Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
Un alt criteriu, care permite o separare a diferitelor categorii de investitii, este cel al riscului. In
functie de riscul pe care il implica, investitiile sunt:
de inlocuire a echipamentului complet uzat, acestea fiind investitii cu un risc foarte scazut
intrucat nu presupun modificari ale tehnologiei de fabricatie;
de modernizare a echipamentului existent in functiune, acestea fiind investitii care implica
unrisc redus, ca urmare a unor corectii neesentiale in tehnologia de fabricatie;
de dezvoltare (de extindere) a unor sectii, uzine, fabrici noi, investitii care presupun un risc mai
mare, antrenat de nevoia de largire a pietelor de aprovizionare, a fortei de munca, de capital si
de desfacere;
strategice, privind crearea unei filiale in strainatate, fuzionarea cu alta societate comerciala,
robotizarea intregului proces de fabricatie, etc.
Din perspectiva intrarilor si iesirilor de fluxuri de numerar din intreprindere, se pot distinge patru
tipuri de investitii:
1. Unele proiecte de investitii in agricultura, silvicultura sau de investitii financiare se
caracterizeaza printr-o singura cheltuiala initiala (iesire) si o singura incasare (intrare) la
incheierea duratei de viata a investitiei.
Costul de achizitie a activelor fixe noi, dat de pretul de facturare al acestora, determina
si marimea amortizarii viitoare a acestora, care, la randul lor influenteaza fluxurile viitoare de
trezorerie (cash-flow, CF).
B. Durata de viata a investitiei
- durata fiscala contabila, adica perioada de recuperare integrala a valorii initiale a investitiei pe
calea amortizarii
- durata tehnica de functionare a mijloacelor fixe rezultate prin investitii, durata determinata de
caracteristicile tehnice, functionale, specifice fiecarui mijloc fix
-durata de viata economica determinata de durata in care investitia il intereseaza pe investitor
prin efectele sale favorabile
- durata juridica a investitiei, respectiv durata protectiei juridice asupra dreptului de proprietate
sau de concesiune asupra unui anumit bun
Evaluarea eficientei investitiei va tine cont de durata de viata care intereseaza cel mai mult
gestiunea financiara a intreprinderii.
Peste aceasta durata, obiectivul de investitii va genera cheltuieli si deprecieri mai mari decat
veniturile realizate.
C. CALCULUL FLUXURILOR NETE DE TREZORERIE (CF)
Sistem de ipoteze:
1. Mediu economic cert.
2. Capitaluri proprii suficiente, ceea ce permite separarea deciziei de investitii de cea de
finantare si deci, neluarea, in calculul CF, a dobanzilor la capitalurile imprumutate si a
economiilor de impozit aferente acestora
3. Impozitul pe profit este presupus a fi platit la sfarsitul exercitiului financiar
4. Rata inflatiei ramane constanta pe toata durata de viata a investitiei si egala cu cea din primul
an de realizare a investitiei.
5. Calculul CF porneste de la un cont de rezultate (de profit si pierderi) previzionat, in care vor fi
estimate vanzarile, dar si cheltuielile, ocazionate de darea in exploatare a investitiei. Trecerea
de la aceasta estimare contabila a veniturilor si cheltuielilor (ca potentialitati de incasari si plati)
la o estimare, in termeni de trezorerie neta (incasari si plati efective) se face prin estimarea
variatiei fondului de rulment (NFR).
OBSERVATIE: Indicatorii de volum sunt nesemnificativi, deoarece pot fi variante la care efectul
economic sa fie mai mare, dar consumul de resurse sa fie supradimensionat ducand la o
eficienta economica mai scazuta.
La calculul indicatorilor de eficienta economica trebuie sa se foloseasca tehnica actualizarii.
Fiecare proiect trebuie analizat atat prin prisma investitorului, la nivel microeconomic, cat si
prin prisma economiei nationale, la nivel macroeconomic.
Evaluarea cat mai exacta a eforturilor presupune insumarea acestora, atat pe durata realizarii
investitiei, cat si pe cea a functionarii viitorului obiectiv
SURSE DE FINANTARE A INVESTITIILOR
NECESITATEA SI OPORTUNITATEA SURSELOR DE
FINANTARE A INVESTITIILOR
Investitiile presupun:
o imobilizare insemnata de capital, ceea ce ridica cu acuitate necesitatea procurarii
sau asigurarii acestora astfel incat sa se evite aparitia unor investitii incepute si neterminate din
lipsa de resurse.
investitorii nu trebuie sa dispuna neaparat, inca de lainceput, de intreaga suma ce
urmeaza sa acopere cheltuielile de investitii.
este oportun ca resursele financiare sa se formeze paralel si corelat cu procesul
efectuarii cheltuielilor.
oriceintarziere a formarii resurselor in raport cu aparitia obligatiilor de plata conduce
la:
intreruperea realizarii investitiilor,
prelungirea termenului de dare in folosinta,
pierderi efective concretizate in imobilizari de capital in investitii incepute si
neterminate.
TIPURI DE FINANTARE
A. Finantarea interna (autofinantare)
B. Finantare externa
In general, finantarea externa se poate face prin urmatoarele modalitati:
POLITICA DE AUTOFINANTARE
CONCEPTUL DE AUTOFINANTARE
Autofinantarea este mijlocul prin care intreprinderea isi asigura dezvoltarea prin forte
proprii, folosind drept surse de finantare o parte a profitului obtinut in exercitiile anterioare si
fondul de amortizare.
