Capitolul IX Domnisoara in alb

Mircea era in tren. Se intorcea acasa(parea ca se duce la un alt front). Ostasii isi priveau si isi aratau pozele iubitelor. Poza lui Mircea o domnisoara in bluza alba, avu succes in timpul calatoriei. Mircea intra intr-un alt vagon. Vagonul fierbea de veselie. Se aprindea o mare discutie, despre femei. Mircea refuza sa vorbeasca, acceaptind propunerea unui soldat de a juca carti. Cite unul, doi, ostasii coborau. Coboi fara a oserva si cel cu care jucase carti, aflind ca era mut. Intimplator Mircea vazu gara de la Paminteni si in ultima clipa cobori, spunindui domnusoarei din poza : Asta ni-i gara, asta ni-i cimpia*** Mircea merge catre casa, trece pe linga casa lui Nica, care acum era scoala, ajunge la casa parinteasca, se intilneste cu mama sa, ii da salinca pe care o visase si scoase si o pereche de pantaloni pentru tatal sau care nu se mai intoarse de la razboi.** Nuta secera rasarita. Mircea se ridicase pe deal. Ea ii aduse apa. Mircea a ridicat secera si a secerat o rasarita.N-a vazut cum ochii caprui ai Nutei au prins a se stinge, martori fiind la atjocora trudei sale. Dar D-na in bluza alba a vazut. A vazut totul, a inteles totul si l-a intrebat dojenitor: Atunci dar pentru ce te-ai mai intors?*** Se duse acasa. Se vazu cu prietenii. Seara, dupa ce Nuta se culcase, el se mai uita la fata din poza si o puse in rama unde erau raposatele rude ale lor. *** D-ra a ramas pentru totdeauna in coltul sau. Mircea isi amintea rareori de ea. Capitolul X Cina ce de taina La prima vedere parea ca nu s-a schimbat nimic, dar in sat aduce a pustiu, a jale si noaptea satenii nu pot dormi din cauza focurilor de arme*** Au venit vremuri grele. Au inceput sa se faca spisce. Au inceput a se organiza echipe de tineri voluntari zise strebkovie otreadi. Din noapte in noapte se astepta sa coboare bandele din paduri. Nuta se temea sa se duca sa-si stringa roada, fiind linga padure, la care Mircea ii raspunse ca hotorit ca o sa plece miine sa o care, nu-si lasa munca sa piara.***

In urmatoarea zi ei se duse sa care rasarita. Intr-o zi, in timp ce Mircea era in caruta, din padure aparu un ostas roman - Nica. Nuta uimita se aseza jos. Plecase ambii la armata, iar Nuta isi facea griji si pentru Nica, cu toate ca el venise de citeva ori in sat. Cind veni ultima oara, trecu pe la o matusa promitindui ca o sa se mai intoarca. Nuta trecea pe acolo si trase cu urechea. Acele cuvinte parca erau spuse pentru ea, si de atunci incepu sa se teama de intoarcerea lui Nica.*** Nica se apropie. Il ajuta pe Mircea sa incarce rasarita. Mircea ii spuse Nutei sa pregateasca sa manince.Este totusi o taina la mijloc, un semn al sfinteniei Erau trei in jurul unei basmale, iar pe basma- piine, cas si ceapa.

Dupa care, inainte de a pleca, Mircea ii dadu lui Nica tigari, iar Nuta batiul cu mincarea ramasa. Nica trebuia sa treaca in Romania, sa-si caute sotia si copilul, iar in sat il asteptau jandarmii. Dupa ce Mircea cu Nuta se indepartase, Nica se opri si se intoarse sa priveasca in departare caruta, cimpia, satul, gindindu-se la prima lui dragoste si poate si la Mircea fiind de mici prieteni.***Se intoarse Molda.

