Educatia si filozofia diferentialismului multicultural. Observatii pe marginea perspectivei lui Charles Taylor De unde izvoraste interesul pentru multiculturalism?

Este acest concept cu adevarat o problema de interpretare derivata din experienta diverselor grupuri sau invatatii au fost indusi in eroare de speculatiile politicienilor? in ce masura diferitele acceptiuni ale multiculturalismului evidentiate de cercetatori beneficiaza de o examinare plurala, intelegind prin aceasta luarea in considerare atit a rezultatelor universitatilor occidentale, cit si a institutiilor similare din intinsul areal al Estului sau al Sudului? Studiile de caz dezvaluie similaritati intre societatile cu profil multicultural, dar si diferente apreciabile presupunind interpretari in functie de cadrul zonal ori regional. Avocatii educatiei si filozofiei multiculturalismului sint de parere ca toate culturile trebuie sa se bucure de un fel de integritate, sa beneficieze de un anumit respect, sa nu fie marginalizate, reduse la tacere sau supuse opresiunii de catre culturile dominante. in aceasta acceptiune, idealurile personale sau ale societatilor sint in primul rind idealuri ale culturilor particulare, aspiratii circumscrise traditiilor locale si care se bazeaza pe capacitatea de conservare a habitatului mostenit de la generatiile precedente. Ele reprezinta o gindire intemeiata pe trasaturi psihologice distincte ale comunitatilor regionale, nationale sau rasiale. Diferentialismul lingvistic devine in acest caz promotor al monoculturalismului, un constant reper pentru o ipotetica demnitate in care identitatea ar fi conferita in baza limbii vorbite. Problema ce o ridica societatea democratica liberala este cum anume sa fie respectate culturile ce afiseaza atitudini de superioritate etnica sau rasiala, stiut fiind ca ele intra in contradictie cu alte culturi. Una dintre dificultatile majore priveste concilierea culturilor (pretins superioare) cu obligativitatea tratarii oamenilor ca fiinte egale. Prin urmare, exista limite ale cererii privind politica recunoasterii culturilor particulare1. Charles Taylor are in vedere ideea conform careia politicile diferentelor se dezvolta organic si in afara acelora ce se refera la demnitatea universala. Cererea de recunoastere a devenit una importanta pe masura ce a dobindit o relatie strinsa cu identitatea. Pornind de la clasicii filozofiei moderne, Taylor sustine ca recunoasterea nu este doar o forma de politete pe care noi oamenii o avem, ci este o necesitate umana vitala. Nerecunoasterea sau gresita recunoastere a cuiva poate deveni o forma de opresiune, de marginalizare, de excludere. Filozoful atrage atentia asupra tendintei grupurilor dominante de a dubla hegemonia lor prin inculcarea imaginii de inferioritate minoritatilor sau grupurilor subordonate politic, economic, numeric. in timpul marilor desocoperiri geografice, dar si mai tirziu in vremea celei dintii industrializari, europenii au procedat astfel dupa ce au supus diferite comunitati. Cazurile indienilor, filipinezilor, populatiilor africane, bastinasilor americani s.a. arata cum instrumentalizarea opresiunii a creat un puternic sentiment de autodepreciere. Taylor considera ca intre schimbarile majore care au determinat preocuparea modernilor pentru identitate si inevitabila recunoastere a fost sfirsitul ierarhiilor sociale. Temeiul onoarei in societatile aristocratice medievale fusese conferit de ierarhiile stabilite prin mostenire. E vorba de acea onoare strins legata de inegalitati. impotriva acestui fel de a intelege onoarea, lumea moderna a introdus conceptul de demnitate, folosit acum in sens universalist si egalitarist. Rousseau a fost intre cei dintii critici ai onoarei bazata pe ierarhii sociale. Discursul despre originile si fundamentele inegalitatii dintre oameni al ginditorului luminist este invocat de Taylor ca fiind acela in care s-a aratat pentru intiia oara si cu argumente credibile cum coruptia si injustitia apar atunci cind oamenii doresc recunoasteri, distinctii, preferinte. Asa se explica faptul
1

ca aspiratia pentru drepturi egale caracteristica fiintei umane, cetateanului, a devenit deziderat revolutionar la 1789 si in toate momentele istorice in care procesul de modernizare necesita programe de emancipare sociala. Conceptul de demnitate a ajuns sa fie compatibil cu societatea democratica. in mod cert rolul sau in recunoasterea culturii democratice este esential 2. Cit priveste dezvoltarea notiunii moderne de identitate, Taylor o pune in legatura cu afirmarea politicii diferentelor. El observa ca exista un temei universal al diferentialismului, ca fiecare isi doreste o recunoastere particulara, asimilarea fiind pacatul cardinal impotriva oricarui ideal de autenticitate. El vede doua parti ale acestui diferentialism, unul, benign, altul, malign. Invocarea conceptiei romantice relativ la originalitatea Volk-ului este una care trimite spre o zona foarte complicata. Taylor spune ca ideea de recunoastere sta la baza afirmarii identitatilor colective, si deci, a separatismelor3. La fel de adevarat ar fi ca subjugarea oamenilor si a comunitatilor a generat cererea de recunoastere a identitatilor distincte, afirmatie ce are acoperire daca vedem fenomenul in temeiul spatiilor cucerite si colonizate. Cazul Americii, de pilda. Nu aceleasi motivatii identificam in istoria Europei. Exemplul diferentialismului etno-cultural german nu este revelator pentru ideea de eliberare, aspiratiile hegemonice ale Prusiei in secolul al XIX-lea indicind cealalta fateta a medaliei: inventarea ideologiei moderne de cuceritor prin drepturile conferite de asa numita specificitate rasiala. Scopul initial fusese unul national-statal, el devenind ulterior insasi justificarea agresiunii si a dorintei de dominare a lumii. in acest sens, conceptul de Volk avea sa devina fundamental in orientarea culturii si a gindirii politice. Cultivarea de catre un grup privilegiat a ideii apartenentei la o singura cultura a unui conglomerat de comunitati a generat teoria "neotribalismului" (K.R. Popper). Din istorie am retinut ca in perioada de la medieval la modern a avut loc o dezvoltare economica intemeiata pe comert si industrie, precum si aparitia burgheziei ca segment social ce reprezenta ideea de transformare structurala a administratiilor feudale. Paralel, ambitiile unor familii de aristocrati (pe urmele lor si ale unor invatati) au facut posibila supravietuirea teoriilor intemeiate pe: superioritatea originilor, puritatea limbilor, continuitatea istorica si dreptul primului venit. Astfel se explica de ce multe cercuri intelectuale si aristocrat-conservatoare au fost in masura sa substituie teoria egalitatii cu o alta forma de inechitate. in consecinta, nu putem lega decit partial procesul de formare moderna a natiunilor sau a etno-natiunilor cu acela al cererii de recunoastere a grupurilor (numite etnice) subjugate. O observatie asemanatoare a fost facuta si de Jurgen Habermas fara a fi fost legata de exemplul german invocat mai sus. Din perspectiva filozofului Charles Taylor, forta distructiva a etnicismului (in sensul sau rasial, sovin, ignorant si/sau radical fata de minoritati) conceput in cultura germana a secolului al XIXlea nu ar trebui luata in considerare. Or, in absenta decodarii acestui concept si a legaturii sale nemijlocite cu fenomenul multicultural vom avea serioase probleme de intelegere, elaborare si aplicare a principiilor si valorilor ce le presupune politica recunoasterii. Rolul jucat de conceptul de etnic in esentialismul nationalist a stat la baza formarii nu doar a celui dintii Reich german, dar si a statelor-natiune din Europa Centrala si din Europa de Sud-Est. O generalizare filtrata prin cunostintele privitoare la America de Nord pare insuficienta. Aceasta in pofida promovarii unor idei generoase ale autorului amintit. Taylor este incredintat ca evolutia teoriei identitare evidentiaza un nationalism in care putem distinge intre partile bune si acelea rele. Sub o forma usor diferita, dar continind acelasi mesaj regasim aceeasi gindire speculativa si la istoricul si politologul Michel Winock in teza "nationalism deschis" vs. "nationalism inchis". Observatia este discutabila de indata ce autenticitatea in temeiul careia ne identificam intr-un grup sau altul nu presupune neaparat nationalism, cum diferentialismul nu are in vedere in fiecare caz tolerarea celuilalt. Controversa creata de multiculturalism este demna de retinut si din acest motiv. La fel
2

