UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE STIINTE POLITICE SI ADMINISTRATIVE

ORIENTAREA ETICĂ AL
FUNCŢIONARILOR PUBLICI

Péter Zoltán Antal

Student la continuare de studii
Anul III
 Introducere

"Daca cinstea ar putea fi masurata, si masuratorul s-ar putea monta pe frunte (de ex. un
numarator digital), foarte multi functionari publici ar umbla cu mana pe frunte, mai ales daca s-ar
afla in public."
Am putea spune ca aceasta afirmatie apartine unui specialist in domeniu, dar ramanem
uimiti sa aflam, ca defapt aceste cuvinte apartin unui simplu cetatean care a fost intrebat de
comportamentul etic al functionarilor publici.
Pe baza experienţelor din viaţa socială, nu e de mirare că auzim unele păreri, sau
chiar noi înşine exprimăm păreri ca acestea. Trebuie ştiut, că într-un sistem de administraţie
publică, comportamentul etic sau neetic se poate aprecia pe baza reacţiei sferei publice. Părerea
mea este că sistemul administraţiei publice nu este fără influenţa exterioara în cursul activităţii
sale , chiar dacă este o mare putere în societate, pe care el însuşi l-a construit din sistemul său
birocratic. În timpul activităţii lor, funcţionarii publici se întalnesc cu multe presiuni interioare şi
exterioare, ceea ce noi ca simplii cetăţeni deseori nu realzăm. De aceea nu putem aprecia
comportamentul unui funcţionar public din punct de vedere etic, doar pe baya faptelor concrete –
adică cea ce vedem-, fiindcă aceasta automat ar duce la o părere negativă, fapt, ce nu s-ar putea
considera incorect. Cateodată este chiar benefic să nu ştim toate amănuntele despre unele
comportamente neetice practicate in adm. pub.
James Harvey Robinson analizand acest lucru ajunge la concluzia :
„În politica guvernamentală preferinţele şi interesele personale au avut întotdeauna un rol
foarte important. Acest lucru însă nici o dată nu a fost adus la iveală, şi asta fiindcă fiecare
guvern este alcătuit din oameni, care la urma lor tot oameni simpli răman, chiar dacă au funcţia
de: regi, diplomaţi, miniştri, secretari sau judecători. Încă nu s-a găsit o metodă prin care un om
devenind funcţionar nu va avea în vedere propriile avantaje financiare, apartenenţa etnică, nu va
mai fi împărtănitor, şi renunţă la prejudecăţiile sale”.
Vi Scopul acestei lcrări este şi tratarea unor cauze pentru care este de aşteptat ca un
funcţionar public să aibă în vedere comportamentul etic, ca şi un cetăţean de rand, totuşi care
sunt acele situaţii sub influenţa cărora apare comportamentul neetic al funcţionarului public. Şi
acela ar fi interesant de aflat , cum gandesc funcţionarii publici despre acest subiect. Chiar sunt
pasivi în faţa acestor situaţii sau sunt indiferenţi, ori şi ei condamna acest lucru dar nu acţionează
în potriva acestora din cauza unor influenţe interioare sau exterioare. Şi dacă aşa stau lucrurile...
care ar fi aceste presiuni sub influenţa cărora situaţiile se îndreaptă astfel.

