Вы находитесь на странице: 1из 16

Zodia Cancerului

Romanul "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" a aparut in anul 1929 si constituie culmea prozei sadoveniene ce evoca perioada
istorica de suferinta si decadere a Moldovei, urmand volumelor "Neamul soimarestilor" si "Vremuri de bejenie".
Surse de inspiratie:
Mihail Sadoveanu (1880-1961) porneste in crearea romanului de la documentele cronicarilor, dar si din literatura populara care retine in
creatiile folclorice cele mai importante evenimente ale neamului romanesc.
"Letopisetul Moldovei de la Dabija-voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat" de Ion Neculce mentioneaza dezastrul
economic si taxele nemiloase din timpul celei de a treia domnii a lui Duca-Voda: "Si au dus pe Duca-Voda in Tara Leseasca si acolo au
murit. si cand il ducea pe drum, il pusase intr-o sanie cu doi cai, unul alb si unul murgu si cu hamuri de teiu, ca vai de dansul. Ocari si
sudalmi, de audze cu urechile. s-ajungandu la Suceava, la un sat, anume..., au poftitu putintel lapte sa manance. Iar femeia gazda i-au
raspunsu ca n-avem lapte sa-ti dam, c-au mancat Duca-voda vacili din tara, de-l va manca vermii iadului cei nedormiti. Ca nu stie femeia
acie ca este singur el Duca-voda. Iar Duca-voda, daca au audzit ca este asa indat-au inceput a suspina si a plange cu amar...".
Cantecul popular exprima suferintele moldovenilor, provocate de un domn hain: "Frunza verde foi uscate,/ In Moldova nu-i dreptate,/
Foc si para-n lung si-n lat/ Pentr-un cane blestemat,/ Pentru voda cel hain,/ Duca-voda cel fieros,/ Cu cei mari prietenos,/ Cu cei mititei
canos" ori cantecul, sub forma blestemului popular, confirma starea jalnica in care fusese adusa tara de acest domnitor cumplit: "Doamne,
du-l si-l du departe,/ S-aiba dracul de el parte;/ Doamne du-l si-l du mereu,/ Sa pot rasufla si eu!".
Tema romanului evoca imaginea Moldovei, aflata in decadere economics si saracie crunta in care se zbate poporul in vremea domniei
lui Duca-Voda, precum si lupta acestuia pentru a-si pastra tronul la cea de a treia domnie, prin lacomia de "dajdii" puse in spatele
moldovenilor, pentru ca el sa-si poata plati birurile care-l tineau domn.
Semnificatia titlului. Cuvantul "cancer" inseamna in limbajul popular "rac" si sugereaza aici o intreaga epoca ("zodie"), vazuta ca o
predestinare, de regres, decadere si suferinte de nesuportat de catre moldoveni, impovarati de navalirile turcilor, de agitatele si nesfarsitele
lupte interne pentru putere, ceea ce a dus la o saracie fara precedent, a tarii. Titlul este completat cu identificarea exacta a acelor timpuri
nefaste, "Vremea Ducai-Voda", ca adevarate marturii ale unei istorii vitregite de conducatori haini.
Structura si compozitia romanului
Romanul "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" este structurat in XXXIII de capitole, fiecare dintre ele purtand titluri explicative ori
sugestive pentru continutul evenimentelor relatate.
Romanul incepe cu un titlu explicativ pentru continutul primului capitol, unde accentul cade asupra calitatilor deosebite ale personajului
Ilie Turculet. Alte capitole au tifluri-sinteza, asa cum este capitolul IX, "Drum spre Iasi" ori capitolul XI: "Popas la Iasi". Capitolul XXXIII
sugereaza stari, sentimentele sfasietoare ale iubirii neimplinite: "Cei din urma, In care domnita Catrina mai vede o data pe beizade Alecu".
Romanul are ca principala modalitate narativa de creatie motivul strainului, care era frecvent in secolul al XVIII-lea, mai ales in literatura
franceza. Montesquieu in "Scrisorile persane" si Voltaire in "Naivul" folosesc drept pretext, pentru a realiza o imagine mai sugestiva a
societatii franceze a timpului, vizita unor straini, care observa mult mai profund si mai adevarat aspectele sociale si istorice decat oamenii
locului, obisnuiti deja cu imaginile respective, devenite banale pentru ei. In literatura romana, intalnim motivul strainului in proza "Balta
Alba" a lui Vasile Alecsandri, unde, prin ochii unui francez, este prezentata Moldova secolului al XIX-lea, printr-o serie de elemente
primitive si altele de civilizatie avansata, imagine naucitoare pentru vizitatorul european.
In "Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Voda" motivul strainului este ilustrat de abatele de Marenne, care calatorea "din Apus spre
Rasarit", cu o misiune secreta, ce-i fusese incredintata de catre marchizul de Croissy, secretar si ministru de externe "al Regelui Soare" din
Franta.
Naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a definesc perspectiva narativa a romanului. Timpul narativ este cronologic, bazat pe
relatarea in ordine a derularii evenimentelor situate intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real, Moldova secolului al XVII-lea.
Modalitatea narativsi se remarca, asadar, si prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente.
Constructia subiectului
Romanul nu are un fir epic, o actiune narativa, ci este numai o ilustrare monografica a realitatilor istorice din Moldova secolului al XVIIlea, in care strainul este impresionat de frumusetea plaiurilor, de obiceiurile si credintele strdmosesti, de locuitorii ce-l surprind prin stiinta
"cetirii" semnelor vremii si ale naturii si de Urania domnitorului Duca-Voda.
Incipitul precizeaza timpul si locul inceperii actiunii, "la sfarsitul lunii septembrie, care, in Moldova, se chiama brumarel, [...] de la
Hristos, 1679".
Ca in orice roman, se regasesc si in "Zodia Cancerului" mai multe planuri de actiune care se intrepatrund si la care participa numeroase
personaje, puternic individualizate. Abatele de Marenne este insotit, in trecerea sa prin Moldova, de beizade Alecu Ruset, fiul fostului
domnitor Antonie Ruset, care fusese iniaturat de la tron prin intrigile lui Duca, actualul voda al tarii. Calauza care-l conduce prin hatisurile
intorlocheate ale acestor meleaguri este Ilie Turculet, vestit pentru priceperea lui in dezlegarea tainelor naturii.
Abatele de Marenne, pe masura ce inainteaza dinspre Tara Leseasca spre rasarit, observa cu interes ca in Moldova "oamenii sunt mai
aproape de natura si de Dumnezeu", referindu-se la taranii nestiutori de carte, dar care puteau prezice cu exactitate schimbarea vremii, dupa
semnele naturii. Francezul este incantat de frumusetile naturii feerice care-l extaziaza, de salbaticia dumnezeiasca a poienii cu zimbri, carei trezeste abatelui "un simtamant de evlavie". Tara Moldovei este blagoslovita de Dumnezeu, minunea divina existand mai ales in chipurile
naturii, decat in lacasurile sfinte. Se remarca in aceasta parte a romanului mai multe pauze descriptive, care intrerup naratiunea pentru a
descrie salbaticia naturii, peisajele sau infatisarea oamenilor.
Abatele de Marenne este surprins de contrastul dintre Alecu Ruset, care vorbea fluent limba franceza si faptul ca starea naturaia primitiva
se rasfrange puternic in viata acelorasi oameni, prin absenta podurilor, prin nestiinta de carte, prin saracia impresionanta in care traiau.
Dar cea mai mare nedumerire a strainilor este contradictia dintre natura feerica si soarta nefericita a moldovenilor, care sunt mereu
alungati din casele lor, haituiti de navalirile tatare sau de oamenii domnitorului Duca veniti sa incaseze biruri, exodul populatiei spre munti,
nesiguranta drumurilor si a sufletelor, intr-o epoca de comploturi, de guri hranite din nemultumiri stravechi intre domni si boieri. Se
creeaza, cu o sugestiva putere evocatoare, sinteza unei epoci istorice. Dar nu numai satele sunt paraginite, ci si in Iasi, capitala Moldovei,
cladirile au o arhitectura inestetica, dand senzatia de improvizatie, ulitele intortocheate, acoperite de noroi sunt intunecoase si pline de
cersetori. Impresionat de toate acestea, abatele de Marenne crede ca "Dumnezeu a pus aici un paradis", dar beizade Alecu li raspunde cu
durere: "E adevarat; un paradis devastat", intrucat chiar si curtea sa era o injghebare provizorie.
In privirile oamenilor se citeste amaraciune si nesiguranta, dar si-au pastrat bunatatea si omenia, fiind totusi deosebiti fie prin forta lor

fizica, fie prin cea sufleteasca, avand o credinta nestramutata in ceea ce ei numesc datorie a vietii. Satrarul Lazarel Griga este un simbol al
ospetiei moldovenesti, el punand mai intai pe masa bucate reci si proaste si vin "acrut", pentru ca bucatele adevarate, ca "zama de gaina",
sarmalele si vinul bun (care are povestea lui), sa produca asupra musafirilor o placere si mai mare. Naratorul da si reteta borsului
moldovenesc de potroace, care vindeca pe orice petrecaret, dupa o noapte de chef.
Luand exemplu de la stanci si de la arbori, moldovenii manifesta o rezistenta de nezdruncinat in fata tuturor vicisitudinilor, ei invingand
pana la urma toate obstacolele cu multa rabdare, explica Alecu abatelui, in ipostaza de narator-mesager. Strainul este puternic impresionat
de priceperea oamenilor in interpretarea semnelor vremii, de stiinta mestesugului vanatorii si mai ales de capitanul Ilie Turculet, pentru
talentele lui de calaret si cunoscator al tainelor naturii. Cu cat merg mai spre rasarit, cu atat oamenii sunt mai aproape de natura si de
Dumnezeu". Natura este "istorizanta", pentru ca a vazut si "a inghitit multe suflete" (M. Ralea).
La Iasi, strainii constata ca sunt intr-un decor oriental, dat de bisericile vechi, de ulitele negustorilor, dar si de comportamentul lui voda,
care, dupa ospatul oferit la curte in cinstea abatelui, ii judeca pe dusmanii domniei, iar pedepsele sunt crunte. Judecatile lui Duca sunt
formale, deciziile dictate de interese avide raman ascunse, iar executiile sunt amanate cu sadism. Pivnita curtii domnesti este o adevarata
camera de tortura, in care stapaneste calaul Buga, iar domnitorul asista cu placere la schingiuirile victimelor in scopul obtinerii de
marturisiri complete.
Deseori, cuprins de surescitare, Duca da sfaturi calaului pentru a amplifica suferintele celui cercetat: "Cresteaza-i
limba si presara-i-o cu sare... gateste spini si aschii, ca sa i le bati sub unghii!". Printre cei care sunt adusi la judecata domneasca se afla si
batranul Tudor soimaru, care, desi neputincios si orb, are curajul sa-l infrunte pe despot, acuzandu-l ca a saracit poporul si tara prin hotii si
talharii domnesti.
Saraciti, obiditi si storsi de vlaga, taranii incearca o revolta, dar Duca-voda porunceste hatmanului Buhusi sa reprire sangeros razmerita,
iar primul cap taiat sa-i fie adus la curtea domneasca. Pe boierii care refuza sa mai adune darile exagerat de mari ii judeca formal si ii
executa imediat, iertandu-l totusi pe spatarul Ion Milescu, deoarece acesta ii putea fi de folos. Sub amenintarea cu moartea si terorizandu-l
cu sadism, tiranul il obliga pe iscusitul condeier sa-i plasmuiasca un document fals, in care sa imite semnatura lui Ruset. Duca trimite apoi
scrisoarea fictiva lui Cara Mustafa, cu scopul de a-l pierde pe adversarul sau si de a face posibila prigonirea acestuia de catre turci.
In alt plan narativ, romanul este erotic, dragostea dintre beizade Alecu Ruset si Catrina, fiica firanului domnitor Duca Voda, fiind
asemuita cu aceea dintre Romeo si Julieta. Alecu Ruset, care vizitase Franta, studiase in Polonia si traise o vreme la Istanbul, era indragostit
de domnita Catrina, fiica dusmanului sau, voda Georgie Duca. Dupa ce-l indepartase de la tron pe Antonie Ruset, il prigonea pe fiul
acestuia, deoarece detinea niste scrisori compromitatoare pentru domnitor, pe care tanarul le pastra in siguranta la niste prieteni in Polonia.
Domnitorul Duca vrea sa o casatoreasca pe fiica sa, Catrina, cu Stefan beizade, din considerente politice, pentru a castiga si tronul Tarii
Romanesti. Disperat ca-si pierde iubita, Alecu Ruset il rapeste pe mire chiar in ziua nuntii, dar este prins de oamenii lui voda si ucis de
acesta cu buzduganul "in frunte, intre ochi". De o cruzime fara margini, Duca isi obliga fiica sa asiste la uciderea iubitului, tanara,
imbracata mireasa, "isi incovoie fruntea pe genunchi, lasandu-si mainile albe sa atarne intr-o parte, ca si cum ar fi fost straine de dansa".
Povestea de dragoste tragica se afla sub semnul "zodiei racului", dar constituie totusi numai un pretext pentru realizarea unui tablou
impresionant de epoca, in care accentul cade pe aspectele sociale si istorice ale Tarii Moldovei.
Opera lui Sadoveanu, spune G. Calinescu, este "o arhiva a unui popor". Lumea lui traieste "intr-un decor sublim si aspru, maret si
fabulos, dotat cu institutii geto-scitice", oamenii lui actioneaza din "porniri instinctive, tacute si rituale".
Caracterizarea personajelor
Personajele sunt numeroase si bine individualizate. Cele mai multe sunt atestate istoric, de aceea trasaturile lor de caracter sunt preluate
din diferite documente si cronici.
Abatele de Marenne este personajul care slujeste drept procedeu literar, calatorul strain prin ochii caruia Sadoveanu evoca un moment
din istoria Moldovei, modalitate narativa cunoscuta in literatura ca motivul strainului. El este in acelasi timp observator si comentator al
aspectelor sociale si istorice din Moldova secolului al XVII-lea.
Abatele de Marenne apare in roman chiar de la inceput, cand prozatorul prezinta faptul ca de curand trecuse hotarul din Tara Leseasca
"un strain", care venea de departe si urma, impreuna cu insotitorii sai, "drumul cel mare din valea Siretului".
Naratorul ii face inca din prima pagina, in mod direct, portretul fizic: "un trup, desi scund, inca destui de voinic si destui de sprinten; iar
de sub gluga privea o fata blanda cu trasaturi fine si spirituale". Haina umila ascundea o inalta fata bisericeasca si nu un calugar de rand,
pentru ca el "purta pinteni si se tinea ca un vechi calaret". Paul de Marenne, abate de Juvigny, era un "cuvios personagiu ecleziastic din
ordinul Sfantului Augustin", care calatorea cu pretextul de a propovadui "lumina cea adevarat" din Apus spre Rasarit, "la necredinciosi".
Adevarata sa misiune era insa secreta, ii fusese incredintata de marchizul de Croissy, "secretar al Regelui Soare la Afacerile Straine", iar
abatele, venind din Franta, se indrepta spre Istanbul pentru a incerca o posibila alianta cu turcii impotriva nemtilor, care-i atacasera.
Cele mai multe trasaturi morale reies prin caracterizare indirecta, mai ales din atitudinile, gandurile si vorbele personajului. Om
invatat si umblat prin lume, obisnuit cu eleganta de la curtea lui Ludovic al XlV-lea (supranumit de francezi Regele Soare), solul strain
descopera cu mirare viata simpla a moldovenilor si constata cu incantare ca aici "oamenii sunt mai aproape de natura si de Dumnezeu".
Inzestrat cu o curiozitate vie, observator atent, abatele de Marenne, este fermecat de natura salbatica, de padurile nesfarsite, de maretia
muntilor si de bogatia vanatului: "Dumnezeu a pus aici un paradis". Abatele de Marenne este bonom, simpatic, instruit si fin, cu gesturi
cumpatate si mare amator de mancare si bautura buna deoarece "desi calugar inchis in mantie si randuieli aspre la manastirea sa", abatele
era un om de lume. Ajunsi la Constantinopol, abatele, rafinat in arta conversatiei, este de mare ajutor tanarului Alecu Ruset si, cu abilitate
diplomatica, inteligenta si generozitate, joaca sah cu sultanul, se lasa batut de acesta, pentru a-l binedispune, creand astfel atmosfera
propice obtinerii de favoruri.
Om trecut prin multe, abateie este un fin cunoscator al psihologiei umane, are o blandete si o intelepciune parinteasca pe care o revarsa
asupra tanarului Ruset si o intelegere superioara a vietii.
Perpessicius considera fericita inspiratia lui Mihail Sadoveanu "de a fi implicat, in textura aceasta orientala, silueta de aur a elegantului
abate Paul de Marenne".
Alecu Ruset, personaj atestat istoric, este fiul fostului domnitor, Antonie Ruset, ce fusese inlaturat de la tron prin intrigile lui Duca-

