Probleme sociale :

Sărăcia

Membrii proiectului :

Besnea Alexandra

Gheorghe Ana Maria

Hostina Lavinia

Onesemniuc Irina

Roibu Sorina
Fiecare dintre noi a simtit uneori lipsa banilor. Aceasta este o experienta individuala
si nu inseamna acelasi lucru ca si problema sociala a saraciei. Desii banii sunt o
masura a bogatiei, lipsa lor poate insemna lipsa bunastarii dar nu si problema
sociala a saraciei.

Saracia ca problema sociala este o rana cu radacini adanci care afecteaza fiecare
dimesiune a culturii si a societatii. Pe langa mentinerea unui nivel scazut de
venituri printre membrii unei comunitati, saracia inlcude limitarea accesului la
servicii ca educatia, sanatatea, luarea deciziilor precum si lipsa facilitatilor
comunale ca apa, sanitatia, drumurile, transportul si comunicatiile. Mai mult,
"spiritul saraciei" permite membrilor aceleiasi comunitati sa creada si sa
impartaseasca sentimente ca disperarea, lipsa de speranta, apatia si timiditatea.
Saracia, la fel ca si factorii care contribuie la aparitia si mentinerea ei, reprezinta
o problema sociala si, de aceea, solutia trebuie sa fie una sociala.

Definiţia operaţională a sărăciei presupune stabilirea unui prag absolut (în funcţie de
nevoile umane de bază) sau relativ (în funcţie de modul de viaţă obişnuit în
societatea respectivă) care delimitează populaţia săracă de restul populaţiei.

Definiţia operaţională în termeni absoluţi: lipsa resurselor necesare pentru

satisfacerea nevoilor de subzistenţă.

Definiţia “europeană” a sărăciei: „ considerăm că sunt sărace acele persoane, familii

sau grupuri ale căror resurse (materiale, culturale sau sociale) sunt atât de
limitate încât îi exclud de la acele standarde minime de viaţă care sunt
recunoscute drept acceptabile în societăţile în care trăiesc” (Consiliul European,
Decembrie 1984).

Definirea sărăciei în termeni relativi, ca o situaţie de deprivare relativă multiplă:

materială, socială, culturală (educaţională), politică, de mediu fizic de viaţă. Prin
acumularea dezavantajelor, indivizii ajung să fie excluşi din societatea în care
trăiesc.

Definiţia lui Townsend: „… o formulare socială mai cuprinzătoare şi mai riguroasă a

înţelesului sărăciei, aceea de deprivare relativă. (…) Persoanele sunt în situaţia
de deprivare relativă dacă nu pot obţine într-o măsură suficientă acele condiţii
de viaţă – hrană, bunuri de consum, standarde de viaţă şi servicii – care le-ar
permite să îşi asume roluri sociale obişnuite, să participe în relaţii sociale şi să
aibă un comportament obişnuit, aşa cum se aşteaptă din partea lor în societatea
respectivă” (Townsend, 1993: 33-36). Townsend, Peter: The International
Analysis of Poverty. London: Harvester Wheatsheaf, 1993.

Saracia este unul dintre factorii cei mai importanti si mai frecventi,la noi indicele de
saracie fiind dintre cele mai crescute din lume(80% din populatie se afla sub limita
saraciei).

Dupa Reissman saracia ar duce chiar la modificarea personalitatii umane.Saracii au

o personalitate orientata spre fizic si vizual si mai putin spre psihic.Ei ar fi
personalitati mai degraba extrovertiti decât introvertiti,orientati mai mult spre
concret,sunt mai inceti,cu grija,rabdatori,perseverenti, neortodoxi.

Saracii,sunt impulsivi,orientati mai mult spre prezent sau trecutul imediat,cu o

toleranta foarte mare fata de tulburarile somatice si psihice.
Politic vorbind,a mentine saracia si denivelarea sociala a veniturilor,mentinerea
saraciei generalizate,este sinonim cu a invita fortele politice extremiste sa preia
controlul societatii.

