1. Prezinta trasaturile prozei romantice, prin referire la o opera literara studiata.

Trasaturile prozei romantice sunt :

- inspiratia din istoria nationala
- personaje exceptionale in situatii exceptionale.
- destinul de exceptie al personajului principal
- personajul principal este alcatuit din contraste puternice
- seria de antiteze
- culoarea epocii
- spectaculosul gesturilor, replicilor si al scenelor
Opera literara Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi apartine prozei romantice deoarece
intruneste toate trasaturile mai sus enumerate. Se inspira din istoria nationala, prezentandu-ne cei 5
ani ai celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanu dintre 1564-1569.
Ne prezinta un personaj exceptional aflat in situatii exceptional, cu un destin neobisnuit. Personajul
este alcatuit din contraste puternice, cum ar fi blandete fata de sotia sa si tiranie, cruzime(
schingiuieste si ucide boierii), siretenie si respecul fata de cuvantul dat.
Antiteza cea mai puternica este intre domnitor si sotia sa, Ruxanda. El este tiran si crud, aprig si
sangeros, pe cand Ruxanda este blanda si gingasa.
Culoarea epocii este realizata prin detalii vestimentare si prin descrierea obiceiurilor ( in special in
scena din biserica), care ne introduc in atmosfera timpului.
Cateva replici spectaculoase sunt chiar motto-urile nuvelei: : Daca voi nu ma vreti, eu va vreau ,
Ai sa dai sama, doamna , Capul lui Motoc vrem , De ma voi scula, pre multi am sa popesc
si eu . Scene memorabile ar fi : intalnirea dintre boieri si Alexandru Lapusneanul de la inceputul
nuvelei, cand boierii incearca sa-l convinga sa se intoarca, dar domnitorul nu se lasa induplecat ;
scena din biserica, unde Lapusneanul reuseste sa disimuleze cainta pentru toate faptele sale si sa-i
pacaleasca pe boieri, scena ospatului, in care domnitorul porunceste ca toti cei 47 de boieri sa fie
macelariti, iar din capetele acestora face o piramida. Un gest spectaculos este acela in care
Lapusneanul isi invita sotia sa asiste la acest spectacol grotesc, precum si acela in care il arunca pe
Motoc in mainile multimii pentru a fi sfasiat.
2. Prezinta trasaturile prozei realiste, prin referire la o opera literara studiata.
Trasaturile prozei realiste sunt :
- inspiratia din realitate
- prezentarea veridica si obiectiva a lumii
- naratorul este omniscient (stie tot ce gandesc si simt personajele sale)
- se prezinta personaje cu o trasatura dominanta de caracter
- obiectivitatea naratiunii
- se respecta tiparele scrisului conventional
Romanul Mara, de Ioan Slavici apartine prozei realiste, deoarece se inspira din viata targurilor de
provincie , a breslelor din ardeal, de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Tema romanului este
prezentarea eforturilor unei femei vaduve dintr-un targ transilvanean, Radna, de a obtine o pozitie
sociala privilegiata intre micii negustori ai locului, prin harnicie si perseverenta, pentru a asigura un
trai mai bun copiilor sai, Persida si Trica.
Naratiunea este realizata la persoana a III-a, din perspectiva unui narator obiectiv, omniscient.
Personajul principal, Mara, este tipul vaduvei intreprinzatoare si aprige, sau tipul femeii
capitalist.Ea este energica, optimista, abordand orice noua situatie cu increderea in sfarsitul bun.
Fiica ei, Persida, este acelasi tip ca si mama ei, o Mara juvenila , cum observa Nicolae
Manolescu.
Romanul are doua planuri : planul Marei si planul iubirii dintre Persida si Natl. Viata de familie a
Persidei este prezentata in alternanta cu viata lui Trica in familia lui Bocioaca, starostele cojocarilor.
3. Exemplifica trasaturile prozei fantastice, prin referire la o opera literara studiata.
Proza fantastica are urmatoarele trasaturi :
- aparitia brusca a unui element misterios, inexplicabil, care perturba ordinea fireasca a
realitatii
- nelinistea si spaima personajelor, care se straduiesc sa inteleaga ce se intampla si sa
gaseasca o justificare a evenimentelor
- nici o explicatie nu se dovedeste pana la urma pe deplin satisfacatoare
- alternanta celor doua planuri : real si ireal pe tot parcursul naratiunii
- disparitia limitelor de timp si spatiu
- intretinerea tensiunii epice
- finalul ambiguu
- ezitarea eroului si a cititorului de a opta pentru o explicatie a evenimentelor
Nuvela La tiganci, de Mircea Eliade apartine prozei fantastice, deoarece tema acestei opere este
iesirea din timp. Personajul principal penduleaza intre real(spatiul bucurestean) si ireal ( gradina
tigancilor, bordeiul si casa cea mare).
a.Nuvela incepe cu o calatorie obisnuita, repetata de 3 ori pe saptamana, de profesorul de pian,
Gavrilescu.

b.Al doilea episod marcheaza intrarea personajului in planul ireal (cand Gavrilescu intra in bordeiul
tigancilor).
Aici dispar limitele de timp si spatiu. Gavrilescu trebuie sa ghiceasca tiganca din cele trei : o
tiganca, o grecoaica, o evreica. Esueaza, insa, pentru ca se rataceste in amintire, aducandu-si aminte
de logodnica sa din tinerete, Hildegard, pe care o parasise, insurandu-se cu Elsa.
c.Gavrilescu revine in realitate si constata cu stupoare ca trecusera 12 ani. Nu gaseste nici o
explicatie pentru nefirescul evenimentelor
d.Personajul se reintoarce la tiganci, in ireal, se reintalneste cu Hildegard si, impreuna calatoresc
spre moarte
Finalul nuvelei este ambiguu, o alta trasatura a fantasticului.
4.Argumenteaza apartenenta la specia literara basm cult a unui text narativ studiat.
Basmul cult
- este o specie narativa ampla, cu numeroase personaje purtatoare ale unor valori simbolice, cu
actiune implicand fabulosul.
- Conflictul dintre bine si rau se incheie prin victoria fortelor binelui
- Personajele indeplinesc o serie de functii( antaganistul, ajutoarele, donatorii), ca in basmul
popular, dar sunt individualizate prin atribute exterioare si prin limbaj.
- Reperele temporale si spatiale sunt vagi
- In basmul cult, stilul este elaborat, se imbina naratiunea cu dialogul si cu descrierea
- Existenta unui tipar narativ care consta in : a. o situatie initiala de echilibru b. un eveniment care
deregleaza echilibrul initial c. aparitia donatorilor si a ajutoarelor d. actiunea reparatorie (trecerea
probelor)
e. refacerea echilibrului si rasplata eroului
Basmul Povestea lui Harap Alb , de Ion Creanga este un basm cult deoarece indeplineste toate
criteriile de mai sus. Respecta un tipar narativ, care cuprinde :
a. Situatia initiala de echilibru : existenta a doi imparati frati, unul avand trei feciori, celalalt trei fete
b. Aparitia factorului perturbator : cartea primita de la Imparatul Verde, care, neavand fete, are
nevoie de un mostenitor la tron.
c. Aparitia primelor ajutoare : calul nazdravan si sfanta Duminica.
d. Actiunea reparatorie : calatoria lui Harap-Alb si parcurgerea probelor : aducerea salatelor din
gradina ursului, aducerea pielii cerbului si aducerea fetei imparatului Rosu. Acum apar si celelalte
ajutoare : Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila. Si imparatul Rosu il supune pe
Harap Alb la cateva probe : casa de arama, alegerea macului de nisip, ghicitul fetei. Acum intervin
si furnicile si albinele, alte ajutoare.
e. Refacerea echilibrului si rasplata eroului - Harap Alb este decapitat de Span si inviat de fata
Imparatului rosu cu apa vie si apa moarta. Spanul este ucis de cal, iar eroul rasplatit primind tronul
si pe fata Imparatului Rosu, cu care se casatoreste in final.
"Povestea lui Harap Alb" este un basm cult prin reflectarea conceptiei despre lume a scriitorului,
umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor, umorul si specificul limbajului
5.Ilustreaza modalitale de caracterizare a eroului dintr-un basm cult studiat.
Ca orice basm, 'Povestea lui Harap-Alb' ilustreaza o alta lume decat cea reala, personajele fiind imparati si crai, Sfanta
Duminica, animale si gaze fermecate, eroi cutrasaturi fabuloase, alaturi de personaje realiste aduse de Ion Creanga din
Humulestiul natal, ceea ce-i confera acestei creatii originalitate inconfundabila. Basmul cultiva inalte principii morale ca
adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, rabdarea, ospitalitatea, generozitatea, curajul, vitejia prin personajele pozitive
si comdamnanedreptatea,
rautatea,
minciuna
intruchipate
de
zmei,
balauri sau
spani.
Personajele sunt reale si fabuloase, acestea din urma avand puteri supranaturale si putandu-se metamorfoza in animale,
plante, insecte sau obiecte ori pot sa reinvie, prin leacuri miraculoase, pe cei care sunt omorati.
Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar ramane in zona umanului, fiind
prietenos, cuminte si ascultator, ca un flacau din Humulesti. El este un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele principii
morale cultivate de orice basm, ca adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, ospitalitatea, curajul, vitejia, trasaturi ce
reies indirect din intamplari, fapte, din propriile vorbe si ganduri si direct din ceea ce alte personaje spun despre el.
Calatoria pe care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a deveni
conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada de a deprinde si alte lucruri decat cele
obisnuite, de a invata si alte aspecte ale unei lumi necunoscute pana atunci, experienta necesara viitorului adult.
Semnificatia numelui reiese din scena in care spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in fantana: 'Fiul craiului, boboc in
felul sau latrebi de aieste, se potriveste Spanului si se baga in fantana, fara sa-1 trasneasca prin minte ce i se poate
intampla'. Naiv, lipsit de experienta si excesiv de credul, fiul craiului isi schimba statutul din nepot al imparatului Verde in
acela de sluga a Spanului, numele lui poate fi un oximoron, Harap-Alb putand insemna 'negru alb', deoarece 'harap'
inseamna
'negru,
rob'.

Faptele eroului raman si ele in limita umanului, probele care depasesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul celorlalte
personaje, inzestrate cu puteri supranaturale. Codrul in care se rataceste simbolizeaza lumea necunoscuta flacaului, care
greseste pentru prima oara, netinand cont de sfatul tatalui sau, de a se feri de omul span. Desi cuminte si ascultator de
felul sau, nesocotirea acestei restrictii declanseaza asupra flacaului un sir nesfarsit de intamplari neplacute si periculoase,
care-i pun deseori viata in primejdie. Lipsit de experienta, 'boboc in felul sau la trebi de aieste,', mezinul craiului devine
sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau,
intrucat jurase pe palos, isi respecta cuvantul dat, rod al unei solide educatii capatate in copilarie, de a fi integru si
demn, capabil sa-si asume vinovatia, cu toate urmarile ce decurg din faptul ca nu urmase sfatul tatalui.
Cinstit din fire, Harap-Alb nu-1 tradeaza niciodata pe span, desi un stapan tiran ca acesta ar fi meritat. De pilda, atunci
cand se intoarce spre imparatie cu pielea si capul cerbului fabulos, 'piatra cea mare din capul cerbului stralucea' atat de
tare, incat multi crai si imparati il rugara sa-i 'deie banaret cat a cere el, altul sa-i deie fata si jumatate din imparatie, altul sa-i
deie fata si imparatia intreaga', dar Harap-Alb si-a urmat calea fara sa clipeasca, ducand bogatia intreaga stapanului. O
singura data a sovait voinicul, atunci cand, indragostindu-se de fata imparatului Ros, 'mai nu-i venea s-o duca' spanului.
Probele la care il supune spanul sunt menite a-1 deprinde pe flacau cu greutatile vietii, cu faptul ca omul trebuie sa invinga
toate piedicile ivite in viata sa, pregatindu-l pentru viitor, cand va trebui sa-si conduca propria gospodarie, propria familie.
Ca si in viata reala, flacaul este ajutat de cei mai buni prieteni, calul fabulos si de Sfanta Duminica. Harap-Alb
este umanizat, el se teme, se plange de soarta, cere numai ajutorul acelora in care avea incredere, semn ca invatase ceva
din experienta cu spanul. Depasind cu bine toate probele, flacaul demonstreaza ca e 'soi bun' (G.Calinescu) prin valorile
morale care compun codul comportamentului taranesc: inteligenta, bunatatea, perseverenta, rabdarea, capacitatea de
adaptare la diverse situatii ale vietii. De asemenea, altruismul, sufletul lui bun,dragostea pentru albine si furnici il fac sa le
ocroteasca si sa le ajute atunci cand le intalneste in drumul sau, chiar daca pentru asta trebuie sa treaca prin apa ori sa
zaboveasca pentru a le construi un adapost. Sigur ca binele pe care Harap-Alb il face se intoarce atunci cand el insusi se
afla
in
impas,
craiasa
furnicilor
si
cea
a
albinelor
salvandu-i,
de
asemenea,
viata.
O experienta determinanta pentru maturizarea lui o constituie intalnirea cu omul ros, care este un alt pericol de care ar fi
trebuit sa se fereasca, asa cum il sfatuise tatal.Episodul calatoriei spre curtea imparatului Ros este un necontenit prilej de
initiere a flacaului (calatoria este un mijloc de cunoastere), deprinzand acum invatatura ca orice om, cat de neinsemnat ori
de ciudat ar parea, poate fi de folos, tanarul deprinzand experienta mai ales in cunoasterea speciei umane. Harap-Alb
are capacitatea de a-si face prieteni adevarati, loiali, care sa-1 ajute in orice imprejurare dificila a vietii sale, acestia
folosindu-si tocmai trasaturile dominante, devenite - la nevoie - adevarate talente: 'tot omul are un dar si un amar, si unde
prisoseste
darul,
nu
se
mai
baga
in
sama
amarul'.
In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de imparat, care vine, asadar, din
aceeasi lume cu el, pregatindu-1 pentru casatorie, unul dintre reperele finale ale devenirii sale. Probele de la imparatia fetei
trimit spre ritualurile taranesti ale petitului, intre care insotirea mirelui de un alai de tineri, trecerea lor prin foc, alegerea
motivata a miresei, ospatul oferit de gazda sunt tot atatea incercari la care il supune viitorul socru si carora mirele trebuie sa
le faca fata. Ultima proba la care il supune fata este, de data aceasta, o demonstrare a calitatilor viitoarei sotii, care va sti sa
aiba grija de barbatul ei, sa-i stea aproape la bine si la rau, acest fapt fiind ilustrat atunci cand ea ii salveaza viata, trezindu-1
din morti. Aceasta intamplare simbolizeaza ideea ca acum Harap-Alb redevine el insusi, fiul craiului, scapand de povara
juramantului facut spanului, acela ca ii va fi sluga 'pana cand va muri si iar va invia'.
Ca si Nica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care, desi inzestrat cu importante calitati, are
slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale invingatorului, toate conducand la desavarsirea lor ca
oameni.
6.Prezinta constructia subiectului (actiune, conflict, relatii temporale si spatiale) intr-un
basm cult studiat.
Actiune: faptele , intamplarile evenimentele, perpetiile caresesucced intr-o opera literara.
Constructia subiectului:
Expozitiune : relatii temporale si spatiale: Timp fabulos si spatiu mitic: "Amu cica era odata"un crai
care avea 3 feciori si un singur frate care era imparat "intr-o tara mai indepartata", "tocmai la o
margine a pamantului"
Intriga - Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-I trimita cel mai vrednic dintre fii pentru a-l
lasa mostenitor, caci el avea numai fete.
Desfasurarea actiunii (conflictul intre fortele binelui =Harap-Alb si forte malefice =Spanul) Fiul cel
mic -; span- Imp Verde. Gradina Ursului, Padurea Cerbului, fata Imparatului Ros. Gerile,
Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila.Casa de arama, macul si nisipul, pazirea fetei
imparatului, alegerea dintre fete., calul si turturica
Punctul culminant: moare Harap -;Alb, moare Spanul, invie Harap-Alb
Deznodamantul: nunta imparateasca.
7 Prezinta tipurile de personaje dintr-un basm cult studiat.
Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga
Clasificarea personajelor se poate face in functie de mai multe criterii: f4s23sx
1. pozitiv (Harap-Alb, Sf. Duminica)/negativ (Spanul, Imparatul Ros)

2. real (Harap-Alb nu are nici o calitate supranaturala)/fabulos(Gerila, Setila)

3. principal (Harap-Alb)/secundar (Spanul)/episodic(Sf. Duminica, Imparatul Verde, Craiul)
4. Protagonist(Harap-Alb)/ antagonist(Spanul)
5. Rotund (complex, cu insusiri pozitive si negative)/plat(Spanul)
Harap-Alb este un personaj rotund, deoarece nu este doar fiu de imparat, ci si o fiinta complexa, cu
defecte si calitati. Invata din greseli si progreseaza, fiind supus unui proces initiatic.
Criticul Vladimir Propp, in Morfologia basmului, identifica sapte mari tipuri de personaje:
1. Raufacatorul - Spanul;
2. Donatorul/Furnizorul -; Sf. Duminica;
3. Ajutorul -; calul;
4. Fata de imparat si tatal ei -; fata imparatului Ros;
5. Trimitatorul -; Spanul;
6. Eroul -; Harap-Alb;
7. Falsul erou -; fratii.
Harap-Alb este personajul principal, pozitiv, protagonist si eponim(da titlul operei).
8.Ilustreaza conceptul operational povestire, prin referire la o opera literara studiata.
Povestirea este o specie a genului epic in proza, in care naratiunea este relatata din perspectiva unui
narator martor sau participant la fapte.
Trasaturi:
-se bazeaza pe oralitate si pe relatia explicita dintre povestitor si ascultator prin adresarea directa
catre ascultator
-presupune un anumit ceremonial sau cod al zicerii prin atmosfera spectaculoasa, spatiul si timpul
actiunii legate de un trecut indepartat
-interesul se manifesta mai mult fata de actiunea narata
-implicarea intensa a naratorului
-relatarea la persoana I
-impresia de autenticitate
"Fantana dintre plopi", face parte din ciclul de povestiri "Hanu Ancutei", de Mihail Sadoveanu si
este o povestire in rama. Povestirile sale se situeaza intr-un plan al trecutului, principala lor
caracteristica fiind evocarea unei lumi apuse, a "celeilalte Ancute". Timpul naratiunii este magic
pentru ca reconstituie o lume ce sta sub semnul varstei de aur: "o departata vreme, demult". Spatiul
povestirii are valoare mitica, fiind o imagine a paradisului pierdut. Hanul este loc de popas si de
petrecere.
"Fantana dintre plopi" are ca tema iubirea tragica, iar ca personaj narator pe capitanul Neculai Isac.
Naratorul evoca o intamplare traita de el in tinerete. Atmosfera povestirii tine de modul in care
naratorul stie sa creeze suspansul, sa mentina tensiunea, captand atentia ascultatorilor. El povesteste
cum se indragosteste de o tigancusa, Marga. Ei se intalnesc la fantana dintre plopi si fata ii spune ca
tiganii planuiesc sa-l omoare si sa-i ia banii, rolul ei fiind sa-l seduca. Tanarul reuseste sa scape, dar
Marga este ucisa.
Autenticitatea naratiunii este sustinuta prin relatarea la persoana I si prin interventia Ancutei, unul
dintre ascultatori, care adevereste intamplarea stiuta de la mama ei. Relatia dintre narator si
ascultator este stransa. Naratorul se adreseaza interlocutorilor intr-un mod ceremonios.
9. Exemplifica trasaturile nuvelei, prin referire la o opera literara studiata
Nuvela este o creatie epica in proza de dimensiuni medii cu un singur fir narativ si cu un conflict
concentrat la care iau parte putine personaje carora li se realizeaza un portret complex.
Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:
-tema psihologica
-un conflict interior
-prezentarea unor tensiuni sufletesti
-transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de personaje in evolutia lor
-evolutia raporturilor dintre personaje
-mijloace de investigatie psihologica
"Moara cu noroc", de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de
caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului interior.
Tema o reprezinta efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de in 626g64g avutire. Nuvela prezinta
incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social. Scriitorul considera ca goana dupa avere
zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Nuvela prezinta conflictul interior trait de ghita care
este sfasiat de dorinte contradictorii: dorinta de a ramane un om cinstit, pe de o parte si dorinta de a
se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte.
Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc,
pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al
turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Din acel moment incepe procesul
iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, devenind lacom de bani si impulsiv. Se implica
in afacerile murdare ale lui Lica si ajunge, in cele din urma sa o arunce pe Ana, sotia sa, in bratele
lui Lica. In sufletul sau se da un conflict puternic intre dorinta de inavutire si fondul sau cinstit,

dorind sa renunte la legaturile cu Lica, sa se schimbe. El, insa, ajunge sa-si ucida sotia, dupa care
este impuscat de oamenii lui Lica.
10.Ilustreaza conceptual operational povestire in rama, prin referire la o opera literara
studiata.
Povestirea in rama este o categorie a genului epic numita si povestirea in povestire sau povestirea cu
cadru, forma de incardare a uneia sau mai multor naratiuni intr-o alta naratiune.
"Povestirea in rama" beneficiaza si de un spatiu privilegiat si ocrotitor (un topos), in care mai multi
povestitori relateaza intamplari pilduitoare, respectand un ceremonial prestabilit si desfasurand o
arta a discursului memorabil.
Fantana dintre plopi, M. Sadoveanu-este povestire in rama deoarece:
- se incadreaza intr-o povestire mai mare, este una dintre cele 9 povestiri cuprinse in "Hanu
Ancutei"
-spatiu desfasurarii actiunii este unul privilegiat si ocrotitor (un topos - hanul Ancutei,) in care mai
multi povestitori (printre care si capitanul de mazili Necuial Isac) relateaza intamplari pilduitoare,
respectand un ceremonial prestabilit (se strang laolalta, Ancuta le toana vin etc) si desfasurad o arta
a discursului memorabila.
-Timpul narativ se situeaza intr-un plan al trecutului ("demult, pe vremea celeilalte Ancute", iar
principala modalitate de expunere este evocarea.")
11.Caracterizeaza personajul preferat dintr-o nuvela studiata.
Caracterizarea lui Motoc
Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara" (1840), nuvela istorica ,,Alexandru
Lapusneanul" este considerata o capodopera a literaturi romane.
Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile
diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui Grigore Ureche,
transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a
boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche,
Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui
Motoc a existat in realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli.
Personajul este surprins in primul an de domnie al lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569) in mai
multe locuri: dumbrava Tecuci, in palatul domnesc de la Iasi, in sala de ospete si la poarta cetatii
cand este sfasiat de multime.
Vornicul Motoc este caracterizat in mod direct de catre narator. Naratorul nu isi exprima atitudinea
fata de personaj dar se refera la gesturile acestuia prin care vrea sa fie remarcat de Lapusneanu
,,silindu-se a ride", dar in realitate el isi ,,simtea parul zburlindu-i-se pe cap" si dintii sai clantanind,
,,striga ticalosul".
Insusirile lui Motoc sunt evidentiate si indirect prin fapte, care vor ajunge pana la disperare, Motoc
nemaistiind ce sa faca pentru a scapa de moarte: ,,plangea, tipa, suspina", ,,boci ca o muiere", ,,isi
smulgea barba". Vornicul Motoc este folosit ca un instrument de catre Alexandru Lapusneanu
pentru a-si pune in practica planurile malefice.
Din punct de vedere al mijloacelor de expresivitata artistica, antiteza romantica domina textul, pusa
mai ales in evidenta prin relatiile dintre personaje: Lapusneanul-Motoc (Calaul si victima) si
Lapusneanul-Ruxandra (Demonul si ingerul).
Vornicul Motoc ramane intruchiparea acelei boierimi insetate de avere si se inscrie, fiind un
important personaj din literatura romana.
Alexandru Lapusneanul este personajul principal din nuvela cu acelasi nume. Este un personaj bine individualizat prin "l"-ul
de la sfarsitul numelui. De asemenea este un personaj real atestat in cronica lui Ion Neculce.
Autorul il caracterizeaza indirect lasand de fiecare data, faptele, cuvintele, gesturile sa vorbeasca de la sine.
In primul capitol ne este prezentat Lapusneanul ce se intoarce in tara insotit de o oaste otomana, cu scopul de a se
razbuna.
In apropiere de Tecuci este intampinat de o solie a lui Tomsa care il sfatuieste sa se intoarca, dar nu inainte ca acesta sa le
spuna scopul lor. Cand Lapusneanul spune "am auzit de bantuirile tarii si am venit sa o mantui", Motoc ii sugereaza ca ar fi
mai bine sa se intoarca ("tara e linistita", "de aceea norodul ne-a trimis sa-ti spunem ca tara nici te vrea nici te iubeste").
Acest lucru il infurie pe Lapusneanul care se arata extrem de hotarat in decizia sa ("mai degraba si-ar intoarce Dunarea
cursul indarapt") si aratand ca nu va fi intors de nimic din drum ("daca voi nu ma vreti eu va vreau si daca voi num ma iubiti
eu
va
iubesc
pre
voi").
In momentul cand ramane singur cu Motoc, acesta, incearca sa-l insele iar pe Lapusneanul, spunandu-i sa renunte la
ajutorul oastei otomane si sa se bazeze pe sprijinul moldovenilor. La auzul vorbelor sale si cand acesta ii mai spune lui
Lapusneanul sa aiba incredere ("incredi-te in noi"), viitorul domn se infurie si ii aminteste lui Motoc ca la tradat ("cand m-ai
vazut biruit m-ai lasat") si ca nu s-ar mai increde in el ("n-as fi un natarau de frunte sa ma incred in tine?").

Lapusneanul ii spune ca nu-l va ucide, dar ii spune foarte clar si de ce ("te voi cruta ca-ci imi esti trebuitor sa ma scapi de
blastemuirile
norodului",
"sabia
mea
nu
se
va
manji
in
sangele
tau").
Dupa ce preia tronul Lapusneanul se afla intr-un permanent conflict cu boierii si la cea mai mica abatere ii omoara, fiind
foarte
crud.
Rugamintile Doamnei Ruxanda de a opri varsarea de sange spunandu-i ca este muritor si pacatele nu-i sunt iertate daca
ridica o manastire ("esti muritor si ai sa dai sama") il fac pe Lapusneanul sa se infurie si din impulsivitate duce mana la
pumnal, dar se opreste la timp. Acest lucru arat impulsivitatea lui nemasurata. Dar poate fi si tandru ("o ridica ca pe o pana
si opune pe genunchii sai"). De aici reiese ca este vorba si despre un conflict interior.
Dezumanizarea

este

exemplificata

si

de

cruzimea

cu

care

pregateste

leacul

de

frica.

A doua zi, merge la biserica ("imbracat cu toata pompa domneasca") unde dupa slujba dovedeste ce bine cunoaste arta
disimularii. El isi cere iertate in fata boierilor, citand pasaje din Sfamnta Scriptura pentru a fi mai convingator si spune ca
vrea
sa
pecetluiasca
impacare
cu
un
ospat.
Acolo Lapusneanul da dovada de o cuzime nemasurata in care porunceste uciderea celor 47 de boieri, din capetele lor
facand
o
piramida
pe
care
o
arata
Ruxandei
"ca
leac
de
frica".
Intre timp multimea se aduna la palat cerand capul lui Motoc, iar Lapusneanul se arata total neinduplecat de rugamintile
acestuia ("Destul! Nu mai boci ca o muiere"). De asemenea ii arata lui Motoc ca nu a uitat nimic din ("du-te sa mori pentru
tara", "nu spuneai ca tara nici ma vrea nici ma iubeste"). Lapusneanul este si foarte intligent, transformand sacrificrea lui
Motoc intr-un act politic abil ("luati-l si spunetii ca asa plateste Alexandru-voda celo ce prada tara").
Dupa ospat acesta isi tine promisiunea de a nu mai omori boieri, facuta Ruxandei, dar isi arata caracterul sadic chinuindu-i
("taia
maini,
scotea
ochi,
ciuntea
si
spinteca").
Drama tiranului incepe in momentul in care se trezeste din letargie si observa ca este calugar. Incepe sa-i ameninte pe cei
din jur ("Ma-ti popit voi,dar de ma voi scula pe multi am sa popesc si eu") si ajunge sa-si ameninte propriul fiu cand afla ca
acesta
este
domn.
El nu poate concepe sa traiasca fara putere ("Eu nu sunt calugar. Sunt domn! Sunt Alexandru-voda"). Toate japtele sale o
determina
pe
Doamna
Ruxanda
sa-i
dea
otrava,
astfel
sfarsind
tiranul.
In aceasta opera naratiunea se imbina cu descrierea si pasajele descriptive (descrierea imbracamintii lui Lapusneanul), iar
cuvintele
folosite
de
personaje,
limbajul
lor,
contureaza
culoarea
de
epoca.
Toate actiunile sale demonstreaza ca Lapusneanul este deasemenea un personaj romantic. Este prezentat obiectiv.
Parerea despre el a autorului este aceeasi cu a celorlalte personaje care il vad ca pe un domn crud si nemilos, parerea mea
fiind
aceeasi.
Alexandru Lapusneanul ramane un personaj bine individualizat, cu lumini si umbre, cu gesturi si cuvinte memorabile
conturand personalitatea domnului tiran.
12 Exemplifica trasaturile nuvelei psihologice, prin referire la o opera literara studiata.
Nuvela psihologica are urmatoarele trasaturi:
-tema psihologica
-un conflict interior
-prezentarea unor tensiuni sufletesti
-transformari sufletesti, morale, comportamentale suferite de personaje in evolutia lor
-evolutia raporturilor dintre personaje
-mijloace de investigatie psihologica
"Moara cu noroc", de Ioan Slavici, este o nuvela psihologica prin tematica, modalitati de
caracterizare a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului interior.
Tema o reprezinta efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de in 626g64g avutire. Nuvela prezinta
incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social. Scriitorul considera ca goana dupa avere
zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie. Nuvela prezinta conflictul interior trait de ghita care
este sfasiat de dorinte contradictorii: dorinta de a ramane un om cinstit, pe de o parte si dorinta de a
se imbogati alaturi de Lica, pe de alta parte.
Cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc,
pentru a castiga rapid bani. Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc, seful porcarilor si al
turmelor de porci din imprejurimi, tulbura echilibrul familiei. Din acel moment incepe procesul
iremediabil de instrainare a lui Ghita fata de familie, devenind lacom de bani si impulsiv. Se implica
in afacerile murdare ale lui Lica si ajunge, in cele din urma sa o arunce pe Ana, sotia sa, in bratele

lui Lica. In sufletul sau se da un conflict puternic intre dorinta de inavutire si fondul sau cinstit,
dorind sa renunte la legaturile cu Lica, sa se schimbe. El, insa, ajunge sa-si ucida sotia, dupa care
este impuscat de oamenii lui Lica.
13.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului intr-o nuvela psihologica.
"Nuvela solida, cu subiect de roman" (G. Calinescu), "Moara cu noroc" ilustreaza epic si estetic
conceptia etica a lui Ioan Slavici, iar personajele cu destin tragic din nuvela sunt victime ale
incalcarii invataturilor stravechi. Scriitorul este adeptul unui "realism poporal", in conformitate cu
care idea de om sarac, dar fericit, predomina in nuvelele sale.
Ghita, personajul nuvelei se abate de la norma morala enuntata la inceputul nuvelei ("omul sa fie
multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, bogatia ci linistea colibei tale te face fericit") si de aceea
va evolua inevitabil spre un deznodamant tragic. Personajul identifica saracia cu lipsa demnitatii si
prin urmare se hotaraste sa abandoneze linistea colibei din sat si sa ia in arenda carciuma de la
Moara cu Noroc, unde se va muta cu intreaga familie.
Afacerile carciumarului incep sa prospere si acesta incepe sa guste satisfactia castigului cu multa
usurinta a banilor, precum si bucuria ca a scapat de saracie. Dar chiar acum, la carciuma apare un
personaj ciudat, Lica Samadaul, stapanul ilegal al locurilor, fire rece, insensibila, stapanita, un "om
rau si primejdios", asa cum bine intuieste Ana.
Evolutia lui Ghita este dramatica, el traieste o drama psihologica, ce se naste din conflictul interior
al personajului - dorinta de a ramane cinstit este la fel de puternica precum aceea de a se imbogati.
Ghita se dezumanizeaza, devine fricos, las, fuge de "eul" sau real, cauta un alt "eu", iluzoriu, ce-l va
conduce spre moarte mai mult, incepa sa se supuna (chiar daca nu asta isi doreste) lui Lica , simtind
ca are nevoie de bunavointa acestuia. De fapt, personajul simuleaza alianta cu Lica, dar si cu Pintea,
iar fata de propriai familie joaca rolul onorabilitatii
Asadar imaginea lui Ghita de om onest, bland si cumsecade se destrama ireversibil; acesta devine,
fara voie, complice in jefuirea arendasului si in uciderea unei femei, la process jura stramb, devine
complicele Samadaului prin implicarea voluntara sau involuntara in afacerile oneroase si in crimele
porcarului. Carciumarul isi constientizeaza drama, are remuscari
Ghita este un personaj rotund, complex, ce traieste o drama psihologica, consecinta nefasta a
instinctului exacerbat al avaritiei, a nerespectarii moralei satului arhaic, in care este puternic
ancorata batrana mama a Anei, si potrivit careia banii nu contribuie la umanizarea lumii, ci
constituie sursa ei de pierzanie.
14 Exemplifica trasaturile nuvelei istorice, prin referire la o
opera literara studiata.
Nuvela istorica are urmatoarele trasaturi:
- este inspirata din trecutul istoric
- se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea autorului
- are ca tema evocarea artistica a unei perioade din istoria nationala, locul si timpul actiunii
fiind precizate
- subiectul prezinta intamplari care au ca punct de plecare evenimente consemnate de istorie
- personajele au numele, unele trasaturi si actiuni ale unor personalitati istorice
Opera literara "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, este o nuvela istorica pentru ca
este inspirata din trecutul istoric. Sursa de inspiratie a nuvelei este Letopisetul Tarii Moldovei, de
Miron Costin, dar si din Letopisetul lui Grigore Ureche. Autorul preia urmatoarele evenimente
consemnate in cronici: imprejurarile venirii lui Lapusneanul la a doua domnie, solia boierilor
trimisa de Tomsa pentru a-i impiedica intoarcerea, uciderea celor 47 de boieri la curte, arderea
cetatilor Moldovei, boala, calugarirea si moartea prin otravire a domnitorului.
Negruzzi modifica unele fapte istorice, transfigurandu-le artistic. Astfel, elemente de fictiune sunt:
pastrarea lui Motoc in timpul domniei lui Lapusneanul ( in realitate, el pleaca impreuna cu Tomsa
in Polonia); personajul Stroici ( care nu a existat in epoca); moartea lui Alexandru Lapusneanul in
bratele calailor sai, Spancioc si Stroici ( in realitate, Spancioc fusese executat la Liov, impreuna cu
Motoc si Tomsa).
Tema nuvelei este evocarea artistica a unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei, la mijlocul
secolului al XVI-lea; cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569), lupta pentru
impunerea autoritatii domensti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran.
15.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-o nuvela istorica.
Caracterizarea lui Motoc
Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara" (1840), nuvela istorica ,,Alexandru
Lapusneanul" este considerata o capodopera a literaturi romane.
Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile
diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui Grigore Ureche,
transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a
boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche,
Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui
Motoc a existat in realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli.