Voda, care-i luase locul la conducerea Moldovei. Noul domnitor il alungase de la curte pe Alecu Ruset, insa il tinea sub o stricta
supraveghere, pentru ca detinea secretul unor scrisori compromitatoare pentru Duca, pe care tanarul le avea in pastrare la niste prieteni in
Polonia. Fatalitatea sortii facuse ca el sa se indragosteasca puternic de Catrina, fiica despotului Duca.
Portretul fizic este prezentat prin intermedial strainului de Marenne, care vede "un boier tanar moldovean pe-un arabesc roib".
Imbracamintea tanarului nu face o impresie buna asupra rafinatului abate, pentru ca "straiul nu-i era stralucit, asa precum ar fi fost de
asteptat de la un fecior de Domn" si nici faptul ca "desi avea nume de bun ostean, se infatisa cam palid si subtiratic", calarea dupa "moda
necredinciosilor ismailiteni", avand "pe obraz un zambet nesilit".
Cele mai multe trasaturi morale reies prin caracterizare indirecta, mai ales din faptele, gandurile si vorbele personajului Alecu Ruset este
un tanar instruit, poate prea evoluat pentru epoca, vizitase Franta, studiase in Polonia, cunostea cultura Bizantului si pe cea slava, vorbea
impecabil limba franceza, fiind un fin observator al lumii prin meditatii subtile asupra realitatilor vremii, explicandu-i strainului firea
moldovenilor, mentalitatea lor de viata, rabdarea si echilibrul lor interior luate de la natura.
Impetuos si indraznet pana la inconstienta, el il santajeaza pe Duca-Voda cu scrisorile pe care le detinea ca marturie a tradarii
domnitorului. Alecu Ruset se indragostise de fiica lui Voda, Catrina si iubirea era reciproca dar domnitorul hotarase s-o marite cu StefanBeizade, fiul lui Radu-Voda. Cei doi indragostiti se intalnesc prin complicitatea Magdalinei, dadaca tiganca a domnitei Catrina si cu totii
erau cuprinsi de teama si de grija de a nu fi descoperiti de tiranicul voda sau-de slujitorii lui. Ruset se confeseaza abatelui, marturisindu-i
chinurile si suferintele pe care le indura pentru ca nu-si poate implini iubirea: "Am pe mine cameasa lui Nessus". Fara sa asculte sfaturile
intelepte ale abatelui, Alecu Ruset pune la cale rapirea mirelui, chiar in ziua nuntii, dar este prins de oamenii domnitorului si dus inaintea
acestuia. Duca-Voda il paleste cu buzduganul in frunte, de fata fund si Catrina, imbracata in rochie de mireasa.
Iubirea scurta si nefericita dintre Alecu Ruset si domnita Catrina este menita a da romanului o insufletire sentimentaia, care sa treaca
dincolo de limitele descriptive ale unei epoci istorice.
Catrina Duca, personaj atestat istoric, este fiica lui Duca-voda si o personalitate feminina bine individualizata in roman, prin firea
autoritara, hotarata, asemanatoare cu a bunicii ei, Dafma-Doamna. PortretuI tinerei este conturat prin ochii abatelui de Marenne, care,
cerand sa fie primit la curtea domneasca, remarca privirea suava, dar si energia si voluntarismul expresiv al vocii tinerei domnite.
Catrina este indragostita profund de Alecu Ruset, dusmanul de moarte al lui Duca-voda, de aceea ei sunt considerati ca fiind "Romeo si
Julieta in spatiul medieval romanesc". Intr-o lume plina de minciuna, ipocrizie si interese meschine, rezistenta acerba a Catrinei privind
obligatia de a se casatori cu stefan, fiul lui Radu-Voda denota un spirit modern, lipsit de prejudecati. Eroina se lupta cu mult curaj si
hotarare pentru dragostea ei, isi convinge tatai s-o ia in caiatorie la Tarigrad, unde infrunta prejudecatile mahomedane despre conditia umila
a femeii si-l cere sultanului sa-i anuleze logodna fortata. In final, ea va accepta totusi casatoria cu Beizade Stefan ca sa-si salveze familia de
prigoana turcilor, indignati de cutezanta printesei de a-si revendica un drept pe care il au numai barbatii, anume acela de a-si alege
partenerul de viata.
In finalul romanului, Catrina este pusa intr-o situatie cutremuratoare: imbracata in rochia alba de mireasa, ea asista -neputincioasa si
inmarmurita de suferinta - la uciderea iubitului ei, Alecu Ruset, de catre Duca-voda.
Duca-Voda, personaj atestat istoric, se afla la a treia domnie pe tronul Moldovei de la sfarsitul secolului al XVII-lea si intruchipeaza
domnitorul hain, tiran, crud si despot, care duce tara intr-o saracie jalnica, marcand una dintre cele mai neguroase perioade de decadere
materiala si spirituala din istoria ei. El este prototipul de antierou prin excelenta, intrunind exclusiv trasaturi negative.
Mihail Sadoveanu il prezinta pe voda Georgie Duca in anul de domnie "de la Hristos 1679", cand in Moldova se instalase o atmosfera de
suspiciune si teroare din cauza lacomici sale, care marea dajdiile poporului pentru "a plati mucaremeaua" (taxa pe care trebuia sa o
plateasca turcilor pentru innoirea domniei), confisca averile boierilor, ii chinuia si "ii izbea cu buzduganul de moarte".
Fiind personaj atestat istoric, portretul domnitorului Georgie Duca este preluat in cea mai mare parte din documente istorice si cronici.
Cele mai multe trasaturi morale reies prin caracterizare indirecta, mai ales din faptele, gandurile si vorbele personajului. Necrutator, rau,
inuman, ducand o viata izolata din pricina firii sale inchise, rautacioase, Duca -Voda inspira teama tuturor, pentru ca, suspicios si ursuz,
este neinduplecat fata de slabiciunile si pacatele omenesti. Ramane complet impasibil la suferintele oamenilor.
Duca stapaneste arta disimularii, pe care o exercita cu maiestrie in perioada domniei, pentru a prinde si pedepsi pe orice boier care ar
incerca sa iasa de sub tiranie: "Vazandu-ma pe mine vesel si nebanuind nimic, daca sunt langa noi, unii din vinovati nu vor scapa".
Iute la manie si neiertator, domnitorul le cruta viata celor adusi la judecata, dar porunceste cu cruzime sa-i schingiuiasca "pana ce satele lor
vor plati de doua ori cat arata tabelele vistieriei", lacomia sa fiind fara limite.
Duca-Voda este avid de putere si de stapanire, ocupa, pe langa tronul Moldovei si pe cel al Ucrainei turcesti, pe care il dobandise "in ziua
impacarii sale cu Stefan Beizade, fara fiind Sultan Mehmet". Voda voia sa organizeze nunta fiicei lui cu mare fast, numai din infatuare si
snobism, pentru ca sa se vorbeasca peste tot in lume "de marirea sa si sa ramaie insemnat si-n letopiseti".
Tirania domnitorului, placerea lui de a chinui oamenii se apropie de sadism atunci cand il ucide pe Alecu Ruset, simtind "infiorarea
bucuriei" si, desi era ziua nuntii fiicei sale, domnitei Catrina, il izbeste cu "buzduganul cel mic, cu care batuse in ajun pe vornicii de targ".
Criticul Nicolae Manolescu vede in Duca-Voda "un despot de tip turcesc, machiavelic prin natura si traditie".
Romanul "Zodia Cancerului sau Vremea Ducdi-Vodd" de Mihail Sadoveanu este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu
actiune complexa si complicata, desfasurata pe mai multe planuri narative, care se intersecteaza, avand o intriga complicata. Personajele
numeroase si puternic individualizate sunt angrenate in conflicte adanci, structura narativa este ampla si contureaza o imagine bogata si
profunda a vietii moldovenilor. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect,
din propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior. Elementele realiste ilustrate de adevarul istoric,
preluat de Mihail Sadoveanu din "Letopisetele" cronicarilor defnesc aceasta opera drept un roman istoric.
Zodia cancerului sau vremea Ducai - Vod de Mihail Sadoveanu - rezumat
I n care se vede cum intr n Moldova un cltor dintr-o ar deprtat i cum Ilie Turcule nu-i numai cpitan de steag, ci i cititor n
stele

Era la sfritul lunii septembrie, care n Moldova se chiam brumrel, anul nou de la zidirea lumii 7188, iar de la Hristos 1679.. Din
Frana, trecnd grania cu Polonia (ara Leeasc) sosete pe drumul Siretului abatele francez Paul de Marenne, clugr din ordinul
Sfntului Augustin: Sub mantaua-i larg din postav ntunecos se gcea un trup, dei scund, nc destul de voinic i destul de sprinten, iar
de sub glug privea o fa blnd cu trsturi fine i spirituale..
Abatele cltorete spre Istanbul, pentru a duce acolo lumina credinei cretine, spune el, dar poate i cu un mesaj secret din partea lui
Ludovic XIV ctre sultan, adaug autorul. Este cluzit i aprat, de la Liov, unde l preluase, pn la Iai, de cpitanul Ilie Turcule, aflat
n slujb la poloni, cunoscut bine de ttari pentru multe ruti i pagube pe care le suferise de la el..
Spre surprinderea abatelui, coninut n remarca sa ironic (A vrea s tiu ns, domnule, ce astrolog ai consultat la Liov, de tii c are s
de tulbure vremea n ziua de luni 27 septemvrie la apusul soarelui.), Ilie Turcule vestete, citind n zborul psrilor (n-am cerut sfatul
nici unui cititor n stele; vd ns graurii n crduri cu cioarele i cu strcile) vreme rea.
II
Apare beizade Alecu Ruset i cetete o scrisoare de la un prietin
Abatele i cpitanul, mpreun cu nsoitorii lor, printre care doi clugri ruteni luai de Paul de Marenne cu sine la Liov ca traductori,
sunt ntmpinai de beizadea Alecu Ruset, bun vorbitor de limb francez, fiul fostului domn al Moldovei, Antonie-Vod. Alecu
Ruset Dei avea nume de bun otean se nfia palid i subiratic; ochii priveau fr nici o strnicie i avea pe obraz un zmbet
nesilit..
Fiul de domn explic abatelui c ar fi bine s ocoleasc satul Sboani, deoarece localitatea a fost ocupat de un grup de ostai austrieci,
care s-ar putea s aib misiunea de a-l captura pe abate, dat fiind rivalitatea dintre francezi i austrieci i faptul c se tie la Viena de
misiunea francezului.
Dintr-o scrisoare adresat lui de un prieten comun, nobilul polonez pan Vladislav din Cracovia, Alecu Ruset afl c abatele i este
ncredinat spre a-i purta acestuia de grij pe teritoriul Moldovei.
III
Aici se vede c trecerea Siretului se face ntr-un chip cu totul deosebit; se vede i cine-i Vlcu Brldeanu; apoi ncep s se iveasc
autohtonii
Ajuni la Siret i din lipsa vreunui pod, abatele traverseaz apa purtat n spate de omul de ncredere al beizadelei, un fel de uria adus
puin de ale, cu plete crunte, Vlcu Brldeanu.
Trecnd apoi grupul pe lng un sat pustiit i ars, gsesc acolo doar o fiin n zdrene, care le spune c satul a fost distrus de cazaci sau
de lei, ori poate de oamenii stpnirii venii pentru a ridica birul;sculndu-se satul, s-a btut cu ei. Aa c ne-au zdrobit i ne-au tiat,
prdndu-ne.. Absena unei intervenii a statului n aprarea oamenilor l mir i indigneaz pe Paul de Marenne.
IV
Urmeaz alte apariii din ce n ce mai minunate
Naratorul afirm c sursa textului su o constituie memorialul de cltorie datorat domnului Paul de Marenne, abate de Juvigny,
intitulat Vers le grand Turc, aflat n biblioteca naional din Paris. Dup care urmeaz relatarea unor observaii ale abatelui, conform
crora Dumnezeu a pus aici un paradis, dar un paradis devastat adaug Alecu Ruset, cci ntre lumi fericite, Domnul Dumnezeu a
nsemnat cu degetul un hotar. mpraii lui Belzelbut i mpraii Mielului lumii aici au ales loc al rzboiului lor., remarci rostite n cursul
unui dialog cu beizadeaua.
Lng o moar ars, cltorii afl de la cei care lucrau spre a o reface c au distrus-o aceiai oameni ri i varvari care au fcut
stricciuni i au ucis n satul strbtut nainte.
V
Domnul abate de Marenne face cunotin cu dumnealui Lzrel Gliga, trar
Sosete la moar trarul rze Lzrel Griga, ce i invit pe cltori, aflnd cine sunt, la el acas: Cum pot s v las fr s v stau
nainte cu pne i sare, ca un bun cretin ce sunt? Cum s v las la vreme de noapte i n locuri rele?, se ntreab retoric acesta.
VI
Vorbete tot despre dumnealui rzaul Gliga i despre un vin de la Matia, precum i despre nite lutari i nite sarmale, totul spre
desftarea domnului abate Paul de Marenne
Trecnd printr-o poian frumoas, grupul de cltori i Lzrel Griga vd zimbri n lumina lunii, iar Abatele se simi ptruns de un
simmnt de evlavie, privind minunea Dumnezeirii, ntr-o clip strlucit i fr pereche n eternitate..
Apoi, n timpul cinei din casa trarului, abatele apreciaz supa de gin, sarmalele, claponii fripi n igl, plcintele, dar mai ales vinul
vechi de Cotnari, din cele cteva ulcioare primite de gazd de la Matia, un strnepot al pivnicerului lui tefan cel Mare. Bndu-l, Ochii
si se sfinir i se limpezir..
Dup ce s-a bucurat de cele oferite, abatele l ntreab pe Alecu Ruset dac oamenii locului pot fi nefericii, din moment ce au asemenea
lucruri bune, i primete rspuns: nimic nu poate rscumpra dezechilibrul nostru.[...] Aici ne veselim i n alt parte pier oameni de
cium i robie..
Beizadeaua mrturisete clugrului francez dragostea sa pentru Catrina, fiica Duci-Vod, logodit mpotriva vrerii ei cu fiul schilod al
domnului muntean Radu-Vod.