Factori, Cauze si Istorie:

Un "factor" sau o "cauza" nu inseamna chiar acelasi lucru. O "cauza" ets ceva care
contribuie la originea unei probleme ca saracia, in timp ce un "factor" este ceva care
contribuie la mentinerea ei dupa ce a aparut deja.

La scara globala, saracia are multe cauze isorice: colonialismul, sclavajul, razboiul si
cucerirea. Intre acele cauze si ceea ce numim factorii care mentin saracia este o
diferenta enorma. Diferenta consta in ceea ce putem face azi. Nu putem merge
inapoi in istorie ca sa schimbam trecutul; ceea ce putem sa facem insa este sa
eliminam factorii care perpetueaza acest fenomen.

Este bine stiut ca in urma celor doua razboaie mondiale multe natiuni europene au
fost aruncate in saracie; din aceasta cauza oamenii au supravietuit cu greu si au fost
nevoiti sa traiasca de pe urma pomenilor si caritatii. In cateva decade, insa, aceasta
situatie s-a schimbat: venitul domestic real al natiunilor europene a crescut atat de
mult incat multe dintre ele au ajuns sa fie printre cele mai prospere si influente
natiuni din timpurile moderne. Stim, de asemenea, ca multe alte natiuni au ramas in
urma la nivel global chiar daca au beneficiat de asa numitele "ajutoare" de bilioane
de dolari. Intrebarea este De ce? Raspunsul este simplu: deoarece numai
simptomele au fost atacate, nu si factorii saraciei. O alta clarificare importanta, la
nivel macro sau national un GDO (produs domestic net) scazut nu inseamna saracia
insasi ci doar simptomul saraciei ca problema sociala.

Factorii saraciei (ca problema sociala) sunt urmatorii: ignoranta, imbolnavirea ,

apatia , lipsa de onestitate si dependenta . Ei sunt considerati doar ca simple
conditii fara nici o evaluare morala: acesti factori nu sunt rai sau buni, doar sunt.
Daca decizia unui grup de oameni intr-o societate sau comunitate este de a reduce
sau a elimina saracia, acel grup va trebui sa-si realizeze obiectivul fara a judeca ci
doar prin a observa si identifica factorii care duc la saracie pentru a-i putea elimina
.

Acest lucru este cu atat mai important cu cat cei cinci mari contribuie la aparitia
factorilor secundari ai saraciei ca: lipsa de piete, lipsa infrastructurii, slabirea
conducerii, proasta guvernare, lipsa de locuri de munca, lipsa de pregatire,
absenteism, lipsa de capital si altele. Asa cum am accentuat deja, fiecare dintre
acestia are la origini unul dintre cei cinci mari, reprezinta o problema sociala si
contribuie la perpetuarea saraciei; prin urmare, eradicarea lor este necesara pentru
eliminarea saraciei.
Ignoranta:

Ignoranta inseamna lipsa de informatie sau lipsa de cunostiinte. Ea este diferita de

stupiditate care inseamna lipsa de inteligenta sau prostie care inseamna lipsa de
intelepciune.

Potrivit unui vechi proverb "Cunoasterea inseamna putere." Din nefericire, unii
oameni care stiu acest lucru incearca sa pastreze informatia doar pentru ei (ca
strategie de a obtine avantaje nedrepte) si ii impiedica pe ceilalti de a o obtine. Din
acest motiv, nu te astepta ca de fiecare data atunci cand vei transmite o informatie
sau aptitudine unei persoane, ea/el sa o imparta si cu ceilalti membrii ai comunitatii.

La fel de important este sa detectam care este informatia necesara care lipseste
intr-o comunitate. Multi proiectanti si oameni de buna credinta care doresc sa ajute
comunitatea sa devina mai puternica cred ca singura solutie este educatia. Dar
educatia inseamna multe lucruri si unele informatii nu sunt neaparat importante. De
exemplu, pentru agricultori faptul ca Romeo si Julieta au murit in piesa lui
Shakespeare este putin folositor; in schimb, ei trebuie sa stie tipurile de seminte
care pot fi plantate in solul local.

