Conceptul si formele aciunii politice ntre cultura politica si aciune politica exista o strnsa legtura, cultura politica ofer

cunotinele si judecile politice de valoare pe care aciunea politica se sprijin si le fructifica. Aciunea politica poate fi definita ca o activitate contient, mai mult sau mai puin organizata, desfurat fie de diferite instituii politice (stat, partide etc.) fie de indivizi ca simpli ceteni, pentru atingerea unui anumit tel politic n conformitate cu convingerile acestora. Orice aciune politica presupune att aspecte teoretice ct si practice, care se mpletesc ntre ele si care urmresc fie probleme de organizare si conducere a societii, fie de influenare a opiniei publice. Eficienta aciunii politice este determinata, n ultima instan, de gradul de cultura politica, pentru ca numai prin cultura politica se poate aciona n cunotina de cauza. Aciunea politica se manifesta prin anumite forme precum: comportamentul politic, atitudinea politica si participarea politica. Pentru Romnia, care se afla n plin proces de realizare a unor structuri democratice, sunt vitale cultura politica, formarea unor convingeri si concepii politice democratice, care sa asigure participarea contiena a indivizilor la viaa politica a tarii prin manifestarea tuturor formelor de aciune politica amintite. Comportamentul politic constituie acea forma de aciune politica prin care membrii societii se raporteaz intr-un anumit mod la puterea politica, la instituii i organizaii politice, la diferite doctrine, programe si acte politice. Exemple: participarea sau nu la alegeri, la diferite demonstraii, la ntruniri, respectarea sau nu a legilor etc. Comportamentul politic al membrilor societii depinde n mare msura de nivelul de cultura, politica, de gradul de nelegere si apreciere a valorilor politice. De regula, un nivel nalt de cultura politica si de apreciere ct mai corecta a valorilor politice conduce la un comportament democratic benefic pentru soarta democraiei din tara respectiva, si invers. O alta forma a aciunii politice este atitudinea politica. Atitudinea politica constituie o modalitate concreta a aciunii politice, prin care se reacioneaz pozitiv sau negativ fata de idei, doctrine, programe, instituii, situaii si evenimente politice. n general, atitudinea politica reliefeaz poziia favorabila sau nefavorabila fata de activitatea si doctrina unui partid, a statului, a diferitelor organisme interne si internaionale etc. Astfel, pot sa existe atitudini pro sau contra monarhiste, pro sau contra republicane, atitudini politice de stnga, de dreapta etc. De regula, atitudinea politica a cetenilor sau chiar a unor grupuri sociale se constituie n funcie de convingerile politice pe care le au si a ideologiei politice pe care o mprtesc (conservatoare, liberala, social-democrata etc.). O alta forma a aciunii politice o constituie participarea politica. Prin participare politica se nelege o angajare activa a cetenilor sau grupurilor sociale la elaborarea deciziilor politice si la transpunerea lor n viaa. Ea reprezint o forma superioara de manifestare a aciunii politice si constituie o condiie importanta a unui regim democratic. Exemple de participare politica putem avea: ncadrarea n rndurile unui partid politic, si activitatea desfurat n cadrul acestuia, participarea la alegeri prin candidarea la anumite posturi de conducere, activitatea depusa n organisme de conducere etc. Participarea la via politica a ct mai multor ceteni, a unor largi categorii sociale, este posibila numai ntr-un regim democratic autentic, ntre aceste doua com ponente existnd o legtur

