Certarea i miluirea iudeilor necredincioi, la Adormirea Maicii

Domnului
n vremea n care a voit Domnul nostru Iisus Hristos sa mute din lumea
aceasta pe Maica Sa cea cu totul Preacurata, la viata cea cereasca si prea
fericita, ca sa mparateasca cu Dnsul vesnic, dupa cum I se cuvenea, a
poruncit ca sa se adune Apostolii - din toata lumea de pe unde se aflau
risipiti, propovaduind cuvntul cel de mntuire, n satul Ghetsimani, unde
era Preasfnta ca s-o nmormnteze. Atuncea dar, cu dumnezeiasca voie si
chemare, i-au rapit norii si s-au aflat toti ntr-un minut de ceas naintea
pururea Fecioarei, care vazndu-i pe dnsii, s-a bucurat foarte. Si a spus lor
cum ca s-a apropiat vremea ca sa se duca sa se veseleasca mpreuna cu Fiul
ei si Stapnul. Si dupa ce a grait cte a avut de grait, sfatuindu-i si
nvatndu-i si i-a mngiat, dupa cum se vede la povestirea cea pentru
adormirea ei, asezndu-se cu trupul ei cel prea slavit, si cu totul prea cinstit
pe patul de moarte, i-a binecuvntat pe dnsii, si si-a dat prea sfntul ei
suflet n minile cele preacurate ale vesnicului Dumnezeu.
Atunci, dupa porunca ei, Apostolii au luat acel prea sfnt pat si mergnd cu
buna rnduiala si evlavie, cntau ntr-un glas cntarea cea de iesire. De
asemenea si sfintii ngeri mpreuna o petreceau pe pe Doamna si
mparateasa lor, si cntau nevazut, si o laudau minunat cu glasuri
preadulci, care se auzeau n vazduh.
Iar iudeii cei zavistnici si necredinciosi, aratnd ca ntotdeauna urciunea
pe care au avut-o catre Domnul si rautatatea lor, s-au pornit asupra patului
pe care se purta trupul cel ncepator de viata al Nascatoarei de Dumnezeu,
gndind n mintea lor sa-l arunce la pamnt si sa necinsteasca lacasul cel cu
totul cinstit si dumnezeiesc.
Dar ndata i-a ajuns dumnezeiasca osnda pe ndraznetii aceia, caci cnd sau apropiat au orbit toti. Iar unul dintre dnsii, mai obraznic, a ndraznit cu
nerusinare, nepriceputul, de a apucat acel sfintit pat, vrnd sa-l arunce jos
de pe umerii Apostolilor. nsa sfintii ngeri n-au suferit ca sa se faca o ocara
ca aceasta la cortul cel mparatesc, ci au pedepsit cu dreptate nerusinarea si
obraznicia lui, taindu-i nevazut minile lui, care au ramas spnzurate de
pat, ntru privire prea nfricosata si jalnica a tuturor celor de fata. Iar cel ce
a patimit aceasta, plngea tnguindu-se cu amar.
Deci, Petru ca un urmator al nvatatorului sau, s-a milostivit si s-a ntristat
pentru lacrimile acestuia, si apropiindu-se i-a zis lui: Crede cu toata inima
ta ca aceasta este cu adevarat Maica Fiului lui Dumnezeu, Care S-a nascut
dintru dnsa fara de samnta, si atunci vei cunoaste puterea ei, ca sa-ti iei
iarasi minile tale.
Iar el cu lacrimi a strigat, zicnd: Cred, Doamna mea, si marturisesc caci
cu adevarat si fara de stricaciune ai nascut pe Stapnul si Mntuitorul
meu Iisus Hristos, Fiul Adevaratului Dumnezeu si Parintelui. Atunci

sfintitul Petru l-a apropiat la minile cele taiate, si punndu-le pe dnsele la

locurile lor (o nfricosata minune!) s-au lipit mai presus de fire, dupa cum
si mai nainte cu minune au fost taiate si toti au slavit pe Dumnezeu si pe
Preacurata Stapna.
Iar ceilalti care au orbit, auzind de minunea aceasta mare, desi erau aspri si
vrtosi la inima, nsa ca sa-si ia vederile au marturisit cu lacrimi pacatul
lor, si au crezut n Domnul. Dupa care Petru a zis lor: apropiati-va si voi cu
ochii vostri de haina ei, si ca o Maica a milei se va milostivi ca sa va vindece.
Deci, dupa ce au facut asa, si ei de asemenea au vazut. Si cine va putea
povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu, multumirea catre Fecioara?
Toti o laudau, pna ce au ajuns n Ghetsimani, si ngropnd trupul cel prea
curat, au ramas acolo trei zile auzind laudele ngerilor. Pna ce s-a luat
trupul sau si s-a naltat la ceruri si a sezut de-a dreapta Fiului ei si
Mntuitorului nostru.
Si sa nu i se para cuiva de mirare, cum ca trupul acela primitor de
Dumnezeu a murit si a fost pus n mormnt, caci daca Fiul ei a primit a se
ngropa, cum sa nu patimeasca asemenea si Preasfnta lui Maica? Cu
cuviinta era dar sa intre si ea n mormnt, si de acolo sa se duca n rai,
pentru ca sa credem si noi cum ca din pamnt avem sa ne sculam cnd va
veni Domnul. Dar pe cnd noi intram n mormnt spre dezlegarea trupului
si spre stricaiune, pentru ca sa se dsezradacineze pacatul din el, trupul cel
prea curat si Sfnt al Fecioarei, ca unul ce a fost din zamislire sfintit de
Duhul Sfnt, nimic n-a patimit n mormnt, ci ndata s-a ridicat de Fiul ei la
ceruri si mparateste mpreuna cu Dnsul vesnic, n slava aceea negraita si
netlcuita veselie de care o! de ne-am nvrednici si noi nevrednicii, pentru
sfintele ei rugaciuni.
Amin!
(Minunea 85)