cum analiza semnificatiilor atribuite termenilor de etnic si national imi pare inca o data fundamentala pentru circumscrierea mai exacta a aceleiasi teorii4. Dincolo de aceste aspecte ce tin de evolutii culturale si politici ale recunoasterii pe care Taylor nu le ia in considerare, as aminti ca examinarea filozofului american retine atentia prin ipotezele metodologice sustinute cu argumente solide. intii de toate pune in prim plan ideea potrivit careia largirea si shimbarea curriculei este esentiala nu atit in numele unei culturi libere, deschise oricui, cit mai ales in sens de recunoastere a uneia ce a fost exclusa pina acum. Premiza acestei cereri este recunoasterea identitatii pierdute. "Lupta pentru libertate si egalitate trebuie sa treaca prin revizuirea imaginilor despre aceasta. Curricula multiculturala inseamna contributia la procesul de revizuire a imaginilor"5. Logica din spatele unora dintre cereri pare ca depinde de asezarea prezumtiei, respectiv, de asumarea respectului ce il datoram in mod egal tuturor culturilor. Conform aceleiasi prezumtii, scopul tuturor culturilor este acela de a anima societatile in intregul lor. Admitind citeva considerabile deformari datorate timpului si care trebuie privite ca exceptii, invocata prezumtie arata ca toate culturile au ceva de spus pentru toate fiintele umane. Reprosul adresat curriculei traditionale are rolul de a intari amintita convingere. "Cind am numit acest scop prezumtie (presumtion)- scrie Taylor - am inteles ca este o ipoteza de inceput prin intermediul careia se va studia oricare alta cultura. Validitatea scopului va fi demonstrata concret in actualul stadiu al culturii. Contopirea universurilor (the fusion of horizons) opereaza pe masura ce dezvoltarea noului vocabular al comparatiilor arata cum putem sa articulam contrastele"6. Ajungem sa gindim astfel prin transformarea partiala a standardelor noastre, fapt ce il datoram tuturor culturilor, pentru ca in fiecare din ele descoperim prezumtii ca aceea invocata. Constient de tentatia unora de a impune propriul set de valori in interpretarea culturilor, Taylor atrage atentia asupra pericolului de a face din fiecare ceva asemanator. Falsele perspective generate in aceste conditii fac inacceptabila cererea de recunoastere. Cum putem accepta prezumtia ca fiecare isi are locul sau definit in acest univers? Este aceasta o problema de morala? Concluzia este ca oamenii au nevoie sa inteleaga propriile lor limite, ei si culturile lor particulare fiind doar un fragment al intregii istorii umane. "Ceea ce prezumtia cere de la noi nu sint judecatile peremtorii si inautentice a valorilor egale, ci indeosebi pregatirea de a fi deschis la studiile culturale comparative ale calitatii ce trebuie sa deplaseze orizonturile noastre, transformindu-le in rezultate care fuzioneaza"7. Formula orizonturilor care interfereaza este preluata din Wahrheit und Methode a filozofului Gadamer, reflectie pe care o intilnim in filozofia holista si in religia budhista. Indiferent de prioritate, cred ca este una dintre cele mai generoase ipoteze de lucru, prin mijlocirea ei existind o sansa reala de a iesi din labirintul interpretarilor contradictorii sau confuze. Multiculturalismul va fi inteles astfel nu ca separare ci ca apropiere, ca forma de cunoastere reciproca si coparticipare la un ideal existential comun. 2. Sensurile ideologice ale multiculturalismului. Citeva comentarii pornind de la dezacordul lui Habermas fata de teoria lui Taylor Nu toate criticile aduse lui Taylor tin seama de invocata "the fusions of horizon". Asa se face ca inacceptarea multiculturalismului chiar si in formula argumentata a filozofului american intimpina rezistenta. Sa mentionez punctele de vedere formulate de Jurgen Habermas. Din perspectiva acestui autor, studiul lui Charles Taylor ar fi excesiv schematizat. Spunind ca este o dezbatere pe trei paliere: despre political correctness; un discurs filozofic incercind sa contribuie la intelegerea fenomenului; o chestiune de drepturi ale minoritatilor ofensate si nerespectate, Habermas nu pare sa acorde prea mult interes sensurilor filozofice si ideologice sugerate de
3

Taylor. Aceasta in pofida faptului ca cercetarea invatatului american contine o bogatie de sugestii si se preteaza la o analiza din perspectiva miscarii ideilor contemporane. El este de parere ca Taylor contribuie putin la discutarea problemei recunoasterii in democratiile constitutionale, iar in ceea ce priveste partea filozofica ilustreaza doar dificultatile intelegerii interculturale, raminind marcat profund de nivelurile juridic si politic ale dezbaterii. Afirmatia imi pare nejustificata, reflectind chiar o anumita exagerare probabil utila lui Habermas in evidentierea unui punct corelat propriei sale orientari ideologice. Filozoful german observa ca multiculturalismul este un semn al fragmentarii societatilor si al confuziei babilonice a limbilor intr-o lume aspirind la globalism. De unde si scepticismul sau in legatura cu scopurile universale cognitive si normative ale unui atare demers. Habermas crede ca intr-o problema ca aceea a "politicii recunoasterii" dezbaterea despre rationalitate va trebui sa detina un rol de netagaduit. Conceptele de bine si de justitie vor fi luate in calcul pentru articularea gindirii privitoare la "politica recunoasterii". Tot el adauga: prezervarea identitatii comunitatii politice este aceea care va permite fundarea identitatii pe principii constitutionale si nu pe orientarile dictate de viata culturala dominanta in acea tara. Imigrantii vor accepta cultura politica a statului de adoptie fara a impune formele culturale ale tarii lor de origine8. Pe de alta parte, Habermas nu trece sub tacere faptul ca "absenta recunoasterii culturale este corelata cu o mare discrimnare sociala, ambele incurajindu-se reciproc9". Problema careia ii acorda interes filozoful german priveste ordinea cererilor de recunoastere, respectiv, daca aceea privitoare la elementul social este precedata de aceea culturala sau invers. Preocuparea pentru descoperirea unui posibil conflict intre cele doua cereri nu trebuie neglijata. La fel de important de subliniat este ca intilnim situatii in care cele doua se afla intr-un raport de complementaritate. Unii analisti profeseaza doar opinii divergente pe aceasta tema, afirmind ca daca una din cereri este rezolvata, cealalta trebuie neaparat subordonata sau exclusa. Asemenea ipoteze trec peste realitatile istorice si politice. Cred ca este preferabila o evaluare prudenta si formularea de optiuni interpretative deschise. Habermas este de acord cu Taylor atunci cind acesta recunoaste rolul prioritatii drepturilor personale in raport cu acelea colective. il critica insa atunci cind apreciaza ca liberalismul este o teorie care garanteaza oricarei asociatii libertatea de a alege si a actiona in conformitate cu drepturile de baza. in caz de conflict, Curtea judecatoreasca va decide de partea cui este adevarul si cine ce fel de drepturi are. Potrivit lui Taylor, acel principiu al respectului egal pentru fiecare persoana s-ar mentine doar in cazul protejarii autonomiei, adica fiecare persoana poate aspira sasi realizeze proiectul propriei vieti. Aceasta interpretare a sistemului drepturilor - observa critic Habermas in interventia sa - este paternalista prin aceea ca ignora o jumatate din conceptul de autonomie. "O corecta intelegere a teoriei drepturilor pretinde o politica de recunoastere care protejeaza integritatea individului in contextul vietii in care el s-a format. Aceasta nu necesita existenta unui model alternativ care ar putea corecta tendinta sistemului drepturilor prin alte perspective normative"10. Pe de alta parte, autorul este incredintat ca lupta minoritatilor opresate pe considerente etno-culturale ar pretinde deschiderea unei discutii diferite, fiind vorba de o problema distincta. Filozoful german este indreptatit sa observe ca miscarile de eliberare in societatile multiculturale nu sint un fenomen uniform. intr-adevar, ele reprezinta diferite provocari, in cadrul lor cele mai profunde fiind acelea ce trimit la diferentialismele etnic, religios si rasial. Acestea tind sa devina fundamentaliste atunci cind se inregistreaza un regres in politica recunoasterii, in contextul neputintei coordonarii demersului si in cazul mobilizarii maselor pentru desteptarea constiintei si articularea noii identitati11. Nationalismul acestor grupuri
4

minoritare este diferit de la caz la caz, filozoful facind trimitere la unul care ar fi inconfundabil in temeiul omogenitatii lingvistice si etnice. Intentia unui asemenea nationalism este de a-si conserva identitatea ca o comunitate, dar si de a reprezenta o natiune capabila de actiune politica. Comparatia istorica scoasa in relief de Habermas nu este pe de-a intregul convingatoare. Potrivit acesteia, miscarile nationaliste ar fi fost modelate ele insele in sensul statului natiune generat de Revolutia Franceza. Trebuie spus ca faptele istorice nu confirma decit in parte un asemenea punct de vedere. Anume, revolutia din Franta de la 1789 a avut un alt fundal in raport cu marea majoritate a tarilor si regiunilor europene, unul care nu poate fi neglijat fara consecinte in deformarea interpretarilor: o traditie statala de lunga durata; o miscare luminista cu impact in diferite medii sociale, creatoare a clasei de mijloc; aspiratii privind depasirea inechitatilor sociale si chiar o filozofie (asa cum Taylor evidentiase in mod convingator) a egalitarismului promovata in ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea; traditii diplomatice exersate in vecinatatile imediate sau mai indepartate; politica militara si rol de mare putere in Europa. Toate acestea si multe altele fac posibile si chiar cer nuantarile necesare. Nu numai ca Germania si Italia au fost intirziate in acest proces - asa cum explica sumar Habermas - dar ele nu existau din punct de vedere al ideii de stat ca atare. Orasele-stat ale lumilor germana si italiana nascute in evul mediu reprezentasera un reper inconfundabil in procesul de modernizare, dar traditia lor avea sa estompeze pentru multa vreme tendintele de grupare in jurul ideii nationale. in sfirsit, etno-culturalismul german aparut in secolul al XVIII-lea (Aufklarung-ul german are citeva note distincte care lasa sa se intrevada o asemenea evolutie) si afirmat in exces in cursul celui de-al XIX-lea nu are in vedere decit unele aspecte privind modernizarea promovate de revolutia franceza. Faptul ca natiunea etno-culturala preceda natiunea statala in exemplele german si italian ar trebui sa fie revelator pentru prezenta dezbatere. Habermas nu omite in partea finala a examinarii sale sa mentioneze diferenta intre Franta si Germania in functie de conceptul ce le-a ghidat afirmarea identitatii nationale12. in exemplul german este vorba de un proces istoric profund inradacinat, care a influentat covirsitor diferentialismul etnic in toate zonele atinse de curentul Sturm und Drang al culturii germane. Cultivarea constiintei in sensul in care o facusera invatatii germani ai secolului nationalitatilor nu a fost necesara in mediile franceze, cu toate ca nici acestea nu fusesera straine de teoria delimitarilor culturale. Intoleranta vecinatatilor si in primul rind a aceleia franceze timp de peste un secol isi are referinta dintii in principiul lui Kulturnation care este opus aceluia de citoyenit. Este stiut ca in jurul acestor principii s-a creat identitatea celor doua natiuni. Ce ar trebui sa intelegem din incercarile de estimare filozofica a multiculturalismului? Nu nationalismul francez a fost creator al intelligentsiei cu aspiratii pentru identitate culturala si nationala specifice asa cum pare sa sugereze si demonstratia lui Habermas, ci etno-nationalismul german structurat in jurul conceptului de Volk. Multiculturalismul la scara Europei continentale nu a fost generat de nationalismul statal francez invocat de filozof ca reper al constiintelor particulare, ci de diferentialismul etno-cultural promovat de filozofii si istoricii romantici si pozitivisti de limba germana. Cum anume a ajuns statul german la constructia identitatii pe criterii de singularitate si specificitate - monocultura etno-nationala - este posibil de aflat prin consultarea cartilor de filozofie, istorie si literatura elaborate si publicate de citiva dintre cei mai notorii carturari germani ai secolului al XIX-lea. Sensul specificitatii poate ramine unul in dezbatere, asa cum arata Habermas, ceea ce nu ne impiedica sa retinem ca marea tragedie a secolului al XX-lea a fost alimentata copios si lunga vreme de teoria creionata prin intermediul conceptului de Volksgeist. Observatiile de mai sus schimba insa fundamental datele interpretarii.
5