VII
Unii sftuiesc, alii dorm
n timpul ospului, biruii de osteneal, abatele i Alecu Ruset adorm iar acestuia din urm i se arat n vis Dumnezeu i l ceart pentru
greelile fcute: Pentru vin nu te osndesc. ns ai furat de prin sate muieri i fecioare, care i-au plcut -ai petrecut cu dnsele n
desmierdri.. ns Domnul se arat ngduitor (a zmbit a rde) auzind justificarea tnrului: nimeni nu poate petrece cu o femeie fr
voia ei. Aa ai zidit-o Sfinia Ta i altfel nu poate s fie..
VIII
Moldovenii cunosc leac pentru mahmuri, Ori de ce naie ar fi
nainte de plecare, cltorii sunt servii cu ciorb de potroace, ale crei virtui de ntremare dup chef le va aprecia abatele, pe cnd stenii
se adun cu veselie pentru a-i lua rmas bun de la oaspei. Lundu-i rmas bun, unul dintre rzei informeaz textual c altceva n-a mai
rmas oamenilor n zilele acestea rele, dect s plng ori s petreac. Ei prefer a doua alternativ., traduce abatelui Alecu Ruset. Iar
clugrul simte, cu durere, tristeea din adncuri a oamenilor de care se va despri cu regret.
IX
Drum spre Iai
Pe drumul ctre Iai, afirm autorul, Iazurile Bahluiului se mpotmoliser, morile sttuser, hanurile se cumpneau n trei perei cu
acoperiurile arse locurile satelor pustii se cunoteau abia n dudae nalte; fntni spurcate de leuri, cruci nsemnnd mori nprasnice,
toat privelitea fericitelor aezri de odinioar arta mila domnilor i-a mprailor, precum i binefacerile nvlirilor i rzboaielor
care nu mai aveau contenire.. Iar beizadeaua spune monahului francez c toate aceste ruti n urm cu doi ani, pe vremea domniei tatlui
su, Antonie-Vod, nu existau. Adugnd: Toate n Moldova, domnule de Marenne, sunt scurte, trectoare i viforoase: i cele bune i
cele rele..
X
Scaunul rii Moldovei, mria sa Georgie Duca-Vod i curtea sa
Iaul se prezint cltorilor ca un ora dezorganizat, construit fr plan, care amestec locuine srccioase i curi boiereti bogate; n
plus, dei capital a Moldovei, Asemenea mrit i slvit trg prea c nu ine s fie curat i splat, nici s-i arate faa: dimpotriv. i
nici voia s amgeasc pe strini iubitori de forme goale. Gunoaiele i hoiturile stteau aruncate pe toate drumurile i-n toate
medeanurile i cnii ddeau lupta n jurul lor cu porcii., exclam ironic naratorul.
La curtea domneasc, unde boierii sosiser pentru ntlnirea din divanul rii cu domnitorul, hatmanul Sandu Buhu l anun pe Georgie
Duca-Vod despre intenia locuitorilor din inuturile Orheiului i ale Lpuului de a se rzvrti mpotriva stpnirii, ndemnai fiind prin
scrisori trimise lor de sulgerul Lupul.
XI
Popas la Iai
Abatele trage la misiunea catolic a trei clugri minorii, unde printele Guido Celesti i arat c n Moldova boierii au, ca i nobilii de
pretutindeni, aceleai viii: lene, trufie, dorina de a se mbogi fr munc. ntorcnd adevrului spatele, zmbesc acelor femei care se
numesc linguire, viclenie, uitarea angajamentelor..
XII
Beizade Alecu Ruset dovedete deodat o putere tainic
Alecu Ruset, chemat de domnitor, se nfieaz acestuia, spunnd c i este supus i binevoitor. Iar, ca dovad, arat c dac i-ar fi duman
i-ar fi ndemnat pe prietenii si polonezi din Liov care au scrisori adresate de Duca-Vod polonezilor, dup a doua mazilire, n care spune
c este la dispoziia lor i c poate s i informeze despre unele secrete ale turcilor s scoat la iveal acele scrisori. Spune totodat despre
asigurarea sa n faa mniei domnitorului cauzat mai ales de dragostea domniei Catrina pentru el: tiu c n-ai s loveti; i dimpotriv,
ai s m ocroteti cu mila mriei tale. Fcnd altfel, crile de care am vorbit se mic i purced spre arigrad.. n consecin, Domnul i
fgduiete protecia sa.
XIII
Se vede c i cei doi lioveni nu sunt nite nemernici
Cei doi clugri rui care l nsoesc pe abate ca traductori pentru limbile turc i ttar, Istratie i Afanasie, aduc domnitorului o scrisoare
din partea unui om al su din Liov, negustorul Balaban, ce-l anun astfel c nu a putut isprvi nimic cu scrisorile aflate n posesia
prietenilor lui Alecu Ruset i totodat cere ajutor n privina pricinei [procesului] pe care o am n divan cu acel boier al mriei tale,
Ursachi..
Clugrii fuseser introdui la domn de ctre hatmanul Sandu Buhu, care l informeaz c ei i-au luat datorin pentru dnii singuri,
pltit cu bune parale, ca s cerceteze, ndat ce vor putea, dac nu cumva se gsesc cri [scrisori] i hrtii [documente] n
buclucurile [bagajele] franuzului.. n cadrul discuiei cu Vod, Afanasie i Istratie mrturisesc a ti moldovenete, dar numai pentru
domnitor i hatmanul care i-a pltit.
XIV
Veste de la domnia Catrina

La gazda unde trsese beizadea Alecu Ruset sosete iganca Mgdlina, ddac a domniei Catrina, care l anun despre dorina stpnei de
a-l ntlni i i comunic la ureche cum va putea s o fac. Apoi l avertizeaz asupra seriozitii necesare i riscurilor pe care le implic
iubirea lui Cunosc eu dragostea mriei tale. S nu te superi, dar asta-i meseria noastr, s-auzim despre toate i s cunoatem toate. Dar
aici, mria ta, nu-i mr s-l rupi i s-l lepzi.. Pentru c nu se vor putea vedea n ochii lumii, ddaca promite a gsi modaliti originale,
ascunse; a-i face s se ntlneasc altfel de cum se ateapt oamenii. Ei tiu c prla nu zboar i niciodat nu s-ateapt s-o vad
zburnd. Noi ns s-o facem s zboare..
n privina domniei, nainte de a primi mesajul, beizadeaua i ddu seama c are sentimente amestecate, dar mai profunde n comparaie
cu obinuitele sale iubiri trectoare: dei desmierdrile i nebuniile lui n-avuseser o int unic i iubea femeia ca un bun al vieii; dei
n acest nceput de legtur urmrea ceva tulbure n care se amestecau porniri mpotriva btrnului Georgie Duca totui, n adncul
fiinii lui, ca-ntr-o prpastie de zri cu nouri, prea c clipete o stea..
XV
Despre tulburri n ar i viclenia unor boieri divanii
n gndul su Duca-Vod consider c ara asta neaezat, cu oameni aa de ri i de schimbtori, cu boieri vicleni, stnd iepurete pe
dou hotare, cu pr, cu bunturi, nu-i simea ndeajuns blstmul lui Dumnezeu n boliti, rzboaie i secete, i se cuvenea un spor de
pedeaps i din partea lui. anume, distrugerea boierimii potrivnice.
Este adus n faa sa, cci fusese prins, Lupul sulgerul care, sub ameninarea torturii (Cresteaz-i limba cu briciul i presar-i-o cu sare.
Gtete pini i achii ca s i le bai sub unghii, pedepsind degetele care au pctuit., ordonase Vod clului), mrturisete a fi primit
scrisorile cu ndemn la rzvrtire, pe care le-a transmis orheienilor i lpunenilor, de la doi boieri, vel-vistiernicul Gheuca i vel-jitnicerul
Bogdan. Scrisorile purtau semntura lui Dumitracu-Vod mazilul dar puteau s fie falsificate de Ion Milescu, priceput la mnuirea
penei, mai spune Lupul.
XVI
Mare mas domneasc
Invitat la masa dat de Vod n cinstea sa, cu participarea unor boieri de seam, abatele Paul de Marenne afl de la logoftul Miron Costin
despre teoria asupra originii latine a locuitorilor Moldovei, prin care logoftul explic strlucirea de mai demult (Totui sraca aceast
ar a avut cndva oameni care n-au ruinat-o, fiind cu adevrat urmai de desclectori de la mpria Romei.), dar nu d crezare
acestor vorbe, innd cont de decderea din acele vremuri.
Dup osp, invitat pentru cafea n casa Doamnei, abatele o cunoate pe domnia Catrina: Era cam micu domnia, ns bine legat n
formele-i rotunjoare. Purta un costum ca -al doamnei i, ca i maic-sa, avea o pieptntur bogat, sporit, peste cununia de
mrgritare, c-un puf de stru. Ochi dulci, aceasta fu caracterizarea pe care-o gsi n prima clip de Marenne. Ochii erau dulci i
umezi, ns gura era sensual i voluntar. Adevrul e aici, judeca abatele, nu n ochii neltori.
nelegnd c abatele i transmisese codificat dorina beizadelei de a o ntlni ( Pot spune, prines, c ai mai mult dreptate dect i
nchipui., afirmase acesta cu privire, aparent, la frumuseea unei casete din filde dar de fapt referitor la dorina lui Ruset de a o vedea i la
iubirea lui), domnia l informeaz despre intenia tatlui de a pleca, cu toat familia, la Istanbul, convins fiind c vorbele-i vor ajunge la
beizadea.
XVII
ntlnire de dragoste, cu care prilej ddaca Mgdlina i dovedete meteugurile
Domnia pleac s se plimbe cu rdvanul prin mprejurimile Iaiului, unde un urs ignesc iese, ca din ntmplare, n faa cailor, i sperie,
iar fiica domnului este dus de ddac ntr-o cas de la o vie din apropiere spre a o liniti dar acolo se gsea beizadeaua.
Pentru a preciza relaiile dintre ei, Catrina arat mai nti motivul ntlnirii (Am venit nu pentru c m-ai chemat, ci pentru c am dorit s
ne vedem. De aceea i-am trimes pe ddac.), apoi motivul atraciei (Defimat eti, prigonit deasemeni, ns asta-i spre folosul domniei
tale, cci altfel a fi trecut pe lng domnia ta fr s te bag n seam.), spre a-i justifica n cele din urm neascultarea fa de prini
(Nici cmri ca mama, cntrind i drmuind, nu vreau s ajung, nici roab a lui tefan, feciorul Radului-Vod, dup porunca
tatei...). Toate acestea n timp ce Alecu Ruset nu poate s-i exprime din plin sentimentele, dei iubita sa le intuiete.
nainte de a se despri, domnia i fgduiete c se vor ntlni n acelai loc, dup ce la prima lui atingere ea tresri ntr-un ipt uurel
spriat; plecnd fata, Ruset rmase ameit i strpuns. Abia ntr-un trziu i ddu sam c afar au sunat voci i duruiri de roate.
ntr-adevr plecase i trebuia negreit s-o mai vad, cci ncepea a o simi n inim i-n snge, parc I-ar fi dat s beie un venin de
dragoste..
XVIII
Hotrrile cinstitului divan al mriei sale
Are loc divanul domnesc, unde sunt judecai cei care s-au implicat n trimiterea de scrisori ctre rzei, pentru a-i rscula, vistiernicul
Gheuca, jitnicerul Bogdan i sulgerul Lupul. Jitnicerul, artnd care au fost motivele faptei sale i cum a procedat, l acuz totodat pe
domnitor Acest tovar de osnd al meu [vistiernicul]mi-a artat n mai multe rnduri care sunt rnduielile pe care le scoate Domnia
pentru pieirea acestei srace ri. Tablele vistieriei se lungesc i se umplu; zlotaii [aduntorii de biruri] se pregtesc s cuprind lumea i
s-o stng ct a mai rmas, mai ru dect pgnii. Dup ciumele care au fost, asta-i una nou. i neam gndit la aceast nebunie, s
sculm pe acei pmnteni care au mai rmas cu inim i cu ruine. , atitudine ntrit de ctre vistiernic. Divanul i condamn la moarte

