1

TITLUL I
TEORIA GENERALA A PROCEDURII PLANGERII PREALABILE
CAPITOLUL 1

CONSIDERATII GENERALE 1.1. PROCESUL PENAL - CADRUL LEGAL DE APLICARE A NORMELOR DREPTULUI PENAL

1.1.1. NormeIe dreptului procesual penal - cadrul Iegal de aplicare a normeIor dreptului penaI.
Lupta impotriva fenomenului infractional implica si actiunea de combatere a acestor manifestari antisociale prin tragerea Ia raspundere a acelora care au comis incalcari ale normelor legii penale, tragerea Ia raspundere penala a celor care au comis infractiuni, severitatea sanctiunilor aplicate acestora impun ca recurgerea Ia calea represiunii sa fie cu atentie si cu suficiente garantii reglementata1, aceasta realizandu-se prin
1 V.DONGOROZ, S. KAHANE, G. ANTONIU, C. BULAI, N. ILIESCU, R. STANOIU
Explicatii teoretice ale Codului de procedura penal roman, partea generala,

instituirea unui intreg ansamblu de drept procesual penal. Obiectul de reglementare a normelor dreptului procesual penal il constituie procesul penal, ca activitate judiciara prin care se realizeaza aplicarea legii celor care se fac vinovati de incaIcarea normelor de incriminare. Procesul penal constituie deci cadrul legal in care se realizeaza aplicarea normelor dreptului penal, cadrul legal de combatere a fenomenului infractional devenit realitate sociala. Procesul penal are in vedere apararea ordinii de drept, apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia, prevenirea infractiunilor, precum si educarea cetatenilor in spiritul respectarii legilor.

1.1.2. Oficialitatea procesului penal. Exceptii de Ia principiul oficialitatii.

In vederea realizarii scopului procesului penal, legea de procedura penala romana, asemenea tuturor Iegislatiilor moderne, impune desfasurarea din oficiu a activitatii judiciare de catre organele de urmarire penala si instantele de judecata, ca obligatiile de serviciu, din proprie initiativa, independent de vointa persoanelor interesate in cauza si chiar peste vointa acestora, indiferent daca, prin infractiunea comisa, au fost vatamate interesele colectivitatii sau si cele ale unei persoane fizice. Adoptarea principiului oficialitatii de legislatia procesual penala in vigoare (art.2 alin.2 C.pr.pen.) a impus o reglementare corespunzatoare a activitatii judiciare desfasurate de organele de urmarire penala si de instantele de judecata. Astfel, organele de urmarire penala se sesizeaza din oficiu despre savarsirea unor infractiuni (art.221 C.pr.pen.); din oficiu, vor incepe si efectua
vol. I, Editura Academiei, Bucuresti, 1970, pag. 9

urmarirea penala (art.228, 232 C.pr.pen.); din oficiu procurorul va lua masurile procesuale necesare tragerii Ia raspundere penala a invinuitului sau inculpatului si va dispune trimiterea in judecata (art.235 alin.2, art.236, 262 C.pr.pen.); prima instanta de judecata legal sesizata va proceda, din oficiu, Ia judecarea si solutionarea cauzei (art.313, 321, 345 C.pr.pen.); In sfarsit, din oficiu, se va proceda Ia punerea in executare a hotararilor penale definitive (art. 418 C.pr.pen.)2 . In ceea ce priveste intinderea cerintelor principiului oficialitatii in legislatiile procesual penale pot fi adoptate doua sisteme: unul care vizeaza un efect absolut3 aI principiului oficialitatii, fara a cunoaste vreo derogare, astfel incat inceperea si desfasurarea activititii judiciare in cauzele penale va constitui o obligatie pentru organele judiciare, fara ca acestora sa Ii se opuna vreun considerent care tine de aprecierea unor organe ale statului, unor persoane etc; un al doilea sistem care admite posibilitatea unor derogari de Ia principiul oficialitatii, respectiv atenuarea acestuia cu unele elemente de disponibilitate in cazuri limitativ prevazute. Principiul oficialitatii este inscris in Codul de procedura penala in vigoare, in urmatoarea formulare: "actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu" (art.2 alin.2 C.pr.pen.). Continuand insa formularea, "afara de cazul cand legea dispune astfel", codul face parte din categoria legislatiilor procesual penale care au admis ca principiul oficialitatii trebuie sa cunoasca unele limitari, instituind in acest
2 GR. GR. THEODORU
Drept procesual penal roman, Parte generala, vol. I, lasi, 1971, pag. 27

3 I. TANOVICEANU. Examinand istoria procesului penal, care, alaturi de sesizarea din

oficiu, a cunoscut si sesizarea partii vatamate, mentioneaza situatia Frantei, unde, odata cu infiintarea Ministerului Pubic si existand investirea din oficiu, se intelege ca a trebuit sa dispara dreptul de acuzare a particularilor si, mai tarziu, chiar acela al partii vatamate. Prin ordonantele legale, in Franta acuzarea este oprita patricularilor, chiar pentru injuria lor si a lor sai.

sens, prin dispozitii speciale, unele exceptii. Explicatia acestor limitari este data uneori de consideratiuni care tin de necesitatea protejarii anumitor persoane, in sensul ca victimele sa nu mai fie expuse unui prejudiciu moral mai mare, unei vatamari in plus a personalitatii lor, ca urmare a inceperii si desfasurarii publice a procesului penal; pot fi avute in vedere si consideratiuni care tin de abilitatea data anumitor organe ale statului de a aprecia oportunitatea declansarii activitatii judiciare penale in unele genuri de cazuri, sau in legatura cu unele categorii de persoane. Pot fi avute in vedere unele din acele situatii in care exista imunitate de jurisdictie. S-a aratat in literatura de specialitate ca "principiul oficialitatii este suprimat complet sau aproape in intregime in cazul cand legea conditioneaza desfasurarea procesului penal de existenta a unei plangeri prealabile facute de partea vatamata 4 . Este adevarat ca in cazul infractiunilor pentru care se cere plangerea prealabila in vederea inceperii urmaririi penale, exprimarea vointei persoanei vatamate constituie actul indispensabil declansarii si continuarii, de catre organele judiciare, a urmaririi penale si a judecatii. Partea vatamata nu mai are insa posibilitatea de a dirija in mod decisiv, prin acte procesuale de dispozitie, cursul procesului penal. Apreciem deci ca oficialitatea procesului penal, in cazul infractiunilor pentru care se cere plangerea prealabila a persoanei vatamate, nu este inlocuita cu caracterul disponibil al actiunii penale, ci prezinta elemente limitate de disponibilitate5 .

4 N. VOLONCIU
Drept procesual penal, Bucuresti, 1972. pag. 66

5 N. VOLONCIU
Op. cit., Ioc. cit.

1.1.3. PIangerea prealabila si infractiuniIe pentru care este necesara.

Legea penala prevede, prin dispozitiile sale, un numar oarecum important de infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare Ia plangerea prealabila a persoanei vatamate. Acestea sunt prevazute in Codul penal in vigoare si in legi speciale si dispozitii penale. Daca astfel de infractiuni sunt comise pe teritoriul Romaniei, sunt aplicabile normele de procedura penala din tara noastra; daca infractiunile sunt comise in afara teritoriului tarii si Ii se poate aplica legea romana, potrivit principiului universalitatii (art.6 C.pen.), ele nu pot fi urmarite si judecate, daca potrivit legii penale de Ia locul savarsirii este necesara plangerea prealabila din partea persoanei vatamate, iar aceasta nu a fost facuta (art.6, alin.ultim C.pen.).

1.1.4. Plangerea prealabila. Retragera plangerii prealabile. Impacarea partilor. lertarea.

Prin Codul penal si Codul de procedura penala, legiuitorul a dat o reglementare unitara institutiei plangerii prealabile si pozitiei partii vatamate in procesul penal, In sensul ca de vointa persoanei vatamate depinde inceperea si desfasurarea activitatii judiciare, partea vatamata putand sa-si retraga plangerea prealabila sau sa se impace cu inculpatul. In ceea ce priveste retragerea plangerii prealabile, legea penala ia atribuit aceleasi efecte ca si lipsei plangerii prealabile (art.131 alin.2 C.pen.). Examinand aceste doua cauze de inlaturare a raspunderii penale, In raport cu art.13 C.pr.pen., consideram ca in

cazul retragerii plangerii prealabile nu se mai poate vorbi de un drept exclusiv si absolut al partii vatamate de a dispune, in ceea ce priveste desfasurarea activitatii judiciare, deoarece, chiar daca a intervenit cauza de inlaturare a raspunderii penale prevazuta de art.131 alin.2 C.pen., procesul penal poate continua, Ia cererea invinuitului sau inculpatului, in vederea aflarii adevarului si corectei solutionari a cauzei. Dreptul persoanei vatamate de asi retrage plangerea prealabila este supus cenzurii invinuitului sau inculpatului. Spre deosebire de retragerea plangerii prealabile, care poate fi facuta in cazul tuturor infractiunilor pentru care este necesara o astfel de plangere, impacarea partilor produce efecte doar Ia acele infractiuni Ia care legea penala ingaduie aceasta. Impacarea, spre deosebire de retragerea plangerii prealabile, apare ca un act bilateral intre partea vatamata si invinuit sau inculpat, astfel incat partea vatamata este oarecum ingradita in posibilitatea de a influenta desfasurarea procesului penal. Astfel de manifestari de vointa ale partii pot intervenii pana Ia ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare a inculpatului. Cu titlu de exceptie, partea vatamata poate cere neexecutarea unei hotarari judecatoresti sau incetarea executarii incepute, in cazul infractiunii de adulter (art.304 alin.3 C.pen.). Este vorba de iertarea intervenita din partea sotului nevinovat, act unilateral care isi produce efectele chiar daca sotul condamnat pentru adulter nu ar accepta o astfel de situatie.

1.2. LOCUL PLANGERII PREALABILE IN DIFERITELE SISTEME PROCESUAL-PENALE

Reglementarile referitoare Ia procesul penal si Ia

procedura lui au cunoscut in decursul evolutiei legislatiilor penale si procesual penale trei etape esentiale, retinandu-se sistemele acuzatorial, inchizitorial si mixt au functionat in decursul timpului si in diferite tari, uneori cumulativ6 . In procesul penal acuzatorial, interventia statului era limitata Ia rolul de arbitru intre partile litigante, ele fiind reprezentate de un singur organ -magistratul - a carui putere se rezuma Ia simplul exercitiu al functiei jurisdictionaIe, adica Ia elaborarea si pronuntarea hotararilor. Initiativa care determina urmarirea infractiunii apartinea unui individ - persoana vatamata sau un alt cetatean, chiar fara a avea o calitate oficiala. In cadrul acestui sistem, initiativa persoanei vatamate juca rolul esential in urmarirea infractiunii care aducea atingere intereselor sale, astfel incat, de sesizarea acesteia era conditionata inceperea activitatii de judecata. Sistemul acuzatorial s-a dovedit a fi ineficient fata de necesitatea unei mai mari represiuni in raport cu cresterea criminalitatii, ca si pe considerentul ca ar favoriza razbunarea, in contextul sporirii puterii monarhului absolut. Cu timpul s-a trecut Ia procedura penala extraordinara, in care se facea din oficiu, acuzarea privata nemaifiind posibila. Aceasta devine sistemul de drept comun in Franta secolelor XVI XVII si este cunoscut sub numele de procedura extraordinara", fiind aplicabila tuturor crimelor, pana in anul 1789. Mai este cunoscut si sub denumirea de sistem inchizitorial, deoarece s-a dezvoltat initial in dreptul canonic, Ia tribunalele ecleziastice, in urmarirea ereticilor si a marilor criminali7 . Procesul penal mixt este creat de legislatia franceza,
DONGOROZ,.a. Op. cit. Vol. I. pag.20 si urm. 7 I. TANOVICEANU, V. DONGOROZ Tratat de drept si procedura penala, vol. IV, pag. 72 si urm.
6V

incepand din anul 1891 si a fost adoptat cu timpul in toate Iegiuirile din tarile europene. Acest sistem este format din elemente preluate de Ia sistemele acuzatorial si inchizitorial si cu o pondere diferita, in raport de fiecare legislatie penala. In cadrul acestui sistem, acuzarea este initiata si sustinuta de un organ specializat (denumit in multe legislatii Ministerul Public); se admite in paralel si posibilitatea initierii si sustinerii acuzarii de catre persoana vatamata, alaturi de Ministerul Public sau singura. Acesta este sistemul in cadrul caruia plangerea prealabila a persoanei vatamate devine una dintre institutiile importante ale legislatiei penale si procesual penale. 1.3. NATURA JURIDICA A PLANGERII PREALABILE 1.3.1. Fundamentul social juridic al plangerii prealabile Activitatea procesual penala are ca scop tragerea Ia raspundere penala a celor care au comis infractiuni; in vederea acestui obiectiv, organele judiciare actioneaza din oficiu. In unele cauze in care s-a produs o vatamare a unei persoane fizice, in mod inevitabil procesul penal desfasurat in conditii legale de publicitate aduce in discutie o serie de considerente care tin de situatia persoanei vatamate, persoana care inainte sau pe parcursul desfasfasurarii activitatii judiciare poate avea pozitii si interese diferite, in functie de calitatea faptuitorului si de prejudiciul adus prin infractiune. Considerente care tin de raportul victima-infractor, contextul Ia care se poate ajunge ca urmare a declansarii urmaririi penale sau a judecatii, ori in urma condamnarii faptuitorului, pot fi determinante in influentarea hotirarii persoanei vatamate, de a participa sau nu in

cadrul procesului penal . Astfel de consideratiuni sociale si psihologice, ca si altele de politica penala, au stat in atentia Iegiuitorului atunci cand, reglementand plangerea prealabila, au adus o limitare principiului oficialitatii procesului penal9 . In literatura juridica s-a facut sublinierea ca legea penala a impus necesitatea plangerii prealabile, in primul rand pentru acele infractiuni care prezinta un grad mai redus de pericol social10 . In unele situatii, chiar daca faptele prezinta un grad sporit de pericol social, Iegiuitorul a lasat Ia aprecierea persoanei vatamate daca este sau nu cazul sa faca plangere prealabila, fiind vorba de infractiuni care vizeaza in mod direct persoana celui vatamat, viata Iui intima sau demnitatea (de exemplu: infractiunea de viol comisa in conditiile art.197 alin.1; violarea secretului profesional; violarea de domiciliu).
8

1.3.2. Plangerea prealablila institutie a dreptului penal si procesual penal

Dispozitii referitoare Ia institutia plangerii prealabile sunt cuprinse atat in Codul penal cat si in Codul de procedura penala.
8
I. OANCEA "Drept penal, parte generala, pag. 477 si urm. 9 0 expunere detaliata a principalelor considerente pentru admiterea sau respingerea institutiei plangerii prealabile in C. TURAI - "Plangerea prealabila, pag. 159 si urm. 0 V. DONGOROZ ; s.a. 1 Op. cit. Vol. II, pag. 384 N. VOLONICU Op. cit., pag. 66 T. VASILIU, G. ANTONIU "Codul penal comentat si adnotat, patrea generala, pag. 652 GR. GR. THEODORU, LUCIA MOLDOVAN Drept procesual penal, pag. 224

10

Codul penal cuprinde dispozitii referitoare Ia aceasta institutie in titlul VIII al partii generale, intitulat Cauzele care inlatura raspunderea penala sau consecintele condamnarii" (art.131, 132), iar Codul de procedura penala, prin dispozitiile art. 279-286, instituie regulile procedurale de urmat in cazul infractiunilor pentru care punerea in miscare a actiunii penale se face Ia plangerea prealabila a persoanei vatamate. Caracterul de institutie a dreptului penal al plangerii prealabile rezulta si din efectul im rem" al acesteia, reglementat in art.131, alin.3 si 4. Astfel, fapta care a adus vatamarea mai multor persoane atrage raspunderea penala chiar daca plangerea s-a facut ori se mentine numai de catre una dintre ele (indivizibilitatea activa). De asemenea, fapta atrage raspunderea penala a tuturor participantilor Ia comiterea ei, chiar daca plangerea prealabila s-a facut ori se mentine numai cu privire Ia unul dintre ei (indivizibilitatea pasiva). De vointa persoanei vatamate poate depinde doar declansarea activitatii procesuale prin care se realizeaza tragerea Ia raspundere penala fata de cel care a comis fapta. Plangerea prealabila este deci un element de existenta caruia este conditionata incidenta raspunderii penale numai pentru faptele pentru care legera penala cere plangerea prealabila, in vederea punerii in miscare a actiunii penale. Lipsa plangerii prealabile, retragerea plangerii facute si impacarea partilor au acelasi caracter mixt, de drept penal si de drept procesual penal, ca si plangerea prealabila11 , deci si ele constituie cauze de inlaturare a raspunderii penale pentru infractiunile Ia care sunt prevazute (drept penal), dar, in acelasi timp, ele constituie si cauze de impiedicare atat a pornirii si continuarii procesului penal cat si a punerii in miscare si exercitarii actiunii penale (drept procesual penal).
11 T. VASILIU, G. ANTONIU
Op. cit., pag. 653

11

Concluzionam deci ca plangerea prealabila constituie o conditie pentru aplicarea sanctiunii prevazute de legea penala. Sub aspectul dreptului procesual penal este unanim admisa teza ca plangerea prealabila reprezinta o conditie de procedibilitate12 . Acest caracter procesual al plangerii prealabile este privit in legatura cu inceperea si desfasurarea procesului penal, cat si in legatura cu punerea in miscare si exercitarea actiunii penale. Inceperea si desfasurarea activitatii procesual penale este conditionata de sesizarea organelor judiciare in modurile si conditiile impuse de legea de procedura penala (art. 221,283 C.pr.pen.). Alaturi de celelalte moduri de sesizare, plangerea prealabila constituie un mod special de sesizare a organelor judidare13 . Din sanctiunea procesuala a nulitatii absolute in caz de nerespectare a prevederilor referitoare Ia sesizarea instantei (art. 197 alin.2 si 3 C.pr.pen.) rezulta ca legea de procedura penala acorda aceeasi valoare juridica sesizarii speciale facute prin plangere prealabila ca si sesizarii facute prin rechizitoriu. Plangerea prealabila, ca act de sesizare, se deosebeste de celelalte acte de sesizare obisnuita a organelor de urmirire penala (denunt, plangere, sesizare din oficiu) prin caracterul ei necesar si indispensabil, de conditie pentru pornirea procesului penal, ca si prin caracterul exclusiv, plangerea prealabila fiind
12 MATEI BASARAB
Drept procesual penal pag. 261 VA8ILIU }.a. Op. cit. pag. 652-653 NARCIS GIURGEU Cauzele de nulitae in procesul penal, pag. 239 I. GORGANEANU Actiunea penala, pag. 174 13 V. R~MUREANU Competenta penala a organelor judiciare, Editura stiintifica si Encilopedica, Bucuresti, pag.54

