Analiza indicatorilor ce caracterizeaza activitatea de productie si comercializare Activitatea de productie si comercializare este evidentiata printr-un sistem de indicatori care

cuprinde: cifra de afaceri; productia marfa fabricata; productia vnduta si ncasata; productia exercitiului; valoarea adaugata; valoarea nou creata. Exprimarea acestor indicatori se poate face n unitati naturale, unitati conventionale si unitati monetare (valorice). Analiza activitatii unui agent economic pe baza indicatorilor mentionati va urmari nivelul acestor indicatori, va stabili factorii care au condus la modificarea valorii lor, facndu-se apel la mai multe modele deterministe, va analiza raportul dintre diversi indicatori valorici ce caracterizeaza activitatea de productie si comercializare. Cifra de afaceri (Qaf) este indicatorul valoric ce evidentiaza capacitatea unei unitati economice de a obtine venituri din operatiunile comerciale curente. Ea caracterizeaza volumul total al activitatii agentului economic prin suma totala a veniturilor din vnzarea produselor si marfurilor sau din receptionarea lucrarilor si serviciilor de catre clienti. Finalitatea activitatii de baza a unei societati comerciale este redata prin indicatorul productia marfa vnduta si ncasata(Qvr), fiind indicatorul ce pune n evidenta capacitatea de plata a unei unitati economice. Diferentele mari ntre cifra de afaceri si productia marfa vnduta si ncasata demonstreaza ca exista riscul intrarii unitatii n incapacitate de plata si a declansarii procedurii de faliment. Productia marfa fabricata (Qm) reprezinta productia obtinuta destinata livrarii. Ea cuprinde: - valoarea produselor finite si semifabricatelor destinate vnzarii( Qf); - valoarea lucrarilor executate catre terti( Le); - valoarea serviciilor prestate (Sp)

Qm=Qf+Le+Sp Productia exercitiului (Qex) este indicatorul ce dimensioneaza ntreaga activitate cu caracter util a unui agent economic. Este denumita si productie globala sau produs global si cuprinde valoarea productiei vndute (Qv), modificarea stocurilor de produse finite si semifabricate la sfrsit de perioada fata de nceputul perioadei analizate (Qm=Qmf - Qmi), modificarea stocului de productie neterminata la sfrsitul perioadei fata de nceputul perioadei (QN=QNf-QNi), valoarea imobilizarilor corporale si necorporale realizate n regie proprie (Li):

sau

Valoarea adaugata bruta (Qad) este indicatorul valoric ce reflecta capacitatea agentului economic de a crea bogatie. Se calculeaza ca diferenta ntre productia exercitiului si consumurile intermediare ( Cin), acestea din urma fiind date de costurile materiale n sens restrns, adica costurile cu munca trecuta din care se scade amortizarea anuala. Aceste costuri se refera la consumul valoric de materii prime si materiale de baza si auxiliare, combustibil, energie, apa, abur, valoarea lucrarilor si serviciilor prestate de terti etc. Qad=Qe -Cin Valoarea adaugata neta (Qand) este alt indicator ce oglindeste latura calitativa a activitatii de productie si comercializare, exprimnd valoarea nou creata ntr-o perioada determinata de timp. Cunoasterea marimii sale permite decizii cu privire la dimensionarea corecta a unor elemente ale valorii nou create , care sa mbine n mod optim interesele proprietarilor cu cele ale salariatilor.

n analiza acestor indicatori se va urmari nu numai modificarea absoluta sau procentuala a lor fata de baza de comparatie, ci si corelatiile existente ntre indicatorii valorici mentionati sau ntre perechi de indicatori, dintre care amintim: - corelatia dintre cifra de afaceri si productia fabricata; - corelatia dintre productia fabricata si productia exercitiului; - corelatia dintre valoarea adaugata si productia exercitiului; - corelatia dintre valoarea nou creata (valoarea adaugata neta) si valoarea adaugata bruta. Corelatiile dintre toti indicatorii ca caracterizeaza activitatea de productie si comercializare se apreciaza pe baza indicilor de modificare ai indicatori mai sus mentionati. Situatia ideala ar fi daca: 100<IQe <IQm< IQf<IQad<IQadn O astfel de situatie scoate n evidenta ca masurile ntreprinse de echipa manageriala au urmarit: - cresterea mai accentuata a productiei marfa fabricate n raport cu productia exercitiului prin scurtarea ciclurilor de fabricatie al produselor ori prin cresterea ponderii produselor cu un ciclu de fabricatie mai redus; - reducerea stocului de produse finite si semifabricate destinate pietei, ceea ce a avut drept consecinta o crestere mai accentuata a veniturilor din activitatea de baza; - sporirea eficientei consumurilor intermediare de resurse de materii, materiale, combustibil etc., ceea ce s-a oglindit ntr-o crestere mai rapida a valorii adaugate n general, a valorii nou create n special. n urmarirea corelatiei dintre perechile de indicatori se vor utiliza raportul static ( Rs) si raportul dinamic (Rd) dintre respectivele perechi de indicatori. Raportul static pune n evidenta proportia dintre acesti indicatori la un moment dat: (baza de comparatie (Rs0 ), programat (Rsp ) sau efectiv (Rs1). Astfel, daca se urmareste corelatia dintre valoarea adaugata si productia exercitiului, raportul stativ se va calcula pe baza relatiei:

Acest raport ia valori mai mici dect unu ( Rs< 1). Situatia se apreciaza ca fiind pozitiva daca Rs 1 > Rsp > Rs0, ntruct demonstreaza o crestere a eficientei consumurilor intermediare att fata de anul de baza, ct si fata de prevederile din programul de activitate al unitatii. Daca Rso > Rs1 > Rsp , eficienta consumurilor intermediare a fost superioara anului de baza, dar nu a atins nivelul programat. Raportul dinamic se stabileste ca raport ntre indicii modificarii indicatorilor perechi si evidentiaza ritmurile de crestere a acestora. Se poate vorbi de: raportul dinamic programat (Rdp ):

- raportul dinamic efectiv (Rd1 ):

Raportul dinamic ia valori supraunitare sau subunitare, situatia considerndu-se pozitiva daca valorile sunt supraunitare si cu deosebire daca Rd1 > Rdp >1. n acest caz ritmul de crestere a valorii adaugate nu numai ca a fost superior ritmului de crestere a productiei exercitiului, dar situatie efectiva a fost mai buna dect cea programata. Analiza indicatorilor valorici ce caracterizeaza activitatea agentilor economici trebuie sa permita calcularea influentei anumitor factori asupra modificarii indicatorilor, n care scop se apeleaza la mai multe modele deterministe, unele din ele fiind specifice fiecarui indicator, altele general valabile pentru toti indicatorii. Analiza cifrei de afaceri

n aprecierea cifrei de afaceri, pe lnga modificarea absoluta si procentuala, se va urmari acest indicator si pe baza diagramei ABC. Aceasta diagrama va aborda doua aspecte: - aportul beneficiarilor (clientilor) sau pietelor de desfacere la realizarea cifrei de afaceri; - aportul sortimentelor de produse sau tipurilor de servicii la realizarea acestui indicator. n analiza cifrei de afaceri se pot utiliza urmatoarele modele deterministe:

(1)

(2)

(3)

(4)

(5)

. n care:

(6)

