Camil Petrescu se inspira in constituirea romanelor sale din opera scriitorului francez Marcel

Proust. Pentru a pregati publicul sa recepteze acest nou tip de roman, Petrescu scrie doua studii in care
explica procedeele prozei moderne: Noua structura si opera a lui Marcel Proust si Teza si antiteza.
Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers epic, o
alta perspectiva narativa si un nou tip de personaj, o constiinta lucida, analitica, intelectualul,
inadaptatul superior. Innoirea romanului romanesc interbelic se produce prinsincronizare cu filozofia si
stiinta, dar si cu literatura universala, potrivit conceptiei lui Eugen Lovinescu. Printre mutatiile aduse
de modernism se numara intelectualitatea prozei, schimbarea mediului rural cu cel urban si dezvoltarea
romanului de analiza.
Daca Liviu Rebreanu afirma: m-am sfiit intotdeauna sa scriu pentru tipar la persoana
intai, Camil Petrescu se situeaza pe o pozitie diametral opusa, sustinandu-si pozitia ferm: eu nu
pot vorbi onest decat la persoana intai, din mine insumi, eu nu pot iesi. Astfel, in romanul sau
naratorul isi asuma si rolul de personaj, confesandu-se intr-o naratiune la persoana intai.
Adept al principiului autenticitatii, adica al trairii in constiinta, opteaza ca formula narativa
pentru analiza lucida si subiectiva a evenimentelor din lumea exterioara. De altfel, scriitorul afirma ca
singura realitate pe care o poate povesti este realitatea constiintei mele, continutul meu psihologic.
Pentru realizarea autenticitatii, autorul introduce in romanele sale documente suflestesti, precum
jurmalul. Principiul de realizare al materialului epic nu mai este cel cronologic, ci apare memoria
afectiva, memoria involuntara sau voluntara,fluxul constiintei, trecutul si prezentul contopindu-se
intr-un timp subiectiv, cel al prezentului constiintei.
Pentru Camil Petrescu, scriitorul are rolul de a exprima cu sinceritate experientele traite,
promovand anticalofilismul, adica este impotriva scrisului frumos, caracterizat de artificii si ornamente
stilistice. El impune un stil narativ rafinat, spiritual, analitic si natural.
Tema operei
Dragostea si razboiulreprezinta temele romanului, acestea fiind precizate in titlu si in structura
cartii. De asemenea, iubirea si razboiul constituie cele doua experiente fundamentale de cunoastere
traite de protagonist, un tanar intelectual cu nostalgia absolutului.
Titlul Operei
Titlul cartii si faptul ca exista doua teme total diferite, iubirea si razboiul, au condus la ideea ca
ar fi vorba de fapt despre doua romane independente. In realitate insa, caracterul unitar al romanului
reiese din existenta unei constiinte unice care descopera lumea si se descopera prin intermediul a doua
experiente de viata. In plus, se foloseste un artificiu compozitional, Partea I incepand cu o scena
petrecuta in 1916, pe front, si continuand cu rememorarea unor intamplari din intervalul 1914-1916. In
volumul al doilea se revine la momentul 1916, continuandu-se povestirea.
Structura
Romanul este alcatuit din doua parti si treisprezece capitole cu titluri sugestive. Daca prima parte
a romanului, Ultima noapte de dragoste, reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale
esuatedintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, Intaia noapte de razboi, construita sub forma
jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul Primului
Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictionala, in timp ce de-a doua valorifica jurnalul de
campanie al autorului insusi, articole si documente din epoca, ceea ce ofera autenticitate textului.
Incipit si final
Chiar daca este vorba de un roman modern, in incipit sunt fixate cu precizie realista coordonatele
spatio-temporale: In primavara lui 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem

parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahovei, intre Busteni si
Predeal.
Incipitul romanului are un rol dublu. Pe de o parte se creeaza un portret psihologic al
protagonistului, sugerandu-se faptul ca e mai inteligent decat altii pentru ca e singurul ofiter care isi da
seama de superficialitatea pregatirilor armatei romane pentru intrarea in razboi. Pe de alta parte,
incipirul ofera pretextul rememorarii: aflandu-se la popota ofiterirol, Gheorghidiu asista la o discutie
despre un barbat care isi ucisese sotia infidela si fusese achitat de jurati.
Episodul discutiei de la popota, adica un eveniment exterior, declanseaza, intocmai ca la
Proust, rememorarea unor intamplari sau staritraite intr-un timp pierdut, un timp psihologic, dar spre
deosebire de fluxul memoriei involuntare proustiene, in cartea lui Camil Petrescu evenimentele din
trecut sunt ordonate cronologic si analizte in mod lucid, fiind vorba de memoria voluntara. La Proust,
personajul-narator retraieste trecutul, la Camil Petrescu, acesta analizeaza si interpreteaza trecutul.
Daca incipitul este construit in maniera realista, cu detalii de timp si
spatiu, finalul deschis lasa loc interpretarilor multiple, asa cum se intampla in general in proza de
analiza psihologica. Astfel, Gheorghidiu, obosit sa mai caute certitudini si sa se mai indoiasca, se simte
detasat de tot ceea de il legase de Ela, hotaraste sa o paraseasca si sa ii lase tot trecutul.
Timp si spatiu
Actiunea romanului se petrece atat in mediu citadin (Bucuresti, Campulung), cat si pe front, si
cuprinde evenimentele traite de protagonist cu aproximativ doi ani si jumatate inainte de 1916, anul
intrarii romaniei in razboi, cat si din timpul desfasurarii acestuia. Insa timpul si spatiul sunt
reunite intr-un prezent al trairilor si framantarilor interioare, in confesiunea personajului narator.
Conflictele
Spre deosebire de romanele traditionale in care conflictul se desfasoara la nivel exterior intre
diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu, conflictul este interior si se produce in constiinta
personajului narator, Stefan Gheorghidiu, care traieste stari si sentimente contradictorii in ceea ce o
priveste pe sotie sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le are
cu realitatea inconjuratoare.Asa cum a remarcat si critica literara, Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a
izolat de realitatea inconjuratoare, insa tocmai aceasta realitate in care nu vrea sa se implice va produce
destramarea cuplului. Implicarea Elei in lumea mondena pe care eroul o dispretuieste si fata de care
tine sa se detaseze reprezinta principalul motv al rupturii dintre Stefan si sotia sa. Asadar, conflictul
interior trait de protagonist se produce din cauza discrepantei dintre aspiratiile lui Gheorghidiu si
realitatea lumii inconjuratoare.
Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea, accentuand acelasi
orgoliu al respingerii si plasandu-l in categoria inadaptatului social.
Subiect/Actiune (rezumat)
Romanul este construit pe baza unui artificiu compozitional, cartea incepand cu o scena
ulterioara desfasurarii actiunii din primul volum. Discutie de la popota ofiterilor este pretextul
rememorarii celor doi ani de casniciedintre studentul la filosofie Stefan Gheorghidiu si Ela. La baza
casatoriei statuse orgoliul lui Stefan care fusese flatat de atentia pe care i-o acorda cea mai frumoasa
dintre studente. Dupa casatorie, cei doi au petrecut cateva luni fericite pana cand o
neasteptata mostenire din partea unchiului Tache a facut ca Ela sa apara intr-o noua lumina: a
intervenit in discutiile pentru avere si a inceput sa fie interesata de moda si de lumea mondena. In
timpul unui picnic la Odobesti, comportamentul nepotrivit al Elei fata de domnul Grigoriade atrage
banuielile lui Stefan. Pe parcursul mai multor luni cei doi se cearta si se impaca de mai multe ori fara
ca Stefan sa primeasca vreodata dovada clara a adulterului. Atunci cand el e trimis la Piatra Craiului,

Ela se muta la Campulung si, in timpul unei permisii, Stefan il intalneste in acelasi oras pe domnul G.
Convins ca are dovada infidelitatii, el se hotaraste sa ii omoare insa este rechemat pe front.
In volumul al doilea sunt descrise cateva scene de razboi, urmarindu-se traseul plutonului lui
Gheorghidiu pana la Sibiu. Sunt inserate aici pagini intregi din jurnalul de front al lui Camil Petrescu,
ceea ce sporeste autenticitatea romanului.
Fiind ranit in razboi, Stefan este trimis intr-un spital din Bucuresti si aici primeste o scrisoare
anonima care pare sa contina dovada adulterului. El nu da curs acestei scrisori ci ii cere Elei divortul,
lasandu-i cea mai mare parte a averii.
Personajele
In conformitate cu rigorile romanului modern, protagonistul reprezinta tipul intelectualului atat
prin statutul sau social (student la Filosofie) cat si prin statutul psihologic (intelectual lucid,
hipersinsibil, capabil de introspectie). Din punct de vedere al statutului moral el se ghideaza dupa o
serie de principii pe care le considera absolute, dar care ii fac pe ceilalti sa il priveasca drept
un inadaptat social (pentru el nu conteaza valorile materiale ci numai cele spirituale).
Caracterizarea directa a personajului se realizeaza prin autocaracterizare deoarece textul e
scris la persoana I. Gheorghidiu este suficient de lucid pentru a-si defini singur
personalitatea. Orgoliul personajului se manifesta mai ales prin portretul fizic pe care si-l
realizeaza: Treceam printre studentii bine. Eram inalt si elegant.. Acelasi orgoliu este si principala
trasatura de caracter pe care si-o descopera: acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.
Stefan e constient ca ceialalti il vad ca pe un inadaptat, il considerarautacios si il ocolesc: n-ai spirit
practic Cu Kant ala al dumitale si cu Schopenhauer nu faci in afaceri nici o branza. (unchiul
Nae).
Din caracterizarea indirecta aflam ca este gelos si posesiv (scena de la
Odobesti), dezinteresat de valorile materiale, are demnitate(apara onoarea tatalui sau),
este influentabil si usor de manipulat (unchiul Tache il atrage in afacerea cu armament).
In relatia cu Ela, ea e privita exclusiv din perspectiva naratorului-personaj. Astfel, la inceput,
cand e indragostit, ii realizeaza un portret angelic, spunand ca ea ii lumineaza viata. In final insa,
cand iubirea dispare, Ela i se pare o fiinta banala, respingatoare.
Arta narativa

Narator subiectiv si nonomniscient

Relatare la persoana nti, fcut de un narator-personaj

Nu se pstreaz cronologia (fluxul contiinei)

Registrul stilistic este cel literar, vorbirea personajelor fiind corect, elevat, iar lexicul
este presrat cu neologisme sau cu termeni din alte limbi.
Concluzie
Asadar, putem afirma despre romanul Ultima noapte de dragoste. Intaia noapte de razboi, scris
de Camil Petrescu, ca poate fi considerat un roman modern intrucat intruneste calitatile acestuiia:
relatarea actiunii se face la persoana I, naratorul este personaj, subiectiv, si non-omniscient, mediul
desfasurarii actiunii este urban, protagonistul se incadreaza in tipul intelectualului, conflictul
predominant este cel interior, cronologia nu e respectata (apare fluxul constiintei) iar limbajul e savant.