Вы находитесь на странице: 1из 22

Realizarea unei aplicaţii multimedia

Pentru a realiza o reprezentare multimedia a informaţiei trebuie să aveţi multă


creativitate. Ea este componenta principală a unei aplicaţii multimedia. Calculatorul vă
pune la dispoziţie instrumente hardware şi software pentru realizarea unei aplicaţii
multimedia. Dar fără factorul uman care va găsi forma optimă de prezentare a unei
informaţii folosind foarte multă imaginaţie, cunoştinţe din domeniul din care face parte
informaţia şi cunoştinţe despre ţintele informaţiei (persoanele care vor folosi informaţia),
prezentarea informaţiei în format multimedia nu-şi va atinge scopul. Ea trebuie să
convingă, să informeze corect, să înveţe, nu să creeze spectacol. Cu cât doriţi să
convingeţi mai mult cu informaţia prezentată, cu atât trebuie să creşteţi gradul de
creativitate.
O reprezentare multimedia a informaţiei poate fi formată din mai multe secţiuni, fiecare
secţiune reprezentând o parte din informaţie. Procesul de creare a unei reprezentări
multimedia a informaţiei înseamnă de fapt procesul de creare a aplicaţiei multimedia care
să afişeze informaţia în format multimedia. Crearea aplicaţiei, la fel ca orice realizare de
proiect informatic, trebuie să se desfăşoare în mai multe etape:

• analiza
• proiectarea
• programarea
• producţia
• testarea şi documentarea
• distribuţia

Analiza. În această etapă trebuie să răspundeţi la următoarele întrebări care vor


determina stilul şi conţinutul reprezentării multimedia:

• Care este subiectul? Prin răspunsul la această întrebare trebuie să identificaţi


mesajul pe care trebuie să-l transmiteţi. Veţi stabili din ce categorie face parte
subiectul: formare într-un domeniu, educaţie, tehnic, vânzarea unor produse etc. Veţi
mai stabili ce categorie de informaţii din subiect poate fi mai bine prezentată audio şi
ce categorie de informaţii poate fi reprezentată mai bine video.

• Care este ţinta? În momentul în care gândiţi o prezentare multimedia a unei


aplicaţii, trebuie să aveţi în minte tot timpul tipul de persoană căreia îi adresaţi
această informaţie. Trebuie să identificaţi la ce tip de reprezentare a informaţiei
reacţionează cel mai bine acea persoană. De exemplu, dacă vreţi să creaţi un software
educaţional pentru copii de 5 sau 6 ani, în care să-i învăţaţi operaţiile aritmetice, în
reprezentarea informaţiei vor predomina sunetele şi imaginile grafice.

• Care este mediul în care se foloseşte? Prin răspunsul la această întrebare identificaţi
mediul în care se va folosi prezentarea multimedia, adică unde şi cum va fi folosită
reprezentarea de către utilizatorul ţintă: în cadrul unui proces de învăţământ, pe
calculatorul personal, într-o prezentare în reţea, într-un mediu de afaceri etc.
• De ce preferaţi reprezentarea multimedia? Analizaţi de ce trebuie să convertiţi
informaţia pe care vreţi să o prezentaţi într-un format multimedia, adică cu ce vă
rezolvă problema acest mod de prezentare a informaţiei. Trebuie să aveţi în vedere că
un astfel de mod de reprezentare costă mai mult decât o reprezentare obişnuită a
informaţiei.

• Ce alte persoane trebuie să implicaţi? Identificaţi prsoanele de care aveţi nevoie


pentru realizarea reprezentării (de exemplu o persoană care să înregistreze video
reprezentarea informaţiei sau o persoană care să fotografieze reprezentarea
informaţiei sau o persoană care să realizeze un desen care să reprezinte informaţia).

Proiectarea. În această etapă identificaţi conţinutul reprezentării multimedia, modul în


care puteţi segmenta acest conţinut, tipul de reprezentare pe care-l veţi alege pentru
fiecare segment şi modul în care utilizatorul va naviga printre segmentele de
informaţie. Creaţi mai întâi schiţa obiectelor (storyboard) adică schiţa reprezentă-rii
vizuale a obiectelor multimedia folosite pentru navigarea prin informaţie. Alegerea
metodei prin care utilizatorul va naviga prin reprezentarea informaţiei este foarte
importantă, deoarece ea determină ordinea în care utilizatorul va putea vedea segmentele
de informaţie. Puteţi alege una dintre următoarele structuri de segmentare a
informaţiei (S1, S2, ..., Sn):

• Liniară (Linear). Utilizatorul va naviga de la un segment la altul înainte


şi înapoi (la segmentul următor şi la segmentul precedent). Există un
segment de început (cu care începe prezentarea informaţiei - S1) şi un
segment de sfârşit (cu care se termină prezentarea - Sn). Segmentele vor fi
parcurse secvenţial (nu poate fi vizualizat un segment de informaţie dacă
nu au fost vizualizate precedentele).

• Meniu (Menu). Utilizatorul va alege dintr-o listă de subiecte puse la


dispoziţie (fiecare subiect reprezentând un segment de informaţie). Lista
de subiecte formează meniul. După ce parcurge un segment de informaţie
utilizatorul se reîntoarce la lista de subiecte. Pentru a parcurge un
segment de informaţie trebuie obligatoriu să pornească de la lista de
subiecte prezentate de meniu.
• Reţea (Network). Utilizatorul poate trece de la un segment de informaţie
la orice alt segment prin sistemul de legături. Este cea mai complexă şi
interesantă formă de reprezentare.

