DESPRE VIRTUTI

63. Ce este virtutea crestina?

Virtutea crestina este deprinderea si staruinta statornica de a implini, cu ajutorul harului
dumnezeiesc, legea morala intreaga, din dragoste curata fata de Dumnezeu si fata de aproapele.
Virtutea crestina inseamna deci taria si statornicia pe calea binelui, in savarsirea faptelor bune si
biruinta neintrerupta asupra raului. Ea trebuie sa cucereasca intreaga fiinta a crestinului si sa-i fie
intotdeauna podoaba cea mai aleasa.
64. Care sunt insusirile virtutii crestine?
Virtutea crestina trebuie sa fie:
1) Tare. Taria in implinirea faptelor bune se castiga prin incordarea neintrerupta a puterilor
sufletesti impotriva poftelor si a ispitelor care indeamna mereu la fapte rele. Cu privire la
aceasta, Mantuitorul spune: Din zilele lui Ioan Botezatorul pana acum imparatia cerurilor se ia
prin staruinta si cei ce se silesc pun mana pe ea (Matei 11, 12);
2) Staruinta pe calea binelui sa fie de buna voie, nu de sila, precum spune Sfantul Apostol Pavel:
Caci daca fac aceasta de buna voie, am plata; iar daca o fac fara voie, am numai o slujire
incredintata (I Cor. 9, 17);
3) Staruinta pe calea binelui sa fie si cu stiinta, adica omul sa savarseasca faptele bune nu in
necunostinta, ci cu silinta de a cunoaste tot mai bine voia lui Dumnezeu: Ca sa deosebiti care
este voia lui Dumnezeu, ce este bun si placut si desavarsit (Rom. 12, 2). Aceasta inseamna
putinta, dar si datoria crestinului de a se desavarsi in virtute.
4) Virtutea trebuie sa se arate prin fapte, caci nu e de ajuns a cunoaste binele, ci trebuie a-l si
face. Nu cei ce aud legea sunt drepti la Dumnezeu, ci cei ce implinesc legea vor fi indreptati
(Rom. 2, 13);
5) Virtutea crestina trebuie sa fie insufletita de dragoste curata catre Dumnezeu si catre
aproapele, precum cere porunca dragostei (Matei 22, 37). In Sfanta Scriptura, cuvantul virtute
este foarte rar folosit. In locul sau, insa, sunt intrebuintate cuvintele: dreptate, evlavie, fapta
buna.
65. Care sunt roadele virtutii?
Evagrie Monahul spune: Virtutea este hrana sufletului 626 (Filocalia, vol. 1, op. cit., p. 88).
Virtutea potoleste pornirile rele ale omului, inlatura ispitele, il face pe crestin slobod de pacate si
rodeste in sufletul lui binele cel dstigator de mantuire. Ea il face pe crestin placut lui Dumnezeu,
multumit in viata pamanteasca si feridt in viata viitoare. Traind in virtute, suntem ai lui
Dumnezeu, spune Sfantul Antonie cel Mare627 (Idem, p. 31).
66. De ce insa cei virtuosi nu sunt feriti de necazurile pamantesti?
Uneori vedem ca oamenii cu o viata pacatoasa traiesc in indestulare sau chiar in risipa, in
desfatare si multumire, pe cand cei virtuosi sunt bantuiti de necazuri si stramtorari.
Trebuie sa stim insa ca multumirea adevarata nu ne-o da numai indestularea pamanteasca, ci si
judecata constiintei. Pacatosul, chiar daca traieste in situatiile cele mai bune, este mustrat de
constiinta pentru faradelegile savarsite, se teme mereu de pedepse si este nelinistit, cu toate ca
altii il cred fericit.
