Вы находитесь на странице: 1из 28

Management Public

Teoria managementului a aparut odata cu aparitia societatii.Se gaseste in viata


sociala,politica,economica.
Managementul este un termen imprumutat (in romana se traduce ca teoria organizarii
si conducerii;gestiune).
Termenul de management gasit in organizare si conducere trebuie privit :
Prima administratia publica a aparut odata cu omenirea si este un serviciu public.Primele
servicii publice au fost determinate de aparitia formatiunilor in China antica.Servicii
publice:
Apararea,dezvoltarea sistemului de religie,cult,sisteme de irigatii.
Managementul public reprezinta identificarea liderului pentru formatiunea
statala,ierarhizarea in interiorul formatiunilor.
In perioada sec. 18-19 cand dezvoltarea economica era in floare intalnim conceptul de
Management public in aparare si in sistemul sportiv.
Managementul public este practicat de sistemul public dar nu are finalitatea profitului
financiar.Dupa sec 20 s-a incercat o generalizare a MP-ului in toate domeniile de activitate.h
Dimensiunile teoretice ale MP-ului.
Scolile de MP.Cum este definit MP-ul.
Legatura dintre MP si sectorul privat.
Literatura de specialitate ofera diferite puncte de vedere asupra MP-ului.
Teoria manageriala a aparut din nevoia raspunsurilor la problemele societatii,la
nevoile sociale si la nevoile publice unde discutam de MP.MP-ul il putem situa in perioada
moderna dupa cel de-al doilea Razboi Mondial,iar istoric in perioada 1700 prin Teoria
moderna a conducerii personalului.Robert Owen el fiind parintele managementului
conducerii moderne.El evidentiaza importanta managementului atat in cadrul colectivului de
munca cat si in cadrul organizatiilor industriale.
Cea de-a doua etapa o reprezinta dezvoltarea calculelor,perioada in care sunt
anticipate concepte moderne ale managementului,principii asemanatoare celor promovate de
clasici managementului stiintific.
Situat in sec 19,(1848-1917) managementul capata noi abordari determinate de
fondarea unor stiinte ale administratiei,ce pot fi aplicate in toate domeniile de activitate.

Se apeleaza la teoriile comparativiste privind utilizarea unor principii dintr-un


domeniu in alt domeniu de activitate,stabilindu-se pentru prima data asupra modului de
control, asupra resurselor financiare.( Henry Metcalfe )
In sec 19-20 are loc dezvoltarea stiintei administrative,a organizarii si conducerii
stiintifice bazate pe rezultatele actiunii publice si pe rezultatele propriilor cercetari in
organizatia publica.Cel care promoveaza astfel de studii este Henry Robinson Towen.Acesta
este sustinatorul teoriei moderne privind managementul stiintific promovat de Frederick
Taylor(parintele managementului stiintific).El introduce metoda de consultare si dezvoltarea
echipei manageriale.In conceptia lui Taylor managementul este arta de a sti precis ce e de
facut cat mai bine si mai ieftin.
Tot in jumatatea sec 19-inceputul sec 20 intalnim o scoala a managementului,cel care
introduce tehnica stimulentelor fiind Henry Laurence Grantt.Grantt elaboreaza o metoda
grafica de evidenta si planificare cunoscuta sub numele de graficul lui Grantt.
Henry Fayol este cunoscut ca parintele teoriei moderne a managementului,fiind cel
ce considera ca a conduce inseamna a prevede,a organiza,a da dispozitii,a coordona si a
controla.
Tot Fayol elaboreaza 14 principii ale managementului modern cunoscute ca fiind
principiile specializarii muncii:

1. Principiul autoritatii
2. Principiul disciplinei
3. Principiul unitatii de comanda
4. Principiul unitatii de directie
5. Principiul subordonarii intereselor individuale
6. Principiul colectivului
7. Principiul remunerarii
8. Principiul centralizarii
9. Principiul liniei ierarhice
10. Principiul ordinii
11. Principiul echitatii
12. Principiul stabilitatii cu privire la forta de munca
13. Principiul initiativei

14. Principiul esprit de corps

Toate aceste principii se refera la organizatia publica la relatiile dintre sistemul


angajatului si al angajatorului din perspectiva dezvoltarii resursei umane.
Aceeasi perioada este specifica dezvoltarii teoriei ergonomice introdusa de Franck si
Lillian Gilberth.Franck introduce metoda de cronometrare cu stenografierea miscarii.Lillian
contribuie la dezvoltarea elementelor de management ale resurselor umane,evidentiaza
nevoia creerii conditiilor de munca pentru anumite activitati.
O alta scoala de referinta a Managementului Public este cea introdusa de Oliver
Sheldon,cel care se ocupa de individualizarea misiunilor (a raspunderii managerilor)
subordonand managementul,administratia.
Fundamentele teoriilor clasice ale MP le putem situa ca perioada in a doua jumatate a sec
19,prima jumatate a sec 20,iar germenii teoriei modalitatii privind MP-ul apar la sfarsitul sec
20.
Dezvoltarea economica si sociala determina aparitia unor noi teorii privind organizarea
muncii,ierarhizarea in interiorul organizatiei,centrarea pe creearea celor mai bune locuri de
munca,tehnica ergonomica si orientarea spre problemele psihologice ale angajatului.
Managementul din perspectiva teoriilor clasice contureaza principii de organizare si
conducere eficiente in organizatie cu scopul punerii in valoare a celei mai importante
resurse,cea umana.
Instrumente:
a) Administratia
b) Institutiile publice
c) Autoritatile publice

a) Administratia ocupa un spatiu variabil in functie de diferitele forme de organizare


sociala.Ea are o istorie direct legata de cea a societatii.Administratia publica are o
delimitare conceptuala,spatiala si temporala bazata pe ipoteza axiomatica privin
existenta sa conditionata de guvern,societate,sector public si sector privat.
Administrarea descrie activitatea sau totalitatea activitatilor de exploatare (comanda)
realizate de o persoana imputernicita ce se situeaza pe o treapta superiora ierarhic ad
ministerului.
A administra difera de conceptul de a conduce si este inteles ca fiind actul de
incredintare pe o perioada determinata a unui bun public sau privat unei persoane

fizice sau juridice,pentru a-l administra si conduce raspunzand in fata celui ce i-a
incredintat aceasta misiune.
In viziunea unor specialisti administratia reprezinta continutul principal al puterii
executive al statului.Ea reprezinta totalitatea autoritatilor publice care formeaza
puterea executiva.Administrarea reprezinta conducerea unui agent economic sau a
unei instutii socio-culturale.
In acelasi timp interpretari secventiale privind administrarea ne conduc spre o
abordare inter-disciplinara evidentiindu-se cele 3 discipline fundamentale:Stiinta
administrativa,Stiinta manageriala stintiifica si Stiinta politica.
In doctrina romaneasca conceptele moderne sunt promovate de Paul Negulescu si
Anibal Teodorescu (1929) ,teorii in care se regasesc punctele convergente cu doctrina
franceza fiind considerata o administrare a puterii executive prin procedee de politica
publica si de asemenea se regasesc influente ale scolii germane care admitea existenta
unei activitati administrative si dincolo de puterea executiva.
Conceptul de administratie publica poate fi inteles ca un sistem de institutii ce
cuprinde diferite structuri administrative care organizeaza si realizeaza activitati de
organizare a executarii si executiei in concret a legii si raspunde nevoilor publice.
Administratia publica reprezinta campul de aplicare al conceptiilor tehnice si al
practicilor guvernamentale de promovare superioara a politicilor publice,a relatiei
societate-guvern in vederea cresterii responsabilitatilor sociale si satsifacerea nevoilor
sociale prin practicarea metodelor moderne de management in sensul realizarii
eficientei,eficientizarii si dezvoltarii.
Administratia publica se constituie din totalitatea serviciilor administrative existente
ale unui stat.Serviciile sunt organizate la nivel central,regional si local.
c)Autoritatea publica:
Constitutia Romaniei din 1991 modificata in 2003 se refera in titlul 3 la
urmatoarele:Parlament,Presedintele Romaniei,Guvern,Autoritatea administrativa publica
centrala de specialitate(ministerele),alte organizatii de specialitate din subordonarea
ministerelor si guvernelor si autoritati administrative autonome,autoritati administrative
publice locale(consiliile locale,judeten,primarii),autoritati judecatoresti(instantele
judecatoresti si Consiliul Superior al Magistraturii).
b)Institutia publica reprezinta organismul ce are un statut,reguli de functionare proprii
stabilite prin acte normative avand rolul de a satisface o nevoie publica.
Institutiile,autoritatile si intreprinderile publice sunt subsisteme ale sistemului
administrativ public,particularizate prin functionarea si constructia de tip organizational.
Caracteristicile institutiei publice:

Se infiinteaza,se reorganizeaza si se desfinteaza prin lege sau potrivit legii de catre


Parlament,Guvern,ministere si celelalte organisme de specialitate ale administratiei
publice centrale precum si de catre Consiliile judetene si locale.

Ele sunt infiintate pentru satisfacerea unor interese generale cu caracter socio-cultural
ale membrilor societatii.

Mijloacele financiare necesare desfasurarii activitatii sunt asigurate de regula de la


bugetul de stat sau de la bugetele locale.

Institutiile publice isi desfasoara activitatea fie gratuit fie cu plata.

Ele sunt incadrate cu personal specializat in activitatea in care isi desfasoara institutia
misiunea fiind incadrate intr-un domeniu de specialitate.

Unele institutii publice emit acte administrative

Unele institutii publice desfasoara o activitate in mod continuu,in mod ritmic ce se


incadreaza intr-un program anuntat publicului sau utilizatorilor.
Procese si functii de management

Procesul de management reprezinta ansamblul fazelor,actiunilor prin care sunt


determinate obiectivele organizatiei,responsabilitatile si procesul de munca necesare realizarii
obiectivelor de catre executantii acestora.Prin procesele de management se integreaza si
coreleaza munca personalului folosind un complex de tehnici in vederea indeplinirii cat mai
eficiente a obiectivelor.Fazele procesului de management sunt:
1) Faza previzionala care concretizeaza preponderenta fetei de previziune si exercitarea
unor alte functii intr-o actiune prospectiva axata pe modalitati de prospectare,de
anticipare pe metode si solutii organizatorice,motivationale de evaloare superioara
corespunzatoare nivelului organizatoric.
Acestei faze ii este cunoscuta ca metoda,metoda managementului de tip previzionar
care se bazeaza pe dezvoltarea obiectivelor organizatiei,dezvoltarea
strategiilor,deciziilor tactice oferindu-i un caracter anticipativ.
2) Faza de operationalizare este faza de executare sau aplicare caracterizata de
preponderenta functiei de organizare,coordonare si antrenare si declansarea actiunii
pentru realizarea planurilor organizatiei.
Acestei faze ii este caracteristica metoda operativa cu accent pe realizarea activitatii si
evaluarea posibilelor modificari la nivelul obiectivelor specifice.
3) Faza finala este faza de comensurare si interpretare a rezultatelor ,preponderenta fiind
faza de control si evaluare a modului in care au fost realizate obiectivele

organizatiei.Ca metoda de lucru este utilizata metoda post-operativ ce are un caracter


de constatare.
Ele incheie ciclul de conducere si pregatesc conditiile de realizare a tuturor actiunilor
ce sprijina dezvoltarea activitatii constatate la nivelul organizatiei publice.
Referindu-ne la fazele de conducere putem stabili ca organizatia se defineste prin
misiune,obiective generale si obiective specifice.Daca misiunea si obiectivele generale sunt
stabilite prin lege,obiectivele specifice sunt stabilite la nivelul fiecarei institutii prin
instrumente proprii de management,evidentiind astfel existenta nivelurilor ierarhice,existenta
strategiilor de organizare intemeiate specific fiecarei specialitati.
Institutiile publice au structura unei organizatii publice prin existenta
compartimentelor de munca,a nivelurilor si a liniilor ierarhice si reglementarilor proprii,a
metodelor de conducere proprii,prin metode proprii de delegare a autoritatii,de planificare si
evaluare.
Fiecarei institutii publice ii este caracteristic un proces de conducere determinat de
existenta celor 5 functii:de previziune,organizare,antrenare si declansarea actiunii,de
coordonare si control-reglare.
Organizatia este caracterizata tot de 5 functii:de personal,financiar-contabil,cercetaredezvoltare,de realizarea serviciilor publice,de transferare a serviciilor publice de la
producator la utilizator.
Procesul de conducere nu poate fi confundat cu procesul decizional,decizia fiind
finalitatea fiecarei functii de conducere si reprezentand atributul actiunii de conducere.Daca
functiile procesului de conducere sunt exercitate de resursa umana,functiile organizatiei
publice sunt definite de activitati realizate la nivelul fiecarui compartiment de munca la
nivelul organizatiei diferentiate prin departamentele sau directiile acestora.Functile
organizatiei publice definesc structura de organizare a organizatiei publice si sunt evidentiate
in organigrama acestora.
Procesul de conducere este un proces ciclic,functia de control in reglare oferind
feedbackul actului de conducere.
La nivelul organizatiei publice exista 2 tipuri de angajati (contractuali si angajati
public) iar functiile de control public sunt singurele ce pot evidentia actul de conducere in
organizatie.
Cand discutam despre institutii publice ne referim la serviciile de utilitate publica,cele
ale caror functii de conducere pot fi ocupate de catre angajatorul contractual investit cu
autoritatea de a conduce.