• Ierarhică (Hierarchy). Utilizatorul va alege dintr-o listă de subiecte puse


la dispoziţie (meniul principal), fiecare subiect reprezentând o altă listă
de subiecte (un submeniu). Alegând un subiect din submeniu poate
vizualiza un segment de informaţie. După ce parcurge un segment de
informaţie, utilizatorul se reîntoarce la submeniul din care face parte.
Pentru a parcurge un segment de informaţie trebuie obligatoriu să
pornească de la meniul principal.

• Hibrid (Hybrid). Combină toate cele patru forme de navigare sau o parte
dintre ele. De exemplu, se poate combina meniul cu structura liniară.
Metoda optimă de navigare o puteţi determina numai dacă în etapa de analiză aţi definit
corect subiectul, ţinta subiectului, mediul în care va fi prezentat subiectul şi motivaţia
folosirii reprezentării multimedia, deoarece aceste elemente influenţează metoda de
navigare.

Programarea. În această etapă alegeţi software-ul cel mai potrivit pentru a realiza
reprezentarea multimedia pe care v-aţi propus-o, transformaţi cu ajutorul software-ului
schiţa obiectelor în obiecte multimedia şi creaţi aplicaţia multimedia stabilind legăturile
între obiecte care să permită utilizatorului să navigheze printre segmentele de informaţie.
Tipul de software folosit pentru realizarea unei aplicaţii multimedia se numeşte software
de creaţie multimedia (Multimedia authoring software) sau mai pe scurt software de
creaţie (Authoring software). Acest tip de software permite crearea şi formatarea unui
document pentru un anumit tip de mediu de prezentare. El este alcătuit din mai multe
aplicaţii care pot fi folosite într-un mediu de lucru unic al unei aplicaţii care controlează
reprezentarea informaţiei.

Producţia. Această etapă se desfăşoară în paralel cu etapa de programare şi în ea


construiţi formele speciale de prezentare a informaţiei: clipurile audio şi video. Trebuie să
aveţi grijă să nu folosiţi pentru sunete melodii preluate de pe CD-uri sau casete audio, iar
pentru imaginile video înregistrări de pe casete video sau de la televizor, deoarece
încălcaţi legea drepturilor de autor.

Testarea şi documentarea. În această etapă testaţi aplicaţia multimedia pe care aţi


construit-o. Este posibil ca în urma testelor să fiţi nevoiţi să vă reîntoarceţi la faza de
proiectare pentru a stabili noi legături sau pentru a corecta obiectele existente sau pentru a
defini noi obiecte sau pentru a înregistra noi formate de reprezentare. Scopul este de a
realiza o aplicaţie multimedia care funcţionează corect, care prezintă toată informaţia de
care are nevoie utilizatorul ţintă al aplicaţiei şi îi asigură o metodă de navigare uşoară
printre segmentele de informaţie. Tot în această etapă creaţi documentaţia care trebuie să
însoţească aplicaţia. Documentaţia trebuie să conţină indicaţii pentru utilizator, care să-l
ajute să navigheze printre subiectele prezentate.

Distribuţia. Produsul astfel obţinut va fi înregistrat pe disc flexibil sau pe CD pentru a fi


distribuit utilizatorului. Aceasta presupune că pe lângă celelalte echipamente periferice
necesare realizării unei aplicaţii multimedia, trebuie să aveţi în configuraţie şi un CD
Writer (echipament pentru scrierea CD-urilor). Deoarece pe unele tipuri de CD-uri nu
puteţi rescrie, înainte de a începe operaţia de scriere trebuie să fiţi siguri că aplicaţia pe
care aţi construit-o nu mai necesită modificări. Mai puteţi distribui aplicaţia şi prin
intermediul reţelei Internet.
Realizarea unei aplicaţii mutimedia complexe se deosebeşte de realizarea unei aplicaţii
clasice. Proiectantul trebuie:
• să aibă foarte multă creativitate;
• să aibă cunoştinţe de programare pe obiecte;
• să ştie cum să captureze şi să manipuleze diferite formate de reprezentare a
informaţiei, cum sunt vocea şi imaginile video;
• să cunoască software-ul de creaţie multimedia cu care reallizează aplicaţia.
Multimedia este cea mai eficace formă de pezentare a informaţiei, deoarece îmbogăţeşte
modul de prezentare, captează atenţia auditoriului şi rezolvă problema interactivităţii
dintre persoana care prezintă informaţia şi persoana care o receptează. Cu toate aceste
avantaje, prezentarea clasică a informaţiei nu poate fi înlocuită total de prezentarea
multimedia. Există două probleme importante în acest sens:
• Marea majoritate a organizaţiilor folosesc reţele de calculatoare pentru a transfera
informaţia. Toate reţelele folosite de o organizaţie ar trebui să permită transferul
informaţiei multimedia. Dar, partea cea mai importantă a unei aplicaţii
multimedia - clipurile audio şi video - este mare consumatoare de spaţiu de
memoare. Astfel, în funcţie de metoda de compactare folosiţă şi de calitatea
imaginii, o secundă de înregistrare video poate ocupa de la 30 Ko până la 1 Mo de
memorie. Acest consum mare de memorie poate crea probleme la transfer. Ca să
vă imaginaţi ce înseamnă acest lucru pentru reţeaua unei organizaţii, aduceţi-vă
aminte de timpul pe care îl consumaţi ca să descărcaţi pagini de Web de pe
Internet.

• Nu toate informaţiile vehiculate în interiorul unei organizaţii se pretează la un


format multimedia şi nici toate calculatoarele unei organizaţii nu au configuraţia
necesară pentru afişarea informaţiei în format multimedia. În general,
calculatoarele folosite în aplicaţiile de gestiune nu au o configuraţie foarte
puternică, iar personalul implicat în astfel de aplicaţii nu are nevoie de sunete şi
imagini animate pentru a percepe mai bine informaţiile numerice cum sunt de
exemplu salariile angajaţilor, inventarul unor poduse sau balanţa contabilă. În
acest caz, important este modul în care este organizată informaţia numerică (sub
formă de tabele, într-o anumită ordine a coloanelor) şi modul în care se alege tipul
cel mai sugestiv de diagramă pentru a sintetiza informaţia numerică.

Pentru prezentarea informaţiei în format multimedia, există mai multe tipuri de software
de creaţie multimedia. De exemplu, firma Microsoft vă pune la dispoziţie următoarele
aplicaţii: PowerPoint, Front Page, Visual Studio. Alegerea software-ului de creaţie
multimedia pe care-l veţi folosi în realizarea unei aplicaţii multimedia este dificilă: în
general veţi prefera acea aplicaţie care este mai uşor de utilizat

Animaţia

Animaţia poate fi realizată prin:


• adăugarea unor efecte speciale textelor, obiectelor şi diagramelor;
• prezentarea progresivă a elementelor unui diapozitiv (elementele diapozitivului
sunt afişate unul după altul şi nu toate deodată);
• stabilirea ordinii în care sunt afişate elementele în cadrul unui diapozitiv;
• controlarea modului în care apar (automat, după un interval de timp sau în urma
acţiunii mouse-ului);
• stabilirea intervalului de timp atunci când afişarea se face automat;
• adăugarea unor efecte după afişarea unui element (schimbarea culorii, estomparea
obiectului, ascunderea temporară a obiectului).

La nivelul textului pot fi folosite următoarele tehnici de animaţie:


• prezentarea progresivă a textului, adică afişarea pe rând a unor entităţi din text:
 afişarea literă cu literă a textului,
 afişarea cuvânt cu cuvânt a textului,
 afişarea întregului text;
• crearea efectului de „text zburător” (textul este afişat prin deplasare dintr-o poziţie
a diapozitivului către punctul de afişare, prin expandare în interiorul cadrului care
îl delimitează imaginar etc.);
• adăugarea de sunete (afişarea textului este însoţită de un efect sonor).

La nivelul obiectului pot fi folosite aceleaşi tehnici ca şi la nivelul textului, mai puţin
prezentarea progresivă a unor elemente acomponente ale obiectului.

La nivelul diagramei pot fi folosite următoarele tehnici de animaţie:


• prezentarea progresivă a elementelor diagramei:
 afişarea serie cu serie a diagramei (toată seria sau afişarea element cu
element a seriei),
 afişarea categorie cu categorie a diagramei (toată categoria sau afişarea
element cu element a categoriei),
 afişarea întregii diagrame deodată;
• folosirea unor metode de afişare a elementelor diagramei (de la stânga la dreapta
sau invers, de jos în sus sau invers, dinspre centru către exteriorul cadrului
diagramei sau invers etc.);
• adăugarea de sunete (afişarea elementelor diagramei este însoţită de un efect
sonor).

Tranziţia

Tranziţia poate fi realizată prin:


• stabilirea ordinii în care apar diapozitivele într-o prezentare;
• controlarea modului în care apar diapozitivele prezentării (automat, după un
interval de timp, prin efectul de repetiţie sau în urma acţiunii mouse-ului);
• stabilirea temporizării, adică a intervalului de timp dintre două afişări de
diapozitive atunci când afişarea se face automat (şi implicit a vitezei de afişare);
• stabilirea efectului de tranziţie (modul în care dispare un diapozitiv şi apare
celălalt
diapozitiv în cadrul prezentării: prin destrămare, prin ştergere etc.).

Comentariile verbale
În acest caz aveţi nevoie în configuraţia calculatorului de un microfon şi o placă de sunet.
Comentariul poate fi înregistrat înainte de prezentarea diapozitivelor sau chiar în timpul
prezentării (când pot fi înregistrate şi comentariile auditoriului).
Comentariul verbal poate însoţi întreaga prezentare sau poate fi înregistrat separat ca un
obiect într-un diapozitiv. Dacă într-o prezentare aţi introdus atât comentarii verbale cât şi
alte sunete, se vor auzi numai comentariile verbale.

Comentariul poate fi inserat în prezentare ca obiect încapsulat sau ca obiect legat. Orice
modificare a unui comentariu verbal înseamnă ştergerea comentariului pe care doriţi să-l
modificaţi şi reînregistrarea celui modificat.

Butoanele pentru acţiuni

Folosind aceste butoane se pot crea prezentări interactive (utilizatorul poate interveni în
timpul prezentării fie pentru a schimba ordinea de prezentare, fie pentru a cere executarea
unor comenzi, fie pentru a cere derularea unor clipuri audio sau video, fie pentru a afişa
alte informaţii). Butoanele permit definirea unor acţiuni interactive:
• legătură către un alt diapozitiv al prezentării (în acest mod prezentarea nu va mai
avea o structură liniară):
 Next Slide - diapozitivul următor,
 Previous Slide - diapozitivul anterior,
 First Slide - primul diapozitiv al prezentării,
 Last Slide - ultimul diapozitiv al prezentării,
 Last Slide Viewed - ultimul diapozitiv vizualizat,
 Slide ... - diapozitivul cu numărul precizat în caseta de dialog care se va
deschide,
 End Show - sfârşitul prezentării;
• legătură către o altă sursă de informaţie (folosind acest tip de legătură puteţi
include în prezentare şi animaţii din fişiere .avi); după terminarea prezentării
sursei de informaţie
se va reveni în prezentarea curentă la diapozitivul din care a fost comandată acţiunea:
 Custom Show... - către o altă prezentare de diapozitive,
 URL... - către adresa URL a unei pagini Web din reţeaua Internet (care
conţine
 sursa de date),
 Other PowerPointPresentation ... - către o altă prezentare PowerPoint,
Other File ... - către un alt fişier;
• lansarea în execuţie a unui program executabil;
• lansarea în execuţie a unui clip audio sau video.
Butoanele pe care le puteţi folosi pentru stabilirea legăturii cu un alt diapozitiv
sunt:

1- Return - se recomandă pentru revenirea la ultimul diapozitiv vizualizat,


2- Home - se recomandă pentru revenirea la primul diapozitiv al prezentării,
3- Back or Previous - se recomandă pentru revenirea la diapozitivul precedent,
4- Forward or Next - se recomandă pentru trecerea la diapozitivul următor,
5- Beginning - se recomandă pentru revenirea la începutul prezentării,
6- End - se recomandă pentru trecerea la sfârşitul prezentării. Butoanele pe care le
puteţi folosi pentru declanşarea altor acţiuni sunt:

1 - Help - ajutor; se recomandă pentru legătura cu un document care conţine


informaţii pentru autodocumentare,
2 - Information - informaţii; se recomandă pentru legătura cu un document care
conţine informaţii despre prezentare,
3 - Document - document; se recomandă pentru legătura cu un alt document
(eventual document HTML) sau cu o aplicaţie care va fi lansată în execuţie,
4 - Sound - se recomandă pentru legătura cu un fişier care conţine un clip audio sau
diferite sunete,
5 - Movie - se recomandă pentru legătura cu un fişier care conţine un clip video.

Acţionarea butoanelor se face cu mouse-ul. Se pot defini metode (acţiuni care se execută
ca răspuns al obiectului) pentru două acţiuni ale mouse-ului: clic pe buton (Mouseclick)
şi glisarea mouse-ului peste buton (Mouse-over). Fiecărei acţiuni a mouse-ului puteţi
să-i asociaţi un anumit răspuns: de exemplu, acţiunii deplasare, afişarea unui clip video,
iar acţiunii clic, trecerea la un alt diapozitiv.

Inserarea clipurilor audio sau video


Clipurile audio şi video pot fi inserate într-un diapozitiv ca obiecte folosind tehnica OLE.
Ele pot fi afişate fie în timpul prezentării, fie pot fi reprezentate într-un diapozitiv printr-o
pictogramă la acţionarea căreia vor fi lansate în execuţie.
Sursele pe care le puteţi folosi pentru clipurile audio şi video sunt:
• Dosarul Window Media al sistemului de operare; conţine clipuri audio şi video.
• Discurile compact - CD; pot fi o sursă de clipuri audio sau video.
• Galeria de clipuri (Clip Gallery); este o formă de organizare a obiectelor care se
găsesc pe propriul calculator. Ea este organizată pe secţiuni: Picture (imagini),
Sounds (clipuri audio) şi Videos (clipuri video). În această galerie puteţi include
obiecte de pe propriul calculator, copiate de discul flexibil sau de pe CD sau
descărcate de pe Internet.
• Sunetele înregistrate cu ajutorul unui microfon; pot fi inserate într-un
diapozitiv.
• Situl Web Clip Gallery Live; conţine imagini, sunete şi clipuri video pe care le
puteţi descărca în galeria de clipuri de pe propriul disc.
• Siturile Internet, prin care puteţi căuta clipuri audio şi video, efecte grafice etc.

Hiperlegăturile

Folosind hiperlegăturile se poate schimba ordinea secvenţială de parcurgere a


diapozitivelor unei prezentări (de la diapozitivul curent se poate sări la un alt diapozitiv),
la o altă prezentare PowerPoint, la un document realizat cu procesorul de texte Word
sau la o foaie de calcul realizată cu Excel. După ce se afişează obiectul asociat legăturii,
se revine în diapozitivul curent. În Power Point se pot folosi mai multe moduri de
vizualizare, fiecare dintre ele fiind utilă într-o anumită fază de realizare a prezentării:

• Normal view. Suprafaţa de lucru a aplicaţiei este împărţită în trei zone:


Planul prezentării (Outline) - în această zonă este afişat conţinutul
prezentării în ordinea diapozitivelor. Pentru fiecare diapozitiv este afişat
numărul său de ordine în cadrul prezentării, titlul şi textul conţinutului.
Puteţi folosi acestă zonă pentru a organiza şi dezvolta conţinutul
prezentării: modificaţi sau adăugaţi texte, rearanjaţi marcajele listelor,
formataţi paragrafele, schimbaţi ordinea diapozitivelor în cadrul
prezentării (glisaţi titlul unui diapozitiv în noua poziţie). Mai puteţi folosi
această zonă ca pe un index (cuprins) al prezentării din care puteţi selecta
un anumit diapozitiv pentru a-l afişa în zona diapozitivului (executând clic
pe titlul său). Diapozitivul (Slide) - în acestă zonă este afişat diapozitivul
selectat în zona Outline. Puteţi vizualiza şi modifica diapozitivul. Puteţi să
adăugaţi grafice, sunete, clipuri video şi audio, să adăugaţi animaţii
obiectelor din diapozitiv şi să creaţi hiperlegături.
Notele (Notes) - în această zonă puteţi adăuga notele sau informaţiile
pentru prezentator, pe care acesta le poate comunica auditoriului.
• Outline view. Este afişat numai planul prezentării (o vedere de ansamblu a
conţinutului prezentării). Puteţi face corecturi în text, puteţi schimba ordinea
paragrafelor şi nivelul de indentare în cadrul unui diapozitiv şi puteţi schimba
ordinea diapozitivelor în cadrul prezentării.
• Slide view. Este afişat numai un diapozitiv. Puteţi vizualiza sau modifica
diapozitivul. Pentru a trece la următorul diapozitiv folosiţi bara de derulare pe
verticală afişată pe marginea din dreapta a ferestrei aplicaţiei.
• Slide sorter view. Sunt afişate pe ecran sub formă de miniaturi toate diapozitivele
prezentării (toată prezentarea). Puteţi adăuga şi şterge diapozitive (pentru ştergere
selectaţi diapozitivul şi apăsaţi tasta Delete), puteţi schimba ordinea de prezentare
a diapozitivelor (prin glisarea miniaturii diapozitivului în noua poziţie), puteţi
adăuga efecte de tranziţie şi temporizări pentru trecerea de la un diapozitiv la altul
în cadrul prezentării, puteţi vizualiza efectul de animaţie pentru fiecare diapozitiv
(selectaţi diapozitivul executând clic pe el şi apoi alegeţi opţiunea Animation
Preview-Show Slide). În acest mod este afişată o bară suplimentară Slide sorter
care conţine controale pentru executarea operaţiilor specifice acestui mod de
vizualizare.
• Slide show. Sunt afişate pe întreg ecranul calculatorului diapozitivele prezentării,
în ordinea stabilită.

