Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Conceptul de domeniu
Art.136, pct.3 din Constitutie enumera bunurile apartinand domeniului public, dar
in partea finala mentioneaza ca si alte bunuri stabilite de lege fac parte din acest domeniu.
Prin urmare, legea arata bunurile care fac parte din domeniul public sau domeniul privat.
Numai ca pentru unele bunuri din domeniul public aceasta lege este Constitutia, iar
pentru altele aceasta este o alta lege decat Constitutia. Legea poate sa treaca un bun dintr-
un domeniu in altul. Dar aceasta numai daca este vorba de bunuri trecute in domeniul
public printr-o alta lege decat Constitutia, deoarece in acest ultim caz ar insemna sa se
modifice art.136, pct.3 din Constitutie. Este insa posibil, fara a se modifica Constitutia, ca
printr-o lege sa se desfiinteze o anumita cale de comunicatie ori portiune din aceasta,
ceea ce inseamna ca nu va mai face parte din domeniul public, putand apartine
domeniului privat. Asemenea solutie nu se poate da pentru unele din bunurile prevazute
de art.136, pct.3 din Constitutie.
Fata de cele aratate se ridica problema de a sti criteriul in raport cu care se
stabileste ca un bun apartine domeniului public sau celui privat.
S-au propus criterii diferite:
a) Natura bunurilor. Unele bunuri, prin natura lor, nu pot apartine particularilor,
de exemplu, drumurile. Ar rezulta ca toate bunurile care sunt susceptibile de proprietate
particulara apartin domeniului privat. Acest criteriu poate rezulta din articolul 476 C.civ.,
care in partea sa finala prevede ca apartin domeniului public toate partile din pamantul
Romaniei care nu sunt proprietate particulara. De asemenea, art.4 alin.1 si art.5 alin.1 din
Legea nr.18/1991 privind fondul funciar prevad ca bunurile, prin natura lor, sunt de
domeniul public sau de domeniul privat.
In legatura cu acest criteriu, se poate observa ca anumite bunuri care fac parte din
domeniul public sunt susceptibile prin natura lor sa fie proprietate privata. In acest sens,
art.478 alin.2 C.civ. prevede ca bunurile la care se refera (portile, zidurile fortaretelor) nu
mai fac parte din domeniul public daca li se schimba destinatia initiala. In aceeasi situatie
pot fi si alte bunuri.
b) Afectarea bunului. Bunul afectat serviciului public apartine domeniului
public. Se considera ca acest criteriu este prea larg, ceea ce ar insemna ca multe bunuri ar
face parte din domeniul public, de indata ce ele ar fi destinate unui serviciu public.
c) Afectarea bunului la uzul direct al publicului, deci nu afectat unui serviciu
public sau de utilitate publica. Acest criteriu restrange domeniul public.
Legea nr.18/1991 privind fondul funciar, art.4, alin. ultim, prevede ca terenurile
din domeniul public sunt afectate unei utilitati publice. Domeniul public poate fi de
interes local (judetean, comunal, orasenesc, municipal). Art.4 - 6 din Legea nr.18/1991
determina domeniul public si privat
Pe de alta parte, Constitutia (art.136, pct. 1) prevede ca proprietatea este pblica si
privata. Proprietatea publica apartine statului sau unitatilor administrativ-teritoriale (art.
136, pct.2). Rezulta ca proprietatea privata este aceea care nu este publica.
Art.136, pct.3 din Constitutie arata bunurile care apartin domeniului public. Deci,
nu se confunda cu art.5 din Legea18/1991, care arata terenurile din domeniul public, cele
doua texte avand sfere diferite.
In concluzie, domeniul public cuprinde:
a) bunuri care sunt afectate utilitatii publice (art.4 alin, ultim, Legea nr. 18/1991 si
Legea nr.215/2001 cu modificarile si competarile ulterioare)
b) bunuri care prin antura lor apartin domeniului public (art.5 alin.1, partea finala,
Legea nr.215/2001 cu modificarile si completarile ulterioare).
In legatura cu criteriul distinctiei intre domeniul public si domeniul privat trebuie
mentionat si art.1844 C.civ., care declara imprescriptibile bunurile care prin natura lor
proprie sau printr-o declaratie a legii nu pot fi obiecte de proprietate privata, fiind scoase
din circuitul civil. La o asemenea concluzie a ajuns si jurisprudenta romaneasca
anterioara. Intr-adevar, s-a considerat ca apartin domeniului public bunurile care prin
destinatia lor sunt afectate uzului direct si general al publicului, dar, de asemenea, s-a
considerat ca apartin domeniului public numai acele bunuri care prin natura lor ori printr-
o declaratie a legii nu pot fi obict al unei proprietati private si sunt scoase din comert.
Fata de cele aratate, rezulta ca intr-o anumita masura, fiecare din criteriile aratate
poate fi folosit pentru a stabili daca un bun apartine domeniului public. Dar, in final,
bunurile din domeniul public sunt declarate ca atare de lege si tot legea este aceea care
prevede ca anumite bunuri, prin natura sau prin destinatia lor, apartin domeniului public.
Prin urmare, criteriul pentru distinctia domeniului public si domeniului privat este, cu
precizarile aratate, declaratia legii. Intr-adevar, legea stabileste daca bunul aprtine
domeniului public sau domeniului privat. In acest sens, art.5 alin.1 din Legea nr.18/1991
si art.1 din O.U.G. nr.105/2001 privind frontiera de stat a Romaniei, aprobata prin Legea
nr.243/2002, arata bunurile care fac parte din domeniul public si tot astfel este art.136,
pct.3 din Constitutie, primul text mentionat fiind concordant cu Constitutia.
Bunurile din domeniul public de interes local sau judetean sunt prevazute de
art.121 din Legea administratiei publice locale nr.215/2001, cu modificarile si
completarile ulterioare.
De asemenea, legea poate sa prevada ca un bun este scos din domeniul public, cu
precizarile facute.
DOMENIUL PUBLIC
DOMENIUL PRIVAT
Refritor la bunurile din domeniul privat, sub imperiul Codului Civil,s-a spus ca
acestea “nu sunt afectate uzului public. Ele nu se deosebesc de bunurile particularilor decat
prin aceea ca proprietarul lor este statul,judetul sau comuna in loc de a fi o persoana
particulara”, asa ca si regimul lor juridic trebuie sa fie cel de drept comun.
Ca regula generala, regimul juridic al bunurilor din domeniul privat este cel de
drept comun. La aceasta concluzie conduc mai multe dispozitii legale. Astfel, potrivit
art.1845 C.civ., statul si unitatile administrativ-teritoriale, “in ceea ce priveste domeniul lor
privat, sunt supuse la aceleasi prescriptii ca particularii si,ca si acestia, le pot opune”; art.6
teza a II-a din Legea nr.18/1991 este in sensul ca domeniul privat este supus dispozitiilor
de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel; prin art.4 , partea finala, din Legea
nr.213/1998 se arata expres ca asupra bunurilor din domeniul lor privat statul si uniatile
administrativ-teritoriale au un drept de proprietate privata, pentru ca art. 5 alin.2 sa prevada
ca regimul juridic al acestor bunuri este cel de drept comun daca legea nu dispune altfel;
conform art.123 alin.3 din Legea nr.215/2001 bunurile ce fac parte din domeniul privat al
unitatilor administrativ-teritoriale sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca pri lege nu
se prevede altfel.
In sfarsit, Constitutia, prin art.44 alin.2, prevede: ”Proprietatea privata este
ocrotita si garantata in mod egal de lege, indiferent e titular.”
Ca urmare, bunurile care formeaza obiectul domeniului privat vor putea face
obiectul a diverse acte juridice, vor putea fi instrainate sau uzucapate, asupra lor se vor
putea constitui dezmembraminte ale dreptului de proprietate, iar proprieatatea bunurilor
mobile va putea fi dobandita prin posesie de buna-credinta.
Dat fiind faptul ca bunurile din domeniul privat al statului sau al unitatilor
administrativ-teritoriale sunt supuse regimului juridic de drept comun, nu este exclusa
posibilitatea ca ele sa fie urmarite de creditori pentru realizarea creantelor lor, daca prin
lege nu se dispune altfel cu privire la anumite categorii de asemenea bunuri.
Repetatele referiri la posibilitatea ca legea sa dispuna altfel, adica sa instituie
unele reguli derogatorii de la dreptul comun, sunt expresia necesitatii de a se tine seama de
caracteristica statului si a unitatilor administrativ-teritoriale de a fi atat persoane juridice
civile, cat si subiecte de drept public. Ca urmare, elemente de drept public vor putea altera,
intr-o oarecare masura, regimul juridic de drept comun al bunurilor care formeaza obiectul
domeniului privat. Asemenea situatii constituie insa exceptii, asa ca vor trebui reglementate
expres de lege.
O asemenea derogare de la dreptul comun este reglementata de art.8 alin.1 din
Legea nr.213/1998, care dispune: “Trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al
unitatilor administrativ-teritoriale in domeniul public al acestora, potrivit art.7 lit.e), se
face, dupa caz, prin hotarare a Guvernului,a consiliului judetean, respectiv a Consiliului
General al Municipiului Bucuresti ori a consiliului local”. De vreme ce art.7 lit.e) din
acelasi act normativ prevede ca aceasta masura se adopta “pentru cauza de utilitate
publica”, fara ca ea sa aiba semnificatia unei exproprieri, faptul ca ne aflam in prezenta
unei derogari de la dreptul comun este evident.
Regulile speciale consacrate acceptarii donatiilor si legatelor de catre stat si
unitatile administrativ-teritoriale, obligatia ca vanzarea si inchirierea bunurilor din
domeniul privat sa se faca prin licitatie publica, organizata in conditiile legii [art.125 alin.2
din Legea nr.215/2001], constituie si ele asemenea derogari.
In sfarsit, concesionarea bunurilor din domeniul privat si constituirea drepturilor
reale de folosinta asupra unora dintre ele sunt moduri de exercitare a dreptului de
proprietate privata numai atunci cand este vorba despre bunuri care fac parte din domeniul
privat.
Bibliografie
Chelaru, Eugen – Administrarea domeniului public si a domeniului privat, Editura All
Beck, Bucuresti, 2005
Balan, Emil – Dreptul administrativ al bunurilor, Editura C.H.Beck, Bucuresti, 2007
Filipescu, Ion, Filipescu, Andrei – Drept civil: dreptul de proprietate si alte drepturi
reale, Editura Universul juridic, Bucuresti, 2006
Marian, Nicolae – Tratat de publicitate imobiliara, vol.II, Editura Universul juridic,
Bucuresti, 2006
Jugastru, Calina – Unitatile administrativ-teritoriale: domeniul public, domeniul privat,
Editura Argonaut, Cluj-Napoca, 2001
Constitutia Romaniei, adoptata in 1991, modificata si republicata in 2003
Legea nr.213/1998
Legea nr.215/2001