Psihodiagnostic

Validitatea in testarea
psihologica

Student Dragos Geamana

Facultatea de Sociologie Psihologie
Universitatea Spiru Haret, Bucuresti
An II, Grupa 5
Instrumentele folosite pentru testare pot influenta intr-o anumita masura rezultatele
obtinute in cercetare, in anumite limite putand fi producatoare de cunostinte, prin
introducerea de erori sistematice sau intamplatoare in procesul cognitiv. In acest sens,
analiza validitatii ocupa un loc aparte in determinarea calitatii instrumentelor de
masurare.

Scopul unui test fiind acela de a formula un prognostic referitor la un criteriu

determinat, validitatea sa se masoara prin gradul de legatura dintre ceea ce a fost prezis
si conduita efectiva a unei persoane in situatia avuta in vedere. Compararea
rezultatelor permite sa se aprecieze valoarea probei. Un test nu este utilizabil decat
daca este valid.

Evaluarea masurarii constituie un subiect pe cat de complex pe atat de important

pentru cercetarea psihosociologica. Aplecandu-ne asupra unui subiect atat de complex
cum este psihicul uman, trebuie sa ne intrebam daca intr-adevar am masurat ceea ce
am intentionat sa masuram si daca rezultatele sunt demne de incredere. Conform lui
Michael Procter1, validitatea este „conceptualizata ca o corelatie intre masurare si un
criteriu independent relevant”.

Principala insusire a unui test este validitatea sa, care ne indica daca proba masoara
ceea ce isi propune sa masoare si cat de adecvat realizeaza acest lucru. Orice testare
psihologica se incadreaza intr-un obiectiv, o sarcina si urmareste sa obtina un anumit
gen de de informatie, de apreciere, care sa serveasca unui tip de decizie. Indicii de
validitate ne spun in ce masura o proba raspunde unor functii bine definite. Pana la
validare orice proba ramane o simpla ipoteza.

In functie de obiectivele testarii se poate vorbi de trei tipuri principale de validitate

care se verifica si se completeaza reciproc: validitate predictiva sau empirica (externa),
validitate de continut (interna), validitate conceptuala sau ipotetico-deductiva.

1
In Septimiu Chelcea, Metodologia cercetarii sociologice. Metode calitative i cantitative

2
Prin stabilirea validitatii de continut, a validitatii predictive si a validitatii de construct
ne putem incredinta ca am masurat ceea ce am presupus de la inceput ca masuram. Cel
mai adesea este utilizata analiza validitatii de continut, care vizeaza determinarea
reprezentativitatii instrumentului de masurare creeat pentru continutul procesului sau
fenomenului pe care il masoara. Acest tip de validitate se poate aborda fie prin
determinarea gradului de omogenitate a setului de indicatori prin care este cercetat
fenomenul social, fie prin apelarea la un grup martor, ori prin utilizarea modelelor
cauzale2.
Testele psihologice pot fi definite ca masuri obiective si standardizate a unor
esantioane din comportamentul subiectului, aunor decupaje din activitatea acestuia. In
acest sens se pune problema reprezentativitatii acestui esantion comportamental pentru
subiect. Nu este important ca itemii unui test sa se asemene strict comportamentului
explorat prin test, dar este necesar sa poata fi stabilita o realatie de de corespondenta
intre cele doua aspecte. Pentru a stabili reprezentativitatea este necesara o analiza
logica de continut, precum si date empirice, referitoare la proprietati statistice ale
materialului.

Validitatea legata de criteriu si validitatea de construct completeaza analiza validitatii

procesului de masurare.

Validitatea predictiva, validitatea legata de criterii, urmareste criteriul extern cu care se

compara rezultatul masurarii, urmarind determinarea capacitatii de prognosticare a
masuratorii (inclusiv a instrumentului de masurare). Validitatea predictiva se refera la
aspectul pragmatic al testarii psihologice, si anume la masura in care rezultatele
obtinute la testare pot servi la formularea de predictii privind o situatie viitoare. Aceste
predictii au valabilitate doar pe termen scurt. Rezultatele obtinute in urma masurarii
sunt corelate, prin utilizare, cu o serie de criterii exterioare. Diferentele rezultate din
aceste comparatii sunt mai putin nuantate, permitand doar o dihotomizare (de tip
admis/respins) sau o trihotomizare (de tip bun/mediu/slab). Paralel validitatea este
aratata si in indici, ca diferenta dintre medii sau proportii, scotandu-se in evidenta

