Pierdut in suferinta de Mihai Eminescu

Ca frunza de pe apa/ Ca fulgerul in haos geniul, adica poetul ce simte ratacit si neinteles, nu poate
renunta la aspiratia sa ce duce catre absolut. Este prizionier unei lumi ce nu ingaduie intrarea in
vecinicul repaos. Timpul eminescian isi pierde sensul, el devine etern, un prezent continuu fara trecut si
viitor. Acest lucru este posibil datorita visului plin de simbolisticaromantica.
Pierdut in suferinta de Mihai Eminescu
Poezia prezinta printre temele romantice si antiteza trecut -prezent. Nimeni nu-ntreaba cine este sau
era.... . Acest vers arata dezamagirea poetului la indiferenta comuna a tuturor oamenilor ce nu
apreciaza efortul artistic ce razbate sa ajunga arta poetica. Poetul se aseamana unor fenomene efemere,
ce dureaza foarte putin si despre care iti ramane o vaga impresie. El este suflare, sunet, scanteie,
lacrima. In strofa a doua poetul de identifica cu o boaba de spuma, un cret de val, un nume. Prin
aceasta comparatie arata alegerea anonimatului in ciuda unei identitati cunoscute dar fara apreciere.
Profunda lui nemultumire fata de acesta poastura a unei singuratati neintelese, este accentuata in
penultimul vers al poeziei : Mai bine niciodata, el n-ar fi fost pe lume. Suferinta sa nu poate fi
perceputa de omul comun si inteleasa ca atare. Suferinta geniului este una pierduta, ratacita in neantul
simturilor si fara cale de intoarcere.
Pierdut in suferinta de Mihai Eminescu
Mahnirea lui Eminescu porneste din drama unui om ce aspira la absolut. Acest lucru il intalnim in
majoritatea poeziilor sale. tema geniului impletita cu cea a timpului fac ca acesta poezie sa fie una
reprezentativa pentru a defini menirea poetului. Acesta menire este vazuta insa de eminescu ca o lupta
continua cu lumea si cu propriile trairi si sentimente. Desertaciunea acestei lumi il face pe poet sa fie
singur. Poezia se incheie pintr-o evidentiere trista a neimplinirii ai a unei munci nerecnoscute: Si-n loc
sa moara astazi, mai bine murea ieri.