Drept comercial

Curs Nr. 4
FONDUL DE COMERŢ

I. Noţiunea de fond de comerţ

Codul Comercial actual deşi îl menţionează ca instituţie nu îl defineşte. De aceea literatura
de specialitate de dată recentă a definit fondul de comerţ ca fiind „un ansamblu de bunuri
mobile şi imobile, corporale şi incorporale pe care un comerciant le afectează în
desfăşurarea activităţii sale în scopul atragerii clientelei şi obţinerii de profit.”
Fondul de comerţ prezintă asemănări cu noţiunile de întreprindere şi patrimoniu, dar şi
suficiente elemente de diferenţiere care să-l facă autonom.
Astfel în timp ce fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale şi
incorporale, afectate de comerciant desfăşurării activităţii comerciale, patrimoniul reprezintă
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică pe care le are comerciantul.
Aceasta înseamnă ca fondul de comerţ nu include datoriile şi creanţele comerciantului care
fac parte însă din patrimoniul sau.
II. Elementele constitutive ale fondului de comerţ.
Din definiţia dată fondului de comerţ rezultă că acesta reprezintă practic instrumentarul cu
care comerciantul îşi exercită profesiunea sa.
Însă, indiferent de obiectul activităţii desfăşurate de comerciant în alcătuirea unui fond
de comerţ se regăsesc două categorii de bunuri: corporale şi incorporale.
Din categoria bunurilor corporale fac parte:
 bunuri mobile – sunt acele categorii de bunuri care se pot deplasa dintr-un loc în altul fie
prin forţă proprie, fie cu ajutorul unei energii exterioare. Ele se clasifică la rândul lor în:
- bunuri mobile prin natura lor (maşini, autoturisme etc)
- bunuri mobile prin destinaţie (recolta ce urmează a fi transportată de pe un teren
agricol, etc).
 bunurile imobile
- bunuri imobile prin natura lor (construcţii, imobile, terenuri,)
- bunuri imobile prin destinaţie (utilaje, instalaţii, etc).
În categoria bunurilor incorporale se includ:
 firma,
 emblema,
 clientela şi vadul comercial,
 dreptul de proprietate industrială
 dreptul de autor
Firma – potrivit art. 27 din Legea 26/1990 firma reprezintă elementul de identificare a
comerciantului în câmpul activităţii comerciale. În funcţie de natura juridică a comerciantului,
firma poate să fie alcătuită fie dintr-o denumire fie din numele sub care acesta este
înmatriculat la registrul comerţului, sub care şi desfăşoară activitatea şi sub care semnează. .
Firma comerciantului persoană fizică coincide în principiu cu numele civil al persoanei,
scris în întregime, care se compune din numele de familie şi prenumele sau din numele şi
iniţiala tatălui.
Firma comerciantului persoană juridică se deosebeşte după tipul de societate pe care o
identifică (în nume colectiv, în comandită simplă, pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau cu
răspundere limitată).
Pentru societatea în nume colectiv firma se compune din numele a cel puţin unuia dintre
asociaţi la care se adaugă menţiunea scrisă în întregime „Societate în nume colectiv”.
Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de altul de
acelaşi gen (art.27 din Legea 26/1990).
Semnul poate fi o figură grafică iar denumirea o creaţie fantezistă sau un nume propriu.
Pentru ca înregistrarea şi folosirea ei să fie eficientă emblema trebuie să prezinte un caracter
de noutate adică să nu mai existe un alt comerciant înregistrat cu o astfel de emblemă.

1
 Înscrierea emblemei în Registrul comerţului creează comerciantului un drept de
proprietate incorporală asupra ei ceea ce înseamnă că poate fi folosită de către acesta pentru
publicitate pe facturi, scrisori, întotdeauna în loc vizibil şi în mod obligatoriu însoţită de firma
comerciantului (art.40, Legea 26/1990).
Clientela şi vadul comercial
Clientela este denumită de doctrină ca fiind totalitatea persoanelor fizice sau juridice
care în mod obişnuit apelează la acelaşi comerciant pentru procurarea de mărfuri sau pentru
prestarea unor servicii.
Vadul comercial este definit ca fiind aptitudinea fondului de comerţ de a atrage clientela.
În vederea realizării acestui scop, calitatea şi eficienţa sa sunt influenţate şi determinate de o
serie de factori precum: locul unde este amplasat localul comerciantului, de calitatea mărfurilor
sau serviciilor oferite clienţilor, de preţurile practicate şi nu în ultimul rând de comportamentul
personalului în raport cu clienţii şi de abilitatea comerciantului în a-şi face reclamă etc..
Dreptul de proprietate industriala reprezintă acel element de identificare a
comerciantului care are ca obiect pe de o parte creaţiile noi iar pe de altă parte semnele noi.
Din categoria creaţiilor noi fac parte: invenţiile, desenele şi modelele industriale,
modelele de utilitate.
În categoria semnelor noi includem: mărcile de fabrică, mărcile de comerţ şi de servicii,
denumirile de origine şi indicaţiile de provenienţă.
Pentru protecţia şi apărarea dreptului de proprietate industrială dar şi pentru
valorificarea lui, titularii acestuia au obligaţia să ceară înscrierea în Registrul Comerţului a
menţiunilor privind brevetele de invenţii, mărcile de fabrică, de comerţ etc. (art.21 din Legea
nr.26/1990).
Dreptul de autor
În anumite situaţii, fondul de comerţ poate să includă unele drepturi derivate din creaţiile
artistice, literare fiind vorba practic de drepturile patrimoniale de autor. Astfel titularul fondului
de comerţ în calitate de autor sau de dobânditor al drepturilor patrimoniale de autor are dreptul
de a le valorifica prin: publicare, reproducere, editare sau orice altă activitate de acest gen în
vederea obţinerii foloaselor patrimoniale corespunzătoare.

III. Actele juridice asupra fondului de comerţ

Fondul de comerţ poate face obiectul unor acte sau operaţiuni juridice precum vânzare-
cumpărare, transmiterea ca aport social la constituirea unei societăţi, locaţiunea, (închirierea),
gajul etc.
a) Vânzarea – cumpărarea fondului de comerţ.
Fondul de comerţ poate face obiectul unei vânzări – cumpărări integrale sau numai a unor
elemente din structura sa.
Având în vedere faptul că elementele constitutive ale fondului de comerţ sunt strâns legate
între ele, desprinderea doar a unora ar putea determina diminuarea sau compromiterea
economică a întregului fond de comerţ şi care ar afecta practic întreaga activitate a
comerciantului, practica economică recomandă vânzarea – cumpărarea integrală a fondului de
comerţ.
Operaţiunea de vânzare a fondului de comerţ se supune regulilor dreptului comun care
reglementează în această materie.
Dacă însă are loc vânzarea unor elemente ale fondului de comerţ niciodată nu vor putea
constitui obiect al acestei operaţiuni: imobilele, firma emblema, clientela şi vadul comercial
întrucât se consideră că fără aceste elemente fondul de comerţ nu ar mai avea sens putând
pune astfel sub semnul îndoielii însăşi exista şi recunoaşterea identităţii comerciantului.
Vânzarea fondului de comerţ trebuie să fie obligatoriu menţionată în Registrul comerţului,
obligaţia revenindu-i vânzătorului. De asemenea vânzătorul are şi obligaţia de garanţie (contra
evicţiunii şi viciilor ascunse), reglementată de dreptul comun fiind valabilă pentru toate actele
de vânzare cumpărare iar ca obligaţie specifică, de natură comercială, vânzătorul este ţinut să
nu facă concurenţă cumpărătorului.

2
 b) Transmiterea fondului de comerţ ca aport la constituirea unei societăţi comerciale.
Titularul unui fond de comerţ în situaţia în care participă la constituirea unei societăţi
comerciale îl poate transmite, ca aport social, la formarea patrimoniului acesteia.
Deosebirea faţă de contractul de vânzare cumpărare ce are ca obiect un fond de comerţ,
constă în aceea că în cazul transmiterii ca aport la formarea unui patrimoniu, titularul fondului
nu primeşte bani ci acţiuni sau părţi sociale în funcţie de tipul de societate care se constituie. Ca
şi vânzarea operaţiunea transmiterii fondului de comerţ trebuie înregistrată la Registrul
comerţului, obligaţia de notificare revenindu-i titularului fondului de comerţ.
c) Locaţiunea
Prin contractul de locaţiune se înţelege actul juridic prin care proprietarul unui fond de
comerţ în calitate de locator transmite folosinţa acestuia unei alte persoane numită locatar.
Locaţiunea este un act juridic bilateral care e creează obligaţii în sarcina părţilor. Astfel
locatorul este obligat să pună deîndată la dispoziţia locatarului fondul său de comerţ, în vederea
folosirii lui de către acesta, iar locatarul este ţinut ca pe toată durata locaţiunii să nu schimbe cu
nimic destinaţia economică şi funcţională şi să nu aducă modificări de structură asupra
fondului de comerţ.
Locatorul poate să ceară în cazul neîndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor de către
locatar revocarea locaţiunii situaţie în care locatarul trebuie să înapoieze imediat fondul de
comerţ locatorului.
Locaţiunea trebuie să fie menţionată de asemenea în Registrul comerţului (art. nr.21,
lit.a, din Legea nr.26/1990).
d) Gajul asupra fondului de comerţ
Întrucât fondul de comerţ , după cum am văzut, constituie obiectul unor operaţiuni ca
vânzare–cumpărare, transmiterea ca aport social, locaţiune etc., poate fi asimilat unui bun
mobil şi deci supus şi operaţiunii de gajare.
În mod obişnuit bunul mobil gajat se pune la dispoziţia creditorului astfel încât acesta să
poată exercita asupra lui anumite drepturi derivate din contractul de gaj: dreptul de retenţie,
dreptul de urmărire, dreptul de preferinţă.
Dacă fondul de comerţ ar fi supus acestui regim de remitere către creditor, practic
comerciantul ar fi pus în situaţia de a-şi înceta activitatea, lucru care ar putea determina
prejudicii majore atât pentru comerciant dar şi interesului economic naţional.
De aceea doctrina şi jurisprudenţa, sub presiunea necesităţii ca titularul fondului de comerţ să-şi
continue activitatea şi atunci când acesta este gajat, au instituit un procedeu tehnico-legislativ
prin care are loc o remitere simbolică a detenţiunii fondului către creditor. Astfel, se remit
creditorului doar titlurile şi documentele privitoare la fondul de comerţ gajat fiind consacrat
astfel gajul fără deposedare.

