Академический Документы
Профессиональный Документы
Культура Документы
2. Fertilitatea solului
Toate însușirile, enumerate mai sus, fac ca solul să capete, față de roca sterilă din care
a provenit, o proprietate nouă numită fertilitate. Fertilitatea este proprietatea solului de a pune
la dispoziția plantelor apa și elementele nutritive, în cantități îndestulătoare, în vederea
creșterii și dezvoltării lor. În funcție de modul cum s-a format, fertilitatea este de două feluri:
naturală și culturală.
2.1.Fertilitatea naturală. Aceasta s-a format în timpul procesului de solificare și
depinde de condițiile de mediu ale zonei respective. Astfel, în zonele de câmpie, cu
temperaturi mai ridicate și precipitații moderate, sub o vegetație ierboasă, pe materiale
parentale mărunțite și bogate în elemente bazice, cu o bogată activitate microbiologică
determinată în principal de bacterii, s-au fomat soluri cu o fertilitate naturală ridicată. În zona
montană, cu un climat umed și rece, sub o vegetație acidofilă de conifere, pe roci dure sărace
în elemente bazice și cu o activitate microbiologică foarte redusă determinată de ciuperci, s-au
format soluri cu o fertilitate naturală foarte scăzută.
2.2.Fertilitatea culturală sau artificială este fertilitatea pe care o capătă solul în
urma intervenției omului.
O definiție exactă a solului este greu de dat datorită alcătuirii sale complexe forțelor de
natură fizică, chimică și biologică ce acționează în cadrul lui. Astfel, că există mai multe
definiții ale solului, în funcție de specialiștii care o enunță. Geologii și inginerii consideră
solul ceva mai mult decât materialul parental, fin împărțit; hidrologii văd solul ca un rezervor
care afectează balanța apei prin captarea acesteia, în timp ce ecologii sunt interesați doar de
acea parte a solului care influențează creșterea și distribuția plantelor și animalelor.
Agronomii sunt interesați de felurile în care solul influențează creșterea recoltelor și sănătatea
animalelor, astfel că adesea interesul lor față de sol nu depășește adâncimea la care solul poate
fi afectat de arături (15-20 cm).
Una dintre cele mai utilizate definiții ale solului este următoarea: Solul reprezintă
stratul afânat de la suprafața scoarței terestre (litosfera), care a acumulat în timp elementele
însușirii sale specifice – fertilitatea.
Fig. 2. Dezvoltarea
solului în relație cu mediul
înconjurător și cu regolitul
Sub sol se află subsolul care este, în mare parte, lipsit de materie organică. Cu toate
acestea, materia minerală, atât a solului cât și a subsolului, este recunoscută ca provenind din
roca parentală, ceea ce conduce la un interes sporit privind felul în care diferitele tipuri de roci
au determinat formarea solului. Pe măsură ce știința geologică se dezvoltă, istoria formării
rocilor a fost împărțită într-o scară a timpului formată din ere, perioade și epoci, mergând
înapoi până la 550 milioane de ani BP. Perioadele, din cadrul erelor, sunt asociate cu cele mai
importante secvențe de depunere a sedimentelor, în regiuni bine cunsocute, astăzi, în Europa.
Dar asemenea exemple se găsesc peste tot în lume, astfel încât scara geologică europeană a
fost acceptată, treptat, la nivel global. Studiile privind relațiile dintre sol și roca parentală au
determinat necesitatea clasificării solurilor, în termeni geologici, ca de exemplu granitic (de la
granite), marnos (un amestec de calcar cu argilă), loessoid (provenit din acțiunea vântului
asupra particulelor de dimensiuni siltice), glaciar (din depozite glaciare) și aluvial (din
depozitele râurilor).
Tabelul 1.1.
Era Perioada Epoca Timpul (milioane de
ani BP)
Cainozoic Cuaternar Recent 0,011
Pleistocen 2
Terțiar Pliocen 5
Miocen 23
Oligocen 36
Eocen 53
Paleocen 65
Mezozoic Cretacic 145
Jurasic 205
Triasic 250
Paleozoic Permian 290
Carbonifer 360
Devonian 405
Silurian 436
Ordovician 510
Cambrian 550
Pre-cambrian 4600
Se știe acum că geneza solului este mult mai complexă decât se credea la început. De
exemplu, multe soluri sunt poligenetice la origine datorită faptului că au trecut prin mai multe
faze succesive, în dezvoltarea lor, datorită schimbărilor climatice sau altor factori de mediu,
de-a lungul timpului. În alte cazuri, două sau mai multe strate din materialul parental sunt
identificate într-un singur profil de sol. Luând în considerare toți factorii și relațiile dintre sol
și mediu, școala rusă de pedologie a realizat primele hărți pedologice, cu distribuția solului.
Spectrul larg de morfologii ale solului a stimulat oamenii de știință să studieze procesele
pedogentice, prin înțelegerea cărora, s-au putut strânge cantități mari de date din teren pentru
a le analiza sistematic. Astfel, școala rusă a furnizat baza pentru ulterioarele scheme de
clasificare a solurilor.
8. Componentele solului
Combinația dintre forțele fizice, chimice și biotice acționează asupra materiei organice și
rocii alterate pentru producerea solului cu un fabric poros care poate reține gaze și apă.
Materia minerală provine din roca alterată și este alcătuită din particule de diferite mărimi,
mergând de la argile (cele mai mici), la silturi, nisipuri, pietrișuri, roci și în unele cazuri chiar
și blocuri. Densitatea particulelor ρp variază în funcție de mineralogie, dar media densității
particulelor ρp este de 2,65 mg/m3. Materia organică are o densitate mai mică, între 1-1,3
mg/m3, în funcție de stadiul de descompunere. Apa are o densitate de 0,1 mg/m3 la o
temperatură normală de 20°C.
Apa din sol conține soluții organice și anorganice numite soluția solului. În timp ce aerul
din sol este format în primul rând din N2 și O2, conține în mod normal, concentrații mai mari
de CO2 decât atmosfera precum și alte gaze bio-produse prin metabolismul organismelor
microbiale. Proporția relativă a celor 4 componente majore – materia minerală, materia
organică, apa și aerul – poate fi foarte diferită, dar în generaal se încadrează într-un spectru
indicat în Fig. 4.
Concluzii
Solul se formează la interfața dintre atmosferă și produsele alterate ale regolitului.
Procesele fizice și chimice, eroziunea și redepunerea, combinate cu activitățile plantelor și
animalelor, modelează corpul de sol din mineralele rocilor din materialul parental. Procesele
formării solului, numite pedogeneză, culminează cu o diversitate mare de tipuri de soluri
printr-o serie de orizonturi care alcatuiesc profilul de sol. Orizonturile solului se disting prin
culoare, duritate, textură și structură. Amestecul intim dintre materia minerală și organică în
scopul formării unui fabric poros, infiltraea aerului și apei, creează un habitat favorabil pentru
o varietate mare de plante și animale. Solul este o componentă fragilă a mediului, de aceea
este necesară protejarea și conservarea solului pentru generațiile viitoare. Acesta este baza
pentru un management durabil al solului.
Cap. II. Factorii de solificare
Solul a fost definit ca fiind stratul afânat de la suprafata scoartei terestre (litosfera),
care a acumulat în timp elementele însusirii sale specifice – fertilitatea.
Această afânare a scoartei terestre s-a produs prin actiunea (în timp si simultană) a
unui complex de factori naturali numiti si factori de formare a solului, de solificare, sau
factori pedogenetici.
Deci, la început scoarta terestră era masivă, alcătuită numai din minerale si roci care
nu oferă conditii pentru cresterea si dezvoltarea plantelor.
Sub actiunea agentilor atmosferei, hidrosferei si biosferei se produc fenomene de
dezagregare (măruntire) si alterare (schimbarea compozitiei chimice). Astfel, roca masivă,
dură, compactă, devine afânată, creându-se conditii pentru cresterea si dezvoltarea plantelor,
ceea ce înseamnă începutul procesului de solificare.
Ulterior apar fenomene noi: bioacumularea (acumularea materiei organice), eluvierea
(spălare, levigare, migrare), iluvierea (depunerea produsilor spălati), ceea ce duce la formarea
unor succesiuni de strate orizontale care alcătuiesc profilul de sol.
1. Clima ca factor de solificare
Prin climat atmosferic se întelege starea medie a atmosferei unui teritoriu sau altul,
caraterizate prin parametrii medii ai elementelor meteorologice (temperatura, curentii
atmosferici, umiditatea aerului, etc.).
O importantă deosebită o au indicatorii climatici caracterizati prin conditiile de
temperatură si umiditate, fiind strâns legati de regimul de apă si termic al solurilor, precum si
procesele biologice.
Se pot deosebi zone pedo-bio-cliamtice sau zone pedo-biotermice, fiecare având
anumite caracterstici termice si anumite tipuri determinante de vegetatie si soluri, care variază
în limite largi în functie de umiditate.
În tara noastră, pentru exprimarea diferentiată a climatului se foloseste indicele de
ariditate anual De Martonne, notat cu Iar:
Iar =P/T+10
unde: P – precipitatiile
T- temperaturile (ambele medii anuale)
În procesele de pedogeneză un rol deosebit îl joacă climatul local, incluzând stratul de
aer de lângă sol până la înăltimea de 2 m, care este determinat, în principal, de formele de
relief, de expozitia versantilor si caracterul învelisului vegetal.
Rolul climei ca factor de solificare constă în următoarele:
- climatul este factorul indispensabil dezvoltării proceselor biologice si biochimice;
- climatul atmosferic exercită o influentă foarte mare asupra regimului aerohidric,
termic si oxidoreducător al solului;
- de conditiile climatice sunt strâns legate procesele de transformare a combinatiilor
minerale în sol (directia si viteza de alterare a rocilor, acumularea produsilor de
pedogeneză etc.) ca si a resturilor organice din sol;
- climatul exercită o infleuntă mare asupra proceselor de eroziune a solurilor prin vânt si
apă.
2. Rolul organismelor
Unul dintre cei mai puternici factori care exercită influentă asupra directiei procesului
de pedogeneză sunt organismele vii.
Rolul vegetatiei ierboase si lemnoase, de pădure, stepă sau fâneată, în procesele de
pedogeneză este diferit.
Vegetatia, infleuntând directia procesului de solificare, apare ca un indicator al
schimbării conditiilor de sol.
Alături de vegetatia superioară, o mare infleuntă exercită asupra pedogenezei
reprezentantii numerosi ai faunei din sol – nevertebrate si vertebrate – care populează
diferitele orizonturi ale solului si care trăiesc pe suprafata sa si care, după mărime, se
grupează astfel (Fig. 5):
a) microfauna – organisme mai mici de 0,2 mm (protozoare, nematozi, rizopode,
echinococi);
b) mezofauna – animale de mărime 0,2-4 mm (microartropode, unele insecte, miriapode
si viermi specifici);
c) macrofauna – animale de 4-8 mm (viermi de pământ, moluste, insecte, furnici,
termite, etc);
d) megafauna – mărimea animalelor peste 80 mm (insecte mari, crabi, scorpioni, cârtite,
serpi, broaste, rozătoare, vulpi, bursuci si altele).
Biomasa nevertebratelor din sol este de circa 1000 de ori mai mare decât a
vertebratelor.
Fiecărui tip de sol îi este proprie o distribuire specifică pe profil a microorgansimelor.
Prin aceasta, numărul organismelor si compozitia lor pe specii reflectă însusirile mai
importante ale solului – rezerva de substantă organică, cantitatea si calitatea humusului,
continutul de elemente nutritive, reactia, asigurarea cu apă, gradul de aeratie.
Întregul bios al solului reflectă relatiile reciproce care se instaurează între factorii
organici si alti factori ai pedogenezei.
Fig. 5. Fauna
specifica solului
Factorii de solificare
sau factorii
pedogenetici sunt
foarte variati si solul
reprezinta rezultatul
actiunii conjugate a
tuturor factorilor ce se
intrepatrund si se
influenteaza reciproc.
Cap. III. Formarea si alcatuirea partii minerale a solului
Nutritia la nivelul plantei. Plantele reprezinta in cadrul biosferei, legatura dintre pamant
si atmosfera, utilizeaza energie solara pentru sinteza substantei organice, plecand de la
componente pur minerale. Nutritia plantei se desfasoara in mod natural dupa un anume ritm, care
daca este schimbat are consecinte negative asupra sanatatii plantei. O nutritie necorespunzatoare a
plantelor are efecte negative:
- cresterea continutului in azotati, care in anumite conditii se transforma in azotiti, toxici pentru
animale si om;
- scaderea calitatii biologice a produselor (continutul in aminoacizi esentiali);
- scaderea continutului in microelemente (datorita antagonismului unor microelemente cu azotul
sau saracirii solului in aceste elemente datorita ingrasarii unilaterale);
- scade continutul in materie uscata al plantelor (crestere a continuitului de apa);
- scade durata de conservare si rezistenta la paraziti – cu cat materia organica este mai hidratata cu
atat poate fi mai usor atacata de microorganisme, iar conservabilitatea produselor este mai slaba.
Nutritia la nivelul solului. Organismele traiesc in sol intr-un microclimat, creat de spatiul
dintre particulele de sol. Diferentele pe mica distanta de pH, umiditate, porozitate etc., creeaza un
sir de habitate diferite. In conditii naturale, fara interventia omului, solul evolueaza spre tipul de
sol climax, caracterizat de echilibru cu mediul in care s-a format si insusirile sale fizice, chimice,
morfologice si biologice.
Surse de materie organica in sol
- organismele vii: bacterii, ciuperci, nematode, protozoare, viermi, artropode, radacini;
- materie organica moarta (litiera): frunze, ramuri, seminte, radacini moarte, rizomi, organisme
animale moarte;
- fractiunea organica activa: compusi organici ce pot fi utilizati ca hrana de catre microorganisme,
mai usor degradabila decat materia organica;
- exudat radicular: zaharuri solubile, aminoacizi sau alti compusi secretati de radacini;
- humusul sau materia organica humificata: compusi organici complecsi rezultati dupa
transformarea resturilor organice, strans legati de mateia minerala cu care formeaza agregate de
sol.
Organismele sunt concentrate in anumite zone cum sunt:
- in jurul radacinilor: rizosfera este regiunea ingusta de sol din jurul radacinilor, plina cu bacterii,
care se hranesc cu exudatul radicular, proteine si zaharuri eliberate de radacini;
- in litiera: descompunerea litierei se face predominant de catre ciuperci, deoarece contine cantitati
mari de compusi cu carbon greu degradabili, filamentele ciupercilor extragand din stratul superior
al solului azotul.
- in humus: mare parte a materiei organice din sol a fost descompusa de mai multe ori, de bacterii
si ciuperci sau a fost trecuta prin tubul digestiv al insectelor mari sau ramelor, iar compusii humici
rezultati sunt complecsi si prezinta foarte putin azot liber.
- la suprafata agregatelor de sol: activitatea biologica, mai ales a bacteriilor si ciupercilor aerobe,
este mai intensa la suprafata agregatelor decat in interiorul acestora, unde se desfasoara procese
care nu necesita prezenta oxigenului, cum este denitrificarea;
- in spatiul dintre agregatele de sol: specific pentru artropode si nematode, care traiesc in porii
dintre agregate, sau pentru organismele sensibile la deshidratare care traiesc in porii umpluti cu
apa.
3.2.4. Plantele superioare – reprezinta cea mai importanta sursa de materie organica.
Resturile organice sunt reprezentate de vegetatia ierboasa si de padure.
Vegetatia ierboasa – resturile sunt alcatuite din organele superioare si mai ales subterane a
plantelor.
Vegetatia lemnoasa – este reprezentata de litiera padurii, formata din frunze, fructe,
seminte, ramuri. Resturile organice lemnoase sunt sarace in substante proteice si elemente bazice,
mai bogate in substante minerale, bogate in celuloza, lignine, taninuri, ceruri, rasini, care
incetinesc ritmul de descompunere.
Litiera – se separa in 3 straturi:
Ol – orizont de litiera – material organic proaspat, afanat, fara materie humificata
Of – orizont de fermentatie – materie organica incomplet descompusa
Oh – orizont de humificare – materialul organic aflat in stadiu avansat de descompunere.
Functiile principale ale litierei:
- absoarbe apa de precipitatii, diminueaza curgerile de suprafata si impiedica eroziunea
- protejeaza solul impotriva tasarii produsa de ploi si animale
- elibereaza substante nutritive usor asimilabile
- sursa de hrana pentru biocenoza solului
- adapost pentru microflora, fauna si microorganisme
- consituent indispensabil al solului forestier
Sistemul radicular – organul cu cea mai mare influenta asupra vietii din sol, care creeaza
in jurul lui o structura cu functii caracteristice, numita rizosfera. Distributia radacinilor in sol este
determinata de: varsta plantei, specia, textura solului, structura solului, porozitatea, regimul
aerohidric al solului, continutul in elemente nutritive.