12

singurul mod de sesizare penala valabila pentru pornirea procesului penal in cazul anumitor infractiuni, aceasta neputand avea loc daca s-a produs o sesizare obisnuita14 . PIangerea prealabila trebuie privita si in legatura cu actiunea penala. Pentru anumite infractiuni expres prevazute, legea penala conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale, lipsa acesteia constituind o cauza de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penale si exercitarea acesteia, in sensul ca o astfel de plangere, odata facuta, sa nu fi fost retrasa ori partile sa nu se fi impacat. Asadar, plangerea prealabila constituie o conditie pentru punerea in miscare a actiunii penale in cazul infractiunilor pentru care legea penala impune o astfel de cerinta. In legatura cu punerea in miscare a actiunii penale, poate fi adusa in discutie si problema daca plangerea prealabila constituie actul de inculpare Ia care face referire art. 9, aIin. 2 C.pr.pen. O prima opinie15 evidentiaza caracterul de conditie sub care organul competent poate proceda Ia punerea in miscare a actiunii penale, deci plangerea prealabila nu este un act care contine dispozitia de punere in miscare a actiunii penale. Motivarea consta in afirmarea ca titular al actiunii penale a statului si a persoanei vatamate. O a doua opinie recunoste plangerii prealabile si calitatea de act de inculpare Ia care face referire art. 9, alin.2 C.pr.prn. aceasta deoarece, conform unei decizii a fostului Tribunal Suprem, hotararea de a introduce plangerea prealabila si deci de a pune in miscare actiunea penala in cazurile in care legea cere o astfel de plangere, trebuie sa apartina persoanei
14 V. DONGOROZ
Explicatii teoretice, vol II, pag. 965

V.DONGOROZ Ibidem, pag. 64

5

13

vatamate 6 . In legatura cu aspectele procesuale care-si au temeiul in introducerea de catre persoana vatamata a plangerii prealabile Ia organele judiciare competente, se poate discuta si chestiunea dobindirii calitatii de parte vatamata de catre persoana care a formulat plangerea, in conditiile in care a suferit o vatamare flzica, morala sau materiala, prin una din infractiunile pentru care legea penala cere plangere prealabila. De regula, pentru a dobandi calitatea de parte vatamata in proces, este necesar ca persoana fizica avand aceasta vocatie sa-si manifeste vointa in acest sens. In cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu trebuie ca persoana vatamata sa faca o declaratie expresa adresata organului de urmarire penala sau instantei de judecata, prin care sa arate ca doreste sa ia parte Ia procesul penal, ca parte vatamata. In ceea ce priveste infractiunile pentru care legea penala cere plangere prealabila, se considera ca persoana vatamata, sesizind organul judiciar competent cu o plangere prealabila si a manifestat si dorinta de a participa in procesul penal ca parte vatamata, cu toate drepturile si obligatiile procesuale ce decurg din aceasta calitate.
1

1.3.3. Elemente de diferentiere intre plangerea prealabila si plangrea reglementata de art. 222 C.pr.pen.
Organele de urmarire penala iau Ia cunostinta despre comiterea unor infractiuni prin mijlocirea modurilor de sesizare prevazute de lege: plangere; denunt; sesizare din oficiu (art.221 C.pr.pen.).
16 Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1973, pag. 39

14

Plangerea (art.222 C.pr.pen.) este definita ca fiind incunostiintarea facuta de o persoana fizica sau persoana juridica dintre cele previzute Ia art.145 C.pen. careia i s-au cauzat vatamari prin infractiune. Art.222 C.pr.pen. are in vedere modalitatea simpla de sesizare a organelor judiciare pentru comiterea unei infractiuni. Spre deosebire de plangerea reglementata in art.222 C.pr.pen., plangerea prealabila constituie un mod special de sesizare a organelor judiciare competente, de catre persoana vatamata, numai in legatura cu infractiunile pentru care legea penala prevede si actiunea penali se pune in miscare Ia plangerea prealabila a persoanei vatamate. In lipsa acesteia, organele judiciare nu se pot sesiza din oficiu ca urmare a unui denunt, cum se poate intampla in cazul plangerii prevazute in art.222 C.pr.pen. Fata de reglementarea data plangerii prealabile prin dispozitiile art.131,132 C.pen. aceasta fiind considerata o conditie de pedepsibilitate a infractorului, putem spune ci plangerea prealabila constituie nu numai un mod special de sesizare a organelor judiciare, ci si o conditie speciala in cazurile prevazute de lege pentru tragerea Ia raspundere penala a celor care au savarsit infractiunea si totodata pentru inceperea urmaririi penale17 . Plangerea prealabila poate fi facuta numai de persoane fizice, nu si de persoane juridice, ca si in cazul plangerii reglementate de art.222 C.pr.pen., fapt care rezulta din chiar enumerarea infractiunilor pentru care ea este necesara, infractiuni care lezeaza doar valori sociale privitoare Ia persoana
1
GR. GR. THEODORU, LUCIA MOLDOVAN Op. cit.. pag. 206 I. GORG~NEANU Op. cit.. pag. 173-174
7

15

fizica. Plangerea prealabila poate fi facuta numai personal de catre persoana care a suferit vatamarea fizica, morala sau materiala, nefiind admisa posibilitatea ca vreunul dintre substituitii procesuali aratati Ia art.222. alin.5 C.pr.pen. sa faca plangerea prealabila asa cum acest text prevede pentru plangerea simpla.

CAPITOLUL

CONDITII CERUTE PENTRU INTRODUCEREA PLANGERII PREALABILE

16

2.1. CONDITII CERUTE PENTRU CA PLANGEREA PERSOANEI VATAMATE SA CAPETE CARACTER DE PLANGERE PREALABILA

2.1.1. Infractiunea comisa sa faca parte din acelea pentru care legea penala cere plangere prealabila
Infractiunile pentru care este necesara plangerea prealabila in vederea inceperii urmaririi penale si a punerii in miscare a actiunii penale sunt prevazute in mod expres de Codul penal si de legile speciale cu dispozitii penale. Legea fiind aceea care determina infractiunile respective, organele judiciare sau persoanele interesate nu au dreptul de a restrange sau extinde sfera acestor infractiuni, operatiunea aceasta fiind exclusiv de atributul legiuitorului. Norma de drept penal care prevede necesitatea plangerii prealabile se aplica potrivit principiului activitatii (art. 10 C.pen.). In situatia in care, de Ia comiterea unei infractiuni si pana Ia judecarea definitiva a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale si procesual penale se va aplica legea cea mai favorabila, conform dispozitiilor art. 13, alin.1 C.pen. Pentru determinarea legii mai favorabile, trebuie avute in vedere deosebirile dintre respectivele legi, in ordinea de prioritate, privind conditiile de incriminare, de tragere Ia raspundere penala, pedeapsa prevazuta etc. Mai favorabila va fi legea care conditioneaza punerea in miscare a actiunii penale de indeplinirea unei conditii speciale, in speta, plangerea prealabila a persoanei vatamate18 .
18 S. KAHANE

17

Organele judiciare trebuie sa aprecieze, in raport cu situatia de fapt rezultata din probele administrate sau din indiciile existente Ia momentul dat, ce incredere se poate da faptei si daca, fata de aceasta incadrare juridica, se impune sau nu plangerea prealabila19 . Daca initial s-a dat faptei o incadrare juridica in raport de care era necesara plangerea prealabila a persoanei vatamate, plangere care a fost facuta, iar utlerior, pe parcursul procesului penal, se schimba incadrarea juridica a faptei intr-o infractiune pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu, plangerea persoanei vatamate pierde acest caracter, devenind o plangere sigura, asa cum este aceea reglementata de art.222 C.pr.pen., cu consecinte asupra pozitiei si drepturilor procesuale ale partii vatamate. In schimb, atunci cand incadrarea juridica a unei fapte intr-un text de lege impune punerea in miscare a actiunii penale din oficiu, iar ulterior, fata de probele administrate, se schimba incadrarea juridica intr-o infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila, organul judiciar are obligatia de a chema persoana vatamata si de a o lamuri in legatura cu dreptul pe care-I are de a formula plangerea prealabila, in raport de noua incadrare juridica data faptei. Persoana vatamata poate adopta una din posibilitatile pe care le are in vedere art.286 C.pr.pen., asa cum a fost modificat prin Legea 104/1992. Corecta incadrare juridica a faptei prezinta interes si in ipoteza in care, in cadrul aceleiasi infractiuni pentru formele simple, legea prevede ca actiunea penala se pune in miscare Ia plangerea prealabila a persoanei vatamate, iar pentru formele agravate sau
Situatii tranzitorii in succesiunea legilor penale, in Justitia noua nr.11/1996, pag.60 1
9

ILIE MUNTEANU, NICOLETA MOTA, GR.GR.THEODORU In legatura cu termenul in care poate fi formulata plangerea prealabila in cazul schimbarii incadrarii juridice a faptei, in Revista Romana de Drept, nr.5/1977, pag. 44 si urm.

18

calificate nu este necesara o astfel de plangere20 .

2.1.2. Plangerea prealabila sa fie facuta de persoana vatamata

Atat legea penala cat si cea de procedura penala, reglementand plangerea prealabila, au vazut in termeni imperativi ca aceasta plangere se face de catre persoana vatamata (art.131, alin.1, 197 alin.4, art.205, alin.3 C.pen., art.275, alin.1 C.pr.pen.). Sub denumirea generica de persoana vatamata este determinata acea persoana care a suferit o vatamare fizica, morala sau materiala de pe urma unei infractiuni (art.24, alin.1 C.pr.pen.). Aceasta persoana poate dobandi in cadrul procesului penal fie calitatea de parte vatamata, fie de parte civila, in functie de actiunea a carei exercitare intervine in procesul penal. Astfel, partea vatamata apare in procesul penal numai in legatura cu actiunea penala, exercitind, alaturi de procuror sau singuri, functia de invinuire21 , in vederea tragerii Ia raspundere penala a invinuitului sau inculpatului. Fata de aceasta pozitie procesuala a partii vatamate in cadrul procesului penal, in literatura juridica s-a pus problema daca poate avea aceasta calitate numai persoana fizica, sau ea poate fi dobandita si de persoanele juridice. In conditiile legislatiei actuale, s-a exprimat opinia ca parte vatamata poate fi orice persoana fizica sau juridica22 fara a se da explicatii in
2
0

De exemplu, in cazul infractiunii de viol - art.197 C.pen.

GR.GR. THEODORU "Drept procesual PenaI, vol. I, pag.145 N. VOLONCIU Op. cit.. pag. 89 V. DONGOROZ s.a. "Explicatii teoretice..., vol. I, pag. 89
1

V. DONGOROZ s.a. Op. cit., vol. lI, pag. 98

2

19

legatura cu adoptarea acestui punct de vedere. Intr-o alta opinie, se apreciaza ca parte vatamata nu poate fi decat o persoana fizica, avandu-se in vedere caracterul personal al functiei de invinuire pe care o exercita persoana vatamata, precum si scopul pentru realizarea careia isi desfisoara activitatea persoanele juridice23 . Intr-adevar, legea de procedura penala precizeaza ca partea vatamata poate formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii cu privire Ia latura penala a cauzei (art.310, alin.2 C.pr. pen.) si poate face recurs numai in ce priveste latura penala (art.362, alin.1, lit.c C.pr.pen.). Figura juridica a partii civile nu raspunde decat in mica masura sau deloc intereselor persoanei vatamate de a se realiza tragerea Ia raspundere penala a celui care i-a cauzat un prejudiciu material, alaturi de prejudiciul moral. In ceea ce priveste persoanele juridice, prin firea lucrurilor nu se poate vorbi de o vatamare fizica cu atat mai putin de una morala, doctrina juridica fiind unanimi in aprecierea ca vatamarea morala consta in rezultatul daunator direct, de natura nepatrimoniala, a unei fapte ilicite si culpabile, prin care se aduce atingere acelor valori ale individului care-i definesc personalitatea umana. Persoanele juridice pot suferi, ca urmare a comiterii unor infractiuni, numai o vatamare materiala si, pentru repararea acesteia, legea penala a creat figura juridica a partii civile, punandu-le Ia dispozitie, in cadrul procesului penal, actiunea civila24 .
2
GR.GR. THEODORU Op. cit., vol. l, pag. 197 I. NEAGU "Drept procesual penal, pag. 131
3

V. DONGOROZ s.a. Noul Cod Penal si CoduI Penal anterior, prezentare comparativa, pag. 211
4

20

2.1.3. prealabile

CaracteruI

personaI

al

plangerii

Pentru a produce efectele juridice pe care legea i le atribuie, trebuie ca plangerea prealabila sa fie facuta de persoana vatamata. Legea penala (art.131, alin.1 C.pen.), cat si cea de procedura penala (art.279, alin.1) prevad necesitatea introducerii plangerii prealabile de catre persoana vatamata. Sublinierea legii in legatura cu caracterul personal al plangerii prealabile este foarte importanta sub aspectul diferentierii fata de plangerea simpla, reglementata de art.222 C.pr.pen., care cunoaste si posibilitatea folosirii substituitilor procesuali ca si in legitura cu efectele decesului persoanei vatamate, intervenit inainte de a expira termenul pentru sesizarea organelor judiciare. Daca in cazul plangerii reglementate de art.222 C.pr.pen. legea admite ca ea sa fie facuta de unul din soti pentru celalalt sot, ori copilul major pentru parinti, in cazul plangerii prealabile, aceste dispozitii nu-si gasesc aplicare, nefiind posibil ca, pentru persoana vatamata, sa formuleze plangere prealabila alte persoane25 . Literatura juridica este unanima in a aprecia caracterul personal al plangerii prealabile26 , iar practica judiciara
2
YOLANDA EMINESCU "Subiectele colective de drept in Romania, Editura Academiei, Bucuresti 1981, pag.138 si urm.
5

V. DONGOROZ }.a. "Explicatii teoretice...", vol. lI, pag. 98 GR.GR. THEODORU, LUCIA MOLDOVAN Op. cit.. pag. 230 MIHAI T. POPOVICI "Nota sub decizia penaIa nr.431/9 iun.1970 a Tribunalului judetean Olt, in Revista Romana de Drept,nr.1/1971, pag.144
6

21

promoveaza acelasi punct de vedere. Dreptul procesual al persoanei vatamate de a face plangere prealabila are si un caracter exclusiv, persoana vatamata fiind singura in masura a hotara daca este sau nu cazul de a face plangere, a o mentine sau retrage, ori a se impaca cu faptuitorul27 . Prin normele cuprinse in art.10, Codul de Procedura Penala in vigoare se prevede categoric ca actiunea penala nu poate fi pusa in miscare, iar daca a fost pusa in miscare, nu poate fi exercitata daca lipseste plangerea prealabila (lit.f), daca plangerea facuta a fost retrasa, ori partile s-au impacat (lit.h). Este posibil ca printr-o infractiune sa se aduca atingere fizica, morala sau materiala mai multor persoane, caz in care fiecare dintre persoanele lezate prin aceeasi infractiune are calitatea de persoana vatamata. Este situatia pluralitatii de subiecti pasivi. Se pune problema intr-o astfel de situatie daca actiunea penala pentru fapta comisa se pune in miscare Ia plangerea prealabila a persoanei vatamate, care este persoana indreptatita a face plangere si daca este necesar ca toate persoanele vatamate sa formuleze plangere. Sunt posibile doua sisteme: unul care considera ca, pentru inceperea activitatii judiciare, este necesara plingerea prealabila doar uneia dintre persoanele vatamate; altul, care ar impune ca toate persoanele vatamate sa formuleze plangere. In sistemul legislatiei noastre, pentru declansarea activitatii judiciare si punerea in miscare a actiunii penale, pot face plangere prealabila toate persoanele vatamate prin aceeasi infractiune, dar este suficienta si plangerea prealabila numai a uneia dintre ele.
27 V. DONGOROZ }.a.

"Noul Cod..., pag.210 S. KAHANE Nota, in Revista Romana de Drept, nr.8/1972, pag.150

22

Pentru inceperea activitatii judiciare si punerea in miscare a actiunii penale, fiind necesara plangerea prealabila, este lipsita de relevanta juridica imprejurarea ca persoana vatamata a incetat din viata dupa ce a facut plangerea. Prezinta importanta numai faptul ca persoana vatamata si-a manifestat dorinta de a fi tras Ia raspundere penala acela care a comis infractiunea impotriva sa28 . In literatura juridica s-a apreciat posibilitatea introducerii plangerii prealabile si prin mandatar special, in ideea ca dispozitiile art.222, alin.3 C.pr.pen. sunt aplicabile, prin analogie, si plangerii prealabile29. Pentru a face dovada existentei vointei sale, persoana vatamata trebuie sa dea mandatarului o procura speciala care va fi atasata special30 . Ca urmare a comiterii unei infractiuni, se pot aduce o atingere fizica, morala sau materiala unor persoane lipsite de capacitatea de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, caz in care se pune problema dreptului acestora de a face plangere prealabila si a modalitatii de realizare a acestui drept, conferit prin dispozitia de principiu din art.131, alin.1 C.pen., art.9, alin.2 combinat cu art.279, alin.1 si 24, alin.1 C.pr.pen. Codul penal in vigoare, in redactarea din 1968, cuprindea o exceptie de Ia necesitatea plangerii prealabile31 , prevazand ca plangerea prealabila nu este necesara in cazul in care cel vatamat prin infractiune este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu restrinsa (art.131, alin.5 C.pen.). Art.131, alin.5 C.pen. a fost modificat prin legea 6/1973, in Sensul ca in
28 M. FRASIN, SPIRIDON PROCA, TEOFIL ANTONIU
Efectul decesului persoanei vatamate intervenit inainte de introducerea pIangerii prealabile, in Revista Romana de Drept, nr.5/1973, pag.71 29 V. DONGOROZ s.a. Explica]ii teoretice..., vol lI, pag.98 0 Decizia penala nr.517/1980 a Tribunalului Judetean Timis in Repertoriu de practica 3 judiciara in materie penala pe anii 1969 -1975, pag.319 31 V. DONGOROZ s.a. Op. cit., vol. lI, pag.392

23

cazul in care cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu restransa, actiunea penala se pune in miscare si din oficiu. Rezulta ca actiunea penala nascuta dintr-o infractiune, pentru care legea penala cere plangerea prealabila, prevazuta de art.279, alin.2, lit.b si c C.pr.pen., comisa impotriva unei persoane lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrinsa are doi titulari32 : persoana vatamata si procurorul. In codul de procedura penala in vigoare, drepturile procesuale ale persoanelor minore vatamate prin infractiuni sunt reglementate dupa sistemul adoptat de legislatia civila pentru apararea drepturilor si intereselor civile ale minorului33 . Consacrand sistemul procesual civil cu privire Ia distinctia dintre persoanele fara capacitate de exercitiu si cele cu capacitate de exercitiu restransa, legislatia penala si procesual penala introduc notiunile de reprezentare (pentur minorii care nu au implinit varsta de 14 ani) si asistare (pentru cei care au implinit aceasta varsta). Asa fiind, in procesul penal se face distinctie intre prezentare si asistare, prima functionand numai in cazurile de incapacitate totala de exercitiu, a doua - exclusiv in cazurile de capacitate de exercitiu restransa34 .

2.2. TERMENUL PENTRU INTRODUCEREA

32 P. GOTU, V. PATULEA

Plangerea prealabila si punerea in miscare din oficiu a actiunii penale atunci cand partea vatamata este un minor cu capacitate de exercitiu restransa, in Revista Romana de Drept, nr.11/1963, pag.37 33 Decizia nr.6/17 nov.1973 a Plenulul Tribunalului Suprem in Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1973, pag. 41 34 MIHAl POPOVICI "Nota" in Revista Romana de Drept, nr.1/1971, pag. 178

24

PLANGERII

PREALABILE

2.2.1. Ratiunea prevederii de catre lege a termenului pentru introducerea plangerii prealablie
Plangerea prealabila apare ca o conditie suspensiva a valorificarii raportului juridic penal; este firesc ca efectul suspensiv al acestei conditii sa fie legat de un anumit termen, depasirea lui facand ca legea penala sa nu mai fie incidenta. Nu este posibil ca partea vatamata sa aibe libertatea de a face plangere prealabila pentru interval de timp nelimitat, interesul social juridic fiind ca declansarea activitatii judiciare sa aiba loc intr-un anumit interval de timp. Daca persoana vatamata nu a formulat plangere prealabila in termenul prevazut de lege, se presupune ca a renuntat Ia dreptul instituit de lege de a indeplini conditia de care depinde valorificarea dreptului statului de a trage Ia raspundere penala pe infractor. Ratiunile de drept procesual penal sunt subordonate scopului procesual penal, de a fi asigurata apararea ordinei de drept, prin urmarirea, judecarea si solutionarea cauzelor penale, inclusiv a acelora care necesita, pentru inceperea urmaririi penale si punerea in miscare a actiunii penale, plangerea prealabila a persoanei vatamate. Ca toate legislatiile penale si procesual penale moderne, legile romane au cuprins prevederi exprese reforitoare Ia necesitatea introducerii plangerii prealabile intr-un anumit termen. Legiuitorul din 1968 a prevazut un termen general, in cadrul caruia persoana vatamata se putea adresa cu plangerea prealabila organului de urmarire penala competent si un al doilea

25

termen, mai scurt, inauntrul caruia, persoana vatamata care s-a adresat comisiei de judecata35 in vederea efectuarii procedurii de impaciuire pentru infractiunile prevazute de lege, putea introduce plangere prealabila Ia instanta de judecata competenta. Legea 104/1992 a abrogat in intregime Legea 59/1968, desfiintand astfel comisiile de judecata si a inlaturat alineatele 35 ale art.284 C.pr.pen. cu privire Ia termenul in care se putea introduce plangerea Ia instanta de judecata, dupa efectuarea procedurii civile sau in caz de nerespectare a obligatiei de reparare luate de faptuitor in fata comisiei de judecata, conditie sub care intervenise impacarea partilor. In prezent exista un termen unic de doua luni pentru introducerea plangerii prealabile in cazul tuturor infractiunilor prevazute de art.279 C.pr.pen.

2.2.2. Natura juridica a termenului pentru introducerea plangerii prealabile

Cu privire Ia aceasta problema, ca si in cazul naturii juridice a plangerii prealabile in general, s-a adoptat fie teza caracterului procesual al acestui termen, fie cea a caracterului substantial. Unii autori au optat pentru teza ca termenul de introducere a plangerii prealabile este un termen procedural, prevazut de codul de procedura penala, nerespectarea termenulul atragand prin urmare consecintele specifice nerespectarii unui termen procedual, adica de caderea din
35 Legea nr.59/1968, privind comisiile de judecata

26

dreptul de a introduce plangere prealabila a persoanei vatamate36 . Majoritatea autorilor au apreciat insa termenul prevazut de art.284, aIin. 1,2 C.pr.pen. este un termen substantial37 . Fata de intelesul care s-a dat in literatura juridica notiunii de termen substantiaI38 , retinem ca termenul de 2 luni prevazut de art.284 aIin.1, 2 C.pr.pen. este un astfel de termen. Dreptul persoanei vatamate de a face plangere prealabila se naste in momentul in care a cunoscut cine este faptuitorul infractiunii comise impotriva sa si pentru care legea cere o astfel de plangere, drept care este preexistent procesului penal si independent de acesta. Plangerea prealabila apare fata de prevederile art.131 C.pen. Ca o conditie suspensiva a valorificarii raportului juridic penal, astfel incat de introducerea plangerii prealabile in termeni este conditionata activitatea judiciara de tragere Ia raspundere penala a faptuitorului. Termenul de 2 luni se refera Ia un drept substantial, Ia dreptul statului de a-I pedepsi pe faptuitor, drept care se stinge in cazul neintroducerii plangerii de catre persoana vatamata, intr-un anumit termen. Aceasta teza este confirmata si de modul de reglementare in Codul de procedura penala a situatiei plangerii prealabile, gresit, indreptata Ia organul de urmirire penala sau instanta necompetenta39 , caz in care plangerea prealabila se considera valabila, daca a fost introdusa Ia organul necompetent (art.285 C.pr.pen.). Daca termenul prevazut de art.284, alin.1 C.pr.pen. ar
36 V. DONGOROZ }.a.
Op. cit.. vol. II pag.100 3 MIHAI T.POPOVICI Plangerea prealabila in reglementarea noului cod de procedura penala" in Revista Romana de Drept, nr.9/1969, pag.33 38 NARCIS GIURGIU Op. cit., pag.239 39 EUGEN V. IONASEANU Op. cit., pag. 139
7

27

fi un termen procedural, nerespectarea lui ar duce Ia decaderea din dreptul de a mai face plangere prealabila, fiind fara relevanta imprejurarea ce a fost adresata unor organe necompetente, din moment ce a ajuns Ia organul competent dupa expirarea celor doua luni. Termenul de doua luni prevazut de art.284, alin.2 C.pr.pen. apare ca un termen special, in sensul ca poate fi caracterizat ca un termen substantial calculabil insa potrivit normelor de procedura penala, nu potrivit normelor penale, reforitor Ia dreptul de prescriptie40. Depasirea acestui termen determina incidenta art.131 C.pen., privind lipsa plangerii prealabile, ca o cauza care inlatura raspunderea penala. Asa fiind, organul judiciar care constata ca persoana vatamata a facut plangerea prealabila Ia o alta data care depaseste cele doua luni, va face aplicatiunea art.10, lit.f, teza I C.pr.pen. - lipsa plangerii prealabile -adoptand in mod corespunzator solutiile prevazute de art.11, pct.1, Iit.c ori pct.2, lit.b C.pr.pen41 . Desi s-a apreciat ca termenul prevazut de art.284, alin.1, 2 C.pr.pen. ii sunt aplicabile dispozitiile art.123 C.pen, referitoare Ia intreruperea cursului prescriptiei penale42, consideram ca nu se poate retine asemenea posibilitate, deoarece ne aflam intr-o etapa anterioara procesului penal si nu este formulata vreo invinuire impotriva unei persoane si, ca urmare, nu poate fi facuta comunicarea ceruta de art.123 C.pen., care ar urma sa aiba ca obiect acte specifice procesului penal. Legea de procedura penala prevede un caz special de suspendare a cursulul termenului prevazut de art.284 C.pr.pen.,
40 GR.GR.THEODORU, TUDOR PLAIESU
Op. cit. pag.84-85

41 Decizia penala nr.3894/1971 in Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul

1971" pag.468 42 I. NEAGU. N. MOLDOVAN Op. cit., pag. 141

28

in ipoteza in care plangerea prealabila este depusa Ia un organ necompetent (art.285 C.pr.pen., modificat prin Legea 104/1992). De Ia data primirii plangerii prealabile de catre organul necompetent si pana Ia trimiterea ei organului de urmarire penala sau instantei competente termenul se suspenda, reluandu-si cursul in ziua inregistrarii plangerii Ia organul competent.

2.2.3. Modul de alcul al termenului pentru introducerea plangerii prealabile

Considerand termenul de doua luni ca un termen special, caruia ii sunt aplicabile prevederile art.186 si 187 C.pr.pen., in ceea ce priveste modul de calcul, se ajunge Ia o garantare a intereselor persoanei vatamate de a face plangere prealabila, prin inlaturarea oricaror situatii care ar atrage scurtarea termenului. Ca urmare, termenul de doua luni prevazut de art.284, alin.1 si 2 C.pr.pen. expira Ia sfarsitul zilei corespunzatoare celei de-a doua luni, fata de cea in care a inceput sa curga (art.186, alin.3 C.pr.pen.). Daca aceasta zi cade intr-o luna care nu are zi corespunzatoare, termenul expira in ultima zi a acelei luni (art.186, alin.3 teza ultima C.pr.pen.), iar cand ultima zi a termenului cade intr-o zi nelucratoare, termenul expira Ia sfarsitul primie zile lucratoare care urmeaza (art.286, alin.ultim C.pr.pen.). De asemenea, si acestui termen prevazut de art.284, alin.1, 2 C.pr.pen. ii sunt aplicabile prevederile art.187 C.pr.pen., in sensul ca plangerea prealabila depusa inlauntrul termenului depus Ia administratia locului de detinere, Ia unitatea militara sau Ia oficiul postal, prin scrisoare recomandata, este considerata in

29

termen, chiar daca este inregistrata Ia organul de urmarire penala sau Ia instanta de judecata, dupa expirarea termenului. Practica fostului Tribunal Suprem este in sensul aplicarii art.186 si 187 C.pr.pen., in ceea ce priveste modul de calcul al termenului de doua luni prevazut de art.284, alin.1, 2 C.pr.pen.43 .

2.2.4. Data de Ia care curge termenul de introducere a plangerii prealabile

Legea de procedura penala in vigoare prevede ca in cazul infractiunilor pentru care legea prevede ca este necesara plangerea prealabila, aceasta trebuie sa fie introdusa in termen de doua luni, din ziua in care partea vatamata a stiut cine este faptuitorul (art.284, alin.1 C.pr.pen.). In mod necesar, cunoasterea faptuitorului implica si cunoasterea faptei pe care acesta a comis-o dar este posibil ca persoana vatamata sa sufere o vatamare fizica, morala sau materiala printr-o infractiune, fara a cunoaste cine este faptuitorul. Cunoasterea faptuitorului constituie deci elementul esential in formularea invinuirii, acest moment marcand curgerea termenului pentru introducerea plangerii prealabile. Data cunoasterii faptuitorului de catre persoana vatamata nu poate fi presupusa, asa cum, de aItfel, nu i se poate imputa acesteia lipsa de diligenta pe care ar fi putut s-o depuna in acest sens. De aceea, lipsa de experienta a persoanei
4

Decizia penala nr.4853/1971 a Tribunalului Suprem, Sectia Penala, in Revista Romana de Drept, nr.2/1972. pag.176
3

30

vatamate in legatura cu anumite situatii de fapt, starea fizica si psihica a acesteia in Iegatura cu fapta comisa, cu urmarirea ori implicatiile acesteia, pot constitui argumente in sustinerea persoanei vatamate, care prezinta ca data a cunoasterii faptuitorului o alta decat aceea a comiterii infractiunii. In cazul cand persoana vatamata prin comiterea unei infractiuni prevazute in art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen. se adreseaza organului de urmarire penala pentru identificarea faptuitorului necunoscut, termenul de doua luni curge de Ia data Ia care persoana vatamata a luat cunostinta de comunicarea facuta de respectivul organ. In cazul infractiunilor de audienta (art.299 C.pr.pen.), daca pentru infractiunea comisa legea cere plangere prealabila, data de Ia care curge termenul prevazut de art.284 C.pr.pen. este diferita, dupa cum persoana vatamata este sau nu prezenta Ia sedinta de judecata. In prima ipoteza, termenul de doua luni curge din momentul in care presedintele completului de judecata identifica pe faptuitor. In a doua situatie - de Ia data Ia care procurorul ii comunica numele persoanei care a comis infractiunea, deoarece presedintele completului trimite procesul verbal procurorului, pentru ca acesta sa procedeze conform competentei sale. Cand in cursul judecatii, in prima instanta, se constata ca inculpatul a comis impotriva persoanei vatamate si o alta infractiune in legatura cu aceea pentru care este judecat, infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila, data de Ia care instanta de judecata face aceasta constatare si o aduce Ia cunostinta persoanei vatamate, prezenta Ia sedinta publica de judecata va marca momentul initial al curgerii termenului de doua luni prevazut de art.284 C.pr.pen. Daca persoana vatamata nu este prezenta in sedinta de judecata, data

31

de Ia care afla, pe orice cale, de cele constatate in sedinta de judecata, in legatura cu comiterea de catre inculpat si a altor fapte impotriva sa, va marca momentul initial al termenului pentru introducerea plangerii prealabile. Daca in cursul judecatii in prima instanta se constata ca Ia comiterea infractiunii au participat si alte persoane, sunt incidente prevederile art.131, alin.4 C.pen., astfel incat, noile date referitoare Ia alta persoana participanta nu duc Ia curgerea unui nou termen pentru a se face plangere si impotriva lor. In ipoteza avuta in vedere de art.333 C.pr.pen. - se descopera date cu privire Ia savarsirea unei fapte prevazuta de legea penala de catre alta persoana, dar in legatura cu fapta inculpatului - daca pentru aceasta fapta este necesara plangerea prealabila, termenul de doua luni curge de Ia data cand persoana vatamata a aflat de aceasta situatie. Aceasta data este fie data extinderii procesului penal (cand persoana vatamata participa Ia sedinta de judecata), fie o alta data marcata de cunoasterea, in orice mod, a constatarilor instantei de judecata. Infractiunea de abuz de incredere (art.213 C.pen.) prezinta o anumita particularitate fata de alte infractiuni, dat fiind momentul consumarii infractiunii, in ipoteza in care faptuitorul refuza in mod nejustificat sa restituie bunuri. Infractiunea se consuma in momentul refuzului si acesta marcheaza cunoasterea simultana a faptei si faptiutorului44 . Termenul de doua luni curge, pentru infractiunile prevazute in art.279, alin.2 lit.c C.pr.pen., modificat prin Legea 45/1993, savarsite de persoanele prevazute in art.29, pct.1 C.pr.pen., modificat, de Ia data cand persoana vatamata a cunoscut ridicarea imunitatii sau a primirii autorizarii prevazute
44 Culegere de decizii a Tribunalului Suprem pe anul 1961, pag.64
G. ANTONIU s.a. Indrumarile date de Tribunalul Suprem si noua legisla]ie penala", pag.272

32

de lege, care dau posibilitatea inceperii urmaririi penale. In cazul persoanelor cu capacitate de exercitiu restransa, daca acestea au fost vatamate printr-o infractiune prevazuta in art.279, alin.2, lit.a, termenul de doua luni curge de Ia data cand titularul plangerii prealabile a stiut cine este faptuitorul si nu de Ia data Ia care persoana care urmeaza a-i incuviinta plangerea facuta a aflat identitatea faptuitorului. Daca cel vatamat este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu, plangerea prealabila se face de catre reprezentantul sau legal si termenul de doua luni curge de Ia data Ia care acest reprezentant a stiut cine este faptuitorul. Persoana vatamata poate face plangere prealabila in cel mult doua luni de Ia data Ia care a aflat cine este faptuitorul, fara insa sa se fi implinit termenul de prescriptie a raspunderii penale, termen care are ca moment initial data savarsirii infractiunii (art.121, aIin. ultim C.pen.). In aceste conditii, chiar daca plangerea prealabila este facuta in interval de doua luni de Ia identificarea faptuitorului dar dupa expirarea termenului de prescriptie a raspunderii penale, se impune a se face aplicatiunea prevederilor legale cu caracter general, referitoare Ia intervenirea prescriptiei raspunderii penale si nu a lipsei plangerii prealabile, care au o aplicatiune speciala.

2.3. CON[INUTUL PLANGERII PREALABILE 2.3.1. Forma in care se face plangerea prealabila

33

Plangerea prealabila, asemenea plangerii (art.222 C.pr.pen.) si denuntulul (art.223 C.pr.pen.), trebuie sa aiba un anume continut care implica prezentarea detaliata si intr-o anumita ordine a unor date necesare initierii activitatii in fata organelor judiciare. Art. 283 C.pr.pen. prevede ca plangerea trebuie sa cuprinda descrierea faptei, indicarea autorului, aratarea mijloacelor de proba, indicarea adresel partilor si a martorilor, precizarea daca persoana vatamata se constituie parte civila si, atunci cand este cazul, indicarea persoanei responsabile civilmente. Desi legea nu o cere in mod expres, apreciem ca plangerea trebuie sa se prezinte in forma scrisa, insotita de semnatura celui indreptatit a o face. In felul acesta, organul caruia i s-a adresat plangerea poate verifica daca aceasta s-a facut personal de catre cel vatamat si, in caz contrar, sesizarea primita nu va avea relevanta juridica in cazul infractiunilor pentru care legea cere plangerea prealabila a persoanei vatamate. Daca persoana vatamata prezinta organelor judiciare un inscris pe care nu I-a semnat, organul caruia i s-a adresat cererea va consemna in proces verbal motivele nesemnarii si staruintele persoanei vatamate de a se promova activitatea judiciara. Cand plangerea prealabila este facuta prin mandatar special, exista garantia ca ea emana de Ia persoana vatamata, data fiind procedura notariala de incredintare a mandatului, care presupune un obiectiv precis determinat referitor Ia continutul unui anume act si limitat Ia acest continut, care constituie plangerea prealabila. Mandatarul trebuie sa depuna plangerea insotita de mandat; acesta trebuie sa fie special, iar procura ramane atasata plangerii prealabile. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exorcitiu sau

34

cu capacitate de exercitiu restransa, plangerea depusa de acestea trebuie insotite de dovada calitatii de reprezentant. In principiu, plangerea prealabila imbraca forma scrisa. In conditiile in care se formuleaza oral, organul caruia i se adreseaza este obligat sa o consemneze intr-un proces verbal, in scris in care gasim consemnate datele de continut ale plangerii prealabile, cum sunt cerute de art.283 C.pr.pen.

2.3.2. Date privitoare Ia persoana care face plangerea prealabila

Plangerea prealabila, ca si celelalte moduri de sesizare a organelor judiciare, trebuie sa cuprinda date referitoare Ia persoana care face plangerea, date suficiente pentru identificarea persoanei respective. In general, acestea se refera Ia numele si prenumele persoanei vatamate, asa cum prevede legea civila. La identificarea persoanei contribuie si domiciliul. Se impune a se preciza pozitia, calitatea pe care o are cel care face plangerea prealabila: este cel care a suferit vatamarea fizica, morala, materiala, este reprezentant legal, in cazurile si conditiile prevazute de legea civila; are mandat special pentru a formula plangerea in numele persoanei vatamate.

2.3.3. Descrierea faptei

Fata de prevederile art. 356 C.pr.pen. putem preciza ca prin "descrierea faptei", legea are in vedere o prezentare

35

detaliata - cu elemente care prezinta semnificatia juridica a faptelor si imprejurarilor de fapt care formeaza obiectul invinuirii formulate prin plangerea prealabila. Acest aspect prezinta importanta pentru activitatea procesuala in astfel de cauze pentru a stabili in raport de faptele si imprejurarile prezentate in plangere, ce incadrare juridica se poate da faptei si in raport de aceasta, daca legea penala cere sau nu plangere prealabila si care este organul caruia trebuie sa i se adreseze aceasta plangere. Este necesar ca plangerea prealabila sa contina descrierea faptei elementele sale esentiale: actiunea sau infractiunea comisa, locul, imprejurari ale comiterii faptei, consecintele produse prin activitatea faptuitorului. Cand plangerea se refera Ia mai multe fapte, fiecare trebuie descrisa separat si detaliat si apoi se vor preciza eventualele legaturi dintre ele, cum ar fi cea de Ia mijloc Ia scop, legatura de antecedenta, oricare asemenea legatura de conexitate. Daca persoana vatamata doreste sa faca sesizare numai cu privire Ia unele dintre faptele comise, trebuie sa le individualizeze prin elementele indicate mai sus. Daca fapta descrisa in plangere se afla in concurs cu afte fapte urmaribile Ia plangerea prealabila si aceasta plangere nu le indica, ele nu pot face obiectul urmiririi si judecatii, deoarece organul caruia i-a fost adresata plangerea este investit numai cu privire Ia fapta care formeaza obiectul plangerii45 . Practica organelor judiciare ofera exemple de plangeri care, prin continutul lor, nu evidentiaza suma datelor Ia care neam referit. Cauzele acestei stari de lucruri sunt numeroase si nu se impune stabilirea unor infractiuni procesuale pentru nerespectarea cerintelor art.283 C.pr.pen. De regula, aceste
4 5 V. DONGOROZ s.a.
Explicatii teoretice..., vol. II, pag.99

36

organe cheama persoana vatamata in vederea completarii datelor cerute de text si administreaza toate probele solicitate si necesare pentru aflarea adevarului cu privire Ia imprejurarile cauzei si Ia persoana faptuitorului.

2.3.4. Indicarea autorului faptei

"Autorul" Ia care face referire art.283 C.pr.pen. este asimilat sub aspectul denumirii cu faptuitorul, notiune intalnita in mai multe prevederi din capitolul privitor Ia procedura plangerii prealabile. Cunoasterea faptuitorului constituie o cerinta esentiala in cazul infractiunilor pentru care se cere plangerea prealabila, deoarece de cunoasterea acestuia este legat momentul de Ia care incepe sa curga termenul de doua luni pentru introducerea plangerii prealabile. Nominalizarea faptuitorului se face prin indicarea numelui si prenumelui (eventual cu initialele tatalui sau cu alte date necesare pentru inlaturarea unor erori in legatura cu identitatea persoanei, respectiv porecla, legaturi de ascendenta, nume ori prenume anterioare schimbarii sau anterioare casatoriei). In unele cazuri, pentru precizarea identitatii faptuitorului, alaturi de domiciliu, trebuie aratat chiar locul de munca. Daca Ia comiterea unei infractiuni pentru care legea cere plangerea prealabila au participat mai multe persoane avand calitati diferite de autori, instigatori, complici, trebuie ca persoana vatamata sa indice numele tuturor, pentru ca organul de urmarire penala sau instanta sa poata desfasura de Ia inceput activitatile specifice fata de toti participantii. Omiterea unuia dintre participanti ramane fara relevanta juridica in ceea ce

37

priveste raspunderea penala a acestora, deoarece devine operant principiul indivizibilitatii pasive a raspunderii penale (art.131, alin.4 C.pen.). In cazul infractiunilor flagrante (art.280 C.pon.), legea instituie o alta regula, obligand organele judiciare sa actioneze chiar in lipsa plangerii prealabile, indiferent de organul caruia i se adresoaza plangerea prealabila. In situatiile prevazute de art.279, alin.2, lit.c C.pr.pen., prin identificarea autorului faptei se intelege si determinarea cu certitudine a calitatii faptuitorului, care atrage competenta anumitor organe de cercetare, in sensul largit al modificarii prin Legea 59/1993, art.279, alin.2, lit.c C.pr.pen., cu referire Ia art. 29, pct.1 C.pr.pen.

2.3.5. Aratarea mijloacelor de proba

Persoana vatamata are obligatia sa indice toate mijloacele de proba de care are cunostinta, prin intermediul carora pot fi obtinute probele necesare cauzei. Astfel, pentru persoanele care pot fi ascultate ca parti sau ca martori, trebuie sa se indice numele, prenumele, adresa, eventual locul de munca (art.177, alin.1 C.pr.pen.). Cu privire Ia mijloacele materiale de proba, inscrisuri, persoana vatamata trebuie sa precizeze care sunt acestea, unde pot fi gasite elemente de identificare, pentru a fi ridicate. Cand persoana vatamata dispune de anumite obiecte care poarta urmele infractiunii, inscrisuri, inregistrari pe benzi magnetice, trebuie sa le depuna Ia organele judiciare, pentru a se dispune examinarea lor pe calea unor constatari tehnico-stiintifice sau expertize.

38

2.3.6. Alte date si precizari

Ca urmare a comiterii unei infractiuni se naste dreptul Ia actiune daca s-a cauzat si un prejudiciu material, si dreptul Ia actiune civila. Daca, prin infractiune, persoana vatamata a suferit o paguba matoriala, trebuie ca ea sa mentioneze expres in plangere ca se constituie parte civila in proces si, in acest sens, va indica intinderea prejudiciului, mijloacele de proba care pot face dovada pagubei, temeiul raspunderii faptuitorului (art.283 C.pr.pen.). Legea cere ca, atunci cand este cazul, sa se indice si persoana responsabila civilmente si indicarea temeiului legal in care aceasta trebuie sa raspunda pentru faptele sale sau alaturi de faptuitor. In raport cu paguba adusa prin infractiune, persoana vatamata care cere repararea prejudiciului poate solicita si luarea unor masuri asiguratorii, in vederea garantarii repararii pagubei (art.163 si urm. C.pr.pen.) sau a restabilirii situatiei anterioare (art.170 si urm. C.pr.pen.).

2.3.7. Continutul plangerii prealabile in unele situatii speciale

In cazul infractiunilor flagrante, organul de urmarire penala sesizat este obligat sa constate savarsirea acestora (art.28, alin.1 C.pr.pen.), constatarile facute folosind persoanei vatamate in formularea plangerii prealabile si chiar in fata instantei de judecata (art.280, alin.2 C.pr. pen.).

39

In mod asemanator, in cazul infractiunilor de audienta, constatarile facute prin proces verbal incheiat de presedinteIe completului de judecata, vor servi persoanei vatamate in formularea si dovedirea invinuirii. Art.286, alin.1 C.pr.pen. modificat prin legea 104/1992 prevede ca, in cazul schimbarii incadrarii juridice intr-o fapta pentru care este necesara plangerea prealabila, iar aceasta plangere este facuta Ia solicitarea organului de cercetare penala, aceasta dupa caz, continua cercetarea sau trimite dosarul instantei competente, in functie de incadrarea faptei in dispozitiile art.279, alin.2, lit.a sau b si c C.pr.pen.

2.4. ORGANUL CARUIA I SE ADRESEAZA PLANGEREA PREALABILA 2.4.1. Organul competent

Cu privire Ia organele Ia care persoana vatamata trebuie sa introduca plangerea prealabila, art.279, alin.2 C.pr.pen. a stabilit o anumita ordine de prioritate. Astfel, a prevazut ca pentru oricare dintre infractiunile pentru care legea penala cere plangere prealabila, comise de un judecator, procuror, notar de stat, militar, judecator sau controlor financiar de Ia Camera de Conturi judeteana sau contra careia dintre persoanele aratate Ia art.29, pct.1 C.pr.pen., plangerea penala se adreseaza organului competent sa efectueze urmarirea, in raport de calitatea faptuitorului (art.279, alin.2, lit.c). Pentru infractiunile enumerate in art.279. alin.2, lit.a, plangerea prealabila se adresoaza instantei de judecata; pentru celelalte infractiuni pentru care legea cere plangere prealabila,

40

persoana vatamata introduce plangere Ia organul de urmarire penala, competent dupa materie sau teritoriu (art.279, alin.2, lit.b). Dispozitiile legale privitoare Ia organul competent a fi sesizat prin plangerea prealabila urmiresc sa delimiteze regimul procesual pe care-I va avea plangerea prealabila in cadrul procesului penal, fazele procesuale pe care procesul penal le parcurge. Astfel, atunci cand plangerea prealabila se adreseaza organului de urmarire penala, procesul penal va avea o structura tipica, faza judecata fiind plangerea prealabila se parcurge faza de urmarire precedata de faza urmaririi penale. Dimpotriva, daca plangerea prealabila se adreseaza instantei de judecata, procesul nu mai parcurge faza de urmarire penala, ci numai aceea de judecata46 .

2.4.2. Introducerea plangerii

De regula, plangerea prealabila se depune direct de persoana vatamata ori de persoana indreptatita a reclama, Ia organul caruia ii este adresata; data depunerii marcata de inregistrarea care se face pe plangere reprezinta data introducerii acesteia, cu toate semnificatiile pe care legea le atribuie acestui moment. Daca plangerea prealabila nu este depusa direct Ia organul competent, ea poate fi expediata acestuia prin mijlocirea serviciulul postal, prin scrisoare recomandata, data de pe recipisa oficiului postal fiind considerata ca data a introducerii plangerii (art.187, alin.1 C.pr.pen.).

2.4.3. Plangerea gresit indreptata

4 6 N. VOLONCIU
Op. cit., pag.32

41

Pentru a da o reglementare expresa acestei situatii cu care practica judiciara s-a confruntat adesea in conditiile legislatiei penale si procesual penale anterioare, Codul de procedura penala din 1968 a cuprins norme din care s-a instituit un caz de suspendare legala a termenului prevazut de lege pentru sesizarea organelor prevazute de art.270, alin.2 C.pr.pen. prin plangerea prealabila. In formularea art.285 C.pr.pen., data prin legea 104/1992 se ajunge Ia o suspendare a termenului de doua luni prevazut de art.284. alin.1, 2 C.pr.pen., atunci cand plangerea a fost gresit indreptata, numai daca persoana vatamata s-a adresat organelor limitativ prevazute de lege prin art.285 C.pr.pen. Astfel, daca plangerea prealabila trebuie introdusa Ia instanta de judecata pentru a fi aplicabil textul de mai sus, trebuie ca plangerea sa fi fost in mod gresit introdusa Ia o alta instanta de judecata sau Ia un alt organ de urmarire penala, decat cel competent. Daca persoana vatamata s-a adresat cu plangerea prealabila altor organe de stat, administrative decat cele prevazute de art.285 C.pr.pen., termenul de doua luni prevazut de art.284, alin.2 C.pr.pen. nu mai este suspendat in conditiile legii. Oricare din organele aratate in art.285 C.pr.pen., caruia in mod gresit i s-a adresat persoana vatamata cu plangerea prealabila, desi nu era competent, este obligat sa trimita plangerea organului competent. Aceasta este posibil sa fie trimisa oricand Ia organul competent; este necesar insa ca aceasta sa ajunga cat mai curand posibil. Organul de urmarire penala de principiu poate dispune trimiterea prin rezolutie motivata in masura in care apreciaza ca nu este cazul a intocmi o ordonanta.

42

Instanta de judecata trimite plangerea prealabila organului competent, adoptand in acest sens o sentinta47 , in conditiile art. 311, aIin 1 teza finala C.pr.pen.

TITLU II TEORIA SPECIALA A PROCEDURII PLANGERII PREALABILE

CAPITOLUL 3

PLANGEREA PREALABILA ADRESATA ORGANULUI DE URMARIRE PENALA

3.1. SESIZAREA ORGANULUI DE URMARIRE PENALA PRIN PLANGEREA PREALABILA

3.1.1. Infractiunile pentru care plangerea prelabila se adreseaza organului de urmarire penaIa

GR.GR. THEODORU, T. PLAESU Op. cit., vol. Il. pag. 128

7

43

Potrivit art.279, alin.2, lit.b, c C.pr.pen., persoana vatamata se adreseaza cu plangerea prealabila procurorului sau organului de cercetare penala, in cazul tuturor infractiunilor pentru care legea penala cere o astfel de plangere, afara de infractiunile prevazute de art.279, Iit.a C.pr.pen. Din examinarea celor doua grupe de infractiuni mentionate mai sus, observam ca ele prezinta un pericol sporit, datorita valorilor sociale lezate, urmarilor socialmente periculoase produse sau calitatii faptuitorului. In acest fel, cu toate ca legea a inteles sa conditioneze raspunderea penala cu existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate, a impus totusi efectuarea urmaririi penale, pentru ca in acest fel sa fie sesizate instantele de judecata numai cu acele plangeri a caror veridicitate, temei si temeinicie se confirma prin probele administrate de organul de urmarire penala49 si in astfel de cauze, procesul penal are o structura tipica, urmarire penala - judecata.

3.1.2. Organul competent

de

urmarire

penaIa

Prin art.279, alin.2, lit.v C.pr.pen. se prevede ca plangerea prealabila sa se adreseze organului de cercetare penala sau procurorului, in cazul altor infractiuni decat cele prevazute in art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen. S-ar putea deduce din formulare concluzia ca persoana vatamata are posibilitatea de a alege carui organ de urmarire penala sa adreseze plangerea. Daca examinam prevederile art.29, alin.3 C.pr.pen. modificat prin Legea 59/1993 care enumera infractiunile de competenta exclusiva a procurorului, putem observa ca nici una
4
9

E.V. IONASEANU Op. cit., pag.135

44

dintre infractiunile Ia care se referea art.279, lit.b Cod procedura penala nu sunt de competenta exclusiva a acestuia. Asa fiind, pentru oricare din aceste infractiuni, plangerea prealabila se poate adresa fie procurorului, fie organelor de cercetare penala ale politiei, potrivit regulilor generale. Daca plangerea a fost adresata procurorului, acesta poate efectua personal urmarirea penala sau poate dispune ca urmarirea sa fie efectuata de organele de cercetare penala (art.21 8 C.pr. pen.) Atunci cand persoana vatamata s-a adresat cu plangere prealabila organelor de cercetare penala, procurorul poate prelua el cauza sau dispune trecerea acesteia Ia un organ penala (art.217, alin.1 C.pr.pen.). Procurorul conduce si controleaza activitatea de cercetare penala a politiei si supravegheaza ca actele de urmarire penala sa fie efectuate cu respectare a formelor legale (art.218, alin.1 C.pr.pen., modificat prin Legea 59/1993). In determinarea competentei dupa materie si teritoriu, sunt aplicabile regulile generale de competenta prevazute de Codul de procedura penala.

3.1.3. Organul de urmarire penaIa competent in cazul faptelor comise de persoanele care au calitatea prevazuta de art.279, Iit.c C.pr.pen., compIetat cu art.29, pct.1 C.pr.pen.
Daca una dintre infractiunile pentru care legea cere plangere prealabila a fost comisa de un judecator, procuror, notar de stat, judecator sau controlor financiar de Ia Camera de Conturi judeteana sau de una dintre persoanele mentionate in art.29,

45

pct.1 C.pr.pen. - indiferent daca fapta este prevazuta de art.279, alin.2, Iit.a sau b - plangerea prealabila se adreseaza organului de urmarire penala competent sa efecuteze urmarirea in raport cu calitatea faptuitorului. Aceasta competenta este intotdeauna a procurorului (art.209, alin.3 modificat prin Legea 59/1993) de Ia Parchetul corespunzator instantei care potrivit art.25-29 C.pr.pen., cu modificarile din Legea 59/1993 si 45/1993, judeca in prima instanta cauza (art.209, alin.4 C.pr.pen.). In ceea ce priveste infractiunile pentru care legea penala cere plangerea prealabila, daca au fost comise de militari (indiferent daca este vorba de infractiuni prevazute de art.279, alin.2, lit.b C.pr.pen.), distingem doua situatii: faptuitorul are calitatea de judecator militar sau procuror militar - plangerea se depune Ia procurorul Parchetului Militar corespunzator instantei militare care va judeca in prima instanta cauza; faptuitorul are calitatea de militar cu atributii de cercetare penala in cadrul Ministerului Apararii Nationale ori Ministerul de Interne plangerea se adreseaza organului de cercetare penala militara prevazut de art.208 C.pr.pen.; faptuitorul face parte din categoria alti militari pIangerea prealabila se depune Ia organul competent a efectua urmarirea penala, potrivit art.279, alin.2, Iit.c C.pr. pen. in raport cu distinctiile facute prin art.208, alin.1, Iit.a, b, c C.pr.pen.

3.1.4. ContinutuI plangerii

Pot fi retinute aspecte determinate de modul specific de sesizare a acestor organe, ca si de operativitatea care caracterizeaza desfasurarea activitatii de urmarire penala.