3
Dreptul comercial
Curs NR 5
CONTRACTUL DE SOCIETATE

I. Noţiunea de contract de societate

Legea nr.31/1990, modificată de Ordonanţa nr.32/1997 reglementează constituirea

organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale care pot exista şi funcţiona la ora actuală în
sfera economiei româneşti.
Actul juridic constitutiv prin care se poate înfiinţa orice tip de societate comercială se
numeşte contract de societate comercială.
Legislaţia citată mai sus îl reglementează sub aspectul laturii sale formale nu şi al
elemente de structură. De aceea, tiparul juridic al acestuia se regăseşte în codul civil care
defineşte contractul de societate civilă ca fiind: „actul juridic la care participă două sau mai
multe persoane care se învoiesc să pună ceva în comun în scopul de a împărţi foloasele ce ar
putea deriva.” (art.1491 Cod civ.)
Caracterele juridice ale contractului de societate comercială
Orice contract, inclusiv contractul de societate comercială se evidenţiază prin o serie de
particularităţi, unele cu caracter general, altele specific pe care le menţionăm în continuare:.
a) caracter sinalagmatic - în sensul că, actul juridic nu se poate încheia valabil decât cu
participarea a cel puţin două persoane. Excepţie de la acest caracter face doar societatea cu
răspundere limitată, fiind singura ce poate funcţiona cu asociat unic.
b) caracter consensual, - în sensul că, actul juridic se consideră valabil încheiat prin acordul
de voinţă al părţilor. Ţinând cont de particularităţile acestui tip de contract, caracterul
consensualismului, valabil pentru majoritatea actelor juridice, comportă în acest caz nuanţe
specifice în sensul că legea cere imperativ ca acordul de voinţă al părţilor să fie exprimat în
formă solemnă.
c) caracter oneros, - în sensul că prin încheierea actului juridic se urmăreşte de către părţi
obţinerea unui profit.
d) caracter comutativ, - adică se cunoaşte existenţa şi întinderea obligaţiilor ce revin părţilor
chiar din momentul încheierii actului juridic.
e) este un contract cu executare succesivă, - care se desfăşoară în timp fiind menţionată
durata contractului care poate fi determinată sau nedeterminată.
f) caracter intuitu personae, - acest caracter se manifestă şi se cere în mod expres în cazul
constituirii societăţilor de persoane, în sensul că la asociere se iau în considerare calităţile
personale ale fiecărui asociat fiind necesară totodată existenţa încrederii reciproce..
g) caracter comercial – constituie un caracter specific care este dat de obiectul de activitate
al viitoarei societăţi şi care determină practic convertirea actului juridic civil în act de natură
comercială.
Comercialitatea este dobândită de societate prin fixarea ca obiect de activitate a unor
operaţiuni care se înscriu în categoria faptelor de comerţ consacrate de Codul comercial şi prin
înmatricularea societăţii în condiţiile Legii nr.26/1990.
II. Condiţiile de valabilitate ale contractului de societate comercială.
Condiţii generale de fond ale contractului de societate
a) Capacitatea juridică – constituie condiţie de fond esenţială, imperativă şi generală
care, exprimă aptitudinea juridică a părţilor de a contracta, cerută pentru încheierea valabilă a
actului juridic de asociere sub forma unei societăţii comerciale.
Persoanele care nu pot participa la încheierea unui astfel de act juridic sunt cele care nu
dispun de capacitate de exerciţiu deplină (minorii şi interzişii judecătoreşti) întrucât legislaţia
comercială în vigoare condiţionează asocierea de persoane în vederea constituirii unei societăţi
de această calitate.
În ceea ce priveşte capacitatea juridică a persoanelor juridice care se pot asocia pentru
crearea unei societăţi menţionăm doar că trebuie respectate condiţiile cerute de lege pentru
exercitarea acestei calităţi de un astfel de subiect de drept.

4
 b) Consimţământul: este, de asemenea, o condiţie de fond esenţiala, imperativă şi
generală care pune în evidenţă voinţa juridică a părţilor de a încheia acte juridice, în cazul
nostru un contract de societate în vederea constituirii unei societăţi comerciale.
Pentru a fi valabil consimţământul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
 Să provină de la o persoană cu discernământ. Această cerinţă decurge din caracterul
conştient al actului juridic în sensul că participanţii trebuie să aibă puterea de a aprecia
efectele care se produc prin încheierea actului juridic ca urmare a manifestărilor lor de
voinţă.
Discernământul nu trebuie confundat cu capacitatea juridică, deşi există o strânsă
legătură între ele, întrucât prezenţa sau lipsa discernământului reprezintă o stare de fapt iar
capacitatea reprezintă o stare de drept. În acest context se prezumă că persoana care are
capacitate de exerciţiu deplină ca are şi discernământ iar lipsa capacităţii de exerciţiu
prezumă şi lipsa discernământului.
 Trebuie să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice .
 Trebuie să fie exteriorizat. Principiul aplicabil în privinţa exteriorizării consimţământului este
cel al consensualismului. Părţile pot alege forma de exteriorizare a consimţământului,
expresă sau tacită, acesta putând fi practic dat în scris, verbal, gesturi sau fapte
concludente), cu precizarea ca la contractul de societate comercială legea impune
manifestarea expresă a voinţei, actul juridic încheindu-se doar în formă autentică.
 Să nu fie viciat de vreun viciu de consimţământ – deoarece se consideră că nimic şi nimeni
nu poate altera voinţa juridică a celui care încheie un act juridic, în cazul nostru contract de
societate comercială.
Viciile de consimţământ reprezintă acele împrejurări care pot afecta caracterul conştient
şi liber al voinţei celui care încheie actul juridic. Sunt considerate vicii de consimţământ:
eroarea, dolul şi violenţa.
Eroarea desemnează falsa reprezentare a unei împrejurări de care depinde încheierea
valabilă a unui act juridic.
Dolul (viclenia) - este viciul de consimţământ care constă în inducerea în eroare a unei
persoane prin mijloace viclene sau dolosive spre a o determina să încheie un anumit act juridic.
Violenţa este viciul de consimţământ care constă în ameninţarea unei persoane cu un
rău de natură să îi producă o temere care să o determine să încheie un anumit act juridic, pe
care altfel nu l-ar fi încheiat.
c). Obiectul contractului de societate comercială - reprezintă condiţia de fond
esenţială, imperativă şi generală care indică conduita subiectelor de drept participante la
încheierea actului juridic indicând practic, acţiunile sau inacţiunile la care sunt îndreptăţite ori
de la care sunt ţinute.
Această conduită trebuie să contureze şi să determine realizarea obiectului de activitate
propus prin încheierea acestui contract de societate.
Obiectul oricărui act juridic trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
• obiectul trebuie să existe la data încheierii actului juridic;
• obiectul trebuie să fie determinat sau determinabil, conduita părţilor trebuie să fie cunoscută
sau să poată fi (re)cunoscută prin indicarea anumitor elemente, chiar din momentul
încheierii actului juridic.
• obiectul să fie posibil, adică obiectul conduitei părţilor trebuie să se supună regulilor
dreptului comun în materie, potrivit cărora nimeni nu se poate obliga la imposibil.
Imposibilitatea este echivalentă cu lipsa obiectului de activitate şi atrage după sine nulitatea
actului juridic.
d).Cauza sau scopul de societate comercială, - constituie o condiţie de fond,
esenţială şi imperativă a oricărui act juridic care reflectă obiectivul avut în vedere la încheierea
lui. Pentru a fi valabilă cauza trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
• cauza trebuie să existe, această cerinţă este prevăzută în mod expres în prevederile codului
civil care dispune: “obligaţia fără cauză nu poate avea un efect” (art. 9 C. civ)
• cauza trebuie să fie reala şi nu falsă - cerinţa desprinsă de asemenea din prevederile
codului civil care indică “o cauză nefondată nu poate avea efect”.

5
• cauza să fie licită şi morală, cerinţa consacrată în mod expres de codul civil care indică
“obligaţia nelicită nu poate avea nici un efect”.
Condiţii de fond speciale privind natura comercială a contractului de societate
Potrivit art.7 Cod comercial societatea comercială este considerată subiect de drept
comercial, dacă este înfiinţată pentru a face acte de comerţ. În acelaşi sens se pronunţă şi
Legea nr.31/1990 privind societăţile comerciale, în sensul că acestea se constituie prin asociere
de persoane fizice sau juridice 0238n vederea efectuării unor activităţi de natură comercială.
Prin urmare contractul de societate comercială trebuie să se subordoneze şi acestei
condiţii de fond cu caracter specific, de care depinde natura comercială a obiectului său.
Condiţiile de formă şi de publicitate ale contractului de societate comercială.
Contractul de societate comercială se încheie sub forma unui înscris unic numit act
constitutiv care este semnat de către toţi asociaţii şi supus autentificării de către notar.
Caracterul solemn al contractului de societate comercială este impus de lege pe de o
parte pentru protecţia intereselor asociaţilor iar pe de altă parte pentru protecţia terţilor.
Neîndeplinirea acestor condiţii determină nevaliditatea actului juridic.
Totodată forma solemnă a contractului de societate comercială constituie o garanţie şi un
mijloc de probă în cadrul litigiilor comerciale.
După autentificare, în termen de 15 zile reprezentanţii societăţii (fondatori, administratori,
conducători) sau un împuternicit al acestora au obligaţia de a cere înmatricularea societăţii la
Registrul Comerţului.
Pentru realizarea acestui scop aceştia vor depune la Registrul Comerţului o cerere de
înmatriculare care va fi însoţită de actul constitutiv al societăţii comerciale şi de o serie de
documente cerute de lege prin care să se facă dovada: vărsării capitalului subscris de către
fiecare asociat la constituirea capitalului social; dovada aportului patrimonial sau nepatrimonial
făcut de către fiecare asociat în cazul constituirii societăţilor de persoane cu indicarea
(evaluarea pecuniară sau financiară) contribuţiei fiecărui asociat.
În funcţie de obiectul de activitate propus vor fi anexate autorizaţii de la autorităţile competente.
După depunerea acestor documente şi a cererii de înmatriculare la Registrul Comerţului,
controlul legalităţii lor va fi efectuat de către justiţie prin intermediul unui judecător delegat de
tribunalul judeţean sau municipal.
În termen de cinci zile de la depunerea actelor judecătorul delegat este obligat să verifice
conformitatea şi legalitatea acestora iar în cazul în care nu sunt constatate nereguli judecătorul
delegat pronunţă o încheiere prin care autorizează înmatricularea societăţii comerciale la
Registrul Comerţului. Înmatricularea trebuie efectuată în termen de 24 de ore de la data la care
încheierea pronunţată de către judecător a rămas definitivă şi irevocabilă.
Încheierea pronunţată de către judecător în baza căreia se înfiinţează societatea
comercială este trimisă din oficiu pe cheltuiala societăţii comerciale la Monitorul Oficial al
României spre publicare, cât şi administraţiei financiare în a cărei rază teritorială îşi va avea
sediul principal societatea pentru luarea în evidenţa fiscală.
Prin aceste ultime două operaţiuni se consideră îndeplinite condiţiile de formă şi de
publicitate ale unui contract de societate comercială prin care se poate înfiinţa o societate
comercială.
III. Funcţiile şi efectele contractului de societate comercială
Principala funcţie a contractului de societate comercială este aceea de a constitui un
subiect colectiv de drept reprezentat de persoana juridică sub forma unei societăţi comerciale.
Totodată contractul de societate comercială îndeplineşte funcţia de a constitui temeiul
juridic in baza căruia se formează statutul juridic al societăţii si regulamentul ei de funcţionare.
Prin efecte ale contractului de societate comercială înţelegem obligaţiile ce iau naştere
in sarcina asociaţilor şi care, în funcţie de tipul de societate comerciala care se constituie, pot fi:
• obligaţia de aport material la constituirea capitalului social, daca este vorba de o societate
comerciala de capitaluri, sau la constituirea patrimoniului societăţii, daca este vorba de
societate comerciala de persoane.
• obligaţia de efectuare a actelor de administrare de către asociatul care este investit cu
aceasta funcţie in baza unui mandat sau a unei procuri speciale.

6
• obligaţia de efectuare a prestaţiilor in munca de către asociaţii din categoria comanditaţilor.
• obligaţia fiecărui asociat de a depune toată diligenta pentru aducerea la îndeplinire a
obiectului de activitate propus.
• obligaţia de loialitate si fidelitate, de a nu face concurenta societăţii comerciale din care face
parte.
IV. Noţiunea de societate comercială
Alături de comercianţii persoane fizice legiuitorul oferă calitatea de subiect de drept şi
societăţilor comerciale. Termenul de societate deriva din latinescul “societas” şi se refera la
diferite domenii de activitate de natură civila sau comercială.
Întrucât legislaţia comercială, în speţă Codul comercial şi Legea 31/1990 privind
societăţile comerciale, nu cuprinde reglementări proprii cu privire la noţiunea de societatea
comercială sunt luate în considerare, şi constituie izvor subsidiar în această materie,
prevederile codului civil care definesc societatea civilă ca fiind: “un contract prin care două sau
mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun cu scopul de a împărţi foloasele ce ar
putea deriva ”(art.1491 c.civ.).
Întrucât textul de lege citat se consideră perimat în raport cu stadiul actual al activităţilor
şi relaţiilor comerciale şi nu poate să satisfacă sub toate aspectele definirea societăţii
comerciale, s-a încercat conturarea de către specialişti a unei definiţii proprii, corespunzătoare,
pentru noţiunea de societate comercială.
Astfel doctrină comercială a definit societatea comercială, ca fiind o colectivitate
economică cu caracter instituţional, născută dintr-un contract de asociere şi/sau statut denumit
act constitutiv şi care are drept scop reunirea şi valorificarea superioară a capitalului şi a muncii
în raport cu nevoile materiale şi spirituale ale pieţii, ţinând cont de permisibilitatea legii în
vederea obţinerii de câştiguri.

