Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
AURA-ALINA
MANAGEMENT, ANU
I.
FUNCȚII DERIVABILE.
În acest capitol este dezvoltată teoria diferențierii. Este prezentată
noțiunea de derivată a unei funcții într-un punct și se dau derivatele funcțiilor
elementare,
operațiile algebrice ( suma, produsul,câtul) cu funcții derivabile, compunere de
funcții derivabile, derivarea funcției inverse precum și reguli de derivare.
Sunt enunțate și demonstrate teoreme fundamentale ale calcului diferențial
( Fermat, Rolle, Lagrange), fiind ilustrate cu probleme diverse. Consecințe ale
acestor teoreme beneficiază de comentarii și aplicații.
Sunt prezentate aplicații ale derivatelor în studiul funcțiilor. Rolul derivatei întâi în
studiul monotoniei, stabilirea punctelor de extrem și rezolvarea unor inegalități.
Rolul derivatei a doua în stabilirea intervalelor de convexitate ( concavitate) și
precizarea punctelor de inflexiune sau a celor de extrem pentru o funcție.
Un paragraf conține aplicații practice rezolvate utilizând cunoștințe din acest
capitol.
ISTORIC. Calculul diferențial a fost generat de probleme de mecanică și
de geometrie. Calculul diferențial se ocupă de raportul cu care se schimbă
„lucrurile”. Matematicianul englez Sir Isaac Newton (1642-1727), unul dintre cei
mai Mari matematicieni ai lumii, este considerat “descoperitorul” calculului
diferențial în 1666 și în prezent în „Method of Fluxions” (1671). Totuși această
lucrare n-a fost publicată până în 1736, timp în care matematicianul și filozoful
german Gottfried Wilhelm Leibniz (1646-1716) a descoperit independent de
Newton, calculul diferențial, pe care l-a publicat în 1684. Ultimii șapte anii din viață
Leibniz și a petrecut într-o amară controversă cu Newton privind prioritatea în
descoperirea calcului diferențial. Descoperirea calcului diferențial a avut un impact
profund în comunitatea matematicienilor. Notația lui Newton pentru derivată este
ƒʹ(x)= lim∆x→0ΔyΔx , iar cea a lui Leibniz este ƒʹ(x)= dydx.
Alți matematicieni care au adus contribuții importante la dezvoltarea calculului
diferențial sunt P.Fermat (1601-1665), M.Rolle (1652-1719), J.L.Lagrange ( 1736-
1813). Lʹ Hôpital (1661-1704), care a scris prima carte despre calculul diferențial,
“Analyse des infiniments petits” apărută în 1696 la Paris și în care se află și
celebra regulă care-i poartă numele. Totuși regula a fost stabilită de Jean
Bernoulli (1667-1748), matematician elvețian- din celebra familie de matematicieni
Bernoulli- care sa ocupat de instruirea matematică lui lʹHôpital, activitate pentru
care era remunerat), B.Taylor (1685-1731), A.L.Cauchy (1789-1857), J.G.Darboux
(1842-1917).
“ Legea diferențială este singura formă care satisface pe deplin exigența
cauzalității proprie fizicianului modern.” A.Einstein
2
I. Originea noţiunii de derivată
DEFINITIA 1:
notată cu ƒ’(x0);
f ( x) − f ( x 0 )
lim ,
x→ x 0 x − x0
f ( x 0 + h) − f ( x 0 )
f ' ( x 0) = lim .
h →0 h
x 0 + h∈Ε
DEFINITIA 2:
Dacă o funcţie ƒ: E → R este derivabilă în orice punct al unei
submulţimi F E, atunci se spune că ƒ este derivabilă pe
⊂
mulţimea F. In acest caz, funcţia F → R, x → ƒ’(x) se numeşte
3
derivata lui ƒ pe mulţimea F şi se notează cu ƒ’. Operaţia prin
care ƒ’ se obţine din ƒ se numeşte derivarea lui ƒ.
f ( x) − f ( x 0)
f ( x) − f ( x 0) = ⋅ ( x − x 0); x ≠ x 0 ⇔
x − x0
f ( x) − f ( x0 )
⇔ lim ( f ( x) − f ( x0 ) ) = lim ⋅ lim ( x − x 0 ) = f ' ( x0 ) ⋅ 0 = 0 ⇔
x → x0 n → x0 x − x0 x → x0
4
TEOREMA 2. Dacă ƒ: E → R este derivabilă în punctul x0 E, atunci ƒ
∈
este derivabilă la stânga şi la dreapta în x0 şi
f d' ( x0 ) = f ' ( x 0 ) = f s' ( x0 ).
nnnnnnnnnnnnn
Reciproc, dacă ƒ este derivabilă la stânga şi la dreapta în x0 şi dacă
, atunci ƒ este derivabilă în x0 şi
f d' ( x 0 ) = f s' ( x 0 ) f ' ( x0 ) = f s' ( x 0 ).
f ( x ) − f ( 0) |x|
f s' (0) = lim = lim = −1
x →0
x <0
x−0 x →
x <0
0 x
,
f d' (0) = 1
Dacă ƒ: (a, b)→R este o funcţie derivabilă într-un punct x0 (a, b), atunci
∈
conform relaţiilor
5
f ( x ) − f ( x0 )
m = lim
x → x0 x − x0
y − f ( x 0 ) = m( x − x 0 )
graficul lui ƒ are tangentă în x0 (sau mai corect în punctul (x0, ƒ(x0)), anume
dreapta de ecuaţie
y − f ( x 0 ) = m( x − x 0 ), unde m = f ' ( x0 ).
6
1
y −1 = ( x − 1) ⇔ y = 1 ( x + 1)
2 2
7
În continuare arătăm că pentru funcţii ca ƒ, g : E→R derivabile, E R,
⊂
funcţiile ƒ + g, ƒ-g, fg etc. au aceeaşi proprietate.
o constantă.
λ
Atunci :
( f + g )' ( x 0 ) = f ' ( x 0 ) + g ( x 0 )
(λ ⋅ f )' ( x 0 ) = λf ' ( x 0 )
şi
( f 1 + f 2 + ... + f k ) ' = f 1k ( x) + f 2' ( x) + ... + f k' ( x)
8
TEOREMA 4. Presupunem că ƒ şi g sunt derivabile în x0 şi că
. Atunci funcţia – cât este derivabilă în x0 şi, în plus :
g ( x 0 ) ≠ 0. f
g
'
f f ' ( x0 ) g ( x0 ) − g ' ( x0 ) f ( x0 )
( x 0 ) =
g g 2 ( x0 )
g ( f ( x)) − g ( f ( x 0 ))
lim = g ' ( f ( x 0 )) ⋅ f ' ( x 0 ).
x → x0 x − x0
9
g ( y) − g ( y 0 )
, daca y ≠ y 0
y − y0
F ( y) =
g ' ( y ), daca y = y .
0 0
g ( y) − g ( y 0 )
lim F ( y ) = lim = g' ( y0 ) = F ( y0 )
y → y0 y → y0 y − y0
g ( f ( x)) − g ( f ( x 0 )) f ( x) − f ( x 0 )
= F ( f ( x )) ⋅
x − x0 x − x0
Intr-adevăr dacă f(x) = ƒ(x0), atunci ambii termeni sunt nuli, iar dacă ƒ(x) ƒ(x0),
≠
atunci ƒ(x) y0 şi, conform funcţiei ajutătoare , deci relaţia precedentă este
≠
dovedita în ambele cazuri. Observând că F(f(x))→F(f(x0)=F(y0)=g’(y0) şi trecând
la limită (x→x0) relaţia precedentă rezultă că
g ( f ( x )) − g ( f ( x 0 )) f ( x) − f ( x 0 )
G ' ( x 0 ) = lim = g ' ( y 0 ) ⋅ lim = g ' ( y 0 ) ⋅ f ' ( x 0 ).