Personajul este surprins in primul an de domnie al lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569) in mai
multe locuri: dumbrava Tecuci, in palatul domnesc de la Iasi, in sala de ospete si la poarta cetatii
cand este sfasiat de multime.
Vornicul Motoc este caracterizat in mod direct de catre narator. Naratorul nu isi exprima atitudinea
fata de personaj dar se refera la gesturile acestuia prin care vrea sa fie remarcat de Lapusneanu
,,silindu-se a ride", dar in realitate el isi ,,simtea parul zburlindu-i-se pe cap" si dintii sai clantanind,
,,striga ticalosul".
Insusirile lui Motoc sunt evidentiate si indirect prin fapte, care vor ajunge pana la disperare, Motoc
nemaistiind ce sa faca pentru a scapa de moarte: ,,plangea, tipa, suspina", ,,boci ca o muiere", ,,isi
smulgea barba". Vornicul Motoc este folosit ca un instrument de catre Alexandru Lapusneanu
pentru a-si pune in practica planurile malefice.
Din punct de vedere al mijloacelor de expresivitata artistica, antiteza romantica domina textul, pusa
mai ales in evidenta prin relatiile dintre personaje: Lapusneanul-Motoc (Calaul si victima) si
Lapusneanul-Ruxandra (Demonul si ingerul).
Vornicul Motoc ramane intruchiparea acelei boierimi insetate de avere si se inscrie, fiind un
important personaj din literatura romana.
16. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-o nuvela istorica
studiata.
Publicata in primul numar al revistei ,,Dacia Literara" (1840), nuvela istorica ,,Alexandru
Lapusneanul" este considerata o capodopera a literaturi romane
.Alexandru Lapusneanu este personajul principal al nuvelei cu acelasi titlu prin calitati de exceptie
si efecte extreme, Negruzzi reusind sa intruchipeze un personaj unic prin complexitatea acestuia.
Este asezat in centrul nuvelei, toate celelalte personaje, ca si actiunile prezentate, sunt orientate spre
reliefarea caracterului acestuia.Asa cum e infatisat, trasatura sa dominata, care le subordoneaza pe
toate celelalte, este dorinta de putere, de a o cuceri si de a o pastra cu orice pret.
Erou romantic, Lapusneanu este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional,
ce actioneaza in imprejurari deosebite. Autorul isi urmareste personajul, de-a lungul celor patru
capitole, din momentul intrarii in tara si pana in clipa mortii. Tot ceea ce se intampla in aceasta
nuvela poarta pecetea duritatii lui Lapusneanu.
Motoc este un personaj secundar fiind folosit de Voda pentru a-si pune in practica planurile
diabolice. El este o personalitate istorica atestata documentar de cronica lui Grigore Ureche,
transfigurat in personaj literar prin fantezia autorului, pentru a deveni o intruchipare romantica a
boierului slugarnic, ipocrit si las, fiind foarte bine definit si conturat. In cronica lui Grigore Ureche,
Motoc este omorat in Polonia la porunca lui Alexandru Lapusneanu. Acest destin tragic al lui
Motoc a existat in realitate (istorie) dar boierul se numea Batista Veleli.
17.Ilustreaza conceptul operational nuvela fantastica, prin referire la o opera literara studiata.
In nuvela'La tiganci' actiunea se petrece in Bucuresti avindu-l ca protagonist pe profesorul de muzica Gavrilescu. Nuvela
ilustreaza o alegorie a mortii sau a drumului spre moarte. Intinerariul spiritual al eroului se desfasoara in opt secvente care
alcatuiesc nuvela construita cu echilibru si armonie clasica. Alterneaza planul real cu cel ireal.
Secventa I (expozitiunea) prezita eroul in tramvai, este vorba de Gavirescu care se intorcea acasa de la lectiile de pian date
domnisoarei Otilia. In tramvai se discuta despre bordeiul tigancilor, de existenta caruia se prefac ca se scandalizeaza
barbatii. Pentru profesor acesta este un palat cu gradini si nuci pe care el il vede de trei ori pe saptamina. Isi aduce aminte
ca a uitat servieta la meditatie si coboara repede ca sa ia tramvaiul in sens invers. In aceasta prima secventa autorul
introduce citeva leitmotive: caldura mare, biletul, confesiunea, colonelul Lavrence, bordeiul (spatiul misterios), Elsa.
Asteptind tramvaiul este atras hipnotic de mirosul amarui al frunzelor de nuc si de nefireasca racoare inci fara sa-si dea
seama s-a aflat in fata portii. Secventele II, III si IV ale naratiunii dezvolta intriga marcata de patrunderea lui Gavrilescu la
tiganci. Desfasurarea actiunii se face prin nararea intimplarilor eroului in acest spatiu, visul lui.
Intrind la tiganci este intimpinat de baba care-i cere 'trei sute' ca sa il lase la bordei, sa-si aleaga o fata. Se intilneste cu trei
fete, trebuind sa identifice pe cea de a treia dar nu reuseste. Pica intr-un vis si apoi se trezeste cu gindul ca trebuie sa-si
recupereze
servieta
si
se
duce
la
tramvai.
Acest nucleu contine mai multe mituri mereu aprofundate in lucrarile lui Eliade. Bordeiul trebuie privit ca un mit al labirintului,
un simbol al trecerii dinspre viata spre moarte. Este un spatiu al initierii in ritualurile mortii. Trecerea prin bordei este o
trecere 'dincolo'. Cele trei fete amintesc de ursitori, ele il supun pa Gavrilescu unor incercari pe care el nu le poate trece,
danseaza
in
jurul
lui,
ii
cer
sa
o
ghiceasca
pe
tiganca
dar
el
le
scapa
mereu.
Personajul aluneca mereu spre trecut vorbindu-le despre episoadele cu Hildegard si Elsa. El nu reuseste sa ghiceasca
tiganca nici dupa ultima incercare. Trebuie sa interpretam acest lucru in sensul ca profanul rateaza intrarea lui in domeniul
sacrului.
Apare
o
noua
tentativa
de
intrare
in
real
prin
muzica.
Secventa IV descrie visul lui Gavrilescu. Eroul viseaza ca incearca sa ghiceasca fetele, se pierde in camere ciudate cu
tavane scunde si neregulate, cu peretii usor ondulati, cu paravane tot mai misterioase, cu coridoare pe care rataceste mereu
in
sens
invers,
cu
obiecte
ce-l
terorizeaza.

Visul

se

termina

cu

scena

luptei

lui

cu

draperie

simbolica.

Visul

are

mai

multe

semnificatii.

La inceput el apare ca o aspiratie a eroului sprea o alta realitate alaturi de Hildegard. Apoi in secventa IV visul devine
simbolul cosmarului traversarii materiei de catre spirit a vietii spre moarte insotita de spaime si sufocari. Draperia ii aparea
ca un giurgiu si-l ingrozea ca jocul straniu al fetelor. Jocul ielelor propune lui Gavrilescu drept proba ghicitul, simbol al
riturilor de initiere in taina mortii, o vama luata sufletului ca o ultima sansa de despartire a conditiei umane.
Cifra

trei

si

multiplu

de

trei

este

un

alt

mit

al

nuvelei

care

puncteaza

momente

semnificative.

Secventa V ne apropie de punctul culminant al nuvelei prezentindu-nil pe Gavrilescu in incerecarea de a-si recupera
servieta cu partituri. In strada preoteselor nr. 18 nu mai cunoaste pe nimeni, in locul doamnei Voitinovici gaseste pe doamna
Georgescu, iar despre Otilia alfa ca plecase acum 8 ani dupa ce se casatorise cu inventatorul Frincu. Se intoarce spre casa
si
in
tramvai
revin
aceleasi
obsesii
(portofelul,
caldura,
etc.).
Secventa VI (punctul culminant) se petrece acasa unde surprizele continua. Elsa, sotia lui, plecase in Germania la familia ei
in urma cu 12 ani, cam de cind aflase ca el a murit. Murise si madam Trandafir si foarte dezamagit se hotareste sa se
intoarca
la
tiganci.
Secventa VII descrie drumul de acasa la tiganci. Calatoria lui se realizeaza intr-o atmosfera fantastica, noaptea cu un
personaj misterios pe care Gavrilescu il simte un visator, o fire de artist. Acesta ca un mesager al mortii il ajuta pe profesor
sa
ajunga
'dincolo'
trecind
prin
locuri
impuse
de
traditie
cum
este
biserica.
Secventa VIII incepind cu intrarea definitiva a eroului la tiganci unde nimic nu se schimbase. Baba il asteapa, il recunoaste,
ii ia vama, ii arata din prag casa cea mare rostind niste cuvinte oraculare: 'vezi sa nu te ratacesti', 'sa te tii drept pe coridor si
sa numeri sapte usi si cind ajungi la a saptea sa bati de trei ori si sa spui: eu sunt, m-a trimis baba'. Sleit de puteri trece prin
coridor si se incurca iar, o gaseste pe Hildegard care il asteptese ca sa-l conduca pe ultimul drum si ii spune 'vino cu mine'.
Pornesc spre padure alunecind dinspre veghe spre vis, spre moarte du-si de birjarul enigmatic si de porunca lui Hildegard:
'Ia-o
spre
padure,
pe
drumul
ala
mai
lung
si
mina
incet.
Nu
ne
grabim.'.
Deznodamintul nuvelei nu aduce iesirea din ambiguitate. Eroul se explica echivoc 'se intimpla ceva cu mine si nu stiu ce,
daca nu te-as fi auzit vorbind cu birjarul as crede ca visez.'. Fata il consoleaza la fel de echivoc 'toti visam, asa incepe, ca
intr-un vis.'. Nuvela intr-o alta interpretare poate sugera aventura artistului case aspira sa-si depaseasca conditia sa
profesionala si sociala a omului care poate atinge absolutul, eternul. Si atunci bordeiul poate fi privit ca Olimpul, o cetate a
cunoasterii.
Conditia materiala precara il impiedica sa-si depaseasca conditia, in lupta sa ar trebui sa fie tinar dar el este batrin, ar trebui
sa fie curajos dar lui ii e frica mereu, i-ar trebui o dragoste protectoare dar toti care l-au iubit au disparut. Din aceasta
perspectiva nuvela prezinta drama artistului ratat.
18.Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-o nuvela fantastica
studiata.
Personajul principal este un ins banal, ratat, tipul antieroului din proza moderna. Hazardul il arunca in plin mister,
pe care il traieste fara stire si fara vrere. Conditia de artist, chiar ratat, ii faciliteaza aventura fantastica si il transforma in
purtator al mesajului nuvelei: renasterea artei prin redescoperirea miturilor. "Gavrilescu vede realitatea zilnica prin oglinda
iluziei lui. Ca pianist el traieste fecvent pe un alt portativ al existentei. Arta este orgoliul si, totodata, forma lui de aparare."
Eugen Simion
Portretul personajului se contureaza in primul episod, prin autocaracterizarea devenita laitmotiv in episoadele
urmatoare: "Pentru pacatele mele sunt profesor de pian. Zic pentru pacatele mele, adauga, incercand sa zambeasca, pentru
ca n`am fost facut pentru asta. Eu am o fire de artist". Atitudinea personajuli este redata, in mod realist, prin dialog, monolog
interior si gesturi.
Gesturile stangace, comportamentul nesigur, visator, locvacitatea, uitucenia configureaza portretului profesorului
banal, dar cu fire de artist. Varsta personajului, 49 de ani, poarta simbolistica cifrei 7, incheierea unui ciclu al existentei in
plan terestru, moment al trecerii, prin initiere, in alt plan, spiritual.
Sensul initierii din bordei nu este dezlegat, dar, desi nu "ghiceste" tiganca, recupereaza treptat atributele omului
primordial: anamneaza si capacitatea creatoare, ceea ce il scoate definitiv din timpul liniar, istoric, unde nu`si mai gaseste
locul. Pentru ca la a doua intrare la tiganci, sa fie trimis in casa cea mare, unde o gaseste prin intuitie pe Hildegard, simbol
spiritual, si pare a se reface cuplul adamic. Drumul spre padure semnifica intrarea intr`un spatiu etern, dar ambivalent:
moarte si/sau nuvelei sunt suspendate.
Intelesurile ultime ale nuvelei sunt suspendate, pentru ca nuvela presupune, in opinia autorului, o incercare a
labirintului nu doar pentru personajul principal, ci si pentri cititor, ceea ce arunca opera "in inima fantasticului".
19.Prezinta deosebiri si asemanari intre 2 tipuri de nuvela
studiate(nuvela psihologica, istorica sau fantastica)
Nuvela - este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir narativ,de dimensiuni relativ reduse
(se situeaza intre schita si roman), cu un conflict concentrat si intriga riguros construita, cu
personaje putine, punandu-se accentul pe un personaj principal, iar intamplarile si faptele sunt,de
regula, verosimile.

Asemanari intre nuvela psihologica si istorica.

- se observa tendinta de obiectivare, naratorul nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje
- intamplarile sunt relatate alert si obiectiv
- relatile temporale si spatiale sunt clar delimitate, ceea ce asigura verosimilitatea, credibilitatea
- se acorda o importanta mai mare caracterizarii personajelor decat actiunii propriu-zise
-detaliile au un rol semnificativ
I. Nuvela istorica
- este inspirata din trecutul istoric
- se distanteaza de realitatea istorica prin viziunea autorului si fictiune
- tema - inspirata din istoria nationala
- subiectul prezinta intamplari istorice
- personajele au trasaturi specifice unor personalitati istorice
- epoca se constituie prin culoare locala (mentalitati, comportament,
obiceiuri, vestimentatie, limbaj)
Nuvela fantastica
- existenta celor 2 planuri: real - ireal; in planul lumii familiare
patrunde un eveniment misterios, inexplicabil prin legile naturale
- disparitia limitelor de timp si de spatiu la aparitia elementului ireal
- compozitia gradata a naratiunii intretine tensiunea epica
- finalul ambiguu
- ezitarea eroului si a cititorului de a opta pt. o explicatie a evenimentului
- prin relatarea intamplarilor la persoana I de catre cel care le-a trait sau de catre un martor, scrierea
capata mai multa credibilitate si faciliteaza identificarea cititorului cu intamplarile si cu
nelinistea personajului
- pt. a face ca inexplicabilul sa devina acceptabil, naratorul scrierii fantastice propune diverse
explicatii pt. evenimentele relatate, explicatii ce se dovedesc in general incomplete si
nesatisfacatoare
20.Prezinta asemanari si deosebiri intre trasaturile povestirii si ale nuvelei.
-povestirea este o specie epica in proza, de dimensiuni mai reduse decat nuvela si mai intinsa decat
schita, care se limiteaza la nararea unui singur fapt epic, interesul concentrandu-se nu in jurul
personajelor, ci al situatiilor
-implicarea naratorului in actiune este mai mare decat in nuvela (naratiune subiectivizata),
-constructie mai putin riguroasa decat a nuvelei
desfasurarea actiunii este mai putin tensionata
-exista o relatie stransa intre narator si receptor prin oralitate, ceremonial, atmosfera, actiune situata
intr-un timp relativ determinat (trecut), uneori chiar mitic
-stilul se caracterizeaza prin oralitate, demonstrata in primul rand, prin caracterul fatic al povestirii,
adica mentinerea unui permanent contact intre partenerii actului de comunicare, intre povestitor si
ascultator
Nuvela - este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir narativ,de dimensiuni relativ reduse
(se situeaza intre schita si roman), cu un conflict concentrat si intriga riguros construita, cu
personaje putine, punandu-se accentul pe un personaj principal, iar intamplarile si faptele sunt,de
regula, verosimile.
- se observa tendinta de obiectivare, naratorul nu se implica in subiect si se detaseaza de personaje
- intamplarile sunt relatate alert si obiectiv
- relatile temporale si spatiale sunt clar delimitate, ceea ce asigura verosimilitatea, credibilitatea
- se acorda o importanta mai mare caracterizarii personajelor decat actiunii propriu-zise
-detaliile au un rol semnificativ
21.Prezinta comparativ modalitatile de constructie a personajelor intr-o proza romantica si realista.
In proaza realista: Personajele sunt construite, de asemenea, in spirit realist, sustinand firul epic al
romanului. Personajul principal este tipic realist, exponential pentru o anumita categorie sociala, iar
structura sa psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi dominante: tipul taranului, caracterizat
printr-o inteligenta dura, egoism si cruzime, dar mai ales printr-o vointa imensa. Conform
delimitarii teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, avand capacitatea de a surprinde
citittorul in mod convingator prin reactiile si gesturile lui.
In proza romantica:Personajele sunt caractere deja formate si se contureaza, in general, din starile
conflictuale. Alexandru Lapusneanul este personajul principal, toti ceilalti gravitand in jurul
personalitatii sale. Statutul sau social trebuie pus in relatie cu tema operei, Lapusneanul avand o
existenta istorica determinata, despre care autorul afla, asa cum el insusi declara, din cronicile lui
Grigore Ureche si Miron Costin.
22.Ilustreaza conceptul operational roman, prin referire la o opera
literara studiata
Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aparut in anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv

din literatura romana . Ion este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui
personaj devine astfel o problema de psihologie umana, determinata nu numai de factori sociali, ci
si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc in imprejurari, uneori patimase.
Obiectiv, in desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin
motivarea psihologica a faptului uman
Romanul "Ion" este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea,
ilustrand conflictul generat de lupta apriga pentru pamant, intr-o lume in care statutul social al
omului este stabilit in functie de averea pe care-o poseda, fapt ce justifica actiunile personajelor.
Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica
se va casatori cu George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il va lua pe
Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre. Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului,
este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei
taranesti careia ii apartine.
Tehnicile compozitionale ale romanului sunt moderne. Rebreanu construieste doua planuri de
actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte, viata satului
ardelenesc.
Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu
imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului
noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.
Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul iubirii,
capitolele au titluri sinteza ( "Inceputul", "Hora", "Nunta", Nasterea").
Romanul "Ion" este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal, naratiunea la
persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor.
.
23. Exemplifica trasaturile romanului modern, prin referire la o opera literara studiata.
Ion este un roman modern scris de Liviu Rebreanu si aparut in anul 1920.
Liviu Rebreanu este creatorul romanului romanesc modern, deoarece scrie primul roman obiectiv
din literatura romana . Ion este modern si sub aspectul sondajului psihologic. Destinul fiecarui
personaj devine astfel o problema de psihologie umana, determinata nu numai de factori sociali, ci
si de impulsuri ale fiintei ce rabufnesc in imprejurari, uneori patimase.
Obiectiv, in desfasurarea lui epica, de fresca sociala, romanul lui Rebreanu este si analitic prin
motivarea psihologica a faptului uman
Romanul "Ion" este o monografie a realitatilor satului ardelean de la inceputul secolului al XX-lea,
ilustrand conflictul generat de lupta apriga pentru pamant, intr-o lume in care statutul social al
omului este stabilit in functie de averea pe care-o poseda, fapt ce justifica actiunile personajelor.
Solutia lui Rebreanu este aceea ca Ion se va casatori cu o fata bogata, Ana, desi nu o iubeste, Florica
se va casatori cu George pentru ca are pamant, iar Laura, fiica invatatorului Herdelea il va lua pe
Pintea nu din dragoste, ci pentru ca nu cere zestre. Personajul central al cartii, Ion al Glanetasului,
este personaj reprezentativ pentru colectivitatea umana din care face parte prin mentalitatea clasei
taranesti careia ii apartine.
Tehnicile compozitionale ale romanului sunt moderne. Rebreanu construieste doua planuri de
actiune care se intrepatrund: pe de o parte destinul lui Ion, iar pe de alta parte, viata satului
ardelenesc.
Tehnica romanului este circulara, deoarece incepe cu descrierea drumului spre satul Pripas si cu
imaginea satului adunat la hora si se termina cu imaginea satului adunat la sarbatoarea hramului
noii biserici si descrierea drumului dinspre satul Pripas.
Romanul este structurat in doua parti cu titluri sugestive: Glasul pamantului si Glasul iubirii,
capitolele au titluri sinteza ( "Inceputul", "Hora", "Nunta", Nasterea").
Romanul "Ion" este modern pentru ca are caracter obiectiv (narator impersonal, naratiunea la
persoana a III-a), utilizand sondajul psihologic in construirea personajelor.
24. Prezinta relatia dintre instantele comunicarii narative (autor, narator, personaje,
cititor) intr-un roman modern studiat.
Autor - narator - persoanaje - cititori => relatia dintre aceste instante este de subordonare.
Autorul
Este persoana care scrie o carte, redacteaza o piesa de teatru, un eseu etc.
1 se afla in afara textului
2 are o viziune de ansamblu asupra continutului
3 concepe mesajul
4 alege modalitatile de a opera cu tehnicile narative
5 creeaza opera, alege modalitatile de exprimare si personajele, carola le atribuie roluri
6 se adreseaza cititorilor
7 autorului i se subordoneaza toate celelalte instante ale comunicarii (narator, personaje)
Naratorul
Este o voce careia naratorul ii desemneaza rolul de a nara faptele, de a descrie locurile si
personajele dintr-o opera literara epica. Naratorului i se subordoneaza personajele

Naratorul omniscient
7 povesteste la persoana a III-a
8 cracteristic prozei obiective
9 independent de autor si de personaj
10 autorul ii confera independenta narativa totala
11 este tipul clasic, cel ce dirijeaza "din spate" toate actiunile personajului carora le cunoaste
si le anticipeaza evolutia, inventeaza situatii si scene pentru a ilustra anumite trasaturi ale acestora
12 este omniprezent pe tot parcursul derularii evenimentului
13 perspectiva sa este unica
Liviu Rebreanu - Ion
Liviu Rebreanu este un prozator obiectiv, impersonal, narand la persoana a III-a. "Romancierul vrea
sa creeze impresia ca este un observator (atat si nimic mai mult). Un observator omniscient, desigur,
dar lipsit de voce proprie".(N. Manolescu)
"Ion" este un roman de tip obiectiv din perspectiva naratorului, dar si din perspectiva
relatiei narator - personaj. Ca in toata proza realist-obiectiva, naratiunea este la persoana a III-a cu
focalizare zero (viziunea "dindarat") naratorul este obiectiv, detasat (atitudine detasata in prezentare
si in descriere) este un narator omniscient, stiind mai mult decat personajele, si omniprezent,
dirijand evolutia lor asemenea unui regizor. Acest tip de narator cunoaste traiectoriile existentiale
ale personajelor, destinul prestabilit al acestora, finalul. Cititorul se identifica mai putin cu
personajul principal si mai mult cu naratorul omniscient.
Si in "Ion", destinele personajelor, ca si evenimentele sunt previzibile, finalul nu
surprinde, creandu-se astfel iluzia vietii (obiectivitate si verosimiliate)
25. Ilustreaza conceptul operational NARATOR (omniscient, personaj-narator sau narator
"martor"), folosind ca suport un text narativ studiat.
Naratorul este cel care povesteste intr-o naratiune, cel care isi asuma o anumita pozitie fata de
faptele narate, fiind un mediator intre autor si cititor. El nu trebuie sa fie confundat cu autorul.
Naratorul-personaj reprezinta cumularea functiei vocii care povesteste in textul epic cu functia
actantului, adica a personajului.
Rezultatul acestei cumulari utilizarea naratiunii la persoana I, asa cum intalnim in
romanele care capata formula jurnalului, de exemplu, "Nunta in cer", de Mircea Eliade, sau in
romanele lui Camil Petrescu.
Aceasta cumulare este specifica in primul rand romanului subiectiv, al carui model este
adoptat de orientarea modernista, avandu-l ca inaintas pe scriitorul francez Marcel Proust, autorul
amplului roman "In cautarea timpului pierdut".
Romanul lui Camil Petrescu, "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un
roman subiectiv, adica un roman in care intamplarile si prezenta personajelor sunt filtrate printr-o
unica individualitate, aceea a personajului-narator. Alegerea lui Camil Petrescu este motivata chiar
de el si este pusa in legatura cu conceptul de autenticitate
Actul povestirii devine astfel si modalitate a analizei, pentru ca, in paralel cu intamplarile, sunt
interpretate semnificatiile lor, personajul-narator, intruchipat de Stefan Gheorghidiu incearca nu sa
retraiasca trecutul, ci sa inteleaga unde este adevarul, daca sotia sa, Ela, l-a inselat sau nu.
Viziunea oferita de acest narator-personaj este partiala, nu putem sa cunoastem toate intamplarile si
nu stim daca unghiul sau de vedere este cel real sau vede totul deformat de prisma propriilor
sentimente.
In legatura cu naratorul-personaj si felul in care prezinta el intamplarile, pot fi amintite
alte concepte specifice romanului subiectiv, precum memoria involuntara si digresiunea. Astfel,
naratorul-personaj nu se supune acelorasi rigori de organizare ca si naratorul obiectiv, de aceea
intamplarile nu sunt prezentate cronologic, ci in functie de felul in care sunt chemate de o imagine a
prezentului care traieste o amintire.
26. Ilustreeaza conceptul operational personaj-narator, folosind ca suport un text narativ
studiat.
Hanu Ancutei - Fantana dintre plopi, Mihail Sadoveanu
Naratorul reprezinta instanta intermediara intre autor si cititor, este cel ce relateaza suita
evenimentelor, care comunica istorisirea narata cititorului fictiv.
Naratorul nu se confunda cu autorul. Autorul abstract este cel care a creat universul epic, iar
naratorul este cel care comunica istorisirea narata cititorului fictiv.
Naratorul - personaj (tefan Gheorghidiu - "Ultima noapte.", capitanul de mazili Neculai Isac
atunci cand povesteste intamplarea de la fantana dintre plopi, "Hanu Ancutei") - participa la
intamplari, este implicat direct in succesiunea evenimentiala. Relatarea se face la persoana I,
existand o perspectiva subiectiva asupra evenimentelor narate, caci naratorul face parte din lumea
fictiva pe care o expune.
Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducand la cunostinta si cititorului
intamplarile de "pe vremea celeilalte Ancute", prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin
participarea directa la succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje

ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii acestuia), cele doua atributiuni facand din Neculai
Isac un narator-personaj
Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un
narator-personaj. Experienta de viata a lui Neculai Isac, mediul social, sexul si varsta isi pun
amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticalos. Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost
[.] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare."
27. Ilustreaza conceptele operationale incipit si final, prin referire la doua dintre romanele
studiate.
Romanul Ion a aparut in 1920 in forma sa definitiva si fundamenteaza romanul social modern,
obiectiv si realist.
Incipitul romanului descriind drumul, semnifica o metafora a vietii cu bucurii si necazuri. Numele
locurilor: "Cismeaua Mortului", "Rapele Dracului", sugereaza faptele malefice petrecute acolo,
numele satului Pripas, o comunitate oarecare a carei viata poate fi regasita oriunde. Crucea de lemn
stramba, Hristosul de tabla ruginita, coronita de floare vesteda sunt indiciile unei comunitati care a
abandonat credinta crestina, facandu-si alti idoli: pamantul si averea.
Finalul romanului reia metafora drumului, viata merge inainte, comunitatea n-a invatat nimic din
faptele petrecute in Pripas; singurele care se indreapta spre viitor sunt credinta si nadejdea
reprezentata de turnul bisericii noi si de raza care poleieste Hristosul de tinichea. Generatiile se
succed, tanarul invatator Zagreanu va continua truda socrului sau, ducand crucea unei existente
mediocre insufletite insa de sentimentul datoriei. Comunitatea a ramas aceiasi, o valtoare de patimi
omenesti fara inceput si fara finalitate.
28.Ilustreaza particularitati ale romanului subiectiv de pana la Al Doilea Razboi Mondial,
prin referire la o opera litarara studiata apartinand unui autor canonic.
Romanul este o scriere epica in proza, cu actiune complexa, de mare intindere, desfasurata pe mai
multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata. Romanul are o structura narativa
ampla, organizata pe mai multe planuri paralele sau intersectate, in care se prezinta un numar mare
de personaje, cu pondere diferita in structura epica. (personajele principale, secundare, episodice).
Tema romanului "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" (1930) surprinde drama
intelectualului lucid, insetat de absolutul sentimentului de iubire, dominat de incertitudini, care se
salveaza prin constientizarea unei drame mai puternice, aceea a omenirii ce traieste tragismul unui
razboi absurd, vazut ca iminenta a mortii.
Structura romanului: Romanul este strucurat in doua parti, cu titluri semnificative, surprinzand doua
ipostaza existentiale: "Ultima noapte de dragostte", care exprima aspiratia catr sentimentul de iubire
absoluta si "Intaia noapte de razboi", care ilustreaza imaginea razboiului tragic si absurd, ca
iminenta a mortii. Daca prima parte este o fictiune, deoarece prozatorul nu era casatorit si nici nu
traise o drama de iubire pana la scrierea romanului, partea a doua este insa o experienta traita,
scriitorul fiind ofiter al armatei romane, in timpul primului razboi mondial.
Compozitia romanului: Romanul este scris la persoana I, fiind un monolog liric, deoarece eroul se
destainuie, se analizeaza cu luciditate, zbuciumandu-se intre certitudine si incertitudine, atat in plan
erotic, cat si in planul tragediei razboiului, cand omenirea se afla intre viata si moarte. Eroul, Stefan
Gheorghidiu, este intelectualul lucid, insetat de absolut, dornic de cunoastere, de autenticitate,
dominat de incertitudini si care se confeseaza introspectand cele mai adanci zone ale constiintei, in
cautarea permanenta a iubirii absolute, ca sentiment al existentei umane superioare.
Romanul este alcatuit pe baza unui jurnal de campanie, in care timpul obiectiv evolueaza paralel cu
timpul subiectiv, acestea fiind cele doua planuri compozitionale ce-l motiveaza pe Camil Petrescu
drept novator al esteticii romanului romanesc. In plan subiectiv, memoria involuntara aduce in
timpul obiectiv experienta ulterioara a eroului, aflat in permanenta in cautare de certitudini privind
sentimentul profund de iubire, care se dilueaza in fata unei drame mai complexe, aceea a iubirii.
Semnificatia titlului: Cuvantul "noapte" repetat in titlu reda simbolic incertitudinea, indoiala,
irationalul, nesiguranta si absurdul, necunoscutul si tainele firii umane. Cele doua "nopti" din titlu
sugereaza si doua etape din evolutia personajului principal, dar nu si ultimele, intrucat - final Stefan este disponibil sufleteste pentru o noua experienta existentiala.
30. Prezinta constructia subiectului dintr-o nuvela psihologica studiata, prin referire la conceptele
operationale din urmatoarea lista: actiune, conflict, momentele subiectului, relatii temporale si
spatial
Nuvela psihologica: Moara cu noroc, de Ioan Slavici
Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera
literara. In Moara cu noroc, Ghita, un cizmar sarac, dar onest, harnic si muncitor, ia in arenda
carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani, dar, curand ajunge sa fie tot mai lacom
de bani.
Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an , intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de
la Sfantul Gheorghe pana la Paste
Conflictul = elementul esential care determina actiunea intr-o creatie epica sau dramatica.
Conflictul este de natura interioara in nuvela psihologica si se da intre dorinta lui Ghita de a ramane
om cinstit si nevoia de a se imbogati cu orice pret, prin orice mijloace

Momentele subiectului sunt:

a). Expozitiunea in care se descrie drumul care merge la Moara cu noroc si a locului in care se afla
si se prezinta personajele: Ghita, sotia lui, Ana, cei doi copii si batrana.
b). Intriga, marcata de aparitia lui Lica Samadaul in viata lui Ghita, care tulbura echilibrul familiei.
El este seful porcarilor si stapanul imprejurimilor. Ghita nu se poate sustrage influentei lui malefice.
c). Desfasurarea actiunii: Ghita incepe sa se instraineze de familia lui, sa devina violent si mohorat.
Starea sa materiala devina tot mai buna. El se degradeaza ata de mult, incat ajunge sa isi arunce
sotia in bratele lui Lica.
d). Punctul culminant: Ghita o ucide pe Ana, iar el e ucis de Raut, din ordinul lui Lica.
e). Deznodamantul: un incendiu teribil mistuie carciuma de la Moara cu noroc si singurele
personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii.
31. Prezinta constructia subiectului dintr-o
nuvela istorica studiata, prin referire la conceptele operationale din urmatoarea lista: actiune,
conflict, momentele subiectului, relatii temporale si spatial
Alexandru Lapusneanul
- povestire pe momente ale subiectului Costache Negruzzi este unul dintre primii scriitori romani care folosesc drept sursa trecutul istoric
al poporului nostru, realizand prima nuvela istorica valoroasa din literatura romana, 'Alexandru
Lapusneanul'. Autorul infatiseaza ultimii 5 ani din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul, ani
caracterizati prin razbunare plina de cruzime a voievodului impotriva boierilor tradatori.
Expozitiunea : Primul capitol sub motoul 'Daca voi nu ma vreti, eu va vreu' relateaza episodul
venirii lui Alexandru Lapusneanul in Moldova, hotarat sa ocupe tronul pentru a doua domnie
Intriga: Manios cu ochii scanteind ca un fulger, Alexandru Lapusneanul este hotarat sa se instaleze
pe tronul Moldovei, raspunzand boierilor cu fermitate:'Daca voi nu ma vreti, eu va vreu'() si daca
voi nu ma iubiti eu va iubesc pre voi ().
Desfasurarea actiunii: Al doilea capitol are ca moto 'Ai sa dai sama, doamna!' si incepe cu
inscaunarea lui Lapusneanul care nu intampina nici o piedica, deoarece Tomsa fugise in
ValahiaPunctul culminat: incepe odata cu al treilea capitol 'Capul lui Motoc vrem'. Alexandru
Lapusneanul facuse de stire tuturor boierilor sa participe impreuna la slujba de la Mitropolie, dupa
care erau cu totii invitati sa pranzeasca la curte cu scopul de a impaca pe domnitor cu boierii. La
ospatul de impacare de la curtea domneasca, Lapusneanul porunceste sa fie ucisi 47 de boieri ale
caror capete sunt asezate dupa ranguri, intr-o urisa piramida.
Deznodamantul: coincide cu ultimul capitol care are ca moto 'De ma voi scula pre voi am sa popesc
si eu'. Timpde 4 ani Alexandru Lapusneanul nu a mai taiat capetele boierilor, dar nascocise alte
moduri de a-I schingiui pe banuiti: scotea ochi, taia maini.
Aflat in cetatea Hotinului, domnitorul se imbolnaveste grav si doreste sa se calugareasca.
Mitropolitul ii indeplineste dorinta dandu-I numele de Paisie. Auzindu-si numele de calugar ii
alunga cu jigniri si amenintari pe fratii sai intru credinta : 'M-atapopit voi, dar de ma voi indrepta,
pre multi am sa popesc si eu! Iar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei!'
Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul, Doamna Ruxandra accepta sfatul lui Spancioc de a-I
pune sotului ei otrava in bautura.
Alexandru Lapusneanul, lasand o pata de sange in istoria Moldovei, a fost inmormantat la
manastirea Slatina unde se vede si astazi portretul lui si al familiei sale.
32. Prezinta constructia
subiectului si a discursului narativ dintr-o nuvela fantastica studiata, prin referire la doua dintre
conceptele operationale din urmatoarea lista: secvente narative, episod, incipit, final.
Nuvela fantastica: La tiganci, de Mircea Eliade
Secventa narativa = Parte a unui text narativ care contine o singura actiune, realizata de unul
sau mai multe personaje. O secventa narativa ar fi calatoria lui Gavrilescu, un profesor de pian, cu
tramvaiul si discutiile din tramvai. O alta secventa narativa este intrarea personajului in "cealalata
lume", la tiganci, un loc misterios, unde trecerea timpului este oprita. Aceasta secventa cuprinde si
testul la care este supus si anume ghicirea tigancii, pe care, insa, nu il trece. A treia secventa
narativa o constituie iesirea din bordeiul tigancilor si calatoria cu tramvaiul. In acesta secventa,
personajul afla ca au trecut 12 ani, dar nu-si da bine seama ce s-a intamplat exact. Secventa a patra
este marcata de reintrarea in spatiul misterios al tigancilor, unde Gavrilescu se reintalneste cu
logodnica sa din tinerete, Hildegard.
Finalul este dependent de tipul si dimensiunea textului si poate fi inchis sau deschis. In
nuvela "La tiganci", de Mircea Eliade, finalul este deschis, lasand loc interpretarilor. Misterul si
suspansul predomina pe tot parcursul operei si era normal ca autorul sa nu ne dea nici o explicatie a
intamplarilor nici in final
33.Prezinta tipurile de personaje dintr-o opera literara studiata, apartinand prozei realiste.
Proza realista: Enigma Otiliei, de George Calinescu
Romanul realist prezinta personaje tipice, caracterizate printr-o trasatura puternica de
caracter. Astfel:

14 mos Costache este tipul avarului. Are multa afectiune pentru Otilia, dar nu intreprinde
nimic pentru a-i asigura viitorul si nici pentru a o infia. Toate faptele sale arata avaritia
personajului: faptul ca nu isi repara casa aflata in paragina, cu toate ca are suficienti bani, faptul ca
nu o infiaza pe Otilia, refuzul de a angaja o servitoare, atribuirea unor cheltuieli fictive lui Felix, pe
care le-a facut el, de fapt.
15 Otilia reprezinta eternul feminin - impresioneaza prin complexitatea sufletului, prin
imprevizibilul care o invaluie, prin farmec si delicatete. Este o enigma pentru cei din jur, care nu
reusesc sa o inteleaga, datorita comportamentului ei contradictoriu.
16 Felix Sima - tipul ambitiosului, este studios, s-a dedicat cartilor si lumea lui adevarata e
lumea stiintei. De aceea reuseste sa treaca peste deceptia suferita din iubire, remarcandu-se mai
tarziu pe plan profesional, devenind un nume cunoscut in medicina
17 Pascalopol este aristocratul rafinat - un om generos, cu gusturi desavarsite, elegant, este
cultivat si plin de noblete. O iubeste sincer pe Otilia si incerca sa-l induplece pe mos Costache sa o
infieze. Se casatoreste cu ea pentru a o proteja si a-i asigura un viitor bun, lipsit de griji.
18 Stanica Ratiu - tipul parvenitului si al demagogului - incearca sa se imbogateasca prin
orice mijloace si ajunge chiar sa-i provoace un infarct lui mos Costache, furandu-i banii
19 Aglae Tulea - baba absoluta, lacoma si imorala, egoista si marsava, dispretuind orice
preocupare intelectuala
20 Aurica Tulea - fata batrana, mereu in cautare de pretendenti
21 Titi Tulea - tipul retardatului
22 Simion Tulea - dementul senil
34.Evidentiati modul in care conflictul/conflictele unui roman ( de tip obiectiv sau de tip subiectiv)
studiat se reflecta in evolutia personajului principal/a personajelor
Morometii, de Marin Preda
Roman de tip obiectiv
Ilie Moromete - personajul principal (I vol. - Morometii, 1955)
Conflictul principal este de natura tragica si se da intre om si istorie, istorie care ii marcheaza in
mod hotarator destinul, desi omul are iluzia ca se poate sustrage ei. Incipitul aduce in prim-plan
problema timpului. "Se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se scurgea aici, fara
conflicte mari."
Familia lui Ilie Moromete este si ea macinata de tot felul de conflicte in aparenta minore, dar care
vor duce treptat la destramarea ei si la schimbarea totala a personajului principal, Ilie Moromete,
care-si pierde controlul asupra familiei sale.
Starea conflictuala este permanenta.
Exista conflicte intre:
- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea sa-i fie trecuta casa pe numele ei, fapt promis de
Moromete cand acesta vanduse un pogon de pamant din zestrea sotiei. Catrina il va parasi pe Ilie in
volumul al doilea, in urma aflarii vestii ca Moromete le-a promis baietilor ca daca se vor intoarce
acasa le va da lor totul. Femeia supusa de la inceputul vol. I se va transforma radical in cel de-al
doilea volum.
- frati; chiar dispunerea membrilor familiei la masa de la inceputul romanului arata rivalitatile
existente intre copiii din prima casatorie si cei din a doua casatorie a lui Moromete. Copiii din prima
casatorie (Achim, Paraschiv si Nila) stateau spre tinda gata de plecare daca s-ar fi iscat vreo cearta.
Cei facuti cu Moromete stateau de partea cealalta langa mama lor, Catrina.
- Niculae si tatal sau, care nu vrea sa-l trimita la scoala. Ca filosofie a existentei, Niculae este un
antimorometian. Moromete se rupe definitiv de fiul sau in al doilea roman. Conflictul dintre el si
Niculae simbolizeaza conflictul dintre doua conceptii despre taran. Niculae refuza orice dialog. El
este in cautarea unor valori care sa-i ordoneze existenta.
- tata si cei trei fii, care vor sa mearga la oras sa se imbogateasca rapid.
Intrarea taranilor mai inlesniti in circuitul comertului de cereale are nu numai o importanta
economica, ci le modifica in primul rand atitudinea fata de pamant. Ei nu mai sunt taranii lui
Rebreanu, apasati de "acea obsesie a pamantului, teribila ca o fatalitate". Centrul vietii economice
taranesti s-a deplasat de la posesia si exploatarea pamantului la valorificarea produselor sale
taranesti. Relatia omului cu pamantul a fost desacralizata. Taranii din Morometii incep sa se
deosebeasca intre ei prin cu totul altceva decat numarul strict al pogoanelor si anume prin faptul ca
unii au, iar altii nu au posibilitatea de a cumpara sau de a vinde.
Pe langa aceste crize interne, exista si o criza externa a familiei produsa de: impozite, datorii la
banca si alte datorii de gospodarie.
35. Exemplifica modalitatile de caracterizare a personajului, prin referire la un roman
studiat (perioada dupa al doilea razboi mondial)
Morometii, de Marin Preda
Ilie Moromete - personajul principal (I vol. - Morometii, 1955)
Caracterizare directa
a. facuta de narator: dezvaluie un Moromete cu o personalitate complexa, un lider al satului, care

are o placere deosebita de a sta de vorba si de a medita;

b. facuta de alte personaje:Catrina se amuza de glumele lui. De cele mai multe ori ii face reprosuri
si crede ca are sufletul negru de rautate si de tutun. Spune ca are o logica "sucita". Cocosila il face
prost, dar in realitate il admira si chiar il invidiaza pentru ca stia sa gaseasca in ziar lucruri pe care
el nu le vedea.
c. autocaracterizare: "Domnule, eu totdeauna am dus o viata independenta" - libertatea interioara e
trasatura lui definitorie.
Caracterizarea indirecta e dedusa din faptele personajului, care dezvaluie mai multe trasaturi de
caracter:
- Moromete nu are un spirit comercial.
- Se considera superior celorlalti. Inainte de intalnirea din poiana fierariei luiIocan intra sa se
barbiereasca si se lasa asteptat ca o vedeta.
- Nu scapa nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti: cand bea tuica la Balosu, cand comenteaza
articolele din ziar.
- Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur sa se miste dupa vointa lui
- Are reactii paradoxale: unde te astepti sa se supere, el se amuza.
De ex. in momentul in care cainele Dutulache fura branza de la masa, o cearta pe Catrina: "De ce
sa mancam cainele, fa, e bun cainele de mancat? E bun sa te manance el pe tine."
Familia lui Moromete este una de tip patriarhal, el este un pater familias, a carui autoritate e in
declin.
36. Explica relatia realitate- fictiune, prin referire la un text narativ studiat (la alegere:
povestire, nuvela istorica, roman de tip subiectiv)
Alexandru Lapusneanul, de Costache Negruzzi
Nuvela istorica pleaca de fapte reale, naratorul se inspira din cronicile Moldovei, respectand in mare
parte adevarul istoric. Cu toate acestea apar si licente istorice (abateri de la adevarul istoric), facute
in scopuri artistice. Pornind de la fapte reale, scriitorul imagineaza un univers piln de semnificatii.
Literatura are un caracter fictiv, ea este inventie. Artistul se detaseaza de cronicar, prin construirea
unui caracter puternic, prin crearea culorii locale, prin dramatizarea epicului, prin constructia
riguroasa a nuvelei.
1, Motoc a murit decapitat imediat ce s-a inscaunat Alexandru Lapusneanul.
Naratorul il pastreaza pentru ca era prototipul boierului intrigant, ucigandu-l moral, dar si fizic,
pentru a-i atribui un sfarsit pe masura lui de caracter.
2. Pentru scena uciderii se inspira din Letopisetul Tarii Moldovei de Grigore Ureche, doar ca
amplifica faptele, punand accent pe reliefarea caracterului domnitorului. Scena masacrarii este
imbogatita fata de cea din Letopiset, in sensul ca naratorul foloseste tehnica regizorala in
prezentarea faptelor: scene de ansamblu sunt alternate cu scene de detaliu.
3. Spancioc nu mai traia nici el in momentul revenirii lui Lapusneanul pe tron. Il aduce in Moldova
pentru a construi antiteze. El si Stroici apar in opozitie cu Motoc, reprezentand genul boierilor
patrioti.
4. Stroici este o inventie a autorului
37. Exemplifica, prin referire la o opera literara de Ion Creanga, doua dintre
particularitatile de limbaj al prozei narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii,
marci ale prezentei naratorului, limbajul personajelor, vorbire directa si indirecta, registre
stilistice").
Povestea lui Harap Alb, de Ion Creanga
Marci ale prezentei naratorului:
- prezenta formulelor specifice:
a. Formulele initiale au rolul de a introduce cititorul in lumea basmului. Creanga renunta la
traditionalul "a fost odata ca niciodata", folosind un enunt ca "Amu cica a fost odata", dupa care se
straduieste sa ne explice de ce rudele nu se cunosteau intre ele (Craiul si Verde Imparat). Formula
initiala are rolul de a introduce cititorul in lumea basmului, in lumea fictiunii, unde totul este posibil
si nu ne mai miram de nimic. Cuvantul "cica", sugereaza ideea ca povestitorul n-a fost martor la
evenimente si arunca asupra lor o umbra de indoiala.
b. Formulele mediane sunt menite sa intretina atentia cititorului. "Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul
din poveste, inainte mult mai este."
c. Formulele finale au rolul de a scoate ascultatorul/cititorul din lumea fictiunii si de a-l duce in
lumea reala in care binele nu mai invinge intotdeauna, pentru ca aici se joaca alte reguli: "i a tinut
veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are
bani, bea si mananca, iar cine nu, se uita si rabda." Formula are un umor amar si ascunde o obsesie
ancestrala (din vechime, straveche): procurarea hranei. In lumea povestilor, fericirea e asimilata si
cu belsugul gastronomic, dar
cititorul trebuie sa se trezeasca la realitatea in care banul e stapanul absolut.
Stilul este sententios; naratorul bazat pe intelepciunea populara da sentinte, maxime: Lumea asta e
pe dos, toate merg cu capu-n jos
La unul fara suflet, trebuie unul fara de lege.

Cine poate oase roade, cine nu, nici carne moale.

Surpriza cea mai mare o aduce finalul; naratorul se detaseaza de povestea lui ("Ce-mi pasa mie?") si
se considera responsabil numai cu discursul; evenimentele s-au intamplat oricum fara el, de aceea
considera ca singura lui obligatie e sa spuna povestea, invitandu-i pe cititori sa-si faca si ei datoria
lor ("si va rog sa ascultati").
Registrul stilistic folosit in basm este cel popular. Limba folosita de autor reprezinta
chintesenta vorbirii noastre populare din aceeasi epoca.
Apar fonetisme moldovenesti: aista, aiasta, halagie pt. galagie.
Trasatura cea mai caracteristica a scriitorului popular este oralitatea; tot ce spune el poarta
pecetea stilului vorbit.
38. Exemplifica, apeland la o povestire studiata,doua dintre particularitatile de limbaj al prozei
narative (la alegere, din urmatoarea lista: modalitati ale nararii, marci ale prezentei naratorului,
limbajul personajelor, registre stilistice").
Hanu
Ancutei
Fantana
dintre
plopi
M.
Sadoveanu
Autorul este persoana care concepe si care scrie o opera (literara, stiintifica etc.). In cazul povestirii "Fantana dintre plopi",
autorul este Mihail Sadoveanu. Autorul concret, creatorul operei literare, adreseaza, ca expeditor, un mesaj literar cititorului
concret, care functioneaza ca destinatar/receptor. Autorul concret si cititorul concret sunt personalitati istorice si biografice,
ce nu apartin operei literare, insa se situeaza in lumea reala unde ele duc, independent de textul literar, o viata autonoma.
Autorul, Mihail Sadoveanu, este asadar creatorul universului epic din "Fantana dintre plopi", iar naratorul este cel care
comunica istorisirea narata cititorului fictiv, naratorul este cel care face medierea intre autor si cititor.
Atat naratorul cat si personajul (element principal al unei opere epice, care determina actiunea si care se afla in mijlocul
evenimentelor) sunt manuite de autor in scopul dorit de acesta si in conformitate cu propria viziune asupra veridicitatii
relatarii.
Povesirea implica o relatie speciala intre narator si cititor, impunand un ceremonial al discursului, menit a capta atentia
cititorului
si
a-i
cultiva
o
stare
de
asteptare.
Exista
in
"Fantana
dintre
plopi"
doua
tipuri
de
naratori:
1. primul tip este naratorul martor, cel care apare imediat in deschiderea povestirii, aducand la cunostinta cititorului
atomsfera din han, activitatile personajelor: lautarii, Ancuta, comisul Ionita de la Draganesti si gospodarii si carausii din Tarade-Sus. Relatarea se face in pricipal la persoana a III-a, si doar prin pozitionarea pronumelui la pers I "noi" in fata acestei
categorii de personaje ("noi, gospodarii si carausii din Tara-de-Sus"), naratorul isi revendica apartenenta la acest grup, ceea
ce face din el un narator-martor, narator ce va asista si la venirea capitanului de mazili Neculai Isac, care dupa ce participa
la un adevarat ritual (Ancuta ii toarna vin in ulcica, lautarii vin mai aproape, comisul Ionita il invita sa povesteasca
intamplarea in care si-"a pierdut o lumina"). Aici incepe povestirea propriu-zisa, "povestirea in povestire", devenind povestire
in
rama.
2. narator-personaj: Neculai Isac povesteste auditoriului (ascultatorii prezenti la han), aducand la cunostinta si cititorului
intamplarile de "pe vremea celeilalte Ancute", prin tehnica evocarii, fiind deci un narator. Prin participarea directa la
succesiunea evenimentiala el este un personaj, alaturi de celelalte personaje ale povestirii (Marga, unchiul Hasanache, fratii
acestuia),
cele
doua
atributiuni
facand
din
Neculai
Isac
un
narator-personaj
Perspectiva subiectiva pe care o are asupra relatarii vine ca o consecinta a faptului ca este un narator-personaj. Experienta
de viata a lui Neculai Isac, mediul social, sexul si varsta isi pun amprenta asupra povestirii: "Eram un om buiac si ticalos.
Om nevrednic nu pot sa spun ca am fost [.] dar imi erau dragi ochii negri si pentru ei calcam multe hotare."
3. In finalul povestirii naratorul revine in ipostaza de narator-martor, ("Noi gospodarii si carausii din Tara-de-Sus am ramas
tacuti si mahniti").
39. Explica modalitatile de caracterizare a personajului dintr-un
text narativ studiat, apartinand lui Ioan Slavici. Moara cu noroc, de Ioan Slavici
Tema o reprezinta dezumanizarea provocata de patima banului, prezentand societatea
romaneasca de la sfarsitul secolului al XIX-lea.
Caracteristicile nuvelei: subiectul dezvaluie procesul de parvenire a individului; prezinta
efectele dramatice ale inadaptarii; descopera complexitatea sufletelor simple: hangiii; printre starile
analizate in nuvela psihologica se afla: obsesia, frica, alienarea, erosul.
Ioan Slavici este un portretist prin excelenta. Ca prozator realist nu insista asupra trasaturilor
fizice, ci asupra celor psihologice, etice, de gandire si de comportament. Fizionomia personajelor si
anumite particularitati ale acestora ilustreaza trasaturi ale personajelor, anumite conflicte sufletesti.
Lica este un personaj malefic, demonic, secundar. El este singurul personaj care nu evolueaza,
ci are o constructie liniara (este plat).
a. Caracterizare directa facuta de narator
- portretul fizic este detaliat si anticipeaza portretul moral: "om cam de 36 de ani, cu ochi mici si
verzi, cu sprancene dese si impreunate la mijloc. Aceste trasaturi sugereaza rautatea si demonismul
personajului".
Inca de la intrarea in scena Lica se comporta ca un stapan peste oameni si locuri. Inteligent, fin
cunoscator al psihologiei umane, el se conduce dupa un cod moral propriu, in afara legilor si a
statului.
b. Caracterizare directa facuta de personaje:
- Ana simte ca Lica este oarecum fioros si isi previne sotul ca are de a face cu un om rau si

primejdios.
- Ghita ii spune: tu nu esti om Lica, ci diavol.
c. Caracterizarea indirecta rezulta din faptele sale. Armele lui Lica sunt santajul si hotia. Are
placerea de a ucide cu o satisfactie demonica. Sfarsitul lui are loc intr-o noapte de Pasti, in urma
tentatiei de a se refugia intr-o biserica parasita. Acum intelege ca este pedepsit pentru faradelegile
lui: "M-a ajuns mania lui Dumnezeu." Urmarit de Pintea, eroul se sinucide, sfaramandu-si capul de
trunchiul unui stejar.
40.Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Mihail Sadoveanu.
In lumina "soarelui auriu" care stralucea intr-o "liniste ca din veacuri", oaspetii de la hanul Ancutei zaresc pe drumul pustiu
un calaret care, nu peste mult timp, poposi si el la han. Avea "nas vulturesc si sprancene intunecoase", iar ochiul drept
statea "stans si inchis", dandu-i o infatisare stranie. Comisul Ionita il intampina cu bucurie, recunoscand in drumetul
singuratic pe capitanul Neculai Isac. Ancuta o auzise pe mama ei vorbind despre acest, pe care "erau sa-l omoare niste
tigani", o "poveste infricosata", pe care nu o mai tinea minte.
Ancuta ii aduce oaspetelui "un cofaiel plin" si o "ulcica noua", lautarii venisera mai aproape, "sunand din strune", iar
comisul Ionita il invita "sa cinstim cu domnia ta o ulcica de vin nou" si-l roaga sa le povesteasca "intamplarea de demult".
Neculai Isac accepta sa bea vinul, care este bun in tovarasie, numai "dragostea cere singuratate".
Capitanul isi incepe povestea petrecuta in tinerete, cu 25 de ani inainte, cand ii placea sa cutreiere Moldova, spre
disperarea mamei sale, care dadea leturghii la biserica pentru ca el sa se linisteasca de pe drumuri si sa se insoare.
Intr-o toamna, tot pe vremea celeilalte Ancute, pe cand duce antale (Reg.=butoi mare de stejar, mai ales pentru vin si
rachiu) cu vinuri la Suceava, poposise la han si era "bezmetic si singur ca un cuc" pentru ca il parasise iubita. Intr-o
sambata, "pe la toaca", Neculai mergea ingandurat pe drumul spre Suceava, cand pe malul unei garle vede o "liota de
tigani", care, incercand sa prinda peste, racneau si topaiau "ca niste diavoli". Tanarul vede "o fetiscana de optsprezece ani",
cu o fusta rosie, care il tulbura peste masura, "parc-as fi inghitit o bautura tare". Tigancusa, Marga, este certata de un tigan
mai batran, pentru ca fata se uita tinta la boier si nu se cadea o astfel de obraznicie. Neculai le arunca fiecaruia cate un
banut de argint si o porni spre han.
A doua zi, Neculai o intalneste pe Marga la "fantana dintre plopi", care-l astepta sa-i multumeasca pentru banutul de
argint. Neculai si-a continuat drumul spre Pascani, urmat de cainele lui credincios, Lupei, dar gandurile ii erau la frumoasa
tiganca. Dupa ce si-a terminat treburile, in miez de noapte a pornit "intr-o intinsoare, cu suier de vant in urechi" (loc.
adv. intr-o intinsoare = a) intruna, fara intrerupere; b) repede, in goana) si in goana calului s-a indreptat spre hanul Ancutei.
Dar ocoleste hanul si se duce direct la "fantana cu patru plopi", unde o gaseste, asteptandu-l pe frumoasa tiganca. Neculai
promite fetei ca ii va aduce o "scurteica de vulpe" de la Pascani, iar ea ii spune ca o sa-l astepte cu nerabdare "s-am sa mor
langa fantana daca nu vii". Intors la Pascani, Neculai vinde bine "antalele de vin", cumpara o "blanita cu fata de postav ros",
cu gandul la placerea pe care o va vedea in ochii tigancusei si se intoarce, cu chimirul ( in portul popular
barbatesc=cingatoare lata din piele, ornamentata, prevazuta cu buzunare) plin, spre hanul Ancutei, cu intentia de a se opri
mai intai la fantana. Cadrul este romantic, "stelele se aprinsesera in cerul curat", creand o atmosfera de vraja pentru
intalnirea erotica. Marga il astepta in intuneric si, cand el o ajuta sa imbrace scurteica, fata ii dastainuie ca unchiul
Hasanache o pusese sa-l atraga in locul acesta pustiu, pentru ca el si cei doi frati mai mici sa-i fure calul si banii. Ea se teme
ca va fi injunghiata daca ei isi dau seama ca i-a tradat, dar "mi-esti drag" si "de-acuma inainte nu-mi mai pasa". Neculai se
arunca pe cal, in urma lui tiganii racneau "ca niste diavoli negri" si, la un moment dat, il ajunsera si aruncara cu prajini in el.
Tanarul cazu de pe cal si, simtind "o lovitura de fier ascutit la coada ochiului drept", incepu sa traga cu pistolul, nimerindu-l
pe un tigan intre ochi, in timp ce Lupei "rupea pe celalalt". Ochiul drept ii era plin de sange, dar cu ochiul teafar zari lumina
hanului si incepu sa strige cu disperare. Cei aflati la han ies cu faclii si o pornesc cu totii inapoi, spre fantana unde se
intalnise Neculai cu Marga. Pe colacul fantanii, "lucea sange proaspat", semn ca tiganii omorasera fata pentru ca-i tradase si
o aruncasera in fantana.
Ascultatorii acestei istorisiri groaznice ramasera "tacuti si mahniti", fantana nu mai exista, se distrusese "ca toate ale
lumii", sugerand ca pana si intamplarile cele mai dramatice isi pierd - odata cu trecerea timpului - din profunzime.
41. Expune subiectul unui text narativ studiat, apartinand lui Ion Creanga.
Expozitiunea relateaza faptele ce se petrec intr-un tinut indepartat, peste mari si tari, la capatul lumii, in timp mitic.
Asadar, relatiile temporale si spatiale se definesc prin evocarea timpului fabulos cronologic si a spatiului imaginar
nesfarsit: 'Amu cica era odata intr-o tara' un crai care avea trei feciori si un singur 'frate mai mare, care era imparat intr-o
tara mai indepartata', pe nume Verde imparat. Cei doi frati nu se vazusera de multa vreme, iar verii nu se cunoscusera intre
ei, pentru ca imparatia fratelui mai mare era 'tocmai la o margine a pamantului', iar fratele mai mic traia '7a alta margine'. In
acest cadru spatio-temporal mitic se deruleaza - intr-o inlantuire cronologica - intamplarile reale si fabuloase la care
participa personajele basmului.
Verde imparat ii cere fratelui sau, craiul, sa-i trimita 'grabnic pe cel mai vrednic' si viteaz dintre fiii sai, ca sa-i urmeze la tron,
intrucat el avea numai fete. Ca sa-i puna la incercare, pentru a vedea care dintre feciori 'se simte destoinic a imparati peste
o tara asa de mare si bogata ca aceea', craiul se imbraca intr-o piele de urs si se ascunde sub un pod. Cei doi fii mai mari
se sperie de urs si se intorc rusinati la curtea craiului, care este dezamagit de neputinta lor si rosteste moralizator: 'nici tu nu
esti de imparat, nici imparatia pentru tine', ceea ce evidentiaza elementele reale ale basmuiui.
Mezinul, impresionat de amaraciunea tatalui, se duce in gradina 'sa planga in inima sa'. Deodata, 'o baba garbova de
batranete' ii cere de pomana, apoi il sfatuieste sa ceara tatalui sau 'calul, armele si hainele cu care a fost el mire', desi
hainele sunt 'vechi si ponosite', iar 'armele ruginite' si sa puna o tava cu jaratic in mijlocul hergheliei ca sa aleaga acel cal
care va veni 'la jaratic sa manance'. Urmand intocmai sfaturile babei, (calauzirea flacaului catre pretuirea si respectarea
traditiilor stramosesti),voinicul pleaca la drum, luand carte din partea tatalui si, prin dreptul podului, 'numai iaca ii iesa si lui

ursul inainte'. Trece cu bine de aceasta prima proba, primeste binecuvantarea parintelui sau si pielea de urs in dar, apoi
sfatul ca in calatoria lui sa se fereasca 'de omul ros, iara mai ales de cel span', sa nu cumva sa aiba de-a face cu ei. Ca
trasaturi ale basmului, sunt prezente aici formule initiale tipice si cifra magica trei, care face posibila depasirea primei probe
de
catre
eroul
principal.
Intriga. Fiul craiului si calul pleaca la drum, basmul continuand cu formule mediane tipice, 'si merg ei o zi, si merg doua, si
merg patruzeci si noua' pana cand intalnesc in codru 'un om span' care se ofera drept 'sluga la drum'. Voinicul il refuza de
doua ori, dar a treia oara spanul ii iese in cale 'imbracat altfel si calare pe un cal frumos' tocmai cand fiul craiului se ratacise
prin codrii intunecosi. Deprins sa urmeze sfatul parintelui sau, acela de a nu se insoti cu omul span, dar pentru ca ii mai
iesisera in cale inca doi, el se gandeste ca 'aiasta-i tara spanilor' si-1 angajeaza drept calauza. In aceasta secventa
narativa este inclusa o pauza descriptiva, care intrerupe povestirea si descrie codrii desi si intunecosi, ce contureaza un
peisaj
de
basm
Ajunsi la o fantana care 'nu avea nici roata, nici cumpana, ci numai o scara de coborat pana la apa', spanul intra in put,
umple plosca, apoi il sfatuieste pe fiul craiului sa coboare si el ca sa se racoreasca. Tanarul il asculta pe span, dar acesta
tranteste capacul peste gura fantanii si-1 ameninta ca daca nu-i povesteste totul despre el, 'cine esti, de unde vii, si incotro
te duci', acolo ii vor putrezi oasele. Sub amenintarea mortii, feciorul de crai jura 'pe ascutisul palosului' ca va fi sluga supusa
a spanului, care se va da drept nepotul imparatului si ca va pastra taina 'pana cand va muri si iar va invia', anticipand astfel
finalul basmului. Spanul ii da numele de Harap-Alb, care-1 va sluji cu credinta, respectandu-si juramantul facut.
Desfasurarea actiunii incepe odata cu sosirea la palatul imparatului Verde, unde Spanul se da drept nepotul sau si,
infumurat peste masura, il trimite pe Harap-Alb sa stea la grajduri, sa aiba grija de calul lui, ca altfel va fi 'vai de pielea ta',
dandu-i si o palma - 'ca sa tii minte ce ti-am spus'-, ca altfel 'prinde mamaliga coaja'. De remarcat este aici elipsa
narativa, adica trecerea sub tacere a secventei calatoriei facute de erou ca sluga a spanului pana la imparatia unchiului
sau, naratorul sugerand numai ca aceasta s-a efectuat.
42. Ilustreaza particularitatile de structura a unui text narativ studiat, apartinand lui Liviu Rebreanu
Ion de Liviu Rebreanu
Conceptia autorului despre roman, inteles ca un "corp sferoid", se reflecta artistic in structura
circulara a romanului. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care
intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (se
desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are semnificatia simbolica a destinului unor oameni si
este investit cu functie metatextuala. El separa viata reala a cititorului de viata fictionala a
personajelor din roman.
Descrierea initiala a drumului introduce cititorul in viata satuluiardelean de la inceputul secolului
al XX-lea, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin
aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea,
Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului , cu un Hristos de
tinichea ruginita, anticipeaza tragismul destinelor.
Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a
drumului prin metafora soselei - viata.
43. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de George Calinescu.
Otilia este fiica celei de-a doua sotii a lui Giurgiuveanu.
Este o figura centrala a romanului, care te cucereste, dar te si revolta.
Caracterul ei se bazeaza pe elemente contradictorii: amestecul de inocen
ta si maturitate; amestec de iubire si de ratiune; iubeste pe Felix, dar se casatoreste cu Pascalopol;
inteligenta, dar dispretuind inteligenta feminina.
a. Caracterizare directa facuta de narator: "Fata maslinie, nas mic, ochi albastri.";
copilaroasa, dar in acelasi timp, "cu o stapanire desavarsita de femeie".
b. Caracterizare directa facuta de catre personaje prin tehnica reflectarii poliedrice (a
pluriperspectivismului):
- Felix o considera pe Otilia foarte frumoasa, culta, talentata.
- Pascalopol vede in ea aceleasi calitati.
- Costache o crede inca un copil, spunandu-i "fe-fetita mea".
- Aglae o considera vicleana si interesata de mostenirea lui Costache.`
c. Caracterizare directa (autocaracterizare):
- "eu sunt o zapacita, nu stiu ce vreau"- desi faptele ei demonstreaza contrariul d.
Caracterizare indirecta: rezulta din fapte:
1. e altruista, grijulie fata de cei apropiati (nu vrea sa stea in calea carierei lui Felix);
2. poarta o masca, dincolo de care nu poate sa treaca nimeni. De aceea, devine o enigma.
3. se comporta ca un om liber, care nu tine cont de nici o regula exterioara.
e.Din mediul in care locuieste personajul
- camera Otiliei, cu varietatea de lucruri din ea, reflecta caracterul contradictoriu, amestecul de
copilarie si feminitate, dar si o oarecare instabilitate in comportament, trecand cu usurinta de la o
stare la alta.

44. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Liviu Rebreanu.

Pe scurt:
Ion de Liviu Rebreanu
Personajul Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a saranului
ardelean din primele decenii ale secolului trecut.
Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu,
Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica, care ii era draga, insa e
constient ca Ana are pamant. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la
inceput. Ion era "iute si harnic ca ma-sa" chipes si voinic, dar sarac, el simtind dureros prapastia
dintre el si "bocotani". Astfel cade victima celor doua patimi: glasul pamantului si glasul iubirii.
Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o violenta navalnica, un temperament
controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion o
seduce pe Ana.
Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a insurat de fapt cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si
incomoda. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea
patmasa pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc, duce la destinul tragic al eroului, fiind omorat
de George dupa ce ii surprinde pe amanoi in flagrant.
Astfel, Ion este drastic pedepsit de Rebreanu, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morla,
raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand liniltea unui camin, linistea unei intregi
colectivitati.
PE lung:
Modalitati
de
caracterizare,
trasaturile

protagonistului:

Personajele sunt construite, de asemenea, in spirit realist, sustinand firul epic al romanului. Personajul principal este tipic
realist, exponential pentru o anumita categorie sociala, iar structura sa psihologica este pusa sub semnul unor trasaturi
dominante: tipul taranului, caracterizat printr-o inteligenta dura, egoism si cruzime, dar mai ales printr-o vointa imensa.
Conform delimitarii teoreticianului E. Forster, el este un personaj rotund, avand capacitatea de a surprinde cititorul in mod
convingator
prin
reactiile
si
gesturile
lui.
Ion este un personaj eponim (numele sau da numele romanului), realizat prin tehnica basoreliefului. El domina intreaga
lume care graviteaza in jurul sau (Ana, Vasile Baciu, Florica, George) si care contribuie la evidentierea trasaturilor lui, a
caracterului
complex,
cu
insusiri
contradictorii:
viclenie
si
ingenuitate,
brutalitate
si
delicatete.
Initial el este caracterizat in mod direct de catre narator, beneficiind de un portret marcat de calitati: "iute si harnic ca masa"; "munca ii era draga oricat ar fi fost de aspra". Elementul fundamental al conflictului, pamantul, ii subordoneaza toate
trasaturile: "Pamantul ii era drag ca ochii din cap", iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate, ceea ce justifica dorinta
patimasa de a avea: "Toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata, daca n-are si el pamant mult, mult"
Celelalte personaje ale romanului ii evidentiaza caracterul, cu lumini si umbre, in functie de conflictele in care sunt implicati
cu totii. Astfel, invatatorul Herdelea il aprecia ca "unul dintre cei mai iubiti elevi", iar doamna Herdelea il considera "un baiat
cumsecade, muncitor, harnic, saritor, istet". Optica lor se va schimba insa pe parcursul actiunii, cand Ion va trece in conflictul
dintre
invatator
si
preotul
satului,
de
partea
celui
din
urma.
Autocaracterizarea evidentiaza framantarile sufletesti, prin monologul interior: "Ma molesesc ca o baba naroada!".
Definitoriu pentru personajul principal este conflictul interior intre glasul pamantului si glasul iubirii: desi o iubeste pe Florica,
fata frumoasa dar saraca, dorinta de posesie a pamantului il determina sa o aleaga pe Ana, cea "uratica", dar bogata.
Aceata pendulare a personajului intre cele doua coordonate ale existentei sale, genereaza si conflictele exterioare ale
romanului: cu Vasile Baciu pentru obtinerea pamantului si cu George Bulbuc pentru Ana, si ulterior pentru Florica.
Cele mai multe trasaturi reies insa din caracterizarea indirecta, din faptele si atitudinea personajului, din relatiile cu
celelalte personaje. Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent, ceea ce atrage respectul, teama celorlalti flacai ai satului si a
lautarilor care canta la comanda lui si il insotesc la carciuma dupa hora, desi George este cel care ii plateste.
Viclenia sa este evidenta in relatia cu Ana, pe care o seduce, ii speculeaza sentimentele, cucerind-o si lasand-o sa creada
ca, de fapt, ea l-a cucerit. Inteligenta dura, egoismul, cruzimea ii subordoneaza toate actiunile: bataia cu George,
comportamentul agresiv fata de Ana. El reprezinta, asa cum spunea criticul Eugen Lovinescu, "expresia instinctului de
stapanire a pamantului", avand ca trasaturi definitorii "inteligenta ascutita", "viclenia procedurala" si "vointa imensa"
Este naiv, in relatia cu Vasile Baciu, crezand ca nunta ii va aduce si pamantul, fara a incheia o intelegere legala. De fapt,
destinul personajului principal nu este marcat de conflictele exterioare, cat mai ales de conflictul interior, generat de relatia
sa cu pamantul. Personajul are o dorinta obsesiva de a stapani acest pamant, iar elocventa in acest sens este scena
sarutarii lutului: "Il cuprinse o pofta salbateca sa imbratiseze huma, s-o crampoteasca in sarutari!" Acest gest depaseste
limitele unei reactii obisnuite, sugerand patima exagerata pentru pamant, precum si legatura indestructibila cu acesta.
Personajul traieste o tripla voluptate: a simturilor, a puterii, a trupului, iar acest moment alegoric exprima reducerea lui la
esenta. Din aceasta perspectiva, deznodamantul este previzibil: Ion va muri ucis cu ajutorul unei unelte a pamantului, sapa,
iar George care-l loveste nu este decat un instrument al destinului.

