DEFICIENTA DE AUZ

CUPRINS:

I. ISTORICUL DEFICIENTEI DE AUZ: 1. In lume: Literatura de specialitate consemneaz existenta unor preocupri foarte vechi fata de deficienii senzorial n general In lucrarea Despre simurile celor care simt, Aristotel afirma ca cine s-a nscut surd acela devine apoi mut. n Codicele lui Justinian se gsesc reflectate

atitudinile societatii fata de surzi si sunt stipulate drepturile pe are acetia le aveau. Spaniolul Pedro Ponce de Leon este primul care a folosit limbajul oral (vorbirea articulata) ca forma a demutizrii Juan Pablo Bonet, pe la 1600, a folosit alfabetul dactil pentru formarea comunicrii verbale, dar si limbajul scris, oral si mimico-gesticular. In secolele XIX si XX , specialitii rui aduc si ei o contribuie interesanta Dintre cei mai cunoscui, citam pe V.I. Flery, G.A. Gurtiev, A.F.Ostogradschi, A.I.Diacikov, LV. Zankov, s.a, care au contribuit la fundamentarea psihopedagogia a nvatamntului pentru copii cu deficiente de auz. Pentru nvarea limbii de ctre persoanele handicapate de auz, s-a aplicat o tehnica bazata pe imitaie , asemntoare cu principiul nvatarii vorbirii la copilul mic normal, cat si o tehnica similara cu formarea deprinderii de a comunica ntr-o limba strina Ambele tehnici au fost cunoscute sub numele de metoda naturala Avnd n vedere toate aceste demersuri, din punct de vedere metodologic, pentru nvarea limbii au fost structurate trei metode principale: 1) metode care folosesc, preponderent limbajul oral (metode orale); 2) metode are folosesc, preponderent, limbajul scris (metode scrise); 3) metode combinate (metode mixte), care fac apel si la mijloacele auxiliare (dactileme, labiolectura si mimico-gesticulaie). 2.In Romania: Este cunoscut faptul ca n surdopsihopedagogie aceste metode mai poarta denumirea si dup locul unde s-au dezvoltat, astfel, se remarca metodele : italiana, franceza, germana, austriaca, belgiana, etc. Foarte cunoscuta si apreciata este si metoda romneasca pentru demitizare preferata n multe scoli europene. n tara noastr, preocuprile pentru handiacapatii de auz exista de peste 100 de ani. Astfel, n 1893 ia fiina o instituie colara pe lng locuina Dr.Carol Davila, care devine apoi o secie a azilului Elena Doamna si, ulterior , a Institutului pentru surdomui de la Focani ( 1865 ) . Sunt informaii si cu privire la existenta unui institut particular, mult mai devreme n Dumbrveni ( 1828 ). n 1924, n Legea Invatamntului se stipuleaz ca n unele scoli vor funciona clase speciale pentru handicapati, n care vor preda absolveni sau titulari angajai prin concurs dup un stagiu preliminar de 2 ani n activitati cu diferite categorii de deficieni. n prezent, n tara noastr funcioneaz grdinie, scoli generale, scoli profesionale si tehnice pentru hipoacuzici si surzi. II. EVOLUTIA CUNOSTINTELOR DESPRE DEFICIENTA DE AUZ: 1. Terminologie: Temenii folosii att n tiina, ct si n limbajul obinuit, pentru a desemna persoanele cu tulburri de auz, sunt : surdo-mut, surdo-vorbitor, deficient de auz, disfuncional auditiv, hipoacuzic, handicapat de auz, asurzit. La nceput, s-a folosit termenul de surdomut, fcndu-se referire la persoanele care siau pierdut auzul nainte de nsuirea limbajului verbal (pn la 2-3 ani). Dar ulterior s-a contientizat faptul ca ntre surditate si muenie nu exista o legtura indestructibila. Termenul surdo-vorbitor se refera la deficientul de auz demutizat si la cel asurzit, care a reuit sa-si nsueasc vorbirea pn la pierderea auzului; hipoacuzicul este deficientul de auz cu reziduuri auditive, iar surditatea totala poarta denumirea de cofoza.

Surditatea este urmarea unui deficit organic instalat la nivelul unuia din segmentele aparatului auditiv, ce poate duce la mutitate, ca o consecina a surditii. De studierea acestui tip de deficienta si de gsirea unor metode si tehnici de recuperare si integrare sociala, compensare, instrucie si educaie se ocupa surdo-psihopedagogia sau psihopedagogia deficitului de auz ca ramuri ale tiinei defectologice. Surdo-psihopedagogia studiaz: - cauzele surditii, - prevenirea factorilor de risc - particularitile dezvoltrii psihice a persoanelor cu deficiente de auz; - constata si explica timpul si gradul surzeniei, n vederea interveniei (timpanoplastie), tehnice (protejare) si compensator-auditive ; - elaboreaz principiile ncadrrii n sistemul colar special si general, ct si n societate si n activitatea productiva; - studiaz particularitile vieii si activitii copilului cu deficienta de auz n familie, n mediul social si evideniaz importanta factorilor sociali si educativi n formarea personalitii lui; - studiaz si stabilete cauzele si consecinele imediate si ndeprtate ale pierderii auzului, - principiile si metodele generale si speciale de demutizare, n raport cu timpul disfunciei auditive ( surd, hipoacuzic, asurzit ), - metodologia recepiei vorbirii prin labiolectura a emiterii si corectrii vorbirii cu si fara ajutorul aparaturii electroacustice. III. CARACTERIZAREA GENERALA A HANDICAPUL DE AUZ: Oamenii au cinci simuri cu ajutorul crora experimenteaz lumea nconjurtoare, simurile fiind uneltele cu care nvm si comunicm. Cnd se nate, copilul are mintea deschis si pregtit pentru recepionarea informaiilor prin toate aceste simuri. Cu ct informaiile primite sunt mai numeroase, cu att copilul va putea nelege lumea nconjurtoare si se va integra mai bine n societate. Auzul este critic pentru dezvoltarea vorbirii si a limbajului n general. De aceea este foarte important ca pierderea de auz s fie descoperit ct mai devreme cu putin, ntruct o ntrziere n dezvoltarea vorbirii si a limbajului poate fi evitat dac exist o amplificare suficient a sunetelor. Handicapul de auz aparine unei categorii mai ample de handicapuri cele senzoriale (din care face parte si deficienta de vedere) si reprezint diminuarea sau pierderea total sau parial a auzului. Prin instalarea unui deficit auditiv, activitatea si relaiile individului cu lumea nconjurtoare sunt puternic perturbate. Atunci cnd handicapul de auz exist de la natere sau cnd apare de timpuriu (mica copilrie), dificultile n nsuirea limbajului de ctre copil sunt majore vorbim despre fenomenul mueniei care nsoete pierderea total a auzului. n cazul n care degradarea auzului se produce dup achiziia structurilor verbale si nu se intervine n sens recuperator, se instaleaz un proces de involuie la nivelul ntregii activiti psihice. Putem spune c, n timp ce pierderea auzului naintea vrstei de 2-3 ani are drept consecin mutitatea (copilul devenind surdomut), dispariia simului auditiv la civa ani dup nsuirea limbajului de ctre copil determin dificulti n meninerea nivelului atins, chiar regresii n plan verbal (din punct de vedere al vocabularului, al intensitii vocii sau al exprimrii gramaticale).