46

Procurorul sau organul de cercetare penala caruia s-a adresat plangerea prealabila, trebuie sa dea dovada de rol activ, pentru ca plangerea prealabila sa fie cat mai cuprinzatoare, prin datele pe care le include. Rolul activ al acestor organe trebuie sa vizeze fapte sau imprejurari de fapt, care ar Iamuri cauza sub toate aspectele, atat in ceea ce priveste conformitatea invinuirii, cat si cu privire Ia infirmarea acesteia, ori atenuarea raspunderii penale a faptuitorului. Aceste date pot fi consemnate in procesul verbal intocmit de organele de urmarire penala numai in masura in care persoana vatamata furnizeaza astfel de date si informatii; in caz contrar, activitatea de primire a plangerii prealabile ar fi transformata in activitate de ascultare a partii vatamate, procedura prevazuta de lege fiind alta. In acest moment, organul de urmarire penala desfasoara numai activitatea de consemnare a unor fapte si imprejurari de fapt, chiar daca are indoieli asupra acestora. Nu i se poate refuza persoanei vatamate luarea in considerare a declaratiilor sale. Procurorul sau organul de cercetare, dand dovada de rol activ, trebuie sa obtina date detailate necesare pentru Iamurirea cauzei sub toate aspectele. Astfel, aceste organe vor efectua acte premergatoare in conditiile art.224 C.pr.pen. sau pot dispune inceperea urmaririi penale si, in acest ultim caz, sa procedeze Ia ascultarea persoanei vatamate, pentru a obtine declaratii detaliate si apoi sa treaca Ia strangerea tuturor probelor necesare. Organele de urmarire penala se considera legal sesizate cu plangerea persoanei vatamate si in ipoteza in care aceasta, sub raportul descrierii faptei, nu poate indica elemente de fapt suficiente in legatura cu actiunea sau inactiunea comisa, legatura de cauzalitate, imprejurarile de timp, loc etc. Daca persoana vatamata nu indica pe faptuitorul infractiunii prin care a fost

47

lezata, organelor de urmarire penala carora le este adresata plangerea le revine obligatia de a-I identifica. Astfel, plangerea depusa Ia organele prevazute de art.279, alin.2, Iit.b, c C.pr.pen., in care se face doar descrierea faptei, fara indicarea autorului acesteia, nu are intotdeauna caracterele unei plangeri prealabile; aceasta poate avea un obiect limitat - identificarea faptuitorului deoareace actele efectuate in acest sens nu sunt acte de urmarire penala ci acte de investigare efectuate in conditiile art.224 C.pr.pen. Argumente de text in sprijinul ideii ca sesizarea organelor prevazute de art.279, lit.b, c C.pr.pen. - pentru identificarea faptuitorului nu are caracterele unei plangeri prealabile, sunt prevederile art,284 C.pr.pen., care conditioneaza curgerea termenului de doua luni de cunoastere a faptuitorului.

3.1.5. Efectuarea actelor premergatoare in vederea inceperii urmaririi penale

Actele premergatoare sunt reglementate de legea de procedura penala in sectiunea privitoare Ia sesizarea organelor de urmarire penala, dupa plangere si denunt, insa, in capitolul privitor Ia procedura plangerii prealabile, nu gasim nici un text care sa faca vorbire de posibilitatea efectuarii lor si cauze in care punerea in miscare a actiunii penale se face Ia plangerea prealabila a persoanei vatamate. Organele de urmarire penala sesizate prin plangerea prealabila, pentru infractiunile de competenta a lor, pot efectua

48

acte premergatoare in vederea verificarii sesizarii pentru a certifica temeinicia celor afirmate si pentru a constata inexistenta vreunei cauze de impiedicare a punerii in miscare a actiunii penaIe50. Primind plangerea prealabila reglementata de art.222 C.pr.pen., organele de urmarire penala nu sunt obligate sa inceapa urmarirea penala ci, conform art.224 C.pr.pen., pot efectua acte premergatoare in vederea inceperii acestei faze a procesului penal.

3.1.6. Sesizarea in situatia reglementata de art.131, alin.5 C.pen.

Cand cel care a suferit o vatamare fizica, morala sau materiala este o persoana lipsita de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa (art.131, alin.5 C.pen.), sesizarea organelor de urmarire penala prevazuta de art.279, alin.2, lit.b, c C.pr.pen. se face de catre persoana vatamata in conditiile legii civile sau de persoana indreptatita a reclama, potrivit legii civile, ori aceste organe se pot sesiza din oficiu. Legea instituie deci doua modalitati de sesizare a organelor de urmarire penala: sesizarea Ia plangerea prealabila si sesizarea din oficiu. In cazul sesizarii Ia plangerea prealabila, daca cel vatamat este o persoana lipsita de capacitatea de exercitiu, sesizarea este facuta prin reprezentantii sai legali; daca cel vatamat este o persoana cu capacitatea de exercitiu restransa, aceasta va face personal plangerea, reprezentantii sai
50 GR.GR.THEODORU, LUCIA MOLDOVAN
Op. cit., pag.207

49

incuvintand-o. Numai procurorului, nu si organelor de cercetare penala, ii revine competenta de a dispune inceperea urmaririi penale, deoarece numai acestui organ legea ii da dreptul de a aprecia daca sunt temeiuri pentru punerea in miscare a actiunii penale, in conditiile art.131, alin.5 C.pr.pen., chiar in lipsa plangerii prealabile a persoanei vatamate ori a reprezentantului legal al acestuia. Dupa cum se subliniaza si in decizia de indrumare a plenului fostului Tribunal Suprem nr.6/17 nov.197351, dispozitiile legale nu stabilesc vreo ordine de preferinta intre cele doua modalitati de sesizare Ia plangerea prealabila sau din oficiu, fara o astfel de plangere Poate fi insa impartasita ideea necesitatii unei ordini de preferinta intre cele doua modalitati de sesizare52. In sprijinul acestui punct de vedere pot fi luate in considerare aspecte care tin de drepturile pe care legea penala le recunoaste persoanei vatamate, in legatura cu punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, cat si considerente care decurg din necesitatea evitarii unor procese penale paralele, initiate fie ca urmare a plangerii prealabile, fie ca urmare a sesizarii din oficiu cu privire Ia aceeasi persoana53. Ca urmare, consideram ca procurorul poate initia activitatea judiciara, in vederea punerii in miscare a actiunii penale din oficiu, numai atunci cand a expirat termenul prevazut de art.284 C.pr.pen., declaratia data de persoana indreptatita a reclama, in sensul ca nu depune plangere impotriva faptuitorului,
51 Culegere de decizii ale Tribunalulul Suprem pe anul 1973, pag. 39

52 I. NEAGU
Op. cit., pag.434 5 DIMITRIE RIZEANU "Consideratii in legatura cu reglementarea actuala si in perspectiva a recursului extraordinar", in Revista Romana de Drept, nr.4/1 973, pag.75
3

50

in cursul acestui termen, neavand nici un efect in ceea ce priveste crearea posibilitatii pentru procuror de a actiona. Exista o situatie derogatorie, pentru infractiunile prevazute de art.279, alin.2, Iit.a C.pr.pen., cand organele de urmarire penala se pot sesiza din oficiu in conditiile art.131, alin.5 C.pen. si dupa ce procurorul a dispus inceperea urmaririi penale, urmate de intocmirea rechizitoriului, prin care este sesizata instanta, cu judecarea oricareia dintre infractiunile prevazute de art.279, alin.2, lit.a.

3.1.7. Sesizarea in cazul infractiunilor flagrante

Legea noastra de procedura penala a adoptat sistemul potrivit caruia, in cazul infractiunilor flagrante, indiferent daca pentru infractiunea comisa este necesara plangerea prealabila sau nu, actiunea penala, se pune in miscare din oficiu, organul de urmarire penala este obligat a constata savarsirea acestora (art.479, alin.2 C.pr.pen., modificat prin Legea 104/1992). In acest fel, daca infractiunea pentru care legea penala cere plangerea prealabila este flagranta in ceea ce priveste constatarea infractiunii, exista o initiala revenire catre principiul oficialitatii54, putandu-se spune ca primatul procedurii pentru infractiunile flagrante se impune fata de cel al plangerii prealabile55. Inscrierea in lege a obligatiei pentru organele de urmarire penala de a proceda Ia constatarea inclusiv a infractiunilor pentru care se cere plangerea prealabila, apare ca o
54 N. VOLONCIU
Op.cit., pag.311

55 E. IONASEANU
Op.cit., pag.142

51

garantie a aflarii adevarului. Obligatia prevazuta in art.280, alin.1 si 479, alin.2 C.pr.pen. se justifica si prin aceea ca, pentru inceput, cu ocazia constatarii comiterii unei infractiuni in stare de flagranta, de foarte multe ori nu se poate sti cu certitudine daca pentru acea infractiune se cere sau nu plangere prealabila, daca este o infractiune pentru care se aplica procedura prevazuta de art.465 si urm. C.pr.pen. sau procedura obisnuita56. Dupa ce organul de urmarire penala si-a indeplinit obligatiile indicate in art.280, alin.1 C.pr.pen. si a intocmit procesul verbal de constatare in conditiile art.467 C.pr.pen., putem spune ca elementele de oficialitate admise in ceea ce priveste constatarea infractiunii flagrante au fost realizate. Procesul verbal de cosntatare intocmit de organul de urmarire penala in conditiile art.280, alin.1 si 3 C.pr.pen. ramane un act fara eficienta juridica in conditiile art.279, alin.2, lit.b si c C.pr.pen. atata timp cat persoana vatamata nu a formulat o plangere prealabila impotriva faptuitorului, depusa Ia organul de urmarire penala. Spre deosebire de situatia cand infractiunile prevazute de art.279, alin.2, Iit.b si c C.pr.pen. nu sunt flagrante, in conditiile art.280, aIin 2 si 3 C.pr.pen. legea impune o anumita obligatie pentru organele de urmarire penala, ca o garantie a realizarii cerintelor principiului rolului activ, in sensul ca aceste organe trebuie sa cheme persoana vatamata si sa-i arate ca are dreptul sa faca plangere prealabila, sa-i explice care este pozitia procesuala daca introduce plangerea prealabila si sa-i indice modalitatile procesuale de realizare a acestui drept. Din moment ce persoana vatamata face plangere prealabila, se considera inceputa urmarirea penala. Data de Ia care curge termenul de doua luni pentru
56 I. GORGANEANU
Op.cit., pag.196

52

introducerea plangerii prealabile va fi data Ia care organul de urmarire penala a intocmit procesul verbal in conditiile art.467 C.pr.pen. sau data de Ia care organul de urmarire penala a adus Ia cunostinta persoanei vatamate ori a persoanei indreptatite a reclama cine este faptuitorul. Daca plangerea prealabila, ca act de sesizare a organelor de urmarire penala este introdusa in termen de 24 de ore de Ia savarsirea infractiunii flagrante (art.479, alin.2 teza 2 C.pr.pen.); pentru respectiva infractiune flagranta, comisa in conditiile art.466 C.pr.pen. se aplica procedura speciala de urmarire si judecare a unor infractiuni flagrante (art.465 - 479 C.pr.pen.); sesizarea dupa expirarea celor 24 de ore atrage aplicarea procedurii obisnuite de urmarire si judecare.

3.1.8. Sesizarea in cazul infractiunilor de audienta

In cursul sedintei de judecata se poate comite si o infractiune pentru care legea penala cere plangere prealabila57. Procesul penal desfasurat in conditiile art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen., pentru care infractiunea este urmarita Ia pIangerea prealabila nu cunoaste faza de urmarire penala. Consideram ca instanta este obligata sa constate savarsirea acestor infractiuni, sa intocmeasca procesul verbal si sa-I pastreze Ia dispozitia persoanei vatamate. Acest proces verbal, in lipsa plangerii prealabile a persoanei vatamate, nu poate investi instanta cu judecarea cauzei, chiar daca infractiunea constatata este de competenta sa.

57 De exemplu, vatamarea corporala (art.181 C.pen.) si distrugerea (art.217, alin.2 C.pen.)

53

3.1.9. Sesizarea in caz de indivizibilitate si conexitate

Art.281 C.pr.pen. reglementeaza doua situatii care prezinta intrarea sub raportul legatuni de indivizibilitate sau conexitate intre doua sau mai multe infractiuni, dintre care cel putin pentru una legea penala cere plangere prealabiIa. In prima situatie este avuta in vedere legatura de indivizibilitate sau conexitate numai intre infractiuni pentru care legea penala cere plangere prealabila, cu mentiunea ca acestea sunt de competenta unor organe diferite in raport cu dispozitiile art.279, alin.2 C.pr.pen., in sensul ca pentru unele este competenta instanta de judecata (lit.a) iar pentru altele organele de urmarire penala (lit.b, c). Daca se releva o atare legatura de indivizibilitate sau conexitate inca din momentul sesizarii organelor prevazute de art.279, alin.2 C.pr.pen., solutia preconizata de lege este ca, pentru fiecare categorie de infractiuni, sa fie sesizate organele competente in raport cu distinctiile facute de articolul mentionat; din moment ce urmarirea penala nici nu a inceput, persoana vatamata urmeaza a depune, in raport de distinctiile facute Ia art.279, alin.1 C.pr.pen., fiecare plangere prealabila Ia organul competent. Daca se apreciaza ca infractiunile indivizibile sau conexe trebuie sa fie reunite, sau legea impune reunirea (art.33, Iit.b,c C.pr.pen.), competenta organelor prevazute Ia art.279, alin.2 C.pr.pen. se stabileste urmatoarea ordine de preferinte: a) organul de urmarire penala prevazut Ia Iit.c daca este cazul, in raport de calitatea faptuitorului; b) organul de cercetare penala sau procurorul, in

54

cazurile din art.279, alin.2, lit.b C.pr pen.; c) instanta de judecata, cand toate infractiunile indivizibile sau conexe sunt prevazute de art.279, alin.2, Iit.a C.pr.pen. Daca au fost sesizate pentru infractiunile indivizibile sau conexe doua sau mai multe dintre organele prevazute de art.279, alin.2 C.pr.pen., organul competent ce a urmarit toate infractiunile si pe toti infractorii dispune reunirea cauzelor in conditiile art.281, alin.1 C.pr.pen., prin raportare Ia art.35 c.pr.pen. Aceasta este o situatie juridica dupa ce organele prevazute de art.279, alin.2 C.pr.pen. au fost sesizate cu infractiunile de competenta lor. In cea de-a doua situatie, legea are in vedere legatura de indivizibilitate sau conexitate intre doua sau mai multe infractiuni, dintre care pentru unele este necesara plangerea prealabila, iar pentru altele actiunea penala se pune in miscare din oficiu (art.281, alin.3 C.pr.pen.). Pentru fiecare din infractiunile pentru care este necesara plangerea prealabila va fi aplicabil criteriul de prioritate de mai sus, in raport de prevederile art.281, alin.1 C.pr.pen., iar pentru infractiunile pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu sunt sesizate organele de urmarire penala competente, dupa regulile generale. Daca ulterior, pe parcursul desfasurarii urmaririi penale sau a judecatii intervin anumite situatii privitoare Ia unele infractiuni sau unii dintre faptuitori legea pune Ia indemana organelor judiciare institutia disjungerii.

3.1.10. Sesizarea in cazul infractiunilor comise de minori

Cand o infractiune pentru care legea penala cere

55

plangere prealabila este comisa de un minor, se va stabili mai intai organul caruia i se adreseaza plangerea in raport de distinctiile facute de art.279, alin.2, Iit.a, b C.pr.pen. Art.483, alin.1 C.pr.pen., modificat prin Legea 104/1992, prevede: cauzele prin care inculpatul este minor se judeca potrivit regulilor de competenta obisnuita, de judecatori desemnati de presedintele instantei. Aceasta precizare face referire speciala Ia compunerea instantei de judecata. Daca infractiunea comisa de minori face parte din grupa celor aratate Ia art.279, alin.2, lit.b C.pr.pen. si este flagranta, fiind savarsita in conditiile art.466 C.pr.pen. si chiar daca persoana vatamata depune plangere prealabila Ia organul de urmarire penala in 24 de ore de Ia savarsirea infractiunii flagrante, procedura speciala de urmarire si judecare a infractiunilor flagrante (art.479, alin.1 C.pr.pen.) nu se aplica infractorilor minori. Este deci fara relevanta, in raport cu prevederile art.479, alin.2 C.pr.pen. daca plangerea prealabila a fost introdusa cu privire Ia fapta comisa de minori in primele 24 de ore de Ia savarsirea infractiunii flagrante sau dupa trecerea acestui interval de timp.

3.1.11. PIangerea gresit indreptata

Desi persoana vatamata trebuie sa se adreseze cu plangerea prealabila organului de urmarire penala, o depune Ia instanta de judecata sau invers. In aceasta ipoteza, organul de urmarire penala care a primit plangerea prealabila, din moment ce a constatat ca infractiunea nu este de competenta sa data fiind calitatea faptuitorului prevazuta de art.279, alin.2, Iit.c completat cu

56

art.29, pct.1 C.pr.pen. va trimite plangerea prealabila organului competent, in temeiul art.285 C.pr.pen.58 . Din moment ce plangerea prealabila gresit indreptata nu constituie un act de sesizare legala care sa oblige organul de urmarire penala Ia inceperea urmaririi penale deci procesul, nefiind inceput, nu se poate Iua act de impacare a partilor de organul de urmarire penala. Organul de cercetare penala, in aceste conditii, nu intocmeste referat cu propuneri catre procuror pentru incetarea urmaririi penale, in temeiul art.10, lit.h C.pr.pen., iar procurorul nu poate adopta o astfel de solutie, fiind obligat sa trimita cauza Ia instanta de judecata competenta, ca singur organ care poate constata impacarea partilor. In acelasi fel va proceda organul de urmarire penala si atunci cand a primit o plangere prealabila gresit indreptata, plangere care trebuia depusa Ia organul de urmarire penala competent prevazut de art.279, alin.2, lit.c C.pr.pen., aceasta din urma fiind in masura sa ia act de impacarea persoanei vatamate cu faptuitoruI.

3.1.12. Inceperea urmaririi penale

Plangerea prealabila constituie actul de sesizare a organelor de urmarire penala; in temeiul acestei plangeir, organul de urmarire penala sesizat dispune inceperea urmaririi penale
58 SEVER GABRIEL BANBOS
Nota sub sentinta penala nr. 193/1989 a Judecatoriei sectorului 4 Bucuresti, in Revista Dreptul, nr. 6/1990, pag.69

57

daca sunt indeplinite conditiile generale instituite prin art.228 C.pr.pen. In raport cu art.288 C.pr.pen., inceperea urmaririi penale se dispune prin rezolutie, care face referire Ia fapta pentru care s-a facut plangere prealabila, prin indicarea incadrarii juridice a faptuitorului si cuprinde dispozitia de incepere a urmaririi penale. Organul de urmarire penala va extinde cercetarea cu privire la toti participantii Ia infractiune, chiar daca persoana vatamata prin aceasta nu a indicat in plangerea prealabila decat pe unii dintre ei. In cazul sesizarii din oficiu, in situatia reglementata de art.131, alin.5 C.pen., inceperea urmaririi penale este marcata de intocmirea procesului verbal de constatare a unor imprejurari de fapt, care au condus Ia concluzia inceperii urmaririi penale. Daca procurorul constata ca sunt intrunite conditiile pentru inceperea urmaririi penale, cu toate ca organul de cercetare penala a facut propunere de neincepere a urmaririi penale, restituie actele aceluiasi organ, cu indicatia de a se incepe urmarirea penala (art.228, alin.5 C.pr.pen.) sau incepe chiar el urmarirea penala. Acest act de dispozitie al procurorului imbraca forma scrisa si este motivat (art.216 C.pr.pen.).

