Obiceiuri de Anul Nou

In nici o alta parte a tarii repertoriul Anului Nou nu cunoaste o atat de mare varietate si
bogatie de manifestari folclorice ca in Bucovina. Transmise pe cale orala din generatie in
generatie, intr-o permanenta schimbare si innoire, atat ca functie cat si ca mod de realizare
artistica, obiceiurile traditionale bucovinene legate de Anul Nou au ajuns pana in zilele
noastre ca niste spectacole grandioase care concentreaza, ca si in trecut, atentia intregii
colectivitati.
La cumpana dintre ani, in satele Bucovinei te intampina o atmosfera unica, de intensa traire
emotionala care, de cele mai multe ori, reflecta o realitate cotidiana, legand punti nevazute
intre om si cosmos, intre om si mediul inconjurator, intre om si semenii sai.
In acest mirific colt de tara, Anul Nou este sarbatorit pe mai multe planuri, datinile si
obiceiurile specifice momentului derulandu-se atat in intimitatea casei cat si in spatii deschise,
in centrul satelor.
Anul Nou este socotit a fi unul dintre cele mai favorabile momente pentru prognozarea vremii
sau a recoltelor viitoare. Bucovinenii apreciau lunile ploioase sau perioadele de seceta pe baza
unui asa - numit calendar din foi de ceapa. La intocmirea acestuia se proceda astfel: in
noaptea de ajun se taiau parti egale dintr-o ceapa, cojile astfel obtinute fiind botezate cu
numele lunilor din an. Urma punerea sarii pisate in cantitati egale in fiecare coaja si asezarea
acestora in rand, ca in succesiunea lunilor din an, pe masa sau pe vatra sobei. Aprecierea
lunilor ploioase se facea in dimineata de 1 ianuarie dupa cantitatea de apa acumulata in cupele
foilor de ceapa.
Tot in noaptea din ajunul Anului Nou se facea si calendarul din carbuni pentru aprecierea
rodului la culturile din anul viitor. Pentru aceasta se alegeau carbuni aprinsi, egali ca marime,
proveniti din aceeasi esenta lemnoasa, cate unul pentru fiecare cultura ce urma a fi semanata
in anul care incepea (grau, porumb, sfecla, mazare, cartofi etc). Carbunii, botezati cu numele
plantelor, erau pusi pe marginea vetrei sau pe o tava si erau lasati pana a doua zi (1 ianuarie).
Prognozarea culturii se baza pe principiul echivalentei, cantitatea de cenusa rezultata in urma
arderii complete si a stingerii carbunilor indicand rodul recoltei. In functie de aceasta, se
decidea care dintre culturi vor fi semanate in cantitati mai mari in primavara urmatoare.
Tot in intimitatea locuintei, care devenea un fel de altar sacru, un spatiu de maxima
concentrare spirituala, un "axis mundi", se savarseau si alte practici magice specifice pentru
acest moment festiv al anului. Astfel, durata vietii si a norocului fiecaruia dintre membrii
familiei erau prognozate cu ajutorul lingurilor insirate de-a lungul peretilor, fiecare lingura de
lemn capatand numele unui membru al familiei. In dimineata Anului Nou, daca vreo lingura
era cazuta pe podea se credea ca persoana al carei nume il purta va avea parte de un an
sumbru sau va muri.
In satele unde s-au statornicit bejenari ardeleni (peste 50 de sate), in noaptea de ajun se
organiza Vergelul feciorilor si al fetelor, ceremonial nocturn de aflare a ursitei si a norocului.
Pentru buna desfasurare a Vergelului, cu mult timp inaintea Anului Nou, tinerii alegeau o casa
si un colcer ce avea responsabilitatea de a conduce si a organiza cat mai bine petrecerea. La
casa aleasa, colcerul avea grija sa pregateasca un vas mare cu apa (un ciubar), nuiaua pentru
"vergeluit", precum si un butoi cu bautura. in noaptea din ajunul Anului Nou, la un semnal
sonor dat prin bucium sau prin impuscaturi, tinerii se adunau la casa stabilita si anuntata din
timp. Aici, dupa o mica petrecere, incepea Vergelul propriu-zis. Fetele si baietii isi aruncau pe
masa cate un obiect personal (nasture, pieptene, foarfece, cutit etc.) care era aruncat in vasul
cu apa neinceputa iar vergelatorul, un barbat istet si bun improvizator, ascuns sub un cearsaf,
amesteca obiectele din vas, invocand divinitatea pentru a le darui tinerilor noroc si belsug in
viata.
Vergelatorul scotea, pe rand, cate un obiect pentru care sorocea. De multe ori, prezicerea in
fata obiectului scos din apa era presarata cu glume, inveselind astfel atmosfera. Ceremonialul

Vergelului continua apoi cu o petrecere cu joc, mancare si bautura din abundenta, un revelion
in toata regula. In satele dornene se obisnuia, pana prin anii '50, sa se organizeze vergelul
fetelor separat de cel al baietilor, dar ambele manifestari aveau aceeasi substanta, cu acte de
divinatie intr-o noapte de renovare a timpului. Aceasta manifestare ritualica mai putea fi
intalnita, cu ani in urma, in forma descrisa mai sus, in localitatile montane, din zona
etnografica Dorna (Poiana Stampei, Dorna Arini, Dorna Candreni, Saru Dornei, Panaci),
localitati invecinate cu zona Bistritei, de unde isi trage obarsia.
Dar ceea ce aduce o nota distinctiva Bucovinei fata de alte tinuturi romanesti, la pragul de
trecere dintre ani, sunt uraturile si jocurile cu masti, concentrate in obiceiuri care si-au pastrat
farmecul si prospetimea de-a lungul anilor.
Bucovinenii, ca dealtfel toti romanii, si-au dorit din totdeauna holde bogate. Aceasta dorinta
transpare in cunoscutul Plugusor, datina prin excelenta agrara, si este evidentiata de recuzita
plugusorului (plug, bici, clopote, buhai), de elementele din scenariu (marcarea in mod
simbolic a unei brazde) dar mai ales de textul literar, care nu este altceva decat o descriere
hiperbolizata, cu ecouri mitice, a unei agriculturi ideale. Plugusorul este pornit de catre copii
care, in preajma amiezei, in ziua de 31 decembrie, incep a umbla pe la case, rostind uraturi de
bun augur si primind in schimb daruri, unele cu caracter simbolic, colaci, fructe sau bani.
Noaptea, alaiul plugusorului este amplificat de cetele de feciori care umbla pe la casele unde
sunt fete de maritat sau pe la rude.
Odata cu seara, parada mascatilor, desfasurata initial in fata multimii adunate in centrul
satului, se transfera pe la casele gospodarilor. Imbracati in costume de o inegalabila fantezie,
intruchipand cele mai bizare creaturi mitologice, mascatii, insotiti de muzicanti si numerosi
curiosi, incep a umple ulitele satelor, starnind larma si facand fel de fel de ghidusii. Mijloacele
de expresie, ingeniozitatea solutiilor plastice folosite de creatorii vestimentatiei ceremoniale,
originalitatea compozitiilor adoptate de ei au cunoscut de-a lungul anilor o evolutie
spectaculoasa.
Specific majoritatii localitatilor bucovinene este reunirea tuturor personajelor mascate in cete
mari ce poarta diverse denumiri locale: malanca, partie, banda, turca sau ceata. De obicei,
conducatorul fiecarei cete este un fecior frumos, numit calfa sau turc, cunoscut in comunitate
ca avand o conduita morala ireprosabila. El este intotdeauna imbracat intr-un costum taranesc
traditional iar ca semn al rangului ceremonial pe care il detine, poarta pe cap o caciula
impodobita cu siraguri de margele si panglici multicolore, iar in mana are un baston ferecat cu
alama si cositor. In timpul jocului calfa comanda, pe rand, intrarile si iesirile fiecarui personaj
sau grup de personaje. In cadrul cetelor de mascati intra grupuri de "urati" si de "frumosi", ce
au rolul de a intretine o atmosfera exuberanta. "Uratilor" le revine misiunea de a face jonglerii
dintre cele mai nastrusnice: se dau peste cap, fugaresc fetele si copiii, ung asistenta cu
funingine, se vara pe sub paturi si mese, se urca prin copaci, pe case si pe sobe, scot animalele
din grajduri etc. Tot din acest grup mai fac parte "negustorii" si "caldararii" care isi disputa
permanent cate ceva, dialogul lor fiind plin de o suculenta ironie.
Intre jocurile cu masti din Bucovina, un loc aparte il ocupa jocurile caprei, ursului, caiutilor si
cerbului.
Jocul caprei se integreaza in mod armonios in cortegiul amplu al obiceiurilor legate de
sarbatorile de peste an. Acest animal a intruchipat in societatile ancestrale personificarea
prolificitatii zoologice si fertilitatii telurice. Capra, ca personaj mito-zoomorf, cunoscuta in
toate asezarile bucovinene, isi subordoneaza de cele mai multe ori, in timpul desfasurarii
jocului, toate celelalte personaje. In unele sate, jocul acestui animal apare sub forma unor cete
de mai multe capre (Ostra) iar in altele animalul este singur, insotit doar de cioban, mos si
baba.
Masca costumului de capra este constituita dintr-un cap de capra, sculptat in lemn, avand
maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoara si a clampani in timpul dansului. Capul

este incadrat de doua cornite impodobite cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz si flori si
este fixat intr-un bat-suport care se sprijina pe pamant. Persoana care joaca capra este
acoperita cu o tesatura (scoarta sau laicer) peste care sunt cusute naframe sau panglici de
matase, puse in diagonal, traditional, capra era imbracata in stuf, aspect intalnit si astazi in
unele sate (Veresti, Siminicea, Serbauti, Siret).
Jocul caprei se deruleaza pe un fundal muzical, "ca la capra", melodie interpretata de catre un
fluieras iar ciobanul sau mosul rostesc strigaturile pline de haz. In timpul jocului pot fi
surprinse mai multe faze succesive: capra simuleaza ca se urca in copac, apoi se imbolnaveste
si moare, cazand la pamant, moment in care ciobanul intra in panica, urmand un dialog straniu
cu animalul. In cele din urma capra reinvie spre bucuria tuturor, glumele si ghidusiile
animalului reluandu-si cursul.
Prin aspect si infatisare, capra jucata la Anul Nou este un animal simbol, o fiinta fantastica
plina de maretie. Obiceiul si-a pierdut pe parcurs incarcatura sa mitica, avand astazi doar
aspect de divertisment.
Jocul ursului, o prezenta la fel de agreata in obiceiurile de Anul Nou in intreg spatiul
romanesc dar mai ales in Bucovina, se practica si astazi in majoritatea satelor. Cultul ursului
este mostenit de la geto-daci, care il considerau un animal sacru. Pregatirea mastii-costum de
urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucura de o mare atentie. In unele parti, forma capului
de urs se obtine intinzand o piele de vitel sau de miel peste o galeata metalica, in timp ce in
alte sate pielea se intinde pe un suport metalic, in asa fel incat reda fizionomia animalului. De
la gat in jos, corpul celui care se mascheaza este acoperit cu o blana de oaie sau cu un cojoc
lung, intors pe dos.
Candva, corpul mascatului era acoperit cu o blana veritabila de urs, aspect intalnit foarte rar in
zilele noastre. In partile Humorului s-a pastrat obiceiul ursului de paie, care este cea mai
arhaica forma de figurare a animalului in cadrul obiceiurilor calendaristice. Pentru obtinerea
acestui costum, se rasucesc franghii din paie de ovaz, lungi de aproximativ 40 m care, in
dimineata ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtatorului, acesta ramanand astfel
echipat pe toata durata purtarii costumatiei. In trecut, se obisnuia ca dezbracarea mascatului sa
se faca in mod ritualic, costumul de paie fiind ars in fata asistentei.
Se pare ca ursul era venerat in Bucovina mai mult decat in orice alta parte a Romaniei.
Paradoxal, jocul ursului este practicat mai mult in zonele colinare si de campie si mai putin in
cele montane. Cei mai spectaculosi ursi de Anul Nou ii intalnim in Bosanci, Udesti, Chiliseni,
Stirbat, Poieni, Boroaia si in zona Campulungului, in special la Sadova si la Fundu Moldovei.
Jocul ursului este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu masti intalnite in cetele
bucovinene. In desfasurarea jocului ritual al ursului, etalare de forta, vitalitate si dibacie, pot fi
percepute si astazi secvente care reliefeaza credintele referitoare la acest animal, simbol al
regenerarii vegetatiei. Astfel, rostogolirea ursilor in cerc, batutul si moartea ursului, apoi
invierea miraculoasa ca si urcarea acestuia pe bata (toiag), redau in chip metaforic
succesiunea anotimpurilor care, candva, stateau sub semnul acestui animal, capabil sa invinga
iama si sa vesteasca primavara.
Ursii, constituiti in cete speciale de cate 10-15 personaje sau inclusi in grupurile complexe cu
mai multe personaje, joaca la comanda ursarilor, tineri chipesi, imbracati in vesminte colorate,
care imprima ritmul jocului cu ajutorul unor tobe (ciururi). Dupa executarea numerelor din
timpul dansului, ursii se misca independent, simuland viata lor libera in mijlocul naturii, se
iau la tranta, fac tumbe, simuleaza chiar atacul asupra persoanelor din asistenta. Datorita
popularitatii sale, in ultimii ani au inceput sa apara in sate, alaturi de cete precis constituite, si
grupuri mai mici de ursi (3-6 personaje), care se bucura de multa admiratie si contribuie la
amplificarea obiceiul.

Calul este o alta intruchipare plastica a unor simboluri mitice din traditia bucovineana. Jocul
calului este o reminiscenta a cultului cailor practicat la solstitiul de iarna, la echinoctiul de
primavara precum si la solstitiul de vara.
Ca joc de Anul Nou, calutii (caiutii) au o larga raspandire in satele din Bucovina, mai vestiti
fiind dansatorii - caiuti din Dolhesti, Zvoristea, Zamostea, Hartop si Fantanele, care
impresioneaza prin fast si eleganta, dar caiutii pot fi intalniti aproape in majoritatea satelor.
In credintele arhaice, calul avea o functie apotropaica, de protejare a gospodariilor si a
bisericilor de spiritele rele. In cadrul obiceiurilor traditionale de Anul Nou, jocul calului
(caiutilor) este practicat si astazi nu pentru semnificatiile simbolice, uitate de demult, ci mai
ales pentru spectaculozitatea dansului interpretat de purtatorii mascoidelor. De aceea tinerii
alesi pentru grupurile de caiuti trebuie sa fie excelenti dansatori, exprimand prin joc vitalitatea
si forta exuberanta a tineretii.
In Bucovina, mascoida de cal cunoaste mai multe variante plastice. Cel mai adesea jucatorii
de caiuti sunt echipati cu capete de cal, lucrate din lemn si imbracate in panza rosie, alba sau
neagra, la care se adauga si alte elemente ornamentale (oglinzi, peteala, canafi, mirt, panglici).
Pentru a fi purtat in timpul jocului, capul de cal este fixat intr-un suport de lemn, de obicei o
covata gaurita la mijloc sau doua vesce de sita, care se acopera cu un covor sau o fustanela din
panza alba sau colorata. Peste aceste tesaturi se cos elemente decorative (batiste, stergare,
panglici etc).
Tinerii care joaca caiutii se dezlantuie in cerc sau se desfasoara liniar si radial, fata in fata,
simuland o sarja de cavalerie, sub comanda unui capitan sau vataf. Sunt sate in care,
asemanator alaiului caprei si ursului se intalneste alaiul calului insotit de turc, baba, mosneag
si negustor. Uneori caiutii sunt grupati in cete de sine statatoare conduse numai de un capitan.
Dar sunt si cazuri in care caiutii, mai putini la numar, sunt inclusi in cete mari si sunt
subordonati altor personaje, ei avand, in acest caz, un rol secundar.
Cerbul simboliza, in mitologia populara romaneasca, puritatea si dreptatea iar la vechii traci
era simbolul soarelui. In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, impresioneaza fastuozitatea
personajului. Asemanator mastii de capra, masca de cerb se compune tot din cap sculptat in
lemn, ce are un maxilar mobil (clampanitor), si trup realizat dintr-un covor sau laicer, ornate
cu naframe. La prima vedere te impresioneaza aspectul general al acestui personaj, cu herbul
mastii (alcatuirea coamelor) si impodobirea capului cu diverse materiale stralucitoare. In sate
exista unii oameni specializati in impodobirea cerbului, iar altii in jocul acestui animal.
Jocul cerbului este structurat dupa modelul caprei, cu o pantomima exuberanta si plina de
virtuozitate. Cerbul este inconjurat de "mosnegi si babe", de muzicanti si dansatori fara
masca, imbracati in frumoase costume populare. In majoritatea satelor bucovinene, cerbul
apare ca o ceata individuala, nefiind contaminat cu alte personaje zoomorfe mascate. Cele mai
frumoase obiceiuri ale cerbului pot fi intalnite in satele Fundu Moldovei, Baia, Casvana,
Valea Moldovei. Satul Corlata exceleaza atat prin fastuozitatea acestui personaj, prin eleganta
jocului si, mai ales, prin colindul de cerb, cea mai veche forma de astfel de colind din intreg
spatiul bucovinean.
O alta categorie de masti prezenta in obiceiurile de Anul Nou este aceea a uratilor
antropomorfizati, masti ce scot in evidenta ceea ce este mai neplacut si mai dizgratios in firea
umana. Sub jocul acestor masti se poate exprima liber si in mod lesnicios tot ceea ce nu se
poate face in cotidian. Din aceste categorii de masti fac parte cele ce reprezinta vechiul cult al
mosilor si stramosilor (masti de babe si mosnegi), masti sociale, masti cu caracter etnic (masti
de turc, jidan, armean, grec, tigan), masti cu caracter profesional (vrajitor, doctor, felcer,
negustor). Sub raport plastic, mastile antropomorfe ale uratilor si-au pastrat continutul ideatic
nealterat fie in jocul personajelor zoomorfizate, fie in jocul mosilor si al babelor, fie in simple
alaiuri neorganizate de mascati. Prin intermediul mastii de cap si al costumatiei sunt
evidentiate, intr-o maniera specifica, originala si expresiv-caricaturala, cele mai urate si mai

respingatoare racile ale caracterului uman. Elementele definitorii ale fizionomiei - ochii,
nasul, gura, urechile si parul - sunt ingenios metamorfozate pentru a intruchipa batranetea,
identitatea etnica, specificul profesiunii si, nu in ultimul rand, moartea si dracii.
Daca mosii si babele sunt o reflectare a cultului inaintasilor, celelalte masti de urati apar ca
reprezentari din alte timpuri istorice, vazute in diverse ipostaze. Jidanii, ca grup de mascati, se
intalnesc in toate cetele, ei jucand rolul de negustori lipsiti de scrupule. Padurarii apar in
compania cerbilor, dracul si moartea ameninta si raspandesc groaza in jurul lor, doctorii
incearca sa "vindece" cu un instrument improvizat, perceptorii, cu registre mari in mana, cauta
sa incaseze sumele datornicilor etc. In timpul deplasarilor prin sat, "uratii" formeaza grupuri
independente care au rolul de a capacita asistenta si de a crea buna dispozitie.
In contrast cu "uratii", in obiceiurile de Anul Nou, apar grupurile de "frumosi". Sub acest
nume sunt identificate costumatiile ceremoniale de tipul "imparat", "ministru", "general",
"jandarm", "bunghier" si "irod". Facem cuvenita precizare ca cetele de "frumosi" apar ceva
mai tarziu in contextul obiceiurilor de Anul Nou, unii dintre ei fiind o forma locala de protest
impotriva ocupantilor austrieci. "Frumosii" nu apar in intreg spatiul etno-cultural bucovinean
ci numai intr-un numar restrans de localitati (Campulung, Liteni-Moara, Bosanci, RusiManastioara, Udesti, Arbore, Scheia etc).
Bucovinei ii sunt specifice si alte grupuri de frumosi asa cum sunt cazacii, arnautii, damele
precum si personajele ce apartin teatrului popular: jienii, codrenii, bujorii, darienii, terintienii
etc.
Costumele ce reprezinta rangurile de imparati, ministri, generali sau jandarmi sunt
confectionate din uniforme militare sau de tip CFR, peste care sunt aplicate numeroase siruri
de decoratii, intercalate cu benzi decorative, franjuri si epoleti originali sau de carton.
Insemnul distinctiv al unora dintre acesti frumosi il constituie "ceacurile" (coifurile) lucrate
din pene, vopsite in functie de rangul personajului.
Bungherii (numele vine de la numerosii nasturi metalici cusuti pe curele) au o costumatie
asemanatoare cu cea a imparatilor, purtand tot uniforme militare, si au ca semn distinctiv
diagonale realizate din curele cu "bumbi" (curele ce pot avea pana la 300 de nasturi), fixate pe
torace asemanator unei platose. Pe cap poarta ceacuri din pene, coifuri de hartie creponata sau
caciuli negre ornate cu brauri de margele.
Tinerii costumati in "frumosi" trebuie sa provina din familii de gospodari cu o buna reputatie
in sat, sa aiba un comportament exemplar, un fizic placut si sa fie dansatori de exceptie.
In cadrul obiceiurilor de Anul Nou, "frumosii" apar ca nuclee distincte ale cetelor sau ca
grupuri de sine statatoare. In momentele prestabilite din evolutia spectacolului, "frumosii"
executa dansuri specifice zonei sau dansuri care se joaca doar de Anul Nou, asa cum sunt cele
numite "Craizar" sau "Ca la Craizar", ce fac aluzie la fostii demnitari militara austrieci.
La hotarul dintre cele doua categorii de personaje mascate, "uratii" si "frumosii", si-a facut
aparitia "nunta", moment de sine statator in derularea obiceiurilor de Anul Nou, conceput in
spiritul structurilor ceremoniale consacrate.
Aceasta manifestare este o abordare caricaturala, plina de umor si de ironie, a nuntii
traditionale din Bucovina. Alaiul de nunta reuneste toate rangurile ceremoniale: mire si
mireasa, nanasul si nanasa, vatajeii, drustele, cuscrii si nuntasii. Costumatia sau mastile
participantilor evidentiaza defectele fiecarui personaj: mirele este un fecior mic si gras, uneori
cocosat sau schiop, mireasa este inalta si subtire, contrastand vizibil cu viitorul sot, vatajeii si
drustele ridiculizeaza defecte ale caracterului uman, nanasii isi indeplinesc pe dos atributiile,
fiecare dintre ei facand ceea ce trebuia sa faca celalalt. Intregul spectacol este conceput pentru
a binedispune asistenta si pentru a crea o atmosfera relaxanta.
Jocurilor cu masti din Bucovina li se asociaza si trupele de teatru popular, organizate in cete
ce poarta numele unor eroi locali (Darie, Dobos, Furtuna, Coroi) sau chiar ale unor eroi
cunoscuti in alte zone (Gruia, Novac, Jianu, Bujor, Terente). Intr-un spectacol conceput

simplu, cu un text adecvat momentului prezentat si o vestimentatie specifica epocii, "actorii"

rememoreaza aspecte din trecutul istoric al Bucovinei. Teatrul popular de Anul Nou este o
aparitie recenta, el fiind o replica la spectacolul papusarilor ce colindau, alta data, satele
bucovinene.
Berea
In perioada cuprinsa intre Craciun si Anul Nou, in satele in care s-au statornicit bejenarii
ardeleni, dar mai ales in satele din vecinatatea orasului Gura Humorului, avea loc, pana de
curand, o petrecere comunitara cunoscuta sub denumirea de "Bere" sau "La bere". De multe
ori acest tip de petrecere se prelungea si dupa Anul Nou, pana a treia zi de Boboteaza, sau
avea loc numai in zilele Bobotezei. Locul de desfasurare era anuntat din timp de catre flacaii
care organizau petrecerea. Acestia isi alegeau un conducator, numit colcer sau colacar, caruia
ii revenea intreaga responsabilitate pentru buna pregatire si desfasurare a "berii". In satele mai
mari aveau loc doua astfel de petreceri, numite "berea de sus" si "berea de jos".
Baietii din colectivul de organizare se ocupau de tocmirea muzicii, de colectarea bauturii si de
invitarea fetelor iar acestea din urma aduceau mancarea si prajiturile (carnati, friptura de porc,
sarmale etc). Fetele despre care se stia ca nu primisera colindatori sau uratori nu erau invitate
sau primite la "bere". Baietii inchiriau pentru petrecere o casa mai mare, de obicei a unui
gospodar fruntas dar, in ultimii ani ai existentei sale, "berea" avea loc la caminul cultural, in
localul scolii si, uneori, la carciuma satului.
Fetele, imbracate intr-o tinuta deosebita, veneau insotite de mame sau, daca aceasta era
decedata, de o sora mai mare sau o alta ruda apropiata. Cele care veneau neinsotite la "bere"
erau prost vazute in lumea satului, ele fiind considerate de o moralitate indoielnica. Fetele
erau intampinate de catre calfa si ceilalti feciori, erau invitate in casa si erau servite cu
bautura. La un moment dat, ele erau invitate la dansul cel mare care se desfasura in fata casei,
in vazul multimii. Fetele ieseau in curte, in lant, tinandu-se de mana.
"Berea" era unul dintre momentele in care se scoteau pentru prima data fetele la joc, ele fiind
consacrate si integrate, in acest mod, in colectivitate.
Fetele care urmau a fi scoase la joc aduceau de acasa un "strut" - bat impodobit cu mirt,
muscate si panglici colorate - pe care il dadeau, la sosire, calfei, in momentul in care se iesea
afara, in cadrul unui ceremonial special, calfa inmana struturile catre feciorii care trebuiau sa
consacre, prin dans, statutul de fete de maritat al tinerelor sosite la petrecere. Urma dansul si,
dupa mai multe jocuri "in doi", se executa o suita de douasprezece jocuri (batraneasca,
ursareasca, patrunjelul, rata, coasa, arcanul etc), fiecare joc fiind consacrat unei luni din an
sau, in unele cazuri, se dansau suite de cate patru jocuri pentru fiecare anotimp. In pauza
jocului, tinerii se infruptau din bunatatile culinare aduse de fete si din bautura special
pregatita. Uneori, daca timpul permitea, se aducea si un butoi cu bere.
"Berea" era un prilej de apreciere a comportamentului fiecarui flacau, motiv pentru care tinerii
se fereau sa faca abuz de bautura si sa aiba un comportament necivilizat, dar era si ocazia in
care se apreciau calitatile de gospodina a tinerelor fete, in functie de preparatele aduse la
petrecere.
Catre seara, jocul se termina iar fetele se indreptau catre casele lor, insotite de catre mame sau
chiar de catre flacai. Petrecerea continua intre flacai si tatii fetelor, care se intretineau la un
pahar de bautura pana tarziu in noapte.
"Berea" era, candva, un bun prilej de petrecere a timpului intre Craciun si Boboteaza, dupa o
lunga perioada de post si interdictii (15 noiembrie - 24 decembrie) si, in egala masura, era
prilej de cunoastere intre tineri, acesta fiind momentul de la care se pornea in inchegarea a
numeroase casatorii