Efectele deficientei de auz sunt diferite deci n funcie de vrsta la care a aprut handicapul auditiv, de particularitile psihice ale individului, de mediul n care triete acesta, de atitudinea celor din jur etc. O ureche cu acuitate normal poate s suplineasc surditatea celeilalte. Din punct de vedere statistic, unul din zece oameni sufer, ntr-o msur mai mare sau mai mic, de tulburri ale auzului. Este foarte dificil de a defini dezvoltarea normal atunci cnd este vorba despre oameni. Fiecare individ se dezvolt n felul sau n ritmul su. Putem vorbi de repere generale n dezvoltarea auzului, dei este mai important de notat care este progresul natural al copilului prin diferitele stadii de dezvoltare dect s ne concentrm pe atingerea unui reper specific pentru o vrst specific. Fetusul uman posed un auz rudimentar nc din a 20-a sptmn de sarcin. Acest auz se va dezvolta si maturiza pe tot timpul sarcinii. Ftul este apt s aud sunete din exterior, dei aude mult mai bine sunetele de frecvent joas dect sunetele de frecvent nalt. ntre 04 luni copilul tresare la sunete brute si puternice si ndreapt privirea sau capul spre sursa sonor. ntre 3-6 luni devine interesat de diferite sunete. Experimenteaz auzul producnd sunete, aparent recunoscnd vocile familiare. La 6-12 luni gngurete si ncepe s neleag cuvinte simple cum ar fi mama si pa, fiind n stare s execute comenzi simple. ntre 12-18 luni gnguritul ncepe s se transforme n cuvinte, copilul putnd folosi n jur de 20 de cuvinte si nelegnd circa 50. La 2 ani poate vorbi n propoziii simple folosind un vocabular de aproximativ 200-300 de cuvinte. i place s i se citeasc si poate identifica si numi lucruri observate n imagini, pentru ca la 3-4 ani s foloseasc cuvinte si propoziii pentru a-si exprima propriile nevoi, ntrebri si sentimente. Vocabularul, pronunia si nelegerea cuvintelor se mbuntesc vizibil n aceast perioad. Atunci cnd exist o leziune la oricare dintre partile componente ale analizatorului auditiv, abilitile auditive ale copilului pot fi compromise. Numai cteva afeciuni ale sistemului auditiv pot fi tratate cu medicamente sau chirurgical, n timp ce majoritatea pot fi remediate cu ajutorul unei proteze auditive. Anumii factori pot influenta impactul pe care l are pierderea de auz asupra dezvoltrii copilului. Un copil care s-a nscut cu o pierdere de auz prezint o mai mare ntrziere n dezvoltarea vorbirii si a limbajului dect un copil al crui auz a fost afectat dup nsuirea limbajului. De asemenea gradul pierderii de auz are o important foarte mare. Cu ct pierderea de auz este mai mare, cu att dezvoltarea vorbirii si a limbajului va fi mai afectat. Este foarte important faptul ca pierderea de auz s fie diagnosticat si tratat ct mai devreme posibil. Exist date clare care arat c un copil cu o pierdere de auz i poate dezvolta vorbirea si limbajul similar unui copil cu auz normal, dac este protezat nainte de a mplini vrsta de 6 luni. IV. ETIOLOGIA SI CLASIFICAREA DEFICIENTELOR DE AUZ: 1. Clasificarea B.I.A.F (Biroul Internaional de Audiologie i Fonologie): Criteriul acestei clasificri l constituie pragul senzorial al auzului. Clasificarea B.I.A.F. cuprinde 5 categorii: a) Audiie normal - 0-20 dB: Poate auzi fr dificulti o conversaie. b) Deficit auditiv lejer. Hipoacuzie uoar - 20-40 dB: Cuvintele nu sunt identificate n ntregime. Poate auzi o conversaie dac nu este ndeprtat sau tears.

c) Deficit auditiv mediu. Hipoacuzie medie - 40-70 dB: Poate auzi conversaia numai de foarte aproape i cu dificulti. Confuzii ale vocalelor i consoanelor. Poate avea un retard sever al limbajului verbal. d) Deficit auditiv sever. Hipoacuzie sever - 70-90 dB: Numai vorbirea foarte puternic este perceput, de asemenea i zgomotele puternice, mai ales cele grave. e) Deficit auditiv profund. Hipoacuzie profund - >90 dB: Aude sunete foarte puternice dar care provoac i senzaii dureroase, vorbirea nu este perceput. 2. Clasificarea n funcie de cauza deficientei: O alt clasificare a surditii poate fi fcut dup criteriul cauzei care a dus la instalarea deficienei. Le enumerm pe scurt urmnd ca ele s fie tratate mai pe larg n continuare. Sunt cunoscute dou categorii principale de cauze ale surditii i implicit dou tipuri principale : a) Surditi ereditare: Numrul de afeciuni genetice asociate cu surditatea este estimat la 150 i n aproximativ jumtate din cazurile de surditate sunt implicai factori genetici. Exist trei modaliti de transmisie genetic i anume autozomal dominant, recesiv i transmiterea pe cromozomii de sex. Surditatea este uneori doar una din manifestrile ce alctuiesc un sindrom. Un exemplu de afeciune dominant este sindromul Waardenburg, care este incriminat n 2% din cazurile de surditate congenital la copii. Degenerative sau congenitale, pot lua mai multe forme: Tipul Siebenmann presupune lezarea capsulei osoase si leziuni secundare ale celulelor senzoriale sau ganglionale de la nivelul fibrelor nervoase ; Tipul Sheibe presupune atrofierea nicovalei prin lezarea senzoriala a canalului cohlear, a saculei, a organului lui Corti si a vascularizarii striate; Tipul Mondini - determinat de leziunea nucleului, dilaglionilor si a organului Corti, atrofia nervului cohlear si a ganglionilor, leziuni ale ultimelor spirale ale melcului ; Tipul de surditate genetica - ce se poate transmite de la unul sau de la ambii prini prin gene. b) Surditi dobndite - n funcie de momentul apariiei: Surditatile prenatale - mai ales cele embrionale, dar uneori si fetale. Pot fi cauzate de maladiile infecioase ale gravidei, virui ai rubeolei, oreionului, pojarului, hepatitei, paludismului matern, tulburri metabolice, endocrine (hipotiroidismul familial), diabetul, hemoragiile , infecii bacteriene si prin protozoare (tuberculoza, sifilisul, medicamentele tranchilizante (morfina, cocaina, heroina, marijuana, conterganul), cauze chimice si hormonale , cum sunt avortificientele (chinina, ergotina, apa de plumb), de asemenea: iradierea mamei cu raze X, n timpul sarcinii, alcoolismul, incompatibilitatea sangvina ntre mama si fetus. Surditati neonatale (perinatale) - produse prin leziuni anatomo-patologice n timpul naterii, hemoragii meningiene, incompatibilitatea sangvina, lezarea cohleara. Avem, de asemenea, anoxia (asfixia albastra ), cauzata de ne-oxigenarea fetusului n timpul travaliului, datorita rsucirii cordonului ombilical, toate acestea provocnd repercusiuni n dezvoltarea normala ulterioara a sistemului nervos. Traumatismele obstreticale pot si ele provoca hemoragii n urechea interna, icterul nuclear-bilirubinemia. Surditati postnatale - determinate de traumatisme cranio-cerebrale, boli infecioase (meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul, tusea convulsiva, oreionul, febra tifoida, etc.), otita, factori toxici (intoxicaiile), boli vasculare, subalimentaia cronica, 5

traumatismul sonor ( ntreprinderi zgomotoase ), cauze medicamentoase (streptomicina, neomicina, canamicina, gentamicina, trombomicina si chiar aspirina si chinina doze mari). La acestea se aduga si alte cauze cu efecte negative la nivelul urechii interne, medii sau externe. n cazul n care leziunea se afla n creier, surditatea este mult mai grava si poarta denumirea de surditate corticala. 3. Clasificare n funcie de spectrul de frecvene afectat: In urma acestui criteriu deosebim urmtoarele categorii de surditate: a) Monotonal, n care este afectat o singur frecven; b) Bitonal, n care sunt afectate dou frecvene; c) Politonal, cnd sunt afectate un numr mare de frecvene; d) Zonal, intereseaz o ntreag gam de frecvene, de exemplu sunt afectatetoate frecvenele nalte; e) Pantonal, cnd pierderea de auz afecteaz toate frecvenele auzului normal. Frecvenele mai joase de 16 Hz nu sunt audibile de urechea uman (inf rsunete) percepia lorfcndu-se vibratil. Frecvenele mai nalte de 18000 -20000 Hz nu se pot de asemenea percepe acustic (ultrasunete). Vocea uman corespunde unui spectru de frecvene de la 250 la 4000 Hz, cu maxim utilizare pentru limbaj n zona frecvenei de 500-3000 HZ. n zona 1000-2000 Hz este necesar o sensibilitate discriminativ foarte bun a sunetelor. Zona cuprins ntre 250-4000 Hz mai este denumit i zon focal de percepie a limbajului. La aceast zon de frecven pierderea auzului este cea mai grav, fiind urmat de incapacitatea perceperii limbajului. n general, la cei cu deficien de auz sever i profund cele mai puin afectate sunt sunetele joase, iar cele mai afectate sunt cele medii, care permit perceperea limbajului. 4. Clasificare dup criteriul posibilitii demutizrii: a) Deficit auditiv care mpiedic achiziia limbajului prin imitaie acustic-fonic dar care nu mpiedic achiziia timpurie a limbajului prin labiolectur, metode orale i compensatorii. b) Deficit auditiv care intervine la o vrst la care achiziia limbajului s-a realizat deja. c) Deficit auditiv care mpiedic dezvoltarea limbajului n aceleai limite de timp ca i copilul normal, implicnd ntrzieri de dezvoltare a limbajului. d) Deficit auditiv care provoac retard al limbajului i retard al capacitii de achiziie colar i de asemenea o adaptare slab la regimul colar. e) Deficit de auz care permite achiziia, conservarea i reproducerea limbajului vorbit dar care afecteaz zonele medii-nalte ale spectrului frecvenelor i determin deficiene de pronunare specifice: confundarea s cu z, g cu c, f cu v etc. 5. Clasificare n funcie de momentul apariiei surditii: a) Deficit auditiv care apare pn la 4-5 ani de via. b) Deficit auditiv care apare ntre 5-10 ani. c) Deficit auditiv care apare dup vrsta de 10 ani. 6. Clasificare n funcie de localizarea deficitului organic: a) Cauze la nivelul urechii externe: malformaii ale pavilionului urechii, absena pavilionului, obstrucia canalului conductor, excrescene osoase. b) Cauze la nivelul urechii medii, otite, mastoidite, corpi strini, leziuni sau malformaii ale osciorelor, otoscleroza.

c) Cauze la nivelul urechii interne: leziuni sau deformri ale labirintului osos sau membranos, ale canalelor semicirculare, ale utriculei sau saculei sau membranei tectoria, lezri ale organului Corti sau ale membranei bazilare. d) Leziuni ale traiectului nervului auditiv sau a zonei auditive din scoara cerebral. n cazul n care leziunea se afl n creier ea este profund i se mai numete surditate cortical. 7. Clasificare in functie de gradul (gravitatea) deficitului de auz identificm: - Hipoacuzia (diminuarea /degradarea auzului ntre 0-90 dB) poate avea, la rndul ei, grade diferite de gravitate: hipoacuzie usoar (pierdere de auz de 0-30 dB ), hipoacuzie medie (ntre 30-60 dB ) si hipoacuzie sever sau profund ( ntre 60- 90 dB ) - Surditatea sau cofoza (pierderea total a auzului peste 90 dB).. 7.1 Handicapul de auz parial (hipoacuzia): Afecteaz aproximativ 1% din populaie (persoanele cu o astfel de deficient fiind denumite n popor tari de ureche), fiind un serios handicap n viata de zi cu zi a individului, att n planul colarizrii, al exercitrii profesiei, ct si al relaionrii cu ceilali oameni. Termenul pierdere de auz sau hipoacuzie nu implic surditate total (cofoza). O persoan surd (cofotic) este incapabil de a procesa sau auzi sunete cu sau fr un aparat auditiv, n timp ce majoritatea hipoacuziilor sunt compensate cu mult succes folosind un aparat de auz. Muli oameni asociaz pierderea de auz cu mbtrnirea. ntr-adevr, majoritatea pierderilor de auz au legtur cu mbtrnirea, dar mai sunt multe alte cauze ale hipoacuziei. Aceste cauze pot fi ereditare, patologice (ca rezultat al unor boli), idiopatice (cu origine necunoscut). n mod obinuit, hipoacuzia este mprit n dou categorii: hipoacuzie de transmisie si hipoacuzie neurosenzorial, n funcie de locul afeciunii. Un copil poate avea o hipoacuzie mixt, ceea ce este, de fapt, o combinaie a celor dou. Cunoaterea tipului hipoacuziei este necesar pentru stabilirea tratamentului adecvat. a) Hipoacuzia de transmisie: Are ca rezultat reducerea nivelului sonor de la pavilion pn la urechea intern. Aceasta poate fi cauzat de blocarea cii de transmitere a sunetelor sau de unele leziuni ale structurilor anatomice (pavilion, conduct auditiv extern, ureche medie). Transmiterea sunetelor poate fi mpiedicat de unul sau mai muli factori, de exemplu, presiunea din urechea medie poate fi prea mare sau prea mic, ceea ce face ca timpanul s nu se mite liber, blocarea sau dislocarea articulaiilor oscioarelor din urechea medie care duce la inflexibilitatea acestora. Marea majoritate a hipoacuziilor de transmisie pot fi tratate medicamentos sau chirurgical. Dar nu ntotdeauna aceste proceduri pot restabili un auz normal. De aceea, persoanele cu hipoacuzii de transmisie pot beneficia cu succes de un aparat auditiv. Cele mai frecvente cauze ale hipoacuziilor de transmisie se regsesc n perioada copilriei: Dopul de cerumen: Acumularea de cerumen n conductul auditiv poate fi una dintre cauzele hipoacuziei de transmisie. Acesta trebuie ndeprtat de ctre un specialist atunci cnd a fost identificat drept cauz a pierderii de auz. ndeprtarea se face fr complicaii, dup care n mod normal auzul este n totalitate restabilit. Infeciile urechii medii (otit medie): Infecia urechii medii este o afeciune des ntlnit n special la copiii mici. O infecie acut este foarte dureroas si trebuie tratat imediat. Dac tratamentul nu este aplicat suficient de repede, poate aprea o fisur a timpanului. Un timpan sntos n mod normal se vindec singur nchiznd ruptura printr-o cicatrice. n orice caz, o acumulare de cicatrici la nivelul timpanului, ca urmare a mai multor episoade ale infeciei, poate cauza o hipoacuzie de transmisie 7

care va fi mult mai dificil de redresat. O infecie cronic, o alt form de otit, poate s nu fie dureroas, dar din aceast inflamaie poate rezulta o hipoacuzie de transmisie considerabil. O astfel de infecie, dac este ignorat pentru o perioad lung de timp, poate cauza complicaii grave cum ar fi apariia unei hipoacuzii neuro-senzoriale. b) Hipoacuzia neurosenzorial: Cele mai frecvente cauze ale hipoacuziei neuro senzoriale la copii sunt : Congenita: n acest caz copilul s-a nscut cu o pierdere de auz. O hipoacuzie congenital poate fi ereditar transmis de ctre unul dintre prini sau o rud mai ndeprtat. Poate fi consecina unor sindroame genetice (sindromul Down). Pe deasupra, acest tip de hipoacuzie poate aprea datorit unor factori agresivi care acioneaz n timpul sarcinii cum ar fi: alcoolul, drogurile, medicamentele, bolile contactate de ctre mam nainte sau n timpul sarcinii sau complicaii la natere. Trauma acustic: Expunerea continu si excesiv la sunete puternice sau expunerea scurt la un sunet de impact pot cauza o hipoacuzie neuro-senzorial (ex. artificii si pistoale). Infeciile: n cazuri grave de boli cum ar fi pojarul, oreionul, meningita sau tusea convulsiv (tusea mgreasc), pot aprea hipoacuzii neuro-senzoriale cu pierderi foarte mari. Hipoacuzia neurosenzorial este cauzat de leziuni la nivelul celulelor ciliate din urechea intern (cohlee) si/sau la nivelul fibrelor aferente ale nervului auditiv care duc impulsul de la urechea intern la creier. Acest tip de pierdere auditiv poate fi foarte rar reversibil prin medicamentaie sau prin proceduri chirurgicale. Hipoacuzia neurosenzorial este de cele mai multe ori compensat cu ajutorul unui aparat auditiv. c) Semnele hipoacuziei: Copiii cu o pierdere de auz adesea nva s compenseze acest neajuns fiind mult mai ateni la informaiile pe care le primesc pe alte ci, cum ar fi schimbarea intensitii luminii la nchiderea sau deschiderea unei ui, vibraiile podelei si micrile aerului. De aceea, rspunsurile lor pot prea normale fcnd ca pierderea de auz s fie dificil de depistat. Testarea auzului la copiii nou nscui, prin programul de screening al auzului, este cea mai bun cale de a detecta pierderea de auz nc de la natere. Atunci cnd nu exist program de screening, adesea prinii sunt cei care ncep s suspecteze o pierdere de auz. Exist o serie de manifestri care apar n comportamentul copilului care ar putea s indice dac exist la acesta probleme de auz. Fiecare copil se dezvolt ntr-un anume ritm de aceea nici unul dintre aceste semne nu poate indica sigur dac exist o problem, dar fiecare indic pierderea unei importante informaii auditive de ctre copil. d) Semnele pierderii de auz: - Nu tresare la sunete puternice. - Nu poate localiza sursa sonor, de exemplu ntoarce capul n direcia opus zgomotului. Copiii cu un auz normal de obicei ncearc s ntoarc capul pentru a localiza sursa de sunet chiar de la vrsta de cinci luni. - n general este nevoie de o amplificare a sunetelor atunci cnd: copilul st prea aproape de televizor, d volumul foarte mare, n mod frecvent ntreab ce? atunci cnd i se vorbete sau nu rspunde atunci cnd este chemat. - Dac i atinge frecvent urechile sau trage de ele, putem bnui c le simte nfundate sau c exist o infecie la nivelul acestora. - ncetarea sau modificarea gnguritului (acesta devenind mai strident, semnnd cu un ipt) n jurul vrstei de 6-8 luni.

