PRIMUL RAZBOI MONDIAL

Izbucnirea razboiului
Dupa succesul din cele doua razboaie balcanice nationalistii sarbi siau concentrat atentia saupra ideii de eliberare a celorlalte popoare slavone
din Imperiul Austro-Ungar. Colonelul Dragutin Dimitrijevic, seful serviciilor
de spionaj sarbe, cunoscut si sub numele de cod Apis, sef al societatii
secrete Uniunea mortii pleda pentru pan-slavism. Afland de inspectia
militara in Serbia a Arhiducelui Austriei Francis Ferdinand, mostenitorul
coroanei Austro-Ungariei, Apis a planificat asasinarea acestuia, considerando un pas important in lupta de eliberare nationala. Nikola Pasic, primul
ministru al Serbiei si un opozant al lui Apis, a aflat de complot si a avertizat
guvernul austriac, dar mesajul acestuia a fost neinteles.
La 11:15 AM, pe data de 28 iunie 1914, in Sarajevo, capitala Bosniei,
Francis Ferdinand si sotia sa Sophie, ducesa de Hohenberg, au fost impuscati
de un sarb bosniac Gavrilo Princip.
Seful statului major al Austro-Ungariei Franz Graf Conrad von
Hotzendof, si minstrul de externe Leopold Graf von Berchtold, au privit
crima ca o ocasie de a umili Serbia si de a mari prestgiul Austro-Ungariei in
Balcani; Conrad fusese asigurat de Wilhelm II de sprijinul Germaniei in
cazul unui atac al Austro-Ungariei asupra Serbiei. Aceasta asigurare a fost
confirmata o saptamana dupa asasinat.
Austriecii au decis sa prezinte Serbiei un ultimatum imposibil de
satisfacut si apoi sa declare razboi, bazindu-se pe promisiunea Germaniei de
a impiedica interventia Rusiei. Desi termenii ultimatumului au fost aprobati,
pe data de 19 iulie, acesta nu a fost facut public decat pe data de 23 pentru ca
atunci presedintele si premierul Frantei erau intr-o vizita oficiala in Rusia si
deci nu au putut lua pozitie imediat. Cand a fost anuntat ultimatumul, la 24
iulie, Rusia si-a exprimat impotrivirea in aceasta chestiune.
Serbia a raspuns ultimatumului pe data de 25 iulie, acceptand
majoritatea conditiilor dar protestand impotriva a doua dintre acestea si
anume ca anumiti (neprecizati) oficialii sarbi sa fie demisi si ca oficiali
austro-ungari sa participe la lupta contra organizatiilor de pe teritoriul
Serbiei care militau impotriva Austro-Ungariei. Desi Serbia a propus o

arbitrare internationala a conflictului, Austro-Ungaria a incheiat orice

legaturi diplomatice si a ordonat mobilizare partiala.
Intors din croaziera sa anuala din Norvegia la 28 iulie, Wilhelm a aflat
la 29 iulie de raspunsul Serbiei la ultimatum. El a transmis Austro-Ungariei
ca nu mai aveau o justificatie plauzibila pentru declansarea razboiului si ca
ar trebui sa se multumeasca cu o ocupatie temporara a Belgradului. Dar intre
timp ministerul afacerilor externe al Germaniei l-a incurajat pe Berchtold sa
autorizeze razboiul. Intr-adevar declaratia de razboi a fost facuta la data de
28 si chiar ziua urmatoare artileria Austro-Ungara bombarda Belgradul.
Reactia Rusiei a fost mobilizare partiala, iar cand si Austro-Ungaria a
ordonat mobilizare partiala la granita cu Rusia, aceasta a ordonat mobilizare
generala. Germania care pana pe data de 28 mai spera ca razboiul sa se
localizeze doar in Balcani a anticipat criza mondiala care se prefigura. Astfel
pe 31 a trimis un ultimatum Rusiei, dandu-i 24 de ore sa se opreasca din
mobilizare si un ultimatum Frantei careia ii cerea neutralitatea in
eventualitatea unui razboi intre Rusia si Germania.
Cum era de asteptat atat Rusia cat si Franta au refuzat aceste cereri. La
data de 1 august, Germania a ordonat mobilizarea generala si a declarat
razboi Rusiei si Franta a declarat si ea mobilizare generala. A doua zi,
Germania a trimis trupe in Luxemburg si a cerut Belgiei permisiunea de a-i
traversa teritoriul neutru. La 3 august Germania a declarat razboi Frantei iar
in noaptea dintre 3-4 fortele germane au invadat Belgia. Acest fapt a
determinat Marea Britanie , care nu avea nici un interes in chestiunea Serbiei
si de asemenea nu era obligata sa ajute nici Franta nici Rusia, sa reactioneze
si sa declare la 4 august razboi Germaniei.
Austro-Ungaria a declarat razboi Rusiei pe 5 august; Serbia impotriva
Germaniei pe 6 august; Muntenegru impotriva Austro-Ungariei la 7 august
iar Germaniei la 12 august; Franta si Marea Britanie impotriva AustroUngariei la 10 si respectiv 12 august; Japonia contra Germaniei pe 23;
Austro-Ungaria contra Japoniei pe 25 si contra Belgiei pe 28.
Romania actualizase alianta antirusa din 1883 cu Puterile Centrale in
26 feb. 1914, dar a hotarat sa ramana neutra. Italia confirmase si ea Tripla
Alianta in 7 dec. 1912 dar a refuzat intrarea in razboi invocand doua
argumente: in primul rand Italia nu era obligata sa-si sustina aliatii intr-un
razboi de agresiune si in al doilea rand tratatul initial din 1882 prevedea
neimplicarea intr-o confruntare contra Angliei.
La data de 5 sept. 1914 Rusia, Franta si Marea Britanie au semnat
Tratatul de la Londra, fiecare angajindu-se a nu face pace separata cu
Puterile Centrale.

Izbucnirea razboiului din august 1914 a fost vazuta cu incredere de

catre popoarele europene, vazand in razboi o expresie a patriotismului si o
ocazie de a regla unele conturi. Putine persoane si-au imaginat cat de lung si
devastator va fi acest razboi, si majoritatea credeau ca partea lor va iesi
victorioasa in cateva luni.

Fortele si resursele natiunilor combatante din 1914.

Cand razboiul a izbucnit aliatii detineau mai multe resurse de ordin
industrial, militar si demografic si aveau acces mai usor la mare pentru
comert cu tarile neutre, mai ales cu SUA.
Resurse
Put. Centr.
Aliatii
Populatie (in milioane )
Productia de otel (mil de tone)
Divizii disponibile
Nave maritime moderne

115.2
17.0
146
20

256.5
15.3
212
39

Toti beligerantii initiali aveau destule resurse de hrana cu exceptia

Angliei si Germaniei. Industria engleza era cu putin superioara celei
Germane, dar industria chimica a Germaniei era mai dezvoltata ceea ce a
facilitat obtinerea anumitor materiale chiar si in timpul unei blocade.
Chimistul german Fritz Haber deja dezvoltase un procedeu de fixare a
azotului din aer astfel incat Germania nu mai era dependenta de importurile
de nitrati din Chile.
Dintre toate tarile beligerante doar Anglia avea o armata formata din
voluntari, care la inceput era destul de mica. Celelalte natiuni aveau armate
cu mult mai numeroase cu militari experimentati. Puterea militara pe pamant
se masura in divizii formate din 12.000-20.000 de oameni. Doua sau mai
multe divizii formau un corp de armata, iar doua sau mai multe corpuri de
armata formau o armata. Astfel o armata cuprindea intre 50.000 si 250.000
de oameni.
Tara
Puterile centrale
Germania
Austro-Ungaria

divizii
(cu numarul de armate)
98 (8)
48 (6)

alte trupe de sol

27 brigazi
landwehr

nr. total de
oameni
1.900.000
450.000

Aliatii

Rusia
Franta
Serbia
Belgia

102 (6)
72 (5)
11 (3)
7 (1)

Anglia

6 (1)