Cel virtuos, dimpotriva, chiar daca traieste in stramtorare pamanteasca, avand constiinta curata,
indura toate, cu nadejdea in bunurile vietii viitoare si este linistit in inima sa. Necazurile pe care
le indura dreptii sunt pentru dovedirea virtutii lor. Dumnezeu trimite adesea celor virtuosi
incercari grele, ca pedeapsa pamanteasca pentru unele greseli si pentru ca rasplata in ceruri sa le
fie cu atat mai mare. Iar rautatile unora fata de altii Dumnezeu le ingaduie, fiindca El nu
impiedica libertatea vointei omenesti.
Insusi Mantuitorul a suferit din partea oamenilor, ramanand si in acest chip pilda mareata pentru
Ucenicii Sai (Ioan 15, 20). Pilda Mantuitorului este menita sa fie, deci, crestinilor mangaiere in
suferintele lor. Apoi trebuie stiut ca rasplata adevarata se da abia in viata viitoare, cand, precum
spune Sfantul Apostol Pavel, Cel ce seamana cu zgarcenie, cu zgarcenie va si secera, iar cel ce
seamana cu darnicie, cu darnicie va si secera (II Cor. 9, 6). Iar Sfantul Ambrozie spune:
Odihna lor (a nelegiuitilor) este in iad, iar a ta in ceruri; casa lor este in mormant, iar a ta in
rai628 (Despre slujirea preotilor, I, cap. 16, Migne, P. L., XVI, col. 145).
67. Virtutea este una singura?
Dupa nazuinta launtrica spre bine, virtutea este una singura. Intrucat insa trebuintele vietii
omenesti si legaturile dintre oameni sunt multe si felurite, este firesc ca si virtutea cea una, care
calauzeste trebuintele si legaturile vietii omenesti, sa ia mai multe infatisari si astfel sa vorbim de
mai multe virtuti.
68. Cum se impart virtutile?
Sfanta noastra Biserica Ortodoxa imparte virtutile in: virtuti teologice (religioase) si virtuti
morale.
69. Ce sunt virtutile teologice?
Virtutile teologice sunt acelea care prind tarie in sufletul credinciosului cu ajutorul harului
dumnezeiesc si sunt indreptate nemijlocit catre Dumnezeu, apropiindu-l pe credincios de izvorul
vietii religioase, care este Dumnezeu.
Virtutile teologice le sadeste Dumnezeu in suflet impreuna cu harul sfintitor; de aceea ele sunt
virtuti suprafiresti sau insuflate. Ele indreapta viata crestinului catre Dumnezeu si-i intaresc
pornirea fireasca de a implini fapte bune. Fara ele nimeni nu se poate mantui.
Virtutile teologice sunt: credinta, nadejdea si dragostea (I Cor. 13, 13). Despre ele s-a vorbit mai
inainte.
70. Ce sunt virtutile morale?
Virtutile morale sunt acelea care calauzesc viata crestinului fata de sine si fata de semenii sai. Ele
au drept scop moralizarea credinciosului si a raporturilor cu semenii lui, adica intocmirea vietii si
a randuielilor dintre oameni dupa legile morale.
Aceste virtuti se mai numesc si cardinale, fiindca ele stau la temelia celorlalte virtuti si deci pe
ele se reazema viata cinstita.
Virtutile morale se pot castiga si prin puterile firesti cu care este inzestrat omul; de aceea ele se
mai numesc virtuti firesti sau castigate.
Radacina acestor virtuti sta in legea morala fireasca, sadita in firea omului chiar de la creare.
Dupa invatatura Bisericii noastre, insa, aceasta fire slabind prin pacatul stramosesc, a adus cu
sine si slabirea puterii morale firesti a omului. De aceea, virtutile rasarite din ea sunt firave si
slabe si au nevoie de intarire prin harul dumnezeiesc, pentru a rodi fapte bune, necesare
mantuirii.
71. Care sunt virtutile morale?
Virtutile morale cele mai de seama sunt: intelepciunea, dreptatea, cumpatarea si barbatia.