Stabiliţi modul de vizualizare fie cu opţiunile corespunzătoare din meniul View, fie cu
ajutorul butoanelor din colţul din stânga jos al ferestrei de aplicaţie:

Pentru a fi publicată pe un sit Web, prezentarea poate fi salvată fie în formatul unui
document HTML, fie sub forma unui fişier PowerPoint Animation care să fie
încorporat într-un document HTML. Prezentarea salvată ca document HTML va fi
formată dintr-un dosar în care sunt organizate diapozitivele prezentării şi un fişier în
format HTML care conţine un index al diapozitivelor prezentării şi legături între index şi
fişierele din dosar care conţin diapozitivele. Formatul HTML în care este salvată
prezentarea este cel care corespunde vizualizării Normal în care zona planului prezentării
va deveni zona de index a paginii Web din care puteţi selecta un titlu de diapozitiv ca să
fie afişat diapozitivul.
Adăugaţi animaţie textelor, imaginilor şi diagramelor

Creaţi o prezentare nouă: alegeţi opţiunea New...File. În caseta se dialog New


Presentation alegeţi opţiunea Blank Presentation. Creaţi primul diapozitiv şi alegeţi
tipul de diapozitiv care conţine atât text, cât şi o imagine. Scrieţi textul, scrieţi titlul şi
inseraţi imaginea. Veţi aplica animaţii atât textului, cât şi obiectului imagine.
• Vizualizaţi diapozitivul în modul Slide View.
• Alegeţi opţiunea Custom Animation…
• Slide Show.

Se deschide caseta de dialog Custom Animation cu patru secţiuni: Order&Timing care


conţine obiecte prin care stabiliţi modul în care va fi activată animaţia, Effects care
conţine obiecte prin intermediul cărora aplicaţi efecte de animaţie textelor şi obiectelor,
Chart Effects care conţine obiecte prin intermediul cărora aplicaţi efecte de animaţie
diagramelor şi Multimedia Settings care conţine obiecte prin intermediul cărora stabiliţi
modul în care se vor aplica efectele sonore (în cazul în care obiectul selectat în diapozitiv
este un clip audio).
• Deschideţi secţiunea Order&Timing şi în lista de comutatoare Check to
animate slide objects activaţi comutatorul Text 2. Numele acestui obiect va fi
adăugat la lista Animation order.
• Stabiliţi modul în care se activează efectul de animaţie. Grupul de butoane
radio Start Animation conţine două butoane radio: On click mouse - animaţia se
activează la executarea unui clic cu mouse-ul şi Automatically - animaţia se
activează automat după un interval de timp. Stabiliţi ca efectul de animaţie să se
aplice automat la 2 secunde: activaţi butonul Automatically şi în caseta de text cu
derulor scrieţi 2.
• Selectaţi şi celelalte două articole din listă: Title 1 şi Object 3 şi stabiliţi că le veţi
aplica un efect de animaţie automat la 2 secunde.
• Deschideţi secţiunea Effects şi stabiliţi pentru fiecare element al diapozitivului
modul în care se va manifesta efectul de animaţie. Selectaţi mai întâi din lista
Animation order textul Text 2.
• Din cele trei liste Entry animation and sound (două pentru tipul animaţiei şi una
pentru sunete) alegeţi tipul de animaţie (modul în care este afişat în diapozitiv
textul sau imaginea) şi sunetul care va însoţi animaţia (un sunet din lista de
sunete sau un fişier cu sunete cu extensia .avi).
• Pentru texte alegeţi entităţile din text care vor fi afişate progresiv din lista
Introduce text.
• Din lista After animation alegeţi efectul aplicat textului sau obiectului după
ce a fost afişat animat: schimbarea culorii (culoarea se alege din paleta de
culori), ascunderea automată a elementului după ce a fost afişat animat (Hide
After Animation), ascunderea automată a elementului până la executarea unui
clic cu mouse-ul (Hide on Next Click).
• Reluaţi aceste operaţii pentru fiecare element din listă (obiectul şi textul din titlu).
Selectaţi mai întâi elementul în lista Check to animate slide objects.
• Elementele animate ale diapozitivului sunt prezentate în dipozitiv în ordinea în
care apar în lista Animation order. Schimbaţi ordinea în care apar în
diapozitiv elementele animate, cu ajutorul săgeţilor din dreapta acestei liste.
Selectaţi în listă elementul şi apoi executaţi clic pe săgeata care arată sensul în
care vreţi să mutaţi în listă elementul.
• De fiecare dată când doriţi să vedeţi ce efect obţineţi cu valorile stabilite, acţionaţi
butonul declanşator Preview.
• Când aţi obţinut efectul dorit, închideţi caseta de dialog acţionând butonul Ok.

Adăugaţi animaţie diagramelor


Adăugaţi la prezentare un diapozitiv nou care conţine o diagramă. Pentru aceasta
veţi folosi fie opţiunea de meniu New Slide...Insert, fie scurtătura Ctrl+M, fie
opţiunea New Slide din lista ascunsă Common Task de pe bara de formatare, fie
butonul New Slide de pe bara Standard.
• Vizualizaţi diapozitivul în modul Slide View.
• Alegeţi opţiunea Custom Animation...
• Slide Show.
• Se deschide caseta de dialog Custom Animation. Deschideţi secţiunea Timing şi
din lista Slide objects without animation selectaţi diagrama, iar din grupul de
butoane radio Start Animation activaţi butonul Animate. Stabiliţi ca efectul de
animaţie să se activeze automat la 2 secunde.
• Deschideţi secţiunea Chart Effects pentru a stabili efectul de animaţie.
• Din cele două liste Entry animation and sound alegeţi tipul de animaţie
(modul în care vor fi afişate elementele diagramei) şi sunetul care va însoţi
animaţia.
• Alegeţi entităţile din diagramă care vor fi afişate progresiv din lista Introduce

chart elements: by Series (seriile), by Categories (categoriile), by Element in Series


(elementele din serii), by Element in Categories (elementele din categorii), All at once
(toată diagrama).
• Stabiliţi dacă efectul de animaţie se aplică şi celorlalte obiecte din diagramă
(grila, textul, legenda, axele). Dacă activaţi comutatorul Animate grid and legend,
aceste obiecte vor fi animate înaintea elementelor diagramei ca un grup de obiecte
independente, iar dacă îl dezactivaţi, aceste obiecte nu vor fi animate.
• Din lista After animation alegeţi efectul aplicat diagramei după ce a fost
afişată animat.
• Testaţi efectul obţinut cu butonul Preview şi când aţi obţinut efectul dorit
închideţi caseta de dialog cu butonul Ok.

Adăugaţi butoane de aplicaţie unei prezentări

Adăugaţi un diapozitiv nou la prezentare. Veţi insera în acest diapozitiv două butoane de
acţiuni Home şi Sound.
• Vizualizaţi diapozitivul în modul Slide View.

Alegeţi opţiunea Action Buttons…Slide Show. Din lista de butoane prezentate, alegeţi
butonul Home. Se deschide caseta de dialog Action Settings. Caseta de dialog are două
secţiuni: Mouse Click, ce conţine controale pentru stabilirea acţiunii declanşate atunci
când executaţi clic pe buton şi Mouse Over, ce conţine controale pentru stabilirea
acţiunii declanşate atunci când deplasaţi cursorul de mouse peste buton. Deschideţi pe
rând cele două secţiuni şi stabiliţi pentru fiecare dintre butoane următoarele metode: la
deplasarea mouse-ului peste buton declanşarea unui sunet, iar la executarea unui clic,
reîntoarcerea la începutul prezentării pentru butonul Home şi respectiv trecerea la
următorul diapozitiv pentru butonul Sound. Această casetă de dialog se va deschide de
fiecare dată când doriţi să stabiliţi anumite caracteristici ale unei acţionări cu mouse-ul a
unui obiect din diapozitiv (pictograma asociată unui clip audio sau video sau unei
înregistrări sonore, o hiperlegătură, o imagine etc.). De aceea vor fi prezentate toate
controalele casetei de dialog, chiar dacă unele dintre ele nu se folosesc în cazul
butoanelor de acţiuni.
• Din grupul de butoane radio Action on click, respectiv Action on mouse over
alegeţi butonul corespunzător acţiunii declanşate:
 None - nici o acţiune;
 Hyperlink to - legătură la un alt diapozitiv, prezentare sau fişier (elementul
la care se face legătura va fi ales din lista ascunsă ataşată butonului). În
secţiunea Mouse click alegeţi pentru butonul Home opţiunea First slide, iar
pentru butonul Sound opţiunea Next slide.
 Run program - lansează în execuţie un program (identificatorul complet al
fişierului care conţine programul va fi scris în caseta de text alăturată
butonului sau va fi construit cu ajutorul casetei de dialog Browse pe care o
deschideţi cu butonul Browse...).
 Run macro - lansează în execuţie un fişier macro. Fişierul macro conţine un
ansamblu de comenzi care au fost înregistrate folosind limbajul de programare
 Visual Basic for Applications - VBA şi care pot fi ataşate prezentării. Se
foloseşte în cazul în care utilizatorul execută mai des un grup de comenzi şi în
loc să execute de fiecare dată acel grup de comenzi se va executa o singură
comandă, cea prin care fişierul macro este lansat în execuţie. Fişierul macro
poate fi creat şi interactiv, prin înregistrarea unui grup de operaţii executate cu
ajutorul tastaturii şi a mouse-ului (numai clicuri, nu şi operaţii de glisare).
Aceste acţiuni vor fi transformate de către un modul al aplicaţiei în
instrucţiuni VBA şi înregistrate într-un fişier macro.
 Object action - declanşează o acţiune asupra unui obiect. Este disponibil
numai dacă obiectul selectat este un clip audio sau video sau înregistrarea unui
sunet. În funcţie de tipul obiectului, acţiunile pot fi: Open (deschide fişierul şi
aplicaţia care l-a creat), Edit (permite editarea obiectului cu aplicaţia care l-a
creat) şi Play (lansează în execuţie obiectul).
• Comutatorul Play sound îl activaţi atunci când vreţi să se audă un sunet, iar din
listă alegeţi sunetul (veţi alege un sunet în secţiunea Mouse over a ambelor
butoane).
• Comutatorul Highlight click respectiv Highlight when mouse over îl activaţi
atunci când vreţi ca obiectul pe care executaţi clic cu mouse-ul sau peste care
glisaţi mouse-ul să fi evidenţiat. Este disponibil numai pentru obiecte (imagini,
pictograme asociate sunetelor sau clipurilor audio sau video).
• Pentru a modifica acţiunile unui buton, selectaţi butonul şi apoi alegeţi opţiunea
Action Settings...Slide Show. Se deschide caseta de dialog Action Settings în
care faceţi modificările.

