EDUCATIA FORMALA

O definitie a educatiei formale a fost data de catre Philip Coombs, conform careia educatia formala este sistemul educational structurat ierarhic si gradat cronologic, pornind de la scoala primara si pana la universitate, care include, in plus fata de studiile academice, o varietate de programe de specializare si institutii de pregatire profesionala si tehnica cu activitate full-time. Din punct de vedere etimologic, termenul educatia formala isi are originea in latinescul formalis care inseamna organizat, oficial. In acest sens, educatia formala reprezinta educatia oficiala.
Din punct de vedere conceptual, educatia formala cuprinde totalitatea activitatilor si a actiunilor pedagogice desfasurate si proiectate institutional (in gradinite, scoli, licee, universitati, centre de perfectionare), in cadrul sistemului de invatamant, in mod planificat si organizat pe niveluri si ani de studii, avand finalitati educative bine determinate. Ea se realizeaza in cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate, in timp si spatiu: planuri, programe, manuale, cursuri, materiale de invatare.

Dezideratele majore ale educatiei formale cuprind asimilarea sistematica si organizata a cunostintelor din diferite domenii de interes cultural-stiintific, practic si tehnologic si folosirea acestora in vederea dezvoltarii personale si a insertiei optime in viata activa a societatii, prin formarea si stimularea capacitatilor intelectuale si aptitudinale, a priceperilor si deprinderilor, a atitudinilor si convingerilor. Totodata se urmareste inzestrarea individului cu metode si tehnici de munca intelectuala si dezvoltarea pe cat posibil a inteligentei sociale si emotionale. Trasaturile caracteristice ale educatiei formale rezulta din caracterul sau oficial. O prima caracteristica a educatiei formale se refera la faptul ca aceasta este institutionalizata, realizandu-se in mod constient, sistematic si organizat in cadrul sistemului de invatamant. O a doua caracteristica este faptul ca obiectivele si continutul educatiei sunt prevazute in documente scolare. Ele sunt elaborate pe cicluri, niveluri si ani de studii, fiind proiectate pedagogic prin planuri de invatamant, programe si manuale scolare, cursuri universitare, ghiduri. Scopurile si obiectivele pedagogice, deduse din idealul educational si preconizate a fi atinse in cadrul acestui tip de educatie, sunt realizate practic in procesul de invatamant, sub indrumarea unui corp profesoral specializat. Cadrele didactice, persoane investite special cu conducerea actiunii educative, se adreseaza unui public ce beneficiaza de un statut aparte cel de elevi sau de studenti. O alta caracteristica se refera la faptul ca aceasta forma a educatiei conduce la atingerea dezideratelor educative preconizate intr-un context metodologic organizat. Acest context metodologic este dezvoltat in concordanta cu cerintele idealului educational, in conditii pedagogice determinate, cu materiale didactice special elaborate pentru atingerea scopurilor si cu mijloace de invatamant investite cu functii pedagogice precise.

Educatia formala, ca forma oficiala, este intotdeauna evaluata social. Evaluarea realizata in cadrul educatiei formale trebuie sa urmareasca dezvoltarea capacitatilor de autoevaluare ale elevilor si studentilor. Educatia formala este importanta prin faptul ca faciliteaza accesul la valorile culturii, stiintei, artei, literaturii si tehnicii, la experienta social-umana, avand un rol decisiv in formarea personalitatii umane, conform dezideratelor individuale si sociale. Prin intermediul acestei forme de educatie, in timpul anilor de studii, individul este introdus progresiv in vastele domenii ale existentei umane. Aceasta permite asimilarea cunostintelor ca un sistem, oferind concomitent un cadru metodic al exersarii si dezvoltarii capacitatilor si aptitudinilor umane. Educatia formala devine astfel un autentic instrument al integrarii sociale.