- Lipsa rspunsului normal la sunete (de exemplu, nu rspunde la rostirea propriului nume dup vrsta de 6 luni). - Dac gnguritul nu evolueaz ctre sunete ale vorbirii care pot fi recunoscute sau cuvinte atunci cnd copilul se apropie de vrsta de 2 ani. - Lipsa rspunsului la comenzi simple cum ar fi adu mingea lui tticu atunci cnd are vrsta de aproape un an (mai puin atunci cnd comanda este nsoit de gestic). - Fuge de contactul cu ali copii sau devine agresiv. Aceasta indic frustrare cauzat de lipsa de nelegere ca urmare a pierderii de auz. - Frecvent nu nelege o adresare direct. 7.2 Handicapul de auz total (surditatea sau cofoza): const n slbirea/pierderea mai mult sau mai puin total a auzului. 8. Clasificarea n funcie de calea de transmisie afectat: a) Surditate de transmisie sau de conducere: sunt afectate cile de transmisie ale sunetului, n urechea medie i extern. Auz normal prin conducere osoas a sunetului; auz diminuat prin conducerea aerian a sunetului (diminuarea auzului la o intensitate de pn la 60-70 dB).Percepere mai buna pentru sunetele nalte decat pentru cele grave. Cauze: inflamaie sau corp strin care blocheaz canalul auditiv extern - la copil este ntlnit blocarea cu diverse obiecte, jucrii, nasturi, sau cu dop de cerumen. n majoritatea cazurilor obstrucia poate fi nlturat reinstalndu-se astfel auzul normal. n cazul n care membrana timpanului este afectat sau perforat un oarecare grad de tulburare a auzului va persista pn la vindecarea timpanului (de exemplu prin reconstrucie chirurgical). surditatea de transmisie la nivelul urechii medii poate fi urmarea unei rigiditi sau a unei ntreruperi n lanul de oscioare sau a acumulrii de lichid. Acest tip dispare tot prin tratament medical sau chirurgical. n osteoscleroz scria devine imobil pe fereastra oval, ca urmare vibraia se diminueaz. anomalii ale urechii medii - rezult n urma unor traumatisme sau a insuficientei dezvoltri a structurilor sale. Majoritatea afeciunilor ce conduc la surditate de transmisie sunt considerate de cauz mecanic, corectabile chirurgical. Acest tip de surditate, care poate fi prelungit sau fluctuant, este n general mai important pe frecvenele joase, fiind mai afectate vocalele i diftongii ai, eu, ou etc. dei poate fi uoar, surditatea de transmisie poate avea un efect semnificativ n dezvoltarea limbajului copilului i n progresele auditive. In coal, asemenea copii ntmpin dificulti n nelegerea mesajului, pot interpreta greit ntrebrile sau pot fi incapabili s-i exprime ideile. De asemenea, folosesc puin structuri sintactice precum timpurile verbelor, pluralul, i regulile de construire a propoziiilor. S-a mai constatat c aceti copii sunt mai retrai, mai puin ateni i nu sunt motivai. b) Surditatea de percepie (neurosenzorial): Auzul este diminuat att prin conducerea osoas ct i prin cea aerian. Nu se opereaz. Se protezeaz cu aparate speciale. Solicit o intens educaie ortofonic. Pierderea auzului poate depi 120 dB, perceperea sunetelor acute este defectuoas. Cei cu pierdere de auz moderat sunt caracterizai ca imaturi n vorbire, vocabular concepte lingvistice i sintax. Consoanele, n special cele finale, sunt omise. n limbajul expresiv folosesc cu predilecie propoziii simple i nu respect topica frazelor.

Surditatea de percepie este cauzat de afeciuni ale urechii interne, ale nervului auditiv sau ale cortexului auditiv. Cauzele ce genereaz surditatea de percepie sunt cele comune tuturor tipurilor de surditate. c) Surditatea de tip centrala sau mixta - prezint caracteristici att de tip de transmisie, curabile (protezabile) ct i de tip de percepie. Percepie nul pentru sunetele acute i redus pentru tonuri grave. Cauze: otospongioza, otita medie cronic, sechele operatorii, traumatism cranian, cretinism endemic, sifilis congenital, boli eredo-degenerative etc. V. TESTAREA SI DIAGNOSTICAREA HANDICAPULUI DE AUZ: 1. Testarea handicapului de auz: 1.1. Msurarea intensitii, scara decibelilor: Decibelul este cea mai mica unitate de msura convenionala a intensitii sunetului. Reprezint a 10-a parte dintr-un bel si corespunde, aproximativ , fonetului unei frunze de plop pe o vreme linitita. Frecventa este msurata n Hertzi. Omul poate sa aud o gama de frecvente de la 20-20.000 Hz. Hz-ul reprezint unitatea de msura n vibraii duble pe secunda. Cu ct ceva vibreaz mai repede, cu att frecventa va fi mai mare, implicit si nlimea. Tria depinde de nivelul de presiune a sunetului, care este msurata n dB. Date fiind toate acestea, este necesara msurarea auzului cu o ct mai mare precizie. Cercetrile audiometrice confirma faptul ca peste 90% dintre surzi poseda resturi de auz n diferite grade. Acestea sunt depistate prin aplicarea unor masuri si procedee tehnice, cum sunt : a) Acumetria fonica (testarea auzului cu ajutorul vocii): Este o metoda rapida si la ndemna pentru specialiti , ct si pentru prini. Vocea utilizata la examinare este cea optita, cea de comunicare obinuita sau cea de strigare. Tehnica examinrii: copilul este aezat pe un scaun cu spatele la examinator cu o ureche libera, iar cu cealalt astupata, ntr-o camera linitita si spaioasa de minim 6 m, marcata cu creta. Perceperea vocii obinuite ntre 8-6 m presupune auz normal ; ntre 6-4 m presupune o scdere uoara a auzului; ntre 4-1 m presiune o pierdere mijlocie a auzului; sub 1 m presupune o pierdere foarte mare a auzului. b) Acumetria instrumentala: Este o alta metoda ce se realizeaz prin examinarea cu diapazoane si servete la compararea audiiei pe cale osoasa cu audiia obinuita pe cale aeriana sau timpanica. Cele mai frecvente metode de control a audiiei cu ajutorul diapazoanelor sunt : - proba Schwabach prin plasarea diapazonului pe mastoida se compara durata percepiei auditive a examinatorului ( presupus cu auzul normal ) cu cea a examinatului ; - testul lui Rinne, cu ajutorul cruia se poate realiza verificarea separata a fiecrei urechi, odat cu blocarea urechii opuse. Diapazonul, n vibraie, se aplica pe apofiza mastoida si n cazul n care sunetul nu este perceput se apropie de meantul auditiv. Cnd surditatea este localizata la urechea medie, subiectul nu aude sunetul, daca este ndeprtat de os, iar daca auzul este normal, sunetul poate fi auzit un timp si dup ncetarea percepiei osoase. - testul lui Weber se bazeaz pe faptul ca persoanele normale percep tonul diapazonului ce este aplicat pe frunte. Cnd diapazonul este aplicat pe linia mediana a frunii unui handicapat cu surditate unilaterala a urechii medii, sunetul diapazonului va fi perceput mai puternic n urechea bolnava, iar atunci cnd surditatea este provocata de afectarea labirintului sau a nervului auditiv unilateral, sunetul este auzit n urechea normala.

10

c) Audiometria tonala si vocala: Este o metoda avansata de msurare a auzului pe toate frecventele, cu ajutorul unui aparat radio-electric (audiometrul). Ea are o mare precizie , si pe baza ei se alctuiete audiograma. Se msoar fiecare ureche n mod separat si se noteaz, convenional, urechea dreapta cu un cercule de culoare roie, iar cea stnga , cu un X de culoare albastra. 2. Diagnosticarea handicapului de auz: Este important s se fac distincie ntre copilul hipoacuzic si cel deficient mintal, afazic sau cu tulburri de caracter (care si ei pot s nu vorbeasc, dar din alte cauze). Depistarea si diagnosticarea handicapului de auz ct mai de timpuriu faciliteaz luarea unor msuri medicale si psihopedagogice adecvate si necesare pentru a asigura o dezvoltare apropiat de normal si pentru organizarea activitii de formare a comunicrii, a exersrii cognitiei. Disfuncia auditiv poate fi depistat nc din primul an de la natere, printr-o serie de mijloace empirice, dar si tiinifice. Pentru copiii mici se iau n considerare reaciile de rspuns la diferite sunete depistate prin observaie de prini, rude, educatori care se manifest prin tresrire, micri ale ochilor sau ale unor segmente ale corpului n direcia sursei de zgomot, prin nelegerea si rspunsul la vorbire, indicarea unor obiecte numite de ctre adult etc. n jurul vrstei de 3 ani se pot utiliza unele teste de auz, cum sunt testul lui Weber, testul lui Rinner si testul lui Schwabach. Aceste teste sunt menite s diferenieze surdittile de percepie de cele de transmisie si ajut totodat, la depistarea unor forme de cofoz mixt, folosind ca instrument de lucru diapazonul. Testul lui Weber se bazeaz pe faptul c persoanele normale percep tonul diapazon ce este aplicat pe frunte. Cnd diapazonul este aplicat pe linia median a frunii unui handicapat care sufer de o surditate unilateral a urechii medii, sunetul diapazonului va fi perceput n urechea bolnav, iar n condiiile cnd surditatea este provocat de afectarea labirintului sau anervului auditiv unilateral, sunetul este auzit n urechea normal. Cu ajutorul testului Rinner se poate realiza verificarea separat a fiecrei urechi odat cu blocarea urechii opuse. Pentru aceasta, diapazonul n vibraie se aplic pe apofiza mastoid si, n cazul cnd sunetul nu este perceput, diapazonul se apropie de meantul auditiv. Cnd surditatea este localizat la urechea medie, subiectul nu aude sunetul dac este ndeprtat de os, iar dac auzul este normal, sunetul poate fi auzit un timp si dup ncetarea percepiei osoase. Testul lui Schwabach contribuie att la verificarea conductibilitii osoase, ct si a celei aeriene. Procedeul const n raportarea unor caliti ale auzului subiectului testat la cele ale examinatorului. Astfel, cnd subiectul nu mai aude sunetul prin conductibilitatea osoas, diapazonul se aplic pe apofiza mastoid a examinatorului, iar cnd nu aude sunetul prin conductibilitatea aerian, diapazonul este plasat n apropierea urechii examinatorului. Pentru ambele forme ale testrii se marcheaz timpul n care examinatorul continu s aud sunetul dup ce subiectul nu-l mai aude, timp ce se constituie ca parametru al pierderii auzului. Toate cele trei teste pun n evident faptul c afectarea urechii medii duce numai la disfuncionalitatea aerian, n timp ce surditatea determinat de leziuni ale urechii interne sau ale cilor auditive determin afeciuni att n transmiterea sunetului prin intermediul oaselor craniului, ct si prin aer. Comportamentele si activitatea psihic a handicapatului de auz se manifest si n funcie de gradul pierderii auzului, dar fr a neglija alte caracteristici, cum sunt cele legate de vrsta la care intervine afeciunea, potenialul psihic, condiiile mediului socio-cultural n care triete etc. Aceste aspecte au la baz n primul rnd, modul n care subiectul se poate 11