Mediile academice prusiano-germane ale perioadei romantice si postromantice au creat un adevarat curent al destinului politic pe criterii diferentialiste. Exemplele unor intelectuali cultivind teorii de acest fel arata preocuparea acordata specificitatii. Pina la un punct aplecarea spre particularisme ar putea fi socotita legitima. Inechitatile generate de aceasta sint insa mult prea grave spre a admite ca nu e necesara analiza critica ori reinterpretarea tezelor derivate din amintitele teorii. Delimitarea rasiala intr-o lume europeana a amestecurilor de tot felul si a mostenirilor istorice plurale era nu numai o teza riscanta, dar si una lipsita de suport stiintific sau de credibilitate la nivelul bunului simt. Heinrich von Treitschke era un intelectual oficial cu o pozitie stridenta pe aceasta tema si care pret de doua decenii a fost istoricul favorit al establishment-ului german. O pleiada de alti invatati au exercitat influente decisive asupra educatiei oficiale, ceea ce nu putea sa nu lase urme asupra societatii. Asa se explica de ce in anii interbelici teza specificului rasial a putut fi impinsa la extrem, conducind la geneza "ideologiei mortii". Sa retinem pentru analiza noastra ca procesul de purificare etnica in favoarea grupului majoritar a fost acela care a facut posibila intreruperea existentei multiculturale germane. Rezerva lui Habermas fata de teoria multiculturalismului formulata de Taylor isi poate avea originile in neacordarea importantei cuvenite criticii traditionalismului si revizuirii curriculei. Trimiterile oferite de Habermas cu privire la aparitia minoritatilor ca urmare a formarii statelor nationale in diferite parti ale Europei si ale lumii sint menite sa indice importanta abordarii diferentiate a fenomenului. Ceea ce - sa recunosc - este util pentru o cuprindere adecvata si pentru relevarea aspectelor particulare. Pretinzind ca eurocentrismul si hegemonia culturii occidentale sint in ultima analiza cuvintele de ordine ale luptei pentru recunoastere la nivel international, Habermas il critica indirect si pe nedrept pe Taylor. Filozoful american pusese accentul pe recunoastere si conservarea standardelor locale in orice raport, respingind ideea de dominatie sau subordonare culturala. Management-ul statal si local are ponderea lui in aplanarea starilor conflictuale si in propunerea normelor juridice si a convenientelor sociale necesare pentru coabitarea cetatenilor. Educatia are si ea rolul civic indiscutabil in procesul integrativ. Toate bune, doar ca in comentariile sale pe marginea teoriei lui Taylor, Habermas pune sub semnul intrebarii sau chiar elimina posibilitatea unei filozofii multi si interculturale. De fapt, cauta sa arate ca demersul nu se justifica indeajuns in cazul societatilor liberale. Acest punct de vedere nu numai ca este fals, dar arata un anume dogmatism derivat dintr-o perspectiva conservatoare asupra evolutiei valorilor culturale. El nu acorda interes trasaturilor derivate din istorie, dar nici acelora nascute ca urmare a confruntarilor moderne si contemporane. Dupa parerea mea, Europa regiunilor - poate mai mult decit oricare alta zona de pe glob - se preteaza la o abordare prin prisma relatiilor intercomunitare, deci, multiculturale, transculturale si interculturale. Mai mult, ea se intemeiaza pe coabitarea si interferenta culturilor traditionale, de unde geneza unei realitati definibila printr-un nou concept pe care il propun intr-unul din paragrafele urmatoare: identitate multipla. Fara sa-l preocupe in mod deosebit trimiterea la anumite cazuri concrete, Habermas pare sa reduca argumentatia criticii sale la o posibila interpretare a controversei de notorietate din Germania contemporana: conditia azilantilor. intr-adevar, in mentionata situatie nu este vorba de un fenomen multicultural in sens istoric. Este vorba de unul creat ca urmare a deplasarilor de populatie dinspre un continent spre altul sau dinspre o regiune spre alta avind ca prim obiectiv salvarea de saracie. Chestiunea se cuvine amintita pentru ca si in aceasta imprejurare exemplul dat de Habermas este menit sa respinga ipoteza nasterii vietii multi si interculturale in statele Uniunii Europene si mai ales in Germania. Punind obstacole etno-culturale in obtinerea cetateniei statale de catre unii emigranti, statul german a conservat principiul inradacinat al
6

identitatii etno-culturale. Primirea preferentiala si, deci diferentialismul practicat astfel au un rol cheie in admiterea sau respingerea cererii de naturalizare. Este vorba de neputinta unora de a-si dovedi o inrudire sangvina cu o presupusa familie de origine germana din interiorul sau din exteriorul statului cu acelasi nume si de posibilitatea altora de a si-o dovedi. in functie de jus sangvinis persoanele nu pot sau pot deveni cetateni cu drepturi egale in Germania. intr-o scurta referinta, filozoful admite ca doctrina ce sta in spatele unei asemenea politici deriva din conceptul de Kulturnation, ceea ce inseamna ca nationalitatea este definita prin origine si nu prin apartenenta cetateneasca asa cum se intimpla in situatia entitatilor vest-europene13. Pentru imbogatirea continutului dezbaterii ar fi fost interesant daca Habermas s-ar fi oprit mai mult asupra teoriei etno-nationale, analizind exemplul german. De pilda, perspectiva comparativa a mono si multiculturalismului ar fi fost utila unei intelegeri credibile a fenomenului care a marcat lumea germana moderna, si, prin extensie si cu nuante diferite, regiunile Europei Centrale si de Sud-Est. Daca piesa de rezistenta a gindirii politice si juridice a statului de la Bismarck si pina astazi este monoculturalismul, ar fi de vazut cum anume intelligensia contemporana va crea reperele integrative pentru o viitoare comunicare transculturala intr-o lume europeana multiculturala. Sint de acord cu Habermas cind spune ca segregationsimul este inacceptabil. Doar ca multiculturalismul nu trebuie si nu poate fi vazut ca teorie ce atrage dupa sine segregationismul. Daca pentru cea mai mare parte a Europei de Nord, Centru si Est mostenirile istorice si culturale lasate de lumea prusiano-germana au fost imense, atunci se cere sa-i acordam un interes pe potriva. Insuficient de relevanta intelegere a lucrurilor cuprinsa in intinsul comentariu al lui Habermas pornind de la teza lui Charles Taylor ma face sa cred ca acele capitole ale dezbaterii care au fost sugerate de interventia critica de mai sus nu pot fi ocolite. in concluzie, identitarismul insusit de unele grupuri are componente belicoase, motiv pentru care redefinirea statului-natiune si mai ales a aceluia etno-natiune (suportul fiind etnocultura) este un demers cel putin complementar cu acela privind cunoasterea si profesarea multiculturalismului. Vazut ca rezultat al politicii diferentelor, multiculturalismul intimpina dificultati incredibile in societatile al caror exercitiu democratic se afla in faza incipienta. in primul rind pentru ca traditiile monoculturala si totalitara au lasat urme adinci in memoria oamenilor. in al doilea rind, organizatiile non-guvernamentale sint inca insuficiente si slabe spre a promova o gindire articulata pe tema pluralismului cultural si politic. Cit priveste institutiile statului ele nu sint pregatite pentru o asemenea reorientare de proportii si nici nu beneficiaza de o categorie de experti credibila care sa contribuie la insusirea informatiilor necesare privind minoritatile, terminologia aferenta in plan cultural si juridic, educatia multi si interculturala. Majoritatea, ca si minoritatea sint tentate sa-si descopere originile, legatura cu solul, cu arhetipul. in alt mod spus, ele retraiesc epoca romantica a inceputului de modernizare, fara a fi avut nicicind experienta luminista parcursa in profunzime. Adica, fara sa se fi pregatit pentru o tranzitie social-politica si institutionala necesara emanciparii segmentelor sociale numeric reprezentative. Asa se explica faptul ca adesea privesc dusmanos una catre alta sau, in cel mai fericit caz, isi intorc spatele. Exemplul iugoslav nu este singular nici in zona de rasarit a Europei si nici pe alte continente. Taylor - la fel ca Wil Kimlicka - nu beneficiaza de studii de caz relativ la zone si regiuni critice, prin urmare nu poate contribui la nuantarea lucrurilor pentru societatile nonoccidentale. Era important in asemenea initiative ca observatiile sa fie facute comparativ, permitind explicatii ulterioare asupra fenomenului multiculturalist. Aceasta cu atit mai mult cu cit interesul clasei politice a devenit exagerat intr-un domeniu aflat in plina cercetare si inca marcat de confuzii si de interese partizane. Chiar si din perspectiva civilizatiei occidentale vazute
7

lucrurile, o analiza a situatiilor din Europa si S.U.A. ar fi evidentiat o suma de apropieri, dar si de particularitati.
MADALINA NICOLAESCU CONSUMUL - DIALOG INTERCULTURAL