Functiile managementului public


Literatura de specialitate evidentiaza cele 5 functii:
1. Functia de prevedere sau previziune
2. Functia de organizare
3. Functia de antrenare si declansare a actiunii
4. Functia de coordonare
5. Functia de control in reglare
Managementul public se exercita prin cele 5 functii ale sale si este caracterizat ca
fiind un proces ciclic,continuu,consecvent,dinamic si stabil.
Dinamica procesului de conducere determina schimbarea acestuia,adaptarea
lui(adaptarea metodelor de conducere,tehnicilor de conducere) la nevoile societate.
Procedeul de conducere sau managementul public este caracterizat de o dimensiune
psiho-sociala puternic influentata de cultura si profilul celor ce participa la realizarea
acestora.
1.Functia de prevedere reprezinta ansamblul de procedee desfasurate de conducerea
institutiei publice,de autoritatea si intreprinderea publica prin care sunt determinate directiile
de evolutie viitoare,directivele acestora si sunt identificate diferite posibilitati de actiune
pentru realizarea obiectivelor.
Functia de prevedere este considerata ca fiind cea mai importanta functie a
managementului public,ea anticipand viitorul organizatiei publice,evolutia conditiilor in care
se afla sistemul condus precum si starea si comportamentul starii acestuia.
Functia de prevedere raspunde la intrebarea Ce trebuie si ce se poate realiza in
anumite conditii?.
Functia de prevedere este cea care implementeaza notiunea de planificare.
Planificarea evoca o apropiere rigida de constructia planurilor viitoare,constructie care
este definitavata de capacitatea organizatiei de a se adapta la evolutiile concrete ale societatii.
Planificarea realizeaza cercetarea viitorului si a modului in care obiectivele pot fi
transpuse in activitati.Tot planificarea este cea care elaboreaza planurile,programele pentru
realizarea misiunii organizatiei publice.
Functia de prevedere are urmatoarele cerinte:
a) Dezvoltarea continua si perfectionarea aptitudinii si pregatirii celor ce ocupa
functii de conducere.

b) Aprecierea obiectiva a prezentului.


c) Prognozarea corecta a viitorului.
d) Organizarea buna a sistemului informational.
e) Corelarea functiei de prevedere cu celelalte functii ale MP.
f) Creeare unui cadru prospectiv la toate nivelurile structurale.
g) Folosirea specialistilor.
h) Manifestarea actului de conducere la toate nivelurile ierarhice.
Determinarea prioritatilor se impune atat la nivel organizational cat si la nivel
individual.Intr-o logica manageriala,obiectivul unei organizatii nu este numai o
orientare generala a acestuia.El reprezinta intentia de ameliorare si de actiune
cuantificabila calitativ si cantitativ ceea ce presupune definirea misiunii organizatiei
cu obiectivele acesteia,analiza situatiei de inceput si definirea indicatorilor de
evaluare a situatiei finale.
Definirea obiectivelor:
1) Se aleg domeniile de actiune prioritare.
2) Se definesc asteptarile prin rezultate pe care le va obtine organizatia in aceste
domenii.
3) Definirea obiectivelor se raporteaza plecand de la o dubla referinta:
a) Contextul de functionalitate
b) Perspectiva viitorului

Triunghiul de aur
Reprezinta pozitia de conducere

Compartimente
de
munca(pozitia
de executie)
Triunghiul este definit de o misiune.Misiunea este identificata prin obiective
generale,iar acestea sunt realizate prin obiective specifice.
Nu exista standarde pentru definirea obiectivelor!
Functia de prevedere presupune:

Identificarea tendintelor existente.

Prefigurarea proceselor si fenomenelor ce vor avea loc.

Stabilirea obiectivelor de realizat in viitor si a resurselor necesare.

Formele concrete prin care se realizeaza functia de prevedere sunt: prognoza,


planificarea si programarea.In literatura de specialitate sunt denumite cei 3 P.
Prognoza reprezinta evaluarea probabila efectuata pe baze stiintifice a evolutiei
viitorului, a componentelor cantitative si calitative ale unui anumit domeniu de activitate
pentru o perioada de timp aleasa de catre cel utilizeaza acest instrument.
Prognoza este un instrument ce furnieaza factorilor de decizie solutii alternative si
variate cu caracter specific ce reprezinta posibile cai de urmat, fara a avea un caracter
imperativ.
Prognoza este un instrument de cunoastere, de investigatie a viitorului care se
caracterizeaza prin:

Domeniul de activitate care se refera la dimensiunea economico-sociala,


demografie, stiinta, tehnologie.

Obiectul de referinta este productia, consumul, costurile si preturile.

Sfera de cuprindere este macroeconomica, teritoriala, regionala si locala.

Gradul de agregare este reprezentat de numarul subdomeniilor sau al


componentelor analizate in prognoza pentru o singura activitate mono sau
multi sectoriala, mono sau multi factoriala.

Orizontul de timp pe care il alegem- de lunga perspectiva(10-30 de ani), pe


termen mediu(5-10 ani) si pe termen scurt(1-5 ani).

Cerintele pentru prognoza:

Formularea unor ipozete realiste

Efectuarea analizei respective a fenomenelor si proceselor la care se refera


prognoza in scopul stabilirii relatiilor si corelatiilor existente in trecut si a
factorilor generatori de schimbare.

Evidentierea utilitatii progresului tehnic la evolutia viitoare a fenomenelor si a


proceselor la care se refera.

Stabilirea unui echilibru dinamic permanent intre obiectivele ce trebuiesc


realizate si numarul resurselor generale.

Proiectia viitorului evolutiv al fenomenelor si proceselor urmarite in mod


global, complet si implicatiile economice, sociale, tehnologice, organizatorice,
ecologice la diferitele niveluri de abordare nationala, locala sau finala.

Diferenta intre prognoza si plan este reprezentata de gama indicatorilor folositi care
este mai restransa la prognoza, de metoda de dimensionare a acestora si de gradul de precizie.
Clasificarea prognozelor:
-

Domeniul de referinta.

Sfera de cuprindere.

Orizontul de timp.

Planificarea
Planificarea reprezinta activitatea de stabilire si fundamentare pe baza studiilor
speciale a obiectivelor si sarcinilor de realizat, a resurselor necesare pe o perioada
determinata de timp corespunzatoare caracterului planului stabilit (luna,trimestrial, annual) in
vederea realizarii obiectivelor final.
Etapele planificarii:

Constientizarea oportunitatilor tinand seama de competitie, concurenta ,


cerere, oferta, atuuri propri si slabiciuni proprii organizatiei.

Stabilirea obiectivelor.Se stabilesc niveluri, actiuni si termene.

Evaluarea premiselor.Se determina mediul intern si cel extern in cadrul


carora vo fi aplicate planurile.

Compararea alternativelor.Compararea alternativelor de planificarea din


perspectiva obiectivelor de comparare.

Delegarea unor alternative.

Stabilirea bugetelor necesare realizarii planurilor.

