Sistemul solar

Sistemul solar este constituit dintr-o stea

numita Soare si obiectele din jurul lui. În sens
general, o stea împreună cu alte obiecte cereşti ce
gravitează (se învârt ) în jurul său se numeşte sistem
stelar. Sistemul nostrum solar este alcătuit din Soare
şi ansamblul de corpuri cereşti legate de acesta prin
forţa gravitaţională: cele opt planete, cei 162 de
sateliţi naturali ai acestora, trei planete pitice, şi alte
corpuri mai mici (care includ asteroizi, meteoriţi,
comete, praf, obiectele centurii Kuiper etc.). În
centru se află Soarele, iar celelalte astre orbitează în
general în jurul acestuia.
Sistemul nostru solar s-a format acum 5
miliarde de ani dintr-un nor imes de gaze si praf
cosmic numit nebuloasa solara.

Forta gravitationala a Soarelui face ca planetele sa se roteasca in jurul lui pe

drumuri numite orbite. Aceste orbite au forma foarte apropiata de un cerc, forma
numita elipsa, care seamana cu un cerc mai mult sau mai putin turtit. Tot gravitatia
tine anumite corpuri mai mici, numite sateliti, in jurul planetelor lor. Pe langa
miscarea de revolutie in jurul Soarelui, orice obiect din Sistemul Solar se roteste in
jurul propriei axe.
 Soarele se invarteste in jurul propriei axe. Planetele se invartesc in jurul
Soarelui si in jurul propriilor lor axe. Soarele le atrage cu forta lui gravitationala
pentru ca este mai puternica decat a oricarui alt corp din sistemul nostru solar. In
jurul planetelor se invartesc lunile lor. Lunile sunt atrase de forta gravitationala a
planetelor. Exista infinit de multe alte multe corpuri, comete, asteroizi, meteoriti
care se invartesc in jurul Soarelui sau in jurul altor corpuri cu o forta gravitationala
mai mare decat a lor.
Planetele din sistemul nostru solar, in functie de cat de aproape sunt de Soare, sunt:
Mercur, Venus, Pamant, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun.
Pana nu demult, mai era si a noua planeta, Pluto, care acum este considerata
planeta pitica
Mediul interplanetar este compus din particule numite praf interplanetar si
gaze incarcate electric numit plasma. Spatiul dintre planete este departe de a fi gol.
El contine radiatii electromagnetice, plasma (electoni, protoni si alti ioni)
cunoscuta si sub numele de vant solar, particule microscopice de praf, raze
cosmice si campuri magnetice (in principal cel al Soarelui).
 Soarele

Soarele este centrul sistemului solar.

Masa lui este de aproximativ 740 de ori mai
mare decat masa tuturor planetelor. Imensa
sa masa creaza gravitatia care atrage celelalte
obiecte din jurul sau.
Soarele emana continuu energie in cateva
forme: vizibil - lumina, invizibil - raze
infrarosii, ultraviolete, X si gamma, unde
radio si plasma. Curgerea de energie care
devine parte a mediului interplanetar si este
preluata de sistemul solar, este numita vant
solar. Suprafata Soarelui se schimba
continuu, pete luminoase si intunecate se
formeaza frecvent si dispar. Deseori din suprafata explodeaza violent gaze.
Activitatea magnetica a Soarelui genereaza o serie de efecte cunoscute sub
numele generic de activitate solara, incluzand petele de pe suprafata acestuia,
eruptiile solare si variatii ale vantului solar, care disperseaza materie din
componenta Soarelui in tot sistemul solar si dincolo de el. Efectele activitatii solare
asupra Pamantului includ formarea aurorei boreale, la latitudini nordice medii spre
mari, precum si afectarea comunicatiilor radio si a retelelor de energie electrica. Se
considera ca activitatea solara a jucat un rol foarte important in evolutia sistemului
solar si ca ea influenteaza puternic structura atmosferei exterioare a Pamantului.
Lumina Soarelui este principala sursa de energie pe suprafata Pamantului.
Lumina ce ajunge pe suprafata Pamantului este atenuata de atmosfera terestra, de
fapt pe suprafata Pamantului ajunge o cantitate mai mica de energie. Aceasta
energie poate fi utilizata printr-o multitudine de procedee naturale sau artificiale;
fotosinteza realizata de plante capteaza energia solara si o converteste chimic
(oxigen si compusi redusi ai carbonului). Energia stocata in petrol si alti
combustibili fosili a provenit initial din energie solara, prin fotosinteza, in trecutul
indepartat.
Lumina soarelui prezinta cateva proprietati biologice interesante. Lumina
ultravioleta de la soare are proprietati benefice dar, poate cauza arsuri solare.
Lumina ultravioleta este puternic atenuata de atmosfera Pamantului. Traiectoria
Soarelui pe bolta cereasca variaza pe parcursul anului. Traiectoria descrisa de
pozitia Soarelui pe cer luata in fiecare zi la exact aceeasi ora pe parcursul unui an
se numeste analemma si seamana cu o figura in forma de 8, aliniata pe o axa de la
nord la sud.
La fel ca si Pamantul, Soarele prezinta diferite straturi ce formeaza structura:
Nucleul - sediul

