ARGUMENT

Descoperirea şi studierea legilor şi teoremelor electromagnetismului în urmă cu un

secol şi jumătate au deschis o eră noua a civilizaţiei.

Mecanizarea proceselor de producţie a constituit o etapă esenţială în dezvoltarea

tehnică a proceselor respective şi a condus la uriaşe creşteri ale productivităţii muncii. Datorită

mecanizării s-a redus considerabil efortul fizic depus de om în cazul proceselor de producţie,

întrucât maşinile motoare asigură transformarea diferitelor forme de energie din natură în alte

forme de energie direct utilizabile pentru acţionarea maşinilor, uneltelor care execută operaţiile

de prelucrare a materialelor prime şi a semifabricatelor.

După etapa mecanizării, omul îndeplineşte în principal funcţia de conducere a

proceselor tehnologice de producţie. Operaţiile de conducere necesită un efort fizic neglijabil, in

schimb necesită un efort intelectual important. Pe de altă parte unele procese tehnice se

desfăşoară rapid, încât viteza de reacţie a unui operator uman este insuficientă pentru a transmite

o comandă necesară în timp util.

Se constată astfel că la un anumit stadiu de dezvoltare a proceselor de producţie devine

necesar ca o parte din funcţiile de conducere să fie transferate unor echipamente şi aparate

destinate special acestui scop, reprezentând echipamente şi aparate de automatizare. Omul

rămâne însă cu supravegherea generală a funcţionării instalaţiilor automatizate şi cu adoptarea

deciziilor şi soluţiilor de perfecţionare şi optimizare.

Prin automatizarea proceselor de producţie se urmăreşte asigurarea tuturor condiţiilor

de desfăşurare a acestora fără intervenţia operatorului uman. Această etapă presupune crearea

acelor mijloace tehnice capabile să asigure evoluţia proceselor într-un sens prestabilit,

asigurându-se producţia de bunuri materiale la parametrii doriţi.

1
 Etapa automatizării presupune existenţa proceselor de producţie astfel concepute încât

să permită implementarea mijloacelor de automatizare, capabile să intervină într-un sens dorit

asupra proceselor asigurând condiţiile de evoluţie a acestora în deplină concordanţă cu cerinţele

optime.
Lucrarea de faţă realizată la sfârşitul perioadei de perfecţionare profesională în cadrul

liceului, consider că se încadrează în contextul celor exprimate mai sus. Doresc să fac dovada

cunoştinţelor dobandite în cadrul disciplinelor de învăţământ : ,,Electronică analogică’’

,,Electronică digitală’’.Ce ne va aduce viitorul este greu de spus .Dar un lucru este sigur. Acum

că sa depăşit graniţa Ghz-ului cine ştie poate vom descoperi chiar şi inteligenţa artificială, cine

ştie? În această ultimă secţiune vom încerca să discernem ce ne oferă viitorul. Marile companii

lucrează simultan la mai multe generaţii ale unui procesor, cu echipe independente, ca atare ceva

din ceea ce viitorul ne rezervă poate fi observat în produsele comerciale în curs de proiectare, în

măsura în care companiile dezvăluie astfel de informaţii. Cercetarea în arhitectura procesoarelor

este efervescentă, atît în industrie cît şi în universităţi; este absolut imposibil de urmărit întregul

peisaj.
Emularea sarcinilor celorlalte componente din sistem este o practică des întâlnită atunci când

acestea din urmă nu dispun de resursele necesare; de exemplu, dacă placa grafică nu deţine funcţii

capabile pentru afişarea de imagini tridimensionale în jocuri, CPU-ul va prelua această sarcină.

Rezultatele sunt, însă, foarte slabe, fiind realizate compromisuri imense de viteză şi calitate,

procesorul central nefiind specializat pe astfel de calcule.

2
 CAPITOLUL 1

MICROPROCESORUL

Procesorul este o componenta vitala a unui sistem de calcul care este capabila sa efectueze

calcule si sa interpreteze comenzi.

Arhitectura sa interna se imparte schematic in trei mari blocuri de tranzistori numite si

unitati:
1) Unitatea de memorie cache, impartita in doua subunitati, una pentru comenzi, cealalta pentru

date; memoria cache stocheaza comenzile si datele cele mai des utilizate;
2) Unitatile de control, care se ocupa cu decodarea instructiunilor, cu accesul la memoria RAM
3) Unitatile de calcul:
- unitatea aritmetica (ALU - Aritmetic Logical Unit), este cea mai importanta, fiind utilizata de

toate programele; se ocupa numai de calculele simple, cu numere intregi.

- unitatea de calcul in virgula mobila (FPU - Floating Point Unit), era la origine un procesor

independent "coprocesor" (seria 8087, 80287, 80387); a fost integrata in procesorul principal in

1989, odata cu aparitia lui 80486. Aceasta unitate este capabila de operatii matematice cu virgula

mobila, precum si de altele mai avansate, cum ar fi radicalul sau functiile trigonometrice.
- unitatea multimedia, nestandardizata; prima astfel de unitate a fost MMX in 1997, au urmat

apoi 3DNow!, SSE, 3DNow!+, SSE2; functia lor este aceea de a optimiza programele multimedia

(sunet, grafica 3D, efecte audio-video).

Caracteristici de functionare
a) Frecventa
Este cea mai comuna caracteristica a unui procesor, si este in relatie direct proportionala cu

3
puterea sa de calcul. Unitatea de masura a frecventei este ciclul pe secunda (Hertz-ul).
Un procesor mai este caracterizat si de dimensiunea magistralei de date, care se masoara in

biti. Cu cat aceasta este mai mare, evident, fluxul informatiilor tranzitate si prelucrate va fi mai

mare, procesoarele actuale dispunand de o magistrala pe 64 de biti, inaugurata de Pentium.

Cresterea frecventei microprocesorului este principalul mijloc de a creste performantele.

Datorita diferentei de arhitectura intre diferitele generatii de procesoare, puterea de calcul

poate varia in cazul a doua procesoare cu aceeasi frecventa dar apartinand unor generatii diferite.

De aceea, capacitatea de calcul a unui Pentium 100 MHz ar fi apropiata de cea a unui ipotetic 486 la

200 MHz. Un exemplu recent il constituie performanta medie a lui Pentium 4 2000 MHz, care este

sensibil egala cu a unui AMD Athlon 1600 MHz.

Frecventa unui procesor este direct legata de marimea circuitelor interne. Fabricantul trebuie

sa gaseasca un echilibru intre reducerea dimensiunii circuitelor, fapt ce provoaca reducerea caldurii

disipate si cresterea frecventei de lucru, frecventa care determina automat si cresterea temperaturii.

b) Memoria cache

Memoria cache este o memorie de mare viteza, inclusa in totalitate in procesor (la

procesoarele actuale) sau pe placa de baza (la primele modele), care pastreaza informatiile si datele

cele mai recent utilizate. Aceasta este impartita pe mai multe nivele (levels), in functie de distanta"

fata de unitatea de calcul. Astfel, memoria cache level 1 poate fi accesata imediat, fara stadii de

asteptare, deoarece lucreaza la viteza procesorului. Memoria cache level 2, este de obicei mai mare

si a cunoscut o evolutie marcanta. Initial ea a fost incorporata pe placa de baza si detinea o viteza

mica; apoi ea a fost alaturata procesorului, functionand la o viteza fractionata, dar comparabila cu

acesta. in final, ea a fost integrata in pastila de siliciu a acestuia, avand astfel o viteza egala cu CPU-

ul. Avantajul memoriei cache consta in reducerea timpilor de asteptare, deci in cresterea vitezei de

lucru, deoarece memoria RAM a sistemului este mult mai lenta decat procesorul.
Avantajul memoriei cache (level 1 sau level 2) se poate observa usor, dezactivand-o din

BIOS. Ca fapt divers, eliminarea L1 cache-ului din orice procesor, oricat de modern ar fi, chiar daca

ruleaza la 1 sau 2 GHz, chiar daca detine memorie L2 cache integrata si de dimensiune mare, va
4
produce scaderea performantelor pana aproape de nivelul unui 486.

c) Arhitecturile RISC si CISC

Aceste arhitecturi definesc felul in care comenzile sunt executate in microprocesor.