3.3.1. Protozoarele sunt organismele animale microscopice cele mai simple, unicelulare,
care se hranesc cu bacterii, materie organica solubila sau ciuperci. Majoritatea sunt organisme
cosmopolite, se regasesc in diverse tipuri de sol din lumea intreaga. Rolul lor nu este foarte bine
cunoscut, se presupune ca ele consuma bacteriile, cu efecte asupra fertilitatii solului, mai ales in
sere, unde este necesara sterilizarea partiala a solului cu var. Se gasesc peste tot in sol, inclusiv in
cele desertice. Cea mai mare raspandire o au in straturile superioare, in jurul radacinilor plantelor.
3.3.2. Nematodele au dimensiuni intre 0,5-1-2 mm, sunt raspandite in toate solurile, mai
ales in cele de padure, in stratul superficial. Cele mai raspandite nematode sunt viermii inelati,
care maruntesc si amesteca in tubul lor digestiv resturile vegetale, impreuna cu componenta
minerala a solului. Rolul lor in sol este urmatorul:
- mineralizarea sau eliberarea nutrientilor in forme accesibile plantelor.
- o densitate redusa a populatiei de nematode stimuleaza cresterea populatiei de bacterii, ciuperci
sau plante.
- pot fi agenti de raspandire a agentilor patogeni pe care ii transporta in sol si la nivelul rizosferei,
pe suprafata corpului lor sau la nivelul sistemului digestiv.
Datorita dimensiunii lor, tind sa populeze solurile cu textura mai grosiera, deplasarea lor
se face in pelicula de apa, in porii largi ai solului. Se utilizeaza ca indicatori ai calitatii solului,
datorita diversitatii lor si functiilor pe care le indeplinesc in circuitul nutritiv din sol.
3.4.2. Functiile humusului in sol si influenta asupra activitatii biologice din sol
Functiile humusului in sol:
- nutritiva – constituie sursa de elemente nutritive, in principal de N si P;
- biologica – influenteaza activitatea microflorei si microfaunei din sol;
- fizica si fizico-chimica – influenteaza structura solului, regimul de aer, retinerea apei,
capacitatea de schimb cationic si capacitatea de tamponare a solului
Diferenta dintre materia organica proprie solului – humusul si substantele organice
incomplet transformate este:
1. Materia organica proaspata – frunze moarte, resturi de plante cultivate, radacini
moarte, exudate foliare si radiculare, celule moarte, cadavre de animale
2. Materia organica nehumificata – fractiune libera de C, usor degradabila, usor
separabila de partea minerala
3. Materia organica humificata – fractiune densa, cu raportul C/N ridicat, mai mult sau
mai putin rezistenta la biodegradare, legata de materia minerala si neseparabila de ea,
contine acizi fulvici, humine, acizi huminici
3.4.3. Insusirile fizice ale solului si influenta asupra activitatii biologice din sol
Textura solului – reprezinta marimea partii minerale si raportul intre fractiunile
granulometrice, este o insusire fizica a solului nemodificabila in timp. Fractiunile
granulometrice care intra in compozitia solului sunt reprezentate de argila, praf si nisip,
diferentierea facandu-se in functie de modul de comportare a fractiunilor in sol.
- argila – are dimensiuni sub 0,002 mm, prin umectare isi mareste volumul, devine plastica si
apoi manifesta fenomenul de adezivitate iar in conditii de seceta devine compacta, dura, prin
micsorarea volumului. Este fractiunea cea mai activa din punct de vedere chimic, are
capacitate coloidala si de retinere a substantelor nutritive.
- silt - are dimensiuni intre 0,05 – 0,002 mm, are o buna capilaritate, buna capacitate de
retinere a apei si capacitate mai redusa de retinere a elementelor nutritive, formeaza suspensii
cu apa, care se limpezesc incet.
- nisipul – are dimensiuni intre 2,00 - 0,05 mm, alcatuit predominant din cuart, are o mare
permeabilitate pentru apa si aer, nu are capacitatea coloidala de retinere a elementelor
nutritive, permite patrunderea apei, aerului si radacinilor plantelor si organismelor edafice.
Structura solului – rezulta din asocierea particulelor solide de sol, minerale si organice
sub forma de agregate complexe, de diferite forme si dimensiuni. Pentru microorganisme,
datorita adancimii la care isi desfasoara activitatea, importanta mai mare o are structura
glomerulara si grauntoasa. Structura glomerulara se caracterizeaza prin forma sferica a
agregatelor si o asezare mai afanata a elementelor structurale. Structura grauntoasa prezinta
aceeasi forma sferica a agregatelor dar cu o asezare mai indesata si sunt de dimensiuni mai
mari.
Porozitatea solului – reprezinta spatiul dintre particulele de sol ocupat de aer sau apa.
Depinde de textura si structura solului si influenteaza activitatea biologica din sol. In functie
de volumul porilor:
- 50% ideal, prin care se realizeaza un schimb activ de gaze intre sol si atmosfera, in solurile
cu coeziune ridicata, bine structurate, cu humus
- 25% in soluri compacte;
- 65% in orizonturile Am bine structurate, cu continut ridicat de materie organica.
Clasificarea si caracteristicile porilor:
- macroporii: peste 0,05 mm, permit miscarea aerului si apei, prezinta densitate mare a
acarienilor, colembolelor etc., caracteristici solurilor cu textura nisipoasa, cu stuctura
grauntoasa sau glomerulara;
- microporii: sub 0,05 mm si adesea ocupati cu apa, reprezinta spatiul ocupat cu microflora
(ciuperci, bacterii, alge, actinomicete) si microfauna (flagelate, rizopoda, ciliate). Se impart
in: mezopori, micropori, ultra-micropori si nanopori.
3.4.5. Insurile chimice ale solului si influenta asupra activitatii biologice din sol
Actiunea conjugata a partii minerale, partii organice si microorgansimelor determina
caracteristici specifice cum sunt capacitatea de adsorbtie, reactia solului, capacitatea de
tamponare, insusiri importante pentru activitatea biologica din sol.
1. Reactia solului – defineste aciditatea sau alcalinitatea unui sol, stare definita de raportul
dintre concentratia ionilor de H+ comparativ cu ionii de OH- .
Nitrificarea se desfasoara la un pH = 6,0-9,0, denitrificarea sub 5. Fixarea azotului de
catre Rizhobium, optima, se desfasoara la un pH = 6,0-6,5. Descompunerea materiei organice
optima este la pH = 7.
Din punct de vedere al preferintei fata de reactia solului microorganismele se impart
in:
- eurionice: indiferente (protozoare, lumbricide)
- stenoionice: care isi desfasoara activitatea la diferite valori ale pH-ului: acidofile:
prefera un PH mai mic de 6,8 (ciuperci, bacterii anaerobe); netrofile: pH intre 6,8-7,2
(actinomicetele); alcalinofile: pH mai mare de 7,2 (bacteriile aerobe).
2. Capacitatea de adsorbtie a solului – indica gradul de aprovizionare a solului cu elemente
nutritive. Solul poate retine particulele in suspensie din solutia solului, retinere de natura
moleculara sau ionica (cationi si anioni). Retinerea cationilor este asigurata de coloizii solului,
in principal mineralele argiloase si substantele humice, coloizi cu sarcina electrica negativa si
care adsorb cationi (Ca, Mg, Na, K, Al, H), molecule de apa, amoniac, anioni (HPO 2, PO4).
Gradul de adsorbtie este mai mare in solurile cu un continut ridicat de materie organica decat
in solurile cu humus redus sau solurile de gradina.
3.5. Relatiile dintre organismele din sol
3.5.1. Relatiile dintre microorganisme
Relatii sinergice: sunt relatii de comensalism, protocooperare si simbioza.
Comensalismul este o relatie unilaterala, lipsita de reciprocitate, din care beneficiarul
este doar o singura parte implicata (ex. Microorganismele facultativ aerobe consuma oxigenul
din sol creand conditii pentru microorganismele anaerobe).
Protocooperarea este o relatie facultativa, temporara benefica pentru ambele
microorganisme implicate (ex. Algele produc substante energetice pentru Azotobacter, care la
randul lor le aprovizioneaza cu azot).
Simbioza este o relatie benefica pentru microorganisme, de aprovizionare reciproca cu
hrana, de reciprocitate, reprezinta o treapta superioara convietuirii organismelor
Relatii antagonice
Competitia este rivalitatea dintre doua specii de microorganisme pentru un factor, de
regula pentru hrana, din care specia mai slaba este eliminata.
Amensalismul reprezinta procesul prin care microorganismele modifica mediul pentru
a deveni nefavorabil pentru alte organisme (ex. Actinomicetele produc antibiotice care inhiba
sau omoara alte microorganisme).
Parazitismul este procesul prin care un organism se dezvolta pe seama celulelor vii ale
altui organism.
Predatorismul este o relatie prada-pradator intre doua specii situate la niveluri trofice
diferite (ex. protozoarele care se hranesc cu bacterii).
3.5.2. Relatiile dintre microorganisme si plantele superioare
Parazitismul este un fenomen larg raspandit in sol.
Hemiparazitismul – scaderea fertilitatii solului prin stagnarea cresterii plantelor
datorata cultivarii unei plante succesiv timp de mai multi ani.
Probioza este o asociere intre microorganisme si plantele superioare care intensifica
ritmul vietii.
3.5.3. Relatiile dintre plantele superioare
Acestea determina compozitia floristica a asociatiilor vegetale naturale, relatiile fiind
avantajoase sau daunatoare. Dupa gradul de parazitism se disting: plante hemiparazite –
partial autotrofe, partial parazite si plante holoparazite – sunt plante nefotosintetizatoare, fara
frunze sau cu frunze solziforme lipsite de clorofila.
Profilul de sol constituie roca mai mult sau mai putin masiva initiala, care in timp, sub
actiunea factorilor pedogenetici, a fost diferentiata intr-o serie de straturi numite orizonturi
pedogenetice.
In functie de natura rocii, de durata si intensitatea actiunii factorilor pedogenetici,
profilul de sol apare format dintr-o succesiune de orizonturi subparalele cu suprafata
terenului cu o anumita grosime si alte insusiri specifice. Numarul, felul si succesiunea acestor
orizonturi sunt caracteristice pentru tipul de sol si reprezinta manifestarea concreta a
conditiilor de solificare si la un moment dat, starea de echilibru cu mediu inconjurator.
Solul se formeaza in urma interactiunii factorilor de solificare, materializata printr-o
serie de procese numite procese pedogenetice.
9. Procesele vertice
In unele soluri, cu continut de argila predominant gonflanta mai mare de 30% si in
zonele unde in decursul anului perioadele umede alterneaza cu perioadele secetoase au loc
urmatoarele procese:
- in perioada secetoasa, in urma uscarii solului, ca urmare a contractiei puternice, apar
crapaturi mari (>1cm) care fragmenteaza masa solului pe mare grosime.
- in perioadele umede, datorita gonflarii, agregatele structurale aparute in prima faza, precum
si pamantul desprins si depus la baza crapaturilor, isi maresc volumul, sunt presate si aluneca
unele peste altele, schimbandu-si pozitia, iar la suprafata solului apar unele denivelari,
formand ceea ce se cunoaste sub denumirea de gilgai sau coscove cu numeroase
microdepresiuni si microcoame.
Toate aceste fenomene de uniformizare cunoscute sub denumirea de procese vertice
duc la formarea unor orizonturi specifice: orizontul vertic (y) cand are un continut de peste
30% argila predominant gonflanta si orizontul pelic (z) cand are un continut de peste 45%
argila predominant nesmectitica, dezvoltat din materiale parentale argiloase de diferite origini.
Apa libera (sau apa nelegata). Este reprezentata de apa capilara si apa gravitationala.
Apa capilara reprezinta apa pe care solul o retine in spatiile capilare si care se misca in
toate directiile sub actiunea fortelor capilare. Apa capilara poate apare sub mai multe forme:
apa capilara imobila – picaturi izolate la contactul dintre particulele de sol; apa capilara
mobila – unirea picaturilor de apa capilara imobila, formandu-se coloane de apa in spatiile
capilare. In functie de sursa de umezire a solului, se disting: apa capilara sprijinita – se
formeaza deasupra panzei freatice, prin ridicarea apei in spatiile capilarelor pana la o anumita
inaltime; apa capilara suspendata – se realizeaza in partea superioara a profilului, prin
alimentarea capilarelor cu apa provenita din precipitatii, din irigatii, inundatii etc. (Fig. 8)
Fig. 8. Forme ale apei capilare din sol.
V = KI I = H/L = ψ1 – ψ2 /L
V = Ku . Δψ/L sau V = Ku . I,
3. Temperatura solului
3.1. Proprietatile termice ale solului
Capacitatea de adsorbtie a caldurii. Reprezinta proprietatea solului de a inmagazina si
pastra caldura in masa sa.
O parte din radiatia solara ajunsa la suprafata solului este reflectata, iar o parte este
adsorbita. Procentul de radiatie solara reflectata poarta denumirea de albedou iar capacitatea
de radiatie solara adsorbita contribuie la incalzirea solului si constituie capacitatea de
adsorbtie a caldurii.
Factorii care influenteaza incalzirea solului:
- culoarea solului
- natura solului
- gradul de afanare al solului
- gradul de acoperire cu vegetatie
- gradul de acoperire cu zapada
- expozitia solului
- panta terenului
- temperatura aerului si precipitatiile
Caldura specifica a solului reprezinta cantitatea de caldura necesara pentru a ridica
temperatura cu 1°C a unui cm3 de sol in asezare naturala (caldura specifica volumetrica,
cal/cm3) sau a unui gram de sol (caldura specifica gravimetrica, cal/g).
Conductivitatea termica a solului reprezinta insusirea solului de a transmite caldura si
se apreciaza prin coeficientul de conductivitate termica K, care este dat de cantitatea de
caldura ce strabate in timp de o secunda 1 cm 3 de sol, cand intre fetele acestuia exista o
diferenta de temperatura de 1°C. Depinde de conductivitatea fiecarui component al acestuia si
se exprima in cal/cm3/s.
Q = (SI + D) – R – Eef ± P ± LE ± V,
Este o clasa relativ noua si cuprinde soluri in stadiul incipient de formare, cunoscute
anterior ca soluri neevoluate. Se caracterizeaza prin profil inca incomplet diferentiat, lipsit de
orizonturi diagnostice, prezentand cel mult orizont A sau O, in general slab formate (sub
20cm grosime), urmat de roca (Rn sau Rp) sau orizont C. Nu prezinta orizont Cca. Cuprind
urmatoarele tipuri de sol: litosol, regosol, psamosol, aluviosol si entiantrosol.
1.1. Litosolurile (LS) – se definesc prin prezenta unui orizont A sau O de cel putin 5
cm grosime, urmat de un orizont Rn sau Rp, a carui limita superioara este situata in primii 20
cm. In Romania se intalnesc pe suprafete mici, in regiuni cu relief accidentat, in zonele de
munte sau in zonele de deal si podis pe versanti puternic inclinati sau pe culmi inguste.
Cantitatea mica de substante nutritive si volumul edafic foarte mic determina fertilitatea
scazuta a litosolurilor. Sunt ocupate cu pajisti sau paduri cu productivitate slaba.
1.2. Regosolurile (RS) – se definesc prin orizont A urmat de material parental
neconsolidat sau slab consolidat, mentinut aproape de suprafata prin eroziune. Se intalnesc in
zonele cu relief accidentat. Reprezinta un stadiu initial de solificare pe roci afanate.
Regosolurile se caracterizeaza printr-o solificare incipienta, profil slab dezvoltat si lipsit de
orizonturi diagnostic bine precizate; au un profil de tipul Ao-C. Regosolurile au o fertilitate
scazuta si sunt ocupate de pajisti si vegetatie lemnoasa cu productivitate slaba. In zonele
favorabile viticulturii si pomiculturii, regosolurile sunt folosite pentru cultura pomilor si a
vitei de vie.
1.3. Psamosolurile (PS) – se definesc prin prezenta unui orizont A urmat de material
parental, reprezentat prin depozite nisipoase transportate si depuse de vanturi sau de ape, cu o
grosime de cel putin 50 cm, caracterizate printr-un continut scazut in fractiuni fine. Se
intalnesc in zone nisipoase, formate din dune si interdune si sunt ocupate de ierburi slab
dezvoltate si paduri de salcam sau de quercinee. Resturile organice putine se descompun in
conditii excesiv aerobe, de aceea se formeaza si se acumuleaza putin humus. Psamosolul
prezinta un profil putin evoluat, de tipul Ao-C.
Psamosolurile au o fertilitate naturala foarte scazuta. Pentru a putea fi cultivate
necesita masuri radicale de ameliorare prin: irigatii, fertilizare organica, fertilizare chimica,
combaterea deflatiei eoliene prin perdele de protectie.
1.4. Aluviosolurile (AS) – se definesc printr-un orizont A urmat de materialul parental
de cel putin 50 cm grosime, constituit din depozite fluviatile, fluvio-lacustre recente, inclusiv
pietrisuri, cu orice textura. Se intalnesc in luncile raurilor. Solul aluvial are un profil mai
evoluat, alcatuit din urmatoarele orizonturi: Ao-C.
Fertilitatea naturala a acestor soluri este relativ buna. Fiind zone adesea inundate, se
impune indiguirea in vederea utilizarii luncilor ca terenuri agricole. Efectele negative ale
indiguirii constau in coborarea nivelului apei freatice, astfel incat acestea nu mai constituie o
sursa de aprovizionare suplimentara cu apa a plantelor. Indiguirea poate duce, uneori, si la
saraturare.
1.5. Entiantrosolurile (ET) – sunt soluri in curs de formare, dezvoltate pe materiale
parentale antropogene avand grosime de cel putin 50 cm, sau numai de minimum 30 cm daca
materialul parental antropogen este scheletic, fara orizonturi diagnostice in afara de un orizont
Ao.
Conditiile de formare a acestor soluri sunt strans legate de depunerea unor materiale
rezultate in urma activitatii umane cum sunt: reziduuri industriale; material steril de la
exploatarile miniere, cariere, cenusa de la termocentrale; material de sol provenit de la
executarea de gropi, santuri, terasamente, fundatii sau nivelari de terenuri; deseuri sau
reziduuri de la combinate; reziduuri menajere, etc.
Entriantrosolul tipic are urmatoarea succesiune de orizonturi: Ao-C sau AR-C sau R.
Fertilitatea acestor soluri este legata de natura materialului depus, grosimea si
compozitia chimica a acestuia, stadiul de solificare, reactia, prezenta unor substante nocive
etc. Principala masura care se impune pentru redarea acestor soluri circuitului agricol este
fertilizarea.
In aceasta clasa sunt cuprinse urmatoarele tipuri de sol: preluvosol, luvosol, planosol si
alosol.
5.1. Preluvosolurile (EL) – se intalnesc in toate zonele de dealuri si podisuri, pe
versantii sudici mai bine incalziti sau pe un microrelief cu un drenaj bun si cu material
parental bogat in elemente bazice. Prezinta urmatoarele orizonturi: Ao-Bt-C. Preluvosolurile
tipice dispun de insusiri fizico-chimice si biologice favorabile dezvoltarii plantelor, de aceea
sunt cele mai fertile soluri din zona lor de raspandire.
5.2. Luvosolurile (LV) – sunt raspandite in toate zonele de dealuri si podisuri, unde se
acumuleaza o cantitate mare de apa care se mentine o perioada mai lunga de timp, accentuand
procesele de debazificare, levigare si argilizare. Cele mai intense procese de formare a
luvosolurilor sunt cele de eluviere-iluviere, determinate in principal de urmatorii factori:
materialul parental sarac in elemente bazice; relief plan sau depresionar, cu drenaj defectuos;
vegetatie naturala alcatuita din specii acidofile; climat umed racoros. Luvosolul are un profil
bine dezvoltat, cu rmatoarea succesiune a orizonturilor pedogenetice: Ao-El-Bt-C(R) sau Ao-
Ea-Bt-C(R). Fertilitatea luvosolurilor este mijlocie spre scazuta.
5.3. Planosolurile (PL) – sunt intalnite in zonele de deal si podis, cu climat umed si
racoros, pe terenuri plane si depresionare. Factorul hotarator al formarii acestor soluri il
reprezinta materialul parental alcatuit din argile. Planosolul are urmatoarea succesiune de
orizonturi; Aow-Elw-Btw-C. Datorita compactitatii ridicate au o fertilitate naturala scazuta,
fiind folosite mai mult in silvicultura sau ca pasune si faneata.
5.4. Alosolurile (AL) – sunt raspandite pe suprafete reduse, sunt specifice suprafetelor
mai vechi, pleistocene, din zona umeda piemontana si montana, unde solurile au fost supuse
unor indelungate procese de alterare chimica. Sunt specifice zonei de dealuri si podisuri.
Procesele pedogenetice au dus la o transformare mai intensa a substratului mineral astfel ca
acesta are un continut redus de minerale primare alterabile. Alosolul tipic este alcatuit din
urmatoarele orizonturi; Ao-El-Bt-C. Fertilitatea naturala a alosolurilor este scazuta. Nu sunt
favorabile pentru cele mai multe culturi agricole datorita reactiei acide a Al mobil. Pentru
folosinta agricola se cer urmatoarele masuri de ameliorare: aplicarea amendamentelor
calcaroase; lucrari profunde de afanare pentru marirea permeabilitatii pentru aer si apa;
eliminarea excesului de umiditate; fertilizarea masiva organica si minerala.
6. CLASA SPODISOLURI
Aceasta clasa se caracterizeaza prin prezenta unui orizont spodic (Bhs, Bs) sau
criptospodic (Bcp).
6.1. Prepodzolurile (SPO) – se caracterizeaza prin prezenta orizontului B spodic si
absenta orizontului de eluviere (Ea) sau prezenta acestuia discontinuu. Prepodzolurile se
formeaza in zona montana, la altitudini de 1300-1700m. Solurile se formeaza intr-un climat
rece si umed, vegetatia sub care se formeaza fiind reprezentata de paduri de molid cu un bogat
covor de ericacee sau muschi si mai rar sub paduri de fag cu molid. S-au format pe roci
parentale cu caracter acid, silicioase. Procesele pedogenetice principale sunt reprezentate de
alterarea intensa. Succesiunea orizonturilor este: O-Ao(Au)–Bs-R(C). Sunt soluri cu fertilitate
naturala redusa si sunt folosite in silvicultura sau ca pajisti naturale.
6.2. Podzolurile (PD) – sunt caracteristice zonelor montane inalte, insular putandu-se
forma si in zone mai joase. Podzolurile se formeaza pe o vegetatie forestiera specifica zonelor
montane superioare, alcatuita din paduri de molid si mai rar molid cu brad. Materialul
parental pe care au evoluat aceste soluri este reprezentat de roci acide de natura metamorfica
sau eruptiva. Conditiile necesare formarii acestui tip de sol sunt: mediu puternic acid, roci
silicioase si lipsite de elemente bazice, regim hidric percolativ repetat. Podzolul tipic este
caracterizat prin urmatoarele orizonturi: Au-Ea-Bhs-R sau C. Sunt soluri cu fertilitate naturala
foarte redusa, imposibil de utilizat in agricultura. In unele situatii pot fi folosite pentru pasuni
si fanete montane.
6.3. Criptopodzolurile (CP) – au o raspandire redusa, se intalnesc in etajul montan
inalt al pajistilor subalpine. Relieful caracteristic acestor soluri este acela cu versanti slab
inclinati, cu diferite expozitii sau culmi si platouri. Materialul parental este alcatuit din
depozite de panta, provenit din dezagregarea si alterarea unor roci magmatice acide sau
intermediare. Specifice in formarea acestui sol sunt procesele de criptopodzolire in urma
carora se formeaza orizontul criptospodic. Succesiunea de orizonturi la criptopodzolul tipic
este urmatoarea: At-Au-Bcp-C. Fertilitatea naturala a acestor soluri este foarte slaba fiind
folosite pentru pasuni si fanete.
7.1. Pelosolurile (PE) – au un orizont diagnostic pelic (z) cuprins intre suprafata
terenului si adancimea mai mare de 100 cm. Raspandirea lor nu este, inca, bine precizata
deoarece au fost recent separate ca unitate distincta. Se gasesc in zonele depresionare si
mlastinoase. Se formeaza in zone cu clima alternanta (umed-uscat), sub vegetatie forestiera
(paduri de stejar) si pe materiale parentale reprezentate de depozite fluvio-lacustre. Procesele
de solificare sunt: bioacumularea, stagnogleizarea slaba sau moderata, si procese alternative
de gonflare-contractie a mineralelor argiloase. Profilul pelosolurilor cuprinde urmatoarele
orizonturi: Ao-Abz-Bzw-BzGr. Se pot utiliza atat ca terenuri arabile cat si in silvicultura sau
ca fanete.
7.2. Vertosolurile (VS) – apar dispersat in zonele de dealuri, piemonturi, campii,
depresiuni, la altitudini cuprinse intre 100-600m. Materialul parental pe care se formeaza are
o textura fina, contine peste 30% argila predominant gonflanta care isi mareste foarte mult
volumul prin umezire. Procesele de solificare sunt: bioacumularea, automulcirea (formarea
unor agregate structurale poliedrice angulare dure datorita umezirii si uscarii repetate a
solului) si contractia-gonflarea asociate cu procese de vertisolaj (proces determinat de
umezirea si gonflarea solului si de alunecarea agregatelor structurale, care duce la formarea
structurii sfenoidale cu fete oblice si a microreliefului caracteristic de „galgai” sau de
„coscove”). Profilul vertisolului tipic este constituit din orizonturile Ay-By-C. Unele insusiri
ale acestor soluri constituie factori limitativi ai fertilitatii cum ar fi: textura fina, porozitatea de
aeratie foarte mica, rezistenta foarte mare la arat si la penetrare.
Prezinta urmatoarele orizonturi si/sau proprietati: proprietati gleice intense (Gr) sau
proprietati stagnice intense (W), orizont A limnic (Al) sau orizont histic turbos.
9.1. Stagnosolurile (SG) – sunt soluri hidromorfe care s-au format sub influenta
excesului de umiditate stagnanta. Ocupa suprafete restranse pe platourile si terasele dealurilor
si podisurilor si pe terenurile plane sau usor inclinate ale depresiunilor intracarpatice,
pericarpatice si subcarpatice. Se formeaza in zone moderat racoroase sau calduroase, pe
materiale parentale argiloase care nu contin carbonat de calciu si pe depozite loessoide fine.
Procesele pedogenetice sunt reprezentate de procese de stagnogleizare: reducere intensa a
compusilor de fier si mangan urmata de mobilizare si redistribuire. Profilul cuprinde
urmatoarele orizonturi: Aow-ABW-BvW-C. Au pretabilitate slaba pentru fanete dar pot fi
folosite pentru pasune.
9.2. Gleiosolurile (GS) – ocupa suprafete restranse dispersate in aproape toate zonele
geografice; in sectoarele joase cu drenaj deficitar, in zonele de subsidenta, in sectoarele de
versant cu izvoare si alunecari, in portiunile slab drenate ale luncilor si teraselor inferioare. Se
formeaza pe depozite de origine fluviatila sau fluvio-lacustra. Factorul determinant al formarii
acestor soluri il reprezinta apa freatica situata la mica adancime. Profilul gleiosolurilor
prezinta urmatoarea succesiune a orizonturilor: A-AGo-Gr. Sunt utilizate doar ca faneata
datorita regimului aerohidric defectuos.
9.3. Limnosolurile (LM) – sunt raspandite pe fundul lacurilor, baltilor si lagunelor.
Materialul parental este alcatuit din depozite de mal si namol. Procesele pedogenetice sunt
urmatoarele: acumularea materiei organice; formarea si acumularea sulfurilor feroase,
formarea malului calcaros, formarea acumularilor de fier, formarea de CO2 si CH4.
Limnosolul este constituit din orizontul A limnic sau orizont turbos cu grosimea mai mica de
50 cm urmate de orizontul Gr. In cadrul ecosistemului acvatic, limnosolul indeplineste
urmatoarele functii: suport si mediu de crestere a vegetatiei acvatice; habitat pentru fauna
acvatica, stocarea si imobilizarea metalelor grele; filtru de protectie impotriva poluarii apelor
freatice.