Rondelul este o poezie cu forma fixa, alcatuita din 13 versuri

grupate in doua catrene si o cvnarie.

Rondelul rozelor ce mor, de Alexandru Macedonski se
incadreaza in simbolism, rozele devenind substitutul mortii,
existand o corespondenta intre trasaturile trandafirului si
efemeritatea vietii.
Prima strofa incepe cu cele doua versuri ce se constituie in
refren, sintetizand ideea centrala a poeziei: "E vremea rozelor
ce mor,/ Mor in gradini si mor si-n mine-". Roza simbolizeaza
viata care se scurge spre un final implacabil, ceea ce
impresioneaza puternic simtirea poetica, fapt sustinut prin
repetitia verbului definitoriu, pus la prezent, "mor", moartea
neiertatoare nu ocoleste nici florile ce simbolizeaza
sentimentele poetului.
Tristetea nostalgica a eului liric se manifesta prin constatarea
amara ca viata tumultoasa si plina de trairi interioare se
stinge atat de usor: "S-au fost atat de viata pline, / Si azi se
sting asa usor". Corespondenta, ca principala modalitate
artistica a simbolismului, este relevanta prin sugerarea vietii
de catre roze, flori ale caror trasaturi se regasesc transpuse in
valorile vietii: frumusete, optimism, estetica - Tocmai de aceea
viziunea lirica asupra mortii este tragica, avand o mare
incarcatura emotionala.
Moartea, insa, nu este direct numita, ci este sugerata prin
simboluri: "E vremea rozelor ce mor /Mor in gradini, si mor sin mine" prin corespondenta intre universul floral si cel uman,
natura participa la suferinta poetului.

Astfel se contureaza doua planuri: un plan exterior si concret,

reprezentat de multimea rozelor ce se ofilesc in gradini su un
plan interior, sugerand starile sufletesti ale poetului
(determinate de tabloul exterior).
Rozele devin valori ale eternului, iar gradina poate fi
comparata cu gradina Edenului, in care poposeste moartea.
Sufletul omului, cuprins de durerea metafizica aduce in primplan tragica drama a imposibilitatii cunoasterii totale si a
depasirii pragului nemuririi, in raport cu trecerea inevitabila a
timpului. Moarte florilor este asociata crepusculului vietii,
perioada in care se acumuleaza suspinele celor ce se sting;
metafora "valmasaguri de suspine" simbolizeaza
dezintegrarea materiei, teama de moarte si manifestarea
neimplinirii, a mortii, care nu poate fi controlata.
Amurgul, suspinele, marea noapte, existenta conditionata a
rozelor, toate acestea reliefeaza teama de sfarsit,
fundamentala si organica, impreuna cu supunerea in fata unui
destin neiertator, ce se implineste indiferent de eforturile
fiintei umane de a se opune.

In consecinta, opera lui Alexandru Macedonski cuprinde

imaginea iconica a conditiei omului, supus trecerii inexorabile
a timpului, dezagregarii si efemeritatii, destin caruia nu i se
poate impotrivi.