Si asta pentru ca informatia inclusa aici, spre deosebire de educatia de tip general
(care-si are cauzele istorice pentru ceea ce include in programul sau), este destinata
consolidarii capacitatii si nu "iluminarii" generale.

Imbolnavirea:

Atunci cand o comunitate are o rata inalta de imbolnaviri creste absenteismul, scade
productivitatea si bogatia este creata in cantitati mai mici. Prin urmare, dincolo de
mizerie, discomfort si moarte, imbolnavirile constituie o cauza a saraciei. A fi
sanatosi (a se simti bine) nu numai ca ii ajuta pe indivizi sa fie bogati dar contribuie
la eradicarea saraciei in comunitate.

Aici, ca si in alta parte, prevenirea este mai indicata decat vindecarea. Aceasta este
una dintre ideile de baza ale PHC (ale sistemului de sanatate primara). Daca
populatia este sanatoasa economia merge intotdeauna mai bine si asta cu atat mai
mult cu cat daca oamenii sunt bolnavi ei trebuie tratati. Sanatatea contribuie la
eradicarea saraciei mai mult prin accesul la apa curata si sanatoasa, prin izolarea
sanitatiei de sursele de apa, cunostiinte despre igiena si prevenirea imbolnavirilor
---mai mult decat clinicile, doctorii sau medicamentele care in comparatie cu
prevenirea imbolnavirilor sunt solutii curative mult mai costisitoare.

Trebuie sa reamintim ca aici ne ocupam cu factorii si nu cauzele saraciei. Nu

conteaza daca tuberculoza este indigena sau a fost introdusa de primii comercianti
care au venit ; nu conteaza daca HIV care cauzeaza AIDS a fost un plot CIA pentru a
crea o arma de razboi biologica sau daca s-a transmis de la maimutele folosite
pentru a face supa. Acelea sunt doar niste cauze probabile. A cunoaste factorii
imbolnavirii poate duce la o igiena mai buna si la comportamentul preventiv, fara a
mai mentiona eradicarea lor.

Multi oameni considera accesul la sistemul de sanatate ca fiind legat de drepturile

oamenilor, reducerea mizeriei si cresterea calitatii vietii. Toate acestea sunt motive
serioase pentru a contribui la mentinerea unei populatii sanatoase. Pe langa faptul
ca o populatie sanatoasa contribuie la eradicarea saraciei, dorim sa sustinem ca cea
din urma nu se masoara doar intr-o rata inalta de morbiditate si mortalitate ci ca
imbolnavirile contribuie si la alte forme si aspecte legate de saracie (nu numai la
saracia insasi).

Apatia:

Apatia este prezenta atunci cand oamenilor nu le pasa sau atunci cand ei se simt
atat de slabiti incat nu incearca sa schimbe lucrurile, sa corecteze nedreptatile, sa
repare greselile sau sa-si imbunatateasca conditiile de viata.

Uneori oamenii sunt atat de neputinciosi sa faca ceva incat devin invidiosi nu numai
pe membrii comunitatii ci chiar si pe cei din familiei. Mai mult, ei incerca chiar sa-i
aduca si pe ceilalti care incearca sa faca mai mult la nivel de saracie. Apatia naste
apatie.

Uneori apatia este justificata de percepte religioase, " Dumnezeu ti-a decis soarta
deci, accepta ceea ce este dat." Aceasta forma de fatalism poate fi folosita in mod
gresit ca scuza. Este OK sa credem ca destinul oamenilor se afla in miinile lui
Dumnezeu daca acceptam idea ca el ar putea decide ca ar trebui sa devenim mai
buni. Pe aceeasi linie, proverbul rusesc "Roaga-te lui Dumnezeu dar, de asemenea,
plimate pe mal" demonstreaza ca daca suntem in miinile lui Dumnezeu avem si
responsabilitatea de a ne ajuta pe noi insine.

Ne-am nascut cu multe abilitati: sa alegem, sa cooperam, sa ne organizam pentru a

ne imbunatati calitatea vietii; ceea ce trebuie sa evitam este de a-l folosi pe
Dumnezeu sau Allah ca scuza pentru a nu face nimic. Aceea este la fel de rau ca si
un blestem asupra lui Dumnezeu. In schimb, trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu si
sa folosim talentele date de el.

In lupta impotriva saraciei, mobilizatorul foloseste lauda si incurajarea asa incat

oamenii (1) vor dori sa si (2) vor invata cum ---sa ia controlul asupra vietii lor.

Lipsa de onestitate:

Atunci cand resursele destinate unei comunitati sunt deturnate in scopuri personale
de catre o persoana la putere, aveam de a face cu mult mai mult decat moralitatea.
In acest set de training, nu facem judecati de valoare a ceea ce este bun sau rau.
Totusi, trebuie sa scoatem in evidenta ca un factor major care duce la saracie este
lipsa de onestitate a unor persoane care se afla la putere. Suma sustrasa de la
public si care este folosita de o persoana individuala este mult mai mica decat
scaderea bunastarii publice.

Suma de bani care este stoarsa sau deturnata nu este egala cu valoarea scaderii
bunastarii unei comunitati. Economistii vorbesc de "effectul multiplu." Acolo unde se
investesc resurse noi, efectul pozitiv asupra economiei este mai mare decat suma
creata. Atunci cand banii de investitie sunt scosi din circulatie, valoarea bogatiei de
care comunitatea este deprivata este mai mare decat valoarea sustrasa de
fraudator. Atunci cand un oficial guvernamental primeste 100 de dolari ca mita,
investitia sociala este redusa cu aproape 400 de dolari care inseamna o scadere in
bunastarea intregii societati.

Este cumva paradoxal ca ne suparam atunci cand un hot marunt fura ceva care
costa doar 10 dolari, dar nu ii pedepsim pe cei cei care ocupa pozitii inalte chiar
daca ei fura 1000 de dolari din banii publici ceea ce inseamna 4000 de dolari
paguba din venitul societatii ca intreg. Si asta deoarece, din cauza bogatiei
aparente, alegem sa il respectam pe cel de-al doilea hot si chiar sa il laudam pentru
ca acea persoana si-a ajutat rudele si vecinii. In contrast, ne trebuie politia pentru a-
l proteja de primul hot (cel "marunt") de a nu fi batut de oamenii de pe strada.

Cel de-al doilea hot reprezinta cauza majora a saraciei si nu primul care poate fi, de
fapt, o victima a saraciei care a fost cauzata de cel de-al doilea. Asa cum este
descrisa in paragraful din stanga, atitudinea noastra este mai mult decat ironica si
reprezinta un factor care perpetueaza saracia. Daca il premiem pe cel care cauzeaza
paguba majora si il pedepsim numai pe cel care sunt de fapt victimele reale, atunci
atitudinea noastra gresita contribuie, de asemenea, la perpetuarea saraciei. Atunci
cand banii fraudati sunt scosi din tara si depusi in banci straine (ca de exemplu cele
Elvetiene), atunci acea persoana nu contribuie cu nimic la dezvoltarea economiei
nationale ci mai degraba ajuta numai banca sau tara straina.

Dependenta:

Dependenta rezulta din pozitia de primitor al caritatii. Dupa un dezastru, pe termen

scurt, caritatea poate fi esentiala pentru a putea supravietui. Caritate pe termen
lung, insa, poate contribui la moartea celui care o primeste si, cu siguranta, la
continuarea saraciei.

Dependenta inseamna atitudinea si credinta ca cineva este atat de sarac incat nu se

poate ajuta pe sine, ca un grup nu se poate ajuta pe el insusi si ca depinde total de
asistenta din exterior. Atitudinea si credinta impartita reprezinta, in sine, cel mai
important factor care justifica perpetuarea conditiilor in care o persoana sau un grup
devine dependent/a de ajutorul din exterior.

Pe acest web site mai sunt si alte documente care se refera la dependenta. Vezi de
exemplu: Dependenta, si Descoperirea Resurselor Ascunse . Atunci cand dorim sa
scoatem in evidenta importanta povestilor in comunicarea principiilor esentiale de
dezvoltare, povestea Mohammed si Franghia este folosita ca model de ilustrare a
principiului ca asistenta nu ar trebui sa fie de tipul celei careia creaza slabiciune prin
incurajarea dependentei, ci ar trebui sa imputerniceasca.

Metodologia de imputernicire a comunitatii este o alternativa la oferirea de caritate

(care slabeste); ea furnizeaza asistenta, capital si pregatire comunitatilor cu venituri
reduse prin identificarea resurselor proprii si asumarea controlului dezvoltarii proprii
---adica, imputernicind. Mult prea des, atunci cand un proiect are ca scop
promovarea confidentei de sine, cei care primesc asteapta, cred si spera (pina in
momentul constientizarii) ca un proiect va oferi doar resurse pentru instalarea unei
facilitati sau serviciu in comunitate.

Deoarece sindromul dependentei este dintre cei cinci factori majori ai saraciei, el
ocupa si un loc central in preocuparile mobilizatorului comunitar.
Acestia contribuie la aparitia factorilor secundari ai saraciei ca de exemplu: lipsa
pietelor, lipsa infrastructurii, slabirea conducereii, proasta guvernare, lipsa locurilor
de munca, a aptitudinilor, capitalului si a altora.

Solutia la problema sociala a saraciei este solutia sociala de eliminare a factorilor

saraciei.

Măsurarea sărăciei: profunzimea sărăciei

Deficitul mediu relativ de sărăcie (poverty gap) – diferenţa medie între valoarea
resurselor de care dispun persoanele/gospodăriile sărace şi pragul de sărăcie.
Cu alte cuvinte, valoarea resurselor care ar trebui transferate persoanelor sărace
astfel încât ei să îşi depăşească situaţia de sărăcie. Pentru a permite comparaţii
între ţări, deficitul de sărăcie se exprimă ca procent din pragul de sărăcie. Se
mai utilizează şi denumirile de decalaj mediu relativ sau de profunzime a
sărăciei. De asemenea, se poate calcula şi deficitul median relativ.

În România, în 2002, deficitul mediu relativ de consum a fost de 7% la nivel naţional,

respectiv 4% in urban şi de 11% rural (conform World Bank, 2003). Decalajul
median relativ de venit, în acelaşi an, a fost de 22.5% (conform CASPIS, 2004).

