LOCUIREA INTRE ARHITECTURA SI ORAS CURS AN III NOTE DE CURS TITULAR CURS: PROF.DR. ARH.

ANA MARIA ZAHARIADE

PROBLEMATICA MODERNA A LOCUINTEI

III. Gindirea arhitectural-urbanistica
Perioada de dupa 1900, cea pe care F. Choay o numeste a urbanismului, difera de pre-urbanismul secolului al 19-lea prin faptul ca atit propunerile teoretice cit si cele practice sint opera unor specialisti (mai ales arhitecti), nu a unor generalisti. Transformarea se explica prin evolutia societatii industriale, in care, dupa faza eroica din secolul trecut, clasele conducatoare reiau, taindu-le de radacinile lor, anumite idei ale gindirii socialiste a secolului al 19-lea.

Noua versiune a modelului progresist

Primul reprezentant al acestuia este Tony Garnier, care, cu al sau oras industrial (plansele circula inca din 1904), va exercita o influenta considerabila asupra primei generatii de arhitecti rationalisti. Dar acestia trebuie sa astepte razboiul din 1914 si dubla solicitare a progresului tehnic si a anumitor cautari plastice ale avangardei pentru a da expresie completa modelului progresist. O imagine analoga asupra orasului viitor apare simultan si relativ independent in Tarile de Jos (J.J.P.Oud, G.Rietveld, C.van Eesteren) si in Germania (in jurul Bauhaus-ului), in Rusia (in jurul constructivistilor) si in Franta (in jurul lui Le Corbusier si A.Ozenfant). Din 1929, modelul progresist isi gaseste propriul organ de difuzare, intr-o miscare internationala, CIAM-urile (Congresele internationale de arhitectura moderna). Ideea cheie a tuturor acestor arhitecti, exprimata desigur cu anumite diferente in scrierile lor, este modernitatea, compusa din industrie plus arta de avangarda. De aici si ideea ca era industriala este o ruptura istorica radicala, iar faptul ca orasul nu mai este contemporan nici cu automobilul, nici cu pinzele lui Mondrian este un scandal istoric. Gindirea lor porneste, in buna traditie a modelului progresist, de la omul-tip, suma constantelor psiho-fiziologice recunoscute, inventariate de specialisti. De aici decurg doua consecinte: - Se va declansa un studiu sistematic al locuintei, bazat pe ideea rationalitatii si eficientei maxime a raspunsului, astfel incit locuinta sa poata fi la fel de bine conformata, frumoasa si economica ca un automobil. De aici apare ideea de masina de locuit vehiculata de Le Corbusier si tot de aici se vor declansa studiile tipologice de la Bauhaus, in care notiunea de mobilare este inlocuita de cea de