CAPACITATEA DE AUTOFINANTARE reprezinta un surplus monetar care se obtine ca
rezultat al tuturor operatiunilor de incasari si plati efectuate de intreprindere, intr-o perioada de
timp, avand in vedere si incidenta fiscala.
Determinarea capacitatii de autofinantare
variabile economice
variabile financiare
Variabilele economice pornesc de la:
previziunile de vanzari (cantitati x preturi)
previziunile asupra costurilor (materii prime,
materiale, combustibili, salarii etc.)
Variabilele financiare au in vedere:
politica deimprumut promovata de intreprindere care ocazioneaza cheltuieli financiare
politica de amortizare care poate incarca diferit costurile pentru anumiti ani
politica de repartizare a profiturilor care dimensioneaza politica dividendelor distribuite
actionarilor
Capacitatea de autofinantare = (V-Ce-Cf)(1I)+A
V - venituri totale;
Ce - cheltuieli de exploatare;
Cf - cheltuieli financiare;
A - cheltuieli de amortizare a activelor imobilizate;
I - rata de impozit pe profit
Sursele de autofinantare sunt:
a) fondul de amortizare;
b) profitul;
c) sume rezultate din valorificarea unor active fixe sau circulante;
d)mobilizari din resurse interne.
FONDUL DE AMORTIZARE.
- este menit inlocuirii activelor imobilizate, formand principala resursa proprie de finantare a
obiectivelor de investitii.
PROFITUL.
- reprezinta o resursa importanta de finantare a investitiilor, atat in cazul inlocuirii, dar mai ales
pentru:
- dezvoltarea si largirea activelor imobilizate existente
- pentru obiective noi
ALTE RESURSE. In aceasta categorie intra:
- sumele utilizate din lichidarea activelor imobilizate
- din valorificarea unor materiale ce rezulta din pregatirea terenului pentru constructii
- din lichidarea constructiilor provizorii de pe santier etc.
CORELATIA DINTRE AUTOFINANTARE SI
IMPRUMUT
Politica de indatorare se traduce in plati regulate de dobanzi, care impreuna cu
rambursarile anuale constituie cheltuieli financiare. Cu cat structura financiara este mai
indatorata, cu atat cheltuielile financiare anuale sunt mai mari, reducand beneficiul si, prin
urmare, posibilitatile de autofinantare.
AUTOFINANTAREAeste aproape intotdeauna o conditie necesara in vederea obtinerii
unui imprumut; ea constituie in acelasi timp, o garantie si un mijloc de rambursare.
In cazul creditelor pe termen lung si mijlociu, conditia care se pune este ca datoria sa nu
depaseasca un anumit multiplu al capacitatii de autofinantare.
AMORTIZAREA ACTIVELOR
IMOBILIZATE
Amortizarea se desfasoara in timp, in principiu pe intreaga perioada de la intrarea in
patrimoniu a activelor imobilizate si pana la casarea acestora
In cazul activelor materiale imobilizate, amortizarea are drept fundament deprecierea
acestora in procesul functionarii sau nefunctionarii lor
Cand durata de utilizare este mai mica decat durata de functionare economica se
tine seama si de valoarea reziduala, care majoreaza sursele de finantare pentru inlocuire.
In cazul imprumuturilor are loc un proces de amortizare financiara, care reprezinta
rambursarea treptata a creditelor conform angajamentelor asumate.
Amortizarea anuala trebuie sa acopere deprecierea suferita, fara a subevalua sau
supraevalua marimea acesteia.
Politica de investitii este influentata de metoda de amortizare utilizata.
METODE DE AMORTIZARE:
1. metoda de amortizare liniara sau proportionala;
2. metoda de amortizare degresiva;
3. metoda de amortizare accelerata;
1. METODA AMORTIZRII LINIARE
cea mai utilizata metoda de amortizare
2. AMORTIZAREA DEGRESIV
se calculeaza:
prin aplicarea unor cote descrescatoare degresive asupra valorii initiale a activelor materiale
imobilizate
prin aplicarea aceleasi cote dar asupra valorii ramase la finele fiecarui an.
Pentru cel de-al doilea caz, cota care se va aplica la finele fiecarui an asupra valorii ramase,
se calculeaza ca produs intre cota de amortizare liniara si unul dintre urmatorii coeficienti:
coeficientul este de 1,5, cand durata de utilizare este intre 2 si 5 ani;
coeficientul este de 2, cand durata de utilizare este intre 5 si 10 ani;
coeficientul este de 2,5, cand durata de utilizare este peste 10 ani;
JUSTIFICAREA unei astfel de metode rezida in aceea ca activele, pierzand din valoarea lor in
procesul folosirii, transfera tot mai putina valoare asupra noilor produse
3. AMORTIZAREA ACCELERAT
se caracterizeaza prin includerea in cheltuielile de exploatare in primul an a unei amortizari
de 50% din valoarea de intrare a activului material imobilizat, iar in ceilalti ani amortizarea se va
calcula in regim liniar prin raportarea valorii ramase (dupa deducerea a 50% din valoarea de
intrare) la numarul de ani ramasi.
aplicarea acestui sistem impune aprobare din partea Ministerului Finantelor, aprobare ce se
obtine pe baza unei documentatii de fundamentare.