Legaţi o aplicaţie de o imagine din diapozitiv

• Minimizaţi aplicaţia PowerPoint. Deschideţi editorul de texte Notepad. Scrieţi


un text. Salvaţi textul în fişierul test.txt în directorul Windows (directorul în care
se găseşte aplicaţia Notepad). Închideţi aplicaţia Notepad. Reveniţi în aplicaţia
PowerPoint.
• Afişaţi primul diapozitiv al prezentării. Selectaţi imaginea.
• Deschideţi caseta de dialog Action Settings cu opţiunea de meniu Action
Settings...Slide Show.
• În secţiunea Mouse Click activaţi butonul Run program. Acţionaţi butonul
Browse.... În caseta de dialog Browse, căutaţi în directorul Windows aplicaţia
notepad.exe şi o selectaţi. Închideţi caseta de dialog Browse. În caseta de text a
butonului Run program este scris identificatorul aplicaţiei. Scrieţi în continuarea
identificatorului, numele fişierului care conţine textul: c:\windows\notepad.exe
test.txt (în funcţie de numele directorului în care se găseşte sistemul de operare pe
calculatorul vostru este posibil ca identificatorul să nu fie acelaşi).
• În secţiunea Mouse Over, activaţi comutatorul Highlight when mouse over.
Închideţi caseta de dialog.
• Lansaţi în execuţie pezentarea primului diapozitiv. Deplasaţi mouse-ul peste
imagine. Observaţi că imaginea este evidenţiată, iar cursorul de mouse are forma
unei mâini (semnifică faptul că o legătură este sensibilă la prezenţa mouse-ului).
• Executaţi clic pe imagine. Se deschide fereastra aplicaţiei Notepad, iar în
fereastră este încărcat fişierul de text.
Închideţi fereastra aplicaţiei Notepad. Aţi revenit la diapozitiv. Terminaţi prezentarea
(executaţi clic cu butonul din dreapta şi din meniul de comenzi rapide alegeţi opţiunea
End show).

Inseraţi clipuri audio şi video în diapozitiv

Puteţi insera sunete, clipuri audio şi video într-un diapozitiv. Sursele pe care le puteţi
folosi pentru clipurile audio şi video sunt:
• Dosarul Window Media al sistemului de operare. Pentru a avea acces la clipurile
din acest dosar alegeţi opţiunea Movies and Sounds-Insert, după care alegeţi fie
opţiunea Movie from File... (pentru clipuri video), fie opţiunea Sound from
File... (pentru clipuri audio).
• Discurile compact - CD.... Pentru a avea acces la clipurile de pe un CD alegeţi
opţiunea Movies and Sounds-Insert, după care alegeţi opţiunea Play CD Audio
Track.... Dacă CD-ul este audio puteţi preciza ce zonă din CD veţi înregistra
(pista de început şi de sfârşit).
• Galeria de clipuri. Pentru a avea acces la clipurile din acest dosar alegeţi
opţiunea Movies and Sounds-Insert, după care alegeţi fie opţiunea Movie from
Gallery... (pentru clipuri video), fie opţiunea Sound from Gallery... (pentru
clipuri audio). Puteţi adăuga noi clipuri în galeria de clipuri executând clic pe
butonul Import Clips.
• Situl Web Clip Gallery Live. Pentru a avea acces la aceste obiecte deschideţi
Clip Gallery şi apoi executaţi clic pe butonul Clips Online.
• Sunete înregistrate cu ajutorul unui microfon. Pentru a executa această
operaţie alegeţi opţiunea Movies and Sounds…Insert, după care alegeţi opţiunea
Record Sound....
• Siturile Internet prin care puteţi căuta clipuri audio şi video, efecte grafice etc.
Accesul la aceste situri îl obţineţi din prezentarea PowerPoint Central pe care o
lansaţi în execuţie cu opţiunea PowerPoint Central…Tools.
Adăugaţi un nou diapozitiv la prezentare şi inseraţi în acest diapozitiv un clip audio
folosind una dintre metodele de mai sus. În funcţie de fişierele cu clipuri audio sau video
pe care le aveţi la dispoziţie puteţi să inseraţi mai multe clipuri audio sau video, folosind
mai multe dintre metodele prezentate. Stabiliţi un efect de evidenţiere a pictogramei
asociate clipului audio sau video atunci când glisaţi mouse-ul peste pictogramă (prin
intermediul controalelor din caseta de dialog Action Settings).

Folosiţi hiperlegături

Creaţi un diapozitiv care conţine un text şi o imagine. Veţi adăuga o hiperlegătură


imaginii, către o foaie de calcul Excel, şi o hiperlegătură unui cuvânt din text, către un
document Word. Pentru realizarea hiperlegăturii procedaţi astfel:
• Selectaţi obiectul căruia îi ataşaţi legătura (imaginea sau cuvântul).
• Deschideţi caseta de dialog Insert Hyperlink fie alegând opţiunea Hyperlink…
Insert, fie apăsând scurtătura Ctrl+K, fie executând clic pe butonul Insert

Hyperlink din bara standard.