relaiona prin comunicare cu cei din jur. Dac, n hipoacuzia uoar si n cea medie, realizarea contactului cu cei din jur se face printr-o sporire a audiiei si printr-o apropiere relativ fat de sursa de emisie, n hipoacuzia sever ncep s apar dificulti ce pot fi relativ estompate prin utilizarea protezelor, iar n cofoz se impune o demutizare precoce. Copiii de orice vrst, chiar si cei nou-nscui, pot face teste de auz. Exist o mare varietate de metode disponibile de testare a auzului care vor fi alese n funcie de vrsta si maturitatea copilului. Testele de auz nu vor fi traumatizante pentru copil. n unele ri testele de auz sunt o rutin n cadrul sistemul pediatric. 3. Alte teste utilizate pentru diagnoza defectului de auz, n afara celor enuntate anterior sunt: Anamneza, care urmrete obinerea a ct mai multor informaii posibile de natur s determine cauza pierderii auditive, efectele si complicaiile aprute. ntrebrile pot fi referitoare la familie, la mediul n care s-a dezvoltat copilul, la bolile pe care le-a avut, la felul cum a decurs sarcina si multe altele. Otoscopia: Otoscopul este un instrument care emite lumina, special creat pentru vizualizarea clar a conductului auditiv si a timpanulul. Cu ajutorul acestui instrument se pot observa posibilele anomalii anatomice ale urechii care contribuie la pierderea de auz. Otoemisiunile acustice. Acest test care detecteaz pierderea de auz fr a fi necesar participarea activ a copilului este foarte rapid si sigur si se poate face si n centrele neonatale la cteva zile de la naterea copilului. El msoar activitatea celulelor ciliate din urechea intern ca urmare a stimulrii lor acustice si se realizeaz atunci cnd copilul este foarte linitit sau doarme. Potenialele evocate auditive. Cu ajutorul acestui test se msoar undele (impulsurile) aprute n creier n urma stimulrii sonore. De asemenea, acest test se realizeaz fr participarea activ a copilului. Durata lui este mai mare dect n cazul otoemisiunilor, dar informaiile obinute pot fi utilizate n cazul n care copilul are nevoie de un aparat auditiv. Impedana acustic. Acest test nregistreaz micrile timpanului ca urmare a schimbrii de presiune din urechea medie. Msurarea mobilitii timpanului si a presiunii din urechea medie poate oferi informaii despre integritatea urechii medii. Acest test este foarte util n determinarea cauzei hipoacuziei copilului si este testul care va determina alegerea diagnosticului n cazul infeciilor urechii medii. Cu ajutorul imitanei se poate nregistra si pragul reflexului acustic care apare ca urmare a sunetelor puternice. Acest reflex are ca efect o ncordare a timpanului si este o protecie natural mpotriva sunetelor puternice. n cazul n care nu este obinut un reflex acustic sau este obinut la intensiti foarte mari, acesta este un semnal de alarm c o structur a aparatului auditiv este afectat. Testul se realizeaz foarte rapid si nu necesit participare activ a copilului. VI. CARACTERISTICILE HANDICAPATII DE AUZ : FUNCTIILOR SI PROCESELOR PSIHICE LA

Deficienta de auz afecteaz ntr-o msur mai mare sau mai mic (n funcie de gradul pierderii auzului) toate palierele vieii psihice a individului, att din punct de vedere cantitativ, ct si calitativ. Se tie c, prin ea nsi, disfuncia auditiv nu are efect determinant asupra dezvoltrii psihice; totui ea duce la instalarea mutitii, care stopeaz dezvoltarea limbajului si restrnge activitatea psihic de ansamblu. Unele forme ale handicapului de auz pot determina si o ntrziere intelectual, cauzat de modificarea raportului dintre gndire si limbaj. 1. Gndirea: 12

Gndirea deficientului de auz se evideniaz prin concetism, rigiditate, ablonism, ngustime si inerie, deosebindu-se astfel de gndirea persoanei auzitoare care este predominant verbal. C. Pufan (1982) arata ca surdul ne-demutizat poseda o gndire obiectiva n imagini si un limbaj mimico-gesticular, dar acestea se desfasoara n anumite limite, ca urmare a faptului ca ei opereaz cu imagini generalizate, iar analiza, sinteza, comparaia, abstractizarea si generalizarea, realizate preponderent prin vizualizare, duc la o serie de caracteristici legate de concretism, rigiditate, ablonism, ngustime si inerie n desfurarea activitii de gndire. Comparativ cu gndirea auzitorului, cea a surdomutului are un coninut concret neevoluat, iar abstractizarea este prea puin accesibila acestor forme de gndire. Abstractizarea va deveni, treptat, accesibila n procesul gndirii naional-verbale, care evolueaz odat cu demutizarea. n procesul demutizrii, deficientul de auz trece treptat de la limbajul gestual la cel verbal si de la gndirea n imagini la cea noional verbala. n felul acesta, informaiile senzoriale se completeaz cu cele intelectuale, n care se vehiculeaz proprietati de cauzalitate si esenializare ale obiectului. Pentru a ajunge ntr-un asemenea stadiu, gndirea handicapatului de auz trece prin faze diferite. Ca urmare a dezvoltrii gndirii si limbajului, se produc influente pozitive la nivelul ntregii activitati psihice, odat cu restructurarea personalitii si comportamentului subiectului pe direcia organizrii, ordonrii nsuirilor de personalitate si de ierarhizare si adaptare a aciunilor la situaiile date. 2. Reprezentarea: La surd, reprezentarea este un analog al noiunii, dar nu si un echivalent total al ei. Prin specificul ei, imaginea generalizata asigura coninutul reflectrii senzoriale si senzorialmotrice, n cazul de fata avnd o ncrctura evident vizual - motrica. Treapta senzoriala a cunoaterii (senzaii si percepii ) poarta pecetea limbajului mimico-gesticular si a imaginilor generalizate, adic a reprezentrilor pe plan operaional. 3. Memoria: Memoria are, aproximativ, aceleai caracteristici cu ale normalului auzitor n sfera afectiva si motorie. Memoria cognitiv verbala se dezvolta mai lent n procesul demutizrii n timp ce memoria vizual motrica si afectiva este mai bine dezvoltata. 4. Imaginaia: Imaginaia la surd, consta n capacitatea de crea reprezentri noi, pe baza ideilor, senzaiilor, percepiilor acumulate anterior cu o evidenta specificitate vizual-motorie. 5. Limbajul si afectivitatea: La copiii surzi din natere, nsuirea comunicrii verbale este blocat, la fel si achiziia de experiene sociale, fapt ce limiteaz dezvoltarea capacitilor intelectuale, a gndirii si a personalitii copilului. Pe fondul surditii contractate (dobndite) dup achiziionarea limbajului, apare diminuarea capacitilor intelectuale ale copilului, dac nu se intervine compensator n mod sistematic si organizat n direcia stimulrii proceselor psihice. Chiar si n hipoacuzie pot aprea fenomene de regres sau de stagnare, n lipsa unor factori stimulatori pentru comunicare. Limbajul handicapailor de auz este puternic influenat de deficienta senzorial existent, fiind afectate n planul vorbirii modul de exprimare si calitatea discursului, neexistnd feedback-ul sonor de corecie sau fiind diminuat. Limbajul oral al deficientului de

