MINISTERUL EDUCAIEI AL REPUBLICII MOLDOVA

Universitatea Tehnica a Moldovei

Facultatea Cadastru, Geodezie i Constructii

Referat
La disciplina
Etica profesionala si bazele
comunicarii

TEMA : FORMELE COMUNICARII.

Realizat de eleva gr. EI 137 F/R

Corpacean Alina

A verificat Lect. Sup.

Calin Natalia

Chiinu 2013

Comunicarea interuman constituie un obiect de studiu cu o importan mult mai mare dect aceea
a studierii altor sfere ale comportamentului uman. Ptrunderea i nelegerea sistemului de
comunicare deschid i nlesnesc drumul cunoaterii personale i a celor din jur, fiind n msur s
clarifice ierarhizarea oamenilor n societate dup criterii de valoare.
Comportamentul uman comunicational este dependent de anumite nevoi interpersonale.
Acestea motiveaza orientarea fiintei umane spre o comunicare ca o certificare a vietii sale
interioare.

NEVOI FUNDAMENTALE N COMUNICARE

Exist 6 nevoi relaionale fundamentale (n acelai timp ele reprezint i obiectivele oricrui proces
de comunicare):
1. nevoia de a spune ;
2. nevoia de a fi inteles ;
3. nevoia de a fi recunoscut ;
4. nevoia de a fi valorizat ;
5. nevoia de a influenta ;
6. nevoia de intimitate ;
Necesitatile interpersonale raporteaza identitatea umana, prin ceilalti, la un ideal de
implinire launtrica, conform cu aspiratiile individuale, la confortul psihic personal si la o tendinta
de estimare pozitiva de sine.
Interesul pentru problematica fenomenului comunicational se afla in stransa dependenta cu
continua preocupare personala de a intelege mecanismul social de interrelationare umana.
Dubla motivatie care a stat la baza elaborarii prezentei lucrari, pe aceasta tematica a
comunicarii, isi are originea in multitudinea de reflectii, analize si observatii empirice, prin care am
incercat, in calitate de subiect epistemic, sa-mi explic cauzele si efectele diferitelor aspecte ale
comunicarii.Scopul acestor meditatii care, prin oportunitatea examenului de licenta, au putut fi
valorificate intr-un mod organizat, a fost (si este in continuare ), in primul rand, studierea si gasirea

posibilitatilor prin care producerea actelor de comunicare, poate fi optimizata, printr-o adaptare
constienta la context, functie de o competenta de comunicare dobandita prin invatare sociala.
In al doilea rand, datorita faptului ca perioada adolescentei este traversata de o serie de
conflicte comunicationale specifice, am incercat sa descopar modalitatile ce favorizeaza formarea
unei abilitati de comunicare competente a adolescentului, mai ales din perspective influentelor
parentale care dupa 1989 au suferit o serie de schimbari de forma, determinate de redimensionarea
libertatii sale de actiune si decizie.

Definirea comunicarii
Indiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot identifica cteva
aspecte comune:

comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii (informatia fiind

privita ca un termen general referindu-se att la concepte, ct si la semne, simboluri
etc.)

comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.)

Etimologic, termenul provine din limba latina, unde communis nseamna a fi n relatie cu, a
pune de acord.
Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui mesaj si de
transmitere a acestuia ntr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar n vederea
receptarii (Maria Voinea).
Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie ntre indivizi ce implica
transmitere intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.Comunicarea
are rolul de a pune n relatie sistemele (omul) cu mediul n care evolueaza.

PRINCIPALELE FORME ALE COMUNICARII

Forme ale comunicarii
Comunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se particularizeaza n contexte
diferite: exista informatii care se transmit genetic, informatii care circula n mediul social (cutume,
obiceiuri etc.), n organizatii. Exista mai multe criterii dupa care sunt identificate variatele forme de
comunicare:
3

Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:

1. comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)

2. comunicare interpersonala (cu altii)
3. comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate generala)
4. directa (fata n fata)
5. indirecta (mediata)
6. verbala
7. nonverbala
8. paraverbala
9. comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)
10. comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)
11. comunicare instrumentala (cnd este urmarit un scop precis)
12. comunicare omogena (om-om, animal-animal)
13. comunicare heterogena (om-animal, om-masina)
14. comunicare ascendenta (cu superiorii)
15. comunicare descendenta (cu subalternii)

Dupa contextul spatial-temporal al mesajelor

Dupa instrumentele folosite

Dupa obiectivele comunicarii

Dupa interactiunea sistemelor care comunica

Dupa pozitia n cadrul unei organizatii

COMUNICARE VERBALA

Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul prin care
informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice, dar nu numai.
Indivizii pot fi diferentiati prin:

competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica mesaje ntr-o limba;

performanta lingvistica (capacitatea de a nsufleti termenii prin corelarea cu aptitudinile,

atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel nct sa fie obtinute efecte noi);

De aici rezulta stilul de comunicare exista persoane care fascineaza nu prin ceea ce comunica, ci
prin felul n care comunica. Aceeasi tema poate fi expusa:

printr-un limbaj rational, dirijat printr-un limbaj metaforic, euristic

Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului si nu o

realitate.Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:

stil neutru (elimina starile sufletesti) prezent n relatiile oficiale;

stil solemn (impun un ceremonial) prezent n momente deosebite;

stil beletristic (bogat n sensuri, favoriznd imaginatia);

stil stiintific (predomina deductia si inductia);

stil administrativ (bazat pe clisee institutionale);

stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);

stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa ndeplineasca urmatoarele calitati:

claritate (nivelul de concizie, sistematizare);

corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);

adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte n raport cu intentii);

puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);

concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);

5

precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita ntelegerea).

Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul, interviul,
colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferinta, prelegerea etc.
In genere, pentru a atinge principalele obiective ale comunicarii(de a fi receptat, inteles,
acceptat si mai ales, de a provoca o reactie), subiectul uman, manifesta un comportament verbal,
ca mijloc de valorificare a celei mai utilizate forme de comunicare interumana,comunicarea verbala.
Producerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca, individul, asimileaza
limba dintr-o comunitate de limba, pe baza capacitatii innascute de a o invata, si o interiorizeaza
intr-un limbaj comun, care ii perminte sa comunice cu ceilalti indivizi, care impartasesc acelasi
sistem de semnificatii.
Limba este un sisitem de semne institutionalizat social (CARROLL, 1979, pag.14), care sta la
baza oricarui set de raspunsuri de care sunt capabile fiintele umane. Este formata din unitati de
limba, ale caror conotatii se definesc si se redefinesc prin dependente sintactice si psihosemantice
( semnificatiile de baza sunt universale, dar ele se particularizeaza atunci cand sunt personalizate.)
Acest sisitem de semne arbitrare, pe care il reprezinta limba, este resursa fundamentala a
comunicarii.
Fiecare semn prezinta corespondente, desemnate in procesul devenirii culturale a fiintei umane, cu
diferite stari de lucruri, care ne compun realitatea.
Aceste corespondente formeaza sistemul de continut sau de sensuri si semnificatii, prin care se
atesta limbajul.
Limbajul inseamna deci comunicare,iar comunicarea nu este alteceva decat schimbul de
semnificatii.
Limbajul are rol de a organiza specific gandirea umana, definindu-se astfel ca o modalitate
intrinseca prin care exista individul uman in dimensiunea sa spirituala.
Pentru N.CHOMSKI individul poseda o anumita competenta lingvistica exprimata de un tip
aparte de creativitate. El precizeaza ca limba nu este formata numai din unitati de limba, ci ea
reprezinta un ansamblu nelimitat de propozitii generative.

In sensul recunoscut al afirmatiei ca limba are o structura bipolara,vizand opozitia dintre

stereotipurile automatizate si posibilitatile combinatorice infinite, CHOMOSKI demonstreaza ca
subiectul uman dispune de predispozitii native, care ii fundamenteaza capacitatea de combinatorica
verbala.
Promovand teoria gramaticii transformationale CHOMSKI arata ca aceasta cuprinde un
ansamblu de reguli sintactico-semantice, prin care, pornindu-se de la anumite structuri, se poate
ajunge la altele, mai elaborate.
Competenta lingvistica a individului presupune stapanirea de catre acesta a tehnicii de transformare
a structurilor. Competenta sau potentialul si nivelul performantelor sau realul, determinat de ce
fel de transformari ce se efectueaza, conditioneaza in viziunea autorului, creativitatea
lingvistica. In cazul in care este competitiva calitativ, ea defineste un stil de exprimare original,
rafinat si cu un nivel inalt de organizare a mesajelor verbale.
Pentru a reprezenta grafic comunicarea verbala diadica, mai aproape de complexitatea ei, este
necesara completarea schemei clasice a lui MEYER-EPPLER cu un element de conditionare
variabila reprezentat de constelatia factorilor individuali sau de influenta (SMITH,1992,pag.49),
ca in figura 1(pag 9).
Faptul ca majoritatea actelor de comunicare sunt compuse din intelesuri comune (perfect
intelese), intelesuri tematice tipice (partial intelese) si aspecte singulare (necodificabile), verifica
ipoteza diferentei interindividuale.
Aceasta diferenta este sustinuta de inefabilul personal specific fiecarui individ, variabil determinat
de dimensiunea biologica, de achizitiile culturale, de nivelul de experienta, de nivelul educational,
de modalitatile de exprimare verbala si/sau nonverbala precum si de alte caracteristici individuale.
Acestia reprezinta factorii de influenta care prin interdependenta lor concura la desemnarea
personalitatii individului uman ca entitate comunicativa.
Inteligibilitatea mesajului creste cu cat in actul de comunicare subiectii impartasesc intr-o mai mare
masura codurile lingvistice, si au factorii de influenta la parametrii compatibili.
Vorbirea, ca manifestare verbala a limbajului, diferentiaza indivizii, in functie de abilitatea cu care
acestia o produc.

Abilitatea de a vorbi este diferita de la individ la individ, in functie de posibilitatile variabile de

invatare a comportamentului lingvistic, de conditiile de intarire, stimulare, de fondul psihologic, de
context, de mediile socializatoare, durata studiilor, pozitia sociala (etc), factori care si-au exercitat
presiuni modelatoare asupra comportamentului verbal individual.
CARROLL a delimitat noua tipuri de abilitati verbale, care in masura in care se regasesc in
comportamentul verbal individual, contureaza usurinta verbala de baza si anume:
1)

Cunoasterea verbala (reprezentand nivelul de cunoastere a vocabularului si a structurilor

gramaticale ale limbii).

2)

Abilitatea de judecata abstracta (reprezentand nivelul de abstractizare si judecata

inferentiala).
3)

Fluenta ideationala ( reprezentand usurinta individului de a face apel la cat mai multe idei

paralel cu tema data).

4)

Fluenta cuvintelor (reprezentand abilitatea de a gasi cuvintele potrivite contextual).

5)

Fluenta de exprimare ( reprezentand abilitatea de transpunere si formulare a ideilor)

6)

Sensibilitatea gramaticala (reprezentand abilitatea de constructie gramaticala).

7)

Facilitatea de denumire (reprezentand abilitatea de a raspunde rapid la intrebari in

succesiune rapida).
8)

Abilitatea de exprimare orala (reprezentand capacitatea de adptare contextuala a

elementelor prozodice: intonatie,ritm,pauze).

9)

Abilitatea articulatorie si de enuntare (reprezentand calitatea dictiei).

Gradul de competenta lingvistica este determinat complementar si de caracteristicile de

personalitate care se activeaza in comunicarea verbala.
In ce priveste modul de vorbire ca oglinda a identitatii sociale a indivizilor, se poate conchide ca
persoanele vorbesc intr-un anumit fel in functie de varsta, sex, statut, de interese sau de un context
tipic.

Spre deosebire de copii, adultii pot face diferenta dintre a vorbi liber si a vorbi in conformitate cu
diverse reguli, norme, dictate social.
Modul in care individul utilizeaza exprimarea verbala ofera o serie de date empirice despre acestea,
ii prefigureaza stilul comunicational si ii caracterizeaza nivelul de socializare si integrare sociala.
Felul in care este receptat mesajul verbal depinde de atitudinea individului fata de comunicare,de
exprimarea clara a ideilor, de folosirea cu acuratete a expresiilor si cuvintelor, de
sinceritatea,relaxarea si aparenta (aspectul exterior, tinuta si vestimentatie) si, de asemenea,de
expresivitatea non-verbala, care constitue cateva din calitatile unui bun orator.
Prin vorbire individul ofera celor din exterior cheia care deschide prima poarta catre sine, vorbirea
fiind si unul din criteriile de observare interpersonala si de etichetare.

COMUNICARE NON VERBALA

Un rol important n comunicarea verbala l are ascultarea.
2.3. Comunicarea nonverbala si paraverbala
Comunicarea nonverbala apare prin manipularea factorilor nonverbali (personali si/ sau ai
interlocutorului). Dintre acestia, cei mai importanti sunt: sursul (zmbetul), privirea
aprobativa, strngerea de mna, gesturi amical-familiare, contactul corporal (o bataie usoara
pe spate, cuprinderea umerilor). Aceastea sunt forme paralele ale comunicarii ce pot sustine,
dezvolta, nuanta sau, dimpotriva, diminua si contrazice mesajul comunicat verbal.
Componentele Comunicrii non-verbale:
Mimica-privirea: deschis sau evitant, fix sau mobil; zmbetul sau grimasele; micarea
sprncenelor, etc. Contactul vizual este foarte important n comunicare: s-a demonstrat c nu putem
menine contactul vizual cu o persoan necunoscut mai mult de 0.7 s (media este de 0.4 s). De
asemenea s-a demonstrat c ntr-o conversaie aproximativ 50-60% din timp comunicarea este
susinuta de contact vizuale intre cei 2 (sau mai muli) parteneri.
Gestica - micarea minilor, btutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmic a prului
etc. Gesturile pot fi: obinuite (ex: ridicarea degetelor de ctre elevi cnd vor s rspund, ridicarea

minii cnd vrei s opreti un taxi, gestul de la revedere, etc); gesturi simbolice (ex: gesturile
folosite n interiorul unor grupuri i a cror semnificaie este cunoscut numai de acestea).
Postur -poziia corpului: poziie relaxat, deschis, ocupnd tot spaiul n care stm- ncredere n
propria persoan; utilizarea numai a unui colt de scaun, minile strnse la piept i cu picioarele
ncruciate nchidere, team, nencredere n propria persoan;
Atitudinea relaxat, grav, serioas, nchis, respingtoare, deschis, ezitant etc
Vestimentaia - culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toi atia indicatori ai
sistemelor personale de valori: stil extravagant, clasic sau sport.
Comunicarea paraverbala nsoteste si coloreaza comunicarea verbala. Dintre factorii paraverbali
ai comunicarii, mentionam:

tonalitate

ritm

intonatie

volumul vocii

Fenomenul comunicarii umane isi tradeaza complexitatea prin faptul ca ea se produce

chiar si atunci cand nu sta sub auspiciile intentionalitatii.

Tot ceea ce compune existenta umana se regaseste in diferitele aspecte ale comunicarii.
Se trimit si se primesc mesaje continuu, cu sau fara efort constient,comunicarea nefiind obiectivata
numai in rostire, ci si in fiecare element de miscare ce construieste comportamentul uman.
Comunicarea non-verbala impreuna cu cea verbala detrmina capacitatea individuala de
exprimare,care permite jocul diversificat al interactiunilor sociale.
In definitia data de ENATESCU comunicarea non-verbala desemneaza totalitatea modificarilor
de comportament aparute in cursul actului comunicarii, in afara comunicarii lingvistice
,completand-o. Comunicarea extraverbala insoteste momentul concret al comunicarii fiind ,de
obicei, paralele si sincrona cu comunicarea verbala,intarind-o, dandu-I culoare si stil, uneori
suplinind-o (1987,pag.48).

10

Ceea ce reprezinta insa ineditul comunicarii non-verbale este un anumit spirit contradictoriu, pe
care il dezvolta contextual, in anumite momente, fata de continutul comunicarii verbale.
Pornind de la sintagma nu este important numai ce se spune ci si in ce fel se spune se poate
constata ca interpretarea mesajelor variaza in functie de corespondenta semnificatiilor dintre
comunicarea verbala si comunicarea nonverbala.
Astfel, dincolo de comunicarea verbala se pot desprinde sensuri opuse afirmatiilor pe care aceasta le
propune, in cazul in care nu este sustinuta de o anumita echivalenta simbolica de catre
comportamentul non-verbal. Exista doua forme prin care comportamentul non-verbal poate devia
sensul mesajului verbal, in functie de doua tipuri de elemente constitutive: elemente expresive
asociate cuvintelor (ritm, intonatie,accent) si elemente expresive fizice (jocuri fizionamice,
gesturi, posturi).
Astfel, daca mesajul care se receptioneaza este interpretat si din perspectiva inflexiunilor
prozodice,sensul afirmatiei initiale poate fi contrazis prin efectele paralingvistice, respective; iar
daca se receptioneaza si se interpreteaza si formele de expresie fizica, afirmatia risca sa fie anulata
de efectele metacomunicarii.
Deci,pentru a putea deosebi valentele de aprobare sau dezaprobare, de sinceritate sau ironie, de
acceptare sau neacceptare, este iminenta necesitatea interventiei capacitatii de decodificare a
semnificatiilor non-verbale ale mesajelor, comunicarea extraverbala fiind suma reactiilor voluntare
dar si involuntare ale subiectului, fata de comunicarea in sine sau fata de partener..
Caracterul dual al comportamentului uman non-verbal sprijina teza evolutiei speciei umane. Daca
pe de o parte comportamentul uman non-verbal este innascut (din punc de vedere biologic),
determinand involuntar comunicarea spontana, pe de alta parte el este invatat (din punct de vedere
cultural), determinand voluntar comunicarea controlata, adaptata situatiilor sociale.
Elementele comunicarii non-verbale care se achizitioneaza treptat,in functie de experienta, ,,prin
incercare si eroare,, reusesc sa disimuleze comportamentul uman non-verba dictat instinctual sau
emotional intr-o forma acceptata social.
Datorita caracterului socializator al comunicarii non-verbale, una din functiile sale este
eminamente sociala.

11

Cealalta functie, afectiv-expresiva, investeste comportamentul non-verbal al individului, cu

conotatii emotionale specifice, variabil personalizate, care informeaza partenerii de comunicare
asupra starii sale psihoafective.
De fapt exista o integrare a functiei sociale si afective caracteristice comportamentului nonverbal.Continutul oricarei actiuni non-verbale cunoaste o parte descriptiva (mesajul) si una
afectiva (printr-unul sau mai multe elemente non-verbale aditionate interpretabile
contextual.Ciofu,1989,pag.41).
Pentru a intelege mai bine cum se produce comunicarea non-verbala este necesara detalierea
mijloacelor prin care aceasta se exprima.
SMITH a delimitat trei arii majore ale comunicarii non-verbale: comunicarea prin limbajul
trupului, comunicarea si spatiul si comunicarea si timpul.
LIMBAJUL TRUPULUI. Nu rareori din nevoia de cunoastere,subiectii isi exerseaza spiritul de
analiza, urmarind sau ghicind caracteristici individuale ale persoanelor prin observarea limbajului
trupului. Acesta cuprinde elemente de expresie fizica, amintite anterior, si care se grupeaza in patru
centre de interes analitic: expresiile faciale,gesturile si postura, vestimentatia si artifactele.
EXPRESIILE FACIALE. Coefeicientul emotional, pe care individul il coreleaza constient sau
inconstient cu mesajul verbal, poate reprezenta un indiciu orientativ asupra tipului temperamental,
starii psihice de moment,asupra disponibilitatii sale spre comunicare cu persoana in cauza si asupra
atitudinii sale in ce priveste comunicarea, in general sau in particular, de deschidere sau de refuz.
Acest coeficient emotional este, in majoritatea cazurilor, determinat de tipuri de sentimente, care se
exprima dupa KNAPP in sase expresii faciale de baza: surpriza, tristetea, mania, dezgustul
(dispretul), buna dispozitie (fericirea) si frica. Acelasi mesaj verbal insotit de expresii faciale
diferite se preteaza la interpretari diferite.
Astfel, acesta poate fi intarit,completat sau poate atrage atentia asupra unor sensuri contradictorii
care le descalifica pe cele intentionate de subiect.
Jocurile mimice pot constitui mesaje pentru receptori chiar si independent de comunicarea verbala;
in diferite situatii se recunoaste puterea expresiva a mesajelor non- verbale de constructie faciala,
care nuanteaza si certifica indubitabil anumite semnificatii. Expresia ochilor are ponderea cea mai
mare in transmiterea mesajului non-verbal facial; daca nu se traduce prin aprobare si interes poate
pune sub semnul esecului intreg actul comunicarii. Expresiile faciale disponibilizeaza individul spre
12

a fi cunoscut de catre ceilalti in dimensiunea sa intima, deoarece exprima instantaneu si valoric

reactia sa de comunicare.
Cea mai dezirabila expresia faciala in comunicare este zambetul sincer. El este reprezentarea
placerii de a comunica si simbolul intelegerii interumane.
GESTURILE. POSTURA. Gesturile sunt miscarile realizate cu ajutorul extremitatilor (maini, cap,
picioare). Alaturi de postura (reprezentand pozitia corpului la un moment dat), acestea atentioneaza
partenerii de comunicarea asupra starii de spirit a individului si constitue o sursa nelimitata de
mesaje non-verbale.
Unele gesturi au semnificatii precise (facand parte dintr-un sistem de semnalizare recunoscut
social), altele se mainfesta dupa o logica spontana in functie de variabilele care intervin in actul de
comunicare.
Expresivitatea mainii este, dupa VASCHIDE, definitorie pentru comportamentul uman, in aceasi
masura ca si expresivitatea vizuala; a vorbi cu mainile fiind cea mai frecventa asociere a
limbajului verbal cu cel non-verbal avand un rol de subliniere, accentuare a mesajelor in
spiritulrendundantei, ca o facilitare a intelegerii acestora de catre indivizi.
Gesturile sunt de asemenea un barometru care poate masura gradul de implicare motivata a
subiectului in comunicare. Ele servesc anumite scopuri cum ar fi: comunicarea de informatii si
emotii, sustinand astfel discursul, exprima date despre imaginea publica a subiectului si pot
constitui repere cultural-geografice de recunoastere etnica.
Limbajul gestual poate reprezenta un indice al rafinamentului comportamental non-verbal, ca efect
direct al nivelului de educatie.
Mai pot fi mentionate inca doua aspecte ale comunicarii non-verbale care se incadreaza tot la
categoria limbajului trupului, dar sunt mai putin relevante.
VESTIMENTATIA.Vestimentati, ca arta a dezvaluirii de sine,are o deosebita influenta asupra
primei impresii, care, adesea stabileste un prim criteriu de apropriere intre indivizi, deci premisa
comunicarii.
Ea este considerata ca un mijloc de individualizare, prin stilul adoptat, reprezentand poza exterioara
a individului.

13

ARTIFACTELE. Artifactele desemneaza semnale asociate vestimentatiei care informeaza asupra

rolurilor, intentiilor indivizilor. Sunt elemente identificatoare ale pozitiilor sociale si/sau
profesionale.

COMUNICAREA SI SPATIUL
Interactiunile interpersonale se realizeaza la diferite distante, ceea ce permite intelegerea
spatiului ca un criteriu de analiza a tipurilor de relatii de comunicare.
Intre comunicarea intima si comunicarea formala exista o diferenta de distanta spatiala,de nivel de
contact.
STANTON (1992,pag.12) diferentiaza patru spatii care presupun distante ce conditioneaza
relatiile de comunicare: spatiul intim(0-30 cm), spatiul personal (30cm-1.2 m) si spatiul public
(peste 4 m).
Nevoia de miscare, simtul posesiunii unui spatiu proprii existentei particulare, cerintele de adaptare
a conditiilor spatiale la necesitatile individuale, definesc notiunea de teritoriu reprezentand distanta
de la care sunt pregatiti indivizii sa interactioneze cu ceilalti, intr-un anumit context.
Distantele se pot modifica in functie de gradul de intercunoastere, de activitate sau de tipul de
comunicare in care sunt angrenati indivizii.
Distantele in comunicare pot constitui repere ierarhice ale relatiilor sociale,ale unui sistem propriu
de aparare, ale nevoii de confort si ale disponibilitatii catre un tip sau altul de comunicare.
Respectarea distantei intrpersonale reprezinta un drept uman reglementat de viata sociala.

COMUNICAREA SI TIMPUL
Timpul cronologic impartit in ani, luni, zile, ore,minute si secunde este o dimensiune organizatorica
a vietii umane. Dar el nu este perceput de toti indivizii in acelasi fel, in sensul ca poate fi valorificat
in functie de rezultatele activitatii proprii ca timp pierdut sau timp castigat. Fiecare persoana
detine un sistem tipic de organizare interioara a timpuluiIn actul de comunicare,personale care il
creeaza, se raporteaza atat la timpul cronologic, cat si la timpul interior,realizandu-se astfel
interadaptareavietii interioare cu cea sociala.

14

In concluzie toate persoanele constitue RESURSE ale comunicarii. Fiintarea sociala se perpetueaza
prin transmiterea unilaterala si/sau reciproca a a comportamentelor verbale si non-verbale in scopul
ajustarii interpersonale; perfectibilitatea acestei fiintarieste surprinsa intr-un vechi proverb latin
DOCENDO DICIMUS. Aceasta confera comunicarii calitatea de instrument al invatarii umane ca
perspectiva a dezvoltarii si evolutiei spiritului in si prin fiecare persoana comunicanta.

FACTORII DE OBSTRUCTIE A COMUNICARII UMANE

BARIERA DE TEZAUR
Dreptul la comunicare este garantat de principiul egalitatii naturale a indivizilor umani ceea ce face,
insa, ca acest drept sa fie limitat indirect, este inegalitatea dintre acestia,in sensul acceptarii
diversitatii interindividuale ca efect al procesului de socializare. Prin urmare, si fondul de cunostinte
acumulate de fiecare individ este diferentait.
Fondul de cunostinte sau de tezaur cuprinde si un anumit capital lingvistic, care ii permite
individului sa opereze selectii din codurile pe care le-a asimilat, in scopul adaptarii la actul de
comunicare.
Cu cat acest capital se apropie de o anumita rentabilitate sociala, in termenii teoriei lui
BOURDIEU (1970), cu atat posibilitatile de adaptare cu succes ale individului la relatiile de
comunicare din viata sociala, cresc.
Intre indivizii umani se constata cel putin doua deosebiri sub aspectul comunicarii. O prima
separatie este determinata de apartenenta lor la o comunitate de limba si cultura. Parafrazandu-l pe
W.von HUMBOLDT, realitatea este inteleasa dupa imaginea pe care I-o da limbajul. Deci fiecare
popor are, dupa HOIJER o viziune specifica asupra lumii modelata prin limbaj; obiectul
lingvistic fiind cel care modifica diferentiat gandirea si comportamentul uman.
Cealalta deosebire intervine la nivelul infracultural, deoarece codurile lingvistice pe care le
insumeaza limbajul nu sunt accesibile tuturor membrilor comunitatii de limba in acelasi fel, de unde
rezulta un aspect al inegalitatii sociale,presupusa si de inegalitatea competentelor de comunicare.
In concluzie, o comunicare eficienta este conditionata de gradul de impartasire a limbii, in care
urmeaza sa se produca actul de comunicare si, in al doilea rand, de gradul de impartasire a codului
folosit de persoanele comunicante.

15

Cu cat gradul de impartasire este mai mic, sau inexistent, cu atat dificultatile de comunicare se
multiplica invers proportional.
Existenta barierei de tezaur demonstreaza ca indivizii invata diferite coduri lingvistice si in
profunzimi variabile, coduri care le fundamenteaza capacitatea de comunicare la diferite grade de
competenta; limbajul devenind astfel un mijloc de integrare sau divizare sociala.
Functia discriminativa a limbajului rezida din faptul ca aceste coduri au influente corespondente
diferentiate asupra mobilitatii lingvistice a individului. Codurile se impart in doua categorii, dupa
clasificare facuta de sociologul B.BERNSTEIN (1978) si anume: RESTRANSE si coduri
ELABORATE.
Codurile restranse usnt codurile comune, nefiind necesar legate de stratificarea sociala.Toti
membrii comunitatii de limba le cunosc, le inteleg integral si le utilizeaza intr-un moment sau altul.
Ele se situeaza la limita comunicarii superficiale, de rutina. Vocabularul vehiculat se regaseste in
lexicul de baza,structura de organizare a cuvintelor este previzibila iar semnificatiile mesajelor nu
creeaza probleme de interpretare. Se numesc restranse pentru ca nu nuanteaza comunicarea,
intarind doar forma raportului social in care experientele interinduviduale nu se pot particulariza.
Codurile elaborate, insa, in masura in care sunt asimilate definesc inteligenta verbala a
individului si reprezinta cheia identitatii sociale a acestuia.
Sistemul relatiilor sociale determina aparitia si mentinerea viabilitatii diferitelor coduri elaborate.
Accesul la acestea este limitat de indici psihosociali (nivel de educatie, stil cognitiv, pozitie sociala,
apartenenta la anumite grupuri sociale.), care au cultivat formarea unui anumit tip de competenta
lingvistica in masura sa efectueze selectii adaptate ale modurilor de vorbire in functie de referenti
specifici.
Datorita nivelului inalt de organizare lexicala, codurile elaborate permit ca in actul de comunicare
sa fie transmise intelesuri speciale, explicite care sa-I confere acestuia calitatea de produs a unei
creatii interindividuale unice. Codul elaborat regleaza progresiv constiinta seperarii si a
diferentei. Experientele individuale se pot exprima mai aproape de adevarul intentiei, facilitand
astfel intercunoasterea printr-o autentica libertate de cuvant.
Revenind la problema dificultatilor de comunicare,se constata ca,acestea apar in urma
neimpartasirii de catre subiecti, in actul de comunicare,a codului elaborat, pe baza caruia s-a
incercat fundamentarea acestuia.
16

Participantii la comunicare pot cunoaste diferite alte coduri elaborate, dar daca intr-o situatie data,
comunicarea se blocheaza, aceasta se datoreaza invariabil lipsei de reciprocitate in cunosterea unui
anumit cod elaborat.
Daca o persoana cunoaste mai multe coduri elaborate ea poate schimab mai multe roluri sociale
deci, existenta sa ca si comunicant va fi mai amplu valorificata.
Daca exista un numar cat mai mare de persoane care cunosc coduri elaborate atunci calitatea
structurii sociale este mai buna iar gradul de comunicativitate pe care il reprezinta o natiune este
mai inalt.
BARIERA DE REZONANTA
Un alt facor care poate altera posibilitatea reciprocitatii in comunicare este reprezentat de ceea ce
CORNELIU MIRCEA numea diferenta internivelica (1979,pag/95).
Sinele uman nu are sens sau realitate in afara unei alte fiinte care sa il reflecte si sa il defineasca.
Dar in procesul devenirii psihice, acesta se descopera si se redescopera, se structureaza si se
restructureaza continuu, atingan si depasind nivele de profunzime psihica. De la un nivel la altul
sinele se diferentiaza de sine pentru a se regasi pe sine, redefinindu-se prin nivelul urmator mereu
mai esential, afirma autorul.
Fiecare moment al comunicarii are un efect formativ asupra psihismului individual, care evolueaza
in si prin fiecare persoana cu care intra in contact,nivelul de traire psihica fiind cu atat mai inalt cu
cat sinele patrunde mai adanc in altul, deci cu cat intercunoasterea este mai avansata si mai
verificata.
Cu toate ca fiinta umana de dezvolta cu ajutorul fiecarei alte fiinte,in actul de comunicare nu se
poate rezona cu plenitudine, daca diferenta internivelica sau stadiile de evaluare psihica sunt prea
departate.
Comuniunea reala in comunicare se bazeaza pe hemofilie, ceea ce presupune existenta unor nivele
de traire psihica a persoanelor comunicante, corespondente, care sa permita o compatibilitate
armonica si o oglindire nedeformata a uneia prin cealalta.
BARIERA PSIHOLOGICA SI BARIERA MECANICA

17

Factorii de natura psihologica,care freneaza procesul comunicarii,se situeaza, cel mai adesea,in
afara controlului constient al individului.
Se pot identifica de catre individ atunci cand se produc,ca facand parte dintr-o categorie sau alta,
dar nu pot fi anticipati, pentru ca nu se produc dupa regului prestabilite, putandu-se ca, cel mult,
unii dintr ei sa fie mascati.
Exista cel putin doua categorii de factori care creeaza direct sau indirect dificultati de comunicare:
starile psihice cu tenta depresiva si actele ratate.
Starile psihice cu tenta depresiva au un caracter pasager dar sunt deosebit de influente asupra
deschiderii spre comunicare; traversate de diferite angoase, inhibitii, frustrari, de plictiseala sau
dezinteres, de lipsa de vointa sau speranta etc,acestea constitue un suport labil, defavorizant
comunicarii.
Alaturi de aceasta instabilitate psihica subiectiva,actele ratate, ca efect a ccea ce FREUD numea
mecanismul psihic al tendintei de uitarespecific uman, sunt manifestari involuntare care
blocheaza partial comunicarea (1992,pag.403).
Actele ratate iau frecvent forma diferitelor tipuri de lapsusuri. Acestea sunt confuzii sau erori de
memorie care pot avea anumite consecinte semantico-sintactice ca: invertiri, anticipari sau
impietriri ale unui cuvant, sau parti de cuvant, asupra cuvantului care le prcede, post pozitii sau
prelungiri de prisos ale unor cuvinte, contaminari, substitutii, etc.
Unele dintre acestea pot constitui jocuri de cuvinte gustate de auditor dar, in general influenteaza
negativ, nu atat comunicarea,cat persoana comunicanta care isi poate pierde curajul si increderea in
puterea vorbelor sale.
Factorii de natura mecanica afecteaza comunicarea din perspectiva mecanismelor fizice care o
produc. Acestea pot fi afectate de diferite deficiente partiale sau de handicapuri totale, care nu
permit comunicarii, ca de altfel nici chiar indispozitiei fizice de moment, sa se dezvolte liber,
spontan si expresiv.
Cu toate acestea elemente de obstructie obiectiva a comunicarii,prin inventivitatea si creativitatea
specifica speciei umane, s-au gasit alternative originale la modalitatile clasice, alternative care vin
in sprijinul dreptului universal la comunicare.
BARIERA DE STIL
18

Cuvintele pe care le alegem,

vindeca sau imbolnavesc
T.Arghezi
Coerenta comunicarii este frecvent distorsionata de sindromul bravadei lingvistice In situatiile vietii
sociale cotidiena si/sau chiar in situatii cu un profund caracter educativ se intalnesc persoane
iresponsabile de impactul utilizrii neadecvate a unor cuvinte. Folosite excesiv se necontrolat unele
dintre ele risca sa-si piarda sensul, altele nefiind corect selectate, perturba procesul de intelegere a
mesajului, al carui continut cade astfel in dizgratie.
Comunicarea ar trebui sa reprezinte o unitate intre forma si continut, pentru ca obiectivele sale sa
poata fi atinse si sa-I fie confirmata astfel, calitatea de liant interindividual.
Dar, acest principiu al unitaii dintre forma si continut este contrazis si compromis de diferiti indivizi
a caror atitudine fata de comunicare sau infantila si lipsita de maturitate, sau ignoranta si lipsita de
profesionalism.
Aceste atitudini eronate perpetueaza un stil de exprimare , care denatureaza sensurile cuvintelor,
influentand negativ indivizii in formare, prin popularizarea acestora, restrangand astfel posibilitatile
de dezvoltare a culturii lingvistice.
Pentru a putea exemplifica afrontul adus comunicarii, atat ca fenomen pus sub semnul dificultatilor
de intelegere, cat si ca mijloc de xprimare individuala autoridiculizant, de catre atitudinile fata de
aceasta lipsite de simtul realitatii, mentionam unele dintre ele:
SEMIDOCTISMUL caracterizeaza persoanela care folosesc cuvinte sofisticate fara a le fi pe
deplin cunoscut sensul acestora, considerand ca astfel isi evidentiaza nivelul de cultura pe care lar poseda.
DEMAGOGISMUL caracterizeaza persoanele care spun multe dar de fapt nu spun nimic, desi
discursul este intesat cu tot felul de expresii polemice si pompoase. Acestea nu au insa nici o
substanta semnificativa din care sa poata fi extrase ideile principale.
SNOBISMUL caracterizeaza persoanele care uzeaza de cuvintele la moda, pana la epuizarea
consistentei lor semantice, pretentioase, unele de provenienta strainasau cu o rezonanta deosebita,
care nu sunt preocupate decat de forma stilistica a mesajului, uitand de continut.
19

PROLIXISMUL caracterizeaza persoanele care isi incarca mesajul cu o multitudine de detalii

inutile si neclare, ce sufoca esenta acestuia, in cazul in care ea totusi exista.
PRETIOZITATEA - caracterizeaza persoanele care au un stil de vorbire pretios, nenatural, de un
rafinament cautat si afectat, care devine adesea obositor si stresant pentru auditor.
SOLECISMUL caracterizeaza persoanele la care se mai observa reminescente ale
analfabetismului, in sensul ca vorbirea lor este infestata de virusii dezacordurilor gramaticale. Spre
deosebire de celelalte atitudini prezentate anterior, si care pot fi atat voluntare cat si involuntare,
persoanele care sunt agramate, nu sunt ca atare in mod intentionat, dar aceasta nu reprezinta insa, o
circumstanta atenuanta.
Aceste sunt numai cateva atitudini fata de comunicare, la care se preteaza indivizii nu prea impacati
cu limaba, in detrimentul pierderii adevaratelor sale functii.
Ele nu fac decat sa ingreuneze comunicarea in general, sa induca false impresii asupra incapacitatii
anumitor persoane de a comunica si sa anuleze placerea comunicarii.
Trebuie constientizat, de asemenea, faptul ca, scopul primar al comunicarii este de a te face inteles
iar tendinta de epatare nu constitue nici pe de parte conditia unui limbaj elevat.
Competenta lingvistica relevanta se deduce din capacitatea de a adapta comunicarea si nu de a o
complica.
BARIERA DEZORDINII SOCIALe
Situatia patologica, de tranzitie, a societatii romanesti, caracterizata printr-o stare accentuata de
anomie, ca diminuare si deteriorare a mecanismelor de integrare sociala, determinata de scaderea
ponderilor valorilor colective si cresterea conflictelor intre valori si norme, precum si a tendintei de
individualizare a sistemelor proprii de valori (in detrimentul sistemului social de valori care garanta
echitatea drepturilor si conditiile ascensiunilor sociale), da nastere la numeroase fenomene negative,
care orienteaza actele de comunicare in sensuri antiumane.
Lipsa cadrelor legislative unitare, care lasa loc afirmarii indivizilor in plan social dupa legi nescrise,
fara scrupule sau respect pentru ordine si armonia unei societati civilizate, lipsa loialitatii in
procesul concurentei, fortata de compromisuri si nereguli care sustin economia de piata,
fenomenul delicventei, al somajului, nivelul de trai scazut, institutionalizarea coruptiei si, mai
ales, accentuata tendinta de desconsiderare a familiei ca celula de baza a societatii, rapesc timpul
20

indivizilor care, in lupta pentru interesele materiale, uita de valorile umane prin care ar trebui sa
comunice (solidaritatea, altruism, dragoste, cooperare) uita apetenta pentru comunicare ca
mijlocitor ale intelegerii interindividuale, uita ca astfel nu vor mai putea aduna de pe urmele
dezumanizarii comunicarii, decat roadele sterile ale tensiunilor si conflictelor.
Desi oamenii vor mai presus decat toate sa actioneze pentru realizarea fericirii, efectele actiunii
lor sunt adesea contrare (); in situatia de conflict dintre factorii psihosociali se adopta paradoxal
strategiile care produc pentru toti pierderile cele mai mari ( C.ZAMFIR,1990,pag.5).
Doar prin reevaluare atitudinii fata de comunicare se mai poate da o sansa acestui mit sisific, al
cautarii starii de fericire, ca ideal al existentei umane.
Sociologul E.M.DOBRESCU a perceput in acest sens nevoia unei etici a comunicarii umane.

