sentimentală înţelegere, prea gustoasă şi dulce la cetire, şi pe care găsind-o foarte moralnică pildă sieculului nostru şi în apropiată asemănare întîmplărilor mele ...". Deşi traducătorul îşi expediază manuscrisul lui Constantin Negruzzi, încredinţîndu-i, într-o scrisoare, să-i corecteze "smintelile" şi să-i acorde sprijinul, "printr-un abonament public", în tipărirea lui, toate rămîn doar la nivel de intenţie. Conceput în forma unui miscelaneu, al doilea manuscris al lui Dimitrie Balica, păstrat în fondul de arhivă al Bibliotecii Academiei Române, reuneşte, sub termenul de "anegdoturi", texte diverse, culese din Bălţi, "spre a nu fi *pierdută+ după trecire timpului urma lor. Manuscrisul se deschide cu Anegdoti pentru copii, capitol ce include proverbe şi zicători, poezioare şi mici naraţiuni în proză, toate avînd finalitate educativă, căci vizează defectele umane, situaţiile cu învăţămine etc. Alte pagini ale miscelaneului conţin fabule şi tălmăciri ale acestora, evocări ale unor superstiţii şi credinţe populare, chiar şi citate din filosofii antichităţii eline, cum ar fi, de exemplu, un pasaj din Plutarh, care se referă la rolul educaţiei în evoluţia unui popor. În comentariul său la fragmentul citat, comisul din Bălţi subliniază impactul educaţiei şi instruirii corecte a acelora "ce să cresc spre dregătorie, preoţie, învăţătorie". Urmărind scopuri iluministe, Dimitrie Balica s-a remarcat, în primul rînd, ca un promotor al culturii române în această localitate basarabeană. Infirme ca
45

valoare literară, manuscrisele sale constituie un prim semnal al scrisului românesc la Bălţi în prima jumătate a secolului al XIX-lea.

46

Atelierul: Valorificări didactice ale surselor de istorie locală. Studiu de caz: oraşul Bălţi şi regiunile învecinate Rodica SOLOVEI DELIMITĂRI CONCEPTUALE ŞI ABORDĂRI PRAXIOLOGICE PRIVIND PROIECTAREA / DESFĂŞURAREA OREI DE ISTORIE LOCALĂ ÎN BAZA CONCEPTULUI EDUCAŢIE CENTRATĂ PE CEL CE ÎNVAŢĂ Conceptul Educaţie centrată pe elev (ECE) a devenit obiect de studiu pentru mai mulţi cercetători. Astfel, C. Rogers, M. Ştefan, A. Hutorskoi, J.Gibbs ş.a. au menţionat că la baza conceptului stă recunoaşterea irepetabilităţii, individualităţii, valorii în sine a fiecărui copil. Principiile ECE sînt: a individualităţii; creativităţii şi succesului; alegerii; încrederii şi susţinerii. Profesorul poate folosi la ora de istorie locală diverse modalităţi de valorificare a conceptului ECE, precum: aplicarea chestionarului de identificare a aşteptărilor elevilor; valorificarea resurselor comunităţii; utilizarea strategiilor cu implicarea fiecărui elev; desfăşurarea activităţilor în contexte din cotidian etc. Propunem o sarcină de activitate la ora de istorie, cl. IX, subiectul Foametea din anul 1947, elaborată în cheia conceptului ECE, or, elevii au posibilitatea de a alege/ decide, de a-şi dezvolta creativitatea şi a-şi valorifica propriul potenţial. Sarcină de activitate 1. Citiţi cu atenţie fragmentul de text. „În ajunul Sfintelor Paşti din 1947, în casa părintească din Slobozia-Bălţi a avut loc o percheziţie severă. Un şef din comitetul executiv cu încă vreo cîteva persoane înarmate ne-au vizitat tocmai atunci cînd mama scotea pîinea din cuptor, iar noi aşteptam cu nerăbdare că, în sfîrşit, ne vom sătura cît de cît. Dar nu a fost să fie aşa. Şefii i-au spus mamei despre scopul vizitei şi imediat s-au „apucat de lucru”. Cîţiva „vizitatori” au strîns tot ce era depozitat în pod, iar ceilalţi au curăţat beciul. Pîinea, încă fierbinte, scoasă din cuptor, a ajuns în sacul vizitatorilor. Numai de mila celor cinci copii înfometaţi, şefii respectivi au lăsat o jumătate de pîine. Sărmana măicuţă a plîns pînă a venit de la serviciu tata, flămînd şi el ca şi noi. După acest eveniment, multe am avut de îndurat. Cei mai mari începuseră a se umfla, iar eu eram deja la limita vieţii...” (Gh. BACIU, Oraşul Bălţi şi oamenii lui, Chişinău, 2011, p. 154) 2. Alcătuiţi, în baza textului, trei întrebări: de receptare a informaţiei; de analiză, interpretare a informaţiei; de transfer/ aplicare a informaţiei pentru contexte din cotidian*. Prezentăm posibile întrebări care pot fi formulate de elevi:
47

