Consiliul Naional al Audiovizualului este este unica autoritate de reglementare n domeniul

programelor audiovizuale, o instituie public autonom aflat sub control parlamentar, condus de
un consiliu format din 11 membri.
Acetia sunt numii, pentru un mandat de ase ani, de Parlamentul Romniei, la propunerea
Senatului (3), a Camerei Deputailor (3), a Preedintelui Romniei (2) i a Guvernului (3) .
Consiliul se reunete de dou ori pe sptmn, marea i joia. edinele CNA sunt publice, la ele
putnd asista toi cei interesai.

Guvern: cel mai important, mi-as dori sa ai acelasi ritm cu Roxana si Anca. Daca ele reusesc sa vb
rapid, as vrea sa incerci, cel putin la motiunile anuntate. E important sa dedici 2-3 minute pe contra-
argumentare, si 2-3 minute sa continui ce a zis Roxana si sa demonstrezi ca argumentele tale intaresc
argumentele Roxanei. In plus, atunci cand aduci exemple, pentru a inlatura riscul ca arbitrul sa nu fie
impartial, ofera exemple de la mai multe televiziuni care sprijina un grup de politicieni : de exempl:
B1tv (basescu), antenna 3 (psd-ponta), Romania tv (dan diaconescu), etc. Vezi ca ai niste exemple
cum la nivel local, influenta politicienilor prin posturile de televiziune la care sunt proprietary e foarte
nociva. Ai exemplul ziarului local Monitorul de Motru. Opozitie: cum a fost dobandit dreptul la libera
exprimare? Communism- cenzurarea presei-dar fara sa abuzezi maxim 2 minute. DEZVOLTI
ARGUMENTELE, nu doar le enumeri pentru 3 secunde: cod deontologic-la ce se refera, ce inseamna,
spui ca fiecare journalist, reporter, atunci cand se angajeaza, isi asuma respectarea acestui cod. La
argumentul al doilea, CNA- alesi politic, criterii de selectie, situatia actuala a CAN ului, imaginea
acestei institutiii este patata, iar o eventuala inchidere a unui post de televiziune ar aduce revolte..ai
exemplul evident a ceea ce a facut Antena 3 cu marsul la cotroceni, reactia oamenilor manipulate
dar fara sa abuzezi, nu vreau ca dezbaterea sa devina una Pro sau contra Antena 3, ar fi un chin.
Totodata, esti atent la ce spune Roxana, pe final, fara a dezvolta deoarece nu mai are timp, spune
ceva ca rolul unei televiziuni e sa faca profit. Aici ai putea sa dezvolti: pe o piata libera, unde ai mai
multe canale, iar telespectatorul are telecomanda si poate schimba canalul, de ce sa se implice statul,
CAN-ul, care numit politic, ar avea si ea un interes-posibilitate abuzuri. Nu ai spus nimic de Watergate
si efectul pe care l-a produs: a demonstrate ca presa / televiziunea are un rol major, contribuind la
demisia Presedintelui Nixon.
"Trebuie s pregtim o strategie global mpotriva acestei grupri, care dispune de finanri
importante i de arme foarte sofisticate i amenin ri precum Irak, Siria sau Liban", apreciaz eful
statului francez, ntr-un interviu publicat miercuri de cotidianul Le Monde.
"n acest context, voi propune n perioada urmtoare partenerilor notri o conferin pe tema
situaiei de securitate din Irak i a luptei mpotriva Statului Islamic", a adugat el.
"Ne confruntm nu doar cu o micare terorist asemntoare Al-Qaida, dar cu un stat terorist,
Statul Islamic. Trebuie s renunm la tradiionala dezbatere, dac este sau nu cazul s
intervenim", a adugat Hollande.
Potrivit transcrierii interviului publicat de Preedinia francez, puin diferit de versiunea online a
cotidianului Le Monde, eful statului francez a menionat nc din septembrie anul trecut o
"iniiativ" privind situaia de securitate din Irak i lupta mpotriva gruprii Statul Islamic (SI).
Frana a anunat sptmna trecut c va livra "arme sofisticate" kurzilor irakieni, care au declanat
o ofensiv mpotriva insurgenilor din gruparea Statul Islamic care activeaz n Irak.
ntrebat despre riscul accelerrii demersurilor kurzilor n vederea independenei n acest context,
preedintele Francois Hollande a afirmat c Parisul se va "asigura c livrrile de arme vor avea loc n
deplin acord cu autoritile de la Bagdad, astfel nct s nu existe nicio ndoial n legtur cu
folosirea armelor, n cadrul unui Irak unit".
Rspunznd unei ntrebri privind o eventual "lips de autoritate" a preedintelui american Barack
Obama n estul Europei i n Orientul Mijlociu, eful statului francez a declarat c "mult vreme au
existat plngeri n legtur cu hiperputerea SUA i intervenionismul multiplu american". "Nu ne
aflm ntr-o poziie prea bun pentru a-i reproa lui Barack Obama c d dovad de prea mult
timiditate", a afirmat preedintele francez.
"Consider c situaia internaional se afl n cel mai dificil moment din 2001. Lumea trebuie s ia
toate msurile", a adugat el.