pe cei trei mpricinai, decapitarea avnd loc lng o cimea cunoscut din Iai; Milescu, deoarece nu existau dovezi suficiente mpotriva sa
i arat supunere domnitorului, este iertat de ctre acesta.
XIX
Abatele Paul iese din trgul Iailor, urmnd calea spre mprie, pe alte drumuri fr preche n lume
Fiind nsoit de cincisprezece oteni pe care i-i dduse domnitorul i de un cpitan al lor, Paul de Marenne prsete Iaiul, mpreun cu
Alecu Ruset, care se oferise a-l acompania pn la Dunre. Alecu l avertizeaz pe monahul francez asupra faptului c Vod trimisese o
tafet nainte la Istanbul, spre a vesti plecarea i faptele abatelui. nainte de plecare ns, aga Bucan l ntiineaz pe beizadea asupra
rolului de iscoad al clugrilor Afanasie i Istratie. Trdndu-i Domnul, aga sper c Alecu Ruset i va fi recunosctor, dac el sau tatl
su vor veni pe tronul Moldovei.
Pe drum abatele constat o dezolare a singurtilor pe care amicii si rmai n Frana nici n-o puteau bnui, ori de ct imaginaie ar
fi fost nzestrai; cci la antipodul civilizaiei se gsesc uneori asemenea locuri rmase neschimbate dintru nceputul creaiei, pstrndu-i
frumuseea lor misterioas..
XX
l ntmpin pe domnul abate o mic ploaie de nceput de toamn
La un popas, Alecu Ruset i avertizeaz, n francez, prietenul: te rog s observi, fr a avea aerul, pe cei doi slujitori [clugrii rui] cu
care ai venit de la lei. Au neles, din ce spun eu cpitanului, c nu vor merge dect pn la Dunre. Mai neleg ei c-i voi ine i eu
tovrie pn acolo. Stau ateni, cu capetele nlate, i se uit din cnd n cnd unul la altul. Dac te-au ntovrit n Moldova c-un
plan, atuncea trebuie s peasc la ndeplinire i s se dea pe fa; ceasurile sunt numrate. Astfel vom afla i noi ce legtur este ntre ei
i Domn..
Caravana va nnopta apoi, oprit n drumul ei i de o ploaie insistent de toamn, la un han ce avea o singur odaie mare n care se putea
ngrmdi o parte din drumei, pe rogojini ntinse n lungul preilor., inut de un evreu care se nelegea bine att cu moldovenii ct i cu
vecinii de inut, ttarii, spre a-i ocroti astfel ctigurile.
XXI
Unde se vdete mai bine vrednicia frailor lioveni
n timpul nopii, abatele doarme de o parte a hornului i cei patru slujitori ai si n cealalt parte. Nite tciuni, aruncai din jarul de pe foc
afar de un baltag sau o puc ce czuse, ajung la paiele de pe jos i le aprind. Abatele i ia cu el hainele i ncearc s fug, dar fratele
Afanasie l strnge de gt iar fratele Istratie i smulge o hain subire de mtas, pe care obinuia s-o poarte dedesubt. i n a crei
cptueal abatele avea un lucru ascuns. Nu pot s ias ns cei doi clugri din han pentru c Vlcu Brldeanu, care observase de afar
scena, nchisese uile, iar abatele i recupereaz haina; trimii la curtea din Iai, cei doi clugri lioveni vor fi executai la porunca
domnitorului, afl abatele i beizadeaua nainte de desprirea lor.
Afar de problema clugrilor din Liov ns, Ruset mcina n sine i alte gnduri deosebite, cci tremura n el, andu-se din ce n ce, o
flacr. n lumina ei, izolndu-se singur cu sufletul su, i se apropia tulburtoare fiica lui Goergie-Vod. Se dusese ctr ea zmbind; se
deprta de ea cu suferin; i dorea aprig s se ntoarc iari ctr dnsa..
XXII
Alte puteri ale Mgdlinei ddaca
Ddaca ghicete domniei Catrina, dnd n bobi, sosirea lui Alecu Ruset cel ndrgostit la Iai (Rmne bob stingher iari, adic bob
sositor, nti cu mhnire i la urm cu bucurie.) pentru ca ndat nepoata ddaci, o igncu, Zoia, s vin ca sol spre a anuna c a
venit la vie i ateapt mria sa beizade.. Cum se pregtete srbtoarea Sfintei Paraschiva, din 14 octombrie, ddaca se angajeaz ctre
Catrina s pregteasc o ntlnire a celor doi ndrgostii, profitnd de acea srbtoare, deoarece dumnea ntr-ascuns[...] pe toi acei
care puneau o umbr pe sufletul domniei Catrina., inclusiv pe prinii fetei.
XXIII
Se vede cum beizade Alecu poate aluneca spre o mare primejdie i ce prere are despre asta Vlcu Brldeanu
Catrina se pregtete de ntlnirea de la biserica Trisfetite, gndind Nu putea spune c iubete pe Alecu beizadea; cu toate acestea l
dorete i n acelai timp se teme de el..
n timpul slujbei religioase, Doamnei Anastasia i se face ru din cauza oboselii din acea zi, cci preluase veniturile pentru cmara
domneasc, i se ntoarce la palat; puin timp dup aceea Vod poruncete Catrinei s fac la fel.
ntmpinat de ddac la ieirea din biseric, este dus, ascuns sub un al, ntr-o chilie, unde Beizade Alecu i cuprinse mnile.
nlnuind-o cu cellalt bra dup grumaz, i srut ochii. Ea se zbtu i se hotr s ipe. Atunci glasul i fu nbuit. ncordndu-se cu
mnie i sprijini mnile n pieptul dumanului su. Apoi i plec fruntea n acelai loc i-i ls braele s cad, supunndu-se..
ntrebndu-l ce l frmnt, N-am nimic, domni, rspunse Ruset, c-un zmbet. Dect cred c-a fi pierit, dac n-aveam bucuria
de-acum..
Dup plecarea fetei, Ruset este cuprins de presimiri rele (rmase rnit ca i cum ar fi pierdut-o pentru totdeauna.), mrturisete lui
Vlcu convingerea sa despre relaia cu Catrina ( ntr-asemenea capcan i vam i las lupul pielea). Dup care Vlcu trecu n
cerdac i se sprijini uor. Cltin din cap i stupi cu dispre ntr-o parte..
XXIV

Despre cele ase semne care s-au artat ntr-o iarn, n zilele Duci-Vod
Naratorul prezint istorisiri ale oamenilor din popor referitoare la ntmplri cu valoare de semn ru: icoana Maicei Domnului de la
Mnstirea Neam a lcrimat; apare o comet; un btrn orb care ceruse iertare Domnului pentru cei cincizeci de orheieni rsculai, prini i
adui pentru judecat, spune, n Mnstirea Golia, c el atunci i acolo va muri i c Vod este Anticrist, apoi cade jos i moare.
Orheienilor li se las viaa dar vor fi nchii pn ce satele vor plti de dou ori ndatorirea ctre vistierie, hotrse Duca-Vod, atunci cnd
oamenii i-au fost nfiai pentru judecat, din foiorul casei domneti.
XXV
Mila Duci-Vod
Alecu Balaban, negustorul din Liov prieten al Duci-Vod, sosete la Iai pentru a spune domnitorului c a comunicat cancelariei de la
Viena care i trimisese prin intermediul negustorului, ca nsoitori ai lui Paul de Marenne, pe cei doi clugri spioni ucii la porunca
domnitorului, Istratie i Afanasie c acei clugri lioveni fuseser omori de ctre Alecu Ruset.
n privina slujbei abatelui francez, Balaban anunase la Viena c acesta a ajuns la Istanbul, unde a predat vizirului Cara Mustafa scrisoarea
trimis de regele su, i c acea informaie o are de la Duca-Vod, cruia i parvenise de la trimisul su la Istanbul, drept care germanii au
mulumit domnitorului i l consider devotat lor.
n cursul aceleiai ntrevederi secrete din sala Divanului, Alecu Balaban l asigur pe voievod n legtur cu rmnerea nc la poloni a
scrisorilor sale, despre care vorbete beizadeaua n capitolul doisprezece, i care, trimise turcilor, l pot costa pe autorul lor capul. Pregtind
aprarea domnitorului, negustorul i sugereaz s arate turcilor i austriecilor c acele cri nu fuseser scrise de el ci sunt falsuri datorate
lui Alecu Ruset.
i, drept rspuns la o remarc a negustorului (Vremurile sunt grele), Ghica-Vod arat prietenului filosofia sa politic: Vremurile nu
sunt uoare, ntr-adevr, dar ara-i mai mult viclean dect srac i-i deprins a se mpotrivi totdeauna Domnului su. Dar acuma-i
nv pe toi minte, ca s se supuie legii mele. Porunc dau s se plece toi vistieriei, pltind rnduielile pn la o para i pn la un bob
de linte. Nu vor scpa mai cu seam cei semei, pe care noi cu osebire nu-i putem suferi.
Aflm n continuare c domnitorul rspunde negustorului pentru serviciile aduse i pentru darurile primite (un armsar, cteva blnuri
scumpe, bijuterii) dndu-i ctig de cauz ntr-un proces cu boierul Grigore Ursache, de la care avea de recuperat o datorie, contestat de
mpricinat. i c, n schimbul eliberrii sale din nchisoare fusese pedepsit pentru presupusa falsificare a scrisorii care declanase rscoala
orheienilor , Ion Milescu falsific scrisori atribuite lui Alecu Ruset.
XXVI
Domnia Catrina ncepe s porunceasc
n timpul iernii, beizadeaua se mai ntlnete de dou ori cu domnia, iar pentru ddac Prea c st prpd deasupra lor, aa se
cufundau unul n altul i rosteau vorbe nebune.
Doamna se justific n faa fiicei pentru neodihna cu care strngea bani de la datornici: Iat, vine vremea nnoirii domniei, cnd va s
rspundem la arigrad mucarerul, bani grei. Iar apoi htmnia Ucrainei, cu care vrea s-l cinsteasc mpria pe mria sa, nu se poate
primi fr jertfa de bani. Toate cele bune i frumoase sunt scumpe n lumea asta. De aceea, pentru ca s ias toate bune, unii trebuie s
aduc bani i alii ascultare..
Duca-Vod i amintete fiicei sale despre obligaia de a se cstori cu cel ales de el, dar domnia se opune (rog pe tatl meu s ntrzie
pentru totdeauna, dac se poate, acel ceas al nsoirii cu urtul, pe care eu l socotesc ceas de moarte.).
Prin Mgdlina, Catrina i trimite vorb lui Alecu s mearg la Istanbul, cci acolo va fi i ea i acolo intrigile lui Duca, care ncearc s se
fac a se crede c scrisorile lui aflate n Polonia au fost falsificate de Ruset, nu-l pot ajunge.
XXVII
Deprtat cale spre Rai
mbrcai n clugri, beizadeaua i slujitorul su, Vlcu Brldeanu, ajung la timp la Istanbul, unde beizadeaua se ntlnete, la mnstirea
n care a tras, cu Paul de Marenne i i mrturisete, referindu-se la intrigile Duci-Vod c moartea mea [zice Alecu] eu n-o atept att
de la strlucitul mprat Padiah, ct de la o umbr care-mi zmbete n toate visurile nopilor mele.. Dup care abatele i promite c va
interveni pe lng otomani pentru dnsul, spre a nltura efectele dumniei voievodului.
XXVIII
Arat c, n intimitate, i cei mai nfricoai stpnitori pot fi oameni; i c, uneori,
o partid de ah o poi ctiga pierznd-o
Paul de Marenne comunic marelui vizir cteva informaii preioase, dobndite prin legaia francez, despre pregtirile de rzboi austriece
mpotriva Porii, despre aliana dintre germani i poloni fcut mpotriva turcilor.
Este introdus la Padiah, dar naintea vizitei cuget la faptul c n umbra i ncperile acelui serai viaa era nesigur; aprea i trecea ca
o floare de lumin. Marele Soliman neleptul a micat un deget i a poruncit astfel zugrumarea prea iubitului su fiu Mustafa. [...] nsui
Mehmet al patrulea, care-l atepta acum n odaia mpodobit cu somptuoase covoare, a fost nevoit, n cel dinti ceas al numirii lui pe
tron, s iscleasc osnda bunicei sale valid Ksem. N-avea dect opt ani i i-a tremurat mna, care de atunci n-a mai tremurat.. i
obine protecia Padiahului pentru Alecu Ruset, n timpul unei partide de ah pe care, cu nelepciune, o pierde.
XXIX

