You are on page 1of 4

1. Grecia si lumea helenistica. Aparitia spatiului public. Cultul public al polisului Cetatea, Legea si experienta democratiei.

Solon, Clisthene, Pericle


In afara Europei, nu a existat la antici prea mult interes pentru fundamentele
obligatiilor politice si a ratiunii statului, De acest subiect se va preocupa in mod
special gandirea politica occidentala. Spre deosebire de ideile orientale care plecau
de la premisa unei societati autoritare, legitimata in maniera sacrala, care acceptau
o putere arbitrara si despotica, ganditorii politici din Grecia antica pun sub semnul
intrebarii legitimitatea si scopul guvernarii. Ei vor fi creatorii vocabularului
gandirii politice occidentale, care a fost preluat apoi in toata lumea. Vocabularul
politic s-a nascut in sanul cetatii (polis-ului), in agora, acolo unde a fost facuta
principala descoperire politica a lumii antice: suveranitatea legii. Spre deosebire de
primele imperii (Persia, Egipt, Mesopotamia) cetatenii nu mai sunt abandonati
vointei arbitrare a unui om, ci asculta doar imperativele legii.
Miracolul grec e o consecinta a agorei. Dezbaterea democratica si disputa
politica au facut din Grecia leaganul civilizatiei europene. Les Grecs ont t
essentiellement un peuple politique.[1] Ca popor eminamente politic grecii au
trasat norme civilizationale pentru posteritate. Cetatea este unitatea fundamentala a
organizarii politice in Grecia antica. Definirea cetatii nu e insa unitara: Eschil o

defineste prin raportare la zeii sai, Isocrate prin raportare la o anume Constitutie,
iar Aristotel prin intinderea sa in limitele unui anumit teritoriu.
Lumea greaca este, asa cum s-a mai observat, unitara si totodata divizata.
Unitatea ei a devenit evidenta si a cunoscut cotele ei cele mai inalte odata cu
aparitia amenintarii persilor, in speta in timpul razboaielor medice (499-449 i.
Chr.). Organizarea statului-cetate a stimulat aparitia unui sentiment patriotic
exacerbat care a stat insa si la baza rivalitatii si razboaielor dintre cetatile grecesti
constituite ca entitati autarhice. Solidare in fata pericolului militar persan cetatile
nu aveau decat foarte rar viziuni convergente politic Celebra afirmatie platoniciana
conform careia tot ceea ce nu e grec este barbar trimite la o solidaritatea de
constiinta care opune ansamblul lumii grecesti exterioritatii, barbarilor inculti,
dar nu poate garanta o solidaritate interna a viziunilor politice.
Intalnirea dintre Sparta si Atena are loc in plan conceptual (in mod
surprinzator) la limita unui orizont mai putin progresist decat se admite in genere:
democratia. In fapt, democratia nu semnifica pentru atenieni si spartani libertate
individuala. Contopirea celor doua concepte are loc abia in sec. XIX.
Sentimentul comunitar reprezinta unul dintre elementele cheie ale
superioritatii culturii grecesti. Le fait que les Athniens ont choisi librement de
faire usage de leur intelligence et de leurs autres dons en faveur de la cite, comme

le fait quils sont galement prts a risquer leur vie pour elle, est un aspect crucial
de leur opinion selon laquelle ils taient nobles.[2] Filosofia greaca a
asigurat polis-ului acel fundament ideologic capabil sa mobilizeze si sa conjuge
energii individuale. Prin vocea marilor filosofi (Platon, Aristotel) grecii si-au fixat
idealuri comune si au rafinat strategii de actiune politica eficienta.
Aristotel aprecia ca cel incapabil sa existe intr-o comunitate, sau care nu are
nevoie s-o faca din cauza autarhiei sale, nu este o parte a cetatii, ci este o fiara sau
un zeu.[3]Asa cum observa Kurt Schilling, grecii au inteles ca Acolo unde nu
mai exista o adevarata comunitate, individul este obligat sa isi asigure propria
existenta impotriva tuturor celorlalti indivizi, de care fusese pana atunci legat.
Apararea radicala a individului fata de ceilalti este o forma de preluare totala a
puterii absolute, adica tiranie. Tiranul nu este nimic altceva, in plan social, decat
Unicitatea, care considera totul ca fiind proprietatea sa [4] Aparitia tiraniilor in
sanul cetatii grecesti e o consecinta a dezagregarii acestui sentiment veritabil al
comunitatii. Uneori conflictele deveneau atat de violente incat, in anumite
teritorii, partile conveneau sa ceara unui personaj recunoscut pentru intelepciunea
si dezinteresul sau sa fixeze regulile jocului social. Asa s-a intamplat la Atena in
anii 600 i. Chr. Cand Dracon si Solon au fost desemnati succesiv sa enunte
principiile menite sa ordoneze relatiile dintre membrii societatii. [5] Acesti
legislatori (nomoteti) au avut drept contributie principala la viata polis-ului

introducerea legilor scrise si a argumentatiei de tip rational la nivelul deciziei cu


consecinte publice.[6] Fara lege unitatea cetatii si legitimitatea puterii se
pierde. Isonomia (egalitatea cetatenilor in fata legii) este conditie a pastrarii
unitatii. Ainsi est dmocratique un Etat ou la loi est la mme pour tous
(isonomia), gale aussi la participation aux affaires (isegoria), au pouvoir
(isocratia)[7]. Egalitatea politica reprezinta in lumea cetatii grecesti principala
piedica in fata abuzului de forta (este Hybris) si a pasiunilor excesive (e Pleonexia)
In spatiul politic egalitatea e ceea ce este sophrosine in orizontul moral, adica
dreapta masura.