3.2. DESFASURAREA URMARIRII PENALE Sl TRIMITEREA IN JUDECATA 3.2.1. Consideratii privind desfasurarea urmaririi penale
Ca si in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu, in cazul urmaririi unei infractiuni

58

pentru care legea penala cere plangerea prealabila, trebuie sa se constate daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata a invinuitului sau inculpatului. Pentru aceasta, organele de urmarire penala efectueaza acte pe care le considera legale si oportune in cauza respectiva luand, in cazurile si conditiile prevazute de lege, masurile procesuale si procedurale necesare. Urmarirea penala poate fi efectuata de organele de cercetare penala in limitele competentei lor sau poate fi efectuata personal de catre procuror, in baza dreptului pe care il acorda legea (art.209, alin.3, art.218, alin.2 C.pr.pen.). Procurorul poate dispune, cand a primit el plangerea prealabila, ca urmarirea penala sa fie efectuata de organele de cercetare penala. Procurorul conduce si controleaza activitatea de cercetare a politiei, exercita supravegherea de urmarire penala (art.209, alin.1 modificat prin Legea 59/1993), astfel incat el poate dispune, dupa necesitate, ca intr-o cauza in care a fost sesizat prin plangere prealabila un organ de cercetare penala, urmarirea sa fie facuta de un alt asemenea organ (art.217, alin.1 C.pr.pen.). In situatia prevazuta de art.131 alin.5 C.pen. din moment ce organul de urmarire penala a inceput urmarirea din oficiu, intrebarea este daca persoana vatamata prin infractiune poate participa in proces ca parte vatamata si daca in aceasta calitate procesuala, poate influenta desfasurarea procesului penal ca urmare a impacarii cu inculpatul sau in temeiul altei cauze de nepedepsire care tine de vointa persoanei vatamate. Intr-o prima ipoteza sesizarea din oficiu a organului de urmarire penala apare ca o exceptie de Ia plangerea prealabila59 . Din moment ce procesul penal incepe din oficiu,
59 V. DONGOROZ s.a.
Explicatii teoretice...", vol. II, pag.392

59

persoana vatamata in conditiile legii civile nu mai poate influenta in nici un fel desfasurarea urmaririi penale, de manifestarea sa de vointa nu mai este conditionata intervenirea sau inlaturarea raspunderii penale. Intr-o a doua modalitate de reglementare, desi organul de urmarire penala se poate sesiza din oficiu, persoana vatamata nu este pusa intr-o situatie similara cu persoana vatamata in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare. Aceasta poate totusi exercita acele prerogative care decurg din specificul infractiunii nascute dintr-o infractiune pentru care legea cere plangere prealabila, in sensul ca se poate impaca cu invinuitul sau inculpatul ori poate manifesta in conditiile legii, vointa ca acesta sa nu fie pedepsit. Persoana vatamata, prin declaratia de participare ca parte vatamata in cadrul procesului penal dobandeste dreptul de a sustine, alaturi de procuror pentru fapta comisa de faptuitor, contribuind in acest fel Ia aflarea si solutionarea cauzei. Pe de alta parte, ca urmare a participarii, in conditiile legii civile, a persoanei vatamate ca parte in proces, aceasta are dreptul de a se impaca cu sau, in cazul unor infractiuni, sa impiedice realizarea raspunderii penale prin alta cauza de nepedepsire care tine de vointa persoanei vatamate60 .

3.2.2. Organul competent sa efectueze urmarirea penala in cazul pierderii caIitatii de catre faptuitor
Atunci
6
0

cand

plangerea

prealabila

se

adreseaza

De exemplu, in cazul infractiunilor de viol prevazute de art.197, alin.1 C.pen., casatoria dintre victima si autor atrage nepedepsirea infractorulul pentru fapta comisa (art.197, alin.ultim C.pen.)

60

organului de urmarire penala prevazut de art.279, alin.2, lit.c C.pr.pen., data fiind calitatea faptuitorului de judecator, procuror, notar de stat etc. (in colaborare cu art.29, alin.1 C.pr.pen.), iar in cursul urmaririi penale invinuitul sau inculpatul pierde calitatea care a atras competenta organului de urmarire aratat, problema competentei se rezolva potrivit art.45, alin.1 si 40 C.pr.pen. modificat prin Legea 59/1993. Prin modificarea cuprinsa in Legea 59/1993 s-a dat o reglementare unitara, art.40 C.pr.pen. Continuand prevederea generala dupa care, cand competenta instantei este determinata de calitatea inculpatului, instanta ramane competenta a judeca, chiar daca inculpatul, dupa savarsirea infractiunii, nu mai are aceasta calitate. Deoarece art.45, alin.1 C.pr.pen. prevede ca, in cursul urmaririi penale, dispozitiile art.40 se aplica in mod corespunzator, urmeaza a constata ca organul de urmarire penala sesizat in raport de calitatea faptuitorului ramane competent sa efectueze urmarirea penala chiar dupa savarsirea infractiunii, faptuitorul a pierdut aceasta calitate. Prevederile legale au in vedere deci exclusiv calitatea faptuitorului in momentul savarsirii infractiunii, iar nu cea de Ia data sesizarii organului de urmarire penala.

3.2.3. Procedura in caz de indivizibilitate sau conexitate

Daca s-a ajuns ca acelasi organ dintre cele prevazute de art.279, alin.2 C.pr.pen. sa fie sesizat pentru toate faptele cu privire Ia toti faptuitorii, in acest caz nu se pune problema reunirii, ca o activitate procesuala utlerioara inceperii urmaririi penale, deoarece reunirea s-a realizat chiar din momentul

61

sesizarii; in aceasta situatie se pune doar problema disjungerii pentru unele fapte sau pentru unii faptuitori. Deoarece art.281 C.pr.pen. acorda prioritate disjungerii, in sensul ca infractiunile conexe sau indivizibile pot fi mentinute reunite numai daca disjungerea nu este posibila, implicit exista obligatia pentru organul de urmarire penala prevazut de art.279, alin.2, lit.b, c C.pr.pen. de a lua spre examinare problema disjungerii in oricare dintre etapele urmaririi penale. Cu toate ca legea de procedura penala acorda prioritate disjungerii in raport cu reunirea cauzelor, totusi daca s-a ajuns Ia reunirea cauzelor inca din momentul sesizarii organelor prevazute de art.279, alin.2 C.pr.pen., consideram ca este necesar ca organul de urmarire penala sa examineze problema disjungerii in contextul interesului general, pentru aflarea adevarului si corecta solutionare a cauzei cu privire Ia toti faptuitorii. Daca pentru diferitele infractiuni indivizibile sau conexe au fost sesizate organele competente in raport de distinctiile de Ia art.279, alin.2 C.pr.pen. in cursul urmaririi penale sau al judecatii, problema reunirii cauzelor se pune ca o problema subsidiara art.281 C.pr.pen. acordand prioritate sistemului ca fiecare infractiune sa fie urmarita de organul de urmarire penala prevazut de art.279, alin.2, lit.b,c C.pr.pen., sau sa fie sesizata instanta de judecata competenta. In sistemul instituit prin art.32 si urm. C.pr.pen., reunirea cauzelor se impune de principiu, iar disjungerea constituie situatia de exceptie, pe cand in caz de indivizibilitate sau conexitate, in conditiile art.281 C.pr.pen., reunirea cauzelor are loc doar atunci cand disjungerea nu este posibila. In masura in care se impune totusi reunirea cauzelor indivizibile sau conexe cu care au fost sesizate organe diferite, in raport de distinctiile de Ia art.279, alin.2 C.pr.pen. reunirea se

62

dispune in conditiile art.35 C.pr.pen.

3.2.4. Schimbarea incadrarii juridice a faptei

Sub aspect procesual, incadrarea juridica a faptei prezinta interes in faza de urmarire penala, in ceea ce priveste determinarea organului de urmarire penala competent in respectiva cauza, ca si in legatura cu punerea in miscare si exercitarea actiunii penale, in sensul de a se vedea daca textul aplicabil cere sau nu plangere prealabila, iar cand pentru respectiva infractiune se cere o astfel de plangere, daca sunt competente organele prevazute de art.279, alin.2, lit.b,c C.pr.pen. De aceea organul de urmarire penala sesizat din modurile prevazute de art.221 C.pr.pen., raport de datele prezentate continutul actului de sesizare obtinute ca urmare a actelor premergatoare efectuate, are in vedere incadrarea juridica ce poate fi data faptei inca de Ia inceperea urmaririi penale. Schimbarea incadrarii juridice a faptei dintr-o infractiune pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu, intr-o infractiune pentru care plangerea prealabila este necesara, nu este conditionata de existenta plangerii prealabile; noua incadrare juridica poate aduce insa in discutie problema privind procedura plangerii prealabile. In faza de urmarire penala, dupa efectuarea de acte de cercetare penala, schimbarea incadrarii juridice a faptei atrage consecinte diferite in ce priveste punerea in miscare si exercitarea actiunii penale in raport de urmatoarele situatii posibile: a) schimbarea incadrarii juridice a faptei are loc dintr-o

63

infractiune pentru care era necesara plangerea prealabila si o atare plangere s-a facut, intr-o infractiune pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu. In acest caz, urmarirea penala continua, plangerea prealabila capatand semnificatia unei plangeri simple (art.222 C .pr. pen.); b) schimbarea incadrarii juridice a faptei are loc dintr-o infractiune pentru care actiunea penala se punea in miscare din oficiu intr-o infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila. Art.286, alin.1 C.pr.pen., modificat prin Legea 104/1992, cuprinde dispozitii exprese privitoare Ia aceasta situatie: daca dintr-o cauza in care s-au facut acte de cercetare penala se constata ulterior ca fapta urmeaza a primi o incadrare juridica pentru care este necesara plangerea prealabila, organul de cercetare penala cheama persoana vatamata si o intreaba daca intelege sa faca plangere prealabila. In caz afirmativ, organul de cercetare penala, dupa caz, continua cercetarea sau trimite dosarul instantei competente. In caz contrar, transmite actele procurorului in vederea incetarii urmaririi penale.

3.2.5. Incetarea urmaririi penale pentru cauze care tin de vointa persoanei vatamate
Persoana vatamata poate influenta desfasurarea urmaririi penale in sensul de a-si manifesta dorinta ca invinuitul si inculpatul sa nu fie tras Ia raspundere penala, situatie in care organul de urmarire penala trebuie sa adopte solutia de incetare a urmaririi penale. Putem retine urmatoarele situatii: a) in cauzele in care persoana vatamata s-a adresat cu plangere prealabila organului de urmarire penala, ea isi poate

64

retrage aceasta plangere, retragerea plangerii constituind, asemenea lipsei plangerii prealabile, o cauza de inlaturare a raspunderii (art.131, alin.2 C.pen., art.10, lit.h C.pr.pen.). La infractiunile anume prevazute de legea penala, persoana care a facut plangerea prealabila se poate impaca cu invinuitul sau inculpatul, cu consecinta incetarii urmaririi penale; b) in situatia in care actiunea penala a fost pusa in miscare de catre procuror, in conditiile art.131, alin.5 C.pen., nu sunt incidente prevederile art.131, alin.2 C.pen. pe considerentul ca persoana vatamata nu a introdus plangerea prealabila Ia organul de urmarire penala. In ce priveste impacarea, art.132 alin.3 teza ultima C.pen. prevede ca impacarea produce efecte si in cazul in care actiunea penala a fost pusa in miscare din oficiu, evident impacarea avand loc in conditiile legii civile. Pe langa aceste cauze generale, legea prevede si unele cauze speciale de inlaturare a raspunderii penale, care implica tot vointa persoanei vatamate. Potrivit art.197, aIin. ultim C pen., violul comis in conditiile alin.1 nu se pedepseste daca mai inainte de hotararea de condamnare sa fi ramas definitiva, a intervenit casatoria intre autor si victima; in cazul infractiunii de adulter, prevazut de art.304 C.pen., daca sotul nevinovat a facut plangere prealabila si a sesizat organul de urmarire penala, el poate cere oricand, in cazul urmaririi penale, incetarea acesteia (art.304, alin.3 C.pen.); si in acest caz, consideram ca nu are importanta daca persoana vatamata a dobandit sau nu calitatea de parte vatamata in proces.

65

3.2.6. Continuarea urmaririi penale in caz de retragere a plangerii prealabile

Desi retragerea plangerii prealabile duce Ia inlaturarea raspunderii penale pentru infractiunea urmarita ca efect al acestei plangeri, totusi se lasa nerezolvata problema temeinicie invinuirii adusa faptuitorului, in sensul ca daca infractiunea imputata a fost comisa in realitate si masura in care invinuitul sau inculpatul este vinovat. Pentru a se inlatura orice consecinta a unei invinuiri nedrepte, legea de procedura penala in vigoare a instituit posibilitatea continuarii urmaririi penale si clarificarii situatiei invinuitului sau inculpatului, atunci cand partea vatamata si-a retras plangerea prealabila61 (art.13, alin.1 C.pr.pen.). Fata de dispozitiile art.131, alin.4 C.pen., se poate aduce in discutie urmatoarea situatie: plangerea prealabila priveste pe toti participantii Ia savarsirea unei infractiuni; partea vatamata isi poate retrage plangerea prealabila -ca singura posibilitate admisa de lege - fata de toti participantii; numai unul din participanti uzeaza de prevederile art.13 C.pr.pen. Pentru unitatea de solutie, pentru legalitate, consideram ca este firesc sa se continue urmarirea penala pentru toti participantii Ia infractiune, desi nu toti au invocat prevederile art.13 C.pr.pen., aceasta deoarece infractiunea este unica si indivizibila. Dupa terminarea urmaririi penale efectuate in temeiul cererii de continuare a procesului formulat de invinuit sau inculpat, se dispune potrivit art.13, alin.2,3 C.pr.pen.
61 V. DONGOROZ s.a.
Op.cit., vol.I, pag.72

66

3.2.7.

ObIigatia organelor de urmarire penala fata de persoana vatamata

Legea de procedura penala a instituit unele obligatii pentru organele de urmarire penala de a instiinta persoana vatamata despre anumite acte procesuale sau proceduale pe care Ie-au efectuat sau urmeaza a le efectua, pentru a da posibilitatea acestuia sa participe, cand legea permite, Ia efectuarea lor sau sa uzeze alte mijloace procesuale pe care legea i le pune Ia dispozitie pentru apararea intereselor sale, inclusiv caile de atac. In ce priveste cauzele in care actiunea penala se pune in miscare Ia plangerea prealabila a persoanelor vatamate, organul de urmarire penala are obligatia de a instiinta persoana vatamata ca, fata de continutul celor sesizate, ori ca urmare a actelor premergatoare efectuate, nu este cazul a se incepe urmarirea penala (art.228, alin.6 C.pr.pen.). Daca in cursul urmaririi penale s-a constatat existenta uneia dintre situatiile prevazute de art.10 C.pr.pen. sau alte cauze de inlaturare a raspunderii penale ori de nepedepsire, procurorul va dispune scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale si totodata va instiinta despre aceasta si persoana care a facut plangerea prealabila (art.246, alin.2 C.pr.pen.). In caz de suspendare a urmaririi penale, aceasta masura se comunica partii vatamate numai daca este constituita si parte civila (art.240, alin.2 C.pr.pen.).

67

3.3. VERIFICAREA DE CATRE PROCUROR A LEGALITATII SI TEMEINICIEI ACTELOR DE URMARIRE PENALA

Persoana care a facut plangerea prealabila adresata organului de urmarire penala pentru infractiunile prevazute de art.279, alin.2, Iit.b,c C.pr.pen., in masura in care apreciaza ca modul de solutionare a plangerii prealabile nu este in conformitate cu legea si adevarul si-i lezeaza astfel interesele legitime, poate uza de calea de atac a plangerii (art.275 C.pr.pen.). Se poate face plangere si impotriva rezolutiei date privind art.228, alin.6 C.pr.pen. De aceeasi cale de atac a plangerii poate uza si invinuitul sau inculpatul care, in conditiile art.13 C.pr.pen., a cerut continuarea urmaririi penale si opineaza ca modul cum s-au efectuat actele de urmarire penala au adus o vatamare a intereselor sale legitime, ori solutia de incetare a urmaririi penale, dispusa dupa continuare este nelegala sau netemeinica. Daca urmarirea penala este efectuata de organul de cercetare penala, plangerea se adreseaza procurorului care supravegheaza activitatea organului de cercetare penala (art.275, alin.3 C.pr.pen.). Plangerea persoanelor indicate mai sus, impotriva masurilor luate sau a actelor efectuate de procuror sau

68

indeplinite de organul de cercetare penala in baza dispozitiilor date de procurori, se rezolva de primul procuror al parchetului competent. In cazul in care masurile si actele sunt ale primului procuror, ori luate sau efectuate pe baza dispozitiilor date de catre acesta, pIangerea se rezolva de catre procurorul ierarnic superior (art.278 C.pr.pen., art.32 din Legea 92/1992) pentru organizarea judecatoreasca.

CAPITOLUL 4

PLANGEREA PREALABILA ADRESATA INSTANTEI JUDECATORESTI

4.1.

PLANGEREA PREALABILA - MOD SESIZARE A INSTANTEI JUDECATA

DE DE

4.1.1. PIangerea prealabila - mod de sesizare a instantei de judecata in cazul unor infractiuni

Pentru infractiunile prevazute de art.279 alin.2 lit.a

69

C.pr.pen., modificat prin Legea 104/1992, procesul penal nu mai parcurge faza de urmarire penala, ci se compune numai din faza de judecata si punerea in executare a hotararilor judecatoresti definitive. Ca urmare, instanta de judecata nu mai este sesizata prin rechizitoriul procurorului62 , legea de procedura penala in vigoare reglementand si un al doilea mod de sesizare al instantei de judecata - plangerea prealabila adresata direct instantei de catre persoana vatamata. Nu este posibil ca persoana vatamata sa sesizeze instanta de judecata prin plangere prealabila pentru alte infractiuni decat cele aratate de art.279, alin.2 lit.a C.pr.pen. De asemenea, instanta de judecata nu va putea fi sesizata prin plangere prealabila cu judecarea unor fapte care sunt in legatura de conexitate ori de indivizibilitate de infractiuni dintre cele mentionate de art.279, alin.2, Iit.a C.pr. pen., chiar daca disjungerea nu este posibiIa. In astfel de situatii, singurul mod de sesizare a instantei de judecata il constituie rechizitoriul procurporului. Acesta din urma este actul principal de sesizare primara caruia nu i se poate substitui sesizarea instantei de judecata prin plangere prealabila, ca act de sesizare a instantei de judecata. Plangerea prealabila introdusa de catre persoana vatamata Ia instanta de judecata competenta constituie actul de sesizare63 a acestui organ de jurisdictie producand aceleasi efecte ca rechizitoriul procurorului (art.264 C.pr.pen.) in cazul infractiunilor pentru care s-a desfasurat urmarirea penala. S-a
62 Daca una din infractiunile prevazute de art.279 alin.2, Iit.a C.pr.pen. este in legatura de
conexitate sau de indivizibilitate cu o infractiune pentru care se desfasoara urmarirea penala - fie ca actiunea penala se pune in miscare din oficiu, inclusiv in conditiile art.131, alin.5 C.pr.pen., fie ca face parte din grupa infractiunilor aratate la art.279, alin.2, Iit.b,c C.pr.pen. - si disjungerea nu este posibila, sesizarea instantei de judecata pentru aceste infractiuni se face tot prin rechizitoriul procurorului. 63 V. DONGOROZ }.a. Explicatii teoretice..., vollI, pag.112

70

apreciat ca introducerea plangerii prealabile de catre persoana vatamata Ia instanta de judecata - din punct de vedere procesual - inceputul procesului penal64 , pentru infractiunile aratate in art.279, alin.2, Iit.a C.pr.pen., proces care se limiteaza doar Ia faza de judecata si Ia cea de executare a hotararilor judecatoresti definitive.

