Materialul genetic viral

Materialul genetic la
Procariote

Materialul genetic la
Eucariote

Materialul genetic viral

Virusurile sunt entitati infectioase de nivel
subcelular ale caror dimensiuni variaza intre 80
2500 Armstromi. Ele sunt alcatuite dintr-un invelis
proteic numit capsida virala si un miez genomul
viral, reprezentat de un acid nucleic. Un astfel de
virus matur se numeste virion. In afara acestei
stari de existenta, virusurile se mai pot afla si sub
alte forme:
Virus vegetativ acidul nucleic aflat liber in
citoplasma celulei gazda;
Provirus acidul nucleic integrat in cromozomul unei
celule gazda.

Virusurile se deosebesc esential de toate celelalte sisteme

biologice, prin aceea ca miezul lor de acid nucleic este alcatuit
fie din ADN, fie din ARN. Niciodata, in acelasi virus, nu se
intalnesc ambele tipuri de acizi nucleici asa cum se intalnesc in
orice sistem biologic cu organizare celulara oricat de simplu ar
fi el. Continand in virionul lor fie ADN, fie ARN, virusurile se
clasifica in dezixiribovirusuri si ribovirusuri.

Este important de retinut faptul ca, la ambele tipuri de virusi,

informatia genetica se afla codificata in miezul de acid nucleic
viral care se mai numeste cromozom viral sau genom viral.
Molecula de acid nucleic viral poate fi circulara sau lineara,
monocatenara sau bicatenara:
ADN viral monocatenar (bacteriofagul phi X174)
ADN viral bicatenar (virusul herpetic, majoritatea
bacteriofagilor)
ARN viral monocatenar (cirusul gripal; HIV; virusul mozaicul
tutunului - VTM)
ARN viral bicatenar (reovirusuri).

Multiplicarea virusurilor

Desi virusurile detin in acizii lor nucleici codificate planurile

arhitecturale ale formarii de noi particule virale, adica ale
multiplicarii lor, virusurile nu se multiplica, nu se inmultesc. Virusurile
sunt multiplicate de celula gazda, deoarece toate virusurile sunt
paraziti absoluti de nivel genetic, dependenti total de o celula gazda,
fie bacteriana, fie vegetala, fie animala. Niciodata o particula virala
nu provine din diviziunea unei particule virale preexistente. Virusurile
sunt reproduse in celula gazda, oferind doar instructiuni
(informatia ereditara) pentru a fi reproduse, iar celula gazda asigura
substantele, echipamentul enzimatic si energia necesare.

Genomul Viral patruns in celula gazda, determina devierea

proceselor de biosinteza caracteristice acesteia, astfel incat celula
gazda va efectua sinteze noi dupa modelul furnizat de virionul
decapsidat (numit virus vegetativ). Se sintetizeaza acid nucleic viral,
proteine virale si apoi are loc asamblarea noilor componente intr-un
numar mare de virioni, dupa care, prin lizarea celulei gazda are loc
eliberarea noilor virioni.

Replicarea materialului genetic viral se realizeaza tot pe baza de

complementaritate a bazelor azotate, dar cu unele particularitati.
La dezoxiribovirusuri catena ADN poate servi ca matrita pentru sinteza alteia.
La ribovirusuri catena de ARN poate servi ca matrita pentru sinteza alteia
complementare, care la randul ei, devine matrita pentru sinteza ARN initial.
In cazul retrovirusurilor, replicarea ARN se realizeaza cu ajutorul enzimei
reverstranscriptaza. Aceasta enzima utilizeaza ca matrita ARN viral pentru
sinteza unei catene de ADN. Rezulta, in prima etapa un hibrid molecular ARNADN dupa care ARN este hidrolizat, iar ADN complementar este trecut sub forma
bicatenara si, sub aceasta forma, se integreaza intr-unul din cromozomii celulelor
implicate in realizarea raspunsului imun la om, paralizandu-i activitatea: in acest
fel organismul infectat cu HIV 1 nu mai poate da raspunsuri imune la actiunea
celor mai comuni agenti patogeni.
Chiar daca in sisteme supramoleculare, virusurile prezinta variabilitate
genetica. In cazul dezoxiribovirusurilor se poate realiza recombinarea genetica
prin crossing over, iar in cazul ribovirusurilor variablilitatea se realizeaza, in
special prin mutatie.
Ca urmare apare o variabilitate genetica in cadrul populatiilor virale si
respectiv o adaptare a lor marita la conditiile variabile ale mediului. De exemplu
virusul gripal cu genom ARN manifesta o atat de mare variablilitateincat fiecare
epidemie se datoreaza unei alte tulpini virale.

Materialul genetic la Procariote

Organizarea Procariota caracterizeaza bacteriile si algele albastre verzi (numite

si cianobacterii). Toate aceste forme prezinta structura celulara cu dimensiuni
intre 1-10 nm.
O celula bacteriana este alcatuita din citoplasma, delimitata de membrana
plasmatica, protejata la exterior de un perete celular. In celula se distinge o
regiune centrala care reprezinta nucleotidul. Nucleotidul nu este separat fata de
citoplasma printr-o structura membranara, astfel ca el nu poate fo socotit un
nucleu adevarat.
Corespondentul nucleotidului este cromozomul bacterian de forma circulara. El
reprezinta suportul fizic al unicului grup de inlantuire a genelor (aproximativ
2000-3000 gene). Ca urmare toate genele de la bacteria mama se transmit in
bloc la bacteriile fiice. Cromozomul are o lungime de 1000 de ori mai mare decat
diametrul celulei, contine o macromolecula de ADN circulara cu aproximativ 4050 bucle si superrasuciri (circa 400 perechi nucleotide / bucla) care sunt
mentinute prin intermediul unor molecule de ARN. Cromozomul bacterian este
atasat de membrana plasmatica a celulei bacteriene prin intermediul unei
structuri derivate din aceasta, care este numit mezozom.

In afara cromozomului circular bacterian (suportul grupului principal de

gene), se pot afla in citoplasma celulei bacteriene, una sau mai multe
structuri ereditare aditionale. Aceste structuri extracromozonale, separate
fizic de cromozomul principal, au fost denumite plasmide. Plasmida este o
molecula circulara de ADN bicatenar care reprezinta 1% din cromozomul
bacterian principal. Ea reprezinta un microcromozom ce poarta 6-8 gene si
care se replica independent de cromozomul principal.Ca exemple de plastide
pot fi considerate factorul de sex (factorul F) sau factorul de rezistenta la
antibiotice (factorul R). Plasmidele pot fi transferate de la o celula la alta,
pot suferii mutatii, pot fi pierdute sau pot fi redobandite de catre celula
bacteriana. Datorita acestor procese, o populatie bacteriana prezinta o mare
heterogenitate, ceea ce reprezinta un avantaj selectiv pentru adaptarea la
mediu a bacteriilor. Studiul plasmidelor a trezit interes deosebit din partea
cercetatorilor mai ales cand s-a constatat ca ele detin genele de rezistenta la
antibiotice markeri genetici foarte importanti si foarte usor de decelat prin
antibiotice.
In ultimul timp studiul plasmidelor bacteriene a suscitat un interes mai
mare, cand s-a constatat ca ele pot fi folosite in experiente de inginerie
genetica ca vehiculi cu ajutorul carora pot fi introdusi in celula bacteriana,
gene de la eucariote. Plasmidele reprezinta un element esential in
tehnologia ADN recombinat.

Materialul genetic la Eucariote

Materialul genetic la eucariote se afla in nucleul celular dar si in citoplasma,

mai precis in mitocondrii, cloroplaste, etc.
La nivelul nucleului materialul ereditar este organizat intr-o substanta
numita cromatina.
Cromatina este forma interfazica a cromozomilor, adica a structurilor
caracteristice ce apar evident la eucariote doar in timpul diviziunii nucleare.
La eucariote cromozomii au o arhitectura foarte complexa, fiind alcatuiti
din 13-15% ADN, 12-13% ARN cromozomial; 68-72% proteine histonice si
nonhistonice, mici cantitati de lipide, ioni de Mg2+ si Ca2+. Componenta cea
mai importanta a cromozomului eucariotic este ADN. El poate fi impartit in
doua categorii: secvente unice de nucleotide in care sunt incluse genele si
secventele repetitive, reprezentate de una sau mai multe fractii de ADN, in
care anumite secvente de nucleotide se repeta de un nr. Variabil de ori.
Acest ADN repetitiv este de obicei informational, adica nu contine gene
structurale, ci indeplineste alte roluri, secventele de nucleotide repetitive
sunt intercalate cu secvente unice, nonrepetitive.

Cromatina prezinta doua stari functionale alternative si

reversibile: eucromatina si heterocromatina.
Eucromatina prezinta proprietati de la colorare normale cu
coloranti bazici si un ciclu de condensare standard
(condensare in diviziune si decondensare in interfaza). La
nivelul euctomatinei se afla secvente unice de ADN.
Eucromatina reprezinta partea activa genetic in transcrierea
cromatinei interfazice, la nivelul ei aflandu-se cea mai mare
parte din proteinele nonhistonice care conditioneaza
functionarea materialului ereditar in replicare sau in
transcriere.
Heterocromatina are un ciclu atipic de condensare. Ea
reprezinta cromatina care este condensata si in interfaza
cand apare sub forma de cromocentri. La nivelul ei replicarea
ADN este intarziata si este inactiva in transcriere. Daca
eucromatina cuprinde genele majore, heterocromatina
prezinta mai ales functii reglatoare.

Structura Virusului Gripal

Structura Bacteriofagului

Structura virusului HIV