organica. Cu ct participarea politica este mai larga si reprezentativa, cu att regimul politic este mai democratic, iar acesta la rndul sau mrete gradul de participare a cetenilor la via politica a rii. Desfurarea unei aciuni politice sub toate formele ei de manifestare, n mod ct mai eficient si corespunztor, depinde, dup cum s-a artat, de un nivel ridicat de cultura politica a membrilor societii. Un comportament politic, o atitudine politica, o participare politica corespunztoare nu sunt posibile fr un grad ridicat de cultura politica. Mai trebuie subliniat si faptul ca o aciune politica adecvata presupune, n mod necesar, o corelare corespunztoare ntre libertate si responsabilitate, ntre drepturi si ndatoriri. Libertatea politica este o valoare esenial a democraiei si un drept fundamental al omului. Numai n cadrul unei liberti politice, oamenii pot desfura aciuni politice, pot efectua creaii politice n concordanta cu cerinele de progres ale societii. Libertatea politica presupune att libertatea de gndire, de opinie, ct si libertatea de aciune. Libertatea politica se poate manifesta numai n situaia n care societatea ofer un cadru corespunztor pentru aceasta, respectiv un regim democratic. Dar libertatea politica, la rndul ei, nu poate exista si nu se poate manifesta corespunztor dect n strnsa corelaie cu responsabilitatea politica. O autentica libertate nseamn, n primul rnd, o libertate responsabila. Responsabilitatea politica presupune corelarea libertii individului cu libertatea celorlali care, n final, sa duca la armonizarea intereselor sociale. Printr-o libertate responsabila, individul nu afecteaza, ci, dimpotriva, stimuleaza libertatea semenilor sai. Prin urmare, responsabilitatea implica respectarea unor norme, ndeplinirea unor obligatii si ndatoriri care, numai n acest fel, pot sa asigure exercitarea libertatii de catre toti cetatenii. Pentru reusita procesului de democratizare a vietii politice care se desfasoara n Romnia o importanta deosebita o are si existenta unui raport corespunzator ntre libertate si responsabilitate, ntre drepturi si ndatoriri. A fi democratic nseamna, n egala masura, sa-ti exerciti pe deplin drepturile si libertatile, dar sa-ti ndeplinesti cu aceeasi constiinciozitate si ndatoririle si obligatiile ce-ti revin n cadrul societatii.

Aciunea politica trebuie privita din mai multe perspective: ca activitate de organizare si conducere desfasurata de institutiile politice stat, partid(e) de guvernamant; ca activitate a partidelor aflate in opozitie, a grupurilor de interes si de presiune; ca activitate politica a individului, a cetateanului. Referitor la individ trebuie sa operam distinctia dintre omul politic, cel care face cu adevarat politica, si cetateanul de rand, care incearca, prin diferite modalitati, sa influenteze viata politica a societatii. 1. Conceptul si formele actiunii politice In literatura politologica se poarta discutii in legatura cu raportul dintre participare si aciunea politica. Unii politologi considera ca in conceptul de participare trebuie incluse doar actiunile care respecta regulile, normele regimului politic democratic. Insemnand a lua parte la jocul politic asa cum a fost el institutionalizat, participarea ar fi o activitate legal exercitata in directia sistemului politic. Alti politologi extind notiunea de participare si la forme de activitate politica neconforme idealului democratic, adica terorism, asasinate politice, tulburari ale vietii politice sau orice alte modalitati de violenta civila prin care cetatenii tind sa influenteze factorii puterii politice. Se vorbeste de o participare distructiva sau participare prin refuz.