De asemenea, eful statului francez a apreciat c, n aceste condiii, "comunitatea internaional are
o foarte mare respnsabilitate pentru ceea ce se ntmpl n Siria". "Dac, n urm cu doi ani, ar fi fost
aciuni n vederea realizrii tranziiei, nu ar mai fi aprut Statul Islamic. Dac, n urm cu un an, marile
puteri ar fi avut o reacie pe msur n urma folosirii armelor chimice (de ctre preedintele Bashar
al-Assad), nu ne-am fi confruntat cu aceast alegere groaznic ntre un dictator i o grupare terorist,
cnd rebelii merit toat susinerea noastr", a subliniat eful statului francez.

Pe drumul spre Bagdad, a lepdat ultimele dou cuvinte din numele organizaiei de insurgeni
jihaditi pe care o conduce: fusese ISIS (Islamic State of Iraq and al-Sham); a scos Irakul i Levantul (al-
Sham) i a rmas IS Islamic State (al-Dawlah al-Islmyah), iar el s-a autoproclamat calif.
Khalifa nseamn vicar, nlocuitor, succesor. Dup Profetul Muhammad, au existat patru vicari -
khalifa rassul Allah - vicarul i trimisul lui Allah (pe pmnt), aa-numiii Califi Bine Ghidai. Primul,
ntre anii 632-634, a fost Abu Bakr (Tatl Fecioarei), socrul lui Muhammad, tatl Aiei, soia
preferat a Profetului. Al doilea, Umar (634-644), tot un socru al Profetului, a avut rgazul s-i
atribuie, pe lng titlul de calif, i pe acela de Prin al Dreptcredincioilor (Emir al-Muminin), titlu pe
care i l-a luat zilele acestea i eful rebelilor care au cucerit ora dup ora i se ndrept Capital. Al
treilea dintre Califii Bine Ghidai a fost Uthman (644-656), iar al patrulea Ali (656-661), vrul i
ginerele Profetului, soul Fatimei. Cu Ali ncepe imamatul (imam cel din frunte la rugciune),
concepie religioas care se refer la transmiterea Legii prin 11 imami infailibili (cel de-al 12-lea,
Imamul Ascuns, este ateptat s vin cnd se va apropia Judecata de Apoi). Cu califul Ali se nate a
doua ramur a Islamului iismul (shia nseamn plecat, descins din veneratul Ali).
n urmtorul secol, al VIII-lea, existau deja dou mari califate - cel din Damasc i cel din Bagdad, a
cror putere s-a extins, secole la rnd, din Maghreb (apus, termen ce desemneaz Marocul,
Mauritania, Algeria, Tunisia i Libia) n Spania andaluz. Cei din dinastia abbasid (750-1258) au dat
Califatului coerena i fora unui unui sistem politico-religios. ntemeietorul dinastiei, Abbas, un unchi
al Profetului, a aparinut haemiilor kureiii din Mecca, fiind, cu alte cuvinte, membru al clanului
haemit din tribul Kurei (rechin mic) al Profetului, ceea ce i-a oferit deplin legitimitate, acea
legitimitate ereditar care le-a lipsit omeyyazilor, predecesorii lor din Damasc. Ultimul calif (alungat
de Atatrk, n noiembrie 1922, naintea de abolirea Sultanatului) a fost Wahid ad-Din (Unificatorul
Religiei). Wahid, ca i predecesorii, i luase titlul de calif, neavnd nici etnie arab i cu att mai puin
descenden haemit. Este motivul pentru care arabii nu i-au recunoscut niciodat pe sultani drept
califi, dar au fost obligai s-i suporte. n vremurile acelea s-a nscut, probabil, formula un
conductor musulman ru e mai bun dect haosul.
Din 1924 pn astzi, fantoma Califatului bntuie, n diverse nzriri nostalgice, lumea islamic. E
nostalgia unitii (opus regionalismelor, care au urmat mpririi barbare, de ctre colonialismul
francez i britanic a Orientului Mijlociu), e i nostalgia puterii (care ngloba, odinioar o imens
inflen cultural). Nostalgia Califatului n-are a face cu nebunia unuia de teapa sunnitului extremist
al-Baghdadi, care revendic puterea politico-religioas a unui calif profitnd de greelile de neiertat
ale regimului iit de la Bagdad, dup ocupaia american.
Armata ncropit a Irakului, instruit n grab de experi NATO, nu pare a reui s fac fa
insurgenilor nici cu ultimele ajutoare logistice, venite inclusiv din Rusia. Cu toate acestea i n
pofida poreclei, al-Baghdadi nu va ajunge la Bagdad. Vor avea grij s-l opreasc Gardienii (Pasdaran)
Revoluiei din Iran, care, n numr de cteva mii, au i ajuns la faa locului, sub pretextul ocrotirii
locurilor sfinte (iite) Kerbala (situat la 90 de kilometri sud de Bagdad, locul martiriului lui Hussein,
fiul lui Ali), Najaf (locul n care a fost asasinat califul Ali, unde ayatollahul Khomeini a trit n exil,
paisprezece ani, pn n 1978).
Adevratul pericol este acela c, n zon, n spatele confruntrilor regionale sunnito-iite, pretext al
unor aventurieri fanatici, ncep s se iveasc explicit marii combatani: Arabia Saudit i Iranul.
N JUNE, when extremists from the Islamic State (IS) took over the Iraqi city of Mosul and hurtled
south towards Baghdad, the Kurds in the north reacted with glee. They had no love for IS, a group
which grew out of al-Qaeda in Iraq, later re-emerged in Syria and now operates in both countries.