4.2. SESIZAREA INSTANTEI 4.2.1. lnstanta judecatoreasca competenta

Examinarea problemei competentei instantelor judecatoresti in cazul infractiunilor aratate in art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen. se face avandu-se in vedere dispozitiile Iegii de procedura penala privind competenta dupa materie, dupa calitatea persoanei si competenta teritoriala a instantelor judecatoresti. Din punct de vedere al competentei dupa materie, infractiunile aratate in art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen., completat prin Legea nr.45/1993 cu infractiunile de amenintare, insulta si calomnie savarsite prin presa sau alte mijloace de comunicare in masa, sunt de competenta judecatoriilor pentru a fi judecate in prima instanta. Nu sunt incidente prevederile Iegii de procedura penala referitoare Ia competenta dupa calitatea persoanei, deoarece daca una dintre infractiunile aratate in art.279, alin.2, Iit.a C.pr.pen. ar fi savarsita de un judecator, procuror, notar de stat, judecator sau controlor Ia Curtea de Conturi sau de una din persoanele mentionate in art.29, alin.1 C.pr.pen. plangerea prealabila se adreseaza organului de urmarire penala competent
64 V. DONGOROZ s.a.
Op.cit., loc. cit.

71

in raport de calitatea faptuitorulul (art.279, alin.2, lit.b,c C.pr.pen.). In aceste conditii, instanta este sesizata prin rechizitoriul procurorului, potrivit regulilor generale de competenta. Cu privire Ia competenta teritoriala a judecatoriilor de a judeca infractiunile aratate in art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen., legea de procedura penala anterioara modificarii ei prin Decretul 104/1992 a derogat prin dispozitii exprese de Ia regula inscrisa in art.30, alin.2 C. pr.pen. Potrivit dispozitiilor art.30, alin.2 C.pr.pen. judecarea cauzei revine aceleia dintre instantele competente potrivit aliniatului 1, in a carei raza teritoriala s-a efectuat urmarirea penala. In ceea ce priveste infractiunile aratate in art.279, alin.2 lit.a C.pr.pen., potrivit art.282 C.pr.pen., plangerea prealabila se adresa instantei de judecata de Ia locul unde s-a efectuat procedura de impaciuire. Ca urmare, era competenta judecatoriei in a carei raza teirtoriala se afla comisia de judecata careia persoana vatamata i se adresase cu plangere prealabila in vederea efectuarii procedurii de impaciuire, in raport cu distinctiile facute prin art.12, alin.1 si 2,15, alin.1 Iit.b, 20, alin.1 si 2 din Legea 59/1968. Prin abrogarea art.282 C.pr.pen., s-a revenit Ia normele generale privind determinarea competentei teritoriale a instantelor judecatoresti, inlaturandu-se astfel o anomalie care dadea eficienta unor criterii straine de dispozitiile cadru de determinare a competentei teritoriale. In cadrul infractiunilor de amenintare (art.193 C.pen.), insulta (art.205 C.pen.) si calomnia (art.206 C.pen.) savarsite prin presa sau alte mijloace de comunicare in masa, modificarea prevazuta de Legea 45/1993 care a abrogat art.91 din legea 3/1974 determina competenta teritoriala a instantei judecatoresti

72

in raport cu acelesi criterii generale prevazute in art.30, alin.1 C.pr.pen. Daca infractiunile prevazute mai sus s-ar savarsi printrun ziar de mare tiraj editat Ia nivel national, s-ar pune problema determinarii Iocului unde a fost savarsita infractiunea, in raport de distinctiile art.30, alin.ultim C.pr.pen. Deoarece aceste dispozitii prevad ca prin locul savarsirii infractiunii se intelege locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala in tot sau in parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia, se pune problema instantei pe care urmeaza sa o sesizeze cel vatamat prin aceste infractiuni care Iocuieste in alta localitate decat in cea in care a fost editat ziarul prin care s-a produs una din aceste infractiuni. Deoarece locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala nu poate fi altul decat localitatea de editare sau emisie a mijlocului de comunicare in masa, se pune problema daca intotdeauna trebuie sa fie sesizata judecatoria in a carei raza teritoriala se afla locul indicat mai sus. Art.30, alin.ultim, da aceeasi valoare de loc al savarsirii infractiunii, locului unde s-a produs rezultatul acesteia. Ori, pentru cele trei infractiuni, rezultatele se produc de regula in localitatea in care se afla persoana vatamata, rezonanta acestor incaIcari de lege avand totodata acelasi caracter local, de regula circumscris Ia cercul persoanelor care pot determina identitatea persoanei vizate ca urmare a comiterii infractiunii respective. Apreciem ca pentru o protectie completa a intereselor persoanei vatamate si pentru ca acolo unde legea indica echivalenta, practica nu poate stabili criterii de prioritate, persoana vatamata poate sa aleaga careia dintre cele doua judecatorii teritoriale i se poate adresa cu plangere prealabila, pentru cele trei infractiuni mentionate mai sus.

73

4.2.2. ConditiiIe cerute de lege pentru introducerea plangerii prealabile Ia instanta de judecata

Pentru ca instanta de judecata sa fie valabil sesizata cu plangerea prealabila prevazuta de lege trebuie sa fie indeplinite urmatoarele conditii: a) plangerea prealabila adresata instantei de judecata sa aiba continutul cerut de lege; b) plangerea prealabila sa fie introdusa Ia instanta de judecata in termenul prevazut de lege; c) pentru inculpatul aflat in stare de detinere, persoana vatamata sa depuna la instanta de judecata numarul necesar de copii de pe plangerea prealabila in vederea comunicarii. a) In practica judiciara s-a considerat ca plangerea prealabila introdusa in termen sesizeaza in mod legal instanta, chiar daca ulterior persoana vatamata a facut unele completari privind unele aspecte ale continutului si care lipseau din redactarea initiala a plangerii, pe care a introdus-o Ia instanta. Astfel, s-a considerat ca fiind introdusa in termen legal si plangerea careia nu i s-a dat curs, intrucat nu intrunea cerintele prevazute de art.283 C.pr.pen., motiv pentru care judecatorul de serviciu a inregistrat-o numai in registrul de intrare si a dispus chemarea persoanei vatamate pentru relatii. Intr-o asemenea situatie, plangerea ulterior completata si adresata instantei de judecata, in sensul precizarii actiunii penale, nu poate fi apreciata ca reprezentand o a doua plangere si nici considerata ca tardiv introdusa din moment ce, in realitate, a fost adresata instantei pentru completarea cererii initiale, cerere depusa in termen legal

74

Ia instanta 5 . Este necesar ca prin plangerea prealabila adresata instantei judecatoresti, persoana vatamata sa-si manifeste vointa ca faptuitorul sa fie chemat in fata organelor de jurisdictie penala si, in urma judecatii, sa fie tras Ia raspundere penala pentru fapta comisa. Aceasta manifestare de vointa a persoanei vatamate constituie o cerinta a prevederilor art.131 C.pen., o conditie de a carei indeplinire este legata tragerea Ia raspundere penala a celui care a comis o infractiune pentru care legea penala cere plangerea prealabila. Persoana vatamata isi poate manifesta vointa de a fi tras Ia raspundere penala faptuitorul fie prin specificarea acestui Iucru in termeni expresi, fie ca acest Iucru reiese din continutul plangerii66 cat si din faptul ca s-a adresat instantei judecatoresti ca organ judiciar penal, care prin activitatea de juirsdictie aplica legea celor care au comis infractiuni. b) Plangerea prealabila trebuie sa fie introdusa Ia instanta judecatoreasca competenta in termenul prevazut de lege. Introducerea plangerii prealabile Ia unul dintre organele prevazute de art.279, alin.2, lit.a,b si c C.pr.pen. este conditionata de respectarea termenului de doua luni prevazut de art.284, alin.1,2 C.pr.pen. si care este de aplicare generala pentru toate infractiunile pentru care legea cere plangere prealabila. c) Aceasta conditie nu este formulata in mod expres in vreun text de lege referitor Ia procedura plangerii prealabile asa cum intalnim in ceea ce priveste sesizarea instantei de judecata prin rechizitoriul procurorului, cand se dispune ca procurorul inainteaza instantei competente dosarul impreuna cu nr. necesar
6

65 Decizia penala nr.1572/1979 a Tribunalului Suprem in Revista Romana de Drept,

nr.3/1980, pag.74 66 GR.GR. THEODORU, TUDOR PLAESU Drept procesual penal, pag.86

75

de copii de pe rechizitoriu, pentru a fi comunicat inculpatilor aflati in stare de detinere (art.264, alin.4 C.pr.pen.). Art.313, alin.2, teza finala C.pr.pen. prevede insa ca odata cu citatia, inculpatului aflat in stare de detinere i se comunica si copia actului de sesizare a instantei. Aceasta dispozitie are un caracter general si in raport de ea rezulta implicit ca si plangerea prealabila - ca act de sesizare a instantei in cazul infractiunilor prevazute de art.279, alin.2 Iit.a C.pr.pen.- se comunica, odata cu citatia, inculpatului aflat in stare de detinere. Pentru ca instanta sa poata indeplini aceasta cerinta prevazuta de art.313, alin.2 teza finala C.pr.pen., este necesar ca persoana vatamata care formuleaza plangerea prealabila impotriva unui faptuitor aflat in stare de detentie, sa depuna Ia instanta competenta atatea copii de pe plangerea prealabila cati inculpati in stare de detentie sunt, pentru a Ii se comunica acestora, odata cu citatia.

4.2.3. Limitele sesizarii primei instantei prin plangerea prealabila a persoanel vatamate
Plangerea prealabila a presoanei vatamate constituie actul primar de sesizare a instantei de judecata, pentru infractiunile prevazute de art.279, alin.2 lit.a C.pr.pen. Prin acest act procesual, echivalent cu valoarea sub aspectul instantei, cu rechizitoriul procurorului, se delimiteaza obiectul judecatii in prima instanta. In acest sens, art.317 C.pr.pen. - referindu-se Ia obiectul judecatii in prima instanta - dispune ca aceasta priveste numai

76

fapta si persoana aratate in actul de sesizare, act de sesizare care in cazul nostru este plangerea prealabila adresata instantei. Importanta acestei prevederi rezulta din dispozitiile art.385 C.pr.pen. introdus prin Legea 45/1993 care prevede ca sunt supuse casarii hotararile in cazul in care instanta nu a fost sesizata legal, ori daca instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare (pct.2 si 10). Singura situatie derogatorie care poate exista este aceea neindicarii in pIangerea prealabila a tuturor persoanelor participante savarsirea infractiunii. Lipsa poate fi complinita in orice moment al judecatii in prima instanta, anterior intrarii in dezbaterea in fond a cauzei.

4.2.4. Verificari efectuate de instanta de judecata

Instanta de judecata fiind sesizata de organele si persoanele prevazute de lege, prin actele de sesizare reglementate expres prin norme procedurale, este obligata sa efectueze verificarea sesizarii, ca activitate procesuala ce are menirea de a inlatura posibilitatea intervenirii activitatii de judecata desfasurata in conditiile in care actul de sesizare intruneste conditiile cerute de lege pentru a avea ca efect legala investire a instantei. Pe de alta parte, instanta este obligata sa verifice in acelasi timp, in raport cu actul de sesizare, daca este competenta functional sa judece fapta si faptuitorul care sunt aratate in respectivul act de sesizare; ca urmare, pentru ca instanta sa poata trece Ia judecarea unei anumite cauze trebuie sa fi fost regulat sesizata, dar sa fie si competenta functional sa judece fapta si faptuitorul Ia care se referea actul de sesizare.

77

Codul de procedura penala in vigoare, reglementand problema verificarii sesizarii instantei, prin art.300 prevede ca instanta este datoare sa verifice din oficiu, Ia prima infatIsare, regularitatea actului de sesizare. In cazul infractiunilor prevazute de art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen. pentru care sesizarea instantei se face prin plangerea prealabila a persoanei vatamate, instanta procedeaza Ia verificarea regularitatii plangerii prealabile. Astfel, instanta venfica daca plangerea prealabila, ca act de sesizare, a fost formulata de persoana vatamata sau de persoana indreptatita a o formula in conditiile legii civile, daca sunt indeplinite conditiile legale, generale sau speciale, pentru corecta sesizarea instantei si punerea in miscare a actiunii penale. In ceea ce priveste categoria infractiunilor prevazute de art.279, alin.2 lit. b,c C.pr.pen. Ia care sesizarea instantei se face prin rechizitoriul procurorului instanta face de asemenea, verificari privind regularitatea acestui, act de sesizare. Daca prima instanta constata neregularitatea actului de sesizare, face aplicatiunea in parte a art.300, alin.2 C.pr.pen.67. Astfel, nu isi gasesc aplicatiune prevederile referitoare Ia restituirea dosarului, nefiind posibil ca dosarul sa fie restituit unei persoane particulare, persoana care in conditiile neregularitatii actului de sesizare nu a dobandit nici calitatea de parte in procesul penal si careia nu i-a putut apartine niciodata dosarul cauzei. In schimb, din norma instituita prin art.300, alin.2 C.pr.pen., sunt aplicabile prevederile referitoare Ia posibilitatea inlaturarii unui termen in acest sens de catre instanta. Prin inlaturarea neregularitatii actului de sesizare, putem avea in vedere precizarea unor elemente de fapt necesare
67 V. RAMUREANU
Sesizarea organelor judiciare in reglementarea noulul Cod de procedura penala, in Revista Romana de Drept, nr.3/1969, pag.35

78

delimitarii obiectului judecatii in prima instanta, precum si indeplinirii oricaror alte conditii care se dovedesc necesare pentru punerea in miscare a actiunii penale. Daca neregularitatea sesizarii prin pIangere prealabila nu poate fi inlaturata nici de indata, nici in conditiile in care s-a acordat un termen in acest sens, nu-si gasesc aplicatiunea prevederile art.300, alin.2 C.pr.pen. referitoare Ia restituirea dosarului Ia persoana vatamata, instanta dispunand prin sentinta, incetarea procesulul penal, potrivit art.11, pct.2 lit.b, 10 lit.f C.pr.pen., pe considerentul ca ii lipseste plangerea prealabiIa. Intr-adevar, neregularitatea plangerii prealabile, ca act de sesizare primara a instantei, prevazut de lege, echivaleaza cu inexistenta plangerii prealabile, ceea ce impune drept singura posibila solutia de incetare a procesului penal. Mentionam ca instanta de judecata, dupa verificarea regularitatii actului de sesizare, procedeaza si Ia verificarea competentei. Spre deosebire de faza de urmarire penala in care legea de procedura cuprinde o prevedere expresa potrivit careia organul de urmarire penala sesizat potrivit art.221 este dator sasi verifice competenta (art.210), in ce priveste faza de judecata, legea nu mai cuprinde o prevedere expresa similara. Cu toate acestea, instantele judecatoresti sunt obligate sa-si verifice competenta de a judeca fapta si faptuitorul, aratate in actul de sesizare in temeiul prevederilor art.197, alin.2,3 C.pr.pen., data fiind sanctionarea cu nulitatea absoluta a oricaror incalcari ale dispozitiilor relative Ia competenta dupa materie si dupa calitatea persoanei. Daca instanta judecatoreasca, Ia termenul de judecata fixat si in urma venficarilor efectuate, constata regularitatea actului de sesizare si a competentei sale de a judeca fapta si

79

faptuitorul aratate in plangerea prealabila, se investeste68 cu judecarea cauzei si procedeaza Ia efectuarea tuturor activitatilor procesuale specifice fiecarei cauze. Activitatea procesuala efectuata de instanta de judecata cu observarea dispozitiilor art.300, 197, alin.2,3 C.pr.pen. trebuie sa-si gaseasca materializarea in incheierea de sedinta.

4.2.5. Consecinte privitoare Ia punerea in miscare a actiunii penale. CaIitati procesuale

Constatarea facuta de prima instanta in legatura cu regularitatea actului de sesizare si competenta de a judeca fapta si faptuitorul pentru care persoana vatamata a facut plangerea prealabila, are ca efect investirea instantei cu judecarea respectivei cauze. Aceasta constatare a instantei de judecata trebuie privita si in legatura cu momentul punerii in miscare a actiunii penale in cauzele referitoare Ia infractiunile prevazute de art.279, alin.a, lit.a C.pr.pen. si pentru care persoana vatamata se adreseaza cu plangere prealabila direct instantei. Problema punerii in miscare a actiunii penale in cauzele in care plangerea prealabila se adreseaza direct instantei poate fi pusa numai din momentul in care instanta de judecata, compusa si constituita potrivit legli, a constatat regularitatea actului de sesizare si s-a declarat - chiar in mod tacit, prin trecerea Ia efectuarea probatiunii competenta a judeca fapta si faptuitorul aratate in plangere. in lipsa unei asemenea constatari facuta de instanta de judecata, nici nu se pune problema punerii in miscare a actiunii penale care este legata de investirea instantei cu
68 V. RAMUREANU
Op.cit., pag.211

80

judecarea cauzei prin plangere prealabila corect introdusa. In ceea ce priveste judecata in prima instanta, o observatie se impune a fi facuta referitor Ia obligatia impusa prin art.320, alin.2 C.pr.pen., pentru presedintele instantei de judecata de a explica persoanei vatamate ca poate participa ca parte vatamata in proces. Pozitia procesuala a partii vatamate in cursul judecatii in prima instanta, inclusiv in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare Ia plangerea prealabila a persoanei vatamate, este precizata in art.301, alin.1 ,2 C.pr.pen. Astfel, partea vatamata, asemenea procurorului si celorlalte parti din proces poate formula cereri, ridica exceptii sau pune concluzii, dar numai cu privire Ia latura penala a cauzei. In caz de concurs de infractiuni sau de conexitate, dreptul partii vatamate se limiteaza Ia fapta care i-a cauzat vatamarea. Prima instanta de judecata este obligata ca in cadrul cercetarii judecatoresti sa procedeze Ia ascultarea partii vatamate, declaratia acesteia constituind un mijloc de proba in procesul penal, dar si un mijloc prin care partea vatamata sustine invinuirea impotriva inculpatului, situatia de fapt pe care persoana vatamata o prezinta in cadrul declaratiei facute constituie temeiul de fapt al plangerii prealabile introduse Ia organele judiciare; pentru considerentele aratate mai sus, art.326 C.pr.pen. prevede in mod expres ca o obligatie pentru prima instanta ca dupa ascultarea inculpatului sa procedeze Ia ascultarea celorlalte parti, printre care si partea vatamata. Judecata poate avea loc numai daca partile au fost legal citate (art.291, alin.1 C.pr.pen.). Daca este indeplinita procedura de text, neprezentarea partilor nu impiedica judecarea cauzei (art.291, alin.2 C.pr.pen.). Astfel, art.281 C.pr.pen. prevede ca in cazul

81

infractiunilor aratate in art.279, alin.2 lit.a C.pr.pen., lipsa nejustificata a partii vatamate legal citate Ia doua termene consecutive in fata primei instante de judecata, este considerata drept retragere a plangerii prealabile producand astfel efectele prevazute de art.131, alin.2 C.pr.pen., in sensul ca aceasta situatie constituie o cauza de incetare a procesului penal prin inlaturarea raspundeni penale. Prevederile art.284 C.pr.pen. nu-si gasesc aplicatiunea atunci cand cauza s-ar afla in fata instantei de recurs chiar dupa casare cu retinere (art.385, lit.d C.pr.pen. introdus prin Legea 45/1993). In schimb, prevederile art.284 C.pr. pen. consideram ca-si gasesc aplicatiune atunci cand cauza se afla in fata primei instante ca urmare a casarii spre rejudecare din recurs (art.385, pct.1 lit.c C.pr.pen.).

