Eşti calea ce-o găseşte omul,

Pierdut în codru fără urmă;

Eşti, prin deşert, deodată, pomul,
Când setea pe drumeţ îl scurmă.

Eşti mâna ce-o apucă un frate,

Când simte că se cufundă-n gol;
Eşti, peste ape tulburate
Şi pline de vârtejuri, pod.

Eşti, în puterea nopţii, casa

Cu geamurile luminate;
Eşti glasul ce răspunde, masa
Întinsă pentru cel ce bate.

Şi câte-am realizat prin Tine

Sunt mărturie şi dovadă
Că Tu eşti drumul către Bine
Al celor care vor să vadă.