Nu numai abatele Paul filozofeaz, ci i Vlcu Brldeanu


ntlnindu-se din ntmplare, pe o strad din Istanbul, cu Vlcu Brldeanu, ddaca Mgdlina trimis n cutarea iubitului fetei i
spune s comunice stpnului su c i domnia Catrina se afl n acel ora, cu tatl ei, gzduii la reprezentana Moldovei, Bogdan-serai, i
Ateapt cu mare dor s-l ntlneasc. [] Are s pofteasc domnia s se plimbe pn-ntr-acel loc, la izvorul aghesmei, i are s-o
vad. S fie ns cu bgare de seam.. Mgdlinei, Vlcu i se arat apoi preocupat de o ntrebare: ce caut el n ara asta de lege
strin, chinuit de ari i departe de rcoarea codrilor si.
n cursul unei noi ntlniri ntre abate i beizadea, la mnstirea unde trsese cel din urm, chinuit de dorul su, abatele avertizeaz asupra
Catrinei: Poate s fie o nunt; nu vei fi ns domnia ta mirele. Nici nu poi rpi pe mireas, fr a o pierde i fr a te pierde. Nici nu
poi cobor pe o fiic de prin, fcndu-i aceast siluire. [...] Nu-i rmne dect s te ntorci i s priveti ca un brbat realitatea. dar
Alecu Ruset ezit n a-i accepta sfatul.
XXX
Despre dobnzile ntrziate ale lui beizade Alecu Ruset
Datorit faptului c domnia nu sosete la ntlnirea fixat prin discuia dintre ddaca Mgdlina i Vlcu Brldeanu, Alecu Ruset intr
ntr-o stare de criz acut Lungile i chinuitoarele ateptri nu atacaser numai trupul. Prea c i se descompune i sufletul., constat
Paul de Marenne, la desprire fiind ncredinat c Alecu Ruset pregtete o lovitur, ca i cum ar coace n el o bub; i merge spre
pieire..
ns Catrina transmite prin Mgdlina c a fost nchis de Vod ntr-o mnstire din cartierul grecesc al capitalei otomane, drept urmare a
faptului c a refuzat din nou mirele hotrt de domn, iar mirele se plnsese la Poart de ntrzierea cstoriei. Alecu Ruset hotrte s o
elibereze i s fug apoi cu ea n Creta sau n Cipru.
XXXI
Unde Vlcu Brldeanu crede tot mai mult c-i mai cuminte dect stpnul su. Dar cel mai cuminte dintre toi e altul
Alecu Ruset, nsoit de Vlcu Brldeanu (dei Pentru mintea lui, toat aceast strdanie era o nebunie curat.) ncearc s treac peste
zidurile mnstirii unde se afla domnia Catrina dar i atac cinci greci n timp ce pregtesc escaladarea zidurilor i abia reuesc s scape cu
fuga. Brldeanu presupune c sosirea lor era ateptat.
De la Paul de Marenne, Ruset afl c domnia fusese scoas din mnstire, dup acceptarea cstoriei cu beizadea tefan; abatele l
sftuiete s-i caute mngierea n alte pri (Dumnezeu, iubite prietine, a nmulit neamul Evei, prevznd n marea lui nelepciune,
suferini ca a dumitale. [] Experiena ne arat c instinctul acesta e crud i neltor. n oscilaiile lui alterneaz dezgustul. Focul lui
las totdeauna cenu rece.).
XXXII
Pregtiri de mare nunt domneasc
Se fac pregtiri pentru cstoria domniei cu beizadea tefan, un tnr puin gheboat i avnd obraz smolit buclat i bun; ns
domnia se simi iari ars nluntru de venin.. Duca-Vod dorete o nunt deosebit, pentru c primise de la Poart i htmnia Ucrainei
turceti, pe lng domnia Moldovei. stimp Alecu Ruset se hotrte, cu toat mpotrivirea tovarului su, Vlcu, s o rpeasc pe aleasa
inimii sale n Moldova i pleac din Istanbul fr a-l ncunotiina pe abate.
Ddaca o consoleaz pe Catrina, care sufer (avea o respingere din fundul mruntaielor, ca pentru o mncare rea. i venea prea ades i
subt ochi, i-n nri, i la auz, i n-avea putin s le nlture cci sta, ticloas, mititic, domesticit, subt umbra tatlui i Domnului
su.) sftuind-o s-i potoleasc suferina, cci Acu ncepe cu adevrat pentru o domni viaa, cnd scap de strnsoare i intr n
lume., iar brbatul nu-i urt noaptea..
XXXIII
Cel din urm, n care domnia Catrina mai vede o dat pe beizade Alecu
nsoit de Ilie Turcule i ali blstmai, Alecu Ruset rpete pe mire n noaptea de dinaintea nunii, ns este prins de oamenii lui Vod
trimii de hatmanul Buhu, adus la curte (Era o rmi dintr-un fudul beizade Alecu de anul trecut., avnd o oboseal nesfrit sub
pleoapele pe jumtate czute.) i ucis de ctre Domn cu buzduganul. Catrina l va mai vedea o dat, dar czut la pmnt i mort, apoi
nunta se desfoar ca i cum nimic nu s-ar fi ntmplat.

Universul taranesc
Mihail Sadoveanu, "Ceahlaul literaturii romane", cum l-a numit Geo Bogza, "stefan cel Mare al literaturii romane" cum i-a spus
G.Calinescu, are o opera monumentala a carei maretie consta in densitatea epica si grandoarea compozitionala.

Viata satului romanesc (tema spiritualitatii satului romanesc) este principala tema a epicii sadoveniene, intrucat "taranul roman a fost
principalul meu erou", marturisea Sadoveanu intr-un discurs tinut la Academia Romana. Taranul sadovenian este locuitorul de la munte,
moldoveanul cu viata aspra ca si meleagurile prapastioase pe care este sortit sa traiasca (asa cum ilustreaza prozatorul in legenda de la
inceputui romanului "Baltagul"). Puternic individualizat in literatura romana, taranul lui Sadoveanu se particularizeaza prin cateva trasaturi
specifice:
- taranul, ca pastrator al lumii vechi, arhaice si patriarhale;
- taranii moldoveni sunt oameni blajini si intelepti, cu un acut simt al dreptatii si al libertatii, aparatori ai unor principii de viata
fundamentale statornicite din vremi imemoriabile;
- rabdatori in suferinta, tin in sufletul lor dureri nestinse, se retrag in mijlocul naturii sau rabufnesc cu violenta, implinindu-si dreptatea,
mentinand nealterat sentimentul demnitatii umane;
- universul sufletului taranesc se compune din adevar, dreptate, demnitate si iubire patimasa: "Fa-te si tu ce-i putea, dar mai ales un om
cumsecade sa te faci! Sa nu rapesti munca saracului [...], sa nu-ti bati joc de nevoiasul care varsa lacrimi pe brazda" ("La noi in Viisoara");
- inclinatia lor catre confesiune, placerea de a povesti intamplari din "vreme adanca".
Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu (1880-1961) a aparut in noiembrie 1930 si este un adevarat "poem al naturii si al
sufletului omului simplu, o Miorita in dimensiuni mari" (George Calinescu). Versul moto, "Stapane, stapane,/ Mai chiama si-un cane",
argumenteaza viziunea mioritica asupra mortii, careia Sadoveanu ii da o noua interpretare, aceea a existentei duale ciclice, succesiunea
existentiala" de la viata la moarte si din nou la viata.
Romanul "Baltagul" a fost scris in numai 17 zile si publicat in noiembrie 1930, cand Mihail Sadoveanu implinea 50 de ani, fiind primit
cu "un ropot de recenzii entuziaste" de catre exegetii vremii. Romanul are ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia
idei si motive mitologice romanesti: "Saiga" (setea de implinire a actului justitiar, de infaptuire a dreptatii ce domina toate faptele eroinei),
"Dolca" (ideea profundei legaturi a omului cu animalul credincios), "Miorita" (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, conceptia
asupra mortii sunt numai cateva dintre cele mai semnificative elemente ale baladei ce se regasesc si in roman).
Tema romanului ilustreaza lumea arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi, al traditiilor si al
specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in fata problemelor cruciale ale vietii, aparand principii de viata
fundamentale, statornicite din vremuri imemoriabile.
Semniflcatia titlului. Mit si traditie
Titlul este simbolic, intrucat in mitologia autohtona baltagul este arma magica si simbolica menita sa implineasca dreptatea, este o
unealta justitiara. Ea este, in basmele populare, furata de fortele malefice (zmei) si redobandita de personajul pozitiv. Principala trasatura a
baltagului este ca, atunci cand este folosit pentru infaptuirea dreptatii, acesta nu se pateaza de sange: "...unealta raului se dovedeste a fi,
intoarsa, arma binelui [...]. Baltagul da prilej Vitoriei Lipan ca, prin abile intrebari, sa-l ispiteasca pe Calistrat Bogza afara din tacerea sa
pentru a vorbi si a se demasca; in sensul basmului arhaic, baltagul este unealta magica, insusita de raufacator si recucerita de erou. Obiectul
pare investit cu puteri uimitoare: atata vreme cat se afla in posesia lui, raufacatorul se pastreaza ascuns; pierzandu-l, el apare cu adevarata
sa infatisare. Cartea lui Sadoveanu se cheama Baltagul asa cum se cheama unele basme Nuielusa fermecata sau Palosul nazdravan".
(Petru Mihai Gorcea - "Nesomnul capodoperelor - Basmul eternei repetitii. Insemnari sadoveniene")
Cuvantul "baltag" poate veni si de la grecescul "labrys", care inseamna secure cu doua taisuri, dar si labirint. In roman este vizibil
simbolul labirintului ilustrat de drumul serpuit pe care il parcurge Vitoria Lipan in cautarea sotului, atat un labirint interior, al framantarilor
sale de la neliniste la banuiala apoi la certitudine, cat si un labirint exterior, al drumului sapat in stancile muntilor pe care il parcursese si
Nechifor Lipan. Acest labirint, cu drumurile sale serpuite, aminteste curgerea continua a vietii spre moarte si a mortii spre viata: Vitoria
porneste in cautarea sotului din interior, din intuneric pentru a putea ajunge in exterior, la lumina.
In mitologia universale, labirintul este casa securii duble, sugerand dualitatea existentiala, adica un simbol al vietii si al mortii. Centrul
acestui labirint este rapa dintre Suha si Sabasa, unde zac osemintele lui Nechifor Lipan.
Structura romanului evidentiaza doua componente: una simbolica-mitica si cealalta epica-realista, care se interfereaza pe parcursul
intregului roman.
Romanul "Baltagul" este o opera epica, deoarece naratorul omniscient isi exprima indirect sentimentele si conceptiile prin intermediul
personajelor si al actiunii. Modalitatea narativa se remarca prin absenta marcilor formale ale naratorului si relatarea la persoana a III-a, fapt
ce argumenteaza detasarea acestuia de evenimente.
Timpul in care are loc actiunea este limitat si cronologic, intamplarile se petrec din toamna pana in primavara, dar nu este precizata
perioada, deoarece Vitoria Lipan traieste intr-un timp mitic romanesc, un timp spiritual al credintelor si datinilor stravechi, care au
valabilitate in orice epoca. Perspectiva spatiala este reprezentata de meleagurile accidentate si stancoase ale muntilor din Moldova,
ilustrand viata aspra a muntenilor.
Actiunea este complexa, iar structura este mai complicate decat la povestire sau la nuvela. In cele saisprezece capitole, precedate de o
legenda fascinanta, sunt povestite, in principal, actiunile Vitoriei Lipan de a afla adevarul despre absenta sotului ei si de a implini dreptatea,
prin pedepsirea raufacatorilor. Specific romanului este si conflictul interior al eroinei, ilustrat prin zbuciumul profund al sufletului ei chinuit
de incertitudine, in care se manifesta un drum launtric sinuos, de la neliniste la adevar, numit labirint interior, care contureaza un personaj
mult mai complex decat in povestire sau nuvela.
Cele saisprezece capitole ale romanului evidentiaza trei idei esentiale:
- primele 6 capitole cuprind asteptarea femeii dominate de neliniste si speranta, de semne rau prevestitoare, se prezinta gospodaria
Lipanilor, oamenii si obiceiurile locului;
- capitolele 7-13 ilustreaza cautarile Vitoriei pe drumul parcurs de Nechifor Lipan, in care sunt trimiteri la obiceiuri si traditii (botez,
nunta), precum si descrierea locurilor abrupte ale munfilor.