72. Ce este intelepciunea crestina?
Intelepciunea crestina este judecata si chibzuirea crestinului de a se purta astfel in viata, incat sa
nu supere prin fapta sau vorba pe Dumnezeu si pe semenii sai. Ea este virtutea calauzirii cinstite
si pricepute a vietii si de aceea in Sfanta Scriptura se vorbeste foarte des despre ea. Mantuitorul
spune: Fiti intelepti ca serpii si nevinovati ca porumbeii (Matei 10, 16), ceea ce talmaceste
Sfantul Apostol Pavel in cuvintele: Umblati cu intelepciune fata de cei ce sunt din afara (de
Biserica), pretuind vremea. Vorba voastra sa fie totdeauna placuta, cu sare dreasa, ca sa stiti cum
trebuie sa raspundeti fiecaruia (Col. 4, 6). Iar Sfantul Antonie cel Mare zice: Omul cu judecata,
luand aminte la sine, cumpaneste cele ce i se cuvin si-i sunt spre folos. Acela cugeta care lucruri
sunt folositoare pentru firea sufletului sau si care nu. Asa se fereste el de cele nepotrivite, care i-
ar vatama sufletul si l-ar desparti de nemurire629 (Filocalia, vol. 1, p. 4.).
Asadar, crestinul intelept se fereste de rau, lucreaza dupa adevar si dreptate si se ingrijeste de
mantuirea sufletului.
Intelepciunea crestina socoteste si pretuieste orice fapta, numai dupa masura de sfintenie
cuprinsa in ea. Ea se adapa din intelepciunea dumnezeiasca, intrucat Mantuitorul a zis: Eu sunt
Calea, Adevarul si Viata (Ioan 14, 6). Pilda de intelepciune sunt fecioarele din Sfanta Scriptura,
care, prevazand ca Mirele poate veni in orice clipa, s-au pregatit din vreme si L-au primit cum se
cuvine (Matei 25, 1-13).
Din virtutea intelepciunii crestine rasar: prevederea, ascultarea de sfatul bun al altuia si paza
buna.
Iar impotriva ei se pacatuieste prin: graba la fapte, nebagarea in seama a sfaturilor bune si
nestatornicia in lucru.
73. Ce este dreptatea crestina?
Dreptatea crestina este virtutea prin care crestinul isi implineste, cu constiinta si voie hotarata,
toate indatoririle sale fata de Dumnezeu si fata de oameni, fiind ajutat de harul dumnezeiesc. in
Sfanta Scriptura gasim cuvantul dreptate in intelesul de sfintenie, adica de traire dupa poruncile
lui Dumnezeu. In acest inteles, batranul Simeon este numit drept si temator de Dumnezeu
(Luca 2, 25), deoarece el se silea sa traiasca Intru totul dupa poruncile lui Dumnezeu. La fel se
spune si despre Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, ca era drept (Matei 1, 19).
A trai dupa poruncile lui Dumnezeu inseamna insa implinirea datoriilor nu numai fata de
Dumnezeu, ci si fata de semeni. Pentru aceea dreptatea crestina cere sa respectam drepturile
fiecaruia, sa dam fiecaruia ce este al sau, fara privire la folosul nostru si sa nu cerem nimic
pentru noi din ceea ce nu ni se cuvine. Astfel, in viata de obste si in legaturile dintre oameni,
dreptatea este pazitoarea drepturilor fiecaruia si prin aceasta ea este temelia bunei randuieli
dintre oameni, aducandu-le propasire in toate.
Iata cum din virtutea crestina a dreptatii rasare, pentru credinciosi, si ideea de dreptate sociala,
care calauzeste legaturile dintre oameni, dupa cele ce se cuvin fiecaruia (Matei 22, 21; Rom. 13,
7). Fara dreptate sociala nu este cu putinta o asezare temeinica a vietuirii omenesti.
74. Ce este cumpatarea crestina?
Cumpatarea crestina este virtutea prin care credinciosul pune cuvenita masura in toate faptele
vietii sale: in mancare, bautura, imbracaminte, in vorbe si in toata purtarea sa.