Indeed IS is sufficiently vile and disobedient, not to mention power hungry, that not even al-Qaeda
likes it any more. But the Kurds saw its success as a deserved kick in the teeth for Nuri al-Maliki, the
Shia prime minister. And if the fight with IS broke Iraq into sectarian pieces, semi-autonomous
Kurdistan would achieve long-dreamed-of independence.
That sentiment disappeared at the beginning of August when, possibly as a result of resistance to the
south, IS pivoted to take on the Peshmerga, the Kurdish armed forces. The Peshmerga number at
least 120,000 and are reputed to be Iraqs best-trained force. Before June IS was reckoned to have
barely more than 10,000 fighters all told, though they have doubled or tripled since this started,
according to Helgurd Hikmet of the Peshmerga. But the IS onslaught was brutal and well equipped,
thanks to American hardware provided to the Iraqi government and then captured. Suicide-bombers
were dispatched ahead of high-speed convoys; the troops showed an eagerness to die in battle
rather than duck bullets. The Peshmerga admit that without American air strikes against IS, which
started on August 8th, the fighting would have reached Erbil, their capital.
Related topics
Peacekeeping and security
Baghdad
Barack Obama
Government and politics
War and conflict

On August 10th the Peshmerga took back Gwer and Makhmur, two towns close to Erbil which had
fallen to IS five days before. But that night the Kurds lost Jalawla, and IS continues to hold Sinjar and
Zumar, two cities in north-western Kurdistan, as well as Mosul dam, which it seized on August 7th
(see map). It has also claimed a number of towns peopled by Christians and Yazidis, minorities who
have lived on the plains of Nineveh since pre-Islamic days.
Limited objectives
In the grounds of a church in Ainkawa, a Christian neighbourhood of Erbil, Christians talk of leaving.
There is no future for us in Iraq, says Hani, a restaurateur and father of three. Yazidis, members of
a small sect that takes inspiration from Zoroastrianism, have faced the prospect of total annihilation.
Tens of thousands fled into the mountains above Sinjar to escape slaughter. Those who found safe
passage back down told of bodies littering their path, some murdered by IS, others dead from
starvation or heat exhaustion.
It was on the plight of the Yazidis and on prevent*ing+ genocide that Barack Obama concentrated
when he announced that America would again be intervening militarily in Iraq, almost three years
after it withdrew its last troops from the country. In the first four days of air strikes, Americas
manned planes and unmanned Predators carried out 15 air strikes on IS forces around Sinjar and to
the west of Erbil. Meanwhile drones and surveillance aircraft carried out hundreds of intelligence
flights in a scramble to understand the complex situation on the ground. Other aircraft, later joined
by some from Britain, dropped supplies to the stranded Yazidis.
While most Iraqis, especially the Kurds, cheer at Americas reinvolvement in the country, American
officials have been stressing the narrowness of the missions scope. In addition to defending
American envoys in Erbil and Baghdad, and helping to break the siege around Mount Sinjar, Mr
Obama listed just a few other limited objectives. America had to worry about key infrastructure in
Iraqreferring to such assets as the Mosul dam. American efforts would also include a
counterterrorism element to watch for jihadists who might launch attacks against Western targets.
And America was talking about creating a safe corridor or some other mechanism to help Yazidis
down from their sun-baked, waterless last resort. By August 14th, though, American forces had
found that far fewer Yazidis remained on the mountain than previously estimated.
But although administration officials talk of IS as a broad threat to Iraqi and regional stability, as well
as a seething cauldron of extremism that threatens to send hundreds of foreign passport holders
back to their home countries trained to kill, America is not as yet embarked on a campaign to
extirpate it. Mr Obama has repeatedly argued that IS has been strengthened by the Iraqi
governments mistakes, specifically its marginalisation of Arab Sunnis, who make up about a quarter
of Iraqs 33m population. If IS is to be turned back, Iraqi politics must turn around, too. Indeed, they
must turn around first.
The Peshmerga say the forces they meet in combat are all IS. But Sunnis from disgruntled tribes,
former members of Saddam Husseins regime and others who feel hard done by have all helped pave
their way. Their support has included standing aside as IS men take control of their towns. Some
Iraqis say that the Sunnis just never got over losing power when Saddam Hussein fell. But plenty,
along with most Western governments, put the blame on Mr Malikis treatment of them. This is not
a cloud of locusts descending from nowhere, says Peter Harling of Crisis Group, a Brussels think-
tank. It has been building up.
Mr Maliki, prime minister since 2006, has always had sectarian and authoritarian tendencies. They
were given freer rein after the Americans left in 2011. He kicked Sunnis out of the security forces,
often in the name of debaathification. As discontent grew, he cracked down disproportionately: at
a peaceful protest in the Sunni town of Hawija in April 2013 the security forces killed 50. After Falluja,
a Sunni-majority city in eastern Anbar province, was taken over by rebels in December 2013, the
army shelled it, and the security forces mounted a countrywide programme of mass arrests.