- ultima parte (14-16 capitole) evidentiaza gasirea ramasitelor pamantesti ale lui Nechifor, ritualul inmormantarii, demascarea
criminalilor, infaptuirea actului justitiar, si ideea de ciclicitate existentiala a vietii catre moarte si din nou la viata, "sa luam de coada toate
cate-am lasat".
Constructia subiectului
Incipitul il constituie legenda privind randuielile pe care Domnul-Dumnezeu le-a stabilit pentru toate neamurile omenesti, dupa facerea
lumii. Legenda o spunea Nechifor Lipan "la cumatrii si nunti", de la care era nelipsit in vreme de iarna si aceasta poveste ii vine in minte
nevestei lui, Vitoria, din memorie afectiva, ea avand aici rolul de narator-mesager. Legenda este o prezentare a locuitorilor din "muntii
tarilor de sus", a trasaturilor aspre de caracter generate de traiul in locuri stancoase, a vietii dure a muntenilor, carora Dumnezeu le harazise
sa stapaneasca ce au si in plus le daruise "o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru".
Actiunea romanului este simpla, subiectul avand un singur fir epic si anume drumul parcurs de Vitoria Lipan in cautarea sotului sau,
Nechifor. Efortul cautarii urmeaza un traseu diflcil si sinuos, Vitoria parcurgand un drum al nelinistilor si al zbuciumului sufletesc, sub
forma labirintului interior si altul, un labirint exterior, pe cararile serpuite si inguste ale muntilor, dorind sa afle adevarul si sa implineasca
dreptatea.
in Magura Tarcaului, Vitoria Lipan este ingrijorata ca ceva rau s-a intamplat cu barbatul ei, Nechifor Lipan, care plecase la Dorna sa
cumpere o turma de oi si nu se intorsese cum ar fi trebuit si nici nu daduse vreo stire. Niciodata pana acurn el nu intarziase atat de mult (73
de zile), desi zabovise, uneori, la vreo petrecere, caci ii placea cantecul si vinul bun. Femeia incerca sa ajunga pana la el cu gandurile, ii
auzea in mintea ei numai glasul, dar "nu putea sa-i vada chipul".
Lipanii aveau atata avere "cat le trebuia" si, din cei sapte copii "cu cat ii binecuvantase Dumnezeu", mai traiau doi: o fata, Minodora si
un baiat, Gheorghita.
Framantandu-se pentru intarzierea barbatului ei, Vitoria crede ca are primul semn rau, care "a impuns-o in inima", atunci cand il viseaza
pe "Nechifor Lipan calare, cu spatele intors catra ea, trecand spre asfintit o revarsare de ape", iar alta data il visase "trecand calare o apa
neagra [...] era cu fata incolo", ceea ce inseamna ca ceva rau s-a intamplat cu Nechifor. Atunci cand cocosul "se intoarse cu secera cozii
spre focul din horn si cu pliscul spre poarta", Vitoria intelege ca Nechifor "nu vine", deoarece "cucosul da semn de plecare", iar "nourul
catre Ceahlau e cu bucluc".
Incercand sa gaseasca raspuns la semnele rau-prevestitoare, Vitoria se duce la preotul Danila, care ii promite ca va face o slujba si va citi la
biserica pentru ca Dumnezeu "sa faca lumina si are sa-ti aduca pace".
Femeia se duce si la baba Maranda, vrajitoarea satului, care ii spune ca Nechifor si-a gasit "una cu ochii verzi si cu sprancenele
imbinate", oferindu-se sa faca vraji ca sa-l aduca inapoi. Vitoria refuza, pentru ca vrea ca mai intai sa faca "rugaciunile cele de cuviinta la
Maica Domnului", apoi sa tina "post negru douasprezece vineri in sir" si pana atunci poate ca vine si Lipan acasa.
Banuiala ca s-a intamplat o nenorocire o devora ca "un vierme neadormit", se inchide in sine, sa caute in interiorul ei lumina
calauzitoare: "Se desfacuse incet-incet de lume si intrase oarecum in sine", ilustrand labirintul interior. Concentrarea profunda a Vitoriei era
atat de mare, incat "timpul statu", fiind insemnat numai cu "vinerile negre, in care se purta de colo-colo, fara hrana, fara apa, fara cuvant cu
broboada cernita peste gura". Desprinsa de realitatea inconjuratoare, ea "se socotea moarta, ca si omul ei care nu era langa dansa", ceea ce
inseamna ca de la banuiala ajunsese la certitudine si se hotaraste sa plece in cautarea adevarului, sa afle ce s-a intamplat cu sotul ei: "Daca a
intrat el pe celalalt taram, oi intra si eu dupa dansul".
Vitoria pune ordine in gospodarie cu o luciditate impresionanta: pe Minodora o duce la manastire, vinde agoniseala pentru a face rost de
bani pentru drum, lasa argatului Mitrea cele de trebuinta si porunci pentru timpul cat va lipsi.
Ii comanda fiului ei un baltag, pe care-l sfinteste preotul si a doua zi, pe 10 martie, Vitoria pleaca impreuna cu Gheorghita in cautarea lui
Nechifor, urmand intocmai drumul parcurs de acesta si avand un scop bine definit: "Mai ales daca-i pierit cata sa-l gasesc; cai viu, se poate
intoarce si singur".
Episodul narativ al calatoriei contureaza drumul pe care-l parcursese Nechifor si pe care Vitoria il urmeaza intocmai. Nevasta intreaba
peste tot, pe la hanuri si pe la oameni, de "barbatul cu caciuia brumarie si cal negru tintat". Ea si Gheorghita sunt insotiti pana la Calugareni
de domnul David si primul popas il fac la han la Donea, care le spune ca nu-l mai vazuse pe Nechifor "cam de asta-toamna". Urmatoarele
popasuri, la Calugareni, apoi la Farcasa, cei doi drumeti afla ca un muntean care avea "un cal negru tintat in frunte" si "caciula brumarie"
trecuse pe acolo. La Borca, satenii i-au abatut din cale, ca sa participe la o cumetrie (masa dupa botezul unui copii), unde Vitoria a inchinat
paharul de bautura catre nasi, iar la Cruci, cei doi calatori au dat peste o nunta, unde Vitoria "a primit plosca si a facut frumoasa urare
miresei", considerand insa ca este semn rau faptul ca "intai am dat peste un botez; si s-ar fi cuvenit sa vad intai nunta si pe urma botezul".
La Vatra Dornei, cei doi calatori afla de la prefectura ca in luna noiembrie Nechifor Lipan cumparase trei sute-de oi, fiind cea mai mare
vanzare din targ, apoi vanduse o suta de oi la doi munteni si o luasera impreuna spre Neagra. Ca urmare, Vitoria hotaraste sa se intoarca,
asa cum presupune ca s-ar fi intors si Nechifor, luand drumul spre casa. Poposind la o crasma de la marginea Dornelor, nevasta afla de
"turma de trei sute de oi si de trei oameni calari", precum si de cel care era pe "un cal negru tintat si purta caciula brumarie".
Urmatoarele informatii le capata la Brosteni, la Borca, apoi la Sabasa, afland si aici "urma oilor s-a calaretilor". Coborand muntele,
drumetii s-au oprit in satul Suha, unde tinea crasma domnul lorgu Vasiliu, care le spune ca trecusera mai intai oile si ciobanii, apoi sosisera
si cei doi stapani, nu trei, cum sustinea munteanca, mai ales ca ii si cunostea, pentru ca erau de prin partea locului: pe cel "cu buza crapata"
il cheama Calistrat Bogza, iar pe ceiaialt, mai marunt, Ilie Cutui.
Vitoriei i se pare limpede ca intre aceste doua localitati s-a petrecut omorul. Trecand din nou muntele la Sabasa, pe cand intreba din casa
in casa despre Lipan, nevasta descopera cainele sotului ei, Lupu, care ii calauzeste pe Vitoria si pe Gheorghita intr-o rapa, unde gasesc
osemintele lui Nechifor Lipan. Femeia observa ca avea "capatana [...] sparta de baltag" si socoteste ca este datoare sa afle adevarul si sa-i
gaseasca pe criminali, deoarece "cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa dumnezeiasca".
Vitoria face randuielile cuvenite pentru mort, anunta autoritatile, se ingrijeste de preot, angajeaza bocitoare si vegheaza ca toate
ritualurile sa fie respectate pana in cele mai mici amanunte. Tot satul se adunase la biserica, chemat de zvonul clopotelor si de sunetele
buciumelor si s-a facut slujba mare "cum putine s-au vazut in Sabasa".

Episodul denuntarii vinovatilor incepe cu vizita Vitoriei la Prefectura. Ea nu acuza fatis pe nimeni, doar modul insinuant in care-si
exprima nedumeririle in legatura cu disparitia unui posibil martor care ar fi trebuit sa asiste la targul facut de cei trei oieri la cumpararea
oilor, ori in legatura cu existenta chitantei de primire a banilor ce ar fi trebuit sa se afle in chimirul mortului sunt sugestive pentru
inteligenta Vitoriei si inclinatiile ei de detectiv. Este foarte insistenta atunci cand ii pofteste la "ingropaciune" pe subprefectul Balmez, dar
si pe Calistrat Bogza si Ilie Cutui, cu scopul de a pune in scena demascarea si pedepsirea criminalilor, dovedind o dibacie deosebita in
cunoasterea firii umane.
Dupa inmormantare, pomenirea mortului s-a facut acasa la domnul ioma si, pentru ca era in "vremea postului celui mare", fusese mai
greu cu mancarea, dar "bautura era destula si buna, care implinea lipsurile" si Vitoria era multumita ca barbatul ei "isi gasise in sfarsit
hodina".
Scena demascarii ucigasilor este cutremuratoare. Indemnandu-i pe meseni sa manance si sa bea, Vitoria observa ca Bogza are un baltag
despre care spune ca "e mai vechi si stie mai multe". Apoi, ea incepe sa povesteasca faptele, asa cum se petrecusera, pentru ca i le spusese
Lipan atunci cand il priveghease in rapa. Toti mesenii tacusera, iar subprefectul se arata foarte interesat de povestea Vitoriei. Nechifor
Lipan umbla la deal, vremea era in asfintit si impreuna cu el mai erau, in afara de caine, doi oameni, unul se uita daca nu trece cineva, iar
ceiaialt venea usor in spatele lui, tinandu-si calul de capastru. Cel din urma lui Nechifor, i-a dat lui Lipan "o singura palitura" si barbatul a
cazut cu capul in coama calului, pe care ucigasul l-a impins in rapa. Cainele s-a repezit la criminal, dar acesta l-a lovit cu piciorul sub bot,
pravalindu-l si pe el in prapastie. Cei doi au incalecat si au plecat, "nu i-a vazut si nu i-a stiut nimeni pana acuma". Il intreaba, apoi, pe
Gheorghita daca nu poate citi ceva pe baltagul gospodarului, deoarece ei i se pare "ca pe baltag e scris sange si acesta-i omul care a lovit pe
tatu-tau".
Pierzandu-si cumpatul, Calistrat se repede la baiat sa-i smulga baltagul, il loveste cu pumnul in frunte pe Cutui, care
voia sa-l impiedice, dar Vitoria striga sa dea drumul cainelui, care era legat. Cu "un urlet fioros", Lupu rupe lantul, iar Bogza se napusteste
asupra lui Gheorghita, ca sa-i smulga baltagul si sa se apere de caine. Atunci, "feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si
mai dreapta", apoi il loveste scurt cu muchea baltagului, in frunte", in timp ce cainele "se napusti la beregata".
Calistrat Bogza marturiseste ca "eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in rapa, dupa cum a dovedit nevasta lui", fiind
impreuna cu Ilie Cutui si recunoscand ca l-au ucis "ca sa-i luam oile".
Odata adevarul aflat si criminalii pedepsiti, Vitoria se pregateste sa se duca acasa, planuind ca se va intoarce pentru parastasul de patruzeci
de zi cand vor face un praznic "cu came de miel de la turma cea noua". Tot atunci o va aduce aici si pe Minodora, "ca sa cunoasca
mormantul" tataiui ei, apoi se vor intoarce cu totii acasa, "la Magura, ca sa luam de coada toate cate am lasat". Intorcandu-se dinspre
moarte spre viata, Vitoria trebuie sa ia de una singura hotarari in ceea ce priveste destinul copiilor ei, finalul romanului ilustrand aceeasi
luciditate a femeii, care se gandeste ca nu poate s-o dea pe Minodora "dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei Topor".
In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu a pus accentul pe observatie, restrangand descrierea si dezvoltand actiunea prin construirea
unor "caractere puternice, variate sau pitoresti", acesta fiind, probabil, cel mai reusit roman obiectiv inspirat dintr-o balada populara:
"Nicaieri n-a pus Sadoveanu mai multa obiectivitate si mai putin sentimentalism decat in acest roman" (Nicolae Manolescu - "Sadoveanu
sau Utopia cartii").
Caracterizarea personajelor
Vitoria Lipan - personaj principal si figura reprezentativa de erou popular, intruneste calitatile fundamental ale omului simplu de la tara,
in care se inscriu cultul pentru adevar si dreptate, respectarea legilor stramosesti si a datinilor "ea nu e o individualitate, ci un exponent al
spetei" (George Calinescu). Ea este, asadar, un personaj mitic si un personaj-simbol pentru taranul roman.
Portretul moral reiese in mod indirect, din gandurile, faptele si vorbele eroinei, naratorul conturand, la inceput, trasaturile din exterior
spre interior. Gandindu-se la sotul sau, plecat la Dorna sa cumpere oi, Vitoria trece printr-un proces de interiorizare, intreaga sa viata
devenind launtrica, "acei ochi aprigi si inca tineri cautau zari necunoscute", ceea ce sugereaza o autoizolare de lumea din jur. Nelinistea
femeii este cauzata de intarzierea "peste obicei", de 73 de zile, a lui Nechifor Lipan si ea incearca sa intuiasca ce s-ar fi putut intampla cu
barbatul ei: "in singuratatea ei femeia cerca sa patrunda pana la el. Nu putea sa-i vada chipul".
Eroina se ghideaza in presupunerile ei dupa stiinta semnelor si dupa experienta sa morala, intuitiva si actioneaza in functie de acestea.
Primele semne rau-prevestitoare sunt visele: unul care a "impuns-o in inima", i-l arata "pe Nechifor Lipan caiare cu spatele intors catra ea,
trecand spre asfintit o revarsare de ape", iar alta data l-a visat rau, "trecand calare o apa neagra... era cu fata incolo".
Alt semn este glasul lui Lipan venit din memoria ei afectiva (procedeu artistic), dar "nu putea sa-i vada chipul". Nelinistea devine
banuiala, "un viermene adormit" o roade permanent si pentru ea "timpul statu" (timpul mitic).
Vitoria nu masoara vremea dupa calendar, ci se conduce dupa semnele naturii pe care le intelege: vantul da semne "susuind prin crengile
subtiri ale mestecenilor", padurea de brad "clipi din cetini si dadu si ea zvon", brazii erau "mai negri decat de obicei", dar mai ales "nourul
catre Ceahiau e cu bucluc". Venirea iernii sugereaza asadar drama femeii. Alte semne prevestitoare vin din timpuri mitice: "cucosul se
intoarse cu secera cozii spre focul din horn si cu pliscul spre poarta [...] da semn de plecare", deci Lipan nu va veni acasa, ci va trebui sa
plece ea la drum.
Cand banuiala devine certitudine, Vitoria porneste in cautarea sotului, zbuciumul si cautarile dinlauntrul Vitoriei fiind labirintul interior,
pe care-l parcurge din intunericul nestiintei la lumina certitudinii.
Inaintea caiatoriei simte nevoia unei purificari sufletesti, tine post negru in toate "vinerele negre [...] fara hrana, fara apa, fara cuvant, cu
broboada cernita peste gura".
Hotarata sa afle adevarul si sa razbune moartea barbatului ei, Vitoria reconstituie cu luciditate drumul facut de Nechifor - labirintul
exterior-, se amesteca printre oameni intreband cu discretie si inteligenta din loc in loc, din han in han despre omul cu caciula brumarie si
calare pe un cal tintat.
Tenace, darza si apriga, punand cap la cap cele aflate cu o logica! impecabila, ia urma oilor si a ciobanilor. Cu o deductie uimitoare de
detectiv dovedeste, relatand in amanunt, infaptuirea crimei si-i demasca pe vinovati. Datina inmormantarii si pedepsirea ucigasilor vin
dintr-o credinta straveche a poporului si sunt implinite dupa legi nescrise, pentru ca "cine ucide om nu se poate sa scape de pedeapsa