21

Abordarea din partea emitorului

1. Dirijeaz, d ordineFaci cum spun eu c aa
e bine
2. AmeninareDac te mai aud c te mai plngi
vreodat ..
3. Predic, face moralCe crezi c la munc
totul e frumos?;
nva s ai rbdare
4. Consiliaz, ofer soluiiF aa cum spun eu
ca aa e cel mai bine
5. Judec, critic, condamnNu faci nimic
bine; Tu eti de vina ca.

Reacii posibile ale receptorului

Rezistena, combatere

Resentimente, furie, sentimente negative

nchidere, sentimente negative,

contra-moralism (combatere).

Intensificarea dependentei, rezisten.

Scderea stimei de sine, combatere

Reacie de aprare fie ca mesajul este ca o

6. Elogiaz, secondeazTe-ai descurcat

supra-

minunat, esti cel maI bun, ca

valorizare (deci data viitoare emitorul ateapt

ntotdeauna.

mai mult),
fie c tentativa de manipulare.

22

7. ncearc s convingAici ai gresit, uite,

daca.

Sentimente de inferioritate, inadecvare.

8. Ridiculizeaz, ia n ras asculttorulAtta

efort pentru un lucru att de uor,

Scderea stimei de sine, combatere.

Te-ai gndit mult pana ai fcut lucrul asta?

9. Analizeaz, diagnosticheazProblema ta este
ca, eti obosit - vina e
10. Asigur, consoleazNu ii face griji, mine
nici nu ii vei mai aminti

Frustrare, fric de a nu fi neles

Sentimentul ca nu a fost nteles, ostilitate

11. InterogheazDe ce? Ce? Cum. ?

Rspunsuri false, omisiuni, reacii deaprare.

12. Schimbarea subiectului, sarcasm,

Sentimentul ca argumentele lui nu au fost

nchidere.Hai sa discutam de lucruri mai

nelese, au fost considerate irelevante, puerile,

plcute/mai interesante;

inexistente. frustrare, retragere.

23

BIBLIOGRAFIE
CIOLOCA, ION Psihosociologie i pedagogie militar, Editura Militar, Bucureti, 1992
SCHOLTEN, O.
NOOMEN, G.W. tiina comunicrii, Editura Humanitas, Bucureti, 1998
PETCA, IOAN Comunicarea n conducere materiale documentare, Bucureti, 1992
STANTON, NICHI Comunicarea, Editura tiinific i Tehnic, Bucureti, 1995
Bonciu Ctlina , Instrumente manageriale psihosociologice, Editura ALL, BECK,2000;
Cristea D Structurile psiho-sociale ale grupului i eficiena aciunii, Ed Academic Bucureti
1984.
Joia Elena- Management educaional; profesorul-manager: roluri i metodologie; Collegium,
Polirom 2000 Iai;
Pease, A Limbajul trupului.Bucureti (1993) Ed Polimark.
Prodan Adriana, Managementul de succes. Motivaie i comportament. Collegium, Polirom, Iai1999;
Manual de management educaional, pentru directorii de uniti colare-Institutul de tiine ale
Educaiei, Editura PROGNOSIS, 2000, coordonator erban Iosifescu;
24

Autor: Anatol Basarab

Elementele ale procesului de comunicare:

cel putin doi parteneri (emitator si receptor), intre care se stabileste oanumita
relatie;
cod, cunoscut de ambii parteneri (de mentionat faptul ca, in general, inorice proces
de comunicare partenerii joaca pe rand rolul de emitator sireceptor);
mesaj;
mijloc de transmitere a mesajului;
feed-back (mesaj specific prin care emitatorul primeste de la destinatar unanumit
raspuns cu privire la mesajul comunicat);
canale de comunicare; reprezinta drumurile, caile urmate de mesaje
(canaleformale, canale neformale);
mediul comunicarii este influentat de modalitatile de comunicare; existamediu oral
sau mediu scris, mediu vizual etc.;
barierele (filtrele, zgomotele) reprezinta perturbatiile ce pot interveni inprocesul de
comunicare:Procesul de comunicare ia nastere ca urmare a relatiei de interdependentace
exista intre elementele structurale enumerate mai sus.
Formele comunicarii
In functie de criteriul luat in considerare, distingem mai multe forme ale comunicarii. Un
prim criteriu luat in clasificarea formelor comunicarii il constituie modalitatea sau tehnica
de transmitere a mesajului. Identificam astfel, dupa IoanDragan, (Paradigme ale
comunicarii de masa) comunicarea directa, in situatia incare mesajul este transmis
uzitandu-se mijloace primare cuvant, gest, mimica; si comunicarea indirecta, in
situatia in care se folosesc tehnici secundare scriere, tiparitura, semnale transmise prin
unde hertziene, cabluri, sisteme grafice etc.
In cadrul comunicarii indirecte distingem intre:
comunicare imprimata (presa, revista, carte, afis, etc.);

comunicare inregistrata (film, disc, banda magnetica etc.);

comunicare prin fir (telefon, telegraf, comunicare prin cablu, fibre optice etc.);

25

comunicare radiofonica (radio, TV, avand ca suport undele hertziene).in functie de

modul in care individul, sau indivizii, participa la procesulde comunicare identificam
urmatoarele forme ale comunicarii:
comunicare intrapersonala (sau comunicarea cu sinele; realizata de fiecareindivid in
forul sau interior);
comunicarea interpersonala (sau comunicare de grup; realizata intre indiviziin
cadrul grupului sau organizatiei din care fac parte; in aceasta categorieintra si
comunicarea desfasurata in cadrul organizatiei);

26