Arhitectura CISC (Complex Instruction Set Computer) a aparut in primele procesoare, fiind si

singura existenta la acea vreme. Cu timpul, cercetatorii au descoperit ca o suita de instructiuni

simple se poate executa mai rapid decat o singura instructiune complexa, iar diminuarea numarului

de comenzi si a complexitatii lor permite reducerea spatiului utilizat de acestea in procesor, avand

ca si consecinta cresterea vitezei de lucru, astfel aparand arhitectura RISC (Reduced Instruction Set

Computer). In practica, procesoarele RISC sunt aproximativ de doua ori mai rapide decat

omoloagele lor CISC.

d) Executia super-scalara
Super-scalar inseamna posibilitatea de a executa mai multe instructiuni simultan prin

integrarea mai multor unitati de calcul. Primul procesor super-scalar din lumea PC, a fost Pentium;

acesta integra doua ALU (Arithmetical Logic Unit).

e) Unelte de dezvoltare
Puterea unui procesor este inutila daca nu exista un program care sa-l exploateze la maxim.

Programele sunt scrise cu ajutorul limbajelor de programare, dar progresul lor este relativ lent fata

de evolutia procesoarelor, ceea ce atrage un decalaj cvasipermanent intre hardware si software. De

exemplu, primul compilator care exploata eficient procesoarele Pentium si Pentium II, o versiune a

lui Visual C++, a aparut in 1999, abia dupa doi ani de la lansarea Pentium II si la sase ani dupa

aparitia Pentium.
Chiar daca puterea de calcul a procesoarelor a crescut de sute de ori in 15 ani, nu inseamna

ca un program de editare de text este de sute de ori mai rapid. O mare parte din aceasta putere de

calcul a fost transmisa catre functii din ce in ce mai numeroase si mai complexe, utile de exemplu in

aplicatii multimedia. Astfel, daca in 1981, primul PC avea frecventa de 4,77 MHz, au urmat: 1984 :

8 MHz 1986 : 10 MHz 1987 : 16 MHz 1989 : 25 MHz 1991 : 33 MHz 1992 : 50 MHz 1993 : 66

MHz 1995 : 100 MHz 1997 : 200 MHz 1998 : 400 MHz 1999 : 800 MHz 2000 : 1500 MHz 2001 :
5
2000 MHz 2002 : peste 3000 MHz

CAPITOLUL 2

PROCESORUL - FUNCTIONARE

Componenta ce are rolul de a dirija celelalte dispozitive , de a împarti sarcini fiecareia , de a

coordona si verifica executia sarcinilor primite . Un calculator nu poate functiona fara procesor .

Deloc . Procesoarele au avut evolutie rapida de la 8088,8086…80486 , productia fiind asigrata în

principal de firma Intel , printre primii producatori de procesoare destinate utilizatorilor privati .

Alte firme producatoare sunt AMD , Cyrix , ITD . Procesoarele produse de AMD si Cyrix sunt mai

ieftine decât cele produse de Intel si au o arhitectura compatibila cu cele produse de Intel , însa se

dezvolta separat .
Procesorul i386 a fost primul processor care a inclus 6 faze de executie paralela , la

procesorul 80486 s-a dezvoltat mai mult paralelismul executiei prin expandarea unitatilor de

decodificare a instructiunii si de executie într-o banda de asmblare (pieline) cu cinci nivele , astfel

ajungându-se la 11 faze paralele . În plus , procesorul 486 are un cache intern de date si instructiuni

de nivel L1 de 8Ko pentru a mari procentul instructiunilor ce pot fi executate la viteza de o

instructiune pe impuls de tact . La acest processor a fost pentru prima data integrata unitatea de

calcul în virgula flotanta (coprocesorul) în acelasi cip cu CPU-ul .

Amd a lansat în aceeasi perioada procesorul 486 DX5 cu frecvente pîna la 133 , fara prea

mult success. Surprinzator , dupa 486 nu a urmat 586 , decât pentru Cyrix si AMD . Intel a decis sa

schimbe formatul numelui trecând la Pentium .

Procesorul Pentium a adaugat o a doua banda de asamblare pentru a obtine performante

superioare (cele doua benzi de asmblare (U,V) pot executa doua instructiuni pe un impuls de tact);

memoria cache s-a dublat , existând un cache de 8 Ko pentru cod si unul similar pentru date . Pentru

îmbunatatirea executiei ramificatiilor din programe s-a implementat conceptul de predictie a

6
salturilor, introducându-se un tabel pentru memorarea adreselor cele mai probabile la care se fac

salturile . Registrele principale au ramas pe 32 de biti , caile interne fiind pe 128 sau 256 de biti ,

magistrala de date externa – 64 biti .

Procesorul Pentium are integrat un controller de întreruperi avansat (APIC) folosit în

sistemele multiprocessor .
AMD a lansat într-o perioada intermediara procesorul 586 , apoi K5 . dupa 586 pentru Cyrix

urmând 6x86 .
AMD si Cyrix au ramas multa vreme într-un con de umbra al lui Intel , mai ales ca

procesoarele intel Pentium (lansate la frecvente de 75Mhz) s-au dezvoltat rapid , de la frecventa de

166 Mhz fiind adaugate instructiunile MMX (-un set de 57 noi instructiuni , patru tipuri noi de date

si un nou dst de registrii pentru a accelera performantele aplicatiilor multimedia si de comunicatii ;

MMX se bazeaza pe o arhitectura SIMD (Single Instruction,Multiple Data) , permitând

imbunatatirea performantelor aplicatiilor ce folosesc algoritmi de calcul intensivi asupra unor mari

siruri de date simple (procesoare de imagini 2D/3D) . Dupa Pentium urmeaza Pentium Pro care are

o arhitectura superscalara pe trei cai- poate executa trei instructiuni într-un impuls de tact având un

cache L2 de 256 Kb strâns legat de CPU printr-o magistrala dedicata pe 64 de biti. Procesoarele

Pentium si Pentium Pro au fost dezvoltate pâna la frecvente de 233 Mhz , urmatorul pas fiind

Pentium II (este un PentiumPro cu MMX) si Pentium III.

Revenind la AMD , a lansat procesorul Amd K6 ce avea în plus 32kb cache level 1 fata de

K5 . Urmatorul pas a fost AMD K6-2 , care a dat o replica MMX-ului de la Intel cu un set de

instructiuni numite !3D NOW ; trebuie amintit ca si procesoarele K6 au înglobat instructiuni MMX

frecventa maxima atinsa fiind de 500Mhz . AMD K6-3 înglobeaza 256kb level 1 cache ceea cea

aduce un spor de viteza substantial

Cyrix a ramas în urma , unui 6x86 la 200Mhz corespunzându-i un Pentium la 150Mhz , pe

când la AMD seria K6 –K62 a fost extrem de reusita , depasind pe alocuri procesoarele Intel la

frecvente echivalente .

