Zincare termica vs electro-galvanizare

Coroziunea otelului reprezinta distrugerea partiala sau totala a materialului sub actiunea diversilor factori de
mediu. Pentru a prelungi durata de viata a acestor materiale se realizeaza o protectie anticoroziva. Cele mai des
utilizate procedee pentru acest lucru sunt zincarea termica si electro-galvanizarea.

Zicarea termica
Zincarea este efectuata prin scufundarea produsului in zinc topit, la o temperatura de 445-460 C. Obiectele
sunt tinute in baia de zinc pana cand metalul ajunge la temperatura zincului.
Inainte de zincarea propriu-zisa sunt efectuati urmatorii pasi:
Se utilizaza o solutie acida pentru a indeparta elementele nedorite de pe suprafata neprotejata a otelului
(degresare)
Este aplicata o solutie cu o concentratie mica de acid pentru a indeparta rugina de pe suprafata dorita
(decapare)
-

Este oprita actiunea decapantului, prin spalare

Se aplica o solutie incalzita de clorura de zinc amoniu, pentru a inlatura oxizii si pentru a impiedica
oxidarea ulterioara a materialului
-

Inainte de fi scufundat in zincul topit obiectul este uscat

De obicei zincarea termica este aplicata pentru oteluri moi, aliaje slabe din otel, fonta si otelul turnat. Zincarea
astfel are o durata lunga de viata. Este recomandata pentru obiectele de mari dimensiuni. Produsele care sunt
zincate termic sunt reciclabile.
Electro-galvanizare
Acest procedeu consta in depunerea unui strat de zinc prin electroliza. In baia electrolitica, prin care circula
curent electric, se afla un catod (obiectul de metal ce va fi zincat) si un anod (zincul). Cu ajutorul curentului
eletric se realizeaza disocierea, transportul si depunerea ionilor de metal de la anod (zinc) la catod (obiectul de
metal). Procedeul de galvanizare cu zinc se poate realiza intr-o varietate de solutii apoase, cum ar fi: cianuri
alcaline, non-cianuri alcaline sau clorura acida de sare.
Este necesara curatare obiectelor care vor fi electro-galvanizate, pentru a se elimina rugina, murdaria, uleiul etc.
Este utilizat un detergent alcalin pentru a asigura o galvanizare cu zinc de buna calitate si pentru ca stratul de
zinc sa ramana intact o lunga perioada de timp. Metalul este inmuiat intr-o baie alcalina, pentru 5-10 minute, la
circa 150 F . Apoi este aplicata o sarcina electrica, ceea ce duce la eliberarea de oxigen sau hidrogen in solutie,
realizandu-se astfel o curatare la nivel micro. Apoi are loc o decapare, pentru a inlatura straturile de oxizi si
scale de pe suprafata metalului. Tipul de metal si grosimea scalelor prezente decide tipul de acid, timpul de
scufundare si temperatura necesara acestui proces. Urmeaza galvanizarea, dupa care metalul ce a fost
galvanizat este spalat cu apa, urmat apoi de uscarea acestuia.
Electro-galvanizarea este un procedeu foarte rentabil, utilizat de obicei pentru obiecte mici (suruburi, elemente
de fixare, piese auto etc.). Zincul este utilizat de obicei pentru a galvaniza obiectele din fier sau otel, dar si altfel
de metale pot fi supuse acestui proces.
Principalele avantaje ale electro-galvanizarii sunt eficienta de cost si usurinta aplicarii. Cele cateva limitari ale
sale includ durabilitate scazuta in apa de mare si faptul ca stratul de zinc nu se formeaza usor in zonele interne
ale obiectului.

Zincarea termica este, cel mai des, utilizata pentru obiectele utilizate la exterior, in timp ce electro-galvanizarea
se preteaza bine pentru cele folosite in interior. De asemenea stratul de zinc aplicat prin zincarea termica este de
cateva ori mai gros decat cel aplicat prin electro-galvanizare, fiind astfel si mai rezistent la coroziune. Obiectele
care au fost electro-galvanizate pot avea un aspect neted si stralucitor, fiind preferate din motive estetice.

Cat siliciu trebuie sa aiba otelul pentru zincare?

Pentru obtinerea unui strat zincat uniform ca grosime si calitate se impune ca, in compozitia otelului sa nu fie
depasite urmatoarele valori: siliciu (0,12%-0,25%), fosfor (max.0,25%), carbon (max.0,2%). mangan
(max.1,5%).
In metalurgie este cunoscut faptul ca siliciul (Si) si fosforul (P) sunt elemente ce se adauga in mod normal in
otel pentru imbunatatirea proprietatilor mecanice ale acestuia. In acelasi timp, aceste elemente influenteaza
reactivitatea procesului de zincare: concentratii prea mari determina straturi de grosimi mai mari decat este
normal si cu fragilitate ridicata.
Siliciul se adug frecvent ca dezoxidant in timpul fabricatiei otelului. In timpul procesului de zincare siliciul
schimba compozitia straturilor de aliaje de zinc-fier, astfel incat acestea continua sa creasca in timp, iar viteza
de reactie nu scade odata cu cresterea grosimii stratului. Fosforul are o influenta similara asupra formarii
acoperirii, insa intr-o mai mica masura.
Otelul cu un continut de siliciu de peste 0,04% Si conduce la o crestere pronuntata a grosimii stratului depus,
valoarea maxima fiind n jurul valorii de 0,08%Si. ntre 0,08% Si si 0,17 Si, stratul de Zn incepe sa scada, el
creascand din nou pentru valori de peste 0,22%Si.
Pentru a va bucura de beneficiile produselor zincate, H Metal va pune la dispozitie teava zincata si tabla
zincata.
Cerintele SR EN ISO 1461 includ curatirea si pregatirea produselor din otel, cat si operatia de zincare termica.
Informatiile referitoare la aplicarea si performantele zincarii termice sunt cuprinse in EN ISO 14713.
Din punctul de vedere al reactivitatii procesului de zincare in raport cu otelurile care necesita acoperiri de
calitate cu zinc, exista patru categorii (clase de calitate dupa aspectul suprafetei), caracterizate de continutul
procentual de siliciu si fosfor.
Categoria A Si0.04%; P<0.02%
Otelurile din aceasta categorie tind sa aiba acoperiri obisnuite cu suprafete stralucitoare. Structura acoperirii
include stratul extern de zinc.
Categoria B 0,14<Si0,25%; P<0,035%
Otelurile care fac parte din aceasta clasa determina acoperiri normale dar cu grosimi majore. Aspectul este in
continuare straluciror.
Categoria C 0,04<Si0,14%
Otelurile din aceasta categorie pot forma acoperiri excesiv de groase (rezistenta redusa la lovituri datorita
prostei adeziuni la substrat). Acoperirea are un aspect obscur si o textura grosolana.
Categoria D Si>0.25%
Otelurile din aceasta clasa determina acoperiri excesiv de groase (rezistenta la lovituri foarte scazuta), cu
proasta adeziune la substrat. Aspectul este de la gri clar la gri inchis cu textura fara aparitia stelelor.