Cu toate ca educatia formala este generalizata si indispensabila ea inregistreaza cateva critici si limite: centrarea pe performantele inscrise in programe lasa mai putin timp liber imprevizibilului si studierii aspectelor cotidiene, cu care se confrunta elevii, exista tendinta de transmitere-asimilare a cunostintelor in defavoarea dezvoltarii-exersarii capacitatilor intelectuale si a abilitatilor practice, cufundarea intr-o calma monotonie si erodarea prin rutina a practicii didactice, orientarea predominanta spre informare si evaluare cumulativa a proceselor instructionale lipsa initiativei elevilor si slaba participare a parintilor in activitatile scolare fapt ce conduce si la o comunicare defectuoasa intre acesti agenti pedagogici importanti, dotarea materiala si tehnica insuficienta a salilor de clasa si a laboratoarelor din scoala care nu mai satisfac cerintele tot mai crescute ale elevilor conexati in permanenta la noi mijloace de transmitere, prelucrare si actualizare rapida a informatiilor,

Dezvoltarea educatiei formale are loc in contextul depasirii interpretarilor clasice conform carora i se atribuie educatiei formale rolul prioritar. Orientarile postmoderniste evidentiaza expansiunea educatiei nonformale cu preluarea unor sarcini de educatia formala, diversificand activitatile si stimuland in mai mare masura motivatia participantilor. In ideea deschiderii scolii fata de problematica lumii contemporane sunt propuse urmatoarele modalitati menite sa inlature treptat carentele semnalate la nivelul educatiei formale: descongestionarea materiei si crearea ocaziilor tot mai numeroase de afirmare a talentelor si a intereselor tinerilor, prin cresterea si diversificarea ofertei de optionale si de alternative educationale,

 sanse reale pentru fiecare unitate de invatamant de a-i determina propriul curriculum (prin curriculum la decizia scolii), posibilitatea utilizarii flexibile a segmentului neobligatoriu din programe in functie de nevoile locale de educatie si formare, asigurarea sinergiei dintre invatarea formala, nonformala si informala, in sensul deschiderii scolii inspre influentele educative nonformale si informale si gasirea modalitatilor optime de articulare intre acestea, armonizarea politicilor si practicilor privind instruirea initiala, si continua (asigurarea calitatii si continuitatii prin continutul curriculum-ului, evaluare si recunoastere) si regandirea tuturor nivelurilor si structurilor invatamantului din prespectiva educatiei permanente, integrarea rapida a noilor tehnologii comunicationale in procesul de invatamant.

Noile orientari postmoderniste postuleaza largirea sferei de aplicabilitate a continuturilor si a dezideratelor educatiei formale in sensul cuprinderii si a urmatoarelor finalitati, realizabile printr-o stansa corelare cu celelalte forme ale educatiei: stimularea si dezvoltarea capacitatilor cognitive complexe (gandirea divergenta, gandirea critica, gandirea laterala capacitatea de a privi si a cerceta lucrurile in alt mod, de a relaxa controlul gandirii), formarea si dezvoltarea inteligentelor multiple, prin capacitati specifice inteligentei lingvistice (ce implica sensibilitatea de a vorbi si de a scrie, include abilitatea de a folosi efectiv limba pentru a se exprima retoric, poetic si pentru a-i aminti informatiile), inteligentei logicematematice (ce consta in capacitatea de a analiza logic problemele, de a realiza operatii matematice si de a investiga stiintific sarcinile, de a face deductii), inteligentei spatiale (care se refera la capacitatea, potentialul de a recunoate si a folosi patternurile spatiului, capacitatea de a crea reprezentari nu doar vizuale), inteligentei interpersonale (capacitatea de a intelege intentiile, motivatiile, dorintele celorlalti, creand oportunitati in activitatea colectiva), inteligentei intrapersonale (capacitatea de autointelegere, autoapreciere corecta a propriilor sentimente, motivatii, temeri), inteligentei naturaliste (care face omul capabil sa recunoasca, sa clasifice si sa se inspire din mediul inconjurator), inteligentei morale (preocupata de reguli, comportament, atitudini), consilierea elevului/studentului in procesul de autocunoastere si autodescoperire a propriilor capacitati si limite, a inclinatiilor si a aptitudinilor speciale si dezvoltarea pe aceasta baza, a capacitatii de autoevaluare a propriei personalitati.