7
 Fiecare processor din seria x86 este compatibil fizic cu placa de baza , astfel procesoarele se

introduc într-un soclu de pe placa de baza , ce are un numar standard de pini (321) .

Pentru a descuraja concurenta , Intel a schimbat modul de conectare a procesoarelor

Pentium II-III , conectarea la mainboard facându-se printr-un nou tip de soclu – Sec – Slot 1 ; Intel

nu a dat drept de productie (licenta) a acestui soclu firmelor AMD si Cyrix.

Ca replica , AMD a conceput procesorul AMD K7 , ce concureaza direct Pentium II prin

frecvente de pana la 900Mhz si cache level 2 –512Ko,pentru un nou tip de soclu – Slot A .
Succesul pe piata al procesoarelor Intel a fost datorat faptului ca fiecare nou procesor

îngloba functiile precedentului (astfel un Pentium II este capabil de executa cod scris pentr 386) ,

caracteristicî intalnitî rar la început (1980) . Procesoarele Sparc , Alpha , Dec , Risc sunt extrem de

scumpe , incompatile cu codul x86 , ele fiind în proiectate pentru aplicatii paralele , volum mare de

calcul, sisteme multiprocessor . Firma SPARC a lansat de curînd procesorul pe 64 biti UltraSparc la

1,5 Ghz .
Trebuie amintit ca un calculator poate avea unul sau mai multe procesoare . Placile de baza

‘normale’ permit prezenta unui singur procesor , însa sunt producatori ce ofera optiunea de ‘dual

processor’ . Astfel în sistemele produse de Digital , HP se pot întâlni între 2-8 procesoare .

Problema este ca numai anumite sisteme de operare stiu sa foloseasca multiprocesarea (Linux ,

SunOs , Unix , WindowsNT) . Astfel în Windows 9x prezenta unui processor suplimentar nu va

influenta cu nimic performanta sistemului . Sistemele multiprocessor sunt folosite în servere sau în

statii de lucru cu flux mare de date (CAD , GIS , etc) . Un alt motiv de a folosi un sistem

multiprocessor este securitatea oferita . Astfel în cazul unei defectiuni produse la unul din

procesoare conducerea va fi luata de celalalt .

8
 CAPITOLUL 3

FAMILII DE PROCESOARE

FAMILIA DE PROCESOARE INTEL

Familia Intel x86 cuprinde mai multe tipuri de procesoare lansate de firma Intel incepind din

1978 si pina in prezent (1999). In tabelul de mai jos sunt prezentate procesoarele familiei impreuna

cu principalele caracteristici de performanta.

Tip Anul Latime Latime Spatiu de Alte caracteristici

lansarii registre mag. de adresare
(biti) date/adres fizic/virt.
e
8086 1978 16 16/20 1Mo primul procesor pe 16 biti

8088 1980 16 8/20 1Mo procesorul folosit pentru primul

IBM –PC
80186 1982 16 16/20 1Mo 8086 cu suport I/O pe cip
80286 1982 16 16/24 16Mo procesor pentru IBM-PC,varianta
AT
80386 1985 32 32/32 4Go/64T primul procesor pe 32 de biti
o
80486 1989 32 32/32 4Go/64T incorporeaza coprocesorul
o matematic si unitatea de
management a memoriei
Pentium 1992 32 64/32 4Go/64T arhitectura pipeline superscalara
Pentium 1995 32 64/32 4Go/64T primul reprezentant al familiei P6
9
 Pro – realizeaza executia dinamica a
instructiunilor
Pentium 1997, 32 64/32 4Go/64T facilitati suplimentare de control al
II, si III 1999 consumului

Ceea ce face din aceste procesoare o familie este compatibilitatea arhitecturala de jos in sus,

adica un program scris pentru o versiune mai veche de procesor se poate executa pe orice versiune

ulterioara fara modificari. Aceasta compatibilitate este necesara din mai multe considerente:
- programele scrise pentru o anumita versiune de procesor pot fi reutilizate pentru versiunile

mai noi; firmele de software pot sa investeasca mai mult pentru dezvoltarea unui program, bazindu-

se pe pastrarea compatibilitatii
- programatorii sunt familiarizati cu o structura hardware relativ stabila; modificarile

hardware se mentin pe cit posibil transparente pentru programatori si vizeaza mai ales aspecte de

performanta (ex: executia mai rapida a instructiunilor)

Mentinerea compatibilitatii, insa, impune anumite restrictii care uneori pot sa limiteze

performantele noilor versiuni (ex: numarul de registre interne, spatiul de adresare maxim,

dimensiunea registrelor, etc.). In aceasta lucrare se prezinta cu precadere acele aspecte arhitecturale

care s-au pastrat in decursul timpului la versiunile familiei Intel x86.

Componentele de baza
Procesorul I8086 (primul lansat din familie) contine doua unitati functionale autonome:

unitatea de executie (EU – Execution Unit) si unitatea de interfatare a magistralei (BIU – Bus

Interface Unit); ulterior functionalitatea acestor unitati a fost divizata pe mai multe unitati si s-au

adaugat altele ca de exemplu: unitatea de decodificare a instructiunilor, unitatea de segmentare si de

paginare, unitatea de management a memoriei cache si procesorul de virgula flotanta. In figura

urmatoare s-au reprezentat aceste componente in structura procesorului I8086.

10
Registrele generale, notate cu AX, BX,CX, DX, SP, BP, DI si SI sunt utilizate pentru pastrarea

temporara a datelor in vederea efectuarii de operatii aritmetico-logice; registrele SP, BP, DI si SI

pot fi utilizate si pentru adresarea memoriei, iar DX pentru adresarea porturilor de intrare/iesire.

Lungimea lor este de 16 biti. Incepind de la versiunea ‘386 aceste registre au fost extinse la 32 de

biti (denumirea noua: EAX, EBX, ..). Primele 4 registre pot fi adresate la nivel de octet (ex: AL,

AH), cuvint (ex:AX, BX) sau dublu-cuvint(EAX, EBX).Celelalte se adreseaza pe cuvint sau dublu-

cuvint. Pentru anumite tipuri de operatii se utilizeaza in mod implicit anumite registre.
Registrul de stare program PSW: - contine indicatori de conditie (bistabile) a caror stare se

modifica in urma executiei unor instructiuni. Acesti indicatori se pot utiliza pentru instructiunile de

salt conditionat sau pentru a determina un anumit regim de executie a unui program.
Registrele segment, notate cu CS,DS,ES si SS sunt folosite pentru generarea adresei de memorie

pentru instructiuni si date, prin procedeul de segmentare. Incepind de la versiunea ‘386 s-au mai

adaugat inca 2 registre segment: FS si GS.

11
Registrele speciale IP, RI sunt registre folosite pentru executia instructiunilor, dar la care

programatorul nu are acces direct.

Registrele de control: - sunt registre pentru controlul regimului de lucru al procesorului sau pentru

controlul unor functii speciale (ex: segmentare, paginare, memorie cache). Aceste registre pot fi

accesate numai in anumite conditii , de catre programe privilegiate.

Unitatea aritmetico-logica: efectueaza operatiile matematice si logice specificate prin instructiuni.

Operanzii pot fi continuti in registre interne si locatii de memorie. Continutul porturilor de

intrare/iesire nu se poate utiliza in mod direct la operatii aritmetico-logice. Operatiile se pot efectua

pe octet , pe cuvint (16 biti) sau pe dublu-cuvint (32 biti), in reprezentare intreaga fara semn sau in

compement fata de 2 (C2). Pentru operatii in virgula flotanta se utilizeaza

Coprocesorul matematic. Initial aceasta unitate era un circuit separat de procesor, dar ulterior

( incepind cu ‘486) ea a fost inclusa in structura procesorului.

Unitatea de adresare: asigura calculul adresei operanzilor pe baza modului de adresare specificat

in instructiune. Pentru adresare se utilizeaza registrele segment si anumite registre generale (ex: SI,

DI, SP, BP, BX). La variantele mai noi exista unitati specializate pentru segmentare si paginare,

care impreuna ofera suportul necesar pentru implementarea memoriei virtuale.

Unitatea de interfatare a magistralei: asigura legatura intre componentele interne ale procesorului

si modulele sistemului de calcul, externe procesorului ( module de memorie si interfete de

intrare/iesire); contine amplificatoare de magisrala pentru liniile de date, adrese si comenzi, si

circuite de control al transferului de date pe magistrala.

Executia instructiunilor
Un program executabil contine coduri de instructiuni in limbaj masina si date. Pentru a putea

fi executat programul ( sau cel putin secventa in curs de executie) trebuie sa se afle in memoria

calculatorului. Executia unei instructiuni presupune mai multe faze: extragerea instructiunii,

decodificarea, extragerea operanzilor, executia operatiei si salvarea rezultatului. In timpul executiei

instructiunii microprocesorul comunica cu celelalte componente ale sistemului ( memorie, interfete

de intrare/iesire) prin intermediul magistralei.

12
Pe magistrala se transfera instructiuni si date, care se pastreaza in locatii de memorie si porturi de

intrare/iesire.
Pentru regasirea informatiilor se utilizeaza semnale de adresa si semnale de comanda. Aceste

semnale determina spatiile de adresare ale procesorului: spatiul de memorie si spatiul de

intrare/iesire.
Transferul de informatii intre procesor si celelalte componente de pe magistrala se realizeaza

prin cicluri masina. Un ciclu masina poate sa dureze un numar variabil de perioade de ceas. Pe

durata unui ciclu masina se transfera o singura data (octet, cuvint sau dublu-cuvint) a carei sursa sau

destinatie se aflata la adresa specificata prin semnalele de adresa si de comanda.

Incepind cu procesorul Pentium mecanismul de transfer pe baza de cicluri masina a fost

inlocuit cu cel bazat pe tranzactii. Avantajul utilizarii tranzactiilor consta in posibilitatea efectuarii

simultane a mai multor transferuri de date.

Moduri de adresare
Citirea sau scrierea unei locatii de memorie necesita specificarea adresei acesteia. Modul de

determinare a acestei adrese depinde de modul de adresare utilizat. Procesoarele din familia Intel

x86 dispun de o gama variata de moduri de adresare, ceea ce ofera flexibilitate si eficienta in

programare. Diversele moduri de adresare ofera suportul necesar pentru implemenatrea accesului la

diferite structuri de date specifice limbajelor de nivel inalt (ex: variabile simple, tablouri,

inregistrari, etc.).
Moduri pentru adresarea datelor:
a. Adresarea imediata
b. Adresarea de tip registru
c. Adresarea directa
d. Adresarea indexata

e. Adresarea bazata
f. Adresarea bazat indexata
g. Adresarea de tip stiva

h. Adresarea pe siruri

13
 Modurile de adresare enumerate mai sus determina adresa unui operand in cadrul unui

segment (adresa offset). Pentru a determina adresa fizica a unei date trebuie sa se utilizeze

informatia continuta in registrul segment folosit in mod implicit (CS – cod, DS - date, SS- stiva),

sau specificat in mod explicit. In regimul de lucru “real” adresa fizica se calculeaza in felul urmator:

adresa de segment (continuta intr-un registru segment) se deplaseaza la stinga cu 4 pozitii binare (o

pozitie hexazecimala) dupa care se aduna la adresa de offset.

In regimul de lucru protejat informatia continuta in registrele segment reprezinta “descriptori” de

segment iar calculul adresei fizice este diferit.

Evolutia familiei INTEL

Inventarea microprocesorului în 1971 de către Ted Hoff în laboratoarele Fairchild a avut o

importanţă mult mai mare decît s-a prevăzut iniţial, căci dincolo de aplicaţiile imediate, de control,

el a făcut posibilă apariţia microcalculatorului, un dispozitiv electronic folosit pentru prelucrarea

informaţiei cu ajutorul unor semnale electrice produse de circuite plasate pe o pastilă de siliciu.

Complexitatea microprocesorului a crescut de la cîteva circuite pînă la circuitul integrat pe scară

foarte largă (VLSI), care adună peste 100.000 de circuite pe aceeaşi pastilă. Constructorul de

microcalculatoare are de ales dintr-o gamă largă de microprocesoare, circuite de memorie, de

interfaţă în variante constructive nMOS, CMOS, I2L, factorul primordial de alegere fiind raportul

preţ / performanţă.

Microprocesorul este, după cum am amintit, cea mai importantă componentă a sistemului. El

prelucrează aproape toate informaţiile din interiorul unui microcalculator, citeşte instrucţiuni şi date

din memorie, execută prelucrări asupra lor, le trimite sau le primeşte către/dinspre periferice prin

instrucţiuni de intrare ieşire. Cunoscut şi sub numele de unitate centrală, microprocesorul este un

circuit integrat digital care prelucrează informaţia în mod secvenţial

Microprocesoarele se clasează după numărul de biţi din cîmpul de adrese şi lărgimea

cuvântului. Modul în care datele sînt manevrate în interiorul microprocesorului depind de

14
organizarea internă, de arhitectura căilor de date şi de adrese. Viteza de prelucrare a micropro-

cesorului este în mod direct legată de arhitectura acestuia şi de calităţile tehnologice ale circuitelor

componente.Dimensiunea cîmpului de adrese determină mărimea spaţiului fizic de memorie care

poate fi adresat de microprocesor.

De exemplu, un microprocesor pe 8 biţi are un cîmp de adrese cu lărgimea de 16 biţi.

Spaţiul de memorie care poate fi adresat este de 216 locaţii, adică 64 000 de locaţii de memorie.

Procesorul 8086 dispune de un cîmp de adrese de lăţime de 20 de biţi. Ca atare acesta poate accesa

220 locaţii, adică pînă la l milion de locaţii de memorie. Magistrala de adrese de 24 de biţi a lui

80286 permite adresarea a 16.000.000 de locaţii; cea de 32 de biţi a lui 80386 adresează un spaţiu

liniar de memorie de 4 miliarde de octeţi.

Lărgimea căilor de date influenţează în mod direct performanţele de viteză ale

microprocesorului. Dimensiunea mai mare a căilor de date înseamnă prelucrarea şi manipularea

unei cantităţi mai mari de informaţie pe unitatea de timp.

Lărgimea bus-ului de date determină şi rata de transfer din şi către unitatea centrală în lucrul

cu perifericele. Un bus de date mai larg înseamnă transferuri mai eficiente, deci o performanţă de

viteză mare. Spre exemplu, microprocesoarele 8086 şi 8088 sunt funcţional identice. Diferă însă

sub raportul lărgimii bus-ului de date pentru operaţiile de intrare/ieşire. 8086 dispune de 16 biţi de

date pentru lucrul cu intrarea/ieşirea, în timp ce 8088, de numai 8 biţi. Ca o consecinţă, 8086 este cu

20% mai rapid decît 8088.

Frecvenţa ceasului de bază este parametrul cel mai important legat de tehnologia de realizare

a microprocesorului. Viteza microprocesorului depinde în mod invers proporţional de perioada de

timp în care microprocesorul execută o operaţie elementară. Cu cît aceasta este mai mică, cu atît

numărul de operaţii elementare executate într-o unitate de timp este mai mare. Cum instrucţiunile

microprocesorului sînt constituite din succesiunea unor operaţii elementare, rezultă de aici

implicaţia directă asupra vitezei de lucru a microprocesorului.

După cum am mai spus, creşterea vitezei este limitată de caracteristicile tehnologice ale

realizării microprocesorului.

15
 O privire asupra evoluţiei microprocesoarelor INTEL în timp, relevă evoluţia acestor factori

menţionaţi anterior.
INTEL 4004 - primul microprocesor; apărut în 1971, realizat în tehnologie PMOS,

înglobează 2.250 de tranzistoare pe pastila de siliciu. Prelucrare pe 4 biţi, ceas de 740 KHz, viteza

60.000 de operaţii/secundă, memorie adresabilă 4 Koct, set de 45 instrucţiuni orientate pe

operaţiuni aritmetice.
INTEL 8008 - apărut în 1972, microprocesor pe 8 biţi, tehnologie PMOS, grad de

integrare 3.300 tranzistoare pe pastila de siliciu, ceas 800 KHz, viteza 30.000 operaţii/secundă,

memorie adresabilă 16 Koct, set de 48 de instrucţiuni.

INTEL 8080-tehnologie NMOS, grad de integrare 4.500 de tran zistoare pe capsulă,

capacitate de adresare 64 Koct, frecvenţa ceasului 2,083 MHz, 200.000 de operaţii/secundă, set de

72 de instrucţiuni.Succesul deosebit al lui 8008, a determinat INTEL să proiecteze şi să lanseze pe

piaţă, în aprilie 1974, microprocesorul 8080. Prin versatilitate, acest microprocesor a determinat

apariţia a nenumărate aplicaţii care au înglobat circuitul.

INTEL 8086/8088. În 1978, INTEL a deschis seria microprocesoarelor pe 16 biţi prin

8086, care înglobează cca 29.000 de tranzistoare pe capsulă, lucrează cu un ceas de 4 sau 8 MHz şi

execută 330.000 de operaţii/secundă. Putînd adresa fizic şi virtual l Moct de memorie cu o mărime a

segmentului de 64 Koct, 8086 era un microprocesor cu adevărat puternic la momentul respectiv. Şi

totuşi, piaţa 1-a acceptat cu greu -reticentă la 16 biţi - nedispunînd de circuite suport pe 16 biţi. Iată

de ce în 1979, INTEL corectează eroarea de apreciere a pieţei lansînd microprocesorul 8088, identic

cu 8086 sub aspectul arhitecturii interne, dar mai bine adaptat la mediul foarte răspîndit de 8 biţi,

comunicînd cu exteriorul pe 8 biţi, un hibrid perfect între 8 şi 16 biţi.Opţiunea gigantului IBM

pentru acest microprocesor, pentru realizarea primului calculator personal IBM (IBM PC) a

reprezentat un factor hotărîtor în susţinerea pe mai departe a firmei INTEL.

Prin IBM PC cele două microprocesoare 8086/8088 au constituit baza calculatoarelor

personale acceptată ca standard industrial. Tot pe baza structurii IBM s-au dezvoltat programe

16
devenite standard şi produse standard disponibile astăzi pe piaţa de calculatoare personale. Tactica

de "urmărire a leaderului" a făcut, de asemenea, să apară mii de calculatoare IBM PC. Prin aceasta

şi prin tactica sistemului deschis prin care utilizatorii aveau posibilitate să dezvolte aplicaţii (plăci

adiţionale) care să poată fi introduse în calculatorul personal IBM s-a multiplicat şansa proliferării

standardului IBM în domeniul calculatoarelor personale. Este exemplul unei strălucite reuşite în

domeniul marketingului.
Evoluţia lui IBM a fost legată pentru multă vreme de 8086/8088, în fapt o întreagă generaţie

de PC, IBM PC original, IBM PC XT, IBM 3270 PC, PC Jr, PC Portable (Hurricane) şi PC

Convertible.În scurt timp alternativa compatibilităţii IBM se deplasează din domeniul opţiunii în

domeniul necesităţii.Doar APPLE, credincioşi propriului mit şi vocaţiei originalităţii, continuă să

supravieţuiască în mod miraculos, ca o strălucită excepţie care confirmă regula, într-o lume de

compatibili IBM.
INTEL 80286. În 1982, INTEL lansează 80286, un microprocesor realizat într-o tehnologie

superioară faţă de predecesorul său 8086. Însumînd peste 135.000 de tranzistori pe capsulă, lucrînd

cu frecvenţe de ceas de 6, 8, 10, 12 MHz, sau chiar 16 MHz, putînd să atingă pînă la 2,1 milioane

de instrucţiuni pe secundă, accesînd un spaţiu de memorie real de pînă la 16 Moct şi un spaţiu de

memorie virtual de pînă la l Goctet, 80286 reprezintă în domeniul celor 16 biţi un salt deosebit.
Păstrînd compatibilitatea totală la nivel de cod obiect cu 8086, realizează performanţe de 2,5

ori mai bune decît 8086, chiar dacă se foloseşte aceeaşi frecvenţă de ceas şi nici una din

instrucţiunile sale suplimentare. IBM a fost primul producător mare care a utilizat 80286 atunci cînd

a introdus PC AT în 1984. De atunci au urmat multe calculatoare compatibile AT. IBM a continuat

să utilizeze acest microprocesor în noua sa generaţie de calculatoare personale IBM PS2, modelul

30 286, 50 şi 60. Principalul atu al lui 286 a fost, desigur viteza. Arhitectura sa are în vedere un

grad înalt de paralelism în execuţia instrucţiunilor, ceea ce îi conferă caracteristici superioare

predecesorului său.

17
 Mecanismele intrinseci implementate în logica sa internă sînt mai bine adaptate lucrului sub

controlul unui sistem de operare multitasking. Pentru prima oară, programe sofisticate, cum ar fi

gestiunea bazelor mari de date, programe de proiectare automată (CAD), sau programe sofisticate

de editare pot fi rulate independent de calculatoare mini sau medii, pe calculatoare personale. Dar,

pe măsură ce aplicaţiile pe calculatoarele personale au depăşit etapa procesării de texte şi a

programelor de tip "spreadsheet" şi au intrat în domeniul sofisticat al produselor bazate pe grafica

de tip WINDOWS, arhitectura pe 16 biţi a lui 80286 a început să-şi eviden ţieze limitările.
În anii 80, 8086/8088 păreau puternice. Limita adresării a l Moctet de memorie părea o

ştachetă îndepărtată pentru programe ce solicitau 256K, 512K şi în fine 640 Kocteţi de memorie. În

momentul în care programe sofisticate au împins limita cerinţelor peste l Moctet de memorie, au

trebuit să se imagineze tehnici complexe, aşa cum sînt comutarea bankurilor de lucru (EMS), sau

programe de supra punere (overlay), sau terminate and stay resident (TSR). Aceste programe au

prelungit viaţa lui 286, dar au impus limitări de performanţă şi de funcţionare asupra

aplicaţiilor.Compatibilitatea cu 8086 este asigurată la 80286 prin existenţa a două moduri de lucru:

mod real (8086/8088) şi mod protejat (80286). în mod real, 80286 se prezintă din exterior ca un

8086, putînd accesa l Moctet de memorie.

În mod protejat poziţionarea prin program a unui bit de stare permite adresarea unui spaţiu

de 16 Mocteţi. Dezvoltînd sistemul de operare OS/2, MICROSOFT a întîlnit o problemă majoră

generată de inexistenţa unui mecanism hardware de întoarcere din mod protejat în mod real, fapt

care conducea la oprirea procesorului în aceste situaţii. Microsoft a rezolvat problema printr-o

comutare de moduri echivalentă cu un reset al sistemului.Dar cea mai mare constrîngere impusă

software-ului este modul de programare segmentat al familiei INTEL.

Pentru a depăşi bariera celor 64 Kocteţi proprie microprocesoarelor pe 8 biţi, şi pentru a

păstra compatibilitatea pe mai departe cu acestea, INTEL a introdus arhitectura segmentată odată cu

8086/8088. Prin extinderea bus-ului de adrese de la 16 la 24 de biţi, utilizînd o tehnică de

suprapunere, microprocesorul poate adresa l Moctet de memorie. Totuşi, aplicaţii utilizînd structuri

de date şi programe lungi trebuie încă să segmen teze memoria în felii de 64 K. Acest lucru

incomodează şi forţează programatorii să partiţioneze o aplicaţie în segmente multiple de cod şi de

date.

18
 Programele şi structurile de date care depăşesc graniţa celor 64 Kocteţi solicită tehnici foarte

complicate şi nu pot elibera aplicaţia, sau limbajul sursă de dificultatea de a manevra segmente de

cod şi date. În sfîrşit, 80286 este lipsit de mecanisme hardware pentru implementarea efectivă a

conceptului de memorie virtuală, o tehnică prin care capacitatea mare a discurilor de masă este

văzută ca şi cum ar fi propria memorie RAM a calculatorului. El realizează aceasta prin programe

sofisticate care, ele însele consumă timp şi spaţiu de memorie. Dar punctul slab al lui 80286 este că

încearcă să rezolve probleme de anvergură rămînînd în domeniul celor 16 biţi.

INTEL 80386. În 1985, INTEL a introdus microprocesorul 80386. Dacă celelalte

microprocesoare aduceau inovaţii, mai mult sau mai puţin importante, 80386 a reprezentat un salt

calitativ revoluţionar faţă de predecesori, în condiţiile păstrării compatibilităţii cu programele

dezvoltate pentru 8086/80286.Principala inovaţie este faptul că arhitectura procesorului este pe 32

de biţi, atît internă cît şi externă. 80386 este produs utilizînd tehnologia CHMOS II, un proces care

combină calităţile de înaltă frecvenţă ale tehnologiei HMOS, cu cele de consum mic de putere

proprii tehnologiei CMOS. Utilizînd geometria de 1,5 u şi 2 straturi metalice, produsul compactează

pe plăcuţa de 1/4" de siliciu mai mult de 275.000 de tranzistoare şi un milion de componente

electronice.
INTEL 80486. Beneficiind de o tehnologie superioară, 486 este mai rapid şi înglobează în

structura sa circuite care în mod tradiţional erau circuite suport exterioare, cum ar fi: controllerul

pentru memoria cache, coprocesorul matematic şi de periferie: porturile de comunicaţie şi suportul

pentru grafica de mare viteză. In plus, circuitul poate susţine lucrul cu procesoare multiple.

Era Pentium (1993-1998)

 Intel Pentium (22 martie 1993)

La 19 octombrie 1992, Intel a anunţat că cea de a cincea generaţie a liniei sale de

microprocesoare compatibile (codificată P5), se va numi procesor Pentium şi nu 586 aşa cum a

crezut toată lumea. Ar fi fost normal să se numească 586, dar Intel a descoperit că nu îl poate

breveta cu un nume de formă numerică, iar compania vroia să-i împiedice pe ceilalţi producători să

denumească la fel cipurile copii pe care le-ar putea proiecta.

19
 Cipul Pentium este integral compatibil cu procesoarele Intel anterioare, dar se şi deosebeşte

de acestea in multe privinţe. Cel puţin una dintre aceste deosebiri este majoră: cipul Pentium are

două canale identice de procesare a datelor, ceea ce ii permite să execute două instrucţiuni in acelaşi

timp. Intel numeşte această capacitate de a executa simultan două instrucţiuni, tehnologie

superscalară (procesare paralelă).

Această tehnologie asigură performanţe suplimentare faţă de cea a procesorului 486.Cipul

standard 486 executa o instrucţiune, în medie, în două perioade de tact, ajungând până la o singură

perioadă pe instrucţiune prin introducerea multiplicării interne a tactului, la procesoarele DX2 şi

DX4. Datorită tehnologiei de procesare paralelă, cipul Pentium poa te executa mai multe

instrucţiuni cu viteza de două instrucţiuni pe ciclu de ceas. Arhitectura superscalară este de obicei

asociată cu cipurile evoluate RISC (Reduced Instruction Set Computer procesoare cu set redus de

instrucţiuni).
Procesorul lucra cu o magistrala de date de 64 de biti (cu toate ca a fost un procesor pe 32 de

biti) si a fost lansat initial la viteze de 60 si 66 de MHz. Au urmat insa foarte rapid versiuni de 75,

90, 100, 120, 133, 150, 166, 200, 233 MHZ. De fapt au existat trei versiuni de Pentium: prima

versiune care nu cuprindea decat doua modele: Pentium la 60 si la 66MHz, a doua versiune care a

adaugat instructiunile MMX si o ultima versiune care a micsorat distanta dintre tranzistoare

permitand astfel viteze mai mari care au ajuns pana la 233MHz. Intel Pentium a fost primul

microprocesor pentru PC-uri care putea sa calculeze mai mult de 100MIPS (milioane de instructiuni

pe secunda). Tot pentru prima oara era posibila construirea unor sisteme care sa lucreze cu 2

procesoare in paralel (sisteme multiprocesor). Microprocesorul de la Intel venea cu 16Kb de cache

incorporati in pastila de siliciu.

 Intel Pentium Pro (1 noiembrie 1995)

Acest procesor a fost una dintre cele mai mari inovatii tehnice produse de Intel pana acum.

Procesorul ingloba pentru prima oara in istorie pe langa cache-ul Level1 de 8k pentru date si 8k

pentru instructiuni, si un cache Level2 de 256Kb sau 512Kb. Folosea un sistem complex de

predictie a ramurii de executie (branch prediction) si executie speculativa (speculative execution) -

in momentul in care executia programului ajungea la o bifurcatie ramura corecta nu era stiuta pana

20
in momentul in care se executa instructiunea conditionala; pentru ca procesorul sa nu astepte pana

in acea clipa, se alegea una din cele doua ramuri si se incepea executia instructiunilor respective;

daca se dovedea ca ramura aleasa a fost cea corecta aceasta insemna un castig important de viteza.
Acest microprocesor transforma instructiunile x86 in microoperatii care erau mult mai mici

si mai rapide. Acest lucru, cu toate ca avea ca rezultat o viteza mult mai mare a instructiunilor de 32

de biti, a dus la performante mult mai slabe in sistemele de operare care mai contineau cod pe 16

biti. Acesta a fost unul din motivele performantei mai mici comparabil cu Intel Pentium in

Windows 95 de exemplu.

• Intel Pentium MMX (Ianuarie 1997)

MMX s-a crezut initial ca inseamna MultiMedia eXtension, dar Intel a declarat ca inseamna

Matrix Math eXtension. Acesta reprezinta un standard introdus de Intel care aduce cateva noi

instructiuni care usurau in principal calculele matematice cu vectori.

PROCESOARELE CYRIX

Arhitectura x86
Corporaţia Cyrix este unul dintre furnizorii de bază ai soluţiilor bazate pe microprocesoare,

care a introdus noi standarde pe piaţa calculatoarelor personale. În ultimii zece ani Cyrix a dezvoltat

aproape o duzină de procesoare originale folosite în milioane de calculatoare din întreaga lume.
În luna noiembrie a anului 1997, Cyrix a fost cumpărată de National Semiconductor. Această

fuziune a adus două componente importante pentru Cyrix: capacitatea de producţie la nivel mondial

a National Semiconductor şi infrastructura necesară acestei producţii.

Primul produs Cyrix a fost un coprocesor matematic destinat creşterii vitezei de realizare a

calculelor matematice. Succesul acestui coprocesor matematic a permis celor de la Cyrix să

distribuie începând cu 1992, primul procesor din familia x86. Compania a dezvoltat rapid o linie de

producţie pentru procesoarele 486, şi apoi pentru procesoarele din generaţia a cincea, 5x86, un CPU

pentru sistemele PC (mobile şi desktop). În 1995, Cyrix a introdus procesorul din generaţia a şasea,

6x86, un procesor superscalar, bazat pe o superbandă de asamblare; în iunie 1997, a introdus

procesorul MMX 6x86MX, iar în 1998 a apărut procesorul MII.

21
 • Procesorul Cyrix 5x86
Familia de procesoare 5x86 reprezintă o nouă generaţie pe 64 de biţi compatibilă x86.

Unitatea centrală se bazează pe o bandă de asamblare cu şase nivele, putând executa o instrucţiune

într-un impuls de tact.

Unitatea centrală 5x86 este divizată în următoarele blocuri funcţionale
-unitatea pentru numere întregi (Integer Unit - IU)
-unitatea în virgulă flotantă (Floating Point Unit – FPU)
-unitatea cache (Write-Back Cache)
-unitatea pentru gestiunea memoriei (Memory Management Unit - MMU)
-unitatea de interfaţă cu magistrala (Bus Interface Unit - BIU).
Unitatea pentru numere întregi conţine:
-tamponul pentru instrucţiuni (Instruction Buffer - IB)
-unitatea de aducere a instrucţiunii (Instruction Fetch Unit - IF)
-unitatea de decodificare a instrucţiunii (Instruction Decoder Unit - ID).
Instrucţiunile sunt executate în unitatea pentru numere întregi sau în unitatea de calcul în

virgulă flotantă. Cache-ul conţine cele mai recent utilizate date şi instrucţiuni şi asigură accesul

rapid la aceste date din partea IU şi FPU.

 Unitatea cache
Procesorul Cyrix 5x86 conţine un cache unificat pentru date şi instrucţiuni de 16Ko, set-

asociativ pe patru căi, organizat pe 1024 de linii. Scrierile în cache se fac prin metoda write-back.

Memoria cache este organizată în patru bancuri a câte 256 linii fiecare, cu 16 octeţi pe linie. Fiecare

linie cache are asociat câte un tag pe 21 de biţi şi un bit de valid (arată dacă linia conţine informaţii

valide sau nu). Pe lângă aceşti biţi, fiecare linie mai conţine încă patru biţi care indică dacă

conţinutul liniei a fost modificat (dirty bits), câte unul pentru fiecare dublu-cuvânt din linie. Aceşti

ultimi patru biţi permit marcarea independentă a fiecărui dublu-cuvânt ca fiind modificat, în loc de

a marca întreaga linie ca fiind modificată.

 Procesorul Cyrix 6x86

22
 Procesorul Cyrix 6x86 este cel mai performant dintre procesoarele de generaţia a şasea

compatibile x86. Îmbunătăţirea performanţelor este realizată prin utilizarea unei arhitecturi

superscalare, bazate pe o superbandă de asamblare.

Cyrix 6x86 este un procesor superscalar, deoarece conţine două benzi de asamblare separate

ce permit procesarea mai multor instrucţiuni în acelaşi timp. Folosirea unei tehnologii de procesare

avansate şi creşterea numărului de nivele în benzile de asamblare (superpipelining) permit

procesorului 6x86 să atingă frecvenţe de lucru mai mari de 100MHz.

Prin folosirea caracteristicilor arhitecturale unice, procesorul 6x86 elimină multe dintre

dependenţele între date şi conflictele la accesarea resurselor, rezultând o performanţă optimă atât

pentru programele pe 16 biţi cât şi pentru cele pe 32 de biţi.

Procesorul Cyrix 6x86 conţine două cache-uri: -un cache unificat (pentru date şi pentru

instrucţiuni) de 16Ko dual port, şi -un cache de instrucţiuni de 256 octeţi.

Deoarece cache-ul unificat poate conţine instrucţiuni şi date în orice raport, acesta oferă o

rată a hit-urilor (numărul de accese în cache, raportat la numărul total de accese) mai mare

comparativ cu două cache-uri separate pentru date şi pentru instrucţiuni, având dimensiuni egale. O

creştere a lăţimii de bandă a transferurilor cache-unitatea întreagă este realizată prin suplimentarea

cache-ului unificat cu un mic cache de instrucţiuni foarte rapid, complet asociativ. Prin includerea

acestui cache de instrucţiuni, se evită conflictele excesive între accesele pentru date şi pentru cod în

cache-ul unificat.
Unitatea în virgulă flotantă din procesor permite executarea instrucţiunilor în virgulă flotantă

în paralel cu instrucţiunile întregi

Procesorul 6x86 este alimentat la 3.3V ducând la un consum redus pentru toate frecvenţele

de lucru. În plus, 6x86 mai posedă un mod de suspendare pe nivel scăzut, posibilitatea de a

întrerupe tactul şi modul de management al sistemului (SMM) pentru aplicaţiile sensibile la

alimentare.

 Procesoarele Cyrix 6x86MX şi MII

Aceste procesoare au la bază nucleul procesorului 6x86, îmbunătăţit cu cele 57 instrucţiuni

multimedia noi, compatibile cu tehnologia MMX. În plus, 6x86MX şi MII lucrează la frecvenţe mai

23
mari, conţin un cache de dimensiune mai mare, un tampon destinat translatării adreselor liniare în

adrese fizice (TLB) pe două nivele şi un cache destinat adreselor de salt îmbunătăţit.
Pentru a oferi suportul pentru operaţiile multimedia, cache-ul poate fi transformat într-o memorie

RAM scratchpad. Această memorie funcţionează ca o memorie privată pentru CPUşi nu participă în

operaţiile cache.

 Cyrix MediaGX (1998)

MediaGX a reprezentat încercarea lui Cyrix de a produce un chip care să integreze atât

funcţiile de sunet şi video, cât şi controller-ul de memorie şi CPU-ul în sine. Scopul acestui chip a

fost acela de a putea produce computere foarte ieftine şi la vremea aceea deja se vorbea de

calculatoare sub 500$ (ceea ce era foarte puţin la acea dată) construite în jurul lui MediaGX. Cu

toate acestea, nici unul din marii producatori de computere nu a adoptat aceasta soluţie, astfel încât

procesorul acesta, deşi revoluţionar, nu a avut deloc succesul scontat.

FAMILIA AMD

 AMD K5 / Nexgen Nx586 (1995)

AMD a reactionat destul de tarziu in a lansa un procesor comparabil ca viteza cu Intel

Pentium. In 1995 a produs totusi primul sau procesor care era conceput integral de catre ei,

nemaifiind o simpla clona a procesoarelor Intel. Acest procesor s-a numit K5 si avea viteze de la 75

la 166MHz. Cu toate acestea nu era un procesor mai rapid decat cele de la Intel, in plus avand o

unitate de calcul in virgula mobila destul de slaba (ca si Cyrix de altfel). Una din inovatiile aduse de

K5 era faptul ca instructiunile x86 erau transformate intern in ROP (Risc OPerations).

Aceste operatii RISC se puteau executa in nucleul RISC al procesorului care era mult mai

rapud. In acelasi timp o companie de care putina lume auzise pana atunci, Nexgen, lansa primul sau

procesor: Nx586. Complexitatea procesorului K5 a dus la frecvente destul de mici, ceea ce i-a facut

pe cei de la AMD sa cumpere compania Nexgen care tocmai terminase design-ul noului lor

24
procesor, NX686. Acest design a fost ulterior folosit de AMD in urmatoarea sa familie de

procesoare pe care avea sa o lanseze in 1997.

 AMD K6 (Aprilie 1997)

Ca urmare a cumpararii firmei Nexgen, AMD a reusit sa lanseze un nou procesor, K6 care

avea viteze de la 166 la 266MHz. Bineinteles ca politica AMD a fost ca procesoarele sale sa se

vanda la aproape jumatate din pretul la care se vindeau procesoarele Intel. K6 incorpora instructiuni

MMX (a caror licenta a cumparat-o de la Intel) devenind astfel un rival de temut pentru

procesoarele Intel Pentium MMX.

25
 CAPITOLUL 4

CUM SE FABRICĂ UN PROCESOR ?

Dacă tehnologiile necesare fabricării unui microprocesor sunt

deosebit de complexe, principiul este relativ simplu: realizarea - prin

diverse procedee: fotolitografie, implant de ioni, difuzie - a unui număr

de straturi (layere) suprapuse, cu proprietăţi fizice şi electrice bine

precizate. Vom detalia mai departe tehnologia CMOS standard:

a) se decupează o plachetă fină (0,5 - 1 mm, denumită şi wafer) de siliciu cristalin de înaltă

puritate, care se oxidează termic, apoi se acoperă cu un strat fotosensibil;

b) se desenează circuitele electronice pe stratul fotosensibil, prin expunerea la o sursă

luminoasă specială printr-o mască (dedicată layerului, şi anume negativul acestuia);

c) ansamblul se spală într-o soluţie revelatoare, care îndepărtează materialul ce nu a fost

expus luminii;
d) se aplică materialele semiconductoare pentru a construi componentele electronice prin

umplerea straturilor; tranzistorii rezultaţi sunt conectaţi între ei prin legături de aluminiu

sau mai recent, de cupru;

e) se repetă paşii b) - d) în funcţie de numărul de straturi necesare;

f) după realizarea tuturor layerelor necesare, are loc o operaţie de pasivizare prin care

suprafaţa plachetei de siliciu este acoperită cu un strat de oxid mai gros, de protecţie;
g) realizarea conexiunilor dintre componente şi a punţilor de conectare (bond-pad-urile) cu

exteriorul, prin creştere/depunere de straturi conductoare;

h) separarea chip-urilor: fiecare placă de siliciu conţine un număr mai mare sau mai mic

de chip-uri distincte;

26
 i) urmează apoi conectarea la pinii capsulei şi încapsularea; procesorul se acoperă cu un

material protector din ceramică, plastic şi/sau metal.

CAPITOLUL 5

PROTECŢIA MUNCII
Protecţia muncii este un ansamblu de masuri tehnice, sanitare şi organizatorice, având ca scop

ocrotirea vieţii şi sănătăţii, celor care muncesc.

La instalaţiile electrice tensiunea electrică nu poate fi sesizată, pentru ca omul să poată fi

prevenit asupra posibilelor pericole.

În cazul în care omul atinge simultan două corpuri bune conducătoare de electricitate între între

care există o diferenţă de potenţial electric de exemplu după conductoare electrice neizolate, corpul

său va fi străbătut de un curent electric, accident care se numeşte electrocutare.

Electrocutarea poate avea loc prin atingerea directă a părţilor din circuitele electrice sau prin

atingerea indirectă, adică atingerea unei părţi metalice care nu face parte din circuitul electric dar este

pus accidental sub tensiune.

Tensiunea la care este supus omul la atingerea unui obiect intrat accidental sub tensiune este

numită tensiune de atingere.

Efectele trecerii curentului electric prin corpul omului sunt: şocul electric şi

electrotraumatismele.
Factorii de care depinde gravitatea electrocutării sunt:
- rezistenţa electică a corpului uman
- calea de trecere a curentului prin corp
- tensiunea la care este supus omul
- frecvenţa curentului electric.
Principalele pentru evitarea electrocutărilor prin atingere directă sunt:
●legarea la nul

27
 ●legarea la pământ
●separarea de protecţie
●izolarea suplimentară de protecţie
●folosirea tensiunilor reduse
●protecţia prin deconectarea automat

Protecţia împotriva electrocutării

La alegerea măsurilor pentru protecţia împotriva electrocutării, se au în vedere caracteristicile

locurilor de muncă, acestea clasificându-se în trei categorii, în funcţie de gradul de pericol:

- locuri de muncă foarte periculoase
- locuri de muncă periculoase
- locuri de muncă cu grad mic de pericol
Protecţia împotriva electrocutării se face în funcţie de modul de atingere: directă sau indirectă.
Principalele măsuri pentru evitarea electrocutărilor prin atingere involuntară sunt:
-proiectarea şi construirea instalalaţiilor şi echipamentelor electrice astfel încât elementele

aflate normal sub tensiune să nu poată fi atinse întâmlător.

-folosirea unor pardoseli din materiale izolate
-folosirea unor tensiuni reduse
Principalele masuri pentru evitarea electrocutărilor prin atingere directă sunt:
●legarea la nul
●legarea la pământ
●separarea de protecţie
●izolarea suplimentară de protecţie
●folosirea tensiunilor reduse
●protecţia prin deconectarea automată

28
 BIBLIOGRAFIE

- Hardware - Justin Frankel

- Comunicaţia prin intermediul reţelelor de calculatoare --Gheorghe Toacse

- Introducere în microprocesoare

- Prezentarea sistemului de operare MS-DOS - Andra Sandru

- Reţele de calculatoare - Valentina Cristea

- Calculatorul fără secrete - Dan Ionescu

29
 CUPRINS

Argument …………………………………………................1
Capitolul 1: Microprocesorul ………………....……………..3
Caracteristicile procesorului.................................3
CAPITOLUL 2: Procesorul – Functionare .............................6
CAPITOLUL 3 : Familii de procesoare ………………....…..9
Familia de procesoare Intel ........................................9

Procesoarele Cyrix ……………….....………..…......21

Familia AMD .............................................................24

CAPITOLUL 4: Cum se fabrică un procesor ? ......................26
CAPITOLUL 5: Protectia muncii............................................27
BIBLIOGRAFIE …………………....……………………....29

30