Capitolul XI Inaltarea si prabusirea caselor Foametea luase sfirsit. Care a murit fie-i tarina usoara; cine-a scapat norocul lui Asa e viata. Si oamenii, incetul cu incetul, isi reveneau.*** Tincuta murise. La citeva luni dupa inmormintare nimeni nuci mai amintea de ea, doar Onache umbla posomorit. Dar uite ca veni voia buna si la el. Onache a ajuns sa-si prefaca casa. Satul vorbea ca la el vine o vaduvioara. Nuta la inceput ridea si ea, dar nu dorea ca numele casei parintilor ei sa fie de risul satului, si uite ca intr-o zi se pomeni in pragul casei. Dupa ce privi schimbarile pe care le facuse Onache, isi sufleca amenintator minicile si tencuise inca o data soba. La plecare Nuta ii spuse sa nu mai schime ceva fara ai spune ei, Onache incerca sa schimbe totul in favoarea lui spunind ca ii este greu sa tina casa si e nevoit sa roage alte femei sa-l ajute, la care ea ii spune ca o sa vina sa-l ajute ea.*** Dupa un an Nuta venea tot mai rar la tatal sal, avind trei copii, iar Mircea fiind tractorist, nu venea cu saptaminile, ea fiind si gospodar si gospodina. Si uite ca intr-o simbata veni Nuta la Onache si incepu a plinge. Dupa ce se opri, la intrebarile lui Onache de ce a plins, spuse ca avu un vis. Isi facea griji pentru Mircea, se temea sa nu ramina singura cu trei copii, si il ruga pe Onache sa se duca sa vorbeasca cu el.

Capitolul XII Masura Fierul era patima lui Mircea. Onache era furios din cauza ca Mircea lucra tractorist. La rugamintea lui Nuta, Onache se decise sa se duca la Mircea. Intinirea fu reusita, vorbise despre pamintul care fusese al lui Onache si acum era lucrat de acele tractoare, si Mircea reusise sa adoarme. Onache plecase lasindu-l pe Mircea sa se odihneasca.*** Dupa un sir de ginduri, peste Mircea parca se lasase o pace adinca. Cugeta ca ceea ce el pierduse si batrinul ii aduse din sat este masura. I se intoarse pofta de viata.*** Mircea se intorea acasa, admirind satul.*** Intra in ograda, unde Nuta matura, se aseza pe iarba, Nuta venise linga el, apoi venise si copii. Mircea isi amintisera cintecul de pe cind era scolar, iar Nuta se gindea la mama sa.

Capitolul XIII Luna Mergea zvonul prin ciutura ca Mircea se intoarse la munca stramosilor lui. Le era tot mai greu, Nuta tot spunindui ca au nevoie de ruble. Dupa multe seri umblate la nareaduri, Mircea isi facu loc intre cei ce decid soarta satului. Astfel, intr-un an, Mircea incepu a se instari. Era vesel, pentru care erau chemati la petreceri. Nuta insa dorea sa faca sie ei o petrecere. Mircea ii facuse promisiuni insa din cauza vremei o tot aminau, pina cind Nuta se necajise, raspunzind la incercarile lui Mircea,trista si amarita.** Mircea veanea serile beat. Nuta era insarcinata, insa avea deja 3 copii si luase numarul de telefon al uneo doctorite. Incerca sa vorbeasca cu Mircea, dar in fiecare dimineata spunea ca no sa se mai duca la intilniri si no sa mai ea dar se intorcea seara iarasi beat. Inre-o noaptea pe cer nu era luna. Nuta a esit afara sa o caute. Esise si Paraschiva- o batrinica, care ii spusese ca luna sa dus in mare sa se spele de rele. Nuta nu putut sa doarma toata noaptea. Dimineata decise sa plece la doctorita.

Ion Dru (n. 3 septembrie 1928, satul Horodite, Judeul Soroca, n prezent n raionul Dondueni, Republica Moldova) este un scriitor romn din Republica Moldova.

Biografie
A absolvit coala de silvicultur i Cursurile superioare de pe lng Institutul de Literatur "Maxim Capsa" al Uniunii Scriitorilor din U.R.S.S.. Din 1960 locuiete la Moscova, Rusia. Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la nceputul anilor '50. Operele sale, adunate n 4 volume, "Frunze de dor", "Balade din cmpie", "Ultima lun de toamn", "Povara buntii noastre", "Clopotnia", "Horodite", "ntoarcerea rnii n pmnt", "Biserica alb", "Toiagul pstoriei" .a. fac parte din fondul de aur al literaturii naionale contemporane.

