Un mare maestru Zen deschide ochii la sfarsitul unei meditatii si vede in fata sa un individ ce-si

frangea mainile in tacere, asteptand ca inteleptul sa-l observe.

Dupa cateva clipe maestrul il intreaba:
Ce cauti?
Adevarul, preaanteleptule.
De ce?
M-am saturat de viata asta. Mereu aceleasi lucruri si mai toate neplacute. Vreau sa aflu, sa
stiu, sa devin un initiat sau un intelept. Asa ca tine. Cere orice, pune-ma la incercare, dar invatama!
Bine. Uite: intoarce-te acasa, la familia ta.
Da maestre!
Scoala-te maine dimineata, spala-te, mananca apoi pleaca la munca ta! Fa-ti datoria
reintoarce-te acasa, odihneste-te. Dupa aceea
.Ajuta-i pe ai tai, mananca, plimba-te, intoarce-te citeste Sutrele potrivite.
Mangaia-ti nevasta si culca-te! Iar de poimane ia-o de la inceput
Da, maestre, da .! asta am facut si pana acum !
Asta s-o crezi tu! A fost macar o singura actiune in viata ta de care sa-ti fi dat seama in timp
ce o faceai?
Nu. Mereu realizai abia in ultima clipa. Sau si mai rau, dupa. Cand era prea tarziu. Iti doresti sa
manaci o mancare buna si te trezesti ca ai mancat-o doar la ultima imbucatura. Si atunci o
mesteci, o mesteci incercand sa recastigi placerea pierduta.
Iti rascumperi tot ce ai inghitit cu mintea aiurea.
Zici ca vrei adevar, initiere, intelepciune. Du-te omule si traieste-ti viata, caci pana acum te-a
trait ea pe tine. Fa exact ce ai facut pana acum, dar fii constient.
Trezeste-te !
Nu numai cand te scoli dimineata, ci putin cate putin in fiecare din faptele tale. Cat mai
devreme. Exact cand faci, ce faci, acolo unde faci. Acum pleaca!Stii ca pleci?