Conceptul cu privire la nevoi si bunuri

Categoria de baza de la care porneste cercetarea lui Menger este nevoi umane. Ele apar, in
viziunea lui, ca reactie a gradului de adaptare a organismului uman la mediul ambiant. n
cazul cnd exista discordante intre om si mediu apar insatisfactii, care genereaza nevoi. i
doar satisfacerea acestor nevoi restabileste echilibrul pierdut. Deci, nevoile, in opinia lui
Menger, reprezinta niste dorinte umane nesatisfacute.
Anume nevoile transforma produsele in bunuri (categorie nou introdusa de Menger in
cercetare, pna la el fiind utilizate notiunile de produs si marfa). Bunurile sunt definite
ca produse care satisfac o anumita nevoie umana. Deci, ca un produs sa se transforme
in bun este necesara prezenta a 4 conditii de baza:
1. sa existe o anumita nevoie;
2. sa fie prezent un produs care ar putea satisface aceasta nevoie;
3. omul sa cunoasca capacitatea produsului dat de a satisface nevoia data;
4. omul sa poata dispune de produsul dat pentru satisfacerea nevoii date.

Figura 7.5. Conceptul cu privire la nevoi si bunuri

Moment important in conceptul referitor la bunuri este delimitarea lor in bunuri de rangul
I, care satisfac in mod nemijlocit nevoile umane, si bunuri de rang superior (II, III
etc.), care servesc la producerea bunurilor de rangul I, satisfacnd nevoile umane in mod
indirect. Spre exemplu, explica Menger, pinea este un bun de rangul I deoarece ea
satisface direct nevoia noastra in alimentatie, faina este un bun de rangul II deoarece
serveste ca materie prima la producerea pinii, iar grnele si morile sunt bunuri de rangul
III deoarece reprezinta conditii pentru producerea fainii.
Bunurile de diferite ranguri sunt in strnsa interdependenta. Daca, din careva motive,
nevoia in bunurile de rangul I dispare ( spre exemplu in tutun ), toate plantatiile, utilajele,
bratele de munca necesare producerii tutunului inceteaza de a mai fi necesare, deci de a
mai fi bunuri. i invers: daca dispare careva din bunurile complementare de rangurile
superioare, devine imposibila producerea bunurilor de rangul I, deci devine imposibila
satisfacerea nevoii.
Transformarea bunurilor de rang superior in bunuri de rangul I (obtinerea veselei din metal,
a pinii din grne, a articolelor vestimentare din bumbac ) necesita timp, pe care Menger il
denumeste perioada de productie. Ea devine din ce in ce mai indelungata pe masura
cresterii etapelor de transformare a bunurilor productive in bunuri de consum. Iar aceasta
genereaza greseli si inexactitati, mentiona Menger. n plus, creste numarul populatiei si se
diversifica nevoile ei, se epuizeaza resursele economice. Ca urmare, majoritatea bunurilor
propuse pe piata sunt intr-o cantitate insuficienta fata de nevoi. Bunurile, nevoile in care
depasesc cantitatile lor disponibile intr-o perioada determinata de timp au fost
calificate de K.Menger ca bunuri economice.Anume in cazul lor omul face alegere intre
diferitele nevoi care se cer a fi satisfacute si cele care pot ramne nesatisfacute.
Celelalte bunuri, a caror cantitati disponibile intr-o perioada determinata de timp
depaseste nevoile in eleau fost calificate ca bunuri non-economice( libere in

acceptiunea contemporana). Menger nu excludea faptul ca pe masura dezvoltarii societatii

umane cercul acestor bunuri va deveni tot mai restrns.
ntruct numai bunurile economice sunt apropriate, numai ele poseda valoare, afirma
Menger.
Conceptul valorii bunurilor.

Valoarea unui bun, sustinea K.Menger, este importanta pe care acesta o prezinta pentru om.
Dar cum poate fi cuantificata marimea acestei valori ? n conformitate cu 2 factori:

subiectiv ce loc in ierarhia nevoilor ocupa nevoia satisfacuta de bunul dat;

obiectiv cte unitati de bun, care satisfac nevoia data, se afla la dispozitia noastra.

Aceasta teza este ilustrata de Menger prin intermediul faimosului sau Tablou
alsatisfactiilor(tab.1).Cifrele pe orizontala denota ierarhia nevoilor: I nevoia in alimentatie,
cea mai importanta pentru om; II nevoia in vestimentatie, mai putin importanta
comparativ cu prima; III nevoia in adapost, mai putin importanta comparativ cu cea de-a
doua; X cea mai putin importanta nevoie. Cifrele pe verticala semnifica gradul de
satisfactie pe care il aduce consumul fiecarui bun suplimentar, exprimat in indici
conventionali (aceasta reprezentare primind denumirea de cuantificare cardinala).