13

auz este, aadar, deficitar pe linia exprimrii (nearmonioase), a intonaiei (strident sau monoton), a ritmului, a calitii articulrii, fapt ce perturb inteligibilitatea vorbirii. Avnd n vedere c hipoacuzicii au posibilitatea de a percepe unele sunete si cuvinte, vocabularul lor se dezvolt mai rapid dect cel al surzilor, astfel c ei ajung s foloseasc tot mai corect exprimarea prin cuvinte si propoziii, s neleag mesajele verbale recepionate si s se fac nelei de interlocutori. Limbajul handicapatului de auz total (surd) este bazal non-verbal mimico-gestual, centrat pe utilizarea gesturilor ca mijloace de comunicare, codificnd n ele cuvinte, expresii, stri, propoziii. Acest tip de limbaj presupune reprezentarea gndurilor, ideilor prin imagini n aciune. Gesturile folosite de copilul surd pot fi naturale (ce imit o aciune sau o caracteristic existent n realitate), artificiale (fiind simbol sintez a unei idei), indicatoare (ex.: gestul de a arta spre ceva), evocatoare (ex.: deget la ureche) etc., ntre gesturi si mimic existnd o concordant puternic. Limbajul surdului ajunge s capete un caracter bilingv, odat cu parcurgerea procesului de demutizare, cnd se face trecerea la nsuirea limbajului verbal sonor (oral). Exista o relaie strnsa ntre limbajul oral si limbajul semnelor, de evoluia cruia depinde funcionalitatea dezvoltrii comunicrii si integrrii subiectului n societatea auzitorilor. Limbajul semnelor i lipsesc pe surzi de posibilitatea inseriei sociale. Prin nvarea limbajului gestual de timpuriu, se tinde spre trecerea directa de la limbajul semnelor la scriere, fara a se utiliza, ca baza de nvare, vorbirea orala. Specialistul francez J. Lillo (1986) este de prere ca bilingvismul pragmatic al limbajului semnelor si al celui oral (cuvntul) trebuie sa fie introdus paralel n educai precoce a deficienilor de auz. Astfel, trebuie sa se asigure nc din educaia timpurie o comunicare eficace a copilului cu anturajul sau. Se apreciaz ca nivelul global al limbajului oral si al celui scris, ca si al lecturii, este foarte sczut n cadrul celor care folosesc, preponderent, metoda orala. Prin urmare, folosirea metodei orale, pure, chiar n educaia timpurie, nseamn a lipsi copilul de o comunicare reala, atta timp ct limbajul oral nu este bine instalat. Pentru stimularea limbajului oral , este indicat sa se asigure plasarea copilui n mediul vorbitor, nc din cree si va continua paralel cu grdinia si coala speciala ; introducerea n forme de educaie auditiva ; educarea lecturii labiale si stimularea perceperii vizuale ; introducerea limbajului semnelor n educaia precoce , pentru facilitatea afirmrii expresiei afective , sesizarea fara efort a informaiei, inseria sociala, dezvoltarea psihica generala, etc. Dar trebuie precizat ca exagerarea la folosirea limbajului gesturilor poate deveni un obstacol pentru nvarea limbajului oral. 6. Personalitatea deficienilor de auz poart amprenta handicapului existent, dei si aici vorbim de diferene comportamentale. Astfel, sunt copii deficieni de auz (mai muli ca numr), timizi, nencreztori, dependeni de anturaj, anxioi, negativiti, cu team crescut de eec, lipsii de iniiativ, fr interese, cu fric de respingere, aa cum exist si deficieni de auz sociabili, degajai, optimiti. VII. RECUPERAREA SI INTEGRAREA DEFICIENTILOR DE AUZ: Odat cu asigurarea condiiilor de demutizare pentru surdomut si de stimulare a comunicrii verbale pentru hipoacuzici se pun bazele formrii gndirii noional-verbale si se faciliteaz dobndirea de experiene, de cunotine, de cultur, imprimnd caracter informativ si formativ activitii cu handicapaii de auz. Pentru realizarea acestor deziderate, scolii si cadrelor didactice le revine sarcina de a folosi o metodologie specific pentru formarea comunicrii verbale si crearea posibilitilor

14

de nvare a limbajului. O asemenea metodologie vizeaz formarea comunicrii verbale, care trebuie s porneasc de la ideea c procesul de nvare se va baza pe mimico-gesticulaie, labiolectur si, ntr-o oarecare msur, pe dactileme. Dar la hipoacuzici si la surdomuii n curs de demutizare, forma principal de nvare trebuie s alterneze, n funcie de structura clasei de elevi nvarea intelectual si nvarea efectiv. n acelai timp, nvarea motric si nvarea moral vor nsoi ntregul proces educativ, dat fiind necesitatea formrii unor deprinderi de abilitare psiho-motric si a elaborrii unor habitudini psihocomportamentale. De asemenea, trebuie s se aib n vedere, la surdomutul n curs de demutizare, c metodologia nvrii comunicrii, bazat pe utilizarea exclusiv a limbajului mimico-gesticular, dactil etc., orict de perfecionate ar fi acestea, nu pot asigura exprimarea nuanat, complex si precis a ntregului complex al gndirii, ceea ce presupune si dezvoltarea limbajului verbal prin intermediul cruia se realizeaz inter-relaionarea de tip uman si stimularea cognitiei. Dificulti si limitri rezult si din faptul c limbajul gestual presupune transmiterea simultan a semnelor, n timp ce semnalele sonore se produc succesiv, ceea ce faciliteaz o mai bun discriminare a fenomenelor si cuvintelor. Prin demutizarea surdomutului si dezvoltarea vorbirii hipoacuzicului, vocabularul se mbogete continuu si se perfecioneaz pronunia, astfel nct cuvintele nvate nlocuiesc, tot mai frecvent, exprimarea prin gesturi. Cu toate acestea, handicapul de auz va influenta si n continuare modul de exprimare si calitatea vorbirii subiectului. n aceste condiii, vorbirea handicapailor de auz se menine deficitar pe linia exprimrii, a intonaiei, a ritmului, a calitii articulaiei, ceea ce afecteaz inteligibilitatea vorbirii. Avnd n vedere faptul c hipoacuzicii au posibilitatea de a percepe unele sunete si cuvinte, vocabularul lor se dezvolt mai rapid si se ajunge la folosirea tot mai corect a nelegerii prin cuvinte si propoziii. Procesul de nsuire a structurilor verbale, ca si automatizarea lor sunt dependente de structura fonetic a cuvintelor, de utilizarea acestora ct mai frecvent n diverse activiti, de gradul de accesibilitate a cuvintelor, de felul n care educatorul tie s le lege de coninutul corect pentru a facilita la elevi surprinderea semnificaiei lor. Activitatea de nvare a limbajului att n grdini, ct si n coala special trebuie s se bazeze pe o metodologie specific, care s permit realizarea legturii dintre cuvinte, imaginile labio-vizuale si semnificaia verbal, pentru a se putea ajunge la elaborarea de stereotipii dinamice, prin intermediul crora, receptarea succesiunii de imagini labiobucale a sunetelor vizibile s determine declanarea articulaiei si s fac posibil nelegerea comunicrii. Cnd se atinge stadiul de trecere de la limbajului mimico-gestual la cel verbal, la surdomutul n curs de demutizare se creeaz condiii pe plan mintal, pentru trecerea de la gndirea n imagini la gndirea noional-conceptual. n aceste condiii, cuvntul stimuleaz nu numai dezvoltarea gndirii, dar si a celorlalte procese psihice. n acest caz, noiunea devine integrator al treptei senzoriale si logice, deoarece cu ajutorul cuvntului ce o exprim, se acumuleaz experien si se vehiculeaz informaia necesar desfurrii operaiilor gndirii: abstractizarea, generalizarea etc. Ca urmare, schemele operaionale se perfecioneaz n raport de parcurgerea etapelor caracteristice gndirii si limbajului ce se modific calitativ si cantitativ n procesul demutizrii. Handicapaii de auz care nu beneficiaz de demutizare au tendina de a se izola de auzitori, ceea ce duce la ntreinerea unor relaii interumane restrnse, cu efecte negative pe linia integrrii sociale si profesionale. Prin izolare se instaleaz o serie de caracteristici n care copilul handicapat devine timid, dependent, nencreztor n forele proprii, anxios, negativist, lipsit de iniiativ, nemotivat pentru activiti. n raport ns de cantitatea si calitatea procesului recuperativ, asemenea neajunsuri pot fi depite si se pot asigura condiii normale pentru socializare si profesionalizare. Activitatea organizat de nvare imprim relaiei

15

dintre cognitiv si afectiv un astfel de curs nct copilul i formeaz comportamentele ce au la baz motivaii asimilate prin nelegere si contientizare. De aici si trirea mai puin dramatic a deficientei de care sufer. n acest context, activitatea recuperativ-compensatorie contribuie la reabilitarea social a handicapailor de auz. Obiectivele generale ale interveniei recuperatorii n deficienta de auz total sunt: realizarea demutizrii; conservarea si dezvoltarea limbajului verbal la deficienii care au dobndit surditatea dup ce au asimilat limbajul. 1. Metodologia demutizrii si organizarea unitatilor speciale: Demutizarea presupune trecerea de la limbajul mimico-gesticular la cel verbal. Limbajul mimico-gesticular presupune un ansamblu de gesturi prin care se codific cuvinte, litere si stri de spirit. Fazele demutizrii sunt: a) obinuirea copilului de a vorbi prin obiecte, cu indicarea lor; b) nsuirea noiunilor concrete; c) nsuirea celorlalte noiuni Demutizarea mai nseamn si nvarea labio-lecturii, adic citirea cuvintelor, a frazelor de pe buzele interlocutorului. Dup C. Pufan, demutizarea se produce astfel: 1) etapa premergtoare demutizrii cu predominanta gndirii si limbajului concret; 2) etapa de nceput a demutizrii gndirea si limbajul se realizeaz pe baza imaginaiei si parial pe baz de cuvinte; 3) etapa demutizrii concrete predominanta gndirii si a limbajului pe baz de cuvinte si parial pe baz de imagini; 4) etapa demutizrii realizate cnd gndirea si limbajul au aceleai posibiliti la auzitor. n procesul educaional al copiilor cu deficiente de auz se utilizeaz anumite forme de comunicare: 1. Comunicarea verbal oral, scris (are la baz un vocabular dirijat de reguli gramaticale si se bazeaz si pe labiolectur suport important de nelegere). 2. Comunicarea mimico-gestual (este cea mai la ndemn form de comunicare, de multe ori, folosit ntr-o manier stereotip si de auzitor). 3. Comunicarea cu ajutorul dactilemelor (are la baz un sistem de semne manuale care nlocuiesc literele din limbajul verbal si respect anumite reguli gramaticale n ceea ce privete topica formulrii limbajului). 4. Comunicarea bilingv (comunicare verbal + comunicare mimico-gestual, comunicare verbal + comunicare cu dactileme). 5. Comunicare total (presupune folosirea tuturor tipurilor de comunicare, n ideea de a se completa reciproc si de a ajuta la corecta nelegere a mesajului). . n tara noastr, organizarea unitatilor speciale se bazeaz pe gradul pierderii auzului sau pe forma deficientei. n afara grdinielor, copii cu o pierdere pariala a auzului (hipoacuzici) beneficiaz, ca si cei cu surdomutitate, de scoli speciale. n colile pentru hipoacuzici, metodologia instructiva este aproximativ asemntoare cu cea pentru auzitori. n colile pentru surdo-mui, centrarea se face pe procesul demutizrii, pentru a transforma copilul surdo-mut n surdo-vorbitor. n ambele cazuri, dinamica procesului instructiv educativ se realizeaz de la simplu la complex, de la subiectiv la obiectiv, de la prelogic la logic, de la concret la abstract, lundu-se n considerare factorii dezvoltrii psihice, de cultura si educaie, de experiena si invitare, de potenial restant si de perspectiva a dezvoltrii intelectuale. Integrarea copilului n activitatea colara si trecerea sa printr-un program de recuperare se bazeaz pe evaluarea si diagnosticul capacitailor sale pentru a putea ajunge la o apreciere corecta a evoluiei probabile ( prognoza ). Aici psihodiagnoza are rolul de a

16

diferenia tulburrile organice de cele funcionale, de a stabili rolul factorilor socioculturali si familiali n raport cu cei ereditari, de a depista ali factori etiologici si de a estima nivelul handicapului. De asemenea, trebuie sa adapteze metodologia specifica compensativrecuperatorie ce cuprinde nvarea si educarea la acest nivel al handicapului. Demutizarea presupune nsuirea celor trei laturi ale limbajului : 1) latura fonetica (articularea fonemelor si a structurilor fonetice specifice fiecrei limbi); 2) lexicul; 3) structura gramaticala. Deficienii de auz i nsuesc cele trei aspecte ale limbajului n mod dirijat, prin colaborarea strnsa dintre familie, specialist, grdinia, coala. Demutizarea presupune, din partea specialistului, cunotine din domeniul ortofonic (fonetic ), psiholingvistic, gramatical, acustic si surdo-didactic. 2. Protezarea deficientilor de auz: Proteza auditiv se utilizeaz gradat ca interval de utilizare, prima dat doar o jumtate de or, apoi o or ntreag etc. nainte de a se pune proteza trebuie s se tie c folosirea ei poate determina reacii negative de genul: refuzul organismului de a primi acest corp strin sau starea de disconfort trit de copilul care se vede c arat altfel. Folosirea protezelor auditive are un caracter compensator si contribuie la nsuirea comunicrii verbale. Aceasta aparatura i ajuta pe hipoacuzici si face posibila colarizarea mpreuna ci auzitorii. Protezarea este eficace, mai ales, hipoacuziile uoare si mijlocii, si ridica o serie de probleme n handicapul auditiv sever sau la surzii cu resturi auditive. Referitor la vrsta optima pentru protezare , unii autori susin ideea ca protezarea trebuie fcuta ct mai de timpuriu att pentru obinuirea copilului cu proteza, ct si pentru facilitatea achiziiei limbajului, iar alii sunt de prere ca protezarea trebuie fcuta cu precauie si la vrste mai mari, motivnd ca proteza, uneori, duce la deteriorarea resturilor auditive. Dupa criteriul amplificarii, protezele se pot mpartii : a) cu amplificare lineara, ce sporesc nivelul audiiei cu 30-40 dB pe toate frecventele ; b) cu amplificare selectiva, ce amplifica numai frecventele care sunt necesare audibilitii ; c) prin compresie, cu ajutorul crora se difereniaz si selecteaz frecventele utile de cele inutile. Amplificarea sunetelor este cheia ctre comunicarea copilului cu lumea nconjurtoare. Pentru a oferi stimularea auditiv de care are nevoie copilul este indicat ca protezarea auditiv s se realizeze imediat dup punerea unui diagnostic. Bineneles c un aparat auditiv nu va face ca pierderea de auz s dispar ci va amplifica sunetele prea slabe pentru a fi auzite de copil. Exist dou forme de amplificare: a) Proteza auditiv: Folosirea unei proteze auditive i permite copilului hipoacuzic s-si foloseasc auzul pe care l posed, optimiznd perceperea sunetelor. Protezele auditive realizeaz amplificarea si procesarea semnalelor sonore astfel nct s ofere o prezentare a sunetelor aa cum se regsesc ele n natur. b) Implantul cohlear: Este un dispozitiv miniatural care permite copiilor cu hipoacuzii profunde s recepioneze sunete. Dispozitivul are ca principal component o serie de electrozi, care implantati n cohlee (ureche intern) vor genera impulsuri electrice stimulatoare pentru nervul auditiv care va transmite aceast informaie centrului auditiv din creier. Implantul cohlear se recomand n cazul copiilor cu hipoacuzie profund bilateral (la ambele urechi) care ar primi prea puine beneficii de la un aparat auditiv. Implantul cohlear se realizeaz foarte rar la copiii mai mici de 18 luni. De altfel, candidaii pentru implant sunt selecionai foarte riguros.