NIVELUL DE VIATA.SARACIA

Nivelul de viata mediu al unei tari se masoara ,de regula,printr-un indicator

economic:produsul intern brut (PIB),care in tarile bogate se ridica la mai multe mii
de dolari lunar pe cap de locuitor iar in cele sarace la cateva zeci de dolari.Nivelul
de viata inseamna venituri totale,mai précis ce si cat se poate cumpara (bunuri si
servicii calculabile in bani) ,dupa cum explica Jean Fourastié.
Ceea ce reprezinta importanta pentru nivelul de trai este repartizarea
veniturilor pentru satisfacerea diferitelor categorii de trebuinte:ce parte din total se
cheltuieste pentru trebuintele primare (alimentatie),cele secundare(produse
industriale,imbracaminte,locuinta si echipamentul acesteia,circulatie,etc) si cele
tertiare (servicii de tot felul,timp liber,cultura ,refacere si distractie,etc.).Nevoia de a
cheltui cea mai mare parte a veniturilor pentru satisfacerea trebuintelor primare
indica un nivel de viata scazut.Cu cat mai ridicat este procentul de venituri alocabil
pentru satisfacerea trebuintelor secundare si tertiare,cu atat nivelul de viata este
mai ridicat si ,implicit ,calitatea vietii este mai buna.O asemenea raportare a
nivelului de viata la strructura trebuintelor este specifica ,dupa Jean
Fourastié,societatilor moderne,industriale.Pana la construirea acesteia,deci pana in
secolul al XIX-lea in tarile cele mai dezvoltate si secolul XX in cele subdezvoltate ,
,,nivelul de viata a ramas vegetativ in intreaga lume si la scara maselor de muncitori
si tarani.”Atunci saracia caracteriza majoritatea populatiei masata la baza piramidei
sociale,doar straturile medii si , mai ales, superioare fiind scutite de ea . Societatea
moderna a rezolvat in linii mari ( in tarile dezvoltate) problema alimentatiei pentru
majoritatea populatiei ; in aceasta societate , accentul s-a deplasat pe satisfacerea
in masa a trebuintelor secundare, iar in societatea postmoderna accentual se
deplaseaza din nou , el cazand acum pe satisfacerea trebuintelor tertiare , de
servicii . In toate tarile dezvoltate , saracia caracterizeaza situatia unor categorii
sociale destul de conturate: somerii,oamenii in varsta fara pensie sau cu pensii
mici,personae handicapate,copii orfani,etc.
Printr-un oarecare consens,cercetatorii acestei problematici disting doua
genuri sau trepte ale saraciei : cea absoluta si cea relativa. Peter Townsend
foloseste pentru aceeasi distinctie expresiile de saracie totala si partiala. Temeiul
acestei distinctii il constituie stabilirea a doua nivele . Primul este cel al ,,minimului
de subzistenta” , insemnand ,, minimul de resurse necesare unui om sau unei familii
pentru a-si procura suficienta mancare,pentru mentinerea sanatatii fizice”,deci
pentru simpla supravietuire, iar cel de al doilea nuvel este cel al ,,minimului social” ,
insemnand resursele necesare pentru satisfacerea trebuintelor. Cei ce traiesc sub
minimul de subzistenta se afla in conditia saraciei totale sau absolute , iar cei ce
traiesc sub nivelul minimului social se afla in conditia saraciei partiale sau
relative.Aici trebuie subliniat faptul ca insasi notiunea de saracie totala sau absoluta
este si ea , in sens sociologic, relativa.Chiar nevoile de alimentatie,accentueaza
Peter Townsend, nu pot fi definite, in chip abstract, pentru toate imprejurarile
sociale, ci sunt in mare masura dependente de conditiile sociale si ocupationale in
care ele se manifesta.Standardul minim al nevoilor de alimentatie este altul in
societatea industriala decat in cea preindustriala, altul in societatile dezvoltate de
astazi decat in cele subdezvoltate, altul in diferite regiuni ale aceleiasi tari, altul si
altul la oameni cu ocupatii si moduri de viata diferite,etc.Din acelasi motiv, in cele
din urma, insasi distinctia dintre saracia absoluta si cea relativa este relativa,
minimul de subzistenta fiind si el ,, social “.
Saracia unei parti din populatie,respectiv atenuarea saraciei depind ,alaturi de
nivelul veniturilor directe,de structurile protectiei sociale instalate intr-o societate si
de modul de functionare a acestora.Societatea poate proteja , intr-o mai mica sau
mai mare masura, categoriile sociale dezavantajate sau cu risc de pauperizare ,
alocand pentru acestea fondurile necesare si punand in functiune un sistem de
institutii corespunzatoare.
Formele de privatiune mai sus mentionate – saracia de diferite grade – au
consecinte evident negative asupra calitatii vietii categoriilor sociale si indivizilor
afectati.Aceste consecinte negative nu se restrang doar la cei direct afectati, ci se
rasfrang , intr-un fel oarecare , in mod nefavorabil asupra intregii societati.Este
vorba despre faptul ca privatiunile si pauperismul se constituie –alaturi de alte cause
– in factori de dezintegrare sociala : genereaza comportamente antisociale ,
favorizeaza alcoolismul si consumul de droguri ,alimenteaza infractionalitatea si
criminalitatea.Luand aceste aspecte in considerare, apare cu toata claritatea ca
optimizarea sistemului de protectie sociala – indiferent de forma concreta in care
aceasta urmeaza a se realiza – este importanta nu numai sub aspect caritabil , ci si
in interesul bine conceput al societatii in ansamblu si al tuturor compartimentelor
sale.
In concluzie, un nivel de viata foarte ridicat,asigurat prin venituri foarte mari
, nu inseamna automat o calitate foarte buna a vietii, dar un nivel de viata foarte
scazut,saracia,privarea de cele necesare unei vieti indestulate la nivelul mediu
inseamna cu siguranta frustrarea de o viata buna, calitativ corespunzatoare.