Perioada pentru care se realizeaza planificarea variaza in functie de dimensiunea


organizatiei, domeniul de referinta si scopurile urmarite.
Intocmirea planurilor urmatoare respecta principiile de baza privind:
-

Premisele planificarii

Premisele cadrului strategic si de orientari

Programarea
Reprezinta activitatea de repartizare si ierarhizare a organizatiei in timp (luni, decade,
saptamani) si in spatiu(compartimente de munca) precum si coordonarea cu activitatile ce
sprijina realizarea obiectivelor.
Prevederea se poate realiza pe baza de identificare,prin extrapolare, ciclica, prin
asociere, prin analogie si probabilistica.
Prevederea pe baza de identificare reprezinta actiunea de mentinere sau prelungire in
viitor fara nicio modificare a situatiei existente.
Prevederea prin extrapolare are la baza ipoteza potrivit careia atunci cand au loc
modificari ale situatiei prezente conditiile si cauzele raman constante iar efectul schimbarii va
fi acelasi in viitor.
Prevederea ciclica consta in atribuirea unor forme viitoare care au aparut in trecut pe
baza supozitiei. Au caracter repetabil si ciclic.
Prevederea prin asociere realizeaza legatura a doua categorii de evenimente ce se
deduc astfel incat evolutia viitoare sa depinda de evolutiile componentelor fiecarei categorii.
Prevederea probabilistica consta in construirea evenimentelor viitoare prin plasarea
lor in prelungirea unor structuri statistice sesizate ca atare pe cale intuitiva.

2. Functia de organizare se defineste prin totalitatea actiunilor intreprinse in vederea


realizarii misiunii organizatiei, a obiectivelor specifice si a obiectivelor generale prin
utilizarea de maxima eficienta a resurselor disponibile.

Functia de organizare raspunde la intrebarea cine realizeaza obiectivele si cum sunt


acestea realizate?.
Fayol considera ca organizarea consta in construirea dublului organism material si
social al unei organizatii si in inzestrarea acesteia cu tot ceea ce ii este necesar pentru
functionare si dezvoltare sistemului si circuitelor proprii de informare in interiorul
organizatiei.
Organizarea este partea vizibila a procesului de conducere, se materializeaza prin
dimensiunea formala si informala, dimensiune ce consta in organizarea obiectivelor si a
tipologie relatiilor autonome de organizare.
In sens traditional a organiza semnifica conceptul de a diviza pentru a raspunde
sarcinilor si rolurilor date indivizilor. Modul de organizare poate fi acceptat ca baza a
impartirii si creari compartimentelor de munca.
Organizatia reprezinta sistemul socio-uman complex, deschis ce are o cultura
organizationala caracerizata de un nivel comportamental individual al membrilor sai,
caracterizata de un sub-sistem relational intern propriu, cu scopuri, mijloace si rezultate
raportate la un nivel de valori.
In literatura de specialitate exista o multime de definitii date organizarii dintre care
amintim:

Organizarea reprezinta un mijloc de diviziune a muncii intre un anumit numar de


sarcini si actiuni de coordonare la nivelul unei colectivitati sau actiunea colectiva de
urmarire a unei misiuni comune pentru a realiza un serviciu sau un produs.

Organizarea reprezinta o schema a cailor ierarhice, a celor de comunicare intre diferite


cadre administrative cu scopul circularii informatiilor intre acestea.

Identificarea organizatiei ca fiind un sistem de activitate dezvoltat de doua sau mau


multe persoane coordonate constient.

Organizarea este o descriere a activitatilor, a serviciilor, a raporturilor dintre acestea si


a legaturii ierarhice dintre cei ce ocupa functii de conducere pe diferite niveluri.

Organizarea reprezinta un mod de diviune a muncii, de localizare a centrilor


decizionali, de exercitare a autoritatii si de stabilire a retelelor de comunicatii, de
solutionare a conflictelor si de integrare sociala.

Sistemul pulic

Sistemul privat

Reprezinta informatia

Reprezinta decizia

Organizarea este considerata un fenomen complex, paradoxal, care poate fi inteles in


mai multe feluri. Complexitatea este data de caracterul paradoxal deoarece fiecare
caracteristica ce apartine organizatiei poate da o alta interpretare modului in care sunt
realizate obiectivele, capacitatii de adaptare a organizatiei si capacitatii de proiectare
in situatii pe care nu si le doreste organizatia. Organizatia este proiectata intr-o
maniera de intarire a relatiei intre logica functiei si proiecte, incluzand si functia de
coordonare in procesul de organizare.

In organizatie se gasesc:
1. Subsistemul managerial
2. Subsistemul resurse umane la toate nivelurile
3. Subsistemul material
4. Subsistemul relational si informational la toate nivelurile.

Subsisteme
Resurse

Serviciu

Rezultat

Piata

Caracteristicile de definire evidentiaza aspectele:

In organizatia publica exista grupuri de oameni constituiti pe structuri ce realizeaza


activitati in vederea detinerii unor produse sau servicii.

Intreaga activitate este coordonata la nivelul grupurilor organizate.

Se creeaza un sistem de relatii intre oameni si grupurile de care apartin indivizii, ca


profesii promovandu-se colaborarea intre ei.

Definitia organizatiilor evidentiaza raspunsuri la urmatoarele intrebari:


1. cine poate sa ia decizii?,cine are dreptul sa ia decizii?, raspunsul fiind
autoritatea.
2. cine raspunde daca ceva nu merge bine?,iar raspunsul este stabilitatea.
3. cand incepe activitatea?. Raspunsul este coordonarea.
4. cum poate fi imbunatatit sistemul de motivare?. Raspunsul fiind recompensa.
5. care este posibilitatea de informare a angajatului in momentul in care devine angajat
al organizatiei in calitate de funcionar public sau angajat contractual?. Raspunsul
este sistemul de informare.
Organizatia este un sistem ce cuprinde subsistemele: decizional, operational,
informational, subsisteme ce suprapun pe structura de organizare a organizatiei.
Structura de organizare este reprezentata de urmantoarele instrumente manageriale:

Organigrama

Fisele posturilor

Nivelurile ierarhice

Rangul si filiera ierarhica

Statul de functiuni

Regulamentul de organizare si functionare

Regulamentul de ordine interna

Statutul

Sistemul de comunicare si informare

Principiile care stau la baza proiectarii sau reproiectarii structurii organizatorice sunt:

1. Principiul obiectival care presupune ca organizatia in ansamblul ei si in fiecare din


componentele ei (compartimentele de munca) sa serveasca realizarii obiectivelor
specifice reiesite din obiectivele generale
2. Principiul specializarii este cel care presupune specializarea fiecarei activitati astfel
incat ocupantul postului sa realizeze o singura functie. Acest principiul promoveaza
proverbul Omul potrivit la locul potrivit.
3. Principiul coordonarii scopul specific al organizatiei structurale este deosebit fata
de cel al organizatiei si sustine integrarea activitatii compartimentelor de munca ca
obiect specific in obiectivele genrale ale organizatiei.
4. Principiul autoritatii presupune ca fiecare individ, grup sau compartiment de munca
sa se subordoneze unei autoritati ierarhice, astfel evidentiindu-se clar linia ierarhica si
nivelurile ierarhice existente.
5. Principiul responsabilitatii este cel care presupune ca responsabilitatea superiorului
este absoluta fata de actele subordonatului.
6. Principiul definirii permite definirea tuturor responsabilitatilor, sarcinilor,
atributiilor, sistemelor relationale pentru fiecare post creat la nivelul organizatiei si
descris prin fisa postului. Acestea aduse la cunostinta titularului postului in momentul
in care se angajeaza.
7. Principiul limitei de control sustine ca nicio persoana nu trebuie sa controleze mai
mult de cinci maxim sase subordonati a caror activitate este interdependenta.
8. Principiul conrespondentei pentru fiecare post trebuie sa exista o corespondenta
intre sarcini, autoritati si responsabilitati.
9. Principiul echivalentei diversele componente ale strcuturii trebuiesc proiectate si
mentinute in echilibru pe toata perioada functionarii organizatiei.
10. Principiul continuitatii reorganizarea trebuie sa fie un proces continuu prin care se
asigura organizarea la cerintele mediului exterior.
Structura reprezinta un ansamblu de functii si relatii care asigura coordonarea
activitatii organizatiei pentru realizarea obiectivelor acesteia fiind caracterizate de
specializare, coordonare si formalizare.
Specializare reprezinta gradul de divizare si omogenitate a muncii in compartimentele
de munca. Coordonoarea reprezinta modul de asigurare a cooperarii intre compartimente
si oameni, iar fomalizarea marcheaza gradul de precizie in definirea functiei si a
legaturilor.
3. Functia de antrenare si declansare a actiunii

Aceasta functie este cea care pune in valoare capacitatea conducatorului de a mobiliza
resursele, oamenii, pentru realizarea obiectivelor. Ea este definita ca procedeu de
capacitare prin motivare de catre conducatori ai colaboratorilor sai, de a participa la
realizarea obiectivelor.
Functia de antrenare si declansare a actiunii se realizeaza prin urmatoarele activitati:

Cunoasterea factorilor motivanti si aplicarea diferentiata a motivarii resurselor umane.

Determinarea planurilor de actiune.

Definirea mijloacelor si resurselor privind declansarea actiunii.

Evaluarea realizarii actiunii.

Functia de antrenare cunoaste mutatii la nivelul organizatiilor publice determinate de


cresterea complexitatii tuturor actiunilor subsumate exercitarii functiei:

Dezvolatarea de noi sisteme de interdependenta intre nivelurile de decizie si cele de


executie.

Reducerea timpului dintre momentul fundamentarii deciziei si transmiterea deciziei


luate.

Dezvoltarea sistemului de intrepatrundere a actiunii de antrenare si declansare cu cele


de coordonare, organizare si control in reglare.

Functia de antrenare si declansarea actiunii se evidentiaza la nivelul resurselor umane


din nevoia motivarii personalului angajat si este puternic influentat de cultura
organizatiei.
In literatura de specialitate sunt cunoscute scoli ce au promovat modele de motivare
care au fost dezvaluite in diferite etape ale societatii si promovate in interiorul
organizatiilor industriale. Experimentele realizate de psihologi si sociologi privind
formele de motivare evidentiaza faptul ca la nivelul organizatiilor publice, aprecierea,
mandria de a apartine unei institutii, ideologia si planul de cariera sunt factori ce
influenteaza decizia resurselor umane de a fi angajate in sectorul public si nu privat.
Mecanismele de motivare in sectorul public sunt cele care sustin stabilitatea ocuparii
unui post, evidentiaza criterii precise pentru promovarea in cariera si valorifica expertiza
profesionala a ocupantului postului.
4.Functia de coordonare este definita ca fiind principala functie ce stimuleaza
climatul managerial caracterizat de autonomie,initiativa si responsabilitate. Aceasta
functie se realizeaza prin corelarea, sincronizarea in timp si spatiu a diverselor activitati
desfasurate de personalul angajat.

Functia de coordonare este supusa unor transformari,mutatii in institutiile publice


determintate de amplificarea tuturor activitatilor de coordonare, de diversificare si
modernizarea modalitatilor si tehnicilor utilizate in organizarea coordonarii, de dezvoltare
interdependenta intre activitatea de coordonare realizata la diferite niveluri ierarhice.
Functia de coordonare promoveaza organisme si compartimente de munca specializate
cunoscute ca fiind compartimente cu rol de stat major, de realizare a coordonarii intregii
activitati.
Functia de coordonare necesita dezvoltarea si generalizarea stilului de conducere
participativ.
Cerinte pentru realizarea functiei de coordonare:

Perfectionarea stilului si metodelor de conducere (management prin proiecte,


managementul bugetelor, management prin obiective si management participativ).

Integrarea actiunii de coordonare la toate nivelurile ierarhice.

Stimularea spiritului de initiativa si inovatie in actiunea de coordonare.

Repartizarea echitabila a sarcinilor si echilibrarea acestora in functie de fenomenul


social si politic.

5.Functia de control in reglare este functia ce incheie procesul de conducere.


Caracteristica aceste functii este economia de piata. Prin aceasta se intelege
dezvoltarea antreprenoriala cu scopul raspunderii dezvoltarii personale in actul de
realizare a obiectivelor, sarcinilor si activitatilor de calitate.
Mutatiile se regasesc in amplificarea complexitatii acitunii de control, cresterea
ponderilor actiunii de control (control indirect prin informare), cresterea interdependentei
intre actiunea de control declansate la diferite niveluri ierarhice, amplificarii rolului
compartimentului de munca specializat in exercitarea functiei de control.
Diversificarea formelor si a metodelor de realizare a controlului, cresterea, caracterul
preventiv al controlului, si corelarea acestuia cu functia de prevedere.
Pentru realizarea actiunii de control, cerintele ce trebuiesc indeplinite sunt identificate
la urmatoarele niveluri:
1. Nivelul obiectivelor si al abaterilor.Se cere o finalizare clara cuantificabila,
atat a obiectivelor cat si a absentelor.
2. Repartizarea distincta si echitabila a sarcinilor si responsabilitatilor.
3. Asigurarea unei bune evidente si circulare a informatiilor ce caracterizeaza
fenomenele studiate.