Vpf reprezinta valoarea produselor finite si semifabricatelor livrate si receptionate; Vle- valoarea lucrarilor executate pentru terti si receptionate; Vs - venituri din prestari de servicii. Qsi - valoarea produselor finite si semifabricatelor destinate pietei existente n unitate la nceputul perioadei; Qm - valoarea produselor finite si semifabricatelor obtinute n cursul perioadei;

Qsf - valoarea produselor finite si semifabricatelor ramase n stoc la sfrsitul perioadei; q - productia vnduta pe sortimente de produse; p- pretul de valorificare pe unitatea de produs, denumit si pret de facturare fara TVA. Qm - productia marfa fabricata; g - ponderea productiei vndute n productia marfa fabricata; N - numarul mediu de personal; Waf - productivitatea anuala a muncii calculata pe baza cifrei de afaceri. Af - activele fixe; gp - ponderea activelor fixe productive n total active fixe; Efp - eficienta activelor fixe productive calculata prin raportarea productiei fabricate ( Qm) la valoarea activelor fixe productive (Afp):

Primul model determinist pune n evidenta elementele structurale ale cifrei de afaceri, iar aportul acestora la cresterea sau reducerea absoluta a cifrei de afaceri este data de modificarea lor fata de baza de comparatie. Structura cifrei de afaceri pe elementele componente evidentiaza specializarea agentilor economici ntr-o anumita directie (productie, comerciala sau prestari de servicii). Daca se urmareste cresterea ponderii unei anumite activitati care furnizeaza cea mai mare parte din cifra de afaceri, agentul economic va nregistra o accentuare a specializarii. Daca deciziile tintesc diversificarea activitatilor, se reduce volumul activitatii de baza n favoarea celorlalte activitati. Model doi are n vedere ca n centrul atentiei echipelor manageriale trebuie sa stea valorificarea produselor existente n stoc la nceput de perioada, producerea n concordanta cu cerintele pietei si reducerea stocului de produse si semifabricate ce urmeaza sa fie valorificate n perioada imediat urmatoare. Al treilea model determinist este folosit n urmarirea cifrei de afaceri din activitatea de baza. Pot fi ntlnite doua situatii: activitati cu o productie omogena; activitati cu productie neomogena. n cazul activitatilor cu productie omogena, asupra cifrei de afaceri exercita actiune directa urmatorii factori: productia totala exprimata n unitati naturale (Qt):

structura pe sortimente de produse(g):

pretului de valorificare a produselor(p):

Productia totala este limitata de cererea pietei sau de capacitatea de productie. De asemenea structura pe sortimente de produse este stabilita de piata. Pentru cresterea cifrei de afaceri trebuie luate masuri de mbunatatire a calitatii produselor si serviciilor si de valorificare a lor pe cele mai avantajoase piete. n cazul activitatilor neomogene se poate stabili influenta directa a urmatorilor factori: productia fizica livrata pe sortimente de produse:

pretul de valorificare a produselor:

Modelul patru explica modificarea cifrei de afaceri prin actiunea directa a urmatorilor factori: productia marfa fabricata:

ponderea productiei vndute n productia fabrica:

Este reliefata necesitatea cresterii productiei fabricate n concordanta cu cerintele pietei si reducerea stocurilor de produse finite. Modelul cinci determinist explica actiunea directa a consumului de munca si a eficientei muncii asupra cifrei de afaceri: influenta numarului mediu de salariati (personal):

influenta productivitatii anuale stabilite pe baza cifrei de afaceri:

n conditiile n care un agent economic produce n concordanta cu cerintele pietei, comenzile suplimentare ale pietei vor determina angajari suplimentare de forta de munca si vor conduce la cresterea cifrei de afaceri. Paralel cu angajarea suplimentara de personal se impun masuri de ntarire a disciplinei n munca si de modernizare a proceselor de munca, laturi care se vor reflecta ntr-o productivitate a muncii sporita. Ultimul model utilizat n analiza cifrei de afaceri face legatura ntre activele fixe de care dispune un agent economic, compozitia tehnologica a acestora, eficienta utilizarii activelor fixe productive si ponderea productiei vnduta n productia fabricata, pe de o parte, si cifra de afaceri pe de alta parte. Conform acestui model determinist, schimbarile n cifra de afaceri se explica prin actiunea urmatorilor factori: valoarea activelor fixe:

compozitia tehnologica a activelor fixe:

eficienta activelor fixe productive apreciata pe baza productiei fabricate la o unitate monetara active fixe productive

ponderea cifrei de afaceri n productia fabricata:

n unitatile economice se vor lua decizii care sa determine nu numai sporirea activelor fixe, ci si mbunatatirea compozitiei tehnologice a activelor fixe si cresterea eficientei activelor fixe productive printr-o mai buna utilizare extensiva si intensiva a mijloacelor fixe. n analiza cifrei de afaceri intereseaza si nivelul critic al acestui indicator, adica acel nivel care sa conduca la punctul de echilibru dintre venituri si cheltuieli. Cifra de afaceri pentru pragul de rentabilitate se calculeaza pe baza relatiei:

n care: Afc reprezinta cifra de afaceri minima ce asigura echilibru ntre veniturile si cheltuielile agentului economic; Chf - costurile relativ fixe(amortizarea activelor fixe si costurile indirecte de conducere si administratie);

Cv/1000 - costurile fixe la 1000 unitati monetare cifra de afaceri, dar care sunt variabile n raport de marimea cifrei de afaceri. Daca un agent economic 22222d314w produce si obtine o valoare a cifrei de afaceri situata sub pragul critic, el va ncheia exercitiul financiar cu pierderi, mentinerea acestei situatii mai multe exercitii financiare conducnd la falimentul firmei. n diagnosticarea activitatii agentilor economici prin intermediul cifrei de afaceri se pot utiliza modele agregat, asa cum este urmatorul:

Prin intermediul acestui model agregat se poate evidentia actiunea urmatorilor factori asupra cifrei de afaceri: numarul mediu de personal (N), nzestrarea tehnica a muncii (Af/N), structura tehnologica a activelor fixe ( Afp/Af), productia marfa fabricata ce revine la o unitate monetara active fixe productive (Qm/Afp) si ponderea cifrei de afaceri n productia marfa fabricata exprimata valoric (Qaf/Qm). Analiza valorii adaugate Urmarirea atenta a indicatorului valoare adaugata, denumit si valoare adaugata bruta, este impusa de urmatoarele considerate: - arata eficienta consumurilor intermediare; - constituie baza de impozitare pentru agentii economici; - este indicator esential pentru constituirea indicatorilor sintetici la nivel macroeconomic (produsul intern brut, venitul national). Analiza valorii adaugate se poate efectua utiliznd urmatoarele modele deterministe: Qad=Qex-Chm Qad=Qadn+A Qad=Qadi (1) (2) (3)

(4) Qad=Chs+Chps+It+Cfc+A+Pb+TVA (5)

Qad=q(p-cm)=Q

(p-cm)

(6)

(7) n relatiile de mai sus simbolurile prezinta urmatoarea semnificatie: Qad reprezinta valoarea adaugata; Qex - productia exercitiului;