-1-

LOCUIREA INTRE ARHITECTURA SI ORAS CURS AN III NOTE DE CURS TITULAR CURS: PROF.DR. ARH. ANA MARIA ZAHARIADE

echipament (studiile tipologice ale lui A.Klein). Pornind de la un setul de nevoi umane minime, in concordanta cu exigentele igienice elementare ale individului, se va stabili si un minim de suprafata si de echipare sub care o locuinta nu trebuie sa coboare. Acesta este sensul locuintei pentru o existenta minimala al lui Ernst May. Rezultatul va fi remarcabil, sub raportul igienei si rationalitatii, fata de incercarile de rezolvare traditionala, dar va fi considerat ca avind valabilitate universala si, prin urmare, generalizabil. In aceeasi masura va statua si o relatie depersonalizata intre arhitect si utilizator, care este un prototip anonim. - Pe de alta parte, analiza celor 4 mari necesitati/functiuni umane (locuire, lucru, circulatie si cultivarea corpului si spiritului), care vor zonifica rational spatiul urban in cadrul a ceea ce se va numi orasul functionalist(L.Benevolo, Storia della citta), va duce la stabilirea tipului ideal de asezare urbana(W.Gropius), aplicabila identic in totalitatea unui spatiu planetar, caruia ii sint negate determinarile geografice. Dupa cum se vede, nici locuinta, nici orasul nu sint legate de constringeri culturale, ci sint expresia unei libertati demiurgice a ratiunii, pusa in serviciul eficientei si esteticii si au valoare universala. In cadrul orasului, necesitatea de-densificarii (reactie la aglomerarea orasului liberal) va duce la explodarea spatiului urban, pentru a izola in soare si vegetatie edificiile, ca unitati autonome. Urmarea este abolirea strazii si negarea, pentru prima oara in istoria orasului a tesutului traditional, stigmatizat ca anacronic. Se produce astfel o inversiune a formei urbane in termeni de fond si figura: in orasul traditional, figura se decupa ca spatiu liber in fondul construitului, in timp ce, in orasul functionalist, forma este construitul, care se citeste proiectat pe fondul spatiului liber, omogen si continuu. Asa se ajunge la orasul parc sau orasul gradina verical al lui Le Corbusier si la urbs in horta al lui Hilberseimer, care sint formulele cele mai radicale propuse. Noua estetica, bazata pe o geometrie elementara care este punctul de intilnire al frumosului si adevarului (F.Choay, Urbanisme - Utopies et realites), mai ales ortogonala, joaca un rol foarte important. Ea creaza un climat mental particular, o atmosfera de manifest, agresiva si provocatoare, explicata publicului ca o necesitate de exprimare a noului spirit. De fapt, multe dintre optiunile fundamentale ale acestor arhitecti, care au fost promotorii Miscarii Moderne, se explica mai degraba prin urmarirea programului estetic pe care si-l propun, decit prin functionalitate sau rationalitate. Aceasta noua estetica, si ea universala, aplicata unor prototipuri generalizate, va da nastere stilului international.

-2-

LOCUIREA INTRE ARHITECTURA SI ORAS CURS AN III NOTE DE CURS TITULAR CURS: PROF.DR. ARH. ANA MARIA ZAHARIADE

In privinta locuintei, a carui studiu ocupa o pozitie privilegiata, se studiaza doua tipuri: - locuinte joase, in cadrul unor formule urbanistice mai apropiate celor traditionale, propuse mai ales de arhitectii anglo-saxoni, olandezi si de unii membri ai Bauhaus-ului, - locuinte colective, in general gigantice, considerate ca fiind mai adecvate idealurilor societatii moderniste. Astfel de prototipuri remarcabile au facut obiectul studiului arhitectilor de la Bauhaus (astfel, locuintele lamelare ale lui Gropius, de la Berlin, asezate perpendicular pe strada, au constituit o mare noutate), in timp ce, in Franta, Le Corbusier propune unite dhabitation, in cadrul prototipului de oras pe care il numeste cite radieuse, care este de fapt un cartier pe verticala, amintind din multe puncte de vedere de falansterul lui Fourier. In unite dhabitation, Le Corbusier reuseste sa inverseze relatia traditionala strada-locuinta- interior al insulei urbane, asa cum si in cite radieuse reuseste sa inverseze relatia fond-figura (Castex si Panerai, De lillot a la barre). Cautarile tipologice tind mai departe decit simpla tipizare a proiectarii si anume, la posibilitatea prefabricarii si industrializarii locuintei, pentru a o face mai rentabila si mai usor de construit si pentru a permite industriei purtatoare de modernitate sa patrunda in aceasta zona (Le Corbusier, Apel aux industriels). Le Corbusier face nenumarate studii in aceasta directie, propunind mereu formule de prefabricare adaptate diferitelor sale proiecte. Dar cele mai interesante cercetari in acest sens ii apartin lui W.Gropius al carui vis era sa desavirseasca un sistem de prefabricare deschis. De altfel, tocmai acest aspect va permite industriei de dupa razboi sa-si gaseasca un debuseu pe piata constructiilor, ceea ce e adevarat ca va permite constructia rapida a unui mare numar de locuinte, dar, in aceeasi masura, va da mina libera interesului industrial sa confiste intr-un anume fel acest sector (Tafuri si Dal Co, Modern architecture). Ideile urbanistice privitoare la zonificarea stricta a orasului functionalist si la noua formula de locuire urbana in locuinte colective inalte plantate intr-un mare spatiu verde, au facut obiectul CIAM-ului IV din 1933 si au fost publicate in Charta de la Athena. Acest document, intrunind un neasteptat acord global, a devenit catehismul arhitectilor de dupa razboi si, dupa unii autori, a inhibat cautarile unui alt fel de locuire (K.Frampton, Larchitecture moderne - Une histoire critique).