Din 1987 Ion Dru este preedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, post n care a fost ales unanim la Adunarea General a scriitorilor. Este decorat cu mai multe ordine i medalii, deine titlul de Scriitor al Poporului. n 1967, pentru piesa "Casa Mare", nuvela "Ultima lun de toamn" i romanul "Balade din cmpie" (prima parte a dilogiei "Povara buntii noastre"), Ion Dru a primit Premiul de Stat al R.S.S. Moldoveneti. A fost ales membru de onoare al Academiei Romne, membru titular al Academiei de tiine a Republicii Moldova (la 30 decembrie 1992). A fost inclus n lista celor 10 scriitori din lume pentru anul 1990 ("Moldova Literar" din 26 iulie 1995). Creaia druian este apreciat de contemporani. Dup cum menioneaz Mihai Cimpoi, "Prin caracteristicile ei eseniale, opera lui Ion Dru... este n total o expresie a rezistenei spirituale i morale n faa a tot ce submineaz naionalul, umanul, sacrul". n anii regimului totalitar comunist sovietic, Ion Dru a avut curajul s se ridice deasupra principiului abordrii realitii de pe poziii de clas. La 26 august 2008 i-a fost acordat Premiul de Stat pe anul 2008 i titlul de Laureat al Premiului de Stat pe anul 2008, pentru contribuia de excepie la dezvoltarea culturii i literaturii naionale i universale. [1] Ion Dru a lucrat la ziarele ranul sovietic, Moldova socialist i la revista Femeia Moldovei. Primul volum de schie i nuvele, La noi n sat, apare n anul 1953, urmat de alte lucrri de proz scurt i de romanele Frunze de dor, Povara buntii noastre. n anul 1969 se stabilete cu traiul la Moscova, publicnd i n limba rus mai multe volume de proz, eseistic i dramaturgie.

Referat "Povara bunatatii noastre" de Ion Druta Infruntnd vicistitudinile unei istorii greu ncercate, asemeni neamului sau nradacinat n Cmpia Sorocii, Ion Druta aduce n cultura romna mesajul unei opere importante, n care sunt consacrate valorile civilizatorii ale sufletului stramosesc de peste Prut. Romanul "Povara bunatatii noastre", n doua volume, este redactat la Chisinau si la Moscova n anii 1961,1967 si 1984. Apare n mai multe variante, cea mai completa fiind varianta Editurii Minerva, editata n 1992, cu prefata semnata de criticul Mihai Cimpoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Asemeni altor scriei ale sale, cu deosebire "Clopotnita" si "Biserica alba", romanul "Povara bunatatii noastre" este o carte a locului, care consacra un topos miraculos n constiinta universalitatii. Perspectiva acestei predestinari este afirmata programatic de autor ntr-un interviu din 1981 ,unde spune: "cel mai greu lucru n arta: a porni de la un petec de cer concret, cunoscut tie, si apoi a vedea cerul n ntregime". Idealul de a legitima "ceea ce ai mai sfnt", l conduce la poemul ntoarcerii si regasirii esentiale n spatiul copilariei, al marilor traditii istorice nationale. Pentru Ion Druta acest spatiu este Cmpia Sorocii, leganata de dealurile alunecnd printre padurile Basarabiei lui Stefan cel Mare, din apele Nistrului pna n apele Prutului. Ridicat la valoarea unui spatiu sacru, potrivit definitiei lui Mihai Cimpoi, acest univers de vitalitate are n centru cteva simboluri energice ale locului: biserica alba de pe deal, veghind la rascrucea vnturilor apele Nistrului, prin vremile "mncate de gargarita rautatii", clopotnita de pe vremea lui Stefan cel Mare si Sfnt - adevarat altar al rezistentei neamului, iar pentru cazul romanului "Povara bunatatii noastre" - o