a) Ce s-a întîmplat în anul 1947, în ajunul Sfintelor Paşti, în casa părintească a autorului? b) Care au fost cauzele şi efectele foametei din anul 1947 pentru locuitorii R.S.S.M? c) Aţi discutat vreodată cu părinţii, buneii sau alte persoane din comunitate despre fenomenul foametei din 1947? Dacă da, ce aţi aflat? 3. Identificaţi o rudă sau o persoană în etate din comunitate care a supravieţuit foametei şi realizaţi cu ea un interviu despre acest fenomen tragic**. 4. Prezentaţi varianta scrisă a interviului pentru expoziţia tematică „Victimele foametei din anul 1947 sînt printre noi”. *Elevii vor şti din cadrul altor lecţii cum se formulează întrebările în baza acestei tehnici. ** Elevii vor fi instruiţi din timp cum se elaborează planul de interviu şi se formulează întrebările, cum se desfăşoară/evaluează interviul. Organizarea orelor de istorie locală în cheia conceptului ECE îi motivează pe elevi pentru învăţare şi acţiune în contexte din cotidian, fapt care contribuie la dezvoltarea mai multor competenţe proiectate în curriculum naţional. Victoria LESNIC DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR ELEVILOR PRIN UTILIZAREA DIFERITOR TIPURI DE SURSE ÎN PROCESUL STUDIERII UNEI PERSONALITĂŢI DE CULTURĂ (STUDIU DE CAZ: MIHAI VOLONTIR, ARTIST AL POPORULUI) Studierea, în cadrul orelor de istorie, a personalităţilor de cultură are un rol deosebit în formarea elevilor, ,,Oamenii Mari” servind de cele mai multe ori drept modele de activitate şi de comportament pentru generaţia în creştere. În această ordine de idei, curriculumul modernizat la istorie solicită formarea la elevi a unui spectru larg de competenţe, printre care evidenţiem: păstrarea şi aprecierea patrimoniului naţional şi local în context universal; cunoaşterea şi interpretarea surselor istorice; formarea comportamentelor democratice şi a valorilor general-umane. Constatăm, din experienţă, că putem contribui la realizarea acestor deziderate inclusiv prin studierea personalităţii lui Mihai Volontir, personalitate care reprezintă o carte de vizită pentru Republica Moldova, în general, şi pentru municipiul Bălţi şi raionul Şoldăneşti, în special. În procesul de studiere a dimensiunii personalităţii lui Mihai Volontir, este important ca elevii să-şi dezvolte capacitatea de a analiza informaţii dobîndite din mai multe surse cu referire la distinsul actor; să înţeleagă şi să aprecieze rolul
48

