Universitatea Bucuresti

Facultatea de Teologie Ortodoxa

Harismele Parintelui Paisie Aghioritul

Parintele Paisie Aghioritul se naste in Farasa, Capadocia la 25 iulie 1924. In anul

1953 ajunge la Manastirea Esfigmenu iar dupa un an este facut rasofor si primeste numele de
Averchie. Dupa trei ani pleaca la Manastirea Filotheu unde primeste schisma mica si numele
de Paisie.
In data de 12 ilie 1994 trece la cele vesnice. Fiind inmormantat la Manastirea Sfantul
Ioan Teologul din Suroti, Tesalonic.
Parintele Paisie pe parcursul vietii sale a fost dovada vie ca Dumnezeu prin oameni isi
face voia, astfel Parintele a fost invrednicit de Acesta cu nenumarate harisme pentru a-si ajuta
aproapele.
Harismele prin care Parintele s-a facut cunoscut sunt:
Era un mare tamaduitor, reusind pe multi sa ii faca sanatosi din diferitele boli ce le
aveau.
Scotea diavolii din persoanele ce ii erau aduse la chilie, incat plecau de acolo pe
picioarele lor nemaifiind nevoie de ajutorul celor ce ii insotea.
Parintele, avand darul inainte-vederii cunostea de dinainte, venirea vizitatorilor, starea
lor duhovniceasca, dispozitia lor, locul de unde veneau, problema ce ii preocupa, trecutul si
viitorul lor. Cunostea de multe ori continutul scrisorilor ce ii erau transmise fara a le deschide.
Avea minunatul dar al discernamantului reusind sa ofere cele mai bune solutii celor
care i le cereau.
Prin harul Lui Dumnezeu, Parintele reusea sa alunge mahnirea si mangaia orice suflet
chinuit care se apropia de el, plecand usurati de langa el de toate poverile ce ii apasau.
Cunostea gandurile reusind sa deosebeasca cand un gand era de la Dumnezeu sau de la
diavol.
Avea minunatul dar al cuvantului si al teologiei, avand un cuvant simplu si practic
reusea sa se faca inteles de catre majoritatea interlocutorilor sai.
Reusea sa dapaseasca legile firii, se facea nevazut, se ridica in vazduh si cu trupul.
Oriunde mergea raspandea harul dumnezeiesc. De multe ori cei ce doreau sa ii faca poza nu
reuseau sau li se stricau aparatele.
Pentru Parintele Paisie distantele nu erau o problema reusind de multe ori sa strabata
distante mari in clipe salvand persoane de la diferite incercari.
Cunostea starea celor adormiti intru Domnul, vedea sufletele lor cand paraseau
pamantul si de multe ori calatorea cu cei pe patul de moarte in lumea de dincolo apoi ii
readucea inapoi pe pamant pentru a-si salva sufletul.