Unii politologi includ in notiunea de participare nu numai aciunea veritabila, ci si atitudinea politica, nivelul informatiei politice si interesul pentru politica. Pentru a evita confuziile, vom prefera termenul de aciune politica, fara a-l exclude pe cel de participare. Exista diferite conceptii privind aciunea politica, participarea. Conceptia elitista isi manifesta neincrederea in validitatea judecatii cetatenilor asupra interesului colectiv, ceea ce duce la excluderea lor din viata politica. G. Mosea trateaza cetateanul ca pe un consumator politic pasiv, incapabil sa participe la viata politica. Conceptia democratica a participarii considera aciunea politica o forma de activitate si de implinire a posibilitatilor fiintei umane. Fara participare, omul adult n-ar fi nici liber, nici fericit, chiar daca forma actuala a comunitatii ar corespunde dorintelor sale. Teoreticienii inscrisi in directia democratica socot participarea ca fiind dezirabila atat sub aspect cantitativ (cat mai multi cetateni participanti), cat si sub aspect calitativ (diversificarea modurilor de interventie in viata politica). Aciunea politic este o aciune voluntara, reusita sau nu, organizata sau nu, episodica sau continua, utilizand mijloace legitime sau ilegitime, vizand influentarea selectiei conducatorilor politici, la nivel national sau local, a procesului de luare a deciziilor politice, precum si a administrarii treburilor publice. Exista tendinta de a clasifica actiunile politice in conventionale si neconventionale, legale si ilegale, pasnice si violente. Dintre formele actiunii politice amintim: participarea la campaniile electorale, votul, adeziunea la orice organizatie politica, urmarind obtinerea unor decizii favorabile unui grup sau intregii societati, actiuni diverse in favoarea partidelor politice, apartenenta la un partid si activitatea in cadrul sau, contactarea oamenilor politici, demonstratii, manifestatii, mitinguri, exprimari publice ale opiniei, apeluri, campanii de masa, petitionarea, tulburari, asasinate politice. Se observa tendinta de a considera strada unul din locurile unde se desfasoara ritualul politic. Majoritatea actiunilor politice presupune participarea unui numar mare de oameni, a unor grupuri sociale structurate pe diferite criterii. Doar in cateva din aceste actiuni politice, individul se manifesta izolat (votul, petitionarea privind problemele personale). Analiza actiunilor politice scoate in evidenta existenta unor deosebiri in ceea ce priveste costurile, in energie si timp, ale diferitelor forme ale acestor actiuni. Se disting astfel activitati politice usoare, ca votul, si dificile, ca participarea la campaniile electorale. Cu cat intensitatea angajamentului, a solicitarilor pe care le presupune o aciune politica este mai mare, cu atat la aceasta participa mai putine persoane. Asa cum am aratat, in politologia contemporana se face distinctie intre participarea conventionala si cea neconventionala, de fapt intre aciunea politica legitima, conforma valorilor si normelor modelului democrat, si aciunea politica ilegitima, caracterizata astfel datorita atitudinii de negare a conventiilor, a regimului politic democratic. Intensificarea actiunilor neconventionale s-a produs in deceniul al saptelea al secolului XX. Coreland angajarea si aciunea politica, S. Barnes si M. Kaase disting patru situatii in cadrul populatiei: apatie politica (absenta angajarii si actiunii politice); detasarea politica (prezenta angajarii, absenta actiunii politice); aciunea politica expresiva (absenta angajarii, prezenta actiunii); aciunea politica instrumentala (prezenta angajarii si actiunii politice). Raportate la interesul pentru politica, aceste situatii exprima: lipsa totala de interes (apatie politica), nu prea mult interes (aciunea politica expresiva), un oarecare interes (detasarea politica) si foarte mult interes (aciunea politica instrumentala). Stilul politic expresiv, ce caracterizeaza aciunea politica neconventionala, este exploziv, impiedicand, uneori, interaciunea rationala a initiatorilor actiunii cu autoritatile politice. 2. Conditionarea sociala si culturala a actiunii politice Problema relatiei intre stratificarea socio-economica si orientarea politica preocupa politologia contemporana.

