Uremia, sau sindromul uremic, este o afectiune complexa ce insoteste insuficienta renala si care asociaza

existenta unor dezechilibre electrolitice, hormonale si metabolice, care se dezvolta in paralel cu deteriorarea
functiei renale. Desi ea apare in mod caracteristic in ultimele stadii de evolutie ale insuficientei renale cronice,
poate sa fie diagnosticata si in insuficienta acuta (daca functia renala se pierde rapid) sau in alte boli renale cu
evolutie cronica.

Uremia presupune existenta in sange a unor produsi metabolici care se elimina de obicei pe cale renala, cum ar
fi in principal ureea, prezenta lor fiind insotita si de simptome clinice. Simpla prezenta a produsilor metabolismului
azotului in sange se numeste azotemie si poate fi o descoperire paraclinica comuna multor afectiuni, renale sau
nu. Pacientii uremici pot prezenta ca manifestari precoceanorexie, letargie, iar ca simptome tardive (aparute in
cursul evolutiei bolii de baza) reducerea acuitatii mintale si chiar instalarea comei.

Frecventa de aparitie a uremiei (sindromului uremic) este corelata in principal cu frecventa de aparitie a bolilor
renale terminale. Astfel de afectiuni apar mai frecvent la barbati comparativ cu femeile, rata incidentei fiind de 1.2
la 1, insa femeile au un risc mai crescut de a dezvolta uremie chiar si la niveluri chiar usor crescute ale
creatininei (datoritamasei musculare reduse si faptului ca in cazul lor creatinina este intotdeauna la valori limita).

Boala renala in stadiu terminal apare mai frecvent la adultii in varsta, insa prevalenta ei in randul grupelor de
varsta nu a fost deocamdata stabilita. Indivizii cu varsta de peste 75 de ani au cel mai mare risc de a se
confrunta cu astfel de afectiuni, in principal datorita patologiei intricate pe care o au la aceasta varsta (probleme
cardiace, renale, hepatice,diabet zaharat). Diagnosticarea uremiei la copii si adolescentii tineri poate fi destul de
greu de realizat, datorita simptomelor clinice variate.