Comportament etic

Se pune intreabrea: Ce este de fapt un comportament etic pentru functionarii publici, sau
ce inseamna acest lucru in general?
De obicei "etica" se defineste ca fiind "disciplina sau stiinta moralitatii" . Dupa parerea
mea cuvantul "disciplina" e mai potrivit, deoarece in zilele noastre se predă ETICA si încă are
multe domenii neclarificate, ce apare si in viata cotidiana.
Ne-am putea intreba: Ce inseamna morala? Cu toti inteleg ce e imoralitatea .Dar oare si
o persoana bazata pe interese personale se poate include in aceasi categorie cu o persoana
imorala (in afirmatia general)? Raspunsul merita discutat, fiindca persoana bazata pe interese isi
alege prietenii, partidul sau formatiunea politica dupa interesele personale care in cazul
functionarilor nu intotdeauna este in acord cu interesul public.
Morala in general se compune din trei elemente principale care au un efect reciproc unul
asupra celuilalt. Primul element este NORMA. Din acest element se pot formula anumite coduri
explicand ce este si ce nu este corect sau bun, intr-un domeniu anume. In spatele normei exista
un cod binar care in DREPT se exprima ca fiind "legal" sau "ilegal". In cazul normei insa se
exprima prin "bine" si "rau".
De multe ori se suprapun cele doua domenii (legal si ilega, bine si rau) , dar aceste
domenii pot sa si difere. Acest subiect este larg dezbatut in filozofia dreptului si in zilele noastre.
Ce este important in tema noastra, ca normele se bazeaza pe cea ce inseamna bun. Daca dorim sa
fim simpli, de cele mai multe ori redam norma prin a face binele ocolind raul. Problema care
cuprinde toata materia normei si totodata si a eticii este acea parte , care nu poate fi definita prin
legal sau ilegal . Foarte multe norme morale se suprapun cu normele legale: nu ucide, nu fura
etc. Dar stim din experienta ca nu tot ce este permis este si bun. Daca nu exista o norma de
drept restrictiv referitor la un act anume referitor la un act anume acesta nu inseamna ca este un
act bun din punct de vedere etic. Partea aceasta a moralei deja apartine eticii si nu neaparat
dreptului. Omul isi stabileste reguli morale dupa diferite criterii: morala religioasa sau seculara.
In morala religioasa cea catolica sau protestanta, in morala securala alege cea umanista sau
foarte egoista. Rezulta ca morala este o putere mare, deoarece cuprinde toata viata informala
.Acest fapt inseamna ca omul pe deoparte se staduieste sa actioneze conform dreptului,pe de alta
parte nu o face intotdeauna din convingere, ci de teama sanctiunii.Dar totodata se straduieste pe
langa toate acestea ca si principiile lui morale sa se realizeze. Asta o face pentru a putea sta in
fata oglinzii.
In oglinda se poate uita doar acel om carui viata si normele morale sunt in conformitate.
Al doilea element este ACTIUNEA .Una este parerea mea despre norma si si alta poate
fi cum actionez. Gandesc si spun un anumit lucru si actionez altfel? Nu de putine ori se poate
observa acest lucru.
Al treilea element consta prin ce SPUNEM despre anumite lucruri.
Norma este ceva individual, la un nivel oarecare toti avem principii morale care pot fi de
doua feluri: subiective si obiective. Obiective - cum actionez-, subiective - care este forta
motivationala. La acest punct as mentiona faptul, ca morala difera de drept prin faptul ca
elementul subiectiv are o pondere mai mare decat elementul obiectiv. Dreptul se concentreaza
mai ales asupra actiunii. De ex.: a impusca un cadavru nu poate fi considerat crima, deoarece
individul nu traieste. Dar din punct de vedere a eticii acest lucru este de condamnat. Daca privim
astfel lucrurile , putem spune, ca etica este o disciplina deschisa , adica nedefinita. Depinde
foarte mult de locul, timpul si situatia sociala existenta in care se manifesta o actiune sau un
comportament. A spune despre un comportament ca este sau nu etic, trebuie privit din mai multe
puncte de vedere, si nu ne putem afirma doar cu o parere personala, deoarece nu noi stabilim ce
este sau ce nu este corect sau BUN. Noi doar apreciem un comportament pe baza normelor etice
deja existenta.1

Funcţie publică

Sub funcţie publică înţelegem totalitatea normelor generale, drepturi şi obligaţii definite
de lege pentru ca un organ public să-şi poată îndeplini misiunea prin funcţionarii săi. Cuvantul
„administraţie” derivă din cuvantul latin „ad minister” care înseamnă „a sluji pentru ceva”.
Ideea este că funcţionarul public în primul rand are de îndeplinit obligaţii şin nu aplicarea
puterii.Deci administraţia publică este defapt un domeniu profesional care are rolul de a îndeplini
deservirea publică a cetăţenilor. Asta înseamnă că de aceea există funcţie publică pentru că există
cetăţeni, şi nu invers. Funcţia publică există pentru noi şi nu noi existăm pentru acesta.
Activitatea de funcţie publică ideală, are ca scop deservirea cetăţenilor, deservire pe care
cetăţenii o apreciază, o acceptă şi sunt conştienţi, că este în folosul lor. Realitatea nu întotdeauna
este în concordanţă cu acest ideal. Şi o situaţie simplă poate aduce la unele complicaţii că suntem

1
Material folosit : "Etica si administratia publica locala" - lucrare de diplom a
deserviţi unui funcţionar public, şi pentru a evada di n această situaţie încercăm să-i oferim un
mic bacşiş. Mulţi consideră si acest fapt , a fi mituire, alţii spun ca nu este altceva decat un semn
de recunoştiinţă. De la acest pas pană la corupţie este foarte puţin. Persoana care îndeplineşte
funcţia de funcţionar public, are de îndeplinit o serie de norme etice care descrie aria de acţiune a
funcţiei îndepălinite indiferent dacă aceste norme sunt scrise sau nescrise. Aria acelor norme
etici pe care oamenii trebuie să îndeplinească Immanuel Kant.le-a accentuat, spunand: „Legea în
sine trebuie să fie scopul unei bune puteri morale , pentru că interesul moral este un interes curat
–din punct de vedere etic -care nu depinde de sentimente.”(Critica ratiei practice. Pag. 71)

Principiile funcţiei publice

Bazându-ne pe etimologia cuvântului „conducere” obligaţiile etice al funcţionarilor

derivă din însăşi scopul îndeplinirii funcţiei publice –adică slujirea cetăţenilor ,a societăţii.Din
moment ce aceste obligaţii sunt stabilite de lege , câştigă dimensiuni profesionale.În situaţia
administraţiei publice au fost stabilite mai multe obligaţii etice dintre care unele sunt
profesionale şi sunt incluse în legea nr. 188/1999.privind normele fundamentale ale
funcţionarilor publici. Aici putem aminti următoarele:
Probitate:
Se înţelege prin probitate în primul rând de corectitudinea de care să dea dovadă un
funcţionar în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Există o dialectică a corectitudinii exrimată
foarte bine de G.W.F. Hegel: „ acelaşi conţinut care este un drept este şi o datorie, şi ceea ce este
o datorie este un drept”. (Filozofia spiritului, Ed. Academiei, 1966, p. 316) Cu alte cuvinte,
funcţionarul are dreptul de a exercita o funcţie publică atâta timp cât înţelege că acea funcţie este
o datorie pt. el. Orice alte criterii pentru neândeplinirea datoriei duc la lipsa de probotate.

Demnitate:
Foarte mulţi neglijează importanţa cuvântului „publică” din sintagmă „funcţie publică” .
Acest cuvânt trimite însă direct la sensul demnităţii, pe care o are un funcţionar învestit cu o
funcţie ( relativ la ceilalţi cetăţeni). Tocmai caracterul public al funcţiei interyice funcţionarului
să se comporte ca ceilalţi şi să ceară avantaje pentru el sau petru alţii ( şpaga, bacşişul etc.). Sub
aspect material funcţionarul este plătit pentru a-şi exercita funcţia, iar sub aspect moral el se
bucură de autoritate, neavând drepătul de a se degrada pe sine sau funcţia sa. Având în vedere că
funcţia păublică este uin ansamblu de atribuţii, fără observaţia că o persoană fizică poate , practic
, să realizeze, în acelaşi timp atribuţiile a două sau a mai multor funcţii. În acest sens a fost
adoptată legea asupra cumulului în funcţiile publice – 1 iulie 1890, care în art.1, alin.1 dispunea
că nimeni nu poate fi învestit decât intr-o funcţie retribuită de stat, judeţ sau comună, ori de
stabilimente, diurnă sau orice altă indemnizare.

Interdicţia cumulului:
În general , funcţionarul public nu poate avea interese contrarii al administraţiei pe care o
serveşte şi ca atare nu ar putea desfăşura activităţi lucrative în scop personal. Totuşi, în practica
administraţiilor publice din statele democratice s-au admis unele derogări pentru:
-Activitatea de creaţie, ştiinţifică literară sau artistică
- acordarea de consultaţii specializate ţîn alte domenii decât cele ce privesc
administraţia publică
- exploatarea brevetelor de invenţii
În cea ce priveşte cumulul de funcţii administrative, un funcţionar, poate desfăşura
temporar / parţial renumerată pentru alt serviciu al administraţiei publice, cu două
condiţii:
- să se încadreye în limitele plafonului de venituri prevăzut de legea salarizării
- să aibă acordul autorităţilor administraţiei publice, pentru care lucrează

Imparţialitatea
Cu privire la dreptul funcţionarului public de a face parte din partide politice s-au
conturat două opinii contrare:
Prima care consideră administraţia ca aparţinând politicului şi ca atare posibilitatea ca
funcţionarii să fie politici. A doua care consideră ca funcţionarul public are în principal
executarea deciziei politice fără a participa la activităţile partidelor.
În legislaţia română există o soluţie de mijloc, în sensul că pentru anumite categorii de
funcţionari publici este interzis activitatea în partide (magistraţii, militarii, poliţiştii) iar pentru
celelalte categorii este permisă.

Subordonare
Funcţionarii publici au obligaţia de a executa ordinele sau instrucţiunile primite de la şefii
ierarhici. Este evident, că această obligaţie deschide poarta abuzului din partea şefului făcând
posibilă corupţia. Tocmai de acea în doctrină se recunoaşte dreptul funcţionarului de a refuza
executarea ordinului în cazul în care este vădit ilegal sau prejudiciează drepturile fundamentale
ale persoanei. În această situaţie funcţionarul trebuie să anunţe în scris conducerea instituţiei cu
privire la motivul refuzului.
Corelativ, trebuie precizat că funcşionarii superiori poartă răspunderea pentru legalitatea
orsinelor pe care le transmit subordonaţilor, altfel s-ar ajunge la situaţia în care ei ar fi exoneraţi
de răspundere, iar funcţionarii subordonaţi să răspundă pentru faptele altora.

Fidelitate

Această dimensiune etică al funcţionarului public presupune executarea sarcinilor de

serviciu pentru şi în interesul instituţiei la care funcţionarul lucrează. Obligaţia de fidelitate
cuprinde şi diiscreţia necesară cu privire la secretele de serviciu cu care funcţionarul operează.
Tocmai de acea, în unele statute ale funcţionarilor publici se prevede obligaţia de a păstra
secretul de serviciu o anumită perioadă de timp după încetarea raporturilor de muncă (1-3-5
ani). Obligaţia de fidelitate exclude sfera funcţionarilor publici, ia se extinde şi asupra
persoanelor alese în cadrul autorirăţilor cu caracter deliberativ care au obligaţia de a depune un
jurământ la începerea mandatului.

Respectul faţă de funcţie

Obligaţia de a respecta funcţia constă în esetnţa în limita de competenţă. Funcţionarul

public nu trebuie să-şi depăşească atribuţiile de serviciu aşa cum sunt ele stabilite prin fişa
postului.
Este evident că dacă funcţionarul primeşte lucrări pe care nu are competenţa să le
rezolve, ori intervune pentru soluţionarea lor la şeful ierarhic suntem în prezenţa unei forme a
abuzului în serviciu.
La încetarea funcţiei trebuie predate instituţiei toate lucrările pe care funcţionarul le-a
avut în timpul serviciului său.

Luând în considerare acestea trebuie să facem diferenţă între „funcţie publică” şi

„ administraţie publică” în sensul că administraţia este un sistem structurat cu o construcţie
ierarhică accentuând mai mult sistemul şi nu persoana din sistem, pe când „funcţia publică”
presupune existenţa persoanei în cadrul sistemului şi o analizează individual. Pe această bază
persoana are drepturi şi obligaţii indiferent că acestea sunt norme scrise (profesionale) sau
nescrise.
Îndeplineşte obligaţii sau practică drepturi în contactul cu societatea, personal, pentru
care poate fi tras la răspundere tot personal. Deoarece este vorba despre individ, pot apare
 situaţii când nu avem norme de procedură concretă şi atunci trebuie să aducă o serie de decizii
care – după ce se consretizeză prin fapte – pot fi apreciate din punct de vedere etic.
Acest teritoriu al funcţiei publice – etica funcţiei publice – ridică multe întrebări, şi tot
mai mulţi experţi acordă atenţia cuvenită acestui teritoriu.

Dilemele funcţiei publice

În acest capitol vom analiza pe scurt, acele situaţii în care funcţionarii de multe ori
trebuie să adcucă decizii imediate. În cele mai multe cazuri aceste situaţii sunt previzibile dar nu
întotdeauna. În aceste situaţii funcţionarii aduc decizii bazânduse pe morala lor personală şi atât
individual cât şi ca „echipă profesională” trebuie să-i acorde o atenţie cuvenită acestei teritoriu.

Alegerea dintre valorile vechi şi noi

Exemplul unor ţări vest europene – unde până azi s-a stabilizat până la un nivel anume
practicarea unei etici administrative – arată că acest curs de formare nu este deloc uşoară. Aceste
ţări au suferit schimbări majore atât pe plan economic cât şi pe plan social , schimbări prin care
s-au adaptat într-un fel sau altul la standardele ridicate ale societăţii vestice. În cazul celor mai
multe ţări acest lucru a însemnat, că paralel cu creşterea economică guvernele au încercat să
găsească noi metode de guvernare , forţând totodată şi administraţia publică să facă faţă noilor
condiţii sociale. Acest lucru nu a mers de la o zi la alta şi din această cauză conflictele intense
dintre administraţia de stil vech şi conducerea sferei publice de stil nou se simţeau pretutindeni.
Desigur , în cazul ţărilor estice aceste conflicte sunt şi mai ascuţite.
Dacă urmărim funcţionarii în cursul acestor schimbări vom vedea, că - neluând în seamă
partea materială a schimbării – răspunsul funcţionarilor nu în totdeauna este cea pozitivă la noile
cerinţe venite atât din partea guvernării cât şi din partea societăţii. În timp ce analizăm acest
aspect ttrebuie să ţinem cont de faptul că adaptarea administraţiei la standardele europene
înseamnă totodată şi schimbarea structurii economice – ca urmare înseamnă şi restructurarea
socială. Dar înseamnă şi modernizarea instituţiilor - ce în cazul administraţiei din România
înseamnă atât restructurare în structură cât şi ideologică. Astfel cerinţele faţă de funcţionari se
prezintă nu numai în forma normelor legale ci şi în forma normelor morale.
 În aceste condiţii în timp ce funcţionarul îşi îndeplineşte sarcina conform normelor
juridice în vigoare şi a jurământului depus – deci este loial sistemului şi funcţiei în care este
investit, încearcă să fie precis şi profesional - , trebuie să satisfacă şi noile cerinţe - adică să fie
un funcşionar aproape de cetăţeni aplicând totodată normele administraţiei manageriale. (De ex.
„eficienţa în cheltuieli” din care derivă o serie de alte măsuri pe care trebuie luate : rapiditatea ,
cheltuieli minime , simplificarea demersurilor - dacă trebuie chiar şi în pofida normelor
convenţionale birocratice).