Clasificarea societăţilor comerciale.

Art. 2 din Legea 31/1990 defineşte cinci forme de societăţi comerciale care pot exista şi
funcţiona la ora actuală în economia românească, după cum urmează:
• Societatea în nume colectiv;
• Societatea în comandită simplă;
• Societatea pe acţiuni;
• Societatea în comandită pe acţiuni;
• Societatea cu răspundere limitată.
Literatura şi doctrina comercială pornind de la aceste cu prevederi legale reuşesc sa
realizeze o structurare a societăţilor comerciale in funcţie de o serie de criterii.
a) după natura lor şi ţinând cont de modalitatea de încheiere a actului constitutiv societăţile
comerciale se clasifica în:
• Societăţi de persoane;
• Societăţi de capitaluri.
Societăţile de persoane - au ca notă distinctă caracterul “intuitu personae” în sensul că la
constituirea unei astfel de societăţi se iau în considerare calităţile personale ale asociaţilor si de
încrederea reciproca dintre aceştia care trebuie să subziste pe toată durata de funcţionare a
societăţii. Includem in aceasta categorie:
• Societatea in nume colectiv
• Societatea in comandita simpla
• Societatea cu răspundere limitata.
Societăţile de capitaluri au ca nota distinctă faptul că la constituirea lor interesează doar
vărsarea aportului de capital la care s-au obligat fiecare dintre asociaţi. Capitalul social, astfel
format, se divide în acţiuni sau părţi sociale, funcţie de tipul de societate. Fac parte din această
categorie:
• Societatea pe acţiuni
• Societatea in comandită pe acţiuni

7
 • Societatea cu răspundere limitata.
b) după obiectul de activitate, se disting următoarele tipuri de societăţi comerciale:
• Societăţi de producţie de mărfuri.
• Societăţi de comercializare a mărfurilor
• Societăţi de construcţii montaj
• Societăţi de transport
• Societăţi de prestări de servicii,
• Societăţi de exploatări miniere, petroliere, etc.
c) în funcţie de întinderea sau gradul de răspundere al asociaţilor societăţile comercial
se clasifică în:
• Societăţi cu răspundere nelimitată;
• Societăţi cu răspundere limitată;
• Societăţi cu răspundere mixtă.
Societăţile comerciale cu răspundere nelimitată au ca notă distinctă faptul că obligaţiile
sunt garantate cu patrimoniul social şi cu răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor
asociaţilor. Includem în această categorie:
• Societatea in nume colectiv
Societăţile comerciale cu răspundere limitata se caracterizează prin faptul că fiecare
asociat răspunde doar in limita aportului la care s-a obligat. Includem in aceasta categorie:
• Societatea pe acţiuni;
• Societatea cu răspundere limitată.
Societăţile comerciale cu răspundere mixtă au ca nota distinctă faptul că in acest caz
pentru obligaţiile angajate de societate unii asociaţi (comanditaţii) răspund nelimitat si solidar,
ca in cazul societăţilor de persoane iar cealaltă categorie de asociaţi (comanditarii) răspund
doar in limita aportului la care s-au obligat, ca în cazul societăţilor de capitaluri. Includem în
această categorie:
• Societatea în comandită simplă
• Societatea în comandită pe acţiuni.

Drept comercial
Curs NR 6
SOCIETATEA ÎN NUME COLECTIV

I. Noţiune, istoric, trăsături.

Societatea în nume colectiv reprezintă acel tip de societate comercială care are ca notă
distinctă faptul că obligaţiile angajate de societate sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor, dat fiind caracterul ei social.
În legătură cu istoricul acestui tip de societate menţionăm că îşi are originea în dreptul
feudal al republicilor oraşe italiene unde a apărut sub denumirea de “campagnia”. Ea s-a
impus la început ca o soluţie pentru continuarea comerţului unei persoane decedate de către
moştenitori.
Ca trăsături ale acestui tip de societate menţionăm următoarele:
• asocierea are loc în baza caracterului “intuitu personae”, ceea ce înseamnă că la constituire
se vor avea în vedere şi interesează calităţile personale ale fiecărui asociat şi încrederea
reciprocă care trebuie să existe permanent.
• obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul societăţii şi cu răspunderea nelimitată şi
solidară a tuturor asociaţilor.

8
• caracter personal, evidenţiat prin faptul că firma societăţii se compune întotdeauna din
numele cel puţin a unuia dintre asociaţi se adaugă, obligatoriu, menţiunea scrisă în
întregime – societate în nume colectiv – pentru a evidenţia tipul de societate care se
constituie.
• patrimoniul societăţii se constituie din aporturile personale ale fiecărui asociat.
• în principiu, nu este admisă cesiunea aportului de capital decât dacă acest lucru se prevede
în mod expres în actul constitutiv

II. Constituirea societăţii în nume colectiv

Sub aspectul constituirii, societatea în nume colectiv trebuie să se supună atât condiţiilor
de fond cât şi condiţiilor de formă şi publicitate impuse de legislaţia în vigoare: Legea 31/1990
privind societăţile comerciale şi Legea 26/1990 privind Registrul comerţului.
Sunt o serie de condiţii şi formalităţi generale, obligatorii pentru orice tip de societate dar
şi proprii, valabile numai pentru societatea în nume colectiv.
În legătură cu condiţiile de fond specifice, facem menţiunea că pentru acest tip de
societate legea nu condiţionează în nici un fel constituirea societăţii sub aspectul obiectului de
activitate sau a capitalului social. Singura condiţie care se impune are în vedere numărul minim
de asociaţi în sensul că, societatea în nume colectiv nu se poate constitui în mod valabil cu
mai puţin de 2 membri şi care trebuie să existe pe toată durata de funcţionare a societăţii.

Condiţiile de formă şi publicitate.

Societatea în nume colectiv se constituie prin încheierea unui contract de societate,
numit act constitutiv, care este semnat de către toţi asociaţii şi supus autentificării de către
notar.
Actul constitutiv prin care se înfiinţează societatea în nume colectiv trebuie să cuprindă în
principal:
• numele, prenumele, data, locul naşterii, domiciliul şi cetăţenia asociaţilor persoane
fizice.
• denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor persoane juridice.
• firma sub care se înregistrează societatea şi sub care urmează să-şi desfăşoare
activitatea.
• aporturile fiecărui asociat, evaluate pecuniar, la constituirea patrimoniului
• domeniul de activitate propus de către societate cu indicarea activităţii principale.
• sediul principal al societăţii
• numirea administratorilor, cu indicarea nominală a acestora.
• aportul fiecărui asociat la constituirea capitalului social
• durata de funcţionare a societăţii
• alte clauze stabilite de comun acord de către asociaţi.
În termen de 15 zile de la autentificarea actului constitutiv, fondatorii sau administratorii
societăţii sau un împuternicit al acestora, au obligaţia de a cere înmatricularea societăţii la
Registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea. În acest scop va fi
înaintată o cerere şi depus actul constitutiv autentificat şi eventual alte acte şi documente
cerute de lege funcţie de obiectul de activitate propus de societate.
Verificarea legalităţii tuturor acestor acte şi documente se realizează de către justiţie
printr-un judecător delegat de tribunalul municipal sau judeţean.
Dacă nu sunt semnalate nereguli şi se constată conformitatea actelor şi documentelor
depuse, judecătorul delegat pronunţă în termen de 5 zile o încheiere prin care autorizează
înmatricularea societăţii la Registrul Comerţului.
Înmatricularea societăţii trebuie efectuată în termen de 24 de ore de la data la care
încheierea judecătorului delegat a rămas definitivă şi irevocabilă. Prin înmatriculare societatea
capătă personalitate juridică devenind în condiţiile legii subiect colectiv de drept.

9
 Încheierea dată de către judecător se trimite, din oficiu, către Monitorul Oficial al
României pentru publicare pe cheltuiala societăţii şi la Administraţia Financiară în a cărei rază
teritorială se află sediul principal al societăţii pentru luarea în evidenţa fiscală, cu menţionarea
numărului de înmatriculare din Registrul comerţului.
Un aspect important legat de constituirea societăţii în nume colectiv este cel care are în
vedere modalitatea de constituire a patrimoniului societăţii.
Patrimoniul societăţii în nume colectiv se constituie prin aportul fiecărui asociat, potrivit
stipulaţiilor făcute în contractul de societate.

III. Funcţionarea şi administrarea societăţii în nume colectiv

Conform legislaţiei în vigoare (Legea nr.31/1990) administrarea societăţii în nume

colectiv poate fi făcută de către unul sau mai mulţi administratori, membrii asociaţi sau
specialişti neasociaţi care sunt numiţi fie prin actul constitutiv, fie ulterior de către adunarea
generală a asociaţilor.
Indiferent de felul în care au fost numiţi, acestora li se stabilesc, de la început, limitele
mandatului în baza căruia îşi vor exercita atribuţiile, durata şi modalitatea de exercitare a
mandatului, de remuneraţie şi eventual condiţiile şi procedura revocării lor. Dacă sunt mai mulţi
administratori, se va specifica dacă vor acţiona şi vor răspunde împreună sau separat în
numele şi pe seama societăţii.
Administratorul are în sarcină îndeplinirea tuturor actelor de care depinde realizarea
obiectului de activitate propus de societate. Ca mandatari ai societăţii ei pot încheia orice fel de
acte juridice care răspund acestui scop dar numai în limita mandatului conferit.
Încheierea de acte juridice de către administrator peste limitele împuternicirii date,
exonerează societatea de orice răspundere, în acest caz fiind antrenată răspunderea
personală a administratorului care se face vinovat de încălcarea mandatului.
Potrivit art.43 din Legea 31/1990, administratorii răspund solidar cu societatea pentru:
realitatea vărsămintelor aportului fiecărui asociat, pentru existenţa şi realitatea dividendelor
plătite, pentru existenţa registrelor cerute de lege şi a modului lor de ţinere, pentru modul de
îndeplinire a mandatului acordat, şi care trebuie să fie executat în conformitate cu legea, actul
constitutiv sau cu statutul de funcţionare.
Încetarea activităţii administratorului poate avea loc prin revocarea acestuia, revocare
care intervine în mod diferit în funcţie de modalitatea în care a fost numit administratorul
Funcţia de administrator poate să înceteze şi ca efect al morţii, insolvabilităţii şi
falimentului, excluderii sau retragerii administratorului din societate.
Excluderea asociatului din societate constituie o sancţiune deosebit de severă, care are
drept justificare caracterul personal al societăţii reprezentat prin încrederea reciprocă care
trebuie să existe între asociaţi, şi poate viza, prin urmare, orice asociat.
Pentru sa nu fi lezate in vreun fel drepturile asociaţilor legiuitorul a considerat necesar
să stabilească în mod expres cauzele care pot determina excluderea din societate cât şi regulile
procedurale ale aplicării ei. Astfel sunt prevăzute drept cauze de excludere din societate:
• neaducerea aportului social la care s-a obligat fiecare asociat
• declararea incapacităţii sau a falimentului îndreptat împotriva unui asociat
• folosirea fără drept, în interes personal de către asociaţii a patrimoniului societăţii, a
creditelor angajate de societate
• amestecul fără drept în administrarea societăţii,
• efectuarea, pe cont propriu ori al altora, a unor operaţiuni în acelaşi tip de comerţ sau
activarea la o altă societate (S.R.L., S.A.), făcând astfel concurenţă neloială societăţii.
• administratorul va fi exclus din societate pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a mandatului său cât şi pentru cauzarea unor pagube materiale
sau fraudarea societăţii pe care o administrează.
Excluderea se pronunţă prin hotărâre judecătorească la cererea societăţii sau a oricărui
asociat.