4. Adaptarea formelor de control la specificul activitatii conduse.


5. Imbinarea formelor de control direct cu cele de control indirect pe baza
informatiilor primite.
6. Practicarea principiului exceptiei in analiza informationala.
7. Proiectarea unui sistem de tablou de bord bine structurat la nivelul obiectivelor
specifice.
Controlul este functia ce inchide procesul de conducere, este functia care
urmareste realizarea actiunilor in conformitate cu obiectivele nivelurilor prestabilite
de calitate.
Functia de control se realizeaza prin activitati ce au in vedere reglarea activitatilor
conduse, diminuarea sau eliminarea factorilor perturbatori si a cauzelor ce au condus
la aparitia abaterilor.
Etapele realizarii functiei de control:
1. Stabilirea obiectivelor controlului si programarea acestuia.
2. Masurarea posibilelor niveluri de performanta existente.
3. Determinarea nivelurilor de performanta ce pot fi masurate.
4. Proiectarea sistemului de control.
5. Pregatirea personalului ce trebuie sa realizeze controlul si a personalului
controlat.
6. Verificarea diferitilor parametrii, masurarea acestora si compararea cu
limitele prestabilite.
7. Interpretarea critica a abaterilor din perspectiva amplorii, complexitatii si a
naturii.
8. Realizarea unor actiuni de reglaj, corectare pe baza informatiilor care
circula in sistemul dat.

Componentele structurii de organizare


Structura organizatorica este ansamblul personalului, al subdiviziunilor organizatorice
si al relatiilor acestora astfel constituite si reglementate, incat sa asigure premisele
organizatorice necesare performantei dorite.
Structura generala a unei organizatii se compune din dimensiunea organizatorica,
structura organizatorica si dimensiunea socio-culturala.
Structura organizatorica este formata din structura functionala de management si
structura operationala.Prin structura operationala intelegem aspectele ce privesc totalitatea
activitatilor ce asigura conceperea unui serviciu public si furnizarea acestuia.Structura de
organizare reprezinta rezultatul organizational unei entitati juridice, felul in care partile
acestui ansamblu sunt corelate intre ele, sunt asezate intr-o anumita ordine.
Partile structurii de organizare sunt elementul uman, circuitele de infromare si
ansamblul mijloacelor materiale.
Notiunea de corelare cuprinde pozitiile, legaturile stabilite la nivelul diferitelor parti
ale organizatiei care se interconditioneaza.
Definirea structurii de organizare poate fi evidentiata din perspectiva a 3 abordari:
-

O abordare functionala-se refera la functia organizatorica

O abordare a autoritatii-sunt definiti centrii decizionali

O abordare a legaturilor-sunt stabilite legaturi la acelasi nivel ierarhic sau la


niveluri ierarhice diferite.

Obiectivul final al structurii de organizare este reprezentat de utilizarea optima a


resursei umane.Aceasta evidentiaza urmatoarele aspecte:

1. Aspectul economic
2. Aspectul social
3. Aspectul informational
1)Aspectul economic presupune identificarea sarcinilor si atributiilor postului
respectiv, determinarea capacitatii si a calitatii umane.Aspectul economic creeaza conditii
valorificate corelatiilor intre atributii si sarcini si a celor intre calitate si capacitate.
2)Aspectul social consta in satisfacerea nevoilor angajatilor, motivarea acestora si
asigura unui statut social.
3)Aspectul informational se refera la circuitul informatiilor si al deciziilor in timp
real, fara a deforma realitatea, cu scopul realizarii obiectivelor.
Structura organizatorica poate fi interpretata din punct de vedere al statiticii si
dinamicii organizationale.In acceptiunea statitca, prin structura de organizare se urmareste
precizarea elementelor componente, a atributiilor fiecarui compartiment de munca si
ansamblului acesteia.Acceptiunea dinamica a structurii de organizare porneste de la definirea
procedurilor si strategiilor necesare realizarii obiectivelor organizatiei.
Promovarea dimensiunii dinamice a unei organizatii publice presupune trecerea de la
structuri organizatorice rigide pe perioada indelungata de timp, insensibile la schimbarea
mediului, la modificarea factorilor, la structuri flexibile, adaptate si adaptabile la conditii
concrete ale sistemului.
Organigrama reprezinta descrierea grafica, stiintifica a structurii de organizare.
Organigrama este un desen si nu trebuie confundat cu structura de organizare deoarece in
continutul organigramei sunt prevazut functii de conducere, compartimente de munca,
legaturi ierarhice.
Un element important este reprezentat de post.Acesta reprezinta suma atributiilor
omogene din punct de vedere al naturii si complexitatii muncii, stabilite in mod regulat si
organizat.
Postul este descris prin urmatoarele elemente:
-

Rol

Sarcini

Autoritate

Responsabilitate

Legaturi

Autoritatea reprezinta dreptul de a dispune executarea unor sarcini, atributii al


ocupantului postului respectiv.

Responsabilitatea reprezinta obligatia de a indeplini anumite sarcini si atributii si de a


realiza obiectivele stabilite.
Compartimentul de munca sau organismul reprezinta grupuri inchegate de oameni,
reunite sub aceeasi autoritate ierarhica si care au sarcini si atributii cu caracter permanent,
bine precizate.
Clasificarea compartimentelor de munca se poate realiza dupa urmatoarele criterii:
1. Dupa marimea lor:
a)Simple
b)Complexe

2.

Dupa legaturi:
a)ierarhice
b)compartimente de stat major
c)compartimente functionale

O componenta ce sprijina realizarea activitatii la nivelul activitatii la nivelul


compartimentului este munca. Ea este descrisa prin operatii, sarcini, atributii, legaturi si
activitate. Munca este specifica ocupantului postului.
Legaturile ierarhice reprezinta sistemul de relatii bi si multi-laterale conceput sa
asigure functionalitatea si eficienta structurii de organizare.
Legaturile ierarhice in functie de tipologia compartimentelor de munca pot fi
clasificate in legaturi ierarhice de autoritate, legaturi functionale si legaturi de consultare sau
de stat major.
Din punct de vedere al reglementarii legaturile ierarhice pot fi formale (cele oficiale)
si neformale.
In realizarea legaturilor ierarhice pot aparea fenomene perturbatoare ce influenteaza
legaturile structurale.Acestea sunt:
-

Fenomene de scurt-circuitare in care se intalnesc legaturi de subordonare si


de lucru intre 2 niveluri ierarhice care nu sunt succesive.

Fenomene de pasarela prin care sunt transmise legaturile functiei in


legaturi ierarhice.