producerii reactiilor
termonucleare
Zona radiativa -

transportul energiei prin

radiatie
Zona convectiva - energia

si campul magnetic sunt

aduse la suprafata astrului
prin convectie
Fotosfera - cea care da

impresia ca Soarele are o

margine bine delimitata
Cromosfera - acoperita

de mici jeturi de gaz foarte

cald numite spicule care pot
fi observate la marginea discului solar
Coroana - stratul exterior al atmosferei solare

Spre centrul Soarelui este din ce in ce mai cald, iar materia este din ce in ce mai
comprimata.
In timpul unei eruptii solare o cantitate enorma de energie care se afla in
cromosfera si coroana este eliberata dintr-o data. Materia este proiectata in coroana
si particule de atomi accelerate pana la
viteze foarte mari sunt expulzate in spatiul
interplanetar. Aceste fenomene sunt insotite
de o emisie de raze X, de unde radio si, in
cazul eruptiilor mai puternice, de lumina
vizibila. Cand ajung in apropierea
Pamantului si intra in atmosfera, in special
deasupra regiunii polului nord, particulele
creeaza aurorele polare.
Patrunzand in atmosfera, ele produc raze
miscatoare frumos colorate, aurorele polare.
În emisfera nordica acestea sunt numite si
aurorele boreale; in emisfera sudica sunt numite aurorele australe. Ele au aspectul
unor perdele mari, rosiatice sau verzui, care unduiesc pe cer.
Mercur
Mercur este planeta cea mai apropiata de Soare, orbitandu-l o data la fiecare 88
zile. Luminozitatea sa variaza
intre -2,0 si 5,5 in
magnitudine, dar nu este usor
de vazut fiindca cea mai mare
separare angulara (cea mai
mare elongație) fata de Soare
este de doar 28,3°, insemnand
ca se poate vedea doar imediat
dupa apusul Soarelui. De pe
suprafata uscata a planetei,
SOARELE apare de doua ori
mai mare ca de pe PAMANT
Planeta ramane inca intr-o
relativa obscuritate fiindca, in
comparatie cu celelalte
planete, putine lucruri se stiu
despre ea.
Fizic, planeta Mercur este
similara cu Luna fiindca este
brazdata de cratere. Ea nu are sateliti naturali si nici atmosfera reala. Planeta are un
nucleu mare din fier care genereaza un camp magnetic care este de 100 de ori mai
slab decat cel al Pamantului. Temperatura la suprafata planetei Mercur variaza de
la aproximativ -183.150C pana la 426.850C, punctul subsolar fiind cel mai fierbinte
si fundul craterelor de langa poli fiind punctele cele mai reci.
Observatii inregistrate ale planetei Mercur dateaza din vremea sumerienilor, in al
trilea mileniu inaintea erei noastre. Romanii au numit planeta dupa zeul mesager
Mercur (in Grecia “Hermes”, in Babilonia “Nabu”), probabil datorita miscarii
aparent rapide pe cerul crepuscular. Simbolul astronomic pentru Mercur este o
versiune stilizata a capului zeului avand o palarie cu aripi, pe un caduceu, un antic
simbol astrologic. Înainte de secolul 5 i.e.n., astronomii greci credeau ca planeta e
formata din doua obiecte separate: una vizibila doar la rasarit și cealalta vizibila
doar la apus. În India, planeta a fost denumita Budha, dupa fiul Chandrei (al
Lunii). Culturile chineza, coreeana, japoneza si vietnameza fac referiri la planeta
Mercur sub denumirea de “steaua apei”, denumire bazata pe cele Cinci Elemente.
 Venus