Noua versiune a modelului culturalist

-3-

LOCUIREA INTRE ARHITECTURA SI ORAS CURS AN III NOTE DE CURS TITULAR CURS: PROF.DR. ARH. ANA MARIA ZAHARIADE

Prinde forma urbanistica foarte devreme, putind fi recunoscuta, pe plan teoretic si practic, in Austria si Germania anilor 1880-1890. Reprezentantul cel mai important din aceasta zona este Camillo Sitte, autorul Esteticii orasului, care va deveni un model pentru aceste tari. Aplicatia cea mai consistenta ramine insa orasul-gradina englez, creat teoretic de Ebenezer Howard si pus in forma arhitectural-urbanistica de Raymond Unwin. Principiile teoretice sint comparabile cu ale predecesorilor, indiferent daca promotorii lor erau condusi de principii sociale (E.Howard) sau estetice (Sitte si Unwin): comunitatea este mai importanta decit indivizii, conceptul cultural de oras este mai important decit notiunea materiala de oras si printr-o anume estetica urbana se poate stimula formareasimtului comunitar. Ca urmare, spatiul orasului are limite precise (dupa Howard, 3500058000 de locuitori), este ocupat intr-o maniera diferentiata, ceea ce constituie mijlocul de creere al varietatii. Spatiul este controlat si inchis, decupat in continuitatea de fond a edificiilor, conturind strazi, fundaturi sau close-uri, care constituie unitatile de vecinatate ale locuintelor, piete. Forma este mulata pe teren, nesimetrica si cu caracter romantic. Estetica joaca un rol fundamental, dar spre deosebire de progresisti care propun o estetica noua, de avangarda, culturalistii promoveaza una de factura nostalgica, inspirata din forme ale trecutului, capabila sa controleze spatiile urbane si sa favorizeze un anumit climat mental, total diferit de cel produs de estetica progresistilor. Se creaza astfel o ordine spatiala model (asa cum in viziunea progresista se creaza constructii model), care produce un climat mental linistitor, favorabil dezvoltarii relatiilor interpersonale. Aceasta ordine spatiala este inspirata din formele orasului trecut, din antichitate pina in Renastere, iar nostalgia merge pina la refuzul evolutiei conditiilor de munca sau a problemei circulatiei. Intr-un fel, se poate spune ca traduce anumite tendinte nevrotice rezultate din incapacitatea de adaptare la epoca industriala. Locuinta este individuala si preia tipologii traditionale (de exemplu, cottage-ul in orasele gradina engleze), este legata direct de spatiile verzi individuale si este grupata foarte nuantat si variat in jurul unor spatii cu caracter comunitar (mai ales close-uri, dar si strazi si piete). Howard a imaginat si o remarcabila operatie financiara, care urma sa duca la auto-finantare. Totusi, primele orase-gradina engleze, preconizate a adaposti o populatie saraca, au fost o reusita arhitecturala, dar din punct de vedere financiar nu si-au atins scopul,

-4-

LOCUIREA INTRE ARHITECTURA SI ORAS CURS AN III NOTE DE CURS TITULAR CURS: PROF.DR. ARH. ANA MARIA ZAHARIADE

locuitorii lor apartinind mai degraba micii burghezii. In continuare, legislatia britanica a suferit modificari in scopul de a stimula constructia de orase gradina. Miscarea a luat amploare si pe continent, daca nu prin preluarea modelului spatial, cel putin prin preluarea ideii si a fost folosita din plin pentru locuinta muncitoreasca, dar si pentru cartierele mai luxuoase.

-5-