Awaken, again
The Kurds have grievances against Mr Maliki too. The government has refused to send Kurdistan its
part of the national budget. In response the Kurds have started to export oil from fields under their
control and keep the proceeds for themselves. Although the government in Baghdad resumed
military co-operation with the Kurds when IS turned north, carrying out air strikes and ferrying
weaponry to the Kurds, it was too little too late to make up for the bad blood. By early August even
many of the MPs in Mr Malikis Shia State of Law coalition realised Iraq would only continue to fray if
he remained in power. Mr Malikis removal thus became perhaps the only goal shared by Iraqis
across all the countrys divides.
On August 10th Fouad Masum, Iraqs newly installed Kurdish president (and the man who supervised
Mr Malikis masters dissertation in Arabic language and literature in Erbil) appointed Haider al-Abadi
to the post of prime minister, which had been vacant since the May elections. Mr Abadi is viewed by
Iraqis as less divisive than Mr Malikibut that is a low bar. It hardly bodes well that the new prime
minister is a man from the same party as Mr Maliki and with a similar outlook, subject to similar
Iranian influence and hemmed in by the same hollowed-out institutions and acrimonious politicking.
He now has 30 days to form a cabinet.
Creating a government sufficiently inclusive to win back the trust of Sunnis, and thus undermine IS,
will be no easy task. Confidence-building measures such as releasing Sunni prisoners would probably
be blocked by Shia parties while the IS emergency continues. Other demands such as incorporating
Sunnis back into the security forces, most likely by creating a force in the Sunni areas nominally
under central command, would take months if not years. Discussions on creating a more federal Iraq
that devolves more power are likely to be necessary. Until the Sunnis are persuaded that such
reforms offer a better alternative, IS will remain an insurance policy, says Ramzy Mardini, a visiting
scholar at the Atlantic Council, a Washington, DC-based think-tank.
Like America and the UN, Iran, the country with the most influence in Baghdad since the Americans
left, praised Mr Abadis nomination. It also appears to be restraining Mr Maliki, who is challenging Mr
Masums decision in the courts, from going so far as to trigger armed confrontations between various
militias and factions in the security forces. Asaib Ahl al-Haq, a powerful Shia militia, and Ayatollah Ali
Sistani, Iraqs top Shia cleric, have signalled their support for Mr Abadi too. Like Iran, Iraqs Shias are
rattled by IS and may be willing to make some concessions to the Sunnis to get rid of it.
Congratulating Mr Abadi on his nomination, Americas secretary of state, John Kerry, held out a list of
incentives to the swift formation of an inclusive government: more American military help; economic
aid; and support in resolving a row over the sharing of Iraqi oil revenues, among other disputes. With
a nod towards the central governments sensitivities, Mr Kerry was also careful to stress that Kurdish
leaders had assured him of their support for a strong federal government.
In Kurdistan, meanwhile, the Peshmerga, perilously under-equipped during the fighting in early
August, are rearming. The French are supplying some arms, and Pentagon commanders have vowed
to make sure that the Peshmerga have access to the same sort of firepower that IS fighters have
acquired, leaving open the possibility of supplying American arms.
America has no shortage of warplanes in the region, officers say; the USS George H.W. Bush, an
aircraft-carrier, is nearby. But America downplays any idea that IS can be defeated with firepower
alone. In a notably gloomy briefing on August 11th, Lieutenant-General William Mayville, director of
operations at the Joint Staff, was at pains to make clear that American power was not somehow
breaking the momentum of the threat posed by IS. Announcing the deployment of 130 additional
troops to the Erbil region Americas defence secretary, Chuck Hagel, stressed that this was not a
combat boots-on-the-ground operation (see Lexington). Officials said the troops would work on the
safe corridor for the stranded Yazidis, though such an effort now seems unlikely; air strikes and
Peshmerga counter-attacks have made it easier for them to escape.
America is convinced that only Iraqs Sunnis can rout the extremists; hence the inducements to the
new government to get them on board. The 2007-08 defeat of al-Qaeda in Iraq, ISs predecessor, was
made possible by the fighting of Sunni groups known as the Sahwa, whose work was accompanied by
targeted assassinations by the Americans. The programme faltered when the Americans, who had
been financing the Sahwa, withdrew, and Mr Maliki stopped the payments.
Meanwhile, next door
Quashed by the Sahwa and Americans, the forces which would grow into IS lay low before Syrias civil
war, which started in 2011, allowed them a chance to regroup. More ambitious than ever, IS now has
a stronghold in Raqqa and controls oilfields, agricultural land and dams. Its high-ranking commanders
are still mostly Iraqi, but it has attracted foot soldiers from Syria and beyond. Most of Syrias Sunnis
are on the whole a lot less tolerant of IS than Iraqs are; other rebel groups hate it. But Bashar Assad,
Syrias president, has largely let the group be, using it as a scary portent of what would come if he
were to fall.
In the first part of the year a sustained campaign against IS by other Syrian rebels pushed it out of
some areas in the northwest of the country. However, armed with booty from Iraq, IS is starting to
fight back, reportedly taking some towns close to Aleppo on August 13th. Syrian rebels fear that if IS
gets squeezed in Iraq, it will focus on Syriawhere American air strikes are most unlikely. Mr Obama
draws a clear distinction between Iraq and Syria. American officials note that their actions in Iraq are
at the invitation of the national governmentputting them on the right side of international law and
eliminating the need for UN or other international mandates.