Venus este a doua planeta ca distanta fata de Soare in sistemul nostru solar.
Situata la 108 milioane km de Soare, Venus isi parcurge orbita in 225 de zile.
Rotatia in jurul propriei sale axe este foarte lenta, dureaza 243 de zile si are loc de
la est la vest, in sens invers fata de rotatia celorlalte planete, ceea ce inseamna ca
soarele rasare la vest si apune la est. Cu un diametru de 12100 km Venus , orbita sa
este cuprinsa intre cea a planetelor Mercur si Pamant.
Cunoscută ca planeta geamănă a Terrei, Venus nu are nimic în comun cu
planeta noastră în afară de diametru și masă. Venus este cu foarte putin mai mica
decat Pamantul, dar atmosfera sa este foarte diferita: in principal, aceasta este
compusa din 96% gaz carbonic si 3,5% azot. Este cea mai stălucitoare planetă și
din acest motiv a fost remarcată din timpuri imemoriale. Norii ce acoperă planeta
reflectă foarte bine lumina Soarelui, acesta fiind motivul pentru care Venus este
cea mai strălucitoare planetă. Observată de pe Pământ, planeta prezintă mereu un
disc alb-gălbui, fară detalii. S-a observat că planeta este acoperită de o pătură
foarte groasă de nori, nori ce nu lasă
caldura degajată de sol să iasă in spațiu.
Astfel se produce efectul de seră,
temperatura la sol fiind atât de mare încât
plumbul se topește. Cu toate ca distanta
pina la SOARE este de doua ori mai
mare fata de cea a lui MERCUR,
VENUS este cea mai calda planeta din
sistemul solar. O atmosfera subtire si
noroasa formata din dioxid de carbon,
retine caldura solara si invaluie planeta
cu un strat de acid sulfuric cauzat de
eruptiile vulcanice. Suprafata planetei
este formata din cimpii intinse si regiuni
muntoase modelate de vulcani sI de
riurile de lava. Se crede ca vulcanii continua sa erupa. Deoarece cantitatea
dioxidului de sulf variaza, s-au depistat regiunile calde de pe planeta.. Suprafata
planetei Venus este plina de platouri v ulcanice. Se pare ca multi vulcani sunt inca
activi. La fel ca si Mercur, Venus nu are sateliti.
 Pamântul

Este a treia planetă ca distanţă faţă de Soare în sistemul nostru solar şi a cincea ca
dimeniuni. Este cea mai mare din categoria planetelor telurice (stâncoase) şi
singura cunoscută în Univers ca fiind locuită de viaţă inteligentă Pământul s-a
format acum aproximativ 5 miliarde de ani, iar singurul satelit natural, numit Luna
sau Selena a început să-l orbiteze puţin timp după aceea, acum 4,5 miliarde de ani
în urmă. Suprafaţa Pământului este acoperită de apă în proporţie de 70,8%, restul
de 29,2% fiind uscat. Uscatul este împărţit în
continente, iar zona acoperită de apă este
împărţită în oceane.
Atmosfera afecteaza climatul Pamantului; ne
protejeaza de radiatiile nocive venite de la
Soare; si ne protejeaza de meteoriti
deasemenea. Aerul este format din 78% azot,
21% oxigen si 1% alte gaze. Dioxidul de
carbon are o mare importanta pentru ca
prezenta lui in atmosfera mentine constanta
temperatura la sprafata planetei, prin efectul de
sera.
Prezenta oxigenului in atmosfera este un lucru remarcabil. Oxigenul este un
element foarte reactiv, combinandu-se foarte repede cu alte elemente. Oxigenul
este produs de procesele biologice ce se desfasoara pe Terra. Fara viata nu ar
exista oxigen in atmosfera.
Atmosfera influenteaza clima pe Terra, vremea pe termen scurt, dar ne si potejeaza
de raidatiile periculoase ce vin de la Soare, precum si de meteoritii ce altfel s-ar
prabusi pe sol. Satelitii aflati pe orbita au aratat ca atmosfera se dilata pe timpul
zilei si se contracta noaptea.
Nucleul Pamantului, compus din nichel-fier, se roteste foarte repede si produce un
camp magnetic. Acest camp magnetic deviaza particulele periculoase de vin de la
Soare.

Campul magnetic nu se intinde la nesfarsit in spatiu, avand granite bine delimitate.