Consumerism - an intercultural dialogue Abstract: Taking into account some commercials, the article describes the impact of cultural globalization on specific ethnic groups. Keywords: Romania; globalization; consumerism; interculturality

Globalizare si consum - doua fenomene ale modernitatii tirzii care incep sa se faca simtite si Romania. Reactiile elitelor noastre sunt inca vagi, cele doua fenomene fiind totusi de data recenta la noi, iar analiza lor presupunind instrumente de investigatie apartinind unor sisteme teoretice ce nu au avut un succes deosebit la noi. Care ar fi constructiile teoretice cele mai importante cu care se opereaza in intelegerea globalizarii culturale, privita sub aspectul intersectiei sale cu consumul de masa? in ce masura putem vorbi despre unele forme de consum ca modalitati de interactiune culturala? Ce semnifica in termenii concreti ai vietii cotidiene conceptul de "hibriditate culturala"? Iata citeva intrebari la care voi incerca sa raspund analizind textul a doua reclame publicate la noi in luna martie de doua mari firme multinationale. I. Din punct de vedere teoretic s-au conturat doua mari curente in abordarea globalizarii . Primul avertizeaza asupra pericolului uniformizarii si omogenizarii culturale ce ne ameninta. Este vorba despre asa numitul pericol al "macdonaldizarii" societatii si a practicilor culturale, ca urmare a patrunderii masive a companiilor multinationale si a mass mediei occidentale. Acest proces de omogenizare este perceput ca o forma de imperialism cultural, de impunere a unei hegemonii occidentale, mai exact spus nord americane. Formele de fundamentalism sau nationalism care s-au raspindit in ultima vreme sunt percepute ca un fel de rezistenta la caracterul agresiv al globalului. Ele reproduc insa tendinta de omogenizare a globalului, in sensul opus al "purificarii" de elemente straine, "poluante". Unei lumi de tipul "macworld" ii corespunde o alta de tipul jihadului musulman. Al doilea curent respinge teza omogenizarii invocind atitudinea activa, creativa a oricarui receptor cultural. Tendintei de omogenizare a globalului i se opune rezistenta culturala a localului. Astfel au loc in mod inevitabil negocierei culturale in care globalul este supus unui proces de translatie, de resemnificare din perspectiva localului, rezultatele acestei interactiuni fiind produse culturale hibride. in ambele cazuri interesul cercetarii este axat nu atit pe global cit pe componenta localului a
8

procesului de globalizare, localul dovedindu-se un teren deosebit de contestat si de controversat. Abordarea mea se inscrie in cel de al doilea tip de demers ce evidentiaza heterogenitatea produselor culturale generate in cadrul globalizarii. ai in ceea ce priveste consumul cultural perspectivele teoretice sunt relativ divergente: Pozitia "clasica", imbratisata inca de multi analisti, are ca baza critica acolii de la Frankfurt ce privea consumul ca un fel de abdicare a propriei identitati, cu dorintele si nevoile individuale respective, in fata presiunii integratoare si normalizatoare ale pietii. Demarcindu-se de acesta pozitie, abordarile antropologice precum si cele din cadrul studiilor culturale subliniaza caracterul creativ al consumului cultural. in continuarea lucrarilor lui Jean Baudrillard (Sistemul de obiecte si Societatea de consum) unde consumul, chiar daca este in continuare perceput ca alienant si normalizant, este regindit ca o forma de limbaj, Marz Douglas sustine ca el este o forma de comunicare sociala, o modalitate de exprimarea creativa a identitatii sociale si culturale a indivizilor.1 in contextul globalizarii actuale, consumul este un loc privilegiat al operatiunilor de translare si recontextualizare a globalului in termenii localului. Daniel Miller releva procesul de apropriere culturala si recontextualizare ce are loc in momentul consumului, proces in care bunurile respective ori sunt folosite in scopuri diferite fata de cele pentru care au fost concepute initial ori semnificatia culturala si sociala cu care au fost investite sufera transformari importante.2 La aceste considerente ar trebui adaugate perspectivele trasate de catre Bourdieu cu privire la functia de a opera distinctii sociale ce-i revine consumului.3 De subliniat ca in perioada actuala demarcarile dintre indivizi sau grupuri sociale sunt operate aproape exclusiv in zona consumului, vechiul concept de homo economicus aplicat producatorului fiind inlocuit de cel al consumatorului. II. Am sa incep analiza formelor autohtone de consum globalizat cu o reclama pentru Land Rover Freelander publicata in numarul din martie al revistei Privirea. Atit imaginea cit si textul sunt difuzate in mod global de catre firma Rover. Filialele sale nu a initiat campanii promotionale cu reclame produse local, cum este de exemplu cazul reclamelor de la Connex. Acelasi mesaj este reprodus peste tot indiferent de specificul cultural al tarii in care este diseminat. Care sunt semnificatiile pe care Rover doreste sa le asocieze cu masina sa de teren si care ar fi valorile ce se cer a fi preluate odata cu achizitionarea acestei masini? (De remarcat latura "educationala" a consumului de obiecte din vest, prin care se disemineaza sistemul simbolic si valoric al economiei de piata. in fostele tari socialiste consumul, prin activitatile si practicile adiacente reclame, marketing dar si achizitionarea de obiecte -, s-a dovedit a fi modalitatea cea mai eficace de asimilare a sistemului capitalist.4) Roverul este fotografiat la poalele unor munti intr-un tinut arid, nepopulat, cu un teren nisipos, dificil de strabatut, asemanator celui din desert. Traseul sugerat nu se opreste la acest tinut ci urca pe culmile muntilor. El include misterul, aventura, satisfactia escaladarii unor virfuri dificile. Acest lucru este subliniat in textul reprodus in romana: "Va intrebati ce se ascunde dupa linia orizontului? Pentru a afla raspunsul, urcati la volanul lui LAND ROVER FREELANDER". Ne asteptam ca viitorul cumparator sa foloseasca Roverul pe un teren accidentat, fara drumuri marcate sau pe drumuri de tara desfundate, punind astfel in valoare dotarile deosebite ale masinii, dotari detaliate in textul reclamei. Nu ne asteptam ca el s-o foloseasca pe strazile aglomerate ale capitalei mergind la serviciu sau la cumparaturi si parcind-o in fata hotelului Hilton. (Aproximativ o treime din masinile parcate in fata Atheneului sunt masini de teren de tipul
9

Roverului.) Calitatea execrabila a drumurilor de la noi ofera desigur o justificare pentru cererea mare de masini de teren. Textul reclamei - Acest autoturism a fost conceput pentru a va duce la destinatie. La orice destinatie -, promite depasirea unor bariere importante pe care infrastructura noastra defectuoasa le pune in calea desfasurarii rapide si eficiente a afacerilor, comunicatiilor, etc. Substantiale mi se par insa si obiectiile ce pot fi aduse impotriva folosirii acestui autoturism aproape exclusiv in Bucuresti, un oras conceput pentru calesti, cu strazi relativ inguste si in special cu spatii de parcare foarte reduse. Pornind de la aceste obiectii m-as hazarda sa sustin ca cererea foarte mare de autoturisme de tipul Land Rover-ului trebuie inteleasa mai curind ca o reactie post-comunista fata de consum. Este vorba de a marca prin consum o noua stratificare sociala si de a depasi astfel stadiul de uniformizare si nivelare din perioada anterioara. Roverul nu este cumparat la noi numai din ratiuni practice (este potrivit pentru infrastructura rutiera dezastruoasa de la noi) ci pentru a impresiona prin gabaritul si dotarea sa tehnica deosebita. Un Land Rover, un jeep Grand Cherokee este in primul rind foarte mare, de la volanul sau te uiti cu superioritate si condescendenta la celelalte autoturisme. Te simti tare in jungla noastra rutieras mai nimeni nu indrazneste sa te infrunte. Astfel de masini pot prin urmare exprima in termenii cei mai frapanti posibil puterea financiara si statutul social al posesorului. Se apeleaza la ele deorece masinile de lux traditionale, precum Mercedesul, fiind supuse unei compactizari si reduceri a dimensiunilor, nu mai pot indeplini aceasta functie. Ele nu mai ies in evidenta. in plus masini ca Mercedes sau Renault sunt in mod inerent asociate cu fosta elita politica comunista. Din acest punct de vedre achizitionarea de masini de teren in loc de Mercedesuri pare sa semnaleze o dorinta de ruptura cu identitatea si simbolurile perioadei anterioare. Cererea pentru masini de teren trimite in consecinta la recontextualizarea produsului occidental analizata de Daniel Miller. Aceste masini dobindesc valori noi - ele devin obiecte de lux cu o vizibilitate sociala marita - si corespund dorintei specifice pentru perioada post-comunista de "consum ostentativ" (pentru a folosi termenul lui Veblen). Aceasta dorinta isi are radacinile nu numai in oferta foarte limitata de bunuri din perioada anterioara dar si in anxietatea pe care uniformizarea comunista a produs-o. Pe de alta parte nevoia de a exhiba puterea financiara prin dimensiunile sporite ale masinii achizitionate denota si dubiile pe care le resimt posesorii respectivi referitor la legitimitatea pozitiei pe care o reclama. O masina precum Land Roverul nu este folosita doar pentru a marca diferente sociale ci si pentru a le consolida, ea conferind un prestigiu sporit posesorilor lor. Ca atare ea serveste drept instrument de accelerare a mobilitatii sociale. Asigurarea pe care ne-o da reclama - Acest autoturism a fost conceput pentru a va duce la destinatie. La orice destinatie poate fi citita ca o promisiune pentru succesul social pe care cumpararea acestei masini il garanteaza. Temeritatea, spiritul intreprinzator, hotarirea de a strabate drumuri inaccesibile sunt valori traditionale ale societatii capitaliste occidentale pe care reclama se bazeaza si pe care in acelasi timp le vinde o data cu produsul. Ele sunt preluate in procesul consumului insa intr-o versiune localizata, ce se indeparteaza poate semnificativ de continutul original al acestor valori. III. A doua reclama pe care vreau s-o discut ridica problema constructiei alteritatii in cadrul consumului global. Voi face referire la catalogul cu produse cosmetice difuzat de catre firma The Body Shop in luna martie prin intermediul revistei UNICA.
10

Atit campania promotionala a firmei The Body Shop cit si noua linie de produse pe care le comercializeaza se inscriu intr-o abordare globalizanta a consumului. Produsele pe care le ofera sunt obtinute din substante "exotice" cultivate in spatiul lumii a treia, sau mai precis in fostele colonii britanice. Prin intermediul diferitelor creme, uleiuri si arome, The Body Shop propune recuperarea naturii: "Suntem pentru inspiratia din natura" - este titlul catalogului -, natura care pentru consumatorul din tarile industrializate nu se mai regaseste decit in locurile exotice ale lumii a treia. Noua campanie pare sa fie cit se poate de "politically correct", ea se incadreaza intr-un proiect mai amplu numit Community Trade, scopul afisat fiind acela de ajuta comunitati defavorizate, fara a le plasa prin aceasta in pozitie de inferioritate, ci dimpotriva tratindu-le ca pe niste parteneri egali. Dar desi isi propune sa depaseasca decalajele economice si culturale dintre cele doua lumi, The Body Shop de fapt intareste inca opozitia binara dintre pe de-o parte identitatea subiectului occidental si pe de alta parte cea a celuilalt, definit mai mult ca oricind ca o alteritate exotica.5 Interesanta in acest context este juxtapunerea dintre fotografia reprezentind femei dintr-o cooperativa din Ghana uscind boabe de cacao la soare si textul de pe pagina alaturata. Acest text, in care sunt enumerate diferite produse ademenitoare prin exotismul lor- untul de shea si de cacao din Ghana, miere naturala si ceara din Zambia, uleiuri de susan din Nicaragua, sfirseste cu indemul "..petreceti o seara cu Africa Spa si rasfatati-va". Distributia de roluri ce reiese din aceasta juxtapunere nu mai este tocmai "politically correct": pe o pagina femeile din Ghana muncind manual, pe cealalta pagina consumatorul-consumatoarea occidentala, rasfatindu-se cu produsele muncii africane. Unde se plaseaza insa consumatorul-consumatoarea din Romania cind parcurge acest text? Catalogul firmei The Body Shop postuleaza un consumator universal, anulind diferentele dintre regiunile ale globului. Dupa cum am vazut, insa, in spatele acestui consumator universal se regasesc femeile din Europa occidentala, in relatie cu care femeile din Ghana, de exemplu, se constituie in alteritate. in calitate lor de consumatoare, cititoarele din Romania se identifica cu pozitia forte a subiectului occidental, si prin aceasta sporesc placerea pe care o deriva din ingrijirea si rasfatarea corpului cu substantele cultivate in Africa sau America de Sud. Afirmarea centrului in raport cu marginea, respectiv a unui subiect normativ in raport cu celalalt se reconstituie pe coordonate geografice si economice atipice, adica intr-o tara ca Romania, localizata intr-o zona mai degraba periferica decit centrala. Identificarea fantasmatica a cititorului cu o pozitie de subiect forte, in mare masura apartinind lumii afluente a Europei occidentale, constituie o premiza importanta pentru incurajarea consumului de articole de lux si de cosmetice in rindurile femeilor6. Aceasta strategie este promovata si de reviste precum Cosmopolitan, Elle, Avantaje, a caror principala menire este comercializarea diferitelor produse cosmetice sau articole de moda. Este surprinzator faptul ca The Body Shop isi permite insa riscul de a abandona aceasta pozitie comfortabila, publicind in catalogul sau laolalta cu prezentarea produselor sale fotografia tulburatoare a unui copil ce scormoneste printre gunoaie. Sau poate de fapt nu aceasta a fost intentia initiala a firmei ci s-a conturat astfel in contextul specific al consumului din Romania? Revistele mai sus amintite adopta si ele o orientare politica progresista, abordind subiecte cum ar fi violenta in familie (Cosmopolitan) sau hartuirea sexuala (Avantaje), fara insa a tulbura reveriile si dorintele generate de reclamele publicate. Nici o fotografie disturbanta nu-i este atasata articolului pe tema violentei domestice din numarul din martie al revistei Cosmopolitan, ci dimpotriva ii este juxtapusa o reclama seducatoare a ultimului parfum Nina Ricci. in ton cu
11

spiritul revistei cititoarele trebuie sa adopte o pozitie activa fata de violenta domestica, continuind cu aceasi fermitate sa consume parfumul Nina Ricci. De fapt revista isi asigura cititoarele de pozitia lor privilegiata in raport cu victimele violentei (o femeie Cosmo nu este afectata de acest flagel), reclama intarind aceasta convingere si ajutind cititoarele sa ignore sau sa atenueze eventuale dubii in aceasta privinta. inclin sa cred ca nici fotografia publicata in catalogul The Body Shop si care exemplifica campania in sprijinul drepturilor omului nu se indeparteaza fundamental de logica urmarita de Cosmopolitan. Asupra publicului britanic fotografia cu pricina poate avea efectul paradoxal de linistire: ea reprezinta alteritatea, tulburatoare e drept, dar aflata la mare distanta, distanta ce este confirmata prin insasi consumul de produse The Body Shop. Confruntate cu aceasta fotografie, cititoarele de la noi nu se mai pot lesne identifica cu pozitia forte a consumatoarei occidentale, pentru ca realitatea prezentata seamana prea tare cu cea de acasa, unde vezi sau auzi frecvent de copii scormonind printre gunoaie. Pozitia confortabila ce conditioneaza dorinta de a consuma poate fi astfel puternic zdruncinata. Avind in vedere riscul ca constructia celuilalt, conceput drept alteritate culturala si economica, sa nu fie perceputa ca atare in Romania, ci dimpotriva, campania publicitara a firmei The Body Shop poate sa esueze. Responsabila pentru aceasta este abordarea globalizanta, omogenizanta ce ignora diferentele locale si reproduce aceleasi imagini peste tot. Localul se razbuna insa generind reactii subversive.

CARMEN MUSAT IDENTITATI ALTERNATIVE - VARIATIILE IDENTITATII IN SPATIUL PUBLIC POSTCOMUNIST -

Alternative identities in the postcommunist public space Abstract: The article discusses the impact of the postcommunist reality on different types of public and media identity in Romania after 1989. Keywords: Romania; communism; national identity; cultural identity; postcommunism

Triumful simulacrelor "ai daca realitatea s-ar dizolva sub ochii nostri? Nu in neant, ci in mai real decit realul (triumful simulacrelor)? [.] Daca informatia nu ar mai trimite la un eveniment, ci la promovarea informatiei insesi ca eveniment? Daca Istoria nu ar mai fi decit o memorie fara trecut, acumulativa si instantanee? Daca societatea noastra nu ar mai fi cea a , cum se spunea in '68, ci, mai cinic, cea a ceremoniei? [.] Daca strategia ar inlocui atunci psihologia? Daca nu ar mai exista un alt comportament posibil decit cel de a invata, ironic, sa dispari? Daca nu ar mai exista
12