• Folosind controalele din caseta de dialog Insert Hyperlink alegeţi la ce tip de
element se va face legătura: Existing File or Web Page (un fişier de pe disc sau o
pagină de Web de pe Internet), Place in This Document (un diapozitiv din
prezentare sau o altă prezentare - Custom Show), Create New document (un
document care se creează în acel moment; se poate alege aplicaţia cu care creaţi
documentul), E-mail Address (o adresă de E-mail cu un mesaj).
• Alegeţi fişierul cu care se face legătura: fie scrieţi numele fişierului în caseta de
text Type the file or Web page name, fie alegeţi numele fişierului din lista Or
select from list, fie căutaţi acest fişier pe disc (butonul File... care deschide caseta
de dialog Link to File), fie căutaţi pagina Web în reţeaua Internet (butonul Web
Page... care lansează
în execuţie browserul de Web), fie alegeţi un diapozitiv din prezentare sau o altă
prezentare (butonul Bookmark... care deschide caseta de dialog). În lista Or select from
list poate fi afişată o listă cu fişierele recent folosite (butonul Recent Files) sau o listă cu
cele mai vizualizate pagini de Web (butonul Browsed Pages) sau o listă cu cele mai
recente legături adăugate la fişier (butonul Inserted Links).

Adăugaţi efecte de tranziţie unei prezentări

Puteţi să creaţi efecte de tranziţie şi temporizări:


• Vizualizaţi diapozitivele prezentării în modul Slide sorter. Dacă vreţi să
personalizaţi efectul de tranziţie pentru fiecare diapozitiv, selectaţi diapozitivul şi
aplicaţi efectul. Dacă vreţi să aplicaţi acelaşi efect de tranziţie mai multor
diapozitive, selectaţi grupul de diapozitive astfel: ţinând tasta Shift apăsată,
executaţi clic pe diapozitivul pe care vreţi să-l selectaţi. În acest mod de
vizualizare este afişată bara Slide Sorter care conţine următoarele controale:

1 - Slide Transition - deschide caseta de dialog Slide Transition.


2 - Slide Transition Effect - deschide o listă din care puteţi alege efectul de tranziţie.
3 - Text Preset Animation - deschide o listă din care puteţi să alegeţi un efect de
animaţie pe care să-l aplicaţi textului şi imaginilor din diapozitivele selectate (puteţi
adăuga sau schimba efectul de animaţie aplicat diapozitivului curent sau
diapozitivelor selectate).
4 - Animation Preview - arată efectul de animaţie pentru diapozitivul sau diapozitivele
selectate.
5 - Hide Slide - ascunde diapozitivul sau diapozitivele selectate (nu vor mai fi afişate
automat în prezentare).
6 - Rehearse Timings - lansează în execuţie diapozitivul în modul temporizare în care
puteţi stabili (înregistrând în timpul execuţiei) temporizarea (timpul necesar pentru
trecerea de la un diapozitiv la altul).
7 - Summary Slide - creează un diapozitiv nou pe care îl inserează la începutul
prezentării şi care va conţine, sub forma unei liste marcate, titlurile diapozitivelor
prezentării (creează un diapozitiv cu cuprinsul - indexul - prezentării).
8 - Speaker Notes - deschide caseta de dialog Speaker Notes în care puteţi să notaţi
comentariile auditoriului.
9 - Common Task - deschide o listă de comenzi prin care puteţi să administraţi
diapozitivele unei prezentări (să adăugaţi un diapozitiv nou, să stabiliţi conţinutul
diapozitivului etc.).

• Deschideţi caseta de dialog Slide Transition fie alegând opţiunea Slide


Transition…Slide Show, fie alegând butonul Slide Transition din bara Slide Sorter.
• Din lista Effects alegeţi tipul de efect de tranziţie pe care-l aplicaţi diapozitivelor
selectate. Viteza de aplicare a efectului de tranziţie o alegeţi din grupul de butoane radio
ataşate listei Effects. Modul în care se aplică efectul de tranziţie (prin acţiunea mouse-
ului şi/sau automat la un interval de timp) îl stabiliţi prin intermediul controalelor
Advance. Dacă vreţi ca efectul de tranziţie să fie însoţit de sunete, alegeţi sunetul din
lista Sound. Dacă vreţi ca sunetul să fie repetat până la următorul efect sonor, activaţi
comutatorul Loop until next sound.
• Acţionaţi apoi declanşatorul Apply to All pentru a aplica efectul de tranziţie
întregii prezentări sau declanşatorul Apply pentru a aplica efectul de tranziţie numai
diapozitivelor selectate.

Aplicaţi efectul de temporizare unei prezentări

Puteţi să stabiliţi modul în care sunt afişate diapozitivele unei prezentări: prin executarea
unui clic cu mose sau automat, după un interval de timp. Intervalul de timp poate fi
stabilit în secunde pentru fiecare diapozitiv sau pentru un grup de diapozitive, sau poate fi
stabilit prin înregistrarea efectivă a timpului necesar prezentării unui diapozitiv (modul
Rehearsel).
Vizualizaţi diapozitivele prezentării în modul Slide sorter.
Deschideţi caseta de dialog Rehearsal alegând opţiunea Rehearse Timings…Slide
Show. La deschiderea ferestrei porneşte un contor care înregistrează timpul în care este
afişat diapozitivul pe ecran. Continuaţi înregistrarea acţionând butonul pentru trecerea la
următorul diapozitiv. Când ajungeţi la sfârşitul prezentării, apăsaţi tasta Esc şi confirmaţi
înregistrarea executând clic pe butonul Yes.

Вам также может понравиться