El inconjoara Pamantul si are o forma de picatura.
Planeta este formata din mai multe "straturi", fiecare avand proprietatile sale
chimice si seismice. Partea superioara, rigida, se numeste litosfera si se compune
din scoarta terestra si partea de sus a mantalei superioare. In astenosfera,
temperatura depaseste 1200° C, ceea ce provoaca topirea partiala a rocilor.
Plasticitatea acestui strat este cea care perimte deriva continentelor. Mantaua
superioara se compune din roci dure, bogate in silicat de fier si magneziu. Miezul
exterior, compus din metale topite, ese la originea campului magnetic terestru.
Miezul interior este compus din metale in stare solida, chiar daca temperatura
depaseste 6000° C. Fenomenul este cauzat, se pare, de presiunea foarte mare.
Suprafata planetei noastre este tanara, la standardele astronomice. Procesele
geologice de eroziune tectonice, distrug si remodeleaza surpafata planetei, stergand
orice urma a formatiunilor formate in trecut (cum ar fi craterele).
Exista o permanenta legatura intre Pamant si restul Universului. Astfel, Luna
este cauza mareelor si a modificat continuu durata miscarii de rotatie. Toate
corpurile din jurul globului terestru sunt atrase de Pamant. De asemenea, se crede
ca o ploaie de comete ce a avut loc in perioada primordiala a Pamantului a fost
motivul aparitiei oceanelor. Impacturile ulterioare cu asteroizi au modificat de
asemenea mediul inconjurator intr-o maniera decisiva. Schimbarile de orbita ale
planetei pot fi considerate raspunzatoare pentru glaciatiunile produse de-a lungul
istoriei, care au acoperit suprafata terestra cu un strat de gheata. Pamantul nu are
alti sateliti naturali in afara de Luna, cu toate ca asteroidul Cruithne a fost calificat
in mod gresit drept un satelit al Pamantului. De-a lungul a sute de milioane de ani,
continentele s-au reunit si s-au despartit pe masura ce suprafata Pamantului se
modela.
CARACTERISTICI FIZICE
Vazut din spatiul extra-terestru, mare parte din Pamant
are un aspect de albastru inchis si alb datorita
oceanelor si a norilor din atmosfera.
CAMPUL MAGNETIC
Campul magnetic terestru e format din linii invizibile
de forta magnetica care se formeaza in nucleul lichid
exterior. Acestea ies la polul sud magnetic, localizat
langa stramtoarea McMurdo
din Antarctica, si reintra la
polul nord magnetic, langa
insula Price of Wales, din
Arctica canadiana.
Polii magnetici sunt aproape
de cei geografici, dar nu se
suprapun si pozitia lor se
modifica in timp. În prezent ,
polul nord magnetic se
deplaseaza spre vest cu o
viteza de 0,2 °/an.
Aproximativ la fiecare
jumatate de milion de ani,
campul magnetic al
Pamantului se inverseaza. Procesul poate dura 1000-1500 ani, timp in care campul
magnetic slabeste, iar polii se deplaseaza inainte de a-si ocupa pozitiile inversate,
regasindu-si forta.