10
 Caracterul personal societăţii în nume colectiv dă posibilitatea retragerii oricărui tip de
asociat din societate în condiţiile stabilite de lege. Acest drept se poate exercita:
• pentru motive temeinice invocate de asociat în faţa instanţei, în acest caz retragerea
fiind hotărâtă de tribunal
• în condiţiile stabilite prin actul constitutiv
• prin votul unanim al asociaţilor, caz în care retragerea are loc prin hotărârea adunării
generale a asociaţilor.
IV. Dizolvarea şi lichidarea societăţii în nume colectiv
Societatea în nume colectiv se poate dizolva din cauze generale, valabile pentru orice
tip de societate, cât şi ca efect al unor cauze specifice.
Cauzele generale de dizolvare vizează în principal următoarele aspecte:
• trecerea timpului stabilit ca durată de funcţionare a societăţii.
• imposibilitatea realizării obiectului de activitate propus
• declararea nulităţii societăţii
• hotărârea adunării generale a asociaţilor,
• hotărârea tribunalului
• deschiderea procedurii de lichidare judiciară sau a procedurii de faliment
Cauzele specifice de dizolvare sunt determinate de caracterul “intuitu personae” al
societăţii în nume colectiv . Aceste cauze vizează:
• deschiderea procedurii de faliment îndreptată împotriva unui asociat,
• neînţelegerile grave dintre asociaţi care pot duce la nerealizarea obiectului propus
sau funcţionarea deficitară a societăţii, dat fiind faptul încrederea reciprocă între
aceştia trebuie să existe atât la constituire cât şi pe toată durata funcţionării societăţii
• efect al cauzelor de retragere, deces sau excludere din societate, rămânerea unui
singur asociat, în condiţiile în care nu există prevăzut în actul constitutiv o clauză de
continuarea activităţii cu moştenitorii sau dacă nu se hotărăşte transformarea
societăţii..
Pe durata dizolvării, societatea îşi păstrează personalitatea juridică cu menţiunea că
toate actele pe care le va încheia în această perioadă vor trebui să indice starea în care se
află societatea. Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procedurii de lichidare.
Lichidarea presupune un ansamblu de operaţii financiare, economice, administrative şi
juridice al cărui scop este realizarea activului social, achitarea pasivului şi distribuirea valorii
rămase.
Altfel spus lichidarea înseamnă întreprinderea unor masuri necesare pentru finalizarea
afacerilor angajate de către societate, care vizează practic transformarea activelor în numerar,
în vederea efectuării plăţilor, a achitării datoriilor societăţii către creditori şi a împărţirii valorii
rămase între asociaţi.
Lichidarea trebuie să fie efectuată atât în interesul asociaţilor cât şi al creditorilor şi se
realizează de către lichidatorii care sunt numiţi fie prin votul unanim al asociaţilor, iar în caz de
neînţelegere de către tribunal.
Lichidatorii trebuie să întocmească atât la început cât şi la sfârşit operaţiunii de lichidare
câte un bilanţ din care să rezulte pentru început situaţia concretă economico-financiară a
societăţii la data lichidării, iar la sfârşit să propună modalităţile de valorificare a activului
societăţii.
În urma lichidării societăţii încetează sa mai fiinţeze ca efect al radierii din Registrul
Comerţului, radierea fiind făcută în baza Hotărârii definitive şi irevocabile pronunţată de
tribunal, care se trimite spre publicare Monitorului Oficial şi unui ziar cu tiraj mare.

11
Drept comercial
Curs NR 7
SOCIETATEA ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ

I. Noţiune, evoluţie, trăsături.

Societatea în comandită simplă face parte din categoria societăţilor comerciale mixte
care întrucât obligaţiile sociale sunt garantate pe de o parte cu patrimoniul social şi cu
răspunderea nelimitată şi solidară a asociaţilor comanditaţi, iar pe de altă parte cu răspunderea
limitată la valoarea aportului social al asociaţilor comanditari.
Acest tip de societate îşi are originea în dreptul feudal, în oraşele italiene, unde a apărut sub
forma unui contract, iniţiat din nevoia asocierii capitalului cu munca pentru practicarea
comerţului maritim şi terestru, numit contract de comandă.
Prin acest contract se asociau pe de o parte, persoane care dispuneau de un anumit capital
în mărfuri sau în bani şi care doreau să practice comerţul, însă nu le era îngăduit din
considerente de ordin politic, social sau religios (preoţi, judecători, nobili), cu alte categorii
de persoane cărora nu le era interzisă această ocupaţie participând astfel cu munca şi
priceperea lor în desfăşurarea activităţii de comerţ..
Ulterior acest tip de asociere capătă o reglementare proprie prin Ordonanţa lui Colbert
asupra comerţului maritim din 1673 sub numele de societate în comandită simplă..
Astăzi acest tip de asociere este consacrată şi reglementată de legea nr. 31/1990 şi de
modificările aduse acestei legi prin Ordonanţa 32/1997.
Ca trăsături pentru acest tip de societate se disting:
• este constituită din două categorii de asociaţi: comanditaţii care participă cu munca şi
priceperea lor şi comanditarii care contribuie cu capitalul;
• asocierea presupune caracterul “intuitu personae” în sensul că se iau în considerare
calităţile personale ale asociaţilor de către asociaţii comanditari care pun la dispoziţia
comanditaţilor un anumit capital social în vederea practicării activităţii comerciale.
• firma societăţii are caracter personal ilustrat de numele cel puţin a unuia dintre asociaţii
comanditaţi,
• părţile sociale care reflectă contribuţia comanditarilor la constituirea societăţii se
formează din aporturile de natură patrimonială sau nepatrimonială ale acestora cu o
evaluare financiară ca şi în cazul societăţii în nume colectiv
• răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile angajate este mixtă:
- comanditaţii răspund nelimitat şi solidar,
- comanditarii răspund până la concurenţa aportului social

II. Constituirea societăţii

Constituirea societăţii în comandită simplă este supusă aceloraşi reguli şi proceduri valabile
pentru societate în nume colectiv, respectiv condiţiilor de fond, de formă şi de publicitate cu
evidenţierea unor particularităţi specifice determinate de regimul juridic special al acestui
tip de societate.
Astfel pentru constituirea valabilă a societăţii în comandită simplă legea menţine condiţia
numărului de minimum doi asociaţi, indicată în cazul societăţii în nume colectiv, şi instituie o
cerinţa suplimentară privind existenţa atât la constituire cât şi pe durata funcţionării a celor
două categorii de asociaţi comanditaţi şi comanditari.
Sub aspectul capitalului social legea nu condiţionează constituirea acestuia de o anumită
valoare minimă, ca în cazul societăţii pe acţiuni sau societăţii cu răspundere limitată, ci
doar precizează că este necesară evaluarea pecuniară a fiecărui asociat comanditar
pentru a se cunoaşte exact atât cota de participare a fiecăruia cât şi valoarea finală a
capitalului astfel constituit.
Ca şi în cazul societăţii în nume colectiv părţile deţinute de fiecare asociat comanditar în
constituirea capitalului social nu sunt în principiu transmisibile decât dacă printr-o clauză

12
 expresă şi prin acordul unanim al asociaţilor se prevede şi se acceptă acest lucru. Numai
în aceste condiţii poate avea loc cedarea şi transmiterea către persoane din afara
societăţii.
Aspectele formale şi de publicitate care trebuie avute în vedere pentru constituire, se vor
desfăşura în aceleaşi condiţii şi urmând aceeaşi procedură indicată la societatea în nume
colectiv cu nuanţe specifice, determinate de caracterul mixt al acestui tip de asociere, şi
evidenţiate prin conţinutul diferit actului constitutiv.
Prin urmare societatea în comandită simplă se constituie prin încheierea unui contract de
societate numit act constitutiv care trebuie să cuprindă în principal următoarele:
• atributele de identificare ale asociaţilor comanditaţi persoane fizice şi juridice;
• atributele de identificare ale asociaţilor comanditari persoane fizice şi juridice;
• indicarea aportului fiecărui asociat comanditar cu evaluare pecuniară a acestuia
• indicarea aportului în muncă, cu specificarea tipului de activitate pe care o desfăşoară
fiecare asociat comanditat.
• obiectul de activitate cu indicarea activităţii principale.
• denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor persoane juridice.
• indicarea asociaţilor comanditaţi care vor ocupa funcţia de administrator.
• indicarea limitelor mandatului administratorului, modul de executare, modalitatea de
remuneraţie.
• sediul societăţii, indicarea eventualelor sedii secundare
• durata de funcţionare a societăţii determinată sau a menţiunii nedeterminată.
• - alte clauze stabilite de comun acord de către asociaţi.
Actul constitutiv astfel întocmit este semnat de către toţi asociaţii şi supus autentificării de
către notar. Procedura de formare şi publicitate a societăţii se supune regulilor indicate la
societatea în nume colectiv.
În termen de 15 zile de la autentificarea actului constitutiv, fondatorii sau administratorii
societăţii sau un împuternicit al acestora, au obligaţia de a cere înmatricularea societăţii la
Registrul comerţului.
Verificarea legalităţii actelor şi documentelor depuse în acest scop, se efectuează de
către justiţie printr-un judecător delegat care pronunţă în termen de 5 zile o încheiere prin care
autorizează înmatricularea societăţii la Registrul Comerţului.
Urmează înmatricularea societăţii care trebuie efectuată în termen de 24 de ore de la
data la care încheierea judecătorului delegat a rămas definitivă şi irevocabilă. Prin
înmatriculare societatea capătă personalitate juridică devenind în condiţiile legii subiect colectiv
de drept.
Încheierea dată de către judecător se trimite, din oficiu, către Monitorul Oficial al
României pentru publicare pe cheltuiala societăţii şi la Administraţia Financiară în a cărei rază
teritorială se află sediul principal al societăţii pentru luarea în evidenţa fiscală, cu menţionarea
numărului de înmatriculare din Registrul comerţului.

III. Funcţionarea şi administrarea societăţii în comandită simplă

Legea nr.31/1990 stabileşte regulile privind administrarea societăţii în comandită simplă,

care poate fi efectuată de către specialişti neasociaţi sau de către asociaţii comanditaţi.
Spre deosebire de regimul juridic trecut (Codul comercial român), care interzicea
categoric amestecul asociaţilor comanditari în administrare, legislaţia actuală este mai
permisivă întrucât dă posibilitatea acestor asociaţi să săvârşească acte de administrare dar
numai în baza unui mandat special pentru anumite operaţii determinate. Astfel comanditarii pot
îndeplini anumite servicii de administrare internă cum ar fi actele de supraveghere, participarea
la numirea şi revocarea administratorilor, verificarea bilanţului, a contului de profit şi pierderi etc.
Numirea administratorilor (membrii asociaţi sau specialişti neasociaţi) se realizează ca şi
în cazul societăţii în nume colectiv, fie prin actul constitutiv, fie ulterior de către adunarea
generală a asociaţilor. În acelaşi mod şi în aceleaşi condiţii sunt stabilite limitele mandatului în

13
baza căruia îşi vor exercita atribuţiile, durata şi modalitatea de exercitare a mandatului,
condiţiile şi procedura revocării lor etc..
Sarcinile administratorului sunt şi în acest caz săvârşire de acte şi operaţiuni care să
aibă drept finalitate realizarea obiectului de activitate propus de societate.
Încetarea activităţii administratorului poate interveni ca efect al revocării acestuia, al
morţii, insolvabilităţii şi falimentului, excluderii sau retragerii din societate.
Excluderea din societate constituie şi pentru asociaţii societăţii în comandită simplă o
sancţiune severă, din aceleaşi considerente indicate la societatea în nume colectiv, dar cauzele
pentru care poate fi aplicată sunt diferite pentru cele două categorii de asociaţi.
Astfel cauzele de excludere a asociaţilor comanditari pot fi:
• neaducerea aportului la care s-au obligat,
• amestecul în administrare în absenţa unei procuri speciale, sau peste limitele acesteia.
Pentru asociaţii comanditaţi sunt operante cauzele de excludere prevăzute de lege în cazul
asociaţilor de lai societatea în nume colectiv:
• neaducerea aportului social la care s-a obligat fiecare asociat
• declararea incapacităţii sau a falimentului îndreptat împotriva unui asociat
• folosirea fără drept, în interes personal de către asociaţii a patrimoniului societăţii, a
creditelor angajate de societate
• amestecul fără drept în administrarea societăţii,
• efectuarea, pe cont propriu ori al altora, a unor operaţiuni în acelaşi tip de comerţ sau
activarea la o altă societate (S.R.L., S.A.), făcând astfel concurenţă neloială societăţii.
• administratorul va fi exclus din societate pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a mandatului său cât şi pentru cauzarea unor pagube materiale
sau fraudarea societăţii pe care o administrează.
Dacă are loc retragerea sau excluderea unui asociat din societate operaţiunea trebuie
notificată la Registrul Comerţului în termen de 15 zile de la efectuarea ei. Hotărârea de
retragere/excludere se trimite din oficiu spre publicare la Monitorul Oficial al României.
Transformarea societăţii în comandită simplă presupune respectarea aceloraşi reguli
procedurale ca la societatea în nume colectiv, privind consimţământul unanim al asociaţilor şi
îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă cerută de lege pentru tipul de societate în care
poate avea loc transformarea.