Nivelurile ierarhice semnifica treptele de autoritate ierarhica ce separa conducerea de


executie.Nivelurile ierarhice evidentiaza cele 2 subsisteme: subsistemul condus si
subsistemul de conducere.
Prin extrapolare subsistemul condus este asimilat functiei de executie iar cel de
conducere functiei de conducere.
Linia sau filiera ierarhica reprezinta canalul prin care circula informatia si deciziile in
interiorul organizatiei.
Rangul ierarhic este diferit de nivelul ierarhic si reflecta importanta unui
compartiment sau unei functii de conducere in interiorul unei organizatii publice in raport cu
alte compartimente si alte functii.
Ponderea ierarhica este reprezentata de raportul dintre functia de executie si functia
de coordonare. Se diferentiaza pe orizontala organizatorica si pe verticala acesteia in functie
de complexitate, de gradul de repetitivitate a activitatii, de dificultate a muncii si de caracterul
special.
Organizatiile publice dupa natura legaturii stabilite la nivelul acestora pot fi calsificate
in organizatii de tip functional (caracteristice persoanelor juridice cu un numar minim de
angajati), sau organizatii de tip stat major (compartimente de consultare).
Etapele de elaborare ale unei structuri de organizare
Definirea misiunii unei persoane juridice reprezinta premisa dezvoltarii obiectivelor
generale ale acesteia si de identificare ale obiectivelor specifice.
I. Studierea persoanelor juridice (organizatii publice) si a caracteristicilor sale
II. Analiza obiectivelor si a perspectivei de dezvoltare
III. Determinarea activitatilor care se regasesc la nivelul organizatiei in momentul analizei
IV. Stabilirea continutului activ, determinarea sarcinilor, a atributiilor si a lucrarilor pe
fiecare activitate.
V. Determinarea volumului de munca necesar pentru fiecare activitate
VI. Construirea compartimentelor de munca
VII.

Individualizarea functiilor si comportimentelor pe functii

VIII.

Definirea structurii de organizare

I.Studierea organizatiei si a caracteristicilor sale presupune evidentierea caracteristicilor


organizatiei publice, identifica domeniul de activitate si a politicii publice din care face
parte.Se stabileste marimiea organizatiei si gradul de dispersare a resurselor materiale la

nivelul compartimentelor de munca existente.Aceasta etapa analizeaza informatiile


disponibile referitoare la starea, evolutia si perspectivele organizatiei publice, la nivelul etapei
de dezvoltare al politicii publice respective.De asemenea se realizeaza analiza informatiilor
ce definesc perspectivele dezvoltarii organizatiei in viitorul apropiat.Prima etapa ofera
indiciul asupra structurii de organizare identificand tipul de structura.
II.Analiza obiectivelor presupune evidentierea obiectivelor si definirea cantitativa a
acestora.De asemenea evidentierea previzibila a obiectivelor organizatiei.
Aceasta etapa are la baza studierea seriilor dinamice de date ce reprezinta evolutia in
perspectiva a organizatiei publice.Scopul este acela de a completa prima imagine privind
structura de organizare.
III.Determinarea activitatii este specifica actului de corelare a obiectivelor cu activitatea
organizatiei publice identificate la nivelul compartimentelor de munca.
In cadrul acestei etape se realizeaza individualizarea informatiilor principale pe
activitatea specifica fiecarui compartiment de munca.Aceasta etapa permite formarea unei
conceptii privind constructia compartimentelor de munca din etapa initiala.
IV.Stabilirea continutului activitatii, nominalizarea sarcinilor, a atributiilor, al lucrarilor si
a periodicitatii acestora.La nivelul acestor etape se realizeaza o analiza specifica modului de
circulatie a informatiei, se elaboreaza o diagrama a viitorului circulatiei informatiei si se
urmareste rationalizarea informatiei.
Si aceasta etapa completeaza procedura de formare a unor compartimente de munca
tinand seama de conditiile fiecarei organizatii.
V.Determinarea volumului de munca presupune stabilirea factorilor care influenteaza
complexitatea si volumul lucrarilor si ale sarcinilor.Aceasta etapa se realizeaza in corelatie cu
circulatia informatiilor pentru realizarea eficienta a volumului de munca determinat.La
nivelul acestei etape sunt proiectate compartimentele de munca.
VI.Determinarea compartimentelor de munca se refera la folosirea criteriilor
metodologice de construire a compartimentelor de munca.La nivelul acestei etape este
stabilita tipologia informatiei pe centrii decizionali, evidentiind astfel nivelul ierarhic de
organizare.
Aceasta etapa contribuie la definitivarea compartimentelor de munca completand
informatiile anterioare cu cele reprezentate de procesul decizional si centrii decizionali.
VII.Individualizarea functiilor consta in utilizarea principiului organizational, al celui de
definire a structurii organizatorice in delimitarea structurii de organizare.Se stabilesc legaturi
intre compartimente, se recurge la rationalizarea evidentelor si se contureaza structura de
organizare.

VIII.Definirea structurii de organizare are in vedere elaborarea organigramei si a


regulamentului de organizare si functionare, definitivarea variantei structurii de organizare in
conformitate cu informatiile avute.
Regulamentul de organizare si functionare (ROF) reprezinta un instrument
managerial, de conducere care detaliaza structura de organizare si cuprinde descrierea
sarcinilor, atributiilor, responsabilitatilor si autoritatii pentru conducerea organizatiei si a
compartimentelor de munca.
In structura cadru a ROF sunt evidentiate:

Partea I Organizarea institutiilor publice si in care regasim informatii


privind elementele generale de descriere a institutiilor publice (infiintarea,
statutul, subordonarea)

Partea a II a Structura de organizare in care sunt descrise compartimentele


de munca, consiliile si comisiile de specialitate, structura de specialitate
subordonata acesteia si organigrama.

Atributii:
a.Atributii si obiecte de activitate ale organizatiei
b.Atribuii ale compartimentelor de munca

Conducerea organizatiei.Managementul organizatiei:


a.Sunt descrise formele de conducere
b.Conducere executiva
c.Conducerea compartimentului de munca la diferite nivele ierarhice

Dispozitii finale:

a.Aspecte privind modul de aprofundare a ROF.


b.Mod de functionare a ROF.
c.In ROF sunt specificate si aspecte de reglementare, de organizare interioara.

Fisa postului cuprinde descrierea celor importante elemente de caracterizare a unui


anumit post la care se raporteaza ocupantii postului respectiv.

In fisa postului sunt descrise urmatoarele elemente:


-

Postul

Pozitia

Compartimentul

Cerintele postului

Relatiile ierarhice de subordonare sau de coordonare, functionale, de


colaborare, de reprezentare

Atributiile, sarcinile si lucrarile ocupantului postului (Daca ia decizii, daca


da aprobari, avizari sau face propuneri)

Responsabilitatile (Daca ocupantul face parte din anumite comitete)

Data intocmirii fisei postului, semnatura

Statul de functiuni

Toate aceste instrumente se regasesc la departamentul de munca de personal iar statul


de functiuni se gaseste la departamentul de munca de functionare.
Procesul decizional.Decizia. (11.11.2009 de pe grup)
Functiile organizatiei publice
Componentele sistemului de organizare
Functiile organizatiei publice sunt definite ca fiind totalitatea activitatilor omogene
specializate, complementare sau asemanatoare, in cadrul carora se folosesc tehnici speciale
pentru realizarea obiectivelor specifice rezultate din obiectivele generale ale organizatiei.
Organizatia publica isi desfasoara activitatea intr-un anumit cadru organizatoric, ea
presupunand activitati dinamice, complexe , care pot fi grupate in functiile acesteia, care se
conditioneaza reciproc, permitand organizatiei publice sa raspunda provocarii mediului.
Initiatorul functiilor ale organizatiei a fost Henry Fayol care a realizat pentru prima
oara, radiografierea tuturor activitatilor organizatiei, organizarea, regruparea acestora
rationala pe 6 functiuni:
1.Tehnica

4.Contabila

2.Comerciala

5.De securitate

3.Financiara

6.Administrativa

Aceste 6 functiuni au stat la baza dezvoltarii structurale pentru toate organizatiile, ele
definind specificul activitatilor acestora.