acestei personalităţi în dezvoltarea culturii naţionale; să-şi formeze o atitudine de respect faţă de adevăratele valori de cultură. Pentru a studia această personalitate menţionăm eficienţa următoarelor surse/modalităţi: vizionarea filmelor şi a spectacolelor cu participarea actorului; selectarea informaţiilor despre distinsul actor din mass media, analiza materialelor (studii, cronici de teatru, articole, reportaje, interviuri etc.) publicate în literatura de specialitate, comentarea/ interpretarea unor fotografii, intervievarea rudelor, consătenilor, a colegilor de breaslă, etc. Experienţa demonstrează că informaţia obţinută în urma intervievării poate deveni o sursă valoroasă, uneori unicală referitoare la copilăria, tinereţea personalităţii studiate, a trăsăturilor ei de caracter, a anturajului său, completînd astfel informaţiile obţinute din sursele tradiţionale. Este important ca profesorul să ofere fişe tehnice/ algoritmul de lucru cu diverse surse, să sugereze elevilor să analizeze/aprecieze personalitatea din mai multe perspective. De asemenea, trebuie să se decidă asupra produsului, care va prezenta rezultatul activităţii, cum ar fi: fişă de personaj, poster, expoziţie de muzeu, portofoliu, expoziţie foto, proiect de cercetare istorie orală, revistă de cultură, prezentare power point etc. Evaluarea produsului se va realiza în baza grilei ce va conţine criterii şi descriptori de performanţă. Considerăm că prin activităţile de studiere a personalităţii reputatului actor Mihai Volontir dezvoltăm la elevi convingerea că istoria naţională, în general, şi cultura, în particular, sînt influenţate de oamenii din preajma lor; educăm sentimentul de mîndrie pentru comunitatea locală şi naţională; formăm elevilor o atitudine de respect faţă de valorile culturii naţionale. De asemenea, ca urmare a unor astfel de activităţi, elevii îşi dezvoltă competenţa de a cerceta o gamă variată de surse şi cea de a caracteriza/aprecia argumentat o personalitate de cultură. Viorica BUJOR, Svetlana VASILACHI MODALITĂŢI DE VALORIZARE A TEORIEI INTELIGENŢELOR MULTIPLE LA ORA DE ISTORIE Exigenţele lumii contemporane invită la o revalorizare a locului educaţiei în contextul necesităţii creării unor valori ce vor perpetua în timp, fără a-şi pierde autenticitatea. Pe de o parte, este din ce în ce mai acută nevoia de a oferi individului instrumente reale de a se înţelege pe sine şi pe de altă parte, acestea trebuie să-i asigure o integrare într-o lume complexă, care-l înconjoară. În acest context, teoria lui Howard Gardner despre inteligenţele multiple, considerată cea mai profundă pătrundere în domeniul educaţiei, de la Piaget încoace, se transformă într-un colac de salvare pentru cadrele didactice, fiindcă inteligenţele
49