45. Caracterizeaza personajul preferat dintr-un roman de Camil Petrescu.

Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, de Camil Petrescu, traieste doua realitati: realitatea
timpului
cronologic
(frontul)
si
realitatea
timpului
psihologic.
Stefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupari teoretice, un tip orgolios,
avid de cunoastere absoluta atat prin dragoste cat si prin experienta directa, traita a razboiului.
Prima experienta a cunoasterii, iubirea, traita sub semnul incertitudinii, e semnalata direct. Casatorit cu cea mai frumoasa
dintre colegele sale, in care crede a fi gasit idealul femeii iubite, tanarul cuplu cunoaste o schimbare radicala a existentei lor
datorata
unei
mosteniri
neasteptate
lasate
de
un
unchi
bogat,
Tache.
Aspirand la dragostea absoluta, eroul doreste certitudinea absoluta. Natura reflexiva, constient de chinul sau launtric, Stefan
Ghiorghidiu aduna, progresiv, semne ale nelinistii si indoielilor sale interioare si le diseca cu minutiozitate. Viata lui Stefan
Gheorghidiu a devenit curand "o tortura", nu mai putea citi nici o carte, parasise universitatea.
Plimbarea la Odobesti, intr-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si incertitudinea iubirii, pune sub semnul indoielii
fidelitatea femeii iubite. Compania domnului G., avocatul obscur, dar barbat modern, acorda sotiei sale, Ela, care cocheta,
amplifica
suspiciunile
lui
Stefan.
Confesandu-se si analizandu-se, eroul respinge ca vulgara etichetarea ca gelos: "Nu, n-am fost niciodata gelos, desi am
suferit
atata
din
cauza
iubirii."
Experienta razboiului constituie pentru Stefan Gheorghidiu o experienta decisiva, un punct terminus al dramei intelectuale, o
drama
a
personalitatii.
Gheorghidiu devine alt om in primele ceasuri de razboi. Gelozia ramane undeva, departe, si lipsita de insemnatate. Jurnalul
lui de front contureaza o personalitate complexa, aflata in imprejurari inedite, confruntandu-se cu moartea, dar mai ales
confruntata
cu
ea
insasi.
Ranit si spitalizat, se intoarce in Bucuresti. Acasa, langa Ela, simtea o instrainare definitiva. Experienta frontului a fost
decisiva.
Drama
iubirii
lui
este
acum
intrata
definitiv
in
umbra.
Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" este un
"neintrerupt mars tot mai adanc in constiinta".
46.Exemplifica modalitatile de caracterizare a unui personaj feminin, prin referire la un roman
studiat(periada de pana la al Doilea Razboi Mondial)
Otilia personajul principal din romanul Enigma Otiliei, ea este fata adoptiva a lui Mos Costache,
numele ei de familie fiind Marculescu.Ea este o cantareata la pian foarte talentata,si care doreste sa
studieze muzica.Clanul Aglae doreste sa alunge pentru a putea pune mana mai usor pe averea lui
Costache Giurgiuveanu.Prima intalnire in roman cu Otilia este la inceputul lui cand Felix intra in
casa lui Mos Costache pentru a doua data(prima data mosul spunandu-i ca acolo nu sta nimeni), si
ea vine in salvarea lui recunoscandu-l.
Despre Otilia autorul spunea: " Otilia era eroina mea lirica, proiectia sa in afara, o imagine
lunara si feminina".Chipul adolescentin al Otiliei este de la inceput o aparitie angelica , descris in
mod expres de autor , din momentul sosirii lui Felix in casa lui Mos Costache, asa cum o observa
tanarul.Mai intai voce cristalina, auzita de sus, apoi ,"un cap prelung si tanar de fata,incarcat cu
bucle , cazand pana pe umeri" .
Parerea lui Felix despre Otilia la prima vedere este: "fata parea sa aiba vreo 18-19 ani.Fata
maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastrii, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul
de dantela.Insa in trupul subtiratic , cu oase delicate de ogar , de un stil perfect ,fara acea slabiciune
supta si pastrata a Aureliei , era o mare libertate de miscari ,o stapanire desavarsita de femeie."
Aglae o vede ca o piedica in luarea averii lui Mos Costache.
Aurica este invidioasa pe Otilia si ar vrea la fel ca Aglae sa o alunge.
Mos Costache o iubeste dar de zgarcit n-a putut sa-i asigure un viitor fara probleme,
nedepozitand decat foarte putini bani in banca restul tinandu-i ascunsi sub salteaua lui.
Pascalopol o iubeste pe Otilia si ii implineste toate poftele ei, Otilia casatorindu-se cu el, dar
apoi acesta i-a dat libertate ea casatorindu-se cu un conte din Spania.
Otilia este unul dintre cele mai complexe personaje feminine din proza romaneasca, ea este
fascinanta, mereu imprevizibila, dilematica prin comportament; iubita de parintele nesigur, de Felix
care-i infioara corzile inimii , ocrotita de un strain , Otilia este totusi fara cuib.Otilia traieste drama
singuratatii ,viitorul ei este ambiguu, departe de mult visata fericire.Comportamentul ei este
derutant: capabila de emotii puternice trece brusc de la o stare la alta.Ea este copilaroasa si in
acelasi timp si matura dovedind o grija materna fata de Felix pe care-l protejeza ca pe un orfan.
47. Prezinta constructia subiectului unui roman de Marin Preda, prin referire la: actiune, conflict,
relatii temporale si spatiale.
Morometii, de Marin Preda (vol. I, 1955)
Actiune
Actiune = totalitatea evenimentelor, a faptelor si intamplarilor semnificative prezentate intr-o opera
literara.
Povestirea se desfasoara pe mai multe planuri, diferite ca importanta: al familiei Moromete,
al lui Birica, apoi Tugurlan etc. Romanul are trei parti, care corespund unor etape din viata familiei:
4. stabilirea unui mod de viata, iluzia ca timpul sta
5. plecarea lui Achim la Bucuresti si inceperea unei perioade de framantari sufletesti;
6. dupa scena secerisului, incep necazurile si problemele care nu se mai rezolva.

Romanul incepe in maniera realista, cu fixarea spatio-temporala a actiunii: cu cativa ani

inaintea inceperii celui de-al doilea razboi mondial, intr-un sat din campia Dunarii. Incipitul aduce
in prim-plan problema timpului. "Se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare; viata se
scurgea aici, fara conflicte mari."Rabdarea aceasta este o impresie gresita a oamenilor insisi, aflati
in pragul unor imense rasturnari istorice, mai ales a oamenilor de felul lui Ilie Moromete care cred
ca sta in puterea lor de a evita marile conflicte. In spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui
timp este insa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce in sanul taranimii schimbari
fulgeratoare, care pun in cumpana insusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite in
perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul intai se petrece de sambata seara
pana duminica noapte, adica de la intoarcerea Morometilor de la camp pana la fuga Polinei cu
Birica. Ritmul evenimentelor se precipita in ultima parte a volumului I, semn al faptului ca "timpul
nu mai avea rabdare". Trei ani mai tarziu, izbucnea cel de-al doilea razboi mondial. Primul volum
are o constructie clasica, simetrica, incepe si se sfarseste cu tema timpului.
Conflictul principal este de natura tragica si se da intre om si istorie, istorie care ii marcheaza
in mod hotarator destinul, desi omul are iluzia ca se poate sustrage ei.
Starea conflictuala este permanenta.
Exista conflicte intre:
- Moromete si Catrina, deoarece aceasta vrea sa-i fie trecuta casa pe nume, fapt promis de
Moromete cand acesta vanduse un pogon de pamanT din zestrea sotiei; frati; chiar dispunerea
membrilor familiei la masa de la inceputul romanului arata rivalitatile existente intre copiii din
prima casatorie si cei din a doua casatorie a lui Moromete
Niculae si tatal sau, care nu vrea sa-l trimita la scoala;
- tata si cei trei fii, care vor sa mearga la oras sa se imbogateasca rapid.
Pe langa aceste crize interne, exista si o criza externa a familiei produsa de: impozite, datorii la
banca si alte datorii de gospodarie.
48. Prezinta constructia subiectului unui roman de Liviu Rebreanu, prin referire la:
actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.
Ion, de Liviu Rebreanu.
Romanul Ion este conceput ca avand o structura circulara, prin simetria incipidului cu final, se
realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas,loc al actiunii romanului
,descrierea finala a romanului inchide simetric romanul si face accesibila semnificatia simbolica a
drumului prin metafora soselei-viata.
Tema romanului.
Reprezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale.
Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa despre diverse aspecte ale lumii
rurale:obiceiurile legate de marile momente din viata omului (nasterea,nunta,inmormantarea), relatii
sociale generate de diferentele economice (stratificarea Este prezentarea problematicii pamantului
in conditiile satului ardelean.Romanul sociala) sau culturale(universal taranilor,universal
intelectualitati rurale),relati de familie.
Tema centrala posesiunea pamantului este dublata de tema iubiri.
Prezentarea subiectului se face astfel:
In expozitiune sunt prezentate principalele personaje din satul Pripas ,
Ion, personajul central,flacau, harnic si istet suporta umilinta de a nu fi bine vazut de cei din jurul
sau si de a nu avea un loc de frunte in ierarhia satului, pentru ca este sarac.
Ca sa iasa din aceasta condite pune la cale planul de a o seduce pe Ana fica lui Vasile Baciu un
taran instarit, pentru a obtine prin casatorie o zestre apreciabila.
Intriga romanului, rusinea pe care Vasile Baciu i-o face in fata satului va starni dorinta de razbunare
a flacaului.Care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului lasand-o insarcinata pe
Ana,pentru a-l determina sa accepte nunta.La sfarsitul petrecerii,flacaii merg la carcima.Bataia
flacailor,in aparenta pentru platirea lautarilor, in fapt pentru dreptul de a o lua de sotie pe Ana, se
inchee cu Victoria lui Ion,care il rapune pe George cu paharul.
Desfasurarea actiuni
Dorind sa obtina cat mai repede pamant ii face curte Anei,fata unui bogatan,o seduce si il forteaza
pe Vasile Baciu sa accepte casatoria.Planul ii izbuteste si fara sa o iubeasca o ia de nevasta pe Ana,
desi tatal ei se impotriveste.Dupa obtinerea pamantului Ion o supune pe Ana unor violente fizice,
destramandu-I acesteia iluzia ca prin plecarea din casa tatalui sau traiul I se va inbunatati.
Dupa ce si-a satisfacut dorinta arzatoare de a avea mult pamant ramas
singur hotaraste sa se intoarca la dragostea din intai, Florica fata saraca dar frumoasa.Aceasta este
acum casatorita cu George Bulbuc.
In deznodamant naratorul il prezinta pe George care simtind ca Ion ii da tarcoala Floricai, acesta il
omoara din gelozie.
George este arestat, Florica ramane singura,iar intreaga averea a lui Ion pentru care el sacrificase
totul trece in posesia bisericii.
In roman apar mai multe tipuri de conflicte:

-coflict central: lupta pentru pamant in satul Pipas

-conflict secunda intre Ion George Bulbuc
-conflict exterior : intre Ion si Vasile Baciu
-conflict interior: intre glasul pamantului si glasul iubirii
49. Prezinta constructia subiectului unui
roman de George Calinescu , prin referire la: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale.
Enigma Otiliei, de George Calinescu
A aparut in martie 1938 si este un roman de factura balzaciana. Romaul prezinta viata burgheziei
bucurestene din prima jumatate a secolului nostru. Titlul original al romanului a fost 'Parintii
Otiliei' scriitorul avind in vedere ideea paternitatii. Romanul devine o satira vehementa la adresa
burgheziei in care relatiile copii-parinti s-au degradat datorita banului. Romanul are in centru istoria
luptei pentru mostenirea averii lui mos Costache. Desfasurarea epica este lenta, conflictul este
determinat de incercarile membrilor clanului Tulea de a pune mina pe averea lui Costache
Giurgiuveanu.
De-alungul actiunii naratorul insereaza cateva scene,pretext pentru a descrie aspectul social al
Bucurestiului.Intriga este data de sosirea tanarului Felix Sima in casa tutorelui sau Costache
Giurgiuveanu.In desfasurarea actiunii Felix se indragosteste de Otilia, iar 'clanul' Tulea isi face
griji referitoare la mostenirea averii lui mos Costache.Punctul culminant este dat de moartea lui mos
Costache,cand familia Tulea ia toata averea,Otilia si Felix fiind nevoiti sa se mute.
Deznodamantul il reprezinta intalnirea de dupa cativa ani a lui Felix cu Pascalopol.Aglae Tulea este
'baba absoluta',sora lui mos Costache, Aurica Tulea este fiica cea mica a Aglaei,'fata
batrana'.Costache Giurgiuveanu tatal vitreg al Otiliei si tutorele lui Felix,el este tipul avarului. Felix
Sima este de multe ori 'vocea autorului',un tanar orfan,care doreste sa triumfe in viata. Leonida
Pascalopol este mosierul bogat si manierat,sentimentele acestuia fata de Otilia fiind neclarificate.
Stanica Ratiu este sotul Olimpiei,fiica cea mare a Aglaei Tulea,un avocat fara clienti,este genul
parvenitului el profitand de orice situatie pentru a iesi in castig. Otilia Marculescu este o fata
zglobie ce sta sub semnul dramei feminine,enigma acesteia fiind una nedezlegata.
Finalul este compus si el din doua secvente,deznodamantul in care Felix abandonat primeste o
explicatie de la Otilia menita sa dezlege misterul plecarii acesteia,epilogul care ofera cititorului
justificarea Otiliei:Felix avea sa faca o cariera stralucita neincomodata 'de o dragoste nepotrivita';
finalul este abrupt si simetric ca in romanele lui Balzac.
50. Prezinta constructia subiectului unui roman de Camil Petrescu , prin referire la: actiune, conflict,
relatii temporale si spatiale.
Conceput in doua carti, romanul cuprinde confesiunea personajului Stefan Gheorghidiu. Subiectul nu urmareste cronologic
faptele.
I. Cartea intai Ultima noapte de dragoste debuteaza cu o fixare a timpului rememorarii. Mobilizat deja, la Piatra Craiului, in
anul 1916, Gheorghidiu isi incepe destainuirea in fata unui camarad (Oprisan), apoi rememoreaza pentru sine povestea
casniciei sale, de aici incolo pana la sfarsitul primei carti evenimentele desfasurandu-se cronologic. Stefan Gheorghidiu o
cunoaste pe
Ela
in timpul facultatii. Ea este studenta la Litere, iar el studiaza
filozofia.
Se casatoreste cu Ela dintr-un sentiment cavaleresc, impresionat de gestul ei de daruire totala. Dupa ce primeste o
mostenire, relatiile dintre Ela si Stefan se schimba. Ea doreste sa se adapteze noii conditii sociale, pe cata vreme el vrea sa
duca viata de mai inainte. Relatiile superficiale, generate de noua existenta mondena, ii repugna. Este cuprins de gelozie si
banuieste ca intre Ela si avocatul Gregoriade exista o legatura de dragoste. Pe masura ce suspiciunile lui cresc, se vede
incapabil sa aiba o discutie explicita cu Ela. In aceasta stare de spirit pleaca pe front.
II. Cartea a doua Intaia noapte de razboi este conceputa in forma unui jurnal de razboi. Naratorul urmareste detalii de lupta,
atitudini si scene specifice frontului. Pe masura ce descrierea ororilor razboiului se amplifica, sentimentul de gelozie se
estompeaza pentru erou. In capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu, naratorul prezinta cateva episoade de cosmar
din
timpul
unui
bombardament.
Notele din subsolul paginii intaresc din perspectiva auctoriala aceasta relatare. Romanul se incheie cu un epilog intitulat
Comunicat apocrif, si care cuprinde deznodamantul povestii de dragoste. Abia iesit din spital, dupa ce fusese ranit,
Gheorghidiu primeste o scrisoare anonima care ii da detalii despre locul si timpul intalnirilor dintre Ela si Gregoriade. Isi da
seama
ca
nu-l
mai
intereseaza.
Divorteaza, lasandu-i Elei buna parte din avere si mai cu seama casa cu tot trecutul.
51.Prezinta conditia taranului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand
unui autor canonic.
Publicat in 1920, romanul evidentiaza spatiul ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea, in mod
realist si are ca punct de plecare cateva dintre nuvelele cu care debutase scriitorul.
In primul rand, conditia taranului este evidentiata prin tema pamantului care este, de fapt, miza
conflictului, pentru ca el determina in lumea satului pozitia sociala si autoritatea morala a
indivizilor. Acestei teme i se adauga cea a iubirii, pentru ca destinul personajului principal este
definit de aceste doua mari coordonate. De fapt, nu pamantul se afla in centrul romanului, ci dorinta

lui Ion de a-l avea. De aceea, putem considera ca si tema destinului este definitorie pentru roman.
Aceasta obsesie a pamintului il apropie pe taranul lui Rebreanu de eroii lui Dostoievski (Fratii
Karamazov), sau de Francois Torissard, personajul lui Balzac (Pamantul), care, sarac fiind lucreaza
pentru gradinarul unui castel si primeste pamant. Deosebirea consta in faptul ca, in timp ce in
romanul lui Balzac, pamintul este folosit pentru acumularea banilor, la Rebreanu, banii nu au
relevanta pentru o umanitate traditionala, care vede in terenul detinut, masura tuturor lucrurilor.
In al doilea rand, taranul lui Rebreanu se raporteaza permanent la mediul din care face parte, se
implica, participa activ la tot ceea ce tine de viata satului, la toate evenimentele esentiale ale
existentei rurale: nunta, hora, inmormantarea. Rebreanu acorda horei un rol esential pentru ca ea
coaguleaza viata satului, fiind nu numai loc de intalnire si de petrecere, dar si de confruntari.
Naratorul ne ofera astfel imaginea satului traditional, cu obiceiuri vechi: prezenta lautarilor, a
preotului, modul in care petrec tinerii si batranii. De asemenea, nunta, ocupa si ea un loc important,
constituind un pretext pentru ca naratorul sa patrunda in psihologia personajelor. Nunata lui Ion cu
Ana respecta toate traditiile rurale: prezenta petitorilor, a lautarilor, a starostelui nuntii, numararea
banilor de catre nas. Ritualul reuneste chiar si personaje aflate in conflict: drusca miresei este
Florica, cea cu care Ana isi va disputa dragostea lui Ion. Evenimentul echivaleaza cu momentul in
care se intensifica conflictele, pentru ca Ana realizeaza acum ca ea nu reprezinta pentru sotul ei
decat sursa averii.
52. Prezinta conditia intelectualului, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata,
apartinand unui autor canonic.
Ultima noapte de dragoste,intaia noapte de razboi
Stefan Ghiorghidiu este personajul principal al romanului si reprezinta drama intelectualului pus in
situatii limita.Este un personaj lucid,insetat de certitudini si adevar, desi prima experinta de
cunoastere,iubire,e traita sub semnul incertitudinii,fiind un zbucium permanent in cautarea
adevarului.
Studen la filozofie,inzestrat intelectual,traieste in lumea cartilor.Plim-barea la Odobesti declanseaza
criza de incertitudine a iubirii,punand sub sem nul intrebarii fidelitatea Elei.Dar autoanalizandu-si
starile cu luciditate, res- pinge ideea geloziei.Vede in Ela idealul sau de iubire si feminitate,dar
hiper- sensibil si orgolios isi amplifica drama.
Traieste dureros drama omului singur, neputand sa faca nici un compromis cerut de societate in care
traieste. Se considera un intrus in lumea ce il inconjoara si de aceea alege lumea ideilor pure si
aspira la o dragoste absoluta cautand in permanenta certitudini.
Razboiul este o alta experienta de viata in planul cunoasterii esentiale.Frontul este o experienta
traita direct, eroul prezentand razboiul tragic si absurd.El inseamna noroi,arsita,frig si
foame,umezeala, paduchi, mur darie si mai ales frica ,spaima, disperare si moarte. Frontul este haos,
mizerie,invalmasala si dezordine ceea ce creaza o imagine halucinanta de "foc si trasnete",tragismul
confruntarii cu moartea,fiind dezvaluit in capito- lul:"Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu".
Dramatismul iubirii lui Stefan intra definitiv in umbra, experienta dramatica a frontului fiind
decisiva.Ranit si spitalzat,se intoarce acasa la Bucuresti, dar simte fata de Ela o instrainare
definitiva:"sunt obosit mi-e indiferent chiar daca e nevinovata."
S.G. nu poate fi considerat un invins deoarece reuseste sa depaseasca gelozia care il ameninta sa-l
dezumanizeze,se inalta deasupra societatii -dominata de interese materiale-traind o experienta
morala superioara aceea a dramei omenirii silite, sa indure un razboi tragic si absurd.
53. Prezinta conditia femeii, prin referire la un personaj dintr-o opera studiata, apartinand
unui autor canonic.
Otilia este un personaj complex, definitoriu, eponim. Titlul anticipeaza tema romanului care pune
accentul pe caracterul imprevizibil al eroinei si care face din opera o poveste a enigmei feminitatii.
In intentia scriitorului, cartea purta titlul "Parintii Otiliei", ilustrand astfel motivul balzacian al
paternitatii, urmarit in relatiile parinti-copii, in contextul epocii interbelice. Fiecare dintre
personajele romanului poate fi considerat parinte al Otiliei, pentru ca, intr-un fel sau altul, ei ii
hotarasc destinul. De pilda, mos Costache isi exercita lamentabil rolul de tata, desi nu este lipsit de
sentimente fata de Otilia. El se gandeste la viitorul ei, vrea chiar sa o infieze, dar amana la nesfarsit
gestul. i Pascalopol, mult mai varstnic decat Otilia, marturiseste ca in iubirea pentru ea imbina
pasiunea cu paternitatea. Titlul "Enigma Otiliei" sugereaza comportamentul derutant al eroinei,
uneori absurd care-l uimeste pe Felix: "Nu Otilia are o enigma, ci Felix crede ca o are", marturiseste
G. Calinescu, justificand titlul romanului. Pentru orice tanar de 20 de ani, fata care il respinge, dar ii
da in acelasi timp dovezi de afectiune va fi enigmatica.
Ea este prezentata in mod direct de catre narator, care ii atribuie rolul de observator lui Felix, la
inceputul romanului: "fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri arata si mai copilaroasa
intre multele bucle si gulerul de dantela". Portretul personajului se completeaza prin alte trasaturi,
precum cochetaria, bunul gust in vestimentatie: "Fata subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga
pe poale, dar strimta tare la mijloc"
Autocaracterizarea ii completeaza portretul Otiliei, care-si cunoaste foarte bine soarta de fiinta
tolerata, obligata sa-si rezolve singura problemele vietii. Interesant este ca, desi este superficiala, ea

are totusi constiinta acestei superficialitati tipic feminine: "cand tu vorbeai de ideal, eu ma gandeam
ca n-am sters praful de pe pian"; "Noi, fetele, Felix, suntem mediocre si singurul meu merit e ca-mi
dau seama de asta".
Comportamentul fetei este derutant pentru cei din jur. Ea impresioneaza prin naturalete, prin
calitatile tipice virstei adolescentine: gusta oricand farmecul jocurilor copilaresti, escaladeaza la
mosia lui Pascalopol stogurile de fan, cunoaste detaliile rostogolirii prin iarba. Traieste din plin
viata si nimic nu o impiedica sa rada in hohote sau sa fie melancolica: "Imi vine uneori sa rad, sa
alerg, sa zbor. Vrei sa fugim? Hai sa fugim!"

Ana - ION
Dintre eroinele propuse de romanul interbelic ,de fiecare reprezentand o ipostaza a misterului feminin ,unele de o feminitate
tulburatoare ,Ana ,fata instaritului Vasile Baciu,pare nascuta sub semnul nefericirii ,fiind predestinata unei existente tragice .
Autorul o surprinde in trei ipostaze succesive care ii contureaza treptat profilul moral prin analiza sufletului ei chinuit :cea de
tanara femeie ,indragostita profund de Ion ,caruia ii incredinteaza cu generozitate viata ,aceea de sotie ,indurand cu umilinta
vorbele grele si loviturile barbatului ,si aceea de mama ,ipostazata care in circumstante normale ar fi putut deveni o supapa
salvatoare
pentru
femeia
nefericita
.
Intreaga existenta a Anei este guvernata de iubire si blandete ,virtuti care intregesc un portret moral superior .Ea este
harnica ,supusa,rusinoasa ,prototipul femeii de la tara .Din punct de vedre fizic,Ana este insignifianta ;pentru Ion ea este o
fata 'slabuta' si 'uritica',mai ales in comparatie cu Florica ai carei 'obraji fragezi ca piersica' si ' ochii albastri ca cerul de
primavara 'ii tulburase sufletul flacaului .Lui George Bulbuc ,flacaul bogat pe care Baciu il voia ginere 'Ana ii placea',lui nu i
se
parea
urata
,insa
nu
ii
zicea
ca-i
'cine
stie
ce
frumoasa'.
Firava si fara personalitate ,asa cum pare la inceput ,covarsita de vointa lui Ion ,imbatate de cuvintele si gesturile lui
dragostoase ,Ana va deveni o victima usoara a flacaului interesat numai de zestrea sa.In ciuda acestei firi slabe care se
anunta din primul capitol ,Ana va dovedi pe parcursul actiunii o vointa si o putere de a rabda uluitoare.nu numai Ion e un
revoltat ,incalcand normele colectivitatii;Ana insasi traieste aceeasi conditie ,intrucat nesocoteste obiceiul tipic lumii rurale de
a accepta casatoria planuita de parinti ,in care latura sentimentala nu are importanta .Autorul comenteaza'Ana lui Vasile
Baciu ii era fagaduita lui George Bulbuc de nevasta .Ea ,fata cu stare ,el fecior de botocon, se potriveau .'
Din dragoste pentru Ion ,Ana accepta relatia cu acesta si , chiar si atunci insarcinata ,ajunge de rasul satului si e crunt
batuta
de
tatal
ei
,nu-i
reproseaza
nimica
lui
Ion
.
Pentru ca a 'crescut singura ,lipsita de o dragoste parinteasca mangaietoare sufletul ei trist cauta o dragoste sfioasa si
adanca '.Din dragoste isi infrunta tatal ,acceptand orice umilinta din partea lui si a colectivitatii .Ceea ce o distruge insa este
totala lipsa de afectiune al lui Ion ,pentru care sacrificase totul si fara de care viata ei nu-si aflase rostul :'isi zicea mereu , ca
fara
el
ar
trebui
sa
moara
'.
Framantarile fetei ,nesigura de dragostea lui Ion ,complexata de frumusetea Floricai ,sunt surprinse cu fina intuitie
psihologica ,autorul insistand mai ales pe deznadejdea ei care ii da adesea 'ganduri de moarte'.
Nunta Floricai cu George e un moment de cumpana in existenta Anei ,care intrevede acum moartea ca pe unica scapare din
acest univers cuprins parca de niste 'ape tulburi'.Femeia simte acum ' o sila grea pentru tot ceeea ce o inconjoara',iar copilul
I se pare o povara .Obsesiv ii apare imaginea lui Avrum care se spanzurase .sinuciderea ei este descrisa minutios intr-un
capitol de mare forta analitica ,streangul .Moartea ei ,fara sa fie in intentia asta ,devine,prin urmarile ei , o cumplita
pedeapsa aplicata aceluia care I-a distrus viata ..Destinul ei este tipic lumii rurale ,unde 'femeia reprezinta doua brate de
lucru , o zestre si o producatoare de copii'.
54.Prezinta evolutia unui cuplu de personaje, care ilustreaza tema iubirii, intr-un roman studiat,
apartinand unui autor canonic.
Otilia-Felix
Otilia este un presonaj cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi
trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator
luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga
desculta prin iarba din curte, sta ca un copil pe genunchi lui Pascalopol dar este lucida si matura
atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care cei doi nu se pot casatori.
In fata lui Felix are gesturi familiare, tandre, ce ilustreaza deseori o grija materna pentru
el. Finalul romanului este decis in privinta destinului ce-l va avea Otilia, modernismul personajului
cansta si in faptulca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tese in jurul ei, Felix impreuna cu
Pascalopol, ajungand in finalul romanului la concluzia ca dupa atatia ani, pentru ei, Otilia nu "a
ramas decat o enigma".
Otilia traieste drama singuratatii, toata viata fiind in cautarea fericrii dar pana in final singura
admite ca "nu suntem fericiti decat cinci - sase ani".
Felix Sima este definit de Calinescu ca fiind "martor si actor", este cel care ne introduce
in atmosfera capitalei din acea vreme, autorul descriind foarte bine snobismul, zgarcenia si dorinta

de parvenire.
Romanul pune in centrul narativ al actinunii formarea personalitatii lui Felix, din acest
motiv putem considera romanul "Enigma Otiliei" un bildungsroman.
Portretul fizic a lui Felix il ilustreaza foarte bine si pe cel moral: " fata ii era juvenila si
prelunga, aproape feminina" - de unde putem deduce sensibilitatea personajului; cu " suvite mari de
oar ce-i cadeau de sub sapca", obrazul de "culoare maslinie" , iar nasul de " o taietura elenica" ii
dadea un "aer voluntar".
55.Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-un roman de tip
obiectiv studiat.
Personajul Ion este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a saranului
ardelean din primele decenii ale secolului trecut.
Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu,
Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica, care ii era draga, insa e
constient ca Ana are pamant. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la
inceput. Ion era "iute si harnic ca ma-sa" chipes si voinic, dar sarac, el simtind dureros prapastia
dintre el si "bocotani". Astfel cade victima celor doua patimi: glasul pamantului si glasul iubirii.
Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o violenta navalnica, un temperament
controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion o
seduce pe Ana.
Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a insurat de fapt cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si
incomoda. Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea
patmasa pentru Florica, nevasta lui George Bulbuc, duce la destinul tragic al eroului, fiind omorat
de George dupa ce ii surprinde pe amanoi in flagrant.
Astfel, Ion este drastic pedepsit de Rebreanu, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morla,
raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand liniltea unui camin, linistea unei intregi
colectivitati.
56. Prezinta comparativ modalitatile de constructie a doua personaje intr-un roman de tip subiectiv
studiat.
Eroul romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, de Camil Petrescu, traieste
doua realitati: realitatea timpului cronologic (frontul) si realitatea timpului psihologic.
Stefan Gheorghidiu este un personaj problematic; un intelectual-student la filozofie, cu preocupari
teoretice, un tip orgolios, avid de cunoastere absoluta atat prin dragoste cat si prin experienta
directa, traita a razboiului.
Prima experienta a cunoasterii, iubirea, traita sub semnul incertitudinii, e semnalata direct. Casatorit
cu cea mai frumoasa dintre colegele sale, in care crede a fi gasit idealul femeii iubite, tanarul cuplu
cunoaste o schimbare radicala a existentei lor datorata unei mosteniri neasteptate lasate de un unchi
bogat, Tache.
Aspirand la dragostea absoluta, eroul doreste certitudinea absoluta. Natura reflexiva, constient de
chinul sau launtric, Stefan Ghiorghidiu aduna, progresiv, semne ale nelinistii si indoielilor sale
interioare si le diseca cu minutiozitate. Viata lui Stefan Gheorghidiu a devenit curand "o tortura",
nu mai putea citi nici o carte, parasise universitatea.
Plimbarea la Odobesti, intr-un grup mai mare, declanseaza criza de gelozie si incertitudinea iubirii,
pune sub semnul indoielii fidelitatea femeii iubite. Compania domnului G., avocatul obscur, dar
barbat modern, acorda sotiei sale, Ela, care cocheta, amplifica suspiciunile lui Stefan.
Confesandu-se si analizandu-se, eroul respinge ca vulgara etichetarea ca gelos: "Nu, n-am fost
niciodata gelos, desi am suferit atata din cauza iubirii."
Experienta razboiului constituie pentru Stefan Gheorghidiu o experienta decisiva, un punct terminus
al dramei intelectuale, o drama a personalitatii.
Gheorghidiu devine alt om in primele ceasuri de razboi. Gelozia ramane undeva, departe, si lipsita
de insemnatate. Jurnalul lui de front contureaza o personalitate complexa, aflata in imprejurari
inedite, confruntandu-se cu moartea, dar mai ales confruntata cu ea insasi.
Ranit si spitalizat, se intoarce in Bucuresti. Acasa, langa Ela, simtea o instrainare definitiva.
Experienta frontului a fost decisiva. Drama iubirii lui este acum intrata definitiv in umbra.
Prin cele doua ipostaze pe care le traieste eroul, romanul "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte
de razboi" este un "neintrerupt mars tot mai adanc in constiinta".
57.Comenteaza particularitatile
de limbaj si de expresivitate (procedee artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic
studiat, apartinand perioadei pasoptiste.
Tema
Poezia 'Miezul iernei' de Vasile Alecsandri este unul dintre cele mai valoroase pasteluri ate bardului de la Mircesti. Poetul
descrie tabloul plin de maretie al unei nopti de iarna, in care se simte coplesit de perfectiunea si grandoarea naturii,
incremenita de un ger naprasnic.
Universul poeziei
In strofa intai prinde contur tabloul naturii impietrit de 'un ger amar, cumplit'. Efectele gerului sunt inspaimantatoare: in paduri
trosnesc stejarii, plesnind zgomotos, stelele 'par inghetate' lucind pe cerul care 'pare otelit', iar pe campii, zapada 'cristalina'

si 'stralucitoare' 'Pare-un lan de diamanturi ce scartaie sub picioare". Tabloul dobandeste alta infatisare sub biciuirea
inghetata a gerului, totul capatand un aspect rece si inghetat 'stelele par inghetate', bolta cereasca este rece, cu un luciu ca
al otelului, iar pe pamant zapada nu mai este pufoasa si moale, ci capata stralucirea si taria cristalului, a diamantului,
scartaind sub picioare.
Strofa a doua. In aceasta strofa, natura este surprinsa in intregime sub forma
unui templu maiestuos, legatura tainica intre cer si pamant. 'Fumurile albe' ce se
inalta spre vazduhul stralucitor, 'scanteios', sunt asemuite cu 'inaltele coloane' ale unui templu maret unind cerul cu
pamantul. Pe ele se asaza ca o cupola 'bolta cerului senina / Unde luna isi aprinde farul tainic de lumina'. Lumina lunii
izvorand tainic de pe bolta cereasca face sa straluceasca si mai mult comorile iernii. Singurul semn de viata si de caldura in
acest univers stralucitor si rece este fumul, inaltandu-se in vazduh sub forma unor colonade albe si subfiri. 23672ukd11etd8k
Strofa a treia. Vederea acestui templu grandios, aproape ireal, starneste admiratia si uimirea poetului: 'O! tablou maret,
fantastic!' El se simte coplesit de frumusetea si grandoarea naturii hibernale: 'Mii de stele argintii /In nemarginitul templu ard
ca vecinice faclii.' Purtatoare ale luminii vesnice, stelele par niste faclii stralucitoare care ard pentru eternitate. Continuand
descrierea naturii ca un templu urias, poetui compara muntii cu altarele acestuia, iar codrii cu niste 'organe sonoare' in care
crivatul face sa rasune o muzica ce trezeste spaima: 'Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare / Unde crivatul patrunde,
scotand note-ngrozitoare'.
Strofa a patra. Tabloul nocturn al iernii este incremenit, pustiu si tacut: 'Totui e
in neclintire, fara viata, fara glas; / Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas'. Aspectul naturii lipsite de viata si de
miscare este accentuat de repetitia cuvintelor: 'fara viata, fara glas' sau a cuvintelor 'nici un', accentuand absenta oricarui
zbor in vazduh sau a urmelor pe zapada: 'Nici un zbor in atmosfera, pe zapada nici un pas'.
In acest peisaj neclintit si tacut, poetului uimit si neincrezator i se dezvaluie kt672u3211ettd
urma vietii, in lumina lunii, ca o fantasma apare un lup alergand dupa prada
inspaimantata: 'Dar ce vad? in raza lunei o fantasma se arata / E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimantata!'. Apartia
vietii si a miscarii dinamizeaza tabloul, il face mai putin inspaimantator. Sentimentul de incordare si teama se risipeste,
poetul admira privelistea nocturna care se insufleteste.
Realizarea artistica
Cuvintele poeziei par simple, dar ele alcatuiesc combinatii redand surprinzatoare si emotionante imagini. Predomina
imaginile vizuale conturand tabloul grandios al naturii hibernale, intr-o ingemanare a cerului cu pamantul, in culori si nuante
de alb stralucitor, otelit, rece. Intregul tablou nemiscat si tacut este rareori cuprins de zgomotul stejarilor care trosnesc de
ger, de scartaitul pasilor pe zapada sau de muzica 'ingrozitoare' scoasa de crivat in adancul codrilor. 0 singura imagine
dinamica aduce prezenta vietii in finalul poeziei: goana lupului flamand dupa prada inspaimantata. In concluzie, imaginile
vizuale predominante
se impletesc cu cateva imagini auditive si de miscare.
Figurile de stil creeaza un tablou surprinzator prin maretie, dar si terifiant totodata prin prezenta gerului care ingheata totul,
alungand orice urma de viata.
Epitetele simple sau duble scot in evidenta caracteristicile tabloului: 'ger amar,
cumplit', 'stelele par inghetate', 'cerul pare otelit", 'zapada cristalina', 'campii
stralucitoare', 'vazduh scanteios', 'tablou maret, fantastic' etc.
Enumerarile reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza structura pastelului, in descrierea elementelor componente
ale acestui templu urias, fantastic: 'Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare'; 'Totul e in neclintire, fara viata, fara glas'
etc.
Comparatiile accentueaza trasaturi uimitoare ale peisajului: 'Fumuri [] / Ca
inaltele coloane'; 'stele / ard ca vecinice faclii".
Repetitiile subliniaza incremenirea si lipsa vietii din acest tablou: 'fara viata,
fara glas. / Nici un zbor [], nici un pas'.
Metaforele dau mai multa expresivitate versului, conturand imaginea acestui templu al naturii in care fiecare element
dobandeste un anume rol: 'Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare', 'templu maiestos', 'farul tainic de lumina'.
Antiteza subliniaza contrastul dintre imagini: 'Fumuri albe se ridica []/ Si pe
ele se asaza"; 'Totul e in neclintire' 'E un lup ce se alunga []'.
Personificarea subliniaza insusiri umane atribuite naturii: 'luna isi aprinde',
'o fantasma se arata'.
Prozodia
Versurile ample, cu o masura de 15 silabe, aduc o muzicalitate de profunda vibratie, in care rima imperecheata si ritmul
trohaic au un rol important. Muzicalitatea versurilor creeaza o orchestratie a naturii care subliniaza sugestiv
grandoarea tabloului.
58.Prezinta elemente ale imaginarului poetic romantic, identificate intr-un text studiat,apartinand lui
Mihai Eminescu.
Poezia "Floare albastra" de Mihai Eminescu a fost scrisa in anul 1872 si publicata un an mai tarziu
in revista "Convorbiri literare", facand parte din etapa de tinerete a creatie eminesciene si
anticipand marile poeme filosofice din perioada urmatoare, care culmineaza cu "Luceafarul".
Aceasta creatie are la baza motivul romantic al florii albastre, care reprezinta si titlul
poeziei. Desi nu a precizat in nici un manuscris, Eminescu a preluat acest motiv de la germanul
Novalis, pentru care floarea albastra sugereaza implinirea iubirii ideale si, implicit, a cuplului
erotic,dupa moarte, "candva", intr-o alta lume. De asemenea , el este intalnit si in scrierile poetului
italian Leopardi, pentru care floarea albastra simbolizeaza puritatea iubirii si candoarea iubitei.
"Floare albastra" face parte din categoria operelor care au la baza temele romantice