Chm - costurile intermediare; Qadn - valoarea nou creata; A - amortizarea anuala a activelor fixe; Qadi - valoarea adaugata obtinuta pe subunitati componente sau tipuri de activitati; gm - ponderea costurilor intermediare n productia exercitiului; Chs - costurile cu salariile; Chps - costurile cu protectia sociala(CAS plus fondul la somaj); It - impozit si taxe (altele dect T.V.A si impozitul pe profit); Cfc - costurile financiare; Pb - profitul brut; TVA - taxa pe valoarea adaugata; q - productia fizica pe sortimente; p - pretul de valorificare a produselor; cm - costurile intermediare pe unitatea de produs; Ut - unitatile totale de productie (suprafata, numar de sonde, numar de animale etc.) atrase n circuitul economic; gu - structura unitatilor de productie pe categorii. Primul model determinist pune n evidenta influenta productiei exercitiului si a consumurilor intermediare cunoscute sub numele de costuri cu materii prime si materiale de baza si auxiliare, combustibil, energie, apa, servicii prestate de terti etc. asupra valorii adaugate. Un agent economic poate nregistra o crestere a valorii adaugate ntr-una din urmatoarele situatii: cu acelasi volum de costuri materiale se obtine, printr-o valorificare superioara a resurselor de productie, mai multa productie marfa fabricata si implicit o valoare sporita a productiei exercitiului; crese consumul valoric de materii, materiale, combustibil etc., dar concomitent sporeste si productia exercitiului cu o suma mai mare; volumul programat al productiei exercitiului se realizeaza cu un volum mai mic de materii, materiale, combustibil, energie etc.; scad consumurile intermediare afectnd si volumul productiei, dar reducerea costurilor intermediare este mai accentuata fata de reducerea cifrei de afaceri. Modelul doi evidentiaza cele doua elemente componente ale valorii adaugate, anume valoarea nou creata, denumita si valoare adaugata neta sau productie neta ( Qadn) si amortizarea anuala a activelor fixe ( A). Acest model reliefeaza influenta sistemelor de amortizare asupra valorii adaugate. Cresterea valorii adaugate trebuie sa aiba loc n primul rnd pe seama valorii nou create.

Cel de al treilea model permite localizarea actiunii factorilor, Qadi reprezentnd valoarea adaugata obtinuta ntr-o anumita subunitate componenta a unui agent economic (sectie, fabrica, magazin ntr-o societate ce se ocupa cu desfacerea produselor, ferme n cadrul societatilor comerciale agricole, santiere n cazul unitatilor de constructii etc.) Aportul unei subunitati componente la modificarea procentuala a valorii adaugate la nivel de agent economic se stabileste pe baza uneia din relatiile:

sau unde:

reprezinta aportul subunitatii la cresterea sau reducerea procentuala a valorii adaugate la nivelul agentului economic;

Qadi - modificarea valorii adaugate la nivelul unei subunitati componente;

gi - ponderea n baza de comparatie pe care o detine o subunitate componenta n valoarea adaugata la nivelul agentului economic; IQadi - indicele modificarii valorii adaugate n subunitatea economica analizata. Analiza valorii adaugate va fi adncita prin utilizarea celorlalte modele deterministe, n primul rnd la subunitatile ce detin o pondere ridicata n valoarea adaugata nregistrata la nivelul agentului economic, sau n care s-a constatat cea mai mare reducere procentuala a valorii adaugate. Modelul patru pune n evidenta influenta productiei exercitiului si a eficientei consumurilor intermediare asupra valorii adaugate: influenta productiei exercitiului:

influenta eficientei consumurilor intermediare:

Acest model scoate n relief necesitatea valorificarii resurselor materiale de productie printr-o prelucrarea superioara, mai ales daca se tine seama de faptul ca ele prezinta un caracter mai mult sau mai putin limitat, fiind epuizabile ntr-o perioada mai apropiata sau mai ndepartata de timp. Modelul cinci este de tip structural, punnd n evidenta aportul elementelor componente ale valorii adaugate, precum si proportia dintre ele. Acest model trebuie avut n vedere ndeosebi la negocierea salariilor sau la adoptarea unui anumit sistem de amortizare a activelor fixe (uniform, accelerat sau ncetinit). Penultimul model explica modificarea valorii adaugate prin actiunea directa a urmatorilor factori: productia totala:

unde IQ reprezinta indicele modificarii productiei totale stabilit pe baza relatiei:

structura pe sortimente de produse:

pretul de valorificare pe unitatea de produs:

costurile intermediare ce revin pe unitatea de produs:

Se desprinde faptul ca pentru sporirea valorii adaugate se va modifica structura n favoarea produselor cu cea mai ridicata valoare adaugata pe unitatea de produs, deci care se valorifica la preturi superioare si pentru producerea carora sunt antrenate mai putine consumuri intermediare, sau pentru fabricarea carora nu se apeleaza la materii prime si materiale scumpe. Acest lucru trebuie sa se faca totusi n concordanta cu cerintele pietei si fara sa fie afectata calitatea produselor sau serviciilor. Ultimul model determinist poate fi utilizat n cazul agentilor economici din agriculturi, silvicultura, extractia petrolului si gazelor naturale etc. si explica modificarea valorii adaugate prin actiunea directa a urmatorilor factori: numarul total de unitati de productie atras n circuitul economic:

unde IUt reprezinta indicele modificarii numarului total de unitati de productie atras n circuitul economic. structura unitatilor de productie pe categorii:

randamentul pe unitatea de productie:

pretul de valorificare a produselor obtinute:

costurile intermediare pe unitatea de produs:

n relatiile de mai sus Ui reprezinta unitatile de productie pe categorii (suprafata pe culturi, numarul de animale pe specii si categorii, numarul de sonde pe tehnologii de exploatare a titeiului etc.). Modelul pune n evidenta necesitatea cultivarii ntregii suprafete agricole si a practicarii culturilor care aduc cea mai mare valoare adaugata la unitatea de suprafata. Analiza productiei fizice pe sortimente Sortimentul este un produs sau un grup de produse prevazut ca pozitie distincta n programul de activitate al unitatii, iar structura este ponderea pe care o detin sortimentele de produse n total productie. Aprecierea realizarii programului de activitate la productia fizica pe sortimente se face pe baza urmatoarelor metode: compararea productiei fizice programate cu cea efectiva pe fiecare produs; stabilirea indicelui modificarii productiei pe produse; prin intermediul indicatorului "coeficientul de sortiment". Primele doua metode permit aprecieri generale cu privire la respectarea sau nerespectarea volumului productiei pe fiecare sortiment. Aparitia abaterilor negative fata de nivelul programat, cel putin la unul din produse, sau un indice mai mic de 100, atesta nerespectarea prevederilor la productia fizica pe sortimente. Prin intermediul acestor metode nu se pot face aprecieri cu privire la procentul de nerealizare a productiei fizice la nivelul agentului economic. De aceea se apeleaza la calcularea coeficientului de sortiment (Ks) pe baza relatiei:

sau

unde: qp reprezinta productia fizica programata pe sortimente; q1 - productia fizica realizata pe sortimente; pp - pretul programat pe unitatea de produs. Prima relatie se foloseste n cazul agentilor economici cu o productie omogena, iar a doua relatie atunci cnd productia este neomogena. Coeficientul de sortiment ia valori cel mult egal cu unu (Ks <1). Cu ct se departeaza de unu, cu att se mareste gradul de neonorare a programului de activitate la productia fizica pe sortimente de produse. Procentul de nerespectare a prevederilor la productia fizica pe sortimente de produse se calculeaza:

Gn=(1-Ks).100 unde Gn este gradul de nerealizare a programului la productia fizica pe sortimente la nivelul agentului economic. De subliniat ca pentru o apreciere corecta a realizarii programului la productia fizica pe sortimente, se va lua n calcul numai volumul programat pentru care au fost ncheiate contracte ferme de comercializare a produselor.

5analiza Q dpdv structural

Pentru urmarirea realizarii productiei din punct de vedere structural, se vor folosi metodele: compararea ponderii programate cu cea efectiva detinuta de fiecare produs n productia la nivelul agentului economic; stabilirea indicelui modificarii productiei pe sortimente; calcularea indicatorului sintetic denumit ,,coeficient mediu de structura"(Kg). si de aceasta data primele doua metode permit aprecieri generale cu privire la respectarea sau nerespectarea structurii programate, iar prin intermediul coeficientului mediu de structura se poate determina gradul de realizare a programului de activitate sub aspectul structurii productiei. Un agent economic respecta structura programata daca ponderea efectiva a produselor se suprapune cu cea programata, sau daca indicele modificarii productiei are acelasi nivel la toate sortimentele de produse si se suprapune cu indicele pe total unitate. Diferentele dintre ponderea efectiva si cea programata demonstreaza nerespectarea structurii programate, neonorarea programului de activitate sub acest aspect accentundu-se pe masura cresterii diferentelor dintre cele doua ponderi. Pentru calcularea coeficientului mediu de structura, este nevoie ca mai nti sa se faca recalcularea productiei efective n functie de structura planificata(q*), pe baza uneia din relatiile:

sau n care: qp reprezinta productia programata pe sortimente de produse; gp - ponderea programata pe fiecare sortiment de produse; IQ - indicele modificarii productiei la nivel de unitate, care, n cazul productiei neomogene trebuie stabilit prin exprimarea monetara a productiei n preturi programate:

pentru productia omogena;

n cazul productiei neomogene. Coeficientul mediu de structura se calculeaza pe baza urmatoarei relatii:

n cazul productie omogene;

n cazul productiei neomogene Acest coeficient ia valori cel mult egale cu unu Un nivel subunitar al coeficientului mediu de structura evidentiaza schimbarea ponderii unor produse sau servicii n favoarea altora. Daca situatia sedatoreste unor disfunctionalitati n activitatea agentilor economici, atunci activitatea manageriala se apreciaza ca negativa, iar daca a fost urmare a cerintei pietei, situatia se considera normala. Tot o situatie pozitiva se apreciaza si aceea n care schimbarea din structura de productie s-a facut n favoarea produselor cu o rentabilitate ridicata, sau, daca s-a realizat productia pe sortimente, peste prevederile initiale s-a produs ceea ce a solicitat piata, deci productia a avut asigurata desfacerea. Coeficientul mediu de structura poate fi urmarit la productia marfa fabricata, la cifra de afaceri sau la valoarea adaugata. Un coeficient mediu de structura la cifra de afaceri mai mic dect acelasi coeficient stabilit pentru productia marfa fabricata, atesta ca nu toata productia a avut asigurata desfacerea, aparnd stocuri de produse finite pentru care va trebui cautata piata de desfacere. n unitatile comerciale structura se urmareste pe grupe de marfuri sau pe piete de desfacere a produselor. Daca n stabilirea valorii produselor, n locul pretului din baza de comparatie (programata) se vor utiliza preturile curente (efective), atunci se poate vorbi de o structura n care s-a luat n considerare si influenta preturilor, deci o structura a veniturilor. n aprecierea structurii productiei se poate utiliza si coeficientul de concentrare calculat pe baza relatiei:

unde : G reprezinta gradul de concentrare; n - numarul de termeni ai seriei (numarul de produse); gi - ponderea produsului sau grupei de marfuri n total productie sau cifra de afaceri. Acest indicator ia valori cuprinse ntre "zero" si unu. Apropierea de unu arata ca agentul economic este specializat pe un numar redus de produse sau marfuri (valoarea egala cu unu atesta ca unitatea se ocupa de un singur produs). Pentru a aprecia schimbarile n structura de productie sau comerciala, se va compara gradul de concentrare din perioada analizata cu cel din baza de comparatie. Suprapunerea marimii celor doua grade de concentrare arata o respectare a structurii, iar existenta unor diferente ntre gradul de concentrare efectiv si cel din baza de comparatie atesta schimbari n structura de productie sau comerciala, schimbarile fiind cu att mai mari, cu ct se mareste diferenta dintre gradul de concentrare din perioada analizata fata de cel din baza de comparatie. Pentru aprecierea corecta a activitatii manageriale se vor interpreta simultan marimea coeficientului de sortiment, a coeficientului de structura si a indicelui modificari productiei la nivel de unitate. Pot fi ntlnite mai multe situatii, din care mentionam:

Acest lucru demonstreaza ca unitatea n cauza si-a onorat angajamentele la toate sortimentele de produse. Pentru anumite produse cerute de piata si pentru care a existat capacitate de productie, productia efectiva a fost superioara celei programate, ritmul de crestere pe produse fiind diferit. Se vor face aprecieri pozitive asupra activitatii echipei manageriale.

O astfel de situatie demonstreaza ca la anumite produse cantitatea obtinuta a fost sub cea programata, la alte produse s-a obtinut peste cantitatea programata, nerealizarile fiind compensate n totalitate de depasiri. Se vor face aprecieri negative deoarece exista produse la care nu a fost onorat programul de activitate.

Cazul de mai sus pune n evidenta ca agentul economic fie nu si-a onorat angajamentele la nici un sortiment de produse, dar gradul de nerealizare a fost diferit, fie la unele produse s-a obtinut peste nivelul programat, iar la altele sub cel programat, nerealizarile fiind compensate doar partial de depasiri. Se vor face aprecieri negative asupra activitatii manageriale. n analiza productiei fizice pe sortimente si din punct de vedere al structurii se vor pune n evidenta efectele economice ale neonorarii programului de activitate din acest punct de vedere. Nerealizarea productiei fizice pe sortimente determina reducerea valorii productiei marfa fabricate si implicit a cifrei de afaceri si a productiei exercitiului.

n care:

reprezinta modificarea productiei marfa fabricate sau a cifrei de afaceri pe seama neonorarii programului de activitate la productia fizica pe sortimente q' - productia obtinuta n contul programului de activitate ce se stabileste ca valoare minima ntre productia programata si cea efectiva. Modificarile intervenite n structura de productie se reflecta n majoritatea indicatorilor economico-financiari. Influenta structurii asupra principalilor indicatori se calculeaza pe baza relatiilor: influenta structurii asupra veniturilor din activitatea de baza, atunci cnd este vorba de productie omogena:

influenta asupra productivitatii muncii exprimata prin consumul mediu de timp la 1000 unitati monetare valoare a productiei sau consumul mediu de timp pe unitatea de produs n cazul productiei omogene :

 influenta asupra costurilor la 1000 unitati monetare:

influenta asupra profitului brut:

influenta asupra ratei profitului:

influenta asupra rentabilitatii capitalului consumat

Metode de apreciere economica a calitatii produselor, lucrarilor si serviciilor Multitudinea de produse, diferitele lor destinatii si marea gama de nsusiri (parametri de calitate) ce le caracterizeaza, precum si modul de organizare a sistemului informational, conduc la folosirea mai multor metode sau procedee pe baza carora sa se aprecieze din punct de vedere economic evolutia calitatii produselor. Pentru produsele livrate pe clase sau pe categorii de calitate , n aprecierea calitatii se pot folosi urmatoarele metode: se determina structura productiei pe clase de calitate; se calculeaza indicele modificarii productiei pe fiecare clasa sau categorie de calitate; se calculeaza indicatorul sintetic denumit "coeficient de calitate". Structura pe clase de calitate si indicele modificarii productiei pe clase de calitate sunt metode ce permit aprecieri generale cu privire la evolutia calitatii unui produs. Se poate spune ca s-a mbunatatit calitatea produsului atunci cnd a crescut ponderea produselor ncadrate n clasele superioare de calitate, sau daca indicele modificarii productiei la primele clase de calitate este superior indicelui modificarii productiei totale. Coeficientul de calitate poate fi stabilit la nivel de produs sau pentru un grup omogen de produse. Pentru calcularea coeficientului de calitate la nivel de produs se folosesc doua procedee: - unu care se bazeaza pe numarul ce indica clasa sau categoria de calitate; - altul care se bazeaza pe echivalarea ntregii productii n productie din prima clasa de calitate. n primul caz, pentru determinarea coeficientului de calitate la nivel de produs se utilizeaza relatia:

sau unde : ni reprezinta numarul ce indica clasa sau categoria de calitate (ni = 1,2, ..n); qi - volumul productiei pe clase de calitate; gi - structura productiei pe clase de calitate.

Acest coeficient ia valori mai mari sau cel putin egal cu unu ( mbunatateste calitatea produsului.

).Cu ct se apropie de unitate, cu att se

n dinamica, atunci cnd , s-a mbunatatit calitatea produsului, iar daca analizat s-a nrautatit calitatea. Gradul de mbunatatire sau nrautatire a calitatii produsului se stabileste:

, la produsul

unde

Pentru un grup omogen de produse se calculeaza coeficientul de calitate generalizat (Kg), pentru care folosim relatia:

sau:

unde: Qi reprezinta productia dintr-un anumit produs;

- calitatea la nivel de produs; gi - structura productiei pe sortimente de produse. Relatiile de mai sus pun n evidenta faptul ca la nivel de unitate se poate nregistra o situatie n care Kg 1 < Kg0 fara a fi vorba de o mbunatatire propriu-zisa a calitatii produselor. Ea are drept explicatie cresterea ponderii produselor cu o calitate medie sporita. De aceea se impune delimitare actiunii celor doi factori: structura pe sortimente de produse:

 calitatea la nivel de produs, deci calitatea propriu-zisa:

unde

se stabileste:

Daca se modifica ponderea productiei n favoarea produselor cu un nivel sporit de calitate, acest lucru se apreciaza ca pozitiv n activitatea manageriala, agentul economic consolidndu-si pozitia pe piata. Paralel cu aceasta actiune trebuiesc ntreprinse masuri de mbunatatire a calitatii fiecarui produs. n situatia n care la aprecierea calitatii produselor se face echivalarea ntregii productii n productie de prima clasa de calitate, coeficientul de calitate la nivel de produs se stabileste pe baza urmatoarei relatii:

sau unde: ie reprezinta indicele de echivalare a productiei din diferite clase de calitate n productie de prima categorie de calitate, care se stabileste prin raportarea parametrilor sau preturilor corespunzatoare diferitelor clase de calitate la parametri sau preturile corespunzatoare primei clase de calitate:

n care: pi reprezinta parametri corespunzatori claselor de calitate; p - parametru pentru prima clasa de calitate. Dupa aceasta modalitate de stabilire a coeficientului de calitate acesta ia valori mai mici sau cel mult egale cu unu. Cu ct se apropie de unitate, cu att sporeste calitatea. Prin urmare, daca calitatii produsului, iar daca s-a nrautatit calitatea produsului. se nregistreaza o mbunatatire a

Gradul de mbunatatire sau nrautatire a calitatii produsului n acest caz se stabileste pe baza relatiei:

Pentru mai multe produse omogene se va calcula un coeficient de calitate generalizat ce va lua valori cel mult egale cu unitatea si a carei modificare se va analiza ca si n prima situatie de calculare a sa.

Daca un produs este caracterizat prin mai multi parametri de calitate ce confera utilitatea sa, aprecierea calitatii se va face prin intermediul unui coeficient generalizator ( ) calculat pe baza relatiei:

n care: gi reprezinta ponderea acordata unui parametru de calitate n utilitatea produsului, respectndu-se conditia ca ; Pri - nivelul parametrului de calitate sau al pretului pe fiecare clasa de calitate.

n situatia n care , la acel produs s-a nregistrat o sporire a calitatii, n caz contrariu calitatea s-a nrautatit. Gradul de mbunatatire sau nrautatire a calitatii produsului se stabileste ca diferenta ntre indicele coeficientului generalizator si 100. Exista produse la care sunt stabiliti parametri standard de calitate, asa cum este cazul unor produse agricole. La aceste produse volumul poate fi exprimat n productie fizica, adica cu parametri de calitate reali, si productie STAS care este exprimata n parametri standard de calitate. n aceasta situatie aprecierea calitatii se face prin punerea n balanta productiei fizice (qf), cu productia n unitati standard ( qs). Daca qf<qs, nseamna o calitate superioara a produsului, n caz contrariu calitatea este inferioara. Pentru o apreciere comparativa, este bine sa se calculeze indicele de calitate (Ic) stabilit ca raport ntre productia n unitati standard si cea fizica:

Daca Ic>1, nseamna o calitate superioara celei standard. Daca se analizeaza n dinamica nivelul calitatii, se mbunatateste calitatea produsului daca Ic1>Ic0, n caz contrariu s-a nrautatit calitatea chiar daca ea este peste cea standard. Calitatea produselor poate fi reliefata si de proportia dintre produsele fabricate, dar care nu se ncadreaza n parametri de calitate conform destinatiei produsului, si productia ce corespunde din punct de vedere al calitatii. Productia ce nu corespunde din punct de vedere calitativ este ncadrata n productie declasata sau rebutata, iar calitatea se apreciaza prin intermediul procentului de rebuturi care se urmareste att la nivel de produs, ct si pentru ntreaga productie. La nivel de produs procentul de rebut se calculeaza pe baza urmatoarelor relatii:

n care: qr reprezinta productia rebutata exprimata n unitati naturale (buc);

qf - produsele finite ce corespund parametrilor de calitate. qt reprezinta productia totala fabricata, deci att produsele ce corespund calitativ, ct si rebuturile; c - costul de sectie pe unitatea de produs. n realitate procentul de rebuturi este mai degraba un indicator ce caracterizeaza calitatea productiei, produsul finit fiind rezultatul ntregului proces de fabricatie.

La nivelul agentului economic se pate stabili un procent mediu de rebuturi calculat functie de structura productiei exprimata valoric n cost de sectie ( gi) si procentul de rebut la nivelul fiecarui produs ( rbi):

