Вы находитесь на странице: 1из 9

Nici pe ap,nici pe ine

l ghicete oriicine
El te-nal sus spre soare
i te duce-n deprtare
Ca gndul,ca vntul
Ocolind pmntul.

Unii considera ca acesta a fost


primul avion din lume care a zburat.
De fapt, zborul sau a fost un salt
de cativa metri(1903).Dupa aceasta
data incep sa fie construite si alte
aeroplane, in America si Europa.
Insa, pe atunci, ele abia se ridicau in
aer. Cei care le urmareau zborul
erau nevoiti sa se culce pe iarba,
pentru a vedea daca rotile acestora
s-au ridicat sau nu de pe pamant. Cu
timpul, insa, aeroplanele s-au
perfectionat, reusind sa zboare tot
mai sus si mai repede.

Nu e pasare in zbor
Si nu e nici avion
Si te urca usurel;
Inaltandu-se spre cer
Si e mandru tare, tare
Care elice pe spinare.

n ciud vitezei mult mai mici dect a avionului,


elicopterul poate decola i se poate aeza vertical,
poate face un zbor staionar prelungit, fr
stricciuni pentru mediul nconjurtor, totul fiind
perfect controlabil. Este capabil s zboare n orice
sens, inclusiv n lateral sau spate.
Elicopterele se utilizeaz, bineneles n primul rnd
n armat, apoi n poliie, n protecia civil
(supraveghere, salvri, lupta contra catastrofelor
naturale i , natural, contra delincvenei), transport
de marf i de persoane.

Baloanele cu aer cald pot fi utilizate ca: servicii


potale, n scop decorativ, pentru reclam, baloane
solare, purttoare de surse luminoase,
purttoare de aparate fotografice sau camere de filmat,
baloane metereologice (care transport instrumente de
msur).Baloane cu aer cald cu transport de persoane
(turism, agrement), spionaj, purttoare de bombe (n
domeniul militar).

Umbrela mare, usoara,


Din avion se coboara!

Parautismul face parte din


categoria sporturilor periculoase,
pentru practicarea cruia este
necesar obinerea unui brevet, n
urma unor cursuri pe instruire
teoretic i practic.

Parapanta este un aparat de zbor asemanator parasutei.


Confectionata din material textil, parapanta se umfla cu aer si ia
forma unei aripi ce planeaza la distante destul de mari,
mentinandu-se in zbor datorita curentilorde aer si abilitatilor
parapantistului de manevrare a aparatului .
Decolarea se face de obicei prin alergare de-a lungul unei pante
sau prin tractare cu diferite dispozitive speciale. Spre deosebire de
parasuta, parapanta nu este conceputa pentru a decola din
elicopter.

Telegondola este un teleferic modern care face legtura intre doua puncte
turistice.Este utilizat pentru a oferi o imagine panoramica
turistilor .

Вам также может понравиться