Figura 7.6. Tabloul satisfactiilor a lui C. Menger

Analiza tabelului denota ca pe masura cresterii cantitatii bunurilor consumate gradul de

satisfactie a nevoii descreste, adica utilitatea pentru om a fiecarui bun consumat
suplimentar devine tot mai mica. Deci, marimea valorii bunului este determinata de
marimea ofertei lui, sau de raritatea lui: cu ct oferta bunului este mai mica, adica
bunul este relativ mai rar, cu att valoarea acestui bun este mai mare, si invers.
Alta concluzie care rezida din viziunea lui Menger consta in faptul ca valoarea bunului nu
este o calitate intrinseca a bunului, ci doar un rationament cu privire la importanta
bunului destinat satisfacerii unei anumite nevoi umane. n calitate de rationament ea nu
poate exista dect in constiinta umana, si nu in viata reala. ntruct importanta diferitor
nevoi pentru diferiti indivizi este diferita, rezulta ca valoarea aceluiasi bun pentru
diferiti indivizi este diferita. Anume aceste concluzii majore i-au atribuit scolii fondate de
Menger calificativul de scoala austriaca subiectiva.
Pornind de la faptul ca consumatorul se orienteaza la maximizarea satisfacerii nevoilor sale
cu veniturile disponibile el, in opinia lui Menger, isi va repartiza venitul de asa maniera inct
sa satisfaca nevoile de egala intensitate. Astfel, daca pretul unei unitati din fiecare bun este
de 1 u.m., venitul disponibil al consumatorului fiind de 10 u.m. el, in alegerea sa, se va opri
la indicele 7, varianta aleasa permitndu-i sa-si satisfaca nevoia prin consumul a 4 bunuri ce
satisfac nevoia I, a 3 bunuri nevoia II, a 2 bunuri nevoia III si a 1 bun nevoia IV.
Aceste reflectii se refera la bunurile de gradul I,
fi apreciatavaloarea bunurilor productive,
servesc pentru producerea bunurilor
Menger, depinde de valoarea acestora din
economice este satisfacerea nevoilor umane.
Conceptul cu privire la schimbul bunurilor.

adica la bunurile de consum. Dar cum poate

sau de grade superioare? Deoarece ele
de gradul I valoarea lor, conchide
urma, dat fiind faptul ca scopul activitatii

Ce va sta la baza schimbului utilitatea cea mai mare sau cea mai mica ? Marginalistii
considerau ca utilitatea cea mai mica marginala, individul fiind predispus sa schimbe pe un
bun strain, necesar lui, bunul personal cel mai putin important pentru dnsul.
Deci, schimbul este avantajos pentru ambii contragenti, dar fiecare obtine prin
schimb mai mult dect ofera. Aceasta devine posibil datorita faptului ca fiecare vine pe
piata cu evaluarile sale subiective.
Deci, schimbul bunului X pe bunul Y va avea loc in conditiile cnd individul A apreciaza bunul
X mai mult dect bunul Y, iar individul B apreciaza mai mult bunul Y dect bunul X.
Acest schimb va continua pna la momentul cnd valorile relative ale acestor doua bunuri
pentru ambii indivizi se vor egala, indivizii ne mai fiind incitati la schimbul bunurilor de
importanta egala. Prin urmare, proportiile de schimb ale bunurilor sunt determinate de
valoarea subiectiva atribuita bunurilor.
Dar la ce pret se efectueaza schimbul ? Pentru a raspunde la aceasta intrebare K. Menger
studiaza formarea pretului in cazul schimbului ocazional, a concurentei unilaterale si
bilaterale.
Cazul schimbului ocazional (un vnzator si un cumparator)
Daca puterea economica a indivizilor aflati in schimb reciproc si experienta lor de schimb
sunt egale, raportul de schimb se stabileste, in opinia lui Menger, la nivelul mediu al
aprecierilor lor individuale. Astfel, daca individul A apreciaza valoarea a 40 l de vin in 100 kg
pine, iar individul B in 80 kg, raportul de schimb se va stabili la nivelul 40 l de vin = 90
kg de pine.
Cazul concurentei unilaterale (un vnzator si mai multi cumparatori)
Aceasta situatie este analizata sub aspect dublu. Daca bunul schimbat este indivizibil (cal),
pretul lui se stabileste intre aprecierile vnzatorului si a cumparatorului cel mai puternic,
gata sa ofere pentru cal cea mai mare cantitate de pine. Daca, insa, bunul este divizibil
( se vnd mai multi cai ), repartitia lui intre diferiti cumparatori se supune unor legitati mai
complexe, aceasta fiind reprezentat in tab.2: