Masa rotunda

Aspecte diplomatice ale conflictelor i crizelor internaionale

(sf.sec.XIX-nc. sec.XX)
Subiecte pentru discuie:
1.Trsturile relaiilor internaionale la sf. sec.XIX-nc. sec. al XX-lea:
a) schimbarea raportului de fore i generarea problemei rempririi lumii
ntre marile puteri;
Rzboiul franco-prusian din 1870-1871, n care Frana a fost nfrnt, a adus un val de
schimbri n istoria diplomaiei internaionale. Pe harta politic a Europei, a aprut puternicul
Imperiu German, fiind ntr-o puternic extindere industrial, ns fiind un stat cu intenii
agresive. Germania avea n pan supunerea Franei, solicetndu-I condiii grele de pace de la
Frankfurt, ceea ce au pregtit n Frana terenul pentru revan. ncheierea unificrii Italiei, care
a devenit rivala Franei n bazinul mediteranean. Rzboiul franco-prusian s-a rsfrnt i asupra
relaiilor Germaniei cu Austro-Ungaria. Cercurile guvernante ale acestei ri s-au dezis de ideea
revanei i iau cursul spre apropiere de Germania, decizie influenat i de contradiciile austroruse cu privire la Balcani. Fora economic a Germaniei creste intens, ea extinzndu-i sfera de
influen asupra altor ri, ceea ce a dus la agravarea contradiciilor anglo-germane. Dominnd
pieele internaionale, englezii nu puteau admite s fie strmtori de Germania. Dup rzboiul
franco-prusian i crearea Imperiului German, forele n Europa s-au regrupat i a avut la
ncordarea situaiei internaionale, nelegnd c Frana va adera la orice bloc antigerman,
Bismarck i-a pus drept scop izolarea ei pe arena internaional, pentru a o zdrobi definitiv. Ca
s-o lipseasc de aliaii poteniali, el a susinut ideea solidaritii monarhice: n anul 1873 a fost
creat Aliana celor trei mprai (german, rus i austro-ungar). ns, n realitate, aceasta nu era o
alian. Rusia a continuat s susin Frana, pentru c, n caz contrar, putea s se pomeneasc de
una singur n faa Germaniei i Austro-Ungariei. Anglia, promovnd politica echilibrului
european de fore, a fost contra stabilirii hegemoniei unei puteri (Germaniei) n Europa de
Vest. Cnd Germania, n 1875, a ncercat s distrug a doua oar Frana, Anglia i Rusia au
intervenit i Bismarck este nevoit s se retrag. O dat cu rscoala popoarelor slave din Balcani
(1875), au aprut contradicii ntre marile puteri (Anglia -Rusia, Austria -Rusia), care aveau
interese n aceast regiune. Bismarck a fcut tot posibilul pentru a atrage Rusia n rzboi contra
Turciei.
Succesele coaliiei antiturceti au schimbat situaia pe Peninsula Balcanic: a aprut un nou stat
- Bulgaria; Romnia i Serbia i-au obinut independena, ns n aprarea Turciei s-au ridicat
Anglia i Austro-Ungaria, susinute de Germania. Congresul de la Berlin (1878) a demonstrat
netemeinicia Alianei celor trei mprai i a ndeprtat Rusia de Germania i Austro-Ungaria. n
schimb, folosindu-se de contradiciile austro-ruse, Bismarck a atras definitiv Austro-Ungaria de
partea sa. Schimbarea raportului de fore, a generat problema rempririi lumii ntre marile
puteri. Anglia, Frana, Spania, Portugalia, Olanda i Belgia deineau o mare parte a Globului.
Pentru influen n Europa de Est, luptau Austro-Ungaria i Rusia. n Asia, cele mai multe
teritorii aparineau Angliei i Rusiei. ncepe rivalitatea pentru Afganistan i Persia. ncepe lupta
pentru controlul Orientului Mijlociu, n contientizarea importanei de viitor a petrolului. Rusia

cucerete: Transcaucazia i Asia Central, continu s cerceteze - Siberia, (alipit n sec. al

XVII-lea). n perioada 1871- 1880 interesele economice i lupta pentru colonii generau
concurena ntre Anglia i Frana. ntrirea puterii Rusiei, apropia Germania de - AustroUngaria. ns Bismarck (18711890), era categoric mpotriva conflictului cu Rusia. nc n
1870 Bismarck promova ideea alianei ntre Germania, Rusia i Austro-Ungaria.

b) crearea alianelor politico-militare: Tripla Alian (Puterile Centrale),

Tripla Intelegere (Antanta)
Tripla Alian sau Puterile Centrale, cum mai este cunoscut, a fost ncheiat ntre Germania,
Austro-Ungaria i Italia, astfel lund natere una dintre cele mai faimoase aliane din ntreaga
istorie.
Aliana a fost ncheiat la iniiativa cancelarului Otto von Bismarck (cancelarul de fier al
Germaniei), fiind, iniial, una de ordin defensiv, adic doar n cazul n care Frana ar fi atacat pe
unul din membrii acesteia, ceilali ar fi fost nevoii s intervin i s declare rzboi Franei. La
baza acestei aliane st tratatul secret negociat de von Bismarck cu Austro-Ungaria n 1879, care
sporea puterea n zon a celor dou state. Austro-Ungaria ctiga un aliat puternic n lupta de
rezisten dus mpotriva expansionismului rusesc, iar Germania devenea i mai puternic n
cadrul eventualelor conflicte cu Frana, refcut dup ncheierea rzboiului din 1870-1871.
n concepia bismarckian, aceast alian putea fi o garanie diplomatic necesar pentru de a
ine departe Rusia i Austro-Ungaria de Frana i de ncercrile acesteia de a iei din izolarea n
care se gsea dup 1871. Rusia a semnat acest acord imperial pentru a evita o nelegere mai
strns ntre Germania i Austro-Ungaria.
Antant - Nume pe care l purtau alianele militare dintre o serie de state , fcute cu scopuri
anexioniste.
Antanta a fost un bloc creat cu puin timp nainte de primul rzboi mondial i format din Frana,
Imperiul Britanic i Imperiul Rus. Romania adera si ea la Antanta in 1916. Blocul a fost
victorios n Primul Rzboi Mondial, cu excepia Rusiei care a ieit din rzboi n 1917. Tripla
nelegere/Antanta a fost format n trei etape succesive. Prima etap a fost cea a semnrii unor
acorduri franco-ruse (1891-1893), care prevedeau ajutor militar reciproc, n cazul n care vreuna
dintre cele dou ri ar fi fost atacat de ctre Tripla Alian. Etapa a doua s-a consumat n anul
1904, cnd s-a semnat acordul anglo-francez numit Antanta Cordial, iar etapa a treia a constat
n acordul anglo-rus, din anul 1907, prin care cele dou ri i-au delimitat sferele de influen
n Asia, fcnd posibile viitoare colaborri politico-militare n Europa.

c) crizele politice i militare de la sf. sec. XIX-nc. sec. al XX-lea:

rzboiul anglo-bur (18991902)- a fost un conflict desfurat ntre 11
octombrie
1899
i
31
mai
1902
ntre Imperiul
Britanic i burii neerlandofoni
din
cele
dou
republici
independente: Republica Sud-African (Republica Transvaal) i Statul
Liber Orange. El s-a sfrit prin anexarea regiunii de ctre Imperiul
Britanic i formarea Uniunii Africii de Sud ca parte din Commonwealth.
mpreun cu Primul Rzboi al Burilor (decembrie 1880 martie 1881), perioada este
cunoscut sub numele de Rzboaiele Burilor. Rzboiul a avut trei faze distincte.
n prima, burii au lansat atacuri preventive n teritoriul britanic din Natal i

din
Colonia
Capului,
asediind
garnizoanele
britanice
din Ladysmith,Mafeking i Kimberley. Burii au obinut apoi mai multe victorii
tactice la Colenso, Magersfontein i Spionkop mpotriva unei contraofensive
nereuite a britanicilor pentru a sparge cele trei asedii. n a doua, dup ce
soldaii britanici din ce n ce mai numeroi au fost instruii sub comanda
lui Lord Roberts, a fost lansat o nou ofensiv, de aceast dat reuit, n
1900, pentru a nltura asediile. Dup ce Natalul i Colonia Capului au fost
asigurate, britanicii au reuit s invadeze Transvaalul i capitala
republicii, Pretoria, a czut n iunie 1900.

n ultima faz, cea de a treia, nceput n martie 1900, burii au lansat un rzboi de
gheril mpotriva forelor britanice, care a prelungit conflictul cu nc doi ani, timp n
care burii au atacat inte cum ar fi coloanele de soldai britanici, nodurile reelei
de telegraf, cile ferate i depozitele. ntr-o tentativ de a tia liniile de aprovizionare ale
atacatorilor, britanicii, condui acum de Lord Kitchener, au rspuns cu o politic a
pmntului prjolit, distrugnd ferme ale burilor i mutnd civilii n lagre de
concentrare.

criza din Faod, VI.1898,

crizele marocane (1905,1911) Crizele marocane (1905-1906, 1911) sunt dou
incidente europene declanate de ncercarea Germaniei de a pune capt controlului
Franei n Maroc i de a restriciona puterea francez. n timpul unei vizite n Tanger n
1905, mpratul Germaniei Wilhelm II a lansat o declaraie de sprijin pentru
independena Marocului, ceea ce a strnit panic internaional. Criza a fost rezolvat n
cadrul Conferinei de la Algeciras (1906), n care au fost recunoscute interesele politice
speciale ale Franei n Maroc. A dou criz a avut loc n 1911, cnd un vas de rzboi
german a sosit la Agadir cu scopul declarat de a apra interesele economice ale
Germaniei, n timpul unei revolte locale. Frana a protestat i a nceput pregtirile de
rzboi, la fel i Marea Britanie, ns n urma unor negocieri a fost semnat o nelegere
ce acorda Franei statutul de protectoare a Marocului. n schimb, Germania a primit o
parte dintre teritoriile franceze din Congo.

rzboiul japono-chinez (1894-1895) Primul Rzboi Sino-Japonez (1

august 1894 17 aprilie 1895) a avut loc ntre Dinastia
Qing al Chinei i Japonia perioadeiMeiji, n primul rnd pentru controlul asupra Coreei. Dup
mai mult de ase luni de lupt continu i succese ale armatei i marinei Japoneze i pierderea
portului chinezesc Weihaiwei, n februarie 1895 conducerea dinastiei Qing a cerut ncheierea
pcii.
Rzboiul a fost o indicaie clar a eecului ncercrilor dinastiei Qing de a moderniza armata
i s combat ameninrile la adresa suveranitii sale, n special n comparaie cu succesul
Japoniei n perioada de dup Restauraia Meiji.[1] Pentru prima dat n peste 2.000 de ani,
dominaia regional n Asia de Est s-a mutat din China n Japonia i de prestigiul dinastiei
Qing, mpreun cu tradiia clasic n China au suferit o lovitur major. Pierderea umilitoare a
Coreei ca stat vasal a declanat un protest public fr precedent. n China nfrngerea a fost un
catalizator pentru o serie de revoluii i schimbri politice conduse de Sun Iat-sen i Kang
Youwei. Aceste tendine se vor manifesta mai trziu n Revoluia Xinhai (1911).

rzboiul ruso-japonez (1904-1905) Rzboiul ruso-japonez (19041905) a fost un

conflict generat de ambiiile imperialiste ale Imperiului Rus i ale Imperiului Japonez n
privina Manciuriei i Coreii. Principalele teatre de rzboi au fost Port Arthur i Peninsula
Liaodong, mpreun cu calea ferat care lega Port Arthur de Harbin. Ruii cutau de mult
vreme un port ale crui ape s nu nghee n timpul iernii. Japonezii au intrat n rzboi datorit
nevoii strategice de stvilire a expansiunii ruseti ctre Coreea. CAUZELE. La
sfritului secolului al XIX-lea i nceputul celui de-al XX-lea, mai multe ri occidentale
intraser n competiie pentru influen, comer sau ocuparea de teritorii n Asia Rsritean,
n vreme ce Japonia se strduia s se transforme ntr-osuperputere. Statutul de mare putere n
acea perioad depindea, n parte, de accesul la colonii, care asigurau materii prime i piee de
desfacere. Asigurarea controlului asupra coloniilor depindea, la rndul lui, de puterea flotelor
militare i comerciale, de porturi cu ape adnci i cu mai multe dane, care s
gazduiasc cuirasate tot mai mari i s asigure aprovizionarea printr-un lan de depozite
de crbune, combustibilul necesar motoarelor cu aburi ale vaselor de rzboi.
Japonezii considerau Coreea de drept n sfera de interes nipon, tradiii i vechi legturi
geostrategice legnd cele dou regiuni. n secolul al XIII-lea, Japonia a fost atacat de
rzboinicii dinastiei Yuan din Mongolia, care traversaser Peninsula Corean. Coreea era
subordonat n mod tradiional Chinei. La nceput, guvernul japonez a dorit s despart
Coreea de China, s transforme peninsula ntr-o ar independent. Aceast schimbare nu era
posibil, de vreme ce China nu ddea niciun semn c ar fi dispus s renune la suzeranitatea
asupra Coreii.
ntre China i Japonia au izbucnit mai multe conflicte, care s-au transformat n cele din urm
n rzboiul chino-japonez. Victoria Japoniei n acest rzboi a dus la semnarea tratatului de la
Shimonoseki (17 aprilie 1895), prin care China renuna la suzeranitatea asupra Coreii i
ceda Taiwanul i Lshunkou (cunoscut i ca Port Arthur) Japoniei. Totui, alte trei mari puteri
(Imperiul Rus, Imperiul German i A treia Republic Francez, prin tripla intervenie din 23
aprilie 1895, au fcut presiuni asupra Japoniei s renune la Port Arthur. Rusia a negociat mai
apoi, n 1898, un contract de nchiriere pe 25 de ani a bazei navale chinezeti i a trimis
soldai s o ocupe. La rndul lor, japonezii ncercau s preia controlul asupra Coreii, a crei
integritate era protejat de Rusia printr-un pact. Ca urmare, Rusia a ocupat cea mai mare parte
a Coreii, printr-o micare mai rapid dect a japonezilor.
Ito Hirobumi a nceput s negocieze cu Rusia schimbul ntre teritoriile Manciuriei i Coreii.
El era contient c Japonia nu era suficient de puternic ca s nfrunte Rusia, aa c spera c,
dac niponii acceptau controlul Petersburgului asupra Manciuriei, Japonia putea pstra
Coreea. Din 1902 ns, Japonia i Anglia aveau o alian, iar englezii nu doreau ca ruii s-i
extind influena ctre sud, iar, datorit acestui fapt, Ito nu a avut un sprijin prea puternic
pentru iniiativa sa.

Dup eecul negocierilor cu Rusia, Japonia a dat un ultimatum pe 31 decembrie 1903 i a rupt
relaiile diplomatice pe 6 februarie 1904. Cu trei ore mai nainte ca guvernul rus s
recepioneze ultimatumul, marina japonez a atacat vasele de rzboi ruseti ancorate n Port
Arthur. Ambele pri au emis declaraii de rzboi pe 10 februarie. Din punct de vedere
aldreptului internaional, atacul japonez nu a fost considerat un atac-surpriz datorit
prezenei ultimatumului. Totui, dup atacul japonez asupra flotei SUA de la Pearl Harbor,
atacul de la Port Arthur a fost amintit de multe ori ca dovad a presupusei predilecii japoneze
pentru atacurile surpriz.

d) criza oriental i rezolvarea ei. (Balcanii - ,, butoiul cu pulbere al Europei)

2. Cauzele Rzboiului I mondial.

Tratatul de la Versailles, n art. 231, atribuie ntreaga responsabilitate a nceperii rzboiului Puterilor
Centrale i, n particular, Germaniei. Opinia public din Germania n-a acceptat acest verdict,
care legitima revendicrile Aliailor din tabra Antantei i a calificat tratatul de la Versailles
drept un diktat. n realitate rzboiul n-a fost provocat doar de Puterile Centrale, exclusiv din
cauza lor, ci toate marile puteri europene sunt responsabile, ntr-o msur mai mic sau mai
mare, de declanarea lui.
Politica german
Originile primul rzboi mondial trebuie cutate n felul n care s-a fcut unitatea Germaniei, prin
for armat, ceea ce a creat n chiar centrul Europei un mare stat, periculos pentru celelalte,
n consecinele rzboiului francoprusac din 1870-1871, care a adus o stare de tensiune n
Europa i a provocat mprirea statelor acesteia n blocuri adverse. Dup nlturarea lui
Bismarck, care i-a dat seama c Europa nu ar fi ngduit Germaniei alte mriri pe continent,
Wilhelm al II-lea trece de la politica echilibrului european la Weltpolitik, adic la o politic de
expansiune aventuroas, la dorin de hegemonie, purttoare de germeni de rzboi.
Pacea armat

Situaia internaional e caracterizat mai cu seam dup 1900 de pacea armat

. Aceasta a presupus pe de o parte consolidarea unor sisteme de alian din ce n ce mai

strnse, iar, pe de alta, o curs tot mai de neoprit a narmrilor, votul de legi militare care
cresc an de an creditele destinate armatelor, mrirea anilor de serviciu militar, construirea de
noi materiale de rzboi. Unirea celor dou elemente, alianele i narmrile, pun n funcie
mecanismul generalizrii conflictului. n aceasta i const originalitatea primului rzboi
mondial: cel din 1914, fa de celelalte rzboaie din Europa secolului al XIX-lea, totdeauna
limitate. Acest rzboi s-a extins pe tot continentul i n ntreaga lume din cauza pcii armate.

Cursa colonial Aceste elemente au fost agravate de expansiunea dincolo de m ri i de cursa

colonizrii tuturor teritoriilor disponibile. Aproape toate aceste teritorii au fost adjudecate, dar
numrul pretendenilor la stpnirea lor a crescut. Visurile de hegemonie i voina de putere se
extind n toat lumea nu numai n Europa. O cauz determinant a conflictului a fost micarea
naionalitilor, a fost aspiraia la independen, la unitate, la separare. Austro-Ungaria, care se
confrunta cu o acut criz provocat de nemulumirile popoarelor care o constituiau, ncearc
s-i rezolve problemele interne cu o lovitur n afar contra Serbiei, anulnd astfel polul de
atracie al altor naionaliti: croat, sloven, bosniac. Nu trebuie subevaluai nici ali factori:
psihologici, reali sau inventai, frica de ncercuire, voina de aciune preventiv.

3. Lupta diplomatic i negocierile secrete n timpul I Rzboi mondial.

3. Noi abordri conceptuale ale relaiilor interstatale europene n mesajele lui B.
Franklin i V. Wilson.
Durata Primului Rzboi Mondial, uriaele pierderi umane i materiale, dificultile economice, criza
moral, de contiin au determinat apariia, nainte de ncheierea conflictului, a unui curent
pacifist, a numeroase proiecte i programe de organizare a lumii pe noi baze, astfel ca pacea i
securitatea, dezvoltarea i bunstarea s fie asigurate pentru toate naiunile. Un puternic impact
asupra celor dou tabere beligerante au avut Decretul asupra pcii lansat de guvernul bolevic la
8 noiembrie 1917 i programul american de pace cunoscut sub numele de Cele 14 puncte ale
preedintelui Woodrow Wilson. Ambele proclamau unele principii foarte importante i nobile,
ntre care diplomaia deschis, dreptul la autodeterminare, pace democratic, fr anexiuni.
Programul american mai prevedea egalitatea ntre state, libertatea navigaiei pe mare, libertatea
comerului, reducerea narmrilor, crearea unei Ligi a naiunilor care s apere pacea i s
realizeze cooperarea ntre state.
Dup aproape cinci ani de rzboi, preedintele Statelor Unite ale Americii, Woodrow Wilson, era,
fr ndoial, ndreptit s declare lui Raymond Poincar, preedintele Republicii Franceze, c
va fi mai dificil de realizat pacea dect rzboiul. Acest lucru a ieit pregnant n eviden n
timpul celor aproape doi ani de negocieri i dispute ntre nvingtori care au caracterizat lucrrile
conferinei de pace. Sistemul tratatelor de pace a avut la baz ideea culpabilitii statelor nvinse,
de unde s-au nscut clauzele i obligaiile grele impuse acestora. Rzboiul, micrile sociale i
naionale au contribuit decisiv la dispariia sau destrmarea a patru imperii: rus, austro-ungar,
german i otoman.

4. Cele 14 puncte a lui Wilson privind restructurarea sistemului relaiilor

internaionale i impactul lor asupra relaiilor internaionale.
Dintre cele 14 puncte, 8 trebuiau s fie considerate obligatorii spre a fi nfptuite, iar celelalte
erau considerate specifice, nuannd c s-ar cuveni realizate, fiindc, dup prerea
preedintelui american, nu erau absolut indispensabile.
1. Primul din cele paisprezecece puncte, proclamate la 8 ianuarie 1918, prevedea c n
viitor "nu vor mai exista acorduri internaionale private de niciun fel, ci doar convenii de
pace publice, ncheiate deschis". Astfel, scopul clar al acestui punct este de a interzice
tratatele secrete sau anumite seciuni secrete ale unor tratate, iar, n viitor, fiecare tratat
trebuind s fac parte din legile internaionale, pentru c, altfel, orice tratat secret tinde
s submineze soliditatea ntregii structuri a conveniilor internaionale, care este propus
s fie construit.
2. Punctul al 2-lea, referitor la navigaia maritim liber, trebuie neles mpreun cu punctul
al paisprezecelea (care propune constituirea unei Ligi a Naiunilor), navigaia pe mri
urmnd s fie practicat astfel: liber n timpul unei pci generale, sub controlul Ligii
Naiunilor pentru impunerea conveniilor internaionale n timpul unui rzboi general
deschis, sau n timpul unui rzboi limitat, care s nu implice nerespectarea conveniilor
internaionale, Liga Naiunilor urmnd s rmn neutr. Acest punct lovea n interesele
comerciale ale Imperiului Britanic. Premierul britanic Lloyd George a refuzat s accepte
acest punct, iar restul Aliailor l-au acceptat cu dificultate.
3. Punctul al 3-lea se referea la ndeprtarea, pe ct posibil, a tuturor barierelor economice
i restabilirea unor condiii egale pentru comerul internaional ntre naiunile care erau de
acord cu principiile pcii i se asociau pentru meninerea ei.
4. Dezarmarea era propus la nivel mondial, ca o cerin obligatorie pentru meninerea
pcii, iar "toate armamentele naionale vor fi reduse pn la ultimul punct compatibil cu
securitatea rii
5. Punctul 5, referitor la chestiunile coloniale, a introdus temeri ntre Aliai, pentru c att
Frana, ct i Anglia erau deintoare ale unor importante imperii coloniale, iar
problemele coloniilor erau, asfel, redeschise, oferindu-se ansa naiunilor supuse s se
ridice mpotriva dominaiei strine. Desigur, nu a fost intenia preedintelui american s
dea natere la noi focare de conflict, ci el a dorit ca acest punct sa se aplice numai
coloniilor create de rzboi, cum era cazul coloniilor germane.
6. Prin punctul 6 se urmrea ca Rusia, considerat nc o mare putere, s fie atras n
rndul naiunilor doritoare de pace, s fie supus i ea programului de pace propus de

Woodrow Wilson i s colaboreze cu naiunile libere pentru meninerea pcii i a

stabilitii politice internaionale.
7. "Belgia trebuia evacuat i restaurat fr nicio tentativ de limitare a suveranitii de
care ea se bucura mpreun cu alte naiuni libere", era ideea forte cuprins la punctul 7,
pentru c americanii erau susintorii puternici ai cauzei belgiene.
8. Surprinztor a fost faptul c reintrarea Alsaciei i Lorenei n posesia Franei a fost inclus
n categoria punctelor neobligatorii, dei hotrrea de redobndire a acestor teritorii
sttuse la baza politicii franceze timp de cincizeci de ani i provocase sacrificii fr
precedent n rzboi.
9. Reajustarea frontierelor Italiei n baza principiului autodeterminarii naionalitilor.
10. n mod similar, punctul 9 prevedea reajustarea frontierelor Austro-Ungariei n baza
principiului autodeterminarii naionalitilor, lucru care a permis apariia
statelorCehoslovacia, Austria, Ungaria i rentregirea Romniei i apariia Regatului
Srbilor, Croailor i Slovenilor viitoarea Iugoslavie.
11. Romnia, Serbia i Muntenegrul trebuiau evacuate, iar teritoriile ocupate retrocedate.
Serbiei i trebuia acordat acces liber la mare. Relaiile dintre statele balcanice trebuiau
determinate prin nelegeri bilaterale, acestor state urmnd s li se ofere garanii
internaionale pentru independena politic i integritatea lor teritorial.
12. Imperiul Otoman i va afla sfritul n acest rzboi, punctul 12, n baza principiului de
autodeterminare care solicita ca ,,celelalte naionaliti, care se aflau n acest moment
sub dominaia turc, vor trebui s le fie asigurate o securitate nendoielnic vieii lor i de
posibilitatea nengrdit de a se dezvolta autonom. Acest punct stabilea i regimul de
circulaie liber a strmtorilor Bosfor i Dardanele, n condiiile garaniilor internaionale.
Acest punct reitera promisiunea fcut kurzilor pentru formarea unui stat naional,
promisiune nerespectat de niciuna dintre marile puteri.
13. Problema statului polonez era destul de complex, pentru c era destul de greu s i se
acorde acces liber i direct la mare. Pn la urm, Poloniei i-a fost acordat
regiunea Sileziei Superioare i ieire la Marea Baltic prin zona oraului Poznan i s-a
creat Coridorul polonez, care delimita Prusia Oriental de restul Germaniei.
14. Poate cel mai important punct din cele 14 a fost ultimul. Acesta susinea crearea unei
instituii internaionale de meninere a pcii, o organizaie care s fie "att a celor mari,
ct i a celor mici, ce vor face parte din aceast Lig a Naiunilor. Aceasta Lig a
Naiunilor era bazat pe principiul securitii colective a tuturor statelor, care doreau
respectarea conveniilor internaionale.

IMPACTUL. Discursul a fost larg popularizat ca un instrument de propagand, pentru a

ncuraja lupta Aliailor. Copii ale acestui discurs au fost aruncate n spatele liniilor germane,
pentru a ncuraja Puterile Centrale s capituleze n sperana unei pci juste. Aciunea a avut
efectul scontat: printr-o not din octombrie 1918 a prinului Maximilian von Baden, Cancelarul
Imperiului German, acesta cerea un armistiiu imediat i negocieri de pace pe baza celor 14
puncte.
Discursul a fost rostit fr o consultare prealabil a liderilor europeni aliai. Cum acest discurs a
fost singura declaraie public cu privire la obiectivele rzboiului, el a devenit baza capitulrii
germane la sfritul Primului Rzboi Mondial, aa cum s-a negociat n timpul Conferinei de pace
de la Paris din 1919 i cum a fost stipulat n prevederile finale aleTratatului de la Versailles - 28
iunie 1919. Opoziia francezilor i britanicilor la cele 14 puncte a devenit evident dup ncetarea
ostilitilor: britanicii erau mpotriva liberei navigaii maritime, iar francezii pretindeau despgubiri
de rzboi. Wilson a fost obligat s fac numeroase compromisuri pentru a se asigura c punctul
14, cel care privea nfiinarea Ligii Naiunilor, avea s fie acceptat de toate prile. Pn la urm,
Tratatul de la Versailles a mers mai departe dect propunerile wilsoniene. Amrciunea
provocat n Germania de prevederile tratatului de pace a fost terenul fertil pe care s-au dezvoltat
seminele fascismului n deceniul al 4-lea al secolului trecut.
Wilson a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Pace, n 1919, pentru eforturile sale de
reinstaurare a pcii. Ideile sale au inspirat micri de eliberare naional din toat lumea,
inclusiv Micarea 1 Martie din Coreea. Din pcate, numai patru dintre cele 14 puncte ale
programului wilsonian au fost adoptate n ntregime. Mai trebuie spus c Senatul Statelor Unite a
refuzat s ratifice Tratatul de la Versailles i a paralizat, nc de la nceput, Liga Naiunilor visat
de Wilson. n Statele Unite, cea mai puternic opoziie la ratificarea Tratatului de la Versailles a
venit din partea republicanului Henry Cabot Lodge. S-a mai afirmat c nsui preedintele Wilson
a fost un obstacol al ratificrii tratatului, el fiind nemulumit att de preteniile Senatului, ct i de
cele ale Aliailor.

5. Crearea Ligii Naiilor i rolul ei n meninerea securitii mondiale.

Liga Natiunilor a fost o organizatie internationala fondata in urma in Conferinta de Pace din 25
ianuarie 1919. Acordul Ligii Natiunilor a fost intocmit de o comisie speciala si Liga a fost infiintata
prin Prima parte a Tratatului de la Versailles semnat la 28 iunie 1919. Initial, intelegerea a fost
semnata de 44 de state (dintre care 31 de state care au luat parte la Primul Razboi Mondial de
partea Triplei Aliante). In ciuda eforturilor lui Wilson de a infiinta si poromova Liga, Statele Unite
ale Americii nu au ratificat intelegerea si au refuzat sa se alature Ligii Natiunilor datorita opozitiei
Senatului american. Scopurile Ligii Natiunilor au fost dezarmarea, prevenirea razboiului printr-o
securitate colectiva, rezolvarea disputelor dintre natiuni prin negociere, diplomatia si
imbunatatirea prosperitatii mondiale. Filozofia diplomatica a Ligii a reprezentat un schimb
fundamental al directiei urmate timp de 100 de ani. Liga a fost lipsita de propria forta militara, deci
a fost dependenta de Marile Puteri pentru a ii intari deciziile, a ii pune in practica sanctiunile
economice sau pentru a ii oferi puterea militara atunci cand ar fi nevoie. Prima intalnire a Ligii s-a
tinut la Londra in data de 10 ianuarie 1920. Prima decizie adoptata a fost cea de a ratifica Tratatul
de la Versailles, punand astfel capat Primului Razboi Mondial. Pe 1 noiembrie 1920, cartierul
general s-a mutat la Geneva, unde a avut loc si prima adunare generala a Ligii la data de 15
noiembrie 1920 cu participarea a 41 de reprezentanti ai statelor membre.
Structura Ligii Natiunilor Liga Natiunilor era formata din trei institutii principale: Secretariatul
(constituit la Geneva si condus de Secretarul General), Consiliul si Adunarea. De asemenea, Liga
detinea si numeroase Agentii si Comisii. Autorizarea oricarei actiuni trebuia sa fie facuta prin votul
unanim al Consiliului si prin votul majoritatii membrilor Adunarii.
1.Secretariatul Ligii Natiunilor Personalul Secretariatului avea indatorirea de a pregati agenda
Consiliului si a Adunarii si de a publica raporturile intalnirilor si a altor probleme de rutina,
functionand ca un serviciu civil pentru Liga. Secretari Generali: - Sir James Eric Drumond (Marea
Britanie) 1920 1933 - Joseph Avenol (Franta) 1933 1940 - Sean Lester (Irlanda) 1940 1946
2.Adunarea Ligii Natiunilor isi tinea sedintele o data pe an in septembrie. Presedinti ai Adunarii
Generale: - Paul Hymans (Belgia) 1920 1921, 1932 1933 - Herman Adriaan van Karnebeek
(Olanda) 1921 1922 - Agustin Edwards (Chile) 1922 1923 - Cosme de la Torriente y Peraza

(Cuba) 1923 1924 - Giuseppe Motta (Elvetia) 1924 1925 - Raoul Dandurand (Canada) 1925
1926 - Afonso Augusto da Costa (Portugalia) 1926 1926 - Momilo Nini (Iugoslavia) 1926
1927 - Alberto Guani (Uruguay) 1927 1928 - Herluf Zahle (Danemarca) 1928 1929 - Jose
Gustavo Guerrero (El Salvador) 1929 1930 - Nicolae Titulescu (Romania) 1930 1933 Charles Theodore Te Water (Africa de Sud) 1933 1934 - Richard Johannes Sandler (Suedia)
1934 - Francisco Castillo Najera (Mexic) 1934 1935 - Edvard Bene (Cehoslovacia) 1935
1936 - Carlos Saavedra Lamas (Argentina) 1936 1937 - Tevfik Rustu Aras (Turcia) 1937 - Sir
Muhammad Shah Aga Khan (British Raj) 1937 1938 - Eamon de Valera (Irlanda) 1938 1939 Carl Joachim Hambro (Norvegia) 1939 1946
3.Consiliul Ligii Natiunilor avea autoritatea de a trata orice problema legata de pacea mondiala
si se intalnea de 5 ori pe an si in sedinte extraordinare la cerere. In total, Consiliul s-a reunit in
107 sedinte publice intre anii 1920 si 1939. Acesta a inceput cu 4 membrii nepermanenti care
erau alesi de Adunare pentru un mandat de 3 ani. Primii membrii nepermanenti au fost Belgia,
Brazilia, Spania si Grecia. Statele Unite ale Americii trebuiau sa fie al cincilea membru
permanent, dar scena politica era dominata de Partidul Republican dupa alegerile din 1918, care
a votat in 19 martie 1920 impotriva ratificarii Tratatului de la Versailles, fapt care a impins SUA
inapoi la o politica izolatoare. Alcatuirea initiala a Consiliului s-a schimbat substantial de
numeroase ori. Numarul membrilor nepermanenti a fost schimbat la 6 pe data de 22 septembrie
1922, apoi la 9 pe 8 septembrie 1926. Germania s-a alaturat Ligii si a devenit al cincilea membru
permanent, Consiliul ajungand la 15 membrii. Cand Germania si Japonia au parasit Liga
Natiunilor, numarul membrilor nepermanenti a crescut la 11.
4.Alte institutii ale Ligii Natiunilor Liga Natiunilor supraveghea Curtea Internationala de Justitie
si alte agentii si comisii infiintate pentru a rezolva problemele internationale presante. Printre
acestea se numara si: - Comisia pentru Dezarmare: al carei tratat de dezarmare a fost semnat de
Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie - Comitetul pentru Sanatate: specializat pe boli precum
lepra, malaria, febra si pe exterminarea tantarilor - Organizatia Internationala a Muncii: a convins
mai multe tari sa adopte un program de munca de 8 ore si 48 de ore saptamanal. A militat pentru
eliberarea copiilor exploatati, pentru a oferi femeilor mai multe drepturi la locul de munca si
pentru a obliga proprietarii de vapoare sa isi asume responsabilitatea pentru accidentele de
munca produse pe vasele sale. - Consiliul Permanent Central al Opiului: Consiliul a fost format
pentru a supraveghea sistemul de control statistic intrus in cadrul a celei de-a doua Conventie
Internationala a Opiului vizand productia si comertul cu opiu si derivatele sale.Consiliul a stabilit
si un sistem de certificate de import si eliberare de autorizatii de export pentru comertul legal
international de narcotice. - Comisia pentru Refugiati: a supravegheat repatrierea si, la nevoie,
restabilirea a 400.000 de refugiati si prizonieri de razboi, majoritatea veniti din Rusia la sfarsitul
Primului Razboi Mondial. A stabilit tabere in Turcia in 1922 pentru a rezolva crizele refugiatilor din
aceasta tara si pentru a preveni bolile si foametea. De asemenea, a implementat pasaportul
Nansen, un mod de identificare al persoanelor fara cetatenie. - Comisia pentru Sclavie: a luptat
pentru eradicarea sclaviei si a traficului de sclavi din intreaga lume. - Comitetul pentru Studierea

Statutului Legal al Femeii: a luat fiinta in aprilie 1938 pentru a cerceta pozitia femeii in lume. Din
pacate, a fost dizolvat la inceputul anului 1939.

Incidentul manciurian a reprezentat unul dintre cei mai mari pasi facuti inapoi de catre Liga
Natiunilor si a avut efectul unui catalizator pentru retragerea Japoniei din cadrul Ligii. In cadrul
acestui incident, Japonia a preluat controlul asupra Caii Ferate de Sud Manciuriene aflata in
regiunea chineza a Manciuriei. Ei au sustinut pe data de 18 septembrie 1931 ca soldatii chinezi
au sabotat calea ferata, o cale importanta de comert intre cele doua tari.De fapt, se considera ca
sabotajul a fost pus la cale de catre ofiterii armatei japoneze Kwantung fara stirea guvernului
Japoniei cu scopul de a genera o invazie totala a Munciuriei. Prin urmare, incalcand ordinele
guvernului civil, armata japoneza a ocupat regiunea Manciuria si au numit-o Manchukuo. Noua
tara a fost recunoscuta pe plan international numai de Italia si Germania, restul lumii
considerand-o o regiune a Chinei. In 1932, fortele aeriene si maritime ale armatei japoneze au
bombardat orasul chinezesc Shanghai, iar pe 28 ianuarie un scurt razboi a izbucnit. Guvernul
chinez a cerut ajutorul Ligii Natiunilor, dar calatoria lunga in jurul lumii intreprinsa de oficialii Ligii
pentru a investiga problema a produs intarzieri. Cand au ajuns s-au confruntat cu autoritatile
chineze care sustineau ca invazia japoneza era ilegala, dar si cu autoritatile japoneze care
spuneau ca vor doar sa asigure pacea in zona. In ciuda pozitiei inalte ocupate de Japonia in
cadrul Ligii Natiunilor, raportul Lytton a condamnat actiunea Japoniei si a cerut restituirea
Manciuirei. Totusi, inainte ca raportul sa fie votat de catre Adunarea Ligii, Japonia si-a anuntat
intentiile de a invada si alte regiuni din China. Cand raportul a trecut de Adunare in 1993 cu 42-1
voturi (doar Japonia a votat impotriva), Japonia si-a anuntat retragerea din Liga. Conform
Conventiei Ligii Natiunilor, aceasta trebuia sa stabileasca sanctiuni economice asupra Japoniei,
sau chiar sa isi adune armata si sa ii declare razboi. Oricum, nicio masura nu a fost luata.
Conferinta Dezarmarii 1932 1934 Conferinta Dezarmarii de la Geneva a reprezentat un efort
al membrilor Ligii Natiunilor alaturi de Statele Unite ale Americii si Uniunea Sovietica pentru a
actualiza ideologia dezarmarii. A avut loc in orasul elvetian Geneva, aparent intre 1932 si 1934,
dar mai corect pana in luna mai a anului 1937. Discutiile au esuat in octombrie 1933, cand Hitler
a retras Germania din cadrul Conferintei, dar si din Liga Natiunilor.

Invazia Etiopiei de catre Italia 1933 1936 In octombrie 1935, Benito Mussolini l-a trimis pe
generalul Pietro Badoglio impreuna cu 400.000 de trupe sa invadeze Etiopia. Moderna armata
italiana a infrant saraca armata etiopiana cu usurinta, folosind arme chimice si aruncatoare de
flacari. Liga Natiunilor a condamnat agresivitatea Italiei si a impus in noiembrie 1935 sanctiuni
economice care nu au fost eficiente deoarece nu exista forta militara pentru a rezista unui posibil
atac din partea Italiei. Pe data de 9 octombrie 1935, Statele Unite ale Americii au refuzat sa
coopereze cu orice membru al Ligii. In consecinta, pe 5 octombrie au pus embargou pe exportul
de arme si materiale de razboi si din 29 februarie 1936 s-au straduit sa limiteze exportul de ulei
sau alte materiale pana la nivelul normal de pe timp de pace. Sanctiunile Ligii contra Italiei au fost
ridicate pe data de 4 iulie 1936.
Remilitarizarea zonei Renane 1936 Remilitarizarea zonei Renane de catre armata Germaniei a
avut loc pe data de 7 martie 1936 cand fortele germane au intrat in Renania, incalcand
prevederile Tratatului de la Versailles, dar si a celui semnat la Locarno. Consiuliul Ligii Natiunilor
s-a intrunit la Londra pentru a stabili sanctiunile ce trebuie luate impotriva Germaniei. Singurul
delegat care a votat in favoarea sanctiunilor contra germanilor a fost Maxim Litvinov,
reprezentantul Uniunii Soviectice. In urma lipsei unanimitatii, Consiliul a declarat ca
remilitarizarea a constituit o violare a Tratatelor de la Versailles si Locarno. In consecinta, Hitler a
fost invitat sa alcatuiasca un nou plan de aparare a Europei. El a raspuns spunand ca nu are
nicio revendicare teritoriala in Europa si ca doreste un pact de neagresiune semnat pe 25 de
ani cu Franta si Marea Britanie. Totusi, cand guvernul britanic a cerut informatii suplimentare
legate de acest pact, cererea nu a primit niciodata raspuns.
Razboiul civil spaniol 1936 1939 In data de 17 iulie 1936, un conflict armat a luat amploare
Republicani (aripa stanga a Guvernului spaniol) si Nationalisti (aripa dreapta formata din rebeli,
multi dintre ei fiind ofiteri ai armatei spaniole). Ministrul de externe al Spaniei, Alvarez del Vayo, a
cerut in septembrie 1936 ajutorul armat al Ligii Natiunilor pentru a pastra independenta politica si
integritatea teritoriala a tarii sale. Totusi, Liga nu a putut interveni in acest razboi civil, dar nici nu
a putut preveni interventia altor state in conflict. Hitler si Mussolini au ajutat Nationalistii
generalului Franco, iar Uniunea Soviectica a sprijinit luptatorii loiali Spaniei. Liga Natiunilor a
incercat sa opreasca interventia voluntarilor nationalisti straini.
Atitudinea Japoniei fata de China 1937 In cursul lunii iulie 1937, armatele japoneze au invadat
China, obtinand succese fulgeratoare: in august orasul Beijing, Mongolia si nordul tarii, trupele
avansate spre sud au cucerit Peninsula Shandong, in octombrie orasul Canton, in noiembrie
Shanghai si, in cele din urma, Nanjing in decembrie. Cea mai mare tragedie a conflictului
chinezo-japonez (1937 1945) a fost reprezentata de jaful de la Nanjing. La 13 decembrie 1937,
trupele japoneze au intrat in Nanjing, pe atunci capitala Chinei traditionaliste. Timp de 6
saptamani, armata japoneza a comis masacre inspaimantatoare asupra locuitorilor orasului.
Bilantul, potrivit autoritatilor chineze, s-au ridicat la 250.000 de victime, civili si militari.
Anschluss 1938 Anschluss-ul reprezinta anexarea Austriei din 1938 la Marea Germanie de catre
regimul nazist. Evenimentul, petrecut pe data de 12 martie 1938, a insemnat culminarea unei
dorinte de veacuri: aceea de a uni populatiile germane si austriece intr-o singura natiune.

Evenimentul a fost legiferat de Germania fara a tine seama de populatia austriaca. Acest lucru a
fost posibil datorita sprijinului oferit de Germania hitlerista Partidului National-Socialist Austriac,
pentru ca acesta sa creasca puterea liderului austrofascist al Austriei.
Ocuparea Cehoslovaciei 1938 Germania nazista a reusit sa dea cateva locituri de forta in
aparenta indiferenta a democratiei. In 1936, aceasta ocupa din nou Renania demilitarizata, apoi
sprijina militarii pucisti din Spania. Pe 12 martie 1938 a anexat Austria. Urmatorul obiectiv era
Cehoslovacia. Propaganda nazista se adresa sudetilor, populatie germanica aflata la frontiera
occidentala a Cehoslovaciei, o regiune fundamentala pentru apararea tarii. In mai 1938, Hitler a
cerut anexarea acestei populatii. In septembrie au avut loc miscari violente pentru obtinerea
autonomiei. Cehoslovacia s-a impotrivit, sustinuta de Paris. Dar in Franta multi refuzau sa sprijine
aliatul oriental. Printre ei erau si multi pacifisti, dar si multi din miscarea de dreapta carora nu le
displacea programul nazist si care acuza stanga ca a dorit un razboi ideologic. In perioada de
dinainte de razboi, Mussolini, in acord cu Hitler, a propus o conferinta ca o ultima sansa, reunind
Franta, Germania, Italia si Anglia. Conferinta a avut loc pe 29 si 30 septembrie, la Munchen.
Cehoslovacia si URSS au fost indepartate. Conform acordurilor, sudetii au fost anexati de Reich,
iar alte zone au fost anexate de catre dictatorii din Ungaria si Polonia.
Liga Natiunilor si revizionismul Referindu-se la revizionism, Titulescu a spus: Revizuirea nu
este o solutie; ea consista in a transporta raul pe care il reprezinta o granita din o parte in alta.
Adevarata solutie e spiritualizarea constanta si progresiva a granitelor prin scaderea barierelor
vamale si uaurarea traficului de oameni. In istorie, exemplul prin excelenta de revizionism este
negarea Holocaustului prin reinterpretarea sau contestarea documentelor istorice de catre istorici
ca David Irving care, de multe ori, sugereaza ca documentele au fost fabricate de aliati sau chiar
de evrei. In primul deceniu dupa prabusirea celui de-al III-lea Reich, germanii au respins adevarul
incomod ca ei sunt responsabili pentru catastrofa razboiului si a crimelor comise in timpul lui, prin
formarea unui mit colectiv dupa care ei insisi fusesera victimele nazismului si nu suporterii lui. Un
alt exemplu de revizionism prin utilizarea mitului colectiv, este respingerea adevarului incomod ca
Turcia a fost responsabila pentru genocidul armenilor din 1915. Acest revizionism se foloseste
urmatoarea logica: nu a existat genocid armean genocidul a fost justificat armenii s-au
masacrat singuri armenii sunt cei care i-ai masacrat pe turci. In istoria Romaniei, respingerea
adevarului incomod ca armata romana a fost direct responsabila pentru uciderea a cel putin
200.000 de evrei intre 1941 1943 reprezinta un exemplu clar de revizionism. Asatsa respingere
se face prin mutarea subiectului spre mitologie: la retragerea din Basarabia si Bucovina de Nord
in 1940, evreii ar fi sabotat si ofensat militarii romani care s-au razbunat pentru aceasta duap
recucerirea provinciilor.
Romania si Liga Natiunilor Obiectivele politicii externe in perioada interbelica, cand Nicolae
Titulescu a jucat un rol major, erau indreptate spre mentinerea status-quo-ului teritorial, prin
crearea aliantelor regionale, sprijinind Liga Natiunilor si politica de securitate colectiva, la fel ca si
promovarea unei stranse cooperari cu democratiile vestice (Franta si Anglia). Impreuna cu
Cehoslovacia si Iugoslavia, Romania a fondat Mica Antanta, in 1920-1921 si a creat o noua
organizatie de securitate regionala, Antanta Balcanica, impreuna cu Iugoslavia, Grecia si Turcia,

in 1934. Pe masura ce nazismul crestea in Germania, aceasta impreuna cu Italia sprijinea

pretentiile revizioniste ale statelor vecine Romaniei; politica de forta a avut succes pe continent si
acest lucru a fost marcat de Anschluss, de Pactul de la Munchen (1938), de separare a
Cehoslovaciei (1939), s-a produs o apropiere intre Uniunea Sovietica si cel de-al treilei Reich;
toate acestea au dus la izolarea internationala a Romaniei. Pactul Ribentropp-Molotov (23 august
1939), stipula intr-un protocol secret interesele sovietice in statele baltice, estul Poloniei, precum
si in Basarabia. Cand a izbucnit cel de-al doilea razboi mondial, Romania si-a declarat
neutralitatea (6 septembrie 1939). Dar ea a sprijinit Polonia (facilitand tranzitul tezaurului Bancii
Nationale si garantand azil presedintelui polonez si guvernului). Infrangerile suferite de Franta si
Marea Britanie n 1940 au creat o situatie dramatica pentru Romania. Guvernul sovietic a aplicat
capitolul 3 al protocolului secret din 23 august 1939 si a fortat Romania, prin ultimatumul din 26 i
28 iunie 1940, sa cedeze nu numai Basarabia, dar si nordul Bucovinei si teritoriul Hertei (ultimele
doua nu au apartinut niciodata Rusiei). Sub Tratatul de la Viena din 30 august 1940, Germania si
Italia i-au dat Ungariei nord-estul Transilvaniei, unde populatia majoritara era romaneasca. In
urma discutiilor romano-bulgare de la Craiova, s-a semnat un tratat, in 7 septembrie 1940, prin
care sudul Dobrogei (Cadrilaterul) revenea Bulgariei. Dorind sa recapete teritoriile pierdute in
1940, Ion Antonescu a participat, alaturi de Germania, in razboiul dus impotriva Uniunii Sovietice
(1941-1944). Infrangerile suferite de puterile Axei au dus, dupa 1942, la sporirea incercarilor
facute de regimul Antonescu, precum si de opozitia democratica (Iuliu Maniu, C.I.C. Bratianu) de
a scoate Romania din Alianta cu Germania. Pe 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu a fost
arestat din ordinul regelui Mihai I. Noul guvern, format din militari si tehnocrati, a declarat razboi
Germaniei (24 august 1944) si, astfel, Romania si-a adus intregul ei potential economic si militar
in Alianta Natiunilor Unite, pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in Europa. In ciuda
eforturilor umane i economice, pe care Romnia le facuse pentru cauza Natiunilor Unite timp de
noua luni, Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947) nega Romaniei statutul de cobeligerant si o obliga sa plateasca o imensa despagubire de razboi; dar Tratatul recunostea
retrocedarea teritoriilor din nord-estul Transilvaniei Romaniei, n timp ce Basarabia si nordul
Bucovinei ramaneau anexate la URSS.
Nicolae Titulescu si rolul sau in cadrul Ligii Nicolae Titulescu (1882 - 1941) a fost un diplomat
si om politic roman, in repetate randuri ministru, fost presedinte al Ligii Natiunilor. Incepand din
anul 1921 a functionat ca delegat permanent al Romaniei la Liga Natiunilor de la Geneva, fiind
ales de doua ori (1930 si 1931) Presedinte al acestei organizatii. In aceasta calitate a militat
pentru pastrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de buna vecinatate
intre statele mari si mici, pentru respectarea suveranitatii si egalitatii tuturor statelor in relatiile
internationale, pentru securitate colectiva si prevenirea agresiunii. Contemporanii i-au reprosat
apropierea nepotrivita de ministrul de externe al URSS, Maxim Litvinov, ca si prea marea
incredere aratata liderilor bolsevici. Simpatia deschisa pentru actiunile stangii europene, cu
precadere in razboiul civil spaniol, a fost, de asemenea, rau-vazuta de clasa politica romaneasca
a vremii. Titulescu si-a bazat intreaga activitate pe problemele majore, fundamentale, ale politicii
externe a Romaniei. Dupa instaurarea fascismului in Germania, dandu-si seama de pericolul pe
care-l reprezenta acesta pentru Romania (ca si pentru alte state europene), Titulescu a depus o

vie activitate in directia intaririi colaborarii internationale, in interesul pacii si securitatii europene.
Pe linia aceasta, Titulescu a semnat la Londra, n 1933, in numele guvernului Romaniei,
Conventia de Definire a Agresorului si a depus eforturi remarcabile pentru incheierea, in 1933, a
Micii Intelegeri si pentru incheierea, in 1934, a Intelegerii Balcanice, pacte regionale in care
vedea o pavaza impotriva agresiunii. In 1936, regele Carol al II-lea il indeparteaza din toate
functiile oficiale si il obliga sa paraseasca tara. Stabilit la inceput in Elvetia, apoi in Franta,
Nicolae Titulescu a propagat, chiar si in exil prin conferinte si articole de ziare, ideea prezervarii
pacii, anticipand pericolul unui nou razboi.

ROLUL.

Dup fiecare conflict major, de regul, statele nvingtoare sau coaliiile au

imaginat i au impus lumii o formul de organizare a pcii care, la rndul ei, a

determinat o arhitectur a granielor i a generat o suit de instituii politice i
politico-militare care s asigure securitatea. nc nainte ca rzboiul s nceteze pe
teatrele de operaiuni militare, preedintele american Wilson a anunat lumii
intenia SUA de a propune o formul de securitate pentru a face ca dreptul s
prevaleze mpotriva oricror agresiuni egoiste, pentru a evita ca o alian s se
ridice contra alteia.opinia fondatorilor acestei concepii, Societatea Naiunilor.
Aceasta a funcionat pe baza unui Pact negociat de Puterile Aliate i Asociate la
Paris i adoptat de Conferina de Pace de la 28 aprilie 1919, cu recomandarea de a
fi reprodus ca preambul al sistemului tratatelor de pace de la Versailles. Pactul
coninea 26 de articole i o anex cu lista celor 32 de state fondatoare i a altor 13
ri invitate s adere. Prin acest document se definea scopul Societii Naiunilor,
modul ei de funcionare care n esen era dezvoltarea cooperrii ntre naiuni,
garantarea pcii i a siguranei precum i eliminarea rzboiului. n articolul 8 se
prevedea c, n scopul meninerii pcii, statele membre recunoteau necesitatea
reducerii armamentelor naionale, n funcie de situaia geografic i condiiile
speciale ale fiecrei ri pn la minimul necesar aprrii ordinii interne [6]. Prin
articolul 10, statele membre i asumau obligativitatea de a respecta i pstra,
mpotriva oricror agresiuni externe, integritatea i independena politic existent.
n articolele 11-17 se indicau mijloacele i procedeele aplicabile n cazul unor
conflicte: folosirea arbitrajului, respectarea unui termen de 3 luni dup pronunarea
sentinei date de instana de arbitraj sau de ctre Consiliu, ruperea legturilor
economice, financiare i a oricror raporturi cu statul vinovat de nclcarea dreptului
internaional. Contradiciile din Sistemul relaiilor internaionale din anii imediat
urmtori ncheierii primei conflagraii mondiale precum i viziunea diferit asupra
arhitecturii de securitate a principalilor actori care au fundamentat Liga Naiunilor
au fcut ca aceasta s ntmpine dificulti n a-i ndeplini rolul i misiunile. n
primul rnd, SUA nu au ratificat actul fondator i au ncheiat tratate separate de

pace cu rile nvinse, din care lipseau clauzele privitoare la Lig i au promovat,
prin Conferina de la Washington, propriile interese n conservarea pcii i securitii
n America Latin. n al doilea rnd, n organizarea Ligii Naiunilor n-au fost luate n
considerare interesele statelor nvinse. Germania i Rusia mpreun nsemnau mai
mult de jumtate din populaia Europei i deineau un important potenial de
putere. n problema primirii Germaniei n Lig, poziia nvingtorilor a fost diferit.
Frana a fost categoric ostil admiterii statului german i susinea c acest lucru va
fi posibil numai dup ce acesta i va fi ndeplinit toate obligaiile asumate prin
tratatul de pace. SUA i Marea Britanie doreau o integrare mai rapid deoarece
percepeau Frana ca unic putere continental n stare s-i impun hegemonia n
Europa i astfel echilibrau raportul de fore. Germania dorea s fie primit n Lig pe
picior de egalitate cu Frana i Anglia.