4.2.6. Schimbarea incadrarii juridice a faptel in cursul judecarii in prima instanta

Legea de procedura penala in vigoare, prin art.286, are in vedere o singura situatie cand schimbarea incadrarii juridice a faptei, in cursul judecatii, face incidente dispozitiile referitoare Ia procedura pIangerii prealabile si anume in cauzele in care sesizarea instantei s-a facut prin rechizitoriul procurorului, dar in cursul judecatii se schimba incadrarea juridica a faptei intr-o infractiune pentru care este necesara plangerea prealabila; pe langa aceasta situatie expres prevazuta de lege pot fi intrevazute si alte situatii care - in raport cu modurile de sesizare a primei instante, rechizitoriul procurorului sau plangerea prealabila a persoanei vatamate - se pot ivi in urma schimbarii incadrarii juridice a faptei in cursul judecatii.

82

O prima situatie este reglementata in art.286, alin.2 C.pr.pen., anume cand instanta a fost sesizata prin rechizitoriul procurorului cu judecarea unei infractiuni pentru care - in raport de incadrarea juridica data in cursul urmaririi penale - nu se cerea plangerea prealabila, actiunea penala fiind pusa in miscare din oficiu. In contextul art.286, alin.2 C.pr.pen., prezinta interes doar situatia in care instanta de judecata da faptei, cu a carei judecare a fost sesizata din oficiu, prin rechizitoriul procurorului, o incadrare juridica fata de care legea penala cere plangerea prealabila a persoanei vatamate, pIangere care, bineinteles nu a fost facuta. Instanta de judecata, dupa schimbarea juridica a faptei este obligata sa cheme persoana vatamata si sa o intrebe daca intelege sa faca plangere prealabiIa pentru infractiunea respectiva. TermenuI inlauntruI caruia persoana vatamata este obligata sa decida daca face sau nu plangere prealabila este de doua luni (art.284, alin.1 ,2 C.pr.pen.) si curge de Ia data Ia care persoana vatamata a fost incunostintata69 de instanta de judecata ca poate face plangere prealabila pentru fapta careia i sa schimbat incadrarea juridica intr-o infractiune pentru care aceasta plangere este necesara. Daca persoana vatamata declara ca face pIangere prealabila, instanta continua judecata. Nu are relevanta imprejurarea daca fapta, in noua sa incadrare juridica, face parte din categoria infractiunilor prevazute de art.279, alin.2, Iit.b sau c C.pr.pen. sau a celor prevazute de art.279, alin.2 Iit.a. C.pr.pen. Chiar daca fapta ar primi o incadrare juridica pentru care ar fi competent un alt organ de urmarire penala decat cel care a efectuat urmarirea in cauza, dosarul nu se restituie procurorului
6
9

ILIE A. MUNTEANU, GR.MOTA, GR.GR. THEODORU In legatura cu termenul in care poate fi formulata plangerea prealabila in cazul schimbarii incadrarii juridice a faptei, in Revista Romana de Drept, nr.5/1977, pag.44

83

in conditiile art.332, alin.2 C.pr.pen., cauza nu se restituie atunci cand instanta, in urma cercetarii judecatoresti, schimba incadrarea juridica a faptei intr-o alta infractiune pentru care cercetarea penala ar fi revenit altui organ de cercetare.

4.2.7. Continuarea judecatii in caz de retragere a plangerii prealabile

In cursul judecatii persoana vatamata isi poate retrage plangerea prealabila aceasta artagand potrivit art.131, alin.2 C.pen. inlaturarea raspunderii penale si, ca urmare adoptarea solutiei de incetare a procesului penal (art.11, pct.2 Iit.b, art.10 lit.h C.pr.pen.). Pe linia asigurarii depline a respectarii drepturilor persoanelor, art.13 C.pr.pen. da dreptul inculpatului de a cere, in caz de retragere a plangerii prealabile, continuarea judecatii, in vederea stabilirii situatiei reale de fapt care sa conduca Ia solutia de achitare pentru vreunul din cazurile prevazute de art.10 Iit.a-e C.pr.pen. cu exceptia lit.b, solutie favorabila pentru inculpat sub aspectul laturii penale, laturii civile, al cheltuielilor de judecata, al repartitiei morale complete si pe aceasta o prefera solutiei de incetare a procesului penal. Din momentul in care persoana vatamata declara ca-si retrage plangerea prealabila, consideram ca instanta de judecata trebuie sa dea dovada de rol activ si sa-i explice inculpatului ca poate uza de prevederile art.13 C.pr.pen. Prin retragerea pIangerii prealabile se naste concomitent pentru inculpat dreptul procesual de a cere continuarea judecatii in vederea dovedirii unei situatii de fapt care sa atraga o solutie de achitare dintre

84

cele prevazute de lege. Retragerea plangerii prealabile in conditiile art.131, alin.2 C.pen. presupune o manifestare a vointei partii vatamate facute in termeni expliciti, expresi70, cum ca intelege sa-si retraga plangerea prealabila facuta, ca un act ce are influenta in ceea ce priveste tragerea Ia raspundere a faptuitorului. Devin astfel incidente prevederile art.131, alin.2 C.pen., art.10, lit.h, pct.2, lit.b C.pen., indiferent daca pentru infractiunea care se judeca sesizarea instantei s-a facut prin rechizitoriul procurorului (art.279, alin.2, lit.b,c C.pr.pen.) sau prin plangerea prealabila a presoanei vatamate (art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen.). In conditiile in care inculpatul a cerut continuarea judecatii in temeiul art.13 C.pr.pen., instanta procedeaza Ia judecarea cauzei potrivit regulilor generale.

4.2.8. InfIuenta pe care o poate avea vointa partii vatamate asupra rezolvarii actiunii penale si a actiunii civile
Partea vatamata poate influenta, ca urmare a manifestarii vointei sale, in cazurile prevazute de lege, rezolvarea actiunii penale de catre instanta de judecata in sensul ca daca isi retrage plangerea prealabila71 sau se impaca cu inculpatul, instanta nu mai poate adopta decat solutia de incetare a procesului penal, fiind excluse solutiile de condamnare sau achitare72. Retragerea plangerii prealabile are ca efect, in toate
7
7 V. DONGOROZ Op.cit., vol.II, pag.390 1 Decizia penala 5516/1971 a Tribunalului Suprem in Culegere de decizii ale Tribunalului Suprem pe anul 1971, pag.315 2 Afara de situatia prevazuta de art.13, aIin.1,2 C.pr.pen.
0

85

cazurile prevazute de lege, inlaturarea raspunderii penale si, ca urmare, instanta trebuie sa adopte solutia de incetare a procesului penal. Prin Legea 7/1973 a fost introdus in Codul de procedura penala art.284 care prevede o situatie considerata drept retragere a pIangerii prealabile in cazul Iipsei nejustificare a persoanei vatamate, Ia doua termene consecutive, in fata instantei de judecata. In acest context, tinand seama de prevederile art.131, alin.2 C.pen., art.13, 284 C.pr.pen., se pune problema daca continuarea judecatii Ia cererea inculpatului este posibila numai atunci cand partea vatamata a declarat in mod expres ca isi retrage plangerea sau I si in ipoteza de Ia art.284 C.pr.pen. Ambele situatii impun in egala masura solutia de incetare a procesului penal. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala numai in cazul infractiunilor expres prevazute de legea penala. Aceasta cerinta este prevazuta explicit de art.10 lit.h C.pr.pen. impacarea partilor are deci un efect mai limitat, pe cand retragerea plangerii prealabile atrage inlaturarea raspunderii penale in cazul tuturor infractiunilor pentru care legea penala cere pIangere prealabila, un titlu de exceptie, impacarea partilor este admisa de legea penala si in cazul unei infractiuni pentru care actiunea penala se pune in miscare din oficiu: infractiunea de seductie (art.199 C.pen.).

4.2.9. SoIutiiIe adoptate de instanta in cazul continuarii judecatii, in conditiiIe art.13 C.pr.pen.
Daca prima instanta a continuat judecata Ia cererea

86

inculpatului, in conditiile art.13 C.pr.pen., in rezolvarea actiunii penale adopta dupa caz una dintre solutiile prevazuta de art.13, alin.2 sau 3 C.pr.pen. Astfel, daca in cazul judecatii instanta retine ca in ceea ce il priveste pe inculpat, se constata existenta unuia dintre cazurile prevazute de art.10,lit.a-e C.pr.pen. (cu exceptia cazului prevazut de Iit.b') adopta solutia de achitare (art.345, alin.3,11 pct.2 lit.a C.pr.pen.). in cazul prevazut de art.10 Iit.b C.pr.pen.) solutia este tot de achitare, dar instanta constata ca fapta nu prezinta pericol social al unei infractiuni si aplica masuri cu caracter extrapenal. {i aceasta situatie, desi nu duce Ia stabilirea completei nevinovatii a inculpatului, este o situatie mai putin favorabila decat aceea de incetare a procesului penal, astfel incat apreciem ca ea trebuie pusa in discutia inculpatului, pentru a se constata daca aceasta accepta riscul aplicarii textului prevazut sau revine asupra cererii de continuare a procesului penal. Daca nu se poate retine existenta uneia dintre situatiile prevazute de art.10 lit.a-e C.pr.pen., cu toate ca inculpatul in aceasta idee a cerut continuarea procesului penal, se da eficienta prevederilor art.131, alin.2 C.pen., art.10, lit.h C.pr.pen. si ca urmare instanta adopta solutia de incetare a procesului penal (art.1 1, pct.2, Iit.b C.pr.pen.).

4.3. CAI DE ATAC IMPOTRIVA HOTARARILOR PRONUNTATE IN PRIMA INSTANTA

Impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare Ia plangerea prealabila a persoanei vatamate, legea de procedura penala prin

87

modificarile din Legea 45/1993 a prevazut situatii diferite dupa cum calea de atac poate fi apelul sau recusul. Astfel, sentintele pronuntate de judecatorii, privind infractiunile mentionate in art.279, alin.2, Iit.a, nu pot fi atacate cu apel. Ele beneficiaza de calea recursului in temeiul art.385, Iit.a C.pr.pen. In cazul infractiunilor prevazute de art.279, alin.2, lit.b,c hotarariIe pot fi atacate cu apel, potrivit art.361 C.pr.pen., iar cu recurs, potrivit art.385, Iit.c,d,e. In ceea ce priveste pe titularii dreptului de apel trebuie sa facem o mentiune speciala, de principiu, in sensul ca partea vatamata poate uza de calea de atac a apelului sau recursului numai in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare Ia plangerea prealabila (art.362, alin.1, Iit.c C.pr.pen.), fiind indiferent daca prima instanta a fost sesizata din oficiu, prin rechizitoriul procurorului (art.131, alin.5 C.pr.pen., art.279, alin.2, Iit.b,c C.pr.pen.), ori prin plangere prealabila (art.279, alin.2, Iit.a). Consideram ca acest drept revine persoanei vatamate chiar in conditiile art.131, alin.5 pentru ca partea vatamata participanta in proces, in conditiile Iegii civile, isi pastreaza dreptul de a dispune asupra actiunii penale, inclusiv prin retragerea plangerii prealabile, chiar in fata instantei de apel sau recurs. Conform art.362, lit.c C.pr.pen., persoana vatamata in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare Ia plangerea prealabila, poate face recurs numai in ceea ce priveste latura penala, daca este constituita si parte civila, conform art.362, Iit.d, partea vatamata poate face recurs si cu privire Ia latura civila. Pentru a fi in concordanta cu reglementarile de principiu referitoare Ia apararea drepturilor persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa,

88

conform art.362 C.pr.pen., ale carui dispozitii sunt reluate in art.385 C.pr.pen., prevad ca apelul sau recursul pot fi declarate inclusiv de reprezentantul legal si de aparator. Beneficiaza de calea de atac a apelului persoanele vatamate, daca sunt constituite parti civile, in cazul infractiunilor prevazute de alin.2, lit.b,c. Apreciem ca in cazul infractiunilor prevazute de art.279, alin.2, lit.a, chiar daca actiunea penala ar fi pusa in miscare din oficiu de catre procuror in temeiul art.131, alin.5 C.pr.pen. si ar exista constituire de parte vatamata in cauza, tot nu se poate exercita calea de atac a apelului, exceptia avand in vedere enumerarea stricta a infractiunilor si nu modalitatea de sesizare a instantei - Ia plangerea prealabila a persoanei vatamate sau din oficiu in conditiile mentionate mai sus. Art.371 si 385 C.pr.pen. prevad ca instanta judeca apelul si recursul numai referitor Ia persoana care le-a declarat si Ia persoanele Ia care se refera declaratia de apel sau recurs si numai in raport cu calitatea pe care apelantul sau recurentul o au in proces. De aceea partea vatamata poate formula motive de apel sau recurs numai in ceea ce priveste latura penala a cauzei urmarite Ia plangerea prealabila, iar daca s-a constituit parte civila, poate critica modul de acordare a despagubirilor civile solicitate. Apelul si recursul au acelasi caracter de stricta specializare, in sensul ca ele pot avea in vedere numai latura civila, numai latura penala, sau ambele, motivele de recurs fiind exercitate functie de declaratia facuta de partea vatamata. Recursul declarat impotriva infractiunilor prevazute de art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen. nu e limitat Ia motivele de casare prevazute pentru apel in art.385 C.pr.pen., iar instanta este obligata ca, in afara temeiurilor invocate chiar oral si a cererilor

89

formulate de recurent, in limitele calitatii sale, sa examineze intreaga cauza sub toate aspectele. Pentru hotararile care pot fi atacate cu apel, instanta se limiteaza Ia examinarea motivelor prevazute in art.385 C.pr.pen. Noua reglementare data prin Legea 45/1993 a introdus o noua cale de atac: recursul in anulare care, in ceea ce priveste tema discutiei poate avea in vedere situatia daca exista o cauza de inlaturare a raspunderii penale (art.410, alin.1,5). Apreciem ca acest text are in vedere o cauza de inlaturare a raspunderii penale care a intervenit, in mod real si obiectiv, inainte de instanta de judecata, ori nu a fost avuta in vedere de prima instanta de judecata si hotararea nu a fost supusa caii de atac a apelului sau recursului. Recursul in anulare mai are in vedere si situatia in care instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare. Deoarece actul de sesizare primara a instantei de judecata poate fi si plangerea prealabila formulata pentru infractiunile prevazute de art.279, alin.2, lit.a C.pr.pen., apreciem ca aceasta cale de atac are in vedere inclusiv aceasta situatie. Legea prevede ca, daca recursul in anulare este facut in favoarea persoanei fata de care a incetat procesul penal, el poate fi declarat oricand. Situatia vizeaza evident o solutie in care incetarea procesului penal apare ca nesatisfacatoare pentru cel care a figurat ca inculpat in procesul penal si fata de care, din elementele de fapt si de drept existente in dosarul cauzei, se poate prefigura o solutie de achitare.

90

BIBLIOGRAFIE
1. G. ANTONIU, V. PAPADOPOL, M. POPOVICI, B. STEFANESCU Indrumarile date de Plenul Tribunalului Suprem si noua IegisIatie penala" Editura Stiintifica, Bucuresti, 1971 2. MATEI BASARAB Drept constitutional penal, Universitatea Babes Bolyai, CIuj-Napoca, 1971 3. V. DONGOROZ, S. KAHANE, G. ANTONIU, C. BULAI, N. ILIESCU, R. STANOIU Explicatii teoretice ale Codului de procedura roman, Editura Academiei, Bucuresti, 1970 4. NARCIS GIURGIU Cauzele de nulitate in Stiintifica, Bucuresti, 1974

procesul

penal,

Editura

5. I. GORGANEANU Actiunea penala, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1977 6. E.V. IONASEANU Procedura inceperii urmaririi penale, Editura Militara, Bucuresti, 1979

91

7. I. IONESCU - DOLJ Curs de procedura penala romana, Bucuresti, 1937 8. I. NEAGU Drept procesual penal, Editura Academiei Bucuresti, 1988 9. I. OANCEA Drept penal Bucuresti, 1971

Editura

Didactica

si

Pedagogica,

10. I. TANOVICEANU, V. DONGOROZ Tratat de drept si procedura penala, Bucuresti, 1924 11. GR.GR. THEODORU Drept procesual AI.I.Cuza lasi, 1971

penal

roman,

Universitatea

12.

GR.GR. THEODORU, LUCIA MOLDOVAN Drept procesual penal, Editura Didactica Pedagogica, Bucuresti, 1979

si

13.

GR.GR. THEODORU, TUDOR PLAESU Drept procesual penal, Universitatea AI.I.Cuza lasi, 1975

14. C. TURAI Plangerea prealabiIa, Bucuresti. 1938 15. T. VASILIU, G. ANTONIU

92

16.

17.

Codul penal comentat si adnotat, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1972 N. VOLONCIU Drept procesual penal, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992 MARIA ZOLYNEAK Drept penal, Editura Chemarea Iasi, 1992