LUNA

Luna, Selena (numita asa de catre

romani) sau Artemis (de catre greci) este
singurul satelit natural al Pamantului.
Numele de Luna se aplica uneori si
satelitilor altor planete din sistemul nostru
solar. Varsta Lunii este de aproximativ 4.5
miliarde de ani.
Luna are o raza medie de 4 ori mai mica
decat a Pamantului si orbiteaza in jurul
acestuia. Atractia gravitationala la suprafata
Lunii este de 6 ori mai slaba decat cea
terestra.
Luna realizeaza o rotatie in jurul Pamantului
in aproximativ 4 saptamani, luna Pamanteasca. În acest interval fazele Lunii sunt:
luna noua, primul patrar, luna plina, ultimul patrar si se succed in 29 zile 12h 44
min 2.8 s (numita o luna Lunara).
Perioada de rotatie a Lunii este egala cu cea de revolutie in jurul Pamantului,
astfel incat Luna ne arata mereu aceeasi fata. Mai exact insa, daca se iau in
considerare fluctuatiile orbitei lunare si posibilitatea de a observa acest satelit din
diferite locatii de pe Pamant, suprafata vizibila este de 59%. Luna este al doilea
obiect ceresc ca stralucire, dupa Soare. De asemenea, Luna si Soarele au
aproximativ acelasi diametru angular, fiind astfel posibile eclipsele solare.
Suprafata Lunii este acoperita de
cratere. Aceste cratere s-au format in urma
impactului cu meteoriti uriasi si asteroizi
mici, cel mai probabil in vremurile de la
inceputul istoriei Lunii pe cand sistemul solar
era plin de asemenea fragmente. De
asemenea, mai este vizibil si un vechi relief
vulcanic (cratere de origine vulcanica), ramas
din vremurile apropiate de formarea
satelitului Pamantului; acesta formeaza
caracteristicile vizibile, cum ar fi mări văi etc.
Luna are o structura stratificata, similara cu a Pamantului, si este constituita
din acelasi elemente chimice, insa in proportii diferite. Tipurile de roci lunare sunt:
roci vulcanice provenite din eruptiile provocate de ciocnirile cu meteoriti, bogate
in calciu de la inceputurile formarii Lunii; si conglomerate de roci.
Partea vizibila e plina de cratere provocate de ciocniri cu asteroizi sau
meteoriti ce au avut loc in perioada de tinerete a sistemului Solar. Zonele care par
mai luminoase de pe Pamant sunt coline. Rocile din aceste zone au fost datate ca
avand o vechime de 4 miliarde de ani. Petele intunecate, cunoscute ca mări, sunt
zone de joasa altitudine care au fost candva inundate de lava.
O data cu inaintarea Lunii pe orbita, partea luminata a suprafetei ei vizibila
de pe Pamant se modifica.
Durata ciclului complet al fazelor lunii se numeste luna sinodica si este de
aproximativ 29.5 zile. Datorita miscarii de revolutie a Pamantului in jurul Soarelui,
luna sinodica este mai lunga decat luna siderala (perioada de revolutie a Lunii in
jurul Pamantului, raportata la stele), similar cu modul in care ziua solara este mai
lunga decat ziua siderala.

Marte
 Planeta mai este cunoscută și după
numele de "planeta rosie", dupa
culoarea o are când este privită cu
ochiul liber. Înfăţişarea roşiatică a
planetei se datorează oxidului de fier
de la suprafaţă. Pe suprafața lui Marte
se pot observa detalii, dar numai prin
instrumentele astronomice. Astronomii
văd detalii ce se schimbă de la anotimp
la anotimp, calote polare ce se schimbă
de la an la an, dar și nori în atmosferă.
Marte este o planeta telurică, de doua
ori mai mică decât Terra. Ca și în cazul
celorlalte planete telurice, suprafața a fost schimbată de vulcanism, impacturi cu
meteoriți, mișcarea crustei și de fenomene atmosferice, cum ar fi furtuni de praf.
Raza planetei Marte reprezintă jumătate din cea a Terrei, iar masa sa, doar o
zecime; este mai puţin densă, dar aria suprafeţei sale este doar cu puţin mai mică
ca aria suprafeţei uscate a Pământului. Marte are anotimpuri ce se aseamana celor
de pe Pamant. Totusi, ele sunt de doua ori mai lungi, iar distanta mai mare fata de
Soare face ca anul martian sa fie de aproape doua ori mai mare ca al planetei
noastre.
Marte are doi sateliţi
naturali, Phobos şi Deimos, ce
orbitează foarte aproape de
planetă şi se crede că ar fi
asteroizi capturaţi. De pe Marte,
mişcările sateliţilor Phobos şi
Deimos apar diferite în
comparaţie cu mişcarea Lunii. Phobos răsare în vest, apune în est şi răsare iar după
11 ore, în timp ce Deimos răsare în est dar este foarte lent. Aceştia sunt nişte
corpuri mici, întunecate şi puternic marcate de cratere, la origine putând fi nişte
asteroizi captaţi de gravitaţia Planetei Roşii. Sateliţii se mişcă în sensuri opuse,
Phobos răsărind şi apunând de câte 2 ori într-o zi marţiană.
Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din sistemul solar. Acestea pot
varia intre furtuni pe areale mici si furtuni ce acopera intreaga planeta. Ele tind sa
apara cand Marte e in pozitia cea mai apropiata de
Soare, si creste temperatura la sol.
Jupiter
Cu diametrul său mare, cu masa mai mare de
două ori decât suma maselor planetelor şi cu
cortegiul său de 64 de sateliţi, Jupiter pare un sistem solar în miniatură. Jupiter este
o planetă gazoasă, având o atmosferă în care se produc furtuni gigantice. Văzută de
departe atmosfera acestei planete este străbătută de benzi întunecate. Aceste benzi
de nori sunt compuse din amoniac. Sub păturile de nori se află un strat de apă, ce
se poate vedea uneori, prin golurile din atmosferă. În atmosfera înaltă vânturile, ce
bat dinspre est spre vest, ating viteze foarte mari (peste 600 km/h) şi produc
adevărate furtuni. Uneori furtunile durează ani de zile. Se crede că agitaţia din
atmosfera lui Jupiter se produce de la energia internă a planetei, nu de la Soare
(cum este pe Terra). În centrul planetei se află un nucleu solid (roci îngheţate) de
dimensiunea Pământului.
Jupiter are un câmp magnetic mult mai puternic decât cel al Terrei (de
20.000 de ori mai intens). Se întinde pâna la 650 milioane km înspre Saturn (de
fapt depăşeşte orbita lui Saturn) şi numai câteva milioane de km înspre Soare.
Sateliţii planetei se află chiar în câmpul magnetic. Jupiter are 63 sateliti cunoscuti,
inclusiv cele patru luni galileene. Lunile Galileene ale lui Jupiter (de sus in jos):
Callisto, Ganymede, Europa si Io. Gravitaţia acestor sateliţi este atât de mică încât
ei pierd materie. Materia, în principal praf meteoritic, scapă de gravitaţia lor şi
formează un inel în jurul planetei. Jupiter este considerat un sistem planetar în
miniatură şi din cauză că are
foarte mulţi sateliţi naturali.
Jupiter are şi un sistem de
inele. Sistemul de inele are trei
componente: inelul principal,
compus din particule de praf de
pe sateliţii mai mari. Un inel sub
formă de halou (tub). Inelul
exterior, aproape transparent se
întinde de la marginea inelului
principal până depărtare de
planetă.

Saturn
Saturn este cea de a şasea planetă
de la Soare, fiind o planetă gazoasă. Este
a doua ca mărime din Sistemul solar
după Jupiter. Saturn are un sistem de
inele bine conturat, format în special din
particule de gheaţă şi o mai mică cantite
de resturi şi praf. A fost denumită după zeul roman Saturn, simbolul planetei fiind
o reprezentare stilizată a coasei acestuia. Saturn este cunoscut din tipuri preistorice
fiind o planetă strălucitoare. Primul care a observat planeta printr-un instrument
astronomic a fost Galileo Galilei. Saturn este compus în majoritate din hidrogen şi
heliu, plus urme de metan, apa, amoniac şi roci. Planeta este turtita la poli, din
cauză că planeta se roteşte foarte repede în jurul propiei axe. În centrul planetei se
află un nucleu solid metalic (fier) sau stancos.
Un strat foarte gros de nori acoperă planeta, strat pe care se pot vedea benzi
colorate diferit. Aceste benzi se formează din cauza diferenţelor de tempratură ale
gazelor din atmosferă. Saturn are şi o particularitate: este mai uşor decât apa. Dacă
ar fi aruncată într-un ocean gigantic, planeta ar pluti! Chiar şi aşa gravitaţia este
puternică, Saturn fiind una dintre planetele ce modifică traiectoria cometelor.
Câmpul magnetic al planetei este dat (ca cel al oricărei planete) de rotaţia
nucleului. Câmpul magnetic al
lui Saturn este de sute de ori mai
intens decât al Terrei. Planeta
emite un puls radio asociat cu
rotaţia nucleului. Saturn este
cunoscut pentru inelele sale.
Sunt cele mai spectaculoase din
sistemul solar. Diametrul
întregului sistem de inele este de
sute de mii de km, dar grosimea
lor este de numai câteva zeci de
metri. Inelele sunt formate din
particule de gheaţă ce au de la câţiva milimetrii la câţiva metri în diametru. Toate
aceste particule orbitează în jurul planetei cu viteze asemănătoare şi dau senzaţia
de inel solid. Există mii de inele separate de goluri, numite diviziuni. Uneori, timp
de câteva luni o dată la 15 ani, sateliții planetei lasă umbre pe inel. Saturn are 56 de
sateliţi naturali (luni). Se crede că, în jurul lui Saturn, mai există încă câteva zeci
de sateliţi ce nu s-au descoperit.
Cel mai mare satelit este Titan, cu
un diametru mai mare decât al planetei
Mercur. Titan are o atmosferă compusă
din nitrogen, asemănătoare cu atmosfera
Terrei acum 4 miliarde de ani. Se
întâlnesc sateliţi mai mici, îngheţaţi.
Sateliţi minusculi se rotesc printre inele.
Aceştia se numesc sateliţi păstori, pentru
că gravitaţia lor menţine inelele. 16 din sateliţii lui Saturn arată aceeaşi faţă
planetei, la fel ca Luna.

Uranus

Planeta Uranus este a şaptea ca depărtare de

Soare şi a treia ca mărime din sistemul solar.
Pentru că strălucirea ei este mică, planeta nu
a fost cunoscută în antichitate. Uranus se
poate vedea cu ochiul liber, la limita
vizibilităţii, şi a fost observată sporadic de
unii astronomi ce nu si-au dat seama că este
o planetă. Interesant la aceasta planetă este
că se învârte în jurul axei proprii odată la
17,24 ore. Acest lucru pare impsibil pentru o
planetă de 4 ori mai mare decât Terra. De
fapt Uranus este o planetă gazoasă la fel ca
Jupiter şi Sautrn, acesta fiind motivul pentru
care se poate roti atât de repede. Un alt fapt
interesant este acela că axa de rotaţie a planetei este înclinată cu 98°. Practic
Uranus se rostogoleşte pe orbită. Cândva, la începutul formării sistemului solar,
Uranus s-a ciocnit cu un corp mare, care l-a răsturnat. Atmosfera planetei (de fapt
întreaga planetă) este compusă din hidrogen şi heliu, plus alte câteva elemente în
cantităţi mici: metan, amoniac şi urme de apă.
Culoare planetei este verde - albăstruie, dar nu din cauza apei ci din cauza
existenţei metanului. Lumina ce vine de la Soare este reflectată de atmosfera
planetei, ce se află sub un strat de metan. Când lumina trece prin acest strat, este
absorbită componeta roşie e ei de câtre metan, rezultând numai culoarea verde -
albăstruie pe care o vedem.
80% din masa planetei se
află în nucleul acesteia care este
lichid, compus din apă, metan şi
amoniac. În interiorul nucleului se
află o porţiune şi mai densă.
Atmosfera planetei este
aranjată în benzi, diferite tipuri de
nori ce apar la anumite latitudini.
Aceeaşi împărţire a atmosferei s-a observat şi la celelalte planete gazoase. La fel ca
Saturn, aceasta planeta are inele compuse din praf. Acest praf vine de pe sateliţii
planetei si a fost aruncat în spaţiu când diferiţi meteoriţi au căzut pe aceştia. Cele
mai mari fragmente din inel au 10 metri în diametru. Majoristatea particulelor din
inel au dimensiuni de ordinul centimetrilor. Spaţiul dintre inele nu este gol. Acolo
se află particule de gheaţă, mult mai fine decât particulele din inel.
Sateliţii mici au orbite circulare şi se roteşc în planul ecuatorial al planetei.
Au surpafeţe ce reflectă foarte puţin din lumina ce cade pe ei.

Neptun

Neptun are un diametru de 4 ori mai mare decât

Terra şi este compus din gaze cu mici urme de roci.
Este considerată o planetă gazoasă. Planeta este
compusă din: 80% hidrogen, 19% heliu, 1,5%
metan, precum şi alte elemente în proporţie mică –
deuteriu, etan, apa şi amoniac. Norii de metan
absorb partea roşie din spectrul luminii, dând
planetei o culoare albastră. Planeta primeşte foarte
puţină lumină şi căldură de la Soare, temperatura la
nivelul norilor fiind de -218 °C. Temperatura creşte
în interiorul planetei, aceasta având o sursă
interioară de energie, încă necunoscută. Neptun are o atmosferă cu detalii vizibile
ce denotă o activitate meteorologică. Aceste fenomene meteorologice sunt produse
de cele mai puternice vânturi din Sistemul Solar, ale căror viteze ating, conform
măsurătorilor, 2100 km/h. De asemenea, deoarece Neptun este departe de Soare,
are una dintre cele mai reci atmosfere din Sistemul solar, temperaturile păturilor
superioare ale norilor ajungând la -218 °C. Neptun are 5 inele cu o distantă foarte
mare intre ele si la o distant mare de planeta. Inelele sunt formate din praf. Neptun
are 13 sateliti naturali.

Pluto
 Pluto a fost considerată cea de-a noua planetă a
sistemului solar, până când International
Astronomical Union i-a schimbat statutul, pe 24
august 2006, din planetă în planetă pitică (planetă
dwarf). Mica planeta (25 de planete ca PLUTO
incap in MERCUR, urmatoarea planeta ca
micime) PLUTO pare a fi mai mult un asteroid
facut dintr-un amestec deroca, ghiata, amoniac sI
metan. PLUTO sI singurul ei satelit functioneaza
ca o planeta dubla. CHARON, satelitul lui
PLUTO, este aproape jumatate din marimea
planetei și ar părea de pe cerul lui PLUTO ca fiind
aproximativ de sase ori marimea LUNII. Cele
doua corpuri se rotesc in jurul unui punct balansat care se afla intre ele. Cele doua
corpuri impart chiar atmosfera subtire de nitrogen a lui PLUTO. Despre Pluton se
cunosc puţine lucruri, din cauza distanţei mari de la Pământ.

Ceres

Ceres este o planetă pitică aflată în centura de asteroizi. Centura de asteroizi

se afla intre planeta Marte. Ceres are un diametru de aproximativ 950 km şi o
greutate de 9,5×1020 kg, şi este din ambele puncte de vedere cel mai mare obiect
din centura principală. Masa lui reprezintă aproximativ 40% din masa totală
evaluată a tuturor asteroizilor din Sistemul Solar. În comparaţie cu Luna el are însă
o masă de numai 3%.

Haumea

Haumea este o planetă pitică situată în Centura Kuiper. Aceasta planeta

pitica are 2 sateliti ce orbiteaza in jurul ei.

Makemake
 Makemake este a treia cea mai mare planetă pitică cunoscută în Sistemul
Solar şi unul dintre cele mai mari două obiecte din populaţia centurii Kuiper.

Eris

Eris (iniţial denumită 2003 UB313) este cea mai mare planetă pitică cunoscută din
sistemul nostru solar şi are cel puţin un satelit. Eris este un obiect din centura
Kuiper. Eris are diametrul mai mare decât cel al lui Pluto.

Asteroizii
Asteroizii sunt fragmente de roca lasate in urma de formatiunile sistemului solar
acum circa 4,6 miliarde ani. Majoritatea acestora pot fi gasite orbitand Soarele in
spatiul dintre planetele Marte si Jupiter. Regiunea aceasta, numita si Centura de
Asteroizi, contine milioane de asteroizi de diferite marimi.
Meteoriții

Meteoriții sunt bucati de material ce cad in atmosfera pamantului; acestia se incing

datorita frecarii cu aerul si pot atinge Pamantul daca nu se topesc in atmosfera.
Oamenii de stiinta estimeaza ca intre 1.000 si 10.000 de tone de material meteoritic
cade pe Pamant in fiecare zi. In mare parte acest material este format din bucati
foarte mici, de dimensiuni micrometrice
Meteorii provin mai degraba din Sistemul Solar decat din spatiul interstelar.
Compozitia acestora poate fi asemanatoare cu cea a asteroizilor, a planetelor
sau Lunii. Sunt perioade ale anului cand aceste caderi de meteori se intensifica.
Aceste fenomene sunt numite "ploi de meteori" .

Centura Kuiper
Centura Kuiper este centura de materie (obiecte mici si praf ) ce înconjoară
Sistemul Solar, extinzându-se de la orbita planetei Neptun până mult în afara
Sistemului Solar. Obiectele astronomice (sau cereşti) ce se află în aşa-zisul Disc
împrăştiat sunt cele care poartă un nume colectiv de obiecte trans-Neptuniene.

Cometele
Cometele sunt corpuri cereşti mici, de aparenţă nebuloasă, care se rotesc în jurul
unui Soare. În mod normal este vorba de Soarele Sistemului nostru Solar. Multe
comete trec prin zonele marginale ale Sistemului Solar. Uneori, unele din ele ajung
totuşi şi în apropierea Soarelui, unde capetele lor luminoase şi cozile lor lungi şi
strălucitoare constitue o imagine spectaculoasă. Majoritatea cometelor se apropie
de Soare doar pentru o scurtă perioadă de timp.