Asupra procentului mediu de rebuturi la nivel de unitate exercita actiune directa urmatorii factori: structura productiei pe sortimente de produse:

calitatea propriu-zisa (procentul de rebut pe produse):

unde mbunatatirea calitatii produselor pusa n evidenta de reducerea procentului de rebuturi la nivelul agentilor economici, obliga pe manageri sa urmareasca reducerea rebuturilor la fiecare produs, n care scop vor asigura o buna stare de functionare a mijloacelor fixe active, vor utiliza materii prime si materiale de baza si auxiliare calitativ superioare, vor folosi tehnologiile de fabricatie cele mai moderne, vor asigura o calificare corespunzatoare a fortei de munca si un control tehnic de calitate care trebuie efectuat cu aparatura moderna. Calitatea produselor poate fi apreciata si prin intermediul ponderii produselor reclamate sau refuzate de beneficiari (gr) ca urmare a calitatii necorespunzatoare, stabilita ca raport ntre total productie reclamata sau refuzata de clienti (qrf) si total productie livrata clientilor ( qm)

n cazul produselor ce au asigurata o perioada de garantie, calitatea poate fi pusa n evidenta de urmatorii indicaori: ponderea produselor la care s-au nregistrat defecte n perioada de garantie, n total productie comercializata:

unde: qdf reprezinta numarul de produse la care s-au nregistrat defectiuni n perioada de garantie; q - productia totala comercializata. Reducerea ponderii produselor cu defectiuni constatate n perioada de garantie atesta o mbunatatire a calitatii produsului. numarul mediu de defecte pe un produs defectat n perioada de garantie (nd) stabilit ca raport ntre numarul total de defectiuni nregistrate n perioada de garantie (ND) si numarul de produse comercializate si care s-au defectat n perioada de garantie (qdf):

numarul mediu de defecte semnalate n perioada de garantie si care revin pe un produs comercializat (ndt):

costurile medii cu nlaturarea defectelor constatate pe timpul garantiei si care revin pe un produs defectat (cqdf) sau pe un produs comercializat (cdqm):

unde: Chi reprezinta suma cheltuielilor pe elemente efectuate pentru eliminarea defectiunilor pe perioada de garantie (costul pieselor nlocuite, costul manoperei pentru nlocuirea unor piese sau subansamble etc.) Pentru aprecierea calitatii se poate utiliza si indicatorul " rata defectelor" (Kd) stabilit pe baza relatiei:

n care: ndi reprezinta numarul de defecte dintr-o anumita categorie; pci - numarul de puncte acordate pentru fiecare tip de defect; Np - numarul produselor controlate. si acest indicator caracterizeaza mai mult calitatea productiei si nu calitatea produsului finit.

Pentru a aprecia daca la un produs calitatea este n limite normale, trebuie stabilit un prag limita pentru rata defectelor, nivelul fiind functie de felul produsului si de punctajul acordat pentru fiecare tip de defecte. Reducerea ratei defectelor atesta o mbunatatire a calitatii produsului. Acest lucru trebuie realizat ndeosebi prin eliminarea defectelor ce prezinta implicatii majore n functionarea produsului si prin reducerea numarului de defecte minore. Daca la o anumita cerere a populatiei pretul este stabilit n exclusivitate pe baza calitatii, atunci n aprecierea calitatii produselor se va folosi si pretul mediu de valorificare a produselor. n caz contrariu, din modificarea preturilor medii trebuie eliminata influenta celorlalti factori, ndeosebi influenta sezonalitatii si a conjuncturii pietei. Efectele economice ale modificarii calitatii produselor. Deoarece obtinerea de produse sau prestarea de servicii calitativ superioare, de cele mai multe ori implica si consumuri suplimentare de resurse de productie, pentru o apreciere corecta a eficientei consumurilor determinate de o calitate mai buna este necesar sa se cuantifice efectele economice ale modificarii calitatii produselor . Aceste efecte exprimate valoric nu pot fi stabilite dect prin intermediul preturilor de valorificare. n dimensionarea efectelor determinate de modificarea calitatii produselor se va tine seama de modul de apreciere a calitatii produselor. Daca produsele se livreaza pe categorii sau clase de calitate, se poate vorbi de o reducere a veniturilor (cifrei de afaceri) pe seama calitatilor inferioare (V), indicator denumit impropriu "pierderi pe seama calitatilor inferioare". Marimea acestui indicator, la nivel de produs se poate calcula pe baza relatiilor:

sau

n care: q reprezinta productia totala dintr-un anumit produs; qi - productia pe clase de calitate;

- pretul mediu de valorificare al produsului; pi - pretul de valorificare pe clase de calitate; p - pretul corespunzator primei clase de calitate. Daca se urmareste n dinamica reducerea veniturilor pe seama calitatilor inferioare, atunci asupra acestui indicator la nivel de produs exercita actiune volumul total al productiei, structura pe clase de calitate si nivelul preturil or pe categorii de calitate. Prin urmare schimbarea propriu-zisa a calitatii produsului exercita urmatoarea actiune asupra volumului veniturilor:

sau

n care:

unde: gi reprezinta structura productiei pe clase sau categorii de calitate.

- reducerea de venituri pe seama calitatii inferioare n baza de comparatie. Pentru foarte multe produse obtinerea unor calitati inferioare este inerenta, iar volumul activitatii exercita actiune directa asupra volumului de produse din calitatile inferioare. De asemenea piata, prin raportul cerere si oferta, exercita actiune asupra reducerii veniturilor pe seama calitatilor inferioare prin intermediul pretului pe categorii de calitate. Pentru aprecierea corecta a modului de reflectare a masurilor ce vizeaza mbunatatirea calitatii n rezultatele financiare ale agentului economic, se vor pune n balanta costurile suplimentare determinate de respectivele masuri, cu sporul de venituri nregistrat exclusiv pe seama calitatilor mbunatatite. La nivelul agentului economic reducerea veniturilor pe seama calitatilor inferioare se stabileste prin relatia:

sau:

n care: Qi reprezinta productia totala dintr-un anumit produs; Qt - productia totala la nivelul unor produse omogene sau relativ omogene, exprimata n unitati naturale; g - structura pe sortimente de produse;

- pretul mediu de valorificare la nivel de produs; pi - pretul corespunzator primei categorii de calitate pentru fiecare produs. Se desprinde faptul ca pentru diminuarea reducerii de venituri pe seama calitatilor inferioare, agentii economici, tinnd seama si de cerintele pietei, trebuie sa mareasca productia n favoarea produselor pentru care dispun de conditii ce permit obtinerea de produse de o calitate sporita. Paralel vor ntreprinde actiuni de perfectare a tehnologiilor de fabricatie la produsele cu o calitate mai scazuta. Daca se apreciaza calitatea produselor pe baza procentului de rebut, atunci se poate vorbi de pierderi pe seama rebuturilor. n calcularea acestui indicator se va tine seama de faptul ca o parte din produsele rebutate pot fi aduse la parametri acceptabili de functionare prin efectuarea unor cheltuieli cu reconditionarea. Produsele reconditionate pot fi valorificate conform destinatiei initiale, schimbndu-se destinatia lor sau valorificndu-se la preturi inferioare.

Pierderile pe baza rebuturilor se stabilesc pe baza relatiei: P=Vrb+Chrc - V n care: P reprezinta pierderile datorate rebuturilor; Vrb - valoarea rebuturilor stabilita la cost de sectie; Chrc - costurile cu reconditionarea unor produse rebutate pentru a putea fi valorificate, fie conform destinatiei initiale, fie schimbndu-se destinatia produsului; V - veniturile obtinute prin valorificarea unor rebuturi. Exista situatii n care agentii economici mbunatatesc nivelul calitativ al produselor fara sa modifice preturile, din dorinta de a creste competitivitatea pe o anumita piata, ceea ce atrage dupa sine cresterea volumului vnzarilor. n acest caz se poate vorbi de un spor de profit pe seama productiei vndute, care va fi pus n balanta cu volumul costurilor impuse de masurile de mbunatatire a calitatii produselor. n astfel de situatii se va diminua rata rentabilitatii, dar va spori masa profitului. Pentru produsele a caror calitate se apreciaza prin intermediul indicelui de calitate, se poate vorbi de urmatoarele efecte economice ale calitatii: modificarea veniturilor:

economia relativa de unitati de productie:

n care: qs reprezinta productia exprimata n unitati standard; qf - productia n unitati fizice; - randamentul pe unitatea de productie; ps0 - pretul pe unitatea de produs standard n baza de comparatie. Pretul mediu de valorificare a produselor, ca expresie a calitatii produselor , se va reflecta n urmatorii indicatori economico-financiari: productivitatea anuala a muncii:

cnd nu intervine sezonalitatea productiei;

cnd intervine si factorul sezonalitate. profitul brut al unitatii:

cnd nu intervine sezonalitatea;

cnd intervine sezonalitatea. rata profitului:

cnd nu actioneaza sezonalitatea

cnd actioneaza si sezonalitatea rentabilitatea capitalului consumat:

cnd nu intervine sezonalitatea

cnd intervine si sezonalitatea costurile la 1000 unitati monetare productie:

fara sezonalitate

cu sezonalitate

n relatiile de mai sus

reprezinta pretul mediu recalculat n functie de structura efectiva pe sezoane (gi1) si )

pretul n baza de comparatie pe fiecare sezon (

Analiza ritmicitatii (sezonalitatii)