Chiar daca stia doar greaca reusea sa discute cu turistii ce ii intalnea in limba vorbita
de ei.
Cuviosul Paisie Aghioritul a vazut cu ochii sufletului multi Sfinti, pe Ingerul lui Pazitor,
pe Maica Domnului (de mai multe ori) si pe Insusi Domnul Iisus Hristos. Nu i-a vazut in vis,
ci aievea, uneori chiar ziua in amiaza mare. Acestia vorbeau cu el, il sarutau, ii aduceau
mancare, il tamaduiau, ii faceau fagaduinte, ii descopereau taine.
De multe ori, Cuviosul Paisie Aghioritul a vazut Lumina necreata, dar in repetate randuri
a fost vazut cum el insusi radia Lumina necreata. Uneori, fata sa stralucea ca soarele; chipul
sau radia o lumina alba, dar nu orbitoare. Alteori, Cuviosul Paisie Aghioritul era invaluit in
intregime intr-o lumina care cobora de sus, diferita de cea a soarelui: era mai puternica decat
ea si era mai stravezie, mai curata, aurie si totodata putin albastrie. In alte momente, chipul
smeritului Parinte Paisie Aghioritul stralucea de o lumina puternica, lina, si totusi trasaturile
fetei sale se distingeau. Unii inchinatori s-au invrednicit sa vada o aureola in jurul
capului Cuviosului Paisie Aghioritul, mai luminoasa decat soarele. In fata acestor privelisti
neobisnuite, inchinatorii primeau in sufletul lor dulceata acelei Lumini dumnezeiesti,
iar inima li se umplea de multa dragoste, bucurie si pace. Desi vedea slava lui Dumnezeu si
contempla Lumina necreata si de multe ori stralucea si el la exterior, smeritul Parinte Paisie
Aghioritul se straduia, pe cat ii statea cu putinta, sa se ascunda si nu deschidea discutia despre
aceste stari dumnezeiesti.
De multe ori, Cuviosul Paisie Aghioritul simtea o mireasma foarte puternica atunci cand
trecea pe langa chilia unui Cuvios, cand se afla in preajma unor Sfinte Moaste sau cand
pregatea editarea cartii sale despre Sfantul Arsenie Capadocianul ca semn al bunavointei
Cuviosului Arsenie pentru editarea vietii lui. Cuviosul Paisie Aghioritul nu numai ca simtea
buna mireasma, ci si el insusi devenise mireasma lui Hristos: de multe ori il trada Harul
dumnezeiesc si dovedea sfintenia lui cu miresma puternica care, ca si mirul varsat, iesea din
el, din gura sa, din obiectele sale personale, din obiectele daruite de el altor persoane si din
locurile unde traia
Cuviosul Paisie Aghioritul a primit de la Dumnezeu harisma de a petrece cu animalele
salbatice, fara ca acestea sa-l vatame - asa cum s-a intamplat cu Adam inainte de cadere si cu
multi alti Sfinti. Fiarele salbatice simteau marea lui dragoste si vedeau in el curatia omului de
dinainte de cadere. Ii hranea din mana lui pe ursii salbatici, pe iepuri, poruncea serpilor,
pasarelelor, ursilor, furnicilor si acestia i se supuneau.
Harisma rar intalnita a rugaciunii pentru intreaga lume a primit-o Cuviosul Paisie Aghioritul
dupa mari nevointe. Rugaciunea sa era neincetata, din inima, curata, rodnica; aceasta era
impartita in trei parti: una pentru sine, una pentru vii si una pentru adormiti. Isi generaliza
rugaciunea pentru a-i cuprinde pe toti oamenii.
Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: Daca as putea, as face o fabrica de rugaciune care sa
nu se opreasca niciodata. Lumea are nevoie de multa rugaciune.
Dintre toate harismele Cuviosului Paisie Aghioritul, cea care impresiona cel mai mult era
dragostea lui o dragoste arzatoare, dulce, atotputernica, dumnezeiasca, fara margini, fara
sovaire si cu o desavarsita jertfire de sine. Aceasta dragoste izvora din launtrul sau

si imbratisa, fara deosebire, cu aceeasi caldura, pe cei buni si pe cei rai, pe prieteni si pe
vrajmasi, pe cei cunoscuti lui si pe straini, pe ortodocsi si pe cei de alta credinta, pe oameni,
animale, plante, dar mai presus de toate pe Dumnezeu.
Parintele Paisie Aghioritul impartea dragoste tuturor, dar inima lui nu seca, deoarece se
legase de Izvorul nesecat, de Dragostea cea vesnica - de Hristos. Dragostea era o virtute
fireasca la Cuviosul Paisie Aghioritul. De mic am avut-o in sange, spunea el.
Harisma care il facea sa fie si mai iubit de oameni si care dadea putere rugaciunilor sale
era jertfirea de sine, harisma pe care smeritul monah Paisie Aghioritul o avea din belsug. Cand
vedea ca cineva are o nevoie deosebita, Cuviosul Paisie ii dadea inima lui si negresit si un mic
dar.