Despre sclavie

G.M. Tams
Sclavia este de multe feluri desi este o conditie universala

iar suferinta are nenumarate forme, a caror descriere cu ajutorul acestei imagini sau acestei metafore nu e necesara. Daca meditam asupra modalitatilor de eliberare, atunci prima sarcina e sa identificam simptomele sclaviei. Am putea sa credem ca aceste simptome sunt evidente. Dar nu. Asumptia culturii dominante e aceea ca oamenii sunt cu adevarat liberi, iar sclavia este patologica: cateodata se bazeaza pe liber consimtamant. Exista situatii in care aparent oamenii se supun voluntar altora sau autoritatilor impersonale. Devin membrii unor secte cu ierarhii rigide sau intra in organizatii militare, intretin relatii sexuale masochiste, devin parte a unei relatii maestru-discipol, se angajeaza in prietenii inegale. Uneori se naste impresia ca pentru unii s-a transformat intr-o profunda nevoie interioara. Alteori acordul tacit asociat sclaviei (sau placerea perversa intrinseca) este descris drept o trasatura culturala, ca si cum revendicarea libertatii si bucuria libertatii nu ar fi universale. (Un stereotip raspandit in Europa de Est e acela ca oamenii s-ar fi obisnuit cu subordonarea, cu supunerea fata de autoritate in regimul anterior si isi doresc asta si acum, cand aparent nu ar mai fi nevoie.) Sclavia in forma ei antica a constituit timp de mii de ani destinul comun al majoritatii umanitatii. Si in Europa cei aflati in pozitii inferioare erau batuti pana in secolul 20: zilierii, argatii, servitorii. Sergentul batea soldatul, invatatorul elevul, sotul sotia, tatal copilul, politistul suspectul. Mii de ani umanitatea a ingenuncheat in fata superiorilor ei, in fata zeilor sai, a sarutat mana care o apasa. Suspinand, gemand, plangand, umanitatea a cerut cu umilinta iertare stapanilor sai chiar atunci cand nu incalcase nici un fel de reguli. Torturarea prizonierilor este si azi o practica raspandita in randul
1

tuturor regimurilor cunoscute. In antichitate acest lucru era prezentat victorios si festiv: in Roma capeteniile barbare invinse erau plimbate in lanturi, bataia se termina cu moartea, sotiile dusmanilor invinsi erau impartite intre soldati. Cel invins devenea sclav, era liber sa ingenuncheze in fata noului sau stapan. Erau mutilati, erau stigmatizati. Despre crestinism, care pentru prima data a condamnat aceste practici neechivoc, se mai spune si azi pe urmele lui Nietzsche ca este o morala a sclavilor, deoarece a postulat egalitatea oamenilor si a indraznit sa declare iubeste-ti dusmanul. Chiar si azi, doua mii de ani mai tarziu, aceasta ramane una din declaratiile cele mai revolutionare. Pentru a-i intelege consecintele morale si azi avem nevoie de o mare putere de imaginatie. Supusii pana nu atat de demult trebuiau sa cedeze cea mai mare parte a bunurilor produse de catre ei stapanului, lucrau pentru acesta gratis, trebuiau sa fie mereu la dispozitia sa, in cazul unor activitati economice intamplatoare (tinutul unei carciume, taiatul porcului) trebuiau sa ii plateasca lui, la ei erau adapostite trupele, chiar si pentru luni de zile gratis, doar ei plateau impozite, trebuiau sa indeplineasca serviciu militar indelungat, nu aveau drept de vot si, in special, nici simpla stramutare fizica nu le era permisa. Politic stapanul ii reprezenta, iar juridic ii domina. Oamenii stapanului ii abuzau frecvent. Sotiile si fiicele lor trebuiau sa satisfaca nevoile sexuale ale mai-marilor, fara sa scanceasca. Daca era nevoie, bunurile saracacioase le erau confiscate dincolo de orice, peste recoltele lor treceau in tropot vanatorii calare, in timp ce, ca gonaci, acestia trebuiau sa starneasca vanatul. Plangerile erau intampinate cu palma sau biciul. Asa traiau stramosii nostri, acestea sunt acele traditii milenare nobile pe care conservatorii le rememoreaza cu emotie. Publicistica istorica maghiara (cea oficiala) mai deplangea pana si in anii 30 eliberarea iobagilor. Acela a fost inceputul declinului scriau colegii dezbinati. Inainte de capitalism supusii plateau stapanului. In capitalism proprietarul mijloacelor de productie plateste proletarul. Pentru a
2

produce si a supravietui, separat fiind de mijloacele de productie, proletarul trebuie sa-si vanda forta de munca. Iobagul nu-si vindea forta de munca si timpul, aceasta era oricum proprietatea stapanului. Proletarul nu este supusul, sclavul personal al capitalistului, relatia lor este mediata de bani. Aceasta relatie nu e personala. In plus este reglementata: respectarea obligatiilor prevazute prin contractul de munca poate fi impusa prin lege. Aceste obligatii sunt rezultatul negocierilor: sansele proletarului in negocieri sunt mai slabe decat cele ale capitalistului, dar proletarul are sanse daca se organizeaza, daca intra in greva. Starea de subordonare (impersonala) a proletarului o decid principalele doua instrumente ale societatii burgheze banii si legea. Proletarul ca cetatean si consumator egal pe piata de consum IN TIMPUL SU LIBER nu este subordonat, nu e sclav. Este subordonat in mod egal intelegerea nuantata si complexa a acestui fapt este unul din principalele merite ale lui Marx , dar aici si impulsul egalitatii este real si relevant. Insa si aceasta societate este ierarhica, iar natura ierarhiei (a rangurilor inegale) este, se pare, aceea de a se extinde, de a acapara totul. Muncitorul nu este defel liber la locul de munca. In mod evident, interesele pietei capitaliste decid cat si cum sa produca, cat timp lucreaza, natura muncii sale este dictata de cea mai avansata tehnologie achizitionabila. Intensitatea, ritmul muncii sunt accelerate constant. Acest lucru este monitorizat de personal specializat. Indrumarile tehnice, parametrii trebuie respectati cu strictete. Disciplina muncii este din ce in ce mai constrangatoare (in ciuda a ceea se zvoneste, rolul liniei de productie abia daca a scazut). Timpul liber ca articol de consum In timpul liber scriam mai sus muncitorul este liber si egal. Dar acest lucru se schimba. Consumul este considerabil directionat, in noile zone rezidentiale planificate (de vreo 70 de ani, sa zicem) cei mai multi sunt constransi la folosirea automobilului si o data cu acesta la un stil de
3

viata conex acest fenomen este intensificat de extinderea in afara oraselor a centrelor comerciale. Timpul liber este umplut de catre televiziune si de catre entertainmentul digital interactiv, care aparent este gratuit, dar datorita publicitatii este integrat pietei de consum din ce in ce mai uniforme. In modelul de munca precarizat, angajatii cu jumatate de norma in asteptarea sarcinilor sunt mereu conectati prin intermediul retelelor mobile (intotdeauna on, niciodata off), timpul de lucru si timpul liber se contopesc. Timpul liber ca articol de consum ne tine in priza pe toti. Pe tramvai, autobuz, tren, toata lumea are castile in urechi, rasuna muzica, hiturile rasuna din fiecare masina, in fiecare loc de distractie, in orice spatiu public. Pana si in salile de asteptare de la medic ecranele sunt peste tot, ruleaza reclamele, rasuna muzica comerciala din fata careia nu exista scapare. Informatiile politice ce privesc cetatenii sunt aparent accesibile, dar spatiul problematicilor si al dezbaterilor rationale se restrange in mod vizibil din ce in ce mai mult, mizerabilele ziare de scandal si radiourile comerciale, lipsa de noima si platitudinile, prostiile repetitive ale televiziunii acopera totul, raspandind prin cultul superficial si grotesc al succesului etica competitiei. Astfel umplu timpul liber cu simularea conditiilor pietei, acel timp care se presupune ca ar trebui sa fie liber de competitie, de munca, de teroarea moale a marilor forte impersonale. Cei ce au cazut deja in afara dihotomiei timp de munca / timp liber nu au iesit si din sfera reglementarii si daca totusi au iesit, atunci vai de ei. Cei fara loc de munca sunt constransi din ce in ce mai mult sa participe in programe de reconversie si servicii comunitare lipsite de sens si de perspective, care servesc ordinii si linistii publice si nu reinsertiei lor pe piata de munca. Cei care nu sunt capabili de acestea sunt prinsi in cadere in plasa: de catre legea penala, sistemul penitenciar, institutiile psihiatrice, spitale, clinici de dezintoxicare, serviciul de imigrari, serviciul social, protectia copilului, care solicita in schimb conformism deplin si supunere
4

absoluta. Cel care cade si de aici moare de foame, daca nu ucide sau jefuieste. Dar desigur nici asa nu traieste mult. Cei care nu au intrat in campul muncii (sau cei care nu si-au inceput inca viata precara de somer) se inghesuie in numar tot mai mare in institutii. Sistemul care constrange mamele tinere (si tatii!) sa aiba un loc de munca impinge copiii in crese (gradinite etc.) la varste din ce in ce mai fragede, iar o data cu destramarea generalizata a invatamantului superior acestia petrec din ce in ce mai mult timp in institutii de invatamant din ce in ce mai lipsite de rost si mai antiintelectuale in Occident, in sute de mii de cazuri aceasta perioada se prelungeste pana la 30 de ani. Ideologia dominanta este din ce in ce mai agresiva. Conceptele in jurul carora se constituie sunt juridic OBLIGATIA, economic MUNCA, politic NATIUNEA. Pura conceptie a ordinii, un plan de reglementare. Fiecare serveste suprimarii opozitiei individuale si colective. Ordinii, aceasta sfanta trinitate conceptuala nu ii serveste ca alinare. Surogatul consolarii oferit prin mijloacele de comunicare in masa mitul pueril al succesului de piata al celor care nu detin capital (cf. concursuri de cultura generala, jocuri de noroc, competitii de talent, iar in primul rand sportul profesionist) nu este suficient de puternic. Esenta puterii Ideologia duala a regimurilor premoderne, pre-capitaliste pe de-o parte cea a sistemului, adica a sistemului de casta, pe de alta parte cea a evangheliei opusa in mod direct acesteia era mult mai adecvata acestui scop. Biserica cu propria ei organizare monarhica, cu catedralele ei ogivale impunand simbolismul puterii era totodata ambivalenta: umilinta predicata prin intermediul ei (saracie, castitate, supunere) intra in conflict cu elitele ecleziastice, oferea portite ocolitoare revoltei. In regimul actual, rolul constrangerii fizice directe si al dependentei personale este mai restrans, dar puterea este mult mai cuprinzatoare prin
5

caracterul ei impersonal (capitalul e abstract: puterea politica a burgheziei este mediata, iar dealtfel este redusa: abstractia capitalului este cea care guverneaza, nu burghezia). Simptomele sclaviei sunt afirmate de catre media si de catre aparatele ideologice asociate statului, insa esenta puterii este ascunsa si abstracta, nu este perceptibila fara examinare stiintifica. Cu totii simtim ca nu suntem in cazul fericit nu suntem complet liberi, dar puterea (stapanul) este incomprehensibila. Revolta efectiva in cazul in care e posibila ar fi neobisnuit de dificila. Instrumentele revoltei au fost indepartate cu blandete din mainile supusilor. Traducere de NATALIA BUIER