17

Reglarea aparatelor n cazul copiilor mai ales copiii foarte mici este o adevrat provocare pentru audio-protezist. Dezvoltarea fizic, maturizarea psihic si gradul de dezvoltare al limbajului implic posedarea unui grad mare de flexibilitate n ceea ce privete procedurile si echipamentul. Se poate crede c alegerea unui aparat este ireversibil si de aceea trebuie fcut cu foarte mult grij, dar, contrar prerilor preconcepute, reglarea unui aparat este un proces foarte flexibil si adaptabil. Datorit evoluiei tehnologiei, la ora actual exist o mare varietate de aparate disponibile, ceea ce poate face ca alegerea s par foarte dificil. Alegerea aparatului se face strict n funcie de caracteristica unic a hipoacuziei fiecrui copil n parte. Audio-protezistul va informa asupra elementelor pro si contra ale unui aparat auditiv propus sau ales. VIII. CONSECINTELE PIERDERII AUZULUI ASUPRA DEZVOLTARII SOCIALE A COPILULUI DEFICIENT DE AUZ: Auzul, pe lng funciile de orientare n spaiu i funcia de alert, de depistare a pericolelor permite achiziionarea limbajului oral i implicit a celui scris i intern. Astfel principala consecin a lipsei auzului este ne-achiziia spontan a limbajului i deci mutitatea. Prezena mutitii determin toate celelalte consecine de gradul II" ale pierderii auzului: 1. In sfera relaional i social: Incapacitatea de relaionare a prinilor cu copilul prin mijloace accesibile acestuia (mimic, pantomimic) determin o retragere n sine, o izolare uneori i la un deficit de relaionare. Incapacitatea de a se juca cu ceilali copii, lipsa jocurilor cu importanta lor funcie simbolic i a sentimentului de apartenen la grup; se ajunge la lipsa spiritului de cooperare i chiar de competiie. Poate dezvolta o inhibiie fa de auzitori i o autoizolare, o respingere a societii auzitorilor. Se limiteaz la participarea la viaa social a comunitii surzilor i se realizeaz multe cstorii ntre surzi. Nestpnirea limbajului oral duce la lipsa independenei sociale depinznd de o alt persoan pentru situaiile care necesit comunicare: doctor, taxe, primrie. Greutate n gsirea unui loc de munc, limitarea sferei de opiuni profesionale. Limitarea accesului la cultur, nu citesc, nu neleg televiziunea, nu pot asculta muzic. Viziunea asupra lumii este destui de restrns, trind mai mult n realitatea concret, nenelegnd frumuseea idealizrilor. Aa cum afirm I. Stanic surzii sunt persoane subculturale. 2. In viaa familial: Decepia prinilor de a avea un copil surd care nu poate s se ridice la nivelul expectanelor lor, duce la rceal afectiv din partea acestora sau chiar la respingere. Superprotecia din partea prinilor care nu-l las s-i dezvolte independena i personalitatea proprie. Incapacitatea de a se nelege, de a comunica cu propriul copil duce n timp la stabilirea unei indiferene a acestora. Atitudine normal privind propriul copil, de dragoste, nelegere i sprijin. IX. SCOALA SI ROLUL EI IN RECUPERAREA DEFICIENTEI DE AUZ: Profesorii copilului deficient au un rol critic n gsirea drumului acestuia n viat. Copiii cu hipoacuzii severe de obicei urmeaz scoli speciale. Atunci cnd este posibil, prinii

18

prefer o scoal normal mai degrab dect o scoal special pentru copii hipoacuzici. n cazul n care copilul nva la o scoal normal este necesar ca profesorul s fie specializat pentru nevoile unui copil hipoacuzic. Pregtirea unui copil cu hipoacuzie este o adevrat provocare. Este un proces complex care implic ncercri grele si posibile erori la nceput pn ce cea mai bun strategie este stabilit. Strategia final o combinaie a tipurilor de amplificare, a metodelor de comunicare si a metodelor de nvat si de antrenament va fi cea care i va oferi copilului cu deficient cel mai bun sunet si cele mai bune oportuniti de comunicare si nvare. Pe scurt, scopul este mbuntirea calitii vieii, iar cu resursele si tehnologia disponibile n zilele noastre ne putem atepta la rezultate foarte bune. A fi profesor la o clas de deficieni de auz nseamn a fi mediator ntre ei i lumea nconjurtoare, iar a fi mediator n astfel de situaii nseamn a fi creativ. Comunicarea cu copilul deficient de auz presupune folosirea comunicrii totale, utilizarea tuturor mijloacelor comunicative pentru a trimite un mesaj, pentru ca acesta s fie neles: limbajul verbal, limbajul mimico-gestual, limbajul dactil, mimica, gesticulaia, pantomimica, expresivitatea facial. In comunicarea cu copilul deficient de auz profesorul ideal trebuie s tie c mimicogesticulaia are un rol foarte important, i anume: ea poate nlocui cuvntul (prin gesturi cvasi-lingvistice, de exemplu da, la revedere); l poate completa (gesturi de indicare a unor obiecte, de ilustrare a unor situaii, expresiile faciale); l poate acompania (gesturi paraverbale care dau ritm discursului). Pentru copilul deficient de auz mimico-gesticulaia joac un rol fundamental n comunicare, fr aportul ei nu poate percepe din ceea ce vrea s-i comunice interlocutorul dect imaginea labial a cuvntului i expresiile feei. De asemenea este important ca profesorul sa tina cont de urmatoarele: - Trebuie s i se vad faa - Trebuie s i se vad ochii - Trebuie s se poat s i se citeasc de pe buze - Trebuie ca vorbirea s fie natural - Vocea - trebuie s fie normal Avnd n vedere specificul nvmntului pentru deficieni de auz se pot stabili obiective ce pot fi exprimate specific dup cum urmeaz: Cunoaterea vorbirii orale i scrise, i aplicarea ei n situaii concrete, astfel nct toi elevii s poat stabili reiai verbale n vederea satisfacerii principalelor trebuine i nevoi personale. Dezvoltarea capacitii de receptare a mesajelor orale prin labiolectur. Formarea deprinderilor de comunicare verbal n mediul imediat nconjurtor (familie, coal, societate). Cunoaterea componentelor principale ale limbii (fonetic, lexical, gramatical). Cunoaterea structurilor verbale pe baz de imitaie, dup model, n situaii concret-situative pentru asigurarea coninutului semantic al comunicrii. X. IMPORTANTA LIMBAJULUI MIMICO-GESTUAL PENTRU COMUNICAREA DINTRE SURZI: Limbajul mimico-gestual trebuie tratat n legtur cu funcia semiotic, cu geneza simbolului la copil, cu evoluia limbajului intern sau cu problema psihologic a semnificaiei n general. Funcia semiotic e ea nsi o structur si are o genez proprie. Se consider c funcia semiotic e alctuit din cinci conduite semiotice ce apar oarecum spontan, la copilul

19

normal n al doilea an de viat: imitaia amnat, jocul simbolic, imaginea grafic, imaginea mintal si evocarea verbal. La copilul handicapat de auz se constituie o a asea conduit semiotic limbajul mimico-gestual care tinde s compenseze conduita de evocare verbal. S-a observat o insuficient a limbajului gestual n comparaie cu cel verbal. Limbajul verbal are un grad nalt de convenionalitate fat de coninutul realitii pe care o denumete; gestul ns este strns legat de concret. Comunicarea prin gesturi este fat n fat, percepndu-se vizual gestul si toate micrile mimice si expresive. Gesticulaia are o mai mare libertate de expresie, este mai puin limitat de organizarea gramatical puternic structurat. Acelai volum de informaie poate fi transportat n aproximativ acelai volum de timp convenional, cu ambele forme de limbaj. Totui, execuia gesturilor necesit mai mult timp n medie dect n cazul emiterii verbale a cuvintelor. n precizarea naturii raportului dintre gesturi si cuvinte un rol mare l joac contextul n care se petrec evenimentele. n ansamblu, limbajul gestual d impresia unei limbi abreviate mai extins sub unele aspecte (bogie de idei comunicate printr-un gest de ex.) si mai redus n altele, n raport cu limba sonor, el constituind baza de pornire pentru recuperarea deficientului de auz.

Fig. 1: Alfabetul limbii romane in dactileme 20

BIBLIOGRAFIE: Neveanu P. P. Dictionar de psihologie Ed. Albatros, 1978, Bucuresti. Avramescu M.D. Defectologie si logopedie editia a III-a, Ed. Fundatiei Romaniei de Maine, 2007, Bucuresti. Verza E. Psihopedagogie speciala Ed. Didactica si Pedagogica, 1999, Bucuresti. Verza E. Defectologie si logopedie Ed. Credis, 2007, Bucuresti. Dragan L., Vacarescu A. Elemente de surdodidactica Ed. Orizonturi Universitare, 2002, Timisoara. Anca M. D. Psihologia deficientilor de auz Presa Universitara Clujeana, 2006, Cluj-Napoca. Anca M. D. Examinarea si evaluarea functiei auditive Presa Universitara Clujeana, 2000, Cluj-Napoca. Dragutoiu I. Limbajul mimico-gestual Ed. ProHumanitate, 1992, Sibiu. Paunescu C. Comunicarea prin limbaj la copiii cu audiomutitate 1973, Bucuresti. Stanica C. P. Elemente de psihopedagogie a deficientilor de auz 1994 Stanica I., Ungur E., Benescu C. Probleme metodice de tehnica vorbirii si labiolectura Ed. Didactica si Pedagogica, 1983, Bucuresti. Pufan Probleme de surdopsihologie Ed. Didactica si Pedagogica, 1982, Bucuresti. Caraiman M. Metodologia procesului demutizarii Ed. Didactica si Pedagogica, 1982, Bucuresti. Manolache C. Surdomutitatea Ed. Medicala, 1980, Bucuresti.

SITE-URI: www.wikipedia.org www.dexonline.ro

21