Despre Istoria Bisericii, curs, examene, note

Ieri a fost ultima zi de cursuri. Am pus Istoria Bisericii în cui pînă pe semestrul II. Mă
văd cu studenţii la examen, pe 1 februarie, ora 10. Dar ziua de ieri nu a fost ultima în care
mă întîlnesc cu studenţi sau cu foşti studenţi. Mă mai văd pe Facebook şi mai povestim
despre cursul ce l-am predat din 1994. Într-o discuţie recentă cineva spunea că la mine se
tremura la examen. Probabil. La mine s-au făcut cele mai multe contestaţii şi chiar eu am
încurajat acest lucru. Democraţia şi corectitudinea trebuiau promovate. Şi încă mai
trebuie.

De-a lungul anilor de predare a cursului de Istoria Bisercii am trecut prin mai multe faze.
Prima a fost cea în care cursul era sfînt. Atunci am declanşat primul şoc. De fapt, dacă mă
gîndesc, primul şoc a fost la prima sesiune de examene, în iarna 1995. Era oral. Pentru
teologie, dublă specializare trăgeai un bilet cu două subiecte. Le ştiai luai 10. Nu le ştiai,
picai. Nu trebuia să vorbeşti mai mult de trei minute ca să îmi dau seama dacă ştiai sau nu
subiectele. Îmi aduc aminte că o studentă a început să prezinte primul subiect şi am oprit-
o relativ repede. A început al doilea subiect şi şi acolo i-am spus după scurt timp să se
oprească. Deja îi trecusem nota în momentul cînd nu s-a uitat la mîna mea. Cum studenţii
erau adunaţi în sala de lingă cea în care se dădea examenul, se puteau auzi efectele
notelor date. Studenta a ieşit după ce şi-a luat indexul închis, dar cu nota trecută. Apoi am
auzit o bubuitură! Sărise în sus de bucurie că luase zece. “Mi-a dat 10, mi-a dat 10!”
-urmat de “Să văd!Să văd!” Mi-ar fi plăcut să îi văd figura. Era primul zece la Istoria
Bisericii.

La teologie pastorală era mai draconic: trăgeai un bilet, răspundeai bine, luai 7.
Dacă voiai să treci mai departe mai trăgeai un bilet şi răspundeai la alegerea mea, la unul
dintre subiectele de pe bilet: luai nota 9, te calificai pentru 10. În caz că nu ştiai, picai.
Dacă ai răspuns bine şi voiai zece, trebuia să mai răspunzi la încă o întrebare ce o
formulam eu. În caz că nu ştiai, picai! Asta era metodologia din documentaţia cursului,
nu era un secret. Acum mă simt ca Augustin scriind Retractări! Bieţii studenţi. Mai ales
că au avut de-a face cu profi din SUA, ce dădeau 10 aşa cum dădeam eu 6.

Am predat, vorba vine, şi la ultimul an de studii, o altă disciplină. Erau studenţi de cîţiva
ani… La auzul notelor, în majoritatea lor 7, am fost avertizat de unul dintre studenţi cu
care mă cunoşteam de mult timp, că “s-ar putea să am probleme, că unora nu le convine
să le stric mediile.” Pentru mine conta să fiu obiectiv şi ei să demonstreze că ştiu. Ah, ce
a făcut din mine şcoala britanică! Au rămas cu mediile şifonate. Ulterior cînd instituţia a
angajat dintre ei preparatori, mă tot tachinau.

Apoi a urmat faza a două. Subiectul era mai important şi discutam despre Istoria
Bisericii, mai relaxant şi poate mai interesant. Asta după cîţiva ani de la prima fază. În
cele din urmă am ajuns la faza a treia şi ultima, discutăm despre ce propune studentul şi
ce are el envoie, cursul oricum îl învaţă dacă merită proful. Asta se întîmplă de cîţiva ani.