fracturi, linii de fuga si rupturi, ci doar o suprafata plina si continua, fara profunzime, neintrerupta?" Iata un sir de intrebari care incheie cartea din 1987 a lui Jean Baudrillard, Celalalt prin sine insusi, in fond un pseudofinal, cita vreme incercarea de a raspunde acestor interogatii, doar aparent retorice, prelungeste lectura dincolo de limitele fizice ale textului. Am ales acest scurt pasaj ca punct de plecare pentru demersul meu, deoarece problematica identitatii - fie ea individuala sau colectiva - este indisociabil legata de cea a memoriei si de cea a realitatii sociale. Cei unsprezece ani care s-au scurs de la violenta prabusire a regimului totalitar comunist au adus in prim-plan o serie de transformari, atit in ceea ce priveste destinele individuale, cit si structurile si institutiile sociale. Am asistat, in toti acesti ani, la succesive crize ale identitatii care au marcat in mod decisiv nu doar identitatea individuala, ci si cea colectiva, determinind adeseori spectaculoase tentative de redefinire, in plan politic sau cultural, fie prin ignorarea sistematica a trecutului, fie prin rescrierea acestuia in functie de interese de moment. "Triumful simulacrelor" invocat de Baudrillard ca pandant al unei progresive dizolvari a realitatii - este si efectul unui proces continuu de revizuire, dublat de unul la fel de pregnant de inventare a identitatii sociale, care se desfasoara simultan pe doua coordonate majore: pe de o parte similaritatea cu ipostazele personale anterioare sau cu un grup social anume si, pe de alta parte, diferenta in raport cu sine insusi, dar si fata de ceilalti. in primul capitol din Identitatea sociala, volum aparut in 1996, Richard Jenkins considera ca "identitatea nu poate fi inteleasa decit ca proces. Ca sau ca . Identitatea sociala a cuiva - de fapt, identitatile sociale ale cuiva, deoarece despre cine sintem nu se poate vorbi niciodata decit atit la singular, cit si la plural - nu este niciodata o chestiune finalizata, pe deplin clarificata. Nici macar moartea nu poate ingheta imaginea cuiva: exista intotdeauna posibilitatea unei revizuiri post mortem a identitatii". in conceptia lui Jenkins - care se recunoaste indatorat in mod special teoriilor lui George Herbert Mead, Anthony Giddens, Erving Goffman si Frederik Barth -, identitatile umane sint conotate social, fiind, in fapt, identitati sociale, a caror constructie presupune interactiunea si institutionalizarea, ele fiind supuse permanent reificarii. in noul context post-comunist, procesul continuu de edificare a identitatilor umane dobindeste o serie de trasaturi specifice, determinate de socul provocat de trecerea de la societatea totalitara inchisa, in care libertatea informatiei este inexistenta, in care ideologia partidului unic controleaza toate palierele vietii sociale, la o societate deschisa, cu toate imperfectiunile inerente unui inceput de drum. Daca in plan institutional, politic sau economic schimbarile radicale se produc cu mare intirziere, nu acelasi lucru se poate spune despre modul in care au evoluat lucrurile in plan individual-personal si social-cultural. Ceea ce a urmat entuziasmului general din decembrie 1989 a fost un moment (prelungit) de revelatie a golului, a falsului institutionalizat. Odata cu prabusirea insemnelor exterioare ale comunismului - vezi, in acest sens comentariul percutant pe marginea semnificatiei "golului din steagul Romaniei", cu care debuteaza cartea lui Slavoj Zizek din 1993, Tarrying with the Negative -, incep sa se clatine si sa dispara nu doar institutii sau forme de organizare socio-economice, ci si o serie de certitudini de ordin individual sau cultural, sint reconsiderate evenimente si personaje publice din trecutul imediat sau indepartat, ceea ce contribuie la acutizarea si constientizarea crizei identitare generalizate. Identitati problematice Pina in 1989, accesul la informatiile despre perioada interbelica sau despre primul deceniu de regim comunist era limitat cu strictete de cenzura partidului-stat. Manualele de istorie - unul singur pentru fiecare an de invatamint - propuneau o interpretare a evenimentelor istorice
13

conforma nu cu adevarul istoric sau cu logica faptelor, ci cu interesele partidului comunist care dobindea astfel, in ochii generatiilor nascute dupa 1945, legitimitate ti credibilitate. Mai mult decit atit, biografiile oamenilor politici, precum ti cele ale scriitorilor sau artittilor romani indiferent din ce epoca - au fost sistematic "aranjate", ocultate sau adaptate in functie de criterii preponderent ideologice, manipularea istoriei fiind una dintre practicile frecvente, de altfel, ale sregimului totalitar. Dupa '89, a survenit o schimbare radicala in modul nostru de raportare la trecut. Faptul ca in prim-planul vietii publice au aparut o serie de personalitati care au traversat secolul, care au cunoscut, de-a lungul existentei lor, epoci si regimuri politice diverse, apoi reeditarea unor carti interzise, surghiunite in timpul dictaturii proletariatului in "fondul secret" al bibliotecilor publice si inaccesibile publicului decenii la rind, recuperarea exilului, toate acestea contribuie in mod decisiv nu doar la reconsiderarea ierarhiilor existente pina in 1989, ci la cunoasterea multiplelor fatete ale unei realitati - politice, sociale, economice, culturale distorsionate in anii regimului comunist. Daca pina in 1989, marii scriitori interbelici, precum si cei care supravietuisera instaurarii comunismului in Romania, semnind "pactul cu diavolul", erau perceputi exclusiv prin prisma operelor lor (mai ales de catre generatiile nascute dupa 1945), ultimul deceniu a fost cel al "marilor descoperiri biografice", al revelatiilor identitare, care au declansat, in repetate rinduri, dezbateri acerbe in mass media de la noi. Efectul imediat al dezvaluirilor de ordin biografic a fost initierea unui amplu proces de revizuire a identitatilor, care atinge atit personalitatile a caror existenta s-a incheiat deja - fiind vorba, asadar, despre o revizuire post mortem -, cit si o serie de persoane publice contemporane noua, grav compromise in timpul dictaturii comuniste si aflate acum in plina campanie de reconstructie a identitatii lor sociale. De altfel, exista un paralelism evident intre modul precaut in care ne raportam la trecut - tematori sa abordam subiecte "dificile", cum ar fi optiunile prolegionare ale lui Mircea Eliade sau abdicarea morala a lui G. Calinescu, dupa instaurarea comunistilor la putere - si modul in care reactionam in fata tentativelor repetate ale unor personaje precum Corneliu Vadim Tudor, Adrian Paunescu, Eugen Florescu si altii eiusdem farinae de a-si construi identitati sociale alternative, eludind aspectele incomode, "detaliile" compromitatoare, atitudinile servile fata de Puterea comunista sau faptele reprobabile comise cu buna-stiinta pina in 1989. Mizind pe lacunele memoriei colective si pe indiferenta societatii civile, utilizind mass media, in special televiziunea, ca instrument de modelare si promovare a unor imagini-cliseu - Justitiarul, Poetul National, Patriotul, Bunul Samaritean etc. - dincolo de care se ascund identitatile personale autentice, cele reale si nu cele inventate ad usum Delphini, cei numiti mai sus ilustreaza elocvent categoria identitatii in ruptura. La inceputul anilor '90, initiativa dezbaterii articolelor legionare semnate de Mircea Eliade in tinerete a intimpinat o rezistenta redutabila, care venea, in mod surprinzator, din partea unor intelectuali recunoscuti pentru vederile lor democratice. S-a spus atunci ca, inainte de a comenta devierile de dreapta ale unora dintre personalitatile culturale marcante ale epocii interbelice, trebuie cunoscut si sanctionat trecutul imediat, cedarile, tradarile si crimele celor care au devenit, in timp, "unelte" ale partidului comunist. Aceeasi atitudine reticenta, acelasi refuz de a discuta deschis contradictiile si discontinuitatile ipostazelor identitare ale unor scriitori precum Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu, G. Calinescu, Tudor Arghezi s.a. a caracterizat scena culturala romaneasca si atunci cind a fost vorba despre modul lamentabil in care s-au comportat acestia dupa cel de-al doilea razboi mondial. in ambele situatii, societatea romaneasca, mai conservatoare si debordind de complexe (citeva dintre acestea au fost abordate de Mircea Martin intr-una dintre cele mai serioase analize a operei calinesciene, G. Calinescu si complexele
14

literaturii romane), pare mai degraba predispusa sa inalte si sa lustruiasca statui sau sa accepte, pasiv, comportamente duplicitare, decit sa adopte o atitudine critica. Acest reflex conditionat, evident cind este vorba despre personalitatile trecutului, functioneaza la fel de prompt si in cazul contemporanilor nostri care vin din regimul comunist cu identitati "patate" de o colaborare prea strinsa cu regimul totalitar. Pentru cei nascuti dupa 1960, dupa ce partidul comunist parea sa se fi instalat pentru totdeauna la putere, accesul la istorie, fie ea generala sau culturala, a fost permanent cenzurat de institutiile partidului-stat. Percepute exclusiv in ipostaza lor de persona, personalitatile istoriei si cele ale culturii noastre - indiferent ca era vorba despre :tefan cel Mare, Alexandru Ioan Cuza, Mircea Eliade sau G. Calinescu - erau ignorate ca persoane. Regimul totalitar comunist nu avea nevoie de biografii, ci de legende, putindu-se lesne dispensa de oamenii concreti, imperfecti deoarece erau mult prea umani, pentru a-i inlocui cu fictiuni eroice ireprosabile. Fuga de realitate a imbracat si forma refuzului consecvent de a accepta ca domnitorii, scriitorii sau artistii au si biografii concrete, nu doar destine exemplare, redactate oficial si consacrate post mortem. Nu e de mirare asadar ca recuperarea tardiva a unor biografii problematice, marcate de simpatii legionare sau de compromisuri grave cu puterea comunista, a declansat reactii atit de surprinzator-asemanatoare, care incercau sa acrediteze ideea inoportunitatii oricarei discutii pe marginea discontinuitatilor identitare. Conceptul de identitate multipla Faptul ca in multe state ale lumii - inclusiv in cele mai experimentate democratii - descoperim cetateni de rangul intii si cetateni de rangul doi sau pur si simplu persoane discriminate in temeiul unei apartenente adesea presupuse ne indreptateste sa fim circumspecti cu notiuni precum autenticitatea si recunoasterea in temeiul autenticitatii. Adesea presupusa apartenenta rasiala, religia parintilor, numele si aparenta origine a obiceiurilor devin motiv de delimitare si excludere. Catalogarea unei persoane in functie de marimea numerica a comunitatii din care face parte a generat o suma de nedreptati nu numai prin diminuarea sanselor de exprimare libera a membrilor ei, dar mai ales prin marginalizarea indivizilor a caror identitate culturala este mixta/multipla. Modul in care este perceput acest fenomen arata ca etno-culturalismul si multiculturalismul au in comun tentatia de a exclude asa-numitele minoritati ale minoritatilor, motiv pentru care teoretizarea lor necesita redefiniri. Ele propun un mod liniar-dogmatic (un cerc inchis, putind conduce in lumea contemporana la drame, alienari, sinucideri) de a privi evolutia persoanei si a grupurilor de-a lungul vietii. Atit in cercurile majoritatilor, cit si in acelea ale minoritatilor se gindeste adesea prin aceasta grila. Mediile academice intentionind sa propuna o perspectiva lipsita de prejudecati asupra trecutului si prezentului s-au confruntat si ele cu replica, ignorarea sau chiar tabuizarea unor asemenea teme sensibile de catre institutiile statului, uneori, si de catre acelea ale societatii civile. S-a intimplat ca ele insele sa fi avut placerea de a contribui la dublarea argumentelor in favoarea schemelor standard de interpretare. Chiar si o intelligentsie liberala poate ajuta serios la perpetuarea si perfectionarea unor asemenea mituri nocive. Cit priveste optica institutiilor oficiale, sint destule situatii cind absenta transparentei in cunoasterea unor episoade neplacute ale trecutului si prezentului indica preferinta pentru o "ideologie a tacerii". E si acesta un motiv pentru care cred ca teoria diferentialismului etno-multicultural poate fi speculata foarte bine de dogmatici provenind din toate orientarile. Problema identitatii fixe - pe care o sustin adeptii multiculturalismului si care poate fi vazuta de exemplu prin prisma apartenentei religioase decisa
15