The success IS has had in Syria has not gone unnoticed by President Obamas critics. His former
secretary of state, Hillary Clinton, told the Atlantic magazine that the failure to help build up a
credible fighting force of anti-Assad rebels had left a big vacuum, which the jihadists have now
filled. Mr Obama strongly disputes that charge, calling it a fantasy that weapons handed to an
opposition made up of former doctors, farmers, pharmacists and other civilians could battle a well-
armed Syrian state backed by Russia, Iran and the Hizbullah militia. Some of his own former officials,
though, note that the president is, in theory, signed up to training and arming just such moderate
rebels; if it is really a fantasy, why bother?
Iraqs future hinges heavily on developments in Baghdad. If there is no progress, few predict anything
less than a disaster. The most pessimistic say it is already too lateIraq is de facto divided and this
is a war to delineate the borders, says Mr Hikmet. Iraqis can do little but hope that their politicians
act more responsibly than usual. Even then, IS will prove a problem for the region for years to come.
Dreptul la autodeterminare este consacrat explicit, in principal prin intermediul celor doua Pacte
Internationale ale Organizatiei Natiunilor Unite, si anume Pactul International privind Drepturile
Civile si Politice (PIDCP), respectiv Pactul International privind Drepturile Economice, Sociale si
Culturale (PIDESC) .
Dreptul la autodeterminare in context international
Autor: George Eduard Roghina
NRDO nr. 4/2011
Autodeterminarea popoarelor a fost recunoscuta drept un scop de prim rang al dreptului
international.
Articolul integral
Autodeterminarea popoarelor a fost recunoscuta drept un scop de prim rang al dreptului
international in chiar art. 1 al Cartei ONU, alaturi de mentinerea pacii si securitatii internationale,
respectul pentru drepturile omului si cooperarea internationala. Totodata, pe aceeasi linie de
gandire, Declaratia universala a drepturilor omului (1948) in art. 21 stabileste ca: vointa poporului
va fi cea care va sta la baza autoritatii guvernamentale a statului.
Cele doua importante Pacte Internationale ale ONU din 1966 au furnizat si o definitie a ceea ce
presupune dreptul la autodeterminare. Articolul 1 (comun) al Pactului International privind
Drepturile Civile si Politice si Pactului International privind Drepturile Economice, Sociale si Culturale
prevede faptul ca: Toate popoarele au dreptul de a dispune de ele insele (la autodeterminare).
In baza acestui drept ele se bucura de libertatea de a-si determina propriul lor sistem politic si de a-si
urmari propria dezvoltare pe planurile economic, social si cultural (parag. 1); Toate popoarele au
posibilitatea, in conformitate cu propriile scopuri, sa dispuna in mod liber de resursele si bogatiile lor
naturale, insa fara a aduce atingere vreunei obligatii ce-si are obarsia in cooperarea internationala in
materie economica, fundamentata pe principiul interesului reciproc, si in dreptul international. In
nicio situatie un popor nu poate fi privat de mijloacele sale de trai ; Statele Parti la prezenta
Conventie, inclusiv acelea responsabile de administrarea teritoriilor neautonome si a celor aflate sub
tutela (neguvernate in mod suveran si independent), vor inlesni realizarea dreptului popoarelor de a
dispune de ele insele si il vor respecta, in conformitate cu prevederile Cartei ONU .
Asadar, dreptul la autodeterminare, principiu fundamental in materia drepturilor omului, este un
drept colectiv de stabilire a unui anumit sistem politic statal si a unei anumite dezvoltari economice,
socutodeterminarea personal
[ntr-o lume liberal+ funcionarea pieei nu este mpiedicat de amestecul statului. Nu exist bariere
n calea schimbului; oamenii pot tri i lucra unde doresc. Frontierele sunt trasate pe hart, dar nu
mpiedic migraia oamenilor i transportul de mrfuri. Cetenii nativi nu se bucur de drepturi
negate strinilor. Statele i cei ce le servesc i restrng activitatea la protecia vieii, sntii i
proprietii fa de agresiunea violent sau frauduloas. Nu fac discriminri mpotriva strinilor.
Tribunalele sunt independente i protejeaz realmente pe toat lumea de asupririle oficialitilor.
Fiecruia i este permis s spun, s scrie i s tipreasc orice dorete. Educaia nu este supus
interferenei guvernamentale. Statele sunt asemenea unor paznici de noapte pe care cetenii i-au
mandatat cu sarcina de a administra puterea poliieneasc. Funcionarii sunt privii ca nite muritori,
nu ca fiine supraumane sau ca autoriti paternale care au dreptul i datoria s in oamenii sub
tutelaj. Statele nu au dreptul s dicteze cetenilor ce limbi s foloseasc uzual sau n ce limb s-i
creasc i educe copii. Organele administrative i tribunalele sunt obligate s foloseasc limba
fiecrei persoane cu care are de-a face, dac este folosit n regiune de un numr rezonabil de
rezideni.
ntr-o astfel de lume, nu are nici o importan pe unde trec graniele unei ri. Nimeni nu are un
interes material special n mrirea teritoriului statului n care triete; nimeni nu sufer vreo pierdere
dac o parte a acestui teritoriu este separat de stat. Nu conteaz nici dac ntregul teritoriu al unui
stat are contiguitate geografic, sau dac sunt separate de un teritoriu care aparine altui stat. Nu are
nici o importan economic dac ara are ieire la mare sau nu. ntr-o astfel de lume, populaia
oricrui sat sau jude poate decide prin plebiscit crui stat vrea s aparin.
(din Omnipotent Government, 1944)
Liberalii din trecut considerau c popoarele lumii sunt panice prin natur i c doar monarhii sunt
dornici de rzboi, pentru a-i crete puterea i bogia prin cucerirea provinciilor. Credeau, deci, c
pentru a asigura pacea durabil era suficient s nlocuiasc domnia prinilor dinastici cu cea a
guvernmintelor dependente de popor. Dac o republic democratic consider c hotarele sale
existente, aa cum au fost stabilite istoric naintea tranziiei la liberalism, nu mai corespund
dorinelor politice ale poporului, ele trebuie s se schimbe panic pentru a corespunde rezultatelor
plebiscitului prin care s-a exprimat voina poporului. Trebuie s fie ntotdeauna posibil schimbarea
hotarelor unui stat, dac s-a manifestat dorina locuitorilor unei zone de a se ataa altui stat dect
celui n care sunt n prezent. n secolele XVIII i XIX, arii rui au ncorporat n imperiul lor arii ntinse
ale cror populaii nu au dorit niciodat s aparin statului rus. Chiar dac Imperiul Rus ar fi adoptat
o constituie complet democratic, dorinele locuitorilor acestor teritorii nu ar fi fost satisfcute, pur
i simplu pentru c nu i doreau s aib nici un fel de legtur politic cu ruii. Cerina lor
democratic era: libertate de sub Imperiul Rus; formarea unei Polonii, Finlande, Letonii, Lituanii etc.
independente. Faptul c aceste cereri i altele similare din partea altor popoare (e.g., italienii,
germanii din Schleswig-Holstein, slavii din Imperiul Habsburgic) nu au putut fi satisfcute dect prin
fora armelor a fost cea mai important cauz a tuturor rzboaielor care au fost purtate n Europa,
ncepnd cu Congresul de la Viena.
Dreptul de autodeterminare n legtur cu calitatea de membru ntr-un stat nseamn, astfel, c
oricnd se ntmpl ca locuitorii unui teritoriu particular, fie c este un singur sat, un jude ntreg, sau
o serie de judee adiacente, s i exprime, printr-un plebiscit liber, dorina de a nu mai rmne unii
cu statul din care fac parte la acel moment, ci de a forma fie un stat independent, fie de a se altura
unui alt stat, aceast dorin trebuie respectat i urmat. Aceasta este singura modalitate fezabil i
real de a evita revoluiile i rzboaiele civile.
A numi acestui drept de autodeterminare dreptul de autodeterminare al naiunilor este o eroare.
Nu este dreptul de auto-determinare a unei uniti naionale delimitate, ci dreptul locuitorilor
fiecrui teritoriu de a decide crui stat doresc s aparin. Aceast eroare este i mai grav atunci
cnd prin expresia autodeterminare a naiunilor se nelege c statul are dreptul s detaeze i s-i
ncorporeze, mpotriva locuitorilor, pri ale naiunii care aparin teritoriului altui stat. n termenii
dreptului de autodeterminare al naiunilor, neles n acest din urm sens, fascitii italieni caut s-i
justifice pretenia de a lua Elveiei cantonul Ticino i pri din alte cantoane i de a le ataa Italiei,
chiar dac locuitorii acestor cantoane nu i doresc aa ceva. O poziie similar este adoptat de
adepii pangermanismului n privina Elveiei germane i Olandei.
ns, dreptul de autodeterminare despre care vorbim nu este dreptul de autodeterminare al
naiunilor, ci dreptul de autodeterminare al locuitorilor fiecrui teritoriu ndeajuns de mare pentru a
constitui o unitate administrativ independent. Dac s-ar putea n vreun fel ca acest drept de
autodeterminare s fie dat fiecrei persoane individual, acest lucru ar trebui s se fac. Acest lucru
este impracticabil doar din cauza unor impedimente tehnice, care impun ca o regiune s fie
guvernat ca o unitate administrativ unic i ca dreptul de autodeterminare s fie limitat de voina
majoritii locuitorilor unor zone destul de mari pentru a fi socotite uniti teritoriale n
administrarea rii.
n msura n care a fost respectat dreptul de autodeterminare, i oriunde i s-ar fi permis s acioneze,
n secolele XIX i XX, a dus sau ar fi dus la formarea unor state compuse dintr-o singur naionalitate
(i.e., populaii care vorbesc aceeai limb) i la dizolvarea statelor compuse din mai multe
naionaliti, ns doar ca o consecin a libertii de alegere a celor capabili s participe la plebiscit.
Formarea statelor compuse din toi membrii unui grup naional a fost rezultatul exercitrii dreptului
de autodeterminare, nu scopul su. Dac unii membri a unei naiuni se simt mai fericii cu
independena politic, dect ca parte a statului compus din toi ceilali membri ai unui grup lingvistic,
se poate, bineneles, ncerca schimbarea ideilor lor politice prin persuasiune, pentru a-i ctiga de
partea principiului naionalitii, conform cruia toi membrii ai aceluiai grup lingvistic ar trebui s
formeze un singur stat independent. ns, dac se ncearc hotrrea sorii lor politice mpotriva
voinei lor, prin invocarea unui presupus drept superior al naiunii, dreptul lor la autodeterminare se
ncalc la fel de mult ca atunci cnd este practicat orice alt form de opresiune. O divizare a
Elveiei ntre Germania, Frana i Italia, chiar dac ar fi fcut exact dup graniele lingvistice, ar fi o
nclcare la fel de grosolan a autodeterminrii precum divizarea Poloniei.