Sa umblam cuviincios, ca ziua; nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu
in cearta si in pizma. Ci imbracati-va in Domnul Iisus Hristos si grija de trup sa nu o faceti spre
pofte (Rom. 13, 13-14), spune Sfantul Apostol Pavel. Virtutea cumpatarii cere stapanirea
poftelor. Sa va feriti de poftele cele trupesti, care se razboiesc impotriva sufletului (I Petru 2,
11). Sfantul Apostol Petru mai spune ca pe langa stiinta, omul trebuie sa aiba si cumpatare (II
Petru 1, 6).
Cumpatarea nu ingaduie mai multe trebuinte decat cele pe care le avem in firea noastra si
impiedica crearea de trebuinte prisositoare. Prin aceasta, cumpatarea se arata foarte folositoare
atat trupului, cat si sufletului, caci ea pune frau si indemnului la pacat.
Calcarea cumpatarii se rasfrange uneori foarte greu asupra trupului, pricinuindu-i boli
indelungate, chin si chiar moarte. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: Lipsa de infranare in
mancare consuma si putrezeste trupul omenesc si-l roade cu suferinte, pana ce e distrus printr-o
boala indelungata630 (Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvantarea 29 la Epistola catre Evrei, Migne,
P. G., XXXIII, col. 208.).
Roadele virtutii cumpatarii sunt: blandetea, smerenia, buna cuviinta in vorba si purtare, sanatatea
trupeasca si sufleteasca.
75. Ce este barbatia crestina?
Barbatia sau curajul este insusirea sufleteasca a crestinului de a-si implini cu statornicie
indatoririle sale si a infrunta cu hotarare toate greutatile si primejdiile vietii. Ea se arata deci ca
tarie sufleteasca de a implini cuvantul Sfintei Evanghelii in viata, caci taria sufleteasca este
necesara atat pentru infruntarea suferintelor trupesti, cat si celor morale. Lupta impotriva
ispitelor se duce cu puterea barbatiei crestine. Sfantul Apostol Pavel spune: Fratilor, intariti-va
in Domnul si intru puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta
impotriva uneltirilor diavolului (Efes. 6, 10-11).
76. Gasim in Sfanta Scriptura pilde pentru barbatia crestina?
Da. Astfel, pilda de tarie da crestinului dreptul Iov, care a suferit fara murmur si a strigat: Oare
omul nu este pe pamant ca intr-o slujba ostaseasca? (Iov 7, 1).
Dar cea mai mare pilda de tarie ne-a dat-o Mantuitorul, Care a biruit toate suferintele si ispitele.
Pilda Lui au urmat-o toti sfintii si martirii si trebuie sa o urmeze orice crestin.
Roadele virtutii barbatiei sunt: rabdarea si statornicia.
Impotriva barbatiei se pacatuieste prin:
1) Sfiala, care face pe credincios sa se teama prea mult de greutatile vietii;
2) Lasitate, care-l face sa fuga de greutatile vietii;
3) Indrazneala, care-l face sa nu vada si nici sa cantareasca primejdia, sa se duca la ea, impotriva
judecatii mintii sanatoase.
Din cele spuse despre virtutile morale, intelegem deci ca ele sunt o lucrare vazuta a iubirii fata de
Dumnezeu. Impodobindu-se cu ele, crestinul va folosi si in viata pamanteasca, si in cea viitoare,
caci sufletele oamenilor primesc pentru virtute rasplata, iar pentru greseli, pedepse, zice
Sfantul Antonie cel Mare631 (Filocalia, vol. 1, p. 29).
Dar, dupa cum crestinul are datoria sa se impodobeasca cu frumusetea vietii crestine si sa faca
fapte bune, tot asa are si datoria sa se fereasca de fapte rele, de pacat, caci: Cine stie sa faca ce e
bine, si nu face, pacat are (Iacov 4, 17).,