iubirea si natura, fiind , insa este imbogatita cu profunde mediatii filosofice, privind conditia omului
de geniu intr-o lume superficiala, inferioara.
Tema poeziei o constituie aspiratia poetului catre iubirea ideala, care insa nu se poate
implini, scepticismul sau reiesind din ultimul vers: "Totusi este trist in lume".
Aceasta idila este formata din 4 secvente lirice, 2 ilustrand monologul interior al iubitei,
iar celelate 2, monologul lirico-filosofic al barbatului, a vocii eului liric.
Prima secventa poetica reprezinta monologul fetei, incipitul constituindu-se in interogatia retorica,
sub forma de repros, pe care i-l face aceasta iubitului. Aceasta isi situeaza "sufletul vietii" intr-o
lume superioara, a ideilor metafizice, realizand, totodata, portretul omului de geniu. Aspiratiile si
ideile superioare ale barbatului sunt sugerate de simboluri precum: "campiile Asire", "intunecata
mare", "piramidele-nvechite". Fata il cheama in lumea reala, indemnandu-l sa renunte la idealurile
sale si ii ofera iubirea ei, iubire terestra.
Cea de a doua secventa poetica desemneaza monologul de factura filosofica al eului liric, in care
acesta aprofundeaza semnificatiile ideilor si aspiratiilor sale.
A treia secventa reia monologul iubitei si debuteaza printr-o chemare a iubitului in mijlocul naturii.
Elementele romantice specifice liricii eminesciene, "codrul", "izvoarele", "stanca", apar in deplina
concordanta cu starile indragostitilor
Ultima secventa poetica constituie monologul eului liric si este incarcat de profunde idei filosofice.
Acesta se arata uimit de frumusetea apropiata de perfectiune a iubitei, sugerata prin propozitia
exclamativa: "Ca un stalp eu stau in luna!" , iar superlativul "Ce frumoasa, ce nebuna!"
simbolizeaza miracolul trait , visand la iubirea ideala.
59. Analizeaza rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui
Mihai Eminescu (la alegere, doua elemente, dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice,
relatii de opozitie si de simetrie, elemente de recurenta)
Floare albastra
Titlul poeziei este alcatuit din doua sintagme-"floare", reprezentand efemeritatea,
delicatetea si "albastra" sugerand infinitul cosmic, dar si aspiratia. Titlul este si o metafora simbol,
un motiv romantic care apare si in alte literaturi. In literatura germana, in lirica lui Novalis, floarea
albastra se metamorfozeaza in femeie luand chipul iubitei si tulburand inima eroului. Motivul florii
albastre apare si la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastra reprezinta vointa, dar si nostalgia
nesfarsitului sau femeia ideala. De asemenea, albastrul simbolizeaza infinitul, departarile marii si
ale cerului, iar floarea poate fi fiinta care pastreaza dorintele
Poezia este structurata pe doua planuri, intre care se stabilesc relatii de opozitie: planul
barbatului si planul femeii. Femeia este o copila naiva, dornica de a se realiza prin iubire. Barbatul
este un contemplativ, sedus de dulceata jocului inocent, dar incrancenat sa atinga absolutul,
preocupat intr-un ceas cand putea sa cunoasca fericirea- de altceva, mai inalt si mai intelept, dupa
cum reiese din ingaduinta sa fata de preaplinul pasional al fetei: "Eu am ras, n-am zis nimica".
Planul feminitatii(cuprins in strofele 1-3 si 5-12) are forma unui monolog, alcatuit in prima
parte dintr-un repros, si apoi, in partea urmatoare, dintr-o provocare inocenta, care este un act de
seductie. Reprosul este expresia intuitiei feminine, care simte in diversitatea preocuparilor abstracte
ale barbatului pericolul instrainarii. Cunfundarea lui "in stele si in nori si-n ceruri nalte", gandirea
lui plina de imaginile"campiilor Asire", ale "intunecatei mari" si ale "invechitelor piramide" care
"urca-n cer varful lor mare" o determina sa-l avertizeze asupra capcanei in care ar putea sa cada,
confundand caile fericirii:"Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!".
Provocarea pe care o lanseaza(strofele 5-12) izvoraste dintr-o nevoie demonstrativa, pare o
lectie de initiere intr-un segment al existentei pe care barbatul il minimalizeaza. De aceea, proiectul
ei erotic este de o mare fascinatie, poarta in el toate atuurile tentatiei: natura este paradisiaca, iubita
este frumoasa si "nebuna", adica dispretuitoare de conventii, dragostea este neprefacuta si totala,
muta si inocenta. Cadrul natural este insa autohtonizat : e "gura raiului" din cantecul popular, cu
luminisuri, cu stanci gata sa se pravale in prapastie, cu izvoare care plang, cu trestii inalte si foi de
mure, cu soare si luna. Autohtonizat este si limajul copilei, care se alinta in spiritul oralitatii
taranesti:"de ce m-ai uitat incalte", "voi cerca", "mi-oi desface", "cine treaba are".
Planul barbatului, foarte redus(cuprins in strofele 3 si 13-14), are dublu rol, fixeaza "povestea" in
interiorul unei amintiri si confera poeziei caracterul de meditatie. Senzatia de poveste evocata este
data de prezenta in text a unui narator, marcat de pronumele personal "eu", si a unor scurte
precizari, care delimiteaza planurile: "Astfel zise mititica/ Dulce netezindu-mi parul" sau "Inc-o
gura-si dispare/Ca un stalp eu stam in luna", apoi in final "Si te-ai dus/Si-a murit iubirea
noastra.
60. Comenteaza particularitatile de limbaj si de expresivitate (imaginar poetic, procedee
artistice, elemente de versificatie) ale unui text poetic studiat, apartinand lui Mihai Eminescu.
Poezia 'Floare albastra' este o meditatie pe tema iubirii, o idila desfasurata intr-un cadru feeric, in care visul romantic
prefigureaza peisajul, putandu-se confunda cu natura. Publicata la 1 aprilie 1873 in revista 'Convorbiri literare', 'Floare
albastra' constituie, cum afirma Vladimir Streinu, 'primul mare semn al operei viitoare', structurand viziunea poetica pe doua
planuri distincte, care se vor aprofunda in marile poeme urmatoare: un plan terestru, un spatiu paradiziac, cu o natura
protectoare, sublima in primitivitatea ei, in care personajul feminin spera sa-si implineasca o iubire senzuala, plina de

farmec, cu toate deliciile clipei trecatoare; un plan inalt, cosmic, care deschide orizonturile idealitatii si ale visarii, ale
marilor aspiratii romantice, specifice poetului de geniu, care mediteaza asupra marilor enigme ale lumii. Trecand de poezii
ca 'Amorul unei marmure' sau 'Venere si Madona', aflam acum, pentru prima data, in mod explicit, de o lume a stelelor si
a norilor, de cerurile ei inalte, de spatii vaste in ordinea cosmica si terestra, figurata prin sintagme caracteristice, 'indepartata
mare', 'campiile asire', de axele lor de conexiune, 'piramidele-nvechite', 'varful lor mare', carora li se opun, intr-o simetrie
perfecta, toposuri ale intimitatii erotice, 'codrul cu verdeata', 'ochiul de padure', poteca, 'boltile de frunze'. De acum incolo,
cei doi protagonisti ai idilei eminesciene vor fi stapaniti de aspiratii diferite: el, vizionar, orientat spre inaltimi astrale, simboluri
ale ascensiunii,stele, nori, ceruri nalte, piramide, rauri de soare, ea, telurica, senzuala, emanand parca direct din natura
originara, dorind o dragoste in care sa fie implinit totul, cu retrageri intr-o intimitate absoluta, regasita si in peisajul din
jur, codrul cu verdeata, stanca ce sta sa se pravale, prapastia mareata. Floarea albastra este chiar simbolul eului
feminin, delicat, plin de tandrete, ce se implineste prin dragoste, precum o floare creste in razele soarelui. Ea va fi rosie ca
marul, isi va juca norocul in dragoste pe un fir de romanita, cei doi vor sta in locuri pe unde nimeni nu a mai umblat inainte,
de o frumusete salbatica, unde stanca sta sa se pravale. Reintegrarea in natura, cadrul benefic pentru iubirile
eminesciene, se explica prin ritmurile ei unduitoare, linistitoare, prin capacitatea paradiziaca de conservare a
timpului, implicit a fiintelor umane care gasesc secreta cale de intoarcere in orizontul mitic, fabulos al naturii primordiale.
Simbolul florii albastre, luat din 'Heinrich von Ofterdingen', de Novalis, inseamna tocmai conservarea clipei pe panta
eternitatii, prelungirea ei dincolo de limitele necrutatoare ale temporalitatii.
Ca si in poemul 'Luceafarul', definitivat zece ani mai tarziu, personajul feminin este cel care, primul, da glas aspiratiei
erotice: '- Iar te-ai cufundat in stele/ Si in nori si-n ceruri-nalte?/ De nu m-ai uita incalte,/ Sufletul vietii mele.// in zadar rauri
de soare/ Gramadesti-n a ta gandire/ Si campiile asire/ Si intunecata mare.', incercand o abstragere a partenerului din
sferele celeste ale meditatiei, o intoarcere catre universul terestru, incarcat de simboluri paradiziace, alte ipostaze ale
eternitatii, pe care poetul le regreta, revelate, abia in finalul poeziei. intre cei doi protagonisti exista o distanta ce
defineste coordonatele a doua lumi: el aspira la lucruri abstracte, incercand sa priceapa misterele lumii, intra
in arhaic, imagineaza, prin simboluri relevante, 'piramidele-nvechite', 'campiile asire', perioadele istorice trecute, printr-un
proces de remanenta a memoriei colective, ea este stapanita de un pragmatism senzual de un farmec absolut.
Neavand ochiul mitic al cunoasterii, pentru ea, principiul feminin autentic, timpul curge extrem de repede, enigmele
neputand fi descifrate intr-o viata de om, si de aceea isi invita iubitul sa vina mai bine 'in codrul cu verdeata/ Und-izvoare
plang in vale,/ Stanca sta sa se pravale/ in prapastia mareata', intr-o singuratate de inceput de lume, refacand cuplul adamic
ca in gradinile raiului. Timpul, ca atare, se relativizeaza in apropiere de codru, in acest spatiu sacru, obtinand componente
dimensionale diferite pentru fiecare dintre ei: ea cauta portile originare ale eternitatii prin izolare in natura, ceea ce ii
confera trasaturi notabile de personaj romantic, de donna angelicata si de nimfa silvana, el crede ca se apropie de lume,
de esenta ei, prin adancirea in misterele cosmice ale spatiului si ale timpului, prin resuscitarea simtului istoric, ce nu
depinde de trecerea liniara a timpului, numai astfel explicandu-se contingenta poetului cu natura, imaginata ca o poarta de
legatura cu orice epoca istorica. Neconcordanta aceasta temporala a celor doi protagonisti este aceea care ii face sa se
desparta,
sa
nu
ajunga,
in
acelasi
timp,
la
un
punct
ideal
de
comuniune
erotica.
Cu toate acestea, pentru o clipa, aspectul Iudic al iubirii, proiectata in spatiul visului, al dorintei, invinge desincronizarea
funciara a celor doi protagonisti: 'De mi-i da o sarutare/ Nime-n lume n-a s-o stie,/ Caci va fi sub palarie -/ S-apoi cine treaba
are!'. Singuri in aceasta lume cu atribute de primordialitate, stabilind o conexiune dincolo de orice bariera temporala, ei
devin Adam si Eva, cuplul idilic paradiziac, intr-un topos sacru, unde natura s-a cufundat in primordial, in care efuziunile
sentimentale dobandesc o deplina naturalete: 'Pe.carare-n bolti de frunze,/ Apucand spre sat in vale,/ Ne-om da sarutari pe
cale,/ Dulci ca florile ascunse'. Mai mult poate decat in celelalte poezii, in care cadrul natural se invaluie intr-o proiectie a
visului erotic, 'Lacul' sau 'Povestea codrului', in 'Floare albastra' intalnim o disolutie treptata a chipului iubitei, o retragere
misterioasa in spatiul din care a aparut: 'Inc-o gura - si dispare/ Ca un stalp eu stam in luna!/ Ce frumoasa, ce nebuna/ E
albastra-mi, dulce floare!' Clipa ultima ramane cel mai mult in mintea poetului, persista dureros, se eternizeaza, pentru ca
despartirea este, pana la urma, in cadrul existentei umane, o moarte simbolica: 'Si te-ai dus, dulce minune,/ S-a murit
iubirea noastra'. Acest moment fulgurant releva tocmai efemeritatea evenimentului, a insesi clipelor de dragoste, in care
fiinta feminina, eterica, s-a retras in lumea sa ideala, precum fapturile de vis, nimfe sau spiridusi, care traiesc in mijlocul
naturii, lasand in urma numai vraja si melancolia visului. Protagonistii parasesc spatiul benefic al unei naturi
erotizate, fiecare in felul sau, prin intoarcere in adancurile tainice ale codrului, ca un duh al padurii, in cazul iubitei, sau,
pentru poet, prin reluarea preocuparilor lumii banale, cu rare evadari in inalt, in idealitate. Tristetea se impune astfel ca stare
de fapt a uneilumi minore, unde lucrurile devin, se transforma foarte repede, ca o modalitate de transfigurare poetica a
melancoliei.
De fapt, in poezia 'Floare albastra' coexista, in mod aproape paradoxal, cele doua extreme ale proiectiei in eternitate care
se vor profila in universul poetic eminescian:infinitul mare, profunzimile cosmosului, la care aspira poetul, bogat ilustrat in
textele maturitatii de creatie, si infinitul mic, spre care indeamna personajul feminin, prin retragere in natura eterna, prin
pierderea in adancurile ei nestiute, mediul predilect din 'Fiind baiet paduri cutreieram', 'Dorinta', 'O, ramai'. Cu aceasta
ultima poezie,'O, ramai', similitudinile sunt mai multe, chiar frapante, identificate atat in cele doua chemari aproape identice
ca expresie si tonalitate, a padurii si a iubitei, cat mai ales in atitudinea poetului, care, intr-o sublima inconstienta a visului, a
aspiratiilor, paraseste aceasta lume a carei eternitate in ordine paradiziaca nu o percepe inca: 'Astfel zise mititica,/ Dulce
netezindu-mi parul./ Ah! ea spuse adevarul;/ Eu am ras, n-am zis nimica.' ('Floare albastra'); 'Astfel zise lin padurea,/ Bolti
asupra-mi clatinand;/ Suieram 1-a ei chemare/ S-am iesit in camp razand.' ('O, ramai'). Poetul paraseste, in ambele
ipostaze, un spatiu paradiziac, etern, inclusiv iubirea pura ce salasluieste aici, regretul fiind o consecinta fireasca, dar o
reactie tardiva, care se traduce printr-un sentiment de melancolie ineluctabila: 'Totusi este trist in lume!'
Expresia poetica urmeaza indeaproape liniile sferei ideatice, 'Floare albastra' fiind o demonstratie a subordonarii perfecte a
formei la continut. Se remarca, in primul rand, influenta versului popular, care contine dialog si adresare directa, masura de
7-8 silabe, rima imbratisata si ritmul trohaic, semn al unui patos intens, navalnic, fara conventii protocolare, totodata al unei

sinceritati absolute. Personajele lirice isi dezvaluie, astfel, un statut de arhaitate, de fiinte primordiale, care experimenteaza,
sub aspect ludic, prin proiectie in vis, puritatea aspiratiilor erotice, neconvertite printr-un limbaj pretentios, sofisticat. Dialogul
distribuie rolurile celor doi protagonisti si ilustreaza mai ales spatialitatea poeziei, cele doua planuri, terestru si cosmic, intrun limbaj simplu, dar cu o sintaxa aparte, ce ii da profunzime nebanuita. Se contureaza, inca de acum, rostirea lirica
simpla, cu putine podoabe, din marile poeme de mai tarziu, din care se vor desprinde insa marile viziuni romantice,
imensitatea spatiilor cosmice si meditatiile profunde asupra trecerii timpului si a destinului uman. insasi
aceasta exemplaritate a limbajului exprima o tendinta de esentializare a fiintei umane, de regresie catre prototipal, catre
puritatea initiala.
61. Prezinta teme si/sau motive romantice, apeland la doua poezii studiate la clasa.
Luceafaraul
Elemente romantice: tema geniului neanteles, a demonului indragostit, a titanului razvratit
impotriva conditiei sale, legatura stransa intre iubire si natura, cadrul nopturn, setea de absolut,
elementul cosmic, inspiratia folclorica, intensitatea sentimentelor.
In structura poemului exista elemente care apartin celor trei genuri litarare: liric, epic si dramatic.
Glossa
Tema - este un cod etic al omului de geniu care arata ca omul superior trebuie sa se renunte la
fericirea iluzorie a vietii omenesti si sa se autocunoasca prin ratiune si contemplatie.
Motive:
- apare motivul lumii ca teatru, prelucrat si in strofele 6 si 8 - ipocrizia lumii - apare si la
Shakespeare: "Alte masti, aceeasi piesa/Alte guri, aceeasi gama"; lumea este privita ca o scena in
care oamenii sunt actorii, jucand diverse roluri.
- apare motivul lumii-sirena, care intinde "lucii mreje"; lumea atrage prin spectacolul si
carnavalescul ei, dar omul de geniu care stie acestea trebuie sa se fereasca sa nu cada in mrejele ei.
62. Analizeaza particularitatile de structura si de expresivitate, caracteristice simbolismului, prin
referire la o poezie studiata.
Plumb, de George Bacovia
A aparut in fruntea volumului Plumb in 1916. Este considerata o capodopera a creatiei bacoviene si
o culme a simbolismului romanesc.
Poezia este alcatuita din 2 catrene, care corespund celor 2 planuri ale realitatii: realitatea exterioara,
alcatuita din "cimitir", "cavoul", simboluri ale unei univers rece, ostil, care il impinge pe poet la
izolare si disperare si realitatea interioara, sufleteasca, deprimanta pentru care nici iubirea invocata
cu disperare nu este o sansa de salvare.
Cuvantul cheie al intregii poezii este "plumb" care devine metafora - simbol si care este
repetat de trei ori, numar fatidic in fiecare catren. Repetitia acestui cuvant sugereaza o atmosfera
macabra de cavou. In acest mediu, sentimentul iubirii inseamna "intoarcere spre apus" cum spune
poetul Lucian Blaga, adica moartea: "Dormea intors amorul meu de plumb,/. pe flori de plumb."
In aceste conditii poetul nu se poate redresa, nu se poate inalta .
Mijloacele artistice ale poeziei sunt simbolul ("plumbul"), metaforele("Stam singur in
cavou") si personificarile ("Dormeau adanc sicriile de plumb"). Remarcam folosirea verbelor la
imperfect: "dormeau", "stau" care sugereaza acea atmosfera de dezolare, o actiune trecuta dar
neterminata, in continua desfaurare inca.
La toate nivelurile (lexical, fonetic, morfosintactic), poetul exteriorizeaza ideea de
alunecare spre neant. Verbele la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaza persistenta
atmosferei deprimante. Repetitia conjunctiei "si" amplifica atmosfera macabra si contribuie la
realizarea unei nelinisti metafizice. Frecventa consoanelor m, b, v, l, sugereaza foarte bine
plansetul, vaietul, ca ecou al atmosferei insuportabile. La nivelul prozodic se constata folosirea
iambului.
Poezia este simbolista prin corespondentele dintre lumea exterioara si lumea interioara,
prin sugestie, sentimentul de impietrire si apasare sufleteasca fiind doar sugerat prin intermediul
simbolului si prin muzicaliatea versurilor, data de repetitia obsedanta a cuvantului "plumb".
63. Explica rolul elementelor de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui

George Bacovia (la alegere, doua elemente dintre urmatoarele: titlu,

secvente poetice, relatii de
opozitie si de simetrie, elemente de recurenta - motiv poetic, laitmotiv).
Lacustra, de George Bacovia
Titlul poeziei este simbolic. Lacustra reprezenta o locuinta primitiva, din paleolitic, temporara si
nesigura, construita pe apa si sustinuta de patru piloni. Podul care pastra legatura cu lumea terestra
era noaptea tras la mal pentru a-i proteja pe locuitorii casei de pericolul lumii exterioare. Titlul
sugereaza faptul ca eul poetic este supus in permanenta pericolului agresiunii din partea lumii
exterioare, de care se izoleaza, devenind in felul acesta un insingurat, un prizonier al propriei lumi.
Secvente poetice:
Strofa I exprima, in mod simbolic, dezagregarea materiei, sub actiunea unei ploi
permanente: "De-atatea nopti aud plouand". Caderea ploii actioneaza hipnotic asupra somnului
fiintei si a lumii.

Strofa a doua: Starea de nevroza, de iritare, provocata in prima strofade plansul si

dezagregarea materiei, se coreleaza cu spaima, sentimente generate de pericolul iminent: "In spate
ma izbeste-un val".
Strofa a treia amplifica starea de angoasa, de neliniste, de singuratate a poetului, prin
regresiunea in "golul istoric" al inceputurilor lumii: Pe-acelasi vremuri ma gasesc".Dezagregarea se
extinde la nivelul intregului univers, "pilotii grei" ai lumii launtrice prabusindu-se sub actiunea
distrugatoare a apei.
Strofa a patra o reia simetric pe prima, in afara de versul al doilea, care se realizeaza ca o
prelungire a primului catren: "Tot tresarind, tot asteptand". Accentul cade pe planul subiectiv,
trecandu-se de la universal la individual.
64.Prezinta trasaturi ale unei poezii studiate, in care se regasesc prelungiri ale
clasicismului si romantismului.
Rugaciune
Poezia motiveaza crezul poetic ce strabate intreaga opera a lui Goga. Titlul semnifica atitudinea de
smerenie a poetului in fata Divinitatii, pe care o implora sa-I dea puterea de a canta aspiratiile si
suferintele celor multi. Invocatia este patetica, ea impresioneaza prin gestul de umilinta care
insoteste ruga. Discursul poetic reflecta crezul artistic privind izvoarele si originalitatea artei, ca
expresie a misiunii artistului in societate. Exponent al unei colectivitati etnice, poetul simte povara
raspunderii sale ("Nu mor stramosii niciodata / Razboiul lor in noi si-l poarta"). Cele sase strofe,
oranduite intr-o simetrie compozitionala, vorbesc despre caracterul militant al poeziei si misiunea
sociala a poetului. Repetarea obsesiva a pronumelui personal la persoana I (eu, -mi, pe mine), in
relatie directa cu pronumele de persoana a II-a (tu, tale, tine), frecventa substantivelor in vocativ
(parinte, Doamne, stapane) si adresarea directa prin imperativul verbului (oranduie, dezleaga,
sadeste, da, alunga) sustin tonul confesional si implica sensul de ruga fierbinte si staruitoare,
izvorata dintr-un suflet ravasit de durere.In prima strofa, concentrarile metaforice de o rara
expresivitate: "In drum mi se desfac prapastii / Si-n negura se-mbraca zarea", anunta doar motivul
discursului si situeaza eul liric in postura de cautator al drumului autentic in arta. Dezorientarea si
senzatia de gol psihic sunt potentate prin frecventa epitetului apreciativ: "Ratacitor, cu ochii tulburi
/ Cu trupul istovit de cale" ce motiveaza atitudinea si gestul de implorare. Versurile constituie de
fapt concluzia fireasca a strofei, concentrata in final intr-o metafora-simbol: "Parinte-orandui-mi
cararea!". Prin substantivele si verbele alese din aceeasi familie semantica (drum, cale, carare; cad,
se desfac, caut, oranduie) intuim directia ascendenta a demersului artistic. In urmatoarele doua
strofe deslusim cu pregnanta preocesul de creatie si intelegem ca in viziunea lui Octavian Goga
actul poetic inseamna zbucium si traire puternica, care presupun transfigurarea in arta a vietii si
nazuintelor unei colectivitati. Printr-o constructie enumerativa in care sporul de frumusete si
armonie este creat de melodia simbolurilor metaforice ("Da-mi cantecul si da-mi lumina / .da-mi
raza soarelui de vara"), apare evidentiata ideea ca opera de arta exploreaza prin forme specifice,
tainele lumii si farmecul vietii, dand glas sentimentelor umane de dragoste si ura, de bucurie si
tristete. Tonalitatea solemna a versului este potentata prin repetarea verbului si prin asezarea lui la
inceputul versului.In ultimele trei strofe, cuvantul devine mult mai dinamic si mai clocotitor, iar
versul - un strigat de durere. Definind printr-o suita de substantive specifice lexicului sau poetic
(durere, lacrimi, amarul, truda) obiectul discursului sau patetic, poetul pare ca isi cheama confratii
nu numai sa fie martori ai istoriei, ci si fauritorii ei. Artistul trebuie sa fie un glas smuls din vaierul
celor multi. El poarta armura si intrezareste in clocotul maniei inabusite si al razvratirii tumultoase
nadejdea celor multi. Treptat, tonalitatea versurilor devine tot mai aspra, pana ce izbucneste
impetuos in final: "In suflet seamana-mi furtuna / Sa-l simt in matca-I cum se zbate".
65. Expune specificul raportului autor-eu liric, prin referire la un text poetic al unui autor
apartinand directiei moderniste.
Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, Tudor Arghezi (1880-1967) se inscrie,
deopotriva, in traditie ca si in modernitate; sufletul sau "faustian' avand mai multe fatete, acestea se reflecta in diver sitatea
unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii; poezia oscilatiei intre credinta si tagada, poezia
sentimentului cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii. e7u7320ec39bpf
Poezia "Flori de mucigai deschide ciclul cu acelasi titlu (1931), care constituie o aplicare a esteticii uratului enuntate
in "Testament'.
Titlul volumului aminteste de "Les fleurs du mal' ("Florile raului') ale lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca
frumosul
poate
"creste'
si
din
urat,
asa
cum
florile
cresc
deasupra
mucegaiului.
"Flori de mucigai' este o poezie lirica, in care autorul isi exprima, in mod direct, nelinistile generate de actul
creatiei. Tema acestei poeme o constituie conditia poetului damnat care-si pierde, in spatiul inchisorii, vechile virtuti de
creator.
Primele sapte versuri ale poeziei reconstituie procesul de faurire al altor "cuvinte potrivite', creatie blestemata si intoarsa,
prin plasarea atat a stihuitorului cat si a lumii evocate, in universul degradarii umane: "Le-am scris cu unghia pe tencuiala / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric, in singuratate, / Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de
vulturul
/
Care
au
lucrat
imprejurul
/
Lui
Luca,
lui
Marcu
si
lui
Ioan.
'
Fostul detinut al inchisorii Vacaresti si-a scris versurile intr-o celula, scrijelindu-le cu unghia pe perete; spatiul intunecat al
acesteia constituie prima cauza a damnarii, poetul pierzand aici lumina "rece, fragila, noua, virginala' a inceputurilor, care

investea
omenirea
cu
atributele
sacrului.
Cateva simboluri religioase (taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evanghelisti (Luca, Marcu si Ioan). Pe acestia iconografia
crestina ii infatiseaza impreuna cu respectivele simboluri semnificand: jertfa (taurul), domnia lui Iisus (leul) si imaginea
sfantului Duh (vulturul). Despuiat de sacralitate in infernul inchisorii (" cu puterile neajutate') poetul devine un damnat.
In aceste conditii, demonul sau interior ii dicteaza versurile blestemate, rod al unui act luciferic: "Sunt stihuri fara an, / stihuri
de
groapa,
/
De
sete
de
apa
/
Si
de
foame
de
scrum,
/
Stihurile
de-acum'.
Omul care fusese inzestrat cu o "unghie ingereasca' pentru a-si fauri opera, o pierde datorita coborarii in iad; chiar lasata sa
creasca, aceasta ramasita a sacrului " nu a mai crescut', ori a fost convertita in instrument diavolesc ("sau nu o mai am
cunoscut').
Noul "instrument' de creatie este generator de suferinta (" Si ma durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se
stranga'), poetul
traind
drama
imposibilitatii
de
a
mai
scrie
ca
alta
data.
Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - oglinda a unei creatii inversate (" Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana
stanga') in care truda nu este suficienta, iar Logosul nu se mai intrupeaza in vers sacru.
Poezia "Flori de mucigai' deschide, in mod programatic, ciclul cu acelasi titlu, in care Arghezi aplica "estetica uratu lui'
enuntata
in
,, Testament': transformarea
a
ceea
ce
este
urat
in
materie
artistica.
Elemente
ale
modernismului:
Modernismul fiind o orientare artistica novatoare, opusa traditionalismului, primul dintre elementele sale il constituie sursa
de
inspiratie: lumea
inchisorilor
alcatuita
dintr-o
adevarata
fauna
umana.
In zugravirea ei, autorul a utilizat categoriile negative ale modernismului: sumbrul, terifiantul, grotescul.
Un alt element il constituie titlul socant, alcatuit printr-o asociere semantica surprinzatoare. Titlul (ca si intregul volum)
constituie
o
aplicare
a
esteticii uratului.
In aceeasi viziune se inscriu trairile interioare ale poetului (infatisat in ipostaza demonica): damnarea, nelinistea, suferinta.
In sfarsit, viziunea "intoarsa' asupra creatiei poetice este tot un element modernist.
66. Evidentiaza elementele de compozitie dintr-un text poetic studiat, apartinand lui Lucian Blaga
(la alegere, doua dintre urmatoarele: titlu, incipit, secvente poetice, elemente de recurenta - motiv
poetic, laitmotiv, relatii de opozitie si de simetrie).
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Balga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii se afla in fruntea volumului de debut "Poemele luminii" din
1919. Poezia apare ca o scurta confesiune in care Blaga vorbeste de atitudinea lui fata de tainele
universale, optand cu fermitate nu pentru cunoasterea lor pe cale rationala, ci pentru potentarea lor
prin contemplarea nemijlocita a formelor concrete sub care se infatiseaza. Conduita aceasta
reliefeaza nu atat opozitia filozofica intre rationalism si irationalism, cat o diferenta intre gandirea
rationala si gandirea poetica, aceasta din urma creatore de metafore, adica de imagini in care se
intuieste simultan existenta a doua planuri diferite in ordinea lucrurilor, unul concret si altul
abstract.
Titlul: Este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Verbul la forma
negativa "nu strivesc" exprima refuzul cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea
luciderica/poetica. Metafora "corola de minuni a lumii", imagine a perfectiunii prin ideea de cerc,
semnifica misterele universale.
Relatii de opozitie:
Marturisirea eului liric se organizeaza in jurul unor opozitii mereu amplificate: eu - altii; lumina
mea - lumina altora; corola de minuni a lumii - flori, ochi, buze ori morminte. Toti termenii au un
sens figurat: pronumele personal eu-de altfel, cuvantul cheie al poeziei, prin repetitia lui obsedanta semnifica pe poet, lumina mea semnifica gandirea poetica, lumina altora-gandirea logica, corola de
minuni - misterele universale, flori, oclui, buze, morminte - infatisarile concrete ale
misterelor.Structura antitetica marcata prin termenii principali este adancita prin distributia
verbelor. In propozitiile in care subiectul este "eu" verbele predicate sunt: nu strivesc, nu ucid, nu
sugrum ci sporesc, imbogatesc, iubesc. Pentru lumina altora exista un singur verb predicativ:
Sugruma, dar prin asociatii subintelese i se pot atasa si altele: striveste, ucide, nu sporeste, nu
imbogateste, nu iubeste.
Cunoasterea logica "reduce numeric misterele" prin "determinarea lor conceptuala " le sugruma
vraja, adica farmecul concret, individual, prin abstractizare. Cunoasterea poetica, dimpotriva
conserva fiorul concret al necunoscutului, ba chiar il sporeste, proiectand "in misterele lumii un
inteles, un rost si valori" noi, care apartin poeziei.
67. Prezinta particularitati moderniste intr-o
poezie studiata, apartinand lui Tudor Arghezi.
Poezia "Flori de mucigai", cu titlul identic cu al volumului, este poezia programatica, apare ca "arta poetica" argheziana. In
aceasta poezie se releva actul creatiei, experienta sisifica nebanuita chiar prin oximoronul "flori de mucigai", figura de stil ce
consta in alaturarea a doi termeni care exprima sensuri contradictorii, incompatibile din punct de vedere logic, dar care aduc
prin contrastul lor o imagine poetica deosebit de sugestiva. Recurgand la sensul propriu al cuvantului "mucigai" se creaza o
imagine "urata", "dezgustatoare".
Conotatiile create de Arghezi pe calea transfigurarii artistice stau sub semnul
esteticii uratului ( ca la Baudelaire in Florile raului ). Frumosul florilor este transgresat (inundat) de calalalt termen al
sintagmei Flori de mucigai
Confesiunea poetului este tulburatoare, plina de dramatism, fiindca actul poetic facut cu daruire (pentru a oglini un univers
uman terifiant al puscariilor) devine martiraj, truda sisifica : Le-am scris cu unghia pe tencuiala/ Pe un parete de firida

