De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Salt la: Navigare, căutare

„Deşteapt
ă-te,
române!” este, din 1990, imnul naţional al României ( ascultă imnul). Muzica are autor
necunoscut (vezi mai jos). Versurile şi aranjamentul aparţin lui Andrei Mureşanu (1816 - 1863),
poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la
1848.
Poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848,
a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni braşoveni, fiind cântat pentru
prima oară la Braşov, într-o grădină din Şchei, şi nu în data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea, aşa
cum este îndeobşte cunoscut (deşi nu se precizează care era acel cântec patriotic, cântat de cei
prezenţi, s-a presupus fără dovezi că era vorba despre acesta).
Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului,[1] dar melodia pe care Andrei Mureşanu a pus
versurile sale avea o largă circulaţie în epocă şi nu i se cunoaşte cu certitudine autorul. Era o
melodie cântată de obicei pe un text religios, ce purta numele Din sânul maicii mele.[2] Gheorghe
Ucenescu a fost cel care i-a intonat-o, printre altele, la cererea poetului, care căuta o melodie
potrivită pentru versurile sale.
De atunci, acest imn a fost cântat cu ocazia fiecărui conflict în România, datorită mesajului de
patriotism şi de libertate pe care îl poartă în el. Acesta a fost şi cazul în timpul Revoluţiei române
din 1989, când practic instantaneu şi generalizat a fost cântat ca un adevărat imn naţional, înlocuind
imnul comunist „Trei culori”.
Timp de câţiva ani „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Moldovei, dar a fost înlocuit
în 1994 cu „Limba noastră”.
Cuprins
[ascunde]
• 1
Istoria
imnul
ui
• 2
Semni
ficaţia
imnul
ui
• 3 Alt
imn
• 4
Versur
i
• 5 Note
• 6
Biblio
grafie
• 7
Legăt
uri
extern
e

[modifică] Istoria imnului

Începând din 1848, „Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le
curaj în momentele cruciale ale istoriei, cum ar fi Războiului de independenţă (1877 - 1878), primul
şi al doilea război mondial. Mai ales în timpul crizei după lovitura de stat din 23 august 1944, când
România s-a detaşat de alianţa cu Germania lui Hitler, alăturându-se Aliaţilor, acest imn a fost
cântat în mod spontan de toţi şi emis pe toate staţiile radio.
Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a
fost forţat să abdice, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, a fost interzis,
intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. Din anii 1970, melodia a putut
fi din nou cântată dar fără versurile originale.
În ziua revoltei de la Braşov, 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au
început să cânte această melodie, mulţi dintre ei nemaiştiind versurile. Cu toate acestea melodia a
continuat fără întrerupere.
Pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste, imnul s-a înălţat pe străzi, însoţind
uriaşele mase de oameni, risipind frica de moarte şi unind întregul popor în sentimentele nobile ale
momentului. Astfel, instituirea sa ca imn naţional a venit de la sine, impunându-se generalizat, fără
şovăială, sub formidabila presiune a manifestanţilor.
Prima înregistrare a melodiei s-a făcut pe disc, în 1900, în S.U.A., în interpretarea solistului
Alexandru Pascu. Abia în 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucureşti reunită cu fanfara
Regimentului Ştefan cel Mare din Iaşi au realizat cea dintâi înregistrare instrumentală. În acelaşi an,
corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală.
[modifică] Semnificaţia imnului
Titlul „Deşteaptă-te, române!” este în acelaşi timp social şi naţional; social, deoarece impune o
permanentă stare de a asigura tranziţia către o lume nouă; naţional, deoarece alătură această
deşteptare tradiţiei istorice. Imnul conţine acest sublim „acum ori niciodată”, prezent şi în alte
imnuri naţionale, de la „paion”-ul cu care grecii au luptat la Marathon şi Salamina până la
„Marseilleza” Revoluţiei franceze.

[modifică] Alt imn

Pe lângă acest imn, românii mai au Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile
Alecsandri şi adaptate la muzică de către compozitorul Alexandru Flechtenmacher. Hora Unirii a
fost mai întâi cântată în timpul unirii Principatelor (1859). Astăzi, se interpretează la diverse ocazii
festive, mai cu seamă la sărbătorirea unirii din 1859 (24 ianuarie). Melodia este cântată pe ritmul
unui dans lent, dar energic, care reuneşte întreaga adunare. Dansul în cerc, (hora), este el însuşi un
vechi ritual, simbolizând comunitatea spirituală, egalitatea.

[modifică] Versuri
Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează
strofele 1, 2, 4 şi 11.
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume

Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,

Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,

Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte!” strigă toţi.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!

Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,

Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
 Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost' pământ!

[modifică] Note