dumnezeiasca".
Odata implinita datoria si infaptuita dreptatea, viata reintra in normal, "ne-om intoarce iar la Magura ca sa luam de coada toate cate learn
lasat".
In actiunea sa, Vitoria dovedeste spirit justiciar, inteligenta, luciditate, stapanire de sine, devotament si neclintire in implinirea traditiilor
si datinilor stravechi.
Gheorghita - fiul lui Nechifor si al Vitoriei Lipan, aflat la inceputul romanului la varsta adolescentei, parcurge, alaturi de mama lui, un
drum al initierii catre formarea lui ca barbat, "de-acu trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau".
Portretul fizic sugereaza trasaturile morale ale tanarului. "Gheorghita era un flacau sprancenat", cu ochi adanci ca ai Vitoriei si nu prea
vorbaret, dar cand "intorcea un zambet frumos ca de fata", cu mustacioara abia mijita, emana timiditate si un farmec deosebit care starnea
admiratia mamei.
Inteligent, el isi cunoaste bine mama, observa toate schimbarile care se petrec cu dansa si, desi sfios si supus, el ii ghiceste toate
gandurile.
Devenirea sa ca barbat se face o data cu veghea din rapa a osemintelor tatalui sau, cand se simte infricosat. Desavarsirea formarii lui
Gheorghita ca barbat se produce in scena finala, cand il loveste pe ucigasul tatalui sau cu baltagul, implinind dreptatea: "feciorul mortului
simti in el crescand o putere mai mare st mai dreapta decat a ucigasului. [...] Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte". Gheorghita
ist indeplineste astfel datoria de fiu, infaptuind un act justitiar ca pe un prim pas catre maturitate.
Personaj absent, Nechifor Lipan, sotul Vitoriei Lipan, concentreaza in jurul sau toate actiunile si intreg zbuciumul interior ai femeii, in
stradania de a afla adevarul despre omul ei si de a implini actul justitiar al pedepsirii vinovatilor.
Nechifor Lipan era oier din Magura Tarcaului si isi castiga existenta ca toti muntenii, "cu toporul ori cu cata", el fiind dintre "cei mai
vrednici", pentru ca-si intemeiase o stana de oi la munte. Naratorul nu face in mod direct un portret fizic, ci il alcatuieste din memoria
afectivsa a Vitoriei, care-si aminteste ca avea "mustata groasa, adusa a oala", sprancenele lasate si statura "indesata si spatoasa".
Trasaturile morale ale lui Nechifor se contureaza si din relatarile celor care-l cunoscusera ca pe un om generos, "nu se uita la parale,
numai sa aiba toate dupa gustul lui", prietenos si sociabil, era "mester la vorba", oier cinstit si mandru, " om vrednic si fudul". Harnic si
priceput, Nechifor isi randuise bine stanele, ciobanii ii ascultau intocmai poruncile, fiind un stapan autoritar, dar corect si prompt in plata
simbriilor. In toate locurile pe unde a intrebat de el, oamenii vorbeau cu prietenie despre omul cu caciuia brumarie si calare pe un cal tintat,
ca de un muntean "cinstit, platindu-si datoriile si iubitor de animate: "s-a hranit el cu mana lui un cane pe care-l avea".
Legatura spiritual dintre cei doi soti este solida si eterna, ea se bazeaza pe "dragostea ei de douazeci si mai bine de ani". Vitoria si
-Nechifor Lipan formeaza o pereche de initiati, un cuplu ce simbolizeaza triumful iubirii asupra dramei existentiale a omului si asupra
raului din sufletul omenesc, deoarece "Lumea asta-i mare si plina de rautati".
In romanul "Baltagul", Mihail Sadoveanu realizeaza o uniune deplina a sufletelor celor doi soti, care comunica nu numai in timpul vietii, ci
mai ales dincolo de moarte, ceea ce a facut ca sa fie considerat un roman de dragoste.
Romanul "Baltagul" de Mihail Sadoveanu este o specie a genului epic, in proza, de mare intindere, cu actiune concentrata si cu o intriga
bine evidentiata.Personajele, puternic individualizate, sunt angrenate in conflicte puternice, iar structura narativa contureazao imagine
profunda a sufletului taranesc si a vietii patriarhale. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin
descriere si indirect, din propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior.
Mihail SADOVEANU Zodia Cancerului
Abatele de Marenne este personajul care slujeste drept procedeu literar, calatorul strain prin ochii caruia Sadoveanu evoca un moment din
istoria Moldovei, modalitate cunoscuta in literatura ca motivul strainului. El este in acelasi timp observator si comentator al aspectelor
sociale si istorice din Moldova secolului al XVIl-lea.
Abatele de Marenne apare in roman chiar de la inceput, cand prozatorul prezinta faptul ca de curand trecuse hotarul din Tara Leseasca "un
strain", care venea de departe si urma, impreuna cu insotitorii sai, "drumul cel mare din valea Siretului".
Sadoveanu ii face inca din prima pagina portretul fizic: "Sub mantaua-i larga de postav intunecos se gacea un trup, desi scund, inca destul
de voinic si destul de sprinten; iar de sub gluga privea o fata blanda cu trasaturi fine si spirituale". Haina umila ascundea o inalta fata
bisericeasca si nu un calugar de rand, pentru ca el "purta pinteni si se tinea ca un vechi calaret". Paul de Marenne, abate de Juvigny,
provenea "dintr-o familie veche frantuzeasca, scapatata si daruita de Dumnezeu cu prea multi copii", insa el ajunsese un "cuvios personagiu
ecleziastic din ordinul Sfantului Augustin", care calatorea cu pretextul de a propovadui "lumina cea adevarat" din Apus spre Rasarit, "la
necredinciosi". Adevarata sa misiune era insa secreta, ii fusese incredintata de marchizul de Croissy, "secretar al Regelui Soare la Afacerile
Straine", iar abatele, venind din Franta, se indrepta spre Istanbul pentru a incerca o posibila alianta cu turcii impotriva nemtilor, care-i
atacasera.
Om invatat si umblat prin lume, obisnuit cu eleganta de la curtea lui Ludovic al XlV-lea, supranumit de francezi Regele Soare, solul strain
descopera cu mirare viata simpla a moldovenilor si constata cu incantare ca aici "oamenii sunt mai aproape de natura si de Dumnezeu".
inzestrat cu o curiozitate vie, observator atent, abatele de Marenne, insotit de doi oameni ai sai, "de credinta si de casa" si de o straja
condusa de capitanul Ilie Turculet, este fermecat de natura salbatica, de padurile nesfarsite, de maretia muntilor si de bogatia vanatului si
constata cu surprindere: "La antipodul civilizatiei se gasesc uneori asemenea lucruri ramase neschimbate dintru inceputul creatiei,
pastrandu-si frumusetea lor misterioasa". Toate aceste frumuseti impresionante le observa strainul in contrast izbitor cu saracia asezarilor,
cu nefericirea oamenilor: "Dumnezeu a pus aici un paradis".
Abatele este intampinat de beizade Alecu Ruset, care ii fusese recomandat de un prieten comun, polonezul Vladislav si care-l insoteste
indeaproape, vorbind o buna limba franceza, avand Ia randul sau interes sa fie ocrotit si ajutat de inaltul prelat, deoarece era urmarit de
oamenii lui voda pentru ca o iubea pe fiica acestuia, Catrina.
Ajunsi la Iasi, abatele de Marenne il cunoaste pe voda Duca, pe cronicarul Miron Costin si pe mitropolitul Dosoftei. Strainul isi exprima
admiratia pentru Tara Moldovei, pentru frumusetile naturii salbatice, "pe care amicii sai ramasi in Franta nici n-o puteau banui, ori de cata

imaginatie ar fi fost inzestrati", precum si de bogatia locurilor, de "dealurile cu podgorii si paduri, revarsari de ape, stoluri de gaste
salbatice, stuharii si papurisuri".
Abatele de Marenne este bonom, simpatic, instruit si fin, cu gesturi cumpatate si mare amator de mancare si bautura buna, deoarece"desi
calugar inchis in mantie si randuieli aspre la manastirea sa, abatele era un om de lume si, neuitand de Dumnezeu si nici de juramantul
monahal, "tinea socoteala de oameni. Tinea socoteala si de placerea sa". in calatoria lor, strainii poposesc la gospodaria taranului Griga
Lazarel, care pregatise un ospat specific romanesc, cu lautari, sarmale si ciorba de potroace, de care musafirul este extrem de incantat.
Ajunsi la Constantinopol, abatele, rafinat in arta conversatiei, este de mare ajutor tanarului Alecu Ruset si, cu abilitate diplomatica,
inteligenta si generozitate, joaca sah cu sultanul, se lasa batut de acesta, pentru a-l binedispune, creand astfel atmosfera propice obtinerii de
favoruri. Fin diplomat, el expune necazul prietenului sau, Alecu Ruset, apeland la o poveste alegorica de vanatoare, dovedind astfel
loialitate si noblete sufleteasca pentru tanarul beizade. inclinat spre meditatie, abatele il incurajeaza cu delicatete si-i ureaza sa depaseasca
necazurile: "iti doresc sa-ajungi cu bine, prietene, in anii linistii mele. Viata e un mare medic."
Om trecut prin multe, abatele este un fin cunoscator al psihologiei umane, are o blandete si o intelepciune parinteasca pe care o revarsa
asupra tanarului Ruset: "intre ceasurile de febra sa lasi insa si judecatii loc; judecata e mama intelepciunii", dupa care ii mangaie "tampla
infierbantata". Alta data il linisteste cu simpatie si cu o intelegere superioara a vietii, imbiindu-1 cu mancare buna: "Aceste lacrimi sunt
bune, zise bland de Marenne. Dupa ce le vei inghiti, ai sa cugeti mai linistit ce ai de facut. indrazneste a incerca acest piept de fazan, pe
care 1-a fript destul de bine bucatarul nostru".
Abatele de Marenne este constient de superioritatea sa, de valoarea sa spirituala: "Putini europeni au avut si au favoarea de care ma bucur
eu, putand sta singur de vorba cu maiestatea sa, spunandu-i anecdote si f&candu-l sa zambeasca", marturiseste el privind statutul de care se
bucura la curtea franceza.
Perpessicius considera fericita inspiratia lui Mihail Sadoveanu "de a fi implicat, in textura aceasta orientala, silueta de aur a elegantului
abate Paul de Marenne".
Alecu Ruset este fiul fostului domnitor, Antonie Ruset, ce fusese inlaturat de la tron prin intrigile lui Duca-Voda, care-i luase locul la
conducerea Moldovei. Noul domnitor il alunga de la curte pe Alecu Ruset, insa il tine sub o stricta supraveghere, urmarindu-i toate
miscarile. El este prigonit de voda pentru ca detinea secretul unor scrisori compromitatoare pentru Duca, pe care tanarul le avea in pastrare
la niste prieteni in Polonia. Fatalitatea sortii facuse ca el sa se indragosteasca puternic de Catrina, fiica despotului Duca.
Alecu Ruset apare in capitolul al doilea al romanului ca sa-1 insoteasca pe abatele de Marenne in calatoria sa prin Moldova pana la
Istanbul, fiindu-i recomandat de un prieten comun, polonezul Vladislav. El vine sa-1 intampine pe abate in fruntea unui palc de opt-zece
calareti si strainul vede "un boier tanar moldovean pe-un arabesc roib". imbracamintea tanarului nu face o impresie buna asupra rafinatului
abate, pentru ca "straiul nu-i era stralucit, asa precum ar fi fost de asteptat de la un fecior de Domn" si nici faptul ca "desi avea nume de bun
ostean, se infatisa cam palid si subtiratic", calarea dupa "moda necredinciosilor ismailiteni", avand "pe obraz un zambet nesilit".
Tanarul beizade se confeseaza abatelui de Marenne, explicandu-i dusmania lui cu Duca-Voda, despre care crede ca este "nebun si cu putina
minte", ca-i plac peste masura petrecerile si vinul si care ii sta ca "un spin pe care cu greu il sufere si pe care ar dori sa-1 smulga si sa-1
calce-n picioare".
Alecu Ruset este un tanar instruit, poate prea evoluat pentru epoca, vizitase Franta, studiase in Polonia, cunostea cultura Bizantului si pe
cea slava, vorbeste bine limba franceza, fiind un fin observator al lumii prin meditatii subtile asupra realitatilor vremii, explicandu-i
strainului firea moldovenilor, mentalitatea lor de viata, rabdarea si echilibrul lor interior luate de la natura.
Impetuos si indraznet pana Ia inconstienta, el il santajeaza pe Duca-Voda cu scrisorile pe care le detinea ca marturie a tradarii domnitorului.
Ruset intuieste cu inteligenta psihologia oamenilor, reactiile lor, dovedind curaj, abilitate si stapanire de sine in situatii limita, cum este
aceea a intalnirii tanarului cu Duca-Voda: "Maria-ta, stii bine ca in privinta asta sunt fara de nici o vina si n-ai nici o dovada. () Afara de
asta, zambi el subtire, indulcindu-si glasul, socotinta cea fara de gres a mariei tale intelege ca nu-i nevoie sa ma misc si sa uneltesc eu. Fac
altii asta. () lacomia lor nimene si nimic n-o poate istovi". Voda se cutremura de cutezanta tanarului de a-l santaja, "holba ochii si privi lung
la feciorul cel nebun al lui Antonie. () Numele pe care 1-a purtat parintele tau ti s-ar potrivi mai bine tie. Lui Antonie-Voda ii zicea inaintea
domniei, Chirita Dracu". Ruset zambi cu satisfactia victoriei, "se inchina si saruta mana Domnului; apoi trecu mandru la iesire". Ca urmare,
Duca-Voda il poate caracteriza pe dusmanul sau, spunand: II cunosc indraznet si in stare sa savarseasca orice fapta smintita".
Alecu Ruset se indragostise de fiica lui Voda, Catrina si iubirea este reciproca, dar domnitorul hotaraste s-o marite cu Stefan-beizade, fiul
lui Radu-Voda, "un schilod pe care fata nu-1 putea suferi" si fata de care "avea o respingere din fundul maruntaielor, ca pentru o mancare
rea". De aceea, nesabuitul Alecu va infrunta primejdii si pericole mari pentru a-si vedea iubita. Cei doi indragostiti se intalnesc prin
complicitatea Magdalinei, dadaca tiganca a domnitei Catrina si cu totii erau cuprinsi de teama si de grija de a nu fi descoperiti de tiranicul
voda sau de slujitorii lui. Casatoria pusa la cale de Duca-voda avea la baza importante interese politice, el urmarind tronul Tarii Romanesti
pentru fiul sau, Constantin. Ruset se confeseaza abatelui, marturisindu-i chinurile si suferintele pe care le indura pentru ca nu-si poate
implini iubirea: "Am pe mine cameasa lui Nessus". De Marenne are pentru tanarul indragostit, pe care-1 vede "intr-o sclavie iremediabila",
o simpatie deosebita si o intelegere blanda, voind cu toata puterea si sinceritatea sa-1 ajute. il prezinta Padisahului in cuvinte elogioase si cu
o caldura protectoare: "Acel prieten al meu e un barbat din neam, si, din cate am inteles e un supus credincios al maiestatii voastre,
impotriva lui s-au ridicat dusmanii si vor sa-1 sugrume".
Refuzand sa se marite cu Stefan-beizade, domnita Catrina este trimsa la manastire, timp in care Duca-Voda planuieste nunta. Fara sa
asculte sfaturile intelepte ale abatelui, Alecu Ruset pune la cale rapirea mirelui, chiar in ziua nuntii, dar este prins de oamenii domnitorului
si dus inaintea acestuia. Fiind zi de mare sarbatoare pentru Duca-Voda, pentru ca-si marita fata, vel-hatmanul Sandu Buhus, aducandu-1 in
fata domnului pe Aiecu Ruset, care era acum o "ramasita", "o fiinta slaba, palida, cu mustatile incurcate de ate de sange", isi exprima
nadejdea ca "ar fi bine sa-1 primesti cu liniste, cum se cuvine intr-o zi ca asta", mai ales ca "mirele s-a intors la gazda lui fara nici o
stricaciune". Dar Duca-Voda "inalta de la spate in sus buzduganul si pali in frunte, intre ochi, pe Ruset", iar tanarul, "sub navala sangelui",
"se abatu intr-o parte; dupa aceea inainte; si cazu cu fata in jos, lovind cu fruntea lespezile". Asistand la scena, doamnele de la curte fugira
infricosate, doar mireasa, "invaluita in hobotul ei stralucit", ramase incremenita, apoi "isi incovoie fruntea pe genunchi, lasandu-si manile

albe sa atarne intr-o parte, ca si cum ar fi fost straine de dansa".