Evolutia conceptului de functie publica a fost influentat de 2 factori:


1.Progresul tehnic ca factor de baza al determinarii structurale si complexitatii
activitatii organizatiei.
2.Socio-economic in cadrul caruia procesul de functiuni a fost aplicat.
Functiunea reprezinta ansamblul actiunilor orientate spre realizarea unor obiective
specifice rezultate din obiectivele generale ale organizatiei si concretizarea printr-o
specializare.
Criteriile de delimitare:
1.Identificarea activitatilor-permite gruparea activitatilor in compartimente de munca
specifice unei singure functiuni.
2.Criteriul de complementaritate conform caruia activitatile sunt grupate intr-o
functiune in care ele se regasesc in relatii de complementaritate reciproca sau relatii de
auxiliaritate.
3.Criteriul de convergenta- cere gruparea activitatilor intr-o functiune, ele venind
dintr-o activitate diferita.
In perioada moderna sunt 5 functiuni:
1.Functiunea de personal
2.Functiunea financiar-contabila
3.Functiunea de cercetare
4.Functiunea de productie
5.Functiunea comerciala
Sistemul legislativ prin care sunt specificate functiunile este specificat pentru sectorul
privat prin legea 31/1990 a societatilor comerciale sau pentru sistemul public legea 90
Functiunea de cercetare-dezvoltare cuprinde activitati prin care se studiaza, se
concepe, se elaboreaza, se realizeaza viitorul organizatiei publice din perspectiva obiectului
sau de activitate.Aceasta functiune este specifica organizatiilor cu capital privat si este
adaptata specificului organizatiei publice deoarece activitatile tipice acestei functiuni pot fi
activitati de cercetare care vizeaza cercetarea si dezvoltarea serviciilor publice, a unor noi
activitati ce sustin realizarea serviciilor publice sau unor noi comportamente relationale,
specifice administratiei publice intre functiunea publica si consumator, intre angajatul
contractual si consumator, sau in interiorul organizatiei.
Realizarea activitatilor specifice acestei functiuni au in vedere studiile,
documentatiile, proiectele pentru dezvoltarea serviciilor publice, pentru modernizarea
serviciilor publice, pentru introducerea tehnologiilor noi in furnizarea serviciilor publice,

pentru cresterea capacitatii de acoperire a serviciilor publice pe o perioada determinata de


timp.
Cercetarea stiintifica poate fi fundamentala si aplicativa.
Functiunea comerciala cuprinde ansamblul activitatilor ce asigura baza materiala a
procesului de realizare si furnizare a serviciilor publice incluzand si activitati de transfer a
serviciilor publice de la furnizor spre utilizator.
Pentru functiunea comerciala sunt cunoscute 3 tipuri de activitati:
1.Marketing
2.Activitati de asigurare
3.Activitati de furnizare a serviciilor publice de la furnizor la utilizator
Marketingul are ca activitate principala functia de cercetare a pietei si a nevoilor de
consum.Prin aceasta se urmareste prospectarea atat a pietei curente cat si a pietelor probabile,
studierea problemelor solvabile si motivatiei consumului.
Functia de adaptare a organizatiei la dinamica mediului.Prin aceasta functie
organizatorica se realizeaza studii si analize organizationale, privind capacitatea de adaptare
mai rapida a organizatiei pe piata.
Functia de crestere a eficientei economice.Aceasta se realizeaza diferentiat prin
fundamentarea unor elemente de tip informational, cu scopul promovarii tehnicilor moderne.
Organizatia publica poate utiliza cercetari de piata:piata serviciilor publice, piata
banului public, cercetarea pretului (existenta competitiei intre mai multi furnizori), cercetarea
furnizarii serviciilor publice, cercetare promotionala.
In prezent marketingul prezinta un pronuntat caracter prospectiv cu scopul asigurarii
unui suport informational adecvat, elaborarii prognozelor, planurilor si pentru adaptarea la
constrangerilor mediului.
Activitatea de asigurare a bazei materiale presupune dezvoltarea unor compartimente
de munca ce sprijina prin activitatile proiectate, baza materiala minima necesara realizarii
activitatii publice si furnizarii acesteia in conditiile pastrarii raportului costuri-calitate, in
favoarea caltitatii serviciilor.
Activitatea de transfer de la producator la utilizator presupune activitatea de
cunoastere a modului in care serviciul public ajunge la utilizator, presupune activitatea de
cunoastere a modului in care utilizatorul foloseste serviciul public, presupune participarea la
licitatii, presupune activitati de furnizare a serviciului public la nivel de calitate asigurata prin
standarde si presupune activitati de informare privind eventualele perturbatii aparute in
sistemul public.

Functia de productie cuprinde totalitatea activitatilor legate nemijlocit de realizarea


serviciilor publice in care este specializata organizatia publica. Materia prima este informatia.
Serviciul public este conceput pentru transformarea informatiilor cu participarea factorilor
munca, capital pentru realizarea serviciilor acesteia.
Din punct de vedere al etapelor necesare activitatile prevad pe de-o parte actiuni de
pregatire,iar pe de alta parte actiuni de realizare.
Functia financiar-contabila cuprinde activitati privind actiunile necesare procesului de
realizare a serviciilor publice si de urmarire a modului in care acesta este realizat.

Actiunile pe care le regasim sunt:


-

Evidenta financiar-contabila

Evidenta fiscala

Organizarea interna a evidentei contabile

Elaborarea schemei organizatorice a sistemului contabil

Contabilitatea manageriala

Functia de personal cuprinde un ansamblu de activitati specifice:


-

Determinarea necesarului personalului in sistemul public

Recrutarea, selectia, angajarea, evaluarea profesionala si promovarea personalului

Organizarea perfectionarii si pregatirii profesionale a personalului

Stabilirea sistemului de salarizare si a drepturilor banesti tinand seama de


categoriile speciale de personal

Imbunatatirea conditiilor de munca cu respectarea normelor de sanatate

In organizarea aceste activitati este necesar ca functionarul public cu functie de


conducere sa asigure permanent echilibrul intre obiective, interesul angajatului si rezultatele
organizatiei.
Functiunea de personal are un caracter pragmatic, ea se refera numai la personalul
angajat al organizatiei, iar personalul este motivat de satisfactie.

Оценить