de parinti la nastere - intentioneaza sa creeze linii continue intre cele doua poluri care strajuiesc existenta fiintei umane. Deliberat sau nu, acest mod de a vedea lucrurile nu numai ca nu promoveaza libera circulatie a oamenilor dinspre o familie culturala spre alta, dar pur si simplu o respinge. La fel si setul de valori creat prin complementaritatea a doua sau mai multe radacini culturale. Fiintele nascute prin deplasarile dintr-o cultura in alta sint puse sub semnul incertitudinilor de tot felul, riscind sa traiasca intr-un disconfort psihic creat de identitatile culturale pretins curate. Cit priveste ecumenismul prelatilor, el nu este decit arareori materializat in practica imediata, fariseismul tinind locul unei intelegeri mature, responsabile si firesti fata de semeni. O asemenea observatie tulburatoare rezulta adesea din greoiul schimb de valori, din absenta permisivitatii mariajelor intercultuale si din intoleranta dogmatica. Un motiv in plus sa caut sa-mi explic incalculabilele daune morale aduse persoanei care traieste la granita dintre culturi, insusind doua (sau chiar trei) limbi "materne" si radacinile a doua (sau trei) culturi. Aceasta minoritate a minoritatilor exista si are acelasi drept la recunoastere ca si o majoritate sau o minoritate culturala. Ea poate fi un model pentru grupurile culturale cu pretentii excesive la distinctie. Avind in vedere gama de anomalii rezultate din coordonatele impuse prin constringere identitara, se pare ca nu gresim atunci cind spunem ca fiinta umana este dificil daca nu imposibil de asezat o data pentru totdeauna in cadre rigide precum: identitate etnica, identitate nationala (acolo unde conceptul de national trimite la originea etnica, dar si acolo unde este in discutie cetatenia) sau identitate construita pe unicitatea sau originalitatea unei dogme religioase. Cita vreme nu acceptam ca este vorba doar de simple conventii - oricind posibil de inlocuit cu altele - vom ramine tributari unui mod superficial si dogmatic de a privi natura umana. Casatoriile interreligioase, multipla identitate a copiilor proveniti din acestea, obiceiuri, traditii, repere si valori morale comune mai multor entitati reprezinta suficiente argumente spre a ma gindi la elaborarea unui concept complementar acelora mai sus prezentate si comentate. Cind mam gindit la conceptul de identitate multipla am avut in vedere un concept flexibil privind identitatea persoanei si grupului/grupurilor. Prin mijlocirea lui intentionez sa sugerez o mai articulata "politica a recunoasterii", una care nu lasa loc interpretarilor si practicilor discriminatoare. in sfirsit, pentru o judecata de valoare, voi tine seama de faptul ca reala aspiratie interconfesionala si interculturala a indivizilor si grupurilor care astazi se misca frecvent dintr-o regiune intr-alta, dintr-un stat intr-altul sau de pe un continent pe altul este incalcata in principal de traditionalistii declarati ai mai multor religii, culturi, comunitati lingvistice. Am avut in vedere importanta contributiilor generate de experienta omului contemporan. Viata sa ar trebui sa fie recunoscuta potrivit valorilor culturale asumate in diverse imprejurari. Este conceptul de identitate multipla consecinta interferarii a doua sau mai multe culturi? Este identitatea multipla o provocare pentru filozofia politicii? Prin studiul istoriei convegentelor mai multor spiritualitati zonale am descoperit ca idealurile transculturale contin o realitate indiscutabila: ele reprezinta o noua miscare de idei tinzind sa articuleze aparent disparatele repere fundamentale ale gindirii contemporane. Am observat cum culturile de frontiera situate intre tari cu identitati lingvistice distincte sau cu religii distincte genereaza in primul rind compromisuri si mai putin sau deloc reactii de respingere. Relativitatea discursului identitar in asemenea zone a fost posibila, asa cum a fost posibila declararea multiplelor identitati: geografia si demografia Europei, Asiei, Americii contin nenumarate exemple care vin sa arate ca dezbaterea nu are cum sa faca abstractie de asemenea realitati, ele insele create de traditiile mixte nascute prin coabitare. Se impun citeva explicatii menite sa evidentieze sensul atribuit conceptului de identitate multipla.
16

Liniile de frontiera intre natiuni si culturi au fost adesea trasate artificial. Dispozitiile si interesele politice atit ale unor mari puteri, cit si ale reprezentantilor unor comunitati lingvistice relativ numeroase aspirind la egala recunoastere au facut posibila trecerea de la un tip de discriminare la altul. in contextul aparitiei statului-natiune inainte si dupa primul razboi mondial multe foste minoritati discriminate au devenit majoritati discriminatoare. Procesul de inversare a rolurilor a fost favorizat de colapsul imperiilor; de unificari si impartiri teritoriale; de stabilirea de noi centre administrative; de programe educationale tinzind spre generarea altor modalitati de uniformizare identitara. Redistributia puterii nu a tinut seama de identitatile regionale, de grup si personale, pierzind din vedere rostul oricarei raportari la pluralitatile existente ca urmare a evolutiei istorice. in statele in care vocatia intelligentsiei a fost inspirata de teorii totalitare, ideea abstracta de natiune sau de etno-natiune a luat treptat locul identitatilor regionale si civice. Pe de alta parte, conceptul de etnic a tins sa structureze o noua identitate bazata pe traditii rurale si nu urbane. Exceptia germana presupune si aici o analiza aparte. Acelasi concept avea sa contribuie la marginalizarea oricaror particularisme regionale reprezentind bogatia culturala a natiunilor moderne. Unificarea statelor - dupa citatul exemplu german - a incurajat asimilismul si/sau purificarea etnica, ceea ce a condus la excluderea sau marginalizarea fortata a minoritatilor reprezentind trasaturile culturale dintotdeauna plurale ale geografiei europene. Ideologiile etno-nationale si administratia statal-nationala construita pe criterii etnice a operat cu terminologia diferentialismului cultural, sustinind proiecte irationale in materie de convietuire a multiplelor identitati. Asimilarea fortata sau discriminarea a fost unica alternativa. Atunci cind a fost vorba de certificarea individului in sensul recunoasterii apartenentei sale la o colectivitate, criteriul consangvinitatii fusese aplicat in dauna oricarei evidente contrare. Experientele petrecute in preajma si in cursul celui de-al doilea razboi indica exemple care nu pot fi puse la indoiala. Degenerarea relatiilor dintre doua sau mai multe grupuri autodefinite ca etno-nationale in interiorul statelor-natiune a fost incurajata de setul de valori culturale pus in circulatie prin carti, reviste, ziare, dar mai cu seama prin curricula imbratisata de oficialii scolii. Implicarea permanenta - in sensul propagandistic - a oricarui act cultural a avut o pondere apreciabila in construirea discursului partizan. in jurul ego-ului colectiv imaginat a fi specific se construise monocultura necesara segmentului social-politic dominant, fapt care a stimulat "arderea etapelor" intr-un moment in care procesul de inradacinare in modernitate trebuia sa fi devenit prioritate absoluta. Spre deosebire de monoculturalitate, partial si in raport cu multiculturalismul, conceptul de identitate multipla are o incarcatura pozitiva. Cum ar trebui definit acest concept? Radacinile comunitare si lingvistice multiple ale majoritatii populatiei unui oras sau ale unei regiuni sugereaza existenta identitatii plurale a fiecarei persoane. Viata segmentelor sociale reprezentative care se bazeaza pe asumarea traditiilor culturale diverse (situatie in care este posibil sa se lase atrasa majoritatea locuitorilor unui spatiu) indica existenta identitatii culturale multiple. Exemplul cel mai des intilnit este acela care indica asumarea setului de valori autogenerat prin fuziunea citorva elemente particulare. Mostenirile plurale si inrudirile dintre mai multe culturi comunitare premoderne si moderne contribuie decisiv la construirea societatii civice. ai mai important de retinut este ca interferenta spirituala este generatoare de stabile valori morale, valori ce pot sta la baza oricarei "politici a recunoasterii". Neputinta departajarii pe criterii de specificitate, etnicitate, apartenenta rasiala, referinte culturale unice arata ca sint situatii in care avem de-a face cu un melting pot. De obicei, in interiorul acestuia orizonturile fuzioneaza in mod firesc. Comunitatile regionale indica foarte bine ce fel de acoperire are conceptul in discutie.
17