vatra de sat, care are mai degraba aspectul unui leagan imemorial, dect o identitate istorica absoluta. Satul "Ciutura" este plasat undeva, n apropiere de o asezare mai mare - oraselul "Pamnturi", de care este legat printr-o cararuta batuta cu pasul taranilor de veacuri, taiata cu gard de srma ghimpata de stapnul pravoslavnic rus de la nceputul veacului, veghiata de jandarmul regal romn, care se amesteca cu obiceiurile locului si este suspendat, n cele din urma sfrtecata cu tractoarele colhoznice, dar niciodata spulberata din memoria taranilor, care o refac necontenit, cu o ndaratnicie la fel de sugestiva cum este si numele satului, ca o moara a vremilor nvalmasite. Perceptia acestui spatiu este trasata n cteva graniti istorice vagi: delamarearevolutieruseasca.prinrazboiul mondial care-i surprinde pe moldoveni n situatia de gubernie, ca cea mai de vest gubernie a Imperiului tarist, din care trec la statutul de stat independent, ca sa sfrseasca razboiul ca provincie, ca cea mai de est provincie a Romniei. Cteva repere istorice tot att de vagi (prezenta nvatatorului Micu Miculescu din Romnia, nvatarea imnului despre un rege iubitor si aparator de tara) trec povestirea prin spatiul istoriei europene dintre cele doua razboaie mondiale, pentru ca drama Pactului RibbentropMolotov sa-l surprinda pe eroul romanului pe podul dintre Iasi si Ungheni, cu spatele la granicerul romn si cu fata la granicerul rus, ca urmare a obligatiei, decurse din Pact, ca toti ostasii moldoveni din armata romna sa fie predati armatei sovietice. Limita cea mai apropiata a timpului narativ este trasata n anii marilor mutatii colhoznice, cnd prietenii din copilarie, tractoristul din Ciutura si rivalul pribegit n Romnia se ntlnesc la culesul rasaritei, se omenesc frateste cu saracia care este si fumeaza mpreuna mahorca amara din punga de piele. Timpul psihologic al naratiunii condenseaza asemenea referinte istorizate n ordinul estetic al povestirii. Romanul ncepe ntr-o iarna grea, cu fulgii mascati ca un potop de ninsoare, cu casele si gradinile troienite, cu haitele de lupi adulmecnd pasul drumetului peste cmp, dnd trcoale gospodariilor de sub fuioarele de fum. Sfrsitul romanului readuce cmpurile sub depozitele de zapada, ntr-o ninsoare de Craciun si ntr-un alb imaculat, ca cel de la nceput, cufundat ntr-un imperiu al linistii desavrsite. Dimensiunea transistorica a spatiului este tradusa si n retorica textului. Compozitia frazei, cu virtuti simfonice nendoielnice, dar si maniera de a evoca ntmplarile, nu de a le descrie, ci de a le povesti, fara ca naratiunea sa se miste dupa regulile autenticitatii, antreneaza romanul lui Ion Druta spre categoriile prozei poetice, att de bine evidentiata ntr-o anumita etapa a prozei rusesti si ucrainiene din epoca. Maniera aceasta de evocare, cu accent pe povara bunatatii sufletesti, elimina experientele raului, stinge conflictele si dilueaza densitatea, ajungnd sa fie, n regimul estetic al imaginii, o povara a romanului nsusi. Scoasa de sub regulile jocului tensional, regiunea imaginii nu mai este nici diurna si nici nocturna. Ea apare spalata de nervozitati si angoase, devine neutra n raport cu miscarile psihologice, si adera la un regim auroral, la un regim crepuscular, cu identitate estetica particulara. In acest cadru ntmplarea este decupata din fluxul real si trecuta ntr-un registru al imaginarului, nu este documentata ci povestita, este evocata dupa regulile povestii. Haitele de lupi naimite n calea matusii plecate n padure dupa vreascuri sau n calea nuielusenilor aburiti de parfumul vinului sunt nblnzite de duhul povestii, care le scoate n fata o vietate nemaivazuta, pe "Marele Aparator al Cmpiei", fiara cea buna, ivita n ajutorul bietului om ajuns la ananghie, n