Iubirea scurta si nefericita dintre Alecu Ruset si domnita Catrina este menita a da romanului o insufletire sentimentala, care sa treaca
dincolo de limitele descriptive ale unei epoci istorice.
Catrina Duca, fiica lui Duca-voda, este o personalitate feminina bine conturata in roman, prin firea autoritara, hotarata, asemanatoare cu a
bunicii ei, Dafina-Doamna. Portretul tinerei este conturat prin ochii abatelui de Marenne, care, cerand sa fie primit la curtea domneasca,
remarca privirea suava, dar si energia si voluntarismul expresiv al vocii tinerei domnite.
Catrina este indragostita profund de Alecu Ruset, dusmanul de moarte al lui Duca-voda, de aceea ei sunt considerati ca fiind "Romeo si
Julieta in spatiul medieval romanesc". intr-o lume plina de minciuna, ipocrizie si interese meschine, rezistenta acerba a Catrinei privind
obligatia de a se casatori cu Stefan, fiul lui Radu-Voda denota un spirit modern, lipsit de prejudecati. Numai ca libertatea ei nu poate fi
decat una interioara: "Sufletul meu, al meu fiind, nu vreau sa-1 dau decat celui pe care-1 aleg. Dar sa fie vrednic de mine."
Eroina se lupta cu mult curaj si hotarare pentru dragostea ei, isi convinge tatal s-o ia in calatorie la Tarigrad, unde infrunta prejudecatile
mahomedane despre conditia umila a femeii si-i cere sultanului sa-i anuleze logodna fortata. in final, ea va accepta totusi casatoria cu
beizade Stefan ca sa-si salveze familia de prigoana turcilor, indignati de cutezanta printesei de a-si revendica un drept pe care il au numai
barbatii, anume acela de a-si alege partenerul de viata. in finalul romanului, Catrina este pusa intr-o situatie cutremuratoare. imbracata in
rochia alba de mireasa, ea asista -neputincioasa si inmarmurita de suferinta - la uciderea iubitului ei, Alecu Ruset, de catre Duca-voda.
Duca-Voda, aflat la a treia domnie pe tronul Moldovei de la sfarsitul secolului al XVII-lea, intruchipeaza domnitorul hain, tiran, crud si
despot, care duce tara intr-o saracie jalnica, marcand una dintre cele mai neguroase perioade de decadere materiala si spirituala din istoria
ei.
Mihail Sadoveanu il prezinta pe voda Georgie Duca in anul de domnie "de la Hristos 1679", cand in Moldova se instalase o atmosfera de
suspiciune si teroare din cauza lacomiei sale, care marea dajdiile poporului pentru "a plati mucaremeaua" (taxa pe care trebuia sa o
plateasca turcilor pentru innoirea domniei - A.A.), confisca averile boierilor, ii chinuia si "ii izbea cu buzduganul de moarte".
Necrutator, rau, inuman, ducand o viata izolata din pricina firii sale inchise, rautacioase, Duca -Voda inspira teama tuturor, pentru ca,
suspicios si ursuz, este neinduplecat fata de slabiciunile si pacatele omenesti. Reprosandu-i greselile pe care le facuse candva, Alecu Ruset
ii raspunde ca fusese judecat "la Stambul de vizir", ca si "Dumnezeu le iarta. E adevarat ca oamenii cei prosti nu sunt atat de iertatori".
Ramane complet impasibil la suferintele oamenilor, pe care i le semnaleaza sulgerul Lupu: "Duca-Voda nu parea nici miscat, nici manios.
isi pastra stapanirea de sine".
Batranul Vasile Ghenca, "firav, slabanog si spanatic", adus la judecata in fata divanului, are cutezanta de a-i spune cu semetie si demnitate
adevarul despre felul in care voda conduce Moldova: "Vazand ca mi se pune in mana cutit ca sa belesc tara, l-am lepadat".
Duca stapaneste arta disimularii, pe care o exercita cu maiestrie in perioada domniei, pentru a prinde si pedepsi pe orice boier care ar
incerca sa iasa de sub tiranie: "Vazandu-ma pe mine vesel si nebanuind nimic, daca sunt langa noi, unii din vinovati nu vor scapa", ori
pentru a le confisca averile: "Nu mi-ar parea rau sa fie acela amestecat, caci are atatea prisaci, herghelii, cirezi si hanuri si mai ales atatea
pungi de aur, incat ar avea cu ce-si plati viclenia".
Iute Ia manie si neiertator, Duca infricoseaza pe "boierii, slujitorii si robii" care asistau la judecata lui mos Tudor Soimaru nu prin
izbucnirea lui voda, cat prin "fapta pe care voia s-o savarseasca", atunci cand taranul nu mai poate indura suferinta si-i spune cu o adanca
amaraciune: "Multameste-te, maria ta, cu banii nostri, cu vitele si cu rodurile pamantului si cu mierea stiubeielor noastre; nu-ti incarca
sufletul cu sange. Caci se suie pana la cer plangerile obijduitilor, iar mosnegii cei neintelepti si orbi te blastama sa mori neiertat si singur!".
Domnitorul le cruta viata celor adusi la judecata, dar porunceste cu cruzime, "sa-i varati in beciuri, sa steie in obezi pana ce satele lor vor
plati de doua ori cat arata tabelele vistieriei", lacomia sa fiind fara limite. Dorinta de a ramane pe tronul Moldovei costa foarte multi bani,
"acel Stambul blastamat e ca o gura a Tartorului. Poti sa torni in el comorile lumii, nu se alina in veci". Duca-Voda este nesatul de putere si
de stapanire, ocupa, pe langa tronul Moldovei si pe cel al Ucrainei turcesti, "al carui tui (tron - n.n.) il dobandise in ziua impacarii sale cu
Stefan beizade, fata fiind Sultan Mehmet", Mihail Sadoveanu ilustrand sugestiv lacomia acestuia atunci cand descrie curtea domneasca de
la Iasi: "Aici stapanea Duca-Voda cu topuzul sau si cu cele doua tuiuri in a treia a sa domnie". Asadar, acum ca era "Voievod si-n Moldova
si-n Ucraina", trebuia sa organizeze o nunta "cu mare stralucire (), ca sa se pomeneasca si-n alte tari si la alte limbi de marirea sa si sa
ramaie insemnat si-n letopiseti", iar socotelile lui de a-si achita cheltuielile se indreapta catre granele, vitele si roadele pe care
"nadajduieste" ca le-au facut taranii: "Nadajduiesc de la Domnul Dumnezeu () ca secerisurile s-au facut cu bine in tara si holdele dau folos.
Fanaturile au fost bune pentru vite si oi; () Om avea de unde strange iar in vistierie".
Tirania domnitorului, placerea lui de a chinui oamenii se apropie de sadism, atunci cand il judeca pe spatarul Milescu: "Se poate ca in
noaptea asta sa nu te gasesc vinovat () si soarele de maini sa-ti lumineze ziua cu pace. Daca va fi asa sa te bucuri; dar sa stii ca n-ai scapat
cu desavarsire. Deasupra ta va urma sa atarne sabie, pana ce Dumnezeu va hotari sa nu-mi fie de folos si sa te pot deplin ierta".
Cand hatmanul Sandu Buhus ii aduce vestea prinderii lui Alecu Ruset, "Domnul avu un ras silnic () simti infiorarea bucuriei () ranjindu-si
din nou mania pe care o avea in gatlej ca pe o ragila" si, desi era ziua nuntii fiicei sale, domnitei Catrina, isi pregati cu satisfactie
"buzduganul cel mic, cu care batuse in ajun pe vornicii de targ" pentru a-1 ucide pe tanarul beizade.
Criticul Nicolae Manolescu vede in Duca-Voda "un despot de tip turcesc, machiavelic prin natura si traditie".

Alecu Ruset
Roman de inspiratie istorica.
Personaj principal, protagonist, dinamic, multidimensional, construit in maniera romantica.
Modalitati de caracterizare:
mijloace directe: portretul facut de narator si de alte personaje;

autocaracterizare;
- mijloace indirecte: caracterizarea prin propriile actiuni, prin simtiri, ganduri; prin mediul in care traieste personajul; prin limbaj.
Personajul principal al romanului Zodia Cancerului sau Vremea Ducai-Vo-da, beizadeaua Alecu Ruset, nu mai este, ca in alte romane
sadoveniene cu tematica istorica, un viteaz energic, atasat unui grup social, ci mai curand un intelectual melancolic meditand la vremurile
tulburi ale decaderii tarii. Iubirea lui pentru domnita Catrina, fiica lui Duca-Voda, omul care uneltise mazilirea si moartea tatalui sau, apare
ca o fatalitate si ca un blestem, rezolvandu-se tragic prin moarte, intr-o incercare romantica de rapire a iubitei.
Portretul fizic al protagonistului se impleteste de obicei cu cel moral sau cu alte elemente caracterizante: Desi avea nume de bun ostean, se
infatisa palid si subfiratic; ochii priveau fara nici o strasnicie si avea pe obraz un zambet nesilit. E sobru in imbracaminte, dovada a
distinctiei nobile: Straiul nu-i era stralucit, asa cum ar fi fost de asteptat de la un fecior de domn desmierdat si fara frica, cum ii mersese
numele lui beizade Alecu1'.
Personaj care corespunde in general canoanelor esteticii romantice, Alecu Ruset imbratiseaza deopotriva indiferenta celui obisnuit cu
primejdia mortii si pasiunea pe care o pune in implinirea unicei sale iubiri, cea pentru Catrina, fiica lui Georgie Duca-Voda.
E un tanar ambitios si cult, ce analizeaza si comenteaza cu fin spirit critic politica vremurilor sale. Abil cunoscator al psihologiei umane,
Alecu Ruset observa si interpreteaza nelinistea celor aflati la putere si care au ca unic scop mentinerea si consolidarea pozitiei lor.
Remarcabile la el sunt luciditatea si obiectivitatea cu care poate discerne realitatea de irealitate, minciuna de adevar:
Dreptatea si ordinea sunt primele elemente ale unui stat, obiecta abatele de Marenne jignit de nepasarea tovarasului sau. Se
poate, domnule abate, iata insa daruri cu care Dumnezeu ne va face surpriza intr-un veac viitor".
G. Calinescu aprecia ca Ruset e un om fin, cu stiinta de limbi straine, capabil de a medita asupra realitatii etnice, si cu patima
gastronomica". In calitate de calauza a abatelui de Marenne, Alecu, in periplul sau, dovedeste o cultura vasta, sinceritate si posibilitatea de
analiza a evenimentelor" dintr-o societate aflata in agonie. Prin beizadea Ruset, Sadoveanu vorbeste de destinul dramatic al tarii,
comenteaza actiunile si logica evenimentelor sociale. Alecu e si el un filosof, dar mai ales un deposedat al paradisului. El stie care este
fericirea pamantenilor, cunoaste zodia sub care ii este dat tarii sa dureze" (Z. Sangeorzan). in acest periplu, beizadeaua isi dovedeste
capacitatea de a deslusi semnele naturii, integrarea in marele univers. Strainul remarca plin de admiratie dragostea tanarului pentru
pamantul stramosesc, legatura lui afectiva cu Moldova pe care, cu spirit critic, o considera un paradis devastat".
Mijlocind confruntarea abatelui de Marenne cu realitatea si adevarul, Ruset ii schimba acestuia gandirea; trimisul regelui francez va ajunge
sa priceapa ca barbarii" sunt de fapt un popor cu o identitate precisa, cu o cultura veche si solida.
Personalitatea feciorului de domn se evidentiaza si atunci cand are curajul de a se infatisa in fata voievodului, declarandu-i foarte
deschis: N-am socotit ca trebuie sa pribegesc ca unii dusmani ai Mariei-tale. Nu m-am infatisat la lasi pentru ca nu se cadea sa fac asta ca
fecior de domn mazil ce ma aflu () Pentru schimbarile ce au fost, eu nu m-am socotit vrednic de a ma face judecator". La fel de senin si
sigur pe sine recunoaste si dragostea pe care i-o poarta Catrinei, avertizandu-l pe domn ca moartea sa ar fi o eroare.
Viata sentimentala a personajului e la fel de agitata ca si cea politica si sociala". Desi om cu experienta erotica, Alecu Ruset cade la mare
dragoste" pentru Catrina, fiica voievodului Georgie-Duca. Vrajmasia dintre parinti creeaza un conflict a la Romeo si Julieta" (Pompiliu
Mareea). Ruset foloseste toate mijloacele pentru a obtine mana fetei, inclusiv santajul cu scrisorile prin care Duca se dovedea dusman al
turcilor. intalnirile pe ascuns, urmaririle si complicitatea slugilor credincioase se dovedesc inutile in final, cand Duca hotaraste sa-si marite
fata, din ratiuni politice, cu beizadeaua Stefan, cel stramb si ghebosat. in aceasta situatie, Ruset isi planuieste o moarte pe masura spiritului
sau aventuros, rapindu-l pe mire in noaptea nuntii, luptandu-se apoi cu oamenii lui Voda si in cele din urma murind lovit de buzduganul
domnesc.
Daca viata lui Alecu se adanceste in tragedie si nu esueaza intr-un banal roman picaresc, faptul se datoreaza prieteniei sincere fata de
abatele Paul de Marenne si iubirii nefericite pentru Catrina, iubire ce-l va duce Ia moarte. Chiar Valcu Barladeanu, cu simplitatea firii sale,
isi atentiona stapanul: ,^4sta ti-i draga si-i platesti ei pentru celelalte. Randuit este de la Dumnezeu sa nu scape omul de asta, cum nu scapa
de moarte. Venindu-ti si Mariei-Tale ceasul, supune-tel".

Вам также может понравиться