Activitatea agentilor economici trebuie urmarita nu numai pe ntregul interval de timp analizat, ci si pe intervale mai scurte sau pe diviziuni de timp, deoarece rezultatele pozitive dintr-un anumit interval de timp pot contracara pe cele nefavorabile manifestate n alte intervale de timp, permitnd pe ansamblu sa se spuna ca agentul economic si-a onorat angajamentele asumate. De la bun nceput se impune facuta delimitarea ntre uniformitate care presupune obtinerea productiei n partizi egale pe intervale egale de timp si ritmicitate care presupune realizarea productiei n anumite proportii pe intervale egale de timp. Prin urmare, existenta unei uniformitati n programul de activitate presupune si existenta unei ritmicitati, n timp ce lipsa de uniformitate nu exclude ritmicitatea. Se poate vorbi de o ritmicitate n procesul de productie, de alta n procesul de valorificare a produselor (ritmicitatea cifrei de afaceri) si de o ritmicitate n ncasarea contravalorii produselor vndute. Existenta ritmicitatii diferita de uniformitate atesta o anumita sezonalitate n activitatea agentilor economici, cu consecinte negative asupra utilizarii activelor fixe si n primul rnd a mijloacelor fixe, asupra utilizarii fortei de munca, asupra calitatii produselor etc. De asemenea, la produselor la care preturile sunt fixate pe sezoane, modificarea ritmicitatii atrage dupa sine si schimbari n pretul mediu de valorificare a produselor. Pentru urmarirea ritmicitatii n activitatea agentilor economici se pot utiliza mai multe metode: calcularea ponderii productiei pe intervale de timp si compararea ponderii programate cu cea efectiva; stabilirea indicelui modificarii productiei pe fiecare diviziune sau interval de timp; determinarea unor indicatori sintetici cum ar fi: - coeficientul de ritmicitate; - coeficientul de sezonalitate; - abaterea medie patratica si coeficientul de variatie; - coeficientul de concentrare pe intervale de timp etc. ntocmirea graficelor de productie, livrare sau ncasare etc. Primele doua metode permit aprecieri generale cu privire la respectarea sau nerespectarea ritmicitatii programate. Se considera ca o unitate economica a respectat ritmicitatea programata daca ponderea efectiva coincide cu cea programata pe fiecare diviziune sau interval de timp sau atunci cnd indicele modificarii productiei are acelasi nivel pe toate intervalele de timp si se suprapune cu indicele modificarii productiei pe ntreaga perioada analizata. Coeficientul mediu de ritmicitate se stabileste pe baza urmatoarei relatii:

n care: q1 reprezinta productia efectiv nregistrata pe fiecare interval sau subdiviziune de timp;

q* - productia efectiv recalculata n functie de ponderea planificata pe fiecare diviziune de timp, indicator stabilit pe baza uneia din relatiile: q*=qp IQ sau

Q1 reprezinta productia obtinuta efectiv pe ntregul interval de timp supus analizei, iar IQ - indicele modificarii

acestei productii (

);

gp - ponderea programata a productiei dintr-un interval de timp n productia pe ntregul interval analizat. Coeficientul de ritmicitate ia valori mai mici sau cel mult egale cu unu, neritmicitatea accentundu-se atunci cnd se reduce valoarea coeficientului de ritmicitate. Coeficientul de sezonalitate este dat de ponderea activitatii din luna n care s-a obtinut cea mai productie (qlv) n productia pe ntregul interval analizat (an calendaristic):

Daca acest coeficient este 0,833 indica o uniformitate n activitatea agentilor economici, iar daca este mai mare de 0,833 denota o anumita sezonalitate care se accentueaza odata cu cresterea coeficientului de sezonalitate. De subliniat ca sezonalitatea trebuie urmarita n primul rnd la produsele sau marfurile care au o desfacere sezoniera, deci n primul rnd n activitatea comerciala si n rndul producatorilor ale caror produse sunt cerute pe piata n anumite perioade ale anului. Abaterea medie patratica si coeficientul de variatie sunt indicatori ce permit aprecieri cu privire la gradul de uniformitate n activitatea agentilor economici. Pentru a se aprecia daca s-a respectat sau nu ritmicitatea programata, se va pune n balanta nivelul efectiv al acestor indicatori cu nivelul programat. Daca apar diferente, atunci se poate afirma ca nu se respecta ritmicitatea programata, neritmicitatea accentundu-se odata cu cresterea diferentelor. Pentru calculul abaterii medii patratice se foloseste relatia:

n care: qi reprezinta productia pe un anumit interval de timp;

- productia medie pe o diviziune de timp; f - frecventa sau numarul de intervale cu o anumita productie.

Coeficientul de variatie se stabileste ca raport ntre abaterea medie patratica si valoarea medie pe un interval de timp:

Efectele economice ale modificarii ritmicitatii efecte directe exercitate asupra pretului mediu de valorificare si prin intermediul sau asupra unor indicatori economico-financiari. Aceste efecte pot fi cuantificate n cazul n care preturile de valorificare sunt sezoniere. efecte indirecte care apar ca urmare a actiunii exercitate de neritmicitate asupra calitatii produselor, uzurii mai accentuate a mijloacelor fixe, nencasarii la timp a contravalorii produselor comercializate, utilizarii incomplete a capacitatii de productie etc. Modificarea pretului mediu de valorificare datorita schimbarilor ritmicitatii, se calculeaza:

n care nivelul recalculat al pretului mediu de valorificare se stabileste n functie de structura productiei pe intervale de timp n anul curent (gi1) si de pretul pe fiecare interval de timp n baza de comparatie (pi0):

Principalii indicatori economico-financiari ce se modifica sub actiunea ritmicitatii sunt: cifra de afaceri (veniturile din activitatea de baza)

profitul brut:

Influenta este aceeasi deoarece cifra de afaceri actioneaza n acelasi sens si cu aceeasi marime masa profitului (profitul se calculeaza ca diferenta ntre venituri si cheltuielile aferente veniturilor). rata profitului:

rata rentabilitatii capitalului consumat:

 productivitatea anuala a muncii:

costurile la 1000 unitati monetare la nivel de produs:

costurile la 1000 unitati monetare la nivelul agentului economic:

Prin intermediul cifrei de afaceri si a profitului brut, ritmicitatea si pune amprenta si pe eficienta utilizarii activelor fixe si a activelor circulante Tipologia costurilor de productie si clasificare lor n teorie , dar si n practica, se ntlnesc mai multe Categorii (tipuri) de costuri: Costuri totale la nivelul agentului economic ce cuprind ntregul consum de factori de productie, exprimat n unitati monetare, ntr-un exercitiu financiar sau an calendaristic (Ct); Costuri totale pe produs ce exprima valoarea consumului de factori pentru obtinerea unui anumit produs (Cp); Costul pe unitatea de produs ce exprima consumul de factori n vederea obtinerii unei unitati de produs: tona, bucata, m, gigacalorie, Kw, m etc.(c); Costul pe unitatea de productie, categorie ntlnita cu deosebire n agricultura si silvicultura (cost pe ha, pe un animal), dar si n exploatarea petrolului sau gazelor naturale (cost pe o sonda) si care reflecta contravaloarea consumului de resurse pentru punerea n exploatare a unei unitati de productie (c/u); Costuri directe care reflecta consumurile ce pot fi localizate pe produse ( Cd); Costuri indirecte ce pot fi comune sau generale si se refera la consumurile de resurse pentru crearea cadrului de desfasurare a activitatii la nivelul agentului economic sau pe subunitati componente (Ci); Costurile marginale ce sunt expresia valorica a consumului suplimentar de factori de productie, denumit si consum marginal (Cm); Costul pe unitatea de produs marginal, denumit si costul sporului de productie, care exprima contravaloarea consumului de resurse pentru realizarea unei unitati din productia marginala (cm). Costul marginal pe unitatea de produs care reflecta contravaloarea consumului marginal de resurse pe unitatea de produs n vederea mbunatatirii calitatii produsului, lucrarii sau serviciului (cm/u)

 Costuri fixe sau constante ce pun n evidenta consumul de resurse ce nu se modifica n raport cu volumul activitatii, avnd un nivel relativ constant ntr-o unitate economica de o anumita dimensiune, cu o structura organizatorica si care dispune de o anumita baza tehnica ( Cf). Costuri variabile (Cv) ce reflecta consumurile ce se modifica n functie de volumul activitatii desfasurate de un agent economic. Ele pot varia strict proportional cu volumul activitatii, sau non strict proportional, fiind progresive sau degresive. Cost mediu pe unitatea de produs, categorie ce reflecta consumul mediu de factori pentru obtinerea unei unitati de produs. Se ntlneste n cazul agentilor economici ce obtin unul si acelasi produs n doua sau mai multe subunitati cu autonomie gestionara .

Costul de productie care reflecta consumul de factori pentru obtinerea produselor (cp). Costuri de desfacere care pun n evidenti consumul de factori pentru comercializarea produselor obtinute (cd). ntre categoriile de costuri enumerate anterior se pot scrie urmatoarele relatii de legatura:

Ct =Cf + Cv

unde: q reprezinta volumul productiei dintr-un anumit produs; Ct - costurile totale n perioada sau varianta tehnologica studiata; Ct0 - costuri totale n baza de comparatie; cv - costuri constante pe unitatea de produs ce conduc la costuri totale variabile n raport cu volumul productiei. Analiza costurilor la 1000 unitati monetare Corelatia dintre evolutia costurilor de productie si productia marfa fabricata, cifra de afaceri sau veniturile totale este apreciata pe baza indicatorului ,, costuri la 1000 unitati monetare", denumit impropriu ,,rata de eficienta a cheltuielilor totale", indicator ce poate fi urmarit la diferite niveluri organizatorice: agent economic, subunitate componenta, grup de produse sau pe fiecare produs. La nivel de unitate economica acest indicator poate fi analizat pe baza urmatoarelor modele deterministe:

c/1000=

(1)

c/1000= n care:

(2)

Chi reprezinta costurile de productie pe cele trie grupe: activitate de exploatare, activitate financiara si activitate exceptionala; Vi - veniturile pe cele trei grupe similare de activitati; gi - structura veniturilor pe cele trei tipuri de activitati; ci/1000 - costurile la 1000 unitati monetare venituri din fiecare tip de activitate enumerata mai sus. Primul model evidentiaza concordanta dintre ritmul cresteri sau reducerii costurilor si cel al modificarii veniturilor. Unitatea economica realizeaza o reducere a costurilor la 1000 unitati monetare daca ritmul cresterii veniturilor devanseaza ritmul costurilor sau daca ritmul de reducere a costurilor este superior ritmului de reducere a veniturilor. Modificarea costurilor la 1000 unitati monetare pe baza actiunii celor doi factori se stabileste: influenta veniturilor:

influenta costurilor aferente veniturilor:

unde perioada analizata:

se calculeaza ca raport ntre costurile aferente veniturilor n perioada de baza si veniturile n

Al doilea model pune n evidenta structura veniturilor pe cele trei tipuri de activitati si cea a costurilor la 1000 unitati monetare venituri pe fiecare tip de activitate: structura veniturilor pe tipuri de activitati:

costurile la 1000 u.m. pe tipuri de activitati:

Veniturile din activitatea de baza detin cea mai mare pondere n cifra de afaceri, motiv pentru care se impune adncirea analizei la costurile din exploatare n corelatie cu volumul veniturilor din aceasta activitate. n acest scop, n analiza diagnostic a costurilor la 1000 unitati monetare se pot utiliza urmatoarele modele deterministe:

n care: q reprezinta productia fizice vnduta pe sortimente de produse; Q - volumul productiei totale livrata; g - structura pe sortimente de produse; c - costul pe unitatea de produs din fiecare sortiment; p - pretul de vnzare pe unitatea de produs; ci/1000 - costul la 1000 unitati monetare pe fiecare produs. De mentionat ca n cazul productiei neomogene, n relatie a doua, structura pe produse se stabileste prin exprimarea valorica a produselor n pretul de valorificare, denumit si pret la producator sau pret de facturare minus T.V.A.ul. Dupa primul model determinist costurile la 1000 unitati monetare cifra de afaceri (venituri din activitatea de baza) se modifica sub actiunea directa a trei factori: structura pe sortimente de produse:

pretul de valorificare al produselor:

costul pe unitatea de produs:

Conform acestui model determinist, volumul productiei totale ( Q) nu exercita o influenta directa asupra costurilor la 1000 unitati monetare deoarece actioneaza n acelasi sens si cu aceeasi intensitate att asupra numaratorului, ct si asupra numitorului. n schimb, productia totala influenteaza indirect costurile la 1000 unitati monetare prin intermediul costului pe unitatea de produs sau prin intermediul preturilor de valorificare. Acest lucru se explica astfel: odata cu sporirea productiei totale se reduce si cota din costurile relativ constante ce revin pe unitatea de produs si scade costul pe unitatea de produs. Pe de alta parte, n conditiile n care volumul productiei creste peste o anumita limita, agentul economic va fi obligat sa-si valorifice produsele la preturi mai mici (vnzarea produselor n functie de elasticitatea preturilor). La nivel de produs (si nu pe unitatea de produs cum impropriu se fac exprimari), costurile la 1000 unitati monetare sunt n functie de nivelul costurilor si al preturilor, conform relatiei:

Relatia evidentiaza ca un consum suplimentar de factori de productie pe unitatea de produs n vederea mbunatatirii calitatii produselor va atrage o reducere a costurilor la 1000 unitati monetare, numai daca ritmul de crestere a pretului de valorificare va devansa pe cel al costului pe unitatea de produs. n caz contrar orice crestere a costului pe unitatea de produs va determina o crestere a costurilor la 1000 unitati monetare venituri.