acelasi regim al imaginii este evocata Molda, cateaua legendara a pamntului, dar si lupul ce intra la prada n casa omului cu spatele nainte, iar gospodarul l prinde zdravan de coada si trage: trage el, trage si lupul, pna ce coada se disloca din radacina. Descrierea cadrului si a personajelor este proiectata din acelasi unghi usor disimulat. "Doua casute nghesuite ntr-o ograda, ce se asemanau ntre ele: aceleasi usi, aceleasi ferestre. Seamana ntre ei si stapnii caselor: acelasi umblet, aceeasi vorba,aceeasi cautatura. Singurul lucru care-i desparte este felul cum si purtau ei palariile: Niculae abia o prinde pe ceafa, Grigore o coboara pe frunte, pna aproape de sprncene". Dominte Secara este "un razes zdravan ct un munte si smecher ct patru vulpi prinse coada la coada". Ciutura este "o adunatura de oameni buni si rai", care plecau de acasa "sa mai petreaca, sa-si mai sporeasca neamurile, sa cumpere ori sa vnda, dar principalul e ca se duceau sa se mai laude si ei un pic, pentru ca altminteri nici iarba, daca n-o lauzi din cnd n cnd, nu mai creste". Ct se risipeste n fluxul narativ prin asemenea procedee metaforice se recupereaza n bogatia expresiei, n frumusetea spunerii si n farmecul graiului, unde Ion Druta se ndeparteaza de Dostoievschi si de Rebreanu dar se contopeste cu Ion Creanga si cu Mihail Sadoveanu. Textul cstiga o nsufletire de povestitor htru, cu vorba nflorita, ca un fagure de miere. Un studiu calificat al vocabularului, n aspectele sale variate, de la arhaismele pline de miez, la rusismele de nedigerat, de la formele populare ale sintaxei, cu ntorsaturile ei neasteptate, pna la formele gnomice ale expresiei, Ion Druta practica o limba de mare bogatie, cu virtuti exemplare n realitatea scrisului romnesc de azi. Afara, spune autorul, vremea pare molosag (moina), javrele sunt pclisite, seara oamenii spun ocinasul (Tatal nostru); un titlu de capitol se numeste Mituire, altul Seminte de voie buna; omului, daca scris i este s-o traga, are s-o traga pna la urma, n-are ncotro. Nu numai matusa sparieta de lupi este aici poeta (autorul spune "matusa este poeta si ea"), dar toti eroii romanului sunt poeti n felul lor, ntr-o limba poetica distincta, care este proprie autorului si este o categorie estetica a prozei romnesti, foarte bine reprezentata mai ales la scriitorii din Moldova de dincolo si de dincoace de Prut. In acest spatiu al povestirii, cu puternice virtuti orale, personajele au mai degraba o identitate simbolica. Onache Carabus, figura centrala a romanului traieste ntr-un univers compact mitologic, n care ecourile istoriei patrund cu dificultate, fara a clatina structurile spiritualitatii: temeinice, ndaratnice, traditionalizate, imposibil de dislocat. De la naltimea acestei filosofii este construita natura disimulatorie a personajului central, dupa un model aplicat si celorlalte personaje, cu deosebire ginerelui sau, Mircea. Aceasta natura disimulatorie, de un tip aparte, alta dect disimularea morometiana, traduce drama omului situat de istorie ntre lumea ruseasca si lumea europeana, drama pe care omul o depaseste n universul spiritual, n mit "Povestit" de lautarii satului pentru numele sau de domnitor si pentru ca ba se ntoarce din armata romna caporal, ba se ntoarce din armata sovietica sergent, eroul romanului aduce n constiinta literara mesajul unei personalitati imposibil de sfarmat prin morile timpului istoric vremuitor si vremelnic, el este purtatorul unui "suflet blnd, mpovarat de propria sa bunatate", ramas n cmpia Sorocii dintr-o "mare limpede si blnda", ce va fi fost aici cu mii si mii de ani n urma si care va dainui n eternitate, aparata de profunzimea filosofiei sale existentiale, prin care "nici mai mult nu a avut, dar nici mai putin n-a vrut sa aiba".