x → x0 x − x0 x → x0 x − x0
1
g' ( y0 ) = .
f ' ( x0 )
10
Demonstraţie. Mai întâi trebuie să punem condiţia pentru că limita
; y y0. Din faptul că y y0 rezultă că x x0 şi, în plus,
g ( y) − g ( y 0 ) ≠ ≠ ≠
lim
y → y0 y − y0
.
g ( y ) − g ( y 0 ) g ( f ( x) − g ( f ( x 0 )) x − x0 1
= = =
y − y0 f ( x) − f ( x 0 ) f ( x) − f ( x 0 ) f ( x ) − f ( x 0 )
x − x0
Trecând la limită când y→y0, rezultă că g(y)→g(y0) adică x→x0 şi ultimul raport
tinde către . Primul raport din relaţia de mai sus va avea limită, deci
1
f ' ( x0 )
DEFINITIA 4:
11
există o vecinătate U a punctului x0 astfel încât pentru orice x U A
∈ ∩
să avem
(respectiv ).
f (x) ≤ f ( x 0 ) f ( x) ≥ f ( x 0 )
Observaţii.
2) Trebuie ţinut cont de faptul că o funcţie poate să aibă mai multe puncte
de maxim şi de minim relativ, iar un minim să fie mai mare decât un maxim, ceea
ce justifică faptul că punctele de maxim şi de minim sunt „relative” (fig. 3,
c).Valorile calculate se mai numesc extremele globale ale lui
_
sup f ( x), inf f ( x)
x∈ A x∈ A R
ƒ pe A..
12
Teorema 7. (teorema lui P. Fermat, 1601- 1665). Fie I un interval
deschis şi x0 I un punct de extrem (relativ) al unei funcţii ƒ: I→R. Dacă ƒ
∈
este derivabilă în punctul x0, atunci ƒ’(x0)=0.
pentru orice .
f ( x) ≤ f ( x 0 ) x ∈U
2) Reciproca teoremei lui Fermat este în general falsă: din faptul că ƒ este
derivabilă într-un punct x0 şi ƒ’(x0)=0 nu rezultă că x0 este punct de extrem. De
exemplu, pentru funcţia ƒ(x)=x3 avem ƒ’(0)=0, dar punctul x0=0 nu este punct de
extrem local pentru că ƒ este strict crescătoare. Se mai spune că teorema lui
Fermat dă condiţii necesare de extrem, dar nu şi suficiente.
13
Dacă ƒ: IR este o funcţie derivabilă pe un interval deschis I, atunci
zerourile derivatei ƒ’ pe I sunt numite şi puncte critice ale lui ƒ pe I; teorema lui
Fermat afirmă că punctele de extrem local sunt printre punctele critice. In
practică, pentru determinarea punctelor de extrem ale unei funcţii ƒ derivabile pe
un interval deschis sau pe o reuniune de intervale deschise, se rezolvă mai întâi
ecuaţia ƒ(x)=0. Vom vedea mai târziu cum putem decide care din soluţiile acestei
ecuaţii sunt puncte de extrem pentru ƒ.
14
(a, b), deci ƒ’(c)+kg’(c)=0, -k= , de unde se obţine relaţia ce trebuia
f ' (c )
g ' (c)
demonstrată.
Demonstraţie. Fie a<b două puncte din I astfel încât f’(a)=ƒ’(b). Pentru a
fixa ideile, să presupunem că ƒ’(a)<ƒ’(b). Fie λ (ƒ’(a), ƒ’(b)). Trebuie arătat că
∈
există un punct c (a, b) astfel încât ƒ’(c)=λ . Pentru aceasta vom considera
∈
funcţia auxiliară F(x)=ƒ(x)-λ x; evident, F’(a)=ƒ’(a)-λ <0 şi F’(b)=ƒ’(b)-λ >0.
de fapt m nu poate fi atins nici în a, nici în b. Aşadar, c (a, b) şi din teorema lui
∈
Fermat se obţine F’(c)=0. Dar aceasta arată că f’(c)-λ =0, adică ƒ’(c)=, tocmai
ce trebuia verificat.
Pentru a arăta că punctul c aparţine intervalului (a, b), vom proceda astfel:
alegem >0 astfel încât |F’(a)|>ε şi F’(b)>ε . Din definiţia derivatei lui F în
punctele a şi b, există δ >0 depinzând de ε astfel încât din faptul că |x- a|>δ
(respectiv |x- b|>δ ) să rezulte că
15
F ( x) − F (a )
F ' (a) − ε < < F ' (a ) + ε
x− a
F ( x) − F (b)
r e s p e c t ivF ' (b) − ε < x − b < F ' (b) + ε .
Deoarece F’(a)+ε <0, raportul va fi strict negativ, pentru orice x> a, x-a<δ . Deci
F(x)-(a)<0, adică F(x)<F(a). In mod analog, din inegalitatea F’(b)-ε >0, rezultă că
F(x)<F(b) pentru x< b, x- b<δ . Aceste inegalităţi arată că marginea inferioară a
funcţiei F nu este atinsă nici în a, nici în b.
Exerciții.
R:
ƒʹxx,y=3x2-3ay
ƒʹyx,y=3y2-3ax
2) ƒx,y=x-yx+y
R:
ƒʹxx,y=2yx+y2
ƒʹy x,y=-2xx+y2
3) ƒ x.y=x2-y2
R:
ƒʹxx,y=xx2-y2
ƒʹyx,y=-yx2-y2
4) ƒ x,y=xx2+y2
R:
ƒʹxx,y=y2x2+y23
ƒʹyx,y=x2x2+y23
5) ƒ x,y=lnx+x2+y2
R:
16
ƒʹxx,y=1x2+y2
ƒʹyx,y=yx2+y2x+x2+y2
6) ƒ x,y=arctgyx
R:
ƒʹxx,y=-yx2+y2
ƒʹyx,y=xx2+y2
7) ƒ x,y=esinyx
R:
ƒʹxx,y=-yx2esinyx cosyx
ƒʹyx,y=1xesinyxcosyx
8) ƒ x,y=arcsinx2-y2x2+y2
R:
ƒʹxx,y=xy2x2+y2x2-y2
ƒʹyx,y=-x22x2+y2x2-y2
1. Să se calculeze derivatele parțiale ale următoarelor funcții:
1) ƒ x,y,z=x3y2z+2x-3y+z+5
R:
ƒʹxx,y,z=3x2y2z+2
ƒʹyx,y,z=2x3yz-3
ƒʹz x,y,z=x3y2+1
2) ƒ x,y,z=xyz
R:
ƒʹxx,y,z=zxxyz
ƒʹy x,y,z=zxxyz
ƒʹz x,y,z=xyzlnxy
3) ƒ x,y,z=x2+y2+z2
R:
ƒʹx x,y,z=xx2+y2+z2
ƒʹyx,y,z=yx2+y2+z2
ƒʹz x,y,z=zx2+y2+z2
4) ƒ x,y,z=zxy
R:
ƒʹx x,y,z=yzxylnz
ƒʹy x,y,z=xzxylnz
ƒʹz x,y,z=xyzzxy
17
Bibliografie.
1. Probleme de analiză matematică, Gheorghe Procopiuc și
Mihai Ispas.
2. Matematică M2, clasa a- XI-a, Marius și Georgeta
Burtea.
3. Matematică M1, clasa a-XI-a, Ștefan Mirică și Mihai
Chiraleu.
4. Manual clasa a-XI-a, Mircea Ganga, editura
Mathpress.
18
5. Probleme rezolvate din manualele de matematică
pentru clasa a-XI-a, Mircea Ganga, editura
Mathpress.
19
20