Cercetarile politologice au evidentiat ca are loc o suprareprezentare a grupurilor socioprofesionale dominante in populatia participanta. Acestea sunt citadinii de varsta medie, cu un nivel socio-economic ridicat, cu studii superioare si care, avand monopolul competentei, se simt indreptatiti sa pretinda o opinie politica autorizata. Caracteristicile socio-economice nu epuizeaza identitatea sociala a individului. Exista si alte elemente: sexul, varsta, locul de rezidenta, integrarea religioasa. Nivelul studiilor are o influenta asupra participarii politice. Competentele cognitive, pe care le dezvolta scoala, ii permit individului sa intretina un raport eficient cu procesul politic, sa stie cum sa abordeze problemele politice relativ abstracte ale societatii complexe,cum sa se descurce cu birocratiile statale. Valorile politice influenteaza potentialul de aciune politica al individului. In perioada postbelica, in tarile dezvoltate din punct de vedere economic s-a produs o schimbare in prioritatile valorice ale diferitelor grupe de varsta, schimbare care se manifesta in folosirea de catre acestea a unor stiluri diferite de aciune politica. R. Inglehart, pornind de la modelul lui A. Maslow, afirma ca ierarhia valorilor individului depinde de gradul de satisfacere a trebuintelor. Unele trebuinte se refera la obtinerea mijloacelor de subzistenta si securitate. Ele dau nastere valorilor materialiste. In afara acestora exista si trebuinte nonmaterialiste: estetice, intelectuale, de apartenenta, de stima. Ansamblul acestor trebuinte formeaza valorile postmaterialiste. Tinand seama de aprecierea acordata fie valorilor materialiste, fie celor postmaterialiste, indivizii pot fi clasificati in materialisti si post-materialialisti. Materialistii sunt preocupati de satisfacerea nevoilor cvasifiziologice imediate si a celor inrudite cu acestea. Postmaterialistii sunt tineri ce provin din medii avute si au preocupari mai indepartate de nevoile materiale. Aparitia unor noi miscari politice (feministe, studentesti, ecologiste, antinucleare) a dus la corelarea dimensiunii materialist postmaterialiste cu dimensiunea establishment-antiestablishment. Materialistii sprijina institutiile establishmentului, postmaterialistii tind sa simpatizeze cu grupurile antiestablishment. Postmaterialistii sunt predispusi sa se angajeze in actiuni de protest politic, in schimb materialistii sunt gata sa sprijine reprimarea disidentei politice. Exista o corelatie intre nivelul de conceptualizare politologica si aciunea politica. Se considera ca actiunile conventionale sunt modelate, mai ales, de statusul socio-economic si de factorii cognitivi specifici participantilor, in timp ce actiunile neconventionale ar fi influentate de varsta actorilor politici si de prioritatile lor valorice. Aceste actiuni contin elemente de hedonism si iresponsabilitate, care reflecta, probabil, o trasatura a tineretii. Desi in prezent postmaterialistii reprezinta doar o minoritate, in societatile dezvoltate ei continua sa fie o baza pentru protestul social. Unii politologi considera ca viata politica a viitorului va fi marcata de postmaterialism. Aceasta nu implica o negare a valorilor materialiste, ele vor continua sa-si mentina rolul, dar valorile postmaterialiste vor deveni relativ mai importante. Libertatea politica se poate manifesta numai in situatia in care societatea ofera un cadru adecvat pentru aceasta. Indiscutabil, un regim democratic asigura conditii favorabile afirmarii libertatii politice. Responsabilitatea politica presupune corelarea libertatii individului cu libertatea celorlalti. In felul acesta, prin aciunea sa libera si responsabila, individul nu afecteaza, ci stimuleaza libertatea celorlalti indivizi. Responsabilitatea consta in faptul ca individul, cunoscand normele stabilite de societate, isi impune, prin autoconstrangere, respectarea lor. Responsabilitatea implica deci autoangajarea, constiinta datoriei. Aceste afirmatii sunt valabile pentru regimurile democratice, in care normele reflecta vointa generala. Raspunderea se refera la comportamentul individului in limitele unui sistem de norme, pe careacesta le respecta, de cele mai multe ori, din obligatie sau de teamasanctionarii juridice sau morale ce ar urma dupa incalcarea lor. Intr-un regim democratic, in

funcie de atitudinea indivizilor fata de norme, se manifesta in aciunile politice ale acestora att responsabilitatea, cat si rspunderea.