2
Septimiu Chelcea, Ion Marginean, Ion Cauc, Cercetarea sociologica, metode si tehnici

3
masura in care testul separa grupele-criteriu. La compararea intre grupe extreme, fie cu
performante ridicate, fie reduse, este necesara o clasificare riguroasa si asigurarea unei
variante reduse. Alegerea si definirea criteriului este o problema dificila, insa normele
stabilite pentru probele psihologice sunt, in principiu, valabilesi pentru determinarea
variabilei-criteriu.
Orice studiu de validitate si, implicit, orice criteriu folosit este specific pentru o
anumita proba. Din acest motiv nu putem vorbi in mod global de validitate aunei
probe. Orice test este valid in raport cu un obiectiv specific, in functie de situatie si de
grup de indivizi. Diversitatea si caracterul inedit al situatiilor lasa deschisa problema
validitatii unei probe chiar daca intr-o anumita situatie se obtine corelatia
semnificativa cu un criteriu extern.

Validitatea conceptuala, teoretica, vizeaza caracteristica de masurat, obiectul,

fenomenul sau proprietatea ce se afla in spatele performantei masurate. Conform lui
Fred N. Kerlinger3, validitatea de construct constituie cel mai semnificativ produs al
teoriei masurarii in stiintele socio-umane. Aceasta indica in ce masura anumite
concepte explicative sau ipoteze permit intelegerea si interpretarea rezultatelor
obtinute la o proba. Fiecare proba are la baza o teorie psihologica. Examenul validitatii
conceptuale comporta un demers logic si unul empiric, realizandu-se un control al
teoriei care insoteste proba, pe baza unei acumulari progresive de date din surse
variate. Achizitiile stiintei psihologice trebuie incorporate in constructia probelor.
Orice test masoara un fenomen definit printr-un concept, orice instrument de
diagnostic realizeaza in fapt o definitie operationala, adica propune o notiune implicita
asupra unui fenomen psihic, fiind necesar ca aceasta notiune sa insumeze datele
cercetarii psihologice si nu sa fie preluata din cunoasterea comuna.

Cele trei tipuri de probe de validitate nu sunt independente, studiul exhaustiv al uneia
trebuind sa inglobeze toate tipurile de validitate. Toti indicii de validitate tind sa
devina contributii la evaluarea validitatii conceptuale. O proba este predictiva in
masura in care cuprinde adevarul stiintific, reusita practica a unui instrument de

3
In Septimiu Chelcea, Metodologia cercetarii sociologice. Metode calitative si cantitative

4
psihodiagnostic fiind dovada justetei sale, continutul probei fiind, la randul sau, o
ilustrare a conceptului.

Pentru controlul empiric al validitatii conceptuale a unei probe se recomanda corelarea

cu alte teste deja verificate (validare concurenta). Gradul de corelatie depinzand si de
validitatea de continut si de validitatea predictiva este necesara analiza psihologica
tuturor testelor aplicate de un psiholog.

Probele nefiind psihologic pure, se recurge la analiza factoriala pentru a preciza

saturatia in factorul presupus a sta la baza alcatuiriiprobei. De asemenea, pot fi folosite
proceduri experimentale bazate pe esantioane contrastante, acestea putand sa conduca ,
alaturi de celelelate procedee de validare, la concluzii certe privind validitatea probelor
psihologice.

Bibliografie
1. Chelcea Septimiu, Metodologia cercetarii sociologice. Metode calitative si
cantitative, Editura Economica, Bucuresti, 2001, pp. 71, 141-143, 540-541.
2. Chelcea Septimiu, Marginean Ion, Cauc Ion, Cercetarea sociologica. Metode si
tehnici, Editura Destin, Deva, 1998, pp.535-537.
3. Havarneanu Cornel, Cunoasterea psihologica a persoanei, Editura Polirom, Iasi,
2000, pp. 28-30, 110.
4. Radu Ioan, Miclea Mircea, Albu Monica, Moldovan Olga, Nemes Sofia,
Szamoskozy Stefan, Metodologie psihologica si analiza datelor, Editura
Sincron, Bucuresti, 1993, pp. 363-369.