sunt multidimensionale şi reprezintă seturi de abilităţi, talente, deprinderi mentale, pe care le posedă, în anumite grade, orice om tipic dezvoltat. Ne propunem să prezentăm doar unele modalităţi de aplicare a teoriei date la lecţiile de istorie locală, prin utilizarea metodelor activ - participative modelarea şi proiectul, accent punîndu-se pe valorificarea intelegenţelor spaţialvizuală şi verbal-lingvistică. De fapt, acestea sînt tipurile de intelegenţe care, fiind valorificate, pot contribui la formarea competenţelor specifice disciplinei: cunoaşterea şi interpretarea surselor istorice, înţelegerea şi reprezentarea timpului şi a spaţiului istoric, înţelegerea şi utilizarea adecvată a limbajului de specialitate. Astfel, metoda modelării utilizată la treapta liceală - clasa a X-a, la ora “Modul de viaţă în tîrgul Bălţi, epoca medievală” şi metoda proiectului, aplicată în clasa a XI-a, în cadrul subiectului “Instituţiile de cult – o caracteristică al spiritualităţii bălţene la hotarul dintre epoci” s-au axat pe valorizarea teoriei inteligenţelor multiple, fapt care a contribuit la dezvoltarea competenţelor vizate. Cercetînd sursele, elevii înteleg că nu există o singură interpretare, ci perspective multiple asupra evenimentelor şi fenomenelor istorice, îşi pot organiza un discurs sau elabora un machet sau mulaj. De asemenea, aplicînd în practică competenţe integratoare, aceştia, ghidaţi de profesor, se implică în diverse proiecte şcolare/ comunitare, cum ar fi: organizarea unor expoziţii de lucrări proprii despre trecutul istoric al mun. Bălţi, despre tradiţiile şi obiceiurile oamenilor din localitate; desfăşurarea excursiilor prin locurile istorice şi vizitarea edificiilor de cultură din localitate; concursuri de eseuri, fotografii şi desene cu genericul „Localitatea mea”, colaborarea cu ziarele şi revistele şcolare, îngrijirea monumentelor şi mormintelor etc. Alegerea corectă a modalităţilor de valorizare a teoriei inteligenţelor multiple la orele de istorie locală ne permite sa confirmăm cuvintele lui Dave Meier că „Învăţarea este procesul prin care transformăm experienţa în cunoaştere, cunoaşterea în înţelegere, înţelegerea în înţelepciune şi înţelepciunea în acţiune ". Vasile DOBROGEANU, Ludmila DOBROGEANU RELAŢIA ŞCOALĂ – MUZEU ÎN PROCESUL STUDIERII ISTORIEI LOCALE În ultimii 50 de ani, Consiliul Europei a promovat o nouă concepţie asupra predării şi învăţării istoriei, care relevă importanţa cunoaşterii istoriei pentru societatea civilă; necesitatea predării istoriei locale; valorificarea unor forme netradiţionale de predare – învăţare (vizionarea emisiunilor televizate tematice,

50

vizite la muzeu, turism cultural etc.); oportunitatea colaborării dintre profesori şi istorici, arheologi, muzeografi. Dimensiunea europeană a educaţiei trebuie să fie un mijloc, dar şi o sursă de inspiraţie pentru formularea unor politici educaţionale de valorizare a patrimoniului local, din perspectivă istorică. În prezent este necesar ca predarea – învăţarea istoriei să se realizeze şi în afara şcolii, într-un cadru nonformal, căci orele de curs nu mai pot fi singurele surse de educaţie istorică. În această ordine de idei, un rol deosebit îl au muzeele. Cu colecţiile de care dispun –documente, obiecte, ilustraţii, filme, etc. – muzeele pot pune foarte bine în valoare o perioadă istorică sau un eveniment. Dovezile vizuale reuşesc să readucă istoria la viaţă şi să educe elevilor atitudinea de respect faţă de valorile comunităţii locale şi naţionale. Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi încearcă, prin diverse modalităţi, să „intre în şcoală” sau să „aducă şcoala la muzeu”, altfel spus, se lucrează în direcţia că între aceste instituţii să se stabilească o legătură viabilă. În acest context, menţionam ca deja mai mulţi ani la rînd, în preajma zilei de 3 martie, în cadrul muzeului se desfăşoară concursul regional de eseuri, avînd ca generic un subiect care vizează istoria locală. La eveniment, organizat în colaborare cu filiala Bălţi a Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, participă elevi nu doar din mun. Bălţi, dar şi din raioanele Sîngerei, Şoldăneşti, Soroca. Elevii prezintă eseurile, elaborate în baza unor criterii stabilite din timp, fiind apreciaţi de un juriu de specialitate. Muzeul de Istorie şi Etnografie din Bălţi organizează periodic mese rotunde, simpozioane, conferinţe la care participă profesori de istorie şi elevi din liceele din municipiu. În cadrul acestor manifestări au fost abordate tematici precum: 200 de ani de la anexarea Basarabiei; Istorie si civilizaţie; Destinele tragice ale Basarabiei în prima jumatate a sec. XIX; In memoriam Vasile Gafencu ş.a. Misiunea profesorului de istorie este să-i ajute pe elevi să înţeleagă prezentul, să le trezească interesul pentru studierea trecutului, să contribuie la formarea identităţii naţionale/ a cetăţeniei active la generaţia în creştere. În această perspectivă, muzeul este una din sursele didactice care poate deveni parte integrantă a procesului de învăţare a istoriei. Este important ca întîlnirea dintre şcoală şi muzeu să nu aibă un caracter mai mult întîmplător, păstrînd, în fond, caracteristicile excursiilor. Pentru o mai bună legătură între şcoală şi muzeu, ar fi bine ca profesorii să cunoască cît mai multe despre oportunităţile pe care le oferă acesta în educaţia istorică a elevilor şi sa le valorifice în procesul didactic.

51

Angela STARÎŞ PERSONALITATEA LUI EUGENIU COŞERIU – UN MODEL PENTRU FORMAREA ATITUDINILOR CIVICE LA ELEVI Promovarea valorilor naţionale şi formarea atitudinilor civice la elevi în cadrul orelor de istorie se poate realiza prin oferirea de modele de personalităţi, care prin activitatea lor au contribuit la crearea tezaurului cultural local, naţional şi internaţional. O personalitate de primă mărime din istoria culturii române, înzestrată cu excepţionale calităţi intelectuale şi cu o neobişnuită putere de muncă a fost Eugeniu Coşeriu, care poate servi drept model de verticalitate şi conştiinţă civică pentru tînăra generaţie. Varietatea strategiilor didactice aplicate în procesul de predare–învăţareevaluare a istoriei permite valorizarea dimensiunilor personalităţii lui Eugeniu Coşeriu – mihăileanul care a ocrotit spiritul românesc în lume. Jurnalul cu dublă intrare reprezintă o metodă ce dă posibilitate elevilor să-şi dezvolte gîndirea critică şi capacitatea de analiză, să coreleze noile informaţii cu experienţa lor personală, să reflecteze la semnificaţia pe care o are un text pentru fiecare dintre ei. Exemplu. Sarcină de lucru: Citiţi fragmentul de text. Determinaţi personalitatea descrisă de autor şi argumentaţi valoarea ei naţională. “Marele savant a fost însoţit permanent şi de un mare noroc, venit şi el de Sus, de la Dumnezeu: norocul de a fi vieţuit în străinătate. Dacă locuia printre noi, nu rămînea demult nici oscior în el – îl mîncau în primul rînd confraţii. Românul poate să preţuiască cu adevărat numai valoarea refugiată în străinătăţi sau numai pe cea care s-a dus în mormînt. Ştiind asta, marele savant plecase la timp din Ţară. Dar îndureratul său gînd a fost întotdeauna îngemănat cu destinul ei”. (Grigore Vieru). Învăţarea prin descoperire este o metoda care se bazează pe investigarea proprie realizată de elevi cu scopul de a dobîndi cunoştinţe noi din diferite surse de informaţii şi de a-şi dezvolta competenţa de cercetare. Astfel, elevii sînt puşi în situaţia de a analiza documente, a stabili legătura cauză – efect, a formula concluzii, a exprima argumentat judecăţi de valoare. Exemplu. Sarcină de lucru: Citiţi fragmentul de text. Explicaţi noţiunea de identitate naţională. Determinaţi elementele de bază ce caracterizează apartenenţa la comunitatea naţională. “Identitatea unui popor nu se afirmă negîndu-i-o şi suprimîndu-i-o. Nu se afirmă identitatea poporului „moldovenesc” din stînga Prutului separîndu-l de tradiţiile sale autentice–reprezentate în primul rînd de limba pe care o vorbeşte –,
52

desprinzîndu-l de unitatea etnică din care face parte, tăindu-i rădăcinile istorice şi altoindu-l pe alt trunchi ori în vid..."(E. Coşeriu). Profesorii pot aplica şi alte strategii de valorificare la istorie a dimensiunii personalităţii lui Eugeniu Coşeriu, între acestea înscriindu-se: revistă orală, galerie foto, fişă de personaj, vizită la muzeu, proiect de cercetare, revistă istorică, masă rotundă, conferinţă etc. Galina BOTNARI PROIECTUL – METODĂ EFICIENTĂ DE STUDIERE A ISTORIEI LOCALE În secolul XXI, pentru ca elevii să fie capabili să rezolve cu succes sarcini în context cu mediul lor de viaţă, şcoala trebuie să le dezvolte competenţe specifice perioadei în care trăiesc. În această ordine de idei, învăţarea bazată pe proiect contribuie la dezvoltarea gîndirii critice, creativităţii, imaginaţiei, comunicării etc, toate fiind deosebit de necesare elevului pentru a rezolva probleme autentice, pentru a putea face transferul achiziţiilor învăţării în viaţa de zi cu zi. Este important ca în realizarea unui proiect să se ţină cont de următoarele etape: 1. Alegerea temei 2. Stabilirea obiectivelor 3. Planificarea activităţilor 4. Cercetarea propriu-zisă 5. Realizarea produselor finale 6. Prezentarea rezultatelor 7. Evaluarea. Specificul Liceului Teoretic Regional „Ion Creangă” din mun. Bălţi constă în faptul că în clasa a X-a sînt înscrişi copii din diferite localităţi ale Republicii Moldova. Aceasta ne-a determinat pe noi, profesorii, să atragem o atenţie deosebită la orele de istorie locală metodei proiectului, elevii realizînd documentări cu referire la localitatea unde s-au născut şi au învăţat timp de nouă ani. De asemenea, elevii au desfăşurat activităţi investigaţionale în cadrul proiectelor cu tema „Monumente istorice din municipiul Bălţi”, „Personalităţi bălţene”, „Localitatea Bălţi în epoca modernă”, „Oraşul Bălţi – centru economic important din RSSM” etc. Pentru elaborarea proiectelor respective elevii au studiat la bibliotecă diferite tipuri de surse scrise referitoare la trecutul şi prezentul oraşului Bălţi, s-au intîlnit cu persoane resursă, au luat interviuri martorilor oculari la diferite evenimente istorice, personalităţilor de cultură şi
53

oamenilor de afaceri din mun. Bălţi, au adunat fotografii, ilustraţii care reflectă istoria localităţii, etc. Proiectele apreciate cel mai înalt au fost prezentate la conferinţa ştiinţifică a elevilor, care se desfăşoară anual, în cadrul liceului, în lunile aprilie/mai. Elevii au elaborat şi proiecte cu genericul „Istoria familiei mele” sau „Arborele genealogic al familiei mele”, cele mai reuşite fiind prezentate în cadrul expoziţiei organizate în fiece an, la 15 mai, de Ziua Internaţională a Familiei. A devenit deja o tradiţie ca Liceul „Ion Creangă”să onoreze personalităţile de vază, care şi-au făcut studiile în instituţie. Astfel, elevii s-au implicat activ în proiectul de inaugurare a sălilor omagiale: „Eugen Coşeriu” (absolvent al liceului, unul dintre cei mai importanţi lingvişti ai secolului XX), „Alexandru Budişteanu” (elev al liceului între anii 1938-1940, 1941-1944, doctor, arhitect, arhitect-şef al municipiului Bucureşti în anii 1977-1983), „Semion Varzari” (director al Liceului în perioada 1941-1944), „Marcu Văluţă” (director al Liceului de băieţi „Ion Creangă” în anii 1929 – 1939). Considerăm că metoda proiectului crează un cadru propice pentru studierea istoriei locale într-un context real, elevii avînd oportunitatea de a-şi dezvolta competenţele de învăţare, comunicare, acţional-strategică, precum şi cele culturale şi interpersonale. Rodica EŞANU PRESA SCRISĂ A EPOCII – SURSĂ PENTRU CERCETAREA SPAŢIULUI LOCAL ÎN VEDEREA EXERSĂRII / DEZVOLTĂRII COMPETENŢELOR ELEVILOR LA ISTORIE Istoria spaţiului local, cel de lângă noi, din imediata vecinătate, poate fi descoperită şi valorificată în cadrul lecţiilor de istorie printr-o multitudine de surse. Este rolul profesorului de istorie, şi nu numai, să le descopere şi să le valorifice în cadrul activităţilor curriculare/ extracurriculare, ca să-i facă pe elevi să le înţeleagă şi să le conştientizeze însemnătatea. Caracterul divers al acestor surse face munca destul de dificilă şi solicită, pe lângă abnegaţie/ dorinţă, o pregătire ştiinţifico-metodică adecvată. Între materialele pe care le poate valorifica profesorul pentru a reconstitui imaginea trecutului prin prisma istoriei locale este şi presa scrisă a epocii. Dar, ca şi în cazul altor surse pertinente pentru tematica spaţiului local, acestea nu de fiecare dată sunt la îndemâna profesorului de istorie. Pentru a intra în posesia lor şi pentru a le putea utiliza eficient este necesar atât a cunoaşte temeinic istoria locală (şi sursele de informare) cât şi a ţine cont de specificul valorificării unor astfel de surse (avantaje dar şi dezavantaje).
54