(din Liberalismul, 1927)
Naionalismul
Principiul naionalitii a fost derivat din principiul liberal al autodeterminrii. Dar polonezii, cehii i
maghiarii au substituit acestui principiu democratic un naionalism agresiv cu scopul dominrii
populaiilor care vorbeau alte limbi. Foarte curnd, naionalitii germani i italieni i multe alte
grupuri lingvistice au adoptat aceeai atitudine.
Ar fi o eroare s atribuim apariia naionalismului modern naturii rele a oamenilor. Naionalitii nu
sunt oameni inerent agresivi, ci devin agresivi prin felul n care concep naionalismul. Sunt
confruntai cu condiii pe care adepii vechiului principiu al autodeterminrii nu le-au cunoscut. Iar
prejudecile lor etatiste i mpiedic s gseasc alt soluie a problemelor cu care se confrunt,
dect cea oferit de naionalismul agresiv.
Ceea ce nu au reuit s recunoasc liberalii occidentali este faptul c exist teritorii largi, locuite de
popoare cu diferite limbi. Acest lucru importat a putut fi neglijat cndva n Europa de Vest, dar nu a
putut fi trecut cu vederea n Europa de Est. Principiul naionalitii nu poate funciona ntr-o ar n
care grupurile lingvistice sunt amestecate inextricabil. Aici nu se pot trage hotare care s separe clar
grupurile lingvistice. Orice diviziune teritorial pune n mod necesar minoriti sub guvernare strin.
Problema devine extrem de grav datorit caracterului schimbtor al structurilor lingvistice. Oamenii
nu stau neaprat n locul unde s-au nscut. Au migrat dintotdeauna din zonele comparativ mai
suprapopulate ctre zonele comparativ mai subpopulate. n era noastr de schimbri economice
rapide provocate de capitalism, tendina de migrare a crescut ntr-o msur nemaivzut. Milioane
de oameni se mut din zonele agricole n cele miniere, comerciale i industriale. Milioane de oameni
se mut din ri unde solul este srac, n cele care ofer condiii mai favorabile pentru agricultur.
Aceste migraii transform minoritile n majoriti i viceversa. Aduc minoriti strine n ri care
nainte erau omogene din punct de vedere lingvistic.
Principiul naionalitii se baza pe presupunerea c fiecare individ i pstreaz de-a lungul vieii
limba printeasc, pe care a nvat-o n copilria timpurie. i aceasta este o eroare. Oamenii i pot
schimba limba n cursul vieii; pot folosi zilnic i de obicei o alt limb dect cea a prinilor lor.
Asimilarea lingvistic nu este ntotdeauna rezultatul spontan al condiiilor n care triete individul.
Este cauzat nu doar de mediu i de factori culturali; statele pot o ncuraja sau chiar obine prin
coerciie. Ar fi o nelare s credem c limba este un criteriu nearbitrar pentru delimitarea imparial
a granielor. Statul poate, n anumite condiii, s influeneze caracterul lingvistic al cetenilor.
(din Omnipotent Government, 1944)
*Selecie preluat i tradus de Tudor Smirna de la Foundation for Economic Education.]

Institutul Ludwig von Mises - Romnia
Opiniile exprimate de autor n acest articol nu sunt numaidect i ale Institutului Mises - Romnia.
7
Comentarii
1. care impun ca o regiune s fie guvernat ca o unitate administrativ unic i ca dreptul de
autodeterminare s fie limitat de voina majoritii locuitorilor unor zone destul de mari
pentru a fi socotite uniti teritoriale n administrarea rii.
Fals! Un drept nu poate fi limitat de catre vointa majoritatii locutorilor! Iata cum unul dintre
argumentele misesiene impotriva seccesiunii individuale se dovedeste a fi eronat.
ionut 5 martie 2014, 18:29 #
2. Pe harta de langa titlu /poza .jpg/ se vede clar: Crimeea e cu aceeasi culoare cu Russian (cu
un pic de colorit tatar, mongol) in mijlocul peninsulei, dar nimic de culoarea Ukrainean
vedeti si dvs., salvati poza separat si mariti rezolutia un pic!
Filip 5 martie 2014, 20:14 #
3. ionut, de curiozitate, ce intelegi tu prin autodeterminare?
Pentru ca, daca intelegem amandoi acelasi lucru, nu vad cum se poate realiza secesiunea la nivel de
proprietate privata (exceptand, desigur, cazul in care traim intr-o tara in care proprietatile private au
cate 10.000 de hectare fiecare).
iosiP 6 martie 2014, 04:01 #
4. @iosiP
Seccesiune individuala! Dreptul de ceva (orice) nu inseamna, neaparat, si ca iti vei exercita acest
drept, vreodata. Ci doar ca legislatia recunoaste existenta lui.
ionut 6 martie 2014, 09:39 #
5. Stiu bine ca te-ai referit la secesiune individuala, doream sa stiu in ce anume se concretizeaza
aceasta: concret, ce pot auto-determina in conditiile in care m-am separat de stat (sau grup)?
iosiP 6 martie 2014, 19:44 #
6. ce pot auto-determina in conditiile in care m-am separat de stat (sau grup)?