goala/Pe intuneric, in singuratate,/Cu puterile neajutorate. . Tema poeziei este deci acest aspect generalizat al travalilui
artistic : Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga .
Prin cunoasterea realului, a unui univers fetid, imund, scriitorul poate sa reflecte grotescul, uratul, absurdul- nefiind ajutat
nici de zodii, si nici de sfinti ; el scrie ca un damnat Cu puterile neajutate/ Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul/ Care
au lucrat imprejurul lui Luca, lui Marcu si lui Ioan . In acest text, totul este decantat, esentializat in simboluri.
Imaginile urmatoare sunt surprinzatoare, de o neasteptata originalitate. Poetul traieste stari limita in planul cunoasterii si in
cel al creatiei, el se comunica pe sine prin metafore, enumerare, repetitii, versuri abrupte, sacadate. El scrie stihuri fara
an (iesirea din timp, din istorie), "stihuri de groapa"(ale suferintei, morbidului si macabrului ), stihuri de sete de
apa(vitregia, chinul existential, dezechilibrul), stihuri de foame de scrum (terifiantul, infernalul, deznadejdea halucinanta,
depresia onirica ).
Lumea inchisorii parca aduce blestemul, raul, poetul nu-si poate acorda vointa creatoare cu efortul dirijat spre rezultatele
scontate : Cand mi s-a tocit unghia ingereasca/Am lasat-o sa creasca/ Si nu a mai crescut/ Sau nu o mai am cunoscut .
In resorturile intime ale poetului se produce o fractura grava instrainarea - sau nu o mai am cunoscut . Chiar si topica
arata dezarticularea, stangacia, iesirea din echilibrul firesc atat de necesar.
In viziunea densa a suferintei, Arghezi concentreaza timpul, spatiul, fenomenele naturii, crisparea eului poetic:
"Era intuneric.Ploaia batea departe afara,
Si ma durea mana ca o ghiara
Neputincioasa sa se stranga
Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga.
Scriitorul foloseste cuvinte populare care au efect stilistic in context : mucigai, stihuri , scrum , ghiara , firida .
In sintagmele firida goala , puterile neajutate , unghia ingereasca -epitetele sunt abstracte, aduc un spor in planul
ideii si sentimentului, cititorul patrunde mai bine in substanta conotatiilor. Unghia ingereasca . unghiile de la mana
stanga - tencuiala , firida goala sunt elemente esentiala pentru infaptuirea programului scriitoricesc .
intunericul , ploaia , singuratatea consemneaza conditiile depresive in care poetul cu puteriile neajutorate trebuie
sa scrie.Poetul este constient ca pentru a realiza volumul intreg Flori de mucigai , pentru a evoca figuri dintr-un mediu
socio-uman mai putin obisnuit trebuie sa apeleze la inventivitatea lexicala, mai ales ca sugereaza existenta unei licariri de
moralitate si frumusete oriunde, fiinca omul este recuperabil, oricat de jos ar fi cazut.
68.Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Ion Barbu.
Printre poeziile care ilustreaza "fetele' eului pot fi amintite: Din ceas dedus si Dioptrie. in aceste texte, eului poetic ii revine
responsabilitatea de a inlatura valul care acopera adevaratul chip al lumii, pe care-1 eternizeaza, transsubstantiat, in vers.
Dezvaluirea ar putea echivala cu o intoarcere la starea primordiala a poeziei si la cea pura, sacra, a lumii. i6h477ix88rfr
Textul care deschide volumul, preluandu-i si titlul, Joc secund, reprezinta un prim pas in procesul de initiere in tainele
creatiei poetice. Titlul, sugestiv, pune in evidenta ideea centrala si crezul poetic: poezia reprezinta o dematerializare a lumii
prin oglindire, o reprezentare purificata a lumii, creatia devenind "un joc secund, mai pur'. Lumea vazuta ca o copie a "lumii
perfecte' este salvata prin spatiul poeziei, spatiul jocului secund, atemporal "din ceas dedus', aspatial, teritoriu imaginat al
experientelor spirituale pure. Poezia porneste de la viata, dar nu se confunda cu aceasta; ea se inalta pe "inecarea'
universului real printr-un joc al oglindirii, devenind un sublimat, o copie geometrizata a lumii.
Primul vers contine un element-cheie al textului, propagat dupa principiul undei in intregul corp poetic. Poezia, "adancul
acestei calme creste', pune realitatea intre paranteze, iesind din temporalitate, "din ceas dedus', spre a instaura prin
reflectarea in oglinda o lume superioara, spirituala, mantuita. Metaforele care definesc poezia evidentiaza profunzimea
actului creator ("adancul') si ordinea spirituala, intelectuala, pe care aceasta o impune ("calmele creste' amintesc de esenta
piscurilor intelectului). Scenariul din primul vers este reluat in versurile urmatoare. Reflectarea in oglinda magica a apei
("grupurile apei'; "numai marea') permite transcenderea fondului biologic al lumii ("cirezilor agreste'; "meduzele') si
circumscrierea esentelor (,joc secund, mai pur'; "clopotele verzi'). Lumea e joc; oglindindu-se in spirit, se transforma intr-un
alt fel de joc, mai aproape de idee. Se remarca rolul cromaticii barbiene, culoarea aducand sugestia unei lumi superioare
(azurul pastreaza aceeasi imagine eminesciana a infinitului sacru, verdele este culoarea nemuririi, dar si a intelectului).
Eul poetic apare in ipostaza unui homo ludens, parte a jocului creator, el fiind cel care delimiteaza rasaritul unei noi metode
de creatie ce se deschide spre o lume a spiritului ("nadir latent'). Punct simetric al zenitului, nadirul ascuns vederii, dar
accesibil prin gandire si calcul matematic, este locul in care se situeaza constiinta poetica pentru a ridica imaginea
sintetizata a lumii si a capta muzica ei secreta, risipita, fragmentara. Creatorul isi asuma rolul de insumator al "harfelor
resfirate', avand puterea de integrare a experientelor poetice si de sublimare a lor in imnurile "harfelor rasfirate'. Poezia
generata este cantec misterios si plan secund al absolutului. Aluziile la Orfeu sunt inregistrate de imaginea creatiei poetice cantecul pe care-1 istoveste, redu-candu-1 la esente. Actul creator consuma fiinta in dificila incercare de recuperare a
fabuloasei muzici a sferelor ce ar putea organiza si da sens intregului univers. Lumea umana nu este decat o masca, un
desen complicat. Poezia ce-si alatura puterea spiritului accede intr-un univers de linii si forme pure, care geometrizeaza ordoneaza si esentializeaza - lumea.
69. Prezinta particularitati moderniste intr-o poezie studiata, apartinand lui Lucian Blaga.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii,
Unul dintre cele mai cunoscute texte blagiene programatice este Eu nu strivesc corola de minuni a
lumii, poezie ce deschide volumul de debut din 1919, Poemele luminii, desi initial este publicata in
revista "Glasul Bucovinei", in ianuarie, apoi in "Renasterea romana", doua luni mai tarziu. Poezia
este expresia viziunii artistului asupra universului si anticipa teoriile din eseurile Eonul dogmatic
sau din Trilogia cunoasterii.
Poemul este structurat in 3 secvente. Incipitul este format din primele 5 versuri, ce definesc

cunoasterea de tip luciferic/poetic prin detasarea de un demers opus, raportat la rational (mintea).
Remarcam reluarea titlului in versul initial si referinta pentru verbe la forma negativa ("nu strivesc,
nu ucid") pentru a accentua opozitia intre cele 2 tipuri de cunoastere si pentru a condamna indirect
efectul de anulare a misterului cosmic la nivelul cunoasterii empirice. Metaforele plasticizante
("ochi, flori, buze, morminte") reprezinta manifestari ale tainelor in Univers, trimitand la totalitatea
experientelor de luare in posesie a realitatii: vizuale, tactile, olfactive, la fragilitatea existentei, la
iubire, cunoastere sau moarte, dar si la telluric (flori), spiritual (ochi), lumea cuvantului (buze),
lumea mortii (morminte).
In cea de-a doua secventa este dezvoltata opozitia dintre cunoasterea de tip luciferic/poetica
si cea de tip paradisiac/stiintifica, opozitie accentuata prin comparatia ampla cu luna, motiv literar
ce nu mai reprezinta astrul tutelar, protector al cuplului din poezia romantica, ci un simbol care
potenteaza misterul, partea criptica a exisentului. O serie de motive se regasesc in campul semantic
al ideii de taina: "vraja nepatrunsului ascuns", "adancimi de intuneric", "taina noptii", "intunecata
zare", "sfant mister", caci eul liric refuza claritatea regimului diurn in favoarea regimului nocturn,
caci ii permite integrrea fiintei individuale in Totul cosmic.
Ultima secventa cuprinde motivatia cunoasterii de tip luciferic, respectiv iubirea: la baza
demersului cognitiv al artistului sta afectul. Prin iubire, omul poate restabili corespondente intre
Univers si sine, simtindu-se un fragment dintr-un mister ce se autoregenereaza continuu. Astfel,
poetul devine el insusi o forma de manifersatre a tainei.
70.Ilustreaza conceptual operational arta poetica, prin referire la o creatie lirica studiata, apartinand
unui autor canonic.
Arta poetica
- crez literar, opera literara, care exprima principiile estetice ale autorului ei, conceptia acestuia
despre menirea poetului, despre functiile literaturii, despre modul in care trebuie scrisa aceasta;
Poet cu o activitate literara indelungata (peste sase decenii) si deosebit de bogata, Tudor Arghezi (1880-1967) se inscrie,
deopotriva, in traditie ca si in modernitate; sufletul sau "faustian' avand mai multe fatete, acestea se reflecta in diver sitatea
unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii; poezia oscilatiei intre credinta si tagada, poezia
sentimentului cosmic, poezia fricii de moarte, poezia iubirii, poezia jocului, poezia razvratirii. e7u7320ec39bpf
Poezia "Flori de mucigai deschide ciclul cu acelasi titlu (1931), care constituie o aplicare a esteticii uratului enuntate
in "Testament'.
Titlul volumului aminteste de "Les fleurs du mal' ("Florile raului') ale lui Baudelaire, dar ideea sugerata este aceea ca
frumosul
poate
"creste'
si
din
urat,
asa
cum
florile
cresc
deasupra
mucegaiului.
"Flori de mucigai' este o poezie lirica, in care autorul isi exprima, in mod direct, nelinistile generate de actul
creatiei. Tema acestei poeme o constituie conditia poetului damnat care-si pierde, in spatiul inchisorii, vechile virtuti de
creator.
Primele sapte versuri ale poeziei reconstituie procesul de faurire al altor "cuvinte potrivite', creatie blestemata si intoarsa,
prin plasarea atat a stihuitorului cat si a lumii evocate, in universul degradarii umane: "Le-am scris cu unghia pe tencuiala / Pe un parete de firida goala, / Pe intuneric, in singuratate, / Cu puterile neajutate / nici de taurul, nici de leul, nici de
vulturul
/
Care
au
lucrat
imprejurul
/
Lui
Luca,
lui
Marcu
si
lui
Ioan.
'
Fostul detinut al inchisorii Vacaresti si-a scris versurile intr-o celula, scrijelindu-le cu unghia pe perete; spatiul intunecat al
acesteia constituie prima cauza a damnarii, poetul pierzand aici lumina "rece, fragila, noua, virginala' a inceputurilor, care
investea
omenirea
cu
atributele
sacrului.
Cateva simboluri religioase (taurul, leul si vulturul) trimit la cei trei evanghelisti (Luca, Marcu si Ioan). Pe acestia iconografia
crestina ii infatiseaza impreuna cu respectivele simboluri semnificand: jertfa (taurul), domnia lui Iisus (leul) si imaginea
sfantului Duh (vulturul). Despuiat de sacralitate in infernul inchisorii (" cu puterile neajutate') poetul devine un damnat.
In aceste conditii, demonul sau interior ii dicteaza versurile blestemate, rod al unui act luciferic: "Sunt stihuri fara an, / stihuri
de
groapa,
/
De
sete
de
apa
/
Si
de
foame
de
scrum,
/
Stihurile
de-acum'.
Omul care fusese inzestrat cu o "unghie ingereasca' pentru a-si fauri opera, o pierde datorita coborarii in iad; chiar lasata sa
creasca, aceasta ramasita a sacrului " nu a mai crescut', ori a fost convertita in instrument diavolesc ("sau nu o mai am
cunoscut').
Noul "instrument' de creatie este generator de suferinta (" Si ma durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se
stranga'), poetul
traind
drama
imposibilitatii
de
a
mai
scrie
ca
alta
data.
Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - oglinda a unei creatii inversate (" Si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana
stanga') in care truda nu este suficienta, iar Logosul nu se mai intrupeaza in vers sacru.
Poezia "Flori de mucigai' deschide, in mod programatic, ciclul cu acelasi titlu, in care Arghezi aplica "estetica uratu lui'
enuntata
in
,, Testament': transformarea
a
ceea
ce
este
urat
in
materie
artistica.
Elemente
ale
modernismului:
Modernismul fiind o orientare artistica novatoare, opusa traditionalismului, primul dintre elementele sale il constituie sursa
de
inspiratie: lumea
inchisorilor
alcatuita
dintr-o
adevarata
fauna
umana.
In zugravirea ei, autorul a utilizat categoriile negative ale modernismului: sumbrul, terifiantul, grotescul.
Un alt element il constituie titlul socant, alcatuit printr-o asociere semantica surprinzatoare. Titlul (ca si intregul volum)
constituie
o
aplicare
a
esteticii uratului.
In aceeasi viziune se inscriu trairile interioare ale poetului (infatisat in ipostaza demonica): damnarea, nelinistea, suferinta.
In sfarsit, viziunea "intoarsa' asupra creatiei poetice este tot un element modernist.
71.Ilustreaza conceptele operationale tema si motiv literar, apartinand modernismului.
"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga face parte din seria artelor poetice

moderne ale literaturii romane din perioada interbelica, alaturi de "Testament" de Tudor Arghezi si
"Joc secund" de Ion Barbu. Poezia este asezata in fruntea primului sau volum, "Poemele luminii"
(1919).
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale Universului: cunoasterea lumii
in planul creatiei poetice este posibila numai prin iubire. In sprijinul acesteia mai apar idei precum
cunoasterea poetica si cea rasionala, motivul luminii, al lunii, dar cu o functie schimbata fata de
romantism. Elementele realului devin poarta catre lumea de dincolo de ele. Aceasta lume radiaza
din sensurile lucrurilor sau din relatiile lor cu lumea, cu eul liric.
Titlul este o metafora revelatorie care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Pronumele personal
"eu" este asezat orgolios in fruntea primei poezii din primul volum, adica in fruntea operei. Plasarea
sa initiala poate corespunde influentelor expresioniste (exacerbarea eului) din volumele de tinerete
Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prin vers, iar sensul sau, imbogatit prin seria de antiteze si
prin lantul metaforic, se intregeste cu versurile finale : "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii /
[] / caci eu iubesc /
si flori si ochi si buze si morminte". Poezia este un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a
misterelor lumii prin trairea nemijlocita a formelor concrete. Poezia inseamna intuirea in particular
a universalului. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca
petalele unei corole uriase care adapoateste misterul lumii: flori - semnifica fragilitatea,
prospetimea, frumusetea viatii, efemeritatea; ochi trimit la viziune, cunoastere, deschidere a
sufletului catre lume; buze sunt receptacole ale senzualitatii, pot sugera sensibilitatea, intimitatea,
iubirea, rostirea poetica, afectivitatea; morminte justifica tema mortii, eternitatea.
Elementele de recurenta in poezie sunt: misterul si motivul luminii, care implica principiul contrar,
intunericul.
72. Ilustreaza conceptul operational traditionalism, prin referire la un text liric studiat.

Semnificatia titlului
Volumul "Parga" (1921), din care face parte si poezia "In gradina Ghetsemani", marcheaza afirmarea originalitatii
liricii voiculescene si deschide seria volumelor cu registru tematic, religios, in care "sacralizarea nu este decat forma dintai a
unui ceremonial cosmic" (Aurel Sasu): "Poeme cu ingeri" - 1927, "Destin" - 1933, "Urcus" - 1937.
Complexitatea problematicii, spiritualizarea imaginii - marcand descprinderea de traditionalismul samanatorist, ale
carei influente sunt depistabile in maniera abordarii poeziei din primele volume ("Poezii" - 1916, "Din tara zimbrului" - 1918)
si innoirea expresiei sunt trasaturile esentiale ale acestui volum.
Daca in primele doua volume scenele si motivele biblice reprezentau, mai degraba, simple elemente decorative, in
"Parga" acestea devin cutremuratoare alegorii ale framantarilor ce insotesc spiritul in "marele exil interior" (Al. Sasu).
Motivul central al poeziei "In gradina Ghetsemani", anuntat inca din titlu, este acela al rugaciunii lui Isus in gradina
Ghetsemani pe Muntele Maslinilor, din "Sfanta Evanghelie dupa Luca" (22, 40-46). Pastrand majoritatea detaliilor din textul
biblic, Voiculescu resemnifica insa substanta motivului in functie de mesajul pe care isi propune sa-l transmita. Ideea poetica
in-formeaza materia textului sacru, imbogatindu-i estetic finalitatea - imboldul catre transcederea limitelor. Textul poetic
devine astfel un spatiu al comunicarilor esentiale. Lupta lui Isus cu propriu-i destin, mantuirea intregii firi prin preluarea
tuturor pacatelor - crucificarea fiind suprema patimire -, ofera poetului imaginea perfecta in care va proiecta drama conditiei
umane. Indoiala metafizica a psalmilor arghezieni, in care se releva un spirit ce vrea sa creada, nu se regaseste in lirica
voiculesciana. Amplificarea ezitarii lui Isus in fata "infamei bauturi", metafora a totalitatii pacatelor, are alta motivatie, una de
ordin estetic. Cu car ispita renuntarii este mai mare, cu atat depasirea ei este mai impresionanta.
Titlul "In gradina Ghetsemani" subliniaza prin metafora "gradinii", acest topos spiritual al ispitirii, care se cere si el
mantuit. Elementele inerente gradinii - verdeata, racoare, imbietoare liniste - implica o ademenire catre o periculoasa odihna
pentru cel pornit pe calea mantuirii. In aceasta gradina, Ghetsemani, pe muntele Maslinilor (maslinul - simbol al pacii), Isus
isi indeamna ucenicii: "Rugati-va, ca sa nu intrati in ispita" (Luca 22, 40). In pacea aparenta a gradinii ucenicii cad prada
somnului, adormindu-si astfel si spiritul care s-ar fi "trezit" numai prin rugaciune. Isus ramane singur in "lupta cu soarta".
Este aici o sugestie a singuratatii care insoteste orice autentica experienta spirituala.
Ca adevarata pace, cea spirituala - care incununeaza cautarea - a fost confundata, o demonstreaza o alta
metafora a textului poetic, "vraistea gradinii.
Tensiunea indusa de metafora din titlu, topos decupat cu intentii creatoare din episodul biblic, evolueaza gradat
catre sugestia linistii extatice din final, rascumpararea prin sacrificiu. Gradina firii, devastata de spaima iminentei jertfe, sta
intr-o mistica asteptare a tihnei, pentru ca numai jertfa impusa de "mana nendurata" ii ofera posibilitatea implinirii aspiratiei
catre gradina originara in care stapaneste pacea primordiala.

Preliminarii
Poezie antologica din creatia lui Vasile Voiculescu, "In gradina Ghetsemani" apare in volumul "Parga" din 1921, al
treilea in ordine cronologica, atestand maturitatea poetica a scriitorului si prefigurand tematic volumul urmator al "Poemelor
cu ingeri".
Punctul de plecare al inspiratiei poetice il constituie un eveniment apartinand mitologiei crestine, ritualizat anual in
Saptamana Patimilor (a Invierii) si devenind, prin aceasta, foarte cunoscut. Este vorba despre rugaciunea lui Isus din
gradina Ghetsemani, inaintea crucificarii. Evanghelia dupa Matei consemneaza toate cele trei momente ale rugaciunii:
departandu-se putin de ucenici, Isus se roaga: "Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu
precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti". Dupa un timp, rugaciunea se repeta intr-o formula putin modificata, de doua ori:
"Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta". Dupa incheierea

rugaciunilor a venit spre ucenicii sai zicandu-le sententios: "Iata s-a apropiat ceasul si Fiul Omului va fi dat in mainile
pacatosilor" (Matei, 26, 36-46).
Se observa ca in cele trei invocatii ale lui Dumnezeu, sensul evolueaza de la incercarea de renuntare spre
acceptarea a ceea ce ii era predestinat.
Intr-un volum de marturisiri, autorul recunoaste ca dintre toate lecturile sale, cea care l-a impresionat cel mai mult a
fost "Biblia cu aspra ei grandoare, de drama jumatate pamanteana, jumatate divina" (V. Voiculescu, Confesiunea unui
scriitor si medic, in Gandirea, anul XIV, oct.1935). Momentul rugaciunii din gradina Ghetsemani sintetizeaza elocvent acest
lucru. Cunoasterea cvasiunanima a acestui eveniment permite autorului sa se limiteze in poezie doar asupra aspectului de
"drama jumatate pamanteana, jumatate divina", pastrand insa tiparul narativ impus de evenimentul biblic.

Organizarea textului
Repere teoretice. Luand in consideratie toate cele afirmate pana aici, putem considera aceasta poezie ipostazierea
unei structuri baladice evidente. Pastrand trama (epica), balada retine doar punctul culminant al unei dezvoltari narative,
adica starea de maxima tensiune generata de asteptarea, desfasurarea sau rezolvarea unui conflict. In functie de situarea
temporala fata de eveniment, se pot distinge, teoretic, trei tipuri de structuri baladice. Primul tip prezinta starea
"personajului" inainte de producerea evenimentului, ca tensiune a asteptarii (G. Cosbuc, Decebal catre popor). Al doilea tip
reprezinta chiar evenimentul (G. Cosbuc, Pasa Hassan, sau Radu Stanca, Lamentatia Ioanei d'Arc pe rug). Al treilea tip
prezinta starea de dupa eveniment, ca fapt implinit ireversibil (Stefan Augustin Doinas, Lucullus pe ruinele cetatii Amisus).
Cel mai frecvent tip este cel de-al doilea, apropiindu-se de structura baladica "clasica", in care evenimentul epic este mai
dezvoltat; celelalte doua tipuri rarefiaza elementul epic, gravitand in zona celui liric, dobandind astfel mai mult un caracter de
lamentatie sau oda. Poezia lui Vasile Voiculescu se incadreaza in primul tip baladesc, evenimentul asteptat fiind
"rastignirea", asumarea mortii umane de catre elementul divin.
Evenimentul. Caracterul narativ al textului este evident; frecventa verbelor (exprimand actiuni) - in numar de 24 intr-un
text de patru catrene - sta marturie in acest sens. Dezvoltarea temei se face aici prin inserierea unor actiuni: "lupta", "nu
primea", "se-mpotrivea", "starnea", "se cobora", "nu voia s-o atinga" etc. De remarcat faptul ca miscarea epica se
desfasoara pe doua planuri, care se interfereaza, fara a capata nici unul prioritate.
Unul este exterior, concretizat in gesturi si actiuni: "o mana nendurata, tinand grozava cupa,/ Se coboara-mbiindu-l
si i-o ducea la gura.". Al doilea plan pune in evidenta, in paralel, interioritatea, si se concretizeaza in atitudini: "o sete uriasa
sta sufletul sa-i rupa./ dar nu voia s-atinga. simtea ca e dulceata.". Textul se incheie insa fara o finalizare epica. Rastignirea
lui Isus ramane in afara textului, pentru ca accentul se muta pe starea de tensiune de dinaintea acestui eveniment.
Asadar, latura narativa se estompeaza in favoarea unui principiu organizator si tine mai mult de domeniu liricului.
Este vorba despre o structura binara, bazata pe opozitie si evidentiata clar de primul vers: "Isus lupta cu soarta". Dintre cei
doi termeni ai acestei opozitii, ultimul este factorul regent ce are caracter implacabil. Acesta este, la randul sau, structurat
antitetic - pe de o parte "Paharul" contine "infama bautura" si "apa ei verzuie", care produce o reactie de respingere, de pe
alta parte, aceeasi apa, sub "veninul groaznic", contine "sterlici de miere" si "dulceata" cu care Cineva il imbie. Atractia e la
fel de puternica, precum e si respingerea "cupei". Structura bifurcata a celui de-al doilea termen al opozitiei ("venin"/
"dulceata") determina o scindare si a structurii interioare unitare a primului, in atitudini contradictorii: tentatia acceptarii si
incercarea de refuz a acestui "pahar" al sortii. In acelasi timp, aceasta dualitate a structurii evenimentului este echivalenta cu
natura duala a personajului, a esentei sale divin-umane.
Personajul. "Personajul" central a poeziei nu are nici el statut epic. Este un personaj-idee, un personaj-simbol,
inscriindu-se intr-o paradigma lirica. Simbol central al religiei crestine, Isus este deopotriva "fiul al omului" si "fiul al lui
Dumnezeu". Poezia evidentiaza tocmai aceasta dubla identitate a lui Isus, in momentul in care el trebuie sa accepte
experienta mortii umane, pentru a-si pastra esenta divina. Din momentul de maxima tensiune , in care Isus trebuie sa
accepte moartea ca fiu al Omului si sa-si asume toate chinurile ei. Desi isi cunoaste destinul, fiul Omului are un moment de
slabiciune, de ezitare. De aici sfasierea launtrica intre spaima de moarte a omului si menirea sacra a divinului. E momentul
de criza esentiala generata de o situatie limita. Redobandirea vietii vesnice, reintoarcerea la divin se pot realiza doar prin
acceptarea traversarii mortii umane.
Lupta cu propriul destin, de fapt, cu sine insusi, este teribila. Spre deosebire de alte texte poetice, autorul nu
ramane aici la nivelul unor concepte, caci imaginile concrete se incarca real fior existential: "Cazut pe branci in iarba, sempotrivea intr-una./ Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul". In aceste momente Isus e "mai om" ca niciodata; e
mai mult om decat Dumnezeu.
Decorul ("cadrul"). Cadrul in care se desfasoara evenimentul nu are o functie indiciala, ci o functie amplificatoare a
starii de tensiune poetica, o valoare semnificativa.
Temporal,
momentul
evenimentului
este
"seara",
sugerandu-se
astfel
un
sfarsit
(al zilei, al vietii) si un inceput (al noptii, al mortii). E un moment de trecere de la lumina la intuneric, de la zi la noapte,
sugestie a trecerii lui Isus de la o conditie la alta (uman-divin). Verbele sunt in majoritatea lor la imperfect, evidentiind durata
(umana) nedeterminata, deci indelungata a suferintei.
Spatial, scenariul biblic situeaza momentul pe Muntele Maslinilor. Muntele e un loc sacru, simbol al aspiratiei spre
inalt; mai aproape de cer, de divin. Intreaga natura inconjuratoare este aici o protectie in exterior a starii de maxima tensiune
interioara; este expresia poetica a "vraistei" din sufletul lui Isus.
Gradina este un peisaj devastat ca si sufletul personajului; maslinii "se framanta" fara odihna si, in fata teribilului
spectacol devenit insuportabil, "pareau ca vor sa fuga din loc, sa nu-l mai vada"; ulii, care "dau roata dupa prada", sunt si ei
un semn prevestitor al mortii ce va urma.
Practic, intregul cadru e construit de ultima strofa si nu intamplator. Absenta rezolvarii epice a conflictului este
inlocuita cu un final liric, incheind poezia in punctul ei cel mai inalt.

Semnificatii. Isus este un personaj exemplar, exprimand sensul fundamental al ideii de sacrificiu. Pentru ca Fiul
Omului sa devina Fiul lui Dumnezeu, trebuie sa accepte traversarea mortii; opozitia "uman"/ "divin" trebuie anulata prin
rastignire. Moartea in chinuri este pretul pentru accesul la viata (vesnica), adica la divin; astfel, opozitia devine identitate.
Concluzii: Lupta cu soarta, cu destinul, pe care chiar si lui Isus ii vine greu sa-l accepte si sa-l implineasca reliefeaza una din
insusirile fundamentale ale conditiei umane. Nu numai mitologia sacra, ci si istoria cunoaste eroi care s-au supus destinului
lor (istoric), renuntand la implinirea lor umana. Acceptarea destinului inseamna intelepciune de a nu te impotrivi lui, dar nu si
infrangere si resemnare. Ideea este plastic exprimata de Vasile Voiculescu intr-una din poeziile sale (mai putin cunoscute):
"Eu nu ma lupt cu soarta, nici nu-mi blestem destinul/ Calcand la pas pe urma clipitelor traite/ Astept sa se-mplineasca doar
cele randuite,/ Si fara sa ma satur la gura duc veninul/ Lasand sa se-mplineasca in liniste destinul" (binele si raul).
73,74. Ilustreaza conceptul operational neomodernism, prin referire la un text liric studiat
Poezia "Leoiaca tanar,iubirea" face parte din volumul "O viziune a sentimentelor" din 1964,in care Nichita Stanescu,prin
cuvantul poetic esential,vizualizeaza iubirea ca sentiment,ca stare extatic a eului poetic.
Este considerata o capodopera a liricii erotice romanesti,individualizandu-se prin transparenta imaginilor si proiectia
cosmica,prin originalitatea metaforelor si simetria compozitiei.
Tema o constituie consecintele pe care iubirea,navalind ca un animal de prada in spatiul sensibilitatii poetice,le are asupra
raportului eului poetic cu lumea exterioara si cu sinele totodata.
Poezia "Leoaic tnara,iubirea" este o confesiune lirica a lui Nichita Stanescu,o arta poetica erotica,in care eul liric e
puternic marcat de intensitatea si forta celui mai uman sentiment,iubirea.
Titlul este exprimat printr-o metafora in care transparenta imaginii sugereaza extazul poetic la aparitia neasteptata a
iubirii,vazute sub forma unui animal de prada agresiv,"leoaica tnar",explicitata chiar de poet prin apozitia "iubirea".
Structura,semnificatii,limbaj poetic
Poezia este structurata chiar de catre Nichita in trei secvente lirice,corespunzatoare celor trei strofe.
Prima strofa exprima vizualizarea sentimentului de iubire,care ia forma unei tinere leoaice agresive,care ii sare "in fata"
poetului,avand efecte devoratoare asupra identitatii sinelui,infigandu-si "coltii albi (.) in fata" si muscandu-l "de
fata".Pronumele la persoana I,"mi","m","m",potenteaza confesiunea eului poetic in sensul ca poetul era constient de
eventualitatea ivirii sentimentului de dragoste,care-l "pndise-n incordare/mai demult",dar nu se astepta ca acesta sa fie atat
de puternic,sa aiba atata forta devastatoare,"mi-a sarit in fata","mi i-a infipt in fata","m-a muscat(.)de fata".
Strofa a doua accentueaza efectul psihologic al acestei neasteptate intalniri cu un sentiment nou,necunoscutiubirea,care degaja asupra sensibilitatii eului poetic o energie omnipotenta,extinsa asupra intregului univers:"Si deodata-n
jurul meu,natura".Forta agresiva si fascinanta a iubirii reordoneaza lumea dupa legile ei proprii,intr-un joc al cercurilor
concentrice,ca simbol al perfectiunii:"se facu un cerc de-a dura,/cand mai larg cand mai aproape,/ca o strangere de
ape".Poetul se simte in acest nou univers un adevarat "centrum mundi",un nucleu existential,care poate reorganiza totul in
jurul sau,dupa alte perceptii,cu o forta impresionanta.
Privirea,ca si auzul,pot fi simboluri ale perspectivei sinelui,se inalta
"tocmai langa ciocarlii",sugerand faptul ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a bucuriei supreme,a fericirii,care
este perceputa cu toate simturile,mai ales ca se spune ca ciocarlia este pasarea care zboara cel mai sus si are un viers cu
totul aparte.Poetul este extaziat de noul sentiment neasteptat,care-l copleseste,"Si privirea-n sus tsnii,/curucubeu taiat in
doua",curcubeul,ca simbol al unei fericiri nesperate,poate semnifica un fenomen rar si fascinant,ca si iubirea,sau poate fi un
adevarat arc de triumf,de izbnd cereasc,reflectat in sufletul prea plin al poetului.
Strofa a treia revine la momentul initial,"leoaic armie/cu miscarile viclene" fiind metafora iubirii
agresive,insinuante,devoratoare pentru eul liric.Sinele poetic isi pierde concretetea si contururile sub puterea devastatoare a
iubirii,simturile se estompeaza:"Mi-am dus mna la sprnceana,/la tmpla si la barbie,dar mana nu le mai stie",poetul nu se
mai recunoaste,simtindu-se confuz si bulversat de "atacul" surprinzator al unui sentiment extrem de puternic.Poetul
identifica sentimentul,nu mai este o "leoaica tanara" oarecare,ci "aramie",stie ca iubirea este perfida are "miscarile
viclene",dar fericirea traita acum vine dupa o perioada tern a vietii,"un desert",care capata brusc "stralucire".Iubirea,ca
forma a spiritului,invinge timpul,dnd energie si profunzime vietii ,"inc-o vreme,/si-nc-o vreme.".Sau poate,temtor,eul liric
este nesigur,nu poate sti cat timp iubirea il va ferici.
Poezia este o romanta cantabila a iubirii,sentiment materializat,vizualizat de Nichita Stanescu,stare sufleteasca ce capata
puteri demiurgice asupra sensibilitatii eului poetic,inaltandu-l in centrul lumii care,la randul ei,se reordoneaza sub forta
miraculoasa a celui mai uman sentiment.
Imaginile poetice se individualizeaza prin transparenta,dinamism si sugestie semnificativa pentru "obiectul"
iubire,intreaga poezie concentrandu-se intr-o unica metafora.
75.Ilustreaza conceptual operational lirism subiectiv, prin referire la doua poezii studiate,
apartinand romantismului, simbolismului, modernismului si neomodernismului.
Lirismul subiectiv, prin definitie, se refera la lirica "eului", este tipul de discurs liric prin excelenta
personal, rostit cel mai adesea la pesoana I. Acesta se identifica in poezie cu prezenta eului liric,
care isi exprima in mod direct conceptiile, sentimentele, trairile, prin pronumele si verbele la
persoana I.
Acest tip de lirism se poate regasi atat in poezia simbolista ,"Plumb" de George Bacovia,
cat si in cea modernista, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", a lui Lucian Blaga.
Simbolismul este un curent literar aparut in Franta in ultimele decenii ale secolului al
XIX-lea, ca reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a impersonalitatii reci a
parnasienilor, avand meritul de a reface sensibilitatea poeziei prin cultivarea simbolului, a sugestiei
si a sinesteziilor.
Cel mai de seama reprezentant al simbolismului romanesc este George Bacovia, care se

remarca prin capacitatea de a sintetiza intr-o opera literara relativ restransa, majoritatae temelor si a
modalitatilor de expresie ale acestui curent.
Fiind o fire bolnavicioasa si un spirit introverti si taciturn, el a creat un univers poetic
dominat de culori cenusii, de muzicalitate funebra, care sugereaza solitudinea, inadaptarea, boala,
moartea.
Poezia "Plumb", care deschide si da titlul volumului de debut al lui Bacovia, publicat in
anul 1916, are ca tema conditia de damnat a poetului intr-o societate supeficilala si meschina,
incapabila sa perceapa si sa aprecieze adevarata arta.
Poezia este formata din doua catrene, care sugereaza cele doua planuri ale existentei:
unul exterior, sugerat de cuvinte ce apartin campului semantic al elementelor funerare: "sicriele de
plumb", " cavou" , "coroane de plumb", si unul interior, sugerat de sentimental de iubire , care insa
nu este inaltator, ci, dimpotriva, rece, fara perspective de implinire ("dormea intors amorul meu de
plumb", "si-a atarnau aripele de plumb"), provocand nevroza, deprimare, disperare.
Modernismul este un curent literar aparut in secolul al XX-lea, caracterizat prin negarea traditiei si
prin impunerea unor principii de creatie innoitoare. Teoreticianul modernismului romanesc, aflat in
ferma opozitie fata de traditionalism, este Eugen Lovinescu, prin intermediul revistei si a cenaclului
"Sburatorul".
Un reprezentant important al acestui curent este Lucian Blaga, care, deopotriva prin opera
poetica si cea filosofica , a promovat ideile moderne ale timpului sau.
Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", asezata in deschiderea volumului de
debut, "Poemele luminii" (1919) reflecta lirismul subiectiv si anticipeaza sistemul filosofic realizat
de marele scriitor.
Lucian Blaga este singurul poet-filosof din literature noastra, rasfrangandu-si ideile
filosofice si asupra creatiei poetice. Astfel, poezia citata este o meditatie filosofica, avand profunde
accente lirice, o confesiune elegiaca pe tema cunosterii. Ideea poetica a creatiei "Eu nu strivesc
corola de minuni a lumii" exprima atitudinea poetului-filosof de a proteja misterele lumii, izvorata
la el din iubire, prin iubire: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ [.] caci eu iubesc / si flori, si
ochi si buze si morminte".
Eul liric pledeaza pentru potentarea misterelor universului, pe care nu doreste sa le
lamureasca, pentru a nu strica echilibrul perfect al acestuia. Astfel, el se detaseaza cu fermitate de
"lumina altora" , careia i se opune "lumina mea", de unde reiese conceptual de cunoastere
luciferica, poetica.
Marcile eului liric sunt numeroase, dintre care: pronumele personal de persoana I singular "eu",
care se regaseste atat in titlu, cat si in textul poetic, repetat de patru ori, sugereaza distantarea clara
de cei care ar putea ameninta tainele lumii ("sugruma"), verbele la persoana I singular, "nu
strivesc', "nu ucid", a caror forma negativa sugereaza respingerea ferma a atitudinii de lamurire a
misterelor lumii, cat si "imbogatesc", "iubesc", care adancesc si amplifica idea de cunostere
luciferica.
76. Ilustreaza conceptual operational lirism obiectiv, prin referire la o poezie studiata.
Printre poeziile care ilustreaza "fetele' eului pot fi amintite: Din ceas dedus si Dioptrie. in aceste texte, eului poetic ii revine
responsabilitatea de a inlatura valul care acopera adevaratul chip al lumii, pe care-1 eternizeaza, transsubstantiat, in vers.
Dezvaluirea ar putea echivala cu o intoarcere la starea primordiala a poeziei si la cea pura, sacra, a lumii. i6h477ix88rfr
Textul care deschide volumul, preluandu-i si titlul, Joc secund, reprezinta un prim pas in procesul de initiere in tainele
creatiei poetice. Titlul, sugestiv, pune in evidenta ideea centrala si crezul poetic: poezia reprezinta o dematerializare a lumii
prin oglindire, o reprezentare purificata a lumii, creatia devenind "un joc secund, mai pur'. Lumea vazuta ca o copie a "lumii
perfecte' este salvata prin spatiul poeziei, spatiul jocului secund, atemporal "din ceas dedus', aspatial, teritoriu imaginat al
experientelor spirituale pure. Poezia porneste de la viata, dar nu se confunda cu aceasta; ea se inalta pe "inecarea'
universului real printr-un joc al oglindirii, devenind un sublimat, o copie geometrizata a lumii.
Primul vers contine un element-cheie al textului, propagat dupa principiul undei in intregul corp poetic. Poezia, "adancul
acestei calme creste', pune realitatea intre paranteze, iesind din temporalitate, "din ceas dedus', spre a instaura prin
reflectarea in oglinda o lume superioara, spirituala, mantuita. Metaforele care definesc poezia evidentiaza profunzimea
actului creator ("adancul') si ordinea spirituala, intelectuala, pe care aceasta o impune ("calmele creste' amintesc de esenta
piscurilor intelectului). Scenariul din primul vers este reluat in versurile urmatoare. Reflectarea in oglinda magica a apei
("grupurile apei'; "numai marea') permite transcenderea fondului biologic al lumii ("cirezilor agreste'; "meduzele') si
circumscrierea esentelor (,joc secund, mai pur'; "clopotele verzi'). Lumea e joc; oglindindu-se in spirit, se transforma intr-un
alt fel de joc, mai aproape de idee. Se remarca rolul cromaticii barbiene, culoarea aducand sugestia unei lumi superioare
(azurul pastreaza aceeasi imagine eminesciana a infinitului sacru, verdele este culoarea nemuririi, dar si a intelectului).
Eul poetic apare in ipostaza unui homo ludens, parte a jocului creator, el fiind cel care delimiteaza rasaritul unei noi metode
de creatie ce se deschide spre o lume a spiritului ("nadir latent'). Punct simetric al zenitului, nadirul ascuns vederii, dar
accesibil prin gandire si calcul matematic, este locul in care se situeaza constiinta poetica pentru a ridica imaginea
sintetizata a lumii si a capta muzica ei secreta, risipita, fragmentara. Creatorul isi asuma rolul de insumator al "harfelor
resfirate', avand puterea de integrare a experientelor poetice si de sublimare a lor in imnurile "harfelor rasfirate'. Poezia
generata este cantec misterios si plan secund al absolutului. Aluziile la Orfeu sunt inregistrate de imaginea creatiei poetice cantecul pe care-1 istoveste, redu-candu-1 la esente. Actul creator consuma fiinta in dificila incercare de recuperare a
fabuloasei muzici a sferelor ce ar putea organiza si da sens intregului univers. Lumea umana nu este decat o masca, un

desen complicat. Poezia ce-si alatura puterea spiritului accede intr-un univers de linii si forme pure, care geometrizeaza ordoneaza si esentializeaza - lumea.
77. Ilustreaza conceptual operational poezie epica, prin referire la un text literar studiat.
Riga Crypto si lapona Enigel, de Ion Barbu
Poezia este o balada culta, prezentand elemente ale acesteia: un fir epic, prezenta dialogului, a personajelor. Are menirea
de a incifra o experienta, este o cantare initiatica. Balada mai este numita si cantec batranesc de nunta. Tehnica folosita de
poet este cea a povestirii in rama sau a povestirii in povestire. Povestea de dragoste neimplinita a celor doua personaje este
inserata in cadrul povestii de iubire implinite. Sunt doua povesti de iubire. Menestrelul (trubadurul) este rugat sa cante o
poveste de iubire, celebra. Primele doua catrene reprezinta rama. Spunerea cantecului presupune un anumit ritual, un
spatiu izolat.
Cele doua personaje apartin unor lumi diferite: Riga Crypto regnului vegetal, iar lapona Enigel regnului uman. Poezia este o
demonstratie a ideii ca nu este posibila nuntirea unor lumi diferite si cu aspiratii variate.
Poetul isi alege personajele apartinand unor regnuri diferite pentru a sugera imposibilitatea dragostei lor si totodata
antiteza dintre cele doua lumi.
Balada este o demonstratie a ideii ca ratiunea triumfa in final asupra irationalului.
Apolinicul si dionisiacul sunt doua categorii estetice prezente in cultura omenirii. Termenii vin de la zeii Apollo si
Dionis. Apolinicul inseamna tendinta spre ratiune, echilibru, ordine, calm, armonie. Dionisiacul reprezinta spiritul misterios,
trairile extatice, lipsa echilibrului, descatusarea instinctelor.
Soarele simbolizeaza viata rationala, constienta, stapanita de un ideal inalt. Setea dupa soare a laponei Enigel nu
este altceva decat setea dupa ideal a omului.
Umbra simbolizeaza instinctul, obscuritatea din om.
Cele doua personaje pot reprezenta dualitatea umana, o jumatate apolinica si una dionisiaca.
Poezia lui Barbu tinde spre esente. Prefera sa puna in centrul ei problemele esentiale si nu cele care te exprima pe tine
(obiectivitate, impersonalizare). Poezia se vrea a fi un mod impersonal al Lirei.-obiectiva si muzicala
78. Ilustreaza conceptul operational postmodernism, prin referire la un text liric studiat.
Postmodernismul este o miscare artistica, o filosofie sau o conditie existentiala, aparuta dupa
Modernism sau ca o reactie la acesta. Daca modernismul se recomanda drept apoteoza a cautarii
unei estetici de catre Iluminism, ca etica dar si ca epistemologie a autoritatii rationale,
postmodernismul priveste modul in care autoritatea unor entitati ideale, uneori numite
metanaratiuni, este slabita ulterior prin procesul de fragmentare, consumerism, si deconstructie.
Postmodernismul
Ciocnirea, Mircea Cartarescu
Postmodernismul este un curent literar aparut in literatura romana dupa al doilea razboi mondial, mai precis in anii
`80.
Grupul care a dat glas acestui gen de poetica a fost numita Generatia `80 sau 80-cistii. Printre cei mai de seama scriitori 80cisti se numera: Mircea Cartarescu, Florin Iaru, Simona Popescu, Emilia Bromaru, Ana Blandiana, Mircea Dinescu.
Postmodernistii au fost atrasi de realitatea imediata, de banal, de cotidian, de aceea avem de a face la poeti postmoderni cu
"poezia
cotidianului".
Poemul "Ciocnirea" scrisa la sfarsitul anilor 80 este reprezentativ pentru tipul de poetica sustinut de Cartarescu, anume
"poezia
cotidianului".
"Poezia cotidianului" este una care se centreaza pe experienta eului liric intr-o realitate inconjuratoare imediata care e
rediografica
in
cele
mai
micisi
banale
detalii.
"Ciocnirea" este o poezie de dragoste care surprinde parcursul refacerii unitatii originare, decorul in care a avut loc povestea
de dragoste este Bucurestiul anilor 80 inainte de revolutie. Marcarea temporala se face in termeni specifici acestei
perioade
a
militiei,
consiliu
popular.
Spatiul sufera un proces de descompunere care semnifica distrugerea artificiului si retntoarcerea la natural.
Canalul cel mai modern de comunicare este invadat de furnici,viermi, paianjeni si astfel contactul indirect dentre indragostiti
devine imposibil. Singura cale de comunicare este comunicarea directa, intalnirea, insa ea nu se poate implini decat prin
contractarea spatiunlui care ii inconjoara, astfel se declanseaza joaca inocenta a eului liric care tragand de firul telefonului
reuseste sa inghita ca intr-o avalansa cladiri, oameni, si strazi facand posibila apropierea de fiinta iubita. Intalnirea celor doi
se produce neasteptat, cladirile in care ei locuiesc se ciocnesc si se intrepatrund,tinerii se aproprie tot mai mult pana la
contopirea
violenta.
Focul transforma si niveleaza incompatibilitatile organice pentru ca la final cele doua corpuri sa de vina unul singur care se
epuizeaza si redevine materie moarta.
79. Exemplifica trasaturile speciei
dramatice comedia, prin referire la o opera literara studiata.
O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale
Comedia - specie a genului dramatic, aparuta in Antichitate, sec. 6 i.Hr., care prezinta personaje,

intamplari, moravuri intr-un mod care starneste rasul, avand un final fericit.
Tipuri: comedia de situatii, de moravuri, de caracter, de intriga, de salon, eroica, grotesca.
Autori: Aristofan, Shakespeare, V. Alecsandri, I.L.Caragiale.
Caracteristici:
1. starneste rasul;
Exista diferite situatii comice, diferite greseli de exprimare care produc rasul. In acest sens,
Caragiale foloseste procedee specifice teatrului clasic, facand apel la incurcatura (determinata de
pierderea banului), la coincidenta (Dandanache utilizeaza acelasi instrument de santaj ca acela la
care recurge Catavencu), la quiproquo (inlocuirea lui Catavencu, in final, cu Agamita Dandanache).
2. conflict derizoriu (nesemnificativ);
Conflictul este produs de pierderea scrisorii trimise de Tipatescu lui Zoe. Scrisoarea este un
adevarat personaj, care trece din mana in mana, generand si intretinand intriga, contribuind la
mentinerea tensiunii dramatice.
Prin disparitiile repetate si eforturile personajelor de a o recupera, ea se transforma intr-o importanta
sursa a comicului.
3. personajul este confruntat cu false probleme, este mediocru, avand defecte morale care
sunt satirizate;
Tipurile de personaje reflecta anumite defecte de caracter sau vicii. Zoe - femeia adulterina;
Trahanache - sotul incornorat; Pristanda - politaiul slugarnic; Catavencu - demagogul etc.
4. conflict intre aparenta si esenta;
Personajele vor sa para altceva decat sunt. Observarea discrepantei intre aparenta si esenta produce
efecte comice.
5. deznodamant vesel;
Nae Catavencu este pus ca sa conduca manifestatia in cinstea lui Agamita Dandanache, iar
personajele, care mai inainte au fost in conflict, acum se impaca, refaand pacea. Piesa se incheie
intr-o nota comica, prin vorbele lui Pristanda, nu inofensive: Curat constitutional.
6. stil parodic.
Caragiale isi iubeste personajele, dar nu le iarta acele defecte care le face ridicole.
80.Expune subiectul unei comedii studiate.
Actiunea se petrece in capitala unui judet de munte la sfarsitul secolului XIX-lea.Autorul foloseste
ca moduri de expunere predominante dialogul si monologul.
Subiectul comediei este realizat pe baza comicului de situatie in care sunt puse
personajele,conturate prin comicul de caracter si comicul de limbaj.
EXPOZITIUNEA.Il prezinta pe Ghita Pristanda, politaiul orasului care ii raporteaza lui tefan
Tipatescu, prefectul judetului ca si-a indeplinit misiunea pe care o avusese. El aflase ca Nae
Catavencu este in posesia unui document important care va face posibila alegerea acestuia in
Camera Deputatilor.
INTRIGA comediei este declansata de gasirea acestui document misterios scrisoarea de amor a
prefectului catre Zoe, sotia lui Zaharia Trahanache, seful filialei partidului din acel judet.
Nae Catavencu, avocat din opozitie si directorul ziarului ,,Racnetul Carpatilor,vrea sa obtina, cu
orice pret, candidatura de deputat.De aceea, el il santajeaza pe prefect cu ,,scrisorica de amor furata
de la Cetateanul turmentat care o gasise pe strada.
DESFURAREA ACTIUNII este declansata de Catavencu care ameninta ca va publica scrisoarea
in ziarul sau, insa promite ca o va inapoia daca va fi ales deputat.
tefan Tipatescu, dupa ce a ordonat perchezitionarea si arestarea lui Catavencu, a incercat sa-i ofere
diferite functii in stat, dar acesta a refuzat.In cele din urma, Catavencu a reusit sa obtina
promisiunea Zoei Trahanache pentru a candida la functia de deputat deoarece aceasta se temea ca
va fi compromisa moral in societate.
Farfuridi si Branzovenescu, doi membri ai partidului, se tem de tradare si au trimis,,la centru o
anonima pe care prefectul a reusit sa o opreasca la timp.
Zaharia Trahanache raspunde la santaj cu santaj deoarece descopera o polita falsificata de
Catavencu prin care acesta isi insusea ilegal bani de la o fundatie.
PUNCTUL CULMINANT s-a declansat atunci cand de la ,,centru a venit o dispozitie prin care se
cerea sa fie trecut pe lista candidatilor un oarecare Agamemnon Dandanache.
DEZNODMANTUL este declansat de situatiile comice care au aparut. Noul candidat,A.
Dandanache, s-a dovedit a fi mai ticalos decat Catavencu, deoarece a ajuns pe lista santajand un
politician important tot cu o scrisoare de amor, pe care a gasit-o intamplator. A.Dandanache nu
inapoiaza scrisoarea pentru ca ,,mai trebuie s-altadata
81. Ilustreaza comicul (de caracter, de
situatie sau de limbaj), prin referire la o comedie studiata.
O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale
Comicul - categorie estetica, ce desemneaza un fenomen care starneste rasul si care nu pericliteaza
existenta celor implicati. Comicul provine dintr-o neconcordanta intre aparenta si esenta, intre
adevar si minciuna, intre scop si mijloace. Forme ale comicului : umorul, satira, ironia, sarcasmul,

grotescul.
Tipuri de comic : de situatie, de limbaj, de nume, de caracter.
Comicul de limbaj este provocat de:
- prezenta numeroaselor greseli de vocabular. Cuvintele sunt deformate, mai ales neologismele, din
lipsa de instructie: famelie, renumeratie, andrisant, plebicist (familie, remuneratie, adresant,
plebiscit).
- incalcarea regulilor gramaticale si a logicii
- contradictia in termeni: Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani.
- asociatii incompatibile: Industria romana e admirabila, e sublima, dar lipseste cu desavarsire.
- nonsensul: ori sa se revizuiasca, primesc ! dar sa nu se schimbe nimica
- ticuri verbale:
- Ghita Pristanda: curat murdar, curat constitutional;
- Trahanache: aveti putintica rabdare;
Comicul de situatie rezulta din fapte neprevazute si din prezenta unor grupuri insolite:
- triunghiul conjugal: Zoe-Tipatescu-Trahanache;
- cuplul Farfuridi- Branzovenescu;
- incurcatura (pierderea scrisorii);

- evolutia inversa (Catavencu);

- quiproquo-ul (inlocuirea lui Catavencu prin Dandanache);
orice scena in care apar efecte comice;
82. Ilustreaza conceptul operational de drama, prin referire la o opera literara studiata.
Drama este specie a genului dramatic, caracterizata prin ilustrarea vietii reale intr-un conflict complex si puternic al
personajelor, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare varietate tematica.
Drama Jocul ielelor il are ca protagonist pe Gelu Ruscanu, redactor si director al ziarului socialist "Dreptatea sociala" care
este
in
posesia
unor
date
compromitatoare
asupra
ministrului
justutiei
Serban
Saru-Sinesti.
Dorind sa publice aceste date in numele principiului adevarului absolut, Ruscanu se loveste de impotrivirea camarazilor sai
de partid care ar dori sa negocieze eliberarea unui muncitor bolnav in schimbul nepublicarii scrisorii.Eroul crede ca adevarul
trebuie
cunoscut
indiferent
de
urmarile
pe
care
revelarea
lui
ar
avea
in
vietile
oamenilor.
Afland despre delapidarea savarsita de tatal sau in tinerete, despre faptul ca ministrul l-a ajutat in acea imprejurare pe
Grigore Ruscanu, eroul simte clatinandu-se principiile sale morale, ferm in ideile sale despre justitie, el devine ambiguu cand
se raporteaza la elementele concrete ale vietii, constientizeaza propria sa duplicitate si se sinucide. Inainte de aceasta, Gelu
isi recunoaste infrangerea: "lumea asta din care iti tragi hrana este atat de objecta incat nu te tolereaza decat cu pretul
complicitatii."
In dialogul sau cu tovarasul din partid, Praida, se dezvaluie rigiditatea in convingerile abstracte. Praida numeste dreptatea
lui Gelu Ruscanu inumana, "cel putin abstracta" si defineste goana lui dupa absolut ca pe o vraja care a invaluit un flacau ce
a
surprins
intr-o
noapte
cu
luna
jocul
ielelor.
Drama se defineste astfel ca o creatie ce surprinde contradictiile in care se zbat o constiinta si o inteligenta severa cu ea
insasi. Este o meditatie asupra absolutului inteles ca o aspiratie umana.
83. Analizeaza constructia subiectului (conflict dramatic, intriga, scena, relatii spatiotemporale),
Drama este o specie a genului dramatic, scrisa in proza sau in versuri si caracterizata prin oglindirea. intr-un conflict
puternic, a datelor contradictorii ale realitatii si printr-un dez nodamant grav. in drama, personajele sunt puternic individualizate, iar aspectele tratate sunt numeroase. in consecinta, exista mai multe feluri de drame (istorice, mitologice, sociale,
parabolice,
de
idei,
poetice,
absurde
etc),
o
clasificare
exacta
fiind
greu
de
alcatuit.
h9p3615he82ote
Opera literara "Jocul ielelor', de Camil Petrescu, este o drama, fiind o lucrare in proza scrisa pentru a fi reprezentata pe
scena.
Modul de expunere predominant este dialogul care se realizeaza prin schimbul de replici dintre personaje.
Prezenta autorului se face resimtita in didascalii (indicatii de regie), fragmente care apartin de genul epic.
Scrisa in 1916 si definitivata in 1945, "Jocul ielelor' este o drama de idei la baza careia stau cunoscutele mituri specifice
autorului: al jocului ielelor si al patului procustian. intr-o nota care insoteste lista personajelor, autorul arata ca lucrarea este,
in
intentia
sa,
o "drama
a
absolutului'.
Din punct de vedere compozitional. "Jocul ielelor' este alcatuita din 3 acte (insumand 12 tablouri) de-a lungul carora se
dezvolta un conflict bine gradat, rezolvat, in final, prin moartea personajului central - Gelu Ruscanu.
Actiunea (destul de stufoasa) se petrece in Bucuresti, in redactia ziarului "Dreptatea sociala' si antreneaza personaje si
partide de fictiune; timpul actiunii este luna mai a anului 1914. . O alta caracteristica a speciei o constituie conflictul dra matic
deosebit de puternic; este un conflict interior nascut din nepotrivirea intre ideal si real, din neputinta de a atinge idea lul
absolutului.
Aceasta criza de constiinta a personajului principal poate fi urmarita de-a lungul intregii actiuni. Subiectul ar
putea
fi
povestit
astfel:
Gelu Ruscanu - director al ziarului "Dreptatea sociala' este un impatimit al ideii de dreptate absoluta. In numele acesteia,
tanarul initiaza, in publicatia pe care o conduce, o campanie de presa impotriva lui Serban Saru-Sinesti (ministrul justitiei), a
carui
functie
era
incompatibila
cu
calitatea
sa
de
asasin.
Dovada pe care Ruscanu o detine este o scrisoare de dragoste pe care i-o trimisese Maria Sinesti (sotia ministrului si fosta
iubita a lui Gelu); in acea misiva, semnatara relata ca, in urma cu sapte-opt ani, sotul ei ar fi asasinat-o pe o batrana,

bogata (doamna Manitti), distrugand testamentul acesteia si insusindu-si un milion de lei aur. Afland despre intentia lui
Ruscanu de a publica scrisoarea, Maria Sinesti incearca sa-si determine sotul sa demisioneze, dar se loveste de refuzul
obstinat
al
acestuia.
Saru-Sinesti
cauta
insa
alte
mijloace
pentru
a
evita
campania
de
presa.
Mai intai, o trimite la redactie pe Irena (matusa lui Gelu Ruscanu, care il si crescuse dupa moartea mamei sale).
Irena ii dezvaluie abia acum, un adevar trist, tainuit cu grija douazeci de ani: Grigore Ruscanu, tatal lui Gelu, mare avocat si
om politic al timpului, delapidase o suma de bani, pentru a-si acoperi datoria la jocul de carti.
Sinesti (pe atunci secretarul lui Ruscanu) platise totul, din banii proprii, salvand onoarea vinovatului (care, de altfel, murise
curand dupa aceasta). Acelasi Sinesti asteptase rabdator si discret ca Irena sa-i inapoieze suma si ingropase, pe urma, totul
in
tacere.
Cu toate ca Gelu este zguduit de aceasta revelatie, imperativul dreptatii absolute este mai puternic si hotararea de a publica
scrisoarea
ramane
de
neclintit;
totusi,
accepta
sa-si
amane
decizia
cu
o
zi.
Urmatoarea vizita o face la redactie insusi Serban Saru-Sinesti. Acesta ii arata lui Gelu Ruscanu scrisoarea de sinuci gas a
tatalui sau, pe care fostul secretar o pastrase cu sfintenie, ca o marturie a tragediei traite de mentorul sau.
Abia acum afla tanarul ca tatal lui nu murise intr-un accident de vanatoare, ci se impuscase cu revolverul pe care i-1
adusese,
in
acest
scop,
iubita
lui.
Durerea revelatiei ii tulbura, din nou, echilibrul interior si, din acest moment, fiul va reface destinul tatalui: vizitat, la re dactie,
de Maria Sinesti, Gelu Ruscanu se sinucide (cu revolverul adus de ea), prabusindu-se cu aceleasi gesturi ca si tatal lui, a
carui
moarte
o
"vazuse'
tanarul
in
ultimele
sale
clipe.
Elemente
ale
dramei
de
idei:
Conceptul de "drama de idei' a aparut in literatura universala in legatura cu piesele de teatru ale lui H. Ibsen: "O casa de
papusi'
("Nora') este
considerata
a
fi
prima
lucrare
de
acest
fel,
din
lume.
Ulterior, teatrul de idei s-a imbogatit si s-a diversificat prin creatiile lui Durrenmatt, Jean-Paul Sartre, Albert Camus, Bernard
Shaw,
Bertold
Brecht.
In
literatura
romana,
intemeietorul
dramei
de
idei
este
Camil
Petrescu.
"Jocul
ielelor' releva
mai
multe
trasaturi
ale
dramei
de
idei:
Este inspirata dintr-un mit (autohton), asa cum o arata si titlul. Semnificatiile mitului i se aplica insa omului modern, macinat
de
nelinisti
si
contradictii
sufletesti,
care
cauta
sa
dea
un
sens
existentei
sale.
Potrivit mitului, ielele sunt niste fecioare zanatice care apar, noaptea, in locuri singuratice, rotindu-se intr-o hora. Frumoase
si crude, ielele se razbuna pe cel care le vede, schilodindu-1. in drama camilpetresciana, cel care "vede' ideile, omul in dragostit
de
o
anumita
idee,
este
pedepsit
ca
si
cand
ar
fi
surprins
jocul
ielelor:
"Penciulescu: Dar tocmai asta e Cine a vazut ideile devine neom, ce vrei? Trece flacaul prin padure, aude o muzica nepamanteasca si vede in luminis, in lumina lunii, ielele goale si despletite, jucand hora. Ramane inmarmurit, pironit pamantu lui,
cu ochii la ele. Ele dispar, si el ramane neom. Ori cu fata stramba, ori cu piciorul paralizat, ori cu mintea aiurea. Sau, mai rar,
cu nostalgia absolutului () Asa sunt ielele pedepsesc ' Cuvintele personajului Penciulescu il definesc pe Gelu Ruscanu pedepsit sa se zbata in "patul procustian' al nepotrivirii dintre idee si realitate. Se intrevede astfel si al doilea mit (intalnit si in
romane):
mitul
"patului
lui
Procust'.
Conflictul dramei este unul interior, se declanseaza in constiinta personajelor, fiind un conflict de idei.
Personajul care traieste la modul acut acest conflict este Gelu Ruscanu. Intelectual autentic, directorul ziarului "Dreptatea
sociala' este un cautator al absolutuluicomparabil cu alti eroi ai aceluiasi autor (Stefan Gheorghidiu, Ladima, Andrei Pietraru,
Pietro
Gralla).
Intruchipat in ideea de dreptate absoluta, acest ideal - situat mai presus de oameni si de imprejurari - reprezinta, in
termenii autorului, planul transcendent. in viata de zi cu zi insa ideea pura nu-si gaseste aplicarea, in planul real, totul fiind
relativ (dreptatea, adevarul, iubirea, recunostinta, cinstea). Nepotrivirea dintre idealul dreptatii absolute si realitatea imediata
constituie
esenta
conflictului
din
constiinta
perso
najului. Pe masura ce se deruleaza actiunea, Gelu Ruscanu are o seama de revelatii care adancesc drama lui interioara.
Cea dintai revelatie se produce in legatura cu "stalpii societatii' (ca si in drama cu acelasi titlu de Ibsen), unul dintre acestia
fiind
Serban
Saru-Sinesti.
infatisat in doua tablouri invaluite in intuneric (II si V din actul I), ministrul justitiei radiaza o forta malefica, potentata de
infatisarea
sa
respingatoare.
Privit in mai multe "oglinzi paralele', Sinesti este, pentru Maria, un monstru, pentru Irena - un salvator si pentru Gelu - un
asasin.
Afland insa ca acest asasin jucase un rol important in viata lui Grigore Ruscanu, tanarul are revelatia noroiului in care
coborase tatal sau, idolul sau dintotdeauna. in plus, printr-o solida argumentare avocateasca, Sinesti ii demonstreaza ca
scrisoarea Mariei n-ar putea deveni proba in justitie, dar ca ar putea-o "cumpara' eliberandu-1 pe Petre Boruga, militant al
miscarii
de
stanga.
Gelu Ruscanu intelege acum ca onestitatea, adevarul si dreptatea nu pot fi decat relative, ca singurul absolut veritabil este
moartea. Atunci cand Sinesti ii dezvaluie adevarul sinuciderii tatalui sau, Gelu Ruscanu are o noua revelatie: cea a fortei
interioare
a
lui
Grigore
Ruscanu,
care "A
stat
lucid
in
fata
mortii', asumandu-si-o
constient.
Din acest moment, destinul tanarului se va identifica, in mod fatal, cu destinul inaintasului sau (care traise aceeasi "nebunie
a absolutului'), ca si cand ei ar reprezenta doua puncte ale coloanei fara sfarsit a indragostitilor de ideal.
Alte revelatii se nasc in sufletul personajului in legatura cu ceea ce am putea numi generic Femeia.
Trei dintre personajele feminine ale dramei (Elena Boruga, Maria Sinesti si actrita Nora Ionescu) reprezinta tipologia
camilpetresciana: fiinte obisnuite inzestrate de eroii masculini cu trasaturi pe care nu le au, ele se dovedesc a fi incapabile

sa ofere iubirea absoluta. Astfel, Elena isi paraseste sotul aflat in ocna, Nora ii provoaca sinuciderea lui Grigore Ruscanu, iar
Maria il uita pe Gelu pentru cel dintai venit. Ca si in piesele de teatru ale lui Strindberg, femeia poate sa aiba un rol funest,
fiecare
dintre
cei
doi
Ruscanu
impuscandu-se
cu
revolverul
adus
de
iubita
lui.
Cea care se salveaza este Irena, dar ea nu reprezinta Femeia, ci Mama (asa cuin ii spune tanarul Ruscanu).
Alte revelatii dureroase se nasc in constiinta personajului principal, in legatura cu imaginea Tatalui.
Amintirea acestuia fiind "un punct de sprijin' intr-o lume in care Gelu Ruscanu se simtea instrainat, vestea ca tatal sau era un
delapidator
constituie
o
lovitura
grea:
"Gelu: Stii ce-a mai ramas in mine, matusa? Atat cat trebuie dintr-un mar pe care l-a batut grindina () Din ce-mi spuneai, din
fotografii,
aveam
alta
imagine
despre
el'
O noua rasturnare survine atunci cand eroul afla ca tatal sau s-a sinucis. Identificat tot mai mult cu acesta, o invita pe
(varstnica acum) Nora la el, intr-o incercare disperata de a patrunde taina ultimelor clipe si a ultimei iubiri a lui Grigore
Ruscanu.
O alta trasatura a dramei de idei o constituie faptul ca personajul este caracterizat prin trairile launtrice ale omului
modern: nelinistea,
chinul
revelatiilor
succesive,
instrainarea,
anxietatea,
neputinta.
Actiunea exterioara (miscarea scenica) este redusa, totul petrecandu-se in planul constiintei.
Gelu Ruscanu prezinta si trasaturile eroilor proprii autorului: intelectual de elita, situat deasupra mediei ("Pentru ceea ce
nazuia el sa inteleaga, nici o minte omeneasca nu a fost suficienta pana azi'), fanatic al cinstei si al sacrificiului de sine, lucid
si sensibil, el este stapanit de himera absolutului care-1 va si conduce spre moarte.
84. Comenteaza doua modalitati specifice de caracterizare a personajului dramatic, prin
referire la un text literar studiat.
O scrisoare pierduta, de I.L. Caragiale
La Caragiale, in O scrisoare pierduta, intalnim frecvent ca modalitati de caracterizare preferate de
autor urmatoarele procedee fundamentale, toate indirecte:
1.prin limbaj
2.prin nume.
Prin limbaj:
- Zaharia Trahanache are ticuri verbale, precum aveti putintica rabdare, ceea ce denota o gandire
plata si o anumita inertie a personajului.
- Dandanache e peltic, defect de vorbire care nu se potriveste cu statutul lui social: Asa e,
puicusorule, c-am intors-o cu politica?
- Pristanda foloseste frecvent termeni populari, mai ales regionalismele, iar neologismele le
deformeaza, tradandu-si incultura si lipsa de instructie: bampir, famelie, catrindala, renumeratie.
Ticul sau verbal produce asociatii comice: curat murdar, curat condei, curat constitutional.
Prin nume:
- Zaharia Trahanache - numele lui sugereaza zahariseala si capacitatea de a se modela usor, dupa
ordinele superiorilor: Trahanaua e o coca moale.
- Nae Catavencu - demagogia personajului, principala sa caracteristica, este sugerata prin numele
de Catavencu, nume ce trimite la cata - persoana care vorbeste mult.
- Farfurdi si Branzovenescu - numele lor au rezonante culinare si sunt derivate cu sufixe
onomastice grecesti si romanesti, amestecul clientelei politice a vremii, care se bucura de aceleasi
avantaje constitutionale.
Pristanda - numele personajului este luat de la un joc moldovenesc in care se bate pasul intr-o parte
si-n alta fara sa se porneasca niciunde, aratand siretenia lui, ce simte ca adversarul de azi poate fi
prefectul de maine.
85.Expunde subiectul unei drame studiate.
Gelu Ruscanu - director al ziarului "Dreptatea sociala' este un impatimit al ideii de dreptate absoluta. In numele acesteia,
tanarul initiaza, in publicatia pe care o conduce, o campanie de presa impotriva lui Serban Saru-Sinesti (ministrul justitiei), a
carui
functie
era
incompatibila
cu
calitatea
sa
de
asasin.
Dovada pe care Ruscanu o detine este o scrisoare de dragoste pe care i-o trimisese Maria Sinesti (sotia ministrului si fosta
iubita a lui Gelu); in acea misiva, semnatara relata ca, in urma cu sapte-opt ani, sotul ei ar fi asasinat-o pe o batrana,
bogata (doamna Manitti), distrugand testamentul acesteia si insusindu-si un milion de lei aur. Afland despre intentia lui
Ruscanu de a publica scrisoarea, Maria Sinesti incearca sa-si determine sotul sa demisioneze, dar se loveste de refuzul
obstinat
al
acestuia.
Saru-Sinesti
cauta
insa
alte
mijloace
pentru
a
evita
campania
de
presa.
Mai intai, o trimite la redactie pe Irena (matusa lui Gelu Ruscanu, care il si crescuse dupa moartea mamei sale).
Irena ii dezvaluie abia acum, un adevar trist, tainuit cu grija douazeci de ani: Grigore Ruscanu, tatal lui Gelu, mare avocat si
om politic al timpului, delapidase o suma de bani, pentru a-si acoperi datoria la jocul de carti.
Sinesti (pe atunci secretarul lui Ruscanu) platise totul, din banii proprii, salvand onoarea vinovatului (care, de altfel, murise
curand dupa aceasta). Acelasi Sinesti asteptase rabdator si discret ca Irena sa-i inapoieze suma si ingropase, pe urma, totul
in
tacere.
Cu toate ca Gelu este zguduit de aceasta revelatie, imperativul dreptatii absolute este mai puternic si hotararea de a publica
scrisoarea
ramane
de
neclintit;
totusi,
accepta
sa-si
amane
decizia
cu
o
zi.
Urmatoarea vizita o face la redactie insusi Serban Saru-Sinesti. Acesta ii arata lui Gelu Ruscanu scrisoarea de sinuci gas a
tatalui sau, pe care fostul secretar o pastrase cu sfintenie, ca o marturie a tragediei traite de mentorul sau.
Abia acum afla tanarul ca tatal lui nu murise intr-un accident de vanatoare, ci se impuscase cu revolverul pe care i-1

adusese,
in
acest
scop,
iubita
lui.
Durerea revelatiei ii tulbura, din nou, echilibrul interior si, din acest moment, fiul va reface destinul tatalui: vizitat, la re dactie,
de Maria Sinesti, Gelu Ruscanu se sinucide (cu revolverul adus de ea),
86. . Caracterizeaza un personaj dintr-un text dramatic studiat (la alegere: comedie, drama, forme
ale dramaturgiei in teatrul modern).
Jocul ielelor a fost scris in mai multe versiuni in 1916 si 1918, dar versiunea definitiva apare in 1918. O alta versiune, intradevar definitiva dateaza din 1946. In versiunea autorului, piesa trebuia sa fie o drama a "dreptatii sociale, o drama a
absolutului". Actiunea se petrece in 1914. Subiectul se concentreaza pe ilustrarea conceptelor de justitie si iubire privite in
modul absolut. Gelu Ruscanu este directorul ziarului socialist Dreptatea sociala. El este in posesia unor date
compromitatoare despre Saru-Sinesti, ministrul justitiei, pe care vrea sa le faca cunoscute in numele justitiei si al adevarului.
Gelu Ruscanu aflase insa aceste informatii dintr-o scrisoare de dragoste pe care i-o adresase Maria, sotia lui Sinesti si din
care rezulta ca Sinesti ar fi devenit bogat prin uciderea unei matusi bogate, careia i-a distrus testamentul, devenind astfel
unicul mostenitor. Pe parcursul dramei, aceasta invinuire ramane doar o supozitie. Pentru a se salva, ministrul va folosi cu
multa abilitate santajul, reusind astfel sa scape chiar din mainile unui idealist cum este Gelu Ruscanu, oferind "la schimb"
viata
lui
Petre
Boruga.
l9q10qr
Gelu Ruscanu afla ca tatal sau, Grigore Ruscanu, punctul sau de sprijin moral si echilibru in viata comisese o frauda:
delapidase
bani
din
cauza
unei
actrite
obscure,
Nora.
O ultima revelatie dureroasa o reprezinta constatarea faptului ca membri comitetului redactional accepta sa nu publice
scrisoare in schimbul eliberarii lui Petre Boruga. Ruscanu afla astfel ca pe langa relativitatea iubirii dreptatea este de
asemenea relativa, singurul absolut veritabil fiind acela al mortii. De aceea considera ca tatal sau prin gestul facut "a stat
lucid
in
fata
mortii.a
ales
intr-un
act
de
constiinta".
Critica literara a sesizat cu promptitudine o realitate a textului camilpetrescian si anume insuficienta dialogului pentru
implinirea sensului operei literare. Textul capata consistenta numai in prezenta indicatiilor autorului, foarte personale, care
au facut adeseori din opera dramatica o pagina citita dar putin prezentata pe scena. George Calinescu afirma despre
didascaliile lui Camil Petrescu ca "luate ca parte integranta din text, notele sunt excelente, fiind aici portrete si constructii de
atmosfera, aici analize ale psihologiei de moment.aceasta analiza parantetica si subtila da mari satisfactii intelectuale,
ramane
insa
straina
cautatorilor
de
emotii
vii".
Aceasta modalitate de construire a personajului este evitata in aproape toata opera sa dramatica. Si portretul lui Gelu
Ruscanu, eroul dramei din Jocul ielelor, se contureaza intr-o lunga didascalie facuta de autor:"Gelu e un barbat ca de
douazeci si sapte -; doua zeci si opt de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar
daca face acte de energie. Are nevrozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste intotdeauna drept in ochi pe cel cu care
vorbeste, si asta ii da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume". Portretul aminteste
de Saint-Just, campionul absolut al dreptatii supraumane, asa cum il numeste Penciulescu "raison-eurul" piesei, pe
protagonist, prin analogie cu teribilul justitiar al revolutiei franceze. Directorul ziarului Dreptatea sociala, Gelu, este din
aceeasi familie a eroilor camilpetrescieni insetati de absolut care traiesc drama spadei care nu se indoaie, din familia
lunaticilor "care au vazut idei". Drama eroului se face din impactul cu neputinta de solutionat dintre imperativul categoric al
dreptatii absolute pe care il proclama, il apara si doreste sa-l promoveze si realitatea sociala. Gelu este suprauman intr-o
lume subumana si doreste sa-i aplice acesteia tiparul utopic al unei lumi perfecte. In aceasta privinta poate ca cel mai bine il
judeca Praida:"a avut trufia sa judece totul, s-a indepartat de cei asemenea lui care erau singurul lui sprijin.l-a pierdut
orgoliul
lui
nemasurat".
Asemenea celorlalti eroi ai lui Camil Petrescu, in constiinta lui Gelu Ruscanu este o permanenta naruire de statui, de idoli.
Isi cauta punctele de sprijin in dragoste, pe care o descopera insa imperfecta. Vede apoi lucruri si jocuri jucate numai pentru
sine si-si cauta fagasul in lupta pentru o cauza care este dreptatea insasi, absoluta, fara privilegiati, o dreptate care este
"deasupra
noastra
si
este
una
pentru
toata
lumea
si
toate
timpurile".
Spirit lucid, insetat de idei, care "a vazut jocul ielelor", Gelu Ruscanu si-a faurit un tipar de idealitate pe care il aplica
refuzand izolarea si detestand complicitatea. De aceea demascarea crimei (presupusa dar nedovedita juridic) atribuite lui
Sinesti este, pentru erou, un imperativ categoric. Datoria lui e de a sanctiona chiar daca aceasta nu ar duce la mari
schimbari "atat cat abate un bob de nisip albia unui fluviu". Dar tiparul de idealitate pe care si l-a faurit "arhanghelul Dreptatii
sociale" vizeaza un ideal gandit pur si static. Este un tipar suprauman format din linii drepte, paralele, ireconciliabile, dar
care vizeaza o realitate utopica si nu una in devenire. Conform liniilor de forta ale acestuia, justitia nu poate fi decat absoluta
iar dreptatea nu are privilegiati, este abstracta si inumana. Legile sunt si ele nu ale oamenilor ci ale constiintei. Iubirea se
supune aceluiasi tipar:"o iubire care nu este eterna, nu este nimic.", chiar oamenii cand se iubesc cu adevarat devin
supraoameni ("nu mai sunt oameni") iar fericirea trebuie sa fie si ea durabila pentru ca altfel nu este fericire.
Inflexibilitatea absolutului il lasa descoperit in fata vietii, a realitatii. Pe taramul vietii practice Ruscanu e un necunoscator, o
persoana inabila. Vine in lumea epocii prea de sus si prea de departe, din lumea pura si geroasa a ideilor. Fiind suprauman
pentru aceasta lume, ii aplica acesteia un tipar inuman. Intrebarea care se pune este daca e constient de acest lucru. Uneori
intuieste ca "morala pe care o proclamam nu e pe masura noastra". Dar el ramane o sabie inflexibila, un personaj care nu
accepta o noua tabla de legi, de aceea alege moartea:"adica totul.drama.Cata luciditate atata existenta si deci atata drama".
87.Caracterizeaza personajul preferat dintr-o comedie studiata.
Nae Catavencu este tipul demagogului ambitios. El este "avocat, director-proprietar al ziarului <Racnetul Carpatilor>,
prezident fondator al Societatii Enciclopedice Cooperative <Aurora Economica Romana>" si sef al "Grupului independent".
Catavencu este ingamfat si doreste sa parvina, urmarindu-si realizarea intereselor personale indiferent prin ce mijloace o
face, conform principiului ,,Scopul scuza mijloacele", pe care i-l atribuie ,,nemuritorului Gambeta" sau, altfel spus, conform
altui principiu de drept, "fiecare cu al sau, fiecare cu treburile sale". De aceea, nu se da inapoi de la santaj si declara deschis
scopul (deputatia), considerandu-se indreptatit s-o obtina, asa cum insusi remarca, intr-un limbaj ambiguu care starneste

umorul involuntar: "vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani, unde sunt dintai. intre fruntasii politici. Vreau mandatul
de deputat.".
Profesiile de avocat si gazetar ii favorizeaza demagogia si de aceea, in fraze lungi, sforaitoare, ca un actor desavarsit, se
adreseaza auditoriului pe care incearca sa-l impresioneze plangand, apoi stapanindu-se, apoi hohotind si rostind dintr-un
limbaj patriotard vorbe mari gandindu-se la "tarisoara mea", la "Romania mea", "la fericirea ei, la progresul ei".
Un asemenea limbaj bombastic, pretentios, alteori sententios foloseste in orice imprejurare, fie ca e vorba de discursul
electoral sau de alocutiunea din final, fie ca se adreseaza unor personaje ca Tipatescu sau Pristanda si, de aceea, prefectul
il si avertizeaza: "Ei sa lasam frazele.Astea sunt bune pentru gura casca".
De fiecare data este ipocrit, teatral, sentimental, plin de sine si dovedeste un tupeu iesit din comun. Cat timp este stapan pe
situatie este inflexibil, orgolios, agresiv,refuzand orice propunere a lui Tipatescu si incercand sa-si impuna pretentiile. Cand
situatia se schimba si ii este nefavorabila, devine umil, neputincios si accepta fara nici o impotrivire toate conditiile puse de
Zoe.
Discursurile sale sunt mostre de incapacitate intelectuala. El citeaza far discernamant si in necunostinta de cauza sau
stalcind cuvintele ("oneste libere"), foloseste constructii lipsite de sens ("e sublima, dar lipseste cu desavarsire", "capitalistii"pentru locuitori ai capitalei) ori de-a dreptul stupide ("lupte seculare care-au durat treizeci de ani").
Limbajul sau latrator este sugerat chiar de autor prin intermediul unor indicatii scenice si de numele purtat care ne duce cu
gandul la verbul "a catai" cu sensul de "a flecari".
88.Caracterizeaza un personaj dintr-o drama studiata.
Gelu Ruscanu este directorul ziarului socialist Dreptatea sociala. El este in posesia unor date compromitatoare despre SaruSinesti, ministrul justitiei, pe care vrea sa le faca cunoscute in numele justitiei si al adevarului. Gelu Ruscanu aflase insa
aceste informatii dintr-o scrisoare de dragoste pe care i-o adresase Maria, sotia lui Sinesti si din care rezulta ca Sinesti ar fi
devenit bogat prin uciderea unei matusi bogate, careia i-a distrus testamentul, devenind astfel unicul mostenitor. Pe
parcursul dramei, aceasta invinuire ramane doar o supozitie. Pentru a se salva, ministrul va folosi cu multa abilitate santajul,
reusind astfel sa scape chiar din mainile unui idealist cum este Gelu Ruscanu, oferind "la schimb" viata lui Petre Boruga.
l9q10qr
Gelu Ruscanu afla ca tatal sau, Grigore Ruscanu, punctul sau de sprijin moral si echilibru in viata comisese o frauda:
delapidase
bani
din
cauza
unei
actrite
obscure,
Nora.
O ultima revelatie dureroasa o reprezinta constatarea faptului ca membri comitetului redactional accepta sa nu publice
scrisoare in schimbul eliberarii lui Petre Boruga. Ruscanu afla astfel ca pe langa relativitatea iubirii dreptatea este de
asemenea relativa, singurul absolut veritabil fiind acela al mortii. De aceea considera ca tatal sau prin gestul facut "a stat
lucid
in
fata
mortii.a
ales
intr-un
act
de
constiinta".
Critica literara a sesizat cu promptitudine o realitate a textului camilpetrescian si anume insuficienta dialogului pentru
implinirea sensului operei literare. Textul capata consistenta numai in prezenta indicatiilor autorului, foarte personale, care
au facut adeseori din opera dramatica o pagina citita dar putin prezentata pe scena. George Calinescu afirma despre
didascaliile lui Camil Petrescu ca "luate ca parte integranta din text, notele sunt excelente, fiind aici portrete si constructii de
atmosfera, aici analize ale psihologiei de moment.aceasta analiza parantetica si subtila da mari satisfactii intelectuale,
ramane
insa
straina
cautatorilor
de
emotii
vii".
Aceasta modalitate de construire a personajului este evitata in aproape toata opera sa dramatica. Si portretul lui Gelu
Ruscanu, eroul dramei din Jocul ielelor, se contureaza intr-o lunga didascalie facuta de autor:"Gelu e un barbat ca de
douazeci si sapte -; doua zeci si opt de ani, de o frumusete mai curand feminina, cu un soi de melancolie in privire, chiar
daca face acte de energie. Are nevrozitatea instabila a animalelor de rasa. Priveste intotdeauna drept in ochi pe cel cu care
vorbeste, si asta ii da o autoritate neobisnuita. Destul de elegant imbracat, desi fara preocupari anume". Portretul aminteste
de Saint-Just, campionul absolut al dreptatii supraumane, asa cum il numeste Penciulescu "raison-eurul" piesei, pe
protagonist, prin analogie cu teribilul justitiar al revolutiei franceze. Directorul ziarului Dreptatea sociala, Gelu, este din
aceeasi familie a eroilor camilpetrescieni insetati de absolut care traiesc drama spadei care nu se indoaie, din familia
lunaticilor "care au vazut idei". Drama eroului se face din impactul cu neputinta de solutionat dintre imperativul categoric al
dreptatii absolute pe care il proclama, il apara si doreste sa-l promoveze si realitatea sociala. Gelu este suprauman intr-o
lume subumana si doreste sa-i aplice acesteia tiparul utopic al unei lumi perfecte. In aceasta privinta poate ca cel mai bine il
judeca Praida:"a avut trufia sa judece totul, s-a indepartat de cei asemenea lui care erau singurul lui sprijin.l-a pierdut
orgoliul
lui
nemasurat".
Asemenea celorlalti eroi ai lui Camil Petrescu, in constiinta lui Gelu Ruscanu este o permanenta naruire de statui, de idoli.
Isi cauta punctele de sprijin in dragoste, pe care o descopera insa imperfecta. Vede apoi lucruri si jocuri jucate numai pentru
sine si-si cauta fagasul in lupta pentru o cauza care este dreptatea insasi, absoluta, fara privilegiati, o dreptate care este
"deasupra
noastra
si
este
una
pentru
toata
lumea
si
toate
timpurile".
Spirit lucid, insetat de idei, care "a vazut jocul ielelor", Gelu Ruscanu si-a faurit un tipar de idealitate pe care il aplica
refuzand izolarea si detestand complicitatea. De aceea demascarea crimei (presupusa dar nedovedita juridic) atribuite lui
Sinesti este, pentru erou, un imperativ categoric. Datoria lui e de a sanctiona chiar daca aceasta nu ar duce la mari
schimbari "atat cat abate un bob de nisip albia unui fluviu". Dar tiparul de idealitate pe care si l-a faurit "arhanghelul Dreptatii
sociale" vizeaza un ideal gandit pur si static. Este un tipar suprauman format din linii drepte, paralele, ireconciliabile, dar
care vizeaza o realitate utopica si nu una in devenire. Conform liniilor de forta ale acestuia, justitia nu poate fi decat absoluta
iar dreptatea nu are privilegiati, este abstracta si inumana. Legile sunt si ele nu ale oamenilor ci ale constiintei. Iubirea se
supune aceluiasi tipar:"o iubire care nu este eterna, nu este nimic.", chiar oamenii cand se iubesc cu adevarat devin
supraoameni ("nu mai sunt oameni") iar fericirea trebuie sa fie si ea durabila pentru ca altfel nu este fericire.
Inflexibilitatea absolutului il lasa descoperit in fata vietii, a realitatii. Pe taramul vietii practice Ruscanu e un necunoscator, o
persoana inabila. Vine in lumea epocii prea de sus si prea de departe, din lumea pura si geroasa a ideilor. Fiind suprauman
pentru aceasta lume, ii aplica acesteia un tipar inuman. Intrebarea care se pune este daca e constient de acest lucru. Uneori

intuieste ca "morala pe care o proclamam nu e pe masura noastra". Dar el ramane o sabie inflexibila, un personaj care nu
accepta o noua tabla de legi, de aceea alege moartea:"adica totul.drama.Cata luciditate atata existenta si deci atata drama".
89.Exemplifica formele de manifestare
ale dramaturgiei in teatrul modern, intr-o text literar studiat.
90. Ilustreaza, apeland la o opera literara studiata, doua dintre elementele de compozitie ale textului dramatic,
selectate din urmatoarea lista: act, scena, tablou, replica, indicatii scenice.
O scrisoare pierduta, de I.L.Caragiale e o comedie si evoca viata publica si de familie de la sfarsitul secolului al
XIX-lea.. Tema ei este demascarea prostiei umane si a imoralitatii publice si private, inscriindu-se intre comediile de
moravuri
si
de
caracter.
Actiunea se desfasoara in "capitala unui judet de munte" (numele localitatii nefiind specificat, situatia poate fi generalizata),
pe fundalul unei agitate campanii electorale. Intre avocatul Nae Catavencu, din opozitie, care aspira la o cariera politica, si
grupul fruntas al conducerii locale (Zaharia Trahanache si Stefan Tipatescu) izbucneste un conflict iscat de pierderea unei
scrisori de dragoste pe care Tipatescu i-o adresase sotiei lui Trahanache, Zoe.
Piesa este remarcabila, in primul rand, prin arta compozitiei. Tehnica este cea a amplificarii treptate a conflictului.
Scriitorul creaza un conflict fundamental (pierderea scrisorii), care da unitate operei; dar si altele secundare (cuplul FarfuridiBranzovenescu se tem ca nu sunt considerati membri marcanti ai partidului lor; aparitia lui Dandanache). Complicatiile se
amplifica din ce in ce mai mult, ca urmare a repetitiei, evolutiei inverse si interferentei diverselor serii de personaje aflate in
conflict. (tehnica bulgarelui de zapada)
Textul dramatic este structurat in patru acte alcatuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre
personaje.
Act - subdiviziune autonoma a unei piese de teatru, delimitata de o ridicare si de o lasare de cortina;
Scena
- subdiviziune a unui act dintr-o piesa de teatru, delimitata fie de plecarea sau de venirea unui personaj, fie de modificarea
locului sau a timpului actiunii.
Replica - raspunsul dat de un personaj interlocutorului sau in cadrul unui dialog. Prin dialog se prezinta evolutia actiunii
dramatice, se definesc relatiile dintre personaje si se realizeaza caracterizarea directa sau indirecta.
Indicatiile scenice contureaza indirect personajele, prin semnificatia gesturilor si a mimicii. In lista cu Persoanele de la
inceputul piesei, se precizeaza, alaturi de numele semnificative, statutul social, ocupatia personajelor, ceea ce sugereaza
apartenenta la o tipologie si poate constitui punctul de plecare in caracterizare.
91. Evolutia relatiilor dintre doua personaje implicate in conflictul dramatic. Drama.
Subiectul este exprimat intr-o marturisire a autorului care era student la filozofie in 1916 si s-a intors de la o bataie cu flori la
Sosea. Atunci el a fost dezgustat de diferenta intre cei bogati si mutilati de razboi care stateau pe margine si privea. Camil
Petrescu spune 'in ziua aceea s-a desprins in mine insusi autorul dramatic si intr-o saptamana lucrand insetat zi si noapte
am scris prima versiune din Jocul Ielelor care trebuia sa fie drama imperativului violent si categoric al dreptatii sociale.
In ce priveste semnificatia poeziei ea prezinta tragedia intelectualului cinstit , burghez, care s-a rupt de clasa sa si care
cauta in miscarea muncitoreasca, socialista o solutie pentru propriile sale probleme, pentru propriile sale contradictii
interioare.
Actiunea este declansata de campania de presa sustinuta de Gelu Ruscanu, directorul ziarului socialist, dreptatea sociala
impotriva ministrului de justitie Serban Saru Sinesti, hot si criminal. Campania este dusa de Gelu Ruscanu in numele ideii de
justitie absoluta, despre care el afirma 'numai ea poate inchega constiintele intr-o lupta atat de grea ca a noastra.
Conflictul principal izbucneste in momentul in care Gelu Ruscanu vrea sa publice scrisoarea, referitoare la crima lui Sinesti.
Publicarii scrisorii i se opune militantii socialisti care voiau sa obtina eliberarea lui Petre Boruga. De fapt avem o ciocnire
intre doua idei: ideea de dreptate absoluta, sustinuta de Gelu Ruscanu si care spunea ca dreptatea este de-asupra noastra.
Este una pentru toata lumea si pentru toate timpurile. Cea de a doua idee este sustinuta de Praida care este adeptul
dreptatii de clasa impuse de cauza clasei muncitoare. Din aceste idei vedem ca Gelu Ruscanu judeca oamenii in functie de
ideea sa despre o justitie universala deasupra mentalitatii realitatilor, pe cand Parida apreciaza utilitatea unui fapt in functie
de
folosul
pe
care
il
aduce
clasei.
Cel care traieste drama constiintelor este Gelu Ruscanu. El este director al unei gazete socialiste si duce campania
impotriva ministrului cu scopul de a-l determina sa renunte la portofoliu fiindca este un asasin. Gelu avu in posesie un
document de natura intima in care se relateaza cum Sinesti a omorat-o pe batrana si bogata sa matusa. Campania se
desfasoara in etape bine dozate, cititorii asteptand dezvaluirea senzationalului. Drame lui Ruscanu este determinta de
conflictul dintre conceptia sa despre dreptate si de conditiile concrete de viata, care nu corespund imaginii teoretice.
Ruscanu este o fire singuratica, orgolioasa, vesnic nemultumit de ceea ce ii ofera oamenii din jur. Si-a facut un ideal din
imaginea tatalui sau, Grigore Ruscanu. Tatal nu este prezent in piesa, ci numai imaginea conturata de alte personaje care
nu este in concordanta cu cea a fiului sau. De la alte personaje aflam ca Grigore Ruscanu era lipsit de vointa, pleda rar, desi
era recunoscut. Gelu Rebrenu face parte din familia intelectualilor lui Camil Petrescu, care au vazut idei. El recunoaste: 'eu
am vazut ideile'. Drama celor care au vazut ideile este explicata de ?Pluciulescu?: ' cine a vazut ideile devine neom'. Ideile
lui Ruscanu despre dreptatea absoluta si despre absolutul in iubire se prabuseste: 'o iubire care nu este eterna nu este
nimic'. Eroul se va sinucide nu pentru ca i s-a impus incetarea campaniei impotriva lui Sinesti ci pentru ca a descoperit

identitatea tragica intre el si tatal sau. Inaintea mortii este framantat de o singura problema, si anume: ce a gandit tatal sau
inaintea de a muri.
92. Evolutia relatiilor dintre doua personaje implicate in conflictul dramatic. Comedia.
Unul dinre cuplurile cu cel mai mare impact in comedia O scrisoare pierduta este cel reprezentat de Zoe si Zaharia
Trahanache: ei reprezinta ipostaza familiei ce cultiva valori imorale precum adulterul, minciuna, falsitatea, ipocrizia, tradarea.
Stalp al puterii locale, venerabilul presedinte al tuturor "comitetelor si comitiilor" Zaharia Trahanache are in prefectul Stefan
Tipatescu nu numai un "prietin", asa cum declara la sfarsitul piesei, ci in primul rand un amant al sotiei, un partener care sa il
inlocuiasca in sedintele politice prelungite. Astfel, vorbind despre evolutia cuplului Zaharia-Zoe, vorbim de fapt depre
triunghiul conjugal Tipatescu-Trahanache- Coana Joitica.
Echilibrul cuplului nu este insa periclitat de adulter, ci de pericolul de a fi publicata scrisoarea compromitatoare de catre
Catavencu. Interesant este ca personajele nu isi pun deloc problema destramarii cuplului, ci doar pe cea pierderii capitalului
de influenta, de credibilitate, de putere politica.
Specific comediei, ambele personaje ilustreaza tipuri umane, dar depasesc totusi schematismul teatrului clasic, fiind
individualizate prin comportament, particularitati de limbaj sau nume, dar si prin combinarea elementelor de statut social si
psihologic. Zoe este nu numai cocheta si adulterina, ci mai ales femeia voluntara care conduce din culise intraga viata
politica a orasului, manipuland toti barbatii fie prin specularea slabiciunilor afective, fie prin vointa de fier. De asemenea,
Trahanache nu este numai incornoratul si ticaitul, ci mai ales politicioanul abil care prin firea calma si ticul "ai putintica
rabdare!" castiga timp de reactie, intimidandu-si adversarii.
93. Conceptul operational Curent literar. Ideologia literara romantica.
Curent literar- reprezinta o grupare larga de scriitori si opere, care se inrudesc substantial prin numeroase trasaturi comune
de ordin ideologic si artistic, prin preferinta pentru o anumita tematica si prin modalitati stilistice distincte.
Curente literare:- clasicismul, romantismul, simbolismul, expresionismul, parnasianismul, realismul, naturalismul, dadaismul
etc
Romantismul este un important curent literar si artistic, aparut in Anglia, Franta si Germania in prima parte a secolului trecut,
ca opozitie la clasicism. Romanticii preconizau o literatura inspirata din realitatile nationale, din traditii folclorice, din istorie si
chiar din miturile si legendele unor popoare indepartate; sustineau valorile sensibilitatii, ale individului, ale naturii; incercau
sa elibereze creatia artistica de rigiditatea canoanelor si a conventiilor clasice, dand totodata acces in paginile romanelor, a
pieselor de teatru sau in versurile poeziilor unor personaje si probleme ce reflectau epoca de dupa Marea Revolutie
Franceza
din
1789.
Romantismul s-a extins treptat in principalele tari europene, cuprinzand toate artele si chiar unele domenii ale vietii sociale,
si
determinad
existenta
unui
stil
romantic
in
mobilier,
in
imbracaminte
etc.
In timp ce clasicismul este un curent al ratiunii, romantismul exalta sentimentul si fantezia. Natura patrunde masiv in creaiile
romantice, in vreme ce pe clasicisti ii interesau numai caractarele umane. Visul si exotismul, interesul pentru taramuri
indepartate reprezinta teme ale romantismului.
95. Conceptul operational Curent literar. Simbolism.
Simbolismul este primul curent literar modernist, aparut in Franta, la sfarsitul secolului al XIX-lea, ca reactie impotriva
parnasianismului si naturalismului. Acest nou curent impune in lirica alt tip de expresivitate, evitand sentimentalismul,
patetismul si retorismul specifice romantismului si impunand o alta conceptie asupra liricii, mai moderna.
Cel care ii da numele curentului este scriitorul francez Jean Moreas, intr-un articol aparut in ziarul "Le
Figaro". Reprezentantii de seama ai curentului simbolist in Franta sunt: Charles Baudelaire, Paul Verlaine, Stephane
Mallarne
In Romania, simbolismul se manifesta aproape sincronic cu cel european (sf. sec. al XIX-lea), avand ca teoretician pe
Alexandru Macedonski. El scrie un articol intitulat "Poezia viitorului", aparut in revista proprie "Literatorul", prin care sustine
necesitatea unei noi formule artistice. Astfel devine nu numai teoretician al curentului, dar mai tarziu este chiar fondator de
scoala simbolista. Totusi, nu reuseste sa se desprinda in totalitate de estetica romantica. Alaturi de alti reprezentanti ai
curentului, precum Dimitrie Anghel, ion Minulescu sau Stefan Petica, Macedonski ramane in esenta un poet romantic cu
elemente simboliste, unicul poet roman cu adevarat simbolist fiind George Bacovia.
Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure. De aceea obiectul operei simboliste il constituie starile
sufletesti nelamurite, confuze. Astfel de stari sufletesti caracteristice curentului sunt spleenul, oboseala psihica, disperarea,
apasarea sufleteasca, nevroza. Cultivarea simbolului are, de asemenea , o importanta majora in cadrul acestui curent,
raportul dintre universul interior al eului poetic si universul exterior nefiind exprimat, ci doar sugerat. Poezia la simbolisti nu
trebuie "sa numeasca" obiectul, ci sa-l sugereze, sa-l evoce pentru a crea o stare sufleteasca. Sugestia este deci o cale de
exprimare a corespondentelor, a legaturilor imperceptibile intre elementele lumii inconjuratoare, cultivand senzatiile
coloristice, auditive, olfactive sau uneori imagini complexe (sinestezie). Exemple pentru contopirea imaginilor amintite putem
intalni pe parcursul intregii creatii bacoviene: "E miros de cadavre, iubito" , "Carbonizat, amorul fumega /Parfum de pene
arse, si ploua /Negru, numai noian de negru" (Negru).
O alta trasatura definitorie a poeziei simboliste consta prin cautarea muzicalitatii exterioare, obtinute nu numai prin
ritmuri si rime perfecte, ci mai ales prin repetitia obsedanta a unor cuvinte sau versuri, a refrenurilor. La Bacovia intalnim nu
numai versuri refrene ("Si ninge ca-ntr-un cimitir" - poezia Nevroza), ci uneori strofe intregi , repetate pentru amplificarea
mesajului artistic ("Si toamna si iarna/ Coboara amandoua,/Si ploua, si ninge,/ Si ninge si ploua). Instrumentele muzicale
sau compozitiile muzicale au de asemenea rolul de a exprima o stare sufleteasca a creatiei. Totodata, pentru o muzicalitate
interioara, dar si pentru a sugera sentimente intime, se foloseste versul liber, o noutate prozodica.
Printre temele favorite ale simbolistilor se enumara tema naturii, ca fiind un cadru dezolant, in care predomina
anotimpurile dezagregarii. Ploaia, ninsoarea iernii si a toamnei produc o rezonanta in spiritul eului liric, aducand mereu
melancolie, monotonie, nevroza ("Si toamna, si iarna / Coboara-amandoua; / Si ploua, si ninge / Si ninge, si ploua." -

Moina). La Bacovia toamna devine deci anotimpul mohorat al ploilor interminabile, al umezelii, pe cand iarna este anotimp al
frigului launtric al ninsorii si al cetii.
Tot de simbolism apartine tema orasului de provincie , al spatiului obsedante care produce sentimentul inadaptarii, al
incapabilitatii de comunicare cu ceilalti; sau tema iubirii, iubirea fiind insa tratata intr-o maniera total diferita fata de
romantism. Creatia bacoviana are ca laitmotiv motivul mortii, al dorintei de evadare. "Si-un frig ma cuprinde / Cu cei din
morminte. / Un gand ma deprinde..." Obsesiei sfarsitului continuu adeseori i se adauga si un acut sentiment de nevroza.
Totusi, moartea nu produce sentimente de frica sau de groaza, deoarece ea este considerata mai degraba o cale de
evadare din spatiul sufocant al universului citadin.
In final, putem trage concluzia, ca simbolismul este un curent cultural care a avut influente determinante asupra evolutiei
literaturii romane, dandu-ne mari personalitati literare, precum George Bacovia, poet care prin sistemul sau unic de
simboluri isi inscrie numele intre creatorii de arta nemuritori.
96. Doctrina estetica promovata de Dacia literara.
"Dacia literara", aparuta la 30 ianuarie 1840, redactor M. Kogalniceanu. A aparut in perioada pasoptista - 1830-1860.
Reprezentanti: V. Alecsandri, D. Bolintineanu, Grigore Alexandrescu (fabule, satire), C. Negruzzi (Scrisori, Alexandru
Lapusneanul). Introductia la Dacia literara este articolul-program al pasoptistilor. Acesta contine urmatoarele puncte:
1. Dorinta de a se edita o revista, care sa contina productii literare de pe intreg teritoriul Daciei (revistele de pana atunci
aveau o culoare locala si erau influentate politic).
2. Dorinta de a unifica limba romana literara.
3. Nevoia de a avea o literatura originala si unitara pentru toti romanii.
4. Se pun bazele unei critici obiective ("vom critica opera si nu persoana" - Kogalniceanu).
5. Se combat traducerile si imitatiile: "traducerile nu fac o literatura"; "imitatia ucide in noi duhul national" - Kogalniceanu
6. Se propun teme originale pentru literatura:
a) istoria nationala;
b) folclorul si traditiile;
c) natura, frumusetile patriei.
97. Rolul Junimii si a lui Titu Maiorescu.
Junimea - junimismul
Este o miscare literara si culturala de la sfarsitul secolului al XIX-lea initiata de cativa tineri, care venisera de la studii din
strainatate: Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Petre Carp, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti .
A fost infiintata in 1863. A avut revista proprie, aparuta la 1 martie 1867 - "Convorbiri literare".
Junimistii au avut preocupari in trei domenii:
cultura - prin prelectiuni populare organizate de acestia, pentru educarea maselor;
domeniul limbii T. Maiorescu propune sa se scrie in limba romana cu ortografie fonetica si nu etimologizanta; ortografie fonetica - se
pronunta asa cum se scrie;
T. Maiorescu s-a pronuntat in ceea ce priveste neologismele intr-un articol din 1881 - Neologismele; el arata ca acolo unde
in limba romana exista pe langa cuvantul slavon un cuvant de origine latina trebuie indepartat cel de origine slavona si
pastrat cel latin; Ex: vom zice binecuvantare si nu blagoslovenie; bunavestire si nublagovestenie; Acolo unde lipseste din
limba un cuvant si trebuie neaparat introdusa o anumita idee vom imprumuta din limbile neolatine, in special din franceza si
italiana.
domeniul literaturii - cel mai important studiu al criticului T. Maiorescu este cel din 1872 - Directia noua in poezia si proza
romaneasca; in acest studiu, prezinta situatia poeziei si a prozei romanesti de pana la el, in acelasi timp sesizand aparitia
unui "om al timpului modern", Mihai Eminescu. Il numeste pe Vasile Alecsandri cap al poeziei noastre in generatia trecuta,
afirmand despre pasteluri ca sunt o podoaba a literaturii romane.
A sustinut tinerele talente, ca Eminescu, Caragiale, Creanga, Slavici,
combatand mediocritatile.
Titu Maiorescu a impus o directie noua in literatura romana. Desi nu a facut analiza pe text, a sintetizat in anumite afirmatii
valoarea si importanta celor mai buni scriitori ai vremii:
- in poezie - Mihai Eminescu
- in proza - Ioan Slavici - promotorul realismului rural
- Ion Creanga - geniu "poporal"
- In dramaturgie - I.L. Caragiale
98. Rolul lui Titu Maiorescu.
Contributiile estetice si critice ale lui Titu Maiorescu incep cu studiul: "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867",
studiul insotit de o antologie de poezie, urmarind intarirea conceptului de poezie si de valoare. Studiul este format din doua
parti: "Conditiunea materiala" a poeziei si "Conditiunea ideala" face mai intai dinstictia intre poezia ca arta, menita sa
exprime frumosul si stiinta care se ocupa de adevar. Frumosul fiind ideea imbracata in materie sensibila, cuvintele au rol
determinant in formarea de imagini prin personificari, comparatii, epitete, toate alcatuind conditiunea materiala a poeziei.
Criticul atrage atentia ca sentimentele umane exprimate sunt eterne si universale: viata, moartea, bucuria, tristetea, nou
putand fi decat capacitaeta poetului, as scriitorului de a folosi limba si imaginile artistice.
In "Conditiunea ideala", Titu Maiorescu ocupandu-se de obiectul poeziei precizeaza ca acesta este "totdeauna un simtamant
sau o pasiune niciodata o cugetare exlusiv intelectuala". Deci iubirea, ura, tristetea, disperarea, mania constituie obiectul
poezei, ele urmarind a avea concentrare, capacitate imaginativa si emotionala.

1
2
3
4

In studiul "In contra directiei de azi in cultura romana" (1868), Titu Maiorescu fundamenteaza teoria formelor fara fond,
opunandu-se la introducerea neselectiva a formelor civilizatiei occidentale care nu pot duce la progres. In perioada
interbelica, E. Lovinescu va accepta teroria formelor fara fond, desigur etapa evolutiei culturii, literaturii romane fiinda alta
decat cea pe care a reprezentat-o Titu Maiorescu.
In studiul "Directia noua in poezia si proza romana" (1872), criticul sugereaza o ierarhizare a valorilor incurajatoare. Astfel
dupa V. Alecsandri, pe care-l considera cap al generatiei trecute inscrie urmele lui M. Eminescu poet foarte tanar care
publicase in "Convorbiri Literare" numai trei poezii. Remarca farmecul limbajului, ca semn al celor alesi, conceptia inalta
privind intelegerea artei antice.
99. Directia modernista Eugen Lovinescu
Modernismul a fost promovat de revista Sburatorul (1919-1922; 1926-1927) si de cenaclul cu acelasi nume.
Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste in evolutia literaturii.
"Sburatorul" refuza sa-si arate preferinta pentru vreo formula estetica anumita, astfel incat la revista colaborau
samanatoristi, parnasieni, simbolisti, realisti.
Ideile lovinesciene vor fi restranse si publicate in Istoria literaturii romane contemporane si in Istoria civilizatiei
romane moderne.
"Sburatorul" va pleda pentru racordarea literaturii romane cu spiritul veacului.
Eugen Lovinescu este autorul teoriei sincronismului, conform careia civilizatia si cultura se propaga prin imitatie de
la superior la inferior. Literatura trebuie sa paraseasca traditionalismul samanatorist si gandirist si sa se inscrie in
modernitate cultivand inspiratia citadina, si preluand noi forme promovate de literatura europeana. Mai intai se imprumuta
forma, modelele, structurile din cultura mai dezvoltata, apoi se creeaza si un fond original, forme proprii, tinandu-se cont si
de specificul romanesc. Lovinescu sustine ca imitatia simpla fara asimilatie nu are nici o valoare. Criticul accepta teoria
formelor fara fond pe care o respingea Titu Maiorescu, considerand ca formele pot sa-si creeze fondul.
In conceptia lui Lovinescu, modernismul presupunea:
trecerea de la romanul rural la cel citadin, la literatura analitica;
preocuparea pentru problematica intelectualului;
trecerea de la poezia epica, cultivata de exemplu de George Cosbuc, la o poezie care cultiva simbolul, subiectivismul
extrem;
epicul va tinde spre o creatie obiectiva (vezi cazul lui Rebreanu).
Criticul afirma primatul esteticului asupra eticului. Moralitatea unei opere de arta este de natura estetica si nu etica. Ea
consta in acea inaltare impersonala, in acea obiectivare a cititorului, prin care uita de sine, traind emotii estetice.
100. Ideologii literare din perioada interbelica (modernism, traditionalism)
In perioada interbelica, exista 2 tendinte majore in literatura:
- directia traditionalista reprezentata de revista 'Gandirea' si de cercul gandiristilor condus de Nichifor Crainic.
Reprezentanti: Vasile Voiculescu, Ion Pillat.
Se pune accent pe apararea traditiei.
Spiritul critic se mentine, dar impotriva tendintelor moderne.
Teme: interesul pentru folclor, idealizarea trecutului national.
Curente literare: samanatorismul, poporanismul, gandirismul.
Gandirismul: miscare literara dezvoltata in jurul revistei "Gandirea", avandu-l ca redactor pe Nichifor Crainic.
Colaboratori: Cezar Petrescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Pillat, Tudor Vianu, Vasile Voiculescu.
Se cultiva valorile nationale, dimensiunea ortodoxa.
Sensul traditiei - in acest studiu, N. Crainic distinge intre romantici si intelectualii europenizanti; romanticii afirmau
poporul si erau interesati de folclor, in timp ce intelectualistii tagaduiau poporul si abdicau de la autohtonism.
Traditionalismul voieste o cultura creatoare de valori autohtone; tinta suprema a unui popor este creatia dupa chipul si
asemanarea lui.
- directia modernista cunoaste si ea doua orientari:
Miscarile artistice care exprima o ruptura de traditie, atitudine modernista = atitudine antiacademica, anticlasica,
anticonservatoare, impotriva traditiei.
Curente postromantice: simbolismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul.
Teoreticianul modernismului a fost criticul literar Eugen Lovinescu; revista si cenaclul "Sburatorul".
Teoria sincronismului
Teoria formelor fara fond este sustinuta de catre criticul Eugen Lovinescu.
Autonomia esteticului (esteticul trebuie disociat de alte valori cum ar fi eticul si etnicul).
Caracteristici ale curentelor de avangarda:
- respingerea traditiei;
- spiritul de fronda (opozitie fata de trecut);
- spiritul ludic (de joaca) - poemele lor mizeaza pe fantezie, vis, joc de imagini;
- forme de exprimare socante.
Exemple de curente avangardiste: dadaismul, suprarealismul,constructivismul.
Termenul de
modernism a fost impus in critica literara de Eugen Lovinescu, care intemeiaza la Bucuresti revista 'Sburatorul' si cenaclul
cu acelasi nume. Revista a activat intre anii 1919- 1922; 1926-1927. Criticul Eugen Lovinescu promoveaza o serie de
scriitori tineri in revista sa: Ion Barbu, Camil Petrescu, Anton Holban, G. Calinescu
Obiectivele revistei erau promovarea tinerilor scriitori si imprimarea unor tendinte moderniste in evolutia literaturii