69.000
rupe fortificate
14 divizii teritoriale*

1.400.000
1.290.000
190.000
186.000
120.000

*restrictionate sa actioneze intre granitele proprii

Gradul mai avansat de disciplina, pregatirea soldatilor si a ofiterilor si

armamentul superior al armatei germane a redus importanta inferioritatii
numerice a Puterilor Centrale. Datorita vitezei relativ mici de mobilizare,
pregatirea mai slaba a ofiterilor si armamentul inferior a armatelor rusesti, sa format un echilibru de forte care a impiedicat obtinerea unei victorii rapide
din partea orcarei tabere.
Germania si Austria beneficiau de avantajul liniilor directe de
comunicare, usurand atat manevrele militare cat si schimbul informational.
De asemenea reteaua de cale ferata a Germaniei permitea transportul a 8
divizii de pe frontul de vest pe cel de est in 4 zile si jumatate.
De o importanta si mai mare era puternica traditie militara a
Germaniei, care dispunea de ofiteri deosebit de experimentati, capabili sa
duca un razboi de viteza si sa foloseasca atacurile pe flancuri. In general
ofiterii germani se dovedeau a fi superiori echivalentilor lor aliati in
coordonarea de formatii numeroase.
Puterea asupra marii se masura in principal in distrugatoare si
crucisatoare dotate cu tunuri extrem de mari. In ciuda eforturilor Germaniei
de a-si crea o flota competitiva, Anglia si-a mentinut superioritatea
numerica, astfel incat aliatii aveau aproape de doua ori mai multe nave de
razboi. Principalii rivali pe mare raman Anglia si Germania.
Tipul
Dreadnought battleships
Battle cruisers
Pre-dreadnought battleships
Armoured cruisers
Cruisers
Destroyers
Submarine

engleze
20
9
39
34
64
301*
65

germane
14
4
22
9
41
144
28

*incluzand pe cele ale Canadei Australiei si ale Noii Zeelande

Superoioritatea numerica a Angliei era echilibrata de superioritatea

tehnologica a marinei germane in multe categorii precum: torpile, mine,
armura. Marina Regala a avut nu numai misiunea de a aproviziona Anglia cu

hrana si alte materiale, ci si de a forma o blocada menita sa izoleze Germnia

de restul lumii, slabind-o pe termen lung.

Tehnologia folosita in razboi in 1914

Planificarea si desfasurarea razboiului a fost crucial influentata de
inventia de noi arme si de imbunatatirea celor existente inca din timpul
razboiului Franco-German (1870-1871). Principalele dezvoltari au fost
mitraliera si tunul cu frecventa mare de tir. Mitraliera moderna, care fusese
inventata intre 1880 si 1890, era o arma deosebit de eficienta cu o rata de foc
extrem de mare; putea sa traga 600 de gloante pe minut cu o raza mai mare
de 900 de metri. In domeniul artileriei principalele imbunatatiri au fost
incarcarea tunurilor printr-o fanta si introducerea tunului cu recul. Fara un
sistem de recul, tunul isi modifica pazitia dupa fiecare salva, si trebuia
repozitionat. Cel mai bun tun din acea perioada era tunul francez de 75 mm;
ramanea nemiscat in timpul tirului, si nu era necesara ajustarea tintei de
fiecare data. Mitralierele si tunurile cu frecventa mare de foc, folosite in
combinatie cu transee si amplasari de sarma ghimpata formeaza o aparare
extrem de greu de penetrat deoarece aceste arme pot decima un atac frontal
de infanterie sau cavalerie.
A existat o diferenta coplesitoare in 1914 intre eficienta armamentului
modern si tacticile doctrinale folosite de unele armate. Razboiul din Africa
de Sud si cel ruso-japonez au demonstrat totala ineficienta a atacurilor
frontale de infanterie sau cavalerie lipsite de elementul surpriza impotriva
pozitiilor fortificate, insa putini ofiteri au prevazut ca mitralierele si tunurile
cu frecventa mare de foc vor duce la un razboi de uzura. Chiar multi
conducatori de armata din 1914 vedeau razboiul ca o confruntare de vointe
nationale, materializate prin spirit de sacrificiu si curaj. Exemplul edificator
este armata franceza care era dominata de doctrina ofensivei. Aceasta
doctrina impunea militarilor atacuri la baioneta impotriva pustilor,
mitralierelor si a tunurilor germane. Strategia militara germana influentata
de Alfred Graf von Schliefen, a anticipat folosirea acestei tactici de catre
francezi si astfel a acordat o importanta foarte mare instruirii ofiterilor in
tactici defensive folosind mitraliere, sarma ghimpata si fortificatii.