IV. Dizolvarea şi lichidarea societăţii în comandită simplă

Cauzele generale de dizolvarea sunt operante şi în cazul societăţii în comandită simplă

la care pot fi adăugate şi altele specifice determinate de structura mixtă şi statutul juridic diferit
al acestui tip de societate. Se înscriu în această categorie:
• Rămânerea unei singure categorii de asociaţi:
Astfel, în situaţia în care există un singur asociat comanditat, iar comanditarii sunt mai
mulţi, decesul, retragerea sau excluderea sau falimentul său, atrage după sine dizolvarea
societăţii. În caz de deces, dacă există clauză de continuare a activităţii cu moştenitorii,
societatea nu intră în dizolvare dacă aceştia doresc să continue activitatea.
Societatea intră în dizolvare şi ca efect al morţii (dacă nu este prevăzută clauza de
continuare a activităţii cu moştenitorii), retragerii, excluderii ori falimentului singurului asociat
comanditar, chiar dacă numărul comanditaţilor este mai mare.
Rămânerea unui singur asociat, fie el comanditar sau comanditat, constituie de
asemenea cauză specifică de dizolvare şi lichidare. Această cauză nu va opera în situaţia în
care asociatul rămas hotărăşte transformarea societăţii în societate cu răspundere limitată cu
asociat unic.
Dizolvarea are ca efect deschiderea procedurii de lichidare care se supune aceloraşi
reguli procedurale indicate pentru societatea în nume colectiv.
În urma lichidării societatea încetează sa mai fiinţeze,îşi pierde personalitatea juridică de la
data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de lichidare dată de tribunal.
Drept comercial

14
Curs NR 8

SOCIETATEA PE ACŢIUNI

I. Noţiune, evoluţie, trăsături

Societatea pe acţiuni este o societate de capitaluri la care cotele de participaţie ale
asociaţilor sunt reprezentate prin titluri numite acţiuni şi ale cărei obligaţii sunt garantate
numai cu patrimoniul ei social, membrii asociaţi având fiecare îndatorirea de a depune cota
parte subscrisă răspunzând faţă de terţi numai în limita aportului lor.
Originea acestui tip de societate se regăseşte în două precedente legislative din dreptul
feudal, în coproprietatea minieră germană şi în unele bănci italiene.
În coproprietatea minieră germană o mină care nu putea fi material divizată, era
împărţită în cote ideale denumite carate, fiecare posesor răspundea proporţional cu valoarea
cotei sale care putea fi liber transmisă.
Debutul acestui tip de societate este consemnat în secolul al XVII-lea sub forma unor
societăţi anonime în Olanda, Belgia şi Franţa, apariţia acestui tip de societate fiind determinată
de expansiunea colonială şi necesitatea concentrării capitalurilor. Compania olandeză a Indiilor
Orientale a constituit prima societate de acest fel, înfiinţată în anul 1602.
Principalele trăsături ale societăţii pe acţiuni sunt următoarele:
• societatea se constituie în considerarea contribuţiei asociaţilor la formarea capitalului
social
• capitalul social se divide în acţiuni care sunt titluri negociabile şi transmisibile, de aici şi
caracterul anonim al acestui tip de societate
• asociaţii răspund în limita aporturilor sociale subscrise.
• firmă se compune dintr-o denumire proprie.

II. Constituirea societăţii

În temeiul Codului comercial şi a reglementărilor actuale (Legea 31/1990 şi Ordonanţa

32/1997) societăţile pe acţiuni pot fi constituite în două moduri: prin metoda simultană şi prin
metoda subscripţiei publice.
a) Constituirea simultană.
Constituirea simultană presupune respectarea regulilor procedurale valabile pentru orice tip
de societate la care se adaugă operaţiile şi condiţiile specifice, expres prevăzute de lege.
Legislaţia actuală indicată mai sus stabileşte în mod expres condiţiile specifice de
constituire ale unei societăţi pe acţiuni şi vizează pe de o parte capitalul social şi modalitatea
de vărsare a acestuia, iar pe de altă parte numărul minim de asociaţi.
Societatea pe acţiuni nu poate avea un capital mai mic de 25.000.000 lei. La constituire
capitalul vărsat de către fiecare acţionar nu poate fi mai mic de 30% din cel subscris. Această
condiţie se socoteşte îndeplinită dacă această cotă de 30% este vărsată integral iar diferenţa în
rate în termen de 6 luni de la înmatricularea societăţii.
În ceea ce priveşte membrii asociaţi legea stabileşte că societatea pe acţiuni nu se
poate constitui şi nu poate funcţiona decât cu un număr de minimum cinci acţionari.
Fiind o societate de capitaluri (societatea anonimă) la care nu interesează caracterul
intuitu personae, acesta fiind specific societăţilor de persoane, poate avea un număr nelimitat
de acţionari.
Regulile procedurale de formare a societăţii prin această metodă sunt cele indicate în cazul
societăţii în nume colectiv sau a societăţii în comandită simplă.
Astfel societatea pe acţiuni se poate constitui în acest mod, prin încheierea unui
contract de societate sub forma unui înscris unic denumit act constitutiv care se semnează de
toţi asociaţii şi se autentifică. După autentificare, în termen de 15 zile fondatorii sau

15
administratorii societăţii ori un împuternicit al acestora vor cere înmatricularea societăţii în
Registrul Comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea.
După verificarea conformităţii actelor şi operaţiunilor întreprinse cu cerinţele legii,
judecătorul delegat autorizează înfiinţarea societăţii şi dispune înmatricularea în Registrul
Comerţului, publicarea în Monitorul Oficial şi înregistrarea la Administraţia Financiară.
b) Constituirea prin subscripţie publică
Această metodă este folosită de regulă pentru strângerea de mari capitaluri necesare
realizării unor obiective economice de anvergură sau când fondatorii nu dispun de capitalul
social necesar cerut de lege pentru o constituire simultană.
În acest caz, fondatorii întocmesc un prospect de emisiune al cărui conţinut este identic
cu cel al actului constitutiv cu precizarea că în prospect trebuie să se prevadă data închiderii
subscripţiei.
Prospectul de emisiune semnat de fondatori şi autentificat se depune la oficiul Registrului
Comerţului din judeţul în care se va stabili sediul societăţii.
După verificare, judecătorul delegat autorizează publicarea lui. Publicarea trebuie să aibă
ca efect o cât mai corectă informare a publicului despre intenţiile fondatorilor şi atragerea unui
număr cât mai mare de subscriitori.
Subscrierea va cuprinde: numele de familie şi prenumele subscriitorului, numărul în litere
al acţiunilor subscrise, data subscrierii şi declaraţia expresă că subscriitorul cunoaşte şi acceptă
prospectul de emisiune.
Societatea se poate constitui numai dacă întregul capital a fost subscris şi fiecare
acceptant a vărsat în numerar jumătate din valoarea acţiunilor subscrise. Restul de capital
subscris va trebui vărsat în termen de 6 luni de la înmatriculare.
Dacă subscripţiile publice depăşesc capitalul social prevăzut în prospectul de emisiune
sau sunt mai mici decât acesta, fondatorii sunt obligaţi să supună aprobării adunării
constitutive, mărirea sau, după caz micşorarea capitalului social la nivelul subscripţiei.
Toţi cei care au acceptat subscripţia au dreptul să participe la adunarea constitutivă,
direct sau prin reprezentare pe bază de procură specială.
Adunarea constitutivă este legală dacă sunt prezenţi jumătate plus unu din numărul
acceptanţilor, iar hotărârile se consideră valide dacă sunt luate cu votul majorităţii celor
prezenţi.
Fondatorii şi primii administratori sunt solidar răspunzători, din momentul constituirii
societăţii, faţă de societate şi terţi pentru:
• procurarea integrală a capitalului social
• realitatea vărsămintelor efectuate stabilite de lege sau de actul constitutiv,
• existenţa aporturilor în natură,
• veridicitatea publicaţiilor făcute în vederea constituirii societăţii.
• valabilitatea operaţiunilor încheiate în contul societăţii înainte de constituire şi
înmatriculare.
Descărcarea lor de toate aceste sarcini nu poate fi făcută decât de adunarea generală a
acţionarilor, dar nu mai devreme de 5 ani de la fondarea societăţii.
După ce adunarea validează actul constitutiv, în continuare autorizarea, înmatricularea
şi publicitatea societăţii, urmează regulile procedurale ca în cazul unei constituiri simultane.

III. Funcţionarea societăţii

Capitalul social se divide într-un număr de părţi egale numite acţiuni care se repartizează
asociaţilor în funcţie de contribuţia fiecăruia.
Acţiunea este deci un titlu reprezentativ al contribuţiei asociatului la constituirea
capitalului social, fiind o fracţiune a acestuia care conferă titularului calitatea de acţionar.
Acţiunile vor cuprinde:
• denumirea şi durata societăţii,
• data actului constitutiv,
• numărul din registrul comerţului sub care se află înmatriculată societatea,
• numărul Monitorului Oficial în care s-a făcut publicarea,

16
 • capitalul social,
• numărul acţiunilor şi vărsămintele efectuate, avantajele acordate fondatorilor.
Pentru acţiunile nominative se va menţiona în plus: numele de familie, prenumele şi
domiciliul acţionarului persoană fizică sau denumirea, sediul, naţionalitatea, numărul de
înmatriculare a acţionarului persoană juridică.
Fiecare acţiune trebuie să poarte semnătura unicului administrator sau a doi administratori,
dacă sunt mai mulţi.
Acţiunile prezintă următoarele caractere juridice:
• acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social ce au o anumită valoare nominală (valoare de
emitere)
• acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului social care asigură acţionarilor drepturi egale,
• acţiunile sunt indivizibile. Acest caracter evită fracţionarea excesivă a capitalului, care ar
duce la creşterea necontrolată a numărului de acţiuni şi în consecinţă la posibilitatea
unor operaţiuni contrare scopului pentru care s-a înfiinţat societatea sau bunei ei
funcţionări
• acţiunile sunt titluri negociabile . Valorile încorporate în acţiuni se pot transmite altor
persoane în condiţiile legii.
Categorii de acţionari
În funcţie de numărul de acţiuni, modalitatea şi scopul obţinerii lor, legea deosebeşte mai
multe categorii de acţionari:
Acţionar investitor este orice persoană care pe cont propriu cumpără, deţine şi aduce
acţiuni fără a practica intermedierea ca fapt de comerţ.
Acţionar semnificativ este orice persoană care, nemijlocit şi singură ori prin intermediul
sau împreună cu alte persoane, deţine sau este proprietar de acţiuni sau de valori imobiliare
dobândind astfel dreptul la acţiuni care cumulat, trebuie să reprezinte cel puţin 5% din capitalul
subscris al emitentului.
Acţionar cu poziţie de control este persoana care are un număr de acţiuni care—conferă
cel puţin o treime din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a emitentului.
Acţionar cu poziţie majoritară este persoana a cărei participare la capitalul social îi
conferă fie mai mult de jumătate din totalul drepturilor de vot, fie drepturi de vot suficiente pentru
a alege şi revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie a emitentului.
Indiferent din ce categorie fac parte, principala obligaţie pe care o au toţi acţionarii este
de a efectua vărsămintele pe care le datorează la termenele prevăzute, respectiv, 30% la
constituire când societatea ia fiinţă prin metoda simultană şi jumătate din valoarea acţiunilor
subscrise, când constituirea se face prin subscripţie publică. Restul de capital trebuie vărsat, în
ambele modalităţi de constituire, în termen de 6 luni de la înmatricularea societăţii.