Europa poate fi vazuta - cu mult beneficiu pentru proiectul unificarii ei - prin prisma tipului de apartenente multiple pe care l-am avut in vedere. Recunoasterea identitatii persoanelor in primul rind in functie de regiune face parte din aceeasi filozofie politica precum recunoasterea drepturilor minoritatilor lingvistice si religioase. Ce este de retinut ca fiind fundamental in conceptul de identitate regionala? in primul rind sansa acordata oricarei persoane de a deveni coparticipanta la activitatile din sfera publica in absenta criteriilor limitative de provenienta rasiala, etnica, religioasa, lingvistica sau in temeiul numarului colectivitatii din care provine. in al doilea rind, libertatea de optiune a fiintei umane in ceea ce priveste identificarea ei cu un grup local sau cu altul. intr-un asemenea caz identificarea in sau cu doua grupuri lingvistice, religioase, etnice in acelasi timp sau in succesiune (firescul naturii umane admite aceasta fara pierderea valorilor morale) este un aspect care trebuie luat in considerare. Asa se naste adesea noul reper al regiunilor in care orizonturile culturale (diferite la un moment dat) au fuzionat. Incontestabila dovada a familiilor mixte vine in sprijinul acestui punct de vedere, conferind o noua intelegere multi si interculturalitatii. Identitatea regionala are si mai mult de spus. Ea priveste existenta umana in baza unui acord tacit cu privire la setul de valori, vazut ca o coloana vertebrala a societatii in jurul careia se structureaza relatiile dintre oameni, administratia, profesiunile. Acest aspect incurajeaza, conserva, garanteaza coabitarea pasnica. in fapt, astfel se intimpla sa se multiplice valorile morale, sa apara un raport firesc intre interioritatea noastra si lumea exterioara. Pentru o mai exacta circumscriere ar fi de precizat ca apartenentele multiple se pot defini si prin trimiteri la social, profesional, institutional etc. Depinde de tipul de conventie la care ne raportam. Am luat insa in considerare faptul ca un concept ca acela al identitatii multiple este mai lesne de admis aiita vreme cit operam prin intelegerea formelor de viata instituite la nivel regional. Pornind de la capitalul social plural al unui loc geografic, putem fi de acord cu existenta identitatii multiple a persoanei. Trimiterile concrete pot fi sugestive, asa ca le voi semnala in paragraful urmator. in lumea franco-germana din Alsacia folosirea concomitenta a limbilor franceza, germana si alsaciana indica o realitate multiculturala nu in sensul diferentelor, ci in acela al similitudinilor. Adoptarea a doua culturi in acelasi timp nu este doar posibila, dar si utila in sensul coabitarii. Controversa istorica a Alsaciei a fost creata de statul-natiune, respectiv, de intentia asimilarii/ocuparii germane sau franceze a regiunii in cauza. La fel, controversele polonogermana, cehoslovaco-maghiara, albanezo-iugoslava, bulgaro-turca, maghiaro-romana s.a. Ideea de compromitere a relatiilor firesti si de creare a starii conflictuale la scara regiunilor a fost una externa. Ea a tinut seama de interesele acelora care revendicasera teritoriul, nu si de realitatea ori interesele intern-comunitare. Exemplele oferite de atentatul la traditiile de convietuire din Tirol, Dalmatia adriatica, Cehia sudeta, Gorizzia italo-slovena si Klagenfurt-ul austro-sloven atrag atentia asupra importantei interpretarii istoriei, a traditiilor si a politicii regional-europene prin prisma unor concepte noi. Identitatile belgianului, olandezului, elvetianului sint si ele o parte a aceleiasi evolutii social-culturale multiple, incarcate de semnificatiile mult mai adinci ale lumii transfrontaliere. Comunitatile Dunarii de mijloc si ale bazinului carpatic au trasee inconfunadabile in amintitul sens. Croatia, Bosnia, Kosovo, Macedonia, Transilvania, Rumelia, Voivodina, Banatul sint regiunile est-central si sud-est europene ale caror identitati concepute cu ajutorul conceptului de etnicitate induc in eroare. in locul realitatilor, o categorie politica dominanta impune ideologia diferentialismului si a discriminarilor derivate din acesta22. in fond, ar fi de dorit sa ne obisnuim cu ideea potrivit careia coexistenta mai multor grupuri face imposibila definirea pe criterii etno-nationale a regiunilor in cauza. Temeiul numeric invocat in multe texte ale istoricilor si sociologilor, precum si tezele etnografice etc. sint partizane si
18

intotdeauna au tendinta de a escamota realitatea. Un motiv in plus sa nu judecam lucrurile doar prin prisma acestor cercetari. in toate spatiile invocate, atitudinea grupului majoritar (conducind dintr-un centru in care asimilismul a functionat ca reper fundamental al existentei) fata de minoritati este insotita fie de nepasare, fie de o formala recunoastere a minoritatilor si a identitatilor multiple. Ceea ce nu s-a retinut suficient (instructia scolara este coautoare in conservarea ignorantei) este ca, aidoma persoanei, grupurile au interese comune, schimba reciproc valori culturale, experiente sociale si economice. ai, ceea ce este si mai important, ele coabiteaza pina la nivelul mariajelor mixte, al interferarii obiceiurilor si culturilor religioase, al imprumuturilor sau reciprocei asimilari lingvistice. Mediile acestea au fost insa tinute intotdeauna sub supraveghere de adminstratiile nationale sau etno-cultural-nationale menite sa vegheze la conservarea statului-natiune sau a puritatii originii si continuitatii etno-natiunii si au fost tratate ca fiind nesigure ori neloiale majoritatii. in realitate, ele pusesera accentul pe setul de valori care a stat la baza familiei si a societatii civice mai mult decit o facusera comunitatile etno-culturale disputindu-si intiietatea teritoriala sau nobletea singelui. Conceptul de township invocat de Tocqueville cu trimitere la spatiul american a avut si in Europa rolul sau de coagulare sociala si modernizare, emancipind oamenii de sub servitutile medievale ori de sub acelea administrative. Acolo unde in istoria Europei descoperim o "burgerlichegeselshaft", o "civic society" sau o "comunita del popolo", acolo putem stii ca macar si partial orizonturile au fuzionat. Interferentele asumate constient si deschis ca urmare a conduitei rationale au facut posibila respingerea sau uitarea ideologiilor specific/separatiste in favoarea integrarii comunitar-civice. Asa cum conexiunile in interiorul orasului si regiunii sint cu putinta, tot astfel vor fi si acelea care leaga diferite orase, regiuni si state. Transculturalitatea presupune in mod egal dreptul dezvoltarii relatiilor transurbane, transregionale, transnationale, transcontinentale. Conceptul arata ca in orice proces integrativ avem de-a face cu o corelare intre educatie si idealurile filozofice. Cit priveste conceptul de identitate multipla, el se particularizeaza in raport cu acelea de multi si transculturalitate prin faptul ca pune accentul pe negarea teoriei valorilor absolute, subliniind ca nimic nu ne indreptateste sa operam ierarhic si exclusivist prin mijlocirea termenilor de etnic, rasial, religios, regional, national-statal. Daca prin transculturalitate Siegel dezvaluia "idealuri care transcend culturi individuale", atunci, prin identitate multipla, eu am observat similitudinile valorilor umane, originile lor comune, posibilitatea asumarii pluralismului prin revendicarea apartenentei la mai multe identitati culturale. Admitind o atare interpretare, am subliniat relativitatea oricarui ideal. De aici presupozitia potrivit careia ar trebui sa avem in orice moment o perspectiva comparativa a evolutiei valorilor in jurul carora s-a format personalitatea individului si care ghideaza o anume societate. Complementar mai mult decit alternativ multiculturalismului, conceptul de identitate multipla stimuleaza iesirea din perimetrul prejudecatilor carora gindirea politica ii este inca tributara. Citeva concluzii in marginea analizei si ipotezelor formulate in acest studiu ar fi utile pentru evidentierea setului de argumente care arata importanta teoretica si practica a temei: 1. specificitatea nu exclude in principiu transculturalitatea si nici identitatea multipla; 2. aceasta inseamna ca adeptul unei culturi este de acord sa imbratiseze atit propriile valori cit si pe acelea apartinind unei lumi diferite de a sa; 3. multiculturalismul isi are o motivatie logica si un temei moral in cazul in care este capabil sa admita schimbul de valori intre doua sau mai multe culturi; 4. transculturalitatea si interculturalitatea contribuie la fuziunea orizonturilor aparent distincte, putind fi un suport in profesarea pedagogiei multiculturale; 5. conceptele de transculturalitate si interculturalitate favorizeaza atit comunicarea bi sau multilaterala cit si aparitia identitatilor
19

personale, comunitar-civice, regionale, multiple; 6. radacinile culturale diverse nu numai ca nu se opun coabitarii, dar ele pot coagula viata segmentelor sociale, conferindu-i reguli; 7. transculturalitatea si interculturalitatea sint concepte care pot contribui la o corecta intelegere a identitatii multiple; 8. prin identitate multipla am presupus fie egala asumare a diverselor radacini culturale, lingvistice, religioase, fie geneza unei identitati diferite in raport cu acelea initiale, caz in care spatiile urban, regional, social ii confera noul nume; 9. dichotomia localuniversal nu este revelatoare de indata ce acceptam ca probabila dispozitia noastra de a imbratisa idealuri si valori transculturale si universale23.

20