Ce este iubirea din punct de vedere

stiintific
publicat in Psihologie pe 29 Ianuarie 2008, 00:00
Psihologia defineste dragostea ca o traire afectiva pozitiva, profunda, durabila,
constanta si de intensitate mica in comparatie cu alte trairi. Cum apare insa acest
sentiment reprezinta o vesnica tema de disputa intre oamenii de stiinta Conform teoriilor
stiintelor comportamentale moderne ale scolii germane de neurostiinte, sentimente
asemanatoare celor definite ca iubire umana apar inca din lumea pasarilor. Nu este vorba
de sarutul porumbeilor sau de cadourile oferite de pinguini iubitei. E vorba de numeroase
dovezi care arata ca, la multe specii de pasari, alegerea partenerului se face pe baza unei
compatibilitati comportamentale. Astfel, la unele specii de pescarusi ca si la unii pinguini
si papagali, partenerul este ales dupa un criteriu personal care aparent se opune legilor
biologice ale selectiei naturale. Faptul ca femela isi alege dintr-o multime de pretendenti
un "soti care nu este nici puternic, nici frumos dovedeste insa ca acesta ii poate "aprindei
latura afectiva, desi acel mascul nu-i va aduce niciun avantaj ei si, aparent, nici speciei.
Declansarea instinctului matern Studiile complexe ale scolii de neurostiinte ale dr. Eible
Eibesfeldt au scos la iveala, in urma cu 5 ani, ca aceasta alegere din dragoste a
partenerului se face in mare parte datorita unor semnale comportamentale asemanatoare
puiului. Astfel, fiecare femela si fiecare mascul adopta, in timpul curtarii, gesturi
asemanatoare puilor. Altfel spus, semnele unui comportament de pui, specifice unui
individ, pot aprinde sau nu latura afectiva a creierului celuilalt, declansand automat
instinctul parental, matern. Declansarea instinctului matern ar fi cheia aparitiei
sentimentului de tip dragoste. Pe baza acestei teorii, cercetatorii zoopsihologi britanici
dovedesc ca un fenomen aproape identic se petrece si la mamifere. Unul dintre exemplele
tipice este comportamentul unor caini de prerie si al lupilor, care in timpul curtarii adopta
deseori un joc in care apar atitudini de pui care alterneaza cu cele materne. Alegerea
partenerului pe o perioada lunga de timp s-a dovedit a fi o combinatie de atitudini si
jocuri intre parteneri, in care fiecare alterneaza comportamente de tip protectiv si de
atasament matern cu cererea de mangaieri ce imita atitudinea puilor. In urma cu un an,
aceiasi zoopsihologi britanici, in colaborare cu psiho-antropologii americani, dovedesc ca
dragostea umana isi are originea intr-un sentiment animal care are la baza instinctul
parental al ambilor parteneri. Practic, s-a incercat sa se dovedeasca faptul ca, atunci cand
iubim, instinctul nostru parental este aprins. Mai mult, intotdeauna intensitatea culorii
nobilului sentiment este intretinuta de un atasament asemanator celui pe care-l traim fata
de mama sau propriul copil. Aceasta teorie explica atat durabilitatea sentimentului care
intra in definitia iubirii, dar si modificarile biochimice la nivelul creierului celui
indragostit, care sunt asemanatoare mamicilor ce au nascut de curand. Antropologia
moderna explica aceasta realitate ca pe o adaptare necesara speciilor evoluate, ai caror
pui au nevoie de protectia si educatia ambilor parinti. Natura a "inventati mai intai
instinctul parental, educarea complexa a unui pui evoluat. Pentru unele specii, nu era de
ajuns ca mama sa se ocupe de progenitura din cauza constrangerilor timpului si mediului.
Astfel, din instinctul parental a derivat un alt fel de mecanism instinctiv aproape identic,

iubirea, care avea sa tina legati cei doi parteneri pentru cresterea si educarea puilor.
Necesitatea jocului in cuplu Din acest motiv, in cuplurile umane reunite din iubire, fiecare
partener adopta alternativ atitudini materne, dar si copilaresti, care intretin baza nucleului
comportamentului parental. In aceste cupluri, dorinta de a avea copii este mai scazuta,
pentru ca partenerii isi descarca instinctul parental intre ei. Cu toate acestea, atunci cand
apare un copil, comportamentul parental al ambilor parinti se va manifesta perfect fata de
copii. Multi psihologi recomanda astfel in mod gresit ca in cuplu sa se refuze dominanta
si atitudinea de doica sau jocurile copilaresti. In cuplurile in care relatia este prea matura,
partenerii incearca sa se conformeze unor legi absurde ale atitudinii adulte, instinctul
parental poate fi blocat, iar sentimentele nu se mai manifesta viu. Un cuplu, pentru a
rezista din punct de vedere sentimental, are nevoie in permanenta de un joc de schimbare
permanenta a rolului de mamica si copil intre parteneri. Teoria perechilor si sufletelorpereche O alta teorie stiintifica moderna considera ca iubirea, ca si 80% din fenomenele
naturii vii, respecta principiul perechilor sau al cifrei 2. Astfel, conform multor filosofii,
lumea noastra este alcatuita pe principiul plus si minus, mascul si femela, bine si rau etc.
Mai concret, eco-biologii francezi considera ca omul primitiv, odata ce a parasit conditia
de a trai in ceata, in grup, a devenit dependent de traiul in doi, in cuplu. Aceasta
necesitate de cuplu nu s-ar datora numai presiunii necesitatii de a lasa urmasi, ci si
evolutiei si traiului cu o echipa cu minimum de membri. Psihologii francezi de la Lyon au
dovedit ca animalele sociale care traiesc in grupuri, odata ce culeg destule informatii si-si
dezvolta intelectul, prefera viata in doi celri de grup. Pentru o viata in doi, este nevoie
insa ca celalalt sa fie o fire capabila de a mentine un tonus afectiv necesar si esential chiar
pentru alimentarea motivatiilor si nuantarea bucuriilor vietii. Astfel, orice animal social
care abandoneaza viata de grup pentru a trai in doi este obligat sa aiba alaturi pe cineva
cu o viata afectiva la fel de bogata si poate primi si ceda afectiune, intr-un mod
compatibil, pe acelasi canal de unda ca si partenerul sau. Acest aspect se refera atat la
natura comunicarii afective, verbale, cat si nonverbale. Etologul francez Lenard V.
Loissane considera ca privirea si felul de a pronunta unele cuvinte chiar banale pot stabili
un contact afectiv mult mai durabil decat tandretea erotica si o viata intima bogata. Ca
urmare, conform acestei teorii, oamenii care ajung mai puternici psihologic prin
acumularea de informatie sunt in permanenta cautare a unor firi care sa le pastreze
aprinsa latura afectiva. Odata ce gasim acea persoana care ne completeaza dorintele prin
gest, privire si intimitate, avem din ce in ce mai putina nevoie de grup, de anturaj. Se pare
ca persoanele extrem de sociabile, dependente de anturaj, nu-si pot gasi sufletul-pereche
pentru ca acestea nu au nevoie de cineva anume care sa le trezeasca sentimentele, ci doar
de falsa senzatie de intelegere si ocrotire din partea grupului. Astfel, o persoana mai putin
antrenata in viata de grup are o mai mare libertate de a-si trai in mod specific
sentimentele si de a le simti foarte nuantat, fara influentele prietenilor. Studiile arata ca
numai 19% din persoanele foarte sociabile pot trai sentimente de iubire, in timp ce 90%
din cei care refuza sau sunt refuzati de grupuri sunt capabili de dragoste. Teoria
electromagnetica si feromonala Astazi, nu mai este un secret faptul ca intre oameni exista si
o altfel de comunicare decat cea verbala sau gestica, mimica. Psihologii rusi au dovedit
inca de acum 20 de ani ca doua persoane de sex opus puse spate in spate, fara sa se
cunoasca, fara sa se atinga, pot trai anumite senzatii asemanatoare cu aparitia
sentimentului de dragoste. In 1995, neurobiologii canadieni de la Vancouver au
demonstrat ca, in timpul intalnirii privirilor celor care se iubesc, apar modificari ale unor

emisii electromagnetice ale zonei parietale a creierului. Biofizicienii americani de la

Cornell Univ. Medical Center au demonstrat, in 2003, ca numai gandul la o persoana
iubita poate creste emisia de unde electromagnetice in 14 zone din creier. Astfel, pe baza
acestor date, psihologii rusi de la Univ. St. Petersburg au emis teoria existentei unei
determinari pur electromagnetice a sentimentului. Conform acestei teorii, intalnirea
privirilor a doi parteneri de sex opus, uneori chiar de acelasi sex, creeaza un fel de sistem
de radiofonie in care apare un flux energetic intre doua creiere. Acest fenomen, care inca
se studiaza in Rusia, ar sta la baza crearii unui suport material pentru o comunicare
stranie electromagnetica intre cei doi care se iubesc. Telepatia si hipnoza sunt de 3-4 ori
mai frecvente intre indragostiti, iar acest fapt poate intari ipoteza. Astfel, este posibil ca
iubirea sa foloseasca, pentru comunicare, un limbaj electromagnetic poate mult mai
sofisticat decat cel al cuvintelor si gesturilor.