Profesorul poate orienta demersul de valorizare a presei scrise a epocii pentru cercetarea spaţiului local în cadrul lecţiei de istorie prin două căi. O modalitate e ca elevul să aibă acces la astfel de surse prin intermediul materialelor propuse în cadrul orei. A doua modalitate, mai complexă, implică accesul direct al elevului la colecţii de ziare şi/ sau reviste ale epocii. Indiferent de opţiunea profesorului ambele forme/ căi vor viza ca elevul, prin cercetarea spaţiului local, să exerseze/ dezvolte anumite competenţe proiectate în curriculumul naţional. În cadrul demersului nostru ne propunem să ne axăm preponderent pe prima modalitate de utilizare a presei scrise a epocii pentru cercetarea spaţiului local: integrarea surselor în desfăşurarea procesului didactic la ora de istorie. Profesorul, pentru a putea oferi asemenea materiale elevului, va parcurge mai multe etape: identificarea surselor din presa scrisă a epocii ce corespund unor tematici curriculare; prelucrarea sursele identificate pentru a le face adecvate pentru procesul instructiv-educativ; proiectarea modalităţii celei mai eficiente de integrare a sursele respective în demersul didactic. Activitatea de identificare, prelucrare şi integrare a surselor pentru cercetarea spaţiului local implică respectarea unor cerinţe. Pentru a exersa aplicarea acestor cerinţe ne propunem să utilizăm un document „vibrant până la lacrimi” şi care, aşa cum a exprimat opinia şi F. Niculeţ, autorul articolului în care este republicat, „drept povaţă posterităţii ar merita să fie introdusă în toate manualele şcolare din Basarabia” – scrisoarea către redacţie, din 1906, a săteanului Vasile Lungu din satul Călugăru, ţinutul Bălţilor. Diana VRABIE IMAGINEA ORAŞULUI BĂLŢI ÎN LITERATURA ROMÂNĂ INTERBELICĂ În studiul de faţă vom contura o imagine a oraşului Bălţi, din perioada interbelică, aşa cum apare reflectată în opera unor scriitori (Geo Bogza, Ionel Teodoreanu). Geo Bogza, care în primăvara anului 1934 vizitează pămînturile basarabene, ne lasă nişte mărturii tulburătoare, rod al unor investigaţii personale, în volumul Basarabia, ţară de pămînt, publicat iniţial în opul Ţări de piatră, de foc şi de pămînt, apărut în Editura Fundaţiei pentru literatură şi artă „Regele Carol II”. Dincolo de optica subiectivă a artistului, volumul comportă o importantă valoare documentară, care dezvăluie „misterele Chişinăului”, „ciudăţeniile Hotinului”, farmecul Lipnicului şi ... „infernul Bălţiului”. Ionel Teodoreanu oferă o imagine sugestivă a Bălţiului interbelic în ultimul volum a trilogiei La Medeleni (1927), Între vînturi. În La Medeleni traversarea
55

oraşului şi orientarea spre alte orizonturi sînt logic însoţite de o explorare a spaţiului intimităţii. Definit dintr-o altă perspectivă, oraşul este redus finalmente la locuinţa văzută ca o cochilie, care îl protejează pe cel care locuieşte în ea, ascunzîndu-i dramele. În concluzie, în lucrările celor doi scriitori, oraşul Bălţi îmbracă imaginea tristă a unui oraş norois, apăsător şi amnezic. Drumul devine principalul “instrument” de care se serveşte rătăcitorul pentru a-şi construi itinerarul în interiorul dedalic. Ambii autori realizează o imagine completă a parcursului labirintic tenebros. Valentin JITARU, Lucian JITARU PERSONALITĂŢILE BĂLŢENE NECUNOSCUTE Dintre toate elementele constitutive ale unui oraş – arhitectura, edificii de interes istoric şi cultural, evenimente istorice, unităţi industriale, instituţii de învăţământ şi culturale etc. – cea mai importantă componentă o constituie, fără îndoială, oamenii săi. În cele câteva cărţi dedicate oraşului Bălţi, sau în care localitatea este pomenită, editate în diverse epoci ale istoriei sale (pe cînd era parte a Imperiului Ţarist, a României Regale, a URSS, iar din anul 1991 – oraş în componenţa statului independent Republica Moldova), un număr impunător de personalităţi bălţene au fost omise – unele intenţionat, iar altele din ignoranţă. Prezentarea noastră este o încercare de a scoate din anonimat o serie de personalităţi originare din Bălţi, precum şi cele venite din alte părţi, care au activat prodigios în sferă ştiinţei şi cuturii, ducînd faima poporului nostru. Numele lor trebuie să rămână neapărat în memoria basarabenilor, a bălţenilor în special. Prezentăm doar cîteva nume de personalităţi bălţene care trebuie readuse în memoria colectivă: BABAD, Eugenia, mezzosoprană; ZALEVSCHI, Sigizmund, cântăreţ (bas-bariton) de operă; BUZDUGAN, Ion, poet, folclorist şi om politic; CATTELY, Emanoil, om politic; CHIŢILOVSCHI, Teofan, pedagog; CĂLIN, Elena, profesoară; DAYN, Ehezchiel (Oscar), violonist; DOLENGA, Lotis, poetă; DONOS, Arcadie, poet, prozator, dramaturg, actor de teatru şi film; DUBINOVSCHI, Lazăr, sculptor; ENESCU, George, compozitor, violonist, dirijor şi pianist; EŞANU, Gheorghe, interpret de muzică populară, bariton; GĂLUŞCĂ-CRÂŞMARU, Tatiana, profesoară, prozatoare, publicistă, istoric literar, folcloristă; GĂRBĂLĂU, Nicolae, chimist, academician; GLUHOVSCHI, Nicolae, medic-veterinar; KREMER, Iza, soprană de coloratură; SCHMIDT, Carol, jurist, anchetator penal, fost primar al Chişinăului; Fraţii SOŢCHI-VOINICESCU, Mircea şi Victor, actori de teatru şi film; SPIRER, Etti-Rosa, inginer-arhitect; STATI, Petre, poet, eseist, critic literar,
56

traducător; RĂUTU, Colea, actor de cinema; ROŞCA, Dorica, cântăreaţă; VOIŢEHOVSCI, Valentin, arhitect; MIGHIRIN, Vladimir, lingvist; SADOVNICOV, Stefan, pictor; ALTINI, Eustatie, pictor; BREITMAN, Boruh, om de cultură; HINCULOV, Calistrat, medic; LVOVSCHI, Eugeniu, inginer; VOLOŞESCU, Maria, cântăreaţă de operă; PARNO, Costache, lăutar; PARNO, Ion, matematicianmetodist etc.

57

58