Pai, practic orice: de la cine sa cumpar/abtin de la cumparare voluntarsiguranta/aparare, sanatate,
cum sa devin singur responsabil pentru pensie, cu cine sa intru in contact, cu cine sa ma asociez
liber, cum sa-mi conduc afacerile fara interventia/controlul/reglementarea/jefuirea statului, cui sa
vand si cui sa nu vand, ce sa mananc, ce sa citesc, ce sa vad la televizor etc.
ionut 7 martie 2014, 09:49 #
7. Dreptul la autodeterminare este un principiu destul de delicat in politica mare. Iata cazul
judetelor Harghita si Covasna cu o populatie care isi aminteste de vremuri trecute de fapt,
mai mult pe fondul unei dezamagiri fata de Bucuresti si fata de realitatile tarii din care fac
parte.
Principiul autodeterminarii este o paleta/sau o sabie/ cu varii fatzete depinde foarte mult
de contextul istoric (prezent si trecut) cu influente economice, sociale etc., de contextul
regional, international, etc.
Ma trezesc revoltat uneori, datorita unor nedreptati care mi se fac din exterior dar asta
ma indeamna la secesiune, la independenta? este discutabil de la caz la caz. Lucrurile sunt
complexe si se rasfira in istorie
Filip 9 martie 2014, 19:29 #
8. @Filip
Principiul nu depinde de nimic: de aceea poarta numele de principiu!
Iar daca va treziti revoltat, n-ar fi mai bine sa aveti dreptul la autodeterminare, pentru a va izola de
nedreptatile din exterior? Desigur, daca pe dumneavoastra nu va indeamna la independenta,
sunteti liber (culmea ironiei!) sa ramaneti subjugat lasati-ne insa pe noi ceilalti sa ne cautam
libertatea (promitem sa vedem cum se rasfira lucrurile, dar dupa).
iosiP 10 martie 2014, 00:58 #
9. Mi-ati dat o replica hotarata, agresiva, va autodeterminati. Succes-uri!)
Filip 10 martie 2014, 17:43 #
10. Felicitari pentru initiativa traducerii si exprimarii scolii austriece in Romania, pe limba
romaneasca! Felicitari pentru schimbul de idei pe langa articole.
Totusi, un risc poate fi a cadea in proverbul unui intelept polivalent al nostru, din vremuri
trecute, dl. Titu Maiorescu acela al dezbaterii formelor fara fond, aplicate intr-un mediu
deosebit de Occident si de Orient, respectiv cel romanesc. Va multumesc, cele bune!
Ion 22 aprilie 2014, 19:46 #
11. Ion, formele fara fond sunt doar o expunere a valorilor adoptate si a asteptarilor privind o
noua ordine sociala. Desigur, libertarianismul este un soc pentru orice individ crescut si
educat in ordinea etatista, dar simplul fapt de a oferi variante (alternative) care permit
indepartarea de aceasta si adoptarea unei paradigme diferite este un pas inainte.
P.S. Cat despre fond, va asigur ca multi dintre contributori il folosesc, in pofida amenintarilor
etatiste
iosiP 23 aprilie 2014, 02:52 #
12. P.S. Cat despre fond, va asigur ca multi dintre contributori il folosesc, in pofida
amenintarilor etatiste
E absolut firesc, legitim si moral sa te folosesti de resursele celui ce te talhareste, in lupta impotriva
lui. Nu?
ionut 26 aprilie 2014, 10:34 #
13. E absolut firesc, legitim si moral sa te folosesti de resursele celui ce te talhareste, in lupta
impotriva lui. Nu?
Pai sa vedem: diferenta dintre pretul tigarilor cu eticheta ci cele cu fara (nu fumez
etichete), plus diferenta dintre pretul bauturii cu eticheta si cea cu fara (nu beau
etichete), plus diferenta dintre pretul alimentelor cuTVA si cele cu fara (nu
mananc TVA), plus altele (multe dar nu neaparat marunte) = vreo 10-15 CD-uri/luna
cumparate de pe Amazon.com (care livreaza fara taxe si impozite).
Si stai ca eu sunt un simplu om al muncii, ca patron exista si variante mai eficiente!
iosiP 27 aprilie 2014, 17:06 #
14. @iosiP
Eu vorbesc despre lupta directa, nu despre evaziune!
ionut 29 aprilie 2014, 10:16 #
15. @Ionut
Ce intelegi prin lupta directa, ca nu-mi dau seama?
iosiP 30 aprilie 2014, 00:37 #
16. Pai, un mod de lupta directa (printre altele) sunt ideile impotriva statului, emise dintr-o
pozitie publica (cel mai bine ar fi intr-o functie la stat).
ionut 1 mai 2014, 15:30 #
17. Salutare,
Eram in trecere, revin la poza cu harta etnica, nationalitati.
Cred e de prin 1850-1920 ?, ma insel in estimare?
Dar, oricum, nu mai e valabila. De exemplu, ucrainienii ar trebui sa ocupe mai putin spatiu
fatza de rusi. toata zona de la Don la Marea Azov este clar ruseasca, pot fi ucrainieni
rusofoni, rusofili.
Das-vi-dania, gaspadin profiesar von Mises!
iale si culturale a unui popor.