Problematica adevărului

Adevărul
Conceptul de adevăr ocupă un loc central in codul teoriei cunoaşterii . Privind
definirea adevarului au existat numeroase dispute teoretice formulându-se o diversitate de
păreri . În cadrul acestei diversitaţi se disting trei orientări fundamentale :
 Orientarea conform careia adevărul este o proprietate exclusivă şi nemijlocită o
obiectului cunoaşterii , adică a obiectelor , fenomenelor , proceselor , sistemelor
reale . Această orientare este eronată , fiind rezultatul unei confuzii între planul
existenţei si cel cognitiv , deoarece , din faptul că obiectul fundamental al
cunoaşterii îl constituie descoperirea structurilor şi proprietaţilor obiectelor şi
evenimentelor realitaţii şi din faptul că adevărate sunt acele produse ale
cunoaşterii care realizează acest lucru , nu rezultă că adevărul ar fi însăşi
lucrurile şi evenimentele cu propretăţile şi structurile lor .
Adevarul nu poate fi o proprietate a obiectelor şi fenomenelor din realitatea
obiectivă . Nu putem spune despre un lucru că este adevărat sau fals , ci cel mult că el există.
 Orientarea conform căreia adevărul este o proprietate a subiectului în mod
exclusiv , a conştiinţei noastre . Aceasta ar însemna că fiecare conştiinţă să aibă
setul său de adevăruri , dar tebuie menţionat că în funcţie de elementul
conştiinţa se pot distinge mai multe abordări ale adevărului care sunt incorecte şi
conduc la erori în cadrul activităţilor practice .
1. Adevărtul este o proprietate a expresilor lingvistice formulate de subiect
2. Adevărtul constă în caracterul evident şi clar al cauzelor şirezultatelor
3. Adevărul este rezultatul acelor produse ale cunoaşterii care întrunesc
consensul
 Orientarea care susţine că adevărul este o proprietate a conştiinţei care este
rezultat al interacţiunii dintre obiectul cunoaşterii si subiectul cunoscător .
Din acest unghi , adevărul este un raport , o relaţie între cunoştinţele dobândite de
om in cadrul cunoaşterii şi starile de fapt pe care aceste cunoaştinţe le reflectă .
Aristotel , în lucrearea sa “Metafizica” defineşte adevărul astfel : “a enunţa că ceea
ce este nu este sau că ceea ce nu este este constituie o propoziţie falsă , dimpotrivă o
enunţare adevărată este aceasta prin care spui că este ceea ce este şi că nu este ceea ce nu
este.”
Este cuprins aici miezul a ceea ce este cunoscut sub numele de teoria adevărului .
Această teorie a fost dezvoltată în evul mediu iar în epoca modernă ea devine o
componentă esenţială a teoriei realiste , astăzi cea mai răspândită despre adevăr mai ales în
cadrul concepţiei analitice despre cunoaştere .
Conform acestei teorii , adevărul desemnează corespondenţa sau concordanţa
conţinutului informaţional al cunoştinţeor subiectului cunoscător , cu starea de fapt , reală a
obiectului la care se referă .
Aşadar , adevărul nu este o proprietate nici a obiectului cunoaşterii , nici al
subiectului cunoscator ci a conştientului cognitiv informational vehiculat prin intermediul
expresiilor propoziţionale . Adevărul se manifestă exclusiv la nivelul propoziţiilor .
 Caracteristicile adevărului
Caracterul obiectiv al adevărului . Definirea adevărului drept coordonată a
conţinutului informaţional al cunoştinţelor noastre cu starea de fapt reală înseamnă în acelaş
timp recunoaşterea caracterului său obiectiv . Prin adevăr obiectiv înţelegem existenţa în
cunoştinţle noastre a unui conţinut care nu depinde de noi (de subiectul cunoscător).
Caracterul obiectiv al adevărului este determinat de izvorul cunoaşterii , adică de natura
obiectului de cunoscut . Când vorbim de adevăr obiectiv avem în vedere numai conţinutul lui
pentu că , ţinând seama de faptul că adevărul este dobândit in cadrul social-istoric şi al
experienţei umane al nu poate exista în afara omului .

Procesul dobândirii adevărului

Adevărul relativ-absolut
Obiectivitatea adevărului trebuie înţeleasă prin prisma procesualităţii complexe a
cunoaşterii .
Caracterul procesual al surprinderii devenirii adevărului unei cunoştinţe rezultă din
caracterul contradictoriu al cunoaşterii . Cunoaşterea unmană este cuprinsă între polii unei
contradicţii :
1. Tendinţa şi posibilitatea subiectului de a cunoşte în mod complex şi definitiv totul
2. Imposibilitatea realizării , înfăptuirii acestei tendinţe şi aspiraţii
Prin adevar relativ se înţelege acel adevăr obiectiv care în conţinutul său este parţial
limitat , incomplet , suspectibil de perfecţionare , de adâncire şi completare ulterioară . La el
ajungem prin rezolvarea parţială a contredicţiei fundamentală a cunoaşterii .
Prin adevar absolut se înţelege adevăr obiectiv în forma sa deplină , desăvârşită
care nu mai este susceptibil de aprofundare , de precizare , de completare ulterioară .

Relativitatea adevărului trebuie înţeleasă în sensul că fiecare cunştinţă adevărată

reflectă realitatea obiectivă , dar poate cuprinde toate laturile ei , ci le cuprinde numai pe
acei care au pătruns în sfera cunoaşterii .
Caracterul relativ al adevărului ţine de ceea ce în cadrul ei cunoştinţele sunt suspuse
revizuirilor , întregirilor şi completării iar cel absolut ţine de ceea ce în cadrul oricărei
cunoştinţe rezistă în timp , este reţinut din generaţie în generaţie .
Sarcina ştiinţei este dobândirea adevărului obiectiv relativ , care reprezintă un pas
spre cel absolut .

Caracterul concret al adevărului

Adevărul concret este acel adevăr care ţine seama de interpretarea abstracţiilor ,
de condiţiilor de timp si loc . Concreteţea adevărului rezidă deci , în faptul că nu putem face
niciodată abstracţie de determinaţiile spatio-temporale în care există şi se manifestă
obiectele şi fenomenele .
Caracterul concret trebuie văzut în funcţie de factorii care participă la procesul
cunoaşterii . Fiecare dintre aceşti termeni (obiect,subiect) se schimbă .
Faptul că fenomenele şi obiectele pe care le cunoaştem sunt într-o continuă
transformare face ca cunoştinţele noastre să se schimbe , să se modifice .
În diferite perioade istorice există particularitaţi psihologice şi intelectuale ale
subiectului cunoscător . Oamenii aparţin unei anumite etape istorice şi au la îndemâna anumite
mijloace si posibilităţi de investigare .
 Criteriile adevărului
Prin criteriu al adevărului înţelegem un ansamblu de reguli sau semne prin care
înţelegem dacă un enunţ este adevărat sau fals . Deci criteriul adevărului se referă la acele
indicii , reguli care ne permit să determinăm riguros între adevăr si fals .
Există :
 Criterii materiale ( criteriul corespondenţei , utilităţii )
 Criterii formale ( coerenţa logică , demonstraţia )
Criteriul corespondenţei reprezintă experienta practică care permite deosebirea
propoziţiilor adevărate de cele false . Corespondeţa este un criteriu hotărâtor al adevărului .
Criteriul coerenţei este cel mai important criteriu folosit în ştiinţe ca matematică ,
logică . Criteriul coerenţei constă în faptul că o opinie este adevărată atunci când ea
concordă cu celelalte opinii .
Criteriul untilităţii reprezintă cunoştinţele deţinute de subiect şi sunt adevărate în
momentul în care se pot verifica .