Organele de conducere ale societăţii pe acţiuni

Având în vedere importanţa practică a acestui tip de societate, scopul constituirii este de
concentrare de mari capitaluri în vederea realizării unor obiective de anvergură, pentru a se
asigura o bună organizare, funcţionare, administrare cât şi verificarea modului de valorificare şi
gestionare a capitalului, Legea 31/1990 a prevăzut o serie de organe de conducere,
administrative şi de control.
Adunarea generală a acţionarilor
Adunarea generală cuprinde toţi acţionarii, exprimă voinţa lor socială şi este organul de
deliberare şi decizie al societăţii. Potrivit legii există două tipuri de adunări generale: ordinare şi
extraordinare, care funcţionează în cadrul societăţilor pe acţiuni.
Adunarea generală ordinară - se întruneşte cel puţin odată pe an în termen de 3 luni de
la încheierea exerciţiului financiar şi are ca atribuţii:
 să discute, să aprobe şi să modifice bilanţul
 să fixeze dividendele
 să aleagă administratorii şi cenzorii societăţii şi să le fixeze în condiţiile legii remunerarea
 să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor

17
  să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi programul de activitate pentru anul
următor
 să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau mai multora dintre unităţile
societăţii.
Adunarea generală este valabilă cu întrunirea a cel puţin jumătate din numărul
acţionarilor iar hotărârile se adoptă printr-o majoritate absolută. Dacă nu sunt îndeplinite aceste
condiţii, adunarea nu poate avea loc şi se recurge la o nouă convocare.
Adunarea generală se convoacă de către administratori din proprie iniţiativă potrivit
atribuţiunilor ce le revin sau la cererea acţionarilor ce reprezintă cel puţin o zecime din capitalul
social sau mai puţin, dacă actul constitutiv prevede astfel.
Adunarea generală extraordinară - se întruneşte ori de câte ori este nevoie. Convocare
ei este determinată de necesitatea luării unor hotărâri care privesc următoarele probleme:
 schimbarea obiectului de activitate
 prelungirea duratei
 mărirea capitalului social
 reducerea capitalului sau reîntregirea sa prin emisiune de noi acţiuni
 divizarea sau fuziunea cu alte societăţi
 orice altă modificare a actului constitutiv pentru care este cerută aprobarea adunării
extraordinare.
Hotărârile adunării generale (ordinară sau extraordinară) se depun în termen de 15 zile
la Registrul Comerţului şi se publică în Monitorul Oficial. Ele sunt obligatorii pentru toţi acţionarii
şi devin opozabile terţilor prin publicarea lor.
Acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la
schimbarea obiectului de activitate, la mutarea sediului sau la transformarea societăţii, au
dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine contravaloarea acţiunilor pe care le predă,
fie proporţional cu activul social net ce ar rezulta după ultimul bilanţ contabil, fie la valoarea
medie de piaţă a acţiunilor din ultimul trimestru inclusă în cota bursei sediului, a bursei locului
sau după caz de pe o piaţă extrabursieră.
Odată cu declaraţia de retragere ei vor depune şi acţiunile care le posedă.
Consiliul de administraţie
Administrarea societăţii pe acţiuni se realizează de către un administrator unic, sau de
un consiliu de administraţie în care preşedintele consiliului este şi directorul general sau
directorul societăţii.
O societate poate fi administrată şi de către o persoană juridică în baza unui contract de
administrare. În acest caz, în contract se va stipula că persoana juridică este obligată să-şi
desemneze un reprezentant permanent, persoană fizică. Acesta este supus aceloraşi condiţii şi
obligaţii şi are aceeaşi responsabilitate civilă şi penală ca şi un administrator persoană fizică,
fără ca prin aceasta persoana juridică pe care o reprezintă să fie exonerată de răspundere.
Orice administrator va trebui să depună o garanţie pentru activitatea sa. Această
garanţie prevăzută în actul constitutiv este un echivalent valoric al responsabilităţilor
administrative şi nu poate fi mai mică decât valoarea nominală a 10 acţiuni sau decât cuantumul
remuneraţiei lunare a administratorului.
Consiliul de administraţie se întruneşte lunar, precum şi ori de câte ori este nevoie. La
şedinţă sunt convocaţi şi cenzorii, dar nu au drept de vor, ei fiind doar consultanţi în problemele
ce fac obiectul deliberărilor.
Pentru valabilitatea deciziilor consiliului de administraţie , legea cere prezenţa a cel puţin
jumătate din numărul administratorilor, iar deciziile se iau cu majoritatea membrilor prezenţi.
Deciziile consiliului de administraţie considerate nelegale sau inoportune faţă de
interesele societăţii, pot fi anulate prin hotărârea adunării generale a acţionarilor.
Comitetul de direcţie - este un organ colegial constituit de consiliul de administraţie din
rândul membrilor săi.
Constituirea lui este facultativă. În cazul în care se constituie, el este condus de către
directorul general sau directorul societăţii şi atribuţiile sale sunt stabilite de către consiliul de
administraţie.

18
 Se întruneşte odată pe săptămână şi adoptă decizii cu majoritatea absolută a voturilor
membrilor săi.
Directorii executivi
Activitatea curentă a societăţii este condusă de către unul sau mai mulţi directori
executivi, desemnaţi de către consiliul de administraţie.
Ei nu pot fi membri ai consiliului de administraţie şi nici în comitetul de direcţie.
Raporturile lor cu societatea se întemeiază în baza contractului de muncă. Funcţia lor constă în
executarea deciziilor consiliului de administraţie precum şi a oricăror operaţiuni necesare pentru
realizarea obiectului de activitate al societăţii.
Cenzorii
Legalitatea activităţii financiar-contabile a unei societăţi pe acţiuni este supusă
supravegherii cenzorilor a căror desemnare, responsabilităţi şi atribuţiuni sunt expres prevăzute
de lege.
Societatea va desemna în cadrul adunării constitutive un număr de cel puţin 3 cenzori iar
dacă prin actul constitutiv se prevede un număr mai mare, atunci acesta va trebui să fie
întotdeauna impar.
De asemenea se cere ca cel puţin unul dintre cenzori să fie contabil autorizat sau expert
contabil. Dacă statul deţine cel puţin 20% din capitalul social, atunci unul din cenzori va fi
recomandat de Ministerul finanţelor.
Cenzorii trebuie să depună şi ei o garanţie care se estimează la a treia parte din cea
cerută pentru administratori şi au ca atribuţii:
 să supravegheze gestiunea societăţii
 să verifice bilanţul şi contul de profit şi pierderi
 să facă lunar controale asupra titlurilor şi valorilor ce constituie proprietatea societăţii
 să convoace adunarea generală ordinară sau extraordinară dacă acest lucru nu a fost
făcut de administratori
 să verifice depunerea garanţiei de către administratori
 să urmărească îndeplinirea şi respectarea tuturor dispoziţiilor legale sau a hotărârilor
organelor de conducere ale societăţii ori a prevederilor actului constitutiv.
Cenzorii îşi prezintă activitatea şi rezultatele ei în faţa adunării generale printr-un raport
amănunţit. Întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului.
Registrele societăţii pe acţiuni
Societatea pe acţiuni în afară de evidenţele la care este obligat orice comerciant, mai
trebuie să ţină un număr de 6 registre:
 un registru al acţionarilor, care să arate, după caz numele de familie şi prenumele,
denumirea, domiciliul sau sediul acţionarilor cu acţiuni nominative, precum şi vărsămintele
făcute în contul acţiunilor.
 un registru al şedinţelor şi deliberărilor adunărilor generale.
 un registru al şedinţelor şi deliberărilor consiliului de administraţie.
 un registru al şedinţelor şi deliberărilor comitetului de direcţie.
 un registru al deliberărilor şi constatărilor făcute de cenzori în exercitarea mandatului lor.
 un registru al obligaţiunilor care să arate totalul obligaţiunilor emise şi al celor rambursate.
Bilanţul contabil
Este documentul oficial de gestiune al activităţii societăţii şi cuprinde: bilanţul, contul de
profit şi pierderi, anexe şi raportul de gestiune.
Bilanţul contabil se întocmeşte anual precum şi în cazul fuziunii ori dizolvării şi lichidării
societăţii.
Cu o lună înainte de întrunirea adunării generale, administratorii trebuie să prezinte
cenzorilor exerciţiul precedent, cu contul de profit şi pierderi, însoţit de raportul lor şi de
documentele justificative. Toate aceste documente rămân la sediul societăţii timp de 15 zile
după adunarea generală, pentru a fi consultate de acţionari.

19
 Administratorii sunt obligaţi ca în termen de 15 zile de la data ţinerii adunării generale să
depună o copie de pe bilanţul contabil, însoţită de contul de profit şi pierderi, la administraţia
financiară anexând raportul lor, raportul cenzorilor şi procesul verbal al adunării generale.
Un exemplar al bilanţului contabil vizat de administraţia financiară şi însoţit de actele mai
sus menţionate se depune la Oficiul Registrului Comerţului care, pe cheltuiala societăţii trimite
spere publicare Monitorului Oficial al României un anunţ de confirmare a depunerii acestor acte.

IV. Dizolvarea şi lichidarea societăţii

Dizolvarea societăţii pe acţiuni poate avea cauze generale, valabile pentru orice tip de
societate (trecerea timpului stabilit ca durată de funcţionare, imposibilitatea realizării obiectului
de activitate, declararea nulităţii societăţii, hotărârea adunării acţionarilor, hotărârea tribunalului,
falimentul) precum şi cauze specifice determinate de particularităţile statutului său juridic.
Pot fi considerate cauze specifice de dizolvare următoarele situaţii:
 pierderea unei jumătăţi din capitalul social sau a unui procent mai mic dacă aşa se
prvede în actul constitutiv.
 micşorarea capitalului social sub minimul legal de 25.000.000 lei potrivit Ordonanţei
nr.32/1997.
 reducerea numărului acţionarilor sub minimul legal (de 5 acţionari potrivit Legii
nrt.31/1990).
Dacă în termen de 9 luni de la data constatării pierderii sau micşorării capitalului social
ori a numărului necesar de acţionari, capitalul social este reîntregit sau s-a făcut completarea
până la minimul legal ori s-a completat numărul acţionarilor, cauzele respective indicate mai
sus nu mai sunt operante.
Dizolvarea societăţii mai poate fi evitată şi prin transformarea ei într-o altă formă, al cărei
statut juridic este compatibil cu capitalul social rămas sau cu un număr mai mic de asociaţi.
Dizolvarea poate fi hotărâtă de adunarea generală a acţionarilor sau pronunţată în
justiţie.
În ambele cazuri ea trebuie înscrisă în Registrul Comerţului şi publicată în Monitorul Oficial al
României.
Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procesului de lichidare exceptându-se
situaţia când dizolvarea este urmată de fuziunea societăţii sau de transformare.
Lichidarea presupune evaluarea capitalului social, clarificarea definitivă a conturilor, plata
cheltuielilor către creditori, transformarea activului social în numerar şi distribuirea acestuia
către asociaţi după ce s-au depus cheltuielile de lichidare.
Pe timpul lichidării, societatea îşi păstrează activitatea de persoană juridică dar toate
actele ce emană de la ea trebuie să indice că este în lichidare.
Lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării. Pentru motive
temeinice tribunalul poate prelungi acest termen cu cel mult 2 ani.
Operaţiile de lichidare sunt efectuate de către lichidatori care pot fi persoane fizice
autorizate în condiţiile legii sau persoane juridice. Numirea lor se face de către adunarea
generală dacă prin actul de constituire nu se prevede altfel. În cazul în care nu se realizează
majoritatea cerută de lege, numirea lichidatorilor va fi făcută de către tribunal.
La începerea operaţiunii de lichidare administratorii vor prezenta lichidatorilor o dare de
seamă asupra gestiunii, pentru timpul trecut de la ultimul bilanţ aprobat şi până la începerea
lichidării.
La terminarea lichidării, lichidatorii întocmesc bilanţul final, arătând partea ce se cuvine
fiecărei acţiuni din activul societăţii. Bilanţul semnat de lichidatori şi însoţit de raportul cenzorilor
se depune pentru a fi menţionat în Registrul Comerţului şi se va publica în Monitorul Oficial.

20
Drept comercial
Curs NR 9

SOCIETATEA ÎN COMANDITĂ PE ACŢIUNI

I. Noţiune, evoluţie, trăsături.

Societatea în comandită pe acţiuni este o societate de capitaluri cu răspundere mixtă formată
din asociaţi comanditaţi, care administrează societatea, contribuind la activitatea acesteia
cu munca lor şi din asociaţi comanditari care participă în principal cu capital, primind acţiuni
în schimbul vărsămintelor ce le fac la patrimoniul societăţii.
La început, societatea în comandită pe acţiuni a fost receptată cu succes în practica
comercială însă, pe parcurs, importanţa ei a scăzut datorită răspunderii diferite a asociaţilor
generatoare de dificultăţi în funcţionarea ei şi în mod deosebit în rezolvarea litigiilor cu creditorii.
De aceea se consideră, că atâta vreme cât comanditaţii nu au o participare patrimonială
la constituirea societăţii, răspunderea lor solidară şi nemărginită este o iluzie.
Ca trăsături pentru acest tip de societate se disting:
• este constituită din două categorii de asociaţi: comanditaţii care participă cu munca şi
priceperea lor şi comanditarii care contribuie cu capitalul;
• societatea se constituie în considerarea contribuţiei asociaţilor comanditari la formarea
capitalului social,
• capitalul social se divide în acţiuni care sunt titluri negociabile şi transmisibile,
• firmă se compune dintr-o denumire proprie la care se adaugă menţiunea. scrisă în
întregime „societate în comandită pe acţiuni”
• răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile angajate este mixtă:
- comanditaţii răspund nelimitat şi solidar,
- comanditarii răspund până la concurenţa aportului social

II. Constituirea societăţii

Constituirea societăţii în comandită pe acţiuni este supusă aceloraşi reguli şi proceduri

valabile pentru societate pe acţiuni, respectiv condiţiilor de fond, de formă şi de publicitate
cu evidenţierea unor particularităţi specifice determinate de regimul juridic special al
acestui tip de societate.
Astfel pentru constituirea valabilă a societăţii în comandită pe acţiuni legea menţine
condiţia numărului de minimum 5 asociaţi, indicată în cazul societăţii pe acţiuni, şi instituie o
cerinţa suplimentară privind existenţa atât la constituire cât şi pe durata funcţionării a celor
două categorii de asociaţi comanditaţi şi comanditari, condiţie specifică societăţii în
comandită simplă.
Sub aspectul capitalului social legea condiţionează constituirea acestuia de aceeaşi
valoare minimă de 25.000.000 lei, ca în cazul societăţii pe acţiuni.
Modalităţile de constituire ale societăţii pe acţiuni (metoda simultană sau a subscripţiei
publice) pot fi valorificate deopotrivă în aceleaşi condiţii şi sub aceeaşi procedură şi pentru
constituirea societăţii în comandită pe acţiuni.

III. Funcţionarea şi administrarea societăţii în comandită pe acţiuni

21
 Legea nr.31/1990 în art 135 stabileşte că regulile privind funcţionarea şi administrarea
societăţii în comandită pe acţiuni sunt identice cu cele indicate în cazul societăţii pe acţiuni cu
evidenţierea unor particularităţi de administrare impuse de structura mixtă a acestui tip de
societate..
Spre deosebire de societatea pe acţiuni, administrarea în cazul comanditei pe acţiuni
poate fi făcută doar de către asociaţii comanditaţi, în condiţiile indicate pentru societatea în
comandită simplă
Astfel, numirea administratorilor (membrii asociaţi sau specialişti neasociaţi) se
realizează ca şi în cazul societăţii în comandită simplă fie prin actul constitutiv, fie ulterior de
către adunarea generală a asociaţilor. În acelaşi mod şi în aceleaşi condiţii sunt stabilite limitele
mandatului în baza căruia îşi vor exercita atribuţiile, durata şi modalitatea de exercitare a
mandatului, condiţiile şi procedura revocării lor etc.
Sarcinile administratorului sunt şi în acest caz săvârşirea de acte şi operaţiuni care să
aibă drept finalitate realizarea obiectului de activitate propus de societate.
Încetarea activităţii administratorului poate interveni ca efect al revocării acestuia, al
morţii, insolvabilităţii şi falimentului, excluderii sau retragerii din societate.
Excluderea din societate constituie şi pentru asociaţii societăţii în comandită pe acţiuni o
sancţiune severă, din aceleaşi considerente indicate la societatea în comandită simplă, iar
cauzele pentru care poate fi aplicată sunt diferite pentru cele două categorii de asociaţi.
Astfel cauzele de excludere a asociaţilor comanditari pot fi:
• neaducerea aportului la care s-au obligat,
• amestecul în administrare în absenţa unei procuri speciale,
Pentru asociaţii comanditaţi sunt operante cauzele de excludere prevăzute de lege în
cazul asociaţilor de la societatea în nume colectiv:
• neaducerea aportului social la care s-a obligat fiecare asociat
• declararea incapacităţii sau a falimentului îndreptat împotriva unui asociat
• folosirea fără drept, în interes personal de către asociaţii a patrimoniului societăţii, a
creditelor angajate de societate
• amestecul fără drept în administrarea societăţii,
• efectuarea, pe cont propriu ori al altora, a unor operaţiuni în acelaşi tip de comerţ sau
activarea la o altă societate (S.R.L., S.A.), făcând astfel concurenţă neloială societăţii.
• administratorul va fi exclus din societate pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a mandatului său cât şi pentru cauzarea unor pagube materiale sau
fraudarea societăţii pe care o administrează.
Transformarea societăţii în comandită pe acţiuni într-un alt tip de societate presupune
respectarea aceloraşi reguli procedurale privind consimţământul unanim al asociaţilor şi
îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă cerută de lege pentru tipul de societate în care se
doreşte şi poate avea loc transformarea.

IV. Dizolvarea şi lichidarea societăţii în comandită pe acţiuni

Cauzele generale de dizolvare cât şi cele specifice menţionate la societatea pe acţiuni
sunt operante şi în cazul societăţii în comandită pe acţiuni la care se adăugă o condiţie
suplimentară determinată de structura mixtă a acestui tip de societate.
Constituie cauză specială de dizolvare şi lichidare pentru societatea în comandită pe
acţiuni rămânerea unei singure categorii de asociaţi:
Astfel, în situaţia în care există un singur asociat comanditat, iar comanditarii sunt mai
mulţi, decesul, retragerea sau excluderea sau falimentul său, atrage după sine dizolvarea
societăţii. În caz de deces, dacă există clauză de continuare a activităţii cu moştenitorii,
societatea nu intră în dizolvare dacă aceştia doresc să continue activitatea.
Societatea intră în dizolvare şi ca efect al morţii (dacă nu este prevăzută clauza de
continuare a activităţii cu moştenitorii), retragerii, excluderii ori falimentului singurului asociat
comanditar, chiar dacă numărul comanditaţilor este mai mare.
Dizolvarea are ca efect deschiderea procedurii de lichidare care se supune aceloraşi
reguli procedurale indicate pentru celelalte tipuri de societăţi comerciale.

22
 Şi în cazul comanditei pe acţiuni în urma lichidării societatea încetează sa mai fiinţeze, îşi
pierde personalitatea juridică de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii de
lichidare dată de tribunal. În baza acestei hotărâri are loc radierea societăţii din Registrul
comerţului şi din evidenţa administraţiei financiare.
Drept comercial
Curs NR 10

SOCIETATEA CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ

I. Noţiune, evoluţie, trăsături

Societatea cu răspundere limitată se defineşte ca fiind acea societate în care

răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile angajate în numele societăţii se întinde numai până la
concurenţa capitalului social subscris iar asocierea are ca temei principiul intuitu personae.
Acest tip de societate împrumută caracteristicile de la societăţile de capitaluri sub
aspectul constituirii capitalului social şi al modului de răspundere al asociaţilor, dar şi
caracteristica ce guvernează societăţile de persoane având în vedere că asocierea se face în
considerarea calităţilor personale ale fiecărui asociat şi a încrederii reciproce.
Pornind de la aceste aspecte, putem spune că societatea cu răspundere limitată are o
construcţie mai flexibilă fiind uşor de constituit şi mai compatibilă cu practica comercială, fapt
demonstrat atât de receptarea ei de către tot mai multe legislaţii cât şi de frecventa răspândire
de care beneficiază la ora actuală.
Principalele trăsături ale societăţii cu răspundere limitată determinate de statutul juridic
special sunt următoarele:
• asocierea se întemeiază pe încrederea reciprocă dintre asociaţi (caracter intuitu
personae)
• capitalul social se divide în fracţiuni numite părţi sociale care sunt în principiu
netransmisibile,
• asociaţii răspund în limita aporturilor sociale aduse la constituirea capitalului social.
• firmă se compune dintr-o denumire aleasă de asociaţi şi care trebuie să indice sau să
sugereze, pe cât posibil, obiectul de activitate al societăţii,
• se poate constitui şi poate funcţiona cu un singur asociat.

II. Constituirea societăţii

Sub aspectul constituirii, societatea cu răspundere limitată trebuie să se supună atât

condiţiilor de fond cât şi condiţiilor de formă şi publicitate impuse de legislaţia în vigoare: Legea
31/1990 privind societăţile comerciale şi Legea 26/1990 privind Registrul comerţului.
Sunt aceleaşi condiţii şi formalităţi generale, obligatorii pentru orice tip de societate dar
şi proprii, valabile numai pentru acest tip de societate.
Referitor la condiţiile de fond specifice, legea nu condiţionează, pentru societatea cu
răspundere limitată, în nici un fel constituirea ei sub aspectul obiectului de activitate sau a
numărul minim de asociaţi, fiind de altfel şi singura societate care poate funcţiona cu un singur
asociat.
Numărul maxim de asociaţi însă este indicat ca fiind până la maximum 50. Această
limitare îşi are explicaţia în caracterul intuitu personae, întrucât se consideră că la un număr mai
mare de membri încrederea reciprocă care trebuie să existe poate deveni discutabilă.
O altă condiţie care se impune are în vedere valoarea minimă a capitalului social care
nu poate fi mai mic de 2.000.000 lei. Capitalul social se divide în părţi sociale egale care nu pot
fi mai mici de 100.000 lei.
Spre deosebire de acţiuni, care pot fi transmise în condiţiile legii şi altor persoane, părţile
sociale au un regim de transmitere diferit, fiind însă în principiu netransmisibile.
Condiţiile de formă şi publicitate.

23
 Societatea cu răspundere limitată se poate constitui prin încheierea unui contract de
societate sau/şi prin statut, numit act constitutiv, care este semnat de către toţi asociaţii şi supus
autentificării de către notar.
Dacă societatea ia fiinţă prin actul de voinţă a unei singure persoane se va întocmi doar
statutul ca act constitutiv, al cărui conţinut este practic identic cu cel al contractului de societate.

Actul constitutiv trebuie să cuprindă în principal:

• numele, prenumele, data, locul naşterii, domiciliul şi cetăţenia asociaţilor persoane
fizice.
• denumirea, sediul şi naţionalitatea asociaţilor persoane juridice.
• firma sub care se înregistrează societatea şi sub care urmează să-şi desfăşoare
activitatea.
• capitalul subscris şi cel vărsat cu menţionarea aportului fiecărui asociat,
• domeniul de activitate propus de către societate cu indicarea activităţii principale.
• sediul principal al societăţii, sedii secundare, sucursale, filiale,
• numirea administratorilor, cu indicarea nominală a acestora.
• durata de funcţionare a societăţii
• alte clauze stabilite de comun acord de către asociaţi.
În termen de 15 zile de la autentificarea actului constitutiv, fondatorii sau administratorii
societăţii sau un împuternicit al acestora, vor cere înmatricularea societăţii la Registrul
comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul societatea. Pentru aceasta va fi înaintată
o cerere şi depus actul constitutiv autentificat şi eventual alte acte şi documente cerute de lege
funcţie de obiectul de activitate propus de societate.
Verificarea legalităţii tuturor acestor acte şi documente se realizează de către justiţie
printr-un judecător delegat de tribunalul municipal sau judeţean.
Dacă nu sunt semnalate nereguli şi se constată conformitatea actelor şi documentelor
depuse, judecătorul delegat pronunţă în termen de 5 zile o încheiere prin care autorizează
înmatricularea societăţii la Registrul Comerţului.
Înmatricularea societăţii trebuie efectuată în termen de 24 de ore de la data la care
încheierea judecătorului delegat a rămas definitivă şi irevocabilă. Prin înmatriculare societatea
capătă personalitate juridică devenind în condiţiile legii subiect colectiv de drept.
Încheierea dată de către judecător se trimite, din oficiu, către Monitorul Oficial al
României pentru publicare pe cheltuiala societăţii şi la Administraţia Financiară în a cărei rază
teritorială se află sediul principal al societăţii pentru luarea în evidenţa fiscală, cu menţionarea
numărului de înmatriculare din Registrul comerţului.

III. Funcţionarea şi administrarea societăţii

Societatea cu răspundere limitată nu se poate constitui şi nici nu poate funcţiona cu un
capital social mai mic de 2 milioane lei.
Capitalul social se divide într-un număr de părţi egale care se repartizează asociaţilor
în funcţie de contribuţia fiecăruia.
Părţile sociale sunt fracţiuni ale capitalului, ce conferă titularului calitatea de asociat, şi
care prezintă următoarele caracteristici.
• sunt fracţiuni ale capitalului social ce au o anumită valoare nominală (valoare de
emitere) stabilită la 100.000 lei/acţiune
• sunt fracţiuni egale ale capitalului social care asociatului drepturi egale,
• sunt indivizibile,
• sunt în principiu netransmisibile
Transmiterea părţilor sociale
Cu toate că părţile sociale nu sunt titluri negociabile aşa cum sunt acţiunile, totuşi ele piot
fi transmise prin acte între vii sau prin acte juridice pentru cauză de moarte, cu titlu oneros sau
cu titlu gratuit.

24
 Pentru a nu fi lezat caracterul intuitu personae al societăţii, legea stabileşte anumite
condiţii de transmitere a părţilor sociale, făcând distincţie după cum operaţiunea are loc între
asociaţi, între asociaţi şi persoane din afara societăţii sau are loc pe cale succesorală.
a) transmiterea părţilor sociale între asociaţi
În cazul transmiterii între membrii asociaţi nu se pune problema lezării caracterului intuitu
personae şi ca urmare, legea dispune că această operaţiune poate fi săvârşită fără să mai fie
necesar să stabilească anumite condiţii.
Din punct de vedere procedural, transmiterea părţilor sociale presupune încheierea unui
contract de cesiune, între cedent şi cesionar, care se cere a fi întocmit doar în formă autentică.
De regulă transmiterea în acest mod are caracter oneros în sensul că părţile urmăresc
obţinerea unui profit.
b) Transmiterea părţilor sociale către persoane din afara societăţii
Când cesiunea are loc între asociaţi şi persoane care nu au calitatea de membru al
societăţii, dat fiind faptul că este afectat caracterul intuitu personae, legea prevede că o astfel
de cesiune poate avea loc doar cu aprobarea unui număr de asociaţi care să reprezinte cel
puţin ¾ din capitalul social. Aprobarea transmiterii părţilor sociale se materializează printr-o
hotărâre dată de adunarea asociaţilor, iar înscrisul ce o constată trebuie autentificat. În acest
caz cesiunea trebuie notificată în Registrul comerţului, întrucât numai astfel şi din acest moment
produce efecte faţă de terţi.
c) transmiterea părţilor sociale pe cale succesorală
Potrivit art.150 din Legea nr. 31/1990, „în cazul dobândirii unei părţi sociale prin
succesiune, prevederile referitoare la transmiterea părţilor sociale către persoane din afara
societăţi, nu sunt aplicabile dacă prin contractul de societate nu se dispune altfel.”
Aceasta înseamnă că, dacă prin actul constitutiv „nu se dispune altfel” nu se va putea
aplica regula şi condiţiile de transmitere arătate pentru persoanele din afara societăţii.
În acest caz, vor opera din oficiu prevederile Codului civil, privind transmiterea moştenirii,
potrivit cărora drepturile succesorale se transmit prin efectul legii (ope legis) moştenitorilor de la
data deschiderii succesiunii sau din momentul morţii celui care lasă moştenirea. Din acest
moment moştenitorii asociatului dobândesc părţile sociale de plin drept.
Transmiterea părţilor sociale pe cale suucesorală constituie un act juridic cu titlu gratuit
iar operaţiunea de transmitere trebuie şi în acest caz notificată în Registrul comerţului, pentru a
fi recunoscută şi pentru a-şi putea produce efectele faţă de terţi.
Funcţionarea în condiţii optime a societăţii presupune desemnarea unor organe de
conducere, administrative şi de control care să efectueze toate actele de care depinde
îndeplinirea obiectivului propus şi să asigure condiţiile optime de realizare ale acestuia iar în
caz de nevoie să dispună luarea de măsuri urgente pentru redresare şi reabilitare a societăţii.

Adunarea asociaţilor
Adunarea generală cuprinde pe toţi membrii, exprimă voinţa lor socială şi este organul
de deliberare şi decizie al societăţii.
Adunarea asociaţilor se întruneşte, cel puţin odată pe an sau ori de câte ori este
necesar, la sediul societăţii, convocarea fiind făcută de către administratori.
Potrivit legii nr.31/1990 adunarea asociaţilor are ca atribuţii:
 să discute, să aprobe şi să modifice bilanţul
 să fixeze dividendele
 să aleagă administratorii şi cenzorii societăţii şi să le fixeze în condiţiile legii
remunerarea
 să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor
 să stabilească bugetul de venituri şi cheltuieli şi programul de activitate pentru
anul următor
 să hotărască gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau mai multora dintre
unităţile societăţii,
 modifică în condiţiile legii contractul de societate şi statutul societăţii

25
 Adunarea asociaţilor adoptă hotărâri cu majoritatea absolută a asociaţilor şi părţilor
sociale. După cum se vede, legea cere o dublă majoritate: o majoritate a numărului asociaţilor
şi o majoritate a numărului de părţi sociale.
Dacă nu este îndeplinită această dublă condiţie de majoritate, se recurge la o nouă
convocare iar în acest caz hotărârile se adoptă cu votul unanim al celor prezenţi, indiferent de
numărul de asociaţi şi partea de capital reprezentată.
Hotărârile adunării sunt obligatorii pentru toţi asociaţii indiferent dacă au participat sau nu
la adunarea în care au fost votate.
Administrarea societăţii
Conform legislaţiei în vigoare (Legea nr.31/1990) administrarea societăţii cu răspundere
limitată poate fi făcută de către unul sau mai mulţi administratori, membrii asociaţi sau
specialişti neasociaţi care sunt numiţi fie prin actul constitutiv, fie ulterior de către adunarea
generală a asociaţilor.
Indiferent de felul în care au fost numiţi, acestora li se stabilesc, de la început, limitele
mandatului în baza căruia îşi vor exercita atribuţiile, durata şi modalitatea de exercitare a
mandatului, de remuneraţie şi eventual condiţiile şi procedura revocării lor. Dacă sunt mai mulţi
administratori, se va specifica dacă vor acţiona şi vor răspunde împreună sau separat în
numele şi pe seama societăţii.
Ca atribuţii, administratorul are în sarcină îndeplinirea tuturor activităţilor de care
depinde realizarea obiectului de activitate propus de societate, încheind astfel acte juridice în
numele şi pe seama societăţii în baza împuternicirii conferite printr-un mandat special acordat.
Dacă sunt desemnaţi mai mulţi administratori, ei pot lucra împreună sau individual, după
cum s-a stabilit prin contract sau hotărârea asociaţilor.
Obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de prevederile referitoare la
mandat precum şi de dispoziţiile speciale prevăzute de legea societăţilor comerciale.
Încetarea activităţii administratorului poate avea loc în aceleaşi condiţii şi prin modalităţile
indicate în prezentarea societăţii în nume colectiv.
Astfel funcţia de administrator poate înceta prin revocarea acestuia, care intervine în
mod diferit în funcţie de modalitatea în care a fost numit administratorul, sau ca efect al morţii,
insolvabilităţii, falimentului, excluderii sau retragerii administratorului din societate.
Cenzorii
Legalitatea activităţii financiar-contabile a unei societăţi cu răspundere limitată este
supusă, ca şi în cazul societăţii pe acţiuni, supravegherii cenzorilor a căror desemnare,
responsabilităţi şi atribuţiuni se desfăşoară în aceleaşi condiţii expres prevăzute de lege.
Societatea va desemna în cadrul adunării constitutive cel puţin un cenzor iar dacă prin
actul constitutiv se prevede un număr mai mare, atunci acesta va trebui să fie întotdeauna
impar.
De asemenea se cere ca cel puţin unul dintre cenzori să fie contabil autorizat sau expert
contabil.
La societăţile mici, cel mult 15 asociaţi, alegerea cenzorilor este facultativă. Dacă nu sunt
desemnaţi cenzori, controlul gestiunii societăţii se asigură de către asociaţi, sub condiţia ca
aceştia să nu fie administratori
Cenzorii trebuie să depună şi ei o garanţie care se estimează la a treia parte din cea
cerută pentru administratori şi au ca atribuţii:
 să supravegheze gestiunea societăţii
 să verifice bilanţul şi contul de profit şi pierderi
 să facă lunar controale asupra titlurilor şi valorilor ce constituie proprietatea societăţii
 să convoace adunarea generală ordinară sau extraordinară dacă acest lucru nu a fost
făcut de administratori
 să verifice depunerea garanţiei de către administratori
 să urmărească îndeplinirea şi respectarea tuturor dispoziţiilor legale sau a hotărârilor
organelor de conducere ale societăţii ori a prevederilor actului constitutiv.
Cenzorii îşi prezintă activitatea şi rezultatele ei în faţa adunării generale printr-un raport
amănunţit. Întinderea şi efectele răspunderii cenzorilor sunt determinate de regulile mandatului.

26
 IV. Dizolvarea şi lichidarea societăţii

Şi în cazul societăţii cu răspundere limitată pot opera cauzele generale de diolvare,

valabile pentru orice tip de societate (trecerea timpului stabilit ca durată de funcţionare,
imposibilitatea realizării obiectului de activitate, declararea nulităţii societăţii, hotărârea adunării
acţionarilor, hotărârea tribunalului, falimentul) precum şi cauze specifice determinate de
particularităţile statutului său juridic.
S-ar include în această categorie cazul când numărul de asociaţi se reduce la unul
singur şi nu există clauză de continuare a activităţii cu moştenitorii sau asociatul rămas nu
doreşte continuarea activităţii societăţii ca asociat unic.
Dizolvarea poate fi hotărâtă de adunarea generală a acţionarilor sau pronunţată în
justiţie.
Dizolvarea societăţii are ca efect deschiderea procesului de lichidare exceptându-se
situaţia când dizolvarea este urmată de fuziunea societăţii sau de transformare.
Lichidarea presupune evaluarea capitalului social, clarificarea definitivă a conturilor, plata
cheltuielilor către creditori, transformarea activului social în numerar şi distribuirea acestuia
către asociaţi după ce s-au depus cheltuielile de lichidare.
Pe timpul lichidării, societatea îşi păstrează activitatea de persoană juridică dar toate
actele ce emană de la ea trebuie să indice că este în lichidare.
Operaţiile de lichidare sunt efectuate de către lichidatori care pot fi persoane fizice
autorizate în condiţiile legii sau persoane juridice. Numirea lor se face de către adunarea
generală dacă prin actul de constituire nu se prevede altfel. În cazul în care nu se realizează
majoritatea cerută de lege, numirea lichidatorilor va fi făcută de către tribunal.
Lichidatorii trebuie să întocmească atât la început cât şi la sfârşit operaţiunii de lichidare
câte un bilanţ din care să rezulte pentru început situaţia concretă economico-financiară a
societăţii la data lichidării, iar la sfârşit să propună modalităţile de valorificare a activului
societăţii.
Lichidarea societăţii se consideră încheiată, ca procedură, prin Hotărârea definitivă şi
irevocabilă dată de tribunal, şi prin care societate încetează să mai fiinţeze ca persoană
juridică ca efect al radierii din Registrul Comerţului.
Hotărârii pronunţată de tribunal, se trimite spre publicare Monitorului Oficial şi unui ziar cu
tiraj mare şi se comunică Administraţiei financiare pentru scoaterea societăţii din evidenţa
fiscală.

27