poezia necuvintelor

dac pomul vieii venice a rmas neatins de mna omului

pomul cunoaterii ne-a dat primul cuvnt
o silab plin pn la refuz de uimire
acum puteam povesti
cu nlorituri
ceea ce inima tia mai bine
dup cderea n pcat
am cutat loc vorbelor noastre
ce nu mai aveau loc
n adncul inimii
i-ncet ncet am fcut loc minciunii
crestat-n carnea cuvntului tot mai slbit
i mai golit de suflet
fericii cei sraci cu duhul vorbirii
c ei si pun inima-n palme s rostuiasc
tririle i rugile i bucuriile
e timpul s renvm
